Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele patru

specii
ale genului Panthera. Este cel mai mare reprezentant al subfamiliei Pantherinae și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri
(după ursul polar și cel brun). Dimensiunile unui tigru siberian la vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui leopard adult.
Tigrilor le sunt caracteristice dungile de culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un individ la altul. Corpul este adaptat
pentru vânătoare, fiind dotat cu colți lungi și maxilare puternice, vedere nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și
musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o înălțime de până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.
Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare, ca lupii, leoparzii
și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până la 1.000 km²; acestea pot cuprinde diferite
landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la nord semideșerturi și taiga.
Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat
doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă este a tigrului bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de
specimene. Pe parcursul secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu 93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a fost
inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea tigrilor este interzisă
în toată lumea.
Tigrul reprezintă un simbol al puterii și monarhiei în cultura asiatică. Unele zeități indiene sunt ilustrate călare pe tigri,
demonstrându-și astfel superioritatea. Tigrul este unul dintre cele 12 simboluri de animale din calendarul chinezesc. Rolul său în
cultura mondială este reflectat în recunoașterea sa ca simbol național al Malaeziei, Indiei, Bangladeshuluiși Republicii Coreea și
ca cel mai iubit animal de pe Pământ, în urma unui sondaj realizat de Animal Planet.

rima descriere științifică a tigrului, pe atunci Felis tigris, a fost realizată de către Carolus Linnaeus în Systema
Naturae[4][5] (în 1911, zoologul britanic Oldfield Thomasa găsit că Linnaeus se referea în descrierea lui la tigrul bengalez[6]). Mai
târziu, în 1858, naturalistul rus Nikolai Severțov[7] descrie aceeași specie sub denumirea de Tigris striatus. În 1867, zoologul
britanic John Edward Gray o descrie ca Tigris regalis. Începând cu anul 1929, tigrul aparține de genul Panthera.
Cuvântul „tigru” provine din grecescul „tigris” care, la rândul său, derivă din „tigri”, cuvânt din persana veche, a cărui rădăcină
„taig” înseamnă „rapid”.[8][9][10]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Scheletul tigrului

Cele mai multe date ce țin de evoluția speciei tigrului au fost obținute prin intermediul analizei rămășițelor pământești și a
cercetărilor în domeniul filogeniei moleculare.
În baza analizelor cladogenetice s-a demonstrat că originea geografică a speciei se găsește în Asia de est.
Studierea osemintelor scoase la suprafață este dificilă din mai multe puncte de vedere. Descoperirile paleontologice nu sunt
numeroase și sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt expuse la poluare cu material genetic străin și, în genere, vechimea
lor este greu de determinat.
Cele mai vechi rămășițe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafață în nordul Chinei și în insula Java.[11]Strămoșul
tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924),[12] este destul de asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a
trăit în provincia Henan din China de nord de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii
este, la moment, ambiguă.[13]
Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule
precum Borneo și Palawan.[14] Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java.
În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor
așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de
descoperiri în ce privește tigrul.
Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent
(excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre
scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ).
Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo.[14] Colții de tigru aflați în posesia băștinașilor din Borneo au
fost, după spusele acestora, ai unor tigri sălbatici pe care strămoșii lor i-ar fi ucis 4–7 generații mai înainte, ceea ce indică faptul
că tigrul din Borneo ar fi dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai evidentă dovadă este recenta descoperire a unui fragment
de dinte printre sedimentele neolitice dintr-o peșteră din partea malaeziană a insulei (Sarawak).[13]
Datele molecularo-filogenice confirmă relațiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera și demonstrează că tigrul s-a
separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme decât leul, leopardul și jaguarul.[14]
Au fost stabilite 9 subspecii ale tigrului, dintre care 3 deja sunt dispărute din cauza factorului antropogen. Clasificarea curentă a
subspeciilor nu este larg acceptată în rândul oamenilor de știință, deoarece ea a fost făcută după caracteristici comune, ca
dimensiunile, lungimea blănii, arealul de viețuire ș.a., în timp ce analizele de ordin genetico-molecular sugerează că diversitatea
tigrilor nu este atât de mare încât să impună repartizarea lor în atât de multe subspecii.[24]
Tigrul siberian (Panthera tigris altaica), cunoscut și ca tigru altaic, ussurian, manciurian sau chinez de nord, [25] populează, în
general, ținuturile Primorsk și Habarovsk și, într-un număr redus, nord-estul Chinei (provinciile Heilongjiang[26] și Jilin[27])
și Coreea de Nord. Ultimele două recensăminte (1996 și 2005) au scos la iveală o populație de 480–520 indivizi, care trăiesc
într-un areal neexplorat — aceasta fiind cea mai mare populație de tigri din lume[28][29] (360, conform IUCN[30]). Subspecia se
deosebește printr-o blană relativ densă, lungă și pufoasă, cu o nuanță de roșu șters și cu dungi mai puține. De asemenea, e
cea mai mare felină[31][32][33][34] — dimensiunile unui tigrișor de 6 luni sunt comparabile cu ale unui leopard adult.
Tigrul bengalez sau bengalez regal (Panthera tigris tigris) — subspecia nominală a tigrului — trăiește pe teritoriul
Indiei, Bangladeshului, Nepalului, Bhutanului, populează un spectru larg de biotopuri, de la păduri tropicale umede până la
savane uscate și mangrove.[35] Conform informațiilor puse la dispoziție de organele indiene de profil, numărul de exemplare este
de 3.100–4.500, din care cca 3.000 populează teritoriul Indiei,[36] însă mulți specialiști indieni se îndoiesc de veridicitatea acestor
date,[37] susținând că sunt exagerate, iar numărul tigrilor n-ar depăși 2.000. IUCN anunță cifra de 1706 tigri pentru anul
2010.[38] Deși este cea mai numeroasă subspecie, tigrul bengalez este amenințat cu dispariția, din cauza braconajului și a
distrugerii mediului de viață, factori care au și cauzat micșorarea numărului de indivizi de la 40.000 în 1947. [39] În 1972 a fost dat
startul unui proiect de proporții, supranumit „Proiectul tigrului”, al cărui scop de bază este de a conserva subspecia tigrului
bengalez pe teritoriul Indiei.[35] Datorită acestui proiect, numărul de exemplare a crescut de la 1200 în anii 1970 până la 3000
în anii 1990.[40] Karnataka este statul indian cu cea mai mare populație de tigri, aproximativ 300 exemplare, la nivelul anului
2010.[39] Masculii bengalezi cântăresc între 172 și 238 kg, iar femelele — 125–147 kg.[35] Tigrii din nordul Indiei și Nepal sunt mai
mari decât cei din sudul subcontinentului indian.
Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti), sau tigrul lui Corbett, populează Cambodgia, sudul Chinei
(provinciile Yunnan și Guangxi[27][41]), Laos, Thailanda și Malaezia. Numărul de indivizi ai acestei specii variază, după diferite
surse, între 1200 și 1800 exemplare.[42]. Cele mai numeroase populații viețuiesc în Thailanda.[43] Datorită măsurilor aspre
întreprinse de către autorități, tigrii din această zonă nu au avut de suferit din cauza braconajului, în schimb sunt amenințați de
fragmentarea arealului și de inbriding.[44] În Vietnam circa trei sferturi din tigri au fost uciși[42] pentru organele lor, folosite
în medicina tradițională chinezească.[45]Blana indochinezilor este de o nuanță mai închisă. Masculii cântăresc 150–195 kg, iar
femelele — 100–130 kg.[43]
Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) poate fi întâlnit doar în regiunea de sud (malaeziană) a peninsulei Malacca. A fost
definit ca subspecie distinctă în 2004 (până atunci era considerat indochinez).[46] Conform ultimei evidențe a tigrilor malaezieni,
numărul lor este de 600–800, astfel încât aceasta este a treia subspecie după numărul de exemplare.[47]
Tigrul sumatran (Panthera tigris sumatrae) populează numai insula Sumatra din arhipelagul indonezian. Numărul indivizilor
sălbatici este estimat la 400–500 exemplare,[48] din care majoritatea viețuiesc în parcuri naționale și rezervații naturale. Cercetări
recente în domeniul geneticii au descoperit în genotipul subspeciei caracteristici unice;[49] aceasta înseamnă că, treptat, tigrul
sumatrian poate evolua într-o specie aparte. Cea mai serioasă amenințare pentru el este distrugerea mediului de
viață[48] (defrișarea pădurilor are loc chiar și în teritorii ocrotite de lege). Între 1998 și 2000, 66 de tigri (20% din întreaga
populație) au fost uciși de braconieri.[50] Aceasta este subspecia cu cele mai reduse dimensiuni: greutatea unui mascul
alcătuiește 100–173 kg, iar a unei femele — 81–100 kg.[48]
Tigrul chinez de sud (Panthera tigris amoyensis) este subspecia cu cea mai proastă situație ecologică, care, probabil, nu mai
există în sălbăticie.[51] Numărul foarte scăzut al indivizilor acestei subspecii e responsabilitatea lui Mao Zedong, care a declarat
în 1959 tigrul chinez de sud drept specie dăunătoare.[52] Legea care interzicea vânătoarea acestor tigri a venit abia în 1977,
când numărul acestora era deja de cca 400,[53] dar vânătoarea a continuat pentru că oamenii încă vedeau în tigru un animal
dăunător,[52] astfel încât numărul lor a ajuns la 20–30 în 1994.[27][54] Începând cu anul 2008, autoritățile chineze întreprind măsuri
operative pentru reintroducerea tigrilor chinezi de sud în mediul lor de viață[55] și pentru creșterea varietății genetice (s-a
constatat că toți cei aprox. 100[56] tigri chinezi de sud rămași în viață sunt înrudiți[57]). Chinezii de sud sunt unii din cei mai mici
tigri: masculii au lungimea corpului de 2,3–2,6 m, iar femelele 2,2–2,4 m.[58]

Subspecii dispărute[modificare | modificare sursă]

Tigrul balinez (Panthera tigris balica) a populat insula Bali. De dispariția lui se fac vinovați vânătorii, care au ucis ultimul
reprezentant al subspeciei (o femelă adultă) în partea de vest a insulei, pe 27 septembrie 1937.[59] Tigrii balinezi nu au fost
niciodată ținuți în captivitate. Cu toate că a dispărut, reprezentanții subspeciei încă mai joacă un rol important
în hinduismul balinez. Este cel mai mic tigru dintre toate cele nouă subspecii.[60]
Tigrul caspic (Panthera tigris virgata), numit și persan sau turanic, a dispărut la sfârșitul anilor '50; ultimul individ ar fi fost
împușcat în anul 1959, însă după unele date specia a dispărut prin 1970 în sud-estul Turciei.[61][62] Arealul istoric
cuprinde Afganistanul, Mongolia, Iranul, Turcia și regiuni asiatice de sud ale Rusiei.[63] Caspicul era un tigru destul de mare,
atingând dimensiunile și greutatea bengalezului: masculul cântărea până la 240 kg.[64] Blana era lungă,[65] mai ales iarna. Alături
de cel bengalez, tigrul caspic era unul dintre animalele care luptau cu gladiatorii în Roma antică,[66] sau cu alte animale.
Cercetări molecularo-genetice au demonstrat că această specie era practic identică cu tigrul siberian.[62]
Tigrul javaian (Panthera tigris sondaica) viețuia pe insula indoneziană Java. Se pare că specia era deja dispărută în anii 1980,
ca rezultat al vânătorii excesive și a distrugerii mediului de viață. În anii 1970 existau 4–5 indivizi în viață.[67] Ultimele urme au
fost înregistrate în 1979.[68]

Hibrizi[modificare | modificare sursă]

Primii hibrizi au apărut în grădinile zoologice ale căror deținători erau interesați să atragă vizitatori.[69] Astfel de creaturi apar și
azi în parcurile zoologice private chinezești.[70] Se cunosc hibrizi între lei și tigri (mai ales subspeciile siberian și bengalez).
 Ligrul este rezultatul împerecherii leului cu tigroaica. Femelele de ligru pot da naștere altei generații, lucru neobișnuit
printre hibrizi.[71] Ligrii cresc în dimensiuni pe parcursul întregii vieți, iar la bătrânețe pot atinge 3 m în lungime (fără
coadă).[72] Gigantismul la acest animal este explicat de prezența genei responsabile de creștere în ADN-urile leului și a
tigroaicei; la leoaică și tigru această genă lipsește.[73]
 Tigonul (tigroleul) este rezultatul împerecherii tigrului cu leoaica. El primește particularități caracterictice ambilor părinți:
pete de la mamă și dungi de la tată. Coama, dacă apare, nu atinge niciodată lungimea coamei unui leu obișnuit. Tigonii
sunt, de obicei, mai mici decât leii și tigrii, cântărind în jur de 150 kg. Masculii sunt sterili, în timp ce femelele nu.[74]