Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele

patru specii ale genului Panthera. Este cel mai mare reprezentant al subfamiliei Pantherinae și unul
dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul polar și cel brun). Dimensiunile unui tigru siberian la
vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui leopard adult.
Tigrilor le sunt caracteristice dungile de culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un individ
la altul. Corpul este adaptat pentru vânătoare, fiind dotat cu colți lungi și maxilare puternice, vedere
nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o
înălțime de până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.
Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare,
ca lupii, leoparzii și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până
la 1.000 km²; acestea pot cuprinde diferite landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la
nord semideșerturi și taiga.
Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către
începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă
este a tigrului bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene. Pe parcursul
secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu 93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a
fost inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau
capturarea tigrilor este interzisă în toată lumea.
Tigrul reprezintă un simbol al puterii și monarhiei în cultura asiatică. Unele zeități indiene sunt
ilustrate călare pe tigri, demonstrându-și astfel superioritatea. Tigrul este unul dintre cele
12 simboluri de animale din calendarul chinezesc. Rolul său în cultura mondială este reflectat în
recunoașterea sa ca simbol național al Malaeziei, Indiei, Bangladeshului și Republicii Coreea și ca
cel mai iubit animal de pe Pământ, în urma unui sondaj realizat de Animal Planet.

Cuprins

 1Studiere și clasificare
o 1.1Istoricul studierii
o 1.2Evoluție
o 1.3Subspecii
 1.3.1Subspecii dispărute
o 1.4Hibrizi
 2Morfologie externă
o 2.1Dimensiuni
o 2.2Construcția corpului
o 2.3Blana
 2.3.1Variații ale coloritului
 3Anatomie internă
 4Răspândire
 5Comportament
o 5.1Comportament individual
o 5.2Comportament social
o 5.3Alimentație
o 5.4Vânătoarea
o 5.5Reproducere
 6Aspecte ecologice
 o 6.1Statutul populațiilor
o 6.2Măsuri de conservare
o 6.3Cercetări
 7Interacțiunea cu omul
o 7.1Vânătoarea de tigri
o 7.2Ținerea în captivitate
o 7.3Medicina tradițională orientală
o 7.4Cazuri de omucid
 8Rolul în cultură
o 8.1Mitologie și simbolism
o 8.2Artă plastică
o 8.3Cinematografie și muzică
o 8.4Heraldică
o 8.5Animalul favorit
 9Referințe
 10Legături externe

Studiere și clasificare[modificare | modificare sursă]

Istoricul studierii[modificare | modificare sursă]
Prima descriere științifică a tigrului, pe atunci Felis tigris, a fost realizată de către Carolus
Linnaeus în Systema Naturae[4][5] (în 1911, zoologul britanic Oldfield Thomas a găsit că Linnaeus se
referea în descrierea lui la tigrul bengalez[6]). Mai târziu, în 1858, naturalistul rus Nikolai
Severțov[7] descrie aceeași specie sub denumirea de Tigris striatus. În 1867, zoologul britanic John
Edward Gray o descrie ca Tigris regalis. Începând cu anul 1929, tigrul aparține de genul Panthera.
Cuvântul „tigru” provine din grecescul „tigris” care, la rândul său, derivă din „tigri”, cuvânt
din persana veche, a cărui rădăcină „taig” înseamnă „rapid”.[8][9][10]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Scheletul tigrului

Cele mai multe date ce țin de evoluția speciei tigrului au fost obținute prin intermediul analizei
rămășițelor pământești și a cercetărilor în domeniul filogeniei moleculare.
În baza analizelor cladogenetice s-a demonstrat că originea geografică a speciei se găsește
în Asia de est.
Studierea osemintelor scoase la suprafață este dificilă din mai multe puncte de vedere.
Descoperirile paleontologice nu sunt numeroase și sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt
expuse la poluare cu material genetic străin și, în genere, vechimea lor este greu de determinat.
Cele mai vechi rămășițe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafață în nordul Chinei și în
insula Java.[11] Strămoșul tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924),[12] este destul de
asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a trăit în provincia Henan din China de nord
de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii este, la
moment, ambiguă.[13]
Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei,
populând și insule precum Borneo și Palawan.[14] Au fost scoase la suprafață, în număr mare,
oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât
la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari,
clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun
fel de descoperiri în ce privește tigrul.
Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din
pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este
caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității
sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ).
Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo.[14] Colții de tigru aflați în
posesia băștinașilor din Borneo au fost, după spusele acestora, ai unor tigri sălbatici pe care
strămoșii lor i-ar fi ucis 4–7 generații mai înainte, ceea ce indică faptul că tigrul din Borneo ar fi
dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai evidentă dovadă este recenta descoperire a unui
fragment de dinte printre sedimentele neolitice dintr-o peșteră din partea malaeziană a insulei
(Sarawak).[13]
Datele molecularo-filogenice confirmă relațiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera și
demonstrează că tigrul s-a separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme
decât leul, leopardul și jaguarul.[14]

Subspecii[modificare | modificare sursă]
Nomenclatură
Subspecie Autoritate Prima mențiune
binară
Tigru Panthera tigris Temminck, În 1844, zoologul olandez Coenraad Jacob Temminck descrie două
siberian altaica 1844[15] cadavre de tigru: unul siberian și unul javaian.[15]
În 1758, zoologul suedez Carolus Linnaeus descrie, în Systema
Tigru Panthera tigris Pocock, Naturae, un animal pe care l-a clasificat ca Felis tigris[4] și care mai
bengalez tigris 1929[17] apoi avea să fie identificat ca tigrul bengalez de către Oldfield
Thomas.[6]
În 1968, biologul ceh Vratislav Mazák studiază 19 cranii și 13 piei de
Tigru Panthera tigris Mazák,
tigru și găsește că acestea prezintă deosebiri față de celelalte
indochinez corbetti 1968[19]
subspecii.[19]
Tigru Panthera tigris Luo et al., În 2004, s-a constatat, în baza unor analize genetico-moleculare, că
malaezian jacksoni 2004[20] tigrul malaezian reprezintă o subspecie distinctă.[20]
Tigrul chinez de sud, sumatrian și cel balinez au fost recunoscuți ca
Tigru chinez Panthera tigris Hilzheimer,
subspecii distincte la începutul secolului al XX-lea, în urma studierii
de sud amoyensis 1905[21]
cadavrelor unor indivizi capturați în regiunile respective.[21]
Tigru Panthera tigris Pocock,
vezi tigrul chinez de sud[17]
sumatrian sumatrae 1929[17]
Panthera tigris Schwarz,
Tigru balinez vezi tigrul chinez de sud[22]
balica 1912[22]
Panthera tigris Temminck,
Tigru javaian vezi tigrul siberian
sondaica 1844[15]
 În 1815, zoologul german Johann Karl Wilhelm Illiger a studiat câtev
Panthera tigris Illiger,
Tigru caspic cadavre și blănuri de tigri. În urma cercetărilor, a fost găsită o nouă
virgata 1815[23]
subspecie de tigru, aceasta fiind a doua descoperită din cele nouă.[2

Tigru siberian

Tigru bengalez

Tigru indochinez

Tigru malaezian

Tigru sumatrian
Tigru chinez de sud

Tigru caspic. Grădina zoologică din Berlin, 1899

Tigru javaian, 1938

Au fost stabilite 9 subspecii ale tigrului, dintre care 3 deja sunt dispărute din cauza factorului
antropogen. Clasificarea curentă a subspeciilor nu este larg acceptată în rândul oamenilor de știință,
deoarece ea a fost făcută după caracteristici comune, ca dimensiunile, lungimea blănii, arealul de
viețuire ș.a., în timp ce analizele de ordin genetico-molecular sugerează că diversitatea tigrilor nu
este atât de mare încât să impună repartizarea lor în atât de multe subspecii.[24]
Tigrul siberian (Panthera tigris altaica), cunoscut și ca tigru altaic, ussurian, manciurian sau chinez
de nord,[25] populează, în general, ținuturile Primorsk și Habarovsk și, într-un număr redus, nord-estul
Chinei (provinciile Heilongjiang[26] și Jilin[27]) și Coreea de Nord. Ultimele două recensăminte (1996 și
2005) au scos la iveală o populație de 480–520 indivizi, care trăiesc într-un areal neexplorat —
aceasta fiind cea mai mare populație de tigri din lume[28][29] (360, conform IUCN[30]). Subspecia se
deosebește printr-o blană relativ densă, lungă și pufoasă, cu o nuanță de roșu șters și cu dungi mai
puține. De asemenea, e cea mai mare felină[31][32][33][34] — dimensiunile unui tigrișor de 6 luni sunt
comparabile cu ale unui leopard adult.
Tigrul bengalez sau bengalez regal (Panthera tigris tigris) — subspecia nominală a tigrului —
trăiește pe teritoriul Indiei, Bangladeshului, Nepalului, Bhutanului, populează un spectru larg
de biotopuri, de la păduri tropicale umede până la savane uscate și mangrove.[35] Conform
informațiilor puse la dispoziție de organele indiene de profil, numărul de exemplare este de 3.100–
4.500, din care cca 3.000 populează teritoriul Indiei,[36] însă mulți specialiști indieni se îndoiesc de
veridicitatea acestor date,[37] susținând că sunt exagerate, iar numărul tigrilor n-ar depăși
2.000. IUCN anunță cifra de 1706 tigri pentru anul 2010.[38] Deși este cea mai numeroasă subspecie,
tigrul bengalez este amenințat cu dispariția, din cauza braconajului și a distrugerii mediului de viață,
factori care au și cauzat micșorarea numărului de indivizi de la 40.000 în 1947.[39] În 1972 a fost dat
startul unui proiect de proporții, supranumit „Proiectul tigrului”, al cărui scop de bază este de a
conserva subspecia tigrului bengalez pe teritoriul Indiei.[35] Datorită acestui proiect, numărul de
exemplare a crescut de la 1200 în anii 1970 până la 3000 în anii 1990.[40] Karnataka este statul
indian cu cea mai mare populație de tigri, aproximativ 300 exemplare, la nivelul anului 2010.
[39]
 Masculii bengalezi cântăresc între 172 și 238 kg, iar femelele — 125–147 kg.[35] Tigrii din nordul
Indiei și Nepal sunt mai mari decât cei din sudul subcontinentului indian.
Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti), sau tigrul lui Corbett, populează Cambodgia, sudul
Chinei (provinciile Yunnan și Guangxi[27][41]), Laos, Thailanda și Malaezia. Numărul de indivizi ai
acestei specii variază, după diferite surse, între 1200 și 1800 exemplare.[42]. Cele mai numeroase
populații viețuiesc în Thailanda.[43] Datorită măsurilor aspre întreprinse de către autorități, tigrii din
această zonă nu au avut de suferit din cauza braconajului, în schimb sunt amenințați de
fragmentarea arealului și de inbriding.[44] În Vietnam circa trei sferturi din tigri au fost uciși[42] pentru
organele lor, folosite în medicina tradițională chinezească.[45] Blana indochinezilor este de o nuanță
mai închisă. Masculii cântăresc 150–195 kg, iar femelele — 100–130 kg.[43]
Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) poate fi întâlnit doar în regiunea de sud (malaeziană)
a peninsulei Malacca. A fost definit ca subspecie distinctă în 2004 (până atunci era considerat
indochinez).[46] Conform ultimei evidențe a tigrilor malaezieni, numărul lor este de 600–800, astfel
încât aceasta este a treia subspecie după numărul de exemplare.[47]
Tigrul sumatran (Panthera tigris sumatrae) populează numai insula Sumatra din arhipelagul
indonezian. Numărul indivizilor sălbatici este estimat la 400–500 exemplare,[48] din care majoritatea
viețuiesc în parcuri naționale și rezervații naturale. Cercetări recente în domeniul geneticii au
descoperit în genotipul subspeciei caracteristici unice;[49] aceasta înseamnă că, treptat, tigrul
sumatrian poate evolua într-o specie aparte. Cea mai serioasă amenințare pentru el este distrugerea
mediului de viață[48] (defrișarea pădurilor are loc chiar și în teritorii ocrotite de lege). Între 1998 și
2000, 66 de tigri (20% din întreaga populație) au fost uciși de braconieri.[50] Aceasta este subspecia
cu cele mai reduse dimensiuni: greutatea unui mascul alcătuiește 100–173 kg, iar a unei femele —
81–100 kg.[48]
Tigrul chinez de sud (Panthera tigris amoyensis) este subspecia cu cea mai proastă situație
ecologică, care, probabil, nu mai există în sălbăticie.[51] Numărul foarte scăzut al indivizilor acestei
subspecii e responsabilitatea lui Mao Zedong, care a declarat în 1959 tigrul chinez de sud drept
specie dăunătoare.[52] Legea care interzicea vânătoarea acestor tigri a venit abia în 1977, când
numărul acestora era deja de cca 400,[53] dar vânătoarea a continuat pentru că oamenii încă vedeau
în tigru un animal dăunător,[52] astfel încât numărul lor a ajuns la 20–30 în 1994.[27][54] Începând cu
anul 2008, autoritățile chineze întreprind măsuri operative pentru reintroducerea tigrilor chinezi de
sud în mediul lor de viață[55] și pentru creșterea varietății genetice (s-a constatat că toți cei
aprox. 100[56] tigri chinezi de sud rămași în viață sunt înrudiți[57]). Chinezii de sud sunt unii din cei mai
mici tigri: masculii au lungimea corpului de 2,3–2,6 m, iar femelele 2,2–2,4 m.[58]
Subspecii dispărute[modificare | modificare sursă]
Tigrul balinez (Panthera tigris balica) a populat insula Bali. De dispariția lui se fac vinovați vânătorii,
care au ucis ultimul reprezentant al subspeciei (o femelă adultă) în partea de vest a insulei, pe 27
septembrie 1937.[59] Tigrii balinezi nu au fost niciodată ținuți în captivitate. Cu toate că a dispărut,
reprezentanții subspeciei încă mai joacă un rol important în hinduismul balinez. Este cel mai mic
tigru dintre toate cele nouă subspecii.[60]
Tigrul caspic (Panthera tigris virgata), numit și persan sau turanic, a dispărut la sfârșitul anilor '50;
ultimul individ ar fi fost împușcat în anul 1959, însă după unele date specia a dispărut prin 1970 în
sud-estul Turciei.[61][62] Arealul istoric cuprinde Afganistanul, Mongolia, Iranul, Turcia și regiuni
asiatice de sud ale Rusiei.[63] Caspicul era un tigru destul de mare, atingând dimensiunile și
greutatea bengalezului: masculul cântărea până la 240 kg.[64] Blana era lungă,[65] mai ales iarna.
Alături de cel bengalez, tigrul caspic era unul dintre animalele care luptau cu gladiatorii în Roma
antică,[66] sau cu alte animale. Cercetări molecularo-genetice au demonstrat că această specie era
practic identică cu tigrul siberian.[62]
Tigrul javaian (Panthera tigris sondaica) viețuia pe insula indoneziană Java. Se pare că specia era
deja dispărută în anii 1980, ca rezultat al vânătorii excesive și a distrugerii mediului de viață. În anii
1970 existau 4–5 indivizi în viață.[67] Ultimele urme au fost înregistrate în 1979.[68]

Hibrizi[modificare | modificare sursă]
Primii hibrizi au apărut în grădinile zoologice ale căror deținători erau interesați să atragă vizitatori.
[69]
 Astfel de creaturi apar și azi în parcurile zoologice private chinezești.[70] Se cunosc hibrizi între lei
și tigri (mai ales subspeciile siberian și bengalez).

 Ligrul este rezultatul împerecherii leului cu tigroaica. Femelele de ligru pot da naștere altei
generații, lucru neobișnuit printre hibrizi.[71] Ligrii cresc în dimensiuni pe parcursul întregii vieți, iar
la bătrânețe pot atinge 3 m în lungime (fără coadă).[72] Gigantismul la acest animal este explicat
de prezența genei responsabile de creștere în ADN-urile leului și a tigroaicei; la leoaică și tigru
această genă lipsește.[73]
 Tigonul (tigroleul) este rezultatul împerecherii tigrului cu leoaica. El primește particularități
caracterictice ambilor părinți: pete de la mamă și dungi de la tată. Coama, dacă apare, nu atinge
niciodată lungimea coamei unui leu obișnuit. Tigonii sunt, de obicei, mai mici decât leii și tigrii,
cântărind în jur de 150 kg. Masculii sunt sterili, în timp ce femelele nu.[74]
Hibrizi ai leului și tigrului

Un ligru și o ligroaică Un tigon

Morfologie externă[modificare | modificare sursă]

Dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Tigrul siberian și tigrul bengalez comparați cu un om înalt de

183 cm
Tigrul este cea mai mare și mai grea felină,[31][75] însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni și
greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare.[24] Cele mai impunătoare sunt tigrul
bengalez (indian) și cel siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, și
până la 300 kg greutate.[76] În mediu, masculii siberieni ating în lungime 190–220 cm fără coadă și
180–275 kg în greutate.[77] Tigrii sunt printre cei mai impunători răpitori tereștri, cedând în fața ursului
polar și celui brun.[78]
Lungimea corpului variază la diferite subspecii între 1,4 și 3,5 m,[76][79] iar lungimea cozii — între 60 și
90 cm[79] (110–115 cm la tigrii siberieni[80]). Înălțimea ajunge până la 1,15 m. Un mascul adult
cântărește, de obicei, de la 180 la 250 kg (masculii bengali în jur de 220 kg; bengalii din nordul Indiei
și Nepal — aprox. 235 kg).[76] Femelele sunt mai mici decât masculii;[79] la tigrii bengali și siberieni ele
cântăresc 100–167 kg.[81] Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de
180–200 kg, iar a femelelor — de 120–140 kg.

Construcția corpului[modificare | modificare sursă]

Tigrul are un corp masiv, musculos și flexibil. Coada este lungă, lăsată un pic în jos. Capul este
rotund,[81] iar urechile mici și la fel rotunde. Pe fălci are „perciuni” (smocuri dense de păr), vizibili mai
ales la tigrii siberieni.[79] Blana este densă și scurtă la subspeciile sudice, iar la cele nordice — lungă
și pufoasă.[82][83] Structura labelor este adaptată pentru sărituri, amortizând căderea și conferindu-i
tigrului un mers silențios.[81] Labele anterioare sunt mai scurte decât cele posterioare și numără câte
5 degete; labele posterioare au câte 4.

Blana[modificare | modificare sursă]
Coloritul variază de la roșcat la roșcat-brun; abdomenul, pieptul și partea ascunsă a labei sunt de
culoare deschisă.[79] La fel, nuanțe deschise are și interiorul urechii. Corpul este acoperit de dungi
întunecate — de la cafenii la negre. Forma lor și distanța dintre ele variază de la o specie la alta, dar
majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi.[84]
Așezarea dungilor este asimetrică[79] și unică pentru fiecare individ,[85] deci poate servi la identificarea
tigrilor. Funcția de bază a dungilor este de a camufla corpul în timpul vânătorii. Caracteristicile
dungilor (lungimea, culoarea etc.) variază în funcție de regiunea geografică, ceea ce permite
divizarea speciei în subspecii. „Schema” dungilor poate fi observată și pe piele.[81] Mai mult, după ce
blana este tunsă până la piele părul crește înapoi formând dungi în aceleași locuri în care ele erau
înainte.[86]
Variații ale coloritului[modificare | modificare sursă]
Tigrii albi suferă de o mutație foarte rar întâlnită în sălbăticie, dar destul de obișnuită la exemplarele
în captivitate. În natură se naște un singur tigru alb la 10.000 tigri obișnuiți.[87] Prima capturare a unui
tigru alb a avut loc în 1915, când un vânător a răpit un tigrișor din vizuina lui.[88] La maturitate a fost
încrucișat cu o tigroaică obișnuită, dar toți cei 4 pui născuți aveau blana de culoare ordinară. Mai
târziu, un tigru alb a fost încrucișat cu una din fiicele sale albe, care a dat naștere la 3 tigrișori, dintre
care 2 albi. Toți tigrii albi ținuți în captivitate sunt descendenții unui singur animal.[89] În prezent, în
parcuri zoologice viețuiesc 130 astfel de tigri.[90] Ei au nasul roz și ochii albaștri.[79] Teoria că tigrii albi
suferă de albinism este eronată, deoarece această maladie presupune o blană complet albă.[91] Tigrii
albi complet sunt supranumiți „tigri de zăpadă”.[92]

Tigru auriu în parcul zoologic din Buffalo

Așa-zisul tigru auriu este întâlnit mai rar decât cel alb. Schimbarea culorii blănii este provocată de o
genă recesivă. Prima dovadă despre existența unor astfel de tigri datează de la începutul secolului
al XX-lea.[93] Inițial, se credea că acest tip de colorit a apărut la un grup restrâns de tigri care populau
regiuni cu soluri argiloase, iar culoarea neobișnuită le-ar servi drept camuflaj adăugător. Teoria
rămâne nedemonstrată. Imbridingul unui grup izolat ar putea provoca apariția unui asemenea colorit
dacă un tigru cu gena recesivă s-ar împerechea cu unul din proprii descendenți, așa cum se
întâmplă în captivitate.[93] În prezent sunt ținute în captivitate în jur de 30 de exemplare. La fel ca tigrii
albi, cei aurii au rădăcini bengale, dar materialul genetic le-a fost poluat de gene ale tigrului alb
siberian numit Tony, strămoșul tigrilor albi din majoritatea grădinilor zoologice ale Americii de Nord.
Presupunerea că tigrii aurii sunt rezultatul împerecherii tigrilor bengali cu cei siberieni este eronată.
[94]

Au fost înregistrate și cazuri de melanism printre tigrii bengali, adică indivizi de culoare închisă sau
absolut neagră. La fel, există mărturii despre existența unor tigri cu blană albăstruie-cenușie (așa-
zisul tigru maltez).[91] Aceste variații sunt provocate de mutații instabile.

Anatomie internă[modificare | modificare sursă]

Ochiul tigrului siberian

Un tigru adult are 30 de dinți,[95] ca și majoritatea celorlalte feline. Ambele maxilare au câte 6 perechi
de incisivi și 2 de colți, maxilarul superior are 3 perechi de premolari și una de molari, iar
cel inferior 2 perechi de premolari și una de molari. Raportul general dintre dinții superiori și cei
inferiori este 
Colții sunt destul de dezvoltați; lungimea lor poate atinge 8 cm.[84] Incisivii servesc la separarea cărnii
de os. Premolarii și molarii „foarfecă” și mestecă hrana.[81][95] Limba lungă și flexibilă este dotată pe
margini cu papile minuscule destinate separării cărnii de os și dezinfectării hranei.[81] Aceasta are și
funcția de igienă a blănii.[96]
Sistemul cardiac al tigrului se aseamănă mult cu cel al carnivorelor domestice,[97] cum ar fi câinele
sau pisica, dar nu este identic.[98][99] Întrucât inima tigrului nu a fost supusă unor studii aprofundate,
greutatea ei este estimată ca variind între 500 g și 1500 g.[100] Inima unui tigru de 18 ani cercetat în
timpul necropsiei cântărea 940 g, măsura 15 cm în lungime și 13 cm în lățime, iar aorta măsura
6 cm în diametru, pe lângă cei 6 mm grosime a pereților ei.[101]
Vederea diurnă a tigrului este apropiată de cea a omului, diferită fiind acuitatea, mai scăzută la tigri.
Vederea nocturnă este de șase ori mai bună decât cea a omului.[102] Laringele este situat mai adânc
decât la majoritatea mamiferelor și este legat printr-o conexiune sinovială de osul hioid.[103]
[104]
 Structura coardelor vocale și a laringelui îi permit tigrului să scoată sunete tipice felinelor, cum ar
fi răgetul sau mârâitul.[105] El poate emite[106] și recepta[107] infrasunete.
Tigrii pot cădea victimă infecțiilor intestinale, care în 63% din cazuri sunt provocate de viermele
cilindric Toxascais lenonina.[27][108]

Răspândire[modificare | modificare sursă]
Tigrul este o specie asiatică.[109] Arealul său istoric (în prezent fragmentat în populații separate, în
unele cazuri foarte îndepărtate unele de altele) se întinde pe teritoriul Extremului
Orient rusesc, Iranului, Afganistanului, Chinei, Indiei și a țărilor Asiei de sud-est, inclusiv insulele
Sonde.[86]
Arealul de viețuire se pare că s-a format în nordul Chinei acum cel puțin 2 milioane de ani în urmă,
[110]
 la începutul pleistocenului. Acum cca. 10 mii de ani tigrii au trecut Himalaya, populând, într-un
sfârșit, tot teritoriul Indiei, peninsula Malacca, insulele Sumatra, Java și Bali. Peste câteva secole,
arealul tigrilor a căpătat următoarele limite: 50° lat. N (Kazahstan), 50° long. E (nordul Iranului),
140° long. E (estuarul Amurului), 8° lat. S (insulele Sonde). Până în prezent, pe o mare parte a
acestui teritoriu tigrii au fost exterminați; cele mai mari populații rămase viețuiesc în India
și Indochina. Numai în perioada anilor 1995–2005 arealul tigrului s-a micșorat cu 40%, astfel încât în
prezent el nu populează decât 7% din arealul inițial.[109][111]
Tigrii populează regiuni cu landșafturi foarte diferite: păduri tropicale umede, mangrove, desișuri
de bambus, savane, semideșerturi, regiuni stâncoase sterpe și taiga.[112] Nu populează zone
muntoase cu altitudinea de peste 3.000 m,[113] cu excepția munților din Bhutan, unde, la altitudinea
de 4.000 m, conviețuiesc cu leoparzii zăpezilor.[109]

Comportament[modificare | modificare sursă]
Comportament individual[modificare | modificare sursă]
Tigrul duce un mod de viață în mare parte nocturn; activitatea diurnă este caracteristică speciilor
nordice.[114][115] Merge cu pas mare și nu se cațără în copaci[80] (excepție fac tigrișorii și indivizii
adolescenți). Reprezentanții subspeciilor sudice înoată foarte bine (parcurg fără probleme 6–
8 km[116]) și, pe vreme secetoasă, fac baie regulat. Năpârlesc de două ori pe an — în martie și în
septembrie.
În urma unor studierii activității cotidiene a patru tigri siberieni (un mascul și trei femele) ținuți în
captivitate în grădina zoologică din Harbin, au fost determinate unele particularități ale
comportamentului individual al tigrilor.[117] S-a constatat că tigrii petrec în jur de 50–60% din timp
dormind, 17–27% odihnindu-se, 22–27% colindându-și teritoriul și mai puțin de 10% pentru alte
activități, ca alimentarea, urinarea, jocul etc. Masculii tind să dedice mai mult timp mișcării și mai
puțin pentru odihnă.[117] Tigrii tineri (cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 3 ani) dorm doar 3–4 ore pe zi și
dedică jocului aproximativ 15% din timp.[118] Orele de somn se încadrează între 10:00–15:00 și
20:00–7:00. Poziția în somn variază: uneori tigrii preferă să doarmă pe toate cele patru labe strânse
sub abdomen, alteori pe o parte, cu labele întinse lateral, alteori pe spate cu labele în sus.[117]
În sălbăticie, tigrul siberian este cel mai activ între orele 16:00–23:00;[119] în particular la răsăritul
soarelui și la asfințit.[120]

Comportament social[modificare | modificare sursă]

Tigrii adulți sunt animale teritoriale, solitare și își protejează insistent teritoriul. Mărimea teritoriului
depinde de relief, abundența prăzii și, în cazul masculilor, de prezența femelelor. În zonele cu pradă
în abundență, teritoriul unei femele măsoară în 10–20 km², în timp ce masculul stăpânește teritorii
de 30–70 km².[115] În Rusia, unde abundența prăzii este cu mult mai scăzută, femelele au teritorii de
200–400 km², iar masculii 800–1000 km².[115] Pe teritoriul unui tigru se pot afla și teritoriile unor
tigroaice, de obicei două sau patru.[121][122] Tigrii nu-și părăsesc teritoriul până la moarte,[115] iar rutele
lor de deplasare rămân aceleași. Masculii fac în medie 9,6 km pe zi, maxim 41 km. La femele acești
indicatori sunt, respectiv, 7 km și 22 km.[121] Tigrii își improvizează culcușuri în peșteri, scorburile
copacilor și desișuri.[115]
Inspectându-și teritoriul, tigrii și-l marchează regulat (o dată la câteva zile sau săptămâni[115]) prin
diferite metode. Urina cu miros specific este unul din mijloacele cele mai răspândite de marcaj.[115] Ei
urinează îndeosebi pe suprafețe verticale: cioturi de copaci, stânci, tufe izolate etc. Înainte de a
marca obiectul, tigrul îl miroase pentru ca să se convingă că nu e deja „rezervat”. Apoi ridică coada
aproape vertical, se întoarce cu spatele la obiect și îl marchează. Astfel de marcaje se află, de
regulă, la înălțimea de 60–125 cm de la sol. De asemenea, tigrii răscolesc uneori zăpada sau
pământul.[121] Mai rar zgârie tulpinile copacilor.
Cu toate că tigroaicele sunt agresive unele față de altele, teritoriile lor pot coincide parțial, caz în
care ele conviețuiesc fără conflicte. Masculii agreează prezența femelelor pe teritoriul lor,[123] dar nu
pot permite ca alți masculi să conviețuiască pe același teritoriu, nici măcar să fie în trecere.[124] Din
cauza agresivității legate de comportamentul teritorial al tigrilor, conflictele dintre ei pot provoca răni
grave, uneori cu consecințe letale. Totuși, majoritatea scenelor agresive se sfârșesc cu poze și
sunete amenințătoare. Masculii se împrietenesc repede cu femelele și sunt gata chiar să împartă cu
ele hrana.

Alimentație[modificare | modificare sursă]

Gura unui tigru siberian

În sălbăticie tigrii se alimentează îndeosebi cu copitate. Tigrul

bengalez preferă cerbii, sambarii, căprioarele axis, porcii sălbatici și nilgaii.[125] Tigrul
siberian vânează și el cerbi, mistreți, dar și cerbi sika, căprioare, moști; tigrul sumatrian — sambari,
mistreți și tapiri malaezieni. Tigrii încearcă să doboare și prăzi mai mari, ca bivolul
indian, gaurul, elanul. Din când în când, ei vânează animale mai „exotice” pentru ei
— maimuțe, fazani, iepuri și chiar pește.[125] Rația unui tigru adult este de 50–70 copitate pe an.
Tigrii pot ucide și alte răpitoare: lupi, leoparzi, șerpi boa și chiar crocodili.[125] Tigrii siberieni și urșii
bruni reprezintă un pericol serios unii pentru alții; primii răpesc urșii mici și chiar atacă urși adulți.
Urșii bruni și cei tibetani alcătuiesc 58% din rația alimentară a tigrului siberian (îi omoară mai ales
masculii). Urșii soare, agresivi din fire, alungă uneori tigrii de lângă prada capturată, însă cel mai des
se întâmplă invers.
Elefanții indieni sunt o pradă imposibilă pentru tigri, de aceea aceștia îi evită pe cât posibil, deși
câteodată le atacă puii. A fost înregistrat un caz în care un tigru a ucis o femelă adultă de rinocer
indian. Uneori tigrii atacă animale domestice (câini, vite, cai, măgari). Obișnuiesc să mănânce nuci,
iarbă, fructe, dar numai în sezonul cald.[80]
Pe teritoriul întregului său areal, tigrul se află în vârful piramidei trofice[125] și aproape că nu are
concurență. Uneori pot avea probleme cu anumite specii de câini (ca de exemplu câinele
roșu indian) care, atacând în haită, pot ucide un tigru adult.
La o masă tigrul consumă până la 40–50 kg de carne.[28][125] Tigrul poate rămâne lângă cadavrul unui
cerb sau mistreț câteva zile, pentru a-l termina de mâncat.[125] Foametea o suportă ușor datorită
stratului de grăsime de sub piele, a cărui grosime poate atinge 5 cm la tigrul siberian.[80]

Vânătoarea[modificare | modificare sursă]

Un tigru își pândește victima

Tigrii vânează singuri, ghidându-se de simțul văzului și al auzului și mai puțin pe miros.[125] Utilizează
două tehnici de vânătoare: furișarea către pradă și statul la pândă. Prima o folosesc mai mult iarna,
iar a doua — vara.[121] De obicei urmăresc prada sau o așteaptă pe cărări sau la adăpătoare.
Urmărindu-și prada, au grijă să nu stea în calea vântului. Se deplasează atent, cu pași mici, uneori
de-a bușilea. Ajungând la o distanță suficient de mică, ei se reped la victimă și o prind din urmă
executând sărituri foarte lungi.
Dacă dă greș, tigrul își urmărește prada nu mai mult de 100–150 m. Deși e un animal masiv, poate
dezvolta 60 km/h pe aproape orice suprafață.[126]
Pe copitatele mari le apucă de gât, după care le asfixiază sau le rupe gâtul, lăsându-le să sângereze
din carotidă și/sau venele jugulare.[125] Îi ajută foarte mult colții lungi de 8 cm.[84] Pentru animalele mici
tigrii depun mai puțin efort. Pe ele le ucid fracturându-le coloana vertebrală sau una din extremități.
În timpul vânătorii, tigrul poate sări până la 5 m în înălțime și până la 9–10 m în lungime.[126]
Prada și-o duce în dinți sau în spate. Poate alerga cu 100 kg pe spate, iar cu 50 kg în dinți poate sări
până la 2 metri înălțime. Prada mai mare o târăște pe pământ; uneori aceasta poate fi de 6-7 ori mai
grea decât însuși tigrul.[126]
Un tigru poate ucide un om cu o singură lovitură de labă.
Tigrii nu au din instinct abilitatea de a vâna, ci și-o formează luând lecții de la mama lor.[121] Tigrii
captivi nu pot vâna și chiar manifestă frică față de animalele pe care semenii lor le vânează în
sălbăticie.[27][127]

Reproducere[modificare | modificare sursă]
Masculii sunt poligami,[122] iar femelele poliandre.[128] Împerecherea poate avea loc oricând, dar este
mai frecventă în lunile noiembrie–aprilie[115] (decembrie–ianuarie la speciile nordice[80]). Pentru a evita
împerecherea între rude, femela preferă să se împerecheze cu masculi din regiuni relativ
îndepărtate.[129] În regiunile slab populate, o femelă este urmărită de un singur mascul. Dacă masculii
sunt mai mulți, între aceștia uneori apar conflicte pentru dreptul de a se împerechea cu o femelă.
Competiția însă nu este una acerbă, deoarece femela permite mai multor masculi să se
împerecheze cu ea[56] (prin aceasta asigurând generației viitoare o puternică varietate genetică[130][131]
[132][133][134]
) Atunci când un mascul simte, după marcajele femelei, că aceasta e în călduri, el începe
să se comporte diferit (comportamentul Flehmen), schimbându-și grimasa feței.[135] Pentru a-și
„rezerva” partenera, masculul îi marchează teritoriul cu urina sa, deși aceste „rezervări” sunt
ignorate de alți masculi, care își fac propriile marcaje în același loc.[56]
Tigroaica este capabilă de fecundare numai câteva zile pe an, timp în care împerecherea are loc de
mai multe ori pe zi, însoțită de sunete puternice. Majoritatea femelelor nasc pentru prima oară la
vârsta de 3–4 ani, iar perioada dintre două nașteri este de 2–2,5 ani, în unele cazuri 3–4 ani.
[115]
 Gestația durează 97–112 zile, în medie 103 zile.[67]

O tigroaică cu puiul său

Tigroaica își aranjează culcușul în locuri greu accesibile: în peșteri, între pietre, în desișurile
de trestii.[80] Poate folosi una și aceeași ascunzătoare mai mulți ani la rând.
Tigrișorii se nasc în martie–aprilie, câte doi–trei,[115] mai rar unul singur și încă mai rar câte cinci–
șase.[135] Dacă toți puii se nasc morți, femela este capabilă să nască alți tigrișori peste 5 luni.[115] În
primele zile puii sunt absolut neajutorați, au greutatea de 1,3–1,5 kg, și încep să vadă în jurul celei
de-a șaptea zi.[124] Primele 6 săptămâni se hrănesc doar cu laptele mamei. Aceasta nu-i permite
tatălui să se apropie, de frică că acesta nu-i va recunoaște și-i va mânca. La 8 săptămâni tigrișorii
sunt capabili să iasă din culcuș și să-și urmărească mama. Devin independenți la 18 luni, dar rămân
cu mama până la vârsta de 2–3 ani, uneori până la 5 ani.[67][124]
O dată deveniți independenți, femelele rămân aproape de teritoriul mamei, în timp ce masculii
străbat distanțe lungi în căutarea unui teritoriu; dacă sunt puțini tigri în regiune, ei ocupă un teritoriu
liber, iar dacă nu, sunt nevoiți să cucerească teritoriul altor masculi. Femelele ating maturitatea
sexuală la 3–4 ani, iar masculii la 4–5 ani.[115][124] O femelă poate aduce pe lume 10–20 tigrișori pe tot
parcursul vieții, din care circa jumătate mor de mici.[115][121] Tigrul trăiește până la 26 de ani.[136]

Aspecte ecologice[modificare | modificare sursă]

Statutul populațiilor[modificare | modificare sursă]
În legătură cu urmărirea permanentă a tigrului de către om și cu schimbarea mediului de trai,
numărul de indivizi al speciei tigru scade încontinuu, iar arealul se micșorează. Se presupune că
populația de tigri a scăzut față de secolul trecut cu 95%.[137] Numărul de tigri chinezi de sud este de
cel mult 30, iar cel de tigri siberieni — de circa 450 indivizi. Au dispărut complet trei subspecii: cele
de pe insulele Bali și Java și tigrul caspic.[2] În anul 2008, numărul total de tigri aflați în sălbăticie era
estimat la 3.500,[138] iar în 2010 — cel mult 3.200.[2] Cea mai mare populație de tigri o are India: 1.400
de indivizi.[2]

Măsuri de conservare[modificare | modificare sursă]

Marcă poștală cu imaginea unui tigru. Republica Moldova, 2000.

Specia tigrului a fost introdus în Lista Roșie a IUCN, Anexa 1 a CITES.[122] Din 1947 vânătoarea de

tigri a fost interzisă complet. În 1955 a fost interzisă, mai apoi strict interzisă capturarea tigrișorilor.
[122]

Factorii principal care duce la micșorarea efectivului de tigri sunt activitățile omului de distrugere a
habitatului natural (agricultura, defrișarea pădurilor, dezvoltarea rețelelor de transport[109]) și
vânătoarea: tigrul este vânat atât ca trofeu (de obicei, pentru blana prețioasă), cât și pentru scopuri
medicinale (mai multe organe interne și părți ale corpului tigrului sunt utilizate în medicina
tradițională estică[13][139]). Vânarea excesivă a animalelor cu care se hrănește tigrul cauzează și ea,
indirect, reducerea numărului de tigri.[2]
Pentru conservarea speciei se întreprind și alte măsuri în afara înființării rezervațiilor naturale. De
exemplu, la festivalul Kalachakra din 2006, Dalai-Lama al XIV-lea a ținut un discurs prin care a
chemat la stoparea comerțului cu tigri.[140] Discursul a fost atât de pătrunzător, încât oamenii din
auditoriu, întorși acasă, au nimicit și aruncat toate pieile de tigru și leopard precum și obiectele la
care acestea erau folosite.
O sută de ani în urmă numărul tigrilor din toată lumea era de 100.000 de indivizi;[137] acum numărul a
scăzut până la 2500 de indivizi adulți capabili de reproducere. Probabilitatea ca tigrul să dispară ca
specie în viitorul apropiat este nulă, datorită numărului mare de indivizi ținuți în captivitate. Eforturile
de conservare a speciei nu sunt zadarnice, drept exemplu servind revenirea spectaculoasă a speciei
tigrului siberian care, de la numărul de 20–30 de indivizi în 1948[141], a ajuns la cca. 400 în prezent.[28]
[29][30]
 De remarcat că anul 2016 a fost primul an în care populația tigrilor a crescut — de la 3.200
indivizi în 2015 până la 3.890 — după secol de scădere constantă.[142]

Cercetări[modificare | modificare sursă]
Printre cele mai populare metode de cercetare a activității tigrului și a modului său de viață se
numără:

 înregistrarea urmelor — cea mai răspândită metodă. Constă în cercetarea, în timpul

zăpezilor, a amplasării urmelor întru stabilirea numărului de indivizi și a dinamicii populației într-o
anumită arie, clasificarea acestora după vârstă și sex, capacitatea reproductivă a populației.
Identificarea indivizilor are loc prin studierea particularităților pernuțelor de pe labele lor.
 tracking — urmărirea indivizilor cu ajutorul unor zgarde speciale dotate cu emițător. Se
deosebesc metode de tracking prin unde radio (ieftine, ușor de exploatat, dar capricioase la
intemperiile naturale și capabile să emită doar pe distanțe de până la 10 km pe pământ și 40 km
prin eter), prin satelit (consumă multă energie și au o rată de eroare până la sute de metri) și
prin GPS (exactitate de aprox. 3 m, dar consumă foarte multă energie[143] și necesită efort de
procesare a informațiilor emise).[144]
 capcane foto — constau din aparate de fotografiat cu senzor de mișcare infraroșu, care
sunt activate la orice mișcare din unghiul lor de vedere. Ideea a apărut în anul 1995 și este
aplicată pentru a estima mărimea, densitatea și comportamentul animalelor cu un mod de viață
ascuns.[145]

Interacțiunea cu omul[modificare | modificare sursă]

Vânătoarea de tigri[modificare | modificare sursă]

Vânătoare de tigri în India secolului al XIX-lea

Vânătoarea de tigri este o activitate care are loc din timpuri străvechi și continuă și astăzi, mai mult
pentru capturarea animalelor ca trofeu vânătoresc.
O legendă spune că Alexandru Macedon, după cucerirea Asiei Mijlocii și construirea pe
malul Sîrdariei a Îndepărtatei Alexandrii (actualmente Khujand), colinda regiunile slab populate de la
nord de Sîrdaria și în împrejurimile actualului Tașkent vânând tigri caspici cu sulița.
În Coreea antică, vânătoarea de tigri o practicau numai vânători „specializați”, iar însuși procesul era
într-o măsură ritualizat: era interzis să fie numit tigrul pe nume, iar în timpul vânătorii erau interzise
orice gen de discuții.[146] Vestimentația vânătorilor se deosebea de cea a restului populației; aceștia
purtau o vestă de in albastră și un turban de bumbac, la fel albastru, decorat cu mărgele multicolore,
și o salbă din boabe. Meniul vânătorilor includea în mod obligator carne de tigru. Vânătorii se
bucurau de o poziție privilegiată în societatea coreeană, fiind scutiți chiar și de biruri.[146]
Vânătoarea de tigri a luat amploare în sec. al XIX-lea–înc. sec. alXX-lea din cauza coloniștilor
englezi în India, care o practicau ca activitate recreativă.[147]. Ei se deplasau fie pe jos, fie
pe gauri sau elefanți.[147] Prădătorii erau adeseori ademeniți cu prăzi ușore, de genul caprelor, alteori
speriați cu ajutorul tobelor de către slujitorii aborigeni.[147] Cadavrele erau de obicei împăiate și
instalate în casele aristocraților ca decorații.
În prezent, vânarea tigrilor este interzisă în toată lumea, deși, în ciuda eforturilor depuse de
organizațiile ecologiste, braconajul este încă un fenomen răspândit.

Ținerea în captivitate[modificare | modificare sursă]

Conform informațiilor puse la dispoziție de Asociația parcurilor zoologice și acvariumurilor din toată
lumea,[148] în SUA sunt ținuți în captivitate, în calitate de animal domestic, 12.000 de tigri. În 19 state
ale SUA, întreținerea tigrilor în condiții domestice este interzisă, în 15 este permisă cu condiția
posedării unei licențe speciale, iar în 16 state nu este reglementată legal.[148] Datorită creșterii
numărului de tigri domesticiți, aceștia sunt vânduți la un preț tot mai mic.[67]

Medicina tradițională orientală[modificare | modificare sursă]

În cadrul medicinei tradiționale orientale se crede că unele organe și părți ale corpului tigrilor, mai
ales penisul, au efect terapeutic, astfel încât acestea sunt folosite în diferite scopuri medicinale, de
exemplu ca analgezice sau ca afrodiziace.[149] Nu există însă dovezi științifice ale efectelor
terapeutice ale preparatelor din organe de tigru. Conducerea Chinei interzice prin lege folosirea
tigrilor în medicina tradițională, iar braconierii riscă să fie supuși pedepsei capitale. În anul 2007, la
cea de-a 14-a conferință a CITES, a fost luată hotărârea de a interzice creșterea tigrilor în captivitate
cu scopul de a le exploata organele.[139]

Cazuri de omucid[modificare | modificare sursă]

Jim Corbett și un tigru antropofag împușcat de el

Ca și în cazul leilor, printre tigri se numără unii indivizi antropofagi; de obicei aceștia sunt bătrâni sau
bolnavi, care nu sunt în stare să vâneze copitate.[150]
Povestirile lui Jim Corbett, celebru vânător de tigri, arată cât de sângeroase pot fi ciocnirile omului cu
tigrul. Probabil cel mai cunoscut caz documentat a avut loc în districtul Nainital, India, între 15
decembrie 1925 și 21 martie 1930, timp în care o tigroaică a ucis 64 de oameni.[151]
Problema tigrilor antropofagi este actuală și în prezent în statul Uttar Pradesh din India și
regiunea Sundarbans din Bangladesh. În mangrovele Sundarbans-ului foarte mulți oameni sunt uciși
de tigri, fiind chiar uneori atacați de indivizi perfect sănătoși.[152] Zoologii indieni au stabilit că fiecare
al patrulea tigru din această zonă e predispus spre antropofagie, deși atacurile lor nu sunt
întotdeauna intenționate.[153]
În cadrul grădinilor zoologice care expun tigri au loc frecvente incidente care implică aceste animale,
ades cauzate de neglijența omului. De exemplu, în februarie 2007 un tigru de la o grădină zoologică
din China a sfâșiat capul unei fetițe de 6 ani,[154] iar în februarie 2009, la Grădina zoologică din San
Francisco, o tigroaică siberiană a reușit să sară gardul teritoriului său și să mutileze corpurile a doi
tineri, provocând îngrijitorii să intervină și să o ucidă.[155]
Cea mai bună protecție împotriva unui atac neprevăzut (firește, în afară de folosirea unei arme) este
îmbrăcarea unei măști care să ascundă fața și să aibă desenată pe ceafă o față falsă, întrucât tigrii
își atacă prada practic numai din spate. O atare metodă poate provoca tigrului confuzie și salva viața
omului pus la încercare.[152]

Rolul în cultură[modificare | modificare sursă]

Mitologie și simbolism[modificare | modificare sursă]
Tigrul este unul din personajele principale în miturile popoarelor asiatice. Este adeseori caracterizat
ca fiind regele animalelor, conducătorul tuturor viețuitoarelor terestre și simbolul puterii și a
monarhiei. Indienii îl asociază cu vitejia războinicilor, astfel încât tigrul este emblemă a războiului în
India.[156] Unele zeități asiatice, de exemplu indușii Durga și Ayyappan, călătoresc călare pe tigri,
demonstrându-și astfel superioritatea.[157] În Asia de sud-est și Coreea tigrul era considerat zeul
munților și a peșterilor, protectorul dinastiei regale și intermediar între Pământ și Cer. Coreenii
considerau protectoare obiectele casnice ornate cu desene, țesături și gravuri care reprezintă tigrul.
Mascota Jocurilor Olimpice din 1998 organizate în Seul a fost tigruțul Hodori.[158]
Artă plastică[modificare | modificare sursă]
Peter Paul Rubens: „Vânătoarea de tigri și lei” (1618)
 vezi detalii

Tablou complet

Detaliu

Printre primele reprezentări picturale ale tigrului se numără desenele descoperite în

unele cavouri coreene care aparțin, probabil, de regatul Goguryeo.[146] Se credea că imaginea tigrului
protejează cavourile. În afară de desene pe pereți, în cavouri au fost găsite și obiecte de uz casnic
din epoca bronzului cu imagini ale tigrului pictate sau gravate pe ele: oglinzi, topoare, cuțite,
clopoței, ornamente etc.[146] Tigrul reprezintă unul din cele mai utilizate motive în arta plastică
chinezească.
Tigrul este adeseori reprezentat și în arta indiană. Un exemplu notoriu este jucăria mecanică de
lemn „Tigrul lui Tipu”, care reprezintă un tigru înfruptându-se dintr-un soldat englez în uniformă roșie
și care se află acum la Victoria and Albert Museum în Londra.[159]
Islamul interzice reprezentarea grafică a animalelor,[160] astfel încât tigrul nu a fost ilustrat în țările cu
această religie. Sufismul însă face excepție pentru tigru, astfel încât animalul apare ilustrat
pe covoare și țesături, cât și pe pereții unor moschei, cum e cazul
orașului Samarkand din Uzbekistan.[161]
Motivul tigrului este exploatat și în arta plastică europeană, de exemplu în scenele de vânătoare ale
lui Eugène Delacroix sau în tabloul „Vânătoarea de tigri și lei” de Peter Paul Rubens (1618).

Cinematografie și muzică[modificare | modificare sursă]

Tigrii sunt personaje frecvent întâlnite în filmele de animație. Unul dintre prietenii lui Winnie de
Pluș este Tigru, reprezentat ca fiind mereu energic și țopăind întruna.[162] În filmul Kung Fu Panda,
tigresa (vocea Angelinei Jolie[163]) este capul grupului de luptători kung fu în care personajul
principal, un urs panda, aspiră să intre.[164]
Motivul tigrului antropofag apare în unul din ultimele filme ale lui Fritz Lang, Der Tiger von
Eschnapur. În comedia Raidul vărgat, cel mai de succes film sovietic al anului 1961[165], un grup de
tigri și lei scapă din cușcă și terorizează pasagerii unui vas de croazieră.[166] Tigra este una din
personajele feminine ale benzilor desenate Marvel.[167] În drama Doi frați (2004) este expusă
povestea a doi frați tigrișori despărțiți de oameni pentru a fi antrenați în lupte.[168] Motivul tigrului este
invocat și în muzică. Tiger este denumirea unui cântec de pe albumul Arrival al formației
suedeze ABBA.[169] Cântecul Eye of the Tiger al formației Survivor, regăsit în coloana sonoră a
filmului Rocky 3 (1982)[170], a ajuns pe prima poziție a clasamentului Billboard Hot 100 în același an.
[171]

Heraldică[modificare | modificare sursă]
Tigrul malaezian este un simbol național al Malaeziei, țară în care este invocat pe stemă, pe
emblemele a mai multe instituții de stat, cum ar fi Banca Malaeziei, pe embleme ale forțelor armate
ș.a.[172][173] Tigrul bengalez este animalul național al Indiei și al Bangladeshului[174] și apare pictat pe
steagul mișcării separatiste „Tigrii eliberării din Tamil-Eelam” din Sri Lanka. Tigrul siberian este
animal național al Republicii Coreea.[146] Este reprezentat pe drapelul și stema ținutului Primorie,
[175]
 stema ținutului Habarovsk[176] și alte simboluri heraldice ale localităților din împrejurimi. Apare
într-o reprezentare mai puțin fidelă și pe stema orașului Irkutsk.[177]

Stema ținutului Primorie

 

Stema orașului Vladivostok
 


 Stema orașului Habarovsk
 

Fosta stemă a orașului Irkutsk (1790)

Animalul favorit[modificare | modificare sursă]

În urma unui sondaj realizat de Animal Planet, tigrul a fost votat ca animal favorit de cea mai mare
parte din intervievați. Acesta a primit votul a 21% din respondenți,
depășind câinele (20%), delfinul (13%), calul (10%), leul (9%), șarpele (8%) și alte animale
ca elefantul, cimpanzeul, urangutanul și balena. În cadrul sondajului au participat peste
50.000 spectatori din 73 de țări.[178][179][180]
Behavioristul Candy d'Sa, care a colaborat cu Animal Planet la alcătuirea listei, a afirmat: „noi ne
putem identifica cu tigrul, pentru că este feroce și impunător la exterior, dar nobil și pătrunzător în
interior”.[178]
Callum Rankine, ofițer internațional însărcinat cu speciile la asociația ecologistă de caritate World
Wildlife Federation, consideră rezultatul dătător de speranțe: „Dacă oamenii votează tigrul ca animal
preferat, înseamnă că îi recunosc importanța, și, să sperăm, necesitatea asigurării supraviețuirii
sale”.[179]