Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stare de conservare
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Panthera
Specie: P. tigris
Nume binomial
Panthera tigris [1]
Linnaeus, 1758
Subspecii
P. t. tigris
P. t. corbetti
Panthera tigris jacksoni
P. t. sumatrae
Panthera tigris altaica
Panthera tigris amoyensis
†Panthera tigris virgata
†P. t. balica
†P. t. sondaica
Sinonime
Modifică text
Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele
patru specii ale genului Panthera. Este cel mai mare reprezentant al subfamilieiPantherinae și unul
dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul polar și cel brun). Dimensiunile unui tigru siberian la
vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui leopard adult.
Tigrilor le sunt caracteristice dungile de culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un individ
la altul. Corpul este adaptat pentru vânătoare, fiind dotat cu colți lungi și maxilareputernice, vedere
nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o
înălțime de până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.
Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare,
ca lupii, leoparzii și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până
la 1.000 km²; acestea pot cuprinde diferite landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la
nord semideșerturi și taiga.
Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către
începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă
este a tigrului bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene. Pe parcursul
secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu 93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a
fost inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau
capturarea tigrilor este interzisă în toată lumea.
Tigrul reprezintă un simbol al puterii și monarhiei în cultura asiatică. Unele zeități indiene sunt
ilustrate călare pe tigri, demonstrându-și astfel superioritatea. Tigrul este unul dintre cele
12 simboluri de animale din calendarul chinezesc. Rolul său în cultura mondială este reflectat în
recunoașterea sa ca simbol național al Malaeziei, Indiei, Bangladeshului și Republicii Coreea și ca
cel mai iubit animal de pe Pământ, în urma unui sondaj realizat de Animal Planet.
Cuprins
1Studiere și clasificare
o 1.1Istoricul studierii
o 1.2Evoluție
o 1.3Subspecii
1.3.1Subspecii dispărute
o 1.4Hibrizi
2Morfologie externă
o 2.1Dimensiuni
o 2.2Construcția corpului
o 2.3Blana
2.3.1Variații ale coloritului
3Anatomie internă
4Răspândire
5Comportament
o 5.1Comportament individual
o 5.2Comportament social
o 5.3Alimentație
o 5.4Vânătoarea
o 5.5Reproducere
6Aspecte ecologice
o 6.1Statutul populațiilor
o 6.2Măsuri de conservare
o 6.3Cercetări
7Interacțiunea cu omul
o 7.1Vânătoarea de tigri
o 7.2Ținerea în captivitate
o 7.3Medicina tradițională orientală
o 7.4Cazuri de omucid
8Rolul în cultură
o 8.1Mitologie și simbolism
o 8.2Artă plastică
o 8.3Cinematografie și muzică
o 8.4Heraldică
o 8.5Animalul favorit
9Referințe
10Legături externe
Scheletul tigrului
Cele mai multe date ce țin de evoluția speciei tigrului au fost obținute prin intermediul analizei
rămășițelor pământești și a cercetărilor în domeniul filogeniei moleculare.
În baza analizelor cladogenetice s-a demonstrat că originea geografică a speciei se găsește
în Asia de est.
Studierea osemintelor scoase la suprafață este dificilă din mai multe puncte de vedere.
Descoperirile paleontologice nu sunt numeroase și sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt
expuse la poluare cu material genetic străin și, în genere, vechimea lor este greu de determinat.
Cele mai vechi rămășițe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafață în nordul Chinei și în
insula Java.[11] Strămoșul tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924),[12] este destul de
asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a trăit în provincia Henan din China de nord
de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii este, la
moment, ambiguă.[13]
Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei,
populând și insule precum Borneo și Palawan.[14] Au fost scoase la suprafață, în număr mare,
oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât
la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari,
clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun
fel de descoperiri în ce privește tigrul.
Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din
pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este
caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității
sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ).
Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo.[14] Colții de tigru aflați în
posesia băștinașilor din Borneo au fost, după spusele acestora, ai unor tigri sălbatici pe care
strămoșii lor i-ar fi ucis 4–7 generații mai înainte, ceea ce indică faptul că tigrul din Borneo ar fi
dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai evidentă dovadă este recenta descoperire a unui
fragment de dinte printre sedimentele neolitice dintr-o peșteră din partea malaeziană a insulei
(Sarawak).[13]
Datele molecularo-filogenice confirmă relațiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera și
demonstrează că tigrul s-a separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme
decât leul, leopardul și jaguarul.[14]
Subspecii[modificare | modificare sursă]
Subspecie Nomenclatură binară Autoritate
Tigru siberian Panthera tigris altaica Temminck, 1844[15] În 1844, zoologul olandez Coenraad Jacob Temmin
În 1758, zoologul suedez Carolus Linnaeus descrie
Tigru bengalez Panthera tigris tigris Pocock, 1929[17]
apoi avea să fie identificat ca tigrul bengalez de căt
În 1968, biologul ceh Vratislav Mazák studiază 19
Tigru indochinez Panthera tigris corbetti Mazák, 1968[19]
subspecii.[19]
Tigru malaezian Panthera tigris jacksoni Luo et al., 2004[20] În 2004, s-a constatat, în baza unor analize genetic
Panthera tigris Tigrul chinez de sud, sumatrian și cel balinez au fo
Tigru chinez de sud Hilzheimer, 1905[21]
amoyensis studierii cadavrelor unor indivizi capturați în regiun
Panthera tigris
Tigru sumatrian Pocock, 1929[17] vezi tigrul chinez de sud[17]
sumatrae
Tigru balinez Panthera tigris balica Schwarz, 1912[22] vezi tigrul chinez de sud[22]
Panthera tigris
Tigru javaian Temminck, 1844[15] vezi tigrul siberian
sondaica
În 1815, zoologul german Johann Karl Wilhelm Ill
Tigru caspic Panthera tigris virgata Illiger, 1815[23]
nouă subspecie de tigru, aceasta fiind a doua desco
Tigru siberian
Tigru bengalez
Tigru indochinez
Tigru malaezian
Tigru sumatrian
Au fost stabilite 9 subspecii ale tigrului, dintre care 3 deja sunt dispărute din cauza factorului
antropogen. Clasificarea curentă a subspeciilor nu este larg acceptată în rândul oamenilor de știință,
deoarece ea a fost făcută după caracteristici comune, ca dimensiunile, lungimea blănii, arealul de
viețuire ș.a., în timp ce analizele de ordin genetico-molecular sugerează că diversitatea tigrilor nu
este atât de mare încât să impună repartizarea lor în atât de multe subspecii.[24]
Tigrul siberian (Panthera tigris altaica), cunoscut și ca tigru altaic, ussurian, manciurian sau chinez
de nord,[25] populează, în general, ținuturile Primorsk și Habarovsk și, într-un număr redus, nord-
estul Chinei (provinciile Heilongjiang[26] și Jilin[27]) și Coreea de Nord. Ultimele două recensăminte
(1996 și 2005) au scos la iveală o populație de 480–520 indivizi, care trăiesc într-un areal neexplorat
— aceasta fiind cea mai mare populație de tigri din lume[28][29] (360, conform IUCN[30]). Subspecia se
deosebește printr-o blană relativ densă, lungă și pufoasă, cu o nuanță de roșu șters și cu dungi mai
puține. De asemenea, e cea mai mare felină[31][32][33][34] — dimensiunile unui tigrișor de 6 luni sunt
comparabile cu ale unui leopard adult.
Tigrul bengalez sau bengalez regal (Panthera tigris tigris) — subspecia nominală a tigrului —
trăiește pe teritoriul Indiei, Bangladeshului, Nepalului, Bhutanului, populează un spectru larg
de biotopuri, de la păduri tropicale umede până la savane uscate și mangrove.[35] Conform
informațiilor puse la dispoziție de organele indiene de profil, numărul de exemplare este de 3.100–
4.500, din care cca 3.000 populează teritoriul Indiei,[36] însă mulți specialiști indieni se îndoiesc de
veridicitatea acestor date,[37] susținând că sunt exagerate, iar numărul tigrilor n-ar depăși
2.000. IUCN anunță cifra de 1706 tigri pentru anul 2010.[38] Deși este cea mai numeroasă subspecie,
tigrul bengalez este amenințat cu dispariția, din cauza braconajului și a distrugerii mediului de viață,
factori care au și cauzat micșorarea numărului de indivizi de la 40.000 în 1947.[39] În 1972 a fost dat
startul unui proiect de proporții, supranumit „Proiectul tigrului”, al cărui scop de bază este de a
conserva subspecia tigrului bengalez pe teritoriul Indiei.[35] Datorită acestui proiect, numărul de
exemplare a crescut de la 1200 în anii 1970 până la 3000 în anii 1990.[40] Karnataka este statul
indian cu cea mai mare populație de tigri, aproximativ 300 exemplare, la nivelul anului
2010.[39] Masculii bengalezi cântăresc între 172 și 238 kg, iar femelele — 125–147 kg.[35] Tigrii din
nordul Indiei și Nepal sunt mai mari decât cei din sudul subcontinentului indian.
Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti), sau tigrul lui Corbett, populează Cambodgia, sudul
Chinei (provinciile Yunnan și Guangxi[27][41]), Laos, Thailanda și Malaezia. Numărul de indivizi ai
acestei specii variază, după diferite surse, între 1200 și 1800 exemplare.[42]. Cele mai numeroase
populații viețuiesc în Thailanda.[43] Datorită măsurilor aspre întreprinse de către autorități, tigrii din
această zonă nu au avut de suferit din cauza braconajului, în schimb sunt amenințați de
fragmentarea arealului și de inbriding.[44] În Vietnam circa trei sferturi din tigri au fost uciși[42] pentru
organele lor, folosite în medicina tradițională chinezească.[45] Blana indochinezilor este de o nuanță
mai închisă. Masculii cântăresc 150–195 kg, iar femelele — 100–130 kg.[43]
Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) poate fi întâlnit doar în regiunea de sud (malaeziană)
a peninsulei Malacca. A fost definit ca subspecie distinctă în 2004 (până atunci era considerat
indochinez).[46] Conform ultimei evidențe a tigrilor malaezieni, numărul lor este de 600–800, astfel
încât aceasta este a treia subspecie după numărul de exemplare.[47]
Tigrul sumatran (Panthera tigris sumatrae) populează numai insula Sumatra din arhipelagul
indonezian. Numărul indivizilor sălbatici este estimat la 400–500 exemplare,[48] din care majoritatea
viețuiesc în parcuri naționale și rezervații naturale. Cercetări recente în domeniul geneticii au
descoperit în genotipul subspeciei caracteristici unice;[49] aceasta înseamnă că, treptat, tigrul
sumatrian poate evolua într-o specie aparte. Cea mai serioasă amenințare pentru el este distrugerea
mediului de viață[48] (defrișarea pădurilor are loc chiar și în teritorii ocrotite de lege). Între 1998 și
2000, 66 de tigri (20% din întreaga populație) au fost uciși de braconieri.[50] Aceasta este subspecia
cu cele mai reduse dimensiuni: greutatea unui mascul alcătuiește 100–173 kg, iar a unei femele —
81–100 kg.[48]
Tigrul chinez de sud (Panthera tigris amoyensis) este subspecia cu cea mai proastă situație
ecologică, care, probabil, nu mai există în sălbăticie.[51] Numărul foarte scăzut al indivizilor acestei
subspecii e responsabilitatea lui Mao Zedong, care a declarat în 1959 tigrul chinez de sud drept
specie dăunătoare.[52] Legea care interzicea vânătoarea acestor tigri a venit abia în 1977, când
numărul acestora era deja de cca 400,[53] dar vânătoarea a continuat pentru că oamenii încă vedeau
în tigru un animal dăunător,[52] astfel încât numărul lor a ajuns la 20–30 în 1994.[27][54] Începând cu
anul 2008, autoritățile chineze întreprind măsuri operative pentru reintroducerea tigrilor chinezi de
sud în mediul lor de viață[55] și pentru creșterea varietății genetice (s-a constatat că toți cei
aprox. 100[56] tigri chinezi de sud rămași în viață sunt înrudiți[57]). Chinezii de sud sunt unii din cei mai
mici tigri: masculii au lungimea corpului de 2,3–2,6 m, iar femelele 2,2–2,4 m.[58]
Subspecii dispărute[modificare | modificare sursă]
Tigrul balinez (Panthera tigris balica) a populat insula Bali. De dispariția lui se fac vinovați vânătorii,
care au ucis ultimul reprezentant al subspeciei (o femelă adultă) în partea de vest a insulei, pe 27
septembrie 1937.[59] Tigrii balinezi nu au fost niciodată ținuți în captivitate. Cu toate că a dispărut,
reprezentanții subspeciei încă mai joacă un rol important în hinduismul balinez. Este cel mai mic
tigru dintre toate cele nouă subspecii.[60]
Tigrul caspic (Panthera tigris virgata), numit și persan sau turanic, a dispărut la sfârșitul anilor '50;
ultimul individ ar fi fost împușcat în anul 1959, însă după unele date specia a dispărut prin 1970 în
sud-estul Turciei.[61][62] Arealul istoric cuprinde Afganistanul, Mongolia, Iranul, Turcia și regiuni
asiatice de sud ale Rusiei.[63] Caspicul era un tigru destul de mare, atingând dimensiunile și
greutatea bengalezului: masculul cântărea până la 240 kg.[64] Blana era lungă,[65] mai ales iarna.
Alături de cel bengalez, tigrul caspic era unul dintre animalele care luptau cu gladiatorii în Roma
antică,[66] sau cu alte animale. Cercetări molecularo-genetice au demonstrat că această specie era
practic identică cu tigrul siberian.[62]
Tigrul javaian (Panthera tigris sondaica) viețuia pe insula indoneziană Java. Se pare că specia era
deja dispărută în anii 1980, ca rezultat al vânătorii excesive și a distrugerii mediului de viață. În anii
1970 existau 4–5 indivizi în viață.[67] Ultimele urme au fost înregistrate în 1979.[68]
Hibrizi[modificare | modificare sursă]
Primii hibrizi au apărut în grădinile zoologice ale căror deținători erau interesați să atragă
vizitatori.[69] Astfel de creaturi apar și azi în parcurile zoologice private chinezești.[70] Se cunosc
hibrizi între lei și tigri (mai ales subspeciile siberian și bengalez).
Ligrul este rezultatul împerecherii leului cu tigroaica. Femelele de ligru pot da naștere altei
generații, lucru neobișnuit printre hibrizi.[71] Ligrii cresc în dimensiuni pe parcursul întregii vieți,
iar la bătrânețe pot atinge 3 m în lungime (fără coadă).[72] Gigantismul la acest animal este
explicat de prezența genei responsabile de creștere în ADN-urile leului și a tigroaicei; la leoaică
și tigru această genă lipsește.[73]
Tigonul (tigroleul) este rezultatul împerecherii tigrului cu leoaica. El primește particularități
caracterictice ambilor părinți: pete de la mamă și dungi de la tată. Coama, dacă apare, nu atinge
niciodată lungimea coamei unui leu obișnuit. Tigonii sunt, de obicei, mai mici decât leii și tigrii,
cântărind în jur de 150 kg. Masculii sunt sterili, în timp ce femelele nu.[74]
Hibrizi ai leului și tigrului
Așa-zisul tigru auriu este întâlnit mai rar decât cel alb. Schimbarea culorii blănii este provocată de o
genă recesivă. Prima dovadă despre existența unor astfel de tigri datează de la începutul secolului
al XX-lea.[93] Inițial, se credea că acest tip de colorit a apărut la un grup restrâns de tigri care
populau regiuni cu soluri argiloase, iar culoarea neobișnuită le-ar servi drept camuflaj adăugător.
Teoria rămâne nedemonstrată. Imbridingul unui grup izolat ar putea provoca apariția unui asemenea
colorit dacă un tigru cu gena recesivă s-ar împerechea cu unul din proprii descendenți, așa cum se
întâmplă în captivitate.[93] În prezent sunt ținute în captivitate în jur de 30 de exemplare. La fel ca
tigrii albi, cei aurii au rădăcini bengale, dar materialul genetic le-a fost poluat de gene ale tigrului alb
siberian numit Tony, strămoșul tigrilor albi din majoritatea grădinilor zoologice ale Americii de Nord.
Presupunerea că tigrii aurii sunt rezultatul împerecherii tigrilor bengali cu cei siberieni este
eronată.[94]
Au fost înregistrate și cazuri de melanism printre tigrii bengali, adică indivizi de culoare închisă sau
absolut neagră. La fel, există mărturii despre existența unor tigri cu blană albăstruie-cenușie (așa-
zisul tigru maltez).[91] Aceste variații sunt provocate de mutații instabile.
Un tigru adult are 30 de dinți,[95] ca și majoritatea celorlalte feline. Ambele maxilare au câte 6 perechi
de incisivi și 2 de colți, maxilarul superior are 3 perechi de premolari și una de molari, iar
cel inferior 2 perechi de premolari și una de molari. Raportul general dintre dinții superiori și cei
inferiori este
Colții sunt destul de dezvoltați; lungimea lor poate atinge 8 cm.[84] Incisivii servesc la separarea
cărnii de os. Premolarii și molarii „foarfecă” și mestecă hrana.[81][95] Limba lungă și flexibilă este
dotată pe margini cu papile minuscule destinate separării cărnii de os și dezinfectării
hranei.[81] Aceasta are și funcția de igienă a blănii.[96]
Sistemul cardiac al tigrului se aseamănă mult cu cel al carnivorelor domestice,[97] cum ar fi câinele
sau pisica, dar nu este identic.[98][99] Întrucât inima tigrului nu a fost supusă unor studii aprofundate,
greutatea ei este estimată ca variind între 500 g și 1500 g.[100] Inima unui tigru de 18 ani cercetat în
timpul necropsiei cântărea 940 g, măsura 15 cm în lungime și 13 cm în lățime, iar aorta măsura
6 cm în diametru, pe lângă cei 6 mm grosime a pereților ei.[101]
Vederea diurnă a tigrului este apropiată de cea a omului, diferită fiind acuitatea, mai scăzută la tigri.
Vederea nocturnă este de șase ori mai bună decât cea a omului.[102] Laringele este situat mai adânc
decât la majoritatea mamiferelor și este legat printr-o conexiune sinovială de osul
hioid.[103][104] Structura coardelor vocale și a laringelui îi permit tigrului să scoată sunete tipice
felinelor, cum ar fi răgetul sau mârâitul.[105] El poate emite[106] și recepta[107] infrasunete.
Tigrii pot cădea victimă infecțiilor intestinale, care în 63% din cazuri sunt provocate de viermele
cilindric Toxascais lenonina.[27][108]
Tigrii vânează singuri, ghidându-se de simțul văzului și al auzului și mai puțin pe miros.[125] Utilizează
două tehnici de vânătoare: furișarea către pradă și statul la pândă. Prima o folosesc mai mult iarna,
iar a doua — vara.[121] De obicei urmăresc prada sau o așteaptă pe cărări sau la adăpătoare.
Urmărindu-și prada, au grijă să nu stea în calea vântului. Se deplasează atent, cu pași mici, uneori
de-a bușilea. Ajungând la o distanță suficient de mică, ei se reped la victimă și o prind din urmă
executând sărituri foarte lungi.
Dacă dă greș, tigrul își urmărește prada nu mai mult de 100–150 m. Deși e un animal masiv, poate
dezvolta 60 km/h pe aproape orice suprafață.[126]
Pe copitatele mari le apucă de gât, după care le asfixiază sau le rupe gâtul, lăsându-le să sângereze
din carotidă și/sau venele jugulare.[125] Îi ajută foarte mult colții lungi de 8 cm.[84]Pentru animalele mici
tigrii depun mai puțin efort. Pe ele le ucid fracturându-le coloana vertebrală sau una din extremități.
În timpul vânătorii, tigrul poate sări până la 5 m în înălțime și până la 9–10 m în lungime.[126]
Prada și-o duce în dinți sau în spate. Poate alerga cu 100 kg pe spate, iar cu 50 kg în dinți poate sări
până la 2 metri înălțime. Prada mai mare o târăște pe pământ; uneori aceasta poate fi de 6-7 ori mai
grea decât însuși tigrul.[126]
Un tigru poate ucide un om cu o singură lovitură de labă.
Tigrii nu au din instinct abilitatea de a vâna, ci și-o formează luând lecții de la mama lor.[121] Tigrii
captivi nu pot vâna și chiar manifestă frică față de animalele pe care semenii lor le vânează în
sălbăticie.[27][127]
Reproducere[modificare | modificare sursă]
Masculii sunt poligami,[122] iar femelele poliandre.[128] Împerecherea poate avea loc oricând, dar este
mai frecventă în lunile noiembrie–aprilie[115] (decembrie–ianuarie la speciile nordice[80]). Pentru a
evita împerecherea între rude, femela preferă să se împerecheze cu masculi din regiuni relativ
îndepărtate.[129] În regiunile slab populate, o femelă este urmărită de un singur mascul. Dacă
masculii sunt mai mulți, între aceștia uneori apar conflicte pentru dreptul de a se împerechea cu o
femelă. Competiția însă nu este una acerbă, deoarece femela permite mai multor masculi să se
împerecheze cu ea[56] (prin aceasta asigurând generației viitoare o puternică varietate
genetică[130][131][132][133][134]) Atunci când un mascul simte, după marcajele femelei, că aceasta e în
călduri, el începe să se comporte diferit (comportamentul Flehmen), schimbându-și grimasa
feței.[135] Pentru a-și „rezerva” partenera, masculul îi marchează teritoriul cu urina sa, deși aceste
„rezervări” sunt ignorate de alți masculi, care își fac propriile marcaje în același loc.[56]
Tigroaica este capabilă de fecundare numai câteva zile pe an, timp în care împerecherea are loc de
mai multe ori pe zi, însoțită de sunete puternice. Majoritatea femelelor nasc pentru prima oară la
vârsta de 3–4 ani, iar perioada dintre două nașteri este de 2–2,5 ani, în unele cazuri 3–
4 ani.[115] Gestația durează 97–112 zile, în medie 103 zile.[67]
O tigroaică cu puiul său
Tigroaica își aranjează culcușul în locuri greu accesibile: în peșteri, între pietre, în desișurile
de trestii.[80] Poate folosi una și aceeași ascunzătoare mai mulți ani la rând.
Tigrișorii se nasc în martie–aprilie, câte doi–trei,[115] mai rar unul singur și încă mai rar câte cinci–
șase.[135] Dacă toți puii se nasc morți, femela este capabilă să nască alți tigrișori peste 5 luni.[115] În
primele zile puii sunt absolut neajutorați, au greutatea de 1,3–1,5 kg, și încep să vadă în jurul celei
de-a șaptea zi.[124] Primele 6 săptămâni se hrănesc doar cu laptele mamei. Aceasta nu-i permite
tatălui să se apropie, de frică că acesta nu-i va recunoaște și-i va mânca. La 8 săptămâni tigrișorii
sunt capabili să iasă din culcuș și să-și urmărească mama. Devin independenți la 18 luni, dar rămân
cu mama până la vârsta de 2–3 ani, uneori până la 5 ani.[67][124]
O dată deveniți independenți, femelele rămân aproape de teritoriul mamei, în timp ce masculii
străbat distanțe lungi în căutarea unui teritoriu; dacă sunt puțini tigri în regiune, ei ocupă un teritoriu
liber, iar dacă nu, sunt nevoiți să cucerească teritoriul altor masculi. Femelele ating maturitatea
sexuală la 3–4 ani, iar masculii la 4–5 ani.[115][124] O femelă poate aduce pe lume 10–20 tigrișori pe
tot parcursul vieții, din care circa jumătate mor de mici.[115][121] Tigrul trăiește până la 26 de ani.[136]
înregistrarea urmelor — cea mai răspândită metodă. Constă în cercetarea, în timpul zăpezilor,
a amplasării urmelor întru stabilirea numărului de indivizi și a dinamicii populației într-o anumită
arie, clasificarea acestora după vârstă și sex, capacitatea reproductivă a populației. Identificarea
indivizilor are loc prin studierea particularităților pernuțelor de pe labele lor.
tracking — urmărirea indivizilor cu ajutorul unor zgarde speciale dotate cu emițător. Se
deosebesc metode de tracking prin unde radio (ieftine, ușor de exploatat, dar capricioase la
intemperiile naturale și capabile să emită doar pe distanțe de până la 10 km pe pământ și 40 km
prin eter), prin satelit (consumă multă energie și au o rată de eroare până la sute de metri) și
prin GPS (exactitate de aprox. 3 m, dar consumă foarte multă energie[143] și necesită efort de
procesare a informațiilor emise).[144]
capcane foto — constau din aparate de fotografiat cu senzor de mișcare infraroșu, care sunt
activate la orice mișcare din unghiul lor de vedere. Ideea a apărut în anul 1995 și este aplicată
pentru a estima mărimea, densitatea și comportamentul animalelor cu un mod de viață
ascuns.[145]
Vânătoarea de tigri este o activitate care are loc din timpuri străvechi și continuă și astăzi, mai mult
pentru capturarea animalelor ca trofeu vânătoresc.
O legendă spune că Alexandru Macedon, după cucerirea Asiei Mijlocii și construirea pe
malul Sîrdariei a Îndepărtatei Alexandrii (actualmente Khujand), colinda regiunile slab populate de la
nord de Sîrdaria și în împrejurimile actualului Tașkent vânând tigri caspici cu sulița.
În Coreea antică, vânătoarea de tigri o practicau numai vânători „specializați”, iar însuși procesul era
într-o măsură ritualizat: era interzis să fie numit tigrul pe nume, iar în timpul vânătorii erau interzise
orice gen de discuții.[146] Vestimentația vânătorilor se deosebea de cea a restului populației; aceștia
purtau o vestă de in albastră și un turban de bumbac, la fel albastru, decorat cu mărgele multicolore,
și o salbă din boabe. Meniul vânătorilor includea în mod obligator carne de tigru. Vânătorii se
bucurau de o poziție privilegiată în societatea coreeană, fiind scutiți chiar și de biruri.[146]
Vânătoarea de tigri a luat amploare în sec. al XIX-lea–înc. sec. alXX-lea din cauza coloniștilor
englezi în India, care o practicau ca activitate recreativă.[147]. Ei se deplasau fie pe jos, fie
pe gauri sau elefanți.[147] Prădătorii erau adeseori ademeniți cu prăzi ușore, de genul caprelor, alteori
speriați cu ajutorul tobelor de către slujitorii aborigeni.[147] Cadavrele erau de obicei împăiate și
instalate în casele aristocraților ca decorații.
În prezent, vânarea tigrilor este interzisă în toată lumea, deși, în ciuda eforturilor depuse de
organizațiile ecologiste, braconajul este încă un fenomen răspândit.
Ținerea în captivitate[modificare | modificare sursă]
Conform informațiilor puse la dispoziție de Asociația parcurilor zoologice și acvariumurilor din toată
lumea,[148] în SUA sunt ținuți în captivitate, în calitate de animal domestic, 12.000 de tigri. În 19 state
ale SUA, întreținerea tigrilor în condiții domestice este interzisă, în 15 este permisă cu condiția
posedării unei licențe speciale, iar în 16 state nu este reglementată legal.[148] Datorită creșterii
numărului de tigri domesticiți, aceștia sunt vânduți la un preț tot mai mic.[67]
Medicina tradițională orientală[modificare | modificare sursă]
În cadrul medicinei tradiționale orientale se crede că unele organe și părți ale corpului tigrilor, mai
ales penisul, au efect terapeutic, astfel încât acestea sunt folosite în diferite scopuri medicinale, de
exemplu ca analgezice sau ca afrodiziace.[149] Nu există însă dovezi științifice ale efectelor
terapeutice ale preparatelor din organe de tigru. Conducerea Chinei interzice prin lege folosirea
tigrilor în medicina tradițională, iar braconierii riscă să fie supuși pedepsei capitale. În anul 2007, la
cea de-a 14-a conferință a CITES, a fost luată hotărârea de a interzice creșterea tigrilor în captivitate
cu scopul de a le exploata organele.[139]
Cazuri de omucid[modificare | modificare sursă]
Jim Corbett și un tigru antropofag împușcat de el
Ca și în cazul leilor, printre tigri se numără unii indivizi antropofagi; de obicei aceștia sunt bătrâni sau
bolnavi, care nu sunt în stare să vâneze copitate.[150]
Povestirile lui Jim Corbett, celebru vânător de tigri, arată cât de sângeroase pot fi ciocnirile omului cu
tigrul. Probabil cel mai cunoscut caz documentat a avut loc în districtul Nainital, India, între 15
decembrie 1925 și 21 martie 1930, timp în care o tigroaică a ucis 64 de oameni.[151]
Problema tigrilor antropofagi este actuală și în prezent în statul Uttar Pradesh din India și
regiunea Sundarbans din Bangladesh. În mangrovele Sundarbans-ului foarte mulți oameni sunt uciși
de tigri, fiind chiar uneori atacați de indivizi perfect sănătoși.[152] Zoologii indieni au stabilit că fiecare
al patrulea tigru din această zonă e predispus spre antropofagie, deși atacurile lor nu sunt
întotdeauna intenționate.[153]
În cadrul grădinilor zoologice care expun tigri au loc frecvente incidente care implică aceste animale,
ades cauzate de neglijența omului. De exemplu, în februarie 2007 un tigru de la o grădină zoologică
din China a sfâșiat capul unei fetițe de 6 ani,[154] iar în februarie 2009, la Grădina zoologică din San
Francisco, o tigroaică siberiană a reușit să sară gardul teritoriului său și să mutileze corpurile a doi
tineri, provocând îngrijitorii să intervină și să o ucidă.[155]
Cea mai bună protecție împotriva unui atac neprevăzut (firește, în afară de folosirea unei arme) este
îmbrăcarea unei măști care să ascundă fața și să aibă desenată pe ceafă o față falsă, întrucât tigrii
își atacă prada practic numai din spate. O atare metodă poate provoca tigrului confuzie și salva viața
omului pus la încercare.[152]
Detaliu