CAPITOLUL X

AVOCATURA

§1. Aspecte istorice privind organizarea şi activitatea avocaţilor

1.1. Apariţia şi organizarea avocaturii în Europa

Roma Antică se consideră statul care a dat naştere instituţiei avocaturii. Iniţial
termenul latin (advocatus) presupunea în Roma republicană prieteni sau rude ale
părţii în procesul de judecată, care o însoţeau în timpul şedinţei judiciare şi îi
dădeau sfaturi. În perioada imperiului acest termen capătă semnificaţia de “apărător
al dreptului”.
Apărătorii, în sensul general al acestui termen, se repartizau în trei categorii –
avocaţi, laudatores şi patroni, unde reprezentanţi ai părţilor se considerau numai
ultimii, denumiţi uneori oratores sau defensores. Ei se alegeau din rândul
persoanelor cu o reputaţie bună şi cu vaste cunoştinţe, în special în jurisprudenţă.
“Avocaţii” nu participau la susţineri verbale, dar acordau consultaţii juridice
părţilor, iar “laudatores” aveau o poziţie mixtă între martor şi apărător,
caracterizând pozitiv una din părţile de judecată. “Patronii” reprezentau interesele
clientului în procesul de judecată, susţinând pledoarii în interesul acestuia fără
careva remunerare specială; ei se bucurau de o mare stimă în societate, ceea ce
ulterior le permitea ocuparea unor funcţii înalte în aparatul de stat1.
În a doua jumătate a perioadei imperiale în Roma avocatura se organizează într-
un grup social deosebit – corpus togatorum, constituit din savanţi jurişti pe lângă
instanţele judecătoreşti. Această corporaţie se află sub supravegherea magistraţilor,
care aplicau sancţiuni disciplinare avocaţilor. În această perioadă avocaţii se
asimilează juriştilor, iar unii din ei se bucură de autoritate datorită interpretărilor
făcute de ei în domeniul dreptului, care se echivalau cu legile. Pentru activitatea
avocaţială, prin lege se stabileşte remunerarea acestora2.
În Anglia profesia de apărător s-a dezvoltat începând cu sec. XIII-XIV pe lângă
instanţele de judecată la examinarea litigiilor civile. Din 1695 admiterea
apărătorilor în cauze penale se făcea numai pentru trădarea de patrie, iar pentru alte
infracţiuni s-a legalizat numai în 1836. Profesia de apărător al drepturilor în Anglia

1 М.Ф.Чельцов-Бебутов, Очерки по истории суда и уголовного процесса в рабовладельческих,

феодальных и буржуазных государствах, Москва, 1957, p.146.
2 Ibidem, p.154.

1
a fost monopolizată de un grup de persoane, care se divizează în două categorii
deosebite - barristeri3 şi solicitori4.
Barristerii sunt avocaţi de categorie superioară invitaţi de Coroană sau de învinuit.
Ei participă în instanţele judecătoreşti superioare interogând martorii şi susţinând
pledoarii. Ei nu au dreptul să negocieze personal cu clientul şi nu primesc onorariu
de la acesta, dar sunt invitaţi să participe în cauză prin intermediul solicitorului.
Solicitorii sunt avocaţi de categorie inferioară care negociază cu clientul în
privinţa asictenţei juridice şi onorariului, strâng probe şi pregătesc cauza pentru
judecată5.
Avocatura în Franţa, la începutul sec.XIX, era constituită din persoane speciale
care acordau asistenţă juridică profesională cetăţenilor. Ei se divizau în două
categorii deosebite. Prima categorie o reprezentau avocaţii în sensul propriu al
cuvântului - avocats. Aceste persoane cu studii superioare juridice şi cu un stagiu
de lucru la un avocat reprezentau interesele clientului, întocmeau acte juridice în
cauzele judiciare şi susţineau pledoarii în faţa instanţelor. Avocaţii fiecărei
circumscripţii a Curţii de Apel făceau parte dinrt-un colegiu cu funcţii de
autoadministrare în fruntea căruia se alegea un preşedinte (bâtonnier). Consiliul
fiecărui colegiu din circumscripţie aplică sancţiuni disciplinare avocaţilor şi primea
noi membri în cadrul colegiului.
A doua categorie o reprezentau împuterniciţii (avoues), organizaţi într-o corporaţie
pe lângă instanţele judecătoreşti şi care se aflau sub supravegherea ministrului de
Justiţie. Ei trebuiau să cunoască normele dreptului material şi dreptului formal, iar
pentru primirea în corporaţie susţineau un examen. Ei, de regulă, reprezentau interesele
clientului pregătind materialele cauzei pentru judecată6.
Avocatura în Germania organizată în baza legii din 1878, reprezintă o corporaţie
independentă, subdiviziunile căreia se constituiau pe lângă instanţele judecătoreşti
superioare de land. În cadrul avocaturii se admiteau persoanele cu studii superioare
juridice şi care întruneau toate condiţiile necesare pentru funcţia de judecător.
Primirea în rândul avocaţilor se făcea cu acordul Ministerului de Justiţie local.
Pentru supravegherea activităţii profesionale se formează un consiliu de avocaţi. În
avocatura germană nu s-a făcut divizarea în categorii de avocaţi. Fiecare avocat
pregătea personal materialele cauzei şi participa la dezbateri în faţa instanţelor
judecătoreşti7.

3 Avocat (pledant) desemnat cu termenul de iurisconsultus şi licentiatus in iure, de obicei la instanţele

superioare (Hanga Vladimir, Calciu Rodica, Dicţionar juridic englez-român, Ediţia a II-a revăzută,
Lumina Lex, 1998, p.199).
4 Avocat însărcinat cu procedura; reprezentant al Guvernului pe lângă Curtea Supremă (SUA); în
unele state procuror-şef. General-consilier juridic al Coroanei (Ibidem, p.388).
5 М.Ф.Чельцов-Бебутов, op.cit., p.408-409.
6 Ibidem, p.478-479.
7 Ibidem, p.560-561.

2
 Organizarea avocaturii în Rusia are loc conform Statutelor judiciare din 1864
pentru desfăşurarea dezbaterilor judiciare în condiţii de contradictorialitate în
cauzele civile şi cele penale.
Avocatura profesională în Rusia se exercită de către avocaţi care îndeplinesc
atât funcţia apărării cât şi funcţia reprezentării în judecată. În fiecare circumscripţie
a Curţii de Justiţie avocaţii alegeau un consiliu – organ cu funcţii disciplinare şi
executive, care primea noi avocaţi în rândurile sale şi elabora reguli în activitatea
profesională.
Pentru a fi primite în avocatură, persoanele trebuiau să întrunească următoarele
condiţii: a) studii superioare juridice; b) cinci ani de lucru în departamentul justiţiei
sau în calitate de ajutor a împuterniciţilor pe lângă instanţele judecătoreşti. Fiecare
avocat avea dreptul să participe în cauze penale şi cauze civile pe tot teritoriul
Rusiei în toate instanţele judecătoreşti8.

1.2. Aparaţia avocaturii în Principatele Române

În Principatele Româneşti în a doua jumătate a sec. al. XVIII-lea, odată cu

complicarea procedurii de judecată ca o consecinţă a dezvoltării aparatului de stat,
se impun în ea tot mai mult înscrierile, se dezvoltă birocraţia. Astfel, se introduce
condica de judeţ, registrul pentru transcripţiuni şi inscripţiuni, iar Ipsilanti a obligat
instanţele să ţină condici scrise. În aceeaşi perioadă se introduce instituţia
avocaturii (vechilii, ispravnicii), despre care juristconsultul Flechtenmacher scrie
chiar un mic studiu, ce reprezintă prima lucrare în acest sens 9.
În judecată părţile trebuiau să se prezinte personal, ele însă puteau fi
reprezentate şi de un împuternicit10. În proces părţile puteau fi ajutate de un avocat
(vechil). Când judecătorul va judeca pe cei ce sunt în proces şi unul din ei se va
judeca prin vechil, nu se va condamna vechilul, ci cel care a trimis pe vechil în faţa
judecăţii. Când se înfăţişează un vechil la judecată, atunci judecătorii trebuie să-l
întrebe dacă are adeverinţă şi dacă are doi martori care au auzit că este vechil, care
martori vor fi trecuţi şi în hotărâre. Dacă vechilul spune că este vechil numai pentru
judecată, dar are dreptul de a lua şi a da, să i se ceară adeverinţa scrisă şi pentru
aceasta să i ceară adeverinţa 11. Perfecţionarea organizării judecătoreşti şi a
desfăşurării procedurii de judecată, începută în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea,
a continuat în prima jumătate al sec. al XIX-lea în sensul modernizării şi

8 Ibidem, p.772-773.
9 Hanga Vladimir, Istoria dreptului românesc, Bucureşti, 1957, p.106.
10 Se are în vedere numai în cauze civile, fiindcă în cauze penale (pricini de vinovăţie), vechilia se
înterzicea potrivit Pravilniceştii condici din 1780 în Ţara Românească şi Manualului juridic al lui
A.Donici (1805-1814) în Moldova (vezi Valentin Al. Georgescu, Ovid Sachelarie, Judecata
Domnească în Ţara Românească şi Moldova 1611-1830. Partea a II-a. Procedura de judecată,
Ed.Academiei RS România, Bucureşti 1982, p.123-124).
11 Berechet Şt. Gr., Procedura de judecată la slavi şi romani, Chişinău, Cartea Românească, 1926,
partea II, p.9.

3
introducerii unor norme noi privind separarea instanţelor judecătoreşti de cele
administrative, specializarea lor, organizarea procedurii scrise, a apelului şi
revizuirii hotărârilor, a avocaturii. În această perioadă are loc adoptarea unor acte
normative (coduri) noi, fapt ce a condus la accentuarea rolului legii scrise în raport
cu obiceiul tradiţional. O trăsătură caracteristică sistemului juridic din această
perioadă, care a contribuit la apariţia instituţiei avocaturii, ţine de începutul
consacrării principiului legalităţii prin impunerea obligaţiei de a respecta normele
de drept tuturor persoanelor, indiferent de poziţia lor socială sau politică 12.
În România instituirea avocaturii profesionale are loc în perioada reformei
judiciare din 1864, fiind preluat întrucâtva tipul avocaturii germano-austriece, a
cărei particularitate o reprezintă unirea funcţiilor de apărare cu cele de
reprezentare. Structura ei organizatorică amintea, în linii mari, tipul francez
(autoadministrarea internă, sistemul sancţiunilor disciplinare şi procedura aplicării
lor). Astfel, în această perioadă, în locul instituţiei arhaice a vechiliei sau
isprăvniciei, la înfăptuirea justiţiei, vine instituţia nouă – avocatura profesionistă 13.
Organizarea pe baze moderne a corpului de avocaţi a fost făcută prin Legea din
6/18 decembrie 1864 (“pentru instituirea corpului de avocaţi”), în care se arată că
“nimeni nu va putea exercita profesiunea de advocat pe lângă tribunale, curţi sau
Curtea de Casaţiune de nu va fi român sau naturalizat român şi nu va avea diplomă
de studiul dreptului de la o facultate de drept română sau de la una din facultăţile
străine; nu puteau fi avocaţi “faliţii, nereabilitaţii şi bancruţii” şi cei condamnaţi la
pedepse infamante”14. Însă nu toate aceste condiţii legale s-au putut realiza imediat,
şi în această privinţă legiuitorul adaugă: “Toţi acei care la promulgarea acestei legi se
vor afla exercitând profesiunea de avocat vor continua, după distincţiile însemnate la
vale, a fi înscrişi între avocaţi, deşi nu va avea titlul de ştiinţă cerut de art.1”.
Trei comisii instituite la Bucureşti, Iaşi şi Craiova de Ministerul Justiţiei dintre
avocaţii doctori sau licenţiaţi în drept urmau să examineze titlurile şi actele
prezentate, formând apoi un tablou al “avocaţilor cu titlu de ştiinţă”. Avocaţii
practicanţi, care nu aveau acest titlu şi nici o vechime de patru ani în profesiune sau
care nu dobândiseră autorizaţia ministerului în urma unui examen, aveau un termen
de şase luni de la promulgarea legii “spre a se supune unui examen înaintea
consiliilor respective de examinare” (art. 28).
În fiecare oraş, centru judeţean unde numărul avocaţilor era de cel puţin zece,
urma să se formeze un Consiliu de Disciplină al avocaţilor, compus din şapte
membri (la Bucureşti şi Iaşi) şi din trei membri în celelalte oraşe. Prin Legea din 29
decembrie 1864/10 ianuarie 1865 se stabilea uniforma pe care erau obligaţi să o
poarte avocaţii în timpul pledoariilor; câteva dispoziţii normative ulterioare au
căutat să îmbunătăţească organizarea corpului avocaţilor (Legea completatoare din
12 Gheorghe Avornic, Organizarea şi activitatea avocaturii în Republica Moldova. Autoreferatul tezei
de doctor în drept, Chişinău, 1996, p.9.
13 Gheorghe Avornic, op.cit., p.10.
14 Hamangiu C., Codul general al României. Legi uzuale (1860-1900), Vol.II, Bucureşti, 1900, Ed.
Librăriei Ion Alcalay, p.14-27.

4
8/20 iunie 1884). Ulterior, prin Legea din 12 martie 1907 (“pentru instituirea
corpului de avocaţi”), toţi cei care întrunesc condiţiile necesare de a fi avocaţi se
vor trece într-un tablou special al avocaţilor judeţului, unde ei îşi exercită
profesiunea (art.3). Orice avocat va fi dator a se înscrie numai în tabloul unui
singur judeţ, unde îşi va exercita funcţiile. El va avea însă dreptul de a pleda
înaintea oricărei Curţi sau tribunale din alt judeţ (art. 4). Orice avocat înscris în
tablou, cu dreptul de a pleda, va primi din partea consiliului respectiv o carte de
avocatură. Această carte i se va lua înapoi când, dintr-o cauză legală, el va pierde
acest drept (art. 5)15.
În Basarabia corpul avocaţilor era organizat pe lângă curţile de apel, având
consilii de guvernare în oraşele de reşedinţă ale curţilor. La Chişinău nu era curtea
de apel, de aceea avocaţii de la Curtea de Apel din Odesa aveau la Chişinău o
secţie specială a Consiliului avocaţilor din Odesa 16. După unirea Basarabiei cu
România Legea veche, în 12 martie 1907, este înlocuită prin Legea pentru
organizarea şi unificarea corpului de avocaţi din 21 februarie 1923, care ulterior
este abrogată prin Legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 22 decembrie
1931.
În acelaşi timp, pe teritoriul din partea stângă a Nistrului, după războiul civil,
pentru acordarea asistenţei juridice populaţiei şi în scopul efectuării apărării se
formează colegii ale apărătorilor în conformitate cu “Bazele organizării
judecătoreşti în URSS şi în republicile unionale” din 24 octombrie 1924 17. În 1925
a fost format Colegiul apărătorilor din RASSM. La 1 decembrie 1929 a fost adoptat
“Regulamentul despre organizarea judiciară a RSSM”, conform căruia Colegiul
apărătorilor se afla pe lângă Judecătoria Supremă, care îşi exercită funcţiile sub
conducerea şi supravegherea ei nemijlocită. Numărul membrilor Colegiului era în
funcţie de necesităţile populaţiei în asistenţă juridică şi reglementat de Comisariatul
de Justiţie. Primirea în colegiu era efectuată de Prezidiul acestuia, însă Comisarul
Justiţiei avea dreptul de excludere din Colegiu18.

1.3. Organizarea avocaturii în Republica Moldova

După formarea RSS Moldovenească şi includerea ei în URSS, în octombrie

1940 se formează Colegiul avocaţilor din RSSM în conformitate cu Regulamentul
despre avocatură în URSS din 16 august 1939. Coordonarea activităţii avocaturii în
RSSM era înfăptuită de către Comisariatul Norodnic al Justiţiei RSS Moldoveneşti.
Pentru acordarea asistenţei juridice populaţiei s-au format în 1945 circa 68 birouri
pe întreg teritoriul republicii. În 1959, în legătură cu lichidarea Ministerului
Justiţiei şi în conformitate cu Regulamentul despre avocatură în RSSM din 16

15 Hamangiu C., op. cit., p.27.

16 Elena Aramă, Istoria dreptului românesc, Chişinău, 1995, p.149.
17 Сурилов А.В., История государства и права МССР, Кишинёв, 1949, p.167.
18 Idem.

5
aprilie 1960, coordonarea şi controlul asupra activităţii Colegiului avocaţilor din
RSSM s-a exercitat de către Comisia juridică de pe lângă Sovietul Miniştrilor al
RSS Moldoveneşti19.
Regulamentul respectiv a fost modificat şi completat prin Decretul Prezidiului
Sovietului Suprem al RSSM din 2 noiembrie 1965, în conformitate cu care
Colegiul avocaţilor îşi exercită atribuţiile prin participarea avocaţilor la ancheta
preliminară, în instanţele de judecată şi arbitraj, în scopul apărării drepturilor şi
intereselor legitime ale cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor,
prin acordarea de diferite consultaţii şi explicaţii privind problemele juridice şi prin
întocmirea diverselor cereri, plângeri şi a altor documente cu caracter juridic, la
cererea cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, colhozurilor etc.
În conformitate cu aceste modificări organe ale Colegiului avocaţilor sunt:
Adunarea generală a membrilor Colegiului avocaţilor; Prezidiul Colegiului
avocaţilor; Comisia de revizie. Pentru organizarea activităţii membrilor Colegiului
de avocaţi au fost formate birouri de asistenţă juridică în conformitate cu divizarea
administrativ-teritorială a republicii în fiecare raion (oraş).
Prin decizia Sovietului Miniştrilor al RSSM din 30 decembrie 1971
coordonarea şi controlul asupra activităţii Colegiului avocaţilor din RSS
Moldovenească sunt exercitate din nou de către Ministerul Justiţiei al RSSM.
Potrivit Constituţiei RSS Moldoveneşti din 15 aprilie 1978, art. 160: “Pentru
acordarea asistenţei juridice cetăţenilor şi organizaţiilor funcţionează colegiile
avocaţilor. În cazurile, prevăzute prin legislaţie, asistenţa juridică se acordă
cetăţenilor gratuit”. În acest sens, la 30 noiembrie 1979 este adoptată legea
unională “Cu privire la avocatură în URSS” 20. În conformitate cu legislaţia
unională, în RSSM a fost aprobat Regulamentul avocaturii RSS Moldoveneşti prin
legea din 21 noiembrie 198021. În Regulamentul avocaturii RSS Moldoveneşti,
art.3, se menţionează că “În RSSM se formează Colegiul republican de avocaţi. În
conformitate cu Legea URSS “Cu privire la avocatura în URSS”, cu
consimţământul Ministerului Justiţiei al URSS, când aceasta este necesar pentru
acordarea de asistenţă juridică cetăţenilor şi organizaţiilor, pot fi formate Colegii de
avocaţi inter-teritoriale şi alte Colegii de avocaţi”. Colegiul de avocaţi se formează
la cererea unui grup de fondatori, alcătuit din persoane cu studii juridice superioare.
Propunerea cu privire la formarea Colegiului de avocaţi se trimite Ministerului
Justiţiei al RSSM, care, dacă este de acord cu ea, o prezintă Sovietului Miniştrilor
al RSS Moldoveneşti pentru aprobare şi înregistare.
Organele Colegiului de avocaţi - organul suprem - Adunarea generală
(Conferinţa) membrilor Colegiului; organul executiv - Prezidiul, iar organul de
control şi revizie - Comisia de revizie.

19 Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, nr.2, 20 aprilie 1960.

20 Ведомости Верховного Совета СССР, 1979, nr.49.
21 Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSS Moldoveneşti, 1980, nr.11.

6
 Potrivit art. 11 al Regulamentului avocaturii RSS Moldoveneşti, în rândurile
membrilor Colegiului de avocaţi se primesc cetăţenii URSS care au studii juridice
superioare şi un stagiu de muncă în specialitatea de jurist de cel puţin doi ani.
Persoanele menţionate pot fi primite în rândurile membrilor Colegiului după o
perioadă de probă de până la trei luni. Persoanele care au absolvit instituţii de
învăţământ juridic superior, dar nu au stagiu de muncă în specialitatea de jurist sau
au un stagiu mai mic de doi ani pot fi primite în Colegiul de avocaţi după ce fac la
Colegiu o stagiere de la şase luni până la un an.
Pentru organizarea activităţii avocaţilor în vederea acordării de asistenţă
juridică Prezidiul Colegiului de avocaţi din RSS Moldovenească creează în
raioanele, oraşele, raioanele din oraşe Birouri de asistenţă juridică.
Biroul de asistenţă juridică este condus de un şef numit de Prezidiul Colegiului
de avocaţi din RSSM dintre membrii Colegiului. Avocaţii acordau asistenţă juridică
prin următoarele feluri: 1) consultaţii şi explicaţii în probleme juridice, informaţii
verbale şi în scris asupra legislaţiei; 2) întocmirea cererilor, plângerilor şi altor
documente cu caracter juridic; 3) exercitarea reprezentării la instanţa de judecată, la
arbitraj şi la alte organe de stat în cauzele civile şi în cele legate de contravenţiile
administrative; 4) participarea la ancheta preliminară şi la judecarea proceselor
penale în calitate de apărător al învinuitului sau reprezentant al părţii vătămate, al
părţii civile sau al părţii civilmente responsabile.
Din 1988, în afară de birourile de asistenţă juridică create în cadrul Colegiului de
avocaţi au fost organizate, în conformitate cu legea unională “Cu privire la
cooperaţie în URSS” din 26 mai 1988, cooperative pentru acordarea serviciilor
juridice22. Aceste cooperative acordau aceleaşi feluri de asistenţă juridică prevăzute
de Regulamentul avocaturii RSSM. Prin urmare, din 1988 asistenţa juridică se
acordă persoanelor fizice şi persoanelor juridice nu numai de către membrii
Colegiului avocaţilor din RSSM, care se numesc avocaţi, dar şi de către membrii
cooperativelor juridice sau în bază de licenţă individuală, care nu făceau parte din
Colegiul avocaţilor şi, respectiv, nu se numesc avocaţi 23. Deşi denumirea de “avocat”
nu trebuie numaidecât raportată la calitatea de membru al Colegiului avocaţilor, dar
la caracterul activităţii exercitate. Astfel “avocat” este persoana care are profesiunea
de a acorda asistenţă juridică celor interesaţi 24. Însă asistenţa juridică se acordă
întreprinderilor, organizaţiilor sau instituţiilor şi de către serviciul juridic propriu
creat în acest scop. Persoanele angajate în câmpul muncii la întreprinderi, organizaţii
şi instituţii pentru acordarea asistenţei juridice se numesc “consilieri juridici”,
“consultanţi juridici” sau “jurisconsulţi”25. Astfel “jurisconsulţii” acordă asistenţă

22 Ведомости Верховного Совета СССР, 1988, nr. 6 .

23 Art. 43 alin. 5 Cod procedură penală, în redacţia Legii din 1 aprilie 1992, prevede că “În calitate
de apărător se admit avocaţii, iar prin decizia judecătorului sau a anchetatorului, prin încheierea
instanţei de judecată pot fi admise şi alte persoane care dispun de licenţa respectivă” .
24 DEX, Bucureşti 1996, p.78.
25 Într-o altă semnificaţie mai veche “jurisconsultul” este definit ca specialist în ştiinţe juridice de
mare autoritate, care este consultant în probleme dificile de drept (DEX, op.cit., p.551).

7
juridică persoanelor juridice în cadrul relaţiilor de muncă, spre deosebire de
“avocaţi”, care prestează aceste servicii persoanelor fizice şi celor juridice în bază de
contract. Din 1990, conform Hotărârii Guvernului RSS Moldova nr. 476 din 20
decembrie 1990 “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica
Moldova”, Ministerul Justiţiei eliberează licenţe pentru practicarea activităţii
individuale de acordare a asistenţei juridice26.
După proclamarea independenţei Republicii Moldova la 27 august 1991 şi alte
transformări social-politice reorganizarea instituţiei avocaturii devine o necesitate
obiectivă în cadrul reformei judiciare şi de drept care se preconizează, iar
Regulamentul avocaturii RSS Moldoveneşti din 21 noiembrie 1980 este depăşit de
timp prin faptul organizării unei avocaturi de alternativă. În cadrul discuţiilor
privind concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, în 1992 s-a menţionat
că “…au devenit o realitate Colegiul avocaţilor de alternativă, cooperativele
juridice, al cărora statut juridic, mod de formare şi componenţă de cadre nu le
permit în majoritatea cazurilor de a acorda ajutor juridic la timp şi calificat, lipseşte
controlul asupra calităţii lucrului lor” 27. În acest sens s-a subliniat “dreptul
avocaţilor de a se uni într-o asociaţie de autoconducere. Această asociaţie va
asigura eliberarea licenţelor cu drept de a se ocupa cu activitatea de avocat,
respectarea de către avocaţi a eticii profesionale, va avea drept de a intenta
proceduri disciplinare şi de a aplica sancţiuni disciplinare, inclusiv şi pierderea
licenţelor, va acorda ajutor metodic şi la organizare profesionale” 28.
La 21 iunie 1994, Parlamentul, aprobând “Concepţia reformei judiciare şi de
drept”, s-a referit şi la problemele asistenţei juridice acordate populaţiei. În acest sens
s-a menţionat ca “Unul din principiile de bază ale statului de drept este asigurarea
asistenţei juridice populaţiei. Asistenţa va fi asigurată de avocatură – organizaţii
(asociaţii) autonome de asistenţă juridică create pe principiile de independenţă
profesională şi autogestionare, de servicii de consultanţă juridică private etc. Statul
trebuie să garanteze finanţarea asistenţei juridice acordate unor categorii de cetăţeni
în condiţiile legii (minori, invalizi, bătrâni etc.). Asistenţa juridică pentru agenţii
economici va fi acordată de către serviciile de consultanţă juridică, avocaţi, unităţi
particulare de profil. Chestiunile privind asistenţa juridică a cetăţenilor şi agenţilor
economici ar putea fi reglementată printr-o lege specială – Legea privind asistenţa
juridică. Această lege ar prevede: statutul avocatului şi consultantului juridic, măsuri
pentru stimularea înfiinţării de unităţi particulare de profil”29.
Însă în perioada 1994-1999 schimbări în acest sens nu s-au produs,
reglementarea juridică a organizării avocaturii şi acordării asistenţei juridice
rămâne aceeaşi prin două modalităţi: prima – de către Regulamentul avocaturii din
26 Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSS Moldoveneşti, 1990, nr.12.
27 A. Barbăneagră, L. Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, în Legea şi
viaţa, nr.10, 1992, p.7.
28 Idem.
29 Concepţia reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova, Anexă la Hotărârea Parlamentului
nr.152-XIII din 21 iunie 1994, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.6, iunie 1994, p.80

8
21.11.1980 şi a doua de către o serie de hotărâri ale Guvernului, iar din 1999 de
către Legea nr.395-XIV30.
La 13 mai 1999 este adoptată Legea cu privire la avocatură, care defineşte
avocatura ca o asociaţie profesională benevolă de jurişti care exercită profesia de
avocat, menţionându-se în continuare că profesia de avocat se exercită numai de
membrii Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova şi numai de persoana care a
obţinut licenţa respectivă în conformitate cu legislaţia 31. Iar licenţa pentru
exercitarea profesiei de avocat se acordă de către Ministerul Justiţiei, la propunerea
Consiliului Uniunii Avocaţilor, art. 4 alin.2 al Legii cu privire la avocatură. Curtea
Constituţională, exercitând controlul constituţionalităţii unor prevederi al acestei
legi, a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 2 alin. 2 “Profesia de avocat se
exercită numai de membrii Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, în
continuare denumită Uniunea Avocaţilor”, sintagma “la propunerea Consiliului
Uniunii Avocaţilor” din art. 4 alin. 2, precum şi alte prevederi 32. În lumina
declarării neconstituţionalităţii a unei părţi importante din articolele Legii cu
privire la avocatură nr. 395-XIV din 13 mai 1999, legiuitorul a acceptat calea
elaborării unei noi legi, activitate concretizată prin adoptarea la 19 iulie 2002 a noii
Legi cu privire la avocatură nr.1260-XV.

§ 2. Avocatura şi exercitarea profesiei de avocat

2.1. Caracterul avocaturii şi exercitarea profesiei de avocat

Potrivit art.1 al Legii cu privire la avocatură, avocatura în Republica Moldova

reprezintă o instituţie de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure, pe
bază profesională, acordarea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi
juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum
şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei.
Avocatura ca instituţie de drept reprezintă totalitatea juriştilor care exercită
profesia de avocat în baza de licenţă eliberată de Ministerul Justiţiei. Această

30 Potrivit Hotărârilor Guvernului Republicii Moldova: nr.581 din 17 august 1995 (Monitorul
Oficial, nr.59-60, 1995); nr.888 din 19 septembrie 1997 (Monitorul Oficial nr.77-78, 1997); nr.110 din
2 februarie 1998 (Monitorul Oficial nr.24-25, 1998) “Cu privire la reglementarea unor genuri de
activitate în Republica Moldova” şi ulterior potrivit Legii privind acordarea de licenţe pentru unele
genuri de activitate din 26 martie 1999 (Monitorul Oficial, nr.62-67, 1999), Ministerul Justiţiei
eliberează licenţe individuale pentru acordarea de asistenţă juridică.
31 Legea nr.395-XIV din 13 mai 1999, Monitorul Oficial, nr.98-100, 1999.
32 Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea
nr.395-XIV din 13 mai 1999 “Cu privire la avocatură”, nr.8 din 15.02.2000, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 24-26/11 din 02.03.2000.

9
profesie are la bază ideile umanismului şi legalităţii, nu ţine de activitatea de
întreprinzător şi nu urmăreşte un scop lucrativ.
Exercitarea profesiei de avocat (acordarea asistenţei juridice) este liberă şi
independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile Legii din 19
iulie 2002. Profesia de avocat se exercită, la discreţia fiecărui avocat, în cadrul unor
birouri individuale de avocaţi sau birouri asociate de avocaţi.
Avocatul este în drept să-şi aleagă şi să schimbe de sine stătător forma de
exercitare a profesiei. Pentru exercitarea profesiei este necesară obţinerea licenţei
privind acordarea de asistenţă juridică în conformitate cu legea, iar calitatea de
membru al Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova este un drept al avocatului,
dar nu şi o obligaţie. În acest sens, Curtea Constituţională a menţionat că “Condiţia
obligatorie de a avea calitatea de membru al Uniunii Avocaţilor din Republica
Moldova pentru juriştii care deţin licenţa Ministerului Justiţiei privind dreptul de
acordare a asistenţei juridice aduce atingere drepturilor constituţionale ale
cetăţenilor la libera asociere şi la libera alegere a muncii şi profesiei (art. 42 şi 43
din Constituţie) şi deasemenea, contravine Declaraţiei universale a drepturilor
omului, care prevede că nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie (art.
20, alin.2)33”. Condiţia obligatorie a avocatului de a adera la Uniunea Avocaţilor
restrânge dreptul cetăţeanului, conferit prin art. 25 alin. 2 din Constituţie, de a
reacţiona independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor sale şi îngrădesc dreptul său la alegerea liberă a avocatului
(apărătorului) pentru acordarea de asistenţă juridică calificată. Dreptul părţilor de a
fi asistate în tot cursul procesului de un avocat ales sau numit din oficiu, statuat de
art. 26, alin.3 din Constituţie, nu poate fi apreciat ca o obligaţie a părţilor de a
apela, pentru asistenţă juridică, numai la membrii Uniunii Avocaţilor 34.
Profesia de avocat poate fi exercitată numai de persoane care au obţinut licenţa
respectivă în conformitate cu legislaţia 35. Licenţa pentru exercitarea profesiei de
avocat este acordată de către Ministerul Justiţiei în termen de 30 de zile din
momentul prezentării documentelor necesare. Curtea Constituţională a precizat că
“Modul de prezentare a actelor necesare pentru acordarea licenţei şi modul de
eliberare a licenţei, inclusiv pentru acordarea asistenţei juridice, stabilite de Legea
nr. 332-XIV din 26.03.1999 “Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de
activitate”, sunt unice şi obligatorii. Legea nr. 332-XIV nu condiţionează acordarea
licenţei prin obligaţia titularului de a solicita consimţământul vreunui organ” 36.

33 Hotărârea Curţii Constituţionale, nr. 8 din 15.02.2000.

34 Idem.
35 Din conţinutul art. 5 al Legii cu privire la avocatură din 13.05.1999 rezultă ca membrii Uniunii
Avocaţilor din Republica Moldova care nu dispun de licenţă respectivă a Ministerului Justiţiei nu pot
acorda asistenţă juridică. Însă la momentul actual, avocaţii care au dobândit această calitate în
conformitate cu Regulamentul avocaturii RSSM din 21.XI.1980, prin admiterea în Colegiul de
avocaţi, exercită în continuare profesia de avocat fără a dispune de licenţă individuală.
36 Hotărârea Curţii Constituţionale, nr. 8 din 15.02.2000.

10
 Prin urmare, avizul sau propunerea Consiliului Uniunii Avocaţilor pentru
acordarea licenţei de către Ministerul Justiţiei nu este necesară potrivit Hotărârii
Curţii Constituţionale, care califică drept neconstituţionale aceste dispoziţii ale
Legii cu privire la avocatură37.
Reieşind din cele relatate conchidem că “avocatura” ca asociaţie profesională
devine ineficientă în lipsa pârghiilor reale de influenţă asupra avocaţilor în scopul
acordării asistenţei juridice calitative. Din acest punct de vedere, atribuţiile
tradiţionale ale avocaturii privind admiterea la exercitarea profesiei de avocat
(acordarea de asistenţă juridică), controlul asupra acestei activităţi precum şi
retragerea licenţei (încetarea calităţii de avocat), sunt date în competenţa
Ministerului Justiţiei. Astfel, avocatura poate fi definită nu numai ca o “asociaţie
benevolă”, dar ca un ansamblu de persoane care acordă asistenţă juridică în bază de
licenţă. Potrivit art. 26 al Legii cu privire la avocatura din19 iulie 2002, profesia de
avocat se exercită, la alegere, în birouri individuale şi birouri asociate de avocaţi.
Avocatul poate angaja, în baza de contract, specialişti din alte domenii în vederea
îndeplinirii unor activităţi auxiliare în procesul de acordare a asistenţei juridice.
În biroul individual de avocaţi îşi exercită profesia un singur avocat .Biroul
individual de avocaţi nu este persoană juridică, dar are ştampilă şi se prezintă în
raporturile juridice ca persoană fizică.
Avocaţii, în scopul exercitării în comun a profesiei şi reducerii cheltuielilor
aferente, păstrându-se individualitatea în raporturile cu clienţii, se pot coopera în
birouri asociate de avocaţi conduse de un şef ales de ei.
Biroul asociat de avocaţi este fondat de doi şi mai mulţi avocaţi (fondatori ai
biroului). Avocaţii îşi exercită profesia de sine stătător. Biroul asociat de avocaţi
este persoană juridică, are denumirea sa, dispune de conturi în bancă şi de ştampilă.
Biroul asociat de avocaţi poate avea proprietate comună în diviziune. Raporturile
civile se nasc numai între client şi avocat.
Birourile individuale şi birourile asociate de avocaţi se înregistrează la
Ministerul Justiţiei în termen de 10 zile de la data prezentării actelor nominalizate:
 cererea de înregistrare a biroului de avocaţi;
 declaraţia de fondare a biroului individual sau a biroului asociat de avocaţi.
forma declaraţiei se aprobă de Ministerul Justiţiei;
 copiile licenţelor pentru exercitarea profesiei de avocat;
 copiile actelor care confirmă adresa sediului biroului de avocaţi;
 Avocatul poate alege şi schimba oricând forma de organizare a activităţii
de avocat în condiţiile art. 29 al Legii cu privire la avocatură. Reînregistrarea
birourilor de avocaţi se efectuează prin introducerea datelor (în caz de
modificare a formei de organizare a activităţii de avocat, a numărului de

37 Idem.

11
 avocaţi, în caz de schimbare a denumirii, a sediului biroului) în registrul
birourilor de avocaţi, a cărui formă este aprobată de către Ministerul Justiţiei.

2.2. Dobândirea calităţii de avocat

Potrivit art. 8 al Legii cu privire la avocatură poate fi avocat cetăţeanul

Republicii Moldova care :
 are capacitate deplină de exerciţiu;

 este licenţiat în drept;

 se bucură de o reputaţie ireproşabilă;

 a efectuat stagiul profesional;

 a susţinut examenul de calificare;

Admiterea în profesia de avocat se efectuează în baza unui examen de calificare
susţinut în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. Ministerul Justiţiei,
prin emiterea la data de 10 februarie 2003 a Ordinului nr. 59 privind aprobarea
componenţei nominale a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, stabileşte
modul de formare şi atribuţiile Comisiei nominalizate, care funcţionează pe lîngă
Ministerul Justiţiei în scopul organizării şi coordonării concursului de admitere la
funcţia de avocat38.
Conform art. 8 al. 3 al Legii cu privire la avocatură, persoana care a depus
cerere de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat nu se consideră
persoană cu reputaţie ireproşabilă şi cererea ei nu se admite în cazul în care:
a) a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de
grave, excepţional de grave săvîrşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse
antecedentele penale;
b) nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor
infracţiuni;
c) anterior a fost exclusă din avocatură sau i s-a retras licenţa pentru
acordarea asistenţei juridice din motive compromiţătoare;
d) a fost concediată din cadrul organele de drept din motive
compromiţătoare sau a fost eliberată , din aceleaşi, din funcţia de judecător,
notar, consultant juridic sau funcţionar public;

338 Ministerul Justiţiei, Ordin privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei de licenţiere a
profesiei de avocat şi Regulamentul acesteia, nr.59 din 10. 02. 2003 , MO al R.M nr.30-34/45 din 04.
03. 2003.

12
 e) comportamentul sau activitatea ei este incompatibilă cu normele
Codului deontologic al;
f) prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, s-a stabilit un abuz prin care ea a
încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Potrivit art. 9 a Legii cu privire la avocatură, exercitarea profesiei este
incompatibilă cu:
a) oricare funcţie retribuită, cu excepţia funcţiilor legate de activitatea ştiinţifică
şi didactică, precum şi de activitatea în calitate de arbitru al judecăţii
arbitrale (arbitrajul);
b) activitatea de întreprinzător;
c) activitatea de notar.
Persoanele admise în profesia de avocat în condiţiile legii dobândesc definitiv
calitatea de avocat în baza licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat, ce se
eliberează pe un termen nelimitat şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii
Moldova.

2.3. Încetarea calităţii de avocat

Exercitarea profesiei de avocat încetează în cazul:

a) depunerii de către avocat a cererii scrise privind încetarea exercitării
profesiei de avocat;
b) retragerii licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.
Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul
Justiţiei în temeiul hotărîrii Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. Licenţa
pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul:
a) neexercitării repetate, în decursul unui an, a atribuţiilor, dacă
anterior avocatului i s-au aplicat sancţiuni disciplinare;
b) neacordării sistematice a asistenţei juridice din oficiu la solicitarea
organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti;
c) depistării circumstanţelor care adeveresc acţiunile nelegitime ale
avocatului la obţinerea licenţei;
d) încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic
al avocatului;

13
 e) rămînerii definitive a sentinţei instanţei judecătoreşti de
condamnare a avocatului;
f) pierderii, de către avocat, a cetăţeniei Republicii Moldova după
obţinerea licenţei pentru exercitarea profesie de avocat.
Hotărîrea privind retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate
fi atacată în instanţa de judecată.

§ 3. Statutul avocatului
3.1. Drepturile şi obligaţiile avocatului

Avocatul are următoarele drepturi:

a) să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de
judecată, în organele de drept, în autorităţile publice, în alte organizaţii;
b) să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei încredinţate din
momentul încheierii contractului de acordare a asistenţei juridice, să facă
notiţe şi copii;
c) să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informaţii
referitoare la circumstanţele cauzei;
d) să solicite informaţii, referinţe şi copii ale actelor necesare pentru
acordarea asistenţei juridice instanţelor judecătoreşti, organelor de drept,
autorităţilor publice, altor organizaţii, care sunt obligate să elibereze actele
solicitate;
e) să solicite, cu acordul clientului, concluziile specialiştilor în
soluţionarea problemelor care au apărut în legătură cu acordarea asistenţei
juridice şi care necesită cunoştinţe speciale în diferite domenii de activitate;
f) să prezinte organelor competente şi mass-media cereri şi
demersuri, să depună în modul stabilit contestaţii şi petiţii privind acţiunile şi

14
 deciziile prin care se încalcă drepturile clientului şi drepturile avocatului în
exercitarea profesiei sale.
Avocatul, acordând asistenţă juridică, are următoarele drepturi:
a) să reprezinte persoanele fizice şi juridice care i-au cerut asistenţă în
toate autorităţile publice, întreprinderile instituţiile şi organizaţiile, precum şi
în faţa persoanelor cu funcţii de răspundere a căror competenţă ţine de
soluţionarea problemelor respective;
b) să i se asigure, la orice etapă a procesului penal sau administrativ,
condiţiile necesare pentru întrevederi şi consultaţii, cu respectarea
confidenţialităţii, fără a limita durata şi numărul întrevederilor şi
consultaţiilor în cazul acordării asistenţei juridice unei persoane reţinute,
deţinute în stare de arest sau condamnate;
c) să utilizeze mijloace tehnice (computere, aparataj video, de
cinema, foto, de înregistrare sonoră);
d) să exercite alte drepturi neinterzise de legislaţie.
Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la
acoperirea tuturor cheltuielilor suportate în interesul clientului. Avocatul poate să
se specializeze în anumite ramuri ale dreptului şi să-şi exercite profesia conform
specializării.
Avocatul, ca şi clientul, are dreptul să rezilieze contractul de asistenţă juridică.
În exercitarea profesiei sale avocatul este independent şi se conduce numai de
lege. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să coordoneze
această poziţie cu nimeni, în afară de client. Nici o autoritate publică nu poate
influenţa direct sau indirect şi nu poate controla contractul dintre avocat şi client.
Avocatul se bucură de următoarele garanţii:
a) percheziţionarea domiciliului sau a spaţiului în care avocatul acordă
asistenţă juridică, a transportului utilizat de acesta, ridicarea obiectelor şi
documentelor ce aparţin avocatului, controlul şi ridicarea corespondenţei

15
 poştale şi telegrafice, interceptarea convorbirilor telefonice şi de alt gen nu pot
fi făcute decît cu sancţiunea Procurorului General, adjuncţilor lui sau prin
hotărîrea instanţei de judecată;
b) avocatul nu poate fi supus percheziţiei corporale sau controlului personal în
timpul exercitării atribuţiilor profesionale, cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă;
c) avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să o
coordoneze cu nimeni altcineva, decât cu clientul său;
d) se interzice: imixtiunea în activitatea profesională a avocatului, a cere de la el
să comunice anumite informaţii care fac obiectul secretului profesional, precum şi
a cere asemenea informaţii de la client, colegi, persoane cu funcţii de răspundere
şi lucrători tehnici ai organelor avocaturii. Obiectul secretului profesional îl
constituie chestiunile cu care o persoană s-a adresat pentru asistenţă juridică,
esenţa consultaţiilor oferite de avocat, mărimea onorariului, procedeele de
apărare, datele privind persoana care s-a adresat după asistenţă şi alte împrejurări
care reies din activitatea profesională a avocatului;
e) avocatul nu poate fi interogat referitor la esenţa raporturilor sale cu
persoana căreia îi acordă sau i-a acordat asistenţă juridică de către nici un
organ al statului;
f) avocatul are drept la sediu profesional. În acest sens, instanţele
judecătoreşti asigură în sediul lor spaţiile necesare exercitării profesiei de
avocat în cauzele în care el s-a angajat în instanţa respectivă;
g) avocatul nu poate fi audiat în calitate de martor în legătură cu
circumstanţele ce i-au devenit cunoscute în procesul de asistare juridică,
precum şi în cazul când declaraţiile sale pot fi folosite în detrimentul
clientului;
h) avocatului nu-i poate fi limitat dreptul la confidenţialitatea acordării
asistenţei juridice. Avocatului i se asigură dreptul la întrevedere şi convorbire

16
 confidenţială cu un client alienat în locurile de detenţie, luându-se măsurile
necesare de securitate, inclusiv în cazurile aplicării faţă de client a măsurilor
coercitive cu caracter medical;
i) avocatului i se garantează şi i se asigură taina convorbirilor cu clientul. În
legătură cu aceasta, se interzice de a asculta şi a înregistra pe bandă audio sau
video, a fixa prin alte mijloace conţinutul convorbirilor avocatului cu clientul,
inclusiv în locurile de detenţie preventivă sau de ispăşire a pedepsei.
În exercitarea profesiei, avocatul este obligat:
a) să acorde asistenţă juridică conform contractului încheiat cu clientul sau
din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi instanţelor
judecătoreşti;
b) să respecte strict şi neabătut prevederile legislaţiei, să contribuie la
realizarea liberului acces la justiţie şi desfăşurarea unui proces echitabil, să
utilizeze toate mijloacele şi procedeele prevăzute de lege pentru a apăra
drepturile şi interesele legitime ale persoanei care s-a adresat după asistenţă
juridică;
c) să studieze minuţios cazul care i-a fost încredinţat, să se prezinte la timp în
instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi alte instituţii, să
manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să respecte solemnitatea
şedinţelor de judecată, să se comporte cu demnitate faţă de judecători şi de
părţile în proces;
d) să acorde asistenţă juridică în cazurile în care a fost numit din oficiu;
e) să restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a primit;
f) să-şi perfecţioneze sistematic cunoştinţele, atât prin autoinstruire, cât şi
prin frecventarea cursurilor şi seminarelor de perfecţionare profesională;
g) să participe la toate şedinţele convocate de organele de autoadministrare
ale avocaţilor la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor avocaturii
din care face parte;

17
 h) să respecte normele Codului deontologic al avocatului.
Avocatul nu este în drept:
a) să accepte misiunea de acordare a asistenţei juridice dacă în cauza dată
acordă sau a acordat anterior asistenţă juridică persoanelor ale căror interese
sunt în contradicţie cu interesele persoanei care s-a adresat cu rugămintea de a
susţine apărarea;
b) să accepte misiunea de acordare a asistenţei juridice dacă în cauza dată a
participat în calitate de judecător, procuror, anchetator penal, persoană care
efectuează urmărirea penală, de expert, specialist, traducător, martor, martor
asistent, precum şi dacă la urmărirea cauzei participă o persoană cu funcţii de
răspundere rudă cu avocatul;
c) să reprezinte părţi cu interese contrarii în aceeaşi cauză sau în cauze
conexe, să pledeze împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu
aspectele litigioase concrete ale cauzei;
d) avocatul nu este în drept să declare vinovat clientul dacă acesta nu-şi
recunoaşte vinovăţia. Recunoaşterea de către client a vinovăţiei nu privează
avocatul de dreptul de a contesta acuzaţia şi de a cere achitarea clientului;
e) avocatului i se interzice să participe la proces fără a lua cunoştinţă în
prealabil de materialele dosarului;
f) să refuze nemotivat susţinerea cauzei dacă anterior a acceptat acordarea
asistenţei juridice;
g) să divulge datele ce i-au fost comunicate în mod confidenţial în legătură cu
acordarea asistenţei juridice;
h) să folosească, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, în scopul
dobândirii clientelei, procedee incompatibile cu demnitatea profesiei, precum
şi mijloace de reclamă şi publicitate;
i) să cumpere sau să achiziţioneze în alt mod bunuri şi drepturi care sunt
obiecte de litigiu ale persoanelor fizice şi juridice cărora el le-a acordat

18
 asistenţă juridică, atât în numele său, cât şi sub formă de achiziţionare pentru
alte persoane.

3.2. Răspunderea disciplinară a avocatului

Potrivit art. 48 al Legii cu privire la avocatură, avocaţii răspund disciplinar

pentru încălcarea prevederilor legii menţionate, normelor Codului deontologic al
avocatului şi prevederile altor acte normative ce reglementează activitatea sa.
Sancţiunea disciplinară se aplică avocatului de către Comisia de etică şi
disciplină. Procedura disciplinară nu poate fi intentată, iar cea intentată se clasează
dacă din momentul comiterii abaterii au trecut 6 luni. Sancţiunea se aplică ce mult
peste două luni de la data constatării abaterii fără a include în acest termen perioada
pierderii temporare de către avocat a capacităţii de muncă sau a concediului
avocatului.
Petiţiile referitoare la acţiunile avocaţilor, precum şi informaţia cu privire la
abaterile disciplinare comise de avocat în timpul exercitării atribuţiilor profesionale
se examinează de către Comisia pentru etică şi disciplină. În cazul existenţei unor
temeiuri suficiente, Comisia dispune efectuarea unui control, care se pune în
sarcina unui birou de avocaţi.
Avocatul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la
examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară şi să dea
explicaţii nemijlocit Comisiei pentru etică şi disciplină.
Până la examinarea cazului de răspundere disciplinară, Comisia pentru etică şi
disciplină cere de la avocat o explicaţie în scris şi verifică temeiul tragerii lui la
răspundere disciplinară.
Acţiunea privind abaterea disciplinară se examinează în prezenţa avocatului tras
la răspundere disciplinară. Absenţa repetată, fără motive temeinice, a avocatului nu
constituie o piedică pentru examinarea în lipsa lui a acţiunii privind abaterea
disciplinară.

19
 Pentru fiecare abatere disciplinară poate fi aplicată o singură sancţiune.
Sancţiuni disciplinare sunt:
a) avertizarea;
b) mustrarea;
La aplicarea sancţiunii disciplinare, se ţine cont de gravitatea abaterii, de
circumstanţele în care a fost comisă, de activitatea anterioară şi comportamentul
avocatului.
Sancţiunea disciplinară poate fi contestată în instanţa de judecată.
Dacă în decurs de un an din momentul sancţionării disciplinare avocatul nu a
fost tras la o nouă răspundere disciplinară, se consideră că acesta nu a fost supus
sancţiunii disciplinare.
La solicitarea biroului de avocaţi sau asociaţiei de avocaţi, sancţiunea
disciplinară poate fi anulată înainte de termen, dar nu mai devreme decît peste 6
luni de la data aplicării.

3.3. Retribuirea muncii avocaţilor

Avocatul are dreptul la retribuirea muncii şi la acoperirea tuturor cheltuielilor

suportate în interesul clientului. Munca avocaţilor este retribuită din mijloacele
încasate de la persoanele fizice şi juridice pentru acordarea asistenţei juridice.
Cuantumul onorariilor este fixat, la înţelegere, între părţi.
Asistenţa judiciară, acordată de avocat din oficiu sau la cererea clientului care
beneficiază de asistenţă gratuită, se retribuie din bugetul de stat.
Retribuirea muncii avocatului în cauză penală nu poate fi mai mică decât
salariul mediu al procurorului participant în cauză.
Cuantumul retribuirii muncii avocatului din buget se stabileşte în baza
Regulamentului Ministerului Justiţiei cu privire la mărimea şi modul de remunerare
a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor

20
de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti 38, coordonat de către Ministerul
Justiţiei cu Ministerul Finanţelor şi Consiliul Baroului de avocaţi.
Avocatul se bucură de dreptul la concediu, indemnizaţii pentru asigurări sociale
de stat şi pensii de stat.
Avocaţii au dreptul să formeze fonduri pentru necesităţi sociale în condiţiile
prevăzute de statutul profesiei de avocat. Asupra activităţii de avocat nu se extind
prevederile Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

§ 4. Asistenţa juridică şi formele ei

Activitatea avocatului se realizează prin următoarele genuri de asistenţă juridică

profesională:
a) oferă consultaţii şi explicaţii, expune concluzii cu privire la problemele
juridice, prezintă informaţii verbale şi în scris referitoare la legislaţie
b) întocmeşte documente cu caracter juridic;
c) participă la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cazurile penale în
calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii
civilmente responsabile şi al martorilor;
d) asistenţă (apărare) în faţa organelor de jurisdicţie şi de urmărire penală în
cauze penale;
e) reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie şi de urmărire penală în
cauze penale, civile, administrative sau contravenţionale;
f) apărarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, instituţii
şi orice cetăţean al Republicii Moldova sau străin;

38 Monitorul Oficial al RM, nr. 97-98/137, 31.05.2003

21
 g) orice alte mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare neinterzise
de lege.
Asistenţa juridică acordată în cazurile în care apărarea este obligatorie potrivit
legii, precum şi la cererea instanţelor de judecată sau a organelor de urmărire
penală, în situaţia în care acestea apreciază că persoanele se găsesc în
imposibilitatea vădită de a plăti onorariul, se numeşte asistenţa judiciară conform
art. 6 al Legii cu privire la avocatură.
Asistenţa judiciară sau asistenţa juridică obligatorie se acordă, de regulă, în
cauze penale celui bănuit, învinuit sau inculpat. Consiliul Baroul, întocmeşte listele
avocaţilor din numărul persoanelor indicate în cererile birourilor de avocaţi în care
sunt indicate numele şi prenumele avocaţilor care vor acorda asistenţă din oficiu.
Pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire
penală şi a instanţelor judecătoreşti Consiliul Baroului numeşte unul sau cîţiva
avocaţi coordonatori din rîndul avocaţilor care au înregistrat birourile de avocaţi în
unităţile administrativ-teritoriale respective, aceştia fiind obligaţi să asigure
executarea cererilor din oficiu
În cazurile în care asistenţa judiciară este acordată din oficiu la cererea
instanţelor de judecată sau a organelor de urmărire penală, plata onorariilor se face
din bugetul de stat39.

§ 5. Principiile de organizare a profesiei de avocat şi

organele Baroului

Profesia de avocat este organizată în cadrul Baroului şi funcţionează în baza

principiului autonomiei în limitele competenţei prevăzute de lege.

39 Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea

asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.97-98/137, 31.05.2003.

22
 Alegerea organelor de conducere ale avocaturii se face numai prin vot secret.
Organele de conducere colegiale iau hotărâri numai prin vor deschis. Deliberarea şi
votul constituie secret profesional.
Organele Baroului sunt:
a) Congresul;
b) Comisia pentru etică şi disciplină;
c) Comisia de cenzori;
Baroul este persoană juridică, are ştampilă şi simbolică proprie.
Congresul este organul suprem al Baroului, care se convoacă cel puţin o dată pe
an, şi este format din toţi avocaţii licenţiaţi. Congresul extraordinar poate fi
convocat din iniţiativa Consiliului Baroului, Comisiei de cenzori, Comisiei pentru
etică şi disciplină sau la cererea a 1/3 din numărul avocaţilor.
Congresul se consideră legal întrunit dacă la lucrările lui participă majoritatea
avocaţilor. În lipsa cvorumului, Consiliul Baroului, în termen de 15 zile, convoacă
Congresul în mod repetat. La convocarea repetată a Congresului , acesta se
consideră legal întrunit dacă la lucrările lui participă cel puţin 1/3 din numărul
avocaţilor.
În toate cazurile, hotărârile se iau cu votul majorităţii avocaţilor prezenţi.
Congresul are următoarele atribuţii:
a) alege şi revocă membrii Consiliului Baroului, Comisiei pentru
etică şi disciplină, Comisiei de cenzori, precum şi avocaţii din Comisia de
licenţiere a profesiei de avocat;
b) adoptă şi modifică Codul deontologic al avocatului;
c) audiază şi aprobă rapoartele anuale privind activitatea Consiliului
Baroului, Comisiei pentru etică şi disciplină şi Comisiei de cenzori;
d) adoptă hotărîri privind formarea structurilor teritoriale ale
Baroului;

23
 e) examinează petiţiile avocaţilor referitoare la hotărîrile Consiliului
Baroului, Comisiei pentru etică şi disciplină.
Consiliul Baroului este organul de autoadministrare al avocaţilor, care
reglementează şi ţine sub control aspectele fundamentale ale raporturilor avocaturii
cu autorităţile publice, instanţele judecătoreşti, organele de drept. Consiliul
Baroului este ales, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani, cu o componenţă de 15
membri din rîndul avocaţilor cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani. Şedinţele
Consiliului Baroului sunt deliberative dacă la ele participă cel puţin 2/3 din
numărul membrilor săi şi hotărîrile se adoptă cu simpla majoritate de voturi ale
membrilor lui şi sunt executorii pentru toţi avocaţii.
Consiliul Baroului are următoarele atribuţii:
a) organizează îndeplinirea hotărîrilor Congresului;
b) coordonează volumul şi modul de remunerare a avocaţilor,
efectuate din bugetul de stat;
c) aprobă cuantumul minim al onorariului avocatului;
d) stabileşte forma mandatului avocatului;
e) decide asupra ridicării stării de incompatibilitate;
f) organizează reciclarea avocaţilor;
g) instituie comisii pentru soluţionarea anumitor chestiuni;
Hotărârile Consiliului Baroului pot fi atacate în instanţa de judecată.
Consiliul Baroului este condus de preşedinte, ales prin vot secret din numărul
membrilor Consiliului. Preşedintele consiliului Baroului este ales pe un termen de
4 ani.
Pe lîngă Barou funcţionează Comisia de etică şi disciplină, ce are în
componenţă cel puţin 15 avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani. În
exercitarea activităţii sale Comisia de etică şi disciplină este competentă să:
a. examineze cazurile de încălcare de către avocaţi a
normelor Codului deontologic al avocatului;

24
 b. intentează procedură disciplinară în privinţa avocaţilor şi
adoptă deciziile corespunzătoare;
c. înaintează demersuri privind retragerea licenţei pentru exercitarea
profesiei de avocat.
Comisia de cenzori exercită controlul activităţii economico-financiare a
Baroului şi se subordonează Congresului. Componenţa Comisiei de cenzori este de
5 avocaţi.

25