Sunteți pe pagina 1din 6

CAPITOLUL XIII

AVOCATUL PARLAMENTAR

§ 1. Apariţia şi dezvoltarea instituţiei ombudsman-ului


(avocatului parlamentar)

Etimologic, termenul “ombudsman” derivă din legislaţia embrionară a vechilor


triburi germanice. În vechiul limbaj germanic, ombudsman era cel care incasa
amenda ( “om” - despre, “bud” - mesager care colecţionează amenda)1.
În legea medievală suedeză Frostathing, aceeaşi noţiune desemna un agent care
are puterea de a acţiona pentru altul, iar în suedeza modernă termenul cuprinde o
arie vastă: există ombudsmani ai presei, ai sindicatelor etc2. Însă ombudsman-ul
parlamentar a fost numit pentru a veghea respectarea legilor în administraţie, după
cum este definit în Constituţia Suediei din 1809.
La baza adoptării Constituţiei suedeze în 1809 a stat teoria lui Montesquieu
despre separarea puterilor. Potrivit dispoziţiilor constituţionale ombudsman-ul este
însărcinat cu exercitarea controlului respectării legilor de către funcţionari şi
instanţele judecătoreşti.
Pentru ca să echilibreze împuternicirile regelui cu împuternicirile parlamentului,
parlamentului i s-a acordat dreptul de a alege Comisarul parlamentar special
(ombudsman)3.
În prezent, în baza Constituţiei suedeze din 6 martie 1974, capitolul XII,
articolul 6, Rikstagul alege unul sau mai mulţi ombudsmeni în scopul
supravegherii respectării din partea organelor de stat a legilor şi actelor normative 4.
Începând cu anul 1919, instituţia ombudsmanului şi-a găsit reflectare şi în alte
state5. Majoritatea statelor au luat la bază modelul suedez. La apariţia instituţiei
ombudsmanului au influenţat atât factorii interni, cât şi cei externi. Interesul faţă de
această instituţie apare atunci, când instituţiile deja existente nu sunt capabile să
soluţioneze probleme ce apar în raport cu administraţia statului şi se impune
necesitatea protecţiei drepturilor cetăţeneşti împotriva abuzurilor din partea
administraţiei publice în statul democratic contemporan. La apariţia instituţiei
ombudsmanului au contribuit şi aşa factori ca creşterea continuă a numărului
funcţionarilor în aparatul de stat, deficitul informaţional al parlamentului în

1 Stanley Anderson, Ombusdsman Readings, note 1970, p.119.


2 Monica Vlad, Ombudsman-ul în dreptul comparat, Ed. SERVO –SAT, Arad, 1998; pag. 8.
3 Н.Ю. Хамaнева, Уполномоченный по правам человека защитник прав граждан, Москва, 1998,
p. 7.
4 Virgiliu Pop, Avocatul poporului, Edit. Perenia, Timişoara, 1995, p.8.
5 Instituţia ombudsmanului a fost înfiinţată într-o serie de state: Finlanda 1919, Danemarca 1954, Norvegia
1962, Germania 1957, Noua Zelandă 1962, Marea Britanie 1967, Izrael 1971, Franţa 1973, Portugalia
1977, Spania 1978, România 1991, Federaţia Rusă 1996, Ucraina 1996, Georgia 1996 şi altele.

1
privinţa activităţii puterii executive. În asemenea condiţii, cetăţeanul se supune
influenţei din partea multiplelor organe administrative şi din acest motiv se ajunge
la o stare de neîncredere a cetăţenilor în organele de stat.
Instituţia ombudsmanului în Republica Moldova a fost creată prin Legea cu
privire la avocaţii parlamentari din 17 octombrie 1997, care menţionează că
activitatea avocatului parlamentar este menită să asigure garantarea respectării
drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice
centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de
proprietate, asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate
nivelurile6.

§ 2 Natura juridică a avocatului parlamentar

Avocatul parlamentar (ombudsman – din suedeză, cel ce pledează pentru altul)


este o instituţie recunoscută de constituţie sau de o lege a organului legislativ
competent acesteia, condusă de o persoană independentă, care răspunde de actele
sale în faţa Parlamentului; primeşte plângerile cetăţenilor şi acţionează din proprie
iniţiativă pentru a apăra legalitatea actelor juridice sau administrative, face
recomandări ori sugestii şi face publice informări anuale 7.
Ombudsman-ul este o persoană independentă numită de către Parlament pentru
a supraveghea administraţia, a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în
raport cu autorităţile publice şi în special cu cele executive 8.
Ombudsman-ul trebuie să apere spiritul legilor şi să protejeze drepturile şi
libertăţile individului. El nu este un organ să se substituie altora, dar este un organ
alături de altele pentru supravegherea drepturilor şi libertăţilor omului. El nu este
un avocat al celor nevoiaşi, ci un protector al tuturor. În majoritatea ţărilor lumii,
arma principală a ombudsman-ului este autoritatea lui, puterea de a admonesta şi a
critica, suportul moral al opiniei publice, receptivitatea şi sprijinul tuturor
autorităţilor publice9.
Dacă în unele ţări s-a păstrat numele de ombudsman, în altele denumirea s-a
schimbat, de exemplu – mediator în Franţa, apărător al poporului în Spania,
apărător al dreptăţii în Portugalia, avocatul poporului în România, avocatul
parlamentar în Republica Moldova. În Portugalia, Franţa, Danemarca sau Irlanda
există un singur ombudsman, în alte ţări sunt mai mulţi (Austria, Suedia, Australia,
Moldova).
Din punct de vedere al cetăţeanului, ombudmanul reprezintă o persoană cu
funcţie de răspundere căreia i se poate adresa oricine care nu este de acord şi este

6 Legea nr.1349-XIII din 17.10.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-83/671 din
11.12.1997.
7 Carlos Giner de Crado, Los Ombudsmen europeanos, Ed. Tibidado, Barcelona, 1996, p.14.
8 Ion Muraru, Dreptul constituţional şi instituţii politice, Ed. “Copertex”, 1994, p.122.
9 Ion Deleanu, Dreptul constituţional şi instituţii politice, Ed. Fundaţia Chemarea, Iaşi, 1993, p.103.

2
nemulţumit de hotărârea administraţiei, de modul de adoptare a acestei hotărâri şi
de asemenea dacă sunt nesatisfăcuţi de acţiunile şi activitatea funcţionarilor
aparatului de stat10.
În mod corespunzător, principala funcţie a ombudsman-ului este funcţia de
protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ceea ce determină poziţia lui ca o
parte a elementului sistemului de ordine legală. Pentru instituţia ombudsman-ului e
caracteristic faptul că această funcţie există în limitele parlamentarismului şi este
orientată spre a efectua supravegherea, controlul unei activităţi bine determinate a
organelor statale. În acelaşi timp ombudsman-ul nu se prezintă nici ca un organ al
puterii legislative sau al puterii executive, nici ca un organ al puterii judecătoreşti şi
nici nu le înlocuieşte. Instituţia ombudsman-ului se referă la organele superioare de
stat ale ţării unde îşi desfăşoară activitatea.
Ombudsman-ul are următoarele funcţii:
1) funcţia de supraveghere a respectării drepturilor fundamentale şi a
legalităţii;
2) funcţia de cercetare şi de control a administraţiei publice;
3) funcţia de mediere sau de sugerare a unor măsuri legale;
4) funcţia de sancţionare sau de penalizare a autorităţilor care
îngreunează activitatea.
Toate aceste prerogative dau imaginea unei instituţii care se constituie într-o
garanţie proprie a statului de drept, care se adaugă altora (contenciosul
administrativ sau cel constituţional) cu unicul scop de a asigura cetăţeanul
împotriva abuzurilor statului11.
Problema naturii juridice a instituţiei avocatului parlamentar din Republica
Moldova are aceeaşi asemănare cu natura instituţiei ombudsman-ului din celelalte
ţări ale lumii, fiindcă instituţia avocatului parlamentar are sarcini similare cu
instituţia ombudsman-ului din statele în care există această instituţie.
În Republica Moldova instituţia avocatului parlamentar este o instituţie a
statului de drept, a cărei datorie este de a primi plângeri de la cetăţeni împotriva
nedreptăţilor cauzate acestora de către administraţie sau de a combate administraţia
defectuoasă din proprie iniţiativă; scopul activităţii sale este de a investiga
plângerile şi de a formula sugestii administraţiei, de a exercita o “magistratură de
influenţă”, menită a soluţiona plângerile primite 12.
Avocaţii parlamentari contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor, la
perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul apărării drepturilor omului, la
instruirea juridică a populaţiei prin exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.

10 М.Ю.Хаманева, op. cit., p.17.


11 Corneliu Mana, Ioan Popescu Slăniceanu, Ombudsmanul - instituţie fundamentală a statului de
drept, Bucureşti, 1997, p.42.
12 C.Lazari, Problematica drepturilor omului în Republica Moldova, Chişinău, 1999, p.3.

3
§ 3. Statutul avocatului parlamentar

Conform Legii cu privire la avocaţii parlamentari din 17.10.1997, Parlamentul


numeşte trei avocaţi parlamentari în funcţie de votul majorităţii deputaţilor aleşi,
pentru un termen de cinci ani. Avocaţii parlamentari sunt egali în drepturi şi au
atribuţii egale. Împreună cu personalul auxiliar, avocaţii parlamentari formează o
instituţie independentă, numită Centrul pentru Drepturile Omului.
Avocat parlamentar poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova care a atins
vârsta de 35 de ani, are studii juridice superioare, posedă cunoştinţe în domeniul
apărării drepturilor şi libertăţilor omului şi se bucură de autoritate în societate.
Propunerile privind candidaturile avocaţilor parlamentari sunt înaintate în
Parlament de către Preşedintele Republicii Moldova, de cel puţin 20 de deputaţi ai
Parlamentului şi de către Guvern în decursul ultimei luni a mandatului avocaţilor
parlamentari desemnaţi anterior. Comisia parlamentară pentru drepturile omului şi
minorităţile naţionale prezintă Parlamentului un aviz argumentat asupra fiecărei
candidaturi.
Mandatul avocatului parlamentar începe din momentul depunerii jurământului
în faţa Parlamentului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de avocat
parlamentar mai mult decât două mandate consecutive.
Avocatul parlamentar nu poate deţine nici o funcţie electivă sau publică, nu
poate practica alte activităţi retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
Avocatul parlamentar nu are dreptul să desfăşoare activitate politică, să fie membru
al vreunui partid sau al unei alte organizaţii social-politice. În decurs de 10 zile de
la data depunerii jurământului, avocatul parlamentar este obligat să înceteze orice
activitate incompatibilă cu statutul său şi să suspende apartenenţa sa la orice partid
sau la altă organizaţie social-politică.
În exerciţiul mandatului, avocaţii parlamentari sunt independenţi faţă de
deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova, autorităţile publice
centrale şi locale, precum şi faţă de alte persoane cu funcţii de răspundere de toate
nivelurile. În activitatea lor, avocaţii parlamentari se conduc de principiile
legalităţii, transparenţei, echităţii sociale, democraţiei, umanismului, accesibilităţii
după cum le dictează conştiinţa.
Personalitatea avocatului parlamentar este inviolabilă pe toată durata
mandatului. Inviolabilitatea avocatului parlamentar se extinde asupra locuinţei şi
localului său de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi telecomunicaţii folosite
de el, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale. Avocaţii
parlamentari nu pot fi traşi la răspundere penală sau administrativă, nu pot fi
reţinuţi, arestaţi percheziţionaţi, supuşi controlului personal fără acordul prealabil
al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă.

4
În chestiunile ce ţin de retribuţia muncii, asistenţei sociale, medicală şi de altă
natură, avocatul parlamentar se asimilează cu judecătorul Curţii Supreme de
Justiţie.
Avocatul parlamentar poate fi eliberat din funcţie înainte de termen în cazul
retragerii încrederii de către Parlament, cu votul a două treimi din deputaţii aleşi.
Propunerea de retragere a încrederii poate fi înaintată de Preşedintele Republicii
Moldova ori de cel puţin 20 de deputaţi ai Parlamentului. Comisia pentru drepturile
omului şi minorităţile naţionale prezintă Parlamentului un aviz argumentat privind
propunerea înaintată.
Avocatul parlamentar, de asemenea, poate fi eliberat din funcţie cu votul
majorităţii deputaţilor Parlamentului prezenţi în cazurile:
a) din proprie iniţiativă;
b)la atingerea vârstei de pensionare;
c) la expirarea mandatului, în cazul când acesta nu este reînnoit;
d)în cazul imposibilităţii de a exercita mandatul din motive de sănătate, o
durată mai mare de timp (mai mult de patru luni consecutive);
e) în cazul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare a acestuia.
La exercitarea atribuţiilor sale, avocatul parlamentar este obligat:
a) să fie corect şi amabil în relaţiile cu petiţionarii;
b)să garanteze nedivulgarea secretului de stat şi a altor informaţii ocrotite de
lege;
c) să nu divulge informaţiile confidenţiale, precum şi datele din viaţa
personală a petiţionarilor, pe care le-a aflat în urma soluţionării cererilor;
d)să se abţină de la orice acţiuni neconforme cu demnitatea de avocat
parlamentar.
Ignorarea obligaţiilor menţionate poate constitui temei pentru retragerea
încrederii.

§ 4. Atribuţiile avocaţilor parlamentari şi modalităţile de reacţionare la


încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului

În Republica Moldova, avocaţii parlamentari în scopul respectării drepturilor şi


libertăţilor constituţionale ale omului, exercită următoarele atribuţii:
1)primeşte şi examinează sesizările (cererile) cetăţenilor Republicii Moldova,
cetăţenilor străini şi apatrizilor care locuiesc permanent sau se află temporar
pe teritoriul ei, privind deciziile sau acţiunile (inacţiunile) autorităţilor
publice centrale şi locale, instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor,
indiferent de tipul de proprietate, asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu
funcţii de răspundere de toate nivelurile;
2)efectuează din proprie iniţiativă controlul faptelor privind încălcarea în
masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a cazurilor

5
de importanţă socială sau în cazul când este necesar a apăra interesele unor
persoane ce nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare;
3)pregăteşte şi difuzează în rândurile populaţiei materiale informative despre
drepturile omului, colaborează cu asociaţiile neguvernamentale şi alte
organizaţii care practică activitatea de apărare a drepturilor omului în ţară şi
peste hotare, precum şi cu mass-media.
În rezultatul examinării cererilor sau controlului din proprie iniţiativă al
semnalelor despre încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului, avocatul parlamentar
este în drept:
a) să facă un aviz prin care se recomandă repunerea în drepturi a
petiţionarului de către factorii de decizie;
b)să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor
petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;
c) să intervină pe lângă organele corespunzătoare cu un demers pentru
intentarea unui proces disciplinar sau penal în privinţa persoanei cu funcţii de
răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea considerabilă a
drepturilor şi libertăţilor omului;
d)să intenteze proces administrativ persoanelor care au săvârşit contravenţia
administrativă prevăzută de art.174 19 din Codul cu privire la contravenţiile
administrative;
e) să sesizeze persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra
cazurilor de neglijenţă în lucru, de încălcare a eticii de serviciu, de tărăgănare
şi birocratism;
f) să prezinte Parlamentului propuneri în vederea perfecţionării legislaţiei în
vigoare în domeniul asigurării drepturilor şi libertăţilor omului;
g)să remită autorităţilor publice centrale şi locale obiecţiile şi propunerile
sale de ordin general referitoare la asigurarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale cetăţenilor, la îmbunătăţirea activităţii aparatului
administrativ;
h)să propună în Parlament instituirea unei comisii parlamentare pentru
cercetarea unor cazuri de încălcare în masă sau grave a drepturilor şi
libertăţilor omului;
i) să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii
legilor şi Hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, asupra corespunderii lor
principiilor general-acceptate şi actelor juridice internaţionale cu privire la
drepturile omului.