Mos Craciun

De Octavian Goga

Mos Craciun cu barba alba, Mos Craciun cu traista plina,

Vechi stapan atat de darnic al copilariei mele
Azi la noi in sat te-asteapta toata casa cu lumina.
Cu colinde si cu cantec si cu crai citeţ de stele.

Tu te furişezi în taină pe la fiecare poartă,

Cu păşirea ta tiptilă, nu laşi urme de zăpadă,
Dar te simte-ntreg cuprinsul oropsiţilor de soartă,
Când laşi binecuvântarea peste capul lor să cadă.

Tu cobori şi-n seara asta, tu cobori ca-ntotdeauna

Pe pământul greu de rele, sol bătrân cu gânduri bune
Şi-nveştmânţi c-un văl de pace răzvrătirea-nfirorată
- Cum te-aşteaptă în sat la mine! Du-te, du-te, Moş Crăciune!

De nu ţi-o fi peste mână, treci şi pe la casa noastră,

Biata mamă-ngândurată azi e singură la masă.
Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,
Când vezi neatins şi vinul, şi colacul de pe masă.

Apoi pleacă, Moş Crăciune... pe oriunde-şi duce darul

Bătrâneasca şi cinstita şi curata noastră lege,
Numa-n lumea mea străină nu-ncerca să treci hotarul,
Căci şi inima şi casa sunt închise aici, moşnege!

Noapte sfântă
de Vasile Militaru

Trâmbă albă de lumină, din adâncuri s-a răsfrânt,

Ca să lege-n noaptea sfântă, tainic, cerul de pământ.
Şi prin trâmba luminoasă, mii de îngeri albi de sus,
Roi cântau deasupra iezlei unde s-a născut Isus.

Prunc în scutece sărace, cu săracii prunci la fel,

L-au găsit pe el păstorii cel dintâi – crezând în el,
Iar când se închinau ciobanii Celui ce venea-ntre plângeri,
Auzeau cum cântă-n slavă corul miilor de îngeri.

Şi deasupra ieslei sfinte, când a vrut în zări să stea,

Luminoasă călăuză, Magilor, o mare stea,
Au pătruns în micul staul cu măritul lor alai,
Şi-au îngenuncheat la Domnul de la Răsărit, trei crai.

Închinatu-s-au cu daruri : aur, smirnă şi tămâie,

Celui ce din cer venise, omenirea să mângâie.
Şi-au purces a da de veste, lumii, cei trei magi, pe urmă,
Că născutu-s-a Păstorul, cărui lumea-i va fi turmă.

Dar ei n-au ştiut să spună că Iisus va şti ce-i plânsul,

Că va suferi cum nimeni n-a mai suferit ca Dânsul,
Că pentru iubirea-i sfântă, ce din ceruri o aduce
El va fi vândut de Iuda, şi-apoi răstignit pe cruce.

Florile dalbe
de Elena Farago

Şi mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde!

Să nu se-nchidă nicio poartă în preajma lor şi nici-un semn.
Să nu-i oprească din curatul şi sfintei datine îndemn.
O, mai ales, în noaptea asta, lăsaţi copiii să colinde!
Când argintiile lor glasuri vor îngâna “Florile dalbe”,
Gândiţi-vă că nu e dată închipurii omeneşti
O mai aleasă întrupare de sol a vrerilor cereşti,
Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta “Florile dalbe”.

Un bătrân
de Adrian Păunescu

Ca din gheaţa unui vis,

Ca din pură vâlvătaie,
Moş Crăciun cel interzis
Reapare în odaie.

Cu o traistă de colaci,
Parcă vrea şi parcă spune,
Toţi copiii sunt săraci,
Toate mamele sunt bune.

Cine n-are dulciuri azi,

Va avea, desigur, mâine.
Nu-i nevoie nici de brazi
Dac-avem un colţ de pâine.

Din ninsoarea altui veac,

Bate uşă, horn, fereastră,
Moş Crăciun, un moş sărac,
Reapare-n vremea noastră.

Are-n ochi şi infinit

Şi-ntrebare, dar şi milă,
Cât ni l-au înlocuit
Cu străinul Moş Gerilă.

Moş Crăciun de prin nămeţi,

Moş Crăciun de prin poveste,
Vine-acum cu paşi înceţi,
Parcă e, parcă nu este.

Mai degrabă nu-i deloc,

Dar aşa cum e, părere...
El ne-aduce mult noroc,
Tuturor ne dă putere.

Interdicţii fel de fel

L-au ţinut de noi departe,
Moş Crăciun reintră-n noi
Şi de dincolo de moarte.

Lemne-n sobă nu mai sunt,

Pâinea-n casă e puţină,
Timpul nostru e păgân,
Nimeni nimănui se-nchină.

Pentru moşul bun şi drag

Pentru moşul din minune,
Toţi copiii sunt săraci,
Toate mamele sunt bune.

Dac-au tras cu arma-n el

Grănicerii de la graniţi
Tot aceeaşi grăniceri
Îi aveau portretu-n ranita.

Pentru noi, ce n-am avut,

De vreun sfânt al iernii parte,
Moşul vine în secret
Moşul vine de departe.

Sărut-mâna, Moş Crăciun,

Iartă ultima greşeală,
Tu, ce eşti şi om real
Şi iluzie totală.

Ca din gheaţa unui vis,

Ca din floare din fereastră,
Moş Crăciun cel interzis
Reapare-n vremea noastră.

Colindul colindelor
de Adrian Păunescu

Mai e vreme de colinde,

Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

N-am murit ca neam al lumii

În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Şi copiii sunt acasă.
Grea e zilnic lupta pâinii,
Viaţa pe pământ e dură
Totuşi, oamenii de-a pururi
Mai au gust pentru cultură.

Le mai trebuie şi suflet

Şi la suflet fac apelul,
Când se-apropie buhaiul
Şi când ţipă clopoţelul.

Poate nici n-a fost vreo vreme

Ca aceasta, însetată
De colinde pentru suflet
Ca de-o unică răsplată.

Au căzut de-a lungul vremii

Multe semne distinctive
Ori din cauze profunde,
Ori din lipsă de motive.

S-a pierdut şi din specific

Şi din fizionomie,
Dar colindele de-acasă,
Peste ţară mai adie.

Şi ne vom întoarce mâine

Cu ştiinţa şi lumina
Să ne căutăm întreagă
Şi curată rădăcina.

Cum şi astăzi ne întoarcem,

Şi pe prunci îi vom deprinde,
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Steaua, Sorcova şi Capra,

Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii
Nu le va uita nici unul!
Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

În colindă, cel puternic

Şi cel sfânt este Cuvântul
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.

Colindaţi cu drag de oameni,

Colindaţi cu drag de ţară,
Ca în noaptea asta nimeni
N-are voie să mai moară.

Nici furtunile din lume,

Şi nici propria uitare,
Nu ne-au şters din suflet dorul,
Ţara noastră ne mai doare.

Cântec pentru pomul de iarnă

de Otilia Cazimir

O noapte de cerneală violetă

A poposit uşoară la fereşti
Doar pe prichiciul lat de mai zăreşti
O dungă trasă apăsat cu cretă:
A nins cu fulgi de scamă ca-n poveşti.
Odaia străluceşte în lumină,
De parcă chiar atunci o gospodină
A şters în grabă praful şi a plecat.
Ceasornicul a stat la ora zece.
De ce-o fi stat?
Or fi uitat ai casei să-l întoarcă…
Un pui de brad adus de iarna rece
Stă-n mijloc, mândru şi semeţ, de parcă
Se crede incă sus, la el în munte.
Îi râd pe crengi lumânărelele mărunte
Cu flăcări aurii de poleială,
Ghirlănzi subţiri se ţes păinejeniş,
Şi-un lampion aprinde-n cetiniş
O lună plină cât o portocală…
Sub brad, masa lungă cu beteală
Şi scamă albă-nchipuind zăpadă.
Un căţeluş cuminte stă pe coadă
De parc-ar ştii şi el că-i de carton.
Un elefant cu trompa tirbuşon
Se uită galeş la o păpuşică
Bălaie ca mătasea de porumb.
Iar trei miori se ghemuiesc de frică,
În jurul unui ciobănaş de plumb.
S-apleac-a lumânărilor văpaie,
Au năvălit copiii în odaie,
Şi-un glase ne-ndemânatic şi sfios
Începe tremurat:
“O, brad frumos...”
Târziu... S-au risipit copiii-n stol,
S-a stins a luminiţelor văpaie
Şi nu e nimeni, nimeni în odaie,
Doar bradul negru, despuiat şi gol,
Îşi leagănă crenguţele uşoare,
Cu scamă albă-nchipuind ninsoare
Şi-şi cântă-n noapte singur, somnoros:
“- O, brad frumos... o, brad, o, brad frumos...”

La mulţi ani
de Tudor Arghezi

Cititor de vreme bună,

Să-ţi urez pe nai şi strună
Lăutar şi de condei
Ce-i mai bine din ce vrei.
Să-ţi trăiască toţi ai tăi
De prin munţi şi de prin văi,
De prin târguri, de prin sate,
Risipite prin bucate
Semănate, secerate,
Ţării tale-mbelşugate.
Şi copii
Cu ochi căprii,
Şi frumoşi ca soarele,
Păzindu-ţi ogoarele.
Băieţii ca mugurii,
Fetele ca strugurii,
Piersicile să le cadă
În cămaşă, din livadă.
O urare pentru voi,
Cititori de slove noi,
Anul care iată, vine,
Să v-aducă numai bine!