Lucrări practice de Fiziologie
Explorarea analizatorului auditiv
ANALIZATORUL AUDITIV
Explorarea funcţiei auditive serveşte la
evaluarea pierderilor de auz (hipoacuzie).
Examenul acustic cantitativ stabileşte
gradul pierderii de auz. Examenul calitativ
vizează constatarea localizării şi naturii
leziunii care a determinat pierderea de
auz.
Din punct de vedere calitativ hipoacuziile
pot fi:
- de transmisie, când obstacolul este
localizat în conductul auditiv extern, la
nivelul timpanului, a lanţului osicular
sau în casa medie.
- de percepţie, dacă urechea internă ,
nervul auditiv sau căile auditive
centrale sunt afectate
- mixtă, când există leziuni atât în
aparatul de transmisie cât şi în
aparatul de percepţie a sunetelor
Acumetria fonetică este o metodă
cantitativă de examinare a auzului. Într-o
cameră ferită de zgomote se aşează
persoana examinată la distanţă de 6 m
faţă de examinator, care şopteşte cuvinte.
Fiecare ureche trebuie examinată
independent, de aceea urechea cealaltă
va fi obturată. Medicul se amplasează
lateral faţă de pacient, pentru ca aceasta
să nu facă labiolectură. O persoană cu
auzul normal percepe cuvintele şoptite de
la o distanţă de 6 m. În cazul când
persoana examinată nu a auzit cuvintele
examinatorului, proba se repetă de la o
distanţă mai mică cu un metru. Gradul
hipoacuziei se stabileşte în funcţie de
distanţa de la care este auzită vocea
examinatorului. Dacă vocea şoptită nu se
percepe nici de la o distanţă mică, proba
se continuă cu vocea de conversaţie.
Dacă aceasta este auzită de la o distanţă
mai mică de 25 cm hipoacuzia se
consideră ca gravă.
Dr. Szilágyi Tibor
Probele cu diapazoane sunt metode
calitative, folosite de obicei la
diferenţierea hipoacuziilor de transmisie şi
percepţie. La probele descrise mai jos se
utilizează un diapazon de 128 Hz.
Proba Schwabach determină durata
conducerii osoase. Piciorul diapazonului
pus în vibraţie se aplică pe regiunea
anterosuperioară a mastoidei. Durata
normală de audiţie este de 20 secunde.
Prelungirea duratei apare în hipoacuzia
de transmisie iar prescurtarea duratei este
caracteristică pentru hipoacuzia de
percepţie.
Proba Rinne compară auzul pe cale
osoasă şi cale aeriană la aceeaşi ureche.
Şi la această probă piciorul diapazonului
pus în vibraţie se aplică pe regiunea
anterosuperioară a mastoidei dar când
percepţia dispare, punem diapazonul în
faţa pavilionului urechii şi sunetul va fi
auzit din nou (pe cale aeriană). În cazurile
normale, când proba Rinne este pozitivă,
durata percepţiei pe cale aeriană este de
30-40 secunde, reprezentând dublul
duratei de percepţie pe cale osoasă.
În cazul hipoacuziei de transmisie durata
audiţiei pe cale aeriană diminuă, iar
durata audiţiei pe cale osoasă creşte sau
1/4
Lucrări practice de Fiziologie
Explorarea analizatorului auditiv
rămâne nemodificată. În acest caz vorbim
de un Rinne-negativ.
În cazul hipoacuziei de percepţie proba se
menţine pozitivă (durata percepţiei pe
cale aeriană depăşeşte durata percepţiei
pe cale osoasă) dar cu valori prescurtate.
În acest caz vorbim de un Rinne pozitiv
patologic.
Proba Weber constă în efectuarea unei
comparaţii a auzului celor două urechi.
Diapazonul este aplicat perpendicular pe
vertex. Vibraţiile sunt transmise în mod
egal pe cale craniană osoasă la cele două
labirinte, apoi se exteriorizează în mod
egal pe fiecare parte prin urechea medie
şi externă. În cazul unui auz normal la
ambele urechi, senzaţia sonoră este
egală în ambele părţi, Weber-ul fiind
considerat “indiferent”.
Dr. Szilágyi Tibor
În caz de hipoacuzie unilaterală, senzaţia
sonoră este mai intensă într-una din părţi,
Weber-ul devenind în acest caz
„lateralizat”.
În hipoacuzia de transmisie unilaterală,
vibraţiile ajung în mod egal la ambele
labirinte, dar pe partea bolnavă, din cauza
afecţiunii aparatului de transmisie, nu are
loc exteriorizarea vibraţiilor, ca urmare
energia care excită aparatul receptor este
mai mare. Rezultatul probei este: “Weber
lateralizat la partea bolnavă”
În caz de hipoacuzie de percepţie
unilaterală, vibraţiile nu sunt percepute de
labirintul lezat, în consecinţă vor fi auzite
numai din partea sănătoasă. Rezultatul
este: “Weber lateralizat la partea
sănătoasă.
2/4
Lucrări practice de Fiziologie
Explorarea analizatorului auditiv
Audiometria
Reprezintă un procedeu electro-acustic
perfecţionat de investigare a funcţiei
auditive. Prin audiometrie tonală se
determină pragul minim auditiv la diferite
frecvenţe, la ambele urechi. Audiometrul
se compune dintr-un generator de sunete,
un amplificator, un reglator al intensităţii
sonore, un reglator al frecvenţei şi un
emiţător de sunete. Pentru testarea căii
aeriene se folosesc căşti ce se aplică pe
pavilionul auricular. Pentru măsurarea căii
osoase se utilizează un emiţător special
care va fi fixat pe suprafaţa apofizei
mastoide, vibraţiile sale transmiţându-se
astfel craniului. Se caracterizează pragul
auditiv în paşi de octavă, în gama de
frecvenţă de la 125 Hz la 8 kHz.
Rezultatele se exprimă în decibeli (dB),
care este o unitate de comparaţie
logaritmică. Intensitatea sonorã ca
mărime fizicã obiectivã se caracterizează
prin energia sonorã care traversează
perpendicular unitatea de suprafaţã în
unitatea de timp (W/m2). Intensitatea
sonorã percepută subiectiv nu este
identică cu intensitatea fizică. Pragul
minim auditiv variază în funcţie de
frecvenţa vibraţiilor.
Dr. Szilágyi Tibor
Sub 20 Hz şi peste 20 kHz vibraţiile nu
sunt auzite. Sensibilitatea maximă a
auzului uman este între 1 - 5 kHz. La
frecvenţa de 1024 Hz pragul minim auditiv
este de 10-16 W/cm2. Intensitatea sonoră
se exprimă in decibeli după formula:
unde I şi I0 reprezintă intensitate absolută.
I0 este o intensitate de referinţă; în cazul
audiometriei tonale aceasta este pragul
I
I ( dB ) = 20 lg
I0
minim auditiv pentru fiecare frecvenţă în
parte. Deci, intensitatea minimă percepută
de o persoană cu auzul normal este de 0
dB pentru orice frecvenţă.
În cadrul audiometriei se investighează
sistematic, atât pe cale aeriană cât şi pe
cale osoasă, pragul minim auditiv prin
creşterea intensităţii de la 0 dB în trepte
de 5 dB până când subiectul începe să
audă sunetul. Această intensitate se
marchează pe audiogramă. Investigarea
începe la 1 kHz, după care se testează
frecvenţele mai mari (2, 4 kHz, etc.) şi
după aceasta frecvenţele mai mici (0.5,
0.25 kHz, etc.). Punctele obţinute se
unesc cu o linie conform schemei de mai
jos. În caz de hipoacuzie va trebui să
folosim o intensitate mai mare pentru
atingerea pragului. Intensitatea prag,
exprimată în decibeli, descrie cantitativ
pierderea de auz. În figura următoare se
văd audiograme caracteristice pentru
fiecare tip de hipoacuzie.
3/4
Lucrări practice de Fiziologie
Explorarea analizatorului auditiv Dr. Szilágyi Tibor

4/4