MIHAI BULF

CEI ZECE PORUMBI

PRIMUL PORUMB
să pierzi un picior nu e așa
permanent să
nu știi că l-ai avut vreodată e de fapt
o tragedie subtitrată în
ebraică și în rusă

primul
e cel mai greu

să închizi un ochi nu e așa

de înfricoșător să
nu vrei să deschizi niciunul să
nu afli câți se pot ascunde în reflexiv e de fapt
cortina îngropându-te

primul
e învelit în cuvinte care taie

sărutul nu e așa
cum ți-a fost descris în filele subțiri
de asta nu se înțelege bine textul te-ai obișnuit să
dai prea multe pagini deodată
iar când nici scuipat nu mai e de fapt

primul
e singurul
AL DOILEA PORUMB
așa cum eu sunt alfa și omida este sborul fiecare
cu aripa lui
nu vă înghesuiți e suficient spațiu șengăn

mai bine ieșim puțin din context

ca dintr-o grămadă de păr unghii piele oase carne lapte brânză ouă
și sufletul pleacă la fel
cum schimbăm apa florilor de exemplu sau norilor
de exemplu
mai bine ieșim puțin din cortex

așa cum eu sunt salvarea și

pompierii sunt
fumul și apele mai de jos decât pământul

ce scrie acolo pe margine fericire cu prețul nimicului

minunat mecanism omul înalta

precizie
cu care aproximează distanța dintre om și
încă lucrăm la tehnologia
de extracție a aerului
din noi

nu te uita în sus să nu amețești nici în jos nici la dreapta

nici la stânga punctul și apoi

spirala întrebând

f i e c a r e c u a r i p a c u i
AL TREILEA PORUMB
când ai vrut mamă să mergem acolo unde
nimeni altcineva nu voia că uite-te și tu ce zic ăștia
la meteo
atunci mamă eu te-am luat de
mână și te-am purtat ca pe o pânză și m-ai purtat ca o pânză și
oceanul a înghițit oceanul

atunci mamă în vremea când

nimeni nu credea încă în pantaloni
dar căutau căutau

atunci la
asfințitul acela nemaiterminându-se cu
degete nisip cântând la nisip
atunci mamă am luat foarfecele și
am înțeles în ochii tăi că ochii tăi sunt un miraj
à trois cum s-ar spune

și în zadar coboară treptele în

apă
în zadar ne suflă vântul
fiebinte
în zadar vrem și noi să ajungem
cândva

și trezirea e rece

și plângem și bem sânge de animal

și nu ne găsim niciodată

și numărăm timpul

și nu ne găsim niciodată

și numărăm timpul
AL PATRULEA PORUMB
adu-ți aminte deces pardon

adu-ți aminte de ce sunt regretele migratoare

pardon de la capăt

adu-ţi amintirile nu te grăbi erau mai

devreme într-o
canapea printre perne şi lei
şi
toată ziua ne lingem şi rănile dar şi

adu-ţi aminte să visezi

cum ar fi cu părul mai des
sau
nopţile mai dese închide-ţi coastele ochii
închide-ţi coastele ochii

EVITÂND CUVINTELE

ceasul ne indică un loc unde s-a petrecut

o crimă teribilă noi trebuie
să murim puţin până acolo facem repede nişte
poze îl sfinţim cum trebuie
luăm loc cuminţi aşteptăm cum să nu aşteptăm
dacă au zis că aşa trebuie

în sfârşit
să se retragă apele să se retragă concluziile

facem şi noi ce ne taie călăul

dormim duşi
AL CINCILEA PORUMB
aşteptând la coadă la amanet cu mâna încleştată

în buzunarul cu verighetele aud

o voce lângă mine îmi

explică frumuseţea simbolului şi cât

de previzibilă a fost evoluţia mă

întorc sunt ultimul din rând atunci îmi dau seama că nici liniştea

nu e aici îmi aud sângele cum curge prin tâmple

şi mă gândesc la sâni şi la ochelari şi la

mângâieri şi îmi aud lacrimile căzând pe asfalt

şi mi-e somn şi foame şi tremur de frig

aşteptând la coadă la amanet cu mâna încleştată

în buzunarul cu verighetele
AL ŞASELEA PORUMB
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
să nu risipești muniția
AL ŞAPTELEA PORUMB
la umbra iubirii cu frunze late și
crengi ramificându-se către nesfârșit la
umbra asta familiară și străină
se mai oprește câte unul se masturbează în liniște aprinde
o țigară pleacă vorbind la telefon
și așa mai aproape

e destulă pentru toți anunțau ăștia într-o vreme

acum își mai pune câte unul cortul își
mai cheamă altul prietenii și soarele devine
insuportabil și ne arde hainele
și rămânem goi trunchiuri uscate și
ne e silă

și inventăm toporul și tăiem tăiem și inventăm

alte arme și tăiem tăiem
iar astăzi suntem încurajați să
ne facem singuri leagănul biroul coșciugul
devenim chiar pricepuți

și când toate se vor termina ne vom ucide vom rămâne câțiva

vom începe iar să plantăm să umblăm să căutăm
unii chiar vor scrie mici rugăciuni
atât cât vor putea să-și aducă aminte

mădălina andreea nicoleta

alexandra miruna ioana roxana daniela
cristina liliana anca alina oana
mă rog
AL OPTULEA PORUMB
uite chiar zilele trecute stăteam la o cafea
cu sfântul dismas el
mă întreba cum poate un țigan să
își fure singur șapca atunci

mi-am dat seama că aveam portofelul în celălalt anteriu

când i-am zis a dat din cap zâmbind mi-a scos
o monedă cred că din
ureche n-am înțeles exact

atunci m-am trezit eram

în 335 pe la delfinului cu buzunarele tăiate
numai că toți din autobuz aveam
buzunarele tăiate

atunci m-am trezit eram

în clasă cu copiii voiam să îi ascult
îi întrebam pe rând
ce lecție au învățat mai bine
banii sau viața
AL NOUĂLEA PORUMB
şi adevărul ăsta
are multe pagini neinteresante
AL ZECELEA PORUMB
vecine împrumută-mi şi mie rogu-te nişte

făină zahăr apă aer

lumină sărut ţigări adio
fericire căldură pian îmbrăţişare
aspirină litere ficat șolduri carne
hârtie ghilotină șosete nisip
celofan fulgi cerneală ace
indescriptibil cafea catifea poeme
radio braille
și așa mai departe