EVANGHELIA

DUPĂ LUCIFER
 Această traducere a fost realizată cu sprijinul financiar al

Fundația pentru Literatură Norvegiană

The Translation has been published with the financial support of

Norwegian Literature Abroad, Fiction and Non-Fiction

 TOM EGELAND
Tom Egeland s-a născut în 1959 la Oslo,
în Norvegia. În timpul liceului a studi-
at un an în Statele Unite ale Americii, în
orașele Denver și Salt Lake City. A lu-
crat ca jurnalist la publicația săptămâ-
nală Vi Menn, ca reporter și redactor de
știri la ziarul Aftenposten, iar apoi ca re-
dactor la canalul de televiziune TV 2. A
debutat în 1988 cu romanul Ragnarok.
Succesul a venit odată cu publicarea
romanului Capătul cercului (Sirkelens
ende, 2001 ; Editura ALLFA, 2012).
La fel de bine primit de către public a
fost și romanul Paznicii Legământului
(Paktens voktere, 2007 ; Editura ALLFA,
2013), care continuă aventurile arheo-
logului Bjørn Beltø din Capătul cercului. Romanul Evanghelia după
Lucifer (Lucifers Evangelium, 2009 ; Editura ALLFA, 2015) i-a adus
Premiul Riverton pentru cel mai bun thriller norvegian. Cărțile lui Tom
Egeland au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

„Scriu cărțile pe care mi-ar plăcea să

le citesc – cărți care mă intrigă, mă
entuziasmează, mă provoacă, mă învață
lucruri noi, dar și cărți care mă sperie...“
and
o m Egel
T
De același autor în Strada Ficțiunii :

Paznicii Legământului (ALLFA, 2013)

Capătul cercului (ALLFA, 2012)
TOM EGELAND

Evanghelia
Lucifer
dupa
(

Traducere din limba norvegiană și note de

Adriana Diana Pop
LUCIFERS EVANGELIUM
Tom Egeland
Copyright © 2009, H. Aschehoug & Co. (W. Nygaard) AS

EVANGHELIA DUPĂ LUCIFER

Tom Egeland
Copyright © 2015 Editura ALLFA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

EGELAND, TOM
Evanghelia după Lucifer / Tom Egeland; trad. :
Adriana Diana Pop. – București: ALLFA, 2015
ISBN 978-973-724-861-9

I. Pop, Adriana Diana (trad.)

821.113.5-31=135.1

Toate drepturile rezervate Editurii ALLFA.

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată
fără permisiunea scrisă a Editurii ALLFA.
Drepturile de distribuție în străinătate aparțin editurii.
All rights reserved. The distribution of this book outside
Romania, without the written permission of ALLFA,
is strictly prohibited.
Copyright © 2015 by ALLFA.

Editura ALLFA :
Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,
sector 6, cod 060512 – București
Tel. : 021 402 26 00
Fax : 021 402 26 10
Distribuție : 021 402 26 30 ;
021 402 26 33
Comenzi : comenzi@all.ro
www.all.ro

Redactare : Crenguța Năpristoc

Tehnoredactare : Liviu Stoica
Corectură : Elena Georgescu
Design copertă : Alexandru Novac
Reprezentarea demonului Baphomet în viziunea lui Éliphas Lévi din
Dogme et Rituel de la Haute Magie (1854).
 Ilia sa-ba-si-su uz-za-su ul i-mah-har-su ilu ma-am″-man
ru-u-ku lib’″ ″-ba-su su-‘i-id’″ ″kar-as-su″

„Căci niciun zeu nu va îndrăzni a-i sta împotriva mâniei sale,

atunci când el [Marduk] cu furie va domni.“
ENUMA ELIȘ, POEMUL BABILONIAN AL CREAȚIEI

„Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare,

fecior al dimineții !“
PROFETUL ISAIA

„Și către sfârșitul miilor de ani,

Satana va fi dezlegat din închisoarea lui...
Și fiara a fost răpusă și cu ea proorocul cel mincinos, cel ce
făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat
semnul fiarei și pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi
au fost aruncați de vii în iezerul de foc unde arde pucioasa, și
aici se vor chinui zi și noapte până la sfârâșitul veacului.“
APOCALIPSA DUPA IOAN
 În mitul babilonian despre facerea lumii Enuma elish – scriere cu-
neiformă în limba acadiană pe șapte table de lut ce datează din jurul
anului 1200 î.Hr. –, zeul mesopotamian Marduk este văzut ca zeul su-
prem, atotputernic. În același fel, 250 de ani mai târziu, în Pentateuh,
Dumnezeul Avraamic Elohim/Jahve apare ca adevărul credinței și
Dumnezeul suprem al iudeilor (și ulterior al creștinilor).
 Nu sunt mort, sunt doar într-un sicriu. Sunt gol, iar în ju-
rul meu este întuneric. Inima îmi bubuie în urechi în aceeași
cadență cu respirația, pe care o aud infinit mai puternic.
Doamne sfinte, ajută-mă te rog să scap !
Nici brațele nu le pot întinde căci se lovesc de marginile
coșciugului mult prea strâmt.
Am plâns și simt că nu mai rezist.
Nu mai pot să respir. Mi-e sete și mă năpădesc gândurile.
Mă gândesc că așa trebuie să fie atunci când ești mort.

11
12
 Prolog

„Iar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfățișat

înaintea Domnului și Satan a venit printre ei.
Atunci Domnul a zis către Satan : «De unde vii ?»
Iar Satan a răspuns Domnului și a zis : «Am dat târcoale
pe pământ și m-am plimbat în sus și în jos.»“
IOV

13
14
 Juvdal
23-28 mai 2009

A fi pe fugă este în aceeași măsură o stare de spirit cât un

fapt în sine. O muscă se zbate când înainte, când înapoi, pe per-
vazul ferestrei, intuind parcă libertatea de dincolo de obstacolul
de care se lovește. Prin geamul vălurit al bucătăriei zăresc, ușor
deformați, munții îndepărtați, colinele și pădurea înghițită de
văi și stânci. Continui încet spre sat, spre noianul de acoperișuri,
atelierele de tâmplărie și fierărie cu fermele departe pe margini,
biserica de lemn, iar în capăt strălucește vălul de argint ale cas-
cadei.
Vă întrebați poate de ce sunt aici.
Zborul muștei, tot înainte și înapoi, același zbor frânt, îngro-
zit, mă supără. Fiecare bătaie disperată de aripă mă umple de o
compasiune nesfârșită. Deschid fereastra și îi dau drumul. Într-o
clipită a dispărut. Era doar o muscă. O fi având vreo însemnăta-
te faptul că, pentru o clipă, am devenit același cu ea ? Există în
interiorul meu un ceva anume care mă împinge să mă regăsesc
în tot ceea ce se petrece în jurul meu.

A fi pe fugă înseamnă a dispărea, a deveni invizibil în mulți-

mea nesfârșită de oameni, în babilonia urbană. A fugi înseam-
nă a părăsi firea.
Până și eu am dispărut tot așa, într-un fel de pustiu.
O veche tocilă, abandonată chiar sub fereastra camerei de
zi, fusese năpădită de buruieni. În fața casei, sub geamul bucă-
tăriei, se mai află încă o bancă învechită, aproape ruptă, pe care

15
îmi place să stau în bătaia soarelui sau a vântului rece din munți.
Razele soarelui de aici îmi mângâie cu blândețe pielea. La o
aruncătură de băț curge un râu de munte de unde iau apă proas-
pătă de izvor în fiecare dimineață. Juvdal-ul este un strop de pace
pe pământ, o vale ascunsă în munții dintre Telemark și Agder-ul
de Est. Aici, în mijlocul câmpului, departe de oameni, ferit de
prigonitorii mei, înconjurat doar de mesteceni și de mlaștini, de
păduri adânci și de vârfurile înzăpezite ale munților, încerc din
răsputeri să deslușesc misterul.
Acesta este locul ideal pentru a te ascunde, pentru a te face
nevăzut.
Vă întrebați probabil de cine fug.

Mi-am pierdut tatăl în munți, la doisprezece ani. A căzut de

pe munte și s-a zdrobit de pietre. Am fost foarte aproape și l-am
auzit țipând.
Deja din acel moment începusem să mă întreb dacă răul
există în lume – dacă există vreo forță nimicitoare a întuneri-
cului și a pierzaniei care te pândește așteptând să te învăluie cu
orice prilej. Ajunsesem să asociez răul cu imprevizibilul vieții.
Am avut copilăria privilegiată a unui prinț răsfățat în pala-
tul său alb, uitat de toți aceia care se fâțâiau mereu în cele mai
bune haine, făceau grătar în grădină, spălau mașina, udau pelu-
za și șirul de arbuști ornamentali ori de câte ori căldura era prea
supărătoare. Mama obișnuia să bea. Vecinii treceau cu vederea
cele mai înrăite ieșiri ale ei și mă întâmpinau cu un fel de reținere
blândă și compătimitoare, mângâindu-mă pe cap și spunându-mi
că sunt un copilaș bun. Nu cred că tata și-a dat vreodată seama de
prăbușirea lentă al mamei, fiindcă, odată cu moartea lui, mama
s-a căsătorit cu prietenul lui cel mai bun, iar eu am fost de în-
dată dat uitării. Aveam dintr-odată un frate mai mic, pe care de
altfel un am reușit să-l cunosc cu adevărat niciodată, și un tată
vitreg de care nu am reușit niciodată să mă apropii. Cu atât mai
mult cu cât îi eram subordonat la institut.
Abia când deja crescusem am aflat că moartea tatei nu fu-
sese un accident. De fapt, tata, aflând de relația mamei, căzu-
se victimă propriului plan de a-și ucide prietenul. În căderea sa

16
spre moarte, învăluit de furia trădării și a geloziei, tata nu își
lăsase în urmă numai trupul zdrobit, ci și o soție alcoolică și un
fiu deznădăjduit, care avea să poarte mereu cu el țipătul căde-
rii sale. S-au scurs aproape treizeci de ani de atunci. Cât de re-
pede trece timpul !
Și mama a murit între timp. Obișnuia să-mi spună Ursulețul.
Pentru ea, numele de alint simbolizau duioșia și afecțiunea de
care era capabilă, atâta vreme cât durau. La școală, în schimb,
mi se zicea Ursul Polar, pentru că sufăr de albinism.

Timpul trece foarte încet aici în Juvdal. Ceas după ceas, zi de

zi, așezat cu laptopul la masa din bucătărie, intru pe internet ca
să găsesc suficiente informații pentru a putea înțelege. Notez nu-
mele specialiștilor, ale publicațiilor și site-urilor care mi-ar putea
fi de folos. Accesez anonim diferite forumuri științifice, chat-uri
cu tentă religioasă și site-uri pentru persoane cu înclinații înspre
sfera ocultului și a misticului. Scriu email-uri confidențiale co-
legilor în care știu că pot avea încredere și cărora le pot pretinde
discreție și sprijin. Am primit deja nenumărate răspunsuri, dar
niciunul nu m-a ajutat să înțeleg.
Vă întrebați probabil ce anume caut.

Seara, nu-mi place să rămân singur pe câmp, mă neliniștește

sentimentul de singurătate pe care mi-l dă cerul plin de stele, mă
face să mă simt atât de neînsemnat, ca și cum ar exista ceva in-
vizibil acolo în întuneric, ceva care mă urmărește.
Ceva sau cineva.
Nici nu îndrăznesc să aprind lumina, îmi ajunge să trag per-
delele și să aprind câteva lumânări. În acest semiîntuneric în-
cep să mă gândesc la uciderea lui Christian Keiser și la tot ceea
ce mi s-a întâmplat în Kiev.
Vă întrebați poate ce mi s-a întâmplat.

17
18
 P ARTEA ÎNTÂI

Slujitorii diavolului

„Cu atât mai dezgustătoare, poate chiar înfiorătoare sunt

practicile sectelor care practică jertfe. Acestea își propovădu-
iesc învățăturile pe dogma centrală a unei convingeri mitice
eronate că se vor mântui doar aceia care își ispășesc păcatele
printr-o moarte chinuitoare, indiferent că aceasta vine de la
sine sau că este provocată de vreo acțiune mântuitoare.“
LEOPOLD VON SACHER-MASOCH,
SECTELE RUSEȘTI (1890)

Caedite eos ! Novit enim Dominus qui sunt eius.

„Ucideți-i pe toți, căci Domnul va ști care sunt ai Săi.“
ARNAUD AMALRIC (1209)

19
Pagina anterioară de titlu : Anterior masacrului din 21 iulie 1209 asupra
creștinilor catari din regiunea franceză Béziers, trimisul Papei de atunci,
Arnaud Amalric, fusese întrebat de unul dintre cruciați cum vor reuși să
îi deosebească pe catari de catolici. După istoricul cistercian Caezar de
Heisterbach, Amalric ar fi răspuns : „Ucideți-i pe toți, căci Domnul va ști
care sunt ai Săi.“ În raportul său adresat Papei, Amalric înregistrează cu
mândrie că ar fi ucis douăzeci de mii de oameni printre care tineri și bă-
trâni, bărbați, femei, copii, catari, păgâni și catolici. Câțiva ani mai târziu,
Arnaud Amalric avea să fie numit arhiepiscop de Narbonna.

20