FONETICA

Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele unei limbi.

CLASIFICAREA SUNETELOR

1.VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti fară ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi singure
silabe.
În limba română există şapte vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u
2. SEMIVOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot alcătui singure silabe şi
se pronunţă la jumătatea intensităţii unei vocale. Ele intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor şi
sunt în număr de patru:
e, i, o, u
e. i. o. u pot fi:
* vocale: erată, iritabil, orar, umăr;
*semivocale: seară, iar, soare, ouă.
3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale) şi
nu pot alcătui singure silabe.
în limba română există 22 de consoane:
b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d, f, g, g' (ge, gi), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este semnul grafic al unui sunet.

În general. în limba română o literă transcrie un sunet.
car: 3 litere = 3 sunete;
tulpină: 7 litere = 7 sunete;
Corespondența literă-sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19 litere sunt monovalente.
celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt plurivalente, adică au mai multe valori fonetice, în
funcţie de poziţia în cuvânt sau în silabă, de combinaţiile de litere în care apar de caracterul vechi
sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.
Atenţie!
* Uneori," această corespondenţă nu se respectă:
1) aceeaşi literă poate nota sunete diferite:
- literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
- litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi, bureţi, băieţi;
2) aceeaşi literă poate nota grupuri diferite de două sunete:
- litera x notează grupul de sunete cs (axă, sufix, prefix, expert, excentric) sau grupul de sunete gz
(examen, auxiliar, exact etc.)
Notă:
Se scrie: fix, complex - la singular
ficşi, complecşi - la plural; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.
3) un grup de două sau trei litere notează un singur sunet:

ce, ci =c' che, chi = k'

ge, gi = g' ghe, ghi = g'

Exemple în cuvinte:
ceas = c 'as: 4 litere, 3 sunete
unchi = unk': 5 litere, 3 sunete
ciolan = c'olan: 6 litere, 5 sunete
gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.

Notă:
Deorece, în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere, e şi i sunt în unele situaţii litere ajutătoare,
iar în altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili valoarea lor, să se ţină
cont de faptul că orice silabă are obligatoriu o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de
grup, dacă nu există o altă vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un------------------► c 'a-un: 5 litere, 4 sunete
cer ----------------► 3 litere, 3 sunete
cio-ban-----------------► c 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe-----------------► 6 litere, 6 sunete
geam -------------------► g'am: 4 litere, 3 sunete
ger ---------------------►3 litere, 3 sunete
chiar------- ------------► k 'ar: 5 litere, 3 sunete
chi-bri-turi ---------------►10 litere, 9 sunete
ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
gher-ghef ---------------►8 litere, 6 sunete

4) acelaşi sunet poate fi redat prin litere diferite;

- sunetul î se redă prin literele:
*î: coborî, înainte, reîntâlni;
*â: pârâu, dânsul;

- sunetul i se redă prin literele:

*i: iar, vis;
*y: yankeu
- sunetul c se redă prin literele:
*c: castană;
*k: karate; .
- sunetul k se redă prin literele:
*che, chi: chenar, chin;
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;
- sunetul v se redă prin literele:
*v: voi, vulgar;
*w: wat.
 GRUPURI DE SUNETE

D1FTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală. pronunţate în aceeaşi
silabă.
Diftongul poate fi:
-urcător (ascendent), atunci când este alcătuit din semivocală + vocală:
iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.
-coborâtor (descendent), atunci când este alcătuit din vocală + semivocală:
mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei
Atenţie!
-Diftongul se poate constitui din două sunete alăturate aparţinând unor cuvinte diferite, dar care se
pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;
-În diftong, semivocalele o şi e apar întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (i şi u)
pot fi sau primul sau al doilea element.
Notă:
După consoanele c', g, k', g' nu există diftongi deoarece în această situaţie e sau i sunt numai litere
ajutătoare pentru scrierea acestor consoane:
ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.
Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi ii sunt diftongi
deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;

TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în
aceeaşi silabă. Triftongii sunt de două feluri:
-progresivi, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră
- centraţi, atunci când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai; fo-iau;, so-seau
Atenţie!
-Triftongul se poate constitui din trei sunete alăturate, aparţinând unor cuvinte diferite, dar
pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare
cratima.
şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus
-După consoanele c\ g\ k\ g\ nu există triftongi.
deoarece în această situaţie e sau i sunt litere ajutătoare pentru scrierea acestor consoane, deci nu
au rol de vocale:
zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.:

HIATUL apare între două vocale alăturate pronunţate in silabe diferite:

ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un
 SILABA
SILABA este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod obligatoriu o vocală şi
numai una, care se pronunţă cu un singur efort expirator (printr-o singură deschidere a gurii).
După numărul de silabe, cuvintele sunt:
- monosilabice - formate dintr-o singură silabă:
om, beau, car, ac, fac
- plurisilabice - formate din două sau mai multe silabe:
du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e
O silabă poate fi alcătuită din:
- un sunet (o vocală):
o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
- două sau mai multe sunete alăturate ale aceluiaşi cuvânt:
ca-iet; ca-len-dar
- un cuvânt:
bar; sar; dar; iar;
- două cuvinte:
c-ar; să-mi; nu-i;
- un cuvânt şi începutul altui cuvânt:
mi-a-run-că;
- sfârşitul unui cuvânt şi un alt cuvânt:
zi-cân-du-şi
- sfârşitul unui cuvânt şi începutul unui alt cuvânt:
frun-tea-n-gân-du-ra-tă
Notă:
*Se observă că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se foloseşte cratima (liniuţa de
unire) care este semn ortografic şi marchează rostirea într-o silabă a părţilor componente ale
acestora.

- uneori, cratima indică şi omiterea sau absența unei vocale:

să-ţi------să îţi
- alteori, cratima indică doar rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite (două părţi de vorbire
diferite):
c-ar (vrea); s-ar (zice) •* Câteodată, despărţirea în silabe coincide cu cratima zi-cân-du-ne).
care, în această situaţie, nu marchează rostirea într-o silabă, ci doar pronunţarea împreună a două
părţi de vorbire diferite.
 ACCENTUL

Prin accent se înţelege pronunţarea mai intensă ori pe un ton mai înalt a unei silabe ori a unui
cuvânt dintr-o propoziţie sau dintr-o frază.
Întrucât, în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul cuvântului:
a) pe ultima silabă: popór;
b) pe silaba penultimă: cárte;
c) pe silaba antepenultimă: márgine, sárcină;
d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: véveriţă, dóisprezece.
Rolul accentului este de a diferenţia cuvinte sau forme gramaticale.
Exemple pentru:
- diferențierea unor cuvinte: cuvântul companie. Accentuat compánie, cuvântul are sensul
„subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei în compunerea batalionului",
în timp ce companíe înseamnă „însoţire".

-diferenţierea unor forme gramaticale: cântă -cântă, accentuarea diferenţiază indicativul prezent,
persoana a III-a singular / plural de indicativ, perfect simplu, persoana a III-a singular,
Observație: în limba română sunt cazuri în care se admite accentuarea diferită a aceluiaşi
cuvânt. Exemple: profésor - profesór; íntim - intím, hátman - hatmán (DOOM)!
Circulă însă şi variante de accentuare neliterare, incorecte: carácter (în loc de caractér), uníc (în
loc de únic), penúrie (în loc de penuríe) etc.