Atacul de panică.

Tulburările anxioase – tipuri,

criterii de diagnostic.
Atacul de panică – reprezintă o perioadă distinctă de frică sau de disconfort intens,
acompaniată de patru dintre următoarele simptome cognitive sau somatice:
palpitații, transpirație, tremor, durere sau disconfort precordial, frica de a nu pierde
controlul, greață sau detresă abdominală, senzația de scurtare a respirației, frisoane
sau valuri de căldură, teama de moarte, derealizare, depersonalizare, amețeală,
senzația de sufocare.
! Atacul de panică are debut brusc și este însoțit de sentimentul de pericol sau de
moarte iminentă și de dorința de a scăpa.
!! Anxietatea din atacul de panică este diferită de anxietatea generalizată prin
severitatea mai mare și natura sa paroxistică.
!!! Există trei tipuri de atacuri de panică:
1. INOPINATE – atunci când persoana nu asociază debutul atacului de panică cu un
stimul extern sau intern;
2. ATACUL DE PANICĂ CIRCUMSCRIS (semnalizat) – survine aproape
invariabil la expunerea sau la anticiparea expunerii la un semnal declanșator (de
exemplu: o persoană care are fobie socială va avea un atac de panică dacă este pus
să vorbească în public);
3. ATACUL DE PANICĂ PREDISPUS SITUAȚIONAL – este similar atacului de
panică circumscris însă nu este asociat invariabil cu un anumit semnal și nusurvine
neapărat după expunerea la un stimul (de exemplu: o persoană poate avea un atac
de panică atunci când conduce mașina, dar pot exista și perioade în care conduce
mașina și nu apare atacul de panică).
Tulburările anxioase:
– sunt printre cele mai întâlnite probleme de ordin psihic. Ele sunt caracterizate
printr-o stare permanentă de neliniște, agitație, îngrijorare ce creează disconfort
persoanei care se confruntă cu o astfel de tulburare.
Din categoria tulburărilor anxioase fac parte:
Agorafobia
Element esențial: anxietatea în legătură cu aflarea persoanei într-un loc sau într-o
situație din care ”scăparea” este dificilă (sau jenantă) sau în care nu poate fi
accesibil ajutorul dacă apare atacul de panică.
Criterii de diagnostic pentru agorafobie:
1. Anxietatea dată de faptul că individul se află într-un loc sau într-o situație din care
scăparea este dificilă sau nu poate primi ajutor în cazul unui atac de panică
 inopinant sau predispus situațional. Fricile agorafobice implică de regulă grupe de
situații care includ faptul de a te afla singur în afara casei, de a fi în mulțime sau de
a sta la rând, de a călători cu autobuzul etc.
2. Situația este evitată sau este îndurată cu o detresă marcată sau cu anxietatea de a
avea un atac de panică sau simptome similare panicii.
3. Anxietatea nu este explicată mai bine de o altă tulburare mentală: fobia socială,
fobia specifică, tulburarea obsesiv-compulsivă, stres posttraumatic sau anxietatea
de separare.
Panica

Element esențial: prezența unor atacuri de panică inopinate, recurente, urmate de

cel puțin o lună de preocupare persistentă în legătură cu:

1. faptul de a nu avea un alt atac de

panică
2. posibilele implicații sau consecințe ale atacului de panică.

! Pentru a putea pune diagnosticul este necesar să existe cel puțin două atacuri de
panică inopinate!
Indivizii diagnosticați cu panică pot avea și atacuri predispuse situațional dar și
atacuri circumscrise situațional.
!! Frecvența și severitatea atacurilor de panică variază foarte mult. Există persoane
care pot să aibă atacuri moderate ce apar regulat timp de câteva luni. Alți indivizi
au scurte accese de atacuri mai frecvente, separate prin săptămâni sau luni în care
nu apare un altul.
!!! Persoanele cu panică se tem că prezența unui atac de panică poate să indice
prezența unei maladii nediagnosticate. Cu toate că sunt asigurați că nu este vorba
despre nicio maladie, ei continuă să fie sceptici și temători.
Elemente asociate cu panica:
1. anxietatea constantă sau intermitentă care nu este centrată pe o anumită situație;
2. în unele cazuri persoana își pierde relațiile sociale;
3. procentele de tulburare depresivă comorbidă variază între 10-65%;
4. este frecventă comorbiditatea cu alte tulburări anxioase (de ex: fobia socială,
anxietatea generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă etc).
Fobia specifică
 Element esențial: frica intensă și persistentă de obiecte sau situații circumscrise
care pot fi clar recunoscute.
! Expunerea la stimulul fobic va provoca un răspuns anxios imediat (acesta poate
lua forma unui atac de panică circumscris situațional sau predispus situațional).
!! Cel mai adesea stimulul fobic este evitat.
!!! Diagnosticul este adecvat doar dacă evitarea, frica sau anticiparea anxioasă a
întâlnirii stimulului care produce fobia interferează semnificativ cu rutina cotidiană
sau cu viața profesională sau socială a individului.
!!!! Fobiile specifice pot implica preocupări legate de pierderea controlului, panica,
manifestările somatice ale anxietății ce pot să apară în momentul expunerii la
obiectul care provoacă teama.

Există mai multe subtipuri de fobii specifice:

1. fobia de animale – cu debut în copilărie

2. fobia de mediul natural – atunci când frica este dată de obiecte din mediul natural;
debut în copilărie
3. de situații – cu debut în copilărie sau în apropierea vârstei de 20 de ani
4. fobia de sânge, plagă, infecție – este extrem de des întâlnită
5. alt tip – dacă fobia este provocată de alt fel de stimuli decât cei menționați mai sus.

De reținut!!!
1. Fobia specifică poate duce la un stil de viață restrâns sau poate interfera cu anumite
ocupații.
2. De cele mai multe ori este asociată cu alte diagnostice.
Fobia socială (Anxietatea socială)
Element esențial: anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la anumite
situații sociale sau de performanță ce duce adesea la comportament de evitare.
! Expunerea sau anticiparea expunerii la situația fobică provoacă aproape în mod
constant un răspuns anxios ce poate lua forma unui atac de panică circumscris
situațional sau predispus situațional.
 !! Congestia feței poate fi un element tipic al fobiei sociale. Persoana cu fobie
socială experimentează întotdeauna simptome de anxietate (de exemplu: palpitații,
transpirație, disconfort gastrointestinal, tensiune musculară, confuzie etc).
!!! Vorbim despre fobie socială generalizată atunci când fricile sunt în legătură cu
cele mai multe situații. Indivizii cu fobie socială generalizată se tem atât de
situațiile publice de performanță cât și de situațiile sociale interacționale.
Elemente asociate cu fobia socială:
1. hipersensibilitatea la critică
2. stima de sine scăzută
3. evaluare negativă
4. obținerea unor rezultate sub capacitățile lor din cauza anxietății sau a evitării
participării la activități
5. este puțin probabil ca aceste persoane să se căsătorească
6. fobia socială poate fi asociată cu: ideația suicidară, tulburările afective etc.
Stresul posttraumatic

Element esențial: reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem ce duce la

apariția unor simptome de excitație crescută și de evitare a stimulilor asociați cu
trauma.
Elemente asociate:
1. persoanele pot descrie sentimente de culpă penibile referitoare la supraviețuirea lor
și a altor indivizi;
2. patternurile de evitare pot interfera cu relațiile interpersonale;
3. în cazurile cronice și severe pot să apară halucinații auditive și ideație paranoidă;
4. mai pot fi prezente: simptome disociative, acuze somatice, sentimente de
ineficiență, rușine, disperare, retragere socială etc.
5. în cazul persoanelor suferinde de stres posttraumatic există risc crescut de apariție a
tulburării depresive majore, a tulburării bipolare sau a altor tulburări anxioase.

! Poate să apară la orice vârstă (inclusiv în copilărie).

!! Simptomele apar de regulă în decurs de trei luni după ce evenimentul traumatic
s-a produs.
!!! Durata simptomelor variază. Recuperarea completă survine în aproximativ 3
luni (deși sunt persoane care pot să aibă simptomele pentru o perioadă mai mare de
12 luni).
 Criterii de diagnostic pentru tulburarea de stres posttraumatic
A) Individul este expus unui eveniment traumatic extrem în care ambele dintre cele
ce urmează sunt prezente:
1. Persoana a experimentat, a fost martoră sau a fost confruntată cu o situație care a
implicat moartea cuiva, amenințarea cu moartea, vătămarea corporală sau
periclitarea integrității corporale proprii sau a altcuiva;
2. Răspunsul individului a implicat o frică intensă.
B) Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent in una (sau mai multe)
dintre următoarele modalități:
1. amintiri recurente
2. acțiuni și simțiri ca și cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include:
retrăirea experienței, iluzii, halucinații, episoade disociative de flashback)
3. vise detresante recurente
4. detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi care seamănă
cu un aspect al evenimentului traumatic.
C) Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității
generale, așa cum este indicat de trei (sau mai multe) dintre:
1. eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau discuțiile despre eveniment;
2. incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;
3. eforturi de a evita activități, locuri sau persoane care au legătură cu evenimentul
traumatic;
4. diminuarea interesului sau participării la evenimente semnificative din viața
individului;
5. sentiment de detașare sau înstrăinare de alții;
6. sentimente de viitor îngustat;
7. gamă restrânsă a afectului (de exemplu: individul este incapabil să aibă sentimente
de amor).
D) Prezența unor simptome persistente de excitație crescută, așa cum este indicat
de două (sau mai multe) dintre:
1. dificultate de a adormi sau de a rămâne adormit;
2. dificultăți de concentrare;
3. iritabilitate sau stare coleroasă;
4. hipervigilitate
5. răspuns exagerat de tresărire.
E) Durata perturbării este mai mare de o lună.
F) Perturbarea cauzează detresă/deteriorare semnificativă clinic în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante.
 !!! Atunci când se pune diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic este nevoie
să se specifice dacă vorbim despre tulburare:
1. acută – durata simptomelor este mai mică de trei luni
2. cronică – durata simptomelor este mai mare sau egală cu trei luni
3. cu debut tardiv – dacă debutul simptomelor survine la cel puțin șase luni după
stresor.
Stresul acut

Element esențial: apariția anxietății caracteristice, a simptomelor disociative și a

altor simptome care apar în decurs de o lună de la expunerea la un stresor traumatic
extrem.
! Persoanele cu tulburare de stres acut au o diminuare a reactivității emoționale, se
simt culpabili în legătură cu urmărirea sarcinilor vieții și le este dificil să
experimenteze plăcerea activităților care anterior le făceau plăcere.
!! Evenimentul traumatic este reexperimentat ca fiind persistent (de exemplu:
amintiri recurente, imagini, iluzii, episoade flashback etc)
Evoluție: simptomele sunt experimentate în timpul sau la scurt timp după traumă,
durează cel puțin două zile, iar dacă în decurs de patru săptămâni nu sunt rezolvate
atunci diagnosticul va trebui schimbat.
Anxietatea generalizată

Element esențial: anxietate excesivă ce apare mai multe zile pe parcursul unei
perioade de cel puțin șase luni.
! Anxietatea este asociată cu cel puțin trei dintre următoarele simptome:
1. iritabilitate;
2. dificultate de concentrare sau senzația de vid mental;
3. perturbări de somn;
4. tensiune musculară;
5. fatigabilitate;
6. neliniște (sentimentul de ”a sta ca pe ghimpi”)

Tulburarea obsesiv-compulsivă
Element esențial: prezența obsesiilor sau compulsiilor recurente care sunt suficient
de severe pentru a fi consumatoare de timp sau pentru a cauza o deteriorare
semnificativă.
Citește despre tulburarea obsesiv-compulsivă aici: https://clipsi.ro/tulburarea-
obsesiv-compulsiva/
Sursa: DSM IV