CUPRINS

Introducere........................................................................................................................................ 4

Unitatea de învăţare 1. Internet ........................................................................................................ 6

Modalităţi de conectare la Internet............................................................................................. 10

Reţele de calculatoare ................................................................................................................ 13

Tipuri de reţele de calculatoare .................................................................................................. 14

Topologii de reţele de calculatoare ............................................................................................ 16
Protocoale pentru reţele ............................................................................................................. 20

Modelul de referinţă OSI ...................................................................................................... 20

Modelul de referinţă TCP/IP ................................................................................................. 23

Unitatea de învăţare 2. Aplicaţii server de bază în organizaţii ....................................................... 28

Serviciul DNS ............................................................................................................................ 29
Cum funcţionează DNS......................................................................................................... 32

Poşta electronică. Tipuri de servere de email............................................................................. 34

Simple Mai Transfer Protocol ............................................................................................... 35

Post Office Protocol 3 ........................................................................................................... 37

Internet Message Access Protocol ........................................................................................ 39
Utilizarea e-mail .................................................................................................................... 41
Serviciul HTTP. Aplicaţii Web .................................................................................................. 42
Funcţionarea serverelor HTTP .............................................................................................. 43
Server HTTP virtuale ............................................................................................................ 45
Unitatea de învăţare 3. Managementul informaţiilor la nivelul organizaţiei .................................. 49
Intranet şi Extranet ..................................................................................................................... 49
Utilizatorii de Intraneturi....................................................................................................... 52
Modele organizaţionale pentru Intraneturi ............................................................................ 54
Extranet = Intranet şi pentru alţii .......................................................................................... 56
Diferenţe între Intranet şi Extranet ........................................................................................ 57
Soluţii pentru managementul informaţiilor ................................................................................ 59
Collaborative software ............................................................................................................... 60
Cele trei nivele de colaborare ................................................................................................ 62
 Instrumente de comunicare electronică ................................................................................. 63

Instrumentele de conferinţă electronică ................................................................................. 63

Instrumente de management colaborativ ............................................................................... 64

Implementarea ....................................................................................................................... 65

CMS şi integrarea cu sistemele de comerţ electronic ............................................................ 65

Captură de date şi de documente ................................................................................................ 68

Procesul de captură ................................................................................................................ 69

Pregătirea documentelor ........................................................................................................ 70

Captura imaginilor ................................................................................................................. 70

Extragerea datelor .................................................................................................................. 73

Introducerea manuală a datelor.............................................................................................. 74
OCR, OMR, ICR şi codul de bare ......................................................................................... 75

Formulare............................................................................................................................... 78

Surse importate ...................................................................................................................... 80

Exportul datelor ..................................................................................................................... 81

Managementul sistemului şi raportarea ................................................................................. 82

Siguranţă şi scalabilitate ........................................................................................................ 83

Auditul şi raportarea .............................................................................................................. 83

Document Management System ................................................................................................. 85

Legea arhivării electronice .................................................................................................... 86
Necesitatea unei aplicaţii pentru managementul documentelor ............................................ 87

Cerinţe minime ale unei aplicaţii de Document Management ............................................... 88

Funcţionalităţi ........................................................................................................................ 88

Avantajele şi dezavantajele implementării unei soluţii de DMS ........................................... 91

Soluţii oferite de DMS ........................................................................................................... 93

Avantaje calitative ................................................................................................................. 94

Componente ale soluţiilor de DMS ....................................................................................... 94

Arhivarea electronică ............................................................................................................. 94

Generarea documentelor în formate standardizate ................................................................ 96

 Regăsirea facilă a documentelor ........................................................................................... 97
Securizarea accesului la informaţii ....................................................................................... 97

Captura de date din formulare ............................................................................................... 99

Caracteristici ale DMS ........................................................................................................ 101

Web Content Management ...................................................................................................... 104

Conceptul de Pagină ............................................................................................................ 105

Conţinutul web HTML ........................................................................................................ 105

O viziune de ansamblu a conţinutului de web .................................................................... 106
Sisteme de Gestiune a Conţinutului Web............................................................................ 107

Scopul WCMS .................................................................................................................... 107

Importanţa conţinutului web ............................................................................................... 108

Beneficiile unei soluţii de WCM ......................................................................................... 108

Facilităţile WCMS .............................................................................................................. 109
Unitatea de învăţare 4. Open Source ............................................................................................ 116

Software liber şi documentaţie liberă ...................................................................................... 118

Scurtă istorie a proiectului GNU ............................................................................................. 128
Bibliografie ................................................................................................................................... 129
Introducere

Cursul intitulat Tehnologia informaţiei - Internet face o introducere în tehnologiile

informatice utilizate la nivel de bază în organizaţii utilizarea acestora având ca scop creşterea
productivităţii muncii şi uşurarea complexităţii acesteia. Sunt abordate noţiuni generale despre
reţele de ca lculatoare, Internet, Intranet şi Extranet. O abordare aparte este cea asupra securităţii
sistemelor informatice, prezentându-se atât aspecte teoretice legate de securitatea sistemelor
informatice cât şi aspecte practice, legate de utilizarea diverselor te hnologii pentru securizarea
datelor. Managementul informaţiei la nivelul organizaţiei este luat în considerare prin aplicarea
tehnologiilor care optimizează fluxul de documente şi conţinut, de la intrarea acestora în
organizaţie şi până la arhivarea sau distrugerea acestora. Un capitol important îl considerăm şi cel
legat de modalitatea de licenţiere şi de stilul de afaceri open-source, benefice atât pentru
producătorii de software cât şi pentru utilizatorii finali.

Obiectivele cursului
Cursul intitulat Tehnologia informaţiei - Internet are ca obiectiv principal îmbogăţirea
cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu caracter informatic aplicativ. În acest sens, la
sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să:
■ opereze cu noţiuni precum: reţea de calculatoare, Internet, Extranet, WWW,
aplicaţii server;
■ identifice şi să explice elementele teoretice ale securităţii unui sistem informatic;
■ identifice şi să şi să explice elementele care stau la baza unui Intranet şi a unui
Extranet;
■ să identifice cerinţele la nivelul organizaţiei pentru un siste de gestiune a
documentelelor sau de gestiune a conţinutului;
■ poată lua decizia în cunoştinţă de cauză a avantajelor şi dezavantajelor
implementării de aplicaţii Open Source în organizaţia din care face parte;

Cerinţe preliminare
Utilizarea calculatorului personal, conectare la Internet, descărcare şi instalare de
software pentru sistemul de operare utilizat.

Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare necesită utilizarea unui calculator cu sistem de operare
Windows sau Linux, cu conexiune la Internet.
 Structura cursului
Cursul Tehnologia Informaţiei - Internet este structurat în patru unităţi de învăţare. Fiecare
unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice priv ind tematica unităţii de
învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi
rezolvare.
La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare sunt indicate teme de control, rezolvarea acestora fiind
obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e- learning până la odată
prestabilită.

Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Tehnologia informaţiei -
Internet (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea
problemelor propuse) se poate face în 4-6 ore pentru fiecare unitate.

Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test grilă, ce va
conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material, test de va deţine o
pondere de 50% în nota finală şi notele aferente celor trei teme de control, realizate pe parcursul
semestrului, care vor deţine o pondere de 50% fiecare.
Unitatea de învăţare 1. Internet

Cuprins

Modalităţi de conectare la Internet ...................... ................... Error! Bookmark not defined.

Reţele de calculatoare .......................................... ................... Error! Bookmark not defined.
Tipuri de reţele de calculatoare........................... ................... Error! Bookmark not defined.

Topologii de reţele de calculatoare ..................... ................... Error! Bookmark not defined.

Protocoale pentru reţele ....................................... ................... Error! Bookmark not defined.

Modelul de referinţă OSI................................ ................... Error! Bookmark not defined.

Modelul de referinţă TCP/IP .......................... ................... Error! Bookmark not defined.

Introducere
Se spune, de regulă, că Internet începe odată cu ARPAnet, uitând istoria de un secol şi
jumătate a telegrafului (anunţat ca invenţie în 1837 de Sir Charles Wheatstone în
Anglia şi Samuel B. Morse în SUA) care a condus la dezvoltarea primelor reţele de
comunicaţie (uitând desigur şi descoperirea telefoniei multiple de către Augustin
Maior, în 1906), precum şi istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Vechile
sisteme telegrafice erau, în terminologia actuală, legături punct-la-punct, folosind
bandă de hârtie perforată pentru a transmite informaţia pe următoarea legătură spre
destinaţie. Analog, prima "reţea" de calculatoare utiliza banda perforată ca şi canal de
comunicaţie (banda perforată de un calculator fiind manual introdusă în cititorul de
bandă al celuilalt).

Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în
interesanta lume a Internetului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
■ Cunoască un scurtă istoric al Internetului;
■ înţeleagă şi să explice modalităţile de conectare la Internet;
■ înţeleagă şi să utilizeze diferite reţele de calculatoare;
■ înţeleagă diferitele topologii de reţele de calculatoare;
■ înţeleagă protocoalele de acces în reţea pentru calculatoare;
 ■ configureze un calculator pentru accesul la Internet folosind protocolul

TCP/IP. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 4 ore.

Din 1962, cam odată cu apariţia calculatoarelor bazate pe tranzistori, Paul Baran şi colegii
săi de la Rand Corporation atacă problema construirii unei reţele care să supravieţuiască unui
război nuclear în "On Distributed Communications Networks"1.
In 1967 este publicat proiectul ARPAnet (Lawrence Roberts). Leonard Kleinrock şi Paul
Baran iniţiază comutarea de pachete (packet-switched network), iar în 1969 conducerea ARPA
(Advanced Research Projects Agency - Departamentul Apărării al SUA) contractează cu Bolt,
Beranek şi Newman (BBN) dezvoltarea acestui sistem de comunicaţie. Proiectul iniţial lega
calculatoarele de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), Institutul Stanford (SRI)
din Menlo Park şi Universitatea Utah din Salt Lake City. Independent de ARPAnet, în acelaşi
timp, la Laboratoarele Bell în Murray Hills (New Jersey) apare sistemul de operare UNIX, creat
de Brian W. Kernigham şi Dennis M. Ritchie. Sistemul UNIX s-a dezvoltat în paralel şi pe baza
limbajului de programare C .
In proiectul iniţial al ARPAnet se asigurau doar 3 servicii de comunicaţie: conectarea la
distanţă - telnet (Remote login), transferul de fişiere şi tipărirea la distanţă. Abia în 1972, când se
ajunsese la o reţea cu 37 de calculatoare, a fost introdus şi serviciul de poştă electronică - e-mail
şi semnul Tot în 1972, în octombrie, la International Conference on Computer Communications
de la Washington DC ARPAnet este prezentat public şi se fac demonstraţii între 40 de maşini
conectate la reţea.
Anul 1975 înseamnă pe de o parte apariţia calculatoarelor personale (ALTAIR anunţase
microcalculatorul încă în August 1974) şi pe de altă parte, ca urmare a restricţiilor în conectarea la
ARPAnet impuse de Agenţia militară de comunicaţii (botezată DARPA), apariţia primelor reţele
comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Acesta este şi anul apariţiei Microsoft, când Paul
Allen şi Bill Gates, pornind de la experienţele cu Altair, dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a
PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul Consultativ pentru Telegrafia şi Telefonia
Internaţională) anunţă protocolul X.25 ca standard de comunicaţie, bazat tot pe comutare de
pachete.
Sistemul TCP/IP, propus ca un standard pentru ARPAnet încă din 1973, este acceptat ca
protocol standard doar la 1 ianuarie 1983, când ARPAnet ajunsese să asigure conectarea a 500 de
centre. Această decizie şi această dată este considerată (mai ales de participanţii la proiect) data

1 http://www.rand.org/publications/RM/baran.list.html
de naştere a Internet. Mai ales că tot în 1983 partea militară a ARPAnet a fost
separată sub numele MILNET. In acel an existau deja reţelele BITNET (But It's Time Network),
CSNET (Computer Science Network), şi altele, iar centrul de programare al Universitatea din
California de la Berkeley lansează BSD UNIX 4.2 cu TCP/IP înglobat (ca rezultat al finanţării
DARPA). Firma Novell lansează produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS elaborat la Xerox
Park, iar firma Proteon oferă primul router soft folosind un minicalculator PDP-11. Este lansat
limbajul de programare C++ .
Dar şi 1979 este un an reper în dezvoltarea Internet. Este anul apariţiei reţelei de
calculatoare pentru cercetare numită USENET. Usenet a fost la început o reţea cu acces telefonic
în comutaţie (dial- up) bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail şi ştiri
(Usenet News). Mai există şi azi reţele - conexiuni UUCP, chiar dacă partea de ştiri (Usenet
News) a trecut la protocolul NetNews (NNTP). Tot în 1979 apare prima versiune comercială de
UNIX pentru microcalculatoare, produsă de Onyx Systems.
Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuieşte
mecanismul de preluare periodică a fişierului „hosts" (tabela de corespondenţă nume/domeniu -
adresă IP) de la NIC (Network Information Center) unde se menţinea evidenţa calculatoarelor
conectate la ARPAnet. Această schimbare împreună cu lansarea staţiilor SUN bazate pe UNIX (în
acelaşi an) a condus la dezvoltarea vertiginoasă a Internet din următorii şapte ani. Mai ales că în
1987, Fundaţia pentru Ştiinţă (National Science Foundation) crează NSFNET pentru a conecta
centrele cu super-calculatoare printr-o magistrală de viteză mare (56Kbps - la acea vreme). Ca
organizaţie necomercială, NSFNET permite conectarea la Internet fără restricţiile cu caracter
militar ale ARPAnet.
In 1990 ARPAnet dispare (după ce toate organizaţiile care erau conectate au trecut la
NSFNET. La rândul său NSFNET îşi încetează activitatea în 1995 când accesul la Internet ajunge
să fie asigurat de firme comerciale pentru întreaga lume.
Până în 1990, aplicaţiile de bază erau e-mail, listserv, telnet şi FTP. In 1990, la
Universitatea McGill se introduce Archie, un instrument de căutare în serverele FTP. In 1991, la
Universitatea din Minnesota se lansează Gopher. Structura arborescentă (ierarhică) a meniurilor
ajuta utilizatorii în organizarea documentelor pentru prezentare pe Internet. Serverele Gopher au
devenit aşa de folosite încât până în 1993 au apărut mii de servere conţinând peste un milion de
documente. Pentru a găsi un astfel de document a apărut un instrument de căutare numit Veronica
(very easy rodent- oriented netwide index to computerized archives).
In 1992 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvoltă protocoalele de comunicaţie
pentru World Wide Web, creând şi limbajul HTML (HyperText Markup Language). Dar istoria
World Wide Web poate fi (şi este) privită ca un capitol aparte, le gat de dorinţa de reorganizare a
accesului la informaţii, de ceea ce se cheamă acum managementul cunoştinţelor (knowledge
management). Dacă nu mergem până la Biblioteca din Alexandria, această istorie începe în 1945,
odată cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul ştiinţific al Preşedintelui
Roosevelt pe timpul războiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informaţiilor în care
utilizatorii să aibă posibilitatea să creeze linii (trasee) informaţionale, legături spre documente sau
ilustraţii corelate, care să poată fi stocate şi utilizate ulterior. In terminologia actuală, a fost vorba
de o maşină conceptuală, la acea dată existând în lume primele două calculatoare. Dar anul de
referinţă în istoria Web este considerat în mod unanim 1965, anul în care Ted Nelson introduce
termenul hypertext. Doi ani mai târziu, în 1967, Andy van Dam şi alţi colaboratori construiesc
primul sistem de editare de hipertexte, iar în 1968, Doug Engelbart prezintă sistemul numit NLS.
La Carnegie - Mellon, în 1975, debutează primul sistem hypermedia distribuit, numit iniţial ZOG
şi ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT Architecture Machine Group prezintă primul
videodisc hypermedia, şi anume Aspen Movie Map. Iar în 1981, Ted Nelson imaginează Xanadu2,
un sistem de tip bază de date gestionând documente hypertext şi înglobând toate informaţiile
scrise.
Proiectul Xanadu va fi preluat de firma Autodesk în 1989, care îl va abandona însă în
1992. Pe calculatoarele Macintosh, firma Telos introduce în 1984 sistemul hypermedia numit
Filevision. In 1985 apar Symbolic Document Examiner (produs de Janet Walker) şi Intermedia,
sistem hypermedia conceput de Norman Meyrowitz şi alţii la Brown University (SUA). Un an
mai târziu, în 1986, apare GUIDE, un navigator prin hipertexte şi imagini, produs de OWL, iar în
1987, firma Apple Computers lansează HyperCard, primul sistem hypermedia disponibil cu
adevărat şi larg răspândit. In acelaşi an are loc şi Hypertext '87 Workshop în Carolina de Nord.
Tim Berners-Lee propune proiectul World-Wide Web, un nou sistem informaţional
destinat mai ales cercetătorilor din fizica energiilor înalte, sistem pe care -1 dezvoltă în cadrul
CERN până în 1992.
Dintru început a exista tendinţa de a realiza un sistem „unificator" care să uşureze şi să
simplifice accesul la informaţiile dispersate în Internet, pentru ca să nu mai fie nevoie să se
folosească programe şi protocoale de acces diferite ci unul singur numit browser - navigator.
Primele demonstraţii de soft de navigare au avut loc în preajma Crăciunului din 1990. La început
era vorba doar de afişare în mod text, legăturile fiind marcate prin numere între paranteze drepte
şi selectate prin tastarea acelor numere. Un navigator ceva mai evoluat, bazat pe metoda
poziţionare+click, rula pe calculatoare NeXT. Astfel, World Wide Web a fost introdus pentru uz
intern în CERN în primăvara lui 1991, permiţând şi accesul la articolele Usenet şi chiar accesul la
bazele de date de pe calculatoarele centrului. După succesul repurtat rapid în privinţa creării,
distribuirii şi regăsirii lucrărilor ştiinţifice şi a rezultatelor experimentale, sistemul a fost anunţat-
prezentat public în ianuarie 1992, programele fiind

2 http://jolt.mpxcom.au:70/0h/faq.html
oferite public, gratuit. Mai întâi au beneficiat alte laboratoare de fizică nucleară din lume, dar
rapid sistemul a depăşit domeniul cercetărilor de fizică.
Momentul crucial în răspândirea Web a apărut în februarie 1993 când NCSA (National
Center for Superconducting Applications) a anunţat prima versiune a programului Mosaic, un
navigator pentru maşinile UNIX r ulând în sistemul X-Windows şi folosind întreg "arsenalul"
mediului Windows (iconiţe, menu- uri, cuvinte colorate marcând legăturile etc.). In plus, Mosaic a
putut îngloba imaginile color direct în paginile cu text, asigurând şi posibilităţi de folosire a
sunetului, mişcării/animaţiei etc. NCSA Mosaic 1.0 for X Windows a fost lansat în iunie 1993.
La mijlocul lui noiembrie 1993, Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe
sistemele folosind MS-Windows, precum şi pe cele UNIX cu X-Windows. Încă în octombrie, ca
urmare a folosirii Mosaic pentru X-Windows, numărul serverelor Web înregistrate la CERN
crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în august 1994, traficul
Web prin nodul central Internet din NSF a depăşit traficul de poştă electronică, după ce în martie
îl depăşise pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de
servere, în 1997 - 800 de mii, iar în iunie 1999, OCLC estima 2,2 milioane de servere accesibile
public dintr-un total de 3,6 milioane de servere Web. Acestea puneau la dispoziţia publicului peste
300 milioane de pagini Web individuale.

Modalităţi de conectare la Internet

Orice persoană poate accesa Internetul. Şcolile, firmele, instituţiile publice sunt în gene ral
conectate la reţea. De asemenea, se poate beneficia de acces public la Internet din biblioteci sau
din Internet Café- uri.
Accesul privat poate fi realizat prin intermediul unui ISP (Internet Service Provider), la
care se realizează o conexiune de la calculator prin intermediul unui modem.

Exemple
Modalităţile principale de conectare la un ISP sunt următoarele:
• Modemuri;
• ISDN;
• Modemuri de cablu;
• Alte variante.

Cei mai mulţi utilizatori folosesc modemuri pentru a stabili o conexiune la un furnizor de
servicii Internet, prin intermediul liniei telefonice. Un modem este un dispozitiv care transformă
informaţiile digitale din calculator în semnal analogic (sunet) pentru a fi
transmise prin intermediul liniei telefonice. Un mo dem aflat la celălalt capăt va transforma
semnalul primit în semnal digital, pentru a putea fi utilizat în calculator.
Modemul poate fi intern, ca parte a calculatorului, sau extern, aflat într-o carcasă separată
şi conectat la portul serial al calculator ului printr-un cablu serial.
Indiferent de tipul de modem, întotdeauna va exista un jack, pentru conectarea liniei
telefonice. În plus, va trebui instalat un software pe calculatorul respectiv, pentru a putea forma un
număr de telefon prin intermediul calc ulatorului. Software- ul se găseşte pe cdrom-ul care
însoţeşte modemul, iar instalarea acestuia va fi cerută de sistemul de operare.
Viteza modemului este măsurată în kilobiţi pe secundă (Kbps). Majoritatea celor
comercializate acum au viteze de 33,6 Kbps şi 56Kbps, dar există şi variante mai lente (14,4 Kbps
sau 28,8 Kbps).
ISDN este prescurtarea de la Integrated Services Digital Network. Este o conexiune
Internet cu o viteză relativ ridicată, oferind viteze de 64 Kbps (un canal purtător) sau 128 Kbps
(două canale purtătoare). Prin ISDN se utilizează linia telefonică normală dar se vor transmite
semnale digitale în loc de semnale analogice, ridicându-se astfel viteza de transfer a
datelor.

Exemple
In România, RomTelecom oferă se rvicii ISDN

Cu toate că permite o viteză mai ridicată, un serviciu ISDN este costisitor,

necesitând servicii speciale din partea companiei telefonice, un adaptor terminal ISDN (pentru
linia telefonică normală) şi un serviciu ISDN din partea furnizorului de servicii Internet.
Modemurile de cablu permit o conexiune prin intermediul cablului de televiziune. Cele
mai rapide modemuri de cablu oferă o viteză de 10Mbps pentru primirea datelor şi 768 Kbps
pentru trimiterea datelor. Pentru a avea acces la Internet prin cablu, compania distribuitoare de
servicii de televiziune prin cablu trebuie să se transforme şi în furnizor de servicii
Internet.

foDo-- Identificaţi furnizori de servicii Internet la care conexiunea se realizează prin

modemuri de cablu.

Alte modalităţi de conectare cuprind liniile T1, o conexiune digitală capabilă să transmită
date la 1,5 Mbps. Este folosită în general de companiile mici şi mijlocii care au traficul de reţea
foarte mare, linii T3, conexiune digitală prin intermediul căreia se transmit date cu o rată de 45
Mbps. O linie T3 este destul de largă pentru a se putea transmite prin intermediul ei filme şi video
în timp real. Mai există posibilitatea conectării prin linii ADSL
sau IDSL (creată pentru a oferi programe video la cerere) şi prin intermediul sistemului de
recepţie digitală prin satelit (Digital Satellite System), datele fiind transmise la viteze mult mai
mici, prin linia telefonică. Pe lângă acestea, se mai pot realiza conexiuni prin unde radio, telefoane
mobile etc.
La ora actuală, sunt disponibile următoarele viteze şi lăţimi de bandă pentru conexiuni la
Internet şi în reţele:
Viteză (bps = biţi pe secundă) Denumire tip de conexiune
13.21 Gbps OC-255 (Optical Carrier - Fibră optică)
10 Gbps OC-192
4.976 Gbps OC-96
2.488 Gbps OC-48, STS-48
1.866 Gbps OC-36
1.244 Gbps OC-24
933.12 Mbps OC-18
622.08 Mbps OC-12, STS-12
466.56 Mbps OC-9
155.52 Mbps OC-3, STS-3
100 Mbps CDDI, FDDI, Fast Ethernet, Cablu de categoria 5
51.84 Mbps OC-1, STS-1
44.736 Mbps T-3, DS-3 în America de Nord
34.368 Mbps E-3 Europa
20 Mbps Cablu de categoria 4
16 Mbps Reţele locale de tip Fast Token Ring
10 Mbps Thin Ethernet, cablu de categoria 3, model de cablu
8.448 Mbps E-2 Europa
6.312 Mbps T-2, DS-2 America de Nord
6.144 Mbps Descărcare standard prin ADSL
4 Mbps Reţele locale de tip Token Ring
3.152 Mbps DS-1c
2.048 Mbps E-1, DS-1 Europa
1.544 Mbps ADSL, T-1, DS-1 America de Nord
128 Kbps ISDN
64 Kbps DS-0, pulse code modulation
56 Kbps 56flex, modemuri U.S. Robotics x2
33.6 Kbps 56flex, rată de comunicaţie pentru modem x2
28.8 Kbps V.34, modemuri de tip Rockwell V.Fast Class
20 Kbps Cablu de nivel 1, viteza minimă pentru transfer de
 date prin cablu
14.4 Kbps modem V.32bis, V.17 fax
9600 bps viteza modemurilor în jurul anilor 1990
2400 bps Viteza modemurilor în jurul anilor 1980
Tabelul 1: Viteze de acces la Internet.

ÊP Să ne reamintim...

În afara modalităţilor specificate mai sus, pot exista diferite alte mijloace de conectare
la Internet. Cel mai bun exemplu îl poate constitui evoluţia rapidă din ultima vreme a
tehnologiilor mobile în bandă largă prin care şi prin intermediul cărora se pot conecta
la Internet orice fel de dipozitive, mobile sau nu.
Identificaţi alte modalităţi de conectare la Internet în afara celor menţionate mai sus şi
specificaţi viteza de transfer a datelor.

Reţele de calculatoare

Termenul de „reţea de calculatoare" desemnează o colecţie interconectată de calculatoare

autonome. Se spune despre două calculatoare că sunt interconectate dacă sunt capabile să schimbe
informaţii între ele, conectarea făcându-se prin diferite modalităţi.
Există diferenţe între reţelele de calculatoare şi sistemele distribuite; prin acestea din urmă
înţelegem faptul că existenţa a mai mult de un calculator este transparentă pentru utilizator,
sistemul de operare alegând procesorul pe care să ruleze un anumit program, să transfere
programele către procesorul respectiv şi să depună rezultatele în locaţiile necesare. Intr-o reţea de
calculatoare, utilizatorii trebuie să se conecteze explicit la o anumită resursă (maşină), să comande
explicit execuţia proceselor de la distanţă, să transfere explicit fişiere şi, în general, să
personalizeze toată administrarea reţelei. Cu toate acestea, între cei doi termeni există şi o
suprapunere, în sensul în care ambele sisteme trebuie să transfere fişiere, diferenţa fiind numai în
cine invocă sau comandă acest transfer: sistemul sau utilizatorul.
Reţelele de calculatoare au devenit absolut necesare, permiţând utilizatorilor accesul la o
mai mare diversitatea de resurse (informaţii şi aplicaţii), constituind un mediu rapid de
comunicare. Printre avantajele acestora se pot enumera:
- partajarea resurselor - prin care echipamentele şi în special datele sunt disponibile
pentru oricine din reţea, indiferent de localizarea fizică a utilizatorului;
 - accesul la informaţie de la distanţă - care poate lua diferite forme, de la accesul la
programe până la accesul la baze de date la distanţă (rezervări de locuri,
operaţiuni bancare etc.);
- comunicaţii interpersonale - care pot lua forma de mesaje de e-mail, întâlniri
virtuale, instruire la distanţă;
- divertismentul interactiv - jocuri, video-on-demand, realitate virtuală partajată.

Tipuri de reţele de calculatoare

Deşi nu există o taxonomie generală în care pot fi încadrate toate reţe lele de calculatoare,
două criterii sunt forte importante şi anume: tehnologia de transmisie şi scara (dimensiunea) la
care operează reţeaua.
Din punct de vedere al tehnologiei de transmisie, reţelele de calculatoare pot fi împărţite
în două categorii:
- reţele de difuzare;
- reţele punct-la-punct;
Reţelele de difuzare au un singur canal de comunicaţii care este împărţit de toate maşinile
din reţea. Orice maşină poate transmite mesaje scurte sau pachete, care sunt primite de celelalte
maşini. Un câmp din mesaj sau pachet specifică maşina căreia îi este adresat mesajul. Dacă
pachetul îi este adresat, o maşină prelucrează pachetul, altfel pachetul este ignorat. Sistemele cu
difuzare permit în general şi adresarea unui pachet către toate destinaţiile, prin utilizarea unui cod
special în câmpul adresă. Un sistem cu difuzare suportă, de asemenea, transmisia la un subset de
maşini, operaţie cunoscută sub numele de trimitere multiplă.
Reţelele punct-la-punct dispun de numeroase conexiuni între perechi de maşini
individuale. Pentru a ajunge de la sursă la destinaţie în acest tip de reţea, un pachet ar putea fi
nevoit să treacă prin mai multe maşini intermediare. Datorită faptului că sunt disponibile trasee
multiple, cu lungimi diferite, algoritmii de dirijare a pachetelor sunt foarte importanţi.
Din punct de vedere al mărimii, reţelele de calculatoare se pot împărţi în:
- reţele locale (cu distanţe de interconectare a calculatoarelor de la 10 metri până la
maximum 1 km);
- reţele metropolitane (de la 1 km până la maximum 10 km);
- reţele larg răspândite geografic (distanţă mai mare de 10 km);
- Internetul - creat prin interconectarea mai multor reţele.

Reţele locale (Local Area Network)

 Sunt în general reţele private localizate într-o singură clădire sau într-un campus de cel
mult câţiva kilometri, frecvent utilizate pentru a conecta calculatoare personale şi staţiile de lucru
cu scopul de a partaja resurse şi de a schimba informaţii.

Exemple
Calculatoarele din cadrul unui birou sunt conectate într-o reţea locală.

LAN-urile se disting de alte reţele prin trei caracteristici:

- mărime - au dimensiuni restrânse, ceea ce înseamnă că timpul de transmisie este în
cazul cel mai defavorabil limitat şi cunoscut dinainte;
- tehnologia de transmisie;
- topologie - aranjamentul fizic al componentelor unui LAN;

Reţelele metropolitane

Este o versiune extinsă a unui LAN şi utilizează în mod normal tehnologii similare cu
aceasta. Motivul principal pentru care MAN-urile figurează ca o categorie specială constă în
adoptarea unui standard specific, numit DQDB (Distibuted Queue Dual Bus - magistrală duală cu
coadă distribuită) sau IEEE 802.6. DQDB constă în două magistrale unidirecţionale la care sunt
conectate toate calculatoarele. Fiecare magistrală are un capăt de distribuţie (head end) care
iniţiază activitatea de transmisie, după cum se poate observa şi în figura următoare.

Figura 1: Reţea metropolitană.

Identificaţi o reţea metropolitană din unul din oraşele mari din Romania.

ioDô--

Reţele larg răspândite geografic

 WAN (Wide Area Network) acoperă o arie geografică întinsă, deseori o ţară sau un
continent întreg, conţinând o colecţie de maşini (gazde) care execută aplicaţiile utilizatorilor.
Gazdele sunt interconectate printr-o reţea de comunicaţie sau subreţea, care are rolul de a
transporta mesajele de la o gazdă la alta. Prin separarea aspectelor de pură comunicaţie ale
subreţelei de aspectele referitoare la aplicaţii, se simplifică mult proiectarea întregii reţele.
Subreţeaua este în general formată din: linii de transmisie (transportă biţii între maşini) şi
elemente de comutare (calculatoare specializate pentru a conecta două sau mai multe linii de
transmisie).

Subretea Ruter

LAN
Figura 2 - Reţea larg răspândită geografic - WAN.

Exemple
RoEduNet este reţeaua naţională de comunicaţii pentru educaţie şi cercetare. Reţeaua RoEduNet
asigură servicii de transport de date între instituţiile conectate, între acestea şi reţelele
de acelaşi tip din Europa şi din lume precum şi alte servicii conexe, inclusiv servicii
de acces la reţeaua Internet, pentru comunitatea academică şi de cercetare din
România.

Topologii de reţele de calculatoare

Topologia unei reţele de calculatoare poate fi descrisă din punct de vedere fizic şi logic.
Topologia fizică descrie aranjamentul geometric al componentelor unei reţele de calculatoare,
fiind o reprezentare teoretică şi arată forma şi structura unei reţele din punct de vedere grafic.
Topologia bus /magistrală comună presupune că toate nodurile unei reţele locale sunt
conectate total, folosind un singur mediu fizic de comunicaţie, adică bus-ul. În acest tip de reţea,
în fiecare moment una dintre maşini este master şi are dreptul să transmită, celelalte maşini
neavând acest drept. Când două maşini doresc să
transmită în acelaşi timp este nevoie de un
mecanism de arbitrare. Acesta poate fi centralizat sau
distribuit . De exemplu, IEEE 802.3 (Ethernet) este
o reţea cu difuzare bazată pe magistrală cu control
distribuit, în acest tip de reţea calculatoarele putând să transmită în orice moment doresc; dacă
două pachete se ciocnesc, fiecare maşină aşteaptă un timp aleator şi apoi încearcă din nou.
O
Figura 3: Topologie magistrală.

Topologia inel (ring) presupune că o staţie este conectată numai cu vecinii,

interconexiunile formând un inel închis în care datele se transmit unidirecţional, de-a lungul
inelului. Fiecare staţie acţionează ca un repetor, transmiţând datele recepţionate către vecinul său,
în sensul de parcurgere a inelului.
Standardul IEEE 802.5 a actualizat acest tip de topologie prin introducerea unui dispozitiv
de interconectare de tip repetor (hub Token Ring), eliminându-se vulnerabilitatea topologiei
iniţiale în cazul căderii unei staţii.

Figura 4: Topologie inel.

Topologia stea presupune o reţea în care există o conectivitate totală, prin intermediul
unui hub. Fiecare nod poate avea acces independent la mediul de comunicaţie, dispozitivele
conectate în reţea partaj â nd banda de transmisie a hub-ului. (Exemplu - LAN Ethernet).
 Figura 5: Topologie stea.

Topologia de tip switch. Comutatorul este un dispozitiv multiport care detectează adresele
fizice (MAC - Medium Acces Control din standard ul IEEE802) şi le păstrează într-o tabelă
internă, creându-se căi comutate temporare între sursă şi destinaţie. Acest tip de dispozitiv aduce
cu sine îmbunătăţiri în creşterea lăţimii de bandă agregate şi reducerea numărului de dispozitive
care îşi partajează lăţimea de bandă disponibilă. În acest fel se reduce numărul de coliziuni care
afectează performanţele într-un LAN Ethernet.

Figura 6: Topologie switch.

Identificaţi o reţea care foloseşte topologia stea sau switch.

Topologiile complexe reprezintă extensii şi combinaţii ale celor patru

tehnologii de bază. Astfel se pot întâlni:
- topologie completă (mesh), în care dispozitivele sunt interconectate cu multe alte
dispozitive de reţea. Intr-o adevărată topologie completă, fiecare dispozitiv
 din reţea este interconectat cu toate celelalte dispozitive, asigurând astfel o
maximă redundantă;

Figura 7: Topologie completă.

- topologia cu înlănţuire (daisy chain), obţinută prin înlănţuirea tuturor hub - urilor
dintr-o reţea;
- topologii ierarhice, constând în mai multe niveluri de hub-uri, fiecare nivel având
un anumit rol în cadrul reţelei;
- topologii inele ierarhice, obţinute prin conectarea într-o manieră ierarhică a mai
multor inele;
- topologii ierarhice în stea - utilizează fie un singur domeniu de coliziuni, fie mai
multe, prin folosirea switch-urilor sau bridge-urilor;
- combinaţii de topologii ierarhice.

Figura 8: Topologie complexă.

Topologia logică (sau topologia semnalului), pe de altă parte, desemnează modalitatea în

care semnalul circulă în reţea. O altă definiţie a topologiei logice ar putea fi următoarea:
modalitatea în care datele circulă în reţea, de la un dispozitiv la altul, fără a ţine seama de
legăturile fizice între d ispozitive. Topologiile logice au o strânsă legătură cu protocoalele de
reţea, care specifică modalitatea de transmisie a datelor în reţea. De exemplu protocolul Ethernet
reprezintă o topologie logică de tip magistrală, LocalTalk este o topologie logică de tip magistrală
sau stea, iar TokenRing de la IBM este un protocol de tip topologie logică inel. O topologie logică
de reţea poate să nu fie acelaşi lucru ca şi topologia fizică. De exemplu, Ethernet (twisted pair)
este o topologie logică de tip magistrală care poate funcţiona într-o topologie fizică de tip stea, iar
TokenRing de la IBM este o topologie logică de tip inel care funcţionează peste un aranjament sau
topologie fizică de tip stea.

Protocoale pentru reţele

Creşterea rapidă atât în mărime cât şi în eterogenitate a reţelelor moderne de calculatoare

a condus la un grad mare de complexitate în ceea ce priveşte tehnologiile care stau la baza acestor
reţele, a căror înţelegere este esenţială în organizarea unei utilizări şi protecţii eficiente a
resurselor calculatoarelor. Tehnologia operaţională a oricărui sistem depinde de arhitectura în
care sunt alcătuite componentele, funcţiile şi relaţiile sale.
Pentru a reduce complexitatea proiectării, majoritatea reţelelor sunt organizate sub forma
unei serii de straturi sau niveluri, fiecare dintre ele fiind construit peste nivelul de dedesubt.
Scopul fiecărui nivel este de a oferi anumite servicii nivelurilor superioare, protejându- le de
detaliile privitoare la implementarea efectivă a serviciilor oferite.
Regulile şi convenţiile utilizate în conversaţia dintre maşini (pe anumite niveluri) poartă
numele de protocol al acelui nivel. Între două niveluri adiacente există o interfaţă care defineşte
ce operaţii şi servicii primitive oferă nivelul de jos nivelului de mai sus.
O mulţime de niveluri şi protocoale este numită arhitectură de reţea. Specificaţia unei
arhitecturi trebuie să conţină destule informaţii pentru a permite scrierea programelor sau
construirea echipamentelor necesare fiecărui nivel, astfel încât nivelurile să îndeplinească corect
protocoalele corespunzătoare.
O listă de protocoale utilizate de către un anumit sistem, câte un protocol pentru fiecare
nivel, poartă numele de stivă de protocoale.

Modelul de referinţă OSI

Acest model se bazează pe o propunere dezvoltată de către Organizaţia Internaţională de

Standardizare (International Standards Ogranization - ISO) ca un prim pas către standardizarea
internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. Modelul se numeşte ISO OSI (Open
System Interconnection - Interconectarea sistemelor deschise).
Modelul OSI cuprinde şapte niveluri, definite conform următoarelor principiilor:
 • un nivel trebuie creat atunci când este nevoie de un nivel de abstractizare diferită;
• fiecare nivel trebuie să îndeplinească un rol bine definit;
• funcţia fiecărui nivel trebuie aleasă ţinând cont de definirea de protocoale la
standard internaţional;
• delimitarea nivelurilor trebuie făcută astfel încât să minimizeze fluxul de
informaţii prin interfeţe;
• numărul de niveluri trebuie să fie suficient de mare pentru a nu fi nevoie să se
introducă în acelaşi nivel funcţii diferite şi, în acelaşi timp, suficient de mic pentru
ca arhitectura să rămână funcţională.

Figura 9: Modelul OSI - ISO.

Nivelul fizic realizează transmisia electrică a unui şir de biţi, fără a se verifica
corectitudinea acesteia. Nivelul fizic este în strânsă legătură cu mediul fizic de transmisie a
datelor. La acest nivel se specifică: tipul de cablu, conectorul de legătură, rata de transfer, metoda
de codificare a datelor, metoda de acces la mediul de transmisie.
Nivelul legătură de date asigură transmiterea corectă a datelor între două sisteme între care
există o legătură fizică. Secvenţa de date este împărţită în cadre (frames), staţia receptoare făcând
verificarea sumei de control asociată cadrului.
Nivelul reţea asigură dirijarea cadrelor prin reţea, stabilind calea de transmisie a datelor de
la sursă la destinaţie. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele
sunt dirijate de la sursă la destinaţie. Dirijarea se poate baza pe tabele statistice care sunt „cablate"
intern în reţea şi sunt schimbate rar. Traseele pot fi, de asemenea, stabilite la începutul fiecărei
conversaţii, de exemplu la începutul unei sesiuni la terminal. Dirijarea
poate fi de asemenea dinamică traseele determinându-se pentru fiecare pachet în concordanţă cu
traficul curent din reţea.
Nivelul transport asigură transmisia corectă a datelor între staţia sursă şi staţia destinaţie,
realizează secvenţierea mesajelor, sincronizează ritmul de transmisie şi asigură retransmisia
mesajelor pierdute sau eronate.
Nivelul sesiune realizează conexiuni logice între procesele constituente ale unei aplicaţii,
asigurând dialogul direct între aceste procese. Se poate considera că la acest nivel se asigură
finalul conexiunii logice între diferitele entităţi ale reţelei.
Nivelul prezentare realizează transformarea de reprezentare a datelor din punct de vedere
al formatului, în vederea transmiterii lor unor terminale cu anumite caracteristici. La acest nivel se
lucrează cu a reprezentare abstractă a datelor, valabilă în toată reţeaua, asigurându-se conversia în
formate specifice de reprezentare la nivelul calculatoarelor, terminalelor etc. În unele aplica ţii se
asigură compresia datelor şi criptarea lor.
Nivelul aplicaţie asigură serviciile de bază ale reţelei: poşta electronică, accesul la Web
prin HTTP, transferul de fişiere, accesul la distanţă etc.
Figura următoare prezintă un exemplu de transmitere a datelor utilizând modelul OSI.

Figura 10: Transmiterea datelor în modelul OSI - ISO.

Identificaţi protocoale a căror implementare să se apropie cât mai mult de nivelul

conceptual al OSI.
Modelul de referinţă TCP/IP

Familia de protocoale TCP/IP este baza Internetului, peste ea fiind construite majoritatea
protocoalelor de nivel înalt. Spre deosebire de modelul de referinţă OSI/ISO care are o arhitectură
stratificată, TCP/IP este ierarhic. El are în vedere în mod deosebit interconectivitatea, mai mult
decât organizarea rigidă pe straturi funcţionale. Modelul OSI/ISO prezintă mai bine şi mai
explicit mecanismele de comunicaţie între calculatoare, dar TCP/IP a devenit, datorită
flexibilităţii sale, principalul protocol comercial de interconectare a reţelelor.
Nivelul gazdă la reţea / acces la reţea oferă sistemului mijloacele care-i permit
transmiterea datelor către alte maşini conectate în reţea. Protocoalele acestui nivel trebuie să
cunoască caracteristicile tehnice ale subreţelei, pentru a structura corect datele de transmis şi
pentru a respecta restricţiile impuse. Protocolul utilizat depinde de tipul reţelei: X.25 pentru reţele
cu comutare de pachete, X.21 pentru reţele cu comutare de circuite, IEEE 802.x pentru reţele loca
le etc.
Nivelul internet(working) este baza întregii arhitecturi. Rolul său este de a permite
gazdelor să emită pachete în orice reţea şi a face ca pachetele să circule independent până la
destinaţie (cu posibilitatea ca un pachet să se găsească şi în altă reţea). Pachetele pot să
sosească în orice ordine, iar dacă este cazul rearanjarea cade în sarcina nivelelor de mai sus.

Figura 11: Comparaţie OSI - TCP/IP.

Nivelul internet defineşte un format de pachet şi un protocol numit IP (Internet Protocol)

în RFC 791, care constituie nucleul pentru TCP/IP şi este protocolul cel mai important al acestui
nivel. Funcţiile de bază ale protocolului IP sunt: definirea unităţilor de bază pentru transmisiile în
reţele (datagrame), definirea planului de adresare Internet, circulaţia datelor între nivelul gazdă la
reţea şi nivelul transport pentru fiecare staţie, direcţionarea unităţilor de date către calculatoarele
de la distanţă, fragmentarea şi reasamblarea unităţilor de date.
 Nivelul transport este proiectat astfel încât să permită conversaţii între entităţile /procesele
pereche din gazdele sursă şi destinaţie. În acest sens, au fost definite două protocoale de tip
gazdă-la-gazdă (host-to-host):
• TCP (Transmision Control Protocol) este un protocol sigur, orientat pe conexiuni
care permit ca un flux de octeţi trimişi de pe OSI/ISO maşină să ajungă fără erori
la altă maşină din (altă) reţea. Acest protocol fragmentează fluxul de octeţi în
mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului internet. La destinaţie, procesul
TCP receptor reasamblează mesajele primite în flux de ieşire. TCP tratează
totodată controlul fluxului pentru a se asigura că un emiţător rapid nu inundă un
receptor mai lent;
• UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur, fără conexiuni, destinat
aplicaţiilor care doresc să utilizeze propria lor secvenţiere şi propriul control al
fluxului, şi nu pe cele asigurate de TCP. Este de asemenea utilizat pentru
interogări întrebare-răspuns „dintr-un foc", client-server şi pentru aplicaţii în care
comunicarea promptă este mai importantă decât comunicarea cu acurateţe, aşa cu
sunt aplicaţiile de transmisie a vocii şi imaginilor.
Un al treilea protocol, TTCP (Transaction Transmision Control Protocol) este în curs de
definitivare. El va conţine acţiuni de tip tranzacţie (pe Internet).
Nivelul aplicaţie conţine toate protocoalele de nivel înalt (HTTP, SMPT, FTP, Telnet,
DNS, NNTP etc.) şi se bazează pe funcţionalitatea oferită de straturile inferioare.

Protocolul IP

Liantul care ţine Internet-ul la un loc este protocolul IP. Spre deosebire de protocoalele
mai vechi de nivel reţea, acesta a fost proiectat de la început pentru interconectarea reţelelor.
Comunicaţia în Internet funcţionează astfel: nivelul transport preia şiruri de date şi le
împarte în datagrame (de maximum 64 k octeţi teoretic, dar în practică sunt de aproximativ 1500
octeţi). Fiecare datagramă este transmisă prin Internet, fiind eventual fragmentată în unităţi mai
mici pe drum. În momentul în care toate bucăţile ajung la destinaţie, ele sunt reasamblate de
nivelul reţea în datagrama originală care este apoi pasată nivelului transport, care o inserează în
şirul de intrare al procesului receptor.
O datagramă IP constă dintr-o parte antet şi o parte test. Antetul are o parte fixă de 20 de
octeţi şi o parte opţională cu lungime variabilă, după cum se poate observa în figura următoare.
0 1 2 3
01234567890123456789012345678901
 V / e r s i o n | I HL |T yp e o f S e r vi c e T ota l Le n gt h
I de n ti fi c a ti on Fl a gs | Fr a g me n t O ff s e t
T i me t o Li v e | P r o to c o l He a de r C he c k s u m
S o ur c e Ad d r e s s
De s ti na ti o n Ad dr e s s
O pt i o ns | P a d di ng
Da ta . . .
Figura 12: Antetul unei datagrame IP.

Fiecare gazdă din Internet are o adresă IP care codifică adresa sa de reţea şi de gazdă,
combinaţia fiind unică. În versiunea 4 a protocolului, toate adresele IP sunt de 32 de biţi lungime
şi sunt utilizate în câmpurile „adresă sursă" şi „adresă destinaţie" ale pachetelor IP.

Figura 13: Clase de adrese IP.

Adresa IP şi tabelele de routare dirijează o datagramă către o reţea fizică determinată.
Datele transmise trebuie să respecte protocoalele nivelului fizic utilizat în reţeaua respectivă. În
general, reţelele fizice nu pot interpreta adresele IP, existând diferite scheme de adresare
particulare.
Astfel, protocolul ARP (Address Resolution Protocol), definit prin RFC 826 realizează
translatarea adreselor IP în adresele MAC corespunzătoare (cel mai frecvent adrese Ethernet, cu
dimensiunea de 6 octeţi).
Protocolul RARP (Reverse Address Resolution Protocol) este complementar protocolului
ARP şi realizează conversia unei adrese a subnivelului MAC în adresă IP (o staţie de lucru care
boot-ează din reţea, primind imaginea binară a sistemului de operare de la un server de fişiere
aflat la distanţă).
Pentru gestiunea conexiunilor există protocoale speciale. De exemplu, ICMP (Internet
Contorl Message Protocol) este folosit de către o gazdă destinaţie pentru a informa sursa
asupra erorilor apărute în prelucrarea unei datagrame. ICMP stă la baza a două aplicaţii simple şi
utilizate foarte des:
- ping (Paket INternet Gropet) este utilizat pentru a testa conectivitatea între două
echiplamente din reţea;
- traceroute permite determinarea rutei pe care datagramele IP le parcurg până la
destinaţie.
La nivel de Internet adresele IP au fost împărţite în mai multe clase. O clasă de adrese este
un grup predefinit de adrese care definesc o reţea de o anumită mărime. Intervalul de numere care
poate fi asignat primului octet din adresa IP se bazează pe clasa adresei.
O adresă IP unicast din clasa A se încadrează în intervalul 1.0.0.1 până la
126.255.255.254. Primul octet indică adresa reţelei iar ultimii trei octeţi indică adresa gazdei din
reţea.
Adresele IP unicast din clasa B se încadrează în intervalul 128.0.0.1 până la
191.255.255.254. Primii doi octeţi indică adresa reţelei, iar ultimii doi indică adresa gazdei din
reţea.
Adresele IP unicast din clasa C se încadrează în intervalul 192.0.0.1 ^ 223.255.255.254. Primii
trei octeţi indică adresa reţelei în timp ce ultimul octet indică adresa gazdei din reţea.

Exemple

193.254.231.50 este o adresă IP publică de clasă C. Identificaţi în fiecare din clasele

A, B şi C intervalele private de adresare.

Test de evaluare a cunoştinţelor

O retea de calculatoare reprezintă (3 răspunsuri corecte)
a. mai multe calculatoare din cladiri diferite
b. mai multe calculatoare din locatii diferite
c. mai multe calculatoare legate intre ele
d. mai multe calculatoare autonome legate intre ele
e. colecţie interconectată de calculatoare autonome Tipuri de retele de calculatoare
(2 raspunsuri corecte)
a. Retele de acces la distanta
b. Retele virtuale
c. Retele de transmisie
d. Retele punct-la-punct
e. Retele de difuzare
f Retele de comunicatii interpersonale
Algeti caracteristicile adreselor IP (3 raspunsuri corecte)
a. adresele de 128 de biti din IPv6 pot fi convertite in IPv4
b. adresele IP au 32 biti lungime si sunt utilizate in campurile „adresa sursa" si „adresa
destinatie" ale pachetelor IP
c. nu exista protocol pentru translatarea adreselor IP in adrese MAC
d. retelele fizice nu pot interpreta adresele IP
e. o clasa de adrese IP este un grup predefinit de adrese care definesc o retea de o anumita
marime
f. clasele de adrese IP au marimi variabile
Caracteristicile protocoalelor pentru retele (3 raspunsuri corecte)
a. majoritatea protocoalelor de retea sunt organizate sub forma unei serii de straturi sau niveluri
b. legatura intre arhitectura de retea si nivelurile/protocoalele de retea este slaba
c. scopul fiecarui nivel este de a oferi anumite servicii nivelurilor superioare
d. stiva de protocoale este formata din mai multe arhitecturi de protocoale
e. Mediul fizic transmite datele sub forma de pachete
f. intre doua niveluri adiacente exista o interfata care defineste ce operatii si servicii primitive
ofera nivelul de jos nivelului de mai sus

Temă de control
Folosiţi utilitarele ping şi tracert în linia de comandă pentru a testa conectivitatea în reţea,
respectiv pentru a determina calea pachetelor pînă la adresa IP destinaţie 193.254.231.50.
Testaţi şi pentru alte adrese sau nume de domenii.
Unitatea de învăţare 2. Aplicaţii server de bază în organizaţii

Cuprins
Serviciul DNS ........................................................................... Error Bookmark not defined.
Cum funcţionează DNS ........................................................ Error Bookmark not defined.
Poşta electronică. Tipuri de servere de email ........................... Error Bookmark not defined.
Simple Mai Transfer Protocol .............................................. Error Bookmark not defined.
Post Office Protocol 3 ......................................................... Error Bookmark not defined.
Internet Message Access Protocol ........................................ Error Bookmark not defined.
Utilizarea e-mail ................................................................... Error Bookmark not defined.
Servere FTP. FTP anonim şi privat........................................... Error Bookmark not defined.
Directoare virtuale în site-uri FTP........................................ Error Bookmark not defined.
Serviciul HTTP. Aplicaţii Web................................................. Error Bookmark not defined.
Funcţionarea serverelor HTTP ............................................. Error Bookmark not defined.
Server HTTP virtuale ........................................................... Error Bookmark not defined.
Procesarea unei interogări de la client .................................. Error Bookmark not defined.
HTTPS. Secure Sockets Layer ............................................. Error Bookmark not defined.
HTTP - protocol fără stare................................................... Error! Bookmark not defined.
O scurtă trecere în revistă a programării la nivel de server web . ... Error! Bookmark
defined.
not

Introducere
O organizaţie poate avea nevoie de mai multe servicii disponibile pe Internet pentru a-
şi desfăşura activitatea. Aici putem inc lude serviciul de e-mail, astfel încât angajaţii
ei să poată beneficia de mesagerie asincronă, de serviciul de prezentare a paginilor
web fie pentru site-ul organizaţiei, fie pentru Intranetul, Extranetul sau portalul
acesteia sau de serviciul FTP pentru încărcarea sau descărcarea de fisiere. Esenţial
este serviciul DNS, fără de care aceste servicii pot fi accesate doar pe baza adresei IP
şi nu pe baza unui bine-cunoscut nume.

Obiectivele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: ■ înţeleagă
şi să explice elementele care stau la baza serviciului de email;
 ■ configureze un client de e-mail folosind POP3 sau IMAP;
■ înţeleagă şi să explice elementele utilizate de serverele FTP;
■ înţeleagă şi să explice elementele utilizate de către serverele Web /HTTP;
■ să identifice şi să configureze un director virtual într-un server Web de tip IIS;
■ înţeleagă utilizarea serverelor HTTP virtuale;
■ înţeleagă modalitatea de procesare la nivel de server a unei cerer i primite de la un
client.

Durata medie de parcurgere a unităţi de învăţare este de 4 ore.

Serviciul DNS

DNS a fost dezvoltat din necesitatea oferirii unui serviciu de mapare de tip nume- adresă
pentru calculatoarele din Internet. Înainte ca DNS să fie introdus în 1987, practica mapării numelor
calculatoarelor la adresele IP era făcută în principal prin utilizarea de fişiere partajate, cunoscute sub
numele de fişiere Hosts (gazde).
La început, Internetul era destul de mic pentru a utiliza un fişier administrat central, care era
publicat şi descărcat prin FTP pentru site-urile conectate. Periodic, fiecare site Internet îşi actualiza
copia fişierului Host, pentru a reflecta schimbările intervenite între timp.
Pe măsură ce numărul de calculatoare din Internet a crescut, utilizarea unui singur fişiere de
tip Hosts a devenit ineficientă. Fişierul a devenit din ce în ce mai mare, ceea ce-l făcea mai greu de
distribuit şi menţinut în toate site-urile într-o formă curentă şi actualizată.
DNS a fost dezvoltat pentru a oferi o alternativă la fişierele Host. RFC 1034 şi 1035
specifică cele mai multe dintre protocoalele de bază, fiind actualizate de RFC-uri adiţionale trimise
către Internet Engineering Task Force (IETF). IETF revizuieşte şi aprobă noi versiuni ale RFC-urilor
în mod continuu, astfel încât standardul DNS se dezvoltă şi se schimbă pe măsura nevoilor.
DNS este un sistem utilizat pentru numirea calculatoarelor şi serviciilor de reţea, organizat
într-o ierarhie de domenii. Numele DNS sunt utilizate în reţele TCP/IP, precum Internetul, pentru
localizarea calculatoarelor şi serviciilor prin nume uşor utilizabile. În momentul în care un utilizator
introduce un nume DNS într-o aplicaţie, serviciile DNS pot rezolva numele în alte informaţ ii
asociate cu acel nume, precum adrese IP.

Exemple

Cei mai mulţi utilizatori preferă nume precum econ.unitbv.ro pentru a localiza un
 calculator precum un server de e-mail sau web într-o reţea, nume care poate fi învăţat
şi amintit mai uşor. Cu toate acestea, calculatoarele comunică în reţea prin intermediul
adreselor numerice. Utilizarea DNS creează o legătură între numele calculatoarelor,
utilizate de oameni, şi adresele numerice, utilizate de calculatoare.
În figura următoare se poate observa utilizarea de bază a DNS, pentru găsirea
adresei IP a unui calculator, găsire bazată pe numele acestuia.

Figura 14: Utilizarea DNS pentru corespondenţă nume-domeniu - adresă IP.

În acest exemplu, un calculator client interoghează un server DNS, cerând

adresa IP a unui calculator configurat să utilizeze econ.unitbv.ro sa şi nume de
domeniu DNS. Deoarece serverul DNS este capabil să răspundă întrebării utilizînd
baza de date locală, va răspunde cu datele cerute.

În practică, interogările DNS pot include şi paşi adiţionali (contactarea altor servere DNS
în cazul în care serverul local nu cunoaşte răspunsul, de exemplu) care nu sunt indicaţi aici.
In aceste documente originare ale DNS, sunt specificate elementele comune tuturor
implementărilor de aplicaţii referitoare la DNS, inclusiv a:
- spaţiului de domeniu DNS, care specifică structura ierarhică a domeniilor utilizate
pentru organizarea numelor;
- înregistrări sursă, care mapează numele de domenii DNS la tipuri de resurse de
informaţii specifice, pentru utilizare în cazul în care numele este înregistrat sau
rezolvat în spaţiul de nume;
- servere DNS, care stochează şi răspund la interogări referitoare la înregistrări sursă;
- clienţi DNS, numiţi şi rezolvatori, care interoghează serverele pentru a căuta şi rezolva
nume la tipul de resurse specificat în interogare.
Un spaţiu de domenii de nume DNS (figura următoare) este bazat pe conceptul de arbore
al domeniilor numite. Fiecare nivel din arbore poate reprezenta fie o ramură, fie o frunză din
arbore. O ramură este un nivel în care este utilizat unul sau mai multe nume pentru
a identifica o colecţie de resurse numite. O frunză este un nume unic utilizat o singură dată la acel
nivel pentru a indica resursa specifică.

Figura 15: Ierarhia DNS.

Orice nume de domeniu DNS utilizat în arbore este, din punct de vedere tehnic, un
domeniu. Cele mai multe discuţii referitoare la DNS identifică numele într-unul din cele cinci
moduri, bazat pe nivelul şi modul în care este utilizat un nume. De exemplu, numele de domeniu
DNS înregistrat pentru Universitatea Transilvania din Braşov (unitbv.ro) este un nivel secundar,
deoarece acest nume are două părţi (etichete) care indică faptul că este localizat la două nivele sub
rădăcina sau vârful arborelui. Cele mai multe nume de domenii DNS au două sau mai multe
etichete, fiecare indicând un nou nivel în arbore. Pentru delimitarea etichetelor se utilizează
semnul punct („ . ").
Pe lângă domeniile secundare mai sunt utilizaţi şi alţi termeni pentru a descrie numele de
domenii DNS, după cum se poate observa în tabelul următor: Exemple

Tip nume Descriere Exemplu

Domeniul Este vârful arborelui şi reprezintă un nivel fără Un singur punct utilizat la
Tip nume Descriere Exemplu
rădăcină nume. Este indicat uneori sub forma a două sfârşitul numelui, precum
ghilimele (" "), care indică o valoare nulă. Când „econ.unitbv.ro."
este utilizat într-un nume de domeniu DNS, este
prefixat printr-un punct (.) pentru a desemna
faptul că numele este localizat la cel mai înalt
nivel din ierarhia de domenii. În acest caz, numele
de domeniu DNS este considerat a fi întreg şi
punctează către o locaţie exactă în arborele de
nume. Numele astfel declarate sunt numite nume
de domenii calificate în întregime (Fully Qualified
Domain Names - FQDN).
Domeniu Un nume din două, trei sau patru litere utilizat „.ro", indică numele ţării
principal pentru a indica ţara /regiunea sau tipul organizaţiei
care utilizează numele.
Domeniu Nume de lungime variabilă înregistrate pentru o „unitbv.ro.", domeniu
secundar anumită persoană sau organizaţie pentru utilizare secundar înregistrat pentru
pe Internet. Aceste nume sunt întotdeauna bazate Universitatea Transilvania din
pe domenii principale, în funcţie de tipul Braşov de către registrul DNS
organizaţiei sau regiunea în care este utilizat Internet.
numele.
Subdomeniu Nume adiţionale create de organizaţie, derivate „econ.unitbv.ro" este numele
din domeniul secundar. Aceste nume cuprind de domeniu pentru Facultatea
numele adăugate pentru a creşte arborele DNS şi de Ştiinţe Economice
pentru a-l diviza în departamente sau locaţii
geografice.
Gazda sau Nume care reprezintă frunzele din arborele DNS „econ2.econ.unitbv.ro.", în
numele şi indică o anumită resursă. În mod normal, prima care prima etichetă („econ2")
resursei etichetă din stânga identifica un anumit calculator este numele gazdei DNS
din reţea. pentru un anumit calculator
din reţea.
Tabelul 2: Componente ale numelui DNS.

Cum funcţionează DNS

 În momentul în care un client trebuie să caute un nume utilizat într-un program, el
interoghează serverele DNS pentru a rezolva acest nume. Fiecare mesaj de interogare trimis de client
conţine trei informaţii, specificând întrebarea la care serverul trebuie să răspundă:
- un nume de domeniu DNS specificat sub forma FQDN;
- un tip specificat de interogare care poate specifica fie o înregistrare sursă în funcţie de
tip, fie un anumit tip de interogare;
- o clasă specifică pentru numele de domeniul DNS. Pentru Serverele DNS de tip
Windows, această parte din interogare ar trebui să fie întotdeauna clasa Internet (IN).

Exemple
Numele specificat poate fi al unui calculator precum „econ2.econ.unitbv.ro", iar tipul de
interogare poate fi de specificat să caute tipul adresă (A).

Interogările DNS rezolvă interogările în mai multe feluri. Un client poate uneori
să răspundă la o interogare prin utilizarea informaţiilor din cache, obţinute printr-o
interogare precedentă. Serverul DNS poate să-şi utilizeze propriul cache pentru interogare sau poate
contacta un alt server DNS în beneficiul clientului pentru a rezolva numele cerul de client, trimiţând
apoi rezultatul către client. Acest proces este cunoscut sub numele de recursivit ate.
Pe lângă acestea, clientul însuşi poate să contacteze servere DNS adiţionale pentru a rezolva
numele. În acest scop, clientul utilizează interogări separate bazate pe răspunsurile precedente ale
serverelor. Procesul este cunoscut sub numele de iteraţie.
În general, interogarea DNS are loc în doi timpi:
- începutul unei interogări are loc pe un calculator client. Interogarea este trecută mai apoi
unui serviciu de rezolvare, serviciul client DNS;
- când o interogare nu poate fi rezolvată local, se pot intero ga servere DNS pentru a
rezolva numele.
Cei mai mulţi clienţi DNS execută o cerere de tip căutare normală (lookup), în care căutarea
este făcută pe baza numelui de domeniu DNS care este cunoscut, stocat sub formă de adresă sursă
(de tip A). Acest tip de interogare aşteaptă ca rezultat o adresă IP a resursei trimise în interogare.

Folosiţi utilitarul nslookup din linia de comandă pentru a observa legătura între adresele IP şi
numele de domeniu. Folosiţi pentru teste următoarele adrese:
• www.unitbv.ro
ibDo • unitbv.ro
• 193.254.231.50
• econ.unitbv.ro
 • www.google.com

• www.google.ro

Poşta electronică. Tipuri de servere de email

Toate mesajele de poştă electronică sunt compuse din mesajul în sine (numit conţinut) şi un
plic (figura următoare). Plicul oferă o „etichetă" pentru mesaj, indicând sistemului de transfer de
mesaje (Message Transfer System - MTS) unde să transmită mesajul, fără a fi nevoit sa-1 deschidă şi
să inspecteze conţinutul. În realitate plicurile sunt doar simple date adiţionale şi comenzi de control,
trimise într-un format standard către MTS.

content en vela pe

To'. roark@friends.org

Frorcv. jane@pals.Qrg

Date'. Sat L5th Feb

Subjeet: Thanks !!

Hal Io Marlt.,
Thanks for a great
svening ast niţjht
Lots of Iove, Jane
Attachments:

Figura 16: Structura unui mesaj de e-mail.

Sistemele de transfer a mesajelor din Internet permit transportul mesajelor prin reţea Internet
pe bază de stochează-şi-înaintează sau stochează-şi-descarcă. Din cauza capacităţii unei reţele de a
stoca mesajele, informaţiile pot fi transmise la orice oră, fără a întrerupe destinatarul din activităţile
curente: mesajul este obţinut de către destinatar în momentul în care doreşte.
Figura următoare ilustrează elementele unul sistem de e-mail şi ale sistemului de transfer de
mesaje din Internet.
 Internet mail system

Figura 17: Componentele sistemului de e-mail şi ale sistemului de transfer de mesaje.

Cele două componente de bază ale sistemului de e-mail sunt agentul de mesaje al
utilizatorului (Message User Agent - MUA - clientul) şi agentul de transfer de mesaje (Message
Transfer Agent - MTA - serverele). Funcţia de agent de mesaje al utilizatorului este preluată de
aplicaţia de e-mail de pe un calculator personal. Agentul utilizator ajută utilizatorul uman să
compună mesaje într-o formă standard, potrivită pentru transmisie, şi oferind de asemenea un mod
de acces la mesajele recepţionate şi transmise anterior.
Având pregătit un mesaj cu ajutorul agentului utilizator, utilizatorul uman poate declanşa
agentul să transmită mesajul către agentul de transfer local. Mesajul este transmis către destinaţia
finală printr-un număr de agenţi de transfer de mesaje, numite împreună „sistem de transfer de
mesaje".
Primul MTA din conexiune este de obicei serverul de e-mail asociat cu utilizatorul. De
asemenea, pot fi utilizate o serie de dispozitive MTA care să re-transmită mesajul către un server
postmaster destinatar, în care se găseşte mailbox-ul destinatarului final (echivalent cu o cutie
poştală de la un oficiu poştal).
Mesajul transferat de la MTA la MTA prin intermediul MTS are loc pas cu pas
(stochează-şi-înaintează), până când acesta ajunge în mailbox-ul destinatar, unde este stocat.
Agentul de transfer al mesajelor emiţător este numit emiţător-SMTP (sau client SMTP), iar
agentul de transfer al mesajelor destinatar este numit destinatar-SMTP (sau SMTP-server).
Simple Mai Transfer Protocol (SMTP) controlează modalitatea de transport a mesajului
către un server destinaţie, fiind utilizat pentru a recepţiona şi transmite mesaje de email între
servere. Majoritatea serverelor SMTP sunt construite pe baza specificaţiilor din RFC 2821 şi RFC
2822.

Exemple
smpt.google.com este serverul de transfer al mesajelor al Google/Gmail. Prin
intermediul acestuia sunt recepţionate şi transmise mesajele de email către utilizatorii
care au adrese de email în domeniul gmail.com.
 Serviciul DNS este utilizat pentru a „rezolva" adresa de Internet a serverului de tip „mail
exchange" (MX) asociată adresei de e-mail destinaţie. Odată adresa cunoscută, mesajul de e-mail
poate fi înaintat către căsuţa poştală destinaţie prin intermediul SMTP. Dacă este posibil,
transmiterea se face direct de la agentul de transfer emiţător la agentul de transfer care va face
efectiv transmisia.

Să ne reamintim...
DNS translatează din numele calculatorului utilizat de catre persoane -
utilizatori umani în adrese IP, utilizate de către calculatoare. Tot traficul din reţeaua
Internet se desfăşoară către adrese IP şi nu către nume de domenii sau calculatoare,
aici DNS având un rol deosebit pentru interoperare.
SMTP, POP3 şi IMAP sunt protocoale de nivel înalt din protocolul TCP/IP.
Deoarece orice calculator conectat la Internet foloseşte în mod obligatoriu TCP/IP,
protocoalele pentru email vor fi "automat" cunoscute de către calculator. Prin
utilizarea unui client de email doar se uşurează gestiunea mesajelor şi se ascunde faţă
de utilizator tot schimbul de date cazat de TCP/IP.

Pot exista şi cazuri în care mesajul poate traversa un număr de agenţi de transfer
intermediari:
• Agent de transfer de tip relay;
• Agent de transfer de tip mail gateway;
• Agent de transfer de tip mai proxy.
Un agent de transfer de tip relay poate fi utilizat în cazul în care agentul de transfer
emiţător nu a fost capabil să rezolve adresa IP destinaţie.
Un agent de transfer de tip mail gateway poate fi utilizat pentru a converti formatul
mesajului de e-mail sau pentru a se conecta la un sistem de e-mail care corespunde altor standarde
(de exemplu un sistem de e-mail bazat pe X.400), sau pentru a transmite mesajele şi către alte
tipuri de reţele (fax, telex, voicemail etc.).
Un agent de transfer de tip mai proxy poate fi găsit deseori în firewall-urile organizaţiilor,
având rol de a verifica conţinutul mesajelor de viruşi sau alte materiale maliţioase, înainte de a
permite mesajelor să fie transferate către reţeaua internă. Măsura este una de securitate, numindu-
se „filtru de conţinut".
 Figura 18: Operaţiunile sistemului de e -mail.

Odată ce mesajul de e-mail a traversat sistemul de transfer de mesaje către căsuţa poştală a
destinatarului, mesajul este pregătit pentru a fi ridicat de către destinatarul uman, acest lucru
putându-se face în două moduri: mesajele pot fi descărcate de pe serverul de email pe calculatorul
local (POP3) sau poate exista o căsuţă poştală duplicată, offline, pe calculatorul local (IMAP).

Post Office Protocol 3 (POP3) este un protocol standard pentru regăsirea şi descărcarea
mesajelor de e-mail. Protocolul POP3 controlează o conexiune între un client POP3 şi un server în
care sunt stocate mesajele de e-mail.
Protocolul POP3 are trei stări principale pentru gestiunea conexiunii între clientul de e-mail
şi server: starea de autentificare, starea tranzacţie şi starea actualizare.
În timpul stării de autentificare, clientul POP3 care este conectat la server trebuie să fie a
utentificat înainte ca utilizatorii să descarce mesajele. În cazul în care numele de utilizator şi parola
se potrivesc cu cele aflate în baza de date a serverului, utilizatorul este autentificat, urmând starea de
execuţie a tranzacţiei. În cazul în care numele de utilizator sau parola nu se potrivesc, utilizatorul
primeşte o eroare, nefiind lăsat să se conecteze pentru a continua în faza de tranzacţie.
Pentru a preveni neconcordanţa între depozitul de mesaje de pe server după ce clientul a fost
autentificat, serviciul POP3 blochează acest depozitul, orice mesaj nou care a fost trimis după acest
moment (după autentificare) fiind disponibil pentru descărcare numai după finalizarea conexiunii
curente. De asemenea, la un moment dat, se poate conecta un singur client la depozit, cererile pentru
conexiuni adiţionale fiind respinse prin mesaje de eroare.
 Utilizatorii se pot conecta la un server de e-mail POP3 prin intermediul unui client (de
exemplu Microsoft Outlook Express) pentru a descărca mesajele pe calculatorul local. Serviciul
POP3 (serverul) este combinat cu serviciul SMTP care permite expedierea de mesaje de e-mail.
Exemple
In imaginea următoare este ilustrată modalitatea de transfer a mesajelor între
expeditor şi destinatar, precum şi descărcarea mesajului pe calculatorul clientului prin
POP3.
Calculatorul expeditorului poate fi conectat la Internet prin intermediul unui
Internet Service Provider (ISP). Utilizând un client e-mail, expeditorul trimite mesajul,
iar acesta este ridicat şi tratat în conformitate cu protocolul SMTP de serverul e- mail de
expediţie, care va trimite mesajul prin Internet către destinatar. Când mesajul ajunge pe
serverul destinaţie, acesta este depus în directorul utilizatorului destinatar. Prin
utilizarea unei conexiuni între serverul de e-mail şi clientul destinatar, mesajul este
descărcat pe calculatorul acestuia din urmă în conformitate cu protocolul POP3.
Componentele unui sistem de e-mail bazat pe POP3 sunt următoarele: - clientul
POP3 - este aplicaţia software utilizată pentru a citi, compune şi gestiona
mesajele de e-mail. Clientul POP3 este utilizat pentru a descărca mesajele de pe
serverul de e-mail pe calculatorul local, astfel încât acestea să poată fi
gestionate;

Figura 19: Utilizarea protocolului POP3 pentru preluarea mesajelor.

SMTP - sistemul de e-mail transferă mesajele de la client către

 destinatar. Serviciul de e-mail utilizează protocolul şi serviciul SMTP pentru
a transmite mesajele între două servicii SMTP;
- POP3 - sistemul de descărcare al mesajelor de pe un server de e-mail utilizează
protocolul POP3 pentru a controla conexiunea între un client de e-mail şi
serverul pe care sunt stocate mesajele.

La nivel de organizaţie serviciile de e-mail sunt gestionate pe trei niveluri:

- servere de e-mail - un calculator pe care este instalat unul din serviciile SMTP, POP3
sau IMAP şi la care utilizatorii se conectează prin intermediul unui client de e-mail
pentru a descărca, expedia şi gestiona mesaje;
- domenii pentru e-mail - trebuie să fie un nume de domeniu înregistrat şi trebuie să
corespundă înregistrării Mail eXchanger (MX) creată în DNS;
- căsuţe poştale - o căsuţa poştală corespunde unui utilizator care este membru al unui
domeniu de e-mail. O căsuţă poştală pentru un utilizator corespunde unui director din
depozitul de mesaje, în care vor fi stocate mesajele sub formă de fişiere până la
descărcarea pe un calculator.
Protocoalele POP3 şi SMTP nu sunt criptate. În cazul în care cineva doreşte să acceseze
reţeaua în care rulează un server POP3, această persoană are posibilitatea să citească mesajele.
Pentru creşterea securităţii reţelei se poate implementa protocolul Internet Protocol Security (IPSec)
prin intermediul căruia se asigură conexiuni private şi sigure prin reţele IP împreună cu utilizarea de
servicii de criptografie.

Internet Message Access Protocol

Internet Message Access Protocol sau IMAP este o metodă de accesare a mesajelor de poştă
electronică care sunt stocate pe un server de e-mail (posibil partajat). Cu alte cuvinte, se permite
unui program de e-mail client să acceseze locul de stocare aflat la distanţă pe un server, la fel ca şi
pe un disc local. De exemplu, mesajele de email stocate pe un server IMAP pot fi manipulate de pe
calculatorul de acasă, de la birou sau de pe un calculator portabil în timpul unei deplasări, fără a fi
necesară transferarea mesajelor între aceste calculatoare, cum este în cazul POP3.
Abilitatea IMAP de a accesa mesajele, atât pe cele noi cât şi pe cele salvate, de la mai mult
de un calculator a devenit extrem de importantă, pe măsură ce creşte utilizarea poştei electronice şi a
numărului de calculatoare alocate fiecărui utilizator.
Protocolul POP poate fi utilizat numai cu un singur calculator, fiind creat mai ales pentru
mesageria offline, în care mesajele sunt descărcate şi şterse de pe server. Acest mod de acces nu este
însă compatibil cu accesul de la mai multe calculatoare, deoarece astfel s-ar
descărca şi s-ar împărţi mesajele pe toate calculatoarele utilizate - acest lucru s-ar întâmpla în cazul
unui sistem de fişiere comun, de exemplu NFS (Network File System).
Protocolul include suport pentru operaţiuni de creare, ştergere şi redenumire de căsuţe /
foldere, verificarea existenţei unor mesaje noi, ştergerea permanentă a mesajelor, setarea şi ştergerea
indicatorilor (flag), parcurgerea şi căutarea mesajelor în conformitate cu RFC-822 şi MIME,
regăsirea de atribute, texte şi porţiuni selective din mesaje.

Exemple
În cazul în care deţineţi o adresă de email la Yahoo!, Gmail sau alte servicii de email din
Internet, accesul la mesaje prin intermediul browser-ului se face în general prin
intermediul protocolului IMAP.

IMAP conţine anumite funcţii care nu sunt disponibile în protocolul POP:

- Manipularea de la distanţă a folderelor:
o Abilitatea de a adăuga un mesaj la un folder de la distanţă; o Posibilitatea de a
stabili indicatori standard şi definiţi de utilizatori; o Notificarea existenţei mesajelor
noi;
- Suport pentru foldere multiple:
o Abilitatea de a manipula mai multe foldere în afară de INBOX; o Managementul
folderelor de la distanţă (listarea, creare, ştergerea,
redenumire); o Suport pentru
ierarhii de foldere;
o Potrivit şi pentru accesare altor tipuri de date (NetNews, documente etc.);
- Optimizarea performanţei pentru lucrul online;
o Posibilitatea determinării structurii unui mesaj fără a-1 descărca în întregime;
o Preluarea părţilor MIME individuale din mesaje;
o Căutare şi selectare bazată pe programe care se execută la nivel de server pentru a
micşora transferul de date. Unele din aceste facilităţi sunt importante mai ales pentru conexiunile de
mai mică viteză, precum cele prin linie telefonică sau fără fir. De asemenea, IMAP permite existenţa
unor extensii negociate, putând fi astfel extins pe măsura necesităţilor.
Deşi POP şi IMAP nu sunt direct compatibile şi diferă în mod semnificativ, acestea au
anumite caracteristici comune. Astfel, ambele:
- permit numai accesul, bazându-se pe SMTP pentru expediere;
- se bazează pe expedierea mesajelor către un server de e-mail aflat permanent în stare de
funcţionare;
- permit accesul la mesaje noi de pe o varietate de platforme client;
 permit accesul la mesajele noi de oriunde din reţea;
suportă în întregime modul de lucru offline;
suportă identificatori persistenţi ai mesajelor pentru utilizare deconectată; au
atât implementări comerciale cât şi gratuite; au clienţi pentru toate sistemele
de operare existente; sunt protocoale deschise, definite de RFC-urile Internet;
sunt protocoale native ale Internet.

Instalaţi şi configuraţi un client de email gratuit sau open source (Outlook Express sau Mozilla
Thunderbird pentru accesarea mesajelor folosind protocolul POP3 sau IMAP. Ce se
întâmplă cu mesajele în cazul în care aţi folosit protocolul POP3?

Utilizarea e-mail

Adresele de e- mail sunt simplu de înţeles. Fiecare adresă de e-mail are în mod necesar trei
elemente:
• un identificator la persoanei care deţine adresa de e-mail. Acest identificator poate
conţine atât litere cât şi cifre. De asemenea este posibilă utilizarea „_";
• semnul @ „at", care face legătura între identificatorul utilizatorului şi cel de-al
treilea element;
• domeniu sau subdomeniu - fiecare adresă de e-mail are un domeniu sau un
subdomeniu pentru identificare.
Atenţie, o adresă de e-mail nu va conţine spaţii, virgule sau alte semne speciale între care
(,), :,;, [, ], {,} etc., forma generală fiind: identificator@domeniu.ext .
Orice mesaj de e-mail conţine două părţi de bază: antetul şi corpul mesajului. Antetul unui
mesaj de e- mail conţine următoarele câmpuri:
• To: va conţine adresa de e-mail a persoanei destinatare. Acest câmp mai poate fi
numit Message To: sau Mail To:;
• From: câmp care conţine adresa de e-mail a expeditorului. Este completată în mod
automat de clientul de e-mail;
• Subject: conţine o scurtă descriere a mesajului. Câmpul mai poate fi numit şi
Subject of Message sau Message;
• CC: sau Carbon Copy - este un câmp care conţine adresele de e-mail ale unor
destinatari adiţionali;
• BCC: Blind Carbon Copy - mulţi clienţi de e-mail ascund acest câmp sau nu dau
un acces foarte uşor la el; prin utilizarea BCC se poate trimite un mesaj
 către persoanele din acest câmp fără ca destinatarii din câmpul CC: să ştie acest
lucru;
• Attachments: dă posibilitatea de a ataşa fişiere /documente la mesajele de email.

Corpul mesajului conţine numai textul pe care doriţi să-1 vadă destinatarul. Rezumat
1. tehnologiile de mesagerie care oferă numai acces offline nu mai sunt adecvate
necesităţilor contemporane;
2. IMAP oferă suport online şi deconectat superior POP, pe lângă suportul
pentru modul de acces offline;
3. IMAP poate oferi anumite avantaje faţă de protocoalele normale pentru
accesul la sistemele de fişiere;
4. deoarece IMAP este un superset al POP, singurul avantaj al POP este existenţa unui
volum mai mare de software bazat pe acesta.

Serviciul HTTP. Aplicaţii Web.

In zilele noastre, cea mai utilizată metodă de a interacţiona cu un server Web este aceea a
arhitecturii client/server bazată pe tehnologie Web. Procesul schimbului de informaţii utilizat în
tehnologia Web nu diferă de procesul implementat de arhitectura standard client/server, în care
programul server gestionează procesarea interogărilor recepţionate de la programele clienţi.
În cadrul procesului de schimb de informaţii utilizat de tehnologiile web, programele client
sunt executate în programe de navigare web, care se găsesc de obicei pe staţiile de lucru sub forma
aplicaţiilor auxiliare, pe post de clienţi. Browser-ele web sunt utilizate pentru vizualizarea şi
interpretarea imediată a documentelor web stocate pe server, ca şi pentru acces la alte servicii
speciale, precum:
• Copierea de fişiere de pe servere FTP (client FTP);
• Oferirea de sesiuni virtuale la server (Telnet);
• Acces prin meniuri la resursele calculatoarelor de la distanţă (Gopher).
Accesul la aceste funcţii speciale este posibil ţinând cont de faptul că, încă de la
început, programele de navigare web au fost create pentru acces multiprotocol, pentru a oferi o
interfaţă unică pentru acces la mai multe resurse din reţea. La ora actuală, cele mai cunoscute
navigatoare web sunt Internet Explorer (Microsoft), Opera (Opera) şi FireFox (Open Source).
 Specificaţi şi alte navigatoare în afara celor enumerate mai sus.

În cadrul schemei de interacţiune cu tehnologiile web, serverul web acţionează ca

un program server principal. Acesta este lansat pe server şi implementează procesarea interogărilor
care sunt transmise de către clienţi, interacţiunea dintre clienţii web şi serverul web fiind îndeplinită
pe baza regulilor stabilite de protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol). În momentul pornirii
serverului web, acesta începe să „asculte" sau să controleze un port logic din reţea, care, în mod
standard pentru acestea, este cel cu numărul 80, şi presupune că toate mesajele transmise către acest
port sunt dest inate serverului web.
În momentul recepţionării unei interogări de la clientul web, serverul web stabileşte o
conexiune prin utilizarea TCP/IP şi începe să schimbe informaţii cu clientul prin protocolul HTTP.
În cazul în care clientul doreşte acces la informaţii protejate de pe serverul web, serverul poate cere
să fie introduse un identificator şi o parolă pentru utilizator, aceste documente web protejate fiind
astfel accesibile doar utilizatorilor cu drepturile de acces potrivite.
Documentele web recepţionate de browser de la serverul web sunt reprezentate de fişiere
text scrise într-un limbaj special, numit HTML (HyperText Markup Language), limbaj care constă
într-un set de „înţelegeri" care definesc formatarea textului şi cum va arăta acesta în cadrul ferestrei
navigatorului web. Marcajele, care definesc formatarea, controlează de asemenea cum vor fi afişate
legăturile către alte obiecte sau către grafice. În plus faţă de limbajul de marcare, în documentul
HTML pot fi inserate programe scrise în JavaScript şi VBScript, programe care vor fi interpretate
doar de către browserul web în momentul în care documentul web va fi încărcat şi afişat.

Instalaţi navigatorul open source FireFox. Dezactivaţi JavaScript şi navigaţi la adresele:

• www.yahoo.com
• www.meebo.com
• www.uni
tbv.ro Ce observaţi?
Reactivaţi JavaScript.

Funcţionarea serverelor HTTP

Este greu de imaginat cazul în care administratorul unui server ar dori să facă disponibil
pentru toată lumea sistemul de fişiere al serverului Web. Deci, serverele web
atribuie un director rădăcină (root folder) ca punct de plecare pentru toate cererile GET. Acest
termen mai este utilizat şi sub formă de home d irectory, home folder, root directory, HTTP root,
document root sau home root.

Exemple

În cazul în care serverul rădăcină este

C:\Inetpub\wwwroot,

iar serverul a primit o cerere de tip

GET /studenti/grupe/abcd/note.html,

serverul web va căuta în realitate şi va trimite către browser fişierul care se găseşte la
adresa:

C:\Inetpub\wwwroot\studenti\grupe\abcd\note.html

Modalitatea de a vedea datele ca parte a folderului rădăcină din serverul web este foarte
utilă. Chiar dacă în realitate datele rezidă pe un disc diferit, pentru managementul spaţiului, sau
chiar pe o maşină diferită. Folderele virtuale reprezintă rezolvarea dilemei de mai sus, prin apariţia
logică a unui folder din afara directorului rădăcină a server ului web ca parte din el.

Exemple

Un site care ţine anunţurile locale într-un folder la

E:\StiriLocale,

iar serverul web are rădăcina în

C:\Inetpub\wwwroot.

Administratorul serverului Web poate să definească un folder v irtual numit /stiri

 care să reprezinte calea E:\StiriLocale. Când serverul Web recepţionează cererea

GET /stiri/default.html el va

căuta şi va trimite către browser fişierul

E:\ StiriLocale\default .html

şi nu
C:\Inetpub\wwwroot\stiri\default.html.

Un motiv pentru crearea de foldere virtuale este securitatea. Multe servere web utilizează
folderele virtuale pentru a implementa permisii de acces la nivel de folder.

Server HTTP virtuale

Contrar credinţei potrivit căreia toate site-urile încep cu www şi se termină într-un nume de
domeniu principal, nu există nici o lege specifică pentru aceasta. Cu toate acestea, vizitatorii
aşteaptă acest lucru, creând probleme atât pentru site-urile mari cât şi pentru cele mai mici.
Pentru site-urile Web mari, problema apare în momentul în care se doreşte construirea de
servere suficient de puternice ca să răspundă la sute sau mii de cereri pe secundă. Soluţia este
upgrade-ul software şi hardware sau setarea de servere adiţionale pentru diferite nivele ale
meniurilor din paginile web. Există, de asemenea, şi sisteme care să distribuie în mod aleator
cererile primite către unul sau mai multe servere configurate în mod identic, chiar dacă cererile
specifică aceeaşi adresă IP.
Pentru site-urile web mici, problema este costul construirii serverelor web separate, chiar
dacă numărul de vizitatori pe zi este mic sau moderat. Soluţia normală este instalarea mai multor
site-uri web pe aceeaşi maşină server, chiar dacă proprietarii de site-uri doresc nume precum
www.<nume-site>.ro sau www.<nume-site>.com în loc de www.<provider>.ro/<nume- site>.
Serverele virtuale oferă o soluţie elegantă la această problemă. Un administrator setează
nume DNS şi adrese IP diferite pentru fie care site Web, configurând software-ul de reţea al maşinii
să răspundă la mai multe astfel de adrese. În cele din urmă administratorul configurează serverul
web să acceseze foldere rădăcină diferite, în funcţie de adresa IP specificată de cererea vizitator ului.
În acest fel site-uri cu nume precum www.<nume-site>.ro sau www. <nume -site>.co m pot accesa foldere
rădăcină diferite în aceeaşi maşina fizică.
 Pentru a se asigura faptul că fiecare utilizator va atinge destinaţia dorită, pentru fiecare
site trebuie configurată o identitate unică. Deci, fiecare site web trebuie distins de altul prin cel
puţin una din modalităţile unice de identificare: un nume pentru antetul gazdei, o adresă IP sau un
număr de port TCP.

Identificator site web Utilizare

Nume pentru antet (host
header)
Adresă IP unică
Port TCP nestandard
Tabelul 3: Modalităţi de identificare a site-urilor web.
Recomandată pentru cele mai multe situaţii. Prin setarea de anteturi
diferite pentru fiecare site, se poate utiliza o adresă IP unică şi acelaşi
port pentru mai multe servere virtuale;
Utilizată în principal pentru serviciile Web care necesită utilizare
HTTPS (Secure Socket Layer) pe serverul local;
Nu este în general recomandată utilizarea de porturi TCP nestandard,
deoarece conexiunile (majorităţii) utilizatorilor sunt blocate prin
intermediul firewall-urilor. Porturile nestandard pot fi folosite atât
pentru dezvoltarea de site-uri Web private cât şi pentru testarea, dar mai
puţin pentru producţie.

Identificaţi trei servicii de găzduire gratuită din România. Exemple

La adresa IP 193.254.231.8 se găsesc următoarele site-uri web:
• www.unitbv.ro
• srait.unitbv.ro
• itaproenerg.unitbv.ro
• proced.unitbv.ro
identificate in mod unic pe baza antetului (host header). In acest caz antetul este şi
numele de domeniu al site-ului.

Prin schimbarea unuia din aceşti identificatori se pot crea identităţi unice pentru site - uri
web multiple fără instalarea unui server dedicat pentru fiecare site. De asemenea, se poate
specifica un director rădăcină pentru fiecare site în parte, atât pe serverul local cât şi pe resurse
partajate din reţea.
Standardizarea unei metode pentru identificarea unică a unui site web la nivel de server
(maşină) este de preferinţă făcută prin intermediul anteturilor unice. Utilizarea unei metode unice
standard per server îmbunătăţeşte performanţa prin optimizarea cache -ului şi a
căutării rutelor pentru adresare. Utilizarea oricărei combinaţii de anteturi, adrese unice IP şi
porturi nestandard conduce la degradarea performanţei tuturor site-urilor web de pe un server.
Consolidarea site-urilor web are ca avantaje economisirea resurselor hardware,
conservarea spaţiului şi reducerea costurilor pentru ener gie.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Browserele web sunt utilizate pentru

a. vizualizarea imediata a documentelor web
b. acces la fisiere virtuale aflate pe servere neconectate in retea
c. Oferirea de sesiuni virtuale la servere web
d. interpretarea imediata a documentelor web
e. copierea de fisiere de pe servere FTP f acces la Internet Explorer
Cea mai mare limitate a HTTP este faptul ca nu are stare. Acest lucru
semnifica faptul ca o conexiune este inchisa imediat dupa ce este transmisa o
pagina, iar serverul nu retine informatii folositoare despre acest lucru.
Rezolvarea starii protocolului HTTP se poate face astfel:
a. serverul Web sa mentina datele tranzactiei intr-un fisier sau baza de date special
conceputa pentru acest lucru utilizandu-se identificatori de tranzactie
b. serverul si browser-ul sa schimbe date referitoare la tranzactii sub forma de
cookie-uri
c. tranzactiile trebuie sa se execute atat la nivel de server cat si la nivel de client
d. utilizarea de servere proxy care sa mentina o legatura permanenta intre client si
server
e. clientul web sa mentina conexiunea deschisa in mod permanent, astfel incat sa se
cunoasca orice modificare adusa la nivel de aplicatie web de catre server
f. serverul trebuie sa scrie toate datele referitoare la o tranzactie pe fiecare pagina
web, iar browser-ul sa le transmita inapoi cu fiecare tranzactie Serverele web
moderne pot fi utilizate pentru
a. pre-procesarea datelor inainte de a raspunde interogarii
b. afisarea paginilor de web transmise prin HTTP
c. actualizarea paginilor de web transmise prin HTTP
d. suport pentru o baza de date de documente ierarhice, procesarea interogarilor si
controlul accesului la informatii pentru programele client-side
e. executa aplicatiile scrise in paginile HTML sub forma de JavaScript si trimite
rezultatul afisarii catre client
f interactiune cu alte programe externe si alte servere
Care functii sunt disponibile in IMAP si nu sunt in POP3? (3 răspunsuri corecte)
a. se bazeaza pe SMTP pentru expediere
b. suporta in intregime modul de lucru offline
c. manipularea de la distanta a folderelor
d. permit accesul la mesaje noi de pe o varietate de platforme client
e. optimizarea performantei pentru lucrul online f suport pentru foldere multiple
La nivel de organizatie serviciile de e-mail sunt gestionate pe urmatoarele niveluri (3
răspunsuri corecte)
a. servere Mail eXchanger (MX)
b. servere de e-mail
c. servere web
d. servere IPSec
e. casute postale
f domenii pentru e-mail
Un server SMTP este utilizat (2 răspunsuri corecte)
a. pentru transmiterea mesaj elor intre clienti
b. pentru receptionarea mesajelor pe calculatoarele din retea
c. pentru receptionarea mesajelor de la un alt server
d. pentru transmiterea mesajelor catre un alt server
e. pentru receptionarea mesajelor la nivel de client
f pentru transmiterea mesajelor intre server si client

Temă de control

Identificaţi cel puţin cinci servicii de găzduire gratuită din ţară şi străinătate şi realizaţi o
comparaţie între facilităţile oferite de acestea. Comparaţi cel puţin următoarele:
• sistemul de operare
• modalitatea de găzduire a serverelor virtuale
• servicii oferite (web, ftp etc)
• tipuri de servicii de email oferite (smtp, pop3, imap)
• spaţiul de găzduire şi traficul lunar
• posibilitatea de gestionare a subdomeniilor
• utilizarea de aplicaţii la nivel de server
• posibilitatea protejării datelor pr in HTTPS
Unitatea de învăţare 3. Managementul informaţiilor la nivelul
organizaţiei

Cuprins

Introducere
Un intranet este o reţea din interiorul unei organizaţii care leagă utilizatori multipli prin
intermediul tehnologiilor Internet. Pentru publicarea datelor pe Intranet şi pentru
gestiunea eficientă a datelor organizaţiei se pot utiliza diferite servicii pentru
managementul conţinutului de orice tip, al documentelor şi a versiunilor, a metadatelor
ataşate. Toate acestea pot fi utilizate pentru publicare, partajare sau arhivare respectând
un ciclu de viaţă.

Obiectivele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
■ înţeleagă şi să explice elementele care stau la baza unui Intranet şi a unui Extranet;
■ înţeleagă dacă organizaţia în care activează are nevoie de un Intranet;
■ înţeleagă serviciile necesare unui Intranet;
■ înţeleagă modalitatea de utilizare a unui serviciul de tip Content
Management;
■ înţeleagă procesul de captură a datelo r;
■ înţeleagă un serviciul de tip Document Management;
■ înţeleagă şi să identifice un serviciul de tip Web Content Management pentru
publicarea conţinutului în pagini din Intranet sau Extranet.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 6 ore.

Intranet şi Extranet

Un intranet este o reţea din interiorul unei organizaţii care leagă utilizatori
multipli prin intermediul tehnologiilor Internet. Cu alte cuvinte, intraneturile limitează
teritoriul nelimitat al Internetului, stabilind sectoare cu acces controlat în care utilizatorii pot să
comunice şi să interacţioneze în mod liber. Aceste reţele au la bază World Wide Web -ul,
permiţând utilizatorilor comunicarea între platforme diferite în timp real.
 Exemplu
Intraneturile nu reprezintă o idee nouă. În realitate, cele mai utilizate aplicaţii ale
Internetului precum Bulletin Board Systems (BBS) sau America OnLine (AOL) sunt
intraneturi pe scară largă care grupează utilizatorii ce accesează Internetul şi îl
identifică prin diverse mecanisme de recunoaştere a utilizatorilor.

Pe de altă parte, sistemele permit furnizorilor de servicii comerciale să urmărească

utilizatorii şi să menţină informaţiile de facturare.
In contrast cu serviciile comerciale, intraneturile pot fi create şi special pentru anumite
organizaţii, fiind mai mici, mai particularizabile şi mai sofisticate în termeni de facilităţi oferite
faţă de serviciile comerciale de scară largă. În plus, deoarece intraneturile reprezintă şi un mediu
propice pentru comunicare în interiorul organizaţiei, acestea tind să aibă integrate mecanisme din
ce în ce mai sofisticate de securitate.
Diferenţa principală între serviciile cu acces general şi intranetul organizaţiei rezidă în
structură şi scopul utilizării. Astfel, în timp ce serviciile comerciale de masă tind să ofere „de
toate pentru toţi", intranetul unei organizaţii se concentrează asupra unui grup de persoane care
necesită o gamă specifică de facilităţi pentru a îndeplini anumite scopuri.
Intranetul funcţionează pe baza tehnologiilor Internet, dar în interiorul unei organizaţii.
Acest lucru permite mai multor persoane să interacţioneze în timp real, să stocheze şi să caute
arhive de documente, să colaboreze pentru crearea unor documente, să schimbe grafice, imagini,
documente audio şi video şi nu în ultimul rând, să converseze în timp real prin intermediul chat-
ului. În plus, depinzând de modul de construcţie al intranetului, utilizatorii pot să navigheze pe
Internet, fără să facă vreo diferenţă între accesul de pe intranet spre Internet.

Să ne reamintim...

Deoarece funcţionează având la bază tehnologii Internet, într-un Intranet se

pot folosi toate serviciile de comunicaţie menţionate în unităţile anterioare: servicii
de email, FTP, servere web, toate împreună cu tehnicile de securizare a datelor
menţionate.

Intraneturile oferă o gamă largă de beneficii care se încadrează în două mari categorii:
eficienţă şi eficacitate. În acest context, eficienţa reprezintă îmbunătăţirea mecanismelor de
schimb al informaţiei înlăturând obstacolele logistice pentru a aduna şi/sau distribui informaţia
necesară în timpul cerut (corespunzător). Eficacitatea presupune impactul organizaţional asupra
colaborării îmbunătăţite şi asupra luării deciziilor.
Exemplu
Îmbunătăţirile în ceea ce priveşte eficienţa pot fi identificate în mod rapid şi măsurate
din punct de vedere cantitativ. De exemplu, multe organizaţii în care sau implementat
sisteme intranet au raportat scăderi semnificative ale cheltuielilor precum poştă,
telefoane pe distanţe mari etc. Alte reduceri de cheltuieli provin din scăderea cheltuielilor pentru
producerea de manuale, broşuri sau materiale pentru clienţi, acestea fiind distribuite în mod
electronic.

Angajaţii organizaţiilor pot utiliza intranetul şi pentru relaţiile cu clienţii. Comis- voiajorii
pot accesa informaţii complementare on-line despre produsele companiei din biroul clientului în
locul notelor tipărite. Pentru anumite produse mai sofisticate, departamentele de marketing ale
organizaţiilor pot să stabilească un sector din intranet special pentru clienţi, care să-l acceseze prin
intermediul unui sistem de autentificare şi autorizare pentru a vedea ultimele noutăţi.
De asemenea, notificarea şi programarea întâlnirilor poate fi gestionată prin intranet - un
calendar central afişează întâlnirile programate împreună cu sarcinile de îndeplinit.
Mult mai puţin tangibilă decât eficienţa, şi eficacitatea poate fi îmbunătăţită prin utilizarea
unui intranet. Intraneturile, prin definiţie, încurajează schimbul de informaţii dincolo de limitele
tradiţionale, din punct de vedere geografic şi organizaţional. Gestionate în mod corespunzător,
aceste schimburi pot deveni sursă de colaborare pentru sectoarele anterior fragmentate ale
organizaţiei. De asemenea, o utilizare creativă a unui intranet poate transforma structura de lucru
top-down a organizaţie într-una interdisciplinară, prin promovarea interacţiunilor coordonate.
Unul dintre cei mai importanţi factori dintr-un intranet este conţinutul. Fiecare intranet de
succes oferă informaţii şi conţinut care sunt valorificate de utilizatori.
Cum este şi normal, conţinutul variază în mod considerabil, depinzând de grupurile de
utilizatori şi de priorităţi. Cu toate acestea, o serie de principii se pot aplica asupra oricărui tip de
conţinut iar atât organizaţia cât şi utilizatorii din interiorul acesteia sunt de acord că informaţiile
de pe site trebuie să cuprindă următoarele caracteristici:
- relevanţă - aceasta este ceea ce contează pentru utilizatori. Organizaţiile care
utilizează un intranet în calitate de forum pasiv pot fi dezamăgite de investiţia făcută;
- aglomeraţiile de trafic - descurajează utilizarea intranetului, utilizatorii revenind la
modurile de comunicaţie tradiţională în cazul în care mesajele de e-mail sau
forumurile de discuţii sunt lente;
- actualizări frecvente - multe site-uri publice şi private suferă din cauza conţinutului
static, în acest caz scăzând interesul şi utilizarea. Intraneturile oferă
 facilitatea de a actualiza în mod consistent informaţiile în schimbare - o facilitate care
trebuie exploatată prin automatizare precum şi prin alte facilităţi;
- accesibilitate - cel mai bun conţinut al oricărui site de pe Internet nu are nici cea mai
mică valoare în cazul în care utilizatorii nu pot ajunge la el în mod rapid şi uşor.
Intranetul constă tocmai în puterea de a face informaţia disponibilă, iar design-ul site-
ului ar trebui să utilizeze motoarele de căutare şi alte facilităţi care îmbunătăţesc
accesul utilizatorilor.
Deoarece conţinutul este o problemă foarte importantă în ceea ce priveşte intranetul,
trebuie remarcat faptul că intraneturile sunt bazate pe utilizatori, iar nevoile şi preferinţele
acestora trebuie întotdeauna să primeze în construcţia lui.

Utilizatorii de Intraneturi

Determinantul unui intranet este nevoia organizaţiei de informaţie. Ca o regulă foarte

generală, intraneturile sunt mai utile pentru organizaţii care:
- sunt dispersate din punct de vedere geografic;
- partaj ează obiective de afaceri comune;
- au nevoi de informare comune;
- valorizează colaborarea.
După cum se poate observa din lista de mai sus, criteriile pentru desemnarea utilităţii unui
intranet sunt atât obiective cât şi subiective, logistice şi culturale. Apoi, pentru ca un intranet să fie
relevant trebuie să reflecte un punct central - cel mai adesea o afacere comună sau obiective
organizaţionale partajate de diverşi indivizi sau grupuri.

Exemplu
Trebuie notat că nu toate companiile au nevoie de un intranet. O companie mică, ce
operează într-o singură locaţie de exemplu, poate schimba informaţii mai eficient prin
note scrise, întâlniri sau prin alte metode. O astfel de organizaţie poate utiliza
Internetul pentru a aduna resurse şi informaţii dar, probabil, nu are nevoie de puterea
şi eficienţa unui intranet.
În schimb, o companie cu puncte de vânzare multiple sau divizii operaţionale aflate în
locaţii diferite etc. poate beneficia în mod semnificativ de implementarea unui
intranet.

Unul din punctele cele mai importante ale intranetului este posibilitatea de a crea o singură
viziune în componente organizaţionale diferite, învestind individul. Pentru multe organizaţii,
acesta este un concept revoluţionar: atingerea scopului colectiv prin distribuirea puterii şi nu p rin
centralizarea ei.
 Pentru evaluarea potenţialelor utilizări şi beneficii ale unui intranet, se pot considera trei
nivele de funcţionalitate:
1. afişarea informaţiilor generale;
2. partajarea datelor;
3. comunicaţii interactive.
Flexibilitatea intraneturilor permite organizaţiilor să pornească de la un nivel simplu şi să
crească facilităţile intranetului pe măsura cererii. Multe organizaţii în care s-au implementat
intraneturi utilizează acest mediu numai pentru a disemina informaţii în interiorul organizaţiei.
Organizaţiile mai ambiţioase încearcă să atingă nivelul trei încă de la început, nivelurile unu şi doi
fiind numai mijloace de a ajunge la nivelul trei.
La nivelul de bază, un intranet funcţionează ca un depozit privat de informaţie, accesibil
membrilor organizaţiei şi nu numai (angajaţi, voluntari, membri asociaţi, clienţi, acţionari etc.).
Informaţia făcută disponibilă membrilor poate lua multe forme, iar majoritatea acestor forme pot
fi adoptate pentru utilizare pe intranet.
Pe lângă publicarea datelor relativ statice (nivelul unu), fiecare organizaţie menţine date în
continuă schimbare - date referitoare la producţie, vânzări, stocuri etc., iar pe lângă acestea datele
prognozate referitoare la toate aspectele organizaţiei.
La nivelul doi, intraneturile po t ajuta organizaţiile în managementul acestor date care se
modifică frecvent, prin utilizarea bazelor de date.
In nivelul trei, cel mai dinamic al unui intranet, acesta oferă colaborare în timp real şi
crearea unei platforme securizate pentru comunicare interactivă în interiorul organizaţiei.
Tehnologiile disponibile astăzi permit utilizatorilor să schimbe, stocheze şi modifice informaţii de
tip text, audio şi video.

Exemplu
Un intranet poate fi utilizat, printre altele, pentru:
• afişarea scopului organizaţiei;
• plasarea on- line a manualelor organizaţiei;
• crearea de forumuri interne şi aviziere (bulletin boards);
• afişarea cărţii de telefon şi a catalogului de personal;
• crearea unor bănci şi sisteme de afişare pentru posturile şi sarcinile
interne;
• afişarea planificării cursurilor pentru pregătirea personalului;
• crearea de calendare cu evenimentele din organizaţie şi personale;
• crearea unor motoare de căutare centrale pentru documentele
organizaţiei;
• afişarea ştirilor din organizaţie şi din afara acesteia;
• afişarea articolelor scrise de parteneri;
 • afişarea listei clienţilor şi a bazelor de date cu informaţii de contact;
• listarea anunţurilor de mică publicitate;
• listarea informaţiilor de marketing şi preţ ale produselor împreună cu
catalogul acestora;
• mutarea pe intranet a aplicaţiilor actuale, astfel încât acestea să fie
disponibile din mai multe locaţii diferite;
Credeţi că organizaţia în care activaţi are nevoie de Intranet? În caz afirmativ
identificaţi datele şi informaţiile care consideraţi că pot fi publicate pe Intranet. În caz
negativ, de ce nu este cazul?

Modele organizaţionale pentru Intraneturi

În funcţie de tipul de responsabilitate asignat publicării şi luării deciziilor pe un intranet,

se pot lua în considerare urmă toarele modele [41]:
- centralizat - utilizează un singur server Web, administrat de un anumit
departament din organizaţie;
- descentralizat - în care fiecare poate să-şi creeze şi administreze propriul server
Web împreună cu resursele dorite;
- mixt - care utilizează elemente din ambele modele anterioare.

Modelul centralizat

În acest model, toate serviciile oferite de serverele Web sunt centralizate, un singur
calculator din organizaţie rulând un server Web. Administrarea serverului cade în sarcina unui
individ sau grup. Toate paginile Web (documente, formulare etc.) sunt create în mod centralizat,
la cererea unor clienţi (alte departamente din organizaţie).

Exemplu
Dacă departamentul Personal doreşte să pună pe intranet informaţ iile legate de
angajaţi, va face o cerere formală în care se vor preciza şi conţinutul şi modelul de
design cerut. Angajaţii care se ocupă cu design-ul şi programarea la nivel de server de
web vor crea şi vor rafina aplicaţia web dorită împreună cu departamentul Personal,
făcând-o disponibilă pe server în momentul finalizării.

Există anumite motive pentru a utiliza acest model centralizat pentru design-ul unui
intranet. Primul, şi cel mai important este acela că, prin atribuirea administrării serverului Web,
design-ului paginilor şi a producţiei unei singure persoane sau grup de persoane, se va crea un
Intranet consistent din punct de vedere al design-ului. Se pot dezvolta pentru aceasta
şabloane pentru a asigura consistenţa, precum şi un set uniform de imagini care să fie încadrate în
barele de navigaţie. Utilizatorii vor vedea astfel un Intranet coerent, în care fiecare pagină va fi
încadrată de design- ul, aşezarea în pagină şi conţinutul standard.
Alt motiv în favoarea acestui model centralizat este simplificarea setării şi administrării
Intranetului. Deoarece numai un calculator rulează serverul web, toate actualizările pot fi făcute
într-un singur pas. De asemenea, securitatea este mai simplificată pe un singur calculator.
Cu toate acestea, există şi motive pentru care acest model nu este prea des întâlnit în
practică. Astfel, deoarece modelul centralizat plasează toate informaţiile pe un singur calculator,
riscul în cazul unui defect hardware este maxim. Această politică necesită formularea unei alegeri
între un timp de cădere (până la reluarea activităţii) posibil foarte scump datorită costurilor
ridicate cauzate de plasare tuturor aplicaţiilor pe acelaşi calculator, şi existenţa altui calculator
(cluster) gata să preia sarcinile în cazul în care calculatorul principal se defectează.

Modelul descentralizat

La celălalt capăt al spectrului se găseşte modelul descentralizat, în care serverele Web

rulează pe calculatoarele personale sau la nivel de departament. Serverul este relativ uşor de
instalat şi se găseşte atât în versiuni gratuite cât şi comerciale, cumpărate odată cu sistemul de
operare. În acelaşi timp, majoritatea editoarelor de text sau de calcul tabelar pot exporta
documentele direct în HTML sau în combinaţia HTML + XML.
Ca şi în modelul centralizat, există puncte tari şi puncte slabe. Cel mai important argument
al acestui model poate fi acela că utilizatorul care doreşte să-şi seteze propriul server Web este cel
mai în măsură să decidă acest lucru.

Exemplu
Astfel, dacă un inginer sau un departament doreşte să partajeze anumite schiţe sau
planuri cu colegii, aceştia sunt cei mai în măsură să decidă ce planuri, schiţe sau alte
documente se pot partaja şi pot fi utile şi altora. În modelul centralizat, în prim planul
partajării de informaţii se găseşte negocierea standardelor şi a aplicaţiei care face acest
lucru, spre deosebire de acest model în care oricine poate să pună la dispoziţia oricui,
orice informaţii. Cu alte cuvinte, marele avantaj este că se permite partajarea efectivă
a informaţiei în mod rapid şi cu un minimum de efort, pe propriul calculator sau pe calculatorul
departamentului.

Acest lucru reprezintă însă şi marele dezavantaj: crearea şi administrarea uşoară a unui
server Web pe (aproape) fiecare calculator dintr-un departament sau organizaţie conduce la o
mică anarhie, în care utilizatorii pun în Intranetul organizaţiei pagini mai mult sau mai puţin
legate din punct de vedere al conţinutului.
Modelul descentralizat poate ajuta organizaţia în funcţie de natura acesteia.

Modelul mixt

Undeva între cele două extreme se pot crea cele mai multe şi mai utile

Intraneturi. Exemplu
De exemplu, în cazul în care se foloseşte o politică mai largă prin care se decide
aplecarea spre pentru un anumit subiect de interes, toate informaţiile consistente
referitoare la acel subiect sunt permise. În acest caz, modelul de bază va fi unul
centralizat, în care se dictează direcţia şi scopul Intranetului, dar aspectele de detaliu
vor utiliza un model descentralizat, deoarece informaţiile de publicat vor fi la discreţia
clienţilor (persoanele care utilizează Intranetul). În mod inevitabil, vor mai fi şi zone
„gri" de violare a politicii generale de utilizare a Intraneturilor, dar acestea se pot trata
de la caz la caz, ca şi problemă de management.

Ce model din cele de mai sus aţi alege pentru organizaţia în care activaţi? Motivaţi.

Extranet = Intranet şi pentru alţii

O căutare rapidă pe Google pentru termenul "extranet" va returna aproximativ 5 milioane

de rezultate. Pare mult, dar, în schimb, o căutare după termenul "intranet" şi respective "web site"
va returna aproximativ 18.5 milioane pagini şi respectiv 60 milioane pagini. Deci, extraneturile nu
sunt atât de larg discutate precum intraneturile sau site-urile web publice.
Indiferent de cât de apreciate sunt în rezultatele motoarelor de căutare, extraneturile joacă
un rol din ce în ce mai important în companiile pe care le conectează cu clienţii, partenerii,
furnizorii şi distribuitorii acestora. Cu toate acestea, există o oarecare confuzie cu privire la ce
sunt extraneturile, la scopul pe care-1 servesc precum şi la modul în care acestea sunt instalate
efectiv.
Ce este un extranet? Într-o definiţie scurtă am putea spune că este un site Web cu acces
controlat, în care o parte din vizitatori provin din afara organizaţiei. Extraneturile sunt utilizate
pentru multe tipuri de aplicaţii de afaceri. De exemplu, extraneturile de vânzări permit
organizaţiilor să publice conţinut special pentru clienţii importanţi sau pentru cei care
prospectează piaţa. Există de asemenea extraneturi B2B sau de comerţ electronic în care sunt
desfăşurate „magazine" virtuale pentru partenerii de afaceri calificaţi, în vederea selectării
produselor/achiziţiei. Extraneturile pentru managementul proiectelor sau extraneturile
colaborative permit schimbul de documente, planificări şi bunuri electronice asociate unui anumit
proiect sau unui partener.
Extranetul, de fapt, foloseşte facilităţile şi scopul unui intranet, în acelaşi timp extinzându-
le dincolo de graniţele unei organizaţii.

Exemplu
În cazul în care un extranet este implementat cu succes acesta poate permite
organizaţiilor care-1 utilizează să:
• partajeze documente actualizate, fişiere sau imagini cu furnizori,
parteneri sau clienţi aflaţi în locaţii disparate;
• lucreze în colaborare prin disponibilizarea către editare, revizuire,
actualizare, versionare şi stocare a documentelor şi a bunurilor digitale;
• gestioneze proiecte într-un spaţiu de lucru centralizat precum şi să
urmărească toţi paşii desfăşuraţi;
• ofere versiuni curente ale documentelor actualizate în mod frecvent, precum
rapoarte de vânzări, sumare ale stocurilor, specificaţii de produs, documente
de design, planificări ale producţiei etc;
• ofere acces la funcţiile back-office precum managementul stocului,
informaţii despre garanţii, date ale produselor noi, rapoarte de vânzări
partajate etc.

Diferenţe între Intranet şi Extranet

Diferenţele între un Intranet şi un Extranet sunt deosebit de semnificative. Un intranet

este, precum am menţionat mai sus, creat pentru a fi utilizat doar în interiorul unei organizaţii,
servind în acelaşi timp unui scop mai larg. Un extranet este un site web cu acces restricţionat care
nu este folosit intern de către o organizaţie şi serveşte unui scop specific sau unui anumit grup de
utilizatori.
Pentru elucidarea punctelor de diferenţă între cele două tehnologii putem enumera
următoarele:
• extraneturile sunt create mai ales pentru audienţă externă unei organizaţii;
• extraneturile pot avea cerinţe de autentificare şi autorizare a utilizatorilor care vor fi
gestionate în afara infrastructurii interne a unei organizaţii;
• extraneturile au niveluri de permisii diferite pentru utilizatori sau conţinut diferit pentru
diferite categorii de utilizatori;
 • extraneturile au de obicei o durată de viaţă limitată la îndeplinirea scopului pentru care au
fost create;
• la nivelul unei organizaţii pot exista mai multe extraneturi, create cu diferiţi parteneri de
afaceri, existând în schimb un singur Intranet;
• o căutare după cuvinte cheie are de obicei loc în interiorul întregului intranet, dar este de
obicei izolată în mod discret în interiorul extranetului;
• extraneturile pot avea conţinut oferit/distribuit către oricine (public), intraneturile nu;
• un intranet interacţionează de obicei cu aplicaţiile back-office, obţinând în acelaşi timp
conţinut din mai multe surse;
• extraneturi diferite pot avea caracteristici de design diferite, în funcţie de partenerii de
afaceri, vânzătorii sau clienţii care îl utilizează;
• extraneturile pot fi „clonate" pentru un nou client sau o nouă echipă.

Am stabilit mai sus faptul că intraneturile şi extraneturile sunt diferite. Cu toate acestea,
elementele care stau la baza creării acestor aplicaţii sunt foarte similare. Diferă doar modalitatea
de asamblare a acestor componente.

Exemplu
Componentele necesare pentru construirea unui intranet/extranet pot fi următoarele:
1. echipament, sistem de operare şi server Web. Se pot utiliza, (în
majoritatea cazurilor) şi alte aplicaţii precum baze de date, servere de
aplicaţii etc;
2. design grafic precum şi o modalitate de aşezare în pagină a site-ului;
3. design pentru o structură de navigaţie în site şi pentru o arhitectură
informaţională;
4. un software de tip Web Content Management System (WCM), necesar doar
în cazul în care conţinutul se modifică frecvent sau există un mare număr de
contributori/ autori de informaţii;
5. software de tip Portal şi/sau server de aplicaţii (Plumtree, O racle,
WebSphere, BEA, SharePoint etc.), necesare pentru conectarea la aplicaţii de
tip back-office. Un software de tip portal sau un server de aplicaţii poate
acţiona şi pe post de manager al utilizatorilor, controlul accesului, sistem
pentru managementul permisiilor sau personalizare. Multe servere de
aplicaţii au, de asemenea, şi o versiune de tip portal. Pentru un extranet se
poate implementa atât un portal, cât şi un Web Content Management System,
fiecare cu avantajele lui;
6. perioadă de training pentru utilizarea Web Content Management şi/sau a
 portalului (desfăşurat permanent, din cauza mobilităţii personalului);
7. metodă de gestionare şi autentificare a vizitatorilor site-ului. Pentru un
extranet, aceasta poate necesita, de exemplu, o bază de date şi anu mite
aplicaţii pentru autentificarea unui vizitator al site-ului împreună cu o parolă.
Sistemul trebuie, de asemenea, să permită administratorilor să vizualizeze
lista de utilizatori, să adauge sau să modifice conturi şi să permită
utilizatorilor autentificaţi să-şi gestioneze propriile conturi. În cazul în care
pentru tipuri de utilizatori diferite se va afişa conţinut diferit, sistemul trebuie
să gestioneze permisiile sau să facă autorizarea utilizatorilor. Pentru
intraneturi, controlul accesului poate fi realizat prin depozite de date
existente precum LDAP/Active Directory. Pentru extraneturi, sistemul
independent poate fi conectat la un sistem intern care menţine lista
utilizatorilor autorizaţi din interiorul organizaţiei;
8. un plan al conţinutului, precum şi conţinutul în sine, care va fi pus la
dispoziţia utilizatorilor;
9. personal pentru gestionarea Web Content Management System, a portalului
sau a oricărei aplicaţii care necesită controlul accesului utilizatorilor. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru ser verul web.
10. facilitate de căutare: un extranet poate să nu aibă nevoie de o asemenea
funcţie în cazul în care conţinutul este limitat. O asemenea funcţie nu poate
lipsi dintr-un intranet;
11. utilitare pentru utilizatori: calendar, directoare cu angajaţi/echipe, forumuri de
discuţii sau sisteme de tip blog, sisteme pentru statistici, sisteme pentru
urmărirea execuţiei sarcinilor - sunt numai câteva din utilitarele care ar trebui
să existe în intranet/extranet; Unele Content Management System sau
aplicaţii de tip portal au asemenea funcţii, iar altele trebuiesc
construite/achiziţionate şi instalate separat.

Soluţii pentru managementul informaţiilor

Soluţiile tehnologice la problemele de afaceri care sunt asociate cu producerea, stocarea şi

distribuirea de informaţii s-au concentrat de-a lungul timpului, în diferite tipuri de software.
Totuşi, în zilele noastre, liniile de demarcaţie între aceste segmente de produse devin din ce în ce
mai şterse, existând o confuzie din ce în ce mai ridicată în ceea ce priveşte segmentul de produse
dedicat managementului informaţiilor.
Produsele pentru managementul informaţiilor se pot împărţi în următoarele categorii, pe
care le vom discuta pe scurt şi în continuare:
- Collaborative software/Groupware
 - Digital Asset Management (DAM);
- Document Management (DM);
- Knowledge Management (KM);
- Software Configuration Management (SCM);
- Digital Right Management (DRM);
- Content Management (CM).

Collaboraúve software (sinonim cu groupware) este un software construit pentru a ajuta

persoanele implicate în diferite proiecte să-şi atinge scopurile. Collaborative software este baza
pentru computer supported cooperative work (cum pot fi executate activităţile şi colaborarea prin
intermediul sistemelor de calcul).
Astfel de sisteme software (figura următoare), cum ar fi e-mail-ul, calendarul, chat-ul sau
wiki aparţin acestei categorii. S-a sugerat că legea lui Metcalfe (cu cît numărul persoanelor care
folosesc acest software este mai mare, cu atît el devine mai valoros) - se aplică acestui tip de
software.
Termenul general "software social" (aplicaţii bazate pe web care permit utilizatorilor să
interacţioneze şi să partajeze date unii cu alţii.

Exemplu
MySpace, Facebook - ca site-uri sociale, Flickr, YouTube - ca site-uri media, Amazon,
E-bay ca site-uri comerciale) se aplică sistemelor care sunt folosite în afara locurilor
de muncă, de exemplu serviciile de întâlniri on- line şi de reţele sociale, cum ar fi
Friendster sau Facebox. Studiul colaborării prin intermediul calculatoarelor cuprinde studiul
acestui software şi fenomenele sociale asociate cu el.
Figura 2.1 - Software de groupware şi de knowledge management ajută grupuri separate să
colaboreze pentru schimb rapid de informaţii.

Colaborarea, în sensul utilizat de tehnologia informaţiei, pare să aibă câteva definiţii.

Unele sunt uşor de susţinut, dar altele sunt atât de largi, încât îşi pierd orice înţeles aplicativ.
Înţelegerea diferenţelor din interacţiunile umane este necesară pentru a asigura utilizarea unor
tehnologii corespunzătoare în scopul de a îndeplini acţiuni.
Există trei căi primare prin care omul interacţionează: conversaţia, tranzacţia şi
colaborarea.
• Interacţiunea conversaţională este un schimb de informaţii între doi sau mai mulţi
participanţi, scopul primar fiind descoperirea sau formarea unei relaţii. Nu există o
entitate centrală în jurul căreia se învârte interacţiunea, aceasta fiind în realitate un
schimb gratuit de informaţii fără o constrângeri definite. Tehnologiile de comunicaţie,
cum ar fi telefonul, e-mail-ul sau mesageria instantanee sunt suficiente pentru astfel
de interacţiuni;
• Interacţiunile tranzacţionale implică schimbul unor entităţi tranzacţionale unde o
funcţie majoră a entităţii tranzacţionale este să modifice relaţiile dintre participanţi.
Entitatea tra nzacţională este într-o stare relativ stabilă şi constrânge sau defineşte noi
relaţii. Unul dintre participanţi schimbă bani pentru bunuri ş i devine client, de
exemplu. Acţiunile tranzacţ ionale sunt mane vrate de sisteme tranzacţ ionale care
gestionează stările intermediare şi creează înregistrări pentru depozite persistente.
• In interacţiunile de colaborare, funcţia principală a relaţiei participanţilor este de a
modifica entitatea unei colaborări (opusul tranzacţiei). Entitatea colaborării este într-o
formă relativ instabilă. Exemplele cuprind dezvoltarea unei idei, crearea unui design,
 atingerea unui scop comun. De aceea, tehnologiile de colaborare reală livrează
funcţionalitate mai multor participanţi. Managementul înregistrărilor şi al
documentelor, discuţiile în mai multe fire, auditul istoricului şi alte mecanisme
concepute pentru a captura eforturile multora într-un mediu gestionabil, sunt
tehnologii tipice de colaborare.

Ca şi o categorie emergentă a software-ului, o platformă de colaborare este o platformă

electronică unificată care suportă comunicare sincronă sau asincronă printr-o varietate de
dispozitive şi canale.
O extensie a groupware reprezintă „collaborative media", software care permite mai
multor utilizatori concurenţi să creeze şi să gestioneze informaţia intr-un site web. Modelele de
colaborare media cuprind modelele wiki şi modelele Sladshot (weblog colaborativ - Slashdot-
Like Automated Storytelling Homepage).
Printre site-urile cu conţinut disponibil în mod public şi bazate pe software colaborativ
putem găsi: WikiWikiWeb, Wikipedia si Everything2.
În funcţie de metoda utilizată putem clasifica aceste aplicaţii în:
• Instrumente de colaborare bazate pe web;
• Instrumente de colaboratoare software.

După domeniul serviciului putem clasifica aplicaţiile de colaborare în:

• Instrumente de tip knowledge management;
• Instrumente pentru crearea cunoştinţelor;
• Instrumente pentru partajarea informaţiei;
• Instrumente pentru managementul colaborativ al proiectelor.

Conform WhatIs3, aplicaţiile groupware pot fi clasificate în două categorii, specificînd

dacă membri grupului colaborează în timp real sau nu. Avem, astfel, groupware sincron
(colaborare în timp real între membri unui grup distribuiţi din punct de vedere geografic) şi
groupware asincron.

Cele trei nivele de colaborare

Groupware poate fi clasificat în trei categorii: unelte de colaborare şi de comunicare,

instrumente de conferinţă şi instrumente de management colaborativ.

3 http://searchdomino.techtarget.com/sDefinit ion/0,,sid4_gci212217,00.html
 Comunicarea poate fi asemănată unui schimb nestructurat de informaţie. Un telefon dat
sau o discuţie prin mesagerie instantanee sunt exemple de astfel de comunicare. Conferinţa (sau
nivelul de colaborare) se referă la munca interactivă cu un scop comun, exemple fiind
brainstorming-ul şi votul. Coordonarea se referă la munca complexă şi interdependentă, orientată
spre un anumit scop comun. O bună metaforă pentru înţelegerea acestui lucru este reprezentată de
echipa de sport, în care toţi trebuie să contribuie la joc la timpul potrivit, ajustându-şi, în acelaşi
timp, jocul la situaţia în desfăşurare; toată lumea face ceva diferit, pentru ca echipa să câş tige.

Instrumente de comunicare electronică

Uneltele de comunicare electronică trimit mesaje, fişiere, date sau documente, facilitând
astfel partajarea informaţiei.

Exemplu
Printre exemple putem cuprinde:
• conferinţa sincronă
• e-mail
• faxul
• mesajele voce
• wiki- urile
• publicarea web
• controlul revizuirilor

Instrumentele de conferinţă electronică

Uneltele electronice de conferinţă facilitează schimbul de informaţii dar intr-un mod

mai interactiv.

Exemplu
Printre exemple putem cuprinde:
• forumurile pe Internet - o platformă virtuală de conversaţie utilizată pentru a facilita
şi gestiona mesajele text online;
• chat online - o platforma virtuală de discuţie utilizată pentru a facilita şi pentru a
gestiona mesajele în timp real de tip text;
• telefonia - permit utilizatorilor să interacţioneze;
• conferinţele video - PC-urile în reţea schimbă semnale audio şi video;
• data conferencing - PC-urile în reţea partajează o tablă de date comună (whiteboard) care
poate fi modificată de fiecare utilizator;
• application sharing - utilizatorii pot accesa un document sau o aplicaţie partaj ată din
computerele lor în mod simultan;
• sisteme electronice de întâlniri (EMS - Electronic Meeting Systems)- un sistem de conferinţă
construit într-o camera; camera are un scop special şi va conţine un videoproiector mare
conectat cu numeroase PC-uri.
Identificaţi şi alte sisteme şi instrumente pentru conferinţă electronică.

Instrumente de management colaborat iv

Uneltele de management colaborativ facilitează şi gestionează activităţile de grup.

Exemplu
Printre exemple putem enumera:
• calendare electronice (numite şi software pentru gestiunea timpului) -
programează evenimente, aduc automat la cunoştinţă şi amintesc membrilor
grupului de evenimentele de care sunt interesaţi;
• sisteme de management a proiectelor - programează, urmăresc şi schiţează paşii
într-un proiect, pe măsura ce aceştia sunt finalizaţi;
• sisteme workflow - gestiunea colaborativă a sarcinilor şi a documentelor în
cadrul unui proces de afaceri;
• sisteme de gestiune a cunoaşterii - colectează, organizează, gestionează şi
partajează variate forme de informaţ ie;
• sistem extranet - colectează, organizează, gestionează si partajează informaţia
asociata cu finalizarea unui proiect (construcţia unei clădiri, de exemplu) între
mai multe organizaţii;
• sistem intranet - colectează, organizează, gestionează si partajează informaţia
asociata cu finalizarea unui proiect (construcţia unei clădiri, de exemplu) între
departamentele unei singure organizaţii;
• sistem de software social - organizează relaţiile sociale ale unui grup;
• foi de calcul online - colaborează şi partajează date si informaţii structurate.
Identificaţi şi alte sisteme şi instrumente de management colaborativ.
 Aplicaţiile de Colaborare pot fi bazate pe web (de exemplu: UseModWiki sau Scoop), sau
pe sisteme desktop (CVS - Concurent Verions System, sau Revision Control Systems - RCS).

Implementarea

Cel mai mare obstacol in implementare unui groupware este de a convinge oamenii să-1
folosească. Instruirea este necesară pentru a face oamenii confortabili în a-l folosi, iar dacă
oamenii nu se vor simţi confortabili cu folosirea unui astfel de software, nu-l vor folosi.
Angajaţilor trebuie să li se dea încurajări pentru utilizarea acestor aplicaţii: răsplăţile pot fi
financiare sau psihologice.
In multe cazuri colaborarea este invers proporţională cu cultura organizaţională a
companiei deci implementarea va fi disruptivă. Deplasarea culturii unei companii de la a fi
competitivă la a fi cooperativă nu este o sarcină uşoară. Se vor cere schimbări la toate nivelele
organiza ţiei, incluzând în departamentele de conducere.
Unul dintre cele mai mari obstacole este dorinţa tipica a organizaţiei de a standardiza
cunoştinţele practicate precum şi acela de a implementa instrumente şi procese care susţin scopul
organizaţiei respective. O valoare mai mare şi o implementare mai rapidă pot fi realizate prin
evitarea zicalei "un software care se potriveşte peste tot". Îndemnând oamenii să adopte acelaşi
rol activ (de exemplu contribuţia produsă şi măsurată de numărul de încărcări/upload-uri) produce
doar un comportament condus de expresia "jocul există după regulile după care este jucat".
Cultivarea practicii de colaborare în locul în care aceasta înfloreşte din propria voinţa aduce cele
mai rapide beneficii.

- Identificaţi cinci sisteme open source tip groupware.

CMS şi integrarea cu sistemele de comerţ electronic

Un sistem de management a conţinutului web bine organizat ar trebui să faciliteze

vânzarea de conţinut electronic. Atât sistemul WCM, cât şi front-end-ul de comerţ electronic
trebuie să fie integrate pentru a oferi servicii de comerţ electronic ce exploatează în mod optim
caracteristicile conţinutului ca şi bun electronic.
In contrast cu celelalte sisteme cu care un CMS se integrează, web - ul şi sistemul de
comerţ electronic oferă serviciile lor unui public mai larg şi, din această cauză, sunt mai accesibile
din exterior. Aceasta implică automat şi luarea în considerare a securităţii sistemului.
 Componentele aplicaţiilor care se bazează pe tehnologia Active-X sau Java pot fi mult
mai uşor integrate într- o pagina web sau aplicaţii de tipul comerţ electronic. Totuşi, sistemul
poate fi sensibil la separarea părţilor publice din sistem de cele care stochează şi administrează
bunurile. De aici, în contrast cu sistemul de management al conţinutulu i web, care face parte din
aplicaţia de prezentare (a imaginii organizaţiei pe Internet), un CMS la nivel de organizaţie ar
trebui să furnizeze conţinutul şi informaţiile relevante într-o formă securizată.

Exemplu
O posibilitate este, de exemplu, folosirea schimbului de mesaje între aplicaţiile web şi
CMS-ul. O dată ce conţinutul relevant a fost pregătit şi aprobat pentru publicarea lui
pe web, acesta poate fi ori trimis în mod activ către aplicaţia de web sau stocat într-o
zonă de unde să poată să fie accesat de către serverul web public. Depinde de
workflow dacă conţinutul din acest context este deja codat pentru publicare pe web sau este doar
un material neprelucrat care să fie inclus în paginile de web. In acest context, for matul mesajelor
şi a fişierelor în care se află conţinutul este crucial. Integrarea poate fi facilitată dacă conţinutul
este deja codat într-un format care poate fi utilizat direct de către aplicaţia web.

In cazul sistemelor de comerţ electronic care integrează conţinut dinamic dintr-un sistem
de gestiune a conţinutului, sistemul de CMS trebuie, de asemenea, să fie protejat faţă de accesul
public. In plus, selecţia conţinutului oferit spre vânzare este un proces activ şi nu toate obiectele
din CMS pot fi oferite/vândute în acelaşi timp. Deşi o integrare directă prin componentele
aplicaţiei şi API poate fi uşor de realizat, este mai sigur dacă sunt separate cele două sisteme şi se
foloseşte schimbul de mesaje şi fişiere ca tip de integrare.
Conform cu procesul de workflow în comerţ electronic alăturat, există trei mari
interacţiuni între un CMS şi un sistem de comerţ electronic:
 Figura 2.2 - Integrarea dintre un CMS şi un sistem de comerţ electronic

1. Livrarea conţinutului informaţional: CMS-ul furnizează metadate şi o reprezentare

proxy a obiectelor conţinut care au fost selectate de utilizatori. Această informaţie ar
trebui furnizată într-un format de schimb, care să poată fi uşor interpretat, procesat şi
inclus în sistemul front-end de comerţ electronic;
2. Cerere de realizare: este un mesaj de la sistemul de comerţ electronic către CMS care
include identificatorii (ID-urile) obiectelor de conţinut (care trebuie să fie unice în
contextul ambelor sisteme); de asemenea, informaţiile referitoare la ce va fi folosit şi
adresa de livrare a clientului sunt incluse de asemenea în cadrul informaţiei. Informaţiile
despre intenţiile de utilizare sunt necesare pentru a clarifica drepturile de securitate. Intr-
o organizaţie orientată pe vânzare, acestea fac parte din comerţul electronic. In acest caz,
folosirea informaţiei nu va fi schimbată între cele doua sisteme;
3. Drepturile de utilizare: CMS-ul trimite un mesaj înapoi specificând situaţia drepturilor.
Acesta reprezintă intrările (input) pentru viitoarele procesări ale cererilor de vânzare.
O altă interfaţă relevantă în context este interfaţa sistemului ERP, în care este trimis un
mesaj referitor la folosirea obiectelor de conţinut. In plus, sistemul necesită şi o interfaţă pentru
sistemul de livrare. In cazul livrării electronice, conţinutul necesar este livrat prin reţele cu viteze
foarte mari, sateliţi, etc. Aceasta este echivalent cu schimbul de conţinut între două organizaţii,
cum ar fi informaţii în fişiere formatate standard şi un subset de metadate care ar trebui livrate
codat în formatul specificat.

Captură de date şi de documente

Este inevitabil ca fiecare companie să genereze şi să proceseze informaţii stocate pe suport

de hârtie. Aproximativ 95%4 dintre înregistrările unei companii tipice sunt constituite din
documente pe suport hârtie.
Pentru mai mult de o decadă, industria a oferit o varietate de soluţii pentru managementul
electronic al informaţiilor in locul celor pe suport hârtie. Soluţiile tradiţionale includ:
• Sisteme workflow: prin acestea se rutează automat imagini ale documentelor de
afaceri, (scrisorile ş i diverse formulare) în cadrul organiza ţiei;
• Sisteme de prelucrare a imaginii: gestionează imaginile stocate, ceea ce oferă o
clasificare mai sofisticată şi o recuperare mai bună decât tradiţionalul sistem de
stocare ş i recuperare a documentelor;
• Sisteme de management al documentelor: salvează fiecare document, dând
posibilitatea unei organizaţii să urmărească datele şi textul concomitent cu
modificările apărute (făcute mai multe persoane) la nivelul documentelor;
• Sisteme de stocare şi recuperare: stochează documentele cu un index de etichete
(numele clienţilor, ID, şi numărul de telefon, de exemplu), dând posibilitatea
operatorului să găsească repede informaţii din baza de date utilizând una sau mai
multe etichete din index;
• Aplicaţii verticale: acestea îndeplinesc cerinţele specifice de procesare datelor în
pieţele verticale (organizaţiile de asigurări şi de sănătate, de exemplu), oferind
aplicaţii customizabile cuplate cu hardware de selectare a imaginilor.
I

^^Q- Identificaţi alte aplicaţii care ar putea să facă parte din soluţiile de management
electronic al documentelor în afara celor enumerate mai sus.

Aceste tehnologii sunt frecvent tratate ca sisteme de management a documentelor,

document imaging, management al conţinutului, managementul electronic al conţinutului, soluţii
de workflow sau sisteme de management a cunoştinţelor. Indiferent de numele ales, acestea oferă
un mecanism de a controla mari colecţii de documente cu scopul de a:
• Salva documentele într-un spaţiu fizic mai mic, conservând o copie a originalului
în formă electronică.
• Accesarea informa ţiilor stocate în documente rapid , uşor şi simultan.
• Accesarea informaţiilor de la mai multe reţele de calculatoare interne sau externe.

4 Captiva Software Corp, 1999

 Este clar că soluţiile de scanare a documentelor oferă beneficii excelente afacerii. Din
păcate totuşi, aceste soluţii adesea au o funcţionalitate limitată în ceea ce priveşte volumul de
captură; ele se concentrează pe managementul, stocarea ş i livrarea documentelor din controlul
lor, dar nu oferă cea mai bună configuraţie scalabilă sau întreprinzătoare croită pentru nevoile
unice ale unei companii. Acesta este motivul pentru care captura documentelor a evoluat într- o
afacere de sine stătătoare.

Procesul de captură

Captura informaţiilor reprezintă procesul de convertire a informaţiilor stocate pe suport de

hârtie, directoare de fax sau în alte formate electronice, în date digitale astfel încât ele sa poată fi
procesate şi stocate printr-o varietate de tehnologii pentru a fi consultate ulterior.
Înainte ca informaţiile dintr-un document să devină date utilizabile trebuie să fie efectuate
mai multe operaţii diferite. Operaţiile aplicate fiecărui document şi ordinea în care acestea trebuie
efectuate constituie fluxul unui proces de captură sau Captureflow. Fluxul de captură este un
concept critic pentru că nu fiecare document se supune aceluiaş i set de sarcini, nici fiecare proces
de afaceri nu necesită aceleaşi informaţii dintr-un document.
Aceasta nu trebuie confundat cu fluxul de lucru (workflow); datele trec prin mai multe
stagii în timpul vieţii lor utile din principala linie a unei aplica ţii de afaceri.
Un sistem electronic tipic care execută captură de informaţii este compus din elemente
software ş i hardware care execută următoarele funcţii:
• Pregătirea documentelor
• Captura imaginii
• Extragerea şi validarea datelor
• Exportarea datelor
• Managementul sistemului şi raportarea
 Figura 2.3 - Procesul de ansamblu de captură a documentelor.

Pregătirea documente lor

Birourile de scanare profesională dedică în mod frecvent mai multe ore-om pregătirii
documentelor decât scanării efective. Această fază iniţială necesită personal disponibil care să
examineze ţi să pregătească documentele pentru procesul de captură. Acesta include eliminarea
agrafelor/capselor sau a altor elemente fizice care sunt inacceptabile, în timp ce se asigură că
paginile individuale nu conţin mâzgălituri sau colţuri îndoite.
În majoritatea cazurilor este vital să se pre-sorteze sau să se creeze grupuri logice de
prioritate pentru procesul de scanare. Aproape toate aplicaţiile de captură procesează serii
distincte de lucru decât sa accepte paginile într-o manieră ad hoc.

Exemplu
Separarea cererilor de revendicare de formularele de garanţie dă posibilitatea unei linii
de procesare şi, în final, a unui mediu de lucru mai eficient. Acest lucru de asemenea
oferă o un prim pas pentru contabilizare şi audit, vital în multe modele de afaceri.

Captura imaginilor

Scanarea unui document produce o imagine grafică ce poate fi apoi stocată într-un
calculator ca o reprezentare digitală a originalului. Când se alege un scanner, există o serie de
criterii ce trebuie respectate. Dimensiunile, volumul şi calitatea hârtiei şi, bineînţeles, costurile de
funcţionare, trebuiesc luate în calcul înainte de a selecta un scanner. Abilitatea de a folosi o gamă
largă de scanere este una care defineşte caracteristicile unui sistem bun de captură de imagini;
există un exces de 250 de scanere create pentru un volum mare de scanări care sunt folosite în
mod normal5.
Merită luat în considerare avantajul unui Automatic Document Feeder (AFD). Acest
dispozitiv dă posibilitatea utilizării unui teanc de hârtie şi automat să se tragă câte o pagină în
scaner, mărind viteza procesului de scanare semnificativ. Majoritatea scanerelor fără AFD sunt
create pentru a scana elemente grafice şi nu sunt potrivite pentru captura de documente. Totuşi,
unele documente care au fost deteriorate sau răsucite, cărţi şi pagini cu note adiţionale ataşate
fizic, etc. au nevoie de o scanare pe un scaner tradiţional.
Scanerele pot gestiona o varietate de dimensiuni de hârtie, de la cărţi de vizită, la schiţe
tehnice. Majoritatea birourilor au nevoie doar de scanare de documente pană la A3 dar, pentru
organizaţiile care au departamente care utilizează planuri sau schiţe arhitecturale, există scanere
cu formate mari care suportă până la documente A0.
Viteza sau trecerea prin scaner a documentului este demnă de luat în seamă. Tipic,
scanerele de captură de documente suportă intre 6 şi 200 de pagini pe minut în mod simplex sau
duplex. Scanarea duplex dă posibilitatea scanării ambelor părţi a paginii dintr-o singură trecere.
Evident, viteza mare şi scanarea duplex măresc costul scanerului. În unele cazuri, două scanere de
20 pagini pe minut oferă avantaj semnificativ decât unul de 40 de pagini pe minut, din motive
software sau de operare. De reţinut că nu toate sistemele de captură a documentelor suportă mai
multe scanere, în timp ce la altele pot exista restricţii licenţă sau de performanţă.
Tehnologiile avansate au permis producătorilor de scanere să creeze dispozitive care sunt
capabile să scaneze paginile color, în plus faţă de tradiţionalul alb şi negru. Aceasta oferă un
avantaj semnificativ pentru privitori, o pagină color adesea conţine informaţii utile care se pierd în
alb/negru, deşi ar trebui luat în seamă şi creşterea în mărime a fiş ierului şi a timpului de scanare.
Din nou, unele softuri de captură sunt capabile să accepte atât rândurile color cât şi cele alb negru,
rutându-le pe amândouă prin procesul de extragere a datelor şi livrând diferite imagini, fiecare
optimizată pentru Internet sau folosire tradiţională într-un software client.
Majoritatea distribuitorilor pot oferi un indicator al sarcinii recomandate pentru produsul
lor şi asta ar trebui luat în considerare; o maşină cu sarcină de lucru mare utilizează materiale mai
robuste şi necesită o testare mai bună în faza de design şi, de obicei, acest lucru se reflectă în pre
ţul de cumpărare. Totuşi, rezultatul constă într- un număr mult mai mic de întreruperi
neplanificate, fapt adesea mult mai valoros pentru multe opera ţii.
Este important să existe posibilitatea de a prelucra şi îmbunătăţii calitatea imaginilor
aplicând diferite tehnologii cum ar fi creşterea contrastului, tăierea marginilor, reconstruirea
caracterelor pierdute şi eliminarea neclarităţilor. A devenit foarte comun ca aceste tehnologii să

5 Pixel Translations, 2004

fie găsite într-un scanner iar variantele automate îl scutesc pe utilizator de diverse reglaje, fapt
care, de asemenea, ar trebui luat în considerare. Trebuie menţionat de asemenea ca modificările
duse unor imagini o pot face pe aceasta inutilă în justiţie dacă un audit de securitate nu poate
dovedii ce s-a întâmplat, de cine şi când relevant în cazul ştergerilor unor pagini goale (când
softul şterge automat paginile pe care le consideră goale). Pentru a evita acest lucru, unele sisteme
de captură permit exportarea imaginii originale şi/sau a unor variante modificate în diverse stagii.
Asigurarea calităţii este de asemenea considerată parte intrinsecă a capturii de imagine.
Implementarea unor opţiuni pentru rotirea imaginilor, ordonarea lor sau pentru o calitate optică
suficient de bună pentru o captură cât mai acurată ar trebu i luate în considerare.
Este imperativ ca softul de captură să ofere o posibilitate de rescanare. Imaginile cu o
calitate slabă, rotaţie incorectă sau alte probleme, ar trebui reprocesate fără a întrerupe orice
sarcină sau adăugând întârzieri evitabile întregului proces. Prepararea bună a documentelor are un
impact semnificativ asupra ratei de gre şeală, rotirea incorectă a paginilor, documentelor
deteriorate sau îndoite, care pot fi evitate în majoritatea cazurilor cu o bună pregătire.
Există două metode de rescanare detaliată: la cerere şi off-line. Cea la cerere corectează
imaginea folosind un soft în timpul scanării. Deoarece întrerupe scanerul, este mai des folosită la
un volum mai mic de date unde trecerea prin scaner nu este principalul motiv de îngrijorare.
Rescanarea off-line este aproape tot timpul de preferat din mai multe motive:
• Investiţia făcută în scanere performante este eficientă deoarece maşinile lucrează
majoritatea timpului;
• Un scaner diferit poate fi optimizat pentru această sarcină (folosirea unui de tip flatbed
decât unul cu tragere automată, de exemplu);
• Scanerele au o gamă largă de setări ce pot fi ajustate care afectează imaginea rezultată
şi un operator dedicat de rescanare va învăţa care opţiuni sunt mai bune pentru fiecare
imagine, minimizând timpul folosit pentru această operaţie.
 Figura 2.4 - Diagrama fluxului de rescanare.

Captura de imagini poate include un element al importării unui document electronic (spre
exemplu faxuri, emailuri, documente word şi altele) şi, deş i necesitatea unui scaner nu este
obligatorie, mulţi dintre distribuitorii aplicaţii de captură de documente o integrează în faza de
scanare a procesului lor pentru a beneficia de avantaje la extragerea datelor şi regulile de validare
din stagiile următoare.

În cazul în care deţineţi un scanner identificaţi viteza acestuia de scanare la ^ diverse

rezolţii.

Extragerea datelor

Când documentele de hârtie sunt primite la un birou ele trebuiesc organizate pentru a fi
utile, fiind sortate, etichetate, ş tampilate puse în fiş iere şi arhivate într-un dulap. Fără aceşti paşi
nimic nu poate fi găsit într-un loc de muncă foarte ocupat, iar în cazul documentelor electronice,
procesul este similar. Un sistem de scanare a documentelor trebuie să conţină un sistem
comprehensiv de indexare, care să organizeze documentele pentru folosirea lor viitoare şi
accesarea lor rapidă, iar extragerea precisă a datelor folositoare reprezintă temelia oricărei soluţii
bune de captură; nu există nici un motiv pentru extragerea de informaţii eronate,
indiferent cât de repede se poate face, pentru că pierderea unei cantităţi mari de timp pentru a
verifica dacă aceste date sunt precise, va compromite întreaga investiţie iniţială în tehnologie.
Există mai multe căi de a asocia informaţii cu o imagine:
Introducerea manuală a informaţiilor care identifică imaginea şi fiş ierele capturate;
Aplicarea recunoaşterii optice sau inteligente a caracterelor (OCR/ICR) şi tehnologii
de recunoaştere a codului de bare dintr-o imagine în vederea extragerii datelor
alfanumerice. Acest lucru poate include, de asemenea, recunoa şterea căsuţelor bifate
sau a opţiunilor cu alegere multiplă;
Aplicând tehnologii de procesare a formularelor (identificarea formularelor, de
exemplu) pentru a diferenţia diferite tipuri de documente.

ioDo Folosind o aplicaţie de recunoaştere optică a caracterelor, încercaţi extragerea

datelor de pe documente diferite (carte, factură, document scris manual).

Introducerea manuală a datelor

Introducerea tradiţionala a datelor sau „Key from Image" poate fi laborioasă şi scumpă
dar are avantajul că este foarte precisă. Numărul de câmpuri şi lungimea lor medie formează baza
pentru calcularea întregului cost de introducere a datelor, iar cercetările indică faptul că operatorii
sunt capabili să introducă date între 8000 şi 11000 caractere pe oră pentru input alfanumeric.
Operatorii de tip „Key from Image" sunt subiecţii unei rate naturale de eroare, fapt care trebuie
luat în considerare.
O medie a industriei pentru greşelile unui singur operator este de 2,2%6, deşi intrările pe
două canale (unde un al doilea operator introduce de asemenea date în sistem, compară cele două
valori) o scade semnificativ. Evident, pentru câmpurile semnificative din sistem, se impune
introducerea pe două canale. Adiţional, ar trebui folosit ghidajul documentarului BSI BIP0008.
Parafrazând: operatorul care scanează documentul nu ar trebui să fie acelaşi cu cel care verifică
indexul datelor pentru ca sistemul să se alinieze la standarde7. Totuşi, ca regulă generală, trebuie
să existe trei câmpuri pe document pentru a minimiza erorile (probabilitatea ca toate cele trei
câmpuri dintr-un document să fie greşite este statistic foarte scăzută).
Tehnologia „Key from Image" este ideală pentru documente disipate. Prin natura lor,
acestea sunt dificil de automatizat şi necesită inteligenţă umană şi operatori care cunosc
terminologia documentului. Prin urmare, acest fapt presupune frecvent folosirea unei

6 Census 2000 Testing, Experimentation and Evaluation Program, iulie 2003

7 A Code of Practice for Legal Admissibility and Evidential Weight of Information Stored Electronically, 2004
persoane mai pregătite în domeniu decât a unui funcţionar, mai eficient din punct de vedere al
costului.

Exemplu
rage

Figura 2.5 - Procesare de tip „Key from Image".

Unele instrumente măresc viteza procesului de tastare, un foarte bun exemplu fiind
asistentul de index OCR. În acest exemplu, aplicaţia transformă documentul în OCR şi prezintă
imaginea şi textul aferent operatorului care foloseş te mouse-ul pentru a selecta textul pe care
doreşte să-1 indexeze. Folosind această tehnologie ratele de tastare pot depăş ii de 10 ori media
din industrie minimizând costul de instruire şi astfel reducând costul total al sistemelor de captură.
Oricare ar fi baza tehnologiei, un avantaj semnificativ al „Key from Image" este interfaţa
interactivă, unde date din unul sau mai multe câmpuri pot fi folosite pentru a interoga o sursă
îndepărtată (fişiere, baze de date, sistem LoB) deci împrospătând datele de referinţă şi alte
informaţii. Permiţând interacţiunile cu un operator instruit, interfeţele pot simplifica captura de
date şi creşte precizia.

OCR, OMR, ICR şi codul de bare

Recunoaşterea optică a caracterelor tipărite (OCR) şi citirea codurilor de bare sunt forme
prestabilite ale automatizării. Ratele de precizie sunt variabile care ţin de scaner sau de calitatea
documentului, dar testele indică că 0,04% din OCR-uri şi 0,00002% din codurile de
bare au fost greşite chiar în condiţii ideale. Experienţa practică din Marea Britanie sugerează că
OCR-urile brute şi necorectate oferă aproximativ 10-30% rebuturi în timp ce codurile de bare sunt
citite corect, dat fiind fapt ul că imaginea are o calitate suficient de bună.
Este important de notat diferenţa dintre greşelile de substituire şi rebut. Rata de rebut a
unei erori este cea mai citată şi reflectă numărul de caractere citite greş it sau recunoscute de
program ca citite greş it; o eroare de substituţie este clasificată ca citită greş it şi interpretată
incorect dar care nu este marcată corespunzător. Un exemplu este ca programul ar trebui să
citească un "c" şi îl recunoaşte ca un "e" iar greşeala nu este identificată.
În plus este o diferenţă substanţială între rata de ratare dintre caractere şi câmpuri.

^ Exemplu
s
Considerând un document care are 10 câmpuri fiecare cu câte 10 caractere
şi motorul OCR susţine că rata de a da greş este de 20% rezultă că fiecare caracter
are o şansă de 1 la 50 de a fi greşit şi atunci potenţialul de eroare a întregului câmp
este de 1 din 5 adică 20% pentru exemplu următor.

100 de caractere cu 2 greşeli. Un câmp cu un nivel de 20%

MR

Litera "U" este corectă, nu "V"

Figura 2.6 - Identificarea greşită a caracterelor în OCR.

Acest lucru este inacceptabil în multe medii, fiind necesare verificări adiţionale, referinţe
încrucişate sau validări externe. Zonele OCR sunt frecvent asociate cu diferite câmpuri de index
cu zone unice din document. Spre exemp lu: dacă un număr de referinţă este adesea tipărit în
partea de sus stânga a unui document, este foarte posibil să se configureze multe sisteme astfel ca
regiunea să fie procesată în OCR şi datele rezultate să fie aplicate câmpului relevant. Este
important ca fiecare document să satisfacă nişte criterii de bază pentru ca tehnica să funcţioneze,
şi anume: toate documentele trebuie să aibă datele în acelaş i loc şi să folosească un font care
poate fi recunoscut, imaginea trebuie să nu conţină îndoituri sau gre şeli de poziţionare şi, ideal,
fiecare item de date, ar trebui verificat cu un câmp secundar în baza unei reguli definite. Este
foarte posibil ca introducerea manuală, cu toate greutăţile, ei să fie mai justificată.
O extensie logică la zona bazată pe OCR este să se citească întreaga pagină, proces utilizat
în mod normal pentru PDF-uri şi pentru sistemul de recuperare care oferă o opţiune de căutare în
tot textul. Poate fi mult mai productiv să cauţi un singur cuvânt sau o frază într-un raport mai larg
decât să te bazezi doar pe titlu.
Tehnologia OMR (Optical Mark Recognition - Recunoaşterea Optică a Semnelor)
detectează absenţa sau prezenţa unui semn şi poate fi considerată 99% precisă 8 odată ce este
configurată. Notele de mai sus privind acurateţea poziţională se aplică la OMR mult mai stringent,
în timp ce căsuţele tind să fie poziţionate în apropiere.
Fiecare ofertant de tehnologie de captură va furniza specificaţiile proprii pentru căsuţa
limită dar, în general, este considerată o practică bună ca pere ţii unei căsuţe să fie de 2 pixeli
lungime. Presupunând rezoluţia de 200 dpi aceasta va indica o grosime a peretelui de 0,25 mm
pentru că acest lucru dă softului de recunoaştere o şansă rezonabilă de a recunoaşte marginile de
pe toate părţile şi astfel diferenţiind datele clienţilor de fundal. Altă soluţie este folosirea cernelii
de excludere pentru a face informa ţiile statice să se piardă la scanare lăsând doar urmele de
stilou. Aceasta poate avea ramifica ţii legale deoarece imaginea nu mai este o reprezentare
rezonabilă a copiei de pe hârtie şi, în plus, poate necesita redesenarea ei.
Recunoaşterea inteligentă a caracterelor (ICR) este o extensie logică a tehnologiilor de
recunoaştere citate, dezvoltată pentru a citi date scrise de mână. Deşi este foarte afectată de
calitatea şi claritatea textului şi imaginii originale, rate mai bune de recunoaştere sunt posibile
folosind informa ţiile contextuale. Recunoaş terea cuvintelor întregi din dicţionar este mai uşoară
decât încercarea de analizare individuală a caracterelor în timp ce citirea liniei de total a facturii
(unde datele sunt întotdeauna numerice) este un exemplu de un dicţionar mai mic unde ratele de
acurateţe pot fi îmbunătăţite mult.
Cunoaşterea gramaticii limbii poate fi de asemenea foarte folositoare; este posibil să fie
folosite diferite grupuri de câte trei litere care au loc într-o limbă. Spre exemplu în engleză "ion"
este folosit mai des decât "dle" şi variate deduc ţii pot fi făcute pentru a îmbunătăţii
9
acurate ţea.
Bineînţeles că aceste tehnici au fost dovedite folosind tradiţionalul OCR. Este considerată
o practică bună a constrânge scrisul cu căsuţe, aşadar încurajând scriitorul să spaţieze scrisul şi să
tipărească la o mărime rezonabilă astfel maximizând rata de succes a recunoaşteri. Din nou,
înregistrarea precisă a paginii este cerinţă pentru orice aplicaţie ICR.
În prezent scrisul cursiv de mână este foarte dificil de recunoscut cu orice precizie
rezonabilă şi deşi diverse organizaţii examinează aceste sector de piaţă, nu trebuie să ne aşteptăm
să vedem o dezvoltare semnificativă în următorii ani.

8 Research in Optical Mark Recognition, aprilie 2004, US Census Bureau Acquisition Division
Formulare

Recunoaşterea formularelor a crescut din zona OCR şi primele produse potriveau textul cu
rezultatele aşteptate şi astfel diferenţiau o pagină de alta. Tehnologia s-a dezvoltat semnificativ şi
multe aplica ţii execută recunoaşterea unei pagini prin mai multe mijloace.

Privire generală asupra paginii (ID dinamic). Tehnica implică de obicei construirea unei
histograme alb-negru a paginii şi o compară cu o bibliotecă predefinită. Dacă întreaga imagine nu
corespunde, cele mai multe aplicaţii vor împărţii pagina în cadrane şi apoi compară fiecare
secţiune pentru o acurate ţe mai bună. Deşi abordarea este rapidă, deoarece histogramele sunt fiş
iere foarte mici şi uşor de creat, este posibil să se obţină rezultate false, deci aplicaţiile tind să
ofere o formă de indicator de încredere. Paginile care aflate sub un indicator prestabilit sunt
trecute printr-un proces de identificare secundar.

Potrivirea din context sau potrivirea cuvintelor cheie. O apropiere în forţă care transformă pagina
în OCR şi compară textul rezultat cu documentele master. Este evident folosirea mai intensivă a
procesorului dar succesul este ridicat. Este frecvent singura cale de a diferenţia paginile cu număr
mare de similitudini. Din nou, aplicaţiile ar trebui să se utilizeze un indicator de încredere pentru a
izola limita documentelor.

Application Form
Branch/Agency BrenchAgsncv Code Seller Coda

Home Loan |nv4»1rn»nt Home Loan Pension Home Loan Please tick v'typa of loan required 11819
1. Personal Details
Principal Applicant Joint Applicant
Mr Mrs Miss Ms Mr Mrs Miss Ms
First Name

Surna
me
Cusionw
fiumfcw
Address

C
s>
Q.
Ç -"»irhs vttrs months
"O

Figura 2.7 - Recunoaşterea caracterelor din formulare.

Indiferent de tehnologia folosită, este normal să se adapteze procesul cu o interfaţă de
identificare manuală, pentru a lăsa operatorul să facă o selecţie în fiecare situaţie în care aplicaţia
nu poate să facă o selecţie automată. Unele aplicaţii înva ţă de la utilizatori. Asta înseamnă că o
nouă pagină care încă nu a fost văzută va fi in final prezentată unui operator şi este posibil să se
introducă pagina în bibliotecă; paginile ulterioare cu acelaşi tipar vor fi automat recunoscute. Alte
aplica ţii de captură au nevoie ca biblioteca să fie reconstruită manual ocazional pentru a adăuga
noi tipare.
O tehnologie care se dezvoltă rapid este cea a recunoaşterii libere a formularelor. Aceasta
este foarte des întâlnită în procesarea facturilor, unde documentele conţin acelea ş i câmpuri dar
conţinutul este substanţial diferit. În multe ca zuri nu este viabil să se creeze o bibliotecă cu toate
variantele posibile deci recunoaşterea liberă a formularelor câştigă teren. Aceasta utilizează OCR
din nou, combinând cu un set de reguli care indică că atunci când cuvântul "total" apare în text,
următorul set de numere ar trebui citit şi stocat în câmpul de Total din baza de date, de exemplu.
Există un număr de variaţii pe baza acestei idei: în timp ce unele produse vor folosi numai
arborele de reguli, altele le vor mixa parţial cu identificarea dina mică şi vor crea o bibliotecă de
pagini comune, pentru a face mai rapidă recunoaşterea formelor văzute frecvent de sistem.

Indiferent de tehnică, orice sistem de recunoaştere automată a formelor va da greş în

identificarea unor forme, varianta manuală trebuind să existe tot timpul la dispoziţie. În plus, toate
motoarele OCR vor rata citirea documentelor care au fost scanate prost sau sunt foarte slabe
calitativ; trebuie luate in calcul la modalităţile de livrare şi la deteriorarea fizică care este foarte
posibil să se întâmple la aceste pagini pentru a realiza că nu este posibil să se citească întregul
document în toate cazurile. Aşadar validarea stringentă ar trebui considerată de rigoare în orice
mediu unde integritatea datelor este importantă.

Figura 2.8 - Ruta de ieşire.

Surse importate

Majoritatea sistemelor de captură de azi se confruntă cu documente de hârtie, dar aproape

toate sunt capabile să aducă documentele scanate anterior la un format de standard industrial şi să le
proceseze ca şi cum ar fi fost scanate. Monitorizând creşterea în comunicaţiile electronice, a devenit
foarte important să se accepte documente standard office iar ele să fie procesate în acelaşi fel.
Considerând o ordine de achiziţionare: acesta poate veni prin fax, hârtie sau email, totuşi
procesul care survine ar trebui să fie acelaşi. Astfel, industria se îndreaptă spre o perspectivă a unui
"document global" unde orice fişier poate fi acceptat. Fiind considerat un fel de „căsuţă poştală
digitală", acest lucru conduce la un beneficiu semnificativ pentru un departament mare. În practică,
pentru a recunoaşte şi a procesa documente, se folosesc toate tehnologiile menţionate mai sus, pe
lângă un set complex de reguli de afaceri şi de tratare a erorilor; designul şi configuraţia acestor
reguli formează cea mai mare parte a costului de implementare, adesea depăşind costul
componentelor software.
Merită să fie luat în considerare ce necesităţi va avea organizaţia utilizatoare în domeniul
sistemelor de captură; este de presupus că înregistrările de voce vor avea nevoie de un management
la un anumit punct, spre exemplu.
Exportul datelor

În final, rolul tuturor soluţiilor de captură este de a oferi date în formate folosibile. Într-un
birou tipic, fişierele de hârtie sunt găsite într-un anume dosar, într-un anume sertar, într-un anume
dulap. Este foarte uşor de replicat această structură folosind dosare şi directoare într-un calculator
iar aceasta are beneficiul unui cost foarte scăzut de intrare şi o simplă tranziţie pentru personalul
din birou. La fel, stocarea documentelor într-un dosar de calculator este adesea o soluţie foarte
bună dar, de asemenea, lipseşte complexitatea unor soluţii mai puternice; nu există o cale directă
de a căuta în mai multe dosare pentru un document pus greşit, spre exemplu. Formatul imaginii
exportate ar trebui luat în considerare; un format TIFF este universal acceptat şi recunoscut ca un
standard deschis, el reprezentând imaginea originală punct cu punct, nu pierde detalii în timpul
compresiei şi poate fi citit de un număr foarte mare de sisteme.

PDF-ul câştigă de asemenea teren ca un format acceptat, fiind în special folosit pentru
distribuţie pe Internet, deoarece programul care recunoaşte formatul este gratuit şi se comportă ca
un plug-in în toate browser-ele comune.
 Figura 2.9 - Fluxul de export.
Considerând că, prin design, sistemele de captură creează un volum semnificativ de
informaţii, este de multe ori de dorit a avea ca avantaj utilizarea unui sistem de management al
datelor în locuri care să accepte, proceseze şi stocheze acest trafic. Este imperativ ca sistemele de
captură să fie capabile să comunice efectiv cu orice program care le foloseşte, imaginile şi datele
dintr- un document trebuie transferate ideal fără intervenţie umană, rapid şi eficient.
În timp ce toate soluţiile de captură suportă un număr comun de formate de schimb de date
ca CSV, ODBC sau XML, ceea ce se câştigă în aparenţă prin utilizarea acestor formate, se pierde
prin lipsă de securitate, fiabilitate şi posibilitate de urmă rire. Prin definiţie, ele exportă date în
dosare comune sau directoare şi asta nu este acceptabil din mai multe motive. Astfel majoritatea
sistemelor au posibilitatea de a interacţiona direct cu un depozite populare sau soluţii de fluxuri de
lucru, împingând documentele şi datele în programul de management al documentului într-o
locaţie mai precisă şi oferă un control mai bun al erorilor sau evenimentelor care pot apărea în
timpul acestei migraţii.

Managementul sistemului şi raportarea

Integrarea şi managementul procesului de captură, asigurarea siguranţei şi raportarea

statistică şi a rezultatelor sunt sarcini vitale secundare pentru orice flux de captură.
 Figura 2.10 - Integrarea procesului de captură a documentelor cu alte procese.
Siguranţă şi scalabilitate

Programul de captură trebuie sa fie stabil în toate condiţiile de operare. Va avea un impact
care nu poate fi contabilizat şi permis în sistem o creş tere a volumului de scanare? O creştere în
volum necesită mai multe staţii de procesare şi doar câteva soluţii oferă un produs cu adevărat
scalabil; majoritatea pachetelor procesează încărcături de documente pe rând, iar adăugarea unui al
doilea client de index, nu ar înjumătăţii timpul necesar pentru indexare. Un produs mult mai scalabil
sparge lucrul în pagini individuale sau documente, doar la acest nivel va fi posibil ca mai multe
staţii de indexare să folosească în comun aceeaşi încărcătură.
În funcţie de mediul de lucru, o soluţie ar fi utilizarea staţii de scanare multiple mici şi să fie
legate ca să exporte în aceiaşi bază de date centralizată. În aceste cazuri merită investigat ce opţiuni
permite programul de captură: este nevoie ca indexarea să fie făcută într- o loca ţie anume sau de un
anume utilizator? Ce flexibilitate există în configuraţie şi va func ţiona programul într-un fel
suficient de acceptabil pentru procesul de afacere şi utilizatorii sistemului?
Este important de asemenea să se asigure cum soluţia va reuşi să se recupereze din dezastru
şi să se înţeleagă ce impact va avea orice ratare (software sau hardware) în proces ca ansamblu.
Sistemele care merg singure vor opri procesarea imaginilor atunci când apare o eroare de sistem dar
acest lucru nu trebuie să reprezinte cazul pentru mediu de producţie cu mai multe staţii de lucru.
Soluţia client/server mecanizează o arhitectură care poate mai bine să gestioneze probleme de reţea
şi de hardware şi trebuie considerată mandatorie în implementări mai mari; recuperarea din
asemenea erori este o caracteristică standard ale acestor sisteme dar, de obicei, nu este menţionată
în soluţii ale grupului de lucru.
 Licenţierea programelor de captură este de obicei în funcţie de mai multe imagini care sunt
scanate sau importate; o pagină cu 2 feţe este considerată ca 2 imagini. Doar dacă afacerea are un
volum lunar foarte stabil şi precis, este înţelept să se considere o licenţă anuală pentru că acest lucru
furnizează variaţii în încărcătura de lucru fără a forţa cumpărarea unei licenţe suficient de mari
pentru a funcţiona în vârfuri ocazionale pe lunare. Unele aplicaţii (tipice client server) vor folosi
licenţiere concurentă mai repede decât o rută specificată de maşină. Asta va permite un mediu mai
flexibil de lucru în timp ce mai mulţi utilizatori pot folosi aceiaş i licenţă dacă modelele de lucru o
permit. Această abordare are un alt avantaj distinct pentru un sit mai mare: a devenit posibil să se
creeze un computer standard şi astfel se reduce nivelul de cunoştinţe al specialiştilor MIS şi astfel
economisind bani şi timp.

Auditul şi raportarea
 Pentru a ajunge la a pune în practică linii de ghidare curente, este imperativ ca softul de
captură să fie capabil să găsească documentele în timp ce ele sunt în mişcare în sistem: cine a
scanat documentele; cine le-a indexat şi cât timp i-a luat; ce se întâmplă dacă alte operaţii au avut
loc şi în final unde au fost trimise datele finale. Ar trebui luat în considerare dacă este acceptabil să
fie modificată o imagine; ca un exemplu în unele medii vizualizarea documentului este considerată
o modificare şi astfel şi originalul este reţinut. Acest lucru poate fi un rezultat al ştergerii paginilor
goale; în cele mai multe astfel de cazuri este esenţial un audit de evenimente ca acestea; în practică
după compresarea imaginilor, o pagină goală ocupă atât de puţin spaţiu încât nu merită bătaia de
cap care implică ştergerea ei.
Trebuie, de asemenea, să se asigurare faptul ca informaţiile de audit care au sens să poată fi
extrase în diverse momente de timp în timpul acestui proces şi nu doar la sfâr ş itul zilei.

^ Exemplu
ţOisl
Batch Doc Scan Op Index Op No. Of Index Time Export Time
Keys

184252

1 Alan H. Peter B 48 21/07/2004 21/07/2004

11:24:15 11:24:15

2 Tony L Peter B 42 21/07/2004 21/07/2004

11:25:01 11:29:10
3 Anne T Peter B 15 21/07/2004 21/07/2004
11:25:31 11:30:18
184253

1 Anne T Geoff B 10 21/07/2004 21/.07/04

13:10:48 13:11:55

Figura 2.11 - Raport tipic de date de audit.

Rezumat
Într-un sistem de captură de informaţii trebuiesc îndeplinite mai multe obiective înainte ca
informaţiile dintr- un document să devină date utilizabile, care pot fi eliberate apoi spre folosire
într- o aplicaţie finală.
Într-un flux de captură particular sunt realizate mai multe sarcini. După cum s-
a văzut, acestea pot cuprinde introducerea manuală de date, validarea datelor şi
verificarea calităţii (strângerea automată de date cum ar fi recunoaşterea de coduri de
bare şi recunoaşterea din câmpuri, mărirea imaginilor) şi exportarea. Deoarece fiecare
document poate necesita setul său propriu de sarcini de captură,
 este important să se aibă în vedere ca procesul de captură să fie în întregime
customizabil pentru a îndeplini necesităţile curente şi de viitor. Este important să fie
luate în considerare standarde ce trebuiesc atinse şi să fie aleasă platforma care este
capabilă să atingă sau să depăşească aceste obligaţii.
În următorul tabel se prezintă sumarul celor mai frecvente probleme
întâmpinate de către o organizaţie care achiziţionează sisteme de captură astăzi.

Necesităţi Consideraţii importante

Noi funcţionalităţi
Asiguraţi faptul că producătorul de sisteme de captură

incorporează frecvent noi tehnologii şi produse pentru o gamă

de necesităţi

Funcţionalitatea nu este momentan Asiguraţi faptul că sistemul de captură are instrumente de

disponibilă sau are nevoie de dezvoltare customizare cum ar fi kit de dezvoltare de module pentru

limba sau limbile pe care le folosiţi

Procesarea unui număr mare de pagini
Alegeţi un sistem de captură de informaţii scalabil care are un

număr semnificativ şi demonstrabil de site-uri de lucru mari

Suportă noi scanere

Asiguraţi-vă că sistemul de captură suportă drivere de

scanere de standard industrial

Procesează diferite tipuri de documente Concentraţi-vă pe sisteme de captură care permit soluţiei

dumneavoastră sau a furnizorului dumneavoastră să

stabilească fluxul necesar de procesare decât să vă bazaţi pe

distribuitorul de aplicaţii.

Suportă un sistem de management al Asiguraţi faptul că sistemul de captură este de la un

documentelor particular distribuitor care poate să demonstreze practic

compatibilitatea programelor şi nu are aran jamente de

parteneriat active.
Reguli de afaceri complexe
Flux de captură flexibil care poate fi modificat de către

partenerii dumneavoastră IT

Compatibilitate cu alte sisteme, spre Platformă care este în statistici şi în audit bogată şi care să

exemplu Sarbanes-Oxley poată fi exportată cu uşurinţă

Document Management System

Sistemele de management al documentelor sunt pachete software realizate pentru a ajuta

organizaţiile de orice tip în managementul documentelor stocate în forma electronică precum şi de a
realiza trecerea de la documente şi organizări de documente (dosare,
bibliorafturi) din forma tradiţionala pe hârtie în formă electronică. Ele sunt şi un mijloc prin care se
gestionează foarte eficient proprietatea intelectuală a organizaţiei, menţinută în documentele
organiza ţiei răspândite în diverse reţele, pe diverse staţii de lucru, servere, unele pe hârtie, altele în
diferite conturi de mail, în filiale ale organiza ţiei etc.
Aceste sisteme gestionează întregul ciclu de viaţă al unui document, de la crearea sa,
multiplele sale versiuni realizate în manieră multi-user, stocarea tuturor versiunilor precum şi
realizarea şi stocarea fluxului acestui document în cadrul organizaţiei, repartizarea către utilizatori,
birouri, filiale sau entităţi externe organizaţiei. Un modul important al unui astfel de sistem este
modulul de registratură electronică, modul prin care se realizează înregistrarea electronica pe
registrele organiza ţiei a tuturor documentelor în curs de intrare sau de ieş ire, precum şi a
documentelor interne supuse regulamentului de înregistrare pe registre.

Legea arhivării electronice

Intrarea în vigoare a Legii Arhivarii electronice (nr.135 din 2007), completată de

dispoziţiile Legii privind Arhivele Naţionale, a Legii semnăturii electronice, a Legii comerţului
electronic şi de reglementările în vigoare privind conservarea, accesul şi protecţia informaţiei cu
caracter public sau privat, este privită de către jucătorii de pe piaţa locală de Document
Management drept începutul unui adevărat boom în domeniu. Mai precis, din momentul în care
legea va deveni func ţionala, piaţa va înregistra o dublare a cifrei de afaceri pe o perioada de un an
şi o creştere accelerata încă 4-5 ani.
Articolul 5 (Capitolul III) din Legea arhivarii electronice, p revede că: „Orice instituţie
publică şi orice companie, societate naţională sau societate comerciala la care statul este acţionar
majoritar are obliga ţia sa arhiveze electronic în condiţii corespunzătoare, pe întreaga durată de
păstrare, documentele create sau deţinute, asigurându-le împotriva distrugerii, degradării, sustragerii
ori comercializării în alte condiţii decât cele prevăzute de lege". Efectele colaterale ale acestui act
normativ, coroborate cu cele ale integrării, vor asigura o gamă largă de clienţi şi din afara sferei de
acţionariat a statului, pe primul loc situându-se instituţiile financiare, companiile de retail,
telecomunica ţii etc.

Cine are nevoie de o soluţie de Document Management?

Din perspectiva unui editor sau producător de asemenea soluţii, răspunsul nu este prea
dificil9 - toate firmele care lucrează cu un volum mare şi aflat într-o creştere continuă de
documente, în care informaţia se modifică rapid, în care

9 Piaţa de Document Management aşteaptă boom-ul, http://www.marketwatch.ro/articles.php?ai=1972

 timpul pierdut cu căutarea datelor trebuie redus drastic, companii cu filiale multiple,
care au nevoie de un grad sporit de securitate a accesului la informaţie, dar care au
nevoie şi de date actualizate permanent.
Enumerarea de mai sus schiţează imaginea unei companii dinamice şi competitive,
care vrea sa rămână pe piaţă cat mai mult posibil. Iar oferta este accesibila chiar şi
companiilor din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, soluţiile de gestiune
electronica a documentelor nemaifiind apanajul „giganţilor". Desigur, în acest context,
intervine problema rentabilizării rapide a investiţiei, un aspect delicat, greu de realizat,
indiferent de mărimea organizaţiei. Credeţi că organizaţia în care activaţi are nevoie de
ioDo o soluţie de gestiune a documentelor ? Motivaţi răspunsul.

Necesitatea unei aplicaţii pentru managementul documentelor

In multe organizaţii, informaţii esenţiale sunt „închise" în teancuri de hârtii sau în „insule"
izolate de informaţii electronice. Companiile şi instituţiile sunt copleş ite de cerinţele de gestionare
a informaţiilor, de conformitate cu cerinţele legale, diverse regulamente/reglementari specifice,
având costuri de gestionare a informaţiilor în continua creştere. Organizaţiile au în mod tipic nevoie
de a arhiva volume considerabile de date pentru perioade mari de timp, în condiţii de siguranţă,
înaltă disponibilitate şi refolosire facilă, toate acestea la un cost cat mai mic.
Organizaţiile sunt preocupate mai mult ca niciodată de managementul documentelor. Mai
mult de 80% din informaţia dintr-o organizaţie10 este informaţie nestructurată. Datorită exploziei
acestei informaţii, organizaţiile au nevoie de soluţii şi strategii pentru a le ajuta la controlul şi
transformarea acesteia într-un atuu, transformarea riscului într-o oportunitate şi reducerea costului
utilizării informaţiei.
Îmbunătăţirea fluxului de circulaţie a documentelor vine mai mult din experienţa practica,
de zi cu zi: costuri ridicate cu distribuţia informaţiei, pierderea unor documente sau regăsirea
greoaie a unor informaţii, imposibilitatea urmăririi activităţii desfăşurate, comunicare ineficienta în
cadrul organizaţiei, existenţa unor întârzieri în procesul de aprobare a unor documente, creşterea
costurilor necesare depozitării documentelor etc.

Exista mai multe aspecte care impun utilizarea unui astfel de produs, însă cele mai
evidente ar fi:

10 Document Management de la SOBIS Eficienta pentru success,

http://www.marketwatch.ro/mw/indexphp?do=9&tl=0&ar=563&viz=true
 • evitarea sincopelor în transmiterea fizică a documentelor;
• reutilizarea informaţiilor existente;
• adaptarea la cerinţele tehnologice ale partenerilor;
• promovarea unei imagini coerente şi consistente;
• necesitatea încadrării în anumite standarde.

Cerinţe minime ale unei aplicaţii de Document Management

Conform Siveco11, orice aplicaţie de document management trebuie să aibă în vedere:

• registratură electronică;
• managementul documentelor de uz curent - indexare, versionare, procesare pe flux,
control al accesului, mecanisme de regăsire;
• managementul documentelor din arhiva organizaţiei - digitizare, indexare, mecanisme
de regăsire, control al accesului, interval de păstrare;

Un astfel de sistem ar trebui sa includă şi:

• zona de stocare a documentelor în format electronic;
• metodă de adăugare/extragere a documentelor;
• metodă de identificare a documentelor;
• un mecanism de blocare a documentului, în aşa fel încât un singur utilizator să poată
modifica documentul la un moment dat;
• control de versiune şi istoric al modificărilor;
• securitate, pentru a controla accesul utilizatorilor la documente;
• metoda de căutare, pentru a regăsi cu uşurinţă documentul necesar;
• flux de documente, pentru a transmite documentele intre utilizatori într-un mod
structurat.

Funcţionalităţi

DMS - Document Management Systems, sistem de gestiune a documentelor, reprezintă un

set de programe folosite pentru a urmări şi pentru a stoca documente electronice şi/sau imagini.
Sistemul face pare din clasa mai largă a gestiunii conţinutului, făcând adesea 12parte din sisteme de
tip Enterprise Content Management şi este integrat cu alte sisteme informatice. Sistemele de
Document management oferă facilitaţi de stocare, versionare, metadate, securitate a vansata,
indexare, căutare şi afişare documente etc., după cum urmează:

11 SIVADOC - ordine în documente, http://www.marketwatch.ro/mw/indexphp?do=9&tl=0&ar=565&viz=true

12 Enterprise Content Management Association, http://www.aiim.org/
 • Metadatele sunt stocate pentru fiecare document în parte. Metadatele nu fac parte din
documentul în sine, ci conţin informaţii referitoare la document, ce sunt ataşate
documentului, informaţii suplimentare care sunt în întregime căutabile, şi care, prin
conţinutul lor descriptiv, măresc posibilităţile de regăsire a documentului la o căutare.
De exemplu, acestea pot fi, data la care documentul a fost introdus în sistem şi
utilizatorul care a realizat aceasta operaţiune. Sistemul poate, de asemenea, să extragă
date din documente în diferite moduri: OCR, ICR, BCR, patch code (coduri de
separare), batch code (coduri de lot documente), legătură la baza de date externa,
extragere text din documente electronice. Extragerea de metadate (a întregului text
disponibil în documente) favorizează modalitatea de căutare fulltext. Textul extras din
document poate fi stocat ca şi metadata sau stocat împreună cu imaginea sau separat, ca
resursă utilizabilă în timpul căutării într-o colec ţie de documente.
• integrabilitatea este capacitatea sistemelor de document management de a face parte din
alte aplica ţii şi de a funcţiona în cadrul acestora ca un modul, astfel încât utilizatorii sa
aibă percepţia unui sistem unitar. Aceştia pot vizualiza documente direct din depozitul
sistemului de document management, pot face schimbări, pot salva noua versiune fără a
părăsi aplicaţia folosită şi a o deschide pe cea de DMS.
Integrarea sistemelor este disponibilă în general pentru suite de tip "office", "e-mail" şi
"colaborativ", făcându-se folosind standarde deschise de genul ODMA (Open Document
Management API-standard, recunoscut pentru partajarea fişierelor), LDAP (protocol folosit în
gestionarea identităţilor dintr-o companie, accesului la aplicaţiile corporatiste, securitate şi
gestionarea informaţiilor de tip organizaţional; faţă de bazele de date relaţionale, un director LDAP
prezintă câteva caracteristici importante: este mai „orientat-obiect", poate reflecta ierarhii şi
prezintă o optimizare pentru citirea informaţiilor stocate), WebDAV (Distributed Authoring and
Versioning - permite manipularea uşoară a documentelor şi scripturilor de pe un server Web şi are
funcţii adiţionale pentru a simplifica controlul versiunilor pentru mai mulţi autori) şi SOAP (Simple
Object Access Protocol - este un protocol de apel al unor funcţii de pe alte servere folosind XML
pentru codificarea numelor de funcţie apelate, parametri şi returnarea rezultatelor), pentru a permite
integrarea ulterioară cu alte aplicaţii;
• capturarea de date este procesul prin care se obţin date electronice din date existente în
format fizic, prin scanarea documentelor, aplicarea de metode automate sau semi-
automate de extragere a datelor (OCR, ICR, transformare de conţinut - procesul de a
transforma în text editabil o parte a unei imagini care conţine un document scris de
mana, indexare);
• indexarea este operaţia prin care documentelor le sunt atribuite un set de date de identificare
unice. Indexarea este procesul prin care o componenta software specializată (numita şi „motor
de indexare") procesează conţinutul, descompunând "masa de text" în componentele sale
elementare, stocându-le în structuri de liste, alături de alte informaţii conexe, cum ar fi locaţiile
 lor relative (unele fata de altele), apartenenta la document etc. Este o operaţiune realizată pentru
a simplifica operaţiunea de căutare şi vizualizare a datelor. De aceea, o importanta critica o are
crearea unei topologii de indecşii;
• stocarea documentelor implică şi gestiunea lor şi a ciclului de viaţa al acestora: cum sunt
clasificate, unde sunt stocate, pentru cat timp, unde vor fi mutate, dacă vor fi distruse (şterse) şi
ce timp de viaţă au;
• vizualizarea documentelor într-un context electronic poate fi o problema. Vizualizarea unui
singur document după un criteriu unic este o operaţie simplă, dar devine complicată dacă
utilizatorul căuta documente folosind mai multe criterii, criterii de căutare parţiale, fraze care
pot apărea în context şi expresii boo leene. Aceste operaţii se realizează folosind o structura de
indecşii implementată intern pe baza de date şi utilizează, de asemenea, cât mai mult resursele
de optimizare existente în sistemul de gestiune al bazei de date;
• securitatea este vitală în cele mai multe sisteme de document management. Aceste sisteme
corespund unor standarde înalte de securitate, sunt integrabile cu solu ţii de semnătură digitală şi
soluţii de criptare date. Unele sisteme au un modul de gestiune a drepturilor date utilizatorilor,
ce gestionează profile de utilizatori, roluri, drepturi de acces pe categorii de documente, permisii
individuale pentru orice nivel;
• mediul de lucru colaborativ: implementarea facilitaţii de "check in/intrare" - "check aut/ieşire"
(luare document în editare) aseamănă DMS cu mediul de lucru colaborativ. Astfel, un document
luat în editare de un utilizator, va fi disponibil spre citire pentru ceilalţi utilizatori până când
utilizatorul activ va debloca documentul;
• versionarea documentelor este un proces ce permite utilizatorilor sa vizualizeze şi să restaureze
versiuni anterioare ale documentelor (acest lucru se face tot datorită procesului de "check in" -
"check out"). Se asigură astfel managementul modificărilor survenite asupra documentului,
incluzând facilitatea de check out (trimiterea unui document în dosarul de lucru care urmează a
fi procesat de către autorul documentului) şi „check in" (salvarea modificărilor asupra
documentului), în funcţie de modul de configurare, astfel rezultând o nouă versiune a
documentului, urmărirea reviziilor, controlul versiunilor şi înregistrărilor;
• registratura - gestiunea informaţiilor despre documente: termene de rezolvare sau de
răspuns a documentelor cu posibilitatea de alertare a persoanelor implicate, gestiunea
persoanelor implicate în rezolvarea documentelor, legătura sau relaţionarea
documentelor, gestiunea soluţiilor sau a rezoluţiilor date documentelor, gestiunea
documentelor la a căror rezolvare participă mai multe departamente/compartimente
simultan, cu evidenţierea rolului fiecăruia şi a stadiului în care se află, generare fişă
document ce conţine toate informaţiile specifice.
Avantajele şi dezavantajele implementării unei soluţii de DMS

Avantaje
• canalizarea firmei spre activitatea de baza, eliminându-se astfel timpii morţi din punct
de vedere al productivităţii, regăsire, distribuţie, accesare, procesare a informaţiilor;
• crearea unui mediu standardizat pentru introducerea de conţinut, ducând la accelerarea
proceselor interne în cadrul unei firme;
• disponibilitatea informaţiei atunci când este nevoie de ea;
• eficienta mai mare în manipularea documentelor;
• accesul la informaţie pe baza unor reguli stricte pentru oferirea unui grad ridicat de
securitate a informaţiei;
• reducerea spaţiului necesar arhivarii, eliminând posibilitatea de pierdere a informaţiilor,
reducând costurile de manipulare, a cheltuielilor administrative - consumul hârtiei;
• îmbunătăţirea controlului asupra activităţii desfăşurate, pentru o comunicare eficientă,
reducerea timpilor de rezolvare a sarcinilor;
• scurtarea proceselor de lucru cu documentele cu 50%;
• reducerea consumului de hârtie, costurilor pentru copiatoare, fax, telefonie şi posta cu
minim 30% şi a timpului de distribuţie cu minim 80%;
• module interconectate central, uşor de administrat ş i utilizat;
• mod standardizat şi unitar de procesare a documentelor;
• facilitarea implementării unui sistem de management al calităţii;
• regăsirea promptă a informaţiilor, răspunzând la întrebări de genul "cine/ce/când/cui?"
• constituirea arhivei electronice a instituţiei într-o maniera profesionistă, conformă cu
ultimele proceduri legislative;
• posibilităţi de replicare - cu ajutorul acestor soluţii, datele şi informaţiile, vor fi
disponibile în acelaşi timp în două sau mai multe locaţii;
• reducerea riscurilor - reglementările legale care guvernau odată documentele fizice se
aplică acum şi formatelor electronice. Dacă se eşuează în menţinerea şi controlul
înregistrărilor de orice tip sau nu pot fi produse ca dovezi legale, atunci poziţia organiza
ţiei, din punct de vedere legal poate fi afectată, fiind astfel pasibilă de penalităţi, pierderi
financiare şi publicitate negativă. O soluţie de document management ajută şi la
prevenirea problemelor prin stocarea, controlul şi protejarea documentelor business
împotriva fraudelor. În plus, furnizează instrumente ce permit stocarea formatelor de
orice tip, incluzând aici fax-urile şi email-ul, rezolvarea cazurilor legale fiind mult mai
uşoară;
• îmbunătăţirea politicilor privind manipularea datelor organizaţiei. Multe organizaţii sunt
guvernate de politici care specifică cât timp pot fi stocate datele. O soluţie de
 administrare a documentelor sau a înregistrărilor optimizează procesele legate de stocare
şi dispoziţiile implicite. Astfel, informaţiile sunt păstrate cât trebuie, fiind uşor de
eliminat atunci când intră sub incidenta reglementarilor legale sau a politicilor interne.

Dezavantaje

• vulnerabilitatea perifericelor de stocare. Chiar dacă datele sunt centralizate, ele se află
pe un suport fizic (server, hard-disk, CD-Ro m, disc optic etc.) care necesită anumite
condiţii de depozitare. În plus, ritmul frenetic al evoluţiei tehnologice conduce la o
învechire rapidă a suporturilor de stocare, ceea ce impune un sistem mai sofisticat în
cazul unei eventuale migrări;
• un sistem dependent de reţea. Fără o reţea locală, un sistem de gestionare electronică a
documentelor nu îşi are rostul, viabilitatea sa impunând dezvoltarea unui Intranet sau, şi
mai bine, a unui Extranet. Inconvenientul este evident - dacă reţeaua cade, datele nu mai
sunt disponibile;
• constrângeri de ordin tehnic şi financiar. Implementarea unei soluţii de Document
Management poate fi dificilă în anumite cazuri, când organizaţiile posedă arhive
cantitative importante. În acest caz, aplicaţiile de Document Management necesita
resurse hardware suplimentare importante (servere, linii de comunicaţie, staţii de lucru,
scannere rapide, imprimante etc.). Securitatea informaţiilor poate, de asemenea,
supralicita nota de plată;
• Dincolo de toate aceste impedimente, trebuie subliniat verdictul specialiştilor: în
implementarea unei soluţii de gestiune electronică a documentelor dificultatea este mai
mult organizaţională decât tehnică. Aceasta deoarece reuşita unei implementări este
adesea condiţionată de implicarea utilizatorilor, în particular a personalului de
conducere.
Clasificaţi avantajele şi dezavantajele implementării unei soluţii de tip DMS în funcţie de mărimea
organizaţiei şi de distribuirea geografică a acesteia. Ca exemplu puteţi folosi o organizaţie
comercială de tipul firmei Metro.

Soluţii oferite de DMS

Soluţii pentru manageri

• Reducerea semnificativă a timpului de lucru alocat pentru gestionarea documentelor;

• Reducerea spaţiului pentru depozitare;
• Reducerea costurilor legate de copiere şi tipărire (echipamente, hârtie, cerneală)
• Reducerea costurilor legate de mişcarea documentelor;
• Răspuns prompt la cerinţele partenerilor facilitat de accesul rapid la informaţie;
• Acces securizat la informaţii (drepturi de acces, documentele stocate sunt criptate)
• Scalabilitate (investiţie etapizată);
• Beneficii imediate (implementare rapida şi etapizată).

Soluţii pentru utilizatori

• Uşurinţa în utilizare;
• Structura de directoare/fişiere în care sunt organizate documentele este familiară oricărui
utilizator;
• Multiplele opţiuni de căutare duc la regăsirea imediată a informaţiilor;
• Generarea automata a documentelor va uşura semnificativ efortul de editare, verificare
pentru documentele standardizate;
• Gestionarea centralizată a documentelor în formă criptată sporeşte gradul de siguranţă;
• Gestionarea oricărui tip de document în format electronic;
• Notificări: cerere pe flux, modificări în directoare de interes etc.

Soluţii pentru responsabilii IT

• Instalare rapidă;
 • Tehnologii standard în industrie;
• Securitate - acces la documente;
• Securitate - acces la funcţionalităţi - prin interfaţa de configurare;
• Securitate - pachetele de informaţii din reţea sunt criptate dinamic;
• Scalabilitate - fiind construita pe o arhitectura n-tier, aplicaţia permite
extinderea, fără efort, de la nivel de departament, la nivel de companie;
• Deschiderea la solicitările de personalizare a aplicaţiei;
• Client auto-up date - administrarea aplicaţiei client se face de la distanţă;
• Aplicaţia este disponibilă şi prin intermediul unui browser internet;
• Reducerea traficul intre locaţii - file servere distribuite;
• Utilizare raţională a echipamentelor de stocare - prin gestionarea
centralizată a documentelor;

Avantaje calitative

Exista şi posibilitatea, teoretică, a calculării creşterilor de rentabilitate per angajat. Studiile

indică faptul că, în mod uzual, aproximativ 80% din informaţiile care circula în cadrul unei
organiza ţii sunt informaţii nestructurate, care nu se pot regăsi în baze de date, formulare, rapoarte
etc. Iar anual, 8% din documentele scrise se pierd din cauza erorilor de arhivare. În atare condiţii,
un manager aloca 50% din timpul său de lucru managementului documentelor. Un alt studiu
indica faptul ca un angajat consumă, în medie, între 3 şi 5 ore căutând diverse informaţii.
Estimând costurile per ora ale unui manager şi ale unui angajat dintr-o companie, se pot deduce
economiile teoretice pe care le poate aduce implementarea unei soluţii de Document
Management.

Componente ale soluţiilor de DMS

Arhivarea electronică
Are mai multe scopuri, dar toate sunt legate de creşterea eficienţei în manevrarea
documentelor. Documentele originale sunt scanate, iar imaginea digitală este stocată într-o bază
de date. Acestei imagini i se asociază diferite câmpuri (de exemplu: suma, data, număr, nume),
după care poate fi localizată. În momentul în care documentul a fost introdus în baza de date el
poate fi detectat cu ajutorul unui program care face asocierea între câmpurile indexate şi
document.
 Un prim argument în favoarea arhivării electronice este necesitatea regăsirii rapide a
documentelor. În cazul arhivelor clasice, regăsirea unor documente este un mare consumator de
timp. De foarte multe ori rapoartele pe baza cărora trebuie să se ia o decizie sunt incomplete (din
cauza imposibilităţii găsirii tuturor documentelor ce concură la realizarea raportului în timp util),
iar deciziile pot fi greşite, într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi asta dacă nu se pune problema
unor sucursale. În acest caz, lucrurile se complică şi mai mult: eforturile pentru a deplasa oameni
în sucursale sau pentru a trimite documentele fizice în sediul central atrag după sine costuri mari
(şi costurile cresc cu numărul sucursalelor şi cu gradul de împrăştiere geografică).
O altă problemă a arhivei fizice este spaţiul efectiv ocupat de aceasta. Pentru a putea fi
consultată (cel puţin proiectele care sunt în lucru) arhiva trebuie ţinută în aceeaşi locaţie cu sediul
care le utilizează. Aceasta atrage după sine costuri mari, mai ales când birourile sunt în locaţii
centrale, extrem de scumpe. Un alt factor ce nu trebuie neglijat în privinţa arhivei fizice este
degradarea rapidă a documentelor prin manevrarea lor repetată. Dacă este vorba de documentaţie
scrisă, formate mici A4 maxim A3, pe hârtie, lucrurile mai pot fi încă stăpânite.

Identificaţi tipuri de echipamente necesare scanării documentelor de mărime mare

(A0, A1, A2)

Verificare Stocare

Figura 2.12 - Fluxul documentelor într-un DMS.

 Există şi riscul distrugerii arhivei fizice din cauze externe: incendii, cutremure, inundaţii.
Mai nou, documentele electronice pot fi admise ca probe în instanţă, dar pentru aceasta ele trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii (în principal să respecte condiţiile impuse de Legea 135 -
Legea privind arhivarea documentelor în formă electronică).

Care este perioada de timp impusă pentru păstrarea documentelor electronice?

Odată trecută în formă electronică, arhiva poate fi exploatată utilizând un program de

managementul documentelor, program ce are ca scop accesul eficient la documente, prin
clasificarea şi indexarea acestora, scăpându-ne astfel de foarte multe neajunsuri, dintre care
gestionarea variantelor documentelor este doar un exemplu.
Arhiva în formă electronică se poate integra foarte bine în aplicaţiile ERP ale companiei.
Toţi aceşti factori presează asupra companiilor care doresc să-şi mărească productivitatea şi să-şi
transforme arhiva fizică în una electronică.
Cui îi este folositoare o astfel de acţiune de transformare a arhivei fizice în una
electronică? Practic, oricui care are de accesat un număr mare de documente (notarii, de
exemplu), care are nevoie să ia rapid decizii (managerii de companii), care are nevoie de acces la
acelaşi document din mai multe locaţii (companii cu multe sucursale, sau cu birouri chiar în altă
ţară, sau chiar companii unde acelaşi document ar trebui multiplicat în zece sau cincisprezece
exemplare pentru fiecare departament). Iar dacă ne referim la formate mari (desene), spaţiul mare
ocupat şi gradul mare de degradare al originalelor (ca să nu mai vorbim de costurile cu
multiplicarea) sunt lucruri care vorbesc de la sine.
Pentru documentele ce apar ulterior creării arhivei electronice - contracte, facturi, scrisori
etc., introducerea lor în baza de date se poate face de către client, prin resurse prop rii sau,
periodic, prin apelarea la aceleaşi servicii externe care au generat şi arhiva iniţială. În final, o bună
exploatare a arhivei electronice se face doar cu ajutorul unui program de managementul
documentelor. În caz contrar, consultarea arhivei electronice poate să fie la fel de dificilă ca şi
căutarea fizică a documentelor necesare.

Identificaţi medii de stocare pentru volume mari de date şi clasificaţi- le în funcţie

-foDo
de nivelul de siguranţă.
Generarea documentelor în formate standardizate

Fiecare dintre organizaţii utilizează diverse formate standard pentru realizarea anumitor
documente. Crearea documentelor bazate pe aceste formate standard devine foarte simplă, prin
utilizarea mecanismului de generare automată a documentelor. Astfel, în sist em
sunt încărcate şabloane de documente care corespund anumitor tipuri de documente create în
cadrul activităţilor desfăş urate. În momentul în care un utilizator va dori sa creeze un nou
document care sa respecte un anumit format standard, nu va trebui dec ât să selecteze din lista de
tipuri de documente pe cel potrivit, să completeze câteva informaţii, după care sistemul va genera
automat noul document respectând formatul stabilit anterior prin şablonul corespunzător. De
exemplu, pentru emiterea unei cereri de concediu, se va specifica faptul ca se doreşte crearea unui
nou document de acest tip. Sistemul va solicita utilizatorului introducerea numelui solicitantului,
a perioadei dorite şi a numelui persoanei ce va prelua atribuţiile pe perioada concediului. După
furnizarea acestor informaţii, sistemul va genera un nou document ce respectă şablonul de cerere
de concediu, în care completează automat informaţiile specificate de către utilizator. Acest
document va putea fi ulterior transmis, prin apăsarea unui singur buton, pe fluxul de aprobare
corespunzător.

Regăsirea facilă a documentelor

Mecanismele oferite de căutare simplă sau căutare avansată în depozitul de documente se

adaptează oricărui nivel de cunoştinţe în utilizarea calculatorului ale beneficiarilor, precum şi
necesitaţilor de a realiza filtrări bazate pe criterii de complexităţi diverse. Pentru o căutare simpla,
utilizatorul poate specifica numai un cuvânt sau poate introduce o expresie respectând un anumit
format, sistemul realizând căutări prin toate informaţiile relevante asociate documentelor.
Daca se doreşte o filtrare mai exactă, numai după anumite criterii, cum ar fi numele şi
asocierea la un anumit cuvânt cheie, acest lucru se poate realiza prin intermediul mecanismului de
căutare avansata. Utilizatorul poate opta pentru catari atât în informa ţiile asociate documentului
(cuvinte cheie, atribute şi valori ale acestora, autor, număr de înregistrare) cat şi în interiorul
documentului.
Pentru a putea reutiliza proceduri de căutare folosite în mod uzual, sistemul permite
salvarea unor şabloane de căutare. Aceste şabloane pot fi expuse de către autor şi pentru alţi
colegi din cadrul organizaţiei.

Securizarea accesului la informaţii

Mecanismul de securitate a accesului este unul complex şi asigură:

• accesul controlat la orice nivel al Depozitului de documente, fie ca acesta este sertar,
dosar sau document;
• accesul controlat la funcţionalităţile sistemului, în funcţie de rolul utilizatorului în
cadrul organizaţiei (de exemplu un utilizator simplu nu va putea modifica fluxurile de
prelucrare prestabilite);
 • utilizarea mecanismelor de semnătură electronică;
• gestionarea utilizatorilor sistemului, gruparea acestora în funcţie de rolul în
organizaţie şi stabilirea nivelurilor de acces corespunzătoare;
• transmiterea în mod securizat a informa ţiilor dacă se doreş te accesarea aplica ţiei din
afara companiei sau din locaţii distribuite;
• integrarea cu sistemul de utilizatori existent în organizaţie, prin utilizarea standardului
LDAP, de exemplu;
• datorită sistemului de securitate şi mecanismului de definire a responsabilităţilor,
fiecare dintre angajaţi poate lucra numai cu acele documente care îi sunt necesare
pentru îndeplinirea în bune condiţii a propriilor obliga ţii.

Semnătura electronică beneficiază de recunoaştere legală, având aceeaş i valoare cu

semnătura olografă. Prin aceasta modalitate creşte şi securitatea, pentru că orice modificare a
documentului, ulterioara semnării, duce automat la invalidarea semnăturii. Cheia privată,
esenţială în procesul de generare a semnăturii electronice, se afla stocata pe un dispozitiv
securizat, iar accesul se face în baza unui cod pin. Semnătura reprezintă un eşantion de date care
demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a
ataşat semnătura. De fapt, o semnătură digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare
decât semnătura olografă. Semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând
destinatarul de identitatea expeditorului şi de integritatea mesajului. Alt avantaj îl reprezintă
mobilitatea, pentru că documentele pot fi semnate şi transmise electronic de oriunde în lume. O
cheie expiră după o anumită perioada de timp, cum ar fi un an, iar documentele semnate cu o
cheie expirată nu mai pot fi acceptate. Totuşi, în multe cazuri, este necesar ca documentele
semnate sa poată fi considerate valide din punct de vedere legal pe o perioada mai lunga de doi
ani, cum ar fi concesiunile şi contractele. Prin înregistrarea unui contract cu o semnătură digitala
time-stamping în momentul semnării, semnătura poate fi validată chiar şi după expirarea cheilor.
Dacă toate părţile implicate în contract păstrează o copie a acestei semnături, oricare dintre ele
poate demonstra că acel contract a fost semnat cu chei valide. De fapt, această semnătură poate
confirma valabilitatea contractului chiar în cazul în care cheia unui semnatar a fost compromisa
după ce acesta a semnat contractul. Orice document semnat digital confirmă faptul că valabilitatea
semnăturii poate fi verificata şi după expirarea cheilor.

Comparaţi semnătura electronică şi cea olografă.

ibDo
Captura de date din formulare
• reduce costurile şi timpul de procesare manuala a formularelor cu pana la 90%, iar
timpul total de procesare cu până la 50%;
• creşte productivitatea prin eliminarea introducerii manuale a datelor;
• oferă posibilitatea dispunerii datelor în timp real;
• îmbunătăţeşte eficienţa proceselor de afaceri;
• acurate ţe maxima prin recunoaşterea caracterelor (OCR/ICR/OMR/BCR);
• disponibilitatea crescută atât a formularelor cât şi a datelor conţinute în formulare;
• scalabilitate ridicată în integrarea cu aplicaţiile şi bazele de date deja existente pentru
a-si extinde funcţionalitatea şi performanţa;
• flexibilitate - captura de date atât din formulare şi documente electronice cât şi din
cele tipizate;
• gestionarea întregului proces de introducere a datelor, de la scanare şi recunoaştere,
până la verificarea şi exportul datelor şi imaginilor în soluţii pentru managementul
documentelor, baze de date sau alte aplicaţii;
• permite lansarea scanării şi indexarea documentelor în locaţii îndepărtate utilizând
Internetul sau Intranetul;
• oferă opţiunea programării documentelor atunci când acestea sunt angajate în
managementul de documente, sau în sistemul de fluxuri de lucru propriu.

Figura 2.13 - Arhitectura generică a unui DMS.

Personalizare unele dintre soluţii sunt concepute pentru a permite organizaţiilor să
dezvolte soluţii fără ajutorul unui programator şi de a se extinde în funcţie de nevoile afacerii.
 Soluţii de backup şi recovery: unii furnizorii îşi ajută clienţii în conceperea şi
implementarea soluţiilor de backup şi continuare a afacerii în caz de dezastre pentru înregistrările
aflate pe suport de hârtie, în fişiere electronice, sisteme de email, aplicaţii de afaceri şi servere.

Fluxuri de documente (workflow) - caracteristice sistemelor de gestiune a documentelor

(DMS), reprezintă o bună metodă de urmărire a proceselor operaţionale, a proceselor de business.
Pe scurt, dacă avem un sistem de urmărire a procese lor bazat pe documente interne, acesta poate
fi înlocuit cu unul sau mai multe fluxuri de documente electronice, implementate în sistem. În
orice moment se poate verifica starea unui flux de documente, etapa curentă, persoanele care au
accesat fluxul şi datele completate în cadrul acestuia. Pe baza acestor date se pot genera diferite
alerte şi rapoarte. Alertele şi acţiunile automate se generează pe baza unor valori predefinite în
sistem, în urma cărora se vor realiza nişte instrucţiuni. Rapoartele vor fi generate în funcţie de
datele completate, periodic sau la cerere. Exista 3 tipuri de fluxuri de documente:
• fluxuri manuale în cadrul cărora utilizatorul decide în ce pas trimite documentul mai
departe;
• fluxuri bazate pe reguli, care permit unui administrator crearea de reguli care sa
direcţioneze documentul mai departe pe flux;
• fluxuri dinamice, care permit schimbarea fluxului documentului în funcţie de datele
completate sau de metadate.

Utilizarea unui asemenea modul determină ca procesele de business să fie mai eficiente
prin automatizarea transferului fluxurilor de informa ţii pe traseele optime, economisind timp şi
bani pentru oricine le utilizează.
Intre componentele fluxului de documente putem regăsi:
• Procesele: descriu ce lucruri trebuie făcute, cum trebuie făcute şi cine trebuie sa le
facă. În ziua de azi, membri organizaţiilor îşi petrec majoritatea timpului în faţa
calculatoarelor, care în marea lor majoritate sunt interconectate, iar pentru a
automatiza un flux de documente trebuie sa se aleagă ce procese se aplică pentru
fluxul respectiv;
• Informatia: după ce s-au luat în considerare procesele care intervin de-a lungul unui
flux trebuie avută în vedere informaţia asociată acestor procese. Această informaţie
este, în marea ei majoritate, introdusă deja în modulul de arhivare, deci ea doar va
trebui folosită;
• Utilizatorii: cea mai importantă componentă în cele mai multe fluxuri de documente
sunt utilizatorii. Ei sunt cei care creează conţinutul, iau decizii, deleagă activităţile şi
supraveghează fluxul pentru a se termina cu succes. Scopul automatizării proceselor
nu este de a face munca utilizatorilor mai complicată, ci de a-i ajuta să se concentreze
 pe părţile cele mai importante ale proceselor. Utilizatorii nu ar trebui să lucreze la
întreţinerea fluxului de documente deoarece aceasta ar trebui sa evolueze automat.

Caracteristici ale DMS

Integrare şi modularitate: este permisă integrarea cu diverse aplicaţii.

Accesul la documente prin intermediul portalurilor Web: Un portal Web este capabil
sa răspundă cerinţelor de acces mobil la sursele informaţionale. Disponibilitatea soluţiei de
management de documente prin intermediul Web-ului aduce o serie de beneficii. Astfel, având în
vedere că singura cerinţă pe parte de client este existenta unui browse r Web (aplicaţie prezentă
pe orice calculator), nu va fi necesara instalarea şi configurarea fiecărei staţii care folose şte
respectiva aplicaţie. De asemenea, sistemele informatice de acest tip vor putea fi utilizate fără
probleme atât din reţeaua intranet, cat şi din mediul Internet. Pentru disponibilitatea în cele doua
medii nu sunt necesare eforturi pentru adaptarea aplicaţiilor. Utilizatorii pot distribui cu uşurinţă
informaţiile relevante către colaboratori, reducându-se şi mărimea mesajelor e- mail şi a
ataşamentelor prin transmiterea de link-uri.

Asigurarea interoperabilitatii solutiilor de management de document:

Dezvoltarea Internetului a afectat fundamental arhitectura aplicaţiilor informatice, determinând
modificări substanţiale în modul de distribuţie şi accesibilitate a soluţiilor din aceastaă categorie.
Având în vedere aceste considerente, se poate spune ca accesarea aplicaţiilor prin intermediul
unui simplu browser Web a venit în întâmpinarea necesităţilor unei lumi caracterizata, printre
altele, prin dinamism.

Prin XML şi serviciile Web poate fi asigurat un nivel ridicat de interoperabilitate pentru
soluţiile de management de documente. Prin aceste tehnologii poate fi asigurată integrarea aplica
ţiilor de management de documente în medii eterogene. Serviciile Web sunt o modalitate
standardizată de distribuire a aplicaţiilor care foloseşte Internetul şi tehnologii fundamentale ce
stau la baza acestei reţele. De asemenea, serviciile Web oferă posibilitatea de interconectare a
unei palete vaste de aplicaţii disponibile pe diferite platforme şi în diverse locaţii de pe glob.
 Exemple de DMS Open Source
O companie ce cumpără un produs de la un producător tradiţional de software
plăteşte pe de o parte licenţa per entitate (utilizator, CPU) şi asigurarea (suportul), pe de altă
parte; în timp ce utilizarea unui produs open source implică doar costurile legate de suport.
1. KnowledgeTree este un Sistem de Management al Documentelor
Open Source, ce poate fi folosit fără costuri de licenţă.
Funcţionalităţi:
• Intefata web compatibila cu Internet Explorer şi Mozilla Firefox
• Integrare cu Windows Desktop şi cu Microsoft Office
• Cautare în continutul documnetelor
• Drepturi de acces asupra directoarelor pe baza de utilizatori, grupuri ş i roluri
• Lista de utilizatori se poate sincroniza cu un serve de LDAP sau cu Active Directory.

Noua versiune KnowledgeTree oferă o platforma open source avansata pentru

administrarea documentelor, pentru companii de dimensiuni mici şi medii sau departamente
organizaţionale. Noile facilitaţi ale acestei versiuni a KnowledgeTree includ printre altele,
funcţionalitate pentru căutarea de documente bazata pe Apache Lucene, compatibilitate PHP 5 şi
suport pentru Microsoft Windows Vista.

2. Nuxeo a lansat versiunea 5.1 a platformei open source ECM (Enterprise

Content Management), despre care afirmă că este potrivita pentru marile companii care investesc
în SOA. SOA (Service Oriented Architecture - Arhitectură software bazată pe servicii) este un
tip de arhitectură software care presupune distribuirea funcţionalităţii aplicaţiei în unităţi mai
mici, distincte - numite servicii - care pot fi distribuite într-o reţea şi pot fi utilizate împreună
pentru a crea aplicaţii destinate afacerilor. Capacitatea mare cu care pot fi reutilizate aceste
servicii în aplicaţii diferite este o caracteristică a arhitecturilor software bazate pe servicii. Aceste
servicii comunică între ele trimiţând informaţii de la un serviciu la altul.
ECM este tehnologia software care permite organizaţiilor să-si gestioneze la nivel global
documentele şi procesele de afaceri. Nuxeo susţine ca noua versiune a platformei ECM se
focuseaza pe SOA, precum şi pe scalabilitate şi suport, pentru a răspunde nevoilor marilor
companii. Mai exact, ea oferă acum un suport tehnic şi funcţional de nivel enterprise, patch-uri şi
update-uri, precum
 şi utilitare de management disponibile în fiecare faza a ciclului de viaţă al aplicaţiei.

3.eZ Systems dezvoltă un Open Source Enterprise Content Management System

numit eZ Publish, folosit de diferite firme şi instituţii, de la ONU sau US Navy până
la mici magazine on-line.

Exemple de f urnizori şi utilizatori ai soluţiilor de DMS

Printre companiile ofertante de soluţii pe piaţă din Romania se număra Easy Software
UK-lider pe piaţa soluţiilor de document management, Advanced Technology Systems - ATS,
Eurocom, Genesys Software, INDACO, Keysoft, Konika Minolta, Matrix, MGT, Microsoft, Net
Consulting, QCT Connect, S&T, Scop, Siveco, Sobis, SoftNet, Softwin, Star Storage, TotalSoft,
UTI Grup, Xerox, XOR, CYCO Software, KOFAX, Nemesis IT, Albsys GmbtH, Cardiff, Data
Management Solutions, Readsoft, Captaris, FaberSoft Inc, IBM File Net, XOR IT SYSTEMS,
ATC ROM, GENESYS SYSTEMS RO, DIGITAL SYSTEMS, LSI Soft Exim, Autodesk,
Spectra Computers, Skill Software, Blue Project Software, Epicor Software Corporation.
Conform CmsWire13, există următorii producători mari de soluţii Enterprise Content
Management şi Document Management:

Enterprise CMS
Alfresco Enterprise (J2EE) IXOS (OpenText)
Day Software Microsoft SharePoint ECM
EMC/Documentum Mobius
Content Conductor Nuxeo EP
FileNet (IBM) OpenText
Hummingbird (OpenText) Optika (Stellent/Oracle)
Hyland OnBase Stellent/Oracle ECM
IBM Vignette ECM
Identitech VYRE - Unify
Interwoven ECM

Document Management
Ademero Microsoft SharePoint Server

13 http://www.cmswire.com/cms/products/
 Astroia Software Microsoft SharePoint Services
ColumbiaSoft Document Locator Vasont
Group Drive Xerox DocuShare
Xythos O n Demand

Exemplu de utilizatori ai soluţiilor de DMS

Firmele de avocatură, băncile, serviciile de securitate, dar şi companiile din
industria aeronautică sunt, în prezent, cele mai interesate de implementarea soluţiilor de
document- management. "ţinând cont de faptul că se vând anual sub 1.000 de astfel de unităţi
hardware, înseamnă că nici măcar 10% din totalul companiilor ce au nevoie de aşa ceva nu au
implementat o astfel de soluţie". De la "clasica" Administraţie Publică, la Ministere şi firme mari,
acum astfel de produse se utilizează şi în cabinete medicale (fişe pacienţi, de exemplu), spitale,
cabinete de avocatura, firme de consultanta, firme din domeniul media ...cam peste tot unde ne
copleşesc hârtiile, fişierele, email-urile.
Printre utilizatori se numără: clienţi care au implementat soluţii de Document
Management Systems de la Sobis: Apulum Alba Iulia, Diana Forest Bacău, Kober
Piatra Neamţ, Marmosim Simeria, Pegas Târgu Mureş, Poliflex Sibiu, Primăria
Sibiu, Primăria sectorului 3 Bucureşti, Primăria Braşov, Primăria Iaşi, Primăria
Râmnicu-Vâlcea, Primăria Satu Mare, Primăria Constanţa, Primăria Sighişoara,
Primăria Făgăraş, Primăria Cernavodă, Prefectura Brăila.
Clienţi care au implementat soluţii de DMS de la Epicor Software
Corporation: ING Asigurări, Saatchi & Saatchi, Timken, Ericsson, Bosch, Gillette,
Coty Cosmetics, Scania, Macromex, Velux, Sicomed, Agrana Holding, Flamingo
Computers, Oriflame, Coca Cola, Interamerican, Orkla Foods, Romcar, Star Foods,
Ductil Steel, Tetra Pack, Electrolux, Bunge-Cereol, Mobifon, Scandia.
Clienţi care au implementat soluţii oferite de Microsoft: Uzinexport,
Televiziunea Română, Petrom, Serviciul de telecomunicaţii speciale.

Web Content Management

Conţinutul web este conţinutul textual, vizual sau auricular care se găseşte ca parte a
experienţei utilizatorului pe site-urile web. Poate să includă printre altele: text, sunet, imagini,
video şi animaţii.
In timp ce Internetul a început cu proiectul de cercetare al guvernului Statelor Unite în
anii '50, web-ul, aşa cum este acum în zilele noastre, nu a apărut decât după ce Tim Berners-
Lee şi colegii lui de la Laboratoarele Europene (CERN) au propus conceptul de a conecta
documentele între ele prin hiperlegături. Dar acest lucru nu s-a realizat decît atunci cînd Moisac,
înaintaşul browser-elor de astăzi, a făcut ca Internetul sa devină mult mai mult decât serviciul
unui sistem de fişiere.
Folosirea textului cu legături (hypertextul), a hiperlegăturilor şi a paginilor bazate pe
partajarea de informaţii introduse de Moisac şi mai târziu de Netscape, a contribuit la definirea
conţinutului web şi la formarea site-urilor web. Astăzi există mai multe categorii de site- uri web,
clasificate în funcţie de conţinutul lor web.

Conceptul de Pagină

Conţinutul web este dominat de conceptul de pagină. La sfârşitul anilor 1980 şi începutul
anilor 1990 era posibil pentru orice persoană să scrie şi să deţină o pagină "Mosaic"; conceptul de
"Home page" face ca ideea de pagină să fie neclară, confuză. Era posibil pentru oricine să deţină
un "Home page" sau o pagină web, d ar, în multe cazuri, site- urile web conţineau fizic multe
pagini, în ciuda faptului că era numită "pagină web".
Deşi reţeaua Internet este principala resursă care se foloseşte pentru accesarea online a
unor locaţii specifice, sunt invocate diferite protocoale pentru accesarea informaţiilor încapsulate.
Când se accesează o adresă cum ar fi "http:// www.youtube.com" este de aşteptat să vedem un
domeniu de pagini web, dar fiecare pagină are instrumente încapsulate pentru a putea reda
videoclipurile.

Conţinutul web HTML

Deşi în interiorul paginilor web sunt încapsulate diferite protocoale, acestea sunt compuse
din cod HTML, conţinutul rămânând cea mai importantă componentă a paginii. In timp ce multe
pagini web au o structură particulară localizată (în general site-urile de afaceri), multe milioane de
pagini web sunt structurate conform unei idei comune.

Exemple

Blog-urile sunt un tip de site-uri web care conţin, în primul rând, pagini web
create în HTML (chiar daca deţinătorul blogului nu ştie că paginile web sunt create
folosind cod HTML datorită instrumentelor de blogare). Milioane de oameni
folosesc bloguri online; blogul este în momentul de faţă un fel de "home page", este
locul în care o persoană poate să dezvăluie informaţii personale şi/sau să dezvolte
idei pe anumite subiecte de interes particular. Chiar dacă un blog este scris şi cu alte
scopuri, cum ar fi promovarea unor afaceri, esenţa blogului este
 faptul că este scris de o persoană şi aceasta dezvăluie informaţii din perspectiva ei.
Motoarele de căutare sunt compuse în primul rând din cod HTML. Acestea
au, de asemenea, o structură tipică pentru a căuta anumite informaţii. Un motor de
căutare numit şi SERP (Search Engine Results Page) afişează un titlu, în general
numele motorului de căutare şi pe urmă o lista de site-uri web şi adresa lor. Ceea ce
este listat este rezultatul unui grup de cuvinte în care se regăsesc anumite cuvinte
cheie. Pagina rezultată listează pagini web care sunt conectate cu aceste cuvinte
cheie.
Forum-urile sunt compuse din conţinut textual organizat de codul HTML
sau alt cod care poate fi văzut într-un browser web. Mecanismul care conduce
forumul este înregistrarea utilizatorilor, care pot posta diferite comentarii. Deseori
forumul este format din întrebările diferiţilor utilizatori şi răspunsurile altora la
aceste întrebări.
Site-urile de comerţ electronic sunt compuse din text şi încapsulate cu
afişaj grafic, cu poza obiectului care trebuie vândut. Totuşi sunt foarte rare cazurile
în care site-urile sunt compuse pagină cu pagină din cod HTML. Utilizatorul vede
textul principal sub formatul unei pagini web, care este deschisă şi vizualizată într-un
browser. Site-urile e-Commerce sunt în general organizate pe baza unui soft care
este identificat sub numele de "coş de cumpărături".

Identificaţi alte tipuri de site-uri web a căror pagini sunt scrise in HTML.

O viziune de ansamblu a conţinutului de web

In timp ce sunt multe milioane de pagini web predo minant făcute cu ajutorul codului
HTML, în general aceste date, aplicaţii, e-servicii, imagini, sunete, şi fişiere video, pagini
personale de web, mesaje de e-mail arhivate şi multe alte forme de fişiere şi sisteme de date sunt
văzute ca fiind parte integrantă din site-uri şi pagini de web.
Managementul conţinutului presupune că în interiorul unei afaceri există un grup de
oameni care au roluri diferite în managementul de conţinut, cum ar fi autorul conţinutului,
editorul şi administratorul. De asemenea, se presupune că există şi un sistem de management al
conţinutului în care diferitele funcţii sunt organizate pentru a furniza asistenţă în operarea
sistemului şi organizarea informaţiei pe site-urile web.
Sisteme de Gestiune a Conţinutului Web

Un sistem de gestiune a conţinutului web (WCMS - Web Content Management System)

este un software implementat, de obicei, ca o aplicaţie web, utilizat pentru crearea şi gestionarea
conţinutului HTML. Acesta este utilizat pentru a gestiona şi controla o colecţie de dime nsiuni
mari şi dinamică de material sau documente web (documente HTML împreună cu imaginile şi
obiectele ataşate). Un CMS facilitează creare conţinutului, controlul şi editarea acestuia împreună
cu numeroase funcţii de menţinere web.
De obicei, software-ul oferă, printre altele, unelte de definire (creare) a conţinutului,
dându-le utilizatorilor cu puţină experienţă în utilizarea limbajelor de programare sau de marcare,
sau fără nici un pic de experienţă, posibilitatea de crea şi gestiona conţinut cu uşurinţă relativă.
Cele mai multe sisteme utilizează o bază de date pentru a stoca metadate, conţinut şi/sau
artefacte necesare sistemului. Conţinutul poate fi stocat frecvent şi ca fişiere XML, pentru a
facilita reutilizarea şi pentru a permite opţiuni flexib ile de prezentare14.
Un nivel de prezentare afişează conţinutul către vizitatorii obişnuiţi ai site-ului pe baza
unui set de şabloane, definite deseori sub formă de fişire XSLT. 15
Administrarea este făcută de obicei prin intermediul interfeţelor bazate pe browser-e, dar
există şi sisteme care necesită existenţa de aplicaţii special instalate pentru acest lucru.
Un sistem de gestiune a conţinutului diferă de aplicaţii de editare a site-urilor web,
precum Microsoft FrontPage sau Adobe Dreamweaver, permiţând utilizatorilor netehnici să
schimbe site-ul web existent cu puţină pregătire, sau chiar în lipsa acesteia. Sistemele de gestiune
a conţinutului web necesită existenţa unui programator care să adauge sau să implementeze
facilităţi, acestea fiind, în primul rând, un instrument de menţinere a site-ului pentru
administratorii şi utilizatorii netehnici.

-foDo Identificaţi alte aplicaţii offline de gestiune a site-urilor web în afara celor enumerate
mai sus.

Scopul WCMS

O soluţie de gestiune a conţinutului web simplifică procesul prin care contributorii/autorii

de conţinut creează, publică şi actualizează conţinutului unui site web. Soluţiile de gestiune a
conţinutului web permit nu numai echipei de dezvoltare web să întreţină site-ul, ci extinde această
facilitate în mâinile contributorilor/autorilor, care sunt, în

14 Ethier, Kay, Scott Abel: Introduction to Structured Content Management with XML. CMS Watch
15 Woric Faithfull. Using XSLT to Make Websites. woric.net.
cele din urmă, responsabili pentru conţinut. Simplificat, un sistem de management al conţinutului
web:
• Simplifică procesul de creare, publicare şi actualizare a conţinutului site-urilor web ale
unei organizaţii;
• Permite atât persoanelor ne-tehnice, cât şi experţilor să participe;
• Micşorează timpul şi costurile asociate cu întreţinerea conţinutului web.

Este important de notat faptul că un sistem de gestiune a conţinutului web este un cadru
de lucru în care resursele umane stau la bază, iar uzabilitatea produsului este cheia utilizării
acestuia. Acceptarea şi adoptarea soluţiei sunt conduse în primul rând de uşurinţa utilizării
produsului de către utilizatorii finali. Un sistem de gestiune a conţinutului este o cheltuială în plus
dacă nimeni nu-1 utilizează sau îl acceptă.

Importanţa conţinutului web

Site-ul web al unei instituţii a devenit principalul instrument de comunicare şi informare,

iar conţinutul din interiorul acestuia este esenţial, de exemplu, pentru studenţi, părinţi, cadre
didactice etc., în cazul unei instituţii de învăţământ superior. În acest caz, site-ul web este,
deseori, prima influenţă asupra viitorilor studenţi, a părinţilor, a absolvenţilor. Site - urile web
reprezintă suportul cheie pentru informaţii importante, relaţii publice, recrutări ca şi pentru un
număr din ce în ce mai mare de servicii de bază pentru organizaţie. Amânarea afişării ultimelor
informaţii poate avea ca efect informaţii eronate, frustrarea vizitatorilor şi, în cele din urmă,
scăderea încrederii în organizaţie.
Vizitatorii unui site web trebuie să fie capabili să obţină informaţii actuale, corecte, astfel
încât site-ul să fie o resursă valoroasă. Dacă nu este de încredere, atât site - ul web cât şi
organizaţia îşi vor pierde credibilitatea.
Pentru a complica şi mai mult lucrurile, multe servicii, care odată erau gestionate de
tipografii, au migrat către site-ul web al instituţiei. Migrarea către noile servicii online depăşeşte
cu mult resursele disponibile care ar trebui să le întreţină. Deseori, din necesitate, vehiculul de
bază în comunicare al organizaţiei este lăsat la urmă iar acest lucru nu este acceptabil pe termen
lung.

Beneficiile unei soluţii de WCM

Enumerăm în continuare beneficiile potenţiale ale soluţiilor WCM:

• Creşterea eficienţei - producţie mai mare cu costuri mai mici: un sistem de WCM ar
trebui să diminueze costurile de întreţinere a unui site web prin reducerea coordonării
şi timpului de producţie la implementarea de conţinut nou şi la actualizări. Acest lucru
 este obţinut prin eliminarea gâtuirilor din procesul curent prin distribuirea actualizării
conţinutului către mai mulţi contribuitori/autori de conţinut din organizaţie. Acest fapt ar
trebui, de asemenea, să reducă necesitatea angajării de personal IT suplimentar,
permiţând, în acelaşi timp, actualizări mai frecvente;
• Comunicare mai bună şi mai rapidă: actualizările mai dese şi mai rapide permit
îmbunătăţirea comunicării între angajaţi. Dacă este implementat în mod corect, un sistem
de WCM poate elimina informaţii incorecte şi depăşite, îmbunătăţind, în cele din urmă,
imaginea finală şi strategia web a organizaţiei pe Internet;
• Rezultatul:
o creşterea vizitelor repetate în site-ul web; o îmbunătăţirea
relaţiei cu angajaţii; o creşterea satisfacţiei vizitatorilor; o
utilizarea mai bună a resurselor tehnice; o reducerea co sturilo r;

o creşterea veniturilor obţinute de pe urma site-ului web.

Facilităţile WCMS
Sistemul de management al conţinutului web este adesea folosit pentru stocarea,
controlarea, versionarea şi publicarea documentelor specifice cum ar fi: articole noi, manuale
tehnice, ghiduri pentru vânzări şi broşuri.
Sistemul de management al conţinutului web poate folosi următoarele caracteristici:
• Importare şi creare de documente şi materiale multimedia;
• Identificarea utilizatorilor după parolă şi rolul lor în managementul conţinutului;
• Capacitatea de a desemna roluri şi responsabilităţi la tipuri sau categorii de
conţinut diferit;
• Abilitatea de a urmări şi crea multiple versiuni ale unui singur exemplu de
conţinut;
• Abilitatea de a publica conţinuturi locale pentru a sprijini accesul la acesta; Unele
CMS permit formatarea automata a aspectului texului. De exemplu, CMS-ul
poate, în mod automat, să seteze culoarea, dimensiunea şi stilul scrisului.

Făcând parte din categoria instrumentelor de gestiune a conţinutului, sistemele WCM

moştenesc de la acestea facilităţile de control al documentelor, de audit, de editare şi de gestiune
cronologică a acestora.
Exemplu
s
Conform Wikipedia16 un WCMS oferă următoarele facilităţi cheie:
• Şabloane automate: permite crearea de şabloane de ieşire (afişare), de obicei
folosind HTML, XML şi/sau XSLT care pot fi aplicate în mod automat

16 Wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Web content management system, 25 ianuarie 2008.

 conţinutului nou şi existent, creând un loc central din care se poate schimba
aspectul unui grup de conţinut dintr-un site;
• Conţinut uşor editabil: odată ce conţinutul este separat de prezentarea vizuală a
site- ului, acesta devine mai uşor şi mai rapid de editat şi manipulat. Cele mai
multe sisteme WCMS includ instrumente de editare WYSIWYG bazate pe
browser, permiţând persoanelor netehnice să editeze şi să creeze conţinut;
• Set de facilităţi scalabile: cele mai multe WCMS au plug-in-uri sau module care
pot fi uşor instalate pentru a extinde funcţionalitatea unui site existent;
• Actualizări la standarde web actuale: soluţiile WCMS active permit actualizări
frecvente care includ noi facilităţi şi menţin sistemul la curent cu cele mai noi
standarde web;
• Gestiunea fluxului de lucru: workflow-ul este procesul de creare de cicluri de
sarcini cu execuţie secvenţială şi în paralel, care trebuie, în acest caz, să fie
îndeplinite sau executate de către WCMS. De exemplu, un autor de conţinut
transmite un articol pentru publicare pe un site, dar acesta nu este publicat
imediat ci este revizuit şi/sau aprobat de editori înainte;
• Gestiunea documentelor: soluţiile CMS pot oferi mijloace de gestiune a ciclului
de viaţă a documentelor, de la crearea iniţială, revizuiri, publicare, arhivare până
la distrugerea acestuia;
• Virtualizarea conţ inutului: sistemele CMS pot oferi utilizatorilor posibilitatea de
a lucra cu copii virtuale ale întregului site web, set de documente sau cod sursă.
Acest lucru permite ca schimbările în resurse interdependente să fie vizualizate
şi/sau executate în context, înainte de trimitere spre pub licare/aprob are/ etc.

Figura 2.24 - Fluxul conţinutului într-un WCMS.

 Cele mai multe pachete WCMS oferă facilităţi canonice de ECM cu un scop particular:
transmiterea conţinutului către Web în concordanţă cu regulile de afaceri ale organizaţiei.
Produsele mai noi tind să scoată in evidenţă interfeţele bazate pe web şi să nu mai utilizeze
instrumentele proprietare, bazate pe clienţi special instalaţi pe calculatoarele editorilor. Mai mult
decât în alte segmente ECM, WCMS au mai multă grijă de transmiterea conţinutului către
utilizatorii finali. Pe lîngă funcţionalităţile ECM, pachetele WCMS aduc funcţionalităţi speciale,
incluzând:
• Unelte de creare şi transformare a conţinutului: pentru a permite utilizatorilor să
introducă în sistem conţinut care nu a fost normalizat în HTML sau XML;'
• Gestiunea agregărilor şi componentelor: pentru a combina şi publica bucăţi
distincte de conţinut care ar putea proveni din surse variate;
• Şabloane: pentru a asigura consistenţa şi afişarea predictibilă pentru mediul web;
• Căi de desfăşurare a conţinutului: pentru publicarea conţinutului în platforme
Internet standard (dezvoltarea, testare, producţie);
• Asamblarea şi livrarea paginii: pentru producţia şi transmiterea de conţinut
dinamic către utilizatorii finali sau către consumatorii de conţinut;
• Personalizare: pentru transmiterea de conţinut personalizat către consumatorii
individuali;
• Caching şi replicare: pentru asigurarea de performanţe înalte în medii publice,
caracterizate prin vârfuri de cereri;
• Micro-aplicaţii: asigurarea interactivităţii de bază cu un site web;
• Sindicalizare: pentru a adăuga valoare conţinutului prin distribuire bazată pe web;
• Formatare pentru dispozitive speciale: conţinutul poate lua diverse formate,
inclusiv conţinut care să fie afişat de către dispozitivele mobile;

Abordate şi din alte puncte de vedere, facilităţile esenţiale ale unui sistem de WCM ar
putea fi:
• Flexibilitate: sistemul de gestiune a conţinutului web ar trebui să se adapteze la
site- ul web actual sau la noua arhitectură refăcută a acestuia. Flexibilitatea în
oferirea de unelte potrivite pentru contributorii/autorii de conţinut pentru a-şi
îndeplini sarcinile este de o importanţă covârşitoare. În plus, flexibilitatea
sistemului de gestiune a conţinutului este importantă pentru a evita crearea de
gâtuiri suplimentare. În timp ce un sistem de WCM ar putea facilita actualizările
făcute astăzi, tipul şi dimensiunea actualizărilor s-ar putea schimba pe viitor, iar
dacă sistemul nu este flexibil, va apărea o gâtuire suplimentară în actualizarea
sistemului de management a conţinutului web;
• Scalabilitate: dacă sistemul este instalat pentru un singur departament acum, iar pe
viitor se prevede o instalare pentru întreaga organizaţie, trebuie să ne asigurăm de
faptul că sistemul va fi scalabil, astfel încât să acopere nevoile instituţionale în
 creştere. Poate, mai important, trebuie asigurat faptul că sistemul este scalabil
astfel încât să acopere o diversitate largă de tipuri de conţinut şi de autori, de la cei
mai tehnici până la cei care se simt confortabil doar utilizând un procesor de text.
În cele din urmă, sistemul trebuie să fie scalabil pentru a putea utiliza noi
tehnologii pe măsură ce acestea sunt adoptate pe web şi Internet. Sistemele create
în jurul standardelor deschise şi nu cele proprietare vor asigura acest lucru;
• Preţ pe măsură: cele mai multe sisteme de gestiune a conţinutului web sunt de
tipul „un singur sistem pentru gestiunea a tot". Acest lucru poate conduce la
situaţii speciale, mai ales în programe pilot, în care necesităţile pot fi redefinite
ulterior. Costul iniţial şi costurile pe termen lung trebuie să fie pe măsura
necesităţilor reale. Acest lucru trebuie să asigure şi scalabilitatea din punct de
vedere al numărului de utilizatori;
• Implementare rapidă: fiecare zi de aşteptare a implementării reprezintă un cost şi o
posibilă oportunitate pierdută pentru organizaţie. De asemenea, cu cât procesul de
implementare durează mai mult, cu atât mai sigur vor apărea depăşiri de buget;
 ► Bazat pe browser: acest lucru reduce necesitatea instalării şi întreţinerii de
aplicaţii suplimentare pe maşinile clienţilor, în acelaşi timp permiţând modificări
din orice loc, în orice moment. Sistemul ar trebui să permită autorilor de conţinut
să navigheze direct în pagina pe care doresc să o editeze şi să o actualizeze în
contextul întregului site;
► Funcţionalitate multi-utilizator: sistemul trebuie să permită adăugarea cu uşurinţă
de utilizatori, de grupuri de utilizatori şi ataşarea de drepturi de editare în secţiuni
particulare din site pentru aceştia. Un sistem ierarhic bazat pe roluri este o
necesitate absolută;
► Uşor de utilizat: acest lucru este evident, dar fiecare sistem de gestiune a
conţinutului web este diferit. Unele pretind să fie de t ip WYSIWYG iar altele
chiar sunt; altele sunt restricţionate de sistemul bazat pe şabloane iar altele oferă
ce e mai bun din ambele lumi. Cel mai bun sistem de gestiune a conţinutului este
cel care este îmbrăţişat şi utilizat de către cei cărora li se adresează şi care se
potriveşte unei diversităţi de persoane, bunuri media şi situaţii.

Identificaţi cinci aplicaţii comerciale de tip WCM, precum şi cinci aplicaţii open
source de tip WCM.

Soluţiile WCMS au adoptat în ultima vreme şi alte facilităţi che ie din alte
segmente de tehnologie. De exemplu, producători de WCM au adoptat facilităţi de
DAM - Digital Asset Management pe măsură ce bunurile electronice grafice ale clienţilor lor au
devenit din ce în ce mai sofisticate.
În cele din urmă, conţinutul care va fi publicat pe Web are un anumit ciclu de viaţă, iar
înţelegerea acestuia reprezintă cheia spre construirea cererilor şi tehnologiilor care se potrivesc
cel mai bine cu necesităţile unei organizaţii.

Să ne reamintim...
Aplicaţiile de tip CMS, DMS, RM, DAM WCM nu sunt soluţii intershimbabile, fiecare
având propriile funcţionalităşi specifice. Aplicaţiile de tip Enterprise Content
Management sunt cele care reunesc şi integrează sub o singură umbrelă toate (în funcţie
de furnizor) aceste aplicaţii.

Test de evaluare a cunoştinţelor Componente ale DMS (3 răspunsuri corecte)

a. Metadata
b. stocare, versionare, metadate, securitate, indexare si regasire de
documente
c. Portaluri corporative
d. Captura de imagini ale documentelor
e. compatibilitate cu aplicatia web
f Retele de comunicatii interpersonale
Componentele traditionale ale Enterprise Content Management (3 răspunsuri corecte)
a. Extranet Management
b. Document Management
c. Web Application Management
d. Web Content Management
e. Colaborare/ groupware f Intranet Managament
Content Management cuprinde urmatoarele sarcini (3 răspunsuri corecte)
a. imbunatatirea calitatii continutului
b. optimizarea procesului de aprobare a documentelor
c. crearea continutului
d. aprobarea continutului
e. optimizarea instalarii sau desfasurarii continutului
f. revizuirea continutului
Pentru indeplinirea sarcinilor rezultate din procesul de Content Management
utilizatorii trebuie sa (3 răspunsuri corecte)
a. optimizeze managementul serverelor web
b. poata proteja paginile de modificari facute de alti utilizatori
c. formateze/aseze in pagina continutul documetelor potrivit normelor organizatiei
d. gestioneze cu atentie resursele partajate cu ceilalti utilizatori de pe calculatorul local
e. dispuna de un proces de aprobare a continutului care sa gestioneze controlul reviziilor
documentelor
f poata adauga si actualiza periodic continutul
Solutiile generice pentru gestiune continutului sunt (3 răspunsuri corecte)
a. Document Management
b. Software Aplication Management
c. Knowledge Management
d. Digital Asset Management
e. Digital Computer Management
f Security and Network Permissions Software
Temă de control
Comparaţi din punct de vedere al facilităţilor cinci aplicaţii open source de tip WCM şi
cinci aplicaţii de tip DMS.
Unitatea de învăţare 4. Open Source

Cuprins
Software liber şi documentaţie liberă ................................Error! Bookmark not defined.1

Scurtă istorie a proiectului GNU ......................................... Error! Bookmark not

defined.

Introducere
Conceptul Open Source descrie metoda prin care sunt realizate şi dezvoltate produse
finite la care accesul utilizatorilor este liber. Utilizatorii pot acţiona şi asupra procesului
de producţie sau de dezvoltare ulterioară.
Potrivit unor accepţiuni, conceptul open source este privit din punct de vedere
ştiinţific, iar alţii văd open source ca o metodologie pragmatică.

Obiectivele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
■ înţeleagă şi să explice elementele conceptului de Open Source;
■ înţeleagă importanţa aplicaţiilor Open Source pentru organizaţii;
■ poată lua decizia în cunoştinţă de cauză a avantajelor şi dezavantajelor implementării
de aplicaţii Open Source în organizaţia din care face parte.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

Software "open source"

Metodologia open source este des utilizată în realizarea programelor software. Astfel, mulţi
specialişti consideră că termenul open source este legat doar de realizarea de programe software.
Metodologia open source este folosită şi în dezvoltarea de aplicaţii în medicină, cultură, tehnologie
etc.
Prin termenul open source înţelegem dezvoltarea de produse software de o comunitate, de o
companie sau de o persoană şi oferirea acestora spre utilizare şi perfecţionare sub licenţă GPL
(GNU General Public License ). GPL este o licenţă de distribuire liberă a programelor
software.

Exemple de programe open source :

• Azureus (client bit-torrent),
• Blender (grafică 3D),
 • Gaim (client pentru mesagerie),
• Mozilla Firefox (browser),
• OpenOffice.org (suita office),
• Linux (sistem de operare bazat pe open-source)

Software-ul liber are ca principală trăsătura libertatea acordată utilizatorilor de a -l utiliza

gratuit, de a-1 distribui sau îmbunătăţi.
În ceea ce priveşte free software, este bine să se evite traducerea termenului "free" ca
gratuit, este mult mai potrivită traducerea acestui termen ca liber. Principala caracteristică a
software-ului liber este faptul că accesul la el este nemijlocit, atât în varianta executabilă cât şi in
varianta de cod sursă. Există cazuri când distribuirea acestui tip de software este contra cost, deci
utilizarea termenului de gratuit este greşită.

Se observă existenţa a patru caracteristici esenţiale ale software-ului liber:

1. Libertatea de a utiliza programul, în orice scop (libertatea 0) de oricine.
2. Libertatea de a studia funcţionarea programului, şi de a-1 îmbunătăţii
conform nevoilor proprii (libertatea 1). (Accesul la codul sursă al
programelor este liber.)
3. Libertatea de a redistribui copii gratuite (libertatea 2).
4. Libertatea de a pune îmbunătăţirile la dispoziţia tuturor, în folosul întregii
comunităţi (libertatea 3).

Orice software este numit software liber dacă întruneşte toate cele 4 caracteristici de mai
sus.
În acest sens "libertatea" se traduce prin posibilitatea de a redistribui, de a efectua copii ale
produsului, de modifica şi pune la dispoziţia comunităţii modificările făcute în mod gratuit.
Libertatea de utilizare înseamnă că produsul program poate fi utilizat de orice persoană
fizică sau organizaţie, pentru orice fel de activitate (chiar şi comercială) fără să comunice autorului
programului sau unei alte entităţi acest fapt.
Libertatea de distribuire a programului presupune atât distribuirea acestuia sub formă de
cod cât şi sub formă executabilă. Distribuirea programelor în forma executabilă este necesară
pentru simplificarea instalării şi lucrului pe o altă maşină de calcul, în timp ce forma cod este
utilizată doar pentru modificare, adaptare şi corectare a programelor. Există cazuri când datorită
unor reglementări vamale sau a unor sancţiuni comerciale internaţionale se limitează libertatea de
distribuire a copiilor programelor.
În urma mentenanţelor aduse pachetelor de programe rezultă versiuni îmbunătăţite. Acest
fapt se poate deci realiza doar pe baza existenţei codului sursă care este modificat. Deci existenţa
codului sursă pentru programele libere este o necesitate.
 Foarte important este ca toate acest libertăţi ce caracterizează software-ul liber să fie
irevocabile în timp. În cazul în care autorul programului poate revoca licenţa fără a justifica acest
lucru prin comiterea unei fapte de către utilizator, se consideră că software-ul nu este liber.
Din acest motiv există o serie de reguli acceptate privind distribuirea de software liber. De
exemplu, copyleft (un termen derivat din copyright) înlătură restricţiile de distribuire ale copiilor şi
a versiunilor modificate, făcând ca versiunile ulterioare realizate să fie caracterizate prin aceleaşi
caracteristici de software liber ca şi software-ul iniţial.
În concluzie, prin copyleft nu se pot adăuga limitări libertăţilor fundamentale ale altor
utilizatori. Copyleft-ul protejează libertăţile fundamentale.
Deoarece produsele software liber pot fi şi comercializate, poate exista cazul în care pentru
anumite programe GNU trebuie plătit unui distribuitor şi în acelaşi timp să existe distribuitori care
să ofere în mod gratuit acelaşi program. Odată intrat în posesia unui program GNU, în calitate de
distribuitor puteţi atât vinde respectivul produs, cât şi să-l distribuiţi gratuit.
Software liber nu înseamnă non-comercial. Orice program caracterizat ca software liber
poate fi utilizat şi în scopuri comerciale şi trebuie să fie disponibil pentru dezvoltare şi distribuţie
comercială.

Software liber şi documentaţie liberă

Documentaţia este o parte esenţială a pachetului program. Documentaţia liberă, ca şi

software-ul liber, este caracterizată prin faptul că accesul la ea este realizat în mod liber, nefiind
obligatorie plata.
Criteriile ca o documentaţie să fie considerată liberă sunt foarte asemănătoare criteriilor
software-ului liber - sunt acordate tuturor utilizatorilor anumite libertăţi. Redistribuirea (chiar şi
cea comercială) trebuie să fie permisă, pentru ca fiecare pachet software să fie însoţit de
documentaţia aferentă. Documentaţia poate fi atât sub formă digitală cât şi sub formă tipărită.
Totodată este absolut necesar ca documentaţia să poată fi modificată. Comunitatea are
dreptul de a modifica software-ul şi în consecinţă trebuie să opereze şi în documentaţie
modificările realizate.
18
Licenţa GNU pentru Documentaţie liberă (GNU Free Documentation Licence)
versiunea 1.2 din noiembrie 2002.
Copyright (C) 2000,2001,2002 Free Software Foundation, Inc. 59 Temple Place, Suite 330,
Boston, MA 02111-1307 USA

Oricine poate copia şi distribui copii identice ale acestui document, dar modificarea lui nu este
permisă.

0. PREAMBUL
Scopul acestei Licenţe este de a conferi unui set de instrucţiuni, manual şcolar sau altui document
folositor "libertate", înţeleasă în sensul următor: asigură tuturor libertatea de a copia şi
redistribui textul, cu sau fără modificări, în scopuri comerciale şi necomerciale. Ca scop
secundar, această Licenţă rezervă pentru autor şi editor dreptul de a fi creditaţi pentru munca lor
şi de a nu fi responsabili pentru modificările efectuate de alţii. Această Licenţă conferă un fel de
"stânguri de autor" ("copyleft"), ceea ce înseamnă că lucrările derivate trebuie să fie şi ele libere
în sensul de mai sus. Această Licenţă este inspirată de Licenţa Publică Generală GNU (GNU
General Public License, GNU GPL), care este o licenţă similară concepută pentru a acoperi
softul liber.
Această Licenţă a fost scrisă pentru a oferi manuale pentru soft liber, pentru că softul liber
necesită documentaţie liberă: un program trebuie însoţit de manuale care oferă aceeaşi libertate
în folosire ca şi softul. Această Licenţă nu este limitată la manuale pentru soft şi poate fi folosită
pentru a acoperi orice lucrare, indiferent de subiect sau de modul de publicare. Această Licenţă
este recomandată în principal pentru lucrări care servesc drept referinţă sau au fost scrise în scop
de instruire.

1. APLICABILITA TE ŞI DEFINIŢII
Această Licenţă se aplică oricărui manual sau lucrări, în orice mediu, care conţine o notă inclusă
de către deţinătorul dreptului de autor ce permite distribuţia sub acoperirea acestei Licenţe. Nota
conferă dreptul universal (world-wide), fără indemnizaţie şi nelimitat ca durată de a folosi
această lucrare în condiţiile descrise de această Licenţă. Termenul "Documentul" folosit mai jos
se referă la manualul sau lucrarea acoperită de Licenţă. Orice membru al publicului este un
beneficiar al acestei Licenţe şi va fi desemnat prin termenul "Dvs." sau prin folosirea persoanei a
doua. Se consideră în mod automat că aţi acceptat termenii acestei Licenţe dacă copiaţi,
modificaţi sau distribuiţi Documentul într-un mod ce necesită permisiunea autorului în
conformitate cu legea drepturilor de autor.

18 http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:GNU FDL
O "Versiune Modificată" a Documentului este orice lucrare conţinând Documentul sau o porţiune
din Document, copiată identic sau cu modificări şi/sau tradusă într-o altă limbă. O "Secţiune
Secundară" este o anexă cu titlu, sau o secţiune menţionată în cuprins care are ca scop exclusiv
descrierea relaţiei editorilor sau a autorilor Documentului cu subiectul Documentului (sau cu
subiecte legate de acesta) şi care nu conţine subiecte incluse în mod direct în subiectul
Documentului. (Aşadar, dacă Documentul este în parte manual de matematică, o Secţiune
Secundară nu poate conţine explicaţii matematice.) Relaţia poate fi o conexiune istorică cu
subiectul sau cu problemele înrudite cu subiectul, sau puncte de vedere juridice, comerciale,
filosofice, etice sau politice legate de acesta.
"Secţiunile Invariante" sunt anumite Secţiuni Secundare ale căror titluri sunt specificate ca fiind
titluri de Secţiuni Invariante din Document în nota ce permite distribuţia Documentului sub
acoperirea acestei Licenţe. Dacă o secţiune nu este conformă cu definiţia de mai sus a unei
Secţiuni Secundare, ea nu poate fi desemnată drept Secţiune Invariantă. Documentul poate să nu
conţină nici o Secţiune Invariantă.
"Textele De Copertă" sunt pasaje scurte de text care sunt listate ca Texte Pentru Coperta I
(coperta din faţă) şi Texte Pentru Coperta IV (coperta din spate) în nota ce permite distribuţia
Documentului sub acoperirea acestei Licenţe. Un Text Pentru Coperta I poate avea cel mult 5
cuvinte, iar un Text Pentru Coperta IV poate avea cel mult 25 de cuvinte. O copie "Transparentă"
a Documentului este o copie în format electronic, reprezentată într- un format a cărui specificaţie
este disponibilă publicului. Aceasta este uşor de modificat folosind un editor de text generic, sau
un editor grafic generic (pentru imagini compuse din pixeli) sau un editor larg răspândit de
grafică vectorială (pentru desene) şi poate fi folosită deprograme de formatare de text sau de
programe de conversie. O copie făcută într -un format de fişier Transparent, dar care prin
prezenţa sau absenţa anumitor elemente specifice formatului descurajează sau împiedică
modificările ulterioare nu este o copie Transparentă. Un format grafic - o imagine - nu este un
format Transparent dacă este folosit pentru a reprezenta o cantitate substanţială de text. O copie
care nu este "Transparentă" este " Opacă" .
Exemple de formate compatibile cu copiile Transparente: text ASCII fără marcare, format
de intrare Texinfo, format de intrare LaTeX, SGML şi XML folosind un DTD public, HTML
simplu şi standard, fişiere PostScript şi PDF modificabile.
Exemple de formate Transparente pentru imagine: PNG, XCF şi JPG.
Formatele Opace includ formate de text ce pot fi citite şi editate doar de procesoare de
text particulare (proprietary), SGML şi XML pentru care DTD -ul şi/sau uneltele de procesare nu
sunt disponibile, HTML generat automat, documente PostScript şi PDF produse de diverse
procesoare de text exclusiv în scopulprintării/afişării.
"Pagina de Titlu" înseamnă, pentru o carte tipărită, pagina cu titlul şi paginile următoare
necesare pentru a tipări lizibil materialul care trebuie tipărit conform acestei Licenţe pe
Pagina de Titlu. Pentru lucrări care nu au o pagină cu titlu propriu -zisă "Pagina de Titlu" este
textul aflat lângă principala apariţie a titlului lucrării, precedând începutul corpului
Documentului.
O secţiune "Numită XYZ" este o secţiune din Document al cărei titlu este fie XYZ sau conţine XYZ
în paranteze după textul care traduce XYZ în altă limbă. (Aici XYZ înlocuieşte nume specifice ce
vor fi menţionate mai jos, ca de exemplu "Mulţumiri", "Dedicaţii", "Giruri" (Endorsement) şi
"Istorie".) A "Păstra Titlul" unei astfel de secţiuni atunci când modificaţi Documentul înseamnă
că aceasta rămâne "Numită XYZ" conform acestei definiţii. Documentul poate include Limitări de
Responsabilitate (Warranty Disclaimers) ataşate notificării care afirmă că această Licenţă se
aplică Documentului. Aceste Limitări de Responsabilitate se consideră a fi incluse pentru
referinţă în această Licenţă: orice alte implicaţii pe care aceste Limitări de Responsabilitate le-ar
putea avea sunt nule şi nu au nici un efect asupra înţelesului acestei Licenţe.
2. COPII IDENTICE
Puteţi copia şi distribui Documentul pe orice mediu, comercial sau necomercial, atâta timp cât
această Licenţă, notificările de drepturi de autor şi notificarea de licenţă care spune că această
Licenţă se aplică acestui Document sunt reproduse în toate copiile, şi atâta timp cât nu adăugaţi
nici un fel de altă condiţie în afară de cele prezente în această Licenţă. Nu aveţi dreptul să luaţi
măsuri tehnice de a obstrucţiona sau controla citirea sau recopierea copiilor pe care le faceţi sau
le distribuiţi. Aveţi totuşi dreptul să acceptaţi compensaţii în schimbul copiilor. Dacă distribuiţi
un număr suficient de mare de copii trebuie să respectaţi şi condiţiile din secţiunea 3.
Aveţi de asemenea dreptul să împrumutaţi copii în aceleaşi condiţii ca cele de mai sus, şi aveţi
dreptul să afişaţi copii.
3. COPIEREA ÎN CANTITĂŢI MARI
Dacă publicaţi copii tipărite (sau copii în medii care folosesc de obicei coperţi tipărite) ale
Documentului, în număr mai mare de 100 şi dacă notificarea de licenţă a Documentului cere
Texte de Copertă, trebuie să includeţi copiile pe coperţi care să conţină, clar şi lizibil, toate aceste
Texte de Copertă: Textele Pentru Coperta I pe coperta I şi Texte Pentru Coperta IV pe coperta IV.
Ambele coperţi trebuie de asemenea să vă identifice în mod clar şi lizibil ca editor al respectivelor
copii. Coperta I trebuie să prezinte titlul în întregime, cu toate cuvintele din titlu la fel de vizibile
şi proeminente. Puteţi adăuga alte materiale pe copertă în plus. Copierea cu modificările limitate
la coperţi, atâta timp cât satisfac aceste condiţii, pot fi tratate în toate celelalte aspecte ca şi cop ii
identice.
Dacă textele necesare pentru oricare dintre coperţi sunt prea voluminoase pentru a încăpea în
mod lizibil, trebuie să le includeţi pe primele în ordinea originală (atâtea câte încap în mod
rezonabil) pe coperta efectivă şi să continuaţi cu restul pe pagini adiacente.
Dacă publicaţi sau distribuiţi copii Opace ale documentului în număr mai mare de 100, trebuie
ori să includeţi câte o copie Transparentă în format electronic împreună cu fiecare copie Opacă,
sau să specificaţi în sau împreună cu fiecare copie Opacă o locaţie de reţea electronică la care
publicul general care foloseşte reţeaua să aibă acces pentru a descărca, folosind un protocol
standard public, copii complete Transparente ale documentului, fără adăugarea oricărui material
adiţional. Dacă folosiţi a doua opţiune trebuie să faceţi demersuri rezonabil de prudente ca
atunci când începeţi distribuirea copiilor Opace să vă asiguraţi că această copie Transparentă va
rămâne accesibilă în acest fel la locaţia respectivă timp de cel puţin un an după distribuţia ultimei
copii Opace (în mod direct sau prin agenţi sau distribuitori) a acelei ediţii pentru public.
Se cere, dar nu în mod necesar, să contactaţi autorii Documentului cu o perioadă bună înainte de
a distribui orice cantitate mare de copii, pentru a le da ocazia să vă pună la dispoziţie o versiune
actualizată a Documentului. 4. MODIFICĂRI
Puteţi copia şi distribui o Versiune Modificată a Documentului în condiţiile secţiunilor 2 şi 3 de
mai sus, cu condiţia de a acoperi Versiunea Modificată sub exact această Licenţă, cu Versiunea
Modificată ţinând locul Documentului, astfel licenţiind distribuirea şi modificările Versiunii
Modificate oricui intră în posesia unei copii ale acesteia. In plus, trebuie să faceţi următoarele
lucruri în Versiunea Modificată:
• A. Folosiţi în Pagina de Titlu (şi pe coperţi, dacă există) un titlu diferit de cel al
Documentului, şi de versiunile sale anterioare (care trebuie, dacă există, să fie listate în
secţiunea de Istorie a Documentului). Puteţi folosi acelaşi titlu ca o versiune anterioară
dacă editorul original al acelei copii vă dă permisiunea.
• B. Listaţi pe Pagina de Titlu, ca autori, una sau mai multe dintre persoanele sau entităţile
responsabile în calitate de autori pentru modificările Versiunii Modificate, împreună cu
cel puţin cinci dintre autorii principali ai Documentului (toţi autorii principali, dacă are
mai puţin de cinci), în afară de cazul că aceştia vă eliberează de această obligaţie.
• C. Includeţi pe Pagina de Titlu numele editorului Versiunii Modificate în calitate de
editor.
• D. Păstraţi toate notificările de drepturi de autor ale Documentului.
• E. Adăugaţi o notificare de drepturi de autori relevantă pentru modificările Dvs. adiacent
celorlalte notificări de drepturi de autor.
• F. Includeţi, imediat după notificările de drepturi de autor, o notificare de licenţă dând
permisiune publică de a folosi Versiunea Modificată în condiţiile acestei Licenţe, sub
forma prezentată în Apendicele de mai jos.
• G. Păstraţi în acea notificare de licenţă lista integrală a Secţiunilor Invariante şi Textele
de Copertă necesare date în notificarea de licenţă a Documentului.
• H. Includeţi o copie nealterată a acestei Licenţe.
• I. Păstraţi secţiunea Numită "Istorie", păstraţi-i Titlul şi adăugaţi-i un element care să
indice măcar titlul, anul, noii autori şi editorul Versiunii Modificate aşa cum este dat pe
Pagina de Titlu. Dacă nu există o secţiune Numită "Istorie" în Document, creaţi una în
care indicaţi titlul, anul, autorii şi editorul Documentului aşa cum este dat pe Pagina de
Titlu al acestuia şi apoi adăugaţi un element care să descrie Versiunea Modificată aşa
cum a fost cerut în fraza precedentă.
• J. Păstraţi locaţia de reţea, dacă există, dată în Document pentru acces public la o copie
Transparentă a Documentului, cât şi locaţiile de reţea date în Document pentru versiunile
mai vechi pe care s-a bazat acesta. Acestea pot fi incluse în secţiunea Numită "Istorie".
Puteţi omite locaţia de reţea a unei lucrări care a fost publicată cu cel puţin patru ani
înainte de Documentul în sine, sau dacă editorul original al versiunii la care se referă vă
dă permisiunea.
 • K. Pentru orice secţiune Numită "Mulţumiri" sau "Dedicaţii", păstraţi Titlul secţiunii şi
păstraţi în secţiunile respective toată substanţa şi tonul mulţumirilor şi dedicaţiilor
fiecărui contribuitor.
• L. Păstraţi toate Secţiunile Invariante ale Documentului, nealterate ca text şi ca titluri.
Numerotarea secţiunilor sau echivalentul numerotării nu sunt considerate ca făcând parte
din titlurile secţiunilor.
• M. Ştergeţi orice secţiune Numită "Giruri". O astfel de secţiune nu poate fi inclusă în
Versiunea Modificată.
• N. Nu modificaţi titlul nici unei secţiuni existente pentru a fi Numită "Giruri" sau pentru a
intra în conflict cu vreo Secţiune Invariantă.
• O. Păstraţi toate Limitările de Responsabilitate.
Dacă Versiunea Modificată include secţiuni noi incluse în titlu sau anexe care se califică drept
Secţiuni Secundare şi nu conţin material copiat din Document, aveţi dreptul la alegerea Dvs. să
numiţi unele sau toate acestea ca fiind secţiuni invariante. Pentru a face aceasta, adăugaţi-le
titlurile la lista de Secţiuni Invariante în notificarea de licenţă a Versiunii Modificate. Aceste
titluri trebuie să fie distincte faţă de toate celelalte titluri de secţiune. Puteţi adăuga o secţiune
Numită "Giruri" doar dacă aceasta conţine numai girurile a diverse entităţi asupra Versiunii
Modificate - de exemplu recenzii sau faptul că textul a fost aprobat de o organizaţie ca fiind o
definiţie autoritară a unui standard.
Puteţi adăuga un pasaj de cel mult cinci cuvinte ca Text Pentru Coperta I şi un pasaj de cel mult
25 de cuvinte ca Text Pentru Coperta IV la sfârşitul Textelor De Copertă în Versiunea Modificată.
Numai un singur pasaj poate fi adăugat la Textul Pentru Coperta I şi unul la Textul Pentru
Coperta IV de către (sau prin aranjament cu) orice entitate. Dacă Documentul conţine deja texte
de copertă pentru coperta respectivă, adăugat în prealabil de Dvs. sau prin aranjament cu
aceeaşi entitate în numele căreia acţionaţi, atunci nu puteţi adăuga un altul, însă puteţi să -l
înlocuiţi pe cel vechi numai cu permisiunea explicită a editorului anterior care l-a adăugat pe cel
vechi.
Autorul (autorii) şi editorul (editorii) Documentului nu vă dau prin această Licenţă permisiunea
de a le folosi numele pentru publicitate sau pentru a pretinde sau implica vreo girare a oricărei
Versiuni Modificate.
5. COMBINAREA DOCUMENTELOR
Puteţi combina Documentul cu alte documente acoperite de această Licenţă sub termenii definiţi
în secţiunea 4 de mai sus pentru versiuni modificate, cu condiţia să includeţi în versiunea
combinată toate Secţiunile Invariante ale tuturor documentelor originale, nemodificate, şi să le
listaţi pe toate ca Secţiuni Invariante ale versiunii combinate în notificarea de licenţă, cât şi să
păstraţi toate Limitările de Responsabilitate. Versiunea modificată nu trebuie să conţină decât o
singură copie a acestei Licenţe, iar duplicatele identice ale Secţiunilor Invariante pot fi înlocuite
cu o singură copie. Dacă există Secţiuni Invariante cu nume identice şi conţinut diferit, schimbaţi-
le numele adăugând la sfârşitul titlului, în paranteză, ori numele autorului sau al editorului
original al acelei secţiuni dacă acesta este cunoscut, ori un număr unic. Faceţi aceleaşi
modificări respective titlurilor secţiunilor în lista de Secţiuni Invariante din notificarea de licenţă
a versiunii combinate.
In versiunea combinată trebuie să combinaţi şi toate secţiunile Numite "Istorie" din diversele
documente originale, creând o secţiune unică Numită "Istorie"; la fel trebuie să combinaţi şi toate
secţiunile Numite "Mulţumiri" cât şi cele Numite "Dedicaţii". Trebuie să ştergeţi toate secţiunile
Numite "Giruri".
6. COLECŢII DE DOCUMENTE
Puteţi crea o colecţie formată din Document şi alte documente acoperite de această Licenţă şi să
înlocuiţi copiile individuale ale acestei Licenţe din diversele documente cu o singură copie care să
fie inclusă în colecţie cu condiţia să urmaţi regulile acestei Licenţe pentru copii identice pentru
fiecare document în toate celelalte privinţe.
Puteţi să extrageţi un document dintr-o astfel de colecţie şi să-l distribuiţi individual sub această
Licenţă cu condiţia de a include o copie a acestei Licenţe în documentul extras şi să urmaţi
condiţiile acestei Licenţe în toate celelalte privinţe în legătură cu copiile identice ale acelui
document.
7. AGREGAREA CU LUCRĂRI INDEPENDENTE
O compilaţie a Documentului sau a unui derivat al său cu orice document sau lucrare separată
independentă, în sau pe un volum de stocare sau distribuire se numeşte "agregat" dacă drepturile
de autor rezultate în urma compilării nu sunt folosite pentru a limita drepturile legale ale
utilizatorilor compilaţiei mai mult decât permit lucrările individuale. Când Documentul este
inclus într-un agregat, această Licenţă nu se aplică celorlalte lucrări din agregat care nu sunt ele
însele rezultate derivate ale Documentului.
Dacă cerinţele legate de Textele de Copertă din secţiunea 3 se aplică acestor copii ale
Documentului, atunci dacă Documentul este mai puţin de jumătate din întregul agregat atunci
Textele de Copertă ale Documentului pot fi puse pe coperţi care să separe Documentul în cadrul
agregatului, sau pe un echivalent electronic al acestora, dacă Documentul se prezintă în format
electronic. Altfel ele trebuie să apară pe coperţile tipărite care îmbracă întreg agregatul.
8. TRADUCERE
Traducerea este considerată o formă de modificare, drept care puteţi distribui traduceri ale
Documentului sub cerinţele secţiunii 4. înlocuirea Secţiunilor Invariante cu traduceri ale acestora
necesită permisiune specială din partea celor care deţin drepturile de autor, însă puteţi include
traduceri ale unora sau tuturor Secţiunilor Invariante împreună cu variantele originale ale
acestora. Puteţi include o traducere a acestei Licenţe cât şi toate notificările de licenţă din
Document, cât şi Limitările de Responsabilitate atâta timp cât includeţi şi versiunea originală în
engleză a acestei Licenţe, plus versiunile originale ale respectivelor notificări de licenţă şi limitări
de responsabilitate. In cazul apariţiei oricăror discrepanţe între versiunea tradusă şi versiunea
originală a acestei Licenţe, a vreunei notificări de licenţă sau a vreunei limitări de
responsabilitate, versiunea originală are prioritate. Dacă vreo secţiune din Document este Numită
"Mulţumiri", "Dedicaţii" sau "Istorie" cerinţa (din secţiunea 4) de a-i Păstra Titlul (secţiunea 1)
va necesita în mod normal schimbarea titlului în sine.
9. REZILIERE
Nu puteţi copia, modifica, sublicenţia sau distribui Documentul decât în condiţiile specificate
explicit în această Licenţă. Orice copiere, modificare sau redistribuire a Documentului în vreo
altă condiţie este nulă şi vă va anula în mod automat drepturile conferite de această Licenţă. Pe
de altă parte, terţilor cărora le veţi fi transmis copii sau drepturi în conformitate cu această
Licenţă nu li se vor anula aceste drepturi atâta timp cât i se conformează.
10. VERSIUNI VIITOARE ALE ACESTEI LICENŢE
Fundaţia Free Software (Free Software Foundation) poate publica versiuni noi, revizuite ale
acestei Licenţe (GNU Free Documentation License) din timp în timp. Aceste noi versiuni vor
păstra spiritul acestei versiuni dar pot diferi în privinţa detaliilor, cu scopul de a se adresa unor
noi probleme reale sau potenţiale.
Fiecărei versiuni ale acestei Licenţe îi este asociat un număr de versiune distinct. Dacă
Documentul specifică un anumit număr de versiune "sau orice versiune ulterioară" al acestei
Licenţe, aveţi de ales între a vă conforma termenilor şi condiţiilor ori ale versiunii specificate
explicit sau ale oricărei variante ulterioare publicate (nu ca variantă preliminară) de către Free
Software Foundation. Dacă Documentul nu specifică un număr de versiune al acestei Licenţe
atunci puteţi alege orice versiune publicată (nu ca variantă preliminară) de către Free Software
Foundation.

Figura 4.1. - Categorii de software după licenţă.

• Software liber (Free software) - este un software care are permisiunea de a putea fi utilizat de
oricine, de a putea fi copiat şi distribuit în forma iniţială sau cu modificări atât gratuit cât şi
contra cost. Este obligatoriu să fie distribuit şi codul sursă al software-ului.
• Software Open Source - este un software ce face parte din aceeaşi categorie cu software-ul
liber dar are o serie de trăsături caracteristice. Software-ul open source nu se referă la aceeaşi
clasă de software, având licenţe cu caracter mai restrictiv. În acest sens observăm că orice
software liber are disponibil codul sursă şi este gratuit, în timp ce software-ul open source are
disponibil codul sursă dar nu este neapărat gratuit.
• Software public - este un software care nu are drepturi de copyright. Există situaţii când
pentru un program, versiunea executabilă este de tip software public, dar versiunea cod sursă
nu este disponibilă. Acesta nu este software liber, deoarece software-ul liber cere ca şi codul
sursă să fie disponibil. Uneori noţiunea de software public este utilizată greşit pentru software
gratuit sau software liber. Utilizarea corectă a termenului de software public este doar în
situaţia când lipseşte dreptul de copyright.
• Software copyleft - este acea categorie de software în care distribuţia tuturor copiilor şi ale
tuturor versiunilor se încadrează software-ului liber. Aceasta înseamnă că nu este permisă
adăugarea de condiţii suplimentare software-ului şi în plus varianta cod sursă a software este
disponibilă. Copyleft este un concept general. Pentru ca un program să fie caracterizat de
licenţă copyleft, este necesară utilizarea unor termeni speciali de distribuţie.
• Software non-copyleft - este un software pentru care autorul are permisiunea de a distribui,
modifica precum şi de a adăuga restricţii suplimentare în cadrul licenţei. Dacă un program este
liber, dar nu este din categoria copyleft, atunci există posibilitatea să existe versiuni sau copii
care nu sunt libere. Orice companie sau persoană poate să realizeze varianta executabilă a
programului, care va avea licenţă proprietar.
• Software GPL (General Public License) - este un software liber, cu licenţă copyleft. Acest tip
de licenţă se poate aplica atât software-ului cât şi altor produse. Licenţele marii majorităţi a
software-urilor au menirea de a înlătura libera distribuire şi schimbul. În opoziţie, licenţele
GNU-GPL garantează libertatea de distribuire şi schimb a tuturor versiunilor de program,
pentru ca software-ul să fie liber tuturor utilizatorilor. Acest tip de licenţă se referă în primul
rând la libertatea de a distribui software-ul şi nu la gratuitatea acestui lucru.
• Software ne-liber - este acel software care nu face parte din software-ul liber. Această
categorie include software-ul semi-liber şi software-ul brevetat.
• Software-ul semi-liber - este un software care nu este liber şi care are o serie de permisii
acordate indivizilor de a-1 utiliza, copia, distribui şi modifica (inclusiv distribuirea versiunilor
modificate) în scopuri non-profit.
• Software-ul brevetat - este un software care nu este nici liber nici semi-liber. Modificarea,
redistribuirea, utilizarea sunt interzise sau sunt contra cost.
• Software freeware - este acel software ce permite redistribuire dar nu permite modificare şi
nici codul sursă nu este disponibil. Acesta nu face parte din acest motiv din categoria software-
ului liber.
• Software shareware - este o categorie de software care are permisia de a putea fi redistribuit.
Orice utilizator care continuă să folosească programul în continuare trebuie să plătească.
Pentru majoritatea programelor shareware, codul sursă nu este disponibil, de aceea nu face
parte din categoria programelor libere.
• Software privat - este acel software dezvoltat numai pentru un singur utilizator (organizaţie
sau companie). Acest utilizator păstrează programul şi codul sursă fără a - le distribui altor
potenţiali utilizatori.
• Software comercial - este un software dezvoltat în scop comercial, de a se obţine remuneraţii
din vânzarea sa. Software comercial şi Software brevetat nu este acelaşi lucru. Marea parte a
software-urilor comerciale sunt brevetate, dar pe de altă parte există şi software-uri libere care
sunt supuse actelor comerciale.

- Identificaţi cel puţin cinci tipuri de licenţe open source.

Scurtă istorie a proiectului GNU

GNU este un sistem de operare ce se încadrează în categoria software liber.

În septembrie 1983, Richard Stallman a făcut anunţul iniţial de lansare a proiectului GNU.
O versiune îmbunătăţită a manifestului iniţial a fost publicată în 1985 şi a fost tradusă în mai multe
limbi.
GNU este acronimul de la GNUs Not Unix.
În anul 1980 mare parte din software-ul existent era brevetat, ceea ce făcea ca utilizatorii
să nu aibă acces la codul sursă al programelor. Acest lucru împiedica co operarea dintre utilizatori.
De aici a reieşit necesitatea apariţiei proiectului GNU.
Dezvoltatorii proiectului GNU au hotărât ca sistemul de operare realizat de ei să fie
compatibil Unix deoarece mare parte din design era realizat şi prin compatibilitate, mulţi
utilizatori de Unix puteau trece rapid la GNU.
Compatibilitatea cu Unix făcea ca GNU să includă şi compilatoare, editoare, software de
mail, tip de formatare a textului etc.
În octombrie 1985 s-a înfiinţat Free Software Foundation care avea ca scop principal
strângerea de fonduri în folosul proiectului GNU.
În 1991 apare Linux, un sistem de operare compatibil cu Unix, creat de Linus Torvalds.
Prin combinarea Linux-ului cu sistemul GNU (aproape finalizat) a rezultat un sistem de operare
complet: sistemul GNU/Linux. Estimările spun că 10 milioane de utilizatori folosesc în prezent
sistemul de operare GNU/Linux, şi este distribuit prin Slackware, Debian, Red Hat etc.
Proiectul GNU nu s-a limitat la realizarea unui sistem de operare. În continuare proiectul
prevede dezvoltarea unui spectru larg de programe software.
De asemenea, s-a încercat dezvoltarea unor aplicaţii cum ar fi GNOME (graphical desktop) cu
scopul facilitării utilizării sistemului de operare GNU printr-o interfaţă grafică.

Să ne reamintim...

Termenul apare in ianuarie 1998 ca reacţie la faptul că Netscape a publicat în mod

gratuit codul sursă pentru navigatorul său. Termenul a fost mediatizat mai apoi în
aprilie 1998 de către Tim O'Reilly la conferinţa „Freeware Summit", cunoscută mai
apoi sub numele de „Open Source Summit".

Temă de control
Comparaţi următoarele tipuri de licenţe open-source: GPL, GPL3, BSD, Apache
License.
Bibliografie
1. ABBYY & DocWorks: AthletiCo's Paper-Heavy Billing Department Gets into Shape, www.
kmworl d.com;
2. AIIM International, www.aiim.org: Distributed Capture: Moving Capture Closer to
Document Creation;
3. AIIM International: What is ECM? http://www.aiim.org/about-ecm.asp
4. Asipenko S., Zukerman, Y.: CMS Review: OpenCms 6.0:
http://www.cmswire.com/cms/cms-reviews/;
5. Best Practices in Enterprise Content Management, www.kmworld.com;
6. Best Practices in Enterprise Search: www.kmworld.com;
7. Boiko, B.: Content Management Bible, www. metatorial .com;
8. Bracken, J.: Dicovering Hidden Information Treasures in ECM, www.kmworld.com;
9. Business Process Management and Workflow, AIIM International, www.aiim.org;
10. Byrne, T.: A Lexicon for Document Analysis, http://www.cmswatch.com/ECM/;
11. Byrne, T.: A Scenario-based Approach to Evaluating CMS Vendors,
http://www.cmswatch.com;
12. Byrne, T.: Do you need an ECMS, WCMS, or a Portal? http://www.cmswatch.com/CMS/
13. Capture - Setting the Scene for ECM, www.aiim.org.uk;
14. Cellucci, B.: Balancing Control and Distributed Capabilities For Web Content and Site
Management, www.kmworld.com;
15. Chen, H. and Dumais, S. (2000). Bringing Order to the Web: Automatically Categorizing
Search Results. In: T. TURNER, ed. Proceedings of the SIGCHI conference on Human
factors in computing systems, Netherlands 01-06 April 2000. USA: ACM Press, pp 145-152;
16. Clapp, M.: Collaboration First, Then Knowledge Management,
http://www.cmswatch.com/Portal/;
17. CMS Watch: CMS Report, Sample Edition, 2007, http://www.cmswatch.com;
18. CMS Watch: Enterprise Search Report, www.cmswatch.com;
19. CMS Watch: Information Management Software Product Landscape,
http://www.cmswatch.com;
20. CMS Watch: Web Content Management Vendor List, http: // www. cmswatc h. c om/Re
ports/Vendors/;
21. CMS Wire: Tridion, Fatwire and Interwoven Lead External Web Content Manageme nt,
http: / / www. cms wire .com/cms/web-cms/;
22. Cochrane, R. (1997). Unleashing the intranet. BT Technology Journal, 15 (2), pp 107-113.
Available from:
http://www.springerlink.com/content/m681547155i581p1/fulltext.pdf;
23. Content Management Problems and Open Source Solutions,
http://contenthere.blogspot.com/;
24. Content Manager. (2004). ECM Market to reach $9B in Software and Services,
http://www.contentmanager.net/magazine/article 445 ecm market software ser vices.html;
25. Daydream's Digital Asset Management (DAM) Blog: What Is Digital Asset Management?
26. Dell (2005). Standardization, consolidation, scaling, interoperability, data management,
portfolio management. USA: Dell,
http://www.dell.com/downloads/global/solutions/ dell it we are scalable.pdf;
27. DM Review. (2003). The problem of unstructured date, http://www.dmreview.com/article
sub.cfm?articleId=6287;
28. Document and Content Capture, AIIM International, www.aiim.org;
29. Document and Content Output and Presentation, AIIM International, www.aiim.org;
30. Document and Web Content Management, AIIM International, www.aiim.org;
31. Dunwoodie, B. (2004). Global ECM Market Still Likely to Consolidate. CMS Wire.
http://www.cmswire.com/cms/enterprise -cms/global-ecm-market-still- likely-to-
consolidate-000301 .php;
32. ECM at Work, www.aiim.org.uk;
33. ECM West. (2006). Matthew Glotzbach Google Enterprise.
http://ecmwest.com/ecmwest/v42/conference/ speaker bio.cvn?profileID=151;
34. Eddleman, T.: Managing Mission Critical Content, http://www.kmworld.com/
35. Emery, P. (2003). Document and Records Management: Understanding The Differences and
Embracing Integration. USA: Zlyab Technologies,
http://www.lightindustries.com/pdf/Document%20Management%20vs%20Recor
ds%20Management.pdf;
36. Emery, P.: Why Records Management?, http://cmswatch.com/ECM/;
37. Enterprise Content Management THE AIIM Guide to to ECM Purchasing, AIIM
International, www.aiim.org;
38. Enterprise Open Source Journal, http://www.eosi.com;
39. Flynn, D. (1998) Information System Requirements: Determination and Analysis. Berkshire,
England: McGraw-Hill;
40. Forrester Consulting: Open Source Software's Expanding Role in the Enterprise. Companies
Adopt Open Source as Standard, 2007;
41. Forrester. (2005). ECM Growth Outpaces the Overall Software Market,
http://www.forrester.com/Research/Document/Excerpt/ 0,7211,36935,00.html;
42. Forrester. (2006). Information Management 101,
http://www.forrester.com/Research/Document/Excerpt/ 0,7211,38472,00.html ;
43. FRASER, S.: Real-World ASP.NET—Building a Content Management System, Apress,
2002;
44. Gartner Research: Magic Quadrant for Enterprise Content Management, 2006;
45. Gartner Research: Magic Quadrant for Enterprise Content Management, 2007;
46. Gartner: MarketScope for Records Management, 2005,
http://mediaproducts.gartner.com/reprints/emc/vol2/article1/article1.html#top;
47. Gingrande,A.: Processing Unstructured Documents: Challenges and Solutions, AIIM
International, www.aiim.org;
48. Groff, T.; Jones, T.: FileNet. A Consultant's
49. Guide to Enterprise Content Management, Elsevier Butterworth-Heinemann, 2004;
50. Headway Technology Group: Document & Data Capture;
51. Hertzberg, R.: Enterprise Content Management (ECM): An Overview, www.kmworld.com;
52. Hodgson, C.: Planning for an Enterprise Content Management System, AIIM International,
www.aiim.org;
53. http://www.cmswatch.com/CMS/: Introduction to Web Content Management;
54. Intranet Roadmap Wallchart,
http://www.steptwo .com.au/products/roadmap/index.html ;
55. Kampffmeyer, U.: Enterprise Content Management, http://dnb.ddb.de;
56. Kathuria, G.: Web Content Management with Documentum,Packt Publishing, 2006;
57. Kemp, J.: A Critical Analysis into the Use of Enterprise Content Management Systems in the
IT Industry;
58. Kerner, S, M. (2003). Choose between a commercial, open source, or customised CMS,
http://builder.com.com/5100-6374-5054863.html;
59. LaMonica, M. (2003). The Evolving ECM Market. ZD News, http://news.zdnet.com/2100-
3513 22-5094630.html;
60. Lamont, J.: DAM: agile and effective, http://www.kmworld.com/;
61. Lamont, J.: Managing Web content: ECM or pure-play WCM?,
http://www.kmworld.com/Articles/Editorial/Feature/Managing-Web-content- ECM-or-pure-
play-WCM--18049.aspx;
62. Line 56. (2006). The Evolving ECM Market
http://www.line56.com/articles/default.asp?ArticleID=5579;
63. Locke, B., How Do You Protect Your Digital Assets: What's what in Digital Asset
Management solutions,
http://enterpriseinnovator.com/index.php?sectionID=5 ;
64. MacMillan, A.: Enterprise Content Management—Thinking Beyond the Repository,
www.kmworld.com;
65. Magan, A.: Intro to Digital Asset Management: Just what is a DAM?,
http://www.cmswatch.com/ECM/;
66. Mancini, J.: Payback Time - The Practical Applications of ECM Technologies,
www.aiim.org.uk;
67. Mancini, J.:State of the ECM Industry Moving from Why? To How?: The Maturing of ECM
Users, www.aiim.org;
68. Mason, C.: How Do You Manage the Unmanageable?, www.kmworld.com;
69. Mauthe, A.U.; Thomas, P: Professional Content Management Systems, www.wiley.com,
2004;
70. McConnell, J.: Global Intranet Strategies Survey Results, http ://netjmc.typepad.com/gl
obally_l ocal/;
71. McConnell, J.: Global Intranets - Different Challenges, Different Paths, http
://netjmc.typepad.com/gl obally_l ocal/;
72. McConnell, J.: Global intranets - more on paths, strategies and global integration,
http://netjmc.typepad.com/globally local/;
73. McConnell, J.: How Intranet & Portal Landscapes Evolve,
http://netjmc.typepad.com/globally local/;
74. McConnell, J.: Increasing findability in large, complex intranets, Online Information 2005;
75. McConnell, J.: Making a Business Case for CMS, NetStrategyJMC, KMWorld & Intranets
2005;
76. McConnell, J.: Making intranets meaningful, www.iabc.com/cw;
77. McConnell, J.:Intranet Strategies Today & Tomorrow, www.netjmc.com;
78. Merrem, T.L.: Time is Money. Data Capture Software Saves Government Agency Days,
http://www.kmworld.com/;
79. Miller, E.: Beyond Hammers and Nails, www.kmworld.com;
80. Moore, A.: Capture Moves to the Head of the Class, http://www.kmworld.com/;
81. Moore, A.: The Motor or the Fan?: ECM Moves From Pure-Play to Every Day,
www.kmworld.com;
82. Nielsen, J. (2004). Information intelligence: content classification and enterprise taxonomy
practice, Boston: Delphi Group,
http://www.delphigroup.com/research/whitepapers/20040601-taxonomy-WP.pdf;
83. OpenConcept: Content Management System Report. On Alternatives to BackEnd;
84. Optaros Research Report: The Growth of Open Source Software in Organizations, 2005;
85. Optaros WhitePaper: Assemble Enterprise 2.0 with Open Source;
86. Optaros Whitepaper: Content Management Problems and Open Source Solutions;
87. Optaros WhitePaper: Understanding Free and Open Source Licenses, Version 2.1, 2006;
88. Optaros: Open Source Catalogue 2007, Realize the Benefits of Open Source, 2007;
89. Optaros: Unleashing the Power of Open Source in Document Management;
90. Pelz-Sharpe, A.: Enterprise Content Management Marketplace: Opportunities and Risks,
http://www.cmswatch.com/ECM/;
91. Pery,A.: Keep Information Moving With Intelligent Capture and Exchange,
http://www.kmworld.com/;
92. Porter-Roth, B.:RFP Guidelines for an Enterprise Content Management System, AIIM
International, www.aiim.org;
93. Price. (2006). Getting Unified: The Evolution of Enterprise Content Management,
http://www.dmreview.com/editorial/newsletter article.cfm?articleId= 1054124;
94. Products, www.steptwo.com.au;
95. Robertson J.: 11 usability principles for CMS;
96. Robertson, J.: So, what is a content management;
97. Robertson, J.: Using scenarios to select a CMS, www.steptwo.com.au;
98. Skyrme, D.: Is Content King?, http://www.skyrme.com/updates/u57.htm;
99. Step Two Designs: Content Management Requirements Toolkit, www.steptwo.com.au;
100. Step Two Designs: Is it document management or content management?,
www.steptwo.com.au;
101. Step Two Designs: Plan before CMS implementation, www.steptwo.com.au;
102. Step Two Designs: Separate design and the CMS, www.steptwo.com.au;
103. Step Two Designs: What are the goals of a content management system,
www.steptwo.com.au;
104. Stephenson, J.: Intelligent Imaging, Scanning Only What You Need, Only When You Need
It http: / / www. kmworl d.com/
105. Thrasher, D.: Managing in Place Isn't Managing, www.kmworld.com;
106. Velikin, P.: Automating Your Technical Publishing Processes, www.kmworld.com;
107. Waldron Martin IFC: European Study on Electronic Archiving;
108. Walker, P.: Best Practices in ECM Document Consolidation and Migration,
www.kmworld.com;
109. Watson, J. and Patel, J. and Chambers, B. (2006). ECM in 2007: What's Top-of- Mind for
the Coming Year.
http://www.edocmagazine.com/article new.asp?ID=32227;
110. Wikipedia.org: Collaborative software;
111. Wikipedia.org: Content management system;
112. Wikipedia.org: Content management;
113. Wikipedia.org: Digital asset management;
114. Wikipedia.org: Digital asset;
115. Wikipedia.org: Document management system;
116. Wikipedia.org: Electronic document;
117. Wikipedia.org: Enterprise content management;
118. Wikipedia.org: Extranet;
119. Wikipedia.org: Information repository;
120. Wikipedia.org: List of content management frameworks;
121. Wikipedia.org: List of content management systems;
122. Wikipedia.org: Metadata;
123. Wikipedia.org: Separation of presentation and content;
124. Wikipedia.org: Template engine (web);
125. Wikipedia.org: Template processor;
126. Wikipedia.org: Template system (computing);
127. Wikipedia.org: Web content management system;
128. Wikipedia.org: Web content;
129. Wikipedia.org: Web template system;
130. Wikipedia.org: Workgroup Support Systems;
131. www.asg.com : Electronic Document Archiving with ASG-Cypress, Whitepaper;
132. www.asg.com: Managing and Delivering Knowledge from Disparate Applications and
Platforms;
9 Recognition and keying methodologies technical white paper, 2002, Neurascript Ltd.