Sunteți pe pagina 1din 7

PROIECT DIDACTIC

Clasa a VI-a
Informatică și T.I.C.

Proiect didactic realizat de Mirela Luminița Maier, profesor Digitaliada, revizuit de Maria Rus,
profesor Digitaliada și Florentina Ungureanu, profesor Colegiul Național de Informatică Piatra-
Neamț

Textul și ilustrațiile din acest document începând cu pagina 2 sunt licențiate de Fundația Orange conform
termenilor și condițiilor licenței Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International (CC BY-NC-SA 4.0) care
poate fi consultată pe pagina web https://creativecommons.org/licenses/by-nc-sa/4.0/. Coperta (pagina 1),
ilustrațiile, mărcile înregistrate, logo-urile Fundația Orange, Digitaliada și orice alte elemente de marcă incluse pe
copertă sunt protejate prin drepturi de proprietate intelectuală exclusive și nu pot fi utilizate fără consimțământul
anterior expres al titularilor de drepturi.
DATE GENERALE

Disciplina: Informatică și T.I.C.


Clasa: a VI-a
Lecția: Expedierea și primirea de mesaje prin internet
Tipul lecției: Dobândire de noi cunoștințe
Competențe specifice:
• Utilizarea eficientă a unor aplicații software;
• Aplicarea operațiilor specifice pentru comunicarea prin internet;
• Utilizarea unor instrumente specializate pentru obținerea unor produse utile.
Competențe derivate:
C1 - Definirea serviciului de poștă electronică;
C2 - Identificarea elementelor componente și crearea unei adrese de e-mail;
C3 - Utilizarea operațiilor specifice unui program de poștă electronică: scrierea, trimiterea,
citirea unui e-mail.
Strategii didactice:
- Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, algoritmizarea, observarea, exercițiul,
învățarea prin descoperire.
- Resurse materiale:
• Tablete și laptop;
• Fișe de lucru;
• Videoproiector;
• Imagini.
- Forme de organizare: Frontală, individuală.
Bibliografie:
• Internet – Ghid, de A. Kiraly, H. Ilea
• Internet pe înțelesul tuturor, de I. Pătruț
• Competențe digitale pentru tablete, de Mariana I. Dindelegan, Asociația Cartea Daliei
SCENARIU DIDACTIC

1. Momentul organizatoric
Metode didactice: Conversația
Timp: 2 minute
Activitatea profesorului:
• Verifică prezența, asigură/pregătește cele necesare pentru desfășurarea activității (fișe de
lucru, tablete, PC, videoproiector).
Activitatea elevilor:
• Pregătesc cele necesare pentru desfășurarea activității (caiete, manuale).
2. Actualizarea cunoștințelor/deprinderilor din lecția anterioară
Durata: 10 minute
Activitatea profesorului:
• Adresează întrebări din lecția anterioară în scopul actualizării cunoștințelor necesare noii
lecții.
Activitatea elevilor:
• Răspund la întrebări.
3. Captarea atenției și legătura cu lecția nouă
Metode didactice: Conversația, explicația.
Timp: 3 minute
Activitatea profesorului:
• Proiectează o imagine a simbolului @ (sau desenează simbolul pe tablă) și provoacă elevii
să identifice simbolul și să specifice în ce context au utilizat acest simbol;
• Comunică titlul și obiectivele lecției.
Activitatea elevilor:
• Răspund la întrebări și notează titlul și obiectivele lecției.
4. Dirijarea învățării: C1, C2, C3
Metode didactice: Conversația, explicația, demonstrația practică, exercițiul, aplicația practică,
algoritmizarea, învățarea prin descoperire, observarea sistematică.
Timp: 30 minute
C1
Activitatea profesorului:
• Comunică noile cunoștințe:
- Poșta electronică (sau e-mailul) este unul din cele mai vechi servicii oferite de internet (la
sfârșitul anilor ‘60 și începutul anilor ‘70, când internetul număra în jur de 50 de
computere). E-mail se numește și un mesaj individual trimis printr-un serviciu de poștă
electronică;
- Se referă la trimiterea sau primirea de mesaje prin intermediul unor sisteme de comunicație
electronice;
- Este un mod ușor de a comunica cu persoane aflate în zone diferite;
- Cuvântul provine de la expresia engleză ”electronic mail”, care înseamnă poștă electronică.
Activitatea elevului:
• Notează în caiete noțiunile învățate;
• Răspunde la întrebările profesorului.
C2
Activitatea profesorului:
• Comunică noile cunoștințe.
Cum folosesc serviciul e-mail?
- Ai nevoie de tabletă conectată la internet;
- Pentru a trimite mesaje cu ajutorul poștei electronice va trebui să cunoști adresa de e-mail
a destinatarului și să folosești o aplicație de poștă electronică (Outlook Express) sau un
administrator de mail (Yahoo Mail, Gmail, Hotmail);
- O adresă de e-mail se compune din următoarele:
nume_utilizator@adresa.domeniu
unde:

2
- numele_utilizatorului prin care s-a înregistrat la un calculator server de poștă (de
exemplu vasile);
- caracterul @ înseamnă "la" și se citește "a rond" sau „coadă de maimuță” (în engleză: at),
este un separator;
- adresa - identificatorul rețelei sau calculatorului din rețea al persoanei respective (adresa
poate fi constituită din mai multe domenii - gazda și subdomeniul - separate prin puncte);
- domeniul - un cod de trei litere care indică dacă adresa este de tip:
 comercial .com
 nonprofit .org
 universitar .edu
 guvernamental .gov
 militar .mil
• Explică pașii de urmat pentru crearea unei adrese de e-mail și face demonstrația practică
Activitatea elevului:
• Notează în caiete noțiunile învățate;
• Urmăresc demonstrația profesorului.
C3
Activitatea profesorului:
• Dirijează învățarea prin stabilirea unor momente de comunicare cu toată clasa;
• Distribuie elevilor fișa de lucru 1 și oferă explicații pentru rezolvare;
• Urmărește sistematic activitatea elevilor și îi îndrumă individual pentru realizarea sarcinilor
din fișa de lucru;
• Observă activitatea elevilor și notează în fișa de observare.
Strategii pentru lucrul diferențiat:
- Elevii care lucrează mai repede vor primi pe e-mail Fișa de lucru 2, vor citi informații suplimentare
legate de poșta electronică și vor rezolva sarcinile de lucru;
- Elevii care lucrează mai încet sunt îndrumați de profesor, acesta explicându-le noțiunile noi, astfel
încât ei să poată realiza sarcinile de lucru.
Activitatea elevului:
• Rezolvă sarcinile din Fișa de lucru 1.
5. Fixarea cunoștințelor și evaluarea
Metode: Conversația.
Timp: 5 minute
Activitatea profesorului:
• Poartă un dialog despre ceea ce s-a discutat în lecție, pe baza unor întrebări de reflecție.
Întrebări de reflecție:
- Care este adresa ta de e-mail?
- Ce activitate din lecție v-a plăcut cel mai mult?
- Ce v-ați clarificat prin aceste activități?
• Formulează aprecieri asupra prestației elevilor și concluziile lecției.
Activitatea elevului:
• Răspund la întrebări.
6. Tema pentru acasă: Rezolvați sarcinile trecute pe fișa de lucru, la secțiunea „Temă”.

3
FIȘA DE LUCRU 1

Din ce este compus un e-mail?


• antetul (header), care include informații precum destinatar, subiect etc.
• corpul (body), textul mesajului propriu-zis.
Ce conține antetul unui mesaj?
• expeditor (From) - adresa de e-mail a expeditorului mesajului;
• destinatar (To) - adresa de e-mail a destinatarului (sau adresele destinatarilor, dacă sunt
mai mulți);
• subiectul (Subject) - un rezumat al mesajului;
• data (Date) - data și ora locală a trimiterii mesajului;
• alte câmpuri opționale ( Cc, Bcc).

Temă: Răspunde în scris la întrebările „Care dintre facilitățile e-mail-ului este cea mai
importantă pentru tine? De ce?”, printr-un e-mail cu subiectul tema_nume și prenume, pe
adresa de e-mail a profesorului tău.

4
FIȘA DE LUCRU 2
Poșta electronică

Când folosesc serviciul e-mail?


• Vreau să aflu răspunsuri la anumite întrebări
• Vreau să mă înscriu într-un program sau la un concurs sau să-mi felicit prietenii
• Vreau să transmit rapid aceleași informații unui grup de persoane
Cine securizează poșta electronică?
• Parola de acces în cutia poștală a fiecărui utilizator
• Programele Antivirus care vor scana fișierele atașate unui e-mail și programele AntiSpam
care te protejează de mesajele agresive și nesolicitate
• Utilizatorul care va comunica adresa electronică numai persoanelor de încredere, va
proteja adresele cunoscuților și va șterge mesajele care conțin atașamente cu extensia
.EXE, .VBS, .JS sau extensii duble (ex. flori.bmp.exe)
• Prin semnătura digitală destinatarul mesajului poate să verifice univoc identitatea
semnatarului
De ce să utilizăm poșta electronică?
Avantajele utilizării poștei electronice:
• Cost scăzut
• Viteza de transmisie mare (aproape instantanee)
• Flexibilitate (serviciul este permanent cu condiția existenței unui calculator cu internet)
• Gestiune automatizată a trimiterii mesajelor (poate fi trimis printr-o comandă simplă mai
multor utilizatori grație listelor de distribuire)
• Păstrat pe tabletă mai mult timp
• Inclus în alte documente
• Economie de hârtie
• Nu se ține cont de fusul orar
Există dezavantaje ale utilizării poștei electronice?
Dezavantajele utilizării poștei electronice:
• Nu este o modalitate sigură pentru a transmite și stoca informații confidențiale
• Poate infecta calculatorul cu viruși
• E-mail-urile pot fi localizate ușor
• Utilizarea în exces duce la dependență
Câteva reguli de comportament referitoare la scrisori electronice (netiqette)
• Nu transmite mesaje fără importanță
• Mesajele să fie scurte și clare
• Fiecare scrisoare electronică va fi semnată
• Se va evita utilizarea diacriticelor
• Subiectul scrisorii să fie întotdeauna completat, să fie concis, dar să fie suficient de lung
pentru ca destinatarul să înțeleagă conținutul mesajului
• Mesajul să nu conțină erori ortografice și sintactice, nu vă bazați pe corectura automată.
Oamenii vă vor judeca în subconștient pe baza acestor greșeli. Nimeni nu este perfect. Dar
puteți corecta 99% dintre aceste greșeli recitind textul
• Dacă nu aveți anterior acordul destinatarului, nu redirecționați poezii, glume, avertizări de
viruși sau alte lucruri. Doar risipiți timp valoros și relații
Emoticon
• Când oamenii corespondează (sau comunică în vreun fel) prin internet, emoțiile, mimica,
tonul nu pot fi respectate, ca într-o conversație directă. De aceea, utilizatorii internetului pot
folosi diferite grupuri de simboluri emoționale, numite în engleză „emoticon” (sau în
traducere aproximativă „zâmbilici”) care reprezintă expresii sau emoții umane. Pentru a le
înțelege trebuie să le privești cu capul întors cu 90 de grade spre stânga

Concluzii: E-mail-ul este aproape ca o conversație. Îl folosim atât de des încât nu prea ne mai
gândim la el.

5
Realizați sarcinile de lucru de mai jos:

S-ar putea să vă placă și