LUCRAREA PRATICĂ NR.

SCREENING POPULATIONAL

Screening-ul populaţional reprezintă aplicarea unui test de diagnostic unei populaţii

asimptomatice, cu scopul de a clasifica membrii acelei comunităţi funcţie de probabilitatea de a
avea o anumită afecţiune.
Altfel spus, screening-ul populaţional are scopul de a depista boala în stadiul incipient
sau de a depista persoanele bolnave înainte ca simptomatologia să devină evidentă. Pe de altă
parte, dacă tratamentul a fost inițiat în momentul diagnosticării prin screening, scopul este de a
crește șansa de supraviețuire a populației.
Un program de screening populaţional trebuie să îndeplinească anumite cerinţe legate:
1. Cerinţe legate de boală:
- boala respectivă să pună probleme serioase de sănătate publică privind incidenţa, prevalenţa sau
incapacitatea de muncă, mortalitatea
- boala să aibă o fază preclinică lungă
2. Cerinţe legate de testul prin care se face screening-ul:
- senzitivitatea şi specificitatea testului să fie mari
- testul să nu aibă efecte adverse
- testul să fie acceptat de către populaţie
- aplicarea testului să fie simplă
3. Cerinţe legate de tratamentul bolii:
- tratamentul efectuat pentru cazurile depistate să aibă efecte maxime
- să existe resursele, echipamentele şi personalul competent pentru efectuarea screening-ului şi
pentru aplicarea tratamentului
4. Cerinţe legate de programul de screening:
- costul programului de screening să fie rezonabil în raport cu beneficiul sau cu alte metode
preventive
- să fie bine cunoscute condiţiile naturale, astfel încât să se poată determina timpul optim de
aplicare a testului de screening

TESTE DE DIAGNOSTIC

Scopul unui test de diagnostic este de a confirma sau infirma ipoteza conform căreia o
boală este prezentă sau nu. Ideal ar fi ca un test de diagnostic pozitiv să indice prezenţa unei boli,
iar un test de diagnostic negativ să indice absenţa acesteia. Dar apar valori fals pozitive/ fals
negative (care, în mod normal, trebuie să fie cât mai mici pentru ca testul de diagnostic să fie
valid).
După efectuarea unui test de diagnostic pot apare 4 posibilități:

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat

1. a. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala prezentă (test pozitiv

adevărat)
2. b. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala absentă (test fals pozitiv)
3. c. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala prezentă (test fals
negativ)
4. d. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala absentă (test negativ
adevărat)
a + b = numărul de persoane cu test pozitiv
a + c = numărul de persoane cu boală prezentă
b + d = numărul de persoane cu boală absentă
c + d = numărul de persoane cu test negativ
a + b + c + d = numărul total de persoane care au participat la screening
 Aplicarea unui test de diagnostic presupune determinarea statusului real al bolii. Pentru
aprecierea performanţelor unui test de diagnostic în raport cu statusul real al bolii există doi
parametri : senzitivitatea şi specificitatea
Senzitivitatea reprezintă probabilitatea unui test de diagnostic pozitiv atunci când boala
este prezentă.

Senzitivatatea = a / a+c

Cu cât senzitivitatea unui test este mai mare, cu atât probabilitatea de a depista persoanele
care au boala este mai mare.

Specificitatea este definită ca fiind probabilitatea unui test de diagnostic negativ atunci
când boala este absentă

Specificitatea = d / b+d

Cu cât specificitatea unui test este mai mare, cu atât numărul persoanelor fără boală este
mai mare. Senzitivitarea şi specificitatea descriu acurateţea unui test de diagnostic.

VALORI PREDICTIVE

Valorile predictive estimează probabilitatea unei boli într-o populaţie cu un rezultat dat al
testului de diagnostic. Există două tipuri de valori predictive: valorile predictive pozitive (VP +) şi
valorile predictive negative (VP-).
Valorile predictive pozitive (VP+) estimează probabilitatea prezenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este pozitiv (respectiv, procentajul persoanelor cu boală şi test de diagnostic
pozitiv din totalul persoanelor cu test de diagnostic pozitiv

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat
 VP+ = a / a+b

Factorii care contribuie la creşterea valorii predictive pozitive sunt :

- efectuarea screening-ului în rândul unei populaţii cu risc crescut la dezvoltarea bolii respective
- creşterea specificităţii testului prin care se realizează screening-ul populaţional

Valorile predictive negative (VP-) reprezintă probabilitatea absenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este negativ (respectiv, procentajul persoanelor fără boală şi test de
diagnostic negativ din totalul persoanelor cu test de diagnostic negativ).

VP- = d / c+d

Prevalenţa unei boli într-o populaţie influenţează valoarea predicitivă: cu cât prevalenţa
bolii creşte, cu atât creşte şi valoarea predicitivă pozitivă.

MĂSURI DE FRECVENŢĂ A BOLII

Pentru aprecierea frecvenţei unei boli se ia în consideraţie prevalenţa şi incidenţa.

Prevalenţa reprezintă numărul de cazuri de boală existente într-o populaţie.

Prevalenţa = nr.cazuri de boală / nr.populaţiei

 Există două tipuri de prevalenţă: prevalenţa la un anumit timp (point- prevalence) şi
prevalenţa într-o perioadă de timp (period- prevalence).
Point prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală la un anumit timp raportat la
numărul populaţiei din acel timp.
Period prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală dintr-o perioadă de timp raportat
la numărul populaţiei din acea perioadă (de obicei punctul de mijloc).
Prevalenţa este influenţată de urmării factori:
- severitatea bolii
- durata bolii
- numărul de cazuri noi de boală
Calculul prevalenței este util pentru scopuri descriptive (diagnosticul într-o comunitate)
sau scopuri administrative (evaluarea nevoilor de tratament)
Prevalența depinde de perioada de timp care se analizează și de incidența anterioară.
Atunci când incidența și durata bolii sunt relativ constante, relația dintre incidență și prevalență
este dată de formula:
Prevalența = Incidența x durata de timp

Prevalenţa creşte în următoarele situaţii:

- durata bolii este mare
- creşte numărul de cazuri noi (creşte incidenţa)
- migrarea “in” a cazurilor de boală
- migrarea “out” a indivizilor sănătoşi
- îmbunătăţirea testelor de diagnostic
Prevalenţa scade în următoarele situaţii:
- durata scurtă a bolii
- rata mare a mortalităţii prin boala respectivă
- descreşterea numărului de cazuri noi (scade incidenţa)
- migrarea “in” a persoanelor sănătoase
- migrarea “out” a cazurilor de boală
- îmbunătăţirea metodelor de tratament pentru indivizii bolnavi
 Incidenţa (rata de incidenţă IR) este reprezentată de numărul de cazuri noi de boală de-a
lungul unei perioade specifice de timp.
Pentru estimarea incidenţei, o populaţie este urmărită de-a lungul unei perioade de timp
stabilite, iar cazurile noi de îmbolnăvire sunt numărate împreună cu totalul timp-persoană.
Totalul timp-persoană reprezintă timpul total pentru un individ din comunitate, care este
expus riscului, de a se îmbolnăvi pe parcursul studiului