Resurse naturale si impactul exploatarilor asupra mediului

Resursele naturale sunt substanţe care apar în mod natural şi care sunt considerate
valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă
naturală atunci când activităţile primare asociate cu aceasta sunt extragerea şi
purificarea, ele fiind opuse creaţiei. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul
şi silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în
timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audienţe largi de către
E.F. Schumacher în cartea “Small Is Beautiful” apărută în anul 1970. Clasificare
resurselor naturale Resursele naturale sunt clasificate în două mari categorii:
• •

resurse regenerabile şi resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt resursele vii (peşti, păduri, de exemplu), care pot să
se refacă dacă nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă
şi pot fi folosite pe termen nelimitat dacă sunt folosite raţional. Odată ce
resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depăşeşte rata lor naturală de
refacere, ele se vor diminua şi în cele din urmă se vor epuiza. Rata care poate fi
susţinută de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere şi de
mărimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt
vii includ solul, apa, vântul, mareele şi radiaţia solară. Resursele se pot
clasifica după criteriul originii acestora în două gupe:
• •

resurse biotice, care derivă din animale şi plante resurse abiotice, care derivă
din pământ, aer, apă, ş.a.m.d.; resursele minerale şi energetice sunt de asemenea
resurse abiotice, unele sunt derivate din natură.

Valorificarea resurselor Extragerea resursei de bază şi purificarea într-o formă ce

poate fi utilizată în mod direct sunt considerate activităţi normale în cadrul
valorificării resurselor naturale. Resursele naturale sunt considerate capital
natural ce poate fi convertit în materii prime în cadrul proceselor capitalului
infrastructural. Ele includ sol, lemn, petrol, minerale şi alte bunuri provenite
din natură. Resursele naturale ale unei ţări determinăbogăţia sa şi statutul său în
sistemul economic mondial, prin determinarea influenţei sale politice. Statele
dezvoltate sunt mai puţin dependente de resursele naturale pentru bogăţie, deoarece
au o bază în capitalul infrastructural pentru producţie. Perspective În ultimii
ani, epuizarea capitalului natural şi încercările de a se trece la dezvoltarea
raţională au fost principalele probleme ale agenţiilor de dezvoltare. Epuizarea
capitalului natural este un motiv de îngrijorare în special pentru zona din
regiunile cu păduri ecuatoriale, care păstrează cea mai mare parte a
biodiversităţii naturale a Pământului – capital natural genetic de neînlocuit.
Conservarea resurselor naturale este cea mai importanta problemă a Capitalismului
Natural,
protecţiei mediului, a mişcării pentru ecologie şi pentru partidele verzi. Unii
consideră această epuizare ca pe o sursă majoră de nelinişte socială şi conflicte
în ţările în curs de dezvoltare. Dezvoltarea durabilă şi resursele naturale
Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă îşi au originea în promovarea
utilizării durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează
conservarea resurselor marine, viaţa sălbatică, protejarea habitatelor,protejarea
moştenirii culturale şi naturale, protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv
protejarea resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la nivel
internaţional a utilizării durabile a resurselor naturale. Definiţiile utilizării
durabile sunt variate, dar acestea înglobează conceptul de echitate între
generaţii. În Convenţia privind Biodiversitatea se precizeză că “utilizarea
durabilă constă în utilizarea componentelor diversităţii biologice într-o manieră
şi cu o viteză care să nu conducă la declinul pe termen lung al resurselor
biologice, menţinând în consecinţă potenţialul acestora de a îndeplini necesităţile
şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.” Creşterea eficienţei utilizării
resurselor Conceptul de durabilitate are implicaţii majore şi în cazul resursele
neregenerabile: „Resursele neregenerabile ale planetei trebuie exploatate în aşa
fel încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare şi să se asigure că
beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărţite de întreaga umanitate.”–
Principiul 5,Conferinţa de la Stockholm. Dezvoltarea durabilă pune în discuţie,
spre soluţionare, probleme comune tuturor ţărilor, însă, datorită căilor de
dezvoltare diferite ale statelor lumii, ţărilor industrializate li se solicită să
suporte o parte mai mare a greutăţilor imediate.Într-una dintre cele mai
controversate prevederi ale Declaraţiei de la Rio, Principiul 7, ţările dezvoltate
recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare a
mediului şi pentru remediarea mediului, preocupare care se reflectă şi în multe
acorduri internaţionale pentru protecţia mediului. Multe dintre principiile,
îndatoririle şi obligaţiile prezentate anterior sunt axate pe controlul poluării
mediului. Esenţiale pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind
utilizarea durabilă a resurselor naturale. De la publicarea documentului „Viitorul
Nostru comun” dezvoltarea durabilă a devenit un obiectivde interes mondial. Din
punct de vedere al resurselor naturale regenerabile precum şi al celor
neregenerabile,dezvoltarea durabilă susţine ideea că viteza de utilizare a
resurselor nu trebuie să depăşească în niciun fel capacitatea de a găsi noi
resurse, substituţii acceptabile sau de a recicla. În plus, trebuie făcute eforturi
pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc „viaţa”resurselor
neregenerabile. Dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria,ca cea a
mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună
în pericol sistemele de suport natural al vieţii – aerul, apa, solul,flora şi
fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanţială, dar sunt epuizabile şi
neregenerabile. Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite
astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele
minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de
resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică. În concluzie, pentru
protejarea planetei noastre, va trebui ca protecţia şi conservarea resurselor şi
mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană,
chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o, pentru fiecare individ
(printr-o educaţie continuă) într-o adevărată religie, natura nefiind o moştenire
de la înaintaşi, ci un împrumut de la copii.
Aspecte privind protectia mediului natural Problema rezidurilor activităţilor umane
s-a amplificat, iar acumularea acestora conduce la alterarea calităţii factorilor
de mediu. Aceste alterări provoacă numeroase dezechilibre în faună şi floră şi
influenţează starea de sănătate şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele
supraaglomerate. Accelerarea ritmurilor de dezvoltare în unele ţări
industrializate, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, a
condus la creşterea nivelului de bunăstare, dar a avut si consecinţe nefaste asupra
mediului, poluarea lui la nivel global. Deteriorarea mediului ambiant este cauzată
de factori precum: numărul mare de automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare
tonaj, fabrici care utilizează tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de
materii prime, apă şi energie. Aceste fenomene sunt determinante de necesităţile
crescande ale populaţiei aflate în stare de explozie demografică, precum şi de
marile aglomerări urbane. Epoca contemporană este perioada marilor descoperiri
tehnologice şi de transformare a civilizaţiei omeneşti, dar şi cu consecinţe
complexe şi neaşteptate asupra vieţii. În prezent, resursele naturale regenerabile
ale Terrei nu mai acoperă nevoile omenirii. Explozia demografică şi dezvoltarea
masică şi diversificarea ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi
energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar prin exploatarea intensă a
resurselor pământului a condus la un dezechilibru ecologic. Perfecţionarea şi
modernizarea proceselor tehnologice, prin utilizarea recentelor descoperiri
ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe
cele energetice. Drept urmare industrializarea şi creşterii producţiei de bunuri au
sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant. Materiile prime intermediare
sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol şi au
efecte deosebit de dăunătoare pentru mediul natural. Ploile acide sunt tot mai
dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, din cauza dezvoltării
proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori.Atmosfera este din
ce în ce mai afectată prin evacuarea de importante cantităţi de oxizi de azot, de
carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere,
produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei şi a sănătaţii omului. În prezent,
lumea se află în efervescenţă, insa schimbările actuale creează speranţe şi
oportunităţi privind remedierea treptată a mediului înconjurător, în cazul in care
vom lua in considerare de problemele mediului înconjurător şi de implicaţiile
acestora asupra supravieţuirii omului şi a existenţei vieţii pe Terra. “Mediul
natural”, respectiv aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi
subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este
imaginea comună a omului privind mediul înconjurător. O pădure, o baltă sau un lac,
de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se află în interacţiune
reciprocă şi care se readaptează permanent pentru păstrarea echilibrului necesar.
Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile
vegetale, animale şi pentru om, reprezentând mediul înconjurător. Mediul natural
este alcătuit din componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă,
substrat geologic, relief, sol. Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele
care apar şi se dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Aceste organisme
(vegetaţiei şi animale) depind de factori tereştri şi cosmici (radiaţia solară de
exemplu), iar modificările terestre, cosmice, sau ambele în acelaş timp pot afecta
întregul ecosistem. Mediul înconjurător se prezintă ca o realitate
pluridimensională care include mediul natural, precum şi activitatea şi creaţiile
omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de
“consumator”, de beneficiar al mediului. Conceptul actual de “mediu înconjurător”
are un caracter dinamic, care încearcă să cunoască, să analizeze şi să permită
funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin termenul de “resurse naturale” se înţelege totalitatea elementelor naturale
ale mediului înconjurător ce se utilizează în activitatea umană. Aceste elemente
înglobează resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosil, resurse
regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică şi resurse permanente –
energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor. Întreaga activitate privind
mediului înconjurător are drept scop utilizarea raţională a resurselor existente,
precum şi elaborarea de programe şi măsuri de protecţie a a mediului natural. Se
urmăresc scopuri precise şi bine definite precum:corelarea activităţii de
sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor
naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin poluante şi echiparea
instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu
dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului
înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale
utilizabile. Noţiunea de “mediu înconjurător” se refră la toate activităţile umane
în relaţia om-natură, în cadrul planetei noastre. Progres sau sărăcia care
caracterizează planeta noastră la un moment dat depinde de starea şi factorii de
calitate ai mediul înconjurător. Factorii de risc, precum poluarea, degradarea apei
şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi
radioactive şi multe altele influenţează dezvoltarea planetei, între aceasta şi
intervenţiile nefaste există o strânsă interdependenţă. Până în secolul al XVII-lea
toate civilizatiile erau de natură predominant agricolă,” pământul era baza
economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era
organizată în jurul satului, economia era descentralizată, iar fiecare comunitate
producea aproape tot ce îi era necesar. Energia consumată corespundea în esenţă
lucrului forţei musculare, umană sau animală, rezervelor de energie solară
înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidrauliuce a râurilor sau mareelor,
forţei eoliene, iar sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole fiind
regenerabile. Creşterea numărului de locuitori la nivel global, perfecţionarea
organizării sociale, dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din
ultimele două secole, încercarea omului de a exploata fără limite resursele
naturale au luat amploare. Industrialismul a fost un sistem social multilateral şi
bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii omeneşti. Creşterea economic
accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe
energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni,
ţiţei, gaze naturale. Alvin Toffler observă cu sarcasm o stare de fapt cu
consecinţe dezastruoase pentru mediul natural, la nivel global: “Pentru prima dată
o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe
care le dădea acest capital!”.

RESURSELE ŞI MEDIUL

varietatea resurselor şi utilizarea acestora influenţează mediul prin activităţile

economice; utilizarea resurselor (cărbuni, petrol, minereuri, gaze naturale) duce
la dezvoltarea economică; dacă nu vor exista modalităţi de stopare a poluării,
utilizarea resurselor va fi o opţiune pe termen scurt; depăşirea acestor praguri va
duce la utilizarea mai largă a resurselor nepoluante şi a celor regenerabile;
-

apare problema depozitării deşeurilor; orice industrie e generatoare de poluanţi

dar şi de deşeuri.

B. PROBLEMA APEI

apa e un mediu de viaţă, cu factori geoecologici importanţi şi un domeniu cu

variate resurse; (întindere, volum, adâncime, etc).

 Apa oceanică: e repartizată în mai multe bazine, fiecare cu anumite proprietăţi 

e principala resursă de apă, dar nu poate fi utilizată în activităţile umane
(datorită
concentraţiei mari de săruri);

 pentru aceasta soluţia este: desalinizarea apelor;  societatea utilizează apa

dulce, care reprezintă o proporţie mică din ansamblul
hidrosferei;

 resursele de apă dulce sunt răspândite inegal şi prezintă diferite aspecte

regionale.  apele subterane sunt rezervorul cel mai important de apă dulce;  şi
apele subterane pot fi intens utilizate şi se pot epuiza;  gheţarii de calotă
concentrează cea mai mare parte a apelor dulci; o mare cantitate de
apă dulce este în banchize;

 lacurile dulci reprezintă un rezervor natural important, dar foarte mic ca volum
şi afectat
de poluare;

 între creşterea consumului, creşterea poluării, creşterea necesităţilor,

caracterul finit al
resurselor şi diminuarea lor, există o contradicţie fundamentală care poate fi
numită “problema apei în lume”.