[Type the company name]

Specializarea: Management, linia română, anul 3, zi

DEFRIŞAREA PĂDURILOR
Student: Paşcalău Anca - Diana

Iasi
2018
Cuprins

1. Defrişarea la nivel global ...................................................................................................... 3

1.1. Cauzele defrişării.............................................................................................................. 5
1.2. Efectele defrişării - probleme de mediu ........................................................................... 7
1.2.1. Probleme atmosferice................................................................................................ 7
1.2.2. Probleme hidrografice ............................................................................................... 8
1.2.3. Probleme la nivelul solului ....................................................................................... 9
1.2.4. Probleme ecologice ................................................................................................... 9
1.3. Soluţii împotriva defrişării ............................................................................................. 10
2. Defrişarea în România ........................................................................................................ 11
2.1. Exemple de zone afectate de defrişări masive şi ilegale ................................................ 14
Bibliografie .................................................................................................................................. 19
DEFRIŞAREA PĂDURILOR
1. Defrişarea la nivel global

Defrişarea a provenit în limba română, ca şi cuvânt, din limba franceză (defricher). Defrişarea
înseamnă a înlătura, prin tăiere sau ardere, arborii şi alte plante lemnoase spre a face un teren
propriu pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-l împădurii din nou.

Termenul este adesea utilizat în mod abuziv pentru a descrie orice activitate în care toţi arborii
dintr-o zonă sunt eliminaţi. Totuşi, în unele zone, eliminarea tuturor arborilor se realizează în
conformitate cu anumite practici forestiere orientate pe termen lung, având ca scop regenerarea
pădurilor.

Acţiunea de defrişare are loc din mai multe motive: copacii sunt folosiţi sau vânduţi pentru
combustibil sau ca lemn, în timp ce terenul rămas neocupat este folosit ca păşune pentru animale,
plantaţii, sau pentru aşezări umane. Îndepărtarea de copaci, fără a reîmpăduri suficient a dus la
deteriorarea habitatului, la pierderea biodiversităţii şi la ariditate. Ea are efecte negative asupra
biosferei favorizând emisiile de dioxid de carbon în atmosferă. De asemenea, defrişarea duce la
eroziunea solului. Există numeroase cazuri când în urma defrişărilor masive nu rămân decât
suprafeţe imense de teren pustiu, nefolosit.

Ignoranţa oamenilor, ignorarea valorii pădurilor, managementul prost al resurselor naturale,

precum şi legile deficitare de mediu sunt câţiva dintre factorii care permit despădurirea pe scară
largă. În multe ţări, defrişarea realizată atât de către om cât şi în mod natural, este o problemă în
curs de desfăşurare. Defrişările cauzează modificări permanente asupra condiţiilor climatice,
deşertificarea, încălzirea globală, efectul de seră, deplasarea populaţiilor.
Cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din suprafaţa originală de pădure a
fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească dacă rata actuală de defoliere nu este
încetinită. În fiecare minut 26 de hectare de pădure sunt pierdute – şi nu e greu de văzut că dacă
lucrurile continuă să se desfăşoare în acest mod vom avea o planetă lipsită de pădure. Acest lucru
ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe specii de animale îşi au habitatul în pădure
ci şi deoarece pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei.

Odată Pământul era acoperit în mare parte de pădure, dar odată cu creşterea populaţiei umane
acestea au trebuit să fie tăiate. Acest lucru este foarte adevărat în special în Marea Britanie unde
agricultura a avut un rol foarte important şi a redus pădurile la câteva pâlcuri împrăştiate. Însă
pădurea tropicală a avut cel mai mult de suferit mai ales secolul trecut: la începutul secolului 20
erau 1,5 miliarde de hectare faţă de cele 700 de milioane rămase.

Rata de deforestare în Africa este foarte îngrijrătoare: 4 milioane de hectare pe an, iar 45% din
pădurea originală a dispărut.

Printre ţările cu un PIB pe cap de locuitor de cel puţin 4600 dolari (SUA), ratele nete de defrişare
au încetat să crească simţitor.

Omenirea pierde anual păduri de circa 20 de milioane de hectare, o suprafata egală cu teritoriul
Marii Britanii, defrişări care au drept consecinţă emiterea a milioane de tone de dioxid de carbon.
Deşi ritmurile de despădurire sunt diferite în diverse regiuni ale lumii, specialiştii sunt unanimi
în a prognoza că dacă nu se vor lua măsuri şi ritmul actual al despăduririlor se va menţine,
dispariţia completă a acestora va avea loc până la sfârşitul acestui secol, urmările asupra
mediului şi chiar asupra vieţii pe Terra fiind inestimabile.

Europa şi America de Nord au reuşit stoparea procesului de despădurire după mai multe secole,
potrivit unui raport recent al ONU. Ţările care mai au probleme serioase în gestionarea zonelor
împădurite sunt cele sărace sau măcinate de conflicte, în vreme ce în Statele Unite despădurirea a
staţionat, iar în Europa a dat înapoi. Regiunile cu cea mai ridicată rată de despădurire au rămas,
potrivit raportului ONU, Africa, America Latină şi zona Caraibelor. Experţii indică cifre
îngrijorătoare: 32 milioane de acri de pădure dispar în fiecare an, totuşi despădurirea în cifre
nete, diferenţa între ce se taie şi ce se plantează, a scăzut într-un deceniu de la 22 milioane la 17
milioane de acri pe an (un acru=0,4 hectare).

Există însă şi zone care au înregistrat, după anul 2000, o creştere a suprafeţelor acoperite de
păduri, în primul rând China, unde investiţiile în plantări de puieţi reuşesc să sufoce tendinţa de
exploatare iraţională a pădurii din alte regiuni, cum ar fi Delta Mekong.
Potrivit unui studiu comandat de Trezoreria britanică, în cazul în care s-ar aloca fonduri destinate
combaterii încălzirii globale prin împăduriri, randamentul ar fi net superior celui al
biocombustibililor pe baza de ulei de palmier şi de soia, pe care statele UE îl importă masiv din
Malayesia şi Indonezia.

Opinia publică identifică drept factor principal pentru încălzirea globală şi schimbările climatice
defrişarea pădurilor, considerând că rezolvarea problemelor constă într-un program de
reîmpădurire masivă, deşi acest proces rezolva doar parţial problema dioxidului de carbon din
atmosferă. Acestea trebuie dublate de utilizarea energiei alternative, de metode industriale
(pomparea directa a CO2 în apa oceanului, la mare adâncime, sau îngroparea gazului).

Contribuţia activităţilor umane la modificările climatice, realizată "cu succes" atât prin defrişarea
iresponsabilă şi fără măsură a pădurilor, cât şi prin o multitudine de alte procese dăunătoare
mediului - arderea combustibililor fosili (păcură şi cărbune) pentru producţia de energie electrică
şi termică, arderea combustibililor fosili (benzină şi motorină) pentru transporturi, producţia de
ciment pentru construcţii (o tonă de ciment eliberează o tonă de CO2), producţia de oţel şi de
materiale sintetice şi agricultura.

1.1. Cauzele defrişării

Nevoia de lemn, defrişarea pentru a face loc terenurilor agricole, drumuri şi căi ferate, incendii,
mine, combustibili sunt toate cauze legate de defrişare.

Oamenii au trăit în preajma pădurilor ecuatoriale de mii de ani, luând ce era necesar de la natură
fără să intervină în echilibrul natural. Însă, în ultimele două secole populaţia s-a înmulţit fiind din
ce în ce mai multă nevoie pentru spaţiu de construit şi agricultură. Împreună cu comerţul de lemn
care s-a intensificat în ultimii ani, au adus o degradare fără precent asupra pădurii.

Cele mai importante cauze ale deforestării sunt mutarea culturilor şi comerţul cu lemn. În trecut,
indigenii practicau agricultura în pădure doborând copaci pentru a face loc culturilor şi pajiştilor
pentru animale şi mutându-se când solul devenea nefertil. Acest proces nu e un pericol pentru
pădure dacă este făcut cu grijă şi dacă pădurii îi este dat suficient timp pentru a-şi regenera
spaţiile defrişate. Probleme apar când solului nu-i este oferit destul timp de regenerare şi
agricultura intensivă duce la degradarea definitivă a acestuia. Aceasta este situaţia prezentă, din
cauza creşterii populaţiei – unele surse spun că mutarea culturilor este cauza a peste 70% din
defrişările pădurii.

La fel ca şi mutarea culturilor, tăierea copacilor pentru folosirea lemnului în scopuri comerciale
poate fi implementată cu deranjări minore asupra mediului. Atunci când numărul copacilor
cazuţi este mai mare decât al celor plantaţi, tăierea lemnului devine o problemă serioasă. Înainte
ca tăierea intesivă să ia locul celei vechi cu topoare şi animale comerţul cu lemn avea o influenţă
nesemnificativă asupra pădurii, însă apariţia drujbelor, tractoarelor, drumurilor şi căilor ferate au
avut un impact mult mai mare. Zone înainte inaccesibile au devenit principalele ţinte pentru
companiile de tăiere, iar management-ul prost a dus la pierderi fără precedent.

Există mai multe cauze ale defrişărilor contemporane, inclusiv corupţia din instituţiile
guvernamentale, distribuţia inechitabilă a bogăţiei şi a puterii, creşterea populaţiei şi
suprapopularea şi urbanizarea. Globalizarea este adesea percepută ca o alta cauză a defrişărilor,
deşi există cazuri în care efectele globalizării (noi fluxuri de muncă, capital, mărfuri, şi idei) au
dus la refacerea, replantarea locală a pădurilor.

În conformitate cu Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice 1

(UNFCCC), cauza copleşitoare a despăduririi este agricultura. Agricultura de subzistenţă este
responsabilă pentru 48% din despăduriri; agricultura comercială este responsabilă pentru 32%
din despăduriri; necesitatea de lemn în domeniul construcţiilor este responsabilă pentru 14% din
defrişări şi utilizarea lemnului pe post de combustibil cauzează 5% din defrişări.

Cauzele defrişărilor
60%

50%

40%

30%

20%

10%

0%
Agricultura de Agricultura Lemn - Lemn -
subzistenţă comercială construcţi combustibil
Procente 48% 32% 14% 5%

Degradarea ecosistemelor forestiere se datorează în mare parte şi concepţiei că, ecomonic, este
mai avantajos să defrişezi decât să conservi pădurile. Multe dintre funcţiile pădurii nu aduc
valoarea economică aşteptată de proprietari şi de comunităţi, care se bazează pe păduri să le
asigure bunăstarea. Ţările în curs e dezvolare, în principal, nu apreciază beneficiile oferite de

1
United Nations Framework Convention on Climate Change
pădure care trebuie privită ca un rezervor imens de oxigen şi ca o rezervă a biodiversităţii. Ţările
în curs de dezvoltare simt că unele ţări din lumea dezvoltată, cum ar fi Statele Unite ale
Americii, au tăiat pădurile lor cu secole în urmă şi au beneficiat din plin de acest defrişări, şi că
este ipocrit să se nege ţărilor în curs de dezvoltare aceleaşi oportunităţi. Defrişarea pădurii pentru
a cultiva soia sau pentru creşterea animalelor nu aduce niciun avantaj economic durabil pentru
locuitorii din zonă şi, în plus, ameninţă planeta.

Unii comentatori au observat o schimbare în tiparele defrişării în ultimii 30 de ani. În secolul 19

şi prima jumătate a secolului 20, defrişare a fost determinată în principal de activităţile de
subzistenţă. În anii 1990, majoritatea despăduririlor au fost cauzate de factori industriali, inclusiv
industriile extractive, creşterea pe scară largă a animalelor şi agricultura extensivă.

1.2. Efectele defrişării - probleme de mediu

Zona pădurilor ecuatoriale este o zonă fascinanată, plină de mister şi promisiuni pentru mulţi
oameni care trăiesc în zona temperată. Aşa că ar fi un dezastru ca aceasta să dispară. Odată
distrusă pădurea, solul, care se acumulează în peste 1000 de ani, ar dispărea într-o singură decadă
ducând la inundaţii nemaîntâlnite din pricina faptului ca nu mai există sol sănătos care să
acumuleze apa.

Defrişarea pădurii îi lasă pe oamenii care trăiesc în pădure fără adapost şi fără hrană, şi duce la
dispariţia unui stil de viaţă care a existat neschimbat pentru mii de ani. Însă efectul cel mai
dezastruos pe care l-ar putea avea deforestarea este impactul asupra climei planetei. Cu toţii am
auzit de pericolele încălzirii globale şi a efectului de seră, cauza principală a acestor fenomene
fiind acumularea de dioxid de carbon în atmosferă. Copacii şi alte plante verzi absorb dioxidul de
carbon şi produc oxigen prin fotosinteză, în timp ce animalele consumă oxigenul şi expiră dioxid
de carbon. Distrugerea pădurii ecuatoriale ar produce un imens dezechilibru în cantitatea de
dioxid de carbon produs şi reciclat, lucru care ar duce la acumularea acestuia în atmosferă şi
schimbări majore de climă. În plus mulţi copaci tăiaţi pentru a face loc agriculturii au fost arşi
sau lăsaţi să putrezească eliberând astfel mult mai mult dioxid de carbon în atmosferă. Toată
natura este un sistem vast care acum există într-un stadiu mai mult sau mai puţin echilibrat.
Jucându-ne cu factori de o importanţă majoră cum e pădurea ecuatorială ar putea duce la
dispariţia lumii cum o ştim noi.

1.2.1. Probleme atmosferice

Despădurirea este în curs de desfăşurare şi produce schimbări climatice şi geografice. Aceasta

fiind atât o cauză a încălzirii globale, cât şi o consecinţă a acesteia, căci pădurea absoarbe
cantităţi imense de dioxid de carbon, iar în momentul defrişărilor toată cantitatea absorbită revine
înapoi în atmosferă, care duce la creşterea cantităţilor de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon,
radicali liberi, diferiţi compuşi toxici ai sulfului). Defrişarea pădurilor tropicale este responsabilă
pentru aproximativ 20% din emisiile de gaze care provoacă efectul de seră la nivel mondial, în
special în zonele tropicale. Dar calculele recente sugerează că emisiile de dioxid de carbon
cauzate de defrişări şi de degradarea pădurilor contribuie cu aproximativ 12% la totalul emisiilor
antropice de dioxid de carbon, cu o medie de 6-17%. Copacii şi alte plante elimină carbon (sub
formă de dioxid de carbon) în atmosferă în timpul procesului de fotosinteza şi eliberează oxigen.
În zonele defrişate, terenul se încălzeşte mai rapid şi atinge o temperatură mai ridicată.

O pădure în suprafaţă de 1 km pătrat poate produce zilnic 9 tone de oxigen, aproape de 10 ori
mai mult decât aceeaşi suprafaţă de teren agricol.

Într-o oră un stejar în vârstă de 100 ani dă în atmosferă 1,7 kg oxigen pur, ceea ce reprezintă raţia
zilnică de oxigen pentru 3 persoane. Pentru înlocuirea unei asemenea producţii trebuie replantaţi
cca. 2500 puieţi.

O perdea forestieră lată de numai 30 m reduce cu 8-10 % intensitatea zgomotului. Din numărul
mare de puieţi care se plantează la hectar (4000-7000), după 80-100 de ani abia de mai rămân
500-600 de arbori.

Cu ajutorul acestor date oamenii pot sa-şi dea seama cât de importantă este PĂDUREA.

Laicii credeau că pădurile tropicale contribuie cu o cantitate semnificativă de oxigen în lume,

deşi, în zilele noastre se consideră ca pădurile contribuie cu foarte puţin oxigen în atmosferă,
reducând nivelul de oxigen atmosferic. Incinerarea şi arderea plantelor de pădure eliberează
cantităţi mari de CO2 care contribuie la încălzirea globală. Oamenii de ştiinţă afirmă că anual
defrişarea duce la eliberarea în atmosferă a peste 1,5 miliarde de tone de carbon.

Pădurile sunt, de asemenea, capabile să extragă dioxidul de carbon şi poluanţii din aer,
contribuind astfel la stabilitatea biosferei.

1.2.2. Probleme hidrografice

Ciclul de apă este de asemenea afectat de defrişări. Copacii extrag apa din subteran prin
rădăcinile lor şi o eliberarea în atmosferă. Când o parte de pădure este eliminată, copacii nu mai
pot evapora această apă, rezultând un climat mult mai uscat. Deforestările reduc conţinutul de
apă în sol, precum şi umiditatea atmosferică. Despăduririle reduc coeziunea solului, astfel că
rezultă eroziune, inundaţii şi alunecări de teren.

Micşorarea zonei acoperite de păduri duce la reducerea precipitaţiilor. În loc să atragă

precipitaţiile care ulterior să treacă în sistemele subterane de apă, zonele defrişate sunt locuri în
care apa se scurge doar la suprafaţă şi nu mai ajunge în profunzime; astfel apar inundaţiile. O alta
problemă cauzată de despăurire este scăderea evaporaţiei care duce la diminuarea umidităţii din
atmosferă.

Copacii şi plante, în general, afectează ciclul de apă în mod semnificativ:

 copertinele lor intercepteză o parte de precipitaţii, care apoi se evaporă înapoi în

atmosferă;
 tulpinile şi trunchiurile încetinesc scurgerile de apă la suprafaţă;
 rădăcinile lor conţin macropori - conducte mari - în sol, care cresc gradul de infiltrare al
apei;
 contribuie la evaporarea terestră şi reduc umiditatea solului prin transpiraţie;
 prin transformarea în substanţe organice schimbă proprietăţile solului şi afectează
capacitatea solului de a stoca apă;
 frunzele lor controlează umiditatea din atmosferă prin transpiraţie; 99% din apa absorbită
de rădăcini se mută până la frunze şi este transpirată.

Ca urmare, prezenţa sau absenţa arborilor poate schimba cantitatea de apă la suprafaţa solului, în
sol, în subteran, sau în atmosferă.

Pădurile tropicale produc aproximativ 30% din apa potabilă la nivel mondial.

1.2.3. Probleme la nivelul solului

Defrişările cresc ratele de eroziune a solului şi scad fertilitatea lui.

Tăierea copacilor din zonele cu pante abropte duce la alunecări de teren care pun în pericol
vieţile oamenilor care locuiesc în apropiere. În unele cazuri se taie numai trunchiurile copacilor
pentru a permite rădăcinilor să rămână în pământ, diminuând pericolul alunecărilor de teren.

1.2.4. Probleme ecologice

Rezultatul despăduririlor este şi scăderea biodiversităţii la nivel planetar şi distrugerea
habitatelor a mii de vieţuitoare. De-a lungul a sute de ani, plantele s-au modificat genetic pentru
a face faţă schimbărilor de climă (rezistenţa culturilor). Prin tăiere se anulează ani de evoluţie şi
se produc schimbări iremediabile.

Pădurile tropicale sunt ecosistemele cele mai bogate şi variate de pe Pământ, aproximativ 80%
din biodiversitatea mondială găsindu-se în cadrul lor. Înlăturarea şi distrugerea acestor suprafeţe
împădurite duc la dispariţia a numeroase specii de animale şi plante. Se estimează că pierdem
aproximativ 137 specii de plante, animale şi insecte în fiecare zi din cauza defrişărilor pădurilor
tropicale, ceea ce echivalează cu pierderea a 50000 de specii pe an. Aceste valori includ numai
speciile cunoscute, existând zeci de alte specii necunoscute care vor rămâne aşa pentru
totdeauna. Mulţi oameni de ştiinţă pun semnul de egalitate între defrişare şi extincţia în masă. Se
previzionează că dacă defrişările vor continua în acest ritm, până la sfârşitul secolului 21 nu vor
mai exista suprafeţe împădurite.

O altă consecinţă a defrişării are legătură cu posibilităţiile ştiinţifice care ar putea fi pierdute o
dată cu pădurea. Este estimat că doar o mică parte din plantele şi animalele care trăiesc în
pădurea ecuatorială au fost identificate iar majoritatea cercetătorilor sunt de acord că acestea ar
putea reprezenta cheia descoperiri unor leacuri pentru unele dintre cele mai mortale boli
cunoscute omului. De exemplu, Institutul American al Cancerului a catalogat peste 3000 de
plante cu proprietăţi anti-cancer, 70% dintre care se găsesc în pădurile tropicale. Cine ştie ce
secrete ascunde pădurea ecuatorială?

1.3. Soluţii împotriva defrişării

Soluţia evidentă ar fi oprirea defrişării pădurilor şi astfel oprirea deteriorării. Dar este acesta
singurul răspuns? Comerţul mondial cu lemn a ajuns o afacere de 5 miliarde dolari aşa că oprirea
acesteia ar fi întâmpinată cu multă ostilitate. Dar poate că nu e nevoie oprirea completă a tăierii.
Scheme pentru defrişarea pădurilor cu un plan se desfăşoară în toată lumea cu accent pentru
păstrare. Acestea permit desfăşurarea defrişărilor însă urmărind un plan astfel încât efectele
negative asupra mediului să fie minimalizate.

Printre organizaţiile care se implică în minimalizarea efectelor exploatării forestiere se numără şi

Forest Stewardship Council (FSC). Aceasata este o organizaţie non-profit care a fost înfiinţată în
1993 pentru a oferii o certificare a lemnului provenit din păduri exploatate bine. Cu o marcă
cunoscută intenaţional, lansată în 1996, FSC permite cumpărătorilor cu conştiinţă să identifice
lemnul provenit din surse bune. La o scară globală peste 8 milioane de hectare au fost însemnate
ca acceptând standardele FSC.

Regiuni din pădurea ecuatorială care au fost catalogate ca fiind prea sensibile chiar şi pentru
defrişări raţionale au fost marcate ca zone protejate şi împreună cu legislaţii bine puse la punct
acestea pot fii o apărare eficientă împotriva problemelor care afecteaza pădurea tropicală.

Probabil însă că cel mai important pas este educarea şi informarea acelor oameni a căror decizii
influenţează direct sau indirect soarta pădurilor şi inclusiv a omenirii. Indigenii pot fi ajutaţi de
organizaţii de conservare pentru a face cel mai bine uz de resursele lor naturale. La celălalt capăt
al firului, consumatorii din ţările dezvoltate trebuie să înţeleagă impactul negativ pe care îl are
cumpărarea produselor din pădurile ecuatoriale. De aceea organizaţiile de conservare încearcă
să-i educe să cumpere alternative ale acestor produse şi îi încurajează să facă decizii informate
asupra stilului lor de viaţă. Numai în acest fel putem opri şi eventual întoarce degradarea
pădurilor ecuatoriale.

2. Defrişarea în România

România este codaşă în topul ţărilor europene privind suprafaţa împădurită şi toate astea se
întâmplă sub ochii nepăsători sau complici ai autorităţilor.

România a devenit un gater uriaş, datele spun totul: 350000 de hectare de pădure au fost rase
ilegal de pe faţa pământului. Statisticile arată că în Europa suntem pe ultimul loc la capitolul
suprafaţă împădurită. La începutul secolului 19, România era 80% acoperită, iar acum mai sunt
doar 26,7% păduri. În aceste condiţii, nu trebuie să mire pe nimeni apariţia fenomenelor extreme,
precum aluncările de teren tot mai dese şi inundaţiile în care mor în fiecare an oameni. Vinovaţii
sunt peste tot, cei care au însă cea mai mare răspundere se află în parlament şi la conducerea
ministerelor. Spre exemplu, nu există în acest moment un inventar la nivel naţional privind
defrişările, sau un plan naţional de luptă împotriva fenomenului. Nu există pentru că nimeni nu
are interesul ca aceste date să fie cunoascute.

Efectele defrişărilor nu mai pot fi neglijate. Lipsa unei Agenţii Naţionale a Ariilor Protejate
încurajează tăierile ilegale de păduri. În rezervaţiile din România se fac construcţii, se
exploatează resursele naturale, se face turism de masă, iar mai nou se şi vânează.

Tergiversarea înfiinţării unui organism care ar putea asigura conservarea pădurilor îngrijorează
organizaţia ecologică Greenpeace2. Ministerul Mediului a elaborat un proiect de hotărâre de
guvern privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii, dar deocamdată este tot în fază de
proiect.

2
Greenpeace există pentru că Pământul are nevoie de o voce. Are nevoie de soluţii. Are nevoie de o schimbare. Are nevoie de acţiune.
Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în 41 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba
atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Campaniile noastre urmăresc:
-Catalizarea unei revoluţii energetice în vederea combaterii inamicului numărul unu al planetei: schimbările climatice;
-Protejarea oceanelor prin confruntarea pescuitului distructiv şi abuziv şi crearea unei reţele globale de rezervaţii marine;
-Protejarea pădurilor antice ale lumii şi a animalelor, plantelor şi oamenilor care depind de existenţa acestora;
-Promovarea păcii, prin abordarea cauzelor conflictelor şi solicitarea eliminării armelor nucleare;
-Promovarea unui viitor lipsit de substanţe toxice;
-Promovarea agriculturii sustenabile prin respingerea organismelor modificate genetic, protejarea biodiversităţii .
Din anul 2007, Greenpeace este prezentă şi în România. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne sau
companii, ci se bazează doar pe contribuţii de la persoane fizice.
Greenpeace există pentru a-i demasca pe cei care prin activităţile lor afectează mediul înconjurător şi pentru a atrage atenţia guvernelor şi
corporaţiilor atunci când acestea nu reuşesc să îşi îndeplinească mandatul de a proteja mediul şi viitorul planetei.
Defrişarea pădurilor şi poluarea sunt principalele probleme de mediu resimţite de români,
potrivit unui studiu realizat pro bono de către compania Synovate pentru WWF (World Wide
Fund for Nature) România. WWF consideră drept o prioritate protejarea şi conservarea pădurilor
din România, cu atât mai mult cu cât ţara noastră găzduieşte 300,000 de hectare de păduri natural
intacte. Unul dintre obiectivele principale ale proiectelor desfăşurate de WWF în România este
conservarea acestor zone, prin promovarea şi implementarea unui management forestier durabil,
care să aducă beneficii pe termen lung atât oamenilor, cât şi mediului înconjurător.

Harghita, Bacău, Neamţ, Suceava, Alba, Argeş, Maramureş, Bistriţa sunt judeţele în care mii de
hectare au fost rase de pe faţa pământului. Nimeni nu a primit o pedeapsă serioasă. Oriunde te
duci în codrii României gaseşti fără prea mult efort hoţi în acţiune. La Bilbor, în munţii
Harghitei, în fiecare zi ies tiruri cu „lemn negru“. Oamenii din sat spun că nu se întâmplă nimic
fără ştirea autorităţilor: primărie, poliţie, inspectori silvici.

Goana nebună după “aurul verde” a văduvit România cu peste 120.000 de hectare de pădure. În
zonele sărace ale ţării, lemnul este folosit ca monedă de schimb pentru ziua de mâine. De cealaltă
parte a baricadei se găsesc bogaţii pădurilor, cei pentru care lemnul nu mai este o simplă
monedă, ci miza unor afaceri cu adevărat înfloritoare.

Lemnul aduce bani peste noapte. Oamenii săraci îşi riscă libertatea în schimbul câtorva sute de
lei şi fac puşcărie pentru trei lemne. Autorităţile locale nu pot stopa tăierile ilegale, asta pentru că
fie sunt depăşite de situaţie, fie închid ochiul vigilent. Operatorii comerciali sunt protejaţi de cele
mai multe ori de gardul casei proprietate personală, unde nu se poate intra decât cu acordul scris
al proprietarului. Sunt mii de piedici şi alte mii de probleme, iar în spatele lor industria cu
adevărat nocivă şi profitabilă a aurului verde îşi vede de drum. În zonele sărace ale ţării, tăierile
ilegale sunt deja un fenomen. Corpul de Control a trimis Jurnalului Naţional un top al judeţelor
în funcţie de numărul de gatere. Pe locul 1 se găseşte Harghita, cu 1.153 astfel de instalaţii,
urmată fiind de judeţele Alba 688 şi Suceava cu 668.

România este supranumită “Ţara Gaterelor”. Potrivit datelor furnizate de Corpul de Control al
Ministerului Agriculturii, cele mai vânate păduri sunt cele din judeţele Harghita, Maramureş,
Bacău, Bistriţa, dar nici cele din sud nu se lasă mai prejos, judeţele Argeş şi Gorj adăugându-se
şi ele pe listă. Nu este de mirare că sudul României se deşertifică şi că fenomenele extreme sunt
deja la ele acasă. În ultimii ani, prin tăieri ilegale au fost brăcuite 95.007 hectare de pădure. Alte
32.000 de hectare de pădure au fost rase de pe faţa pământului. În urma proceselor de
retrocedare, statul a rămas cu 4,2 milioane de hectare de pădure. Acestea însumează 26,7% din
suprafaţa ţării, faţă de 29,3%, cât este media europeană. Diversele propuneri privind protejarea
pădurilor care depăşesc 100 de ani de viaţă au rămas fără răspuns. O altă problemă o reprezintă
defrişarea zonelor protejate de lege şi a rezervaţiilor naţionale. Mai mult decât atât, cei care au
primit prin retrocedare suprafeţe de pădure taie ce vor şi cum vor, pe principiul ce este în curtea
mea mă priveşte.

RECUPERAREA LEMNULUI

Dacă tot există aşa de multe gatere în România, şi în orice gospodărie poţi avea surpriza să
găseşti o instalaţie de prelucrare a lemnului, ar trebui să se folosească rumeguşul rezultat. “Acest
rumeguş se poate valorifica prin nişte instalaţii relativ ieftine, în valoare de 10.000 euro. Astfel,
acesta este compactat sub formă de brichete cilindrice care pot fi utilizate cu uşurinţă pentru
încălzit. Un calcul simplu, în funcţie de tonele de rumeguş care sunt aruncate anual,
demonstrează că, prin această prelucrare, am putea obţine 1.000.000 tone de brichete. Acestea ar
putea fi folosite ca lemne de foc pentru cei din sudul ţării, de exemplu. În judeţul Mureş există o
astfel de instalaţie. Cel care a cumpărat-o nu regretă deloc. Asta pentru că recuperarea
rumeguşului s-a transformat într-o afacere deosebit de profitabilă. El transportă brichetele în
Germania. Acolo sunt folosite tot ca lemn de foc. Nemţilor le place mirosul deosebit al lemnului
din pădurile noastre. Acest mod de valorificare a făcut ca investiţia să fie recuperată uşor. Un
prim pas ar putea să îl reprezinte o reglementare legislativă care să îi oblige pe operatori să
valorifice acest rumeguş şi să nu îl mai arunce la întâmplare”, a explicat Gheorghe Manea,
preşedintele ONG-ului ARMEDD.

FURTUL LEMNULUI ÎN ROMÂNIA

Industria din spatele tăierilor abuzive este foarte bine structurată. De la documentele false care
asigură un transport de lemn ilegal şi până la prelucrarea acestuia prin instalaţii de debitat
neînregistrate, totul funcţionează ca uns, în detrimentul tuturor românilor. Inundaţiile,
temperaturile toride din vara anului 2007 stau mărturie. Mai mult decât atât, cu trecerea timpului,
furtul materialului lemnos a căpătat rafinamentul de care poate da dovadă un popor inventiv.
Astfel, în acest moment autorităţile se confruntă cu un nou fenomen – falsificarea documentelor
cu regim special. Astfel de documente sunt emise de Imprimeria Naţională şi sunt acte care aduc
lemnul în legalitate. Cei interesaţi au reuşit să falsifice documentele emise de Imprimeria
Naţională.

Soluţii viabile pentru mediul înconjurător

Am putea “înverzi” România prin acţiuni simple, dar care au un efect benefic asupra mediului.
“Nu este greu să creăm adevărate culoare verzi. Acestea pot fi de-a lungul oricărui drum naţional
sau cale ferată. Putem sădi nuci, aceştia nu sunt deloc sensibili şi sunt rezistenţi la perioadele
secetoase. Au rădăcini pivotante, care ajung până la 25 de metri. Solul nu are o importanţă
deosebită pentru ei şi sunt rezistenţi la dăunători. Să nu mai vorbim de faptul că nucile pot fi
valorificate şi se pot obţine bani serioşi. Ar fi ideal să nu mai folosim lemnul de nuc pentru
mobilă. Este într-adevăr foarte scump şi este exportat uşor în străinătate. A existat pe vremuri o
lege a nucului care nu permitea tăierea lui. Acum ea nu mai există. Or, acum avem în pepinierele
de la Geoagiu şi Giurgiu soiuri de nuc ce au nevoie de numai 5 ani pentru a deveni productivi şi
nu de 20 de ani. De ce să nu ne folosim de soluţiile simpe, care ne sunt accesibilie?”

2.1. Exemple de zone afectate de defrişări masive şi ilegale

 Harghita

Peste 3000 de hectare de pădure din judeţul Harghita au dispărut complet în ultimii 17 ani, ca
urmare a defrişărilor necontrolate. Cele trei zone din judeţ în care infracţionalitatea silvică a atins
cote maxime sunt Gheorgheni, Lunca de Jos şi Vlăhiţa. Din 2000 şi până acum, doar din pădurile
aflate în zona Vlăhiţa-Căpâlniţa au fost tăiaţi sute de mii de metri cubi de lemn. De câţiva ani
tăierile ilegale în pădurile harghitene au crescut cu peste 200%. Pădurile din Harghita, care ocupă
o suprafaţă de peste 20% de hectare, atrag an de an tot mai mulţi hoţi. Şi nici nu e de mirare,
pentru că profitul este considerabil.

În zona Vlăhiţa, pădurile retrocedate au devenit locul predilect al hoţilor, spre disperarea
proprietarilor care asistă neputincioşi la despădurirea versanţilor. Pădurarii nu mai îndrăznesc să
păzească pădurea, iar mulţi dintre ei preferă să demisioneze, după ce au fost ameninţaţi cu
moartea sau le-au fost incendiate casele. Oamenii legii neagă orice asociere cu hoţii de lemn, ba
mai mult, spun că şi-au făcut datoria de fiecare dată, chiar dacă hoţii sunt bine organizaţi.

De 17 ani nu este linişte în pădurile harghitene. Unde se înălţau odată brazi falnici, acum sunt
doar cioate. În unele zone, pădurile mai figurează doar pe hărţi.

 Cluj – Napoca

De 17 ani, pădurile din jurul acestui oraş se termină la Valea Dumitreasă, dar cimitire forestiere
mai mici se află peste tot în zonă: pe Călineasa, Valea Raşca, Beliş şi la marginea satelor
Muntele Rece, Balta, Giurcuţa şi Aluniş. În plus, mai nou este în primejdie şi zona verde Făget,
chiar de lângă Cluj-Napoca.

Cei mai multi dintre brazii confiscaţi în ţară au fost descoperiţi pe raza judetului Cluj, a declarat
managerul-director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Dintre cei 2.000 de brazi,
1.200 proveneau din pădurile Clujului. Pentru sărbatorile de iarnă, Romsilva are posibilitatea de
a recolta şi comercializa pe piaţa internă 123.898 de pomi.

Proiectul de construire a centurii este exemplu dat de Agentia Naţională pentru Protecţia
Mediului (ANPM) pentru situaţiile în care se ocolesc prevederile legale privind defrişările.
Potrivit unui comunicat al ANPM, este vorba de 31,5 hectare de pădure la care s-au început
defrişările fără obţinerea unui aviz special în acest scop.

Reprezentanţii ANPM au explicat cum Compania Nationala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale

(CNADNR) – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a obţinut în 2005 acordul de mediu
pentru realizarea variantei ocolitoare. Actul stipula, însă, că titularul trebuie să obţină toate
acordurile şi avizele legale necesare pentru scoaterile definitive din fondul forestier.

Lucrările au început în 2006, dar compania a solicitat avizul de defrişare abia în luna septembrie
2007. Când inspectorii de la mediu au venit să verifice amplasamentul, au constatat că se
executaseră deja lucrări de defrişare între kilometrii 7 şi 8,65, fără să existe vreun act în acest
sens. Prin urmare, ANPM a sesizat Garda de Mediu, care va cerceta cauza şi va sancţiona
eventualii vinovaţi.

 Maramureş

Ţinutul istoric al Maramuresului, populat altădată cu oameni care respectau pădurea, este
scufundat acum într-o epocă a jafului forestier.

Localnicii, firmele, autorităţile şi turiştii ocazionali au promovat murdăria şi au umplut poienile

cu deşeuri din plastic. Numeroşii localnici care au fost plecaţi în Occident la muncă, la întoarcere
au investit numai în gatere. Daca se mai străduiesc un pic, întregul Maramureş va fi transformat
în deşert.

“Se fură la marcarea copacilor ce vor fi tăiaţi, se fură la tăiere, se fură la trasul la drum, se fură
la drum, se fură la gater, se fură la măsurare, se fură la transport, se fură la încărcarea în port”, a
descris incredibilul circuit al lemnului românesc în natură, un silvicultor maramureşean. Este
evident că acest şir de “se fură” face ca datele oficiale referitoare la lemnul transportat să nu
corespundă realităţii.

O analiză privind comerţul cu “lemn negru” efectuată în noiembrie 2006 de Centrul de Informare
privind Certificarea Forestieră în colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi
Vânătoare a relevat că zonele critice de tăieri ilegale ale Maramureşului se află la Sighet (cu
pădurile private din raza ocoalelor silvice Mara şi Sighet), la ocoalele silvice Poieni şi Ruscova
(cu localităţile Poienile de sub Munte, Ruşcova şi Repedea) şi mai ales în zona Borşa-Vişeu.

S-a tăiat sau se taie, ilegal, peste tot: în proaspăt înfiinţatul Parc Natural Munţii Maramureşului –
în suprafaţă de 150.000 hectare (posibil, pe viitor, hectare de nisip şi rocă), spre Rotunda sau
Cavnic, pe Dâmbul lui Ionuc – deasupra Depresiunii Baia Mare, la Vişeul de Sus, Izvorul Izei
sau Piatra Albă, unde s-a ras sălbatic, în timp ce la Poieni şi în multe alte localităţi funcţionează
zeci şi sute de gatere ilegale, iar râurile Vişeu, Roşcova şi Tisa sunt otrăvite cu rumeguş.

Dupa 1990, s-a dat liber la tăieri. Dintre “crimele” împotriva pădurii comise în zona Maramureş,
programul “European Forest Programme and the Danube Carpathian Programme (DCP)” a
identificat două. Primul, jaful din Parcul Naţional Munţii Rodna, unde 853.000 mc de lemn au
dispărut (între 1999 şi 2000), fără nicio justificare legală, dintr-o pădure aparţinând statului. Al
doilea, masacrul de la Borşa, unde (în toamna anului 2004) 14.000 mc au fost tăiaţi ilegal.
Conform aceleiaşi surse, între 1990 şi 2005, balanţa între producţia anuală de lemn, PAL (mil.
mc) şi producţia destinată tăierii, PDT (mil. mc), a fost total dezechilibrată.

 Parcul Naţional Ceahlău

Pe Masivul Ceahlău, se taie arbori literalmente ca-n codru. După un control efectuat de
reprezentanţii Gărzii de Mediu, au fost depistate mai multe firme care tăiau şi exploatau
haiduceşte materialul lemnos din zonă, afectand grav atât domeniul silvic, cât şi ecosistemele
existente în Parcul Naţional Ceahlău.
Ca urmare a furtunilor violente care s-au abătut asupra Masivului Ceahlău în cursul anului 2007,
au fost doborâţi de vânt arbori de pe o suprafata de 38 de hectare. Drept urmare, administraţia
Parcului Naţional Ceahlău a decis ca exploatările forestiere să se facă doar asupra doborâturilor,
considerând că acestea sunt suficiente pentru nevoile societăţilor comerciale de profil. Totodată,
aceeaşi administraţie a sistat tăierile arborilor sănătoşi şi în picioare de pe masiv, considerând că
acestea pot afecta grav flora şi fauna din zonă. Firmele exploatatoare de material lemnos nu s-au
mulţumit însă numai cu doborâturile puse la dispoziţie şi au continuat să taie arbori, fără a avea
nicio autorizaţie de mediu legală.

Controalele efectuate au depistat nu mai puţin de zece firme care efectuau tăieri ilegale de arbori
pe Masivul Ceahlău. Masa lemnoasă găsită tăiată ilegal s-a ridicat la cantitatea totală de 5.742
metri cubi. Societăţile comerciale depistate au fost amendate cu suma totală de 65.000 lei, unora
dintre ele suspendându-li-se temporar şi dreptul de funcţionare.

Administraţia Parcului Naţional Ceahlău s-a arătat deosebit de îngrijorată din cauza defrişărilor
ilegale, considerând că acestea au afectat deja şi încă vor afecta grav ecosistemele existente în
zona protejată a masivului. Reprezentanţii respectivei administraţii au spus ca vor face demersuri
pentru modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte managementul exploatărilor de masă lemnoasă
în zonele silvice protejate la nivel naţional.

 Parcul Naţional Retezat

O jumătate de hectar de pădure de fag şi brad situată la limita Parcului Naţional Retezat a fost
rasă în urma unei defrişări abuzive. Politiştii din Uricani au declanşat o anchetă pentru a stabili
vinovaţii. Potrivit unor informaţii, terenul împădurit se afla în proprietate privată şi, recent, ar fi
fost vândut către o terţă persoană. Noul proprietar ar fi decis tăierea arborilor, fără a avea însă
autorizaţie. Conform regimului silvic, chiar daca pădurea se află în proprietate privată, arborii
pot fi tăiaţi doar cu acordul Ocolului Silvic şi doar copacii marcaţi de silvicultori. Suprafaţa
defrişată se află în zona Buta, chiar la limita Parcului Naţional Retezat.

 Lacul de acumulare de la Târlung

Dealurile ce înconjoară lacul de acumulare de la Târlung, ce asigură apa potabilă pentru Braşov
şi alte localităţi, riscă să o ia la vale în urma defrişărilor
ilegale, iar aluviunile ar putea distruge barajul.
Reprezentanţii ICAS Braşov atrag atenţia că, din cauza
romilor care taie şi fură copacii din zonă, dealurile au fost „chelite“ şi se pot produce oricând
alunecări masive de teren în lac.

Cu toate acestea, autorităţile susţin că, momentan, nu există soluţii ce pot fi luate împotriva
furturilor repetate. „Legea prevede că prejudiciul trebuie să atingă o anumită valoare pentru ca
fapta să fie considerată infracţiune. Hoţii se folosesc, pentru transportul lemnului, de căruţe, nu
de camioane, iar cantitatea transportată este sub valoarea prevăzută de lege ca prejudiciu de
natură penală“.
Bibliografie

1. http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20statistic/01/01%20Geografie_ro.pdf
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Deforestation
3. http://www.ecomagazin.ro/
4. http://www.1asig.ro/Defrisarea-padurilor-factorul-principal-al-incalzirii-globale-articol-
2,3,100-29750.htm
5. http://www.milioanedecopaci.ro/rolul-padurilor.html