Drept procesual civil

Curs 3

CALITATEA PROCESUALĂ (continuare)

Transmiterea calităţii procesuale

În cadrul unui proces calitatea procesuală poate fi trasmisa. De obicei transmiterea calitatii procesuale intervine ca
urmare a unei schimbari in cadrul raporturilor juridice de drept substantial deduse judecatii.

 De ex. in cazul unui cesiuni de creanta in locul cedentului apare cesionarul (este vb de o creanta
lititgioasa).
Daca n-ar exista institutia transmiterii calitatii procesuale, in cazul unei cesiuni de creanta aflate in cursul unui
proces ar insemna ca ar trebui respinsa cererea de chemare in judecata fata de cedent pt ca el n-ar mai avea
calitate procesuala activa si ar trebui reintrodusa o cerere de chemare in judecata de catre cesionar, or aceasta
operatiune e si complicata si ilogica astfel incat procedura civila recunoaste posibilitatea substituirii in cadrul
calitatii procesuale active sau pasive, institutia fiind cea a transmiterii acesteia.

Cum poate avea loc transmiterea calitatii? (ce presupune institutia transmiterii calitatii)
Poate avea loc pe cale legala- mostenirea si alte institutii – art. 412, pct.1 NCPC: „judecata cauzelor se suspenda
de drept {...} prin decesul uneia dintre parti, pana la introducerea in cauza a mostenitorilor, in afara de cazul
cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a acestora”. Aceasta este de fapt o aplicatie a
transmiterii calitatii procesuale pentru ca legiuitorul spune aici ca in caz de deces procesul nu inceteaza, cel mult
se suspenda, urmand ca locul defunctului sa fie luat de mostenitori.
Si in cazul persoanelor juridice pot interveni transmiteri prin fuziuni etc.
De asemenea avem o multitudine de cazuri de trasmitere convenionala prin cesiuni, vanzari si alte cazuri de acte
care presupun transmiterea drepturilor.

In cazul transmiterii calitatii procesuale active sau pasive nu este nevoie de o cerere de introducere in cauza
care sa fie suspusa unor conditii pentru introducerea in cauza a unor terti. Exista institutia introducerii in cauza a
unor terti, dar aici nu vorbim de terti, ci de niste persoane care au dobandit calitatea procesuala a uneia dintre
partile aflate in proces, astfel incat nu putem mentiona aici categoria de tert. Briciu: este vb pur si simplu de o
substituire si asta e f important deoarece, in ceea ce priveste introducerea in cauza a tertilor sunt anumite conditii
de termen pana la care poate interveni. In ceea ce priveste transmiterea calitatii procesuale nu avem o conditie
privitoare la termen, ea poate interveni in tot cursul procesului, in orice faza a acestuia. Astfel, distinctia, desi
teoretica, produce un efect cat se poate de practic pt ca daca optezi pt introducerea in cauza a tertilor trebuie sa ai
grija sa fii in termen ( pana la primul termen, pana la terminarea dezabterilor, nu poti in apel, nici in recurs), pe
cand transmiterea calitatii procesuale oricand ar interveni un deces nu se mai pune problema daca decesul a
intervenit in prima instanta, in apel, in recurs, pur si simplu judecatorul procedeaza la inlocuirea cu
mostenitorii.

Faptul ca in cazul decesului se procedeaza asa este sigur pentru ca asa prevede codul, insa aceeasi abordare ar
trebui sa o avem si in cazul altor transmiteri (vanzarea, donatia) – transmiteri pe cale conventionala. Pt ca de
multe ori instantele se blocheaza pt faptul ca nu au text, in realitate acestea sunt forme ale transmiterii calitatii
procesuale.

 Situatii mai delicate in materia transmiterii calitatii procesuale

Sunt cazuri in care calitatea procesuala nu se poate transmite ( de principiu ea se poate transmite)
  De ex. in materia divortului. De regula daca moare una dintre partile implicate in divort, atunci procesul
inceteaza. Datorita naturii procedurii care este profund personala, transmiterea calitatii in materie de divort in
principiu nu este posibila. Totusi, NCC a reglementat situatia transmiterii calitatii procesuale in anumite situatii si
in materia divortului: daca decedeaza reclamantul care a cerut divortul din culpa exclusiva a paratului,
succesorii reclamantului pot solicita continuarea procesului pt a obtine hotararea de divort ale carei efecte se
vor produce evident, atipic - nu la data pronuntarii hotararii de divort ( pt ca asta ar insemna ca ai fost casatorit o
perioada cu un mort, ceea este inacceptabil), ci la data decesului (cu o secunda inainte de data decesului pt ca prin
ipoteza sotul trebuie sa fie viu). Acesta este o fictiune juridica dar ea este necesara (este o inventie a NCC- in
VCPC nu exista asa ceva; pur si simplu daca aveai nesansa sa mori in timpul procesului de divort fiind reclamant
urma sa fii mostenit inclusiv de catre sotul cu care te judecai intrucat incetand procesul de divort casatoria
ramanea valabila iar partenerul de proces si de viata devenea sot mostenitor; acest lucru a aparut putin nedrept
intrucat pe langa faptul ca vrei sa scapi de sot sa primesti si un termen suficient de lung, in timpul termenului sa si
mori si sa fii si mostenit de ala cu care te judeci)

De analizat alte situatii ( la un examen de procedura trb luat in calcul faptul ca trebuie sa stim si institutiile de
drept civil ). De ex in cazul revocarii donatiei pentru ingratitudine unde avem dispozitii speciale privind
transmiterea calitatii procesuale (art 10241 NCC) – actiunea nu poate fi introdusa impotriva mostenitorilor
donatarului, dar poate fi continuata fata de acestia; actiunile privind repararea prejudiciului nepatrimonial (art.
1391 alin. 3 NCC2);

 alte aspecte unde NCC permite transmiterea calitatii, dar distinge intre termenul de introducere a actiunii
de catre titularul dreptului si cel al introducerii actiunii de catre mostenitori (actiunea privind stabilirea
paternitatii - art. 425 NCC - si tagada paternitatii – art. 430 - 433 NCC) ( proful zice ca o sa avem astfel de
exemple la grila)

Transmiterea calitatii procesuale este o procedura relativ noua ( care de fapt nu face decat sa stabileasca mai bine
ceea ce trebuia sa se intample in VCPC): transmiterea calitatii procesuale era o institutie cunoscuta dar nu avea o
consacrarea legala, iar in practica nu se proceda in mod coerent atunci cand trebuia sa se introduca in cauza cel
care a dobandit calitate procesuala: unele instante cereau cerere scrisa, altele puneau alte conditii de termen,
imprumutand elemente din institutia interventiei tertilor in proces.

 Acum legiuitorul a clarificat, iar clarificarea este adusa la art. 39 NCPC: „daca in cursul unui proces
dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua intre partile
initiale. Daca insa transferul este facut {..} prin acte cu titlu patricular pentru cauza de moarte, judecata
va continua cu succesorul universal sau cu titlu universal al autorului, dupa caz. Cu alte cuvinte, daca e o
succesiune, atunci automat intra in cauza mostenitorul; daca e o transmitere cu titlu particular intre vii,
actiunea continua intre partile initiale, DAR „ in toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat
sa intervina in cauza daca are cunostinta de existenta procesului, sau poate fi introdus in cauza, la cerere
sau din oficiu. In acest caz instanta va decide, dupa imprejurari si tinand seama de pozitia celorlalte
parti, daca instrainatorul sau succesorul universal sau cu titlu particular al acestuia va ramane sau va fi
scos din proces. Daca instrainatorul sau dupa caz succesorul universal sau cu titlu universal al acestuia

1 Art. 1024 Cererea de revocare […]

1) Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că
donatarul a săvârşit fapta de ingratitudine.
(2) Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea
acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor.
(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia cazului în care donatorul a decedat în termenul
prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de la data
morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
(4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.
2 Art. 1391 Repararea prejudiciului nepatrimonial […]

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în
cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
 va fi scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul universal sau cu titlu particular care va
lua procedura in starea in care aceasta de afla la momentul la care acesta a intervenit sau a fost
introdus in cauza.”

Ipoteza I. A se judeca cu B si B decedeaza. Ce se intampla daca B are mostenitor pe C. B evident nu mai poate sta
in proces deoarece nu mai are capacitate de folosinta, iar in locul lui va veni C care e mostenitorul lui.

Ipoteza II. A se judeca cu B pentru un drept de creanta, iar A cedeaza creanta lui C printr-un contract de cesiune.
In aces caz codul ne spune mai intai ca procesul va continua intre A si B. Dar in fraza imediat urmatoare ne spune
ca acest C va fi obligat sa intervina in proces daca are cunostinta. Daca el nu intevine, oricare din parti sau chiar
instanta din oficiu poate sa-l introduca. Sigur, una dintre parti cel putin stie. De ce instanta din oficiu? Nu este o
exceptie de la pp disponibilitatii pt ca nu se introduce o parte noua, ci se introduce o parte care dobandeste
calitate procesuala prin intermediul transmiterii (deci ar fi o aparenta exceptie de la principiul disponibilitatii pt
ca cel care e nou introdus in proces de fapt dobandeste calitatea lui A). Legiuitorul spune ca procesul continua
intre A si B, ca C va fi si el obligatoriu in proces fie ca vrea el, fie ca vor partile, fie ca vrea instanta. Codul mai
spune ca tinand cont de imprejurari si de pozitia celorlalte parti A, cedentul, va fi pastrat sau nu in proces.
Legiuitorul a vrut aici: de multe ori apar dispute intre cedent si cesionar intrucat la o cesiune de creanta
transmisiunea nu poate opera la fel de usor ca la o mostenire ( unde transmisiunea opereaza in virtutea textului de
lege). Cesionarul ar putea sa invoce nevalabilitatea contractului, sau neplata pretului, existenta unor modalitati
samd. In cazul asta, pe langa litigiul intre A si B, ar mai exista un litigiu intre A si C, cu privire la care dintre ei
are calitate procesuala (adica daca s-a facut sau nu transmiterea). De aceea legiuitorul a fost prudent si a zis sa-i
pastreze initial si pe A si pe B in proces, il introduce si pe C si in functie de imprejurari si de pozitia celorlalte
parti ( adica daca sunt contestatii sau nu) instanta decide daca procesul va continua cu toti trei si decide la
sfarsit daca A sau C are calitate procesuala sau din contra,daca lucrurile sunt clare si il elimina pe A din
proces si ramane numai cu C (cu cesionarul). Pt ca dupa imprejurari si pozitia celorlate parti inseamana ca
atunci cand vor fi chemati toti instanta va intreba pe A: „ ai cedat creanta?”, iar A va zice: „ sigura ca da!”. Atunci
da o incheiere interlocutorie prin care A este eliminat din proces si procesul continua intre C (cesionar) si B. Dar
ar putea ca instanta sa aiba de-a face cu situatia in care A zice ca n-a cedat creanta sau ca contractul de cesiune
nu-si poate produce efectele. Atunci instanta decide sa ramana in proces si A, si C si are de solutionat doua
probleme:

1. A cui e calitatea procesuala ( a lui A sau a lui C)

2. Sa vada daca intr-adevar cel care are calitate procesuala are vreun drept asupra lui B.

Daca totusi acest C nu intervine in proces sau nu este introdus deloc in proces, alin. 3 de la art. 39: „hotararea
pronuntata contra instrainatorului sau succesorului universal sau cu titlu universal al acestuia va produce de
drept efecte si contra succesorului cu titlu particular si va fi intotdeauna opozabila acestuia din urma, cu exceptia
cazului in care a dobandit dreptul cu buna-credinta si nu mai poate fi evins, potrivit legii, de catre adevaratul
titluar”( de ex in ipoteza transmiterii unui bun mobil unde posesia de buna-credinta valoreaza proprietate sau in
ipoteza in care chiar a dobandit un imobil, dar actiunea dintre A si B nu era notata in CF- nu era notat faptul ca
exista vreun proces, ceea ce este putin probabil pt ca in toate cazurile de actiuni reale instanta este obligata sa
trasnmita CF mentiunea privind existenta procesului).

Ideea este ca acest tert dobanditor al unui drept litigios va suporta efectele hotararii fie ca intervine (caz in care nu
mai este nicio problema pt ca el devine parte in proces), fie ca nu intervine, mai putin in situatia in care a dobandit
cu buna- credinta si nu poate fi evins. Regula este introdusa prin NCPC si are ca scop incetarea ipotezelor in
care ca urmare a transmiterilor in timpul procesului a drepturilor litigioase, reclamantul care castiga sa fie
obligat sa reia procesul contra dobanditorului, ceea ce ar insemna o succesiune de procese interminabile ale
reclamantului (intrucat ori de cate ori ar fi pe punctul de a castiga reclamantul, paratul ar instraina bunul). Practic
hotararea pronuntata contra instrainatorului va fi opozabila si dobanitorului fie ca devine parte, fie ca nu. Daca
dobanditorul fuge de proces hotararea ii este totusi opozabila si in acelasi timp el nu si-a facut nici apararile
(NCPC il incurajeaza astfel sa intre in proces astfel in cat sa-si faca apararile pt ca oricum hotararea ii va fi
opusa).

In ceea ce priveste lipsa calitatii procesuale active sau pasive ea se invoca pe calea unei exceptii. Aceasta
exceptie este de ordine publica si are caracter peremptoriu ( duce la incetarea procesului). In principiu instanta
nu trebuie sa confunde existenta calitatii ( adica identitatea intre reclamant si identitatea pretinsului titlular al
dreptului si identitatea dintre parat si cel pretins obligat) cu existenta dreptului pe fond ( adica intr-o relatie
contractuala cand verifici calitatea, verfici daca contractul s-a incheiat intre partile respective, nu verifici daca
chiar are si dreptate reclamantul). Insa in anumite situatii se confunda exceptia:

 De ex. in materia proprietatii sau a altor drepturi reale ( actiunile reale in general) problema calitatii
procesuale active este data de calitatea de titular al dreptului (cea pasiva e simpla: orice membru al
societatii care se opune exercitiului normal al dreptului real in discutie). Se legitimeaza cu calitate
procesuala activa insa cel ce este titularul dreptului de proprietate, or daca el este titularul dreptului de
proprietate inseamana ca el automat a si castigat procesul ( intrucat nu pot fi doi titulati ai dreptului de
proprietate). Astfel exceptia se uneste cu fondul, iar instanta se va pronunta la finalul procesului
asupra exceptiei, dupa ce va administra probele care sunt comune cu probele fondului.
Daca o persoana nu are calitate procesuala activa sau pasiva se va respinge procesul, dar actiunea va putea fi
reluata de catre persoana care are calitate procesuala activa sau impotriva persoanei care are calitate procesuala
pasiva, iar hotararea de respingere are autoritate de lucru judecat, dar numai in ceea ce priveste acele parti. In
cazul in care reclamantul a pierdut pt ca nu se judeca cu cine trebuie inseamna ca el poate intenta din nou o
actiune impotriva persoanei care justifica calitatea procesuala pasiva.

CAPACITATEA PROCESUALA (legitimatio ad processus) – a patra conditie de exercitiu a actiunii civile

Operam cu notiunile de capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. Modul in care se dobandeste capacitatea
de folosinta este cel din civil, la fel si pentru capacitatea de exercitiu ( restransa pt minorii care au implinit 14 ani
si deplina pt cei peste 18 ani).

 Cum sta in proces o persoana care nu are capacitate de exercitiu nici macar restransa (adica pusul sub
interdictie sau minor sub 14 ani)?
El va sta in proces prin reprezentantul sau legal care de principiu este parintele. Daca nu are parinti sau parintii
sunt decazuti din drepturile parintesti sau alte situatii asemanatoare, el va sta in proces prin tutore. Prin urmare
acest minor sau pusul sub interdictie nu vin la proces prin citare, ei nu sunt citati personal, ci sunt citati prin
reprezentantii lor legali.

 Cum stau in proces persoanele care au capacitate de exercitiu restransa ( minorii care au implinat 14 ani)?
Spre deosebire de prima categorie ei vor fi citati personal, vor putea veni la judecata, dar trebuie sa fie asistati de
catre parinte, iar daca nu au parinti sau parintii sunt decazuti, de catre tutore, iar in cazul in care nici tutorele nu
este nici el apt, vine curatorul.
Atentie! Daca in timpul procesului un minor care la data introducerii actiunii nu avea 14 ani dar implineste 14 ani
pe parcursul derularii procesului, el va trebui citat personal dupa implinirea varstei de 14 ani pt ca institutia prin
care el se manifesta se transforma din reprezentare in asistare ( el vine in nume persoanl dar vine parintele
langa el sa nu faca vreo broboada). Are voie sa faca acte de procedura dar acestea trebuie contrasemnate si de
parinte sau tutore daca n-are parinte ( dar sunt actele lui).

Sunt cateva aspecte care vizeaza existenta conflictului de interese intre reprezentat si reprezentant. Astfel art. 58
NCPC prevede ca in cazul in care exista conflict intre reprezentat si reprezentant sau daca o persoana fizica
lipsita de capacitate de exercitiu nu are reprezentant legal (spre ex parintii sunt decazuti din drepturi iar tutorele a
decedat) instanta va numi un curator care va reprezenta drepturile persoanei puse sub interdictie in procesul
respectiv. Acest curator nu este curatorul din NCC, aceasta este o curatela litis, el este un curator judiciar,
desemnat nu de autoritatea tutelara, ci chiar de instanta care judeca procesul in care a aparut acest conflict de
interese si numai pentru acest proces, iar aceasta curatela inceteaza la data incetarii respectivului proces. O alta
diferenta este aceea ca curatorul desemnat de instanta in cele doua ipoteze de mai sus este un avocat din Baroul
din circumscriptia instantei de judecata care judeca procesul respectiv. Acest curator este desemnat exclusiv
pentru actele de procedura, de aceea spune legea ca trebuie sa fie un avocat ( el nu se ingrijeste si de viata
personala a minorului).

Remuneratia acestui curator va fi stabilita de instanta de judecata, ea va fi suportata de persoana interesata (chiar
de minor sau de persoana care este interesata de mersul procedurii – daca minorul nu are bani- iar in cazul in care
reclamant este chiar minorul, remuneratia va fi suportata de catre stat). Aceasta reglemnetare a remuneratiei se
gaseste in OUG 80/2013.

Sanctiunile care intervin in cazul lipsei capacitatii de folosinta sau de ex sau de exercitiu
 In cazul lipsei capacitatii de folosinta sanctiunea este nulitatea absoluta. Ea poate fi invocata de orice
persoana din proces sau de catre instanta din oficiu.
 In cazul lipsei capacitatii de exercitiu nulitatea este relativa.

Obs.I.: aceasta nulitate nu intervine imediat, ci instanta este obligata sa acorde un termen in vederea confirmarii
actelor facute de catre cel lipsit de capacitate de exercitiu de catre reprezentantul legal sau de catre cel care il
asista. Daca acestia nu confirma actul atunci va interveni anularea lui. Aceasta masura se ia pt ca uneori actul
respectiv s-ar putea sa fie bun, adica minorul cu capacitate de exercitiu restransa spre exemplu ar putea sa faca un
act extrem de util si nu ar fi motiv de anulare, totul este ca el sa treaca prin procedura confirmarii de catre cel care
il asista sau il reprezinta. Daca acea persoana decide sa-l infirme, actul se va anula.

Obs. II.: nulitatea va putea fi invocata in mod atipic si de alta persoana decat cea protejata, adica de orice
participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu. Aceasta idee se desprinde din art. 57 NCPC: „lipsa
capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice stadiu al procesului”. De aici se
deduce ca poate fi invocata si de orice parte implicata in proces. De obicei nulitatile relative pot fi invocate numai
de partea protejata ( aici este chiar minorul sau persoana pusa sub interdictie), insa aici suntem intr-un proces care
are o particularitate: el reprezinta un parcurs, nu este un act uno ictu.

 Prin urmare ne aflam la data dezbaterilor si avem urmatoarele parti: un reclamant A si un parat B care
este un minor de 17 si care vine la proces neinsotit de parinti. In momentul acesta reclamantul si instanta
au tot interesul sa invoce ca B nu este reprezentat sau asistat legal pt ca daca nu invoca s-ar putea
pronunta o hotarare care sa-i fie favorabila reclamantului dar sa fie ulterior atacata de minorul asistat legal
spunand ca hotararea respectiva a fost nula (nici instanta nu poate sa-si asume ca va da o hotarare care
ulterior va fi casata). La fel si ceilalti participanti la proces pot invoca faptul ca protejatul nu este
reprezentat legal. Mai mult decat atat, daca in cursul procedurii au fost facute acte fara reprezentare, este
necesara invocarea anularii lor la prima instanta pt a incerca refacerea lor in fata primei instante pt ca daca
nu se face acest lucru, in calea de atac o va invoca chiar minorul, adica cel protejat si se va casa hotararea.
Astfel, in faza de pana la pronuntarea unei hotarari interesul este al tutror, nu numai al persoanei protejate.
Persoana protejata este interesata pt ca ea trebuie sa primeasca protectie sporita, dar si ceilalti sunt
interesati pt ca daca persoana protejata nu este legal reprezentata va avea un motiv sa invoce nelegalitatea
actelor procedurale care ar putea fi in folosul celorlalti ( si ii intoarce inapoi).

Insa, dispozitia citata in sensul ca lipsa capacitatii de exercitiu poate fi exercitata in orice faza a procesului trebuie
imbinata si cu necesitatea existentei unui interes.
 De ex. daca se judeca un proces intre A si B si A este major iar B este minor si a venit la proces
nereprezentat legal sau neasistat legal si nu se invoca nulitatea nici de catre parti, nici de catre instanta si B castiga
procesul in aceste conditii, A nu va putea invoca in apel faptul ca hotararea nu este legala pentru ca B nu a fost
legal reprezentat sau asistat. Intr-adevar, poate ca termen dar nu poate din cauza faptului ca nu are un interes
legitim (el are un interes –interesul trebuie sa fie legitim si personal- in cazul asta nu e personal). Actul este nul
sau anulabil pt ca el in realitate a fost facut cu nerespectarea unor reguli dictate pentru protectia altuia. Pana sa se
pronunte hotararea avea interes, chiar daca regulile sunt facute prentru protectia altuia ( reclamantul A vrea sa se
respecte legea ca sa se obtina o hotarare legala). Dupa ce s-a dat hotararea defavorabila, reclamantul nu mai poate
sa spuna ca el vrea sa desfiinteze hotararea pt ca minorul, desi a castigat procesul, n-a fost bine reprezentat ( in
acest caz interesul reclamantului ar fi pur si simplu acela de a desfiinta hotararea). In legatura cu dreptul procesual
pus in discutie, interesul trebuie sa fie personal, adica reclamantul sa fi fost prejudiciat personal prin el. Or
reclamantul nu a fost prejudiciat prin exercitarea acestui drept, ci prin faptul ca hotararea este nelegala din alte
puncte de vedere, este netemeinica, dar in niciun caz prin faptul ca cel cu care s-a judecat nu a fost legal
reprezentat. Asta inseamna ca reclamantul poate sa critice hotararea sub oricare alte aspecte in afara de cel al
reprezentarii minorului.
 Astfel art. 57 trebuie interpretat si cu alte reguli caci altfel am cadea in patima textelor ceea ce creeaza
dezechilibre.

CLASIFICAREA ACTIUNILOR CIVILE

 Dupa scopul urmarit de reclamant sunt: actiuni in realizare, in constatare si in constituire de drepturi.
a. Actiunile in realizare reprezinta regula (sunt majoritare). Ele se numesc asa pt ca prin ele se urmareste
recunoasterea unui drept fata de o anumita persoana si obligarea paratului sa se conformeze dreptului
respectiv. In ipoteza in care el nu se conformeaza va fi adusa la indeplinire hotararea prin executor
judecatoresc ( pe cale silita).

Tipologia este clasica, majoritatea actiunilor sunt de acest fel (de ex. actiunea in plata unei sume de bani – prima
parte este recunoasterea creantei si apoi obligarea la plata; actiunea in revendicare – prima parte este sa-ti
recunoasca dreptul iar apoi sa-l oblige pe parat sa-l respecte; in materie delictuala- actiunea in daune are ca scop
obligarea paratului sa suporte prejudiciul cauzat)

b. Actiunile in constatare sunt declaratorii, interogatorii si provocatorii. Ele sunt cele prin care se urmareste
numai constatarea existentei sau inexistentei unui drept iar nu si executarea lui (adica aducerea lui la
indeplinire pe cale silita). In limbaj plastic ele sunt „jumatate” din actiunile in realizare pt ca in realiatate ele
au aceeasi tipologie cu actiunile in realizare dar, din perspectiva scopului, reclamantul nu-si propune sa
realizeze dreptul (sa-l execute silit), ci numai sa-l constate. De ce? De principiu pentru ca dreptul este
constestat dar atributele execitiului se afla inca la el ( de ex tu ai stapanirea imobilului, esti posesor, dar cineva
te tulbura, fara sa-ti fi luat posesia; cineva iti ameninta proprietatea fizic sau juridic dar fara sa ti-o fi preluat,
fara sa te deposedeze). In aceste situatii tu n-ai de ce sa ceri altceva decat clarificarea problemei juridice in
sensul ca tu esti titularul dreptului, dar n-ai ce sa ceri de la cel ce te tulbura ceva ce nu ti-a luat.

Caracteristici:

- Au ca obiect existenta sau inexistenta unui drept, nu si a unui fapt; prin urmare nu se poate folosi aceasta
procedura pentru constatarea starii unor lucruri sau pentru conservarea unor probe ( pt acestea exista o alta
procedura care se numeste constatarea unor situatii de fapt si se face de catre executorul judecatoresc, nu de
judecator; intra in materia probelor). De asemenea nu se poate cere spre exemplu constatarea faptului ca in
urma unui accident de circulatie reclamantul a dobandit o stare de infirmitate ( chiar daca acest element
reprezinta o componenta a unui lant care ar putea sa conduca la constituirea unui drept de creanta- mai e
nevoie si de alte elemente: trebuie sa fi dobandit o stare de infirmitate, accidentul sa fi provenit de la o
 persoana determinata, persoana determinata sa fi fost culpabila, sa existe o legatura de cauzalitate intre culpa,
fapta si prejudiciu ca sa se constituie un drept)
- Au un caracter subsidiar fata de actiunile in realizare ( este cea mai importanta trasatura). Asta inseamna
ca o actiune in constatare va fi inadmisibila ori de cate ori partea are la dispozitie o alta cale procedurala
pentru realizarea dreptului.

Trebuie inteleasa geneza acestor actiuni: ele sunt acum reglementate la art. 35. In VCPC erau la art. 111 dar ele
n-au fost intotdeauna reglementate. In foma initiala a Codului de procedura nu au existat, pt ca legiuitorul la
momentul respectiv considera ca fiind de nedorit actiuni prin care partea sa vina doar sa ceara sa se constate ceva
daca nu are si de cerut ceva concret, pe ideea ca justitita nu e facuta sa dea consultanta juridica sau sa rezolve
probleme de principiu, ci sa intervina numai atunci cand conflictul social ajunge in faza in care nu se poate altfel
(de ex. am un drept de proprietate si ma duc sa intreb judecatorul daca chiar il am – nu era posibil; conceptul
clasic asupra justitiei este ca abia atunci cand esti uzurpat vii in instanta, pana atunci evalueaza-ti singur situatia).
Aceste actiuni existau dar erau respinse de catre instante ca fiind lipsite de interes (tu ai un drept de proprietate;
atata timp cat nu ai fost deposedat – vii acasa si poti intra in casa - nu ai interes sa introduci o actiune in justitie; in
cazul drepturilor de creanta, creditorul crede ca la scadenta debitorul n-o sa-i plateasca- daca nu a ajuns creanta la
scadenta se considera ca creditorul nu are interes sa introduca actiunea in instanta pt ca nu avea o creanta actuala).

In timp, jurisprudenta a identificat niste situatii in care unii judecatori au zis ca in anumite situatii exista interes:
 daca un coproprietar, a carui cota din bun nu este determinata pt ca provine de exemplu dintr-o
devalamsie care a fost sistata prin divort dar nu s-a facut inca partajul, vrea sa-si instraineze doar cota- parte; daca
nu se intelege cu sotul, se considera ca singura solutie era sa faca partaj. Dar in cazul asta coproprietarul nu vrea
sa faca partaj, ci doar sa-si instraineze cota parte si are acest drept; mai mult, cota sa poate fi si executata de un
creditor al lui, are dreptul sa participe la cheltuielile bunului in limita cotei pe care el o are. Pt toate acestea este
nevoie sa se stie care este cota, deci are nevoie de un proces prin care sa se constate intinderea cotei lui. Astfel
s-a gasit interesul.
 Situatia actiunii in revendicare – reclamantul poseda bunul, dar realmente exista un pericol ca un tert sa
opuna prin notificari, prin cereri, prin alte acte care nu conduc la deposedare, dar credibile, un alt titlu. Aceasta
persoana va fi condamnata sa stea cu acest stres permanent (30 de ani pana la prescripitie) ca acest tert, care ii
arata un totusi un titlu, va decide sa introduca actiunea in revendicare. Judecatorii au zis ca nu este cazul, daca
sunt amenintari cu privere la dreptul de proprietate persoana poate sa ceara constatrea dreptului sau fata de cei
care il contesta dar nu l-au deposedat, pt ca are interes.
 Ipoteza debitorului care invoca faptul ca creanta contra lui s-a prescris. Creditorul spune ca exista
motive de intrerupere a perscriptiei (dar nu le spune acum, ci peste trei ani, ca sa mai curga dobanzi, hihi).
Debitorul are interesul sa stie daca e sau nu dator. Daca a inceput executarea silita contra lui, el se poate apara
in executarea silita, facand contestatie la executare si invocand prescriptia. Dar daca nu incepe executarea silita si
creditorul tot il ameninta cu executarea silita, debitorul trebuie sa ceara constatarea inexistentei dreptului
creditorului ca urmare a interventiei prescriptiei. Exista deci interes.
 Ipoteza constructorului pe terenul altuia care solicita instantei sa constate ca el este constructor de buna-
credinta. Aparent aceasta actiune s-ar lovi de doua conditii: a. ar parea ca el cere constatarea unor fapte si b. ca ar
avea actiune in realizare. In realitate aceasta actiune este admisibila si instantele au considerat-o ca atare pt ca
intr-adevar cere sa se constate doua fapte: buna-credinta si faptul ca a construit, dar ele unite duc la un drept, la
dreptul de creanta, la dreptul la despagubire intrucat proprietarul terenului ar putea invoca accesiunea; in plus
constructorul nu are o actiune in realizare deoarece cat timp proprietarul terenului nu a invocat accesiunea inca nu
a devenit activ dreptul lui la despagubire (e un drept sub conditie suspensiva – nu exista inca), astfel incat
constructorul nu poate formula o actiune in realizare ( iar daca ar formula-o ea ar fi respinsa ca fiind prematura,
prin urmare nu poate sa o exercite si are dreptul la o actiune in constatare). El are interes daca este o societate care
functioneaza pe principiul contabilitatii, el trebuie sa stie daca acolo are un gol in contabilitate sau din contra, are
o valoare. In cazul in care banii pe care i-a folosit in constructia pe terenul altuia dar cu buna-credinta sunt
pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o pierdere, dar daca nu sunt pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o creanta.

Dupa ce jurisprudenta constanta s-a pronuntat in aceste cazuri in sensul existentei unui interes, legiuitorul a tras
concluzia si a zis: da! Exista interes ori de cate ori nu ai la dispozitie o actiune in realizare ( pt ca toate cele trei
categorii de actiuni au ceva comun: in toate trei cel care formula cererea nu avea ce sa ceara; de aceea si in cazul
prescriptiei, interesul pt o actiune in constatare exista atata timp cat nu a inceput executarea - odata ce aceasta a
inceput, debitorul are la dispozitie contestatia la executare prin care va invoca prescriptia; daca in cazul
revendicarii tertul nu s-a limitat numai sa faca acte de tulburare, el a luat intiativa formularii actiunii in revendiare
nu mai exista posibilitatea unei actiuni in constatare intrucat cel care se stie proprietar se va apara in actiunea in
realizare introdusa de tert. Din aceste situatii s-a creat principiul subsidiaritatii, care s-a autonomizat, el nu mai
este legat de existenta unui interes. Desi el are la baza o problema de interes, s-a autonomizat si a devenit o
conditie de exercitiu a actiunii in sine, suplimentara pe langa cele 4 (formularea unei pretentii, existenta unui
interes, calitatea procesuala, capacitatea procesuala). Este inscrisa in art. 35 NCPC, teza aIIa.

[De principiu majoritatea celor care activeaza in domeniul justitiei nu cunosc aceasta precizare. Daca alegem sa spunem ca
subsidiaritatea are la baza o lipsa de interes riscam sa nu fim intelesi, si mai sigur e sa nu facem acesta afirmatie intrucat s-ar
putea sa lasam impresia (pentru cei mai putin intiati in procedura civila) ca nu stim diferenta dintre interesul ca si conditie de
exercitare a actiunii civile si pp subsidiaritatii)- este deci recomandabil sa fim prudenti cu aceasta afirmatie]

- Actiunile in constatare nu sunt susceptibile de executare silita (pt ca nici nu se cere). La litera c. ne referim la
aceasta caracteristica numai in ceea ce priveste capatul de cerere principal. Capatul de cerere privind
cheltuielile de judecata este executoriu pt ca in urma unei astfel de actiuni se pot genera si cheltuieli de
judecata.
- Actiunile in constatare sunt actiuni contentcioase. A nu fi confundate cu actiunile gratioase pentru simplul
fapt ca nu se cere executarea. In actiunile gratioase se cere un drept care nu-i opus vreunei persoane, pe cand
in cazul actiunii in constatare exista un drept opus unei persoane. Din nou nu trebuie facuta confuzia ca
actiunile in constatare nu ar avea autoritate de lucru judecat; ele au autoritate de lucru judecat; nu au putere
executorie.

Subclasificarea in actiuni declaratorii, interogatorii si provocatorii este pur doctrinara si nu stabileste diferente de
regim juridic, prin urmare nu e chiar atat de importanta. Actiunile declaratorii sunt cele clasice; interogatoriile
sunt cele prin care reclamantul solicita paratului sa se pronunte cu privire la o problema de drept aflata in disputa,
cu mentiunea ca daca nu se va pronunta atunci, nu se va mai putea pronunta ulterior (spre ex. atunci cand un
succesor legal cheama in judecata o persoana care se pretinde mostenitor testamentar, solicitandu-i sa exhibe
testamentul, iar daca nu-l va exhiba atunci se va considera ca singurul mostenitor este cel legal, iar ulterior chair
daca este in posesia unui testament mostenitorul testamentar nu va mai putea sa vina la mostenire); actiunile
provocatorii sunt cele prin care reclamantul, confruntat cu o contestatre a dreptului lui, juridica sau faptica, decide
sa-l cheme in judecata pe cel care ii contesta dreptul pentru a transa judiciar problema respectiva cu autoritate
de lucru judecat (spre ex. reclamantul il cheama in proces pe cel care ii reclama dreptul dar fara a face ceva
judiciar, ii contesta dreptul prin acte juridice extrajudiciare sau prin acte faptice, adica obstructioneaza intrarea in
imobil, ii spune ca ar trebui mutat gardul in raporturile de vecinatate, in materia dreptului de trecere vecinul
inchide din cand in cand calea de trecere).

Instantele nu sunt cele mai prietenoase cu actiunile in constatare, ele au o tendinta sa restranga cat mai mult
notiunea de subsidiaritate, ramanand in constiinta lor notiunea ca in principiu trebuie sa ceri ceva concret de la
instanta, nu sa ceri doar un aviz.

c. Actiunea in constituire. Spre deosebire de celelalte doua, actiunile in constituire urmaresc crearea unei
situatii juridice noi, diferita de cea de la data nasterii raportului juridic si diferita de cea de la data introducerii
cererii. De principiu, la primele doua actiuni in realitate instanta nu face altceva decat sa consacre o situatie
 juridica preexistenta ( de ex, la revendicare nu se naste un drept din admiterea actiunii, dreptul era preexistent,
instanta doar constata ca el exista si ca este in patrimoniul reclamanatului si il obliga pe parat sa se
conformeze; instanta nu transfera atunci dreptul de proprietate in patrimoniul reclamantului). La actiunile in
constituire, instanta constata existenta unui drept, dar prin efectul admiterii actiunii creeaza un drept nou sau
transmite un drept dintr-un patrimoniu in altul, deci creeaza o situatie juridica diferita. Prin urmare, de obicei
actiunile in constituire le avem in materia actiunilor nepatrimoniale (divort, punere sub interdictie, stabilire
de filiatie - ele creeaza situatii juridice noi), in timp ce in materie patrimoniala se constata drepturi
preexistente (insa exista si aici astfel de actiuni nepatrimoniale: pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de
contract de vanzare - titluarul dreptului care formuleaza actiunea are in realitate un drept de creanta, dar prin
efectul actiunii, care se substituie in realitate consimtamantului paratului se produce transferul dreptului de
proprietate, iar dupa ramanerea definitiva a hotararii se produce un transfer de drepturi reale, desi la baza
exista un titlu de drept de creanta; deci si aici avem o constituire de drept).

Diferenta esentiala este ca spre deosebire de actiunile in constatare si realizare care produc efecte ex tunc, adica
si pt trecut, actiunile in constituire produc in principiu efecte numai pt viitor. Nu intotdeauna insa: spre ex la
divort, actiunea prin care se introduc in cauza mostenitorii reclamantului produce efect pentru trecut (daca ar
produce efecte ex nunc ar insemna ca o perioada de timp, intre data decesului si data pronuntarii hotararii paratul
a fost casatorit cu un mort hihi; mai mult, daca sotia vaduva s-ar recasatori in timpul procesului de divort, in cazul
unui efect ex nunc, ea ar fi bigama).

 Dupa natura dreptului dedus judecatii avem clasificarea intre actiuni personale, reale si mixte.
a. Actiunile mixte provin si dintr-o creanta, si dintr-un drept real. Ipoteza clasica este cea a cumparatorului care
cere predarea bunul de la vanzator: el pe de o parte are o actiune ex contractu (obligarea vanzatorului sa-
predea), iar pe de alta parte, in virtutea efectului translativ, el a devenit proprietar si poate intenta o actiune
intemeiata pe dreptul de proprietate.

Aceasta clasificare ne intereseaza din punct de vedere al competentei teritoriale pt ca cererile reale imobiliare
sunt intotdeauna de competenta instantei de la locul situarii imobilului. Cererile mixte au o competenta
alternativa: locul situarii imobilului si locul domiciliului paratului. Au importanta in materie de prescriptie pt ca
unele actiuni sunt prescriptibile iar altele imprescriptibile; si prescripria executarii conteaza foarte mult aici; cele
persoanle sunt prescriptibile in termen de 3 ani, cele care sunt reale sunt prescriptibile sub aspectul executarii in
termen de 10 ani. Au importanta si in materie de calitate procesuala pt ca in actiunile reale calitatea procesuala se
confunda de principiu cu chiar fondul problemei si aveam acea situatie in care instanta poate uni exceptia cu
fondul.

 Dupa calea aleasa de catre parte avem cereri principale, aditionale, accesorii si incidentale – art. 30
NCPC.
a. Cererile principale sunt cele prin care este investita instanta de judecata

b. Cererile aditionale sunt cele care modifica o cerere principala sau o completeaza.

c. Cererile accesorii sunt cele a caror solutionare depinde de o cerere principala (ele pot fi si ele
introductive de instanta dar nu singure, mai au un capat de cerere care e principal: spre ex. cererea platii unei
sume de bani ca cerere principala si capatul accesoriu este plata dobanzilor/ penalitatilor pentru ca depinde de
solutionarea primului capat de cerere; capatul I este anularea contractului de vanzare, capatul II este obligarea
paratului sa predea bunul vandut; capatul I- rezolutiunea contractului si capatul II – restituirea prestatiilor)

d. Cererile incidentale au o independenta proprie, nu se confunda cu cele accesorii, dar le caracterizeaza

faptul ca ele nu sunt introductive de instanta, ele sunt facute pe parcursul unui proces deja inceput. Prin natura
lor ele ar putea sa genereze si un proces dinstinct, adica ar putea fi asemanatoare celor principale, dar, din
anumite ratiuni, cel ce formuleaza o astfel de cerere ia aceasta decizie in cadrul unui proces deja inceput.
 De ex. cererea reconventionala prin care paratul solicita pretentii proprii de la reclamant - el ar putea
sa fomuleze aceasta cerere si in alt proces, dar pt ca tinde la o compensare judiciara cu reclamantul nu
are interes sa il lase pe reclamant sa castige procesul, ca mai apoi sa castige paratul procesul lui contra
reclamantului si sa incerce sa-l execute pe reclamant ( daca mai are ce). Dimpotriva, el are interesul
sa le faca deodata, sa prinda momentul si sa compenseze cele doua sume, evitand astfel eventuala
insolvabilitate a reclamantului care ar putea sa intervina in momnetul in care reclamantul l-ar executa
pe el iar paratul abia incepe procesul impotriva reclamantului pt a-si statisface propria creanta.
 O cerere de chemare in garantie: A il cheama in judecata pe B revendicand un bun; B l-a cumparat
de la C si il cheama pe C in proces ca fiind chemat in garantie, sa se despagubeasca in cazul in care
este evins de catre A. Aceasta cerere de chemare in garantie este incidentala. Este adevarat ca ar putea
fi facuta si separat ( adica B sa astepte sa piarda procesul cu A dupa care sa se intoarca impotriva lui
C printr-un proces separat, numai ca exista un pericol: ca C sa ii opuna exceptio mali processus si el
sa nu poata rezista in aceasta aparare a lui C si astfel decide sa il aduca pe C in procesul sau cu A
printr-un mijloc procesual numit chemare in garantie, care este o cerere incidentala; ea are
independenta proprie, dar ar putea oricand constitui o cerere separata, insa, din ratiuni de economie a
procesului, B o formuleaza in chiar interiorul procesului de transat prin cererea principala)

Aceasta distinctie este esentiala in materia competentiei teritoriale si materiale pt ca cererile accesorii si cele
incidentale precum si cele aditionale sunt de competenta instantei care judeca cererea principala, chiar daca ele
fiind facute pe cale separata ar genera o alta competenta. (art. 123 NCPC)

 De ex. judecatoriile sunt competente pana la 200.000 lei. A il cheama in judecata pe B si cere 150.000 lei.
B face o cerere reconventionala si cere de la A 300.000 lei. Daca B ar fi facut aceasta cerere intr-un
proces separat ar fi trebuit sa o introduca la tribunal, asa ea va fi judecata de judecatorie care este instanta
competenta sa judece cererea principala. Aici e importanta clasificarii.
 In materia cailor de atac: de principiu cererile accesorii au aceleasi cai de atac ca si cererea principala.

PARTICIPANTII LA PROCES

a. Instanta de judecata

Rolul instantei este acela de de a stabilit legea aplicabila la situatii furnizate de parti, respectand principiile
cunoscute ( ea nu poate refuza judecata unei cauze, ea nu se pronunta prin dispozitii generale, ci prin rezolvarea
unor situatii concrete – cu unele derogari; activitatea instantei se concretizeaza in acte procedurale)

Avem in primul rand doua concepte:

I. compunerea instantei - se refera la numarul de judecatori care formeaza completul de judecata

Insasi notiunea de instanta comporta mai multe semnificatii. In sensul folosit de noi aici instanta reprezinta
completul de judecata. In general acesta este sensul folosit in restul NCPC ( spre ex. art 39, alin.2 „instanta va
decide” = complet de judecata). Dar sunt si alte sensuri ( spre ex. in materia competentei se vorbeste de „instanta
ierarhic superioara” = e vorba de o institutie in intregime – tribunalul) care trebuie deosebite (art. 421 in materia
perimarii - este vorba de o alta institutie superioara in rang celei care a pronuntat hotararea).

Noi acum vorbim despre sensul de complet si din acest punct de vedere compunerea instantei va fi urmatoarea: de
principiu la prima instanta avem principiul judecatorului unic (adica instanta va fi formata dintr-un singur
judecator). Atentie! Nu conteaza ca prima instata e jucatoria, tribunalul sau curtea de apel, important nu e rangul
instantei, ci importanta este faza procedurala in care se afla procesul. Daca e in prima instanta la oricare dintre
aceste trei instante, va fi un singur judecator ( mai putin la ICCJ, unde nu avem complete de 1, avem complete de
3).

- Exista si exceptii: in litigiile de munca completele sunt speciale: un judecator si doi asistenti judiciari ( unul
reprezentand sindicatele si altul patronatele); acesti doi asistenti judiciari fac parte din compunerea
completului dar nu au vot deliberativ, ci unul consultativ; ei participa la luarea deciziei dar numai printr-o
consultare, decizia finala o ia judecatorul (dar totusi fac parte din complet, spre deosebire de grefier care
numai va consemna o hotarare). Aceasta precizare este importanta intrucat o sa gasim carti in care asistenti
judiciari sunt trecuti la constituirea completului, considerandu-se ca ei nu sunt egali cu judecatorii, ceea ce nu
e total fals, insa sunt si cazuri in care completul de judecatori nu este compus numai din judecatori de cariera.
- Mai gasim aceasta situatie si in litigii in materie de inchirieri, in materie comerciala (in alte tari)

In apel completul e format din 2 judecatori. In recurs completul e format din 3 judecatori.

Mai sunt la ICCJ si alte complete speciale. De principiu, la ICCJ toate completele ordinare sunt de 3 judecatori pt
ca ei judeca de principiu numai recursul, dar sunt si complete de 5 judecatori (doua in materie penala, doua in
materie civila). Cele in materie civila judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de ICCJ atunci cand
exista drept de recurs – in principiu nu exista- sau in alte cazuri prevazute expres de lege:

- art. 136 NCPC care prevede o serie de dispozitii speciale in materia conflictelor de competenta, la alin. 3
spune „conflictul intre doua sectii ale ICCJ se solutioneaza de Completul de 5 judecatori”- sectia civila zice ca e
pricina contenctioasa, iar sectia de contencios zice ca e pricina civila si atunci trebuie sa stabileasca deasupra
completelor de 3 un complet de 5;
- in materia perimarii, art. 421, alin. 2 NCPC – complet de 5 judecatori;
- tot completul de 5 judecatori judeca si contestatiile sau recursurile pe care judecatorii le fac impotriva
hotararilor date de CSM in materie disciplinara mai exista un complet de 25 de judecatori
- art. 516 - care judeca in materia RIL - acele recursuri prin care ICCJ stabileste care este interpretarea corecta
ce se da asupra unui text de lege in masura in care exista intepretari contradictorii asupra aceleiasi chestiuni si
stabileste printr-o hotarare care este interpretarea corecta; aceasta hotarare se publica in M.Of si este obligatorie
pentru instante; - nu ne cere la examen cum se formeaza acest complet
- mai este un complet format din 13 judecatori (care pana in decembrie 2016 e de 9 judecatori) in cazul
hotararilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Asta e o procedura prin care ICCJ poate fi
sesizata de catre o instanta care are o problema de drept de care depinde solutionarea fondului in procesul
respectiv si care este noua, pentru ca ICCJ sa dea dezlegarea ei corecta. Pe duarata dezlegarii, instanta care pune
intrebarea suspenda procesul si il reia ulterior, solutionand cauza conform interpretarii date ICCJ. E o procedura
care previne practica neunitara, pe cand RIL-ul de o procedura care stinge o practica neunitara. Formarea acestui
complet se gaseste la art.520, alin. 8 NCPC, dar pana la 31 decembrie 2016 se aplica un alt art. XIX, alin.2 din
legea 2/2013 care prevede completul de 9 judecatori (in practica nici in 2017 nu va fi asa pt ca in decembrie va
aparea o alta OUG care ca prelungi acest complet de 9);

II. constituirea instantei - se refera la judecatori impreuna cu grefier, magistrat asistent (la ICCJ), procuror (
daca participarea lui este obligatorie sau dacaa el decide sa participe) - sens mai largit: fie cu auxiliari,
fie cu parteneri (Briciu: procurorul nu prea avea ce sa caute in constituirea instantei)

Distinctia intre compunere si constituire este importanta deoarece, pe de o parte, este istorica, iar pe de alta parte
este utila. Este utila deoarece sunt anumite institutii de drept care se aplica numai compunerii si anumite institutii
de drept care aplica si constitutiei si compunerii:

- de ex. art. 42 NCPC „judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca [..] cand si-a exprimat
anterior parerea cu privire la solutia in cauza pe care a fost desemnat sa o judece” – acest punct nu
 poate fi aplicat decat in sensul notiunii de compunere. Toate celelalte puncte ( de la 2 pana 13) se
aplica si notiunii de constituire.
- In cazul cercetarii la fata locului, textul spune ca „instanta se deplaseaza la fata locului” – se
deplaseaza si grefierul, si procurorul daca participa la acel proces. Deci este vorba de constituirea
instantei
- La motivul de recurs- art. 488, alin 1, pct. 1: „ e caz de casare cand instanta nu a fost alcatuita potrivit
dispozitiilor legale”. Este vorba de constituirea instantei.
- Cand vorbim de deliberare si pronuntare, evident vorbim de compunerea completului pt ca numai
judecatorii pot deliebra

Marile probleme la constituirea completului: cazurile de incompatibilitate

Cazurile de incompatibilitate au aparut ca urmare a necesitatii de a se asigura ca instanta sa fie impartiala.

Impartialitatea este atat o conditie autohtona, cat si o conditie impusa de CEDO, in art.6 (notiunea de tribunal se
refera la instanta si nu la institutie). Pt garantia de impartialitate legiuitorul a instituit o serie de cazuri de
incompatibilitate, adica cazuri in care judecatorul sau alti membri ai completului (pt ca incompatibilitatea se
refera si la constituirea instantei) sunt prezumati a fi partinitori, ceea ce inseamna ca ei trebuie indepartati de la
judecata cauzei sau de la a face parte din complet in cazul constituirii.

Insa trebuie deosebita aceasta incompatibilitate de incompatibilitatile in functie ale magistratului. Aceasta
incompatiblitate de caz, se deosebeste de incompatibilitatile in functie care spun ca judecatorul nu poate sa
desfasoare activitati comerciale, nu poate avea alte contracte de munca decat cele legate de cele de prestare de
servicii in invatamantul superior juridic, ca nu poate fi administrator la societati comerciale, ca nu poate fi
membru al unui partid politic (si acestea sunt incompatibilitati, dar ele sunt incompatibilitati legate de functia
judecatorului si vizeaza de fapt conditia independentei) si se gasesc in legea 302/2004 sau in alte legi speciale.
Incompatibilitatile de caz vizeaza conditia impartialitatii si se gasesc in NCPC.

Sunt cazuri de incompatibilitate absoluta si cazuri de incompatibilitate relativa, dupa cum sunt reglementate de
norme de ordine publica (primele) si altele de norme partial dispozitive.

 Art. 41, alin 1:

Primul caz de incompatibilitate vizeaza ipoteza judecatorului care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o
hotarare prin care a solutionat cauza si care ar fi pus in situatia de a judeca aceeasi cauza in apel, in recurs, in
contestatie in anulare sau revizuire.

- La alin. 1 al art. 41 sunt de fapt doua cazuri de incompatibilitate. Primul e pana la cuvantul
„revizuire”. Aici cazul de incompatibilitate are la baza un motiv cat se poate de firesc, caci daca ar fi altfel
judecatorul ar putea sa-si controleze propria hotarare, ceea ce inseamna ca controlul din caile de atac n-ar mai fi
unul efectiv si real ( judecatorul ar trebui sa-si retracteze hotararea or, de principiu, oamenii nu prea retracteaza).
Sigur, sunt judecatori care sa-si dea seama ca au gresit si s-ar putea sa se corecteze, dar nu putem pleca de la
premisa ca omul isi va da seama ca a gresit si se va corecta. Legiuitorul a plecat de la premisa ca un
comportament obisnuit este acela de a iti mentine punctul de vedere din doua motive: a. Pt ca se presupune ca e
un punct de vedere fundamentat, din punct de vedere profesional si b. Din punct de vedere uman, e de presupus ca
omul cat are constiinta proprie e mai ambitios. Prin urmare ca un control sa fie efectiv trebuie facut de catre
altul.
Dar cum ar fi posibil ca un judecator sa judece cauza si in apel, si in recurs? Este posibil pentru ca un
judecator poate avansa. NCPC spre deosebire de VCPC a introdus in ecuatie nu numai apelul si recursul ( care
erau), ci si contestatia in anulare si revizuirea, care nu erau in VCPC, ele fiind cai de retractare. Teoretic, aici
chiar judecatorul care a pronuntat hotararea putea sa-si retraga hotararea intrucat erau la baza fie erori materiale,
fie omisiuni bazate pe greseala, nu pe conceptie, fie chiar probe noi. In cazul asta legiuitorul din VCPC (1865)
considera ca nu este nicio problema ca un judecator care este confruntat cu probe noi, pe care nu le-a avut in
vedere cand a solutionat pricina, sa pronunte o alta hotarare ( de ex. un inscris care a stat la baza pronuntarii
hotararii a fost declarat ulterior ca fiind fals – legiuitorul din VCPC considera ca nu este nicio problema ca
judecatorul sa retracteze hotararea pe care el a dat-o pe baza acestui inscris). Numai ca legiuitorul modern a
considerat ca desi nu e chiar atat de grav ca la apel si la recrus, in cazul constestatiei in anulare si al revizuirii nici
aici n-ar putea pretinde partii sa aiba incredere in nepartinirea judecatorului, pentru ca unele motive presupun intr-
adevar probe noi, iar altele presupun omisiuni ale instantei, unele gresite, altele din neatentie, altele voite, ele
fiind amestecate de cele mai mult ori. De aceea, per ansamblu s-a considerat ca e bine sa largim sfera cazurilor de
incompatibilitate, trecand si contestatia in anulare si revizuirea in randul acestora.

De ce incheiere interlocutorie sau hotarare? In VCPC era doar hotarare insa de multe ori, incheierile
interlocutorii dezleaga probleme la fel de importante ca si hotararea. Incheierea interlocutorie este acea
incheiere prin care se transeaza aspecte de drept litigioase care rezolva partial litigiul, dezvaluie intr-un fel solutia
finala, cum ar fi: problema calitatii procesuale active (s-a stabilit in incheiere ca reclamantul are calitate
procesuala activa; sigur, nu s-a spus ca are si drepate pe fond, dar daca in apel unul din motivele de apel este ca in
mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active la prima instanta, ce conteaza ca judecatorul care
s-a pronuntat pe exceptie a respins exceptia, iar ulterior a iesit din cauza, iar ulterior hotararea a fost data de altul?
Primul n-a dat solutia finala dar a dezlegat problema calitatii, care va fi motiv de apel si in felul asta este
normal sa fie incompatibil in apel); problema partajului (se stabileste prin incheiere interlocutorie ca
mostenitorii sunt unii, cotele lor sunt unele, iar masa de impartit este cea aratata si apoi prin hotarare finala s-au
schimbat loturile. Aici incheierea interlocutorie este mai importanta decat hotararea finala pt ca incheierea finala
n-a facut decat sa traga la sorti loturile, pe cand ceea ce este important sunt cotele si masa. Chiar daca judecatorul
ca a pronuntat incheierea interlocutorie iese din cauza si hotararea finala este pronuntata de altul, iar iesirea lui din
cauza ar putea fi tocmai pentru ca a avansat la instanta superioara, nu e normal ca el sa controleze apelul pentru ca
el si-ar controla hotararea finala in care este valorificata si incheierea data de el si atunci si-ar controla implicit
propria decizie.)
In legatura cu acest caz de incompatibilitate se mentioneaza ca nu se aplica atunci cand avem de-a face
doar cu incheieri preparatorii, adica incheieri prin care s-a amanat procesul pentru ca partile nu au fost legal
citate, incheieri prin care s-a acordat un termen pentru ca martorul n-a venit, incheierea prin care chiar s-a
administrat o proba dar nu s-a decis cu privire la evaluarea ei. Sunt judecatori care pe parcursul procesului
intervin numai pentru aceste incheieri. Ei nu devin incompatibili sa judece apelul caci nu s-au pronuntat nici
printr-o hotarare finala, nici printr-o incheiere interlocutorie, ci doar prin incheieri preparatorii care presupun
simpla administrare a procesului. [de retinut!]
Se mai mentioneaza in practica faptul ca intervine incompatibilitatea numai in masura in care apelul sau
recursul au ca obiect critici in legatura cu continutul incheierii interlocutorii. Daca de ex. judecatorul a
dezlegat prin incheiere interlocutoire problema prescripitiei, spunand ca cererea reclamantului nu este prescrisa,
iar in apel nu se critica aceasta problema, ci modul in care a fost rezolvata pe fond problema. In acest caz paratul
care ar fi invocat prescriptia nu mai intelege sa critice solutia respectiva. Se considera in practica faptul ca
judecatorul care a rezolvat doar problema prescriptiei dupa care a iesit din proces NU ar fi incompatibil sa
judece apelul pt ca problema prescriptiei este singura pe care el a dezlegat-o, iar aceasta nu mai face obiectul
apelului, ea a intrat in autoritatea lucrului judecat (apelul este supus regulii potrivit careia se judeca in apel
numai ceea ce se apeleaza – quantum devolutum, tantum apelatum - si atunci ceea ce nu se critica ramane
definitiv) [de retinut!]

Al doilea caz de incomptibilitate de la alin.1: „[..] si nici dupa trimiterea spre rejudecare.” Avem ipoteza
judecatorului care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare si care ar fi pus in situatia sa rejudece
acea cauza in urma anularii sau desfiintarii hotararii si trimiterii cauzei spre rejudecare. Avem ipoteza in care
in apel se respinge apelul si se trimite spre rejudecare, sau in recurs se caseaza hotararea si se trimite spre
rejudecare.
 - Si in acest caz judecatorul care a pronuntat incheierea interlocutorie sau hotararea este
incompatibil sa judece (incompatibilitate absoluta). Ratiunea incompatibilitatii consta in faptul ca e de presupus
ca mandria profesionala il va determina pe acel judecator sa arate ca nu instanta superioara a avut dreptate
cand a casat, ci tot el si sa isi reconfirme propria hotarare initiala. In felul acesta hotararea de casare sau de
retrimitere nu-si mai indeplineste scopul.
- Si aici se fac unele precizari in doctrina. Se arata ca acest caz nu vizeaza ipoteza in care
judecatorul de la prima instanta s-a pronuntat nu asupra fondului, ci asupra unei exceptii dezlegate de instanta
superioara si care nu mai poate face obiectul rejudecatii intrucat hotararea instantei superioare este obligatorie
sub acel aspect.
 De ex. judecatorul spune „cererea e prescrisa; respingem cererea ca fiind prescrisa extinctiv”. Se face apel,
judecartorul spune „nu e prescrisa, nu s-a calculat bine termenul sau nu s-a observat un caz de intrerupere sau
de suspendare; anulam hotararea si retrimitem cauza spre rejudecare”.
 In doctrina se arata ca in cazul asta n-ar fi incompatibil pentru ca acel judecator n-ar mai putea
pronunta hotararea pe prescriptie, mandria lui nu mai poate sa se manifeste intrucat problema a
fost transata in mod definitiv de catre instanta superioara si nu mai face obiectul judecatii ( el nu
mai are voie sa intre in domeniul respectiv pentru ca ar incalca norma conforma careia decizia
instantei superioare asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru instanta
inferioara). Cum el nu a apucat sa spuna ca e neintemeiata cererea fiindca a respins doar pe
prescriptie, cu privire la fond el nu a avut nicio examinare, astfel incat constiinta lui e virgina
pe aspectul respectiv.
 Exista si o alta teza care capata teren si spre care tinde si Birciu si care vorbeste de o
incompatibilitate mai profunda aici ( si care spune ca strict formal asa stau lucrurile, numai ca noi
instituim cazurile de incompatibilitate nu ca pe o problema de matematica, ci pentru oameni);
toata teza anterioara, daca o explici unui camionagiu nu o sa o inteleaga decat cu greu, el cand il
va vedea pe acelasi judecator care i-a respins actiunea ca prescrisa va spune din start ca nu are
nicio sansa si astfel se pierde increderea in justitie. Noi suntem intr-un stat in care contractul
social intre stat si cetate e din ce in ce mai conventional, astfel incat legile incep sa tina cont nu
numai de rigoarea juridica, ci si din pacate de oamenii care nu inteleg. Adica cu alte cuvinte
trebuie sa facem legea la nivelul neintelegatorilor, si nu sa aducem neintelegatorii la nivelul
legii ( iar Biciu zice ca e trist:(. El unul se adapteaza, dar are o nostalgie...). Data fiind aceasta
realiate sociala, pare ca teza teoriei mai profunde a incompatibilitatii absolute se fundamenteaza
pe aceasta chestiune.