ASE, Politici Europene, 07.03.

2017, Iulia Joja

Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)

- suport curs –

1. Concepte de bază privind PESC

- Scopul creării și dezvoltării Politicii Externe și de Securitate (PESC) este

de realizare a unui grad mai mare de convergență între politicile externe ale
statelor membre UE. PESC permite Uniunii să vorbească și să acționeze cu o
singură voce în probleme internaționale. Acțiunea comună a celor 28 de state
membre UE le dă o influență mult mai mare decât dacă și-ar fi urmărit individual
politicile.

- UE este un jucător cheie pe probleme internaționale, de la programul

nuclear al Iranului și stabilizarea Somaliei până la lupta împotriva încălzirii
globale. UE este cel mai mare donator și comerciant din lume.

- PESC are ca obiective menținerea păcii, consolidarea securității

internaționale, promovarea cooperării internaționale și dezvoltarea și
consolidarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului și
a libertăților fundamentale.

2. Istoricul PESC

Evoluția PESC este una graduală, de la un for informal și decizii în unanimitate în

anii 1970 la o instituție complexă și un serviciu diplomatic comun astăzi. Cu
fiecare nou tratat a fost dezvoltat PESC din punct de vedere instituțional, i-au fost
extinse atribuțiile și a fost ameliorat procesul decizional.

PESC I: Tratatul de la Maastricht

Înainte de 1993 desfășurată prin consultări informale între statele membre ale
Comunității Europene, PESC a fost creată prin Tratatul de la Maastricht.
Ineficiența consultărilor informale, demonstrată în contextul destrămării violente a
Iugoslaviei, au determinat statele membre să consolideze politica externă a
Uniunii Europene. PESC a devenit, astfel, al doilea din cei trei piloni ale Uniunii.
Modul de funcționare al PESC era inter-guvernamentalismul, adică un proces
decizional bazat pe unanimitate între membrii Consiliului Miniștrilor, ceea ce a
făcut ca PESC să fie un for decizional relativ inflexibil.

PESC II:Tratatul de la Amsterdam

1
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

Tratatul de la Amsterdam (1997) a instituit un proces decizional mai eficient,

care conține abținerea constructivă și votul cu majoritate calificată. Prin Tratatul
de la Amsterdam a fost creată funcția de Înalt Reprezentant pentru coordonarea
și reprezentarea politicii externe a UE.

PESC III: Tratatul de la Nisa

Prin Tratatul de la Nisa (2003) a fost din nou modificat procesul decizional și a
fost însărcinat Comitetul Politic și de Securitate să exercite control politic și să
stabilească direcția strategică a operațiunilor de gestionare a crizelor. Practic,
prin Tratatul de la Nisa PESC a obținut capabilități operaționale, pentru a se
facilita organizarea de misiuni de menținere a păcii conduse de Uniune.

PESC IV: Tratatul de la Lisabona

În final, Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în 2009, a contribuit la

consolidarea politicii externe și de securitate a Uniunii și creșterea gradului de
coordonare și consistență a politicii externe a Uniunii. Eliminând sistemul
precedent de piloni, Tratatul a creat o structură instituțională sub forma
serviciului pentru acțiune externă (SEAE), menit ca serviciu diplomatic comun al
Uniunii, condus de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate și a actualizat Politica de securitate și apărare comună
(PSAC), care este parte integrantă din PESC. De asemenea, prin Tratatul de la
Lisabona au fost create Cooperarea Structurată Permanentă și Agenția
Europeană de Apărare și a fost adăugată clauza de solidaritate, care a extins în
mod substanțial atribuțiile PESC.

3. Instrumentele PESC

Politica de securitate și apărare (PSAC)

Politica de securitate și apărare comună (PSAC) permite Uniunii să deruleze și

să conducă operații de menținere a păcii, de prevenire a conflictelor și de
consolidare a securității internaționale. PSAC are la dispoziție instrumente
militare și civile. PESC stabilește cadrul instituțional al PSAC și Strategia globală
a UE (2016) definește scopul și obiectivele pentru PSAC.

Procesul decizional al PSAC diferă de PESC în sensul în care deciziile

adoptate de Consiliul European și de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate

2
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

(cu excepția Agenției Europene de Apărare și de Cooperarea structurată

permanentă, unde se aplică votul cu majoritate). Propunerile de decizii sunt de
regulă făcute de Înaltul Reprezentant.

4. Modul de funcționare - Actorii principali și procesul decizional

4.1. Înaltul Reprezentant (ÎR) și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)

Înaltul Reprezentant al Uniunii este coordonatorul și reprezentantul PESC, în

prezent Federica Mogherini. Postul a fost creat în conformitate cu Tratatul de la
Amsterdam ca ÎR pentru politica externă și de securitate comună, fiind ocupat de
Javier Solana, timp de zece ani. În urma Tratatului de la Lisabona poziția a fost
amplificată, ÎR obținând un loc în Comisia Europeană și poziția de președinte al
consiliului de miniștri de externe ai UE și fiind asistat de Serviciul European de
Acțiune Externă (SEAE) începând cu decembrie 2010.

Rolul ÎR este de a vorbi în numele UE, în baza deciziilor luate de statele

membre, coordonând PESC și PSAC și de a face politica externă a UE mai
coerentă. Cele mai importante funcții ale ÎR sunt:
- Vice-Președinte al Comisiei Europene,
- participant în cadru Consiliului European,
- președinte al Consiliului pentru Afaceri Externe,
- șef al SEAE și al Agenției Europene de Apărare.

În ciuda acestui rol amplificat, deciziile cu privire la PESC sunt luate de statele
membre ale UE. Astfel, ÎR exercită o funcție de tip executiv, comparabilă cu cea
a unui ministru de externe și răspunde în fața statelor membre și a Parlamentului
European.
SEAE constituie echivalentul unui minister de externe începând cu 2010, când a
fost constituit în urma Tratatului de la Lisabona și este format dintr-o rețea de
129 de delegații și birouri în întreaga lume. SEAE este responsabil cu susținerea
ÎR, gestionarea crizelor și constituie totodată formatul prin care Uniunea își
dezvoltă relațiile cu actori terți. SEAE are capacitatea de a propune și
implementa politici, dar nu și de a le formula, această atribuție revenind
Consiliului European. SEAE este o instituție unică și independentă de UE, cu un
buget independent, stabilit și gestionat de șeful SEAE, ÎR.

4.1. Statele membre și Consiliul pentru Afaceri Externe

3
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

Consiliul pentru Afaceri Externe a fost creat în urma Tratatului de la Lisabona și

este format din miniștrii statelor membre responsabili pentru politică externe, de
apărare, dezvoltare sau comerț, care se întrunesc o dată pe lună în cadrul
Consiliului Uniunii Europene. Consiliul UE este responsabil pentru formularea
PESC și PSAC și pentru luarea deciziilor în aceste domenii, inclusiv lansarea de
misiuni civile și militare și impunerea de sancțiuni. Consiliul pentru Afaceri
Externe este condus de ÎR, ceea ce face poziția miniștrilor statelor membre
incertă: deși ei constituie forul care formulează politicile și ia deciziile PESC, sunt
prezidați de ÎR, șeful instituției care implementează aceste decizii.

4.1. Procesul decizional

Forumul principal de luare a deciziilor al UE este Consiliul European, care

cuprinde șefii de stat și de guvern din cele 28 de state membre. Consiliul
European se întrunește de patru ori pe an pentru a defini strategia și obiectivele
Uniunii. Apoi, luând în considerare direcțiile stabilite de Consiliul European,
Consiliul pentru Afaceri Externe votează pentru adoptarea de acțiuni și poziții
în cadrul PESC. Majoritatea deciziilor de politică externă și de securitate necesită
acordul tuturor țărilor UE și doar unele decizii necesită majoritate calificată (55%
din statele membre și 65% din populația europeană).

Pozițiile și acțiunile adoptate de Consiliul pentru Afaceri Externe sunt

implementate de ÎR cu ajutorul SEAE.

5. Strategia PESC

5.1. Strategia de Securitate a UE (2003)

Prima strategie a UE, intitulată ,,O Europă sigură într-o lume mai bună” a fost
elaborată în 2003. Un document cuprinzător care analizează și definește mediul
de securitate al UE, Strategia identifică provocările cheie de securitate și
implicațiile politice ale acestora pentru Uniune. Cele cinci amenințări-cheie sunt:
terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale,
statalitatea fragilă sau eșuată și crima organizată. Strategia furnizează cadrul
conceptual pentru politica externă și de securitate a UE. Strategia din 2003 a
fost elaborată de ÎR la cererea statelor membre în contextul sesiunii din cadrul
UE în raport cu invazia Irakului din anul 2003 cu scopul de a formula o viziune
strategică comună și de a spori coeziunea dintre statele membre UE, în acel
moment divizate pe tema invaziei de către SUA a Irakului. Paradigma Strategiei
este cooperarea în baza respectării regulilor și cu prezumția puterii ,,soft˝ a UE.

4
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

Strategia din 2003 stabilește priorități precum implicarea preventivă pentru

evitarea crizelor, creșterea securității în vecinătatea UE și promovarea unei ordini
mondiale bazate pe reguli prin multilateralism. Pentru a atinge aceste obiective,
Strategia face apel la construirea unei Uniuni mai active și mai capabile la nivel
mondial.

5.2. Extinderea obiectivelor strategice ale UE prin Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona impune un număr de măsuri care amplifică rolul și

capacitatea de acțiune a PESC.
Tratatul introduce clauzele de solidaritate și de asistență reciprocă. Clauza de
solidaritate implică ajutorul statelor membre în cazul unui atac terorist sau a
unei dezastru (TL art. 222). Clauza de asistență reciprocă obligă statele
membre UE să ofere ajutor și asistență utilizându-și toate resursele pe care le au
la dispoziție în cazul unei agresiuni armate asupra teritoriului uneia dintre ele, dar
fără să aducă prejudiciu caracterul specific al politicii de securitate și apărare ale
statelor membre și cu mențiunea că angajamentele și cooperarea în acest
domeniu să fie consistente cu politica NATO. Astfel, pentru statele membre UE și
NATO, Alianța și nu Uniunea constituie fundamentul pentru apărarea lor
colectivă (TL art. 42).

Tratatul de la Lisabona extinde, de asemenea, obiectivele pentru misiunile

conduse de Uniune, care până atunci includeau doar acțiuni umanitare și de
salvare, de menținere a păcii și de gestionare a crizelor și restabilire a păcii
(numite și misiunile Petersberg, stabilite în 1992). Prin Tratatul de la Lisabona,
misiunile UE includ acum operații comune de dezarmare, acțiuni de consultație și
asistență militară, prevenire a conflictelor și stabilizarea conflictelor. Extinderea
domeniului de aplicare și gama misiunilor a fost realizată inclusiv pentru a putea
împuternici UE să conducă misiuni de luptă împotriva terorismului (TL Art. 43).

Tratatul de la Lisabona a introdus și Cooperarea Permanentă Structurată, o

inițiativă care să faciliteze cooperarea în domeniul armamentului între statele
membre cu capabilități militare de vârf. Scopul inițiativei este de a ridica nivelul
de apărare și armament al statelor membre prin susținerea cooperării
transfrontaliere. Pe fondul în care apărarea este considerat în mod tradițional
drept parte fundamental națională și în contextul investirii unui buget foarte redus
în apărare pe parcursul ultimelor decenii, membrii UE sunt încurajați să
coopereze pentru a impulsiona PSAC și pentru a armoniza aparatele de apărare

5
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

și a crește cheltuielile pe echipamente (TEU 42). Contribuțiile membrilor la

inițiativă sunt evaluate de Agenția de Apărare Europeană.

5.1. Strategia Globală UE (2016)

După 13 ani de la primul document strategic a fost lansată cea de-a doua
strategie UE, Strategia Global UE (2016), intitulată ,, Viziune comună, acțiuni
comune: o Europă mai puternică˝. Necesitatea unei noi strategii devenise certă
într-un context internațional foarte diferit: Războiul Ruso-Georgian, Primăvara
Arabă și invazia Crimeei au constitui crize majore în vecinătatea imediată a UE,
iar PESC se dovedise un instrument cu capacități limitate al UE. În comparație
cu Strategia din 2003, noul document adoptă un ton mai pragmatic, numit în
strategie ,,pragmatism principial˝ și admite că puterea soft nu este suficientă,
fiind necesară augmentarea resurselor de securitate și apărare ale UE. Strategia
Globală face apel la o cooperare pe apărare comună și formulează pentru prima
dată interesele de securitate comune. Astfel, având în vedere contextul geopolitic
dificil și amenințarea teroristă, această strategie este mult mai concentrată pe
securitatea internă a UE. De asemenea, acest document propune politici
diferențiate la nivel de regiuni, croite pe provocările și cooperarea cu statele din
fiecare regiune a lumii în parte.

6. Misiuni & operații

Uniunea Europeană nu are o armată permanentă, ci se bazează pe forțe ad

hoc contribuite de membrii UE în cadrul PSAC. Începând cu 2003, UE a efectuat
peste 30 de misiuni civile și militare pe trei continente. Toate aceste misiuni
au constituit răspunsuri la crize, fie în urma dezastrelor naturale (post-tsunami în
Indonezia), pentru protejarea refugiaților (în Mali și Republica Central Africană)
sau împotriva pirateriei (în Somalia și Cornul Africii). Începând cu anul 2007,
Uniunea este capabilă să conducă operații cu răspuns rapid. Deciziile de
desfășurare a unei misiuni este luată de miniștrii statelor membre în cadrul
Consiliului UE.

7. Poziția și contribuția României la PESC

România a avut începând cu integrarea în UE în anul 2007 o contribuție activă și

semnificativă la misiunile PSAC. În special în misiunile din vecinătatea sa,

6
ASE, Politici Europene, 07.03.2017, Iulia Joja

precum în Balcani (Bosnia și Herțegovina, Kosovo) și în regiunea extinsă a

Mării Negre (Georgia, Moldova și Ucraina) România a avut un interes direct de
stabilizare a crizelor și a participat în consecință cu expertiză militară și civilă.
Tipurile de misiuni în care România a contribuit prin experți sunt: pregătirea
forțelor armate, reforma sectorului de securitate, combaterea pirateriei,
monitorizarea implementării acordurilor de pace, asistența la frontieră.
În ceea ce privește PSAC, poziția României este una relativ reticentă, care
insistă asupra evitării duplicărilor capabilităților militare UE cu cele ale NATO,
Bucureștiul considerând apărarea colectivă oferită de Alianță drept primordială
pentru securitatea națională. Interesele fundamental pentru România le
constituie dezvoltarea unei strategii regionale pentru Europa de Sud Est și
Marea Neagră și creșterea ponderii vecinătății estice în cadrul PESC.

8. Teme de reflecție:

 De ce nu are UE o armată permanentă?

 Joacă principiul decizional unanim o importanță în activitatea și relevanța
dimensiunii politicii externe și de securitate a UE?
 În ce măsură garantează clauzele de solidaritate și de asistență reciprocă
apărarea statelor membre UE?
 Ce impact are Brexitul asupra PESC?
 Este necesară accentuarea dimensiunii externe sau interne a securității
pentru prevenirea atacurilor teroriste în UE?