Carnitina totală în ser

synevo.ro/carnitina-totala-in-ser

Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea carnitinei totale şi

libere în ser, precum şi a carnitinei libere în urină

Carnitina (β-hidroxi-γ-trimetilamoniu butirat) este un compus cuaternar de amoniu

sintetizat primar în ficat şi rinichi din doi aminoacizi esenţiali: lizina şi metionina 1.

Este prezentă sub forma a doi stereoizomeri: L-Carnitina care este biologic activă şi D-
Carnitina, biologic inactivă. Vitamina C (acidul ascorbic) este absolut necesară pentru
sinteza carnitinei2.

Datorită moleculei sale mici şi hidrosolubile carnitina se leagă de acizii graşi cu lanţ
lung şi facilitează transportul acestora prin membrana mitocondrială internă în
matricea mitocondrială unde vor fi degradaţi prin procesul de beta-oxidare în acetil
Co-A pentru a obţine astfel energie utilizabilă via ciclul Krebs1;2.

Pentru a fi legaţi de carnitină şi a forma acilcarnitina acizii graşi trebuie să fie mai întâi
activaţi. In acest scop, acizii graşi liberi din citosol vor fi atasaţi de coenzima A (Co-A)
printr-o legătură tioester, reacţia fiind catalizată de acil Co-A sintetaza; gruparea acil
de pe Co-A poate fi astfel transferată carnitinei, iar acil-carnitina (carnitina esterificată)
rezultată va fi transportată în matricea mitocondrială. Procesul cuprinde următoarele
etape:

acil Co-A va fi transferată grupării hidroxil a carnitinei (etapa de esterificare) cu

ajutorul enzimei carnitin-acil transferaza I (palmitoiltransferaza I, CPT-I)
localizată pe membrana mitocondrială externă;
acilcarnitina va pătrunde în mitocondrie prin intermediul carnitin-acilcarnitin
translocazei (CACT);
acilcarnitina va fi convertită în acil Co-A de către carnitin-acil transferaza II
(palmitoiltransferaza II, CPT-II) localizată pe membrana mitocondrială internă,
iar carnitina eliberată se va întoarce în citosol;
acil Co-A va fi catabolizată prin beta-oxidare cu producerea în condiţii normale
de acetil Co-A; în final grupările acetil sunt convertite în acetil-carnitina prin
acţiunea carnitin-acetil transferazei (CAT) pentru a fi exportate din
mitocondrie3;4.
carnitina din organism provine atât din dietă (numai din alimente de origine
animală: carne, lapte şi derivatele acestora), cât şi din biosinteză (proces foarte
lent). Cea mai mare cantitate de carnitină se găseşte intracelular; nu este
metabolizată, iar excreţia sa în urină este limitată de existenţa unui mecanism
de reabsorbţie tubulară foarte eficient reprezentat de transportorul OCTN2 (un
transportor de cationi organici ce intervine în transportul dependent de sodiu al
carnitinei). Acest transportor este implicat şi în captarea carnitinei de către
celulele ţesuturilor muscular şi cardiac 1.

1/6
Concentraţia totală de carnitina include atât carnitina liberă cât şi cea legată (acilata)
şi reflectă nivelurile din ser şi ţesuturi (hepatic, muscular, renal). Concentraţia serică
de carnitină liberă se află în echilibru dinamic cu acilcarnitinele, un raport
acilcarnitina/carnitina liberă ≤0.4 fiind considerat normal5.

In concluzie, carnitina şi esterii săi (acilcarnitinele) sunt necesare metabolismului

energetic normal îndeplinind patru funcţii:

transportul acizilor graşi cu lanţ lung din citosol în mitocondrie pentru β-

oxidare;
exportul din mitocondrie al grupărilor acil-CoA cu lanţ scurt produse în mod
fiziologic;
echilibrarea raportului CoA liberă/CoA esterificată;
îndepărtarea grupărilor potenţial toxice de acil-CoA din celule şi ţesuturi.

Evaluarea carnitinei în ser şi urină constituie un test screening recomandat pacienţilor

suspectaţi de tulburări primare ale ciclului carnitinei sau tulburări secundare ale
nivelului acesteia ca rezultat al acidemiilor organice şi al tulburărilor oxidării acizilor
graşi. In ultimul caz grupările acil-CoA se acumulează şi sunt excretate în urină sau în
bilă drept derivaţi de carnitină, ducând la o deficienţă secundară de carnitină. Au fost
descrise mai mult de 100 de tulburări primare sau secundare ale ciclului carnitinei,
incidenţa cumulată a acestora fiind de aproximativ 1:1000 nou-născuţi vii6.

Tabloul clinic care poate ridica suspiciunea unor astfel de afecţiuni include: slăbiciune
musculară cronică, hipotonie, cardiomiopatie, miopatie asociată cu depunerea de
lipide, retard de creştere, episoade de hipoglicemie sau de acidoză metabolică.
Determinarea carnitinei libere în urină este indicată atunci când este suspectat un
defect de transport la nivel renal şi după ce au fost obţinute niveluri serice reduse ale
carnitinei7.

Specimen recoltat –a) sânge venos, pentru carnitina totală şi liberă în ser;b) urina din
24 ore, pentru carnitina urinară 8.

Recipient de recoltare– a) vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator; b) vas

de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină, pe care se notează
cantitatea totală de urină din 24 ore8.

Prelucrare necesară după recoltare

a) se separă serul prin centrifugare;

b) proba se păstrează la 2-8°C; nu se adaugă conservanţi 3.

Volum minim probă–a) câte 2 mL ser pentru carnitina totală şi pentru carnitina
liberă;b) 10 mL urină 8.

Cauze de respingere a probei– a) specimen intens hemolizat; b) urina contaminată cu

materii fecale8.

2/6
Stabilitate probă–7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C (pentru ambele tipuri de
probă)8.

Metodă–cromatografie de lichide cuplată cu spectrometrie de masă (LC/MS) 8.

Valori de referinţă8

Carnitina totală în ser

1 zi 23.3 – 67.9 µmol/l

2 – 7 zile 17.4 – 40.6 µmol/l

8 – 28 zile 18.5 – 58.7 µmol/l

28 zile – 1 38.1 – 68.0 µmol/l

an

> 1 an F 22.9 – 53.3 µmol/l

B 29.0 – 58.2 µmol/l

Carnitina liberă în ser

1 zi 11.5 – 36.0 µmol/l

2 – 7 zile 10.0 – 21.0 µmol/l

8 – 28 zile 12.3 – 46.2 µmol/l

29 zile – 1 26.9 – 49.0 µmol/l

an

> 1 an F 17.9 – 45.5 µmol/l

B 24.6 – 51 µmol/l

Carnitina liberă în urină

< 1 luna 0.3 – 1.1 mg/24 ore

1 luna – 1 an 0.1 – 6.5 mg/24 ore

1 – 2 ani 3.0 – 11.0 mg/24 ore

2 – 7 ani 3.0 – 16.0 mg/24 ore

> 7 ani F 2.2 –5.615.2 – mg/24 oremg/24

41.2 ore
B

Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute ale carnitinei

Deficitul primar de carnitină

3/6
Deficitul primar de carnitină este o afecţiune autozomal-recesivă rară cauzată de
mutaţii ale genei SLC22A5 ce determină o alterare a transportorului OCTN2. Datorită
reabosrbţiei tubulare renale defectuoase 90-95% din carnitina filtrată este eliminată
în urină ceea ce va duce la o depleţie severă a carnitinei intracelulare. Sunt afectate
trei tipuri de ţesuturi/organe ca urmare a incapacităţii de a oxida acizii graşi pentru a
furniza energie în stările catabolice:

-miocard, cu dezvoltarea unei cardiomiopatii progresive;

-sistem nervos central, cu encefalopatie cauzată de hipoglicemie hipoketotică;

-musculatura scheletică, cu miopatie.

Au fost descrise trei entităţi clinice distincte în care sunt implicate mutaţii diferite ale
genei SLC22A5: perinatală, infantilă şi varianta ce apare la adult.

Evoluţia afecţiunii este letală în absenţa tratamentului, însă suplimentarea cu L-

carnitina previne progresia bolii.

Măsurarea carnitinei totale şi libere în ser este esenţială pentru diagnostic,

înregistrându-se valori foarte scăzute ale ambilor parametrii (<1µmol/L). Totuşi pentru
a distinge această afecţiune de alte cauze de deficienţă de carnitina sunt necesare
investigaţii suplimentare cum ar fi: profilul de acilcarnitine, aminoacizii în plasmă,
acizii organici în urină1;5.

Deficitul de carnitin-acilcarnitin translocază (CACT)

Este tot o afecţiune cu transmitere autozomal-recesivă ce este cauzată de mutaţii ale

genei SLC25A20 rezultând o proteină CACT defectuoasă. Boala debutează de obicei în
perioada neonatală cu convulsii, apnee, tulburări de ritm cardiac, crizele fiind
declanşate de lipsa alimentaţiei, infecţii virale, stres. Alături de valori scăzute ale
carnitinei libere testele de laborator indică hipoglicemie hipoketotică, niveluri
crescute de amoniac, creatinkinaza, enzime hepatice precum şi de acilcarnitine cu lanţ
lung; analiza acizilor organici arată acidurie dicarboxilică. Tratamentul constă în
administrări frecvente de carbohidraţi, trigliceride cu lanţ mediu şi carnitină1.

Deficitul de palmitoiltransferază II (CPT-II)

Este o afecţiune cu transmitere autozomal-recesivă, însoţită de niveluri scăzute ale

carnitinei libere, ce debutează tipic ca miopatie la adolescent sau adult, deşi poate
prezenta rar şi forme neonatale sau infantile severe.

Fenotipul manifestat la adult este oarecum benign, simptomele (dureri musculare)

fiind induse de efort fizic intens, stări febrile prelungite sau post îndelungat.

Forma neonatală este o condiţie letală cu evoluţie rapidă ce se manifestă prin

encefalopatie cu convulsii, cardiomegalie şi tulburări de ritm, hepatomegalie, tulburări
respiratorii.

4/6
Forma infantilă debutează la vârsta de 6-24 luni cu episoade de convulsii, insuficienţă
hepatică, hipoglicemie hipoketotică, acidoză metabolică, niveluri crescute de
creatinkinază, hepatomegalie reversibilă, iar unele cazuri cu cardiomiopatie şi
tulburări de ritm precipitate de infecţii sau post prelungit1;5.

Atât în deficienţa de CPT-II cât şi în cea de CACT, carnitina plasmatică totală poate avea
valori normale, aceasta fiind prezentă mai ales sub formă de esteri ai acilcarnitinei cu
acizi graşi cu lanţ lung, din cauza refluxului de la nivelul mitocondriei sau lipsei
transportului în mitocondrie. Aceste afecţiuni sunt tratate prin suplimentarea cu
carnitină, administrarea unei cantităţi crescute de carbohidraţi şi prin evitarea
postului9.

Deficitul secundar de carnitină

Poate fi întâlnit în condiţii variate: boli neuromusculare (distrofia Duchenne/Becker),

tulburări gastrointestinale, cardiomiopatia familială, tubulopatii renale (sindrom Fanconi,
sindrom Lowe), insuficienţa renală cronică cu hemodializă, tratamentul prelungit cu steroizi,
antibiotice, anticonvulsivante (acid valproic), nutriţia parenterală totală. Aciduriile organice
precum şi tulburările în ciclul ureei pot cauza de asemenea deficit secundar de carnitină1;6.

Valori crescute ale carnitinei

Sunt întâlnite în deficitul de palmitoiltransferaza I (CPT-I) determinat de mutaţii ale

genei care codifică enzima ce leagă carnitina de acizii graşi cu lanţ lung. Boala
debutează la copiii < 18 luni cu encefalopatie, convulsii, hipoglicemie hipoketotică,
manifestările fiind declanşate de infecţii virale minore sau lipsa alimentaţiei.

Testele de laborator indică concentraţii crescute ale carnitinei libere în ser ce pot
depăşi 100 µmol/L alături de niveluri scăzute ale acilcarnitinelor cu lanţ lung.

Tratamentul constă în evitarea postului (administrarea în cursul nopţii de mese cu

amidon de porumb) şi îmbogăţirea dietei cu trigliceride cu lanţ mediu care nu necesită
legarea de carnitină pentru a pătrunde în matricea mitocondrială1;9.

Limite şi interferenţe

Valori fals scăzute ale carnitinei, cu caracter tranzitoriu, au fost raportate la nou-
născuţii ale căror mame suferă de deficit primar de carnitină1.

Bibliografie

1. Nelson L. Stephen. Free and Total Carnitine. Medscape Reference.

http://emedicine.medscape.com. 2013.

2. Steiber A, Kerner J, Hoppel C. Carnitine: a nutritional, biosynthetic, and functional

perspective. In Mol. Aspects Med. 25 (5–6): 455–73, 2004.

3. Olpin S. Fatty acid oxidation defects as a cause of neuromyopathic disease in

infants and adults”. Clin. Lab. 51 (5–6): 289–306, 2005.

5/6
4. Christie W. William. Carnitine and Acylcarnitines. Structure, occurrence, biology and
analysis. http://lipidlibrary.aocs.org/lipids/carnitin. Reference Type: Internet
Communication.

5. Flanagan L. Judith et al. Role of carnitine in disease. In Nutrition & Metabolism

2010, 7:30.

6. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Carnitine, Serum.

www.mayomedicallaboratories.com. Reference Type: Internet Communication, 2016.
7. All Children’s Hospital. Johns Hopkins Medicine. Carnitine Free and Total.
www.allkids.org.. Reference Type:Internet Communication, 2013.

8. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2016. Ref Type:
Catalog.

9. Baynes J.W., Dominiczak M.H., Medical Biochemistry third edition, Mosby, Sauders,
2009, 191.

6/6