Sunteți pe pagina 1din 383

GHID DE INTERPRETARE A

SEMNELOR ŞI VISELOR
TEHNOREDACTARE – ANA RADU
COPERTA – CREATIVMOUSE

GHID DE INTERPRETARE A SEMNELOR ŞI VISELOR


LILIA SEVEN

ISBN 978-973-0-16366-7

Piteşti
2014
Cu mulți ani în urmă am cunoscut o Doamnă Preoteasă, pe
numele ei Maria Paraschiva, care avea să-și pună amprenta în
viața mea atât de putenic, încât și dacă cineva ar dori să-mi
șteargă definitiv memoria, imaginea Ei ar rămâne cu siguranță
acolo. Aș dori să se știe că optzeci la sută din conținutul acestei
cărți îi aparține, eu nefăcând altceva decât să copiez cu mici
intervenții, ceea ce am primit în anul 1986, în casa unui preot
din Sibiu.

Bătrâna Preoteasă mi-a dăruit acest dicționar de vise scris de


nu știu cine, înaintea primului război mondial, și care cu greu a
reușit să fie păstrat în perioada Comunismului.

Așadar în memoria acestei Doamne deosebite, cât și din


dorința de a vă mai împărtăși câte ceva din ceea ce eu știu, am
hotărât să vadă lumnia tiparului – Ghid de interpretare a
semnelor și viselor.
De la începuturile lumii și până în prezent, visul s-a constituit
ca element inițiatic în magie, în misterele ființei umane și ale
Universului, căci el revelează nu numai ceea ce este referitor la
stări fizilologice, ci și pe cele aparținând sufletului și spiritului.
Știm că omul este o creație divină, imagine a Creatorului, că
spiritul său este nemuritor, că moartea înseamnă distrugerea
corpului, nu și a spiritului, iar visul reprezintă o fereastră între
timp și suflet spre spirit.

Omul nu este numai ființă cugetătoare , el este posesorul


unui destin specific, diferit de cel al celorlate creaturi , din
imensa Creație, destin minunat într-un anume sens, nu doar
construind specia prin grija pentru perpetuare, ci și existând
întru mister pentru revelare.

Demnitatea noastră similară cu cea a Creatorului, prin


construcție, se revelează în relație cu noi înșine, prin
intermediul visului, dar și în relație cu societatea, căci noi
oamenii, animale sociale, am utilizat visul pentru a ne explica
nouă și comunității anumite acte, pe care altfel nu ni le-am fi
putut explica.

Modul de explorare a viselor a fost considerat știință,


rămânând ca orice atingere a sufletului să fie mai mult o artă,
deoarece libertatea existenței în vis ne ajută să depășim
fatalismul și erorile sale. Analizând imaginile din lumea reală,
oarecum modificate în vis, observăm că liberul arbitru este
constrâns de adevărata natură a omului să intre în relații
absolute cu toate astrele.

Tragem astfel concluzia că visul este un element esențial al


reveriei și al creației.

4
Deși nu toți inițiații au făcut apel la elementele raționale și
iraționale din vise, conflictul dintre natura umană și realitate,
poate fi observat în caracteristiciile sufetului nostru. În vis
sitemul de drept sau reguli, al unei societăți nu mai este
respectat, el fiind înlocuit cu anumite simboluri. Așadar tot ceea
ce este diferit în realitatea societății în care trăim(diferențe
fizice, talent, inteligență) se poate șterge în vis, cum dealtfel se
poate șterge respectul acordat bătrâneții, tradiției profesionale,
principiilor dreptății, deoarece valoarea simbolică este cea mai
importantă.
Idealul ființei umane este și va rămâne fericirea, a cărei
compoziție este alcătuită din bucurie, plăcere, exaltare, liniște,
împăcare, seninătate, beatitudine, atașamente-tangibile, nu
numai prin intermediul filosofiei, al căii raționale, ci și prin
intermediul visului.
Scenariul pe care îl urmărim în vis, prin succesiune de
imagini, are diferite rezolvări, constând în plăcere, înțelepciune,
lipsa suferinței sau prezența acesteia, jocuri sau activități ce ne
dau oarecum, o doză de demnitate.
Chiar dacă unii filozofi proclamă fericirea ca fiind extazul din
scurtele plăceri raționale, trebuie sesizat faptul că dincolo de
principiul plăcerii există idealul și nu numai contrastul ne poate
face fericiți, ci și premoniția unui DINCOLO, în care sursele
cunoașterii și experienței sunt ascunse în EU.
Omul este creat să cunoască adevărul, dar odată cunoscut, îl
orbește , cel puțin așa susține Pascal. În vis adevărul nu este
coerent, nu este util, dar are un înțeles și posibilitatea de
corespondență cu faptele, revelația unei lumi a cunoașterii,
organizată conform legilor superioare, diferită de cea din timpul
conștient, dar care este o mică parte, organizată fragmentar și
5
discontinuu, a marii organigrame ce intervine în subconștientul
colectiv.
Neânțelegerea timpului obiectiv și subiectiv, este rezolvată în
cadrul visului și nicidecum în reflecțiile filosofice asupra lui.
Timpul nu este altceva decât un simbol, raportul la un spațiu
absolut, fără relație cu cel din existența conștientă.
Așadar, timpul și spațiul din vis sânt măsurate prin intuiție,
prin intuiție internă, fiind o figură ce ne ajută să ne deschidem
spre diferitele orizonturi temporale de diferite tipuri.
Privit ca și mecanism, visul este raportabil și la mecanismul
memoriei. De cele mai multe ori visele se uită, dar reținute, ele
sânt reprezentate ca un veșnic început, într-o ordine în care
cauza și efectul își schimbă locul, caracteristica principală fiind,
suprapunerea elementelor armonice.
De cele mai multe ori interpretarea corectă a acestor imagini
simbolice, uneori lipsite de importanța referitoare la timp,
spațiu, cromatică, cifre, etc., ne ajută să descifrăm această
lume, în care elementele cheie-apa,focul, aerul, pământul, ne
ajută să ne cunoaștem natura ființei noastre și a scânteii divine
ce sălășluiește în interiorul ei.
Totuși ca să avem parte de aceste minunate imagini trebuie
să dormim, iar ca să dormim este nevoie să ne fie somn. Atunci
ce este somnul?
Explicația teoriilor chimice susține că somnul este rezultatul
oboselii,prin prezența acidului lactic, sau sugerează că hipofiza
în care se concentrează, în stare de veghe bromhormonii, i-ar
pierde în timpul somnului. De asemenea se presupune că
glanda pineală ar fi cea care produce trecerea de la starea de

6
veghe la starea de somn, cu ajutorul compusului chimic,
serotonina.
Concluzia la care s-a ajuns a fost că nu se poate ajunge(cel
puțin până acum) la o descifrare corectă a structurii moleculare
chimice a miraculoasei substanțe ce provoacă somnul. Mai mult
decât atât s-a constatat că somnul real nu seamănă nici cu
somnul indus hipnotic, nici cu cel provocat de narcotice.
După mai multe studii efectuate în acest sens s-a ajuns la
teoria că în timpul somnului, ființa umană parcurge o serie de
stadii și o serie de cicluri, o noapte de somn fiind formată din
trei-șase cicluri de somn profund și somn ușor.
Astfel -stadiul I reprezintă o stare de trezire în care creierul
emite unde beta, cu un ritm de 30 de pulsații pe secundă.
-Stadiul II reprezintă starea de veghe pasivă, când cel ce se
pregătește să doarmă este cuprins de o amorțeală progresivă,
plăcută, creierul emite unde alfa, cu un ritm de 8-12 pulsații pe
secundă.
-Stadiul III reprezintă starea de adormire, când apar undele
teta, cu ritmul de 4-6 pulsații pe secundă, cu senzații de
greutate a membrelor, senzații atât auditive cât și vizuale,
durata fiind de aproximativ 15 minute.
-Stadiul IV, somnul lin, creierul emite unde sigma, unde
superioare, cu un ritm de 12-15 pulsații pe secundă, alternând
cu un ritm foarte lent. Durata va fi de 10 minute și poate ajunge
până la 40 de minute.
Stadiul V, somnul profund, creierul emite pulsații într-un ritm
foarte lent, de 2-4 pulsații pe secundă, adică ritmul delta,
marcat de o pierdere a stării de conștiință, nereceptarea
7
impulsurilor sonore sau luminoase, scăderea temperaturii
corpului, dar și a tensiunii, puls și respirație rărită. Durata va fi
între zece și treizeci de minute.

-Stadiul VII, somnul paradoxal, profund de diferit , creierul nu


mai trimite semnale motorii, musculatura este relaxată, pupilele
sânt contractate, apare mișcarea rapidă a ochilor, ca și cum ar
privi un ecran, apar unde rapide asemănătoare undelor beta,
emise în stare de veghe, iar cel trezit în acest timp poate povesti
cu luciditate visul.

-Stadiul VIII sau stadiul de final, coincide cu stadiul emiterii


undelor alfa când ne trezim ușor. Profilul psihologic al omului
influențează într-un anumit fel aceste succesiuni, funcțiile
somnului orientând ființa umană spre o realitate complexă și
necesară. Dacă vom stabili o ordine a necesităților vitale ale
omului adică apă, hrană, somn, vom vedea că abesenta celui
din urmă este cea mai atroce, căci vietățiile care dorm mult au
și durata de viață mai mare.

Timpii aceia de conștiință onirică, ce țin de vis, reprezintă o


componentă obligatorie a vieții, având în vedere că din treimea
unei vieți, cât se doarme, 12% reprezintă visul.

Deși uneori visele par foarte lungi, ca și cum ar fi ocupat


toată perioada somnului , în realitate cel mai lung vis are doar
trei minute.

Este foarte adevărat că cei ce visează, treziți și lăsați să


doarmă din nou își pot contiua visul, care de multe ori rezolvă
probabil conflictele și frustrările din starea conștientă. Este doar
vis și se întămplă rar.

8
Imaginile multe din vis, pot proveni dintr-un simbolism
simplu, ca de exemplu o dragoste neîmpărtășită, un examen
picat, continuate după mult timp ca o situație frustrantă.
Se presupune că în vis cele două părți din subconștientul
nostru, anima și animus, se găsesc într-o opoziție pe care
încercăm să o rezolvăm proiectând din interiorul nostru o scenă
în care sântem și actori și spectatori.
Aș vrea să subliniez faptul că la originea fiecărei imagini din
vis, există o mică părticică dacă nu mai mult, din viața reală.
Astfel că, toate categoriile de vise pot fi dezbătute stiințific,
ca vise creatoare, care rezolvă în cadrul oniric, elemente din
viața reală.
Încă din antichitate, oamenii au încercat să descopere
alfabetul criptic al viselor, iar specialiștii în interpretarea viselor
au ocupat locuri importante în istoria lumii.
Și religiile au manipulat cu abilitate și pricepere interpretarea
viselor, obținând rezultatele ce au aruncat lumea într-un
întuneric aproape etern. Aristotel a susținut că visele sânt
rațiunea continuată în somn, care reflectă starea organismului,
existând astfel o relație între vise și unele boli. Este foarte
adevărat că multe boli și-au găsit vindecarea cu ajutorul
diagnosticării prin intermediul visului.
Medicina homeopată actuală reia căteva scheme din
antichitate, le îmbogățește și oferă extractul de plante necesar
vindecării unor stări maladive anunțate prin vis.
Astfel că, dacă cineva visează apă trebuie să consume allum
cepa; căldura se compensează cu Thuya , căderea cu Belladona;
câinii- Arnica; erotismul- Canabis indica; pisicile- Pulsatilla; etc.
9
Tot prin vise putem fi anunțați de multe posibilități de a ne
îmbolnăvi, astfel:-afecțiunile sunt anunțate de coșmaruri,
presentimente și unele semne. Aceste vise sunt extrem de
scurte urmate de treziri bruște. Incendiile din vis vestesc
hemoragii spontane, întreruperi de sarcină, iminență de avort.
Multe alte boli sunt anunțate de coșmaruri, cum ar fi turbarea,
mâini sau picioare amputate, îmbonăvirea organelor genitale,
determinând extirparea, formele de cancere, paralizii, etc.
În unele țări din Asia, medicina face legătura între vise și
corpul fizic, mai precis toate organele acestuia. Astfel se propun
o serie de chei cu privire la interpretare. Când cineva visează
fantome sau monștrii, indică proasta funcționare a inimii; focul,
flăcările sau lumina generată, presupun insuficiență circulatorie
, tensiune mică, puls slab; soldați în luptă, indică proasta
funcționare a plămânilor, spațiile deschise sau drumurile
dificile, disfuncționalitatea întregului aparat respirator. Dacă
visăm obstacole imposibil de trecut, înseamnă o supraâncărcare
a rinichilor și a glandelor suprarenale, ca și atunci când visezi
sau ne visăm înnotând. Bolile splinei sunt avertizate atunci când
visăm muzică, cântece, plăceri. Păduri și munți abrupți
înseamnă că ficatul este obosit și funcționează prost, de
asemenea și visele despre iarbă, arbuști și câmpii verzi indică
același lucru. În toate aceste cazuri terapeuții asiatici, mai ales
cei chinezi, indică un regim sever alimentar și întoarcerea la
compoziția normală a elementelor de hrană. Există însă și alt tip
de vise cum sunt cele infantile, care exprimă de multe ori
realizarea unor dorințe ce nu și-au găsit rezolvarea în viața
reală. De regulă copiii visează satisfacerea unor pofte cum ar fi
cele de dulciuri, având în vedere că în realitate le-au fost
interzise.
Visele adulților includ deseori satisfacerea unor senzații, cum
ar fi foamea, setea, etc. Anumite vise ale acestora, scurte și
10
clare, pot proveni din surse de excitație psihică. Astfel, înaintea
unui eveniment principal, a unui examen, a unei călătorii, a
unui spectacol, a unei conferințe, visezi că ai atins scopul
propus. Visele de lene aparțin persoanelor cărora le place să-și
prelungească somnul. Acest tip de persoane visează că s-au
trezit și fac tot ceea ce ar trebui făcut după trezire, cu toate că
dorm în continuare.
Există însă și vise deformate, produse ale travaliului psihic, ce
determină un soi de cenzură a visului, cum ar fi ștergerea
elementelor onirice, fie pentru că s-a deplasat centrul de
greutate prin memorarea visului, fie că în acest timp acționează
influența cenzurii asupra eului. De regulă cenzurarea este în
legătură cu tendințele eului de a-și condamna dorințele.
Multe elemente ale viselor au de multe ori un caracter
simbolic. Când cunoaștem simbolurile uzuale ale viselor,
personalitatea subiectului visător, condițiile în care trăiește și
trăirile, visul poate fi ușor tălmăcit, dar raportul simbolic
rămâne destul de limitat. Universul simbolurilor onirice are ca
sursă miturile, basmele, cântecele, moravurile, proverbele, etc.
Organismul omului reprezintă un microcosmos, iar în funcție de
aceasta pot fi comentate punctele de sprijin ale nașterii
simbolurilor cuvintelor. Această practică o găsim în lucrările lui
Freud, care prin simbolistica cuvintelor face tot felul de asocieri
cu caracter sexual. Însă potrivit acestor rezultate, procesul de
elaborare onirică este arhaic și regresiv.
Interpretarea viselor este comparabilă cu o muncă ce
descifrează un fragment dintr-un întreg necunoscut. În
concluzie nu există vise neanimate, există unele care rămân în
memorie o viață, altele sunt uitate, în funcție de cantitatea de
emoție generată de materialul inconștient.

11
De foarte multe ori visul transmite un mesaj care provine din
interiorul acestui material; o revelație care provine de dincolo
de acesta; sau ceva din lumea interioară ce se traduce doar a fi
un vis.
În civilizația eseniană există un paralelism de tip antitetic
între membre, un loc special ocupându-l cifra 7; șapte pâini,
șapte coșuri, șapte demoni, șapte zile, șapte orificii ale corpului.
Esenienii locuiau în peșteri, dormeau foarte puțin și citeau
textele sacre în timpul nopții și este foarte probabil ca ei să fi
deținut o tehnică de dirijare a viselor. Întotdeuna terapeuții au
cugetarea îndreptată spre Dumnezeu, în așa fel încât, chiar în
vis, nu îți mai reprezintă altceva decât frumusețile Virtuților și
Puterilor, căci mulți dintre ei, având vise ajung să li-i se reveleze
în somn, secrete minunate.
Există: - vise de influență divină directă; - vise profetice prin
influență indirectă a raportului armonios al visătorului cu
mișcarea general divină;- vise care au ca sursă o exaltare psihică
și care pot fi interpretate. De asemenea se poate spune că
intensitatea cu care visezi poate da materialitate imaginilor. De
multe ori ele ne tulbură prin coerență sau ne introduc într-o
realitate, pentru a creea o confruntare între noi și ea. Tot ele
ne ajută să găsim explicații, mai mult sau mai puțin plauzibile,
asupra propriei noastre existențe legate(mai mult sau mai
puțin) de inconștient.
Un lucru este sigur, visul reprezintă una din căile de ieșire din
singurătatea pe care uneori nu o conștientizăm, spre originea
noastră cu o biografie distinctă ca specie umană.
Interesante sânt visele cănd ți le povestește cineva, dar și
mai interesante sunt atunci când ... le visezi!

12
A

ABATE- semn rău, necazuri conjugale, certuri cu vecinii;-


salutând- nevoie de confesiune.

ABATOR- primejdie, semn de boală;- dacă ești proprietar-


profituri;- în plină activitate- muncă multă cu câștiguri
substanțiale;- lucrând la- boală, amărăciune;- vizitând- supărare
în casă;- văzând- veste de moarte.

ABANDON- iau sfârșit neânțelegeri mai vechi dintre


dumneavoastră și unii prieteni.

ABANDONARE- amant(ă)- eliberare;- pe cineva- suntem extrem


de ambițioși când nu e cazul;- clădire- stare de oboseală;- tu
fiind- amărăciune.

ABATERE- ești amenințat de pericol;- de la drum- călătorie


norocoasă;- forțată- pagubă;- precipitată- sănătatea îți este în
pericol.

ABĂTUT- fiind- izbândă;- de tristețe- bucurii de scurtă durată;-


altcineva- supărare, boală.

ABAȚIE – primejdie, accidente.

ABCES- grijă pentru o înlănțuire;- copt- rezolvarea problemelor


definitiv;- tare- nu se rezolvă mai ales dacă este o problemă
emoțională;- având alții și văzut de noi- întâlnire cu o persoană
ce ne creează mari emoții.

ABDICARE- exces de autoritate, autoriatarism.


13
ABECEDAR- slăbiciune;- având- mai multă încredere în propria
persoană;- dacă este deschis și netipărit- alegere greșită în
viață;- dacă este murdar-nerezolvarea unor probleme de viață.

ABIS- planuri legate de viitorul apropiat, eșuate;- dacă cazi în-


supărare, certuri, necazuri;- căzând spre adâncuri- situație
catastrofală;- ieșind cu scara sau cu ajutorul unei punți-
recuperarea fericirii, revenire dintr-o situație gravă;- neputând
ieși- insatisfacții;- privind- eviatarea unor situații complicate.

ABORDARE- schimbări esențiale;- privind- schimabarea în viață


în bine;- unui străin bătrân- schimbarea unei situații;- văzând-
intervenția unei persoane străine.

ABSENȚĂ- a unei persoane- revenirea unei persoane cunoscute


în viața ta după o lungă perioadă de timp.

ABSOLVI(A)- schimbări la locul de muncă.

ABUNDENȚĂ- lipsuri materiale, diminuarea resurselor;- a ta-


complexități în viața de zi cu zi.

ABUR- nemulțumire din cauza unor neânțelegeri;- de culoare


albă- noroc, abundență, bucurie, liniște, visare;- de culoare
închisă- certă, agitație, neliniște;- dens- întristare, stare
depresivă;- ieșind din pământ- bârfe, certuri, critici, provocări;-
înecăcios- tristețe trecătoare;- înecăcios și mult- tristețe de
lungă durată;- limpede- fericire în familie, bucurii;- limpede de
pe o apă curgătoare- situație favorabilă;- limpede urcând-
noroc, achiziții de obiecte, fericire;- negru- întristare;- urcând-
noroc, fericire, liniște;- văzând- proiecte nerealizate,
abandonarea lor.

14
AC(ACE)- vești rele, bârfă, calomnie, dușmănie, neliniște;- a
băga ața în- situație dificilă cu final nefericit;- cârpind haine
rupte- împăcare cu o persoană de care te-ai despărțit;- cârpind
lenjerie de pat sau alte lucruri- îmbunătățirea stării materiale;-
cu ață albă- proiect de călătorie;- cu ață albastră- pace
familială;- cu ață galbenă- gelozie în familie;- cu ață neagră-
drum nesigur, lipsă de hotărâre;- cu ață roșie- aștepți vești;-
cosând cu- spor la muncă, dispariția poticnelilor;- lucrezi cu-
bârfe din partea prietenilor;- dacă te înțepi cu- ură,
amăraciune, neliniște;- de împletit- bârfă de familie;- te
înțeapă- ură, dușmănie, invidie, cleveteli;- găsind- ceartă,
conflicte, procese; -împungându-te cu- dușmani fățiși,
necazuri;- în pachet- griji, necazuri, amărăciune;- în pernuță-
tristețe în familie, dar trecătoare;- mai multe la un loc- succe-se
în afaceri pe termen scurt, realizări minore;- multe- grijă,
neliniște, amărăciune, poți face un accident sau poți deveni
victimă, lovituri de la prieteni sau cunoștințe;- primind în dar-
despărțire de un prieten;- rupt- șomaj;- te înțepi cu- necazuri
mari din cauza unor rude sau prieteni.

ACADELE- supărări trecătoare;- mâncând- supărare cu părinții


ori copii.

ACADEMIE- decizii dificile;- titlu academic- nehotărâre.

ACAR- casa ta necesită reparație;- dacă-l vezi- călătorie scurtă.

ACCELERATOR- nemulțumiri afective.

ACCES- de tuse- probleme la serviciu ce trebuiesc urgent


rezolvate.

15
ACASĂ- a lua cina- proiecte mari, inițiative proprii; -
reîntoarcere- calități nevalorificate.

ACCIDENT- pierderi trecătoare, vești triste; -la cap- necaz, un


dușman te urmărește ca să-ți facă rău;- la mâna dreaptă-
pericol;- la mâna stângă- copilul sau copiii tăi sunt în pericol;- la
piciorul drept- pericol pentru fata sau sora ta;- la piciorul stâng-
omul cel mai de încredere din viața ta este în pericol;- de avion-
veste tristă, pierzi prieteni credincioși;- de mașină- eșec în
afaceri, eforturi mari în viitor; -de vapor- călătorie neașteptată,
mari necazuri în afaceri;- văzând- schimbare de opțiune;- visând
că ai avut- viață lungă.

ACHITA(A) – în proces- noroc;- o sumă de bani- pierdere.

ACHIZIȚIONA(A)- decizie luată în pripă;- casă nouă- bucurie;-


haine noi- încurcături;- haine vechi- bârfe, boală;- vase- intrigi;-
jucării- copii;- coral- devi perseverent;- evantai- îți pierzi
vremea cu fleacuri;- platou- succes în afaceri;- perle- probleme
bănești;- trăsură- devi rațional, poți lua decizii rapide și bune;-
rubin- probleme financiare;- vioară- câștig financiar.

ACHIZIȚIE- obiecte- încurcături, dar și bucurii dacă sunt ieftine;-


animale- boală,supărare, tristețe, dar și bucurie dacă sunt mici
și de culori deschise.

ACID- nemulțumiri legate de anturaj.

ACLAMAȚIE- orgoliu, vanitate;- dacă durează puțin- succes


temporar;- dacă auzim- pericol iminent;- întreruptă- succes
trecător;- nu vedem de unde vine- pericol, puteți fi atrași într-o
situație gravă, fără ieșire.

16
ACNEE- trădare;- dacă ai pe față- trădare din partea cuiva drag;-
pe fața altuia- protecție neașteptată.

ACOMPANIA(A)- încredere în oameni;- de către cineva- vizită


neprevăzută, efort inutil, lipsă de inițiativă.

ACOPERIȘ- mare protecție din partea cuiva, siguranță,


prosperitate;- alunecos- dezamăgire, speculații primejdioase,
neplăceri, atacuri din partea unor dușmani neștiuți;- ascuțit-
neplăceri, tristețe;- al casei tale cuprins de flăcări- eșec în
afaceri;- căzând de pe- catastrofă, pericol iminent;- al unei
case- cinste, onoare;- de paie- căsătorie fericită;- înalt-
dezamăgire;- incendiat- boală psihica incurabilă;- înclinat-
stagnarea unor proiecte;- în stare bună- succes, prosperitate;-
refugiu pe- neînțelegeri familiale;- sus pe acoperiș- trădare,
suferință, regrete, dezamăgire.

ACOPERIT(Ă)- balconul unei case cu flăcări- drum cu surprize,


călătorie plăcută;- cu pânză- căsătorie norocoasă;- de pene-
onoare;- fața- secrete sentimentale;- fața cu un voal- secrete
de familie pe care nu le descoperi;- bust de femeie- experiență
de viață ce te va marca profund;- te acoperă cineva- ești
ocrotit.

ACORDA(A)- o permisie- amărăciune din partea cuiva;- pianul-


lacrimi, tristețe, durere;- acordarea unui alt instrument chiar
de către noi- reîmpăcarea cu cei ce ne-am certat cândva.

ACORDEON- petrecere în familie, decizii noi care aduc armonie.

ACROBAȚIE- pierderi economice, colaps financiar;- făcând-


perioadă instabilă financiar și economic;- asistând- ieșire dintr-
un impas.

17
ACRU(ACREALĂ)- alimente- migrene, nevralgii;- fructe-
amărăciune în viață.

ACTE- depuse la universitate- ești inventiv, ai voință, dai


dovadă de curaj, privești greutățile cu detașare;- obscene- ești
prea implicat în ceva.

ACTOR- cheltuieli mari, risipă;- asistând la un spectacol-


frivolitate;- mai mulți- petrecere indecentă;- nou- ești abil;- se
repetă visul- ești înșelat de apropiați;- scenă cu actori –vei
descoperi un secret;- unul singur- ești înșelat de cei pe care-i
consideri prieteni, și chiar de rude;- tânăr- dragoste, empatie;-
vorbind cu un- nu te lăsa amăgit.

ACTRIȚĂ(E)- proiecte îndeplinite;- dacă sunt mai multe-


întâmplări nefericite, tristețe;- tânără- relație conjugală
armonioasă;- bătrână- înțelepciune.

ACUARELĂ- pictură, tablou, frescă- ești orgolios.

ACUMULA(A)- calomnie, bârfe, intrigi;- bani- lăcomie, pierderi


bănești,- bunuri- succes în afaceri;- hrană- nesiguranță;- lucruri-
pierderi materiale;- semințe- bunăstare, afaceri profitabile.

ACUZA(A)- bucurie;- avocatul- primești ajutor din parte unei


femei sincere;- noi- necazuri;- suntem- evitarea pericolelor;-
bărbați- succes;- de crimă- câștig financiar;- de femei- trădare,
minciună;- de instanță- onoruri, imagine publică bună, poziție
socială nesperată;- de mai multe persoane- pagubă, trădare;-
suntem acuzatori- ascensiune profesională, redobândirea unor
bunuri înstrăinate sau pierdute.

ACURATEȚE- discurs- mărire, onoruri, înălțare spirituală.

18
ADĂPĂTOARE- armonie, liniște, somn;- cu apă- nașterea unui
băiat;- de unde beau animale- moștenire, donație, legat;- dacă
bem noi- facem greșeli și suntem atenționați;- beau caii-
bucurie, veste bună;- beau măgarii- proces, neînțelegeri;- fără
apă- pagubă de mici dimensiuni;- secată- an agricol bogat în
grâu.

ADĂPOST- apărare, siguranță;- alergând spre- piedici


înlăturate;- căutând pe timp de ploaie- suferință, durere
ascunsă;- căzând fără să te poți ridica- nu mergi în direcția bună
în viață;- cauți tu- plictiseală, lipsă de ocupație, căsătorie din
interes;- când îl vezi- prieten sincer;- când cade grindina pe-
unul din parteneri trădează; dacă grindina este măruntă, (soția)
femeia.

ADÂNC(Ă)- apă- prietenia adevărată;- apă adâncă ,de nu i se


vede fundul- ceartă,supărare, boală;- fântână foarte adâncă-
emoții mari;- vale- afaceri bune, profituri substanțiale.

ADIERE- de vânt- vești proaste;- rafală de vânt- gelozie, ești


posesiv(ă) și orgolios(oasă).

ADIO- mari bucurii sufletești; succes în afaceri;- îți iei de la


cineva- prietenie sinceră, împăcare, regăsire.

ADMIRAȚIE- ai pentru cineva- partener iubitor și sincer, în


relația afectivă;- cineva are pentru tine- prieteni, asociați,
parteneri care te respectă, dar și vești proaste, dacă admirația
vine de la femei bătrâne.

ADMIRATOR(TOARE)- secret- începi o relație nouă;- insistent-


te desparți de cineva, atunci când relația nu merge;- șarmant-
ești înșelat de partenerul de viață.

19
ADOLESCENT- supărări, necazuri;- blond- onoare pătată;-
brunet- partenera de viață te înșeală;- fiind tu- bucurie în
dragoste;- de sex opus- nu ești lângă partenerul ideal, găsește-
l;- văzând- greutăți, obstacole, îndoieli în viața spirituală.

ADOPTA(A)(ADOPȚIE)- (a unui) copil cu grad de rudenie-


sănătate, prosperitate, trai bun;- unui străin- succes în tot ceea
ce faci;- fiind tu- moștenire, dar și necazuri, obstacole,
dificultăți, pierderi, dacă ești adoptat de altcineva necunoscut.

ADORA(A)- tristețe temporară;- o icoană- liniște sufletească,


pace interioară;- o persoană- suferință, neîmplinire în dragoste,
dezamăgire.

ADORMI(A)- ciobanul- neglijență la locul de muncă, lene,


apatie;- într-un luminiș- ruperea unei relații bazată pe iubire;-
catârul- siguranță, călătorie fără obstacole;- tigrul- imagine
bună, avansare, onoare.

ADRESĂ- vei primi o vizită importantă;- dând cuiva-


imprudență;- de hotel- ieși din starea letargică, proiecte noi
inițiate;- scrisă- veste importantă de la distanță mare;- schimbi-
ticăloșie din partea ta, comportament grosolan, sadism;- visând
că este a ta- tentații amoroase întâmplătoare.

ADULTER- probleme în dragoste, ceartă, lene, plictiseală;-


auzind de- insatisfacție conjugală;- denunțând- proces câștigat;-
mărturisind- dificultăți eliminate;- săvârșind- câștig consistent
și sigur;- văzând- calci strâmb în relație.

ADUNARE- câștig neașteptat;- cărți, lemne, mobilă, vase,


copaci- dificultăți;- cu colegii de clasă- întâlnire plăcută;- cu
mulți spectatori- ascensiune lentă în carieră;- de bărbați-

20
șicane, rivalitate, adulter;- de copii- previziuni pozitive;- de
femei și bărbați- petrecere restrânsă;- de judecători- divorț,
supărare;- de nuntă- scandal în familie;- mare- petrecere,
veselie, antren, întâlniri importante;- de obiecte- iluzii
spulberate;- participi la o- fericire.

ADVERSAR- rivalitate învinsă;- învingător- pagubă, pierdrei


substanțiale;- învins- succes, triumf;- privind la- mare pericol.

ADVERSITATE- concurs sau examen câștigat, rezultat bun.

AER- călătorie plăcută, succes, bucurii;- poluat cu ceva roșu-


manifestări publice, mitinguri, revolte populare;- curat-
fericire;- limpede- bucurii legate de starea de sănătate;-
întunecos- durere,supărare, necaz;- întunecat- boală grea;-
proaspăt- bani recuperați din cheltuieli făcute pentru altcineva;-
răcoritor- demnitate, prețuire, respect;- rece- pierdrea unui
prieten;- sufocant- boală a aparatului respirator;- tulbure-
supărare mare, durere, lacrimi;- zbor în- succes major, triumf,
înălțare.

AERONAVĂ- dorință împlinită;- zburând- proiecte realizate,


înălțare spirituală.

AEROPLAN- succes, emoții, tensiune;- arzând- schimbare de


regim, președinte sau rege înlăturat;- pe cer senin-
prosperitate;- văzând- planuri ambițioase;- zburând- vei ajunge
la putere intr-o funcție importantă.

AEROPORT- nesiguranță, abandon;- așteptând în- pierdeți


examene sau testări, planuri distruse;- sosind în- șanse mici
pentru anumite proiecte.

21
AFACERI- onoare, onoruri;- bune- donații, moșteniri;- călătorie
de- rezolvarea tuturor problemelor;- cu un evreu- cucernicie.

AFARĂ- este frig- supărare, boală, sărăcie;- este cald- secetă,


lipsa apei potabile, sărăcie.

AFINĂ- viitor nesigur, căi întunecate;- a mânca- nesiguranță;-


culegând- boală, supărare, lacrimi.

AFIȘ- vești de la drum lung;- având în mână- surprize deosebit


de plăcute;- că îl scri- nesiguranță;- citind- eforturi mari, muncă
zadarnică;- lipind- onoruri neașteptate, demnitate;- văzând pe
cineva lipind- reclamație, plângere.

AFLA(A)- un lucru- noroc sigur;- un obiect- nefericire;- o carte


de citit- discuții cu prietenii;- o carte de joc- pierdere de bani;-
mai multe cărți- eșec în afaceri.

AFRONT- succes în afaceri;- făcând- precauție;- i se face cuiva-


litigii, certuri.

AFUMÂND- ceva- speranțe;- carne- boală;- pereții- agitație;-


pește- bani.

AGATĂ- noroc.

AGĂȚA(A)- ceva de un cârlig- altruism, generozitate;- în cuier-


empatie;- de o ață sau frânghie- reușită sau examen promovat.

AGENT- de vânzări- afaceri prospere;- de poliție- faci o calătorie


cu succes;- de pază- pagubă.

AGENDĂ- miting;- cumpărând- întălnire întâmplătoare cu


cineva drag;- având- letargie,lene;- scriind în- cheltuieli fără
folos.
22
AGITA(Ă),AGITAȚIE- grijă mare pentru cei dragi;- mulțime- grijă
întemeiată pentru datorii făcute de copii.

AGLOMERAȚIE- tristețe;- aflându-se în- vești proaste,


depresie;- ne întâlnim cu prietenii în- cumetrie;- cu
necunoscuți dacă ne întâlnim în- prietenii sincere;- într-o piață-
vești proaste;- într-un local strâmt sau restaurant- divorț;-
plecând din- schimbare de regim.

AGONIE- schimbare majoră în viață;- cineva- ceartă cu


prietenii;- tu ești- însănătoșire;- privind pe cineva- sănătate
șubredă;- văzând mai multe persoane- câștig material
substanțial;- văzând apropiații- familia are nevoie de ajutorul
tău.

AGRAFĂ- căsătorie din dragoste;- având- te îndrăgostești de cel


sau cea care-ți va deveni soț sau soție;- de argint- amici falși;-
de aur- prieteni sinceri;- de tablă- amic modest;- ai în păr-
logodnă.

AGRESA(A)- prieteni aflați în situații dificile;- fiind tu- ajutor


surprinzător;- noi suntem- eșec financiar, sabotarea unor
proeicte, afaceri compromise.

AGRICULTURĂ- liniște, bucurie, speranțe;- lanuri bogate-


bunăstare, prosperitate;- câmpuri arate și îngrijite- sănătate,-
achitarea unor datorii;- câmpuri cultivate și înverzite- câștiguri
în bani și natură;- lucrând la câmp fără spor- moartea unei
cunoștințe;- câmpuri nelucrate- datorii, boli grave, foamete.

AGRIȘE- mâncând- te îndrăgostești;- compot- iubire mare,-


necoapte- ești înșelat, suferință.

23
AGURIDĂ- veste proastă:- culegând-supărare, lacrimi;-
mâncând- boală de stomac, tristețe.

AJUTOR-disperare, nenorocire, eșec imediat;- dând cuiva-


călătorie apropiată, izbândă;- tu primești- succes major;-
participând la o acțiune- afaceri prospere, reușite, succes,
imagine bună;- strigând după- scapi de suferință;- dai unor
nevoiași- decizie importantă de viață, schimbare de domiciliu,
poți emigra, călătorie lungă.

AJUNGE(A)- pe cineva din urmă- scapi de obstacole într-un


proiect;- la liman-călătorești în țări străine;- la înțelegere- ești
urmărit îndeaproape de rivali.

ALAI- bucurie de scurtă durată;- de nuntă- moartea unui om de


stat;- pentru altceva- auzi de o moarte colectivă.

ALAMĂ- câștiguri importante, bogăție, daruri;- șlefuită- ai


personalitate puternică;- obiecte din- dragoste desăvârșită;-
scule- putere de muncă, psihic puternic;- scut din- personalitate
puternică, vanitate, ambiție satisfăcută;- vase- partener bogat;-
sfeșnic- petrecere onomastică, aniversare, logodnă, cununie
civilă.

ALAMBIC- neliniște, amărăciune, tristețe.

ALĂPTARE- noroc, bunăstare, fericire;- nou născut- belșug,


fericire, câștig material;- femeie care alăptează- vei avea un
copil(pentru cei ce nu au), graviditate;- văzând cum este alăptat
un bebeluș- belșug, prosperitate.

ALĂTURI- de rege sau regină- succes pe toate planurile,


inițiative realizate, proiect reușit.

24
ALB- căsătorie, bucurie, succes;- abur- noroc, liniște, somn
odihnitor;- barbă- loc de muncă sigur;- boxer- conflicte, certuri,
bătaie, chiar și cu pritenii;- cal- iubire mare, ești admirat și iubit
de cei din jur,- culoare- familie fericită;- dinți- sănătate,
prosperitate, vindecare;- fantomă- sănătate;- fir de ață-
călătorie scurtă;- fustă- bucurie, petrecere cu dans;- hârtie- fire
schimbătoare, supărări mărunte;-lucruri- belșug, prosperitate;-
haine- sănătate;- fată îmbrăcată- desfacerea căsătoriei;- haine
scumpe- curățenie sufletească;- mănuși- vei cunoaște oameni
importanți;- alb murdar- trădare, compromitere, calomnie; - cu
pete- moartea cuiva, neplăceri, situație de compromis;- săpun-
situație financiară bună;- sutien- recunoaștere, mulțumire;- alb
strălucitor;- încredere totală în cineva drag;- strugure- proicte
mari, chiar megalomanice, ambiții prostești, orgolii;- șort-
izbândă, stare bună de sănătate pentru sportivi;- tavan-
romantism, lirism, poezie;- turban- soțul sau soția, te face fericit
sau fericită;- văzând- schimbare în bine în viața ta;- vin-
prieteni sinceri, nunți, botez, petrecere mare.

ALBASTRU- inocență, spirit de devoțiune, parteneriat sincer,


altruism, empatie, siguranță într-o relație, loialitate- amestecat
cu alte culori închise- tiranie, despotism, sadism;- ață- călătorie
de afaceri cu multe încurcături;- deshis- câștig sigur, bucurie,
liniște sufletescă, cadouri importante, fericire;- închis-
autoritarism, duritate;- întunecat- personalitate despotică;-
haine- cinste, fidelitate, loialitate, curățenie sufletească;- flori-
credință, spiritualitate.

ALBĂ- sare- despărțire;- batistă- întâlnire plăcută;- blană-


prietenie sinceră;- floare- puritate; - cămașă- noroc, izbândă;-
gâscă- bani, dușmani în apropiere, daruri fără prea mare
valoare;- lalea- tensiuni la locul de muncă;- rață- bani, invidie,
25
gelozie;- lalea cu dungi roșii-vei demisiona;- lebădă- bucurii de
la distanță;- pasăre- vești bune;- pană, fulg- fericire,prietenie,
stare de bine pentru mult timp;- perlă- lacrimi, tristețe,
responsabilități mari;- ridichie- gelozie;- sandală- talente
ascunse;- stofă- stare de deprimare, gândire negativă.

ALBEAȚĂ- veselie mare, antren;- având- decepție din partea


rudelor;- la un ochi- rude plictisitoare și fără scrupule;- la altul-
dezamăgire;- văzând- bucurie, veselie.

ALBIE- goală- pagubă, pierderi financiare;- plină- belșug,


economii mărunte, an agricol bun, nașterea unui copil.

ALBINĂ- muncă multă, prosperitate, câștig, profituri


substanțiale, bogăție mare;- așezată pe o floare- speranțe
neâmplinite;- înțeapă pe cineva- ceartă, scandal, eșec;- te
înțeapă- demascarea dușmanilor;- stup distrus, albine agitate-
căsătorie fericită;- face miere- noroc mare;- fagure de miere- îți
îmbogățești cunoștințele;- mai multe te înțeapă- eșec, conflict
de muncă, grevă, mișcări sociale, faliment; în stup- unitate
familială, belșug, moștenire, donații;- înaintea furtunii-
prudență maximă;- înțepând- certuri, intrigi, eșecuri, faliment,
mișcări sociale care te vor afecta direct;- înțepându-te- ești
invidiat și bârfit în cercul de prieteni, măguliri, false prietenii;-
moartă- eșec financiar, mari pierderi;- prin flori sau alte plante-
dragoste înflăcărată, vei iubi fără limite;- noi- fericire, iubire
mare se naște la orizont;- noi lângă stup- prudență;- roind-
bogăție, câștiguri mari, prosperitate, mare noroc;- trec pe lângă
tine- nefericire, speranțe deșarte din partea celor dragi, iluzii cu
privire la persoana iubită;- zburând- încurcături,
insuccese,supărare, dezamăgire;- zburând mai multe sub formă
de cerc- succes în dragoste, depășirea greutăților, eliminarea

26
prietenilor falși;- zburând deasupra ta- supărări mari, deziluzii,
deprimare, boală, boală psihică.

ALBIREA- speranțe mărunte;- dacă te atinge- eșec financiar;-


dacă călătorești cu el- pierderea bunurilor materiale, pierderea
averii întregii familii, faliment.

ALCOOL- necaz;- dacă bei- boală incurabilă, scandal, bătaie;-


dacă visezi- te părăsește partenerul ;- dacă-l încălzești-
accident domestic.

ALEE- fericire;- mărginită de copaci verzi- viață fericită, belșug,


prosperitate;- cu pietriș- pierderi materiale;- oameni alergând-
proiecte reușite;- tu alergi- succes în viață;- cu pomi uscați, fără
verdeață- prieteni nerecunoscători;- acoperită cu zăpadă-
însănătoșire rapidă pentru cei bolnavi, bani sau bunuri
materiale;- plouă când mergi pe alee- bogăție neașteptată,
câștig la jocuri de noroc, bani mulți;- te plimbi singur- liniște,
sufletească, împăcare,gândire pozitivă.

ALEGE(A)- produse cosmetice- lipsă de bani, bârfe;- cravată-


schimbări benefice;- haine de magazin- sănătate;- în funcții
politice- nesăbuință.

ALERGA(A)- drumuri multe fără spor, primejdie;- de jur


împrejur- prieteni noi; - după autobuz- examen amânat;- după
cai- logodnă stricată;- după un cal- prieteni noi;- după câini-
îndepărtezi unii dușmani;- după găini- încurcături, vești
întârziate;- după cineva- nu te vei îmbolnăvi;- după vaci-
musafiri nepoliticoși;- după iepuri- primești vizita unor priteni
apropiați;- în jur a ceva- prieteni buni, amici, cunoștințe
serioase;- în parc- reușită în afaceri;- întrecând pe cineva- îi vei
supraviețui;- te aleargă oameni însemnați- război;- fără țintă-
27
îndeplinirea unor dorințe;- alergi pe câmp- călătorie lungă;-
alergi călare pe cal- câștig, petrecere, nuntă;- în grup- vei
merge la drum lung;- văzând cum alții aleargă- succes în ceea
ce întreprinzi.

ALERGĂTOR- succes,fericire,avere mare;-în grup mare-avere


obținută prin moștenire;-de unul singur-succes imediat, fericire,
situație financiară bună.

ALERGIE- tu faci- supărare;- altcineva-veste tristă.

ALIGATOR- dușmanii stau la pândă.

ALIFIE- în vas mare- investiții profitabile; pentru masaj- nu dați


bani cu împrumut în următoarea perioadă; ungându-te pe față-
poți fi tâlhărit în următoarea perioadă; altcineva se unge-
primești cadouri sau bani.

ALIMENTE- multe- orgoliu exagerat, ambiție;- puține- realizări;-


alterate- boală.

ALTAR- credință;- fiind în- bucurie, perioadă profitabilă;- preot


în altar- persoane impulsive;- căsătorie în- căsătorie;- distrus-
cutremur, război;-ne aflăm în fața lui- împăcare sufletească;-
stăm în genunchi- îndeplinirea unor dorințe ascunse;- mireasă
la altar- succes în afaceri;- stând lângă un altar- logodnă,
cununie;- văzând- căsătorie fericită;- altar aparținând altei
religii- ispită, dar și situație materială bună.

ALTCINEVA- te cerți cu- gândire negativă;- luând masa cu-


avansare într-o funcție, slujbă nouă, examene sau testări
reușite;- se prăbușește- boală cronică;- accidentându-se-
carieră de succes.

28
ALTEȚĂ- i te adresezi- bucurie, succes în afaceri.

ALUAT- boli ale organelor interne;- în brutărie- vești bune;- tu


frămânți- noroc în afaceri;- văzând- drumuri scurte.

ALUMINIU- personalitate reprimată, stări depresive.

ALUNE- sărăcie, secetă, amărăciune, boli ale copilăriei, bârfă;-


adunând coapte- beneficii bănești obținute cu mare greutate;-
adunând verzi- sărăcie, perioadă de secetă;- mâncând-
dificultăți răvășite;- mâncând în amestec cu altceva- infecții,
stări de nemulțumire, bârfă;- spărgând- bârfă, ceartă, scandal.

ALUNECARE- faliment, probleme materiale, ruină;- pe drum-


indecizie, nesiguranță în tot ceea ce se întreprinde;- pe parchet-
vă recuperați banii pe care îi considerați pierduți;- de pământ-
eșec financiar.

ALUNIȘ- ploi multe, inundații.

AMANET- tu amanetezi- faliment, ruină, sărăcie;-altcineva-


moarte, întristare, doliu.

AMANT- diplomație, împăcare.

AMANTĂ- succes în dragoste.

AMAR(Ă)- a bea- ești o persoană sociabilă;- a mânca ceva-


migrene, stări proaste, indispoziție;- cafea- dureri de cap, stări
de vomă, probleme biliare;- fructe- discordie, tristețe, intrigi;-
băutură- pierderi prin înșelăciune.

AMĂRĂCIUNE- ai sufletul plin- descoperi secrete de familie.

29
AMĂRÂT- tu ești- moștenire pierdută;- altcineva- pierzi la
jocurile de noroc.

AMBASADĂ- trădare.

AMBASADOR- ești trădat de prieteni.

AMBARCAȚIUNE- mică- călătorie cu succes;- mare- călătorie la


distanță mare;- pe mare- afaceri rentabile;- în ocean- un
membru al familiei devine foarte bogat;- pe apă curgătoare-
succes la bursă;- naufragiată- eșec în afaceri, faliment, crash
financiar, calamități naturale, moarte colectivă.

AMBUSCADĂ- schimbări de ordin social.

AMBUTEIAJ- piedici la locul de muncă, amânarea unor proiecte.

AMBULANȚĂ- boală provocată de răni grave;- în trafic-


îmbunătățirea unor situații;- cu pacienții- cineva apropiat se
află în mare pericol;- plină cu răniți- accident, moarte violentă,
primejdie;- parcată- pericol depășit.

AMENDĂ- dacă primești- ai de restituit o datorie;-tu ești cel ce


dă- ți se va plăti o datorie.

AMENINȚARE- cu arma- instincte sexuale;- cu cuțitul- primejdie


depășită;- din parte cuiva- necazuri mărunte.

AMENINȚAT- de către cineva- primejdie trecătoare;- de


crocodil- dragoste la prima vedere;- de dușmani- biruință.

AMESTEC- de animale- doliu în famile;- de alimente- armonie în


familie;- de băuturi- proiecte ambițioase fără finalitate;- de
ciment și pietriș- se rup relații;- de dulciuri- încredere de sine;-
de salate- relații amoroase în familie.
30
AMESTECAT- alb cu negru- încurcături, lene, trândăvie;-
albastru cu negru- autoritarism, despotism, tiranie;- negru cu
roșu- boli care produc sângerări, hemoragii;- verde cu negru-
boală psihică;- maro cu negru- persoane malefice.

AMEȚEALĂ- noroc în amor.

AMETIST- noroc, dragoste, credință;- dacă porți- noroc,


credință, bunătate;- vezi la gâtul unui bărbat- te vei îndrăgosti;-
vezi la gâtul unei femei- înlăturarea unor obstacole în căsnicie,
statornicie;- geodă- noroc pe toate planurile, succes rapid,
procese câștigate, investire într-o funcție înaltă, locuință nouă și
fastuoasă, achiziții importante.

AMFITEATRU- succes la examen.

AMFORĂ- primești vești bune;- spărgând- întristare, vești


proaste.

AMIAZĂ- începe perioada descendentă a vieții.

AMIC- binecuvântare, bunătate, altruism;- te întâlnești cu un-


dușmani noi.

AMICAL- gest- bucurie, revedere;- meci- petrecere mare,


reuniune.

AMIDON- vindecarea unor boli de stomac.

AMIGDALE- inflamate- gelozie;- scoase- dezamăgire,


amărăciune, disperare;- tratate- succes în domeniul muzical.

AMINTIRE- prieteni profitori;- că datorezi ceva- refacerea unor


relații stricate de mult;- că cineva îți datorează- nefericire, vezi
totul deformat;- legată de cineva drag- ești sigur pe tine;- a
31
unei aniversări- iubești profund;- că ai promis ceva-
încăpățânare, orgoliu, ambiție exagerată;- despre o zi
importantă- superficialitate.

AMNAR- secrete descoperite.

AMNEZIE- ratezi o sărbătoare sau o petrecere importantă;-


dacă ești amnezic- divorț, ruperea unei relații de durată.

AMONIAC- alimentar- schimbi locul de muncă;- miros de- vești


proaste legate de serviciu.

AMONTE- vaporul- drum lung și neașteptat.

AMOR- supărări, necazuri; făcând cu cineva- moarte, ceartă,


scandal, necazuri.

AMORȚIT(Ă)- mână- trădare;- picior- demisie, înlocuire dintr-o


funcție;-natura- tristețe, lacrimi, nefericire.

AMORȚIND- pe cineva- trădare din partea prietenilor,


nesinceritate, invidie.

AMPLITUDINE- pentru sportivi- medalii.

AMPLU(Ă)- clădire- interese ascunse.

AMPUTARE- accident, lovituri, decepție, deziluzii, supărare


mare;- văzând- impotență sexuală, pierdere de sarcină.

AMVON- căsătorie, fericire.

ANANAS- necaz, tristețe.

ANASON- cadouri;- în floare- altruism, bunătate.

32
ANINA- examene amânate.

ANCORĂ- speranță, idealuri, proiecte mari, cu mari șanse de


realizare, prieteni influenți;- aruncând tu- afaceri profitabile,
succes la bursă, eliminarea unor pierderi;- a se arunca de către
cineva- faci bilanțul existenței tale;- a se încurca- înaintare în
grad pentru militari, avansare;- a se lăsa la apă- primejdie;-
nemișcată- naufragiu;- în apă tulbure- proiecte eșuate;- pe
fundul oceanului- realizări mari;- ridicându-se- proiect de
călătorie;- văzând- rătăcire;- visând că se ridică- speranțe
îndeplinite;- o visează o femeie singură- căsătorie cu un
marinar;- o visează un bărbat singur- se va căsători în curând.

ANCORATĂ- corabie- comportament infantil, lene.

ANDREA- împletind cu- armonie în familie și la locul de muncă;-


înțepându-te cu o- bârfă, invidie.

ANGAJA(A)- cizmar- nu vă lăsați dominat de către nimeni!;-


croitor- pierderi în urma unor succesiuni;- alți muncitori- ești
avansat într-o funcție deși n-o meriți.

ANGAJAT- ca argat- faci o carieră sportivă;- ca zidar- afaceri


bune în domeniul imobiliar;- ca polițist- litigii între rude.

ANGHINARE- supărare, nefericire;- înțepat cu- ești avar;- ruptă-


dificultăți pe toate planurile, pericole, uneltiri, procese.

ANIMAL- alergând- necazuri, supărări;- amenințându-te-


ofrande, daruri către cei apropiați;- amestecate- deces în
famile;- te atacă- dușmănii gratuite;- trecând pe lângă tine-
refacerea stării de sănătate;- craniu de animal- secrete
dezvăluite;- mare și gras- belșug;- mai multe- vești bune;- le
hrănești- situație materială bună;- îmbălsămat- ești sănătos;-
33
pe cămp- ești prădat de hoți;- în curtea casei- primejdie
depășită;- înconjurat de- ajutor de la prietenii vechi;- turmă
mare- prosperitate;- tratate de veterinar- încurcături
financiare;- tu împuști- depășești o primejdie;- mușcat de-
boală fără complicații;- limbă de- discordie în familie;- îl bați-
nedreptățești pe cineva apropiat;- te lupți cu un- depășești
dificultăți;- negru- dușman aprig, boală grea;- nemișcat- deces
în famile;- oase de animal- pagubă financiară;- care paște-
noroc, izbândă;- pierzând- îți dispare un prieten;- sacrificând
un- probleme la locul de muncă;- sălbatic- dușmanii te atacă;-
sălbatice- dragoste din interes;- sânge de- muncești prea mult;-
slab- secetă;- schelet de- depresie, singurătate;- turmă mare-
bogăție, belșug, foarte mulți bani;- se uită la tine- cunoști
oameni importanți;- urlând- supărare, dezmăgire;- urmărindu-
te- pericol iminent;- vorbind cu- ai nevoie de prieteni, vei fi într-
o situație dificilă.

ANIMAȚIE- sentimente false.

ANIMOZITĂȚI- între femei- frică de ceva;- între bărbați- timp


pierdut;- între femeie și bărbat- te vei îndrăgosti.

ANTERIU- de preot- situație favorabilă, proiecte realizate,


noroc.

ANTET- secrete dezvăluite, dorințe satisfăcute.

ANIVERSARE- scandal în familie.

ANONIMĂ- scrisoare- pericol apropiat.

ANTICAR- viață lungă.

34
ANTICARIAT- intrând în- furt, escrocherie, deturnare de
bunuri;- duci cărți- primești o donație.

ANTICHITĂȚI- revedere cu cineva drag.

ANUNȚ- citind- descoperire importantă;- dai un- situație


materială bună;- de căsătorie- primești ajutor de la o persoană
necunoscută;- de moarte- panică, depresie;- de naștere-
perioadă de așteptare încununată de succes.

APARAT- de fotografiat- logodnă, căsătorie, nuntă;- de ras-


lipsă de atenție.

APĂ- absorbită de pământ- pagubă, eșec, umilință;- a lua din


bazin- romantism;- a bea din pumn- pierderi materiale,
sărăcie;- a bea din vas de lut- binefacere;- a cădea în- ești
escrocat până la ruină, persecuție la locul de muncă;- acoperit
de- perioadă bună;- este adâncă- ceartă, defăimare;- foarte
adâncă- prigonire;- faci baie în- pierderea unei rude apropiate
sau a unui prieten;- faci baie în apă caldă- despărțire, divorț;-
baie în apă călduță- bucurie;- baie în apă murdară- boală ,
moarte, pericol;- baie în apă agitată de furtună- necaz,
suferință, durere;- aruncând cu apă- ai parte de milostenie;-
bând din pahar- căsătorie, sănătate, întâlniri plăcute;- cadă
plină cu apă- neânțelegeri în familie;- caldă- boală, accident,
durere;- bând caldă- mare pagubă;- bând din mare- necazuri
mari;- apă de ploaie- pericol, dușmani;- curgătoare- realizarea
dorințelor, fericire;- căzând în apă- destin greu;- plutind corabia
pe apă- vești proaste;- primești un vas cu apă- pagubă, pierderi
materiale;- aligatori intrând în apă- dușmani răi;- curată- noroc,
fericire;- limpede curgând- afaceri profitabile, invidie din partea
concurenței;- curgând repede și tulbure- pierderi importante,
eșec, pagubă;- scufundări în ape tulburi- moarte fulgerătoare,
35
faliment;- de izvor- un nou început;- foarte murdară făcând
baie în ea- boală grea, necazuri, proces pierdut;- de ploaie-
muncă profitabilă, recolte bune, belșug;- limpede de se văd
pietre- succes în dragoste dar și în afaceri;- cari cu găleata-
intrigi, ceartă;- fiartă- supărare, dezamăgire;- frică de-
amărăciune, neânțelegeri cu persoana iubită;- golf cu- dragoste
ce se termină tragic;- butoi cu- mari pierderi la jocuri de noroc;-
inundații- pericol, moarte, accidente;- cascadă mare- bogăție;-
vezi un pahar cu- căsătorie rapidă;- îți inundă casa- boală, furt,
moarte, pentru femei sterilitate;- sticlă cu- căsătorie
surprinzătoare;- limpede- sănătate, fericire, viață lungă;-
limpede și adâncă- prieteni adevărați, daruri scumpe;-
proaspătă din izvor- parteneriat bun, prosperitate;- apă
stătută- neâmpliniri, grijă;- curgând încet- prieteni de
conjunctură;- moară pe- succes în afaceri, mai ales în industria
alimentară;- foarte multă- false probleme;- murdară-
nemulțumire, eșec, abandonarea unor proiecte;- gâște plutind
pe- rodnicie;- îți cad obiecte în- furt;- pică din tavan- supărare
mare;- vas de sticlă plin cu- bucurie, sănătate, căsătorie,
graviditate;-

APAȘ- căpetenie- căsătorie la vârstă înaintată;- războinic-


avansare în funcție.

APEDUCT- călătorie.

APICULTOR- hărnicie.

APLANA(A)- un conflict- veselie, eliberare de ceva(cineva).

APLAUDÂND- spectacol cu artiști consacrați.

36
APLAUZE- primești aplauze- te faci de râs, rușine mare;-
altcineva este primit cu- petrecere cu lăutari, moartea unui
artist.

APLECA(A TE)- peste ceva- întâlnire importantă, oaspeți de


seamă, obstacol îndepărtat.

APLICA(A)- decorațiuni- plata unor dobânzi, achitarea unor


datorii.

APOSTOL- văzând- înălțare spirituală, experiențe noi.

APUS- de soare- te vindeci de o boală gravă, realizări mari,


entuziasm în ceea ce întreprinzi.

APRINDE(A)- cărbune- câștig important, bani;- un cuptor-


noroc, afaceri profitabile;- un far- sfârșitul unor dificultăți
financiare;- făclie- proiecte noi;- focul- dificultăți în dragoste;- o
lampă- nașterea unui copil, botez, cununie;- o lumânare- succes
de durată;- becul- ajutor financiar;- țigara- proiecte finalizate;-
un felinar- moarte apropiată.

APROD- ți se întinde o cursă, trădare, martori mincinoși.

APROPIAT- cutremur- perioadă plină de dificultăți;- potop-


calamități;- examen- beneficii.

APROVIZIONARE- cu produse alimentare- prosperitate;- cu


lemne- achiziționarea unei case;- cu cereale- bani mulți.

ARA(A )- cu plugul pământ negru- moartea unei persoane din


familie;- pământ bun- bogăție, prosperitate, noroc în afaceri;-
pământ arid- sărăcie, ghinion în ceea ce întreprinzi;- teren
înverzit- beneficii majore, sănătate;- bărbat ținând de plug-

37
demnitate și onoare;- femeie ținând de plug- căsătorie
apropiată;- mai multe tarctoare- belșug, prosperitate.

ARAB- primești vești bune- sunt mai mulți- război, revolte,


grevă.

ARAC- de vie- boli ale organelor interne;- de fasole- pierzi un


cumnat;- ești bătut cu un- accident.

ARAT- ogor- hărnicie.

ARANJA(A)- o vitrină- ai admiratori, te poți îndrăgosti;- un


eveniment- logodnă, căsătorie;- flori colorate- viață lungă;- flori
albe- partener(ă) sincer;- flori roșii- iubire mare;- flori albastre-
nașterea unui băiat;- flori roz sau galbene- nașterea unei fetițe.

ARĂTA(A SE)- Dumnezeu- cel mai benefic semn, fericire,


spiritualitate.

ARĂTARE- depresie.

ARBALETĂ- încurcături amoroase, boală gravă a oaselor.

ARBORE- protecție, glorie, succes;- ars- griji, supărare mare;- pe


jumătate uscat- căsătorie anulată;- te cațeri în- depășirea unui
moment periculos;- cazi din- demisie, pierzi o funcție, imagine
proastă;- căzut- moarte;- doborât de trăznet- despărțire, divorț,
văduvie;- crescând- amărăciune, ceartă, teamă;- încărcat de
fructe- succes în activitate;- culegând fructe din- devii
moștenitorul unui străin;- acoperit de mușchi- belșug;- cu
crengi tăiate- nenorocire, dezastru;- cu ramuri rupte- membre
amputate;- rupt de la jumătate- decesul unei ființe iubite;- cu
frunzele căzute- muncă în zadar;- scos din rădăcini- primejdie,
ghinion;- doborât cu fierăstrăul- înfrunți dușmanii, proces
38
câștigat;- drept- avansare în funcție, descoperi un secret;- înalt-
funcție publică de prim rang;- iarna, încărcat cu flori și fructe-
prieteni adevărați, dragoste;- înclinat- juri stâmb, speranțe
deșarte;- înflorit- dragoste împărtășită, petrecere organizată,
bogăție;- înverzit- dragoste, sănătate, fericire;- mai mulți-
prieteni fideli;- mic- piedici, întâmplări mai puțin plăcute;- cu
fructe coapte- casă nouă, fericire, succes în afaceri;- în care
stau păsări- noroc, examene reușite, bucurie;- în care stau
păsări negre- mezalianță, denigrare, invidie;- stufos- protecție;-
cu crengi puține- dușmani doborâți;- singur pe un câmp-
moartea unui președinte sau om de stat;- mai mulți la rând-
schimbări în plan social;- tăind- dușmani biruiți;- tăindu-i
frunzele- înlăturarea persoanelor dușmănoase;- trăznit-
disperare, teamă;- uscat- pagubă, pierdere, amărăciune;- mulți
și goi- boli ale aparatului hepatic;- verde- onoare, petrecere,
reputație bună, noroc de bani, putere, cinste, bogăție.

ARBUST- boală a ficatului;- dacă este înflorit- vei avea gemeni.

ARC- sănătate, concubinaj;- a trage cu- ești consolat de o


persoană de sex opus;- de concurs- dragoste cu final nefericit;-
de alun- invidie;- întins- nestatornicie în dragoste;- rupt-
încurcături pentru îndrăgostiți, nesiguranță;- ținând în mână-
concurs câștigat.

ARCAȘ- noroc.

ARCĂ- sfârșitul greutăților.

ARCUȘ- petrecere, voie bună.

ARDE(A)- candelă- cununie, casă nouă;- mistuind- blestem


asupra familiei;- cu flacără mare- ghinion, eșec;- cu foc liniștit-

39
noroc pentru oamenii cinstiți, ghinion pentru leneși;- cu foc
mare- antren, veselie;- de cărbuni- câștig, belșug;- cu fum alb-
armonie, înțelegere în familie;- o casă nouă- schimbarea
locuinței, pentru cei ce nu au casă, cumpărarea unei case;-
lemne- situație stânjenitoare;- fără flacără- lacrimi, necaz,
tristețe;- mocnit- noroc material urmat de doliu;- patul- boală,
pagubă, văduvie;- în pârlitoare- noroc pentru oameni sărmani,
pierdere pentru cei bogați;- rădăcini de copaci- dezamăgire,
supărare, dezmoștenire, pierderea unor moșteniri.

ARDEZIE- câștig la loterie, noroc, abundență.

ARDEI- certuri în familie;- iute- boală de stomac, defăimare;-


verde- achiziționezi animale grase;- galben- operație estetică;-
roșu- preocupări excesive vis-a-vis de partea estetică a propriei
persoane;- grămezi de- abundență;- stricat- boală grea a
aparatului digestiv.

ARENĂ- ceartă, scandal, intervenția oamenilor de ordine.

ARENDĂ- dând- om fără principii;- luând în- înveți să renunți la


lupta care nu te avantajează.

ARESTA(A)- libertate;- contrabandist- reacționezi sub impulsul


momentului;- hoț de buzunare- te bucuri de eșecul cuiva.

ARGAT-tu ești- primești un cadou substanțial;- ai un- ești


cheltuitor(oare).

ARGILĂ- figuri de- ești hotărât;- galbenă- imoralitate, moravuri


ușoare, destrăbălare;- modelând- ești inventiv, faci proiecte ce
pot schimba lumea;- umedă- ai un coeficient de inteligență
foarte mare.

40
ARGINT- clopot de argint- boală, nenorocire, procese;- ai
obiecte din argint- lăcomie, zgârcenie;- vezi bijuterii de argint-
ești trădat de prieteni;- călimară de- timiditate;- cântărești-
protecție din partea unui om de stat;- ceas de- emoții pentru un
examen sau atestare, ești idealist;- cercei de- multă bârfă la
adresa ta;- cumperi un creion de- câștig neașteptat, profit
datorită unei vânzări;- casetă de- proiect finalizat;- monede de-
situație financiară bună;- inel de- căsătorie din interes;- icoană
de- noroc în ceea ce întreprinzi;- obiecte rotunde de- te înșeală
partenerul de viață;- patinat- pericol mare;- lingură de- faci o
cucerire în dragoste;- linguriță- ești ușuratic(ă);- lingou-
primești un ajutor nesperat;- lucrezi în- cineva îți solicită
ajutorul;- medalie- nu faceți risipă de energie, evitați bărfa;- o
singură monedă- pierdere, furt;- vas cu mulți bani- devii avar;-
cineva te plătește cu mulți bani- ascensiune profesională;- oală
de- căsătorie din interes;- platou de- schimbări neprevăzute;-
clarinet de- urmează o perioadă grea în viața ta, boală, procese
pentru moșteniri;- tabacheră de- acțiuni imprevizibile;- topești-
afaceri păguboase;- șaretă de- ești invidiat(ă);- văzând
strălucitor- îmbunătățire financiară.

ARGINTĂRIE- avariție, lene, plictiseală, zgârcenie, încăierare.

ARHIVAR- pierzi o moștenire.

ARHIVĂ- de documente- ceartă între moștenitori, apare un


moștenitor nou;- mergând la- ești repus(ă) în drepturile ce ți se
cuvin.

ARHIEPISCOP- ești- închisoare;- văzând- moarte apropiată;-


vorbind cu un- boală cronică.

41
ARICI- dând peste un- veste bună, biruință;- căzând peste un-
drum lung și anevoios;- văzând un- ești persecutat(ă) la locul de
muncă(pentru cei ce lucrează în domeniul militarizat), luptă,
ceartă, înfruntare;- stând- afaceri amenințate de faliment.

ARID- teren- sărăcie.

ARIE- tractoare pe- recoltă bogată;- combine în- belșug,


bunăstare.

ARIN- an agricol bun.

ARIPĂ- având- succes în afaceri, ascensiune profesională,


situație financiară bună, poziție socială bună;- cal cu aripi-
proiect de căsătorie;- de gâscă- bucurie, petrecere;- gâscă
bătând din- noroc, situație financiară extraordinară;- furnici cu-
neglijență la serviciu, concediere;- mâncând o- ți se căsătoresc
copii;- animal cu- câștig la loterie;- visând că ai mai multe aripi-
te lansezi în afaceri noi și profitabile;- visând că zbori- schimbări
benefice în viață.

ARLECHIN- ești- poți fi ridiculizat de colegii de serviciu;- privind


la un- ai admirator(oare) secret(e).

ARMATĂ- ești soldat- sărăcie, deznădejde, panică, disperare,


pericol, teamă;- ai un fiu în- datorită ambiției rezolvi anumite
probleme;- gata de luptă- devii risipitor;- în luptă- accident,
pericol de moarte;- în prima linie- ești prădat de hoți;- în
batalion mărșăluind- succes, participi la un eveniment
important;- învingătoare- lacrimi, necaz;- învinsă- mici
necazuri;- mergând- onoruri, demnitate, evenimente
deosebite;- recrut- ești afectat de problemele altora;-
recrutare- demitere dintr-o funcție;- plecând din- eșec,

42
supărare, lacrimi;- revoluție- probleme în căsnicie;- obținând
victorie- proces câștigat.

ARMĂ- albă- despărțire, divorț;- cumpărând- amestec în


problemele altora, vremuri grele;- de foc- ești avantajat, situație
favorabilă;- de vânătoare- eșec în afaceri, idei ce nu pot fi
materializate;- strălucitoare- protecție din partea unei rude;-
bărbat înarmat- schimburi profitabile;- purtând pe umăr-
stimă, respect;- amenințând cu- pierderi de bani, faliment;-
pierzând- lipsă de protecție;- bătrân purtând- protecție sigură;-
rănit de- avansare într-o funcție;- distrugând o- imposibilitate
de a te apăra;- văzând mai multe- tentații periculoase, ești
urmărit, proces;- visând- trezești interesul unor oameni
importanți;- văzând femeie cu- ai parte de afecțiune;- făcând
zgomot- ești laș și fricos.

ARMATOR- naufragiu.

ARMĂSAR- alb- pentru femei căsătorie, pentru bărbați cătănie;-


călărind un- desfrâu;- negru- femei ușuratice;- maro- bărbați
afemeiați;- visând mai mulți- pețitori.

ARMĂTURĂ- obstacole depășite, agitație.

ARMONICĂ- viață lungă, bucurii din partea copiilor.

ARMURĂ- ai- optezi pentru o profesie militară;- vezi cavaler în-


examen promovat.

ARMURIER- vremuri tulburi, conflict armat.

AROMĂ- simț- primești sfaturi proaste;- miros de plante


aromate- nu-ți poți atinge scopul din cauza unor intrigi.

43
ARS(Ă)- codru verde- moartea unei persoane tinere;- vagon-
călătorie întreruptă, eșec;- casă- moartea unui părinte;- cereale
arse- pagubă mare;- lan verde- îți este luat un drept de
proprietar.

ARSURĂ- pe mână- plan reușit;- pe față- defăimare;- pe picior-


vacanță amânată.

ARSENAL- neliniște sufletească, scandal, pierderi materiale.

ARTĂ- galerie de- putere, faimă, onoruri;- opere de- funcție


publică.

ARTICOL- în ziar scris cu litere negre- doliu în familie;- de


îmbrăcăminte- pericol depășit.

ARTILERIE- bombardament, dezastru, moarte colectivă.

ARTIFICII- foc de- decepție;- admirând- sprijin din partea unui


prieten credincios.

ARTIST- mai mulți- antren, bucurie, veselie;- pe scenă- primești


o veste de la un fost(ă) iubit(ă);- muzicanți- dialog malițios;-
pictor- produci rău cuiva;- sculptor- pedanterie.

ARUNCA(A)- ancora- speranțe îndeplinite;- cu pietre-


defăimare, supărare, reclamat de vecin;- grenadă- lipsă de
încredere în propria persoană;- tu te arunci de la înălțime- ești
întrecut într-o competiție;- din mașină- partener gelos;- într-o
apă mare- amărăciune, supărare, necaz.

ARVUNĂ- primești cadouri scumpe.

ARZÂND- banii- afaceri profitabile;- casa cuiva- intrigi;- casa


vecinului- schimbare de serviciu;- o casă nouă- despărțire
44
definitivă;- cravata unui bărbat- soția moare în accident;- focul
în cuptor de cărămidă- noroc;- foc mic în vatră- boală grea
dureri mari, nemulțumire.

AS- unul singur- vești bune;- mai mulți într-o mână- noroc,
bunăstare, schimbare de partener.

ASALT- asupra unui oraș- cutremur.

ASALTAT- de cineva- confort material;- noi asaltăm- luptă


politică.

ASASIN- ești considerat ruda săracă.

ASASINAT- un bărbat- ceartă, discordie;- un copil- atac de


panică, frică exagerată;- o femeie- incendiu devastator.

ASCENSOR- te afli în el- succese mărunte;- dacă stă- afaceri


sigure;- coborând- plan schimbat;- gol- pierderea poziției
sociale în care te afli;- urcând- plan reușit;- plin- arivism;-
văzând- planuri ambițioase sortite eșecului;- oameni coborând
din- ură.

ASCULTA(A)- un instrument muzical- optimism debordant;-


copii- ofertă fără suport;- imnul- călătorie de afaceri;- muzică
religioasă- emoții pentru un proiect;- un aparat-întâlnire
plăcută;- un școlar- dobândești un drept de proprietate.

ASCUNDE(A)- banii- boli ale sistemului nervos;- un obiect- ești


timid;- un secret- mari realizări în plan personal;- după dulap-
probleme financiare;- sub masă- faliment;- de cineva- secrete
dezvăluite.

45
ASCUȚIT- acoperiș- neplăceri, tristețe, amărăciune;- cuțit-
proiecte periculoase;- lamă- armonie în familie.

ASEDIU- treci printr-o perioadă critică;- unei cetăți- sistem


nervos echilibrat.

ASFIXIERE- boli ale aparatului respirator, astm.

ASISTA(A)- la o cununie- liniște sufletească;- la o evadare-


pierderi financiare;- la o executare- eșec în ceea ce întreprinzi;-
la o tâlhărie- comiți o eroare;- la un test- succes asigurat.

ASOCIERE- cu cineva apropiat- beneficii;- cu persoane false-


rivalitate, ură.

ASPIRATOR- invidie, dușmănie.

ASPRU- așternut- afacere bună, generozitate;- glas- schimbare


de serviciu.

ASISTA(A)- la o naștere- moarte;- la un deces- finalul unei


perioade proaste;- la un proces- noi litigii.

ASTM- consult medical.

ASTUPA(A)- un orificiu- trezești bănuieli;- o groapă- cumpănă;-


o sticlă- trebuie să faci economii.

ASTRONOM- privind spre astre cu telescopul- proiecte


îndrăznețe;- privind o planetă- elimini un dușman.

AȘTEPTA(A)- un eveniment plăcut- siguranță;- un tren- carieră


strălucitoare;- un prieten- ajutor necondiționat.

46
AȘEZA(A)- o căciulă- vești întârziate;- un scaun- musafiri
plăcuți;- un turban- ospăț.

ASTRE- strălucitoare- viitorul asigurat;- unul singur-


îmbunătățirea condițiilor de trai, viață frumoasă.

AȘTERNUT- de fân- boală de plămâni;- alb și apretat- surpriză;-


curat și moale- noroc.

ATAC- pericol.

ATACA(A)- te atacă animale sălbatice- frământări, evenimente


neplăcute, supărări în familie;- un monstru- supărare mare,
pericol imediat;- o pisică- femeie parșivă;- un câine- dușmani la
orizont.

ATÂRNA(A)- fructele în pom- belșug, câștig însemnat, perioadă


bună;- în cuier- câștigi simpatia celor din jur.

ATELIER- auto- drumuri scurte;- de ceramică- noroc;- lucrător


în- știri importante pentru toată lumea.

ATENTAT- plănuiești tu- ești o persoană negativă;- auzi de un-


accident auto.

ATENȚIONA(A)- pe cineva- intrigi;- cineva pe tine- veste tristă.

ATERIZA(A)- noi- nu suntem diplomați, probleme nerezolvate;-


cu avionul- schimbare în bine;- în condiții bune- schimbări
esențiale.

ATINGE(A)- un animal alb- sănătate;- un bărbat tânăr-


seriozitate, promisiuni îndeplinite;- un copil- pace sufletească;-
o cocoașă- noroc;- o femeie- lipsă de bunătate;- o floare-
fericire;- insecte- ghinion.
47
ATLET- aleargă-e nevoie de prudență.

ATRAS- de partenerul de viață- fidelitate;- de altcineva-


nestatornicie.

ATRĂGĂTOR(OARE)- locuință- bunăstare;- femeie- cunoștințe


noi;- bărbat- schimbare de domiciliu.

AȚĂ- împrăștiată și o aduni- secret bine păzit;- albă- puritate,


curățenie sufletească, vești de la distanță;- albă depănând-
călătorie frumoasă;-albastră- încurcături, călătorie neterminată,
pagubă in viitorul apropiat;- albastră depănând- secret
dezvăluit;- fir răsucit- scapi de griji;- fir lung- drum lung;- de
lână- drum cu peripeții;- neagră- lacrimi, deces;- răsucind cu
fusul- călătorești pe jos;- răsucită- schimbare din funcție;-
tăind- intrigi, bârfă, trădare.

AȚÂȚA(A)- pe cineva- conflict cu final tragic;- la scandal- ieși


bătut dintr-o încăierare.

AUR- l-ai moștenit- bogăție, dar și pierdere de bani, întristare;-


având- prietenie;- bijuterii frumoase- căsătorie;- broșă de- se
naște un copil;- cupă- necaz;- ac de păr- noroc;- cercei- griji,
temeri;- ceas de – succes;- ceas deșteptător- prudență;-
cruciuliță- aprecieri, laude;- cui de- preocupări majore;-
curmale de- căsătorie;- dai cuiva- pierzi averea;- găsești- câștig
impresionant;- dinte de- bani mulți, beneficii financiare;-
fabricând- ambiții aiurea;- fir de- cunoști oameni buni;- furând-
ceartă cu persoana pe care o iubești;- găsind- profit mare;- sapi
și găsești- fericire;- inel de- căsătorie;- ai în buzunare- invidie,
mânie,ură;- în cufăr- învață să fi chibzuit;- împărțind-
despărțire, discordie, dezbinare;- ai în pungă- faci lucruri bune;-
lingou- superi pe cineva care te protejează, îl dezamăgești;-
48
lucrând în mină de- ai tendința de face rău;- medalie de- vești
bune;- decorație- câștig financiar datorită unor merite;-
monedă- parșivenie, perversiune;- monede de- logodnă;-
monede numărând- probleme financiare, lipsuri, datorii;- bani
mulți de-ai puțin prieteni credincioși;- pierzând- partenerul de
afaceri te înșeală, te sabotează;- platou de- ai succes datorită
ambiției;- ușă de- vești proaste;- primești în dar- afaceri
nerentabile, supărare, viclenie, minciună;- praf de- boală;-
purtând- noroc;- fibră răsucită- renunță la afacerile care nu-ți
aduc profit;- salbă de- vei fi naș;- arzând cu flacără- fericire;-
găsind în nisip- viitor nesigur;- tabacheră de- chibzuință;-
topind- tandrețe;- pus în forme- nemulțumire.

AUREOLĂ- considerație și respect.

AURIU(E)- stilou- discuție în familie;- pantof- dragoste la prima


vedere;- planetă-căsătorie solidă;- peniță- devii scriitor;- sipet-
lăcomie.

AURORĂ- boreală-sfârșitul necazurilor, început benefic;-


privind- scandal urmat de o împăcare scurtă.

AUTOBUZ- alergând după un- îți pierzi locul de muncă;-


călătorind în picioare- amânarea unor afaceri;- din care
coboară călători- nesiguranță;- gol- timiditate, dragoste
neîmpărtășită;- urcând în aglomerație- cunoștințe noi;- trecând
pe lângă tine- alarmă falsă cu privire la ceva;- văzând-
propunere interesantă de la oameni importanți.

AUTOMAT- de cafea- viață de rutină;- de răcoritoare- viață


îmbelșugată.

49
AUTOMOBIL- având- veste bună, călătorie sigură și folositoare;-
îl alimentezi cu benzină- hărnicie;- caroserie de- preocupări
estetice;- conducând unul electric- îți iei destinul în propriile
mâini;- condus de altul- lașitate;- conduci unul de lux- reputație
proastă;- cumperi un-stimă și respect;- faruri de- situație sub
control;- frânezi brusc-oboseală;- frână de mână- autocontrol;
echilibru;- funcționează bine- realizezi mult prin muncă
proprie;- nefuncțional- probleme fără posibilitate de a se
rezolva;- primești cadou- datorii mari;- vânzând un- plata unor
datorii.

AUTOPSIE- asiști- totul îți merge prost, efecte negative ale unor
fapte pe măsură.

AUTORITATE- te afli în fața unei situații limită, conflicte


interioare, conciliere.

AUTOSTRADĂ- dreaptă- succes în afaceri;- având curbe-


complicații privind rezolvarea unor probleme;- mare- noroc,
izbândă;- trece prin câmpie- drum în viață fără dificultăți;-
strâmtă- abandon;- necirculată- proiect fără finalitate.

AUZI(A)- zgomot la ușă- oaspeți neașteptați;- lătrat de câine-


ceartă, necaz, dușmani;- animale urlând- cutremur de pământ;-
cântece- petrecere;- ceasul sunând- rezultate bune într-o
activitate;- fluier cântând- veste bună;- un glas răgușit- faci
selecție printre prieteni;- clopotul bătând- certuri, dușmănii,
veste de moarte;- cucuveaua- prevestire rea;- ecoul- îți vei găsi
partener;- o orchestră- moartea unui om de stat;- flaut-
participi la o înmormântare;- fluierat- veste proastă;- foc de
armă- veste bună;- gălăgie- nu face compromisuri;- glas de
copil-te bucuri pentru o căsătorie;- o harpă- vești bune;- câini
care latră- răutate, bătaie, dușmani, împușcături;- lovitură
50
puternică- moarte;- te strigă cineva- faimă, onoare, veste
bună;- orgă- revoluție, răscoală;- păsări cântând- zile senine;-
pocnituri- veste de departe pe care nu sperai s-o primești;-
sunet de clopoțel- deces în familie;- bătând toba- știri oficiale
din partea autorităților;- lupi urlând- afecțiuni cardiovasculare;-
scârțâit de uși- certuri, jigniri, calomnie;- melodie de vals-
neînțelegeri de amploare;- cocoșul la stână- căsătorie pentru
cei văduvi.

AVALANȘĂ- vezi- necaz, pericol mare, îți pierzi casa la


cămătari;- ești prins de- accident, fracturi, boli ale sistemului
nervos.

AVARIA(A)- o mașină- dorințe sexuale neîmplinite;- aparatură


casnică- dorințe neîmplinite;- televizorul- vrei să evadezi din
ceva sau de undeva.

AVEA(A)- copii mulți- partener de afaceri serios;- două inimi- îți


întâlnești sufletul pereche;- mașină roșie- ajungi la spital;- un
elefant-avere mare.

AVERE- că ai- dezamăgire în dragoste.

AVION- călătorind cu- noroc;- iei cina în- neîmpliniri,- deasupra


norilor- înălțare spirituală;- pilotând un- aspirații mari, proiecte
noi la locul de muncă;- prăbușindu-se- eșec în afaceri, probleme
cu autoritățile;- zburând- mici bucurii.

AVOCAT- bun- grijă, necazuri, temeri;- consultând- lipsuri,


mizerie, sărăcie;- frumos- câștigi o cauză;- în robă- mizerie,
faliment;- plecând- încurcături;- tu acuzi- ești sedus(ă);- tu
aperi- lipsă de încredere;- tu ești- succes, beneficii, nume și
renume.

51
AVORT- asistând- proiecte blocate;- o femeie face- boală
cronică;- provoci un- nefericire, boală.

AVUȚIE- te lauzi cu- dezbinare, ceartă, scindarea unor societăți


comerciale.

AZIL- ești la- primești un avertisment;- căutând- ai nevoie de


ajutor;- găsești- primești ajutor;- pleci dintr-un- regrete;-
vizitând un- neînțelegeri cu părinții sau șefii.

AZVÂRLI(A)- cu un obiect contondent- imprudență;- cu apă


caldă- bârfești;- cu apă rece- ești milostiv;- cu un lemn-
neînțelegeri în familie;- cu fecale- câștig substanțial;- cu flori-
efort foarte mare;- cu fructe- belșug;- cu grâu- noroc;- cu orez-
fericire;- cu știuleți- dificultăți trecătoare; cu un scaun-
aversiune;- cu urină- înlături dușmanii.

52
B

BABĂ- gârbovită- vreme rea, va ploua;- la horă-veste


mincinoasă;- moartă- negură, ploaie, grindină;- cu fața
însemnată-belșug, avere;- văzând- vreme schimbătoare.

BAC- schimbare de domiciliu.

BAGAJ- abandonat- vizita unor prieteni;- căutăm- caracter


bun;- găsit abandonat- sinceritate;- greu- cheltuieli
neprevăzute, greutăți financiare, nedreptate,- mare- ne
așteaptă mari schimbări;- mic- datorii, greutăți , probleme;-
multe și grele- sărăcie;- pierdem- frustrare, teamă,
nesiguranță;- puse grămadă- încercăm să părem ceea ce nu
suntem;- pierdut- lipsă de sinceritate.

BAIE- costum de- labilitate psihică;- curățind- luciditate;-


făcând- scandal la o petrecere;- ne spălăm- depășirea
dificultăților;- fierbinte- egoism;- fierbinte la picioare-
entuziasm;- goală- eșec;- în apă curgătoare- avere, belșug,
bunăstare;- în apă limpede- prosperitate;- în apă călduță-
decesul unui prieten sau al unui părinte;- în apă limpede și
rece- sănătate;- în apă murdară- pericol, moarte apropiată;- în
apă tulbure- sănătate șubredă;- în lac- fericire;- în cadă-
sănătate;- în mare- fericire;- la picioare- nostalgii, regrete;- în
apă sărată- boală de stomac;- apă colorată- entuziasm;- foarte
fierbinte- fapte care atrag disprețul celorlalți;- foarte rece-
dușmanii fac front comun, ceartă, discordie, control al
organelor de stat;- cu săpun- reînnoirea unei vechi relații;-
stând mult timp în- sănătate.

53
BAIERĂ- de lână- oboseală;- de mătase- activități
mulțumitoare.

BAIONETĂ- purtând- vei călători departe;- vezi- răzmeriță.

BAL- dansând în grup- călătorie anevoiaosă, dureri de cap,


obstacole;- te împiedici dansând- anularea unor proiecte
importante;- dansând cu iubitul(a)- relație solidă;- dansând cu
alții- gânduri erotice;- dans între prieteni- prieten norocos;-
mascat- ipocrizie, supărare, viclenie;- participând la- veselie,
indiferență;- sală de- stări emoționale care vă pun pe gânduri;-
sfârșit de- amor ascuns, adulter;- văzând- intri în posesia unei
moșteniri.

BALAMA- prinzând- aștepți un răspuns favorabil;- scoțând-


amărăciune, tristețe.

BALANȚĂ- ai- hotărâre juridică, suspiciune eliminată,


înșelăciune din partea noilor prieteni;- folosind-o- elucidarea
unor probleme;- văzând- ești înșelat.

BALAUR- te atacă- fermece;- te aleargă- frică neîntemeiată;-


care vorbește- ești disprețuit;- cu mai multe capete- ești
cooptat într- o afacere care te va face bogat;- văzând- dușmani
periculoși;- visând- nu fii necinstit, vei plăti cu vârf și îndesat.

BALANSOAR- ai- dușmani periculoși;- stând în- boală grea.

BALCON- stai în- succes trecător, false onoruri;- acoperit cu


flori- surpriză plăcută;- cu un steag- viitor sigur;- avănd- stimă,
onoare;- stai cu cineva de sex opus- situație materială bună,
înbunătățirea unor relații;- colivie cu păsări în- te exprimi greu;-
prăbușindu-se- pericol, catastrofă;- stai singur în- treci

54
neobservat în cercul de cunoștințe;- oameni de stat salută din-
vești importante;- deteriorat- remușcări, regrete.

BALDACHIN- recunoaștere, protecție, glorie.

BALEGĂ- murdar de- bani, noroc;- uscată- belșug;- grămadă-


trai ieftin.

BALENĂ- stând pe- pericol, boală, vehicul avariat;- te temi de-


drum nou în viață;- te înghite- faliment, disperare, pesimism;-
privind-o- afli despre boala unei cunoștințe.

BALNEARĂ- stațiune- te vindeci de o boală gravă.

BALON- având- agitație, nervozitate, înbolnăvire;- aterizând-


succes efemer;- de săpun, se sparge- fericire iluzorie;- nacelă
de- drum lung și periculos;- pentru copii- necazuri mărunte;-
colorat- vreme bună;- plutind- lipsă de respect;- zburând-
avansare, profit, câștig neașteptat.

BALTĂ- baie în- fericire aparentă.

BALUSTRADĂ- vezi în bunăstare- protecție;- vezi stricată-


pericol iminent;- te sprijini de- protecție.

BAME- gătind- ceartă, amăgire;- mâncând- sănătate, faci un


compromis.

BANANĂ- cumpărând- bucurie;- mâncând- instincte sexuale.

BANCĂ- de lemn- propuneri rușinoase;- din biserică- căsătorie;-


de fier- echivoc;- de piatră- câștig, propuneri avantajoase;- pe
care te așezi- afaceri bănoase, acumulezi cunoștințe noi.

55
BANCĂ- faci împrumut- prevestire rea;- ieșind cu banii din-
achiziții bune;- faci o depunere- lașitate;- faci depozit-
nesiguranță;- jefuită-vizita unui prieten;- ni se fură banii
depuși- încearcă să devii mai generos;- retragi sumele depuse-
poziție socială neschimbată;- nu ți se acceptă să-ți retragi banii-
ești compromis.

BANCHER- întâlnire la nivel înalt.

BANCHET- întâlnire spirituală;- participând la- prieteni noi;-


prezent la un- rivalitate în dragoste;- visând- afaceri noi.

BANDAJ- la genunchi- tratează lucrurile cu mai multă


seriozitate decât până acum;- la mână- te îmbolnăvești;- vezi la
altcineva- boală gravă.

BANDEROLĂ- având- dubii, indecizie, nestatornicie;- purtând-


nesiguranță în plan sentimental, teamă de trădare.

BANDIT- îți iese în cale- faci avere;- îl alungi- pierzi averea;- te


atacă- onoruri, faimă, bogăție;- amenințând cu cuțitul- pericol
iminent;- jefuind o bancă- vizita unui prieten;- jefuiește o
femeie- ai admiratori;- mai mulți- sentimente nesigure.

BANI- strângi- lăcomie;- cineva îți dă- ceartă;- tu dai bancnote-


stabilitate financiară, prosperitate;- adunând- pierderea averii;-
arunci- necazuri neînsemnate dar care îți produc neplăceri;-
ascunzi- influență negativă;- bancnote- bucurii, câștiguri;-
capeți- excursie în străinătate;- parteneriat pentru bani-
tensiuni, agresivitate, comportament neadecvat;- câștigi-
nesiguranță în plan sentimental;- îți fură- ai darul de a exagera;-
cheltuind- câștiguri majore;- cheltuiți fără noimă- te așteaptă
ruina;- dai de pomană- perioadă financiară bună;- ai datorii-

56
reluarea unei vechi relații;- dai bancnote noi- stabilitate
financiară,prosperitate;- dai monedă-
amărăciune,supărare,tristețe;- de aur- faimă;- de aramă-
oboseală, epuizare;- de argint- afaceri profitabile;- falsificate-
greutăți financiare;- furând- rușine, umilință, josnicie;- găsind-
pierderi;- găsind acasă- schimbare în bine pe toate planurile;-
găsind pe un drum- scapi de greutăți;- găsind dar nu-i iei-
acțiuni ilicite;- vrei să-i iei dar te vede cineva- bârfe, calomnii,
ultraj;- găsești o grămadă- onoare, imagine bună;- iei de la
morți- asasinat, război;- luând din cutie- tensiuni între părinți și
copii;- împărțind- câștig meriat dintr-o asociere;-
împrumutând- griji materiale, încurcături, decepție
sentimentală, depresie;- primești în dar- călătorie în
străinătate;- restitui- ești sigur pe tine;- sac cu- deziluzie,
supărare;- monede multe- discordie;- mulți văzând- funcție
militară, bogăție neașteptată:- numărând bancnote- bogăție
neașteptată, câștig la cărți;- dai unui orb- faci ceva nesăbuit;-
pierduți- angajament asumat;- pierzi tu- speranțe în zadar;-
câțiva- noroc;- primești pachete de- cheltuieli mari, jigniri,
risipă;- portofel plin cu- scapi de necazuri;- restitui cuiva-
achiziții valoroase;- restitui în monede- suspiciune;- salvezi de
la un incendiu- grijă financiară;- ți se dau de pomană- succes
profesional, nașterea unui copil, casă nouă;- văzând teancuri-
bucurie, veste bună;- monede făcând zgomot- lacrimi, necaz,
supărare mare.

BARBĂ- albă- putere, statornicie în principii, prestigiu,


demnitate, onoruri;- având- primejdie de moarte;- mulți
bărboși- ești prigonit și urmărit;- blondă- idei bune;- căruntă-
supărare, întristare, umilință;- femei cu barbă- decesul cuiva
drag;- răsucită- pierderea averii la joc de noroc;- lungă- proces
câștigat, ești cinstit și admirat;- lungă ai tu- ai scăpat de
57
necazuri;- falsă- sănătate șubredă;- altcineva are- ieși învingător
dintr-o confruntare;- o ai tu și este neîngrijită- autoritarism,
pagubă mare;- încâlcită- dezordine în viață;- frumoasă și mare-
noroc, izbândă, putere, speranțe împlinite, rezultate bune în
plan profesional;- mică și neîngrijită- mizerie, dispreț, sărăcie,
iluzii pierdute;- murdară- lene, nepăsare, indolență;- neagră la
cineva- câștig la jocuri de noroc;- neagră și scurtă ai tu-
trădare;- neagră și mustăți negre- eforturi majore încununate
de succes, muncă multă, epuizare;- nepieptănată- acțiune
reușită;- rasă pe jumătate- văduvie;- rasă- pagubă mare,
ghinion, nenorociri, încurcături;- roșie- compromitere, minciuni,
complot;- foarte scurtă- succes temporar;- spălând-o- boală,
lacrimi;- spălând la alții- nemulțumire, insultă, jigniri;- spălând
și mustața- efort susținut, tristețe;- nu ai și visezi că ai- proiecte
noi, cercetare, ingeniozitate;- văzând la altul în vis deși nu are-
autocontrol, victorie într-o confruntare, proces câștigat,
recomandări bune.

BARCĂ- cumperi o- moarte, pericol apropiat;- având- datorii


făcute de copii;- călătorind cu- reluarea unor negocieri cu
rezultat bun;- balansându-se- lipsă de ocupație;- excursie cu-
primești vizite;- înnecându-te- sfârșitul unei relații de iubire;-
intră în port- muncă răsplătită;- plutind- schimbare de
domiciliu, situație critică din care ieși triumfător;- naufragiu-
speranțe neîmplinite;- pe apă liniștită- căsătorie, viață liniștită;-
pe apă învolburată cu cer senin- sfârșitul ghinioanelor;- pe lac-
stimă și respect din partea oamenilor;- pe pământ- ai ratat o
șansă;- pescar în- viitor strălucit;- pe valuri- croazieră;- pilotezi
o- probleme în familie, dorințe împlinite;- răsturnată- veste
importantă de la distanță mare;- scufundându-se- dușmănie,
invidie, intrigi;- stând în- bucurie, veselie;- văzând- botez,
logodnă, nuntă.
58
BARDĂ- miscări sociale, proiecte îndrăznețe.

BAREM- depășind- datorii mari.

BARICADĂ- văzând- neînțelegeri, primejdie.

BARIERĂ- stând la- proiect întârziat;- se ridică- obstacole


depășite;- ruptă- greutăți mari pe care nu le poți depăși.

BAROMETRU- escrocherie, înșelăciune.

BAROS- având- jaf, crimă.

BARZĂ- în cuib- botez, nuntă, petrecere;- în zbor- ești temerar;-


pe câmp- cerere în căsătorie;- mai multe în cuib- bucurie,
câștig;- stă în picioare în cuib- noroc;- pereche- căsătorie
apropiată;- rănită- supărare;- stând într-un picior pe câmp-
boală, perioadă grea;- zburând- afacere nerentabilă;- stol de
berze- vești bune, afecțiune, călătorie.

BASMA- neagră- doliu;- colorată- căsătorie;- cu ciucuri- afaceri


cu textile.

BASM- ascultând- noroc;- citind-timp pierdut, ghinion.

BASTION- construind- siguranță;- dărâmat- pierderi;- văzând-


prudență

BASTON- având- sănătate;- găsind- ai parte de eșecuri- lovind


pe cineva- nedreptate;- în ambele mâini- prudență;- te sprijini
în- accident rutier, boală;- rupt- pierzi o proprietate;- îl arunci-
scapi de griji.

BATE(A)- amanta sau amantul- relație tensionată;- bărbatul-


homosexualitate;- copiii- ești fire agresivă;- cu ciocanul- familie
59
fericită, afaceri prospere;- clopotul- dușmănii, invidie, necazuri;-
covoare- vești de la frați;- la geam- infidelitate;- pasăre albă din
aripă- noroc;- o femeie- viață dezordonată;- vântul- ceartă în
familie, scadența unei plăți.

BATERIE- de ceas- aniversare;- de mașină- boli ale ochilor;- de


tractor- drum greu.

BATISTĂ- albă- întâlnire plăcută;- din dantelă- ceartă, necaz;-


colorată- lipsuri;- de mătase- te îndrăgostești;- cu dungă
neagră- doliu;- multe- ești ahtiat după funcții;- văzând la
cineva- ești avansat.

BAZAR- mergi în- nervozitate;- cumperi din- hotărâre pripită


care te dezavantajează.

BAZIN- cu apă- vei fi fericit;- cu apă tulbure- griji, necazuri;-


oameni dezbrăcați în- faptă rușinoasă urmată de scandal;- gol-
sărăcie.

BĂCĂNIE- cumperi din- acalmie;- te întâmpină băcanul-


supărare;- închisă- eșecuri, nerealizări;- mergi la- succes în ceea
ce întreprinzi.

BĂIAT- se naște- bucurie;- bătându-se- ești preocupat de


fleacuri;- certându-se- partenerul nu-ți mai arată afecțiune;-
jucându-se- bucurii mari;- botezând- ești o persoană impulsivă;-
îl hrănești- sentimente nobile;- mic- suferi din dragoste;- rebel-
trebuie urgentata finalizarea unei afaceri.

BĂIEȘ- nefericire.

BĂLĂRII- în grădina cu flori- ești confuz;- pe ogor- dificultăți.

60
BĂLEGAR- dezonoare, familie dezorganizată.

BĂLTOACĂ- piedici.

BĂRBAT- arând- realizezi ceea ce ți-ai propus;- îl atingi-


seriozitate;- bătrân- cineva îți face confidențe;- beat- speranțe
zadarnice;- blond- ești încrezut;- brunet- oameni lingușitori;-
lenjerie de- ofertă avantajoasă- adus de spate- ești înșelat;- cu
cocoașă- șiretenie;- costum de- prieten serios;- muncește din
greu- bani, noroc;- frumos- speranțe împlinite;- gol- auzi de o
moarte;- gras- beneficii;- înalt- gelozie;- ai încredere într-un-
risc major;- matur- izbândă;- infidel- ești absolvit de
răspundere;- mulți- protecție, onoare;- mort- depășești toate
greutățile;- cinstit- perioadă bună;- persecutat- ai parte de
șansa vieții;- papuci de- relație sentimentală de durată;- pantofi
de- loc de muncă bun;- faci amor cu un- moartea cuiva;-
puternic- ambiții din cauza cărora speranțele îți sunt
spulberate;- roșcovan- trădare;- sandale de- poveste de
dragoste scurtă dar foarte frumoasă;- sănătos- carieră
strălucitoare;- scund- cucerire, satisfacție;- șchiop- plăcere,
deșertăciune;- sforăind- ești apreciat de cei din jur;- slab-
sărăcie;- spate de- schimbări profesionale;- abdomen de- suferi
de lene;- șantajat- ai nevoie de afecțiune;- tânăr și arătos-
invidie, dificultăți, rivalitate;- tânăr studios- viitor strălucit;-
pijama de- sănătate șubredă, supărare;- visând un- prieteni
deosebiți, ți se satisfac anumite dorințe.

BĂRBIER- mergi la- înșelăciune, discuții sterile;- tu ești- teamă,


frică de ceva sau de cineva.

BĂRBIERI(A)- pe cineva- provocare;- tu te bărbierești- pierzi


bani, ești executat de autorități financiare(bănci, finanțe).

61
BĂRBOȘI- bărbați- ești urmărit;- preoți- prigonire.

BÂRFI(A)- ești subiect de bârfă- vei fi aclamat și respectat, ai


parte de onoruri și stimă;- tu bârfești- acorzi prea multă atenție
unor oameni neînsemnați.

BĂTAIE- între bărbați- neînțelegeri în familie;- între femei-


invidie;-asistând la o- însănătoșire după o boală grea;- de
inimă- te îndrăgostești;- de clopoțel- moarte;- de clopot- veste
bună;- de păsări- tachinare între iubiți;- de pendul- inspiri
încredere celor din jur;- în ușă- vești surprinzătoare;- între
băieți- ai nevoie de afecțiune.

BĂTĂLIE- auzind de o- supărare, tristețe;- pe un câmp- boală,


necaz;- câștigată- succes imediat;- povești depre o- probleme
cu poliția;- între oameni- ceartă;- între oști- boală;- pierdută-
necazuri, supărare;- într-o vale- norocul va apărea în viața ta;-
văzând- supărare;- visând o- ți- e frică de greutățile vieții.

BĂTĂTOR- ceartă, uneltire.

BĂTÂND- albuș de ou- noi afaceri;- un copil dezbrăcat- faci


fapte rușinoase, proces;- inima- veste bună;- niște necunoscuți-
ai parte de răutăți din partea oamenilor;- un măgar-
amărăciune, tristețe;- toba- boală ușoară;- copilul tău- ești
nedreptățit;- cuie- momente de nefericire.

BĂTĂTURĂ- în jurul casei cu alei de flori- căsătorie apropiată;-


păsări în - vești bune, proiecte de călătorie;- animale în- bani,
belșug;- horă în- moartea unui prieten.

BĂTĂTURI- având la mâini- pierderi materiale;- la picioare-


viață grea;- scoțând- obstacole depășite;- văzând- muncă grea
fără beneficii.
62
BĂTRÂN- în casa ta- înțelepciune, sfaturi bune, muncă
răsplătită;- beat- eșec, nesiguranță;- bogat- promisiuni
nerealizate;- bolnav- te adaptezi unei situații;- tu ești- protecție
surprinzătoare;- cu barbă scurtă- boală, pagubă, supărare;-
mort- beneficii, satisfacții, împlinire;- arestat- dragoste mare;-
sărman- scapi de frământări;- slab- lipsuri, sărăcie;- rege,
împărat- succes personal;- vagabond- deprimare;- văzând-
îmbolnăvire, pagubă, datorii, călătorie în pierdere;- văzând mai
mulți- primejdie.

BĂTRÂNĂ- ești- bogăție, fericire, înțelegere, siguranță,


statornicie;- vezi o- drum întrerupt, prevestiri rele;- femeie-
persoanele dragi sunt bârfite;- vrăjitoare- proiect ce nu se va
finaliza niciodată;- mai multe- schimbare în bine;- o bătrână-
temeri nejustificate.

BĂTUT- fier- persoană ironică.

BĂȚ- ții în mână- ceartă;- lovești cu un- sănătate.

BĂUTURĂ- ai multă- caracter slab, pierderi de bani, sărăcie;-


amestecând- falsitate;- bând- supărare;- cu gust amar- boală;-
mirosind a- desfrâu, plăcere intensă, nestatornicie;- în vas de
argint- noroc;- primind- biruință;- văzând- greutăți depășite;-
visând- sărăcie mare, nefericire.

BÂLCI- cleveteli- exprimare fără noimă.

BÂND- din cană- veste bună;- din izvor- împrejurări favorabile;-


lapte- noroc;- din pahar- petrecere.

BÂRFĂ- a fi- răsplată în curând;- auzi- pedeapsă, cel ce bârfește


va avea un necaz.

63
BÂTĂ- cineva lovește cu o- respect, stimă din parte
cunoscuților.

BÂTLAN- norocul unui prieten.

BÂZÂI(A)- țânțarul- vei fi bârfit.

BEA(A)- băutură spirtoasă- sărăcie, boală a sistemului nervos;-


apă- sănătate, prosperitate, căsătorie;- apă limpede- liniște și
pace;- apă caldă- boli mintale;- apă murdară- nu te amesteca în
treburile altora;-din fântână- iubire împărtășită;- bere-
călătorie, odihnă, profit;- bragă- sănătate;- cafea- distracție;-
cafea amară- veselie, prieteni noi;- cafea dulce- ești cooperant,-
ceai- iei atitudine;- din cană- veste bună;- din vas de cristal-
onestitate, loialitate;- din izvor- liniște sufletească, vindecare;-
din pahar- veste bună;- din sticlă- secrete dezvăluite;- din
ulcior- petrecere;- lapte- fericire;- lapte din cană- câștig;- apă
din puț- sănătate;- limonadă- veste bună din străinatate;- oțet-
pagubă supărare;- vezi un porumbel bând apă- ajutor divin;-
spirt- boală grea;- vin- bătaie, ceartă, scandal;- vin roșu-
bucurie, sănătate;- țuică- boală grea, necazuri, amărăciune,
pericol apropiat.

BEAT- bătrân- nesiguranță;- femeie- insultă;- cineva umblând-


boală;- visând că tu ești- sănătate, călătorie reușită.

BECI- frumos aranjat- prosperitate;- în dezordine- primejdie;-


murdar- atenție la ce vei face;- bine aprovizionat- bucurie;-
umed- ești compromis;- curat- prosperiatate;- murdar- sitiuație
critică;- îl vezi în dezordine- pericol.

BEHĂI(A)- mai multe animale- greutăți;- o oaie-dificultăți;- mai


multe oi- noroc, înlăturarea unor obstacole.

64
BEJ- haine- viață monahală.

BERĂRIE- lene.

BERBEC- berbeci care se bat- călătorie reușită;- behăind-


nașterea unui copil;- gras- bunăstare;- negru- dușmani, boală
grea;- luptându-te cu el- ceartă, scandal;- cu coarne mari-
dușmani aprigi.

BERE- amară- câștig nesigur;- blondă- veste;- halbă de-


petrecere, voie bună;- neagră- bani, venituri mari și sigure;-
bând- muncă profitabilă;- tulbure- boală grea, supărare, nuntă
de necaz.

BETEALĂ- din fir de aur și argint- nuntă, cununie, căsătorie


fericită;- văzând dar nu cumperi- osteneală.

BETON- afaceri stabile , succes, prosperitate.

BEȚIE- belșug, longevitate, sănătate.

BEȚIV- în restaurant- depresie, psihoză;- pe stradă- bani


pierduți aiurea;- tu ești- câștiguri neînsemnate;- cântând- ești
complexat;- care doarme- muncă de mină;- în șanț- te
îmbolnăvești;- mai mulți- noroc, voie bună;- violent- confuzie,
nestatornicie.

BIBELOU- cumperi- sentimente nesigure;- din porțelan- cinste,


onestitate, demnitate;- văzând undeva multe și colorate-
supărare mare, accident, litigii.

BIBLIE- având- înțelepciune;- o deschizi- vești importante;-


jurând pe-viitor nesigur;- văzând-o închisă- deces, doliu.

65
BIBLIOTECĂ- impunătoare- procese tărăgănate;- goală- lașitate,
letargie;- plină cu cărți- împliniri, succes, ascensiune socială;-
publică- ești responsabil;- particulară- înțelepciune, demnitate.

BICI- având- viitor strălucit, se apropie o perioadă de realizări


pe toate planurile;- pocnind din- bani mulți;- privindu-l-
destrăbălare, lux trecător, nestatornicie.

BICICLETĂ- ai o- te căsătorești curănd, tandrețe, respect;- pleci


într-o călătorie- cheltuieli majore însoțite de regrete;- mergi pe
asfalt- proiect reușit;- pedală de- realism, siguranță;- pedalând
repede- bani, afaceri norocoase;- cu dinam- încăpățânare, lipsă
de încredere, nervozitate;- repari o – mare sensibilitate;- te urci
pe- încredere în propriile forțe;- văzând o- afacere rentabilă.

BICIUIND- pe cineva- intrigi, luptă pentru putere, regim politic


înlăturat.

BICIUȘCĂ- ești ușuratic și lipsit de caracter.

BIDINEA- îți cumperi o- cadouri valoroase;- curată- cadou


impresionant;- în bunăstare- afaceri în străinătate, bogăție;-
murdară- îți pierzi timpul cu oameni fără minte;- văruind- îți
muți domiciliul.

BIDEU- câștig însemnat.

BILĂ- viitor nesigur, teamă de schimbare.

BILET- cumpărând de loterie- câștig la jocuri de noroc;- de


călătorie- ești curajos și temerar.

BILEȚEL- de dragoste- ești invitat la o petrecere cu fast.

66
BILIARD- joacă cineva- afaceri rentabile, beneficii majore;- tu
joci- treci ușor peste eșecuri;- bile de- va trebui să depășești
multe obstacole;- privind cum joacă cineva- situații periculoase,
lipsă de seriozitate;- pariezi pe un joc de- ești forțat să
înstrăinezi o afacere.

BIJUTIER- autorizat-ești pregătit să dai sfaturi pertinente;-


corect- angajament pe termen scurt;- evreu- ești amestecat în
acțiuni ilicite și primejdioase;- într-un magazin- decizii pripite
care preced pericole.

BIJUTERIE- ai o- primești o pedeapsă meritată;- ascunzi o-


jigniri, bălăcăreală, cuvinte nepotrivite;- broșe- sarcină;-
primești- bani;- cercei-noi prietenii;- cercel rupt- prieteni buni
dar foarte departe;- cumperi o- pierderi de bani, eșec;-
descoperi într-o groapă- mai trebuie să te cultivi ;- inel și
verighetă pe același deget- desfacerea căsătoriei;- două inele
cu piatră pe un deget- două căsătorii;- de aur- căsătorie, avere;-
de argint- oameni falși;- din metale neprețioase- trăiești
modest;- distruse- lipsă de încredere, frustare;- false- falsă
competiție, lingușire, lipsă de respect;- găsim o- tentații
periculoase;- găsim mai multe- afaceri profitabile, an agricol
bun, recolte bogate;- murdare de pământ- probleme în afaceri,
ghinion;- le primești în dar- afaceri profitabile, achiziționarea
unor obiecte utile;- pierzi o-pagubă;- primești de la cineva
drag- ești înconjurat de oameni falși;- purtând mai multe-
situație financiară stabilă, devii bogat;- rupt(e)- lipsuri, sărăcie;-
vezi multe și frumoase- surpriză extraordinară în plan material.

BINECUVÂNTA(A)- papa- ascensiune în plan profesional;- un


cardinal- experiențe noi în plan profesional;- episcop- se succed

67
evenimente fericite în viața ta;- pe cineva- fericire, bucurie;-
preotul- primești sfaturi pe care nu le dorești.

BINOCLU- ai un- împrumut cu dobânzi foarte mari;- privind


prin- ești înșelat de partener, îți pierzi vederea puțin câte
puțin;- văzând pe altcineva privind prin- revelație cu privire la
ceva ce te frământă, îndeplinirea dorințelor, reușesti să plătești
o dobândă la timp.

BIRURI- ai de plătit- ești urmărit de către oameni de stat;- le


plătești- câștigi un proces împotriva statului.

BIRJĂ- o conduci tu- realizări apropiate;- conduce birjarul-


demersuri zadarnice, momente ratate.

BIROU- stai la birou de scris - veste care te deprimă;- altcineva


stă- este timpul să-ți ții gura, altfel îți vei pierde slujba;- ești
invitat într-un- alarmă falsă cu privire la ceva;- cazi în- sănătate,
greutăți depășite.

BIRT- intrând în- scapă de prietenii lingușitori;- văzând- știri noi


care te bucură.

BISCUIȚI- văzând mulți- sănătate, mici câștiguri;- mâncând-


primești vizite neașteptate, știri care te mâhnesc;- tu prepari-
prieteni noi, achiziționarea de obiecte de uz casnic.

BISERICĂ- asculți predica în- ești amenințat cu concedierea,


poziție nesigură;- mergând la- cineva te ocrotește, calm, liniște,
speranțe îndeplinite, protecție divină;- arzând o- moarte,
nenorociri;- vezi un băiat în- devii impulsiv;- clopote bătând la-
frământări;- dărâmată- ceartă, moarte, prevestiri rele;-
dărăpănată- ghinion, necaz;- femei stând în- faci imprudențe,
întreprinzi ceva cu consecințe nefavorabile;- ieși din- scapi de
68
complicatii;- intrând în- neliniști, temeri;- te rogi în- scapi de
necazuri;- te rogi în genunchi în- împliniri, dorințele ți-au fost
îndeplinite;- în fața altarului- întreprinzi ceva ce produce efecte
grave;- mare- dispute de ordin religios;- orgă în- nesăbuință;-
stăm la distanță- deziluzii;- preot- acționezi după planurile
altora;- privind o- fericire;- te rogi la icoane în- eliminarea
tuturor dificultăților, comfort psihic;- vezi cum se dărâmă- boli
mintale , nebunie, moarte;- trecând pe lângă- bârfe;- privind de
la intrare- ești compătimit și puțin mângâiat,- văzând în
trecere- război, cataclisme, mare primejdie;- stând în curtea
unei- noroc;- visând- înălțare sufletească;- zidești o- cineva
renunță la celibat.

BISTURIU- ai un- junghi, răceală, gripă, dificultăți foarte mari;-


ținând în mână- fermitate;- văzând- sănătate șubredă.

BIVOL- câștig foarte mare;- ai un- muncă în zadar;- mai mulți-


succes, faimă, profit;- se scoală de jos- ieși din sărăcie, faci
profit mare în afaceri.

BLAGOSLOVIRE- din partea cuiva- bucurie mare; -din partea ta-


moartea unei ființe iubite.

BLANĂ- ai- te îmbogățești;- albă- te cerți cu un prieten;-


cumpărând- boală de plămâni, biruința dușmanilor;- îmbraci o-
implicări benefice;- vezi în vitrină- realizări mari;- scumpă-
conflict emoțional;- neagră- idei fanteziste, exagerări;- oferi
cuiva- îți asumi anumite riscuri atunci când nu e cazul.

BLAZON- demnitate, onoare.

BLÂND- tu ești- generozitate;- altcineva este- altruism;- vânt-


plăceri în dragoste.

69
BLESTEM- cineva te blesteamă- ghinionul aceluia;- tu ești cel
care- acțiune cu consecințe grave;- al unui mag- ești atenționat
cu privire la o primejdie mare.

BLEU- haine- sinceritate, candoare, liniște.

BLOCA(A)- un dulap- obstacol mic;- o ușă- obstacole mari.

BLOCAJE- financiare- siguranță în afaceri;- psihice- boli


neurologice, împăcare pentru cei certați cu părinții.

BLOND(Ă)- păr- faci compromisuri;- perucă- excentricitate.

BOABE- de cereale- timp pierdut;- de fasole- ceartă în familie


sau cu cunoștințele sau prietenii;- de porumb- situație
materială bună;- macini- prosperitate, succes, fericire.

BOARFE- murdare- mutare în altă localitate, schimbări majore,


nu în bine.

BOB- aluneci cu el pe pârtie- scapi de griji;- câștigi un concurs-


schimbi profesia;- te accidentezi cu- fracturi de oase.

BOBOC- de floare- dragoste;- de rață- bucurii mari.

BOGAT(Ă)- ești- supărare;- bătrân- nesiguranță, îndoială;-


tânăr- sentimente nesigure;- femeie- trădare;- rudă- te superi.

BOGĂȚIE- având- ești amenințat de boli, pierderi materiale;-


obținută în urma unor jocuri de noroc- trebuie să-ți depășești
timiditatea;- indiferent la- ascensiune în plan profesional;-
invidiezi pe cineva pentru- perioadă grea din toate punctele de
vedere;- renunți la- îngrijorare, temeri, nesiguranță.

70
BOLBOROSI(A)- un lichid într-un vas- mici beneficii;- apa în
interiorul pământului- incendii, explozii.

BOLOVAN- prăvălindu-se- bucurii scurte;- bucăți dintr-un-


bucurii multe.

BOLNAV(Ă)- ești- sănătate;- bătrân- va trebui să te adaptezi


într-o situație nouă;- cineva este- rivaliatate, șicanări;- cineva la
pat- vei ceda unor tentații;- fiică- griji mari;- te cerți cu un-
bucurie;- în genunchi la patul unui- un membru al familiei este
grav bolnav;- îngrijești un- bucurie, noroc;- nașul este-
creativitate;- un prieten- dușmani înlăturați;- văzând mai mulți-
bucurie, câștig, mângăiere;- femeie- intrigi, bârfă;- alergând-
dorințe îndeplinite;- privind-o- infidelitate în căsnicie, dar și în
afaceri.

BOLTĂ- cerului senină- avansare în plan profesional;- cerului


înnourată- concediere;- de viță-de-vie- prosperitate, belșug
pentru bărbați, lacrimi pentru femei.

BOMBARDAMENT- asistând- primejdie, moarte, vești proaste;-


avion implicat în- excursie în afara țării.

BOMBĂ- care explodează- rușine, ceartă, evenimente care te


iau prin surprindere, discuții aprinse, participi la un eveniment
neașteptat și creezi discordie.

BOMBOANE- ai multe-ești lingușit de persoane perfide;- dai


cuiva- faci bucurii;- mănânci- te îndrăgostești;- primești-
cheltuiești bani aiurea;- vezi în vitrină- întâlnire cu cineva drag.

BONETĂ- ai o- viață liniștită, bucurii neînsemnate;- mai multe-


vei avea un copil.

71
BORCAN- astupi un- ai nevoie să faci ecomomii;- gol- câștig
provenit dintr-o afacere veche;- plin- ploaie, schimbare de
vreme, dureri reumatice.

BORCĂNAT- nas- relații personale bune.

BORD- de avion-călătorie așteptată;- de corabie- câștiguri la


jocuri de noroc;- de mașină- călătorii scurte;- de vapor- bogăție.

BORDEL- rușine, nenorocire, oprobriu public, accident,


dezastru, primejdie.

BORSETĂ- ai una goală- bani mulți câștigați din muncă cinstită;-


ai una plină- pierderi, cheltuieli, pagubă;- ai una murdară-
diminuarea câștigurilor, pierderi treptate.

BOTEZ- al unui copil- bucurie, fericire;- ești naș la un- dorință


împlinită, prevestire bună, dacă nu ai copii, vei avea sigur;- al
unui clopot-bani;- al unui vapor- călătorie lungă, neașteptată;-
participând la un- viață nouă și fericită, va apărea o nouă iubire.

BOTNIȚĂ- lipsire de libertate.

BOU- ai un- foloase materiale necuvenite;- ai doi- daruri de la


prieteni;- arând cu ei- cinste, bucurie, onoare;- unul alergând-
trai cumpătat, stare bunicică;- bătrân- piață ieftină;- cireadă-
prosperitate;- cumpărând- viață tihnită, comoditate, liniște;- cu
coarne mari- griji, probleme greu de rezolvat;- slab- lipsuri,
stare materială precară;-dormind- amânarea unor evenimente;-
te aleargă- boală, primejdie;- gras- abundență, belșug,
prosperitate;- ciut- dezonoare, sărăcie, dușmănie;- furios-
dragoste, fericire, dar și necazuri din cauza geloziei;- furios
privindu-te- simțim răutatea unor dușmani, ești urmărit;-
frumos- putere, onoruri;- înpingi un- noroc în dragoste;- care te
72
înpunge- pericol apropiat;- zbiară cu furie- cămin liniștit, pace,
căsnicie solidă;- tăiat- te eliberezi de probleme;- la jug-
speranțe multe cu șanse de a fi realizate, toate legate de
căsnicie;- luptându-se cu altul- muncă obositoare, necaz;-
mergând încet- noroc;- mort- lipsuri, mizerie, foamete,
pandemii de diferite boli;- mugind- moarte apropiată;- negru-
primejdie imposibil de evitat;- mai mulți, îi numeri- piedici,
eforturi zadarnice;- omorând- avere, bogăție;- oprindu-se din
mers- ezitare, nehotărâre;- păscând pe câmp- bucurie, noroc,
afaceri profitabile;- rumegând în grajd- lucrători credincioși,
cămin plin de armonie;- roșcat- primejdie;- mulți și slabi-
greutăți materiale, secetă, zgârcenie;- trăgând la căruță-
bogăție;- turbați- răni mortale;- văzând de mai multe culori-
perioadă bună pentru afaceri;- omorându-se- bogăție;- mulți
păscând- noroc;- unul singur paște în zăvoi- stabilitate
financiară, viață cumpătată;- zbierând- să nu dai bani cu
dobândă pentru că vei avea parte de multe pierderi.

BOX- mânuși de- contracte ce trebuiesc încheiate imediat;-


meci de-atingem un scop;- tu boxezi- ești diagnosticat cu o
boală gravă;- alții boxând- altcineva boxând- depinzi de
altcineva în rezolvarea unei probleme.

BOXER- alb- conflicte și fricțiuni cu prietenii;- negru- efort


zadarnic;- alb câștigând- promisiuni în legătură cu cariera;- în
corzi- iluzii pierdute;- învins- pierzi ceva drag;- tu ești în ring-
alegi drumul cel mai prost în viață.

BRAD- îl împodobești- noroc, surpriză plăcută, succes


deosebit;- împodobit cu beteală și obiecte sclipitoare-
petrecere deosebită cu răsunet;- brad cu scorbură- îți sunt
recunoscute meritele;- mare-dragoste înfocată;- mai mulți la un

73
loc- depășești cele mai grele probleme ale vieții;- te urci în –
avansare, ești suprasolicitat;- văzând- fericire, sănătate, succes;-
admirându-i coroana- ieși învingător dintr-o confruntare cu
dușmanul.

BRAGĂ- bând-sănătate;- vinzi- nenorocire.

BRAȚ- cu mușchi bine lucrați- prieteni credincioși, ai parte de o


primire bună intr-un grup;- cu configurație urâtă- falsitate,
nenorocire, trădare,- fără un- viitor compromis;- fără cel drept-
moartea unui bărbat;- fără cel stâng- moartea unei femei;-
lovit- moartea unui prieten;- frumos- te înrudești cu cine
sperai;- mai robust- succes, bunăstare;- mic-viclenie;- slinos-
necazuri, suferințe, intrigi, uneltiri, dușmanii se asociază
împotriva ta;- curat- te înrudești cu oameni de rang înalt;-
puternic-treci peste greutăți;- plin de răni- primejdie;- rupt din
cot- pierzi un prieten drag, nefericire,primejdie mare;- tăiat-
accident, arestare, moartea unei rude;- tăietură fără durere la
brațul stâng- abandonarea unor proiecte ce păreau profitabile
în favoarea unor promisiuni făcute de oameni puternici, fară
sorți de izbândă;- tu ai unul tăiat- închisoare;- umflat- bogăție
neașteptată, dificultăți într-o succesiune;- vânăt- ești
protagonistul unei încăierări.

BRĂȚARĂ- o ai pusă de cineva la mână- te vei îndrăgosti, noroc,


bucurie, prosperitate, căsătorie;- tu cumperi o- datorii, sclavie,
necredință pentru îndrăgostiți, umilință;- murdară- te întâlnești
cu dușmanul față în față;- purtând- dragoste ascunsă, adulter,
admirator secret;- pierzând o- bucurie urmată de suferință;-
ruptă- dușmani ascunși, uneltiri, comploturi;- pierzi o brățară la
care țineai foarte mult- pierderea averii, sărăcie;- văzând la
altcineva- bani pierduți la jocuri de noroc, avere confiscată,

74
probleme cu organele de control;- privind-o pe a ta- ești
dependent de o anumită persoană.

BRÂNZĂ- faci- boală, durere de stomac, nefericire, frustrări,


neplăcere;- vinzi- câștig imediat;- punând în tavă la cuptor-
nerespectarea unor termene de livrare a ceva;- cu ciupercuțe și
aluat- viața ta a ajuns într-un impas, ai de îndreptat ceva din
trecut;- cumpărând- ambiții și aspirații păguboase;- făcută cu
cheag- boală, durere, necaz;- gustând- profit;- mâncând- noroc
conjunctural, sănătate mai bună;- sărată- înșelăciune, pagubă,
dezorientare;- tăiată în felii- vei suferi o intervenție
chirurgicală;- vezi cutii cu- vei avea parte de necazurile pe care
le intuiai;- stricată- boală grea , diabet, ulcer.

BRÂU- pierdut- necazuri, pierderi;- îl porți- protecție din umbră.

BREBENEI- pe pajiște- prietenie sinceră;- în coș- seninătate,


candoare, sinceritate.

BRICEAG- îl ții în mână- reputație proastă, procese, familie


dezorganizată;- în mâna unui bărbat- supărare, violențe,
divorț;- în mâna unei femei- defăimare, credibilitate scăzută;-
închis- nestatornicie, infidelitate, probleme conjugale.

BRICI- ai un- dezamăgire din partea unui prieten;- ascuțit-


întâlnești o femeie rea;- de ras- boli ale organelor sexuale,
impotență;- găsind- regrete pentru un partener(ă);- ești
amenințat cu un- primejdie mare.

BRICHETĂ- oaspeți importanți, vizită de curtoazie.

BRIZĂ- plăcută- poziție financiară bună;- rece- boli de piele.

75
BROASCĂ- auzi- pentru cei necăsătoriți, căsătorie; pentru săraci
revoltă bună; pentru singuratici prieteni;- în apă- cinste,
onoare, vizita unor oameni importanți;- mai multe- lingușeală,
întristare, nefericire;- mâncând- veste bună, câștig obținut prin
muncă asiduă;- omorând- scapi de dușmani;- sărind- moștenire
de la o rudă necunoscută;- multe sărind- vrăjitorie;- țestoasă-
cinste, onoare, bucurie, secrete importante; - având o țestoasă-
viață lungă și fără griji;- privind o țestoasă- ai copii cu rezultate
foarte bune la învățătură;- văzând în apă o țestoasă- vizită
neașteptată;- țestoase mergând- cinste, onoare, demnitate;-
zăcând- repulsie împotriva cuiva fără să poți lua atitudine.

BROASCĂ(DE UȘĂ)- răsucind cheia în- reușită in afaceri;-


spărgând- eșec.

BROBOADĂ- neagră- sărăcie, doliu;- colorată- clevetiri.

BRODERIE- haine cu – câștig rapid;- purtând- cinste, onoare;-


văzând- îți dorești tot ceea ce înseamnă deșertăciune.

BRODÂND- bucurie, liniște, fericire.

BRONZ- obiecte din- bunăstare, izbândă, noroc;- poartă de-


atenție la decizii, vă pot împinge spre dezastre.

BROȘĂ- dacă porți- sarcină;- de aur- naștere.

BRUMĂ- pământul acoperit de- prudență în ceea ce faceți,


indispoziție ușoară.

BRUTAR- face aluat- veste importantă, noroc;- cu lopata în


mână- sarcini plictisitoare;- pune pâinea în cuptor- surpriză
plăcută, bucurie;- scoate din cuptor- necaz apropiat.

76
BRUTĂRIE- vezi- an agricol bun;- intri în – vei avea gemeni.

BUBAT(VĂRSAT DE VÂNT)- ești bolnav de- câștig mare de bani.

BUBE- ai pe tot corpul- sănătate, bani mulți, siguranță;- cineva


are pe față- siguranță;- tu ai pe față- vei fi trădat;- la altcineva
pe corp- sănătate, viață frumoasă, totuși nu avea încredere în
prieteni de ocazie;- roșii- trai bun, sănătate.

BUBOAIE- având pe corp- bani mulți, bogăție, cadouri


substanțiale.

BUBURUZĂ- mică- vești bune, cineva îți face o surpriză;- roșie-


cerere în căsătorie.

BUCATE- având- familie numeroasă;- acre- frig, boală, necazuri,


foamete;- acre mâncând- te îndrăgostești iremediabil;- bune la
gust- dureri de stomac;- delicatese- amărăciune, boală;-
dăruind- căsătorie; pregătind pentru mulțime-copii mulți

BUCATĂ- de stofă- drum anevoios;- de metal- bunăstare.

BUCĂTAR- tu ești- prestigiu pierdut;- altcineva- bucurie urmată


de rușine.

BUCĂTĂREASĂ- petrecere la țară, pomană, parastas.

BUCĂTĂRIE- ai o- bani mulți, beneficii;- aprovizionată- belșug,


bunăstare;- curată- armonie în familie;- curățind- sănătate,
optimism, proiecte mari;- fără dotările necesare;- lipsă de curaj,
lentoare în acțiune;- luminoasă- casă liniștită;- mare- armonie
în familie;- nouă- bucurie mare;- dotată cu de toate- relații noi
cu persoane importante;-cu mobilier stricat- dificultăți, ocară,
vorbe grele.

77
BUCHET- de flori- minciună, înșelătorie, călătorie neașteptată;-
de flori roșii- tânjești după o dragoste veche;- în mână- bucurie
trecătoare;- primești un- cineva e îndrăgostit de tine;- de flori
proapete- mesaj interesant din partea unui admirator;- de flori
trecute- neplăceri, umilințe;- primești din flori ofilite- teamă de
bătrânețe;- vas cu buchete- căsnicie.

BUCIUM- dificultăți depășite, bucurie pe fața ta, ceartă,


necazuri, trădare din partea cuiva;- la altul pe față- siguranță,
temeinicie.

BUDINCĂ- mâncând- bârfă, clevetiri;- pregătind- abundență,


beneficii;- cu carne - bogăție;- cu fructe- te bucuri de musafiri;-
cu legume-dificultăți, conflicte, dispute;- faci pentru cineva
anume- respect si afecțiune din partea copiilor.

BUFNIȚĂ- auzind- neînțelegere, privațiuni, polemică, pagubă,


trădare din partea asociaților;- privind- afaceri bune urmate de
pagubă;- stând pe casă- nenorocire, pagubă, incendii;- strigând-
moarte, nenorocire, pierderi materiale;- văzând- înțelepciune,
prieteni adevărați;- zburând- scapi de primejdie, posibilitatea
de a-ți schimba domiciliul.

BUFON- ești- falsitate, comportament neadecvat.

BUJOR- declarație de dragoste.

BULEVARD- plimbare cu iubitul sau iubita.

BUMBAC- haine din- schimbare dramatică din viața ta,


încurcături, amărăciune;- fir de- fii tu cel înțelept în discuțiile
sterile cu persoana iubită;- fustă de- atragi privirile, faci o nouă
cucerire.

78
BUMERANG- dezamăgire din partea unui prieten.

BUN(Ă)- zi- bucurie pentru un transfer de serviciu;- horoscop-


nervozitate și neliniște, agitație și dorințe ascunse;- vreme- ești
temerar.

BUNĂSTARE- greutăți mari pe care le vei depăși, sfârșitul unei


perioade negre din viața ta.

BUNIC- senin- viață lungă;- mort- pericol de faliment,


înbunătățirea sănătății;- pe linie maternă- putere mare, poziție
socială;- pe linie paternă- afaceri rentabile, proiecte noi;- mort
și-l visezi trăind- sănătate, viață lungă;- activ- intenții bune,
repararea unor greșeli;- violent- litigii;- vorbind cu- primești
sfaturi bune, protecție;- bunică- fericire, împliniri, recîștigarea
demnității.

BUNURI- materiale- relația de dragoste se clatină;- furate și


recuperate- ești original și intuitiv;- le aranjezi undeva-faci o
cucerire în plan sentimental;- le aduni-succes.

BURETE- comestibil- bucurii mărunte;- de spălat- ești avar și


zgârcit, se apropie falimentul;- te speli cu- viață fără probleme.

BURGHIU- îți mărturisești sentimentele.

BURIC- sarcină cu noroc.

BURTĂ- lipită de spate- necazuri, procese;- că ai- procese


amânate;- bărbat cu- proces;- femeie cu- câștig;- mare- proces,
judecăți.

79
BURUIENI- pe ogor- te iubește o persoană merituoasă;- maci în-
primești o declarație de dragoste de la o persoană deosebită cu
multe calități ajunsă intr-o poziție socială prin propriile forțe.

BURSUC- fugind- vacanță în locuri exotice;- în grădină-


prosperitate;- în pădure- ești ajutat să ai noroc.

BUSOLĂ- derută, îngrijorare.

BUST- al unei statui- vești triste, descoperi secrete care te


mâhnesc;- având- suferințe în familie, lacrimi, dezamăgire.

BUSUIOC- dragoste platonică.

BUTELIE- a ta- bucurie;- cu oxigen- poftă de muncă;- goală-


decepție urmată de o boală gravă;- spartă- scandal;- vezi la
altcineva- faci previziuni pentru persoana respectivă.

BUTOI- ai un- prosperitate, bucurie în curând;- gol- sărăcie,


necazuri, datorii;- cu apă- afaceri falimentare;- cu vin- petrecere
cu oaspeți importanți;- fără fund- eforturi zadarnice;- plin- faci
prea multe economii pentru creșterea averii;- plin cu apă
limpede- botez;- îl rostogolești- un nou loc de nuncă;- spart-
mari pierderi;- vopsit- veselie multă.

BUTUC- de lemn- vești noi;- de vie- chibzuință, gospodărie


aranjată, vești bune despre noi achiziții.

BUTURUGĂ- întâlnești un om grobian.

BUZDUGAN- vreme shimbătoare.

BUZE- palide- mânie;- cu păr în jurul lor- viitor nesigur;- roșii-


sărutări, complimente, afecțiune, senzualitate;- admiri la
cineva- te vei săruta cu cineva;- însângerate- te înșală
80
partenerul;- senzuale- siguranță, franchețe, decență;- mari și
vopsite- vei scăpa de o primejdie, te vei vindeca de o boală;-
crăpate- sănătate șubredă;- ți le umezești- lăcomie, zgârcenie.

BUZUNAR- ai unul mic- zgârcenie;- mare și plin cu monezi-


noroc, succes profesional;- mare și plin cu bancnote- stimă și
onoare.

81
C

CABANA- ai o – izolare, singurătate, reculegere;- stai cu familia


în- fericire de durată, trai bun , liniște sufletească;- cumperi o-
vei primi un ajutor nesperat;- tineri în- iresponsabilitate,
neglijență.

CABARET- deprimare, influență negativă.

CABINĂ- de duș- politețe, prietenie, comportament bun;- pe


vapor- știri distorsionate;- situație de compromis, ceartă,
răzmeriță;- la teatru- surprize la locul de muncă, destul de
plăcute;- te schimbi într-o- prietenie sinceră, amabilitate.

CABLU- călătorie neplanificată.

CABRIOLETĂ- călătorii scurte.

CADĂ- faci baie în- sănătate;- altcineva face- gelozie,


despotism;- goală- nehotărâre;- golind- veste tristă;- plină cu
apă caldă- divergențe între tine și ceilalți membrii ai familiei;-
plină cu pământ- secrete bine păzite, care dacă ar fi dezvăluite
ar produce un mare dezastru;- tu o umpli- vei fi remarcat la
locul de muncă;- perspective minunate.

CADAVRU- arzând în crematoriu- vești de departe;- de bărbat-


timp frumos, viață lungă, sănătate;- de femeie tânără- o
pasiune mistuitoare se stinge;- înbălsămat- surprize neplăcute;-
în casă- căsătorie apropiată;- în descompunere- avere mare;- tu
ești- rezolvarea unei nedreptăți;- mirosind frumos- griji mari;-
dacă ești om de afaceri și visezi un- faliment;- văzând un-
vindecarea unei boli.
83
CADOU- primești un- bucurie;- primești halat- ești îngâmfat și
lăudăros;- ambalezi un- mărturisești iubirea când ai siguranța că
sentimentele sunt reciproce;- minge- tandrețe și fidelitate.

CĂDELNIȚĂ- deces în familie.

CADRU- de bicicletă-bani;- universitar- perioadă de fericire pe


care o așteptam de mult.

CAFEA- bei- viață plină de fericire, poziție financiară bună,


armonie în familie, iubire reciprocă;- amară- oboseală,
extenuare;- dulce- ești o persoană cooperantă, veselă,
prietenoasă și compătimitoare;- boabe- dificultăți mărunte;-
cană cu- prietenie;- dând în foc- bani și spor,- fierbând-
gospodărie aranjată;- filtru de- oportunități favorabile în
domeniul financiar;- guști- ești o persoană nerăbdătoare;-
înghețată de- ai prieteni influenți;- macini- ceartă, umilință,
uneltiri și cleveteli;- mâncând- neînțelegere, tensiuni;- prăjind-
surpriză plăcută;- stai la o- lipsă de ocupație;- vei râșni-
neînțelegeri, controverse;- verde- nedreptate din partea cui nu
te aștepți.

CAFENEA- goală- te părăsește partenerul(a);- aglomerată-


controverse.

CAIER- de lână- ceartă cu cineva foarte apropiat;- din care torci-


scandal.

CAIET- ai un- va trebui să păstrezi un secret;- cumperi un-


recunoașterea loialității tale;- de dictando- griji pentru o
persoană mai în vârstă, datorie plăcută;- de matematică- te
caracterizează încăpățânarea, tenacitatea, perseverența;- filă
din- ești sincer și încrezător;- nou- ești o persoană hotărâtă;-

84
rupt- certuri cu persoana iubită, ești criticat fară motiv;- scrii
într-un- relația de iubire e pe cale să se destrame;- vechi- ești o
persoană ursuză.

CAIS- ai- companie, plăcere, mulțumire,- cu fructe-belșug;- cu


fructe uscate- prudență maximă, vor urma necazuri;- dormind
sub- zile senine;- fără fructe-prosperitate;- în floare-speranță
împlinită;- rodind în alt anotimp- izbândă;- uscat- iluzii
spulberate.

CAISE- coapte- plăcere, sănătate, voie bună;- culegi- urmează


șansa vieții;- mâncând- prosperitate, logodnă sau căsătorie.

CAL- alb- noroc, veste bună, veselie, reușită, plăcere, dragoste


moștenire, ești iubit de cei din jur;- alb visat de fete- căsătorie;-
călărești un- desfrâu;- alergând- petrecere cu câștig, dorințe
îndeplinite;- alergând pe câmp- veste bună, realizarea
dorințelor;- îl vindem- călătorie;- îl lovești- bogăție, vei fi
bogat;- bătând- arest;- breaz- bogăție;- galopând călare-
vânătoare;- îl călărești prin pădure- agravarea unei boli;- cazi
de pe- pierderi;- călărind murg- independență, izbândă,
desfrâu;- călcând- succes apropiat;- trage la căruță- enigmă ce
trebuie clarificată;- căzând- știre proastă;- călăreț căzând la
curse- ruină, eșec financiar;- cu coadă lungă- ajutor de la
prieteni;- cumpărând un- neînțelegeri în familie;- cu șa
frumoasă- oaspeți de seamă, noi cunoștințe;- fugind- succes;- la
galop- câștig;- gras- bucurie;- sur- obstacole, neplăceri;-
herghelie- plăcere mare;- în grajd- prosperitate;- iute în
buestru- câștig la drum lung;- încălecându-l- te înșeală
soțul/soția;- cal străin încălecând- relații cu partenerul
altcuiva;- încaleci fără șa- ești presat de datorii;- în crescătorie-
bunăstare;- în grajd- încurcături;- înhămat- izbândă;- lovit de

85
un- bogăție;- mort- nefericire, pierderea unui prieten sau a
unei rude;- murg- călătorie profitabilă;- murg încălecând-
călătorie fericită;- nechezând- îți vei lua partener de viață
urât/urâtă;- negru- soție bogată, frumoasă și virtuoasă, soț rău;-
negru călărind- dificultăți, incertitudini, nesiguranță;- negru și
tânăr-după o stare de bine apare un necaz;- negru șchiopătând-
durere, doliu , întristare;- oprind un-oboseală, muncă
istovitoare;- care paște-mariaj fericit;- păscând în grădina
altuia- supărare mare pentru o pagubă neînsemnată;-
potcovind- boală;- pregătit pentru călărie- succes, avere;- în
ham- clarificarea unor situații familiale;- rău- pagubă;- roșu
călărind-căsătorie reușită;- care sare- înfrunți o primejdie
pentru un câștig major;- singur- întâlnire cu un dușman;- slab-
vești proaste, dezonoare, piedici, amânarea unor proiecte;-
șchiopătând- afaceri proaste, viață tulburată;- te aruncă din șa-
proiecte nerealizate;- țesălând- pețitori;- trăgând șareta- trai
bun;- trăgând trăsura- armonie în familie, viață îmbelșugată,
sporirea averii;- tratat cu blândețe- afecțiune sinceră;- de
vânzare- ruină, pierderi mari.

CALCULATOR- ajutor.

CALCUL(FORMULE)- le rezolvăm- rezultate bune în urma unei


testări;- nu reușim să le rezolvăm- probleme financiare;-
ajungem la un rezultat comun cu altcineva- un prieten îți cere
ajutorul.

CALĂ- de corabie- decadență, faliment, schimbarea în rău.

CALE- ferată- sănătate și noroc;- floare- necazuri, dor de cineva.

CALEAȘCĂ- cu doi cai- afaceri nerentabile, pierderi;- cu un cal-


cinste, onoare, profit mare din afaceri mici;- cauți ceva în-
86
secrete de familie;- călătorind cu- operațiuni financiare
neînsemnate care aduc un câștig major;- ruptă- neînțelegeri cu
copiii, supărare.

CALENDAR- te uiți dupa o zi importantă- ai nevoie de răbdare și


diplomație pentru a atinge un scop;- aranjezi o întânire după-
căsătorie, acțiuni cu final fericit;- ai un- primești vești
interesante;- bisericesc- respectă sărbătorile;- nou- ți se vor
fura bani;- pe perete- vești proaste;- prăfuit- sănătate precară;-
vechi- vești proaste, oameni prefăcuți;- cauți o dată în- debutul
unei boli care îți va afecta memoria.

CALIC- ești- sărăcie;- altul este- belșug.

CALM(Ă)- tu ești- propunere interesantă;- altcineva- ești o


persoană meditativă;- după o furtună- sfârșitul unor lungi
probleme și griji;- mare- ești pregătit să înfrunți pericole.

CALOMNIE- tu calomniezi- respect și admirație din partea


colegilor;- acorzi atenție deosebită unor oameni cu probleme, ai
mulți admiratori;- ești calomniat- proces câștigat.

CALTABOȘ- mănânci- încurcături;- pregătești- veste proastă


sosită ca un trăznet;- vezi- planuri nereușite;- ai mulți- trai
îmbelșugat.

CAMELEON- sentimente schimbătoare și nesigure.

CAMELIE- albă- binecuvântare;- ai o- ai simțul umorului;-


primești- mare bucurie de scurtă durată;- ofilită- tentații rele;-
veștejită- încurcături;- cumperi- ești protagonistul unei serbări.

CAMERĂ- atrăgătoare- trai bun;- de așteptare- suspiciune față


de un proiect de afaceri;- de bal- probleme emoționale;- de
87
dormit- armonie în familie, bucurie;- de jocuri- sugestii ce te
pot duce de râpă;- de zi- musafiri nepoftiți;- cu discomfort-
frustrare, teamă, neîncredere;- cu igrasie- neîncredere în
propriul noroc;- fără ușă- viitor nefast;- la judecătorie-
nefericire;- la subsol- sărăcie, lipsuri; de gardă- vizita unor rude
îndepărtate;- cu uși și ferestre deschise- dificultăți depășite;-
pentru copii- mari bucurii, sănătate, abundență;- pentru copii
dacă ești căsătorit- nașterea unui băiat;- pentru copii dacă ești
necăsătorit- nuntă;- sufragerie- supărare, lipsuri;- de oaspeți-
botez;- termometru de- precauție, tatonare.

CAMFOR- iei tu- moștenire din partea unei rude îndepărtate,


recăpătarea averii, sănătate bună;- cumpărând- boală.

CAMION- conduci un- găsești soluție la problema ce te


frământă;- cumperi- primești o moștenire la bătrânețe.

CAMPING- mergi la- proiecte noi;- dai peste un- situație


financiară bună;- caravană la- respect și protecție din partea
familiei.

CAMPION- tu ești- entuziasm de scurtă durată;- al dreptății- îți


este necesar un ajutor rapid;- aperi cinstea unei femei- fire
nesigură și imprevizibilă.

CANAL- săpând în el- veste tristă;- prin care curge apa- fericire
în dragoste;- întrerupt- sentimente nesigure, confuzie;- lung-
căsătorie în străinătate.

CANAPEA- cumperi- dragoste sinceră;- ai – armonie în casă.

CANAR- având- zile bune împreună cu amicii;- cântând- false


promisiuni de care trebuie să scapi;- galben- libertate, bani,

88
succes;- care suferă- interveție chirurgicală, moarte;- vorbind
cu un- vești bune.

CANĂ- de apă- noroc, veselie, veste bună, vei face dragoste în


curând;- de cafea- discuții aprinse, prigonire;- goală-
nenorocire;- nespălată- prieteni falși;- cu lapte- îți dorești viață
lungă;- bând ceva din- noutăți, veselie, noroc.

CANDELĂ- aprinzând- vești bune;- arzând- cucerirea unei poziții


sociale dorite;- arde fără fum- longevitate;- flacără care
tremură- sănătate precară;- neaprinsă- complexe, frustrări;-
scoțând fum- instabilitate psihică;- stingându-se- boală grea;-
umblând prin întuneric cu ea în mână- pelerinaj, încărcătură
spirituală;- se stinge lumina- muncă fără folos;- murdară- viitor
compromis;- vezi strălucind- primești invitație la o petrecere cu
oameni de stat.

CANDELABRU- mic- bucurie, distracție;- mare- distracție lipsită


de decență.

CANDIDAT- la interviu- întâlnire interesantă.

CANIBAL- vezi- mintea îți joacă feste.

CANGUR- afaceri încurcate, faci ceva ilicit.

CANOE- ești ajutat să vâslești- succes;- pe lac- afaceri bine


organizate;- pe râu- dificultăți în familie, nesiguranța locului de
muncă;- singur în- te lupți cu morile de vânt;- campion la-
fericire mare.

CANTITATE- mare de mâncare- nehotărâre;- de alte produse-


preocupări interesante.

89
CAP- frumos- iubire inteligentă;- accident la- dușmani periculoși
te urmăresc;- crescând- noroc, schimbare în bine, însănătoșire,
consolare, inteligență;- ai dureri de- cineva profită de cinstea
ta;- de fiare-izbândă în afaceri și împotriva dușmanului;- de
mort- dușmănie, doliu;- de mort spălând- scapi de o
nenorocire;- de oaie mâncând- dobândă mare;- două capete-
noroc, fuziune profitabilă în afaceri;- durere de- dezamăgire la
locul de muncă, totul îți este potrivnic;- mai multe- moarte
violentă;- mare dacă ai- spor, bogăție;- pălărie pe- câștig
neașteptat;- păr bogat pe- bogăție;- raze X la- faci bilanțul vieții
tale, analizând greșelile;- îl scoți din apă- încredere în prieteni;-
separat de trup- însănătoșire, consolare, comportament demn;-
spălându-te pe- sănătate;- tăiat- moartea unei rude;- tăiat
cuiva-profit;- ție ți se taie- nenorocire mare te așteaptă;- tuns-
agitație;- tunzând frizerul- pierderi la jocuri de noroc, alergătură
fără folos.

CAPĂ- purtând- incertitudine, nesiguranță.

CAPAC- viclenie.

CAPĂT- de ață- secrete bine păzite.

CAPCANĂ- ceva se zbate în- dificultăți din cauza unei legături


amoroase;- cineva cade în- ești victima unor nedreptăți și
abuzuri;- iepure căzut în- risc major;- ești prins și încerci să ieși-
pierdere mare , teamă;- rupându-se- îmbunătățirea situației
materiale;- tu pici în- dificultăți materiale.

CAPELĂ- probleme psihologice și psihice.

CAPOT- te îmbraci în- secrete spirituale;- altcineva are-


înșelăciune, falsuri grosolane , ilegalitate.

90
CAPRĂ- albă- partener capricios;- de toate culorile- succes
extraordinar;- puține și slabe- sărăcie;- coarne de- progres
rapid în carieră;- domestice-profit, bunăstare;- grasă-viață
îmbelșugată;- multe și grase- noroc, avere mare;- neagră-
ghinion, nenorociri, dezastru familial;- pe munte- bogăție;-
mulgând- boală, reputație proastă, pericol iminent;- pe stânci
înalte și fără vegetație- avere mare;- sălbatică- neadaptare într-
o situație;- tăind- vei trăi în mizerie datorită nepăsării si lenei;-
turmă de albe și negre- succes, noroc, avere;- văzând- ai parte
de un refuz;- sărind- chiverniseală, economii.

CAR- acoperit- aspect fizic plăcut;- cu doi boi frumoși- putere,


rang;- cu doi cai- țel atins în curând;- cu fân- belșug mare,
hărnicie, familie unită;- cu mai mulți cai- succes imediat;- gol-
sărăcie, lipsuri;- plin cu ceva- belșug;- tras de mai mulți boi-
vrajbă, neînțelegeri, certuri;- țărănesc cu boi- odihnă și relaxare
meritate;- încărcat cu lemne- efort susținut și răsplată pe
măsură.

CARABINĂ- revolte, mișcări sociale, provocări.

CARACATIȚE- vizita unor persoane nesuferite.

CARAVANĂ- în deșert- avere, succes, liniște îndelungată.

CARAFĂ- plină- noroc.

CARCERĂ- frământări sufletești mari.

CARDINAL- la procesiune- experiențe noi;- îi săruți inelul-


noroc, fericire;- care binecuvântează- propuneri importante
cun privire la avansarea într-o funcție.

91
CARNAVAL- mergi la un- duplicitate;- participi- neliniște,
melancolie, regrete, obstacole ce trebuiesc depășite;-
organizezi un- căsătorie, pețitori.

CARNE- ambalată- decepție;- cântărind- mișcări inteligente și în


avantajul tău;- cumperi- câștig, prosperitate;- de căprioară-
biruință;- de om- avere câștigată pe căi necinstite, drept de
proprietate furat;- de curcan- nu crezi în dragoste;- de pui-
ratare;- de porc- vești bune;- de vită- cinste mare;- prăjită-
pagubă;- la frigare- însănătoșire rapidă;- la măcelărie- păcate,
greșeli mari;- gătind- bogăție;- înghețată- decepție;- mâncând-
neînțelegeri cu cineva;- are culoare urâtă- bătaie, separare,
divorț;- tu prăjești- entuziasm;- proaspătă- bunăstare;- stricată-
neajunsuri, sărăcie, boală;- vânătă- primejdie.

CARO- la cărțile de joc- proiecte ambițioase.

CARTE- având- speranță, înțelepciune;- arzând- pagubă,


pierdere de avere;- cumperi o- speranță;- citești o- fericire;-
primești- bucurie;- împrumuți- dezamăgire în dragoste;- scrii-
pagubă;- studiezi- taină dezvăluită, pericol;- bisericească-
hărnicie;- din care cad file- neliniște;- cu ilustrate- nuntă cu
mireasă frumoasă, casă cu copii mulți;- din care lipsesc pagini-
frustrare, tristețe;- după care înveți- respect;- de joc- speculatii
financiare, risipă;- de rugăciuni- preocupări spirituale;- în
biblioteca publică- realizare;- închisă- secrete;- în mână- cinste,
onoare;- obscenă- lipsă de încredere în propriile forțe;- pachet
cu- neînțelegeri cu partenerul de viață, opinii divergente;-
ruptă- lașitate;- roșie- zbucium interior;- scriind pe o- hoție,
mâhnire;- tipărind- stimă și onoare;- titlu de- schimbare în
viață;- traduci o- surprize plăcute;- prăfuită;- proiecte fără

92
viitor;- ruptă fiind- speranțe spulberate;- vraf de- imaginație
bogată, fire excentrică și exagerată.

CARTOF- adunând- grijă pentru casă;- culegi- vizită


surprinzătoare;- cumperi- ești nevoit să dai explicații,- cureți-
greutăți depășite;- ai- boală și necaz;- fierbând- vizită
enervantă;- fierți- rude bârfitoare;- mâncând- indispoziție;-
mare- venituri frumoase;- în sac- îmbunătățiri financiare
neașteptate;- mici- momente jenante în viața ta, lipsuri;- mulți-
avere mare;- pe câmp- pace și fericire;- piure- altruism;- prăjiți-
vei fi criticat și bârfit;- recoltezi- profit obținut cu greu;- sac pe
jumătate plin- indiscreție sexuală;- sapi la- muncă nerăsplătită;-
ciorbă de- sănătate șubredă;- stricați- boală, necaz, supărare.

CARTON- obiecte din- neplăceri;- jucării din- rivalitate în


dragoste, competiții.

CARTUȘ- aruncat pe jos- veste bună, câștig provenit din efortul


altcuiva;- îl găsești pe pământ- rezolvi o problemă grea;-
nefolosit- infatuare.

CASĂ- auzind de o- noroc în afaceri;- arzând- intrigi, îngrijorare


mare, pericol, pagubă;- baia din- moralitate, demnitate, stimă;-
bucătăria din- belșug;- clădești- succes bazat pe încrederea în
propriile capacități, mărire;- construind mai multe- belșug,
noroc, prosperiatate; dragoste;- coș pe- vreme instabilă;-
cumperi o- bunăstare;- cureți- bucurie, veselie;-se dărâmă-
moarte apropiată;- de bani goală- datorii la cămătari;- de
prostituție- rușine, nenorocire, pericol;- de țară- aspect
financiar bun;- deretici prin- viitor îmbelșugat;- dormitor-
odihnă, dorințe sexuale;- tavan crăpat- principii încălcate;-
fațadă- întâlnești o persoană frumoasă;- vezi furnici intrând în-
pierderea unei mari averi, viitor nesigur;- goală- câștig foarte
93
mic, neajunsuri, resemnare;- iepure de- noroc;- ieși din-
despărțire de persona iubită;- incendiu- sentimente puternice,
tandrețe, nostalgie;- inundată- lacrimi, boală, supărare,
nefericire;- încălzind- emoții mari;- intrând în ea- dușmani
răpuși;- acoperită de zăpadă- neînțelegeri în familie;- cântă un
greiere în- bani mulți în curând;- cineva intră călare- declarații
belicoase, posibil război;- la țară- liniște și pace;- lovită de
trăznet- viitor nesigur;- nuntă în- program aglomerat, lipsă de
timp;- părăsită- se dărâmă- boală, accident, moarte;- perete
crăpat- imoralitate;- reparând- oaspeți de seamă;- a unui
prieten- fericire;- ruinată- necazuri în familie;- scârțâit în-
pomană;- șarpe de- suferi din dragoste, infidelitatea
partenerului;- te urci pe- dușmanii au fost înlăturați;- ușă în
flăcări- jaf, hoți;- în bunăstare- primești cadouri prețioase;-
veche- stare materială proastă;- zidind- dragoste, noroc,
fericire.

CASCADĂ- mare- sensibiltate, gingășie;- mică- liniște, bunătate,


toleranță;- zgomotoasă- energie multă, agitație;- cazi în-
concurs câștigat;- privești- căsătorie fericită.

CASETĂ- plină cu bijuterii- necazuri în dragoste;- goală-


dificultăți depășite.

CASETOFON- nou- onoare, ești îndrăgostit dar nu recunoști de


teamă că nu este o dragoste reciprocă;- stricat- ești amenințat
pentru puțin timp, peste puțin timp tu vei fi cel care amenință.

CASIER- câștig mic dar sigur.

CASNIC- obiect de uz- căsătorie;- bărbat casnic- ești o persoană


așezată si plină de calități.

94
CASTAN- ore de odihnă;- înflorit- bucuria liniștei;- înverzit-
protecții.

CASTANĂ- plăcere, noroc;- în foc- succes în afaceri;- coapte-


plăcere;- culegând- avantaj financiar;- cumpărând- vești bune
despre planuri profitabile;- mâncând coapte- reuniune de
scurtă durată;- mâncând crude- succes binemeritat;- pocnind în
foc- dificultăți.

CASTRON- cumpărând- necazuri;- de lut- viață lungă;- pe masa


ta- creativitatea ta va fi răsplătită;- spărgând- ceartă;- ținând în
mână- vei fi poftit la masă.

CASTEL- mândrie, vești bune;- alb- viață liniștită;- asediat-


izbândă asupra dușmanului;- ars- nenorocire;- auzind de-
pagubă sau moarte apropiată;- având- vei avea în curând o
aventură de dragoste;- cu tezaur- bogăție spirituală;- demolat-
certuri din parte ta;- locuind – vei ajunge bogat;- locuit-
bunăstare sigură;- iluminat- luptă spirituală;- nevăzându-se
clar- luptă pentru îndepărtarea iluzilor;- negru- ai unele temeri;-
ruinat dar încă frumos- deziluzii, frustrări;- srtrălucitor-
interiorizare puternică;- văzut în interior- aventuri, sentimente
interesante;- vechi- investițiile pe termen lung trebuiesc
organizate;- vizitând- bogăție, fericire, mari ambiții.

CASTRAVETE- viață grea, boală;- având- copii mulți în familie;-


frumoși- vești bune, sănătate, constituție de fier;- mâncând-
speranțe înșelate;- spălând- musafiri care îți aduc vești bune;-
tăind- neplăcere apropiată;-văzând multi- oaspeți neașteptați.

CAȘ- întristare, nefericire, nenorocire;- făcând- boală,-


măncând- suferință, nenorocire;- preparând- mizerie.

95
CAȘCAVAL- plăcere, bucurie.

CATACLISM- discuții conjugale, revoluție;- asistând- suferință,


mizerie;- privind- suferință, moarte.

CATACOMBĂ- să te gândești la moarte;- ieși din- schimbare la


serviciu;- intri în- personalitate adaptabilă cu o mare putere de
sacrificiu;- pierzându-te în- întâlnire cu cineva nevăzut de mult
timp.

CATAFALC- nedreptate din partea unui om neînsemnat.

CATALOG- adunare plăcută.

CATAPLASMĂ- boală , convalescență lungă.

CATARAMĂ- nefericire;- având- mâhnire neașteptată;-


purtând- supărare.

CATARG- vei păși mândru în viață.

CATÂR- încăpățânare, răutate;- adormit- singurătate;-


încălecând;- călătorie apropiată neplăcută;- încăpățânat-
răutate, prostie, certuri cu prietenii, eforturi în zadar;- încărcat
cu poveri- vei primi daruri de la nuntă;- înhămat la căruță- vei
fi invitat la o petrecere;- răsturnând bagaje duse- mari
dificultăți,- șchiopătând- faliment,- țipând- greutăți în afaceri.

CATEDRĂ- urcând la- ascensiune, planuri norocoase.

CATIFEA- supunere, umilință, nemulțumire;- având- vei fi


umilit;- lenjerie de- dezamăgire în dragoste;- fustă de- ambiții
excesive- văzând- înșelăciune.

96
CATRAN- împiedicare;- mânjit cu- neînțelegere la o lucrare sau
întreprindere.

CAUCIUC- mănuși de- vei lua decizii și alegeri importante;- talpă


de- timiditate și lipsă de încredere în tine.

CAVALERIE- trupe de- ai o relație sentimentală de durată.

CAZAN- bolborosind pe foc- beneficiul unei afaceri profitabile;-


de apă- grijă trecătoare;- de mâncare- ambiții și dorințe ce se
împlinesc;- folosit de vrăjitoare- relații stricate în familie;-
răsturnând- riscuri pentru sănătatea ta.

CAZARMĂ- suferință; - aflat în- onoruri militare.

CĂCIULĂ- rang social;- a purta- te afli într-o situație ridicolă și


nu știi.

CĂDEA(A)- îngrijorare, întristare;- clădirea- pierderea speranței


în cineva;- de pe acoperiș- boală;- de pe cal- eșec în afaceri;- de
pe zid- discuții neplăcute, adversitate;- din bancă- ai greutăți cu
cei din jur;- din pat- aniversare cu multe griji;- dinții- pierderi;-
dintele- deces, pierderea unui prieten drag;- edificiu- refacerea
proiectelor;- foi din arbori- boală, moarte în familie,- fructe-
nefericire;- în apă- pericol mare, boală;- în abis- certuri,
supărări, necazuri;- în râu- un pericol te pândește;- luna pe
pământ- nenorocire;- stejarul- ceartă cu partenerul de viață;-
un arbore- moarte.

CĂDELNIȚĂ- liniște sufletească, bucurie;- cu fum- rău și


amărăciune.

CĂDERE- grijă, întristare, pierzi în dragoste și bani, nenorocire;-


alunecând în – ceva daune;- altuia în capcană- ești victimă a
97
abuzurilor și nedreptății;- de pe copac-adversitate;- de zăpadă-
câștiguri neașteptate;- din pat- sensibilitate excesivă;- în
capcană- situație dificilă;- ne trezim din- pericol mare, sănătate
grav amenințată;- pe trepte- eșec financiar;- pe un loc de
gunoi- neseriozitate, deziluzii;- pe un război- împotriva ta se țes
intrigi și comploturi;- rostogolindu-se- petrecere periculoasă;-
suntem în- pericol diminuat;- un schior- perspective bune
financiare;- văzând cum- rușine, dispreț;- văzând pe altul-
defăimare, jenă.

CĂLARE- ocară, nerecunoștință, o bucată de timp are să-ți pară


rău;- pe cal- desfrănare, independență;- pe un cal de curse-
împlinirea speranțelor.

CĂLĂRI(A)- altul- sănătate și fericire; - cel îndrăgostit-


căsătorie;- un om de afaceri- profit bun.

CĂLĂREȚ- vorbe;- ajungând- noroc;- a te visa- fericire în


dragoste;- căzând- pagubă;- descălecând- vei pierde un
prieten;- în șa- bogăție.

CĂLĂTOR- pe jos- uimire.

CĂLĂTORIE- primejdie, doliu, jale;- aeriană- bucurie de scurtă


durată;- cu avionul- te așteaptă un mare noroc, vești foarte
bune;- cu caleașca- domnie;- cu trăsura- secret, taină;- cu
trenul- îndeplinirea unui țel;- de afaceri- găsești o soluție
favorabilă;- din plăcere- meriți o odihnă;- făcând- vei avea
prieteni îndepărtați;- înceată- viață lungă;- începutul unei-
teamă de schimbare;- în străinătate- despărțire;- în tări
îndepărtate- câștig în afaceri;- întreruptă- schimbare;- lungă- îți
faci prieteni adevărați;- pe mare- avere;- pe măgar- dispreț;- pe
vapor- reușită în afaceri;- pe jos- amânarea unor cheltuieli
98
importante;- pleci în – ai dorința de experiențe;- prin localitate-
greutate, mizerie;- scurtă- nervozitate și iritare;- tu dai de
necazuri- bucurie;- tu de faci- cheltuieli neprevăzute;- tristă-
nostalgie;- turistică- a dobândi o avere.

CĂLĂU- veste rea.

CĂLĂUZĂ- ai uitat să faci o lucrare însemnată.

CĂLCA(A)- rufe- întelegere între soți.

CĂLCAT- fier de- probleme mărunte care pot deveni mari.

CĂLDARE- cu apă murdară- discuții în familie, dificultăți;- dacă


bei din- sănătate, prosperiatate;- dacă scoți apă din fântână cu-
belșug în casă;- fântână cu- bogăție în casă;- goală- dezordine în
gospodărie;- mare- profit mare în afaceri;- mică- botez;-
murdară- mizerie;- plină- belșug;- plină cu apă- căsătorie cu un
văduv;- ruginită și găurită- singurătate.

CĂLDĂRAR- bogăție, moștenire de la rude îndepărtate.

CĂLDĂRUȘĂ- botez.

CĂLDURĂ- prosperitate.

CĂLIMARĂ- de argint- sfială;- de aur- necazuri de trecut;- de


plastic-indecizie;- goală- iritare și comportament obraznic;-
plină- iubitul(a) îți este credincios(asă).

CĂLUGĂR-ceartă, grijă, întristare;- cântănd- boală;- cântând


mai mulți- tulburări sufletești;- citind în strană- boală în
familie;- în alb- reușită:- în grup- nenorocire;- privindu-te-poți
conta pe frați;- tulburați- ferește-te de accidente.

99
CĂLUGĂRIȚĂ- liniște, consolare;- cântând- accidente;-
devenind- vei rămâne necăsătorită;- în negru- stăpânire de
sine, domnie peste alții;- la mănăstire- dragoste tăinuită;-
lucrând-succes, câștig apropiat;- moartă- îmbolnăvirea unei
persoane dragi;- rugându-se- fericire alături de cineva foarte
iubit;- văzând- iubita ta îți este necredincioasă;- văzând una
tânără- dorințe neîmplinite;- vârstnică- experiențe ce-ti vor fi în
viitor de folos;- vorbind cu o- starea ta se va schimba;- vorbind
o- tulburări sufletești.

CĂLUȘ- trădare.

CĂMARĂ- vremuri bune;- având- prosperitate;- văzând-


dușmănie.

CĂMĂRAȘ- dușmani.

CĂMAȘĂ- sănatate,- albă- noroc;- albă îmbrăcând- poți avea


nevoie de nădejde;- având- semn bun;- bărbătească- căsătorie;-
din bumbac- schimbare devastatoare;- de forță- derută, ai
nervii la pământ;- de noapte- vești plăcute la drum;-
dezbrăcând- întristare, boală, moarte;- de mătase-
îmbunătățirea stării materiale;- fără mâneci- ceartă, umilință;-
îmbrăcată- îmbelșugare, vei fi scutit(ă) de mari necazuri;-
îmbrăcat în cămașă albă și curată- noroc, prosperitate;-
întoarsă pe dos- găsirea persoanei dorite;- de lână- situație
grea în viață;- lucioasă- primești bani;- material foarte scump-
nenoroc;- murdară- compromitere;- ruptă și murdară- minciuni
pe seama ta;- scurtă- lux;- spălând-o- iertarea injuriilor;-
umblând numai în- pierdere de vreme.

CĂMĂTAR- nu-ți încărca sufletul;- fiind- pierderea averii prin


speculații.
100
CĂMILĂ- cerată, griji, neîntelegere;- având- muncă penibilă;-
încălecând- câștig de bani sau de bunuri;- multe- moștenire
bănească;- mergând- succes prin perseverență;- mergând pe
jos- călătorie scurtă;- stând- ghinion , boală.

CĂMIN- foc artificial- decepții;- pentru foc- ambiții modeste;


unitate familială.

CĂPITAN- înălțare în grad.

CĂPIȚĂ- de fân- noroc neașteptat;- de paie- necazuri în


dragoste.

CĂPRIOARĂ- care aleargă- succes;- cu puiul ei- avere;- este a


ta- bucurie, noroc, iubire, căsătorie;- împuști o- amânarea unor
evenimente;- jucându-se- căsătorie norocoasă;- fiind vânată-
intrigi în legătură cu persoana iubită.

CĂPȘUNĂ- mănânci- boală;- dai cuiva- bucurie.

CĂPUȘĂ- supărare.

CĂRA(A)- nerăbdare.

CĂRARE- printre copaci înfrunziți- succes;- dezfrunziți- muncă


asiduă pentru a obține rezultate bune;- largă- piedici multe;-
îngustă- dușmanii te atacă;- de munte- sănătate și multe
realizări.

CĂRĂBUȘ- zburând- pierdere;- pierzând un- prietenie;- văzând-


ți se întinde o cursă.

CĂRĂMIDĂ- grămezi- muncă în zadar;- făcând- umilință;-


având- belșug, construcții noi;- zidind- comoară.

101
CĂRBUNE- aprins- câștig, bani;- cu flacără-vrăjitorii, atacuri
dușmănoase;- arzând în cămin- bogăție, câștig financiar;-
fumegând- deces;- în saci-împăcare cu dușmanii;- stinși- invidie,
gelozie, moarte;- în sobă- relații importante;- cu flacără mare-
dorințe sexuale.

CÂRN- promisiune neonorată.

CĂRȚI- de joc- noroc în afaceri;- jucând- vei afla secrete


îngrozitoare;- de joc, ții în mână- vei fi victima unei mari
înșelăciuni, pagubă, deziluzie, certuri, cheltuieli inutile.

CĂRUȚ- îmbolnăvire;- cu două roți- boală.

CĂRUȚAȘ- binecuvântare.

CĂRUȚĂ- te afli în ea- călătorie, laudă, onoare;- coborând din-


ești condamnat de opinia publică;- fără cai și tragi tu- sărăcie,
lipsuri, zădărnicie;- goală- te lupți pentru putere;- trasă de boi-
amenințări, vrăji ;- trasă de cai- enigmă ce trebuie clarificată.

CĂSĂTORIE- aranjată- evenimente multe în timp scurt;- cu


lăutari-calamități;- cu preot- moarte;- din dragoste- echilibru în
viață, proiecte noi;- pentru bani- agresivitate, iritabilitate;-
secretă- nesiguranță și confuzie din cauza unei dezamăgiri în
dragoste;- a ta- resentimente, pagubă mare.

CĂTUN- speranțe de căsătorie.

CĂTUȘE- purtând- primești ajutor.

CĂȚĂRA(A TE)- izbândă, propuneri tentante.

CĂȚEL- persoană delicată.

102
CĂZÂND- din pat- obții o funcție importantă ce-ți creează foarte
mult stres;- fructe-fericire;- arbori-glorie;- cometă- război,
moarte, necazuri;- în mare- frică , omor;- în șanț- piedici;- în
luptă- vremuri grele, probleme sentimentale.

CÂINE- alb- cunoștințe noi;- te latră sau te mușcă-dușmani,


supărare, griji, nenorocire, pierderi materiale, ceartă în familie
pentru moșteniri;- ai un- iubire sinceră, credință;- de
vănătoare- prieteni credincioși, întâmplare fericită, câștig la
jocuri de noroc;- mulți- zgârcenie, violențe, atacuri
dușmănoase;- mari- dușmani mulți;- mici- prieteni credincioși;-
mulți si mici-prietenie adevărată;- te mănâncă- pagubă mare,
ceartă în familie pentru moștenire, boală;- urlând- prieteni falși,
incendiu, boală, moarte;- prinși de hingeri- mare pericol,
primejdie apropiată;- blânzi- dorință de iubire.

CÂMP- bordei în- belșug;- legume în – nenorocire;- mei- necaz


mare;- cultivat și este al tău- câștig mare prin muncă grea,
fericire;- de luptă- sentimente lezate;- cu flori- persone
delicate;- verde-vei primi o invitație la un eveniment important.

CÂMPIE- aridă- sărăcie;- cu iarbă verde- fericire;- cu grâu-


muncă răsplătită;- cu plante uscate- sărăcie;- fertilă-
prosperitate;- necultivată- sărăcie, mizerie, foamete.

CÂNEPĂ- invitație la o căsătorie;- topită- umilință;- torcând-


afaceri bune;- țesând- căsătorie apropiată.

CÂNTA(A)- frumos-bucurie, veselie, evlavie, bunătate, avere,


avansare, carieră bună, dragoste, succes în afaceri, vești bune,
încredere, succes;- cu întrerupere- întristare, discordie,
nefericire, prieteni falși, plânsete, pierderi materiale, situație
compromițătoare, complicații financiare, mâhnire, violență,
103
prieteni mincinoși, bârfă, calomnie;- ciocârlia- noroc imens;-
cucuveaua- moarte, ghinion, boală grea;- cucul- moarte;-
cocoșul- noroc în dragoste, succes în afaceri, vești de călătorie;-
greierii- bârfă, atacuri calomnioase.

CÂNTAR- afaceri cinstite și norocoase.

CÂNTEC- auzind- petrecere, bucurie, dragoste, plăcere, avere la


bătrânețe;- tu cânți- amărăciune, boală, supărare, taină ce te
frământă.

CÂRCEL - de viță de vie.

CÂRCIUMAR- secetă, sărăcie, necazuri, ticăloșie.

CÂRD- de rațe- succes financiar după un efort susținut.

CÂRJE- mergând în- afaceri nerentabile;- sprijinindu-te în-


ajutor neașteptat după o primejdie depășită, devoțiune,
fericire, vizita unor persoane plăcute.

CÂRLIG- a agăța în- generozitate, sociabilitate, executarea unor


proiecte întrerupte, ajutor de la un prieten, pasiune secretă
pentru o cunoștință veche;- de pescuit- dragoste neîmplinită
încă.

CÂRNAT- întreg- dușmani ascunși, invidie, neînțelegeri,


discordie, discuții;- fabricând- bogăție, viitor sigur.

CÂRPIND- haine- pentru văduv/văduvă-căsătorie;-


încălțăminte- împăcare.

CÂRTIȚĂ- vești neașteptate, viață lungă.

104
CÂȘTIG(A)- bătălia, discuția, la loterie, un pariu- ceartă cu
cineva iubit, colaborare cu colegi, nerealizrea speranțelor,
perioadă grea în viața ta, certuri cu persoane în vârstă, necazuri
și îngrijoarare la locul de muncă, timiditate, rușine;- boxer, la
mare diferență, la sah, din comerț- evenimente bune, speranțe
realizate, succes în viața personală, noroc, amiciție.

CEAI- bând cald- oaspeți de seamă, eliberarea de influența


negativă a altora, inteligență, bun simț, bucurie mare;- linguriță
de , cu lapte, medical, rece- ești rezervat și atent, suferi de o
boală ușoară, probleme sentimentale, relații rupte.

CEAPĂ- cumpărând, plantă cu frunze, recoltă de bulbi și


grămezi, tăiată, stricată, curățind- pierdere de proprietăți, grijă
și muncă multă, secrete descoperite, sărăcie, supărare din
partea rudelor pentru un câștig neașteptat, obstacole, planuri
stagnate, necazuri mari și multe.

CEARĂ- albă, de albine- căsătorie, sănătate, bucurie;- arzând


figurine de , frământând, galbenă, mâncând, neagră, topită-
doliu, tovarăși plictisitori, partener de viață bun, tulburări,
păcăleală, înmormântarea unei rude, supărare, necaz, vorbe
rele, calomnie, pagubă.

CEARȘAF- bogăție câștigată într-un oraș mare.

CEARTĂ- afecțiune, acord perfect, noroc în dragoste; - auzind-


întâlnire plăcută;- cu cineva- vei primi o veste;- cu neamuri- ai
tact diplomatic;- cu un prieten- vești bune de la un amic;- în
care ești- ți se dă o veste bună;- între băieți, bărbați, copii,
femei, fete, frați, înfrăgostiți, prieteni- îți pierzi iubitul(a),
gelozie, vei face o nesocotință, necazuri casnice, pierderea
averii;- reîncepi- vești neplăcute de departe;- revărsându-se-
105
ești condus de inimă;- tu certându-te- te vei lovi de unele
probleme.

CEAS- noutăți neașteptate;- a cumpăra un- ești suspicios;- a


pierde- nu ceda tentațiilor, că vă vor face viața dificilă;- a purta
la mână- fii atent la cheltuieli;- bărbătesc-succse mărunte;-
bunicului- să ai în alții încredere când îți acordă ajutor;- bătând-
călătorie;- de aur- furt;- de damă- o dorință viitoare legată de
serviciu;- de mână- semn bun;- de perete-succes;- de soare-te
lupți în zadar pentru fericirea ta;- de argint- noi emoții;-
întorcând- succes în activitate;- întrebând cât este- supărare
trecătoare;- oprit din mers- moartea unui prieten;- stricat-
dispreț;- văzând cum țăcăne- fericire;- uita cât este- câștig mic;-
zdrăngănind- probleme în afaceri.

CEAS DEȘTEPTĂTOR- auzi- proiectul va avea finalitate bună-


cadran de- noi interese și inițiative; - cumperi- descoperi un
secret;- din argint- aspirații și idealuri;- din aur- mai multă
prudență;- obișnuit- multă voință;- pornind- planuri bune;-
țăcănind- succese.

CEASORNIC- sărăcie.

CEASORNICAR- vei primi o însărcinare delicată; - în atelier-știre


importantă, ce-ți va schimba viața în bine;- reparând- ai mare
capacitate critică;- văzând- pierderi financiare ce s-ar putea
transforma în ceva mult mai grav.

CEAȘCĂ- aurită- noroc la cărți și jocuri de noroc;- bând din-


fericire, dragoste;- din plastic- interesele tale sunt în joc;- de
porțelan- întâlnire în curând;- goală- discuție cu membrii
familiei;- plină- perioadă favorabilă în viață;- primind în dar-
prieteni buni care se gândesc la tine;- spălând- oaspeți mulți;-
106
spărgând- ceartă cu prietenii;- sticlă- propunere interesantă la
serviciu;- văzând că este plină- iubitul(a) te dorește.

CEATĂ- necazuri, pagubă;- participând-păcăleală în afaceri.

CEAȚĂ- aspecte proaste, ascunderea unei situații normale;-


căutând ceva în- vei reconstitui o situație;- deasă- ai fire
închisă, personalitate misterioasă;- în atmosferă- pagubă;-
învelit în- proiecte rezolvate fără mulțimire;- groasă de nu-ți
vezi propria mână- asteaptă o perioadă de prosperitate;- nu
poți înainta din cauza- nesiguranță;- ridicându-se- depășirea
unei situații neplăcute;- te pierzi în- suspiciune;- văzând prin-
pierderi în afaceri, necazuri și neînțelegeri cu prietenii;-
văzându-te- nu lua hotărâri pripite.

CEAUN- plin- bunăstare.

CEDRU- viață lungă.

CELULĂ- vei suferi adesea de singurătate.

CENACLU- lectură la- ești criticat pentru nechibzuința ta.

CENUȘĂ- întristare, necazuri, pierdere de bani;- arde- o


persoană necunoscută te iubește în taină;- caldă- doliu;- multă-
întristare;- rece- vei iubi pe cineva care nu are nici un sentiment
pentru tine;- urnă cu- prea mult entuziasm față de ceva.

CENTURĂ- iubire credincioasă- deschizând- pasarea


responsabilității,- largă- primire de comenzi avantajoase;-
lăsarea unei persoane de sex opus a unei- obținerea unor
favoruri;- rupându-se- insatisfacții.

107
CER- fericire , schimbare în viață; -cu stele- bucurie, dar și
insomnie;- de foc-mari supărări, tulburări;- înnourat-insomnie,
întristare;- limpede- onoruri;- liniștit- infidelitate conjugală;-
luminat de lună- averea ta va spori;- nocturn- proiecte și
preparative apropiate;- plin cu nori de furtună- dezastru;- roșu-
neliniște, tulburare;- senin seara- liniște sufletească;- tulbure-
griji familiale;- ziua- se realizează o dorință;- văzând înflăcărat-
mici neliniști, tulburare.

CERB- câștig, înălțare; - adunați la un loc- mărirea familiei;-


alergând- îți vei atinge scopul propus;- alergând câte doi-
dragoste aprinsă de care nu scapi;- alungând- realizarea unui
țel;- apărându-se- însurătoare tristă;- atacându-te- necaz,
căsătorie nefericită;- cârd de- câștiguri mari;- galopând-
reușită;- împușcați- umilirea dușmanilor; - mai mulți- familia ta
va spori;- murind- semn bun;- omorând- moștenire de departe;-
văzând- neplăceri;- visând- mari beneficii morale, materiale și
profesionale.

CERC- șanse în viața ta, împotrivire înfrântă;- a alerga în- vizita


prietenilor;- a avea- nestatornicie;- de argint- înșelăciune;- de
aur- moștenire îndepărtată;- de foc- izbândă;- a desena un-
folosește-ți șansele în viață.

CERCEL- a avea- prieteni noi;- cumpărând- supărare;- de argint-


ești denigrat;- de aur- probleme temporare; de pietre
prețioase- lene;- găsind- nu intra în jocuri de noroc;- a purta, a
pierde, a vedea pe jos, a vedea la ureche- trădare, despărțire,
ponegreală, câștiguri la jocurile de noroc.

CEREMONIE- cu demnitari- actiune reușită;- militară- liniște în


familie;- religioasă- dorință îndeplinită;- regală- faci față
situațiilor.
108
CEREALE- belșug.

CERERE- în căsătorie- armonie, pace interioară.

CERNEALĂ- împrăștiată- nenorocire, pierdere;- neagră-


dificultăți, mizerie;- pată de- boală;- scrii cu toc- succes în
afaceri.

CERȘETOR- așezat pe jos- noroc în afaceri;- dai bani- perioadă


financiară bună;- tu ești- noroc și pace;- văzând- ești ostil;-
miluind-vei fi răsplătit;- ocărând- ipocrizie;- bătând-
prosperitate.

CERȘI(A)- tu- noroc neașteptat, moștenire.

CERTIFICAT- a cere- neîncredere;- dând- prieteni câștigați;- de


deces- supărare în familie;- de naștere- viață nouă;- medical-
sănătate.

CETATE- abandonată- oboseală;- a asedia- optimism;- a ataca-


moral ridicat;- cu ferestre sparte- speranțe pierdute;- mare-
neîncredere;- prăbușindu-se- moartea unui om drag;- ruinată-
nenorocire.

CEVA- ascunzi- ești timid(ă);- te ascunzi de- secrete,


prejudecăți;- tu eviți- ești ambițios.

CLIENT- înșelat- bârfă la adresa ta;- căzând- pierderea


încrederii.

CHEALĂ- femeie- fericire casnică.

CHEL- izbândă.

109
CHEIE- tu ai- întâlnire nerealizată;- deschidem cu ea o ușă- o
nouă situație;- este ruptă- dificultăți în realizarea dorințelor;-
folosind- auzi secrete;- găsind-vei ieși din încurcătură;- mare-
putere; autoritate;-mai multe nelegate- clarificarea situațiilor;-
pierzând- necaz;- răsucind în broască- succes în afaceri.

CHELIE- visată de bărbat- oboseală;- visată de femeie-


complicații emoționale, ruperea relațiilor.

CHELTUIELI- de plătești- necazuri.

CHEMA(A)- de cineva- fii răspunzător de faptele tale;- în


judecată- afacere de onoare;- pompierii- îți merge la serviciu.

CHENAR- negru- bucurie.

CHIBRITURI- aprinzând- te înșală partenerul;- arzând- bucurie,


succes, surpriză;- vărsate- ceartă, deprimare.

CHIFLĂ- sfârșitul perioadei de liniște.

CHIMIC(Ă)- reacție- ai reacții fizice și spirituale bune.

CHIHLIMBAR- întâmplare fericită.

CHILOT- bărbătești- vei primi o ofertă avantajoasă;-


cumpărând-mulțumire;- femeiești- schimbare în bine;-
spălându-i- succes, profit.

CHIMONO- musafiri doriți.

CHIN- veselie.

CHINUI(A)- musafiri dragi.

CHIP- cinste.
110
CHIUI(A)- jale, durere mare.

CHIOR- semn rău.

CHINEZ- vorbind cu- vei primi o vizită, călătorie mare.

CHIOȘC- dragoste.

CHIPAROS- în patru colțuri ale mormântului- credință după


moarte.

CHIRURG- a forfeca- sentimente rebele, incidente, boală.

CHITANȚĂ- dând- onoare, stimă;- pierzând- uitare;- primind-


avere;- scriind- dușmani;- semnezi o- prosperitate, scapi de
datorii.

CHITARĂ- cântând la ea- dor și dragoste;- auzind- bucurii,


favoruri, dragoste.

CICATRICE- având cineva pe corp - vicii morale;- văzând-


afacere bună, semn bun.

CIDRU- veselie, anemie cerebrală.

CICLIST- cade de pe bicicletă- nenorocire;- coborând-schimbări


favorabile;- înaintând- triumf;- urcând un deal- înfrângerea
dificultățiilor.

CIFRE- cu soț- semn rău;- fără soț- semn bun.

CIMBRU- afacere bună.

CIMENT- amestecând- înrăutățirea situației; - beton- succes;-


sac de- avere;- umed- afecțiune lungă.

111
CIMITIR- a merge cu altcineva la- prietenie;- a pune flori- fire
sensibilă;- mai multe- dureri morale;- trecând prin- progres;-
vizitând- necaz, veste de moarte, tristețe.

CIMPANZEU- privind- afaceri prospere, invidia dușmanilor;-


sărind- dușmani învinși.

CIMPOI- auzind- vești neașteptate;- cântănd- nuntă la țară;-


colorat-vei fi chemat la ceremonie.

CINA- acasă- proiecte și inițiative noi;- a fi invitat- călătorie;- a


găti- restrângeri finaciare;- a găti pentru mulți- calm deosebit;-
în avion- dorințe mari;- în restaurant- tristețe în dragoste;- în
tren- nerealizarea dorințelor.

CINEMATOGRAF- gol- bârfă;- mergi la- să nu te încrezi în


aparențe, superficialitate.

CINEVA- a duce pe umeri pe cineva- personalitate puternică;-


râzând- dai dovadă de îndemânare.

CINGĂTOARE- dacă găsești, pierzi- speranță , necredință,


neuitare;- de argint- amor cu mai multe persoane frumoase.

CINEMA- film la- șanse noi.

CINSTI(A)- pe cineva- noroc;- un mort- vremuri bune.

CINSTIT(Ă)- negustorie- vanitate;- om- noi orizonturi la


serviciu;- rudă- fără personalitate;- servitor- fermitate;- tu ești-
o nouă cunoștință.

CINTEZOI- câștig.

112
CIOARĂ- ciugulindu-te- înșelat de o femeie;- croncănind-
moarte unei rude,- moartă- bani;- pe copaci-adunare de rude;-
pe cruce- moarte apropiată;- prinzând, văzând, sărind,
zburând, zburând deasupra capului- nemulțumire, vești ,
afacere terminată repede, sănătate precară, indignare în
familie.

CIOBAN- adormit în timp ce oile pasc- neglijență în serviciu;-


atacat de lup- supărări în familie;- cântând din fluier-fericire,
veste bună;- ești tu- fericire perfectă;- cu turmă- prieteni care
se gândesc la tine;- jefuit de oi- supărare temporară.

CIOCAN- bătând cu- spor în afaceri;- bătut cu- probleme, griji;-


care cade- lovitură neașteptată;- de fier- persoană rea,- de
lemn- sensibil și instabil;- de metal- greșeli la serviciu;- lucrând,
purtând, târând- autoridicare, profit după trudă, realizare cu
greutate.

CIOCĂNI(A)- la fereastră- ceartă între parteneri;- la ușă- noroc


mare;- tu- nostalgie, duci dorul cuiva.

CIOCĂNITOARE- pierdere de bani.

CIOCÂRLIE- auzind, cântând, mâncând, venind spre tine,


zburând- noroc în dragoste, avansare, instalare rapidă în slujbă,
propuneri afectuoase, bucurie.

CIOCLU- noutate bună.

CIOCOLATĂ- cu alune- plictiseală;- cumpărând, mâncând-


cheltuieli inutile, sănătate;- înghețată de- fire sensibilă;- tartă
cu- boală, oboseală.

113
CIORAP- având, cumpărând, descălțând, împachetând,
încălțând- căsnicie solidă, succes în dragoste, schimbare de
situație, viață liniștită, însănătoșire;- cârpiți- curaj;- de bumbac,
de ață, de mătase- îmbelșugare, bunăstare, lux de scurtă
durată;- găuriți- promisiuni false;-negri de porți- bucurii;-
purtând, scoțând, țesând- pierdere de bani, prosperitate,
plăcere trecătoare;- vechi- indiferență față de o persoană de
sex opus.

CIORBĂ- groasă- dezamăgire, lipsă de energie;- gustând din-


primești bani;- vărsând din- căsătorie bogată.

CIRC- amenințare, fericire urmată de tristețe, aventurile


sentimentale îți aduc riscuri.

CIRCULAȚIE- indicator de- nesiguranță.

CIREADĂ- de boi- prosperitate;- de vaci- prieteni;- de vite-


semn bun.

CIREȘ- cu fructe- căsnicie fericită, dragoste;- înflorit- noroc,


belșug, fericire.

CIREȘE- albe mâncând- întristare;- acre- nestatornicie;-


culegând, mâncând, mâncând din cele dulci, mâncând din cele
roșii- fericire, zile senine, bucurie, împlinirea dorinței;- vedem
în pom- noroc, izbândă, bucurie și succes în afaceri.

CIRIPI(A)- vrabia ce- ai scăpat de un pericol.

CISTERNĂ- pericol grav.

CIȘMEA- curgând- creșterea averii.

114
CITI(A)- afișe- osteneală fără folos; - carte- întristare cu
speranță;- evanghelia- bine în viitor;- horoscopul- eveniment
fericit;- legea- proces;- lista- cumpărături noi;- numere-
încredere în șansele tale;- poveste- critici;- scrisoare- vești;-
ziarul- vești despre afaceri.

CIUCURI- onoare mare.

CIUGULIND- păsările în curtea ta- musafiri;- pasăre pe pervaz-


casă cu noroc.

CIUMAT- supărare, ceartă.

CIUNG- întâlnind- pierderea averii părintești;- tu fiind- pierderi


materiale;- mergând, văzând, cerșind- eforturi mari, pierderi în
afaceri.

CIUPERCĂ- albe- prosperitate lungă;- adunând, culegând,


găsind, mâncând, strângând, văzând pe jos- răsplata silinței,
viață lungă, boală, stare bună, noroc legat de bani, protecție;-
comestibilă- lipsă de entuziasm;- uscate- obstacole
neașteptate.

CIUPIT(A)- de vărsat- noroc în dragoste;- cineva te- pericol de


boală; de cineva tu ești- ai confuzii.

CIUR- plin de făină- oaspeți de seamă;- plin cu mălai- nuntă


mare.

CIUTĂ- bucurie.

CIVILĂ- revoluție- aranjează-ți mai atent afacerile.

CIZMAR- ciocănind- moartea unei rude;- îl angajezi- urmărește-


ți instinctul.
115
CIZME- având, comandând, curățind- invidie, căsătorie
apropiată, nestatornicie;- vechi- pagubă, ceartă;- noi- izbândă,
spor.

CLAIE- de fân- bani;- de grâu- bogăție.

CLARĂ- apă de scaldă- succes în dragoste;- voce- fericire.

CLASIC(ă)- coloană- schimbare în bine.

CLASĂ- dictare în- ești dominat de gânduri.

CLARINET- auzind cântând- vei fi bârfit de cine nu te aștepți.

CLĂDI(A)- pericol.

CLĂDIRE- proiect de- tristețe;- restaurezi o- ai imaginație


bogată;- veche- dispreț.

CLĂTITĂ- cu sos-aranjamente imediate;- dulci- gânduri bune,


noroc.

CLEI- dragoste, devotament.

CLEPSIDRĂ- gândește de două ori înainte de a face ceva.

CLEȘTE- având- vei fi consolat după un mare necaz,- văzând-


ajutor la nevoie.

CLIPIND- far- noroc de lungă durată.

CLOCIRE- la păsări- bucurie trecătoare;- la cele de curte-


veselie.

CLOCOTIND- ibricul pe foc- te vei îmbolnăvi.

116
CLOPOT- a auzi, a auzi la distanță, a auzi seara, a auzi sunetul-
necazuri, veste bună, bucurie din întristare, mare nemulțumire;-
bătând- certuri, necazuri, dușmănie;- bătut cu ciocanul- griji și
probleme;- sunând, sunând pentru mort, tunând, văzând cum
se trage- veste proastă, cineva sus-pus s-a interesat de tine,
clădirea unui cămin, noutăți îmbucurătoare;- tragi clopotele-
prietenie deosebită.

CLPOTNIȚĂ- necazuri, dușmănie, moartea unei rude.

CLOPOȚEL- dragoste sinceră;- sunând fals- sănătate fluctuantă.

CLOSET- vei primi bani;- stând la- stimă publică.

CLOȘCĂ- noroc, mulțumire.

CLOVN- că faci parte din trupă- ești frivol și superficial;- jucând-


viclenie;- îmbrăcat în- gândește-te bine ca să nu pierzi banii.

COACĂZE- culegând, mâncănd- vei fi poftit la țară, vei fi chemat


la petrecere;- roșii- câștig mic.

COACE(A)- mâncând pâine coaptă- bucurie;- pâine- sărăcie,


foamete;- văzând cum se- câștig mic.

COAJĂ- de pom- doliu, moartea unei rude.

COADĂ- câștig, avere mare;- purtând- nu te desprinde de


prejudecăți;- ruptă la hârleț- perioadă de indecizii,- tăind-
ruperea prejudecăților;- împletind- ești ușuratic în treburi
importante.

COAFEZĂ- domoloște-ți entuziasmul, ești puternic cu dușmanul.

117
COAPSĂ- de curcan- putere nerațională;- de pui- pericol
potențial;- grasă- generozitate;- lungă- ești bârfit;- scurtă-
intoleranță.

COARDĂ- cumpărând, văzând- bucurie, plăcere;- pe pământ, în


mână- griji în afaceri;- suspendată în aer- ascensiune.

COARNE- ai- voință puternică;- cineva cu- trădare amoroasă;-


de capră, de bou, de cerb, de taur- progres rapid în carieră,
griji, te faci de râs, răbdare;- purtând- ocară;- ținând pe cap- vei
fi insultat.

COASĂ- având, bătând, cosind- câștig mare, veselie mare,


necazuri, batjocură, moarte.

COASE(A)- nasture la loc- idealuri nerealizabile.

COBORÎ(A)- scările, stânca, treptele- ești dezavantajat, afacere


nerentabilă, dificultăți în relația sentimentală;- dintr-un vehicul-
obținerea unor doleanțe;- schiorul pârtia- atenție pentru a evita
o mare supărare.

COBORÂȘ- catastrofă.

COCHILIE- de melci- bucurii ale dragostei, de scoici- bunăstare;-


frumoasă- călătorie pe mare.

COCOAȘĂ- atingi o- succes și noroc;- având- câștig mare;- mai


multe- viață bună;- tu ai- sănătate fragilă.

COCOR- împăunându-se- ceartă;- privind, țipând, zburând-


izbândă, bucurie, prieteni sar în ajutor.

COOCOSTÂRC- cântând- noroc, bani;- în zbor- sinceritate.

118
COCOȘ- atacând, având, cântând, tăcând, văzând-
nemulțumire, veste bună, noroc în dragoste, rivalitate în
dragoste, ești capricios;- nu cântă- ceartă, dușmănie,- dormind-
răspuns rău;- prinzând, tăind, ouând- ceartă, pierderea unui
prieten, moștenire neașteptată.

COCOȘAT- mângâind un- noroc, câștig;- privind un- vei lua


asupra ta o încurcătură.

CODRU- de arbori- scapi de necaz;- des- companie plăcută,- de


stejar- avantaje.

COFETĂRIE- întâlnire deosebit de plăcută.

COIF- spor în acțiunile întreprinse.

COJI(A)- situație din care ieși cu greu.

COJOC- lenevie, delăsare, prevestiri neplăcute.

COJOCAR- stare bună.

COLAC- de pâine-pericol de îmbolnăvire al copiilor;- de salvare-


perioadă liniștită.

COLAPS- de boală- sănătate bună;- de durere- sfârșitul


părerilor de rău;- de oboseală- rezolvarea problemelor în timp.

COLECȚIE- de insecte- rușine;- de plante- bucurie;- de pietre-


eveniment trist.

COLECȚIONA(A)- ilustrate- decizie finală.

COLEG- de adunare- întâlnire plăcută.

119
COLIBĂ- tu ai- liniște sufletească;- construind- ajungi om
înstărit;- fără fum- rămâi văduv.

COLIBEI- melc- bucurie.

COLIBRI- călătorie cu succes în străinătate.

COLIER- împăcare;- avănd- călătorie.

COLINĂ- ajuns pe culme-mari realizări;- căzând, urcând-


nerealizări, reușită în acțiune.

COLIVIE- având- singurătate;- cu păsări, cu ușa deschisă, goală-


recâștigarea libertății, trădare, căsătorie stricată;- o pasăre în-
prietenie;- papagal în- invidie mare.

COLOANĂ- căzută- sărăcie;- clasică- schimbare în bine;- de


marmură- instabilitate financiară;- frumoasă- vremuri bune;-
multe- onoruri;- ruptă- speranțe spulberate;- prăbușindu-se-
nenorocire.

COLONEL- degradat- intrigă,- pe cal- călătorie de afaceri.

COLORAT (Ă)- batista- nefericire;- cămașa- schimbare


dramatică în viață;- creion- aventuri sentimentale;- drapel- idei
ciudate;- fluture- stimulare;- perdea- trai modest;- sticlă-
prietenie veșnică;- tavan- hărnicie.

COLȚ- de stradă- bârfe;- înghesuit în- certuri materiale.

COMANDA(A)- necazuri.

COMANDANT- înaintezi prea repede.

COMBINĂ- voie bună.


120
COMEDIE- a vedea- vorbe rele;- la teatru- bârfă.

COMEDIANȚI- jucând- clevetiri, injurii.

COMESTIBIL- ciupercă- lipsă de entuziasm.

COMETĂ- căzând- speranțe deșarte;- deasupra capului-


catastrofă, moarte;- pe pământ- boală;- trecând- supărări
majore la nivel personal;- venind spre tine- pericol, speranțe
deșarte.

COMITET- fiind în- experiența unei aventuri;- liniștit- pace;-


zgomotos- pericol de excese.

COMITE(A)- tâlhării- dezorientare în viața de zi cu zi.

COMOARĂ- adunând, căutând, găsind, săpând- griji zadarnice,


osteneală, viitor strălucit, întristare;- ascunsă- nerealizarea
planului;- mare- necazuri;- văzând cum se scoate- schimbări
sociale, câștig.

COMPAS- având, cumpărând, primind în dar, văzând aruncat-


succes în afaceri, dureri mari, clevetiri, oboseală;- stricat-
slăbiciune de caracter;- vechi- supărare.

COMPETITOR- pericol iminent, pune-ți în ordine afacerile.

COMPETIȚIE- a câștiga- călătorie imediată;- a lua parte- efort


mare.

COMPLIMENT- a face- falsitate;- auzind, primind-minciună,


duplicitate, gelozie.

COMPLOT- descoperit- slujbă frumoasă;- uzând de- vei pierde


un prieten.
121
CONAC- porți în inimă o dragoste nepermisă.

CONCEDIU- luând- sarcină dusă la bun sfârșit.

CONCUBIN(Ă)- înșelătorie.

CONFECȚIONA(A)- coș- discuții familiale.

CONDOLEANȚE- întristare, boală.

CONDUCE(A)- altcineva- speranțe;- la lucru, la studiu, în lumea


artelor- ceartă cu partenerul, melancolie, idei nepracticate;- o
anchetă- faimă de scurtă durată;- o mașină, o motocicletă, un
camion- diferență de opinii, siguranță în viață, soluționarea cea
mai bună;- tu-cheltuieli bănești.

CONFESIUNE- unui prieten- ai un sentiment de vină;- unui


preot- pierdere.

CONFETI- ești iritat și te porți irațional.

CONFIRMARE- la serviciu- viață echilibrată.

CONFORTABIL(Ă)- greutăți mari.

CONSILIU- de război- amintiri neplăcute;- de stat- protecție


înaltă;- municipal- ceartă.

CONSULT(A)- un avocat- sărăcie;- un medic- pierdere de bani;-


un popă- moarte.

CONTRABANDĂ- afaceri proaste, te vei certa cu partenerul de


afaceri.

CONTRABAS- viață agitată și zgomotoasă.

122
CONOPIDĂ- vești despre dificultățile unei persoane apropiate.

CONSPIRAȚIE- a descoperi- afacere riscantă;- a lua parte- iluzii


pierdute.

CONSTRUIND- o casă- îmbelșugare, noroc în dragoste.

CONTABIL- cinstit, necinstit- închei o afacere importantă, evită


complicațiile;- tu ești- putere de adaptare;- plătind un- iei
decizii importante.

CONTABILITATE- ai probleme financiare.

CONTACTA(A)- un bărbat- protecție;- o femeie- infidelitate.

CONTE- te faci de râs, înjosire.

CONTRACT- succes la serviciu.

CONVALESCENȚĂ- succese materiale, moștenire, căsătorie.

COPAC- cu fructe, cu multe frunze, cu rod-prosperitate


financiară, căsătorie binecuvântată, fericire în căsătorie;- în
floare, înverzit- căsătorie cu copii, fericire mare;- mulți-
dușmani;- suind, smulgând, tăind- izbândă primejdioasă,
biruință asupra dușmanului, victorie asupra dușmanului;-
stufos- protecție;- tăiat- nenorocire apropiată.

COPIA(A)- avere făcută în scurt timp.

COPIL- alăptând, alergând, alergând prin casă-fericire și belșug,


nemulțumire, afaceri norocoase;- băiat-supărare trecătoare;-
bătând- nedreptate;- fată- bucurie mare;- frumos- satisfacție;-
în curte, în fașă- treci de pericole, sănătate;- jucându-se-
înțelegere, dragoste, bucurie, câștig;- legănând, lovind,
123
mângâind- fără speranțe în afacerea actuală, nedreptate,
îndoieli;- mici-sporirea familiei;- născându-se, stând lângă un
nou născut- necazuri, mare bucurie;- visând un, râzând, văzând
legați- te seduce cineva, veste proastă, seninătate în familie.

COPILANDRI- bătrânețe adâncă.

COPT- măr- viață împlinită;- pară-succes într-un proiect;-


pepene- dragoste împărtășită;- roșie- rezultate la serviciu.

COR- bisericesc- moartea unei rude;- cântând- bucurii;- în aer


liber-surpriză plăcută.

CORABIE- ancorată în port- ești copilăros;- având, construind,

descărcând, intrând în- vești neinteresante, dragoste, prieteni


îndepărtați, scapi teafăr;- cabina pe-situație distorsionată;- de
pasageri- certuri în familie;- de război- frâne în viață;- gata de
plecare- fii statornic;- pe timp frumos, pe uscat, pe sub pod-
viață îndestulată, muncă fără folos, pericol.

CORAL- a achiziționa- personalitate puternică;- recif de- pericol


pentru îndrăgostiți;- vânzând- slăbiciune.

CORB- croncănind- împotrivire;- în zbor- semn bun;- mulți-


foamete;- țipând, văzând, zburând- întâmplare nefavorabilă,
mâhnire, supărare, tristețe.

CORDON- căsătorie din dragoste;- de argint- câștig mare;- rupt-


pagubă.

CORECT- bijutier- proiect realizabil.

CORIDOR- îngust- pierderi materiale;- lat- ambiții;- luminos-


neînțelegeri clarifiate.
124
CORN- cumpărând- trădare;- de vânătoare- eșec;- sunând,
văzând-nefericire, pierdere de timp.

CORZI- boxer în- ești doborât.

COROANĂ- de argint, de aur, de brad, de flori, de iederă, de


măslin, de verdeață- sănătate, carieră frumoasă, triumf, avere,
prietenie, succese, onoare;- dând o- lipsă de comunicativitate;-
pe mormânt-moștenire;- purtând, văzând- noroc, onoruri,
câștig;- regală- înaintare socială.

CORP(OMENESC)- bolnav- pierdere de bani;- cu bube, umflat,


gras, slab- viață sănătoasă, putere, dobândire de bunuri,
pierdere de bani;- văzând că ești murdar- probleme economice
și morale.

CORSET- având- neîncredere în cunoștințe.

CORT- având- deziluzii,- în fața lui- supărare;- în interiorul lui-


protecție benefică;- nu putem intra în- faliment.

CORTEGIU- nupțial- înmormântare.

CORTINĂ- a unui teatru- iubiri trecătoare;- frumoasă- noroc;-


ne lipim de- protecție;- ruptă- speranțe pierdute.

COSI(A)- iarbă- dobânzi multe;- si a te odihni- pierzi amici.

COSITOR- cumpărând- bunăstare;- vas de- gospodărie înstărită.

COSTUM- bărbătesc- dai ajutor unui prieten;- de baie, de doliu,


de femeie- sensibilitate, pierdere, lipsă de organizare;-
național- imaginație puternic dezvoltată;- nou- griji financiare,
vechi- hotărâre deosebită.

125
COȘ- cu alimente, cu flori- siguranță materială, plăceri;- de aur,
de casă, de flori, de fructe, de navă, de sobă- belșug, potop
mare, bucurie, plăcerea dragostei, orizonturi noi, câștig bun;-
fumegând-veste bună;- mic- grijă la bani;- plin- avere mare;-
răsturnând- lipsuri.

COȘAR- bani, noroc.

COȘCIUG- frumos- însănătoșire după boală;- gol- viață


îndelungată, închis- vei merge la o înmormântare.

COȘMAR- o persoană te domină.

COȘNIȚĂ- goală- sărăcie;- plină- abundență;- răsturnată- lipsuri.

COT- rupt- adaptare la împrejurări;- umflat- vei avea o


experiență neplăcută.

COTEȚ- de găini- cu îngăduință vei ajunge bogat.

COTIGĂ- boală.

COTOI- iubire arzătoare, gelozie.

COȚOFANĂ- probleme în familie, scandal.

COVOR- având- proiecte finalizate;- bătând un, lucrând, văzând


pe perete- veste importantă, bucurie, călătorie de afaceri;-
rupt- dificultăți înlăturate.

COZONAC- având- oaspeți de seamă;- mâncănd- belșug.

CRAMĂ- curată- bucurie;- goală- necazuri;- plină- fericire.

CRAMPĂ- în mâini- grijă;- în picioare- necazuri trecătoare;- de


stomac- ambiție nerealizată.
126
CRANIU- de animal- știre neplăcută;- vorbitor- deții secrete.

CRAP- în apă- discreție în acțiuni.

CRATER- activ cu fum- ai nevoie de bani;- ieșind- scapi de


încurcătură;- intrând- ai proleme, acțiuni riscante.

CRĂPAT(E)- buze- sănătate în pericol.

CRĂPĂTURĂ- pierderi, neplăceri.

CRATIȚĂ- speranțe zadarnice.

CRAVATĂ- a alege- schimbare în bine , bucurii;- a înnoda, a


lega, a pune, a scoate- răutate, probleme cu banii, sănătate, noi
probleme.

CRĂCIUN- cu zăpadă- vremuri bune;- pom de – viață familială


plăcută;- serbând, visând- veselie, vești bune.

CREDINȚĂ- pentru bărbați-mare grijă;- pentru femei- grijă fară


rost.

CREDIT- vinzi pe- ești nesigur.

CREIER- de animal- mare grijă;- mâncând- agilitate mintală


sporită;- omenesc- atenție la comportament.

CREION- auriu- neînțelegere cu partenerul;- colorat- noi


aventuri sentimentale;- negru- fii atent cui acorzi dragostea;-
roșu- poți ajuta pe alții.

CREMATORIU- cuptor de- succes în dragoste.

CREMĂ- tartă cu- vești plăcute.

127
CREP- DOLIU.

CRESCĂTORIE- de cai frumoși- bunăstare,- fără cai- lipsuri;- în


interiorul ei- bunăstare de durată.

CREȘTE(A)- brazii unul lângă altul- rezolvarea unor probleme


grele;- marea fără a ieși- mare belșug;- luna- te împaci cu
partenerul;- sămânța de pământ- bunăstare financiară.

CRETĂ- având- afaceri reușite;- care nu scrie- datornicii te vor


duce cu vorba.

CREVEȚI- morți- probleme cu legea;- vii- dezamăgire în viitor.

CRIMĂ- plăcere sexuală;- de onoare- enorme necazuri;-


făptuind- ești lacom;- politică- probleme ce trebuiesc
clarificate;- văzând- frică exagerată.

CRIMINAL- care se confesează- succes personal;- altul este–


discuții;- noi suntem- infracțiune;- suspect de- lipsă de
stabilitate.

CRIN- alb- iubire credincioasă;- înflorit- logodnă;- rupând,


tăind- vei fi umilit, vei cauza neplăceri colegilor;- veșted- escroci
în cale.

CRISTAL- emoții;- corp din- suflet limpede;- curat- putere


corectă,- murdar- ofensă;- spart- discordie.

CRIZANTEMĂ- vești de departe.

CROAZIERĂ- în- iubire;- participând- noi plăceri sexuale.

128
CROCODIL- amenințându-te- dragoste fulgerătoare;- dormind-
amenințare;- în apă- te vei îndrăgosti,- văzând- ești înconjurat
de oameni răi.

CROITOR- tu ești- te vei sili în zadar să câștigi bogăție;- lucrând-


avere câștigată;- vorbind- rea credință.

CROITOREASĂ- pețitoare, vești bune, speranțe.

CRONCĂNIND- cioara- cineva apropiat se îmbolnăvește.

CRUCE- acoperită- caz de moarte;- aruncată pe jos- deces;- de


aur, de lemn- bucurie, fericire;- făcând- regret pentru certuri;-
în casa ta- cinste de om mare;- indică estul, nordul, sudul,
vestul- moarte, urcare, coborâre, oscilație;- înfiptă în pământ-
hotărâre; - purtând, văzând- pericol, vei trăi în liniște;-
rugându-te la- mare dar.

CRUCIFIX- având- recoltă proastă;- purtând- voință puternică.

CRUZIME- faimă, știre bună.

CUC- gelozie , prevestire de moarte;- auzind- bunăstare;-


căzând, stând, visând, zburând- bârfe, noroc, lăcomie, onoare.

CUCUI- cinste , înălțare, onoare.

CUCUTĂ- dând- otrăvire;- văzând- bucurie cu durere.

CUCUVEA- auzind-o – ghinion;- privind- nenorocire;- văzând-


pagubă, moarte.

CUCUVEUCĂ- cântând- întristare;- zburând- pagubă.

CUFĂR- bogăție;- plin- călătorie;- văzut gol- veste rea.


129
CULCAT- dacă te visezi- pleci la drum.

CUI- cineva bate-atac la adresa noastră;- bătând, găsind-


hotărâre potrivită, îndeplinirea speranțelor;- de aur, de fier-
griji, soluție găsită;- ruginit-greutate mare;- scos- sensibilitate
deosebită.

CUIB- cu barză- probleme în familie;- cu ouă, cu pui, cu viespi-


bucurie, vei avea bube, pierdere;- de păsări, de vrăbii, de
turturea- câștig mare, câștig, fericire,- fără pui- nenoroc;- plin
cu rândunele- fericire.

CULCAT- în grajd- succes garantat;- în hamac- lenevie;- pe


pământ- neplăceri, moarte.

CULEGE(A)- caise- sănătate;- cartofi- vizită;- castane- avantaj


finaciar;- flori- tristețe;- lalele- negocieri cu final nesigur;- maci-
iubire scurtă;- măsline- succes în afaceri,- trandafiri- noi relații
sentimentale.

CULES- de roșii- succes pe plan financiar;- de vii- bucurie în


famile;- de varză- mare putere interioară.

CULOARE- albastru- inocență,- galben- inteligență,- portocaliu-


ambiție:- roșu- pasiune;- roz- afectivitate;- verde- fidelitate;-
violet- nostalgie.

CULTIVA(A)- succese financiare.

CUMETRIE- fericire.

CUMINECĂTURĂ- mângâiere, folos, împăcare cu dușmanii.

CUMPĂNĂ- moarte, nefericire.

130
CUMPĂRA(A)- arme- situație tulbure;- bijuterii- supărări,-
blană- dușmanii te doboară;- brânză, carne, cartof, castane-
ambiții, belșug, vizită, avantaj financiar;- ceas, cercel,
cherestea, chiloți- suspiciune, idei extravagante, partener de
sentimente, mulțumit de viața dusă;- dalii, flori, lalele, maci-
călătorie neașteptată, fericire specială, viață sentimentală
fericită, iubire scurtă;- dar- dezamăgire;- diamant- probleme
financiare;- haine- progrese într-o problemă dificilă;- locuință-
binecuvântare;- loz- afaceri nerentabile;- marfă- risipă;-
mâncare- nenorocire;- televizor- viitor nesigur;- termometru-
succes la serviciu,- umbrelă- dificultăți financiare.

CUMPĂRĂTURĂ- mari plăceri și satisfacții.

CUNOSCUT(Ă)- invitație la petrecere.

CUNUNĂ- de aur- călătorie apropiată; -de flori, de viță de vie-


moștenire însemnată, bucurie;- găsind, pierzând- biruință, vei fi
părăsit.

CUNUNÂND- pe cineva- nefericire, nenorocire, moarte.

CUPĂ- căsătorie, plăcere, fericire, revelație.

CUPLARE SEXUALĂ- animale- veste depre o naștere;- oameni-


prevestiri proaste.

CUPRU- combinat cu argint- decepții;- monedă de- dubii;-


nebătut- mici crize; - sârmă de- situație nesigură.

CUPTOR- aprins- belșug;- ars- cheltuieli inutile;- căzând în el-


ceartă;-cu plăcinte- zile bune;- fierbinte- sănătate;- stins-
mizerie.

131
CURAJ- faci față unor neînțelegeri cu cineva drag.

CURAT(Ă)- aer- recuperare de bani;- apă- noroc;- cristal-


purtare corectă;- dușumeaua- oaspeți;- geam- cămin asigurat;-
pat- sănătate;- rufe- fericire.

CURĂȚA(A)- baia- idei lucide;- bucătăria- optimism;- casa-


veselie:= haina- extravaganță;- praful- veste neașteptată;- rufe-
noroc.

CURCAN- carne de- necredință;- coapsă de- purtare


nerațională;- mâncând- imaginație puternică;- mort-probleme
financiare;- prăjit- lipsă de bani.

CURCĂ- musafiri încrezuți.

CURCUBEU- deasupra capului- semn bun;- frumos- vreme


bună;- ieșind din nori- sfârșitul plictiselilor;- privind la un-
vreme buna,- văzut dimineața- semn bun;- văzut seara-
primejdie.

CURGE(A)- apa prin canal- fericire în dragoste;- fântâna-


abundență, - lapte- bucurie mare;- mierea- avantaje financiare.

CUREA- certuri, necazuri.

CURELAR- clevetire.

CURENT- ai idei confuze.

CURIER- dorințe neîmplinite.

CURMALE- mâncând- sănătate;- văzând coapte- viață de


plăceri.

132
CURSĂ- câștigă jocheul- speranțe îndeplinite;- cu obstacole- șir
de probleme;- de mașini- te ridici greu.

CUȘCĂ- neînțelegeri;- panteră în- victorie asupra dușmanului;-


tigru în - avansare.

CURTE- speranțe ce se împlinesc;- cu animale- pericole;- cu


copii- scapi de necazuri;- necurățită- lenevie;- păsări de- belșug.

CUTIE- cu ace- lucru mult;- colorată- surpriză;- de bani-


bogăție;- de parfum- dragoste;- de argint- bunăstare;- goală-
viață lipsită de sens;- plină- abundență, bunăstare.

CUTREMUR- apropiat- vei avea dificultăți;- de pământ-sărăcie;-


pământul se- transformări destabilizante;- văzând- terminarea
unor treburi importante.

CUȚIT- acoperit de sânge- pericol;- ascuțind, cumpărând,


găsind, având- ceartă, avere câștigată ușor, cumpătare,
răceală;- învârtit de un bandit- pericol;- primind în dar- vei fi
poftit la masă;- ruginit- pierdere;- tăind cu- folos;- văzând că ai-
ură;- pumnal- agresiune.

CUVÂNT- a da- mare succes personal;- de onoare- succes


important.

133
D

DA(A)- bani -prosperitate;- cuiva- moștenire;- de pomană-


recunoștință;- examen- afaceri reușite;- faliment- câștig;-
mâna- vești îmbucurătoare;- un diamant- ești tratat cu
ipocrizie;- umbrela- întâlnire.

DAFIN- având- stimă;- flori- speranțe spulberate;- înflorit-


dragoste de prieten.

DALIE- prestigiu, călătorie neașteptată, neînțelegere.

DALTĂ- faimă mare.

DAMĂ- adunate la un loc- minciuni;- căruntă- bârfă;- carte de


joc- piredere de bani;- ceas de - dorință legată de serviciu;- dar
de la- alergătură;- dezbrăcată- tristețe;- făcând dragoste-
primejdie mare;- îngrijorate- nefericire;- pantofi de-
neînțelegeri în familie;- sandale de- pericol sentimental.

DANGĂT- de clopot- necazuri, boală.

DANSA(A)- a învăța să- o nouă acțiune;- a vedea- semn rău;-


de unul singur- tristețe;- la un bal- un prieten va avea noroc;-
un vals- neînțelegeri de mică amploare.

DANSATOR- veselie, plăcere, lacrimi, gelozie.

DANSÂND- neplăceri în căsnicie.

DANTELĂ- sărăcie, frivolitate.

135
DAR- cumperi un- descurajare;- dând- bogății;- decorativ-
decizie importantă;- de la o femeie-prietenie;- de flori- suflet
sensibil;- ducând, făcând, împărțind- salvarea unor probleme,
nerecunoștință, prieteni buni;- în aur, în bani- viclenie, necaz;-
primind- câștig neașteptat.

DATĂ- importanță în viitor.

DATOR- cuiva- reluarea unei relații;- de sume bănești- datorii.

DATORIE- făcând- semn rău;- plătind- va fi bine.

DÂND- mâna cu cineva- vești bune;- mâna cu un om cunoscut-


câștig;- pomană- recunoștință.

DĂRÂMA(A)- biserica- moarte;- clădirea- moarte apropiată.

DĂRUI(A)- ruj- ești încrezător în tine.

DEAL- cu arbori înalți- căștig;- în vârf- depășirea necazurilor;-


rostogolire pe un- perioadă grea;- tu privești la un-speranță;-
suind pe un- greutăți;- urcând- supărare în familie;- zărind-
îndeplinirea speranțelor.

DECEPȚIE- mare- singurătate, îngrijorare.

DECES- certificat de- mare supărare.

DECORATIV- obiect- decizie importantă.

DECORAȚII- pierzând- să te aștepți la lucruri rele;- primind-


bucurie;- purtând- onoruri.

DECOLA-(A)- hidroavionul- reaprinzi o veche dragoste.

DEFĂIMARE- refacerea averii.


136
DEFECT(Ă)- moara- relația ta cu partenerul stagnează.

DEGERĂTURĂ- având- bârfă;- pe degete- bârfă împotriva ta.

DEGRADARE- insecuritate, sensibilitate, depresiune puternică.

DEFORMAȚII- ale corpului- semme rele;- ale feței- clevetiri.

DEGET- a tăia- nefericire;- a te durea- boală nervoasă;- inele


pe -câștiguri bănești;- mai multe- milostenie;- tăiate- vei pierde
prieteni buni;- te dor- boală.

DEGETAR- având- osteneală;- de argint- mândrie; pierzând-


nedreptate;- purtând- calomnie.

DEFECT- frigiderul- sărăcie.

DEJUN- mic- promisiuni, proiecte mari.

DELFIN- frumos- moartea unui binefăcător;- înotând- prieten


încântător.

DELIR- din boală- trădare din iubire;- de iubire- proiecte mari.

DEMISIE- din slujbă- mari schimbări în viață.

DEMNITAR- ceremonie cu- te adaptezi la situație.

DEMOLARE- a unei clădiri mici- speranțe după o hotărâre


dureroasă, frământări.

DEMONSTRA(A)- mulțime care- trebuie să fii precaut.

DENS- abur- întristare.

DENTIST- noutăți neplăcute.


137
DENTIȚIE- falsă- nefericire în viață.

DEPARTE- prieten de – vești bune.

DEPĂNÂND- ața- resemnare;- lâna- ajungi la sapă de lemn;-


mătasea- curtezan nesincer.

DEPENDENT- de un medicament- iluzii și vise.

DEPEȘĂ- surpriză.

DEPLÂNGERE- căsătorie fericită.

DEPOZIT- de carte- muncă folositoare;- de lemne- muncă grea;-


de mobilă- oboseală;- de obiecte-fertilitate.

DEPUNE(A)- actele pentru universitate- inventivitate;- bani la


bancă- protecție.

DERAIERE- dezordine;- feroviară- schimbare de planuri.

DERETICA(A)- prin casă- belșug.

DES- codru- companie plăcută.

DESAGĂ- de pe cal- odihnă plăcută.

DESCĂRCA(A)- te bucuri de sprijinul celor din familie.

DESCHIS(Ă)- farmacia- boală serioasă;- fereastra- afaceri


bune;- gura- ceartă recentă;- parchet- ai probleme de scurtă
durată;- poarta- schimbări majore;- ușa- te vor călca hoții;-
valiza- succes.

DESCOASE(A)- protecție.

138
DESCOPERIT- la cap- noroc, onoare;- piept de femeie- durere
minoră;- un complot- afacere compromisă.

DESCULȚ- a merge- mizerie;- fiind altul- neajunsuri materiale;-


fugind- ghinion;- umblând- sărăcie.

DESCUIA(A)- un lacăt- minte deschisă.

DESCURAJARE- dragoste.

DESEN- dezamăgire.

DESFACE(A)- testamentul- afli un secret.

DESFĂTARE- alergare, griji.

DESERT- decepție, abandon, suferință morală.

DESFRÂNARE- fiind- necazuri, boală, părere de rău.

DESFRÂNAT- dispreț public.

DESȚELENI(A)- nenorocire care te va ului.

DEȘERT- singurătate.

DETUNĂTURĂ- scandal.

DETERIORA(A)- vremea- iritabil și mohorât.

DEVASTARE- vei fi hotărât să-ți iei meseria de la început.

DEZACORD- griji pentru alții.

DEZASTRU- pentru îndrăgostiți bat clopotele de nuntă.

139
DEZBINARE- între prieteni- pagubă;- între îndrăgostiți- căsnicie
frumoasă.

DEZBATERE- câștigată- relații bune cu prietenii.

DEZBRĂCA(A)- altcineva- noroc;- gol- dispreț mare;- jacheta-


pericol;- văzând la altul- nepăsare.

DEZGHEȚ- sfârșit de griji.

DEZMINȚIRE- în totalitate- să accepți sfaturi.

DEZNĂDEJDE- soarta ta se va schimba în bine.

DEZORDINE- făcând- conștiința încărcată;- văzând- nimicnicie în


suflet.

DEZORDONAT- pat- griji.

DEZRĂDĂCINAT- ceartă in familie.

DIACON- onoruri.

DIAGNOSTIC- favorabil- loc de muncă asigurat.

DIAMANT- colecționând, dăruind, cumpărând- speranțe


deșarte, ghinion, probleme financiare;- dai- ești tratat cu
ipocrizie;- găsind, pierzând- bogăție mare prin căsătorie,
neplăcere;- primind, purtând- iluzii de scurtă durată, distincție;-
văzând strălucind- vei scăpa de o mare primejdie.

DIAREE- mare noroc de bani.

DIAVOL(drac)- alergând, bătând, vazând- prieteni necinstiți,


căsnicie fericită, vești proaste;- luptându-te- pericol;- văzut în

140
vis- nenorocire;- vorbești cu - ți s-a făcut deja un rău;- zburând-
noroc.

DIBĂCIE- vei ajunge la mari onoruri.

DICTA(A)- în clasă- gânduri;- memoriile- ești ambițios;-


testamentul- ești părtaș la gâlcevile cuiva.

DIETĂ- după boală- neliniști fără motiv;- a slăbi- succes în


afaceri;- de vegetarian- ai prieteni de încredere.

DIFICILĂ- naștere- probleme majore;- tu ai- fire rațională.

DIG- trecând- sfaturi bune de folos.

DIHOR- a prinde- ereditate;- pielea lui că porți- noroc în


dragoste.

DILIGENȚĂ- noroc în afaceri.

DINAMITĂ- pericol, confruntări în care îți pierzi controlul.

DINOZAUR- la muzeu- noi cunoștințe.

DINTE- alb- onoare, frumusețe;- a cădea- nenorocire mare; a-i


scoate pe ai tăi- lenevie:- a pune- întristare;- căzându-ți-
nenorocire, moartea unui prieten, doliu;- de argint- cinste;- de
aur- onoare;- de sticlă- boală și moarte;- lungi- întristare;-
frumoși- sănătate;- negri- începutul nenorocirii;- scoțând-
afaceri dubioase ; stricați – chefuri;- strâmbi- prieteni răi;-
văzând- schimbare.

DISCUȚIE- câștigănd- relații bune la serviciu;- cu un bătrân-


prevestire rea;- cu o rudă- nefericire.

141
DISCURS- ai o durere ascunsă.

DIPLOMĂ- primind- înfrângere.

DIPLOMAT- primind- veste bună, călătorii în străinătate.

DISPUTĂ- la tribunal- agitație;- personală- îți faci griji pentru


alții.

DISPREȚUIRE- revedere.

DISTRACȚIE- pe dig- ceri mai mult decât dai în dragoste;-


obscenă- probleme în viața sentimentală.

DISTANȚĂ- clopot bătând la- vești bune;- naufragiu la- evoluție


pozitivă;- ochelari de- ajungi la înțelegere;- vezi la- planuri de
viitor;- viespe la- anunț de căsătorie.

DIVAN- viață lungă, viitor frumos.

DIVORȚ- tu dai- căsnicie solidă.

DOAMNĂ- sărutând- câștiguri.

DOBITOC- animal de pierzi- moartea unui prieten.

DOCIL- copil – ofertă falsă;- fiica ta- speranțe realizabile;- fiul


tău- împlinirea dorințelor;- rude- succes și prestigiu.

DOCTOR- apare un- sănătate și avere;- consultare- pierdere de


bani,- mergând la- vești bune în afaceri;- tu ești- respect.

DOCTORIE- când iei- neîncredre;- cumpărând- afaceri


profitabile.

142
DOCUMENT- copiind- personalitate puternică;- fasificând-
greutăți mari; - furând- neajunsuri.

DOICĂ- alăptând- bucurie mare;- bătând copii- dragoste


înșelătoare;-mai multe- moartea unui copil.

DOJENI(A)-fiica- speranțe bune;- fiul- perspective la serviciu;-


justificat- soluționarea problemelor.

DOLIU- veste bună;- familia în – croieșteți drum în viață;- pe


steag- zile bune;- rochie de- eveniment fericit;- văduvă în-
tristețe.

DOMINO- cumpărând- bucurie;- jucând- plăcere.

DOMN- onoare mare.

DOMNITOR- mărire, onoare.

DORMI(A)- bețivul- muncă obositoare;- cu femei- trădări,- fata-


obstacole în viață;- gol- ai fost păcălit de cineva;- în biserică-
lenevie;- în iarbă- boală;- in pat- boală, uneori căștig;- la o
femeie- supărări,- pe pajiste- perioadă fericită;- pe pământ-
mâhnire;- pe un scaun- optimism;- pe verandă- dușmani.

DOVLEAC- culegând- cumpătare,- crud- boală neprevăzută,-


mâncând, semănând, văzând cum se sparge- căsnicie fericită,
noroc, necazuri în afaceri.

DRAC- cu coarne- femeie rea;- mai mulți- ispită,- mai mulți si


mari- ispită in afaceri necurate.

DRAG- minți pe cineva- neînțelegere în casă.

DRAGON- bogăție spirituală și materială.


143
DRAGOSTE- jucând cu- nesinceritate;- scrisoare de- probleme
care vor fi rezolvate;- te căsătorești din- proiect abordat cu
entuziasm.

DRAPEL- ai înscris pe - probleme financiare;- colorat- idei


ciudate;- ducând în luptă- schimbarea preocupărilor.

DRAPERIE- prosperitate.

DREGĂTORIE- înaltă- dușmănie.

DREPT- în picioare de stai- vei călători în străinătate;- renunți la


un- ești scrupulos.

DREPTATE- campion de- nevoie de ajutor.

DREPTUNGHIULARĂ- masă- experiențe noi.

DEȘARTĂ- putere- personalitate înclinată spre aventură.

DRESURI- farduri- fățărnicie, vanitate.

DRIC- urmând- moștenire;- vinzi - tentații periculoase.

DROG- fumând- ai multe de dus la îndeplinire, coboară cu


picioarele pe pământ.

DROGHIST- să ai încredere în cei ce te lingușesc.

DROJDIE- de bere- mărirea familiei.

DROMADER- ghinion, boală.

DRUM- a face- vei fi fericit;- bun și curat- câștig mare;- cu praf,


cu gheață- deranjamente, neliniște;- de cale ferată- noroc;-
greșit- succes în viață;- larg- viață fericită,- mare- vizite;- drept
144
urmând- avere rapidă;- greu și desfrunzit- multe piedici;-
prăfuit- compromitere;- strâmb- ai o singură cale;- șosea- vei fi
bine primit;- umbrit cu copaci- viață liniștită.

DUBLĂ- saltea- întărirea relației cu partenerul de viață.

DUCE(A)- daruri- grijă de afaceri;- drapel în luptă- dileme


dureroase;- o greutate- bogăție;- scrisoare- secret bine păstrat;-
un felinar- dușmani;- vești- rezolvarea problemelor grele.

DUD- înverzit- bogăție;- mare- folos.

DUDE- mâncând- amărăciune , vrajbă;- stricate- sănătate


primejduită.

DUHOVNIC- vorbind- orânduiește-ți afacerile.

DUEL- cu pistolul- împăcare cu cineva;- oameni în - aventuri


romantice.

DULAP- alegând cravata din- bucurie;- deschizând-veselie; gol-


rănire;- plin- nevasta ta te va înșela.

DULCE- bea cafea- cooperant;- licoare- fii atent cu partenerul;-


mâncând- plăceri;- vin- plăceri ale dragostei.

DULCEAȚĂ- mâncând- bucurie;- din borcan- contradicții cu


cineva drag;- făcând- căsătorie;- în compania cuiva- relații noi;-
pregătind- supărare.

DULCIURI- dacă mănânci-răutăți;- pachet cu- ceartă.

DULGHER- căsătorie, nașterea multor copii.

DUMINICĂ- petrecere, bucurie, bucurie în familie.


145
DUMNEZEU- că ți se arată- cel mai mare semn de faimă;-
închinându-te Lui- izbăvire;- primind binecuvântarea Lui-stima
oamenilor de bine;- slăvind pe – bunăstare;- vazând pe –
bucurie;- vorbind cu – mare binecuvântare.

DUR(Ă)- evenimente importante.

DURERE- colaps de- sfârșitul părerilor de rău;- de cap-


dezamăgire la servici;- de dinți- afaceri dubioase;- de gât-
succes în afaceri;- de ochi- boală în familie;- de urechi- vești
nedorite.

DUȘMAN- a învinge- semn bun;- a dovedi un- relații


credincioase;- mai mulți- mari reușite în afaceri;- mergând- să
te păzești;- văzând- reușită în afaceri.

DUȘUMEA- cu model- sensibilitate;- curată- aștepți sosirea


unui cunoscut;- de lemn- simpatie;- murdară- recuperare de
bani;- spălând- minte serioasă.

146
E

ECHIPAMENT- abandonat- vești, schimbare în viață;- pierdut-


greutăți, nesiguranță;- uitat- povară, frustrare.

ECHIPĂ- sportivă- neînțelegeri între rude.

ECLIPSĂ- de lună- necredință, nemulțumire, sentimente reci;-


de soare- pierderi, necazuri, groază, război;- privind-boală,
moarte, ghinion.

ECLUZĂ- neplăceri.

ECONOMIE- faci- prosperitate.

ECOU- al tău- boală cronică;- auzi- dragoste împlinită.

EXEMĂ- boală cronică.

EDIFICIU- impunător- afaceri mari determinate de largi


interese;- care se dărâmă- reluarea unor proiecte abandonate;-
mare- situație modestă.

EGIPTEAN- pergament- satisfacție.

ELECTRIC(Ă)- aparat de ras- pericole mici;- orgă-bani;- sobă-


nesiguranță.

ELEFANT- alb- amânarea căsătoriei;- ai un- victorie;- călare pe-


noroc, avere;- mergând- succes;- mort- primejdie, spaimă;-
mulți- viață lungă, sănătate, asociere importantă;- visând-
falsitate, înșelătorie, lingușire.

147
ELEȘTEU-viață liniștită.

ELEV- viață lungă

ELICE- succes.

ELICOPTER- zburând- nedreptate trecătoare;- pilotezi- avansare


la serviciu.

EMBLEMĂ- vezi o- curiozitate satisfăcută.

EMOȚII- ai- putere de concentrare.

ENCICLOPEDIE- te pricepi la afaceri.

ENGLEZ- vorbești cu un- plictiseală, fățărnicie;- vezi- bogăție.

ENIGMĂ- rezolvată- situație sub control;- ușor de dezlegat-


necesitatea îndreptării unor greșeli;- dificilă- grijă fără urmări.

EPILEPSIE- având- câștig la loterie.

EPISCOP- proces în curând- care binecuvântează- eveniment


fericit în viață; speranțe împlinite;- în altar sau la procesiune-
calm, optimism, seriozitate.

EPISTOLĂ- scrii o- noroc.

EPOLET- denmnitate, cinste, bucurii.

EPRUBETĂ- afacere falimentară.

ERETE- furt.

EREMIT- viață liniștită.

148
EROU-ești- cinste, generozitate, spirit de sacrificiu;- moare-
exagerezi importanța anumitor lucruri.

EXCALADA(A)- culmile munțiilor- dificultăți și obstacole în


viață, pierderi, faliment.

EȘAFOD- te afli pe- persecuție, invidie;- vezi un- fericire,


demnitate, cinste, câștiguri bănești.

EȘARFĂ- purtând- primejdie, boală, semn rău;- cumperi-


decorație, călătorie scurtă.

ETERN(Ă)- jurământ- nesinceritate;- dragoste- nemulțumire,


mâhnire.

ETICHETĂ- pe ceva- călătorie, sensibilitate, simț practic,


supunere, rang înalt, capacitate de muncă mare;- ca și ținută-
seriozitate, decență.

EVADA(A)- participi la- ambiții mari imposibil de îndeplinit, lipsă


de scrupule, pierderi de bani.

EVANGHELIE- ascultând- poveste de dragoste lungă, viitor


frumos, semn de pocăință;- sărutând- cinste mare, sentimente
profund religioase, credință;- citind- pierderea unui lucru
scump.

EVANGHELIST- visezi un- sfaturi bune, credință, vești


îmbucurătoare.

EVANTAI- cumperi și folosești un- timp pierdut, relații


neplăcute, călătorie în străinătate;- rupt-discuții cu familia.

EVAZIV- ești bârfit și invidiat din cauza succesului pe care îl ai.

149
EVREU- devii- sărăcie, mizerie, eșec;- îți face un serviciu- noroc
neașteptat.

EVREICĂ- căsătorie frumoasă, afaceri rentabile.

EXAMEN- reușit-ambiție, mândrie;- dai-afaceri bune;- îl pici-


decizii pripite;- susții oral- greutăți în afaceri, relații
sentimentale bune;- tu examinezi- disciplină și autocontrol,
avansare.

EXCREMENTE- le vezi- bogăție mare, noroc financiar, beneficiu


neașteptat, câștiguri în bani;- a le tale- frică, lăcomie, sadism,
faci datorii;- de animale- noroc, sucecs pe toate planurile.

EXCURSIE- cu barca sau cu trenul- vizită neașteptată, dorințe


realizate, venit surprinzător;- cu bicicleta la munte- călătorie
apropiată, profit, câștig, cheltuieli nejustificate.

EXECUTOR- ai de-a face cu- scăderea averii.

EXECUȚIE- vezi- martor la un proces;- tu ai parte de o- agitație,


probleme ale sistemului nervos;- visezi- dușmănie, sănătate
periclitată.

EXERSA- ceva- dragoste de lungă durată.

EXIL- relație ruptă, tristețe.

EXILAT- familie fericită.

EXPERIMENT- stiințific cu succes- pericole ce pot fi depășite;-


cu insucces- realizări mici.

EXPLODA(A)- o bombă- recunoașteri din partea celor din jurul


tău;- o grenadă- peripeții.
150
EXPLOZIE- de emoție- relaxare, detașare.

EXPLOZIV- detonat- schimbare în bine.

EXTRACȚIE- a unui dinte- nenorocire, deces;- a unei schije-


suferință;- a unui spin- boală psihică.

EXTRAGE(A)- rășini din copaci- satisfacții mărunte.

151
F

FABRICĂ- funcțională- acțiuni de succes, serviciu confortabil,


speranțe, venituri neașteptate, contracte avantajoase,
bunăstare;- închisă- pericol, afaceri care stagnează, muncă
multă fără de folos, grijă.

FACE(A)- amor- necazuri mari;- copii- seducție;- drum prin


junglă- greutăți depășite;- duș- sănătate;- pâine- vești din
depărtare;- un zid- vești proaste.

FACHIR- abuzuri sexuale și sentimentale, imoralitate.

FAGURE- ai- hărnicie, prosperitate, familie unită, destăinuiri,


secret dezvăluit;- cu albine rele-regres social, ceartă în familie.

FAIMĂ- ai- bunăstare, câștiguri, poziție socială înaltă.

FALIMENT- dai- câștig frumos;- ești în- semnal de alarmă,


afaceri amenințate.

FALS(Ă)- barbă- sănătate șubredă;- nume- nu ai control asupra


unei situații.

FALSIFICA(A)- mari greutăți.

FAMILIE- numeroasă și o părăsești- probleme financiare,


sacrificii pentru menținerea situației financiare bună;- în doliu-
ai calități pentru funcții de rang înalt;- regală- succes financiar.

FANFARĂ- scumpiri, biruri, război.

153
FANTOMĂ- vezi- fericire , bunăstare, consolare, noroc în
afaceri, dragoste, viață lungă;- vorbești cu- deziluzie, pericol,
boală grea, trădare, diperare.

FAR- aprins- sfat, protecție, noroc, viitor frumos, shimbarea


unor decizii și a unor atitudini; stins- îți înfrângi sentimentele
față de cineva.

FARFURII- multe, curate și frumoase- invitație, moștenire, stare


materială bună, hotărâre, simț practic;- sparte sau spărgând-
vanitate, fățărnicie, griji, tristețe.

FARMACIE- deschisă- boală grea;- închisă- ferește-te să faci


împrumuturi la bănci.

FARMACIST- noroc.

FASOLE- vezi cu boabe albe- ceartă, critici, subalterni obraznici,


necazuri, neplăceri la serviciu, dispute, litigiu, violențe, sărăcie;-
gătită de diferite culori , mănânci cu poftă- căsătorie, avuție,
nevinovăție, obstacole depășite, pețitori, bucurii mari, dorințe
împlinite.

FAȘĂ- copil în- bucurie, sănătate.

FATĂ- pe care o iubești- nenorocire, necaz, ură, neînțelegere,


cheltuieli neașteptate;- bolnavă, dansând, dormind, frumoasă,
fugind, făcând glume, căsătorie cu, moartă, sărutând, mică și a
ta, slabă, urătâ, rea, fetiță- realizări romantice, noi cuceriri
sentimentale, noroc în dragoste, obstacole depășite, iubire,
cheltuieli mari, vei afla o taină, simpatie, voie bună, bogăție,
logodnă urmată de căsătorie, avere, perspective de viitor,
cinste, sănătate, devotament, viață fericită;- răpită și plânge-
probleme financiare, lacrimi și durere.
154
FAȚĂ- acoperită cu voal- secrete ascunse bine,- cu gura mare-
bârfă;- deformată- boală;- frumoasă- onoare.

FAVORABIL- diagnostic- serviciu asigurat.

FAZAN- persone orgolioase,

FĂCĂLEȚ-bătaie, griji mari, dragoste fără izbândă.

FĂCLIE- aprinsă- afaceri profitabile , dragoste, câștig, secrete


amoroase, iubire împărtășită;- stinsă- dezamăgire, deprimare,
neînțelegeri cu sexul opus.

FĂINĂ- albă și ambalată, multă, frământând- bogăție,


căsătorie, abundență, comfort, sănătate, putere, oaspeți de
seamă, avere, vești bune, prosperitate, noroc, bogăție, viață
îmbelșugată, stare bună, viață liniștită, spor în afaceri.

FĂLI(A TE)- cu avuția, curajul, frumusețea, prietenii, talentul-


neînțelegeri în dragoste, prostie, nerealizări, pierdere de bani,
rea voință.

FÂN- faci, arzi, cosind, lucrând, stricat, umed- tristețe,


amărăciune, supărare, situație jenantă, vite moarte, griji
trecătoare, ești jefuit de hoți, ruină, atac tâlhăresc, necazuri
mari în curând;- căpițe de- noroc neașteptat;- în pod- dușmani
îmblânziți.

FÂNAR- noroc neașteptat.

FÂNTÂNĂ- adâncă, arteziană, cu apă limpede, în curtea ta, bei


din ea, alții beau, cu apă rece care țâșnește în sus, frumoasă-
emoții, mulțumire, fericire, veselie, câștig, belșug, speranțe
mari, prosperitate, sănătate, fericire, noroc, daruri frumoase;-

155
cu apă tulbure, secată, cazi în ea, cu izvor puternic, sapi la o-
ruină, speranțe deșarte, necazuri, defăimare, supărare, pericol
de foc, ceartă în familie, lipsuri.

FEBRĂ- ai - începutul unei periode de sănătate și vitalitate.

FECIOR- bucurie mare, cinste.

FECIOARĂ- visezi o- fericire mare, noroc, companie plăcută.

FECALE- mare câștig, noroc.

FELICITĂRI- fericire, amor înfocat.

FELIE- de pâine- amenințare.

FELINAR- aprins- nehotârăre, ceartă.

FEMEIE- bătrână, bătând, cu părul alb, cochetă, divorțată,


elegantă, însărcinată, moartă, necunoscută- minciuni, certuri,
trădare, neplăceri, boală, deces, necinste, greutăți, obstacole;-
blondă, brunetă, cheală, cinstită, frumoasă, roșcovană-
dragoste, bogăție, noroc, câștig, iubire.

FEREASTRĂ- deschisă- călătorie, taină, reușită;- închisă- situație


critică, sentimente confuze;- mare- te vor prăda hoții;- obscură-
faliment.

FERICIRE- mulțumire sufleteasă, relaxare, dar și griji și neliniște.

FERMĂ- în flăcări- entuziasm și energie;- îngrijită, prosperă-


perspective financiare bune, avantaje bănești;- vinzi o-
neînțelegere cu o persoană nou cunoscută.

FETIȚĂ- văzând o- mare bucurie.


156
FICAT- alterat- risipă,- de taur, țap, berbec mâncând-
moștenire de avere, sănătate înfloritoare;- prăjind- bunăstare,
voie bună;- văzut în foc, în măcelărie- chef, moștenire.

FIER- bătut, înroșit, ruginit, scos din forjă- ești iubit, riscuri,
mare putere psihică, rezolvarea problemelor;- de călcat-
probleme mărunte spre rezolvare;- obiecte din- noroc, putere;-
tăind, târând- ceartă, muncă cu răsplată.

FIERĂRIE- ceartă, neînțelegere, scandal.

FIERE- certuri, boală.

FIERT-cartof- ai ajutat o rudă.

FIN- miros- ai primit un sfat prost.

FIR- alb, altă culoare, roșu- călătorie scurtă, realizări în afaceri,


ai nevoie de dragoste;- de argint, de aur, de bumbac, de lână,
de mătase- intrigă, izbândă prin intrigă, evitarea discuțiilor
lungi, cineva îți pune bețe în roate, decepție din partea celui
iubit;- încurcat, mare, tăiat-sforțare dificilă, griji, intrigi, mister;-
rupt- semn rău.

FLACĂRĂ- a aprinde- minte aventuroasă;- căzând în- necaz,


defăimare;- de lumânare, în sobă, roșie, strălucitoare,
mistuitoare- indecizie, dușmănie, mânie, stimă, ghinion;-
stingând, văzând-rivalitate, deziluzii.

FLAUT- ascultănd- noroc;- cântând- înmormântare; - sunet de-


naștere apropiată.

FLĂMÂND- de ești- sanătate;- nu tu ești- dă de pomană.

157
FLOARE- adunând, atingând, culegând, cumpărând, dând-
noroc, îmbunătățiri în viața ta, viață liniștită, onoare, prietenie;-
albe, albastre, galbenă, mov, roșii- petrecere, credință, gelozie,
despărțire, iubire;- de colț, de crin, de dafin, de câmp- bucurie,
putere mare, speranțe nimicite, peroane delicate;- mirosind,
privind, punând în vază, rupând, udând, zărind- bucurie, iubire,
câștiguri bănești, caracter stricat, bucurie apropiată, boală,
speranță;- vas de, vază de- te vei logodi, logodnă.

FLOAREA SOARELUI- admirând- urmărirea perseverentă a


sentimentelor; - în soare- petrecere.

FLUIERA(A)- a aproba- adaptabilitate;- la teatru- flexibilitate;-


în baie- relaxare;- un câine- prietenie puternică.

FLUTURE- apărând în vis- schimbare;- colorat- stimulare;- mort-


pericol;- pe o floare- iubire nestatornică;- văzând, zburând-
inconstanță, iubire.

FLUVIU- curgând, înnotând-boală, primejdie;- mare- vei


îndeplini o operă serioasă.

FOAME- noroc, câștig la loterie.

FOARFECĂ- având, ascuțind, tăind, văzând- moarte apropiată,


scandal, câștig bun, dispută între colegi;- argintie, de aur,
neascuțită, ruginită, stricată- prieteni falși, bucurie, discuții
între soți, încurcături în afaceri, semn rău.

FOC- apărând, aprinzând, arzând- naștere, vei fi iubit, dușmani


periculoși;- artificial în cămin- decepție;- ațâțăm- dorințe
sexuale;- cu fum- iei femeie( bărbat) rea ( rău);- în sală, în
pădure, în hambar, în vatră- sănătate, sentimente controlabile,

158
probleme în viața de zi cu zi, veste bună;- mare și luminos,
modest dar aprins, mare- plăcere deosebită, sănatate, succes,
suire înaltă, promovare;- stingând, văzând, văzând departe,
văzând mocnit- afaceri nerentabile, bucurie, te vei îndrăgosti,
întristare.

FOCĂ- lipsă de afecțiune, temei.

FOTOLIU- înghesuit în – veste neașteptată;- te încovrigești în-


eviți să faci față problemelor.

FRAGI- culegând, mâncând, primind în dar, văzând- mari


succese, bucurie, vindecare reușită, cucerești o inimă;- pe jos-
greutate la serviciu.

FRATE- iubit, mai mic, mai mare, mort, vitreg- rupi prietenia cu
cineva, ceartă în familie, act de curaj, viață lungă, ceartă in
familie;- având- protecție;- scrisoare de la- lașitate, minciună;-
vorbind cu el- viață lungă fără bucurii;- venind spre tine-
bucurie;- zâmbind- semn bun.

FRĂMÂNTA(A)- aluatul- noroc;- pâinea- câștig bănesc;-


prăjituri- persoană ambițioasă.

FRÂNGHIE- având, cumpărând, întinzând- folos, vei crede în


tine însuți, drum cu folos;- mare- întâmplări neplăcute.

FRICĂ- de apă- nefericire;- îți este- reușită sigură în amor;-


tremurând de- protecție de la o persoană importantă.

FRIG- afară este- nemulțumiri,- ghemuit de, mergând prin,


simțind, tremurând de- obligații de îndeplinit, hotărâri
importante, nestatornicie, vei fi protejat.
159
FRIGÂND- carne- boală spre vindecare.

FRIGIDER- bine aprovizionat- bunăstare;- defect- lipsuri


bănești;- gol- sărăcie.

FRIGURI- ambiție, umilire, prostie.

FRIPTURĂ- în sânge- pierderi finaciare;- mâncând, pregătind-


mare primejdie, moarte.

FRIZER- a fi- neînțelegeri;- mergând la- pierdere de bani.

FRUCTE- acre, amare, căzute, înghețată de, lovite, stricate,


zdrobite- boală, discordie, nefericire,neplata datoriilor,
împlinire târzie, tristețe, neînțelegeri;- adunând, azvârlind,
cumpărând, culegând, mâncând- avere, belșug, ești înșelat,
bogăție, trai bun;- copac cu- prosperitate financiară.

FRUCTIERĂ- sănătate, viață casnică fericită.

FRUNTE- a unei persoane cunoscute- mult bine;- înaltă,


îngustă- sprijin de la cineva de nădejde, înșelătorie.

FRUNZĂ- de stejar, de viță de vie, de ulm-viață îndelungată,


mânie, pierdere de bani;- uscate, verzi, desprinse din pomi-
griji, dificultate, boală, împlinirea dorințelor;- văzând în pom-
semn bun.

FULGER- alb, la dreapta, la stânga, mai multe, lângă tine-


neînțelegere, semn bun, discordie în familie, război, noroc
îndelungat;- căzând, străbătând cerul, văzând din casă- noroc
îndelungat, veselie, ceartă, necaz.

160
FUGIND- desculț- ghinion;- de un bou, de un urs- întristare,
mare primejdie, obstacole importante.

FUM- alb, de coș, de tămâie, de țigară- plictiseală, fericire


casnică, speranțe, cunoștințe noi;- intră în ochi, în casă-
neplăceri, oameni ce vor să-ți facă rău;- ridicându-se drept, din
coș, văzând, zărind, scoțând pe horn- fericire casnică, tristețe,
vreme frumoasă, afacere dezastruoasă, relaxare.

FUMA(A)- droguri- lucruri importante;- pipă, tutun, țigări,


țigări de foi- noroc în afaceri, izbândă, plăcere trecătoare,
eforturi în zadar.

FUND- caz de moarte, rușine.

FUNERARII- sănătate și căsnicie în viitorul apropiat.

FUNINGINE- boală, scârbire de cineva.

FURA(A)- bani, obiecte, roata de la mașina ta, un lingou,


documente- bârfă, batjocură, necaz, pierderi, nu ești în stare să
eviți o sarcină oneroasă, greutăți mari;- tu- prudență.

FURÂND- din casă- folos mare;- nestemat- depresiune;-


rubine- ieși dintr-o situație dificilă.

FURCULIȚĂ- oaspeți cu propuneri de căsătorie.

FURCĂ- muncă grea, recompensă mică.

FURIE- lacrimi de – bârfe răutăcioase;- scos din , scoți pe


cineva, te-a scos pe tine- succes în muncă, disperare, vești
neplăcute;- tremuri de- perioadă critică cu partenerul de viață.
161
FURNICĂ- călcând din greșeală, mergând, strivind, văzând cum
cară-griji mari, sănătate, îți îngropi norocul, osteneală;- cu aripi,
multe, mușuroi de- neglijență la lucru, ispită, bani mulți;-
mușcându-te-nenorocire.

FUROU- noroc neașteptat.

FURTUNĂ- cu fulgere și tunete, cu grindină și ploaie, pe mare,


prin ocean- schimbare în bine, pericol, frică, primejdie, vești cu
probleme:- doborând copacii, privind, stând în, trecând-
probleme financiare, schimbare de situație, pericol, amenințare,
câștiguri pe măsură;- violentă- gânduri și idei dăunătoare.

FURUNCUL- afli un secret.

FUS- lână torcând- drum fără veselie;- torcând- câștig mic.

FUSTĂ- albă, de altă culoare- cochetărie, dorințe realizate;- de


bumbac, de catifea, de mătase- cucerire romantică, ambiție
excesivă, poziție socială;- lungă, pătată, ruptă- respect din
partea tuturor, amici falși, prieten nevrednic.

162
G

GAIȚĂ- croncănind- veste bună;- stănd pe cuib- sosirea unei


rude.

GALBEN (BANI)- ai tu- aversiune;- canar- bani, succes;- dând-


superi pe cineva;- flori, pepene- gelozie, fericire și noroc;-
primind, ținând în buzunar, văzând la alții- vei fi într-o
societate cu oameni bogați, vei fi ajutat, schimbare în bine.

GALBENĂ- culoare- inteligență;- ceară- păcăleală.

GALOP- pe cal- câștig important neașteptat.

GALOȘI- boală.

GARAJ- cu multe mașini- o persoană în vârstă te ajută să treci


un obstacol;- cu mașini vechi- vei încheia o nouă afacere.

GARĂ- așteptându-te în- ajutor în căutarea direcției;- pleci din,


sosești în, ruinată- dovedește răbdare, așteaptă proiectul,
nehotărâre;- întâlnești în, trecând prin, sosind trenul în-
influență în carieră, schimbări importante, relație profesională
importantă.

GARD- de nuiele uscate- secetă;- făcând, sărind- progres,


izbândă, afaceri bune.

GARDĂ- ne arestează- scăpăm de o problemă neplăcută;-


cameră de- vizitele rudelor.

163
GARDEROBĂ- daruri în haine.

GARDIAN- de noapte- auzi despre un jaf;- la poarta barăcii-


ești ilogic;- tu ești- pierdere de bani.

GAROAFĂ- albă, roșie, galbenă- neîncredere în dragostea


începută, dragoste pasională, iubire cu gelozie;- culegând,
văzând, visând că primești- bucurie, prieten bun, vei merge la o
petrecere.

GARNIZOANĂ- prevestire favorabilă.

GAURĂ- în haine- supărare;- sapi o- sănătatea se va îmbunătăți.

GAZ- explozie de- avertisment;- jet de- dorință de libertate;-


sobă cu- sănătatea se va îmbunătății.

GAZELĂ- aruncăm cu pietre în- ceartă cu soția;- capturăm-


seducerea unei femei; ne atacă o- ceartă între soți.

GĂLBENUȘ- a bate- propuneri interesante de afaceri.

GĂLEATĂ- bând apă- sănătate prosperă;- plină- veste bună.

GĂLUȘTE- mâncând- poticnirea încrederii în prieteni.

GĂINĂ- albă- fecunditate;- ciugulind, clocind, dând măncare,


ouând, umblând prin curte, văzând- ruină, negustorie bună,
belșug, neînțelegere, moștenitor nou, veste bună;- grasă, mari,
mari și grase, multe, slabe- noroc în amor, câștig în dragoste,
rodirea trupului, comunicare, mediocritate;- neagră- vei afla o
știre importantă.

164
GĂINAȚ- noroc.

GĂOACE- de ou- secetă.

GĂSI(A)- aur săpând- bucurie, fericire;- bani, cârnat, cercel,


cheia, comoara, camping, ciuperci, diamant- relații bune cu
partenerul, controverse, evită jocul de noroc, semn bun, viitor
strălucit, dezvoltări financiare, boală, căsătorie;- nestemate,
pașaport, piaptăn, potcoavă, un lucru-nenorocire, îngrijorare
de sănătatea altcuiva, probleme emoționale, fericire, noroc,
surpriză.

GĂTIND- carne- prosperitate;- cina, pentru mai mulți, pentru o


singură persoană- restrângere fiananciară, calmitate,
comportament arogant;- fasole, făină, roșii- avuție,
prosperitate în familie, inovații.

GÂDILAT- vei fi cerut în căsătorie.

GÂNDAC- necaz mare,- mai mulți- câștig;- văzând negrii,


zburând, pe cap umblând- vrăji, noroc în dragoste; necazuri în
afaceri.

GÂRLĂ- curgând repede- mare rău;- înotând, trecând,


vărsându-se în râu- învingerea dușmanilor, întâlnire cu cineva,
năvala dușmanilor.

GÂSCĂ- albă, albă și mare- iarnă cu zăpadă, prevedere;- auzind,


bătând din aripi, fluturând, găsind, jumulind, frigând- vorbe
deșarte, noroc, călătorie, câștig în afaceri, nemulțumire,
bucurie;- la casa ta, mare- semn de nemulțumire, avansare la
serviciu;- păzind, rănind, stând, tăind, zburând- voie bună în

165
familie, bine în familie, adunare de cucoane, moștenire, vreme
schimbătoare.

GÂT- lung si slab, dureros, inflamat, retezat, strâmb, tăiat,


umflat- boală, succes în afacere, imaginație, întristare, ocară,
pericol, noroc;- lănțișor la- armonie la serviciu.

GEAM- curat-siguranță;- speli- eviți un pericol;- spart- pericol;-


te arunci pe- pierzi o întrecere.

GEAMANTAN- curaj, dragoste, primejdii, lungă călătorie.

GEANTĂ- ducând- greutăți;- pierzând- creditori nemiloși.

GELOZIE- a fi- griji, neliniști;- tu ești- fericire;- tu ești motivul-


eforturi puternice.

GEMENI- căpătând- serbare familială;- văzând- fericire în


familie.

GENE- lungi- mare prostie.

GENUNCHI- bandajat, umflat, zdrobit- să iei lucrurile în serios,


pericol cu banii, mare sărăcie;- bolnav- situație materială
modestă.

GHEAȚĂ- cărare cu, drum cu, întindere cu- neliniște,


nerăbdare, dificultăți;- căzând pe, spărgând, visând că ai- iubire
înșelată, teamă, vei fi înșelat de o femeie;- topită- scăpare de
sub control.

GHEM- osteneală multă;- de ață- păstrează secretul.

166
GHEMUI(A)- de frig- obligații;- la pământ- probleme greu de
trecut.

GHERGHINĂ- în buchet- semne de dragoste;- înfrunzită- soție


cuminte.

GHETE- comandând, cumpărând, curățind, încercând-


călătorie, gelozie, vorbe rele, ești pe calea cea bună;- mai
multe-proces;- pierzănd-pagubă sentimentală.

GHICI(A)- consultarea horoscopului- nehotărâre;- noi preziceri-


persoane inutile;- viitorul- deziluzii.

GHICITOARE- răspuns corect la o- oportunități favorabile.

GHIMPE- înțepându-te- noroc în dragoste;- mare- om invidios.

GHINDĂ- gravidă fiind visezi- doi gemeni;- mâncând- foamete.

GHIOC- spor în afaceri.

GHIRLANDĂ- de flori- vești bune, succes.

GIGANT- luptându-se- nevoie de ajutor.

GIMNASTICĂ- făcând- piedici serioase.

GIMNAZIU- exersezi în- relație armonioasă; interior de-


prosperitate materială.

GINERE- vești bune, căsătoria unui prieten.

GIRAFĂ- spor în afaceri.

167
GIULGIU- pe mort- lipsă de stabilitate.

GIUVAER- având, lucrând, purtând- ești iubit, despărțire,


dragoste mare;- sub lacăt, ținut în vitrină, văzut la gât- abținere
de la cheltuieli, prețuire, iubire mare.

GLADIOLĂ- tentativă, iubire.

GLAS- de cocoș, de gâscă, plăcut și dulce- supărare, clevetire,


veste bună;- aspru vorbind- afacere bună.

GLASTRĂ- de flori- sănătate deplină.

GLOATĂ- lașitate, prostie.

GLOB- de cristal- vizita unei persoane;- privind- călătorie.

GLONȚ- având- veste bună;- de fier, de plumb, mai multe-


curaj, dușmani, veste;- văzând- veste cu bucurie.

GLUMĂ- plăcerea dragostei.

GOL(GOALĂ)- cadă, călimară, căruță, cutie, grânar, femeie,


cană de cafea- nehotărâre, iritare, luptă pentru putere, viață
lipsită de sens, nesiguranță, ceartă, clevetire, mare necaz;-
poșeta, iesle, pivnița, stâna, sticla- umbli după lucruri noi,
mâhnire, moment greu din viață, ești vanitos;- bărbat, cineva,
cinematograf, leagăn, portofel, restaurant, sac, sertar- rușine,
neliniște, ești bârfit, probleme de sănătate, bani proveniți din
moștenire, probleme sentimentale, afaceri ratate, ocupații noi;-
dormi, te plimbi, trupul ți-e, stând pe pat- ai fost păcălit,
probleme sufletești, funcție de onoare, sărăcie.

168
GOANĂ- câștig.

GOGOAȘĂ- având, dăruind, mâncând, văzând- musafiri,


nerecunoștință, mari necazuri, prânz îmbelșugat.

GOLICIUNE- necaz, supărare, ceartă cu partenerul.

GONINDU-TE- câștig în afaceri.

GORILĂ- luptă împotriva- victorie asupra dificultăților.

GORUN- codru de- scapi de un necaz;- pădure de- scăpare de


rău.

GOSPODĂRIE- prosperitate.

GRAJD- cu boi, cu cai, cu măgari, cu vite, cu oi, gol- ospitalitate,


prosperitate, probleme în afaceri, realizări mari, sensibilitate,
succes trecător.

GRAMOFON- auzind- bârfă;- cântând- afaceri reușite;-


cumpărând- ești caraghios.

GRANAT(mărgele)- întristare familială, lacrimi, griji.

GRANIȚĂ- pașaport prezentat la- succes financiar.

GRAPĂ- lipsă de odihnă, multe griji.

GRAS(Ă)- că ești - stai prost cu sănătatea;- cal- bucurie.

GRAVIDĂ- vorbind cu o- te vei mântui de o nevoie.

GRĂDINAR- lucrând- succes în afaceri;- tu ești- probleme cu


persoana iubită.
169
GRĂDINĂ- cu flori, cu pomi, de legume, de legume muncind,
de legume plantând, de legume săpând, de legume semănând,
de legume udând- fericire, întristare, griji, vei pierde bani, vești
bune, ai fire practică, te îmbogățești pe seama altora, ești
sociabil, câștiguri neașteptate;- flori de, flori în, închisă,
înflorită, plante în, pustie, plină cu flori și pomi, uscată,
împrejmuită- persoană cultivată, bucurie, neplăceri, avere,
relații fericite cu sexul opus, dușmani, sexualitate feminină,
secetă, afaceri bune.

GRĂMADĂ- de bani- funcție de onoare;- de gunoi- belșug;- de


pietre- dușmanii îți vor răul.

GRĂSIME- mâncând- boală.

GRĂTAR- încins- nutrești gânduri ascunse.

GRĂUNȚE- având- spor în ceea ce împlinești;- cântărind-


prosperitate;- curate- muncă cu spor.

GRÂNAR- gol- îngrijorare și nesiguranță.

GRÂNE- câmp de- noroc în dragoste;- semănând- viitor fericit:-


treierând- terminarea sarcinilor cu bine.

GRÂU- având, arzând, azvârlind, cumpărând, mâncând,


vănzând- belșug, foamete, moarte, oboseală, bunăstare
materială, noroc;- drept, frumos, în hambar, în spice, verde-
prosperitate, belșug mare, moștenire, noroc, surpriză, ploaie.

GREBLA(A)- câmpul, grădina, teren viran- voință mare,


rezolvarea problemelor financiare, neîncredere.

170
GREBLĂ- de lemn, de metal, fără dinți- confruntare cu situație
înșelătoare, hărnicie la serviciu, pierzi afecțiunea partenerului;-
căzând, lucrând cu, reparând- nenorocire, vești plăcute, semn
rău.

GREFIER- nuntă, veste nouă.

GREIERE- cântând, prinzând un- liniște, fericire, ghinion.

GREA- ancoră- prosperitate.

GRENADĂ- arunci cu o- pierzi încrederea în sine;- ce


explodează-drum cu peripeții.

GREȘEALĂ- repeți o- îngrijorare;- te-ai tăiat din- boală,


necazuri.

GREUTATE- ducând, purtând în spate- nevoi, neajunsuri.

GRI- frică, durere, groază.

GRIJĂ- de fiică, de fiu, de mamă, de sănătatea cuiva- acorduri


economice, rezolvări financiare, persoană muncitoare, relații
tensionate în familie.

GRILAJ- dificultăți, obstacole.

GRINDINĂ- căzând, lovindu-te, spărgând fructele- planuri


năruite, dragoste nefericită, tristețe;- furtună cu- pericol.

GROAPĂ- a face- călătorie îndepărtată,- căzând, intrând în ea,


mergând prin, săpând în grădină, sărind, scăpând, văzând în
față- semn funest, boală, scapi de primejdie, moarte în familie,
scapi de primejdii, căsătorie, jale, neînțelegere.
171
GROPAR- moartea ta este așteptată.

GRUP- de animale- vești plăcute;- de domni- deziluzii;- de


turiști- ești nervos.

GUNOI- în casă- sărăcie;- încărcând, mergând, văzând-


dezonoare, nemulțumiri, spor și belșug.

GURĂ- fără dinți, foarte mare, frumoasă, închisă, mare, mică,


pe care nu o poți deschide- mărirea eforturilor, clevetiri, boală,
fățărnicie, temei nejustificat, onoare, folos, primejdie de
moarte.

GUSTARE- amară- indispoziție.

GUSTÂND- cafea- umilință;- din ciorbă, din lămâie, din


mâncare- bani, gelozie, însănătoșire.

GUȘĂ- a ta- întristare, supărare.

GUȘTER- tu ești- rușine, supărare.

GUȘAT- mare supărare.

GUTUI- culegănd, măncând, văzând un, văzând mai mulți-


bogăție, mare bogăție, oameni răutăcioși, noroc în căsătorie.

GUTURAI- vei deveni bogat.

GUVERNARE- dacă te exerciți- dușmani care te pândesc.

172
H

HAIDUC- atacat de- șanse pierdute;- se retrag- pierdere de


moștenire.

HAINĂ- albă, aurită, cu mâneci largi, de lână, de mătase, de


piele cojită, frumoase- bucurie, îmbogățire, viață îmbelșugată,
mânie, oamenii te invidiază, bogăție;- multe, murdare, negre,
roșie murdară, rupte, scumpe, strâmte, vechi și murdare- scapi
de griji, nefericire, boală, dispreț, suferință, vei face datorii,
primejdie.

HALAT- a da cadou- îngâmfare,- îmbraci – ai probleme.

HALBĂ- chef între bărbați.

HALTERE- ridică alții- ajutor la nevoie;-tu ridici- scapi de datorii.

HAMBAR- de grâu, gol, plin- mare bogăție, speranțe zadarnice,


noroc;-ia foc- necazuri zilnice.

HAM- cu hățuri- vorbește mai puțin;- având- călătorie.

HAMAC- având- situație nestabilă;- culcat în- perioadă de lene.

HAMAL- tu ești- oboseală și surescitare.

HAN- stai în - sărăcie.

HANGIU- ghinion, certuri, neînțelegeri.

HARPĂ- a ta- sănătate;- auzind- împăcare neașteptată.


173
HĂȚURI- rupte, stricate, cârpite- sminteală, incapacitate,
pagubă.

HÂRLEȚ- cu coada ruptă;- indecizie;- cumpărând- prieteni


singuri.

HÂRTIE- albă, colorată, de caiet, împăturită, murdară, neagră-


nevinovăție, veste bună, sinceritate, dezamăgire, pierdere de
bani, vești triste;- pe care scrii, rupând, scriind, tăind, văzând,
visând că este a ta- afaceri rentabile, mâhnire nefondată,
certuri, pierderea încrederii în cineva, vei fi înșelat.

HEMORAGIE- boală.

HEPATITĂ- altul are- lipsă de bani;- tu ai-nefericire.

HERGHELIE- cu animale pierdute- grijă;- de cai- mici greutăți.

HIDROAVION- decolează- repari o veche dragoste;-


prăbușindu-se- vei avea mari probleme.

HIENĂ- alergând- clevetiri.

HINGHER- pagubă.

HIPOPOTAM- în apă- succese spirituale.

HOHOTE- de plâns- iubire nesperată.

HOLDĂ- a secera- dispoziție;- coaptă- secetă cumplită;-


secerând- vești plăcute.

HOLERĂ- având- trădarea unor prieteni.

174
HORĂ- în sat- veste cu bucurie.

HORN- de casă, de fabrică, de vapor- agitație, câștiguri


neașteptate, noi orizonturi.

HOROSCOP- consultând, citi pentru cineva, îți citesti-


nehotărâre, certuri cu partenerul, eveniment fericit.

HOTEL- având, căutând, intrând în- necaz, relații sexuale


dezordonate, nestatornicie.

HOȚ- atacându-te, intrând în casa ta, fiind, întâlnind, primind,


văzând- onoare, nu-ți fie teamă de dușmani, păstrează secretul,
întâlnire importantă, supărări, aventuri în dragoste.

HRANĂ- multă, puțină- ambiții înțelese, împrejurări favorabile.

HREAN- având- sănătate.

HRISTOS- mare bucurie, liniște sufletească.

HUHUREZ- auzind- boală, faliment.

175
I

IAD- locuind în, mergi în, vâzând- schimbare defavorabilă, boli,


ghinioane, pierderea averii.

IAHT- navigând- viitor încrezător.

IAPĂ- călătorie.

IARBĂ- a cosi, cosită, înaltă, îngălbenită, uscată, verde- primire


de oaspeți, griji și necazuri, iluzii, sănătate în pericol, secetă,
bucurie, sănătate;- dormind pe, transportând cu carul,
dormind pe ea- mare câștig bănesc, împărțire de daruri.

IARNĂ- cu zăpadă- roade bune;- peisaj de- succese financiare.

IASOMIE- având, mirosind, privind- prietenie nouă, suflet bun


câștigat, logodnă.

IATAGAN- mare câștig.

IAZ- cu pești vii, morți- câștig, pagubă.

IBRIC- clocotind- te vei îmbolnăvi.

ICOANĂ- a altora, a ta, apărând în vis, multe, murdară, pictată


urât,- mâhnire, noroc în amor, mare noroc, scrisoare de iubire,
noroc la prieteni, amici;- purtând în mâini, sărutând, văzând,
văzând peste tot- griji de sănătate, mare bucurie, treci peste
greutăți, noroc pentru fete.

177
ICRE- frecând, gustând, mâncând- veste, ceartă, boală.

IDIOT- neplăceri.

IDOL- nepotrivire, semn rău.

IE- porți- veselie, petrecere.

IEDERĂ- având, crescând, suind pe zid, văzând- onoare, spor la


avere, agresivitate, bucurii.

IEPURE- alb, de casă, gri, negru- succes, prieteni, căsătorie,


minciuni, necazuri;- având, crescând, fugind, hrănind,
mâncând, omorând, prinzând, văzând- boală, copii mulți,
noroc, sănătate, nostalgie, pierderi, te înșeală soția, mic
accident.

IERBURI- foc de- sentimente ies la iveală;- licoare din- mulți


bani.

IERTARE- cerând, dând- umilință, generozitate.

IESLE- de animale, de vite, goală- cămin bun, noroc, mâhnire.

IEȘI(A)- din bancă, din biserică, din casă, din corabie, din
spital- veste bună, scapi de o complicație, despărțire de cineva
iubit, scapi de pericol, progres pe linie profesională.

IISUS- îi vorbești- fericire; vorbindu-ți- speranță spre viitor.

IEZER- în care cazi- întâmplare nefericită.

IMITA(A)- personalitate misterioasă.

178
IMN- intonarea- deosebit de curajos.

IMITAȚIE- la nestemate- ești bârfit.

IMPRUDENȚĂ- omor prin- sănătate bună.

IN- având, torcând, țesând- parteneri norocoși, efort mare,


trudă.

INAMIC- învinge- bucurie.

INCENDIU- cu flăcări, de ierburi, în pădure- semn bun,


sentimente majore, ieșite de sub control;- văzând cum arde,
văzând cum se prăbușește- mare bucurie, ruperea unor relații.

INCEST- progres în artă.

INCIDENT- temeri, obstacole.

INCINERARE- a unui prieten- situații complicate;- a ta-


rezolvarea de urgență a unor situații.

INCORECT- bijutier- prestigiu la serviciu.

INDICATOR- de circulație- nesiguranță.

INEL- al tău, cu piatră, de aramă, de argint, de cununie, de


fier- oboseală cu folos, vei învinge, vei avea băieți, mulți copii,
vei lupta greu în viață;- dăruind, luând, găsind, primind,
pierzând, punând- tristețe, lenevie, deziluzie, lene, vei pierde
stima, căsnicie apropiată.

INFIDELITATE- a ta- certuri, dispute, insatisfacții.

179
INFIRMIERĂ- în spital- boală, dispute familiale.

INFIRMITATE- având- vei fi scutit de orice durere.

INFLAMAT(E)- amigdalele- semn de gelozie.

INJURII- stimă, prietenie.

INIMĂ- bătând, însângerată, din cărțile de joc- veste bună,


pagubă, iubire și prietenie.

INSECTE- casă invadată de insecte, înțepătură de, diverse-


teamă. veste tristă, temeri.

INSTRUMENT- a cânta la el, de laborator, medical, muzical-


amiciție, folos prin muzică, vremuri grele, armonie.

INSULĂ- cu palmieri, fără vegetație, înconjurată de ape,


îndepărtată, înverzită-perspective luminoase, nereușite, afaceri
nerentabile, singurătate, necazuri.

INSULTA(A)- pe cineva- nefericire mare.

INTRA(A)- în biserică, în farmacie, în groapă, în hambar, în


vulcan, în mormânt- neliniște, atenție la prieteni, semn de
boală, succes, activitate riscantă, judecată.

INTERVIU- unei femei, unui politician- fire înțepată,


personalitate rebelă.

INTRIGĂ- politică- ești bârfit.

INUNDAȚIE- nenoroc, dezastru, deziluzie, catastrofă.

180
INVADA(A)- viitor nefavorabil, accident grav.

INVALID- ajutând- liniște, reputație bună.

INVIDIE- pe cineva- respecți acea persoană.

INVITAȚIE- la cină- călătorie.

INVIZIBILITATE- dorințe neîmplinite.

IPSOS- coloană de- amărăciuni, sentimente.

ISTERIE- pe cineva cu- atenție la relații.

IȚARI- bucurie.

IUBI(A)- o fată- întristare;- participi- nenorocire.

IUBIRE- pentru bărbați- grijă;- pentru femei- lucru fără rost.

IUTE- sos- decepții și trădare.

IZMENE- îmbraci, pierzi- profit, cinste.

IZVOR- bogat, curat, în casa ta, limpede, puternic, tulbure-


sănătate, mântuire, câștig ușor, profit, foc, speranțe
spulberate;- curgând, înotând, spumegând, țâșnind din-
timpuri bune, curățire spirituală, nenorocire, câștig.

181
Î

ÎMBĂLSĂMA(A)- animal- sănătate;-om- ești curajos.

ÎMBĂTA(A TE)- atenție la ceea ce faci.

ÎMBRĂCA(A)- blana, cămașa, halat, mantaua, pijamaua-


implicare în probleme importante, îmbelșugare, odihnă, veste
bună, insucces în dragoste.

ÎMBOBOCIRE- vorbe frumoase de dragoste.

ÎMBRĂCAT- paltonul- profit neașteptat.

ÎMBRĂCĂMINTE- de lână, excentrică, nouă, roșie, murdară-


domnie, vanitate, sănătate, necredință, pușcărie.

ÎMBRĂȚIȘA- familia, mama, prietenii, dușmanii-vei afla un


mare secret, va fi bine, fățărnicie, trădare.

ÎMPĂCA(A)- cu copii tăi, cu mama, cu soția ta- inițiative


rezonabile din partea ta, încredere, te afli în situații dificile.

ÎMPĂRAT- dând mâna cu, văzut călare, visându-te- slujbă


importantă, bani mulți, onoare, glorie.

ÎMPĂRĂTEASĂ- cinste, slavă, orgoliu.

ÎMPODMOLI(A TE)- atragi atenția altora.

ÎMPOVĂRA(A)- măgarul- lucru mult.

183
ÎMPRĂȘTIA(A)- cerneala, herghelia- pierdere, frământări mari.

ÎMPRUMUTA(A)- bani- decepție sentimentală, carte-


dezamăgire în dragoste.

ÎMPUȘCA(A)- un animal- nefericire;- pe cineva- veste rea.

ÎNALT- acoperiș, iarbă, munte, brad- dezamăgire, iluzii, drum


lung, noroc în dragoste.

ÎNAPOIA(A)- recăpătarea încrederii în tine.

ÎNARMAT- necazuri trecătoare.

ÎNĂLBIRE- reconciliere, falsitate.

ÎNĂLȚÂNDU-TE- la cer- pierdere de prestigiu;- în vis- triumf.

ÎNCĂLECARE- galopând pe cal- sentimente prea libere.

ÎNCĂLȚĂMINTE- albastră, în bună stare, murdară, proastă,


ruptă- boală cronică, prieten bun, neliniști interioare, pierdere,
inconveniențe.

ÎNCĂLȚA(A)- ciorapii- primești ajutor.

ÎNCĂLZI(A)- casa, mâncarea, picioarele- emoții profunde,


nevoi financiare presante, indiferență.

ÎNCÂLCI(A)- părul- probleme la serviciu.

ÎNCERCA(A)- să scăpăm din capcană- resemnare.

184
ÎNCHINARE- în fața cuiva- prin credință vei dobândi avere;-
unei stele- slujești interesele altcuiva.

ÎNCHINĂCIUNE- mare lăcomie.

ÎNCHIS(Ă)- fabrica, fereastra, în casă, radio, sertarul,


televizorul, umbrela, ușa- pericol, asumarea responsabilității,
agitație, fire închisă, intri într-o relație periculoasă, neîncredere,
dezamăgirea partenerului.

ÎNCHISOARE- reîntoarcere din- perseverență.

ÎNCINGE(A TE)- cu un cordon- viață fără amărăciune.

ÎNCORONAT- a fi- alergare;- rege- afacerile merg.

ÎNCONJURAT- de copaci- atacuri dușmănoase.

ÎNCURCA(A)- ața, fire- dragoste secretă, mai puțină


încăpățânare.

ÎNDRĂGOSTIT- de o blondă, brunetă, șatenă- vei fi înșelat,


picioare rupte, noroc;- ești- cineva te iubește.

ÎNDRĂZNEȚ- a fi- vei izbuti în toate.

ÎNDREPTA(A)- cravata, haina, mobila- plata unor dispute,


probleme mari la serviciu.

ÎNECA(A SE)- din vina altuia- pierdere;- în fluviu- căsătorie.

ÎNECAT- tu- ferește-te de accident.

ÎNFĂȘÂND- copilul- izbândă.


185
ÎNGENUNCHEA(A)- la biserică, în fața unui bărbat, la patul unui
bolnav- dorințe îndeplinite, umilire, boală în familie.

ÎNGER- fiind și zburând, furios, mai mulți, te ia cu el- onoare,


însănătoșire, pierderi serioase, bucurii, amenințarea unei
despărțiri.

ÎNGHEȚA(A)- mâinile- lipsă de comunicare;-picioarele- ceva îți


scapă de sub control.

ÎNMORMÂNTA(A)- altă persoană, luând parte la, noi suntem


cei care- triumf asupra dușmanilor, căsătorie, vorbe rele.

ÎNOTA(A)- cu mai multe persoane, în apă limpede mare, în apa


mării liniștită, în apa tulbure, în lac, în piscină, în rău, în valuri-
vindecarea unor boli, pasiuni imorale, semn rău , viață tristă,
osteneală zadarnică, succes în afaceri, nemulțumiri.

ÎNNOURAT- cerul- întristare.

ÎNSTELAT- cerul -insomnii.

ÎNȘELA(A)- un bărbat, o femeie- răspundere riscantă, ești


impulsiv.

ÎNTÂLNI(A)- cu amicii, cu iubitul(a), cu cineva în gară-


dușmani, insatisfacții, ești ajutat de o persoană importantă.

ÎNTÂRZIA(A)- la întâlnire, cu plata- întreprinzător, neplăceri.

ÎNTREBARE- pui- relațiile cu partenerul sunt amenințate.

186
ÎNTUNERIC- de soare, peșteră în, teamă de, tunel- zile
nepașnice, supărare, fericire în dragoste, capacități psihice.

ÎNVĂȚA(A)- la școală, o limbă străină, să cânți, să citești, să


dansezi- satisfacții mari, tristețe temporară, perspective în
afaceri, afacere nouă.

ÎNVELI(A)- pe altul- scapi de sprijinul cerut.

ÎNVERZI(A)- parcul- bucurie;- copac cu păsări- fericire.

ÎNVINS-boxer- pierzi ceva drag.

187
J

JACHETA- dezbraci- pericol;- îmbraci- tii un pericol la distanță.

JAD- verde- sarcină lungă și grea.

JAF- afaceri cu profit mare.

JALE- a ta- bucurie din nimicuri.

JALUZELE- iubit gelos.

JANDARM- vorbind cu- siguranță.

JAR- arzând, incandescent, stins- realizări mici, despărțire,


îmbogățire.

JARTIERĂ- bărbatul visează- ești interesat de o femeie.

JĂRATEC- având, stins- iubire, bogăție.

JEFUI(A)- banca, femeie ce visează- vizită neașteptată.

JOC- a câștiga, a participa, asistăm la un- speranțe, armonie


familială;- cu popice, cu soția ta, de bani, de calcul, de cărți, de
domni, de noroc, de zaruri, de poker- trai bun, ceartă, succese,
ispită, pierderea averii, intrigă, pagubă, nenorocire, iluzii, te
ocolește norocul, trai bun.

JOS- de pe șa, zbura- situație proastă, pagubă.

JUCĂRIE- în bazar, multe, rupte, văzând că ai- întâlnire plăcută,


discuții plăcute, tristețe, singurătate, lipsă de voință.
189
JUCÂND- cărți, la loterie, la nuntă- noutate, riscuri, tristețe.

JUG- pentru bărbați- căsătorie, pentru femei- soț tiranic.

JUDECATĂ- cameră de, fiind chemat, fiind de față- nefericire,


supărare, ceartă.

JUDECĂTOR- citind, cu perucă, cu roba, fiind, mai mulți , pe


scaun, unul- nu se poate face căsătoria, atenție la fapte,
îndoială, discordie, semn bun.

JUMĂRI- boală grea.

JUMĂTATE- relații sentimentale lungi.

JUMULIND- o pasăre-vei pierde la cărți.

JUNCĂ- nestatornicie, supunere.

JUNI- mai mulți- viață lungă.

JUPUIT- nas- supărare mare.

JURĂMÂMT- făcând- capeți o moștenire.

JURIU- faci parte din- înfrângere.

JURNAL- boală.

JUSTIFICA(A TE)- ești nehotărât în problemele esențiale.

190
L

LABIRINT- ai un- mister dezvăluit, amestec în treburile altora;-


mergi cu o femeie prin- avere, dragoste, noroc, înnălţare;-
galerii prin- afaceri ilicite, dificultăţi materiale, eşec;- reuşeşti să
ieşi din- problemele tale vor fi rezolvate, soluţii;- de dimensiuni
mici- dificultăţi, nemulţumiri, erori, secrete ascunse;- treci prin
el- tristeţe, suferinţă, boli uşoare;- vezi un- secrete dezvăluite.

LABIL- psihic- oboseală, surescitare, neînţelegeri.

LABORATOR- ai un- afaceri profitabile, profit imediat;- chimic-


pericol imediat, epuizare, surescitare nervoasă;- eşti cercetător
în- neînţelegeri cu partenerul de viaţă;- cu instrumente-
răsplată meritată, cunoştinţe extinse;- faci experimente în-
primejdie depăşită;- mai mulţi cercetători în- câştiguri
materiale, recompensă meritată.

LAC- alb- relaţie interesantă, prietenie nouă;- agitat-


sentimente false, dragoste înşelătoare;- cu apă tulbure şi peşti
morţi- faliment, dezastru financiar;- te arunci în- durere mare,
nefericire, tristeţe;- este al tău- viaţă liniştită, tihnă; - vezi o
barca pe- stimă şi respect din partea unor oameni importanţi;-
cu apa limpede- dorinţe şi speranţe realizate;- cu vegetaţie
abundentă- dorinţă, pasiune, amor;- eşti lac de sudoare- mari
greutăţi şi dificultăţi materiale;- situat într-o zonă aridă- eşec
sentimental, dorinţe amoroase neîmplinite;- lebăda pe-
prosperitate, abundenţă, belşug;- cu apa limpede şi verzuie-
sentimente curate, conştiinţă împăcată;- cu vegetaţie
abundentă- pasiuni noi, dorinţe ascunse, amor;- liniştit- fericire,
împăcare;- mare- succes;- murdar- treci printr-o perioadă grea
191
a vieţii;- pescuieşti în el- proiecte întârziate, obstacole;- raţe pe-
succes în afaceri, abundenţă, mari realizări financiare;- faci baie
în- afaceri imobiliare rentabile, curăţenie sufletească;- secat-
speranţele sentimentale îţi sunt spulberate;- faci baie noaptea-
afaceri profitabile;- cu apă tulbure- dificultăţi în dragoste,
infidelitate;- îl traversezi cu barca- eşti stimat de toată lumea,
onoare;- ţărmul unui- agresiune, furie, nervozitate;- valuri pe-
intoleranţă, lipsă de inspiraţie;- vezi un- veşti bune din
domeniul financiar, împrumut aprobat;- furtuna pe- despărţire,
dificultăţi în dragoste, logodnă anulată.

LACĂT- aşezi un- câştig neaşteptat;- îl descui- minte limpede,


griji depăşite, discreţie, pierderi mărunte;- închis- griji mari,
temeri ascunse, tristeţe;- încuiat- lene, lipsă de energie,
amânare într-un proiect important;- pus la uşă- îngrijorare;-
două la o uşă- câştig neaşteptat, depăşirea unor momente
critice în plan financiar;- spargi un- eşti avar şi zgârcit;- spart-
schimbare de serviciu, demisie, concediere;- vezi mai multe-
îngrijorare, perioadă dificilă;- mai multe încuiate- închisoare,
arest, sclavie.

LACHEU- duşmani ascunşi, ură, trădare.

LACRIMI- ale tale- bucurie neaşteptată, funcţie nouă, onoruri;-


de fericire- griji mari, nelinişte;- de furie- eşti bârfit de membrii
familiei şi de prieteni apropiaţi;- de supărare- poziţie financiară
bună, succes în afaceri, mare iubire;- la alţii- invitaţie la
petrecere;- plângând cu- onoare, bucurie, stimă, respect;- îţi
curg ţie- bucurie, avansare într-o funcţie, onoare.

LADĂ- goală- griji, necazuri, nerealizări;- de zestre- primeşti


peţitori;- cineva duce o- neplăceri, lipsuri;- plină- succes major
în ceea ce întreprinzi;- plină şi încuiată- cineva îţi încredinţează
192
un secret;- spartă- sărăcie;- vezi o- lentoare a minţii, pericol de
a orbi, depresie.

LALEA- albă- probleme mărunte în viaţa de zi cu zi;- le culegi-


schimbi profesia;- le cumperi- mari satisfacţii materiale, viaţă
sentimentală fericită;- le dăruieşti- soţie/soţ frumos/frumoasă,
virtute;- găseşti o- sentimente împărtăşite, iubire mare;-
mănânci o- oameni prefăcuţi, femei parşive;- miroşi o-
probleme de sănătate;- roşie- sentimente împărtăşite, declaraţii
de dragoste din partea partenerului/partenerei.

LAMĂ- o ascuţi- îmbunătăţirea relaţiilor cu rudele şi familia;-


cumperi o- divergenţe de opinie cu partenerul de viaţă;- de ras-
mulţumire sufletească, linişte;- pusă în aparatul de ras- atenţie
la următoarele acţiuni;- o foloseşti- situaţie insuportabilă care
atrage unele revolte, trădare, durere ascunsă, confuzie;- tocită-
nefericire pe care ţi-o creează cineva drag.

LAMPĂ- aprinsă- noroc, afaceri bune, naştere norocoasă, zile


senine şi fericite;- aprinzi o- noroc, înălţare, succes în dragoste;-
tu o aprinzi- mărire, onoare, respect;- atârnată de un cui-
dragoste nouă şi înfloritoare, noroc apropiat;- cu abajur alb-
finalul unei relaţii de dragoste;- luminoasă- succes, împliniri;-
stingând- suferinţă, uitare, suflet trist;- altcineva o stinge- eşti
înşelat de partenerul de viaţă, iubire nesinceră;- ţii o- eşti pe
drumul cel bun al vieţii;- o vezi cum pâlpâie- slăbiciune,
nesiguranţă, laşitate.

LAMPION- ai un- bucurie, fericire, eşti invitat la o mare


sărbătoare;- mai multe- plăcere mare;- stins- mizerie, sărăcie,
veste de moarte;- vezi un- invitaţie la o petrecere importantă.

193
LANCE- ai o- primeşti veşti îmbucurătoare;- cineva duce o-
pericol;- tu porţi o- ceartă apropiată, sexualitate exagerată,
dispreţ;- eşti rănit de o- neplăceri, aversiune fată de cineva;-
ruptă- trebuie să depăşeşti anumite probleme, piedici,
împrumut cu dobândă mare.

LANTERNĂ- aprinsă- ieşi din încurcături cu bine;- cu lumina


slabă- intri în încurcături.

LANȚ- ai un- necaz, duşmani, închisoare, tristeţe, suferinţă, este


necesară mai multă prudenţă;- bijuterie de aur- avansare în
funcţie;- de aur pierzând- onoare pierdută;- de fier- viaţă lungă,
bătrâneţe asigurată, siguranţă;- lung- drum lung, sănătate,
îmbunătăţirea situaţiei financiare;- legat cu un- pasiune
puternică a unei persoane pentru tine, dragoste mare;- mai
multe- pagubă, eşec în afaceri, situaţie îngreunată;- metalic şi
strălucitor- ai mari şanse de succes dar cu un efort substanţial;-
obişnuit- închisoare, procese;- ţi se fură un lanţ de aur- eşti
dezonorat;- porţi un- eşti învinuit pe nedrept, necazuri;- cineva
poartă un- vei ajunge într-o funcţie înaltă, putere în stat;- care
se rupe- muncă asiduă pentru a ajunge într-un post important;-
tu îl rupi- înlăturarea unor probleme care produc suferinţă;-
uşor de rupt- moarte;- îl găseşti rupt- moarte, boală cronică
care cauzează moartea;- vezi unul cu zale mari- tristeţe, sclavie,
lipsă de libertate;- visezi că faci un- nelinişte, închisoare, eşti
persecutat.

LAPTE- bei- sănătate, beneficii frumoase, linişte, trai comod,


fericire;- cană plina cu- viaţă plină de bucurii;- curge de undeva-
bucurie mare;- dă în fiert- afaceri rentabile, reuşită;- dai cuiva-
belşug în casă, roade bogate;- dă în foc- duşmanii;- de vacă-
afaceri rentabile, partener bun;- sâni plini cu- graviditate;- îl

194
închegi- eşti atacat de duşmani;- în vase de lut- duşmani
ascunşi, tristeţe, amărăciune;- mănânci cu pâine- câştig, bani
mulţi;- muls- câştiguri mari, bogăţie, primeşti moştenire;- pus în
vase- sănătate;- răsturnând un vas cu- persoane linguşitoare;-
prunc care suge- prietenie, protecţie;- vărsând- pierderi de
bani, nerealizări, pagubă mare, nefericire;- împrăştiat cu
mătura- primeşti sfaturi proaste;- vezi într-un vas mare- noroc,
pace, sănătate, prosperitate.

LARMA- auzi- proiectul unei petreceri va fi realizat.

LAT- coridor- ambiţii mari.

LATINĂ- traducere din- muncă profitabilă.

LATRINĂ- noroc.

LAŢ- boala.

LAUDĂ- eşti lăudat- calomnie, înşelăciune;- tu lauzi pe cineva-


eşti cinstit şi apreciat de prieteni.

LAURI- culegi- triumf;- încoronat cu- orgoliu, vanitate;-


primeşti- noutăţi legate de o ieftinire;- porţi- noroc;- vezi-
bucurie, plăcere, răsfăţ.

LAVĂ- de vulcan- vei fi înşelat în afaceri, eşti păcălit cu trucuri


ieftine, comerţ ilicit.

LAXATIV- pilulă- împăcare, te înţelegi cu partenerul, proiecte


financiare.

LĂCĂTUŞ- eşti- vei fi atacat de duşmani, oameni răi în jurul tău,


încrâncenare;- altul este- afli o taină, griji.

195
LĂCRAMIOARE- plângi de fericire.

LACRIMĂ- panică, temeri neîntemeiate.

LĂCUSTĂ- vezi- trădare, complot, atac;- în casă- răutate din


partea femeilor;- câteva- căsnicie scurtă;- multe- obstacol
mărunt, probleme rezolvate;- care sare- multe griji;- sunet de-
veşti de la un prieten de departe;- vezi multe- veşti rele, divorţ;-
le vezi pe ogor- secetă, lipsuri, foamete;- visezi- vreme rea,
inundaţii;- care zboară- prigonire, atacuri.

LĂMÂIE- ceai cu- atenţie sporită, rezervare;- coaptă- prieteni


sinceri;- guşti dintr-o- gelozie;- în pom- călătorie în străinătate;-
mănânci- trădare din partea prietenilor, femei parsive,
nefericire, nenorociri;- mai multe- certuri în familie;- vezi în
piaţă- trădare care nu te surprinde.

LĂMÂI- arbore- noroc;- plantaţie de- uşoară indispoziţie,


speranţă.

LĂMÂIŢĂ- floare- linişte sufletească, semn bun;- de pus pe cap-


bucurie.

LĂNŢIȘOR- de aur- stabilitate, căsătorie solidă;- la gât- avansare


într-o funcţie;- la magazin de bijuterii- gelozie, invidie, ură;- cu
perlă- neîmpliniri, tristeţe, resemnare;- tu porţi un- proiecte de
căsătorie, căsătorie apropiată.

LĂPTĂREASĂ- nuntă cu scandal, petreceri compromise.

LĂPTUCI- culegând- semn rău, tristeţe;- mănânci- sănătate


bună;- semănând- negustorie ilicită, bani neîncasaţi.

196
LĂTRAT- de câine- ceartă, secetă, nemulţumire;- câinele
vecinului latră- ai nevoie de ajutor;- mai mulţi latră- pericol,
supărare, greutăţi.

LATRĂTURI- de câini în haită- dificultăţi, veste de moarte,


primejdie mare, ajutor din partea unor prieteni.

LĂUTĂ- petrecere.

LĂUTARI- cântând la nuntă- bucurie mare, petrecere,


eveniment fericit;- la horă- veste de moarte, mâhnire, lacrimi.

LÂNĂ- haine de- bârfă, ocară, ruşine, trădare;- cămaşă de-


câştig, fericire, linişte, mărire;- cumperi- pierzi bani, afaceri
proaste;- depănând- eşec financiar, ruină;- fir de- nu eşti o
persoană sociabilă, greutăţi la serviciu;- lucruşoare de- noroc;-
te îmbraci cu haine de- bucurie;- mănuşi de- concluzii bune deşi
pripite;- răsucind- boală, drum cu pagubă;- ghem bogat de-
logodnă, unire în familie;- cordon de- pierdere mare;- stofă de-
noi relaţii; tu torci- boală;- vezi în caiere- libertate de opinie,
simpatie, onoare.

LEAFĂ- primeşti- izbândă;- risipeşti- sărăcie, mizerie,


decadenţă.

LEAGĂN- ai un- speranţe împlinite, viaţă armonioasă;- cu un


copil- speranţe pentru viitor, proiectele începute sunt
finalizate;- cu copii- fecunditate;- cu lanţuri- închisoare;- de
copil- fericire trecătoare;- eşti într-un- fericire;- cu păpuşi- idei
ce pot fi realizate, dar nu vor fi;- gol- durere, suferinţă;- te
legeni într-un- insomnie, griji;- priveşti- testament;- vezi un-
căsătorie;- visând că te legeni- botez apropiat;- de bâlci-
depravare.

197
LEGĂNA(a te)- lenevie, stare letargică, lipsă de energie,
neplăceri în familie;- copilul te- certuri cu bătaie.

LEBĂDĂ- albă- prosperitate, noroc, şansă, glorie, veselie,


petrecere, mândrie;- agitată- timp urăt;- o hrăneşti- fericire în
dragoste;- care înoată- fericire mare, ospăţ;- te joci cu ea-
căsătorie nereuşită, mari regrete;- mai multe- zile liniştite,
împăcare;- neagră- griji mari, ceartă între soţi, despărţire;- pe
iaz- bunăstare, belşug;- pe lac limpede- prosperitate;- una
singură- veşti bune, pe care le aşteptai;- vezi- vei trăi zile
liniştite în pace şi fericire;- care zboară- belşug, foloase
materiale, semeţie, mândrie.

LECTURA(a)- o poezie- fii precaut;- la bibliotecă- dezvăluiri


făcute de cineva la care nu te aştepţi;- la un cenaclu- atitudine
nechibzuită, certuri mărunte, indisciplină.

LECŢIA- reîncepi- probleme care trebuie clarificate urgent.

LEGA(a)- tu vei- supărare;- o carte- linişte sufletească;- o


cravată- probleme temporare care vor fi depăşite;- cravată
colorată- încăpăţânare, răutate;- pe cineva- scandal, ceartă;-
legat de cineva- mari necazuri, frică;- o funie- muncă fizică;- o
fundiţă- dificultăţi în cariera, greutăţi materiale, neîmpliniri;- cu
noduri- necaz;- părul- pedanterie, cunoşti persoane raţionale,
eşti ordonat.

LAGAT(juridic)- noroc.

LEGĂNÂND- în scaun- sănătate şubredă;- în balansoar- lenevie,


trândăveală.

LEGĂTOR- de câli- linişte şi sănătate, zile liniştite.

198
LEGĂTURĂ- de fructe roşii- dragoste;- de morcovi- naşterea
unui copil;- de ridichii- eşti o persoană retrasă şi tăcută;- a face
o- ceartă, neînţelegeri.

LEGE- faci tu o- pericol, eveniment nefericit, piedici în afaceri;-


nouă- să nu faci împrumuturi, să nu pui ipoteci sau garanţii;-
citind o- proces apropiat.

LEGUME- ai multe şi stricate- lacrimi, îndoială, neîncredere;-


aduni- belşug;- verzi şi necoapte- prevestire rea;- arunci cu-
infidelităţi trecătoare;- de seră- dificultăţi cu familia;- de câmp-
nenorocire;- gătite- scandal în casă;- în gradină- griji multe;-
mănânci- pierdere de bani;- puţine şi stricate- necazuri mici,
surprize neplăcute, dificultăţi familiale;- supă de- probleme în
familie;- uscate- certuri mari cu toţi membrii familiei.

LENJERIE- de corp- persoană foarte apropiată, starea lenjeriei


arată caracterul sentimentelor faţă de tine;- frumoasă şi nouă-
dragoste, respect, consideraţie;- decolorată şi ponosită- lipsă
de respect, neseriozitate, infidelitate, aversiune.

LEMN(e)- ai multe şi mici- pagubă mare;- aduni- neplăceri în


familie;- aduni din familie- neplăceri în familie;- care ard-
situaţii jenante, curiozităţi;- le cărăm în spate- muncă fizica
grea;- ciocan de- eşti o persoană iritabilă, ai nevoie de calm;-
coadă de matură din- afaceri complicate, eşec;- fără coajă- zile
frumoase, oameni cu suflet bun;- cruce de- surpriză;- cumperi-
încurcături;- cherestea- cel/cea vizat/ă îţi va răspunde la
sentimente;- cutie de- afaceri compromise, nesiguranţă;- de
foc- bogăţie tot mai mare;- pe care le descarci- supărare;-
pentru mobilă- pericol de îmbolnăvire;- le despici- ruină;-
dobori cu securea- pagubă, supărare;- duşumea de- simpatizezi
pe cineva;- scânduri finisate- călătorie fericită, bucurii la drum;-
199
greblă din- te confrunţi cu o situaţie înşelătoare, prieteni falşi;-
le lucrezi- bunăstare, satisfacţii în plan financiar;- idol de- mesaj
divin cu privire la greşelile pe care le faci;- obiect de- decizii
pripite;- plutind pe apă- speranţe deşarte;- păpusă de- necaz,
tristeţe;- poartă de- succes în viaţa socială;- pod- lipsă de
voinţă, letargie;- le prelucrez- izbândă;- ramuri uscate, grămezi
lângă casă- boală, sărăcie, prigoană;- scară de- faci greşeli
conştient;- sobă cu- probleme în familie;- strângi- prevestire
rea, o prietenie lungă se va termina;- tai- soluţii favorabile la o
cerere mai veche;- tăiate- avansare profesionala, siguranţă;-
trunchiuri tăiate- bunăstare, satisfacţii;- transportate-
funeralii;- trunchi târât care lasă urme- prosperitate şi
bunăstare;- uscate- secetă mare;- vezi – boală apropiată.

LENEŞ- eşti- veşti neplăcute;- care stă la soare- faci ceva în


grabă şi strici;- stă în casă- ambiţii mari;- pe nisip- nu lua decizii
pripite.

LEOAICĂ- cu pui lângă ea- relaţii fericite în familie;- care


doarme- bucurii mari;- care atacă- eşti ameninţată de
nenorociri, accidente, duşmani aprigi.

LEOPARD- care atacă- trădare;- merge- probleme imposibil de


rezolvat;- alergând- călătorie în străinătate.

LEPRĂ- tu ai- supărare, complicaţii, deces, mâhnire, tristeţe;-


altcineva are- duşmani periculoşi.

LEŞIN- tu leşini- necaz, supărare;- altcineva- plăcere mare,


eveniment bun sau trist.

LEU(animal)- ai un- fericire, noroc, onoare, demnitate;- care te


ameninţă- duşmani puternici şi plini de cruzime;- doborât-

200
putere mare;- familie de lei- bucurie, unitate familială;- furios-
scandal;- îl îmblânzeşti- superioritate fată de duşmani,
ascensiune socială;- îl încaleci- protecţie socială, prieten
puternic şi devotat;- în cuşcă- cinste mare;- singur în cuşcă-
biruinţă asupra duşmanilor;- te lupţi cu el- lipsă de maturitate,
adversar puternic;- mai mulţi- luptă, război;- rage- primejdie din
cauza unei persoane foarte geloase;- şade- daruri de la
prieteni;- mugind- primejdie;- care doarme- mergi într-o
audienţă importantă;- te urci pe un- protecţie la nivel înalt;-
singur în pădure- inamic puternic, teribilism;- vezi o leoaică-
duşmani puternici;- vezi unul care se mişcă încet- eşti urmărit şi
spionat de cineva la care nu te aştepţi.

LEVĂNȚICĂ- fericire în dragoste.

LIANĂ- nervozitate, agitaţie.

LIBARCĂ- văzând- pierdere de bani, concediere, imputarea unor


sume de bani;- omorând- greutăţi în viaţa de zi cu zi.

LIBELULĂ- lângă un rău- frivolitate, uşurinţă, nestatornicie,


neseriozitate;- care zboară- trai bun.

LICEU- unde eşti elev- ajutor din partea prietenilor.

LICHID- pe care-l îmbuteliezi- semn rău, tristeţe.

LICHIOR- faci- lipsă de cumpătare;- aromat- întâmplări plăcute;-


de proastă calitate- mâhnire în urma unei experienţe greşite.

LICITAŢIE- pierzi averea într-o proporţie mare.

LICOARE- amară- avansezi în plan profesional deşi nu meriţi;-


bei- veste din străinătate;- altcineva bea- emiţi judecăţi

201
greşite;- din ierburi- câştig important;- dulce- renunţă la
egoism, în relaţia ta partenerul este cel bun;- medicală- ai o fire
deschisă, sinceritate;- prepari una fermecată- amăgire,
decepţie, depresie.

LICURICI- îl vezi- veşti de la persoana iubită;- sclipind noaptea-


veste despre un deces.

LIGHEAN- plin cu apă- moarte în familie, doliu apropiat;- gol-


bani;- în care te speli- sentimente deosebite fată de o persoană
de sex opus pe care ai vrea să o iubeşti;- plin- pierdere de bani;-
te speli într-un- plăteşti datorii pentru alţii în urma unui gir.

LILIAC(animal)- văzând- amărăciune, supărare, pericol;- îl


prinde un animal- însănătoşire rapidă;- fugind- scapi de un
duşman;- te atinge- ghinion;- care zboară- supărare;- în
peşteră- duşmanii stau la pândă;- care zboară noaptea- ai
probleme legate de un membru al familiei, animozităţi la
serviciu;- care zboară ziua- calm, stabilitate, consecvenţă.

LILIAC(floare)- văzând buchet- plimbări cu persoana iubită;- ai-


izbândă îndepărtată;- albastru- multe supărări;- mov-
nenorocire, intoxicaţie;- alb- iubire mare.

LIMAN- ajungi la- călătorie lungă plină de satisfacţii.

LIMBĂ- groasă- bârfă, clevetiri, ultragiu;- lungă- indiscreţie;-


lungă şi urâtă- disperare, grijă;- de animal sălbatic- nemulţumiri
în familie;- de om- eşti bârfit şi calomniat;- mică- spirit fin
rezervat;- mănânci, de animal domestic- probleme mari care
trebuie depăşite, moarte în familie;- scoţând la cineva- decizii
pripite;- tăiată- impotenţă sexuală;- umflată- rude bolnave,
acorzi protecţie cuiva;- scurtă având- cauză câştigată;- de

202
animal domestic- onoare, înţelepciune;- înveţi o limbă străină-
contracte, înţelegeri cu oameni în vârstă;- vorbeşti mai multe
limbi străine- inamici la vedere, lipsă de comunicare cu cei din
jur, neîncredere;- vorbeşti o limbă străina stricat- pericol
apropiat, cineva vrea să te ucidă, confuzie.

LIMBRICI- vezi mulţi- eşti căutat de prieteni;- tu ai- eşti părăsit


de prieteni;- altcineva are- eşti trădat de prieteni.

LIMPEDE- aer- bucurie mare;- apă- sănătate;- apă de scăldat-


succes în afaceri;- lac- belşug, sănătate;- marea – sănătate, idei
năstruşnice;- ochii sunt limpezi- afecţiune deosebită, iubire.

LIMUZINĂ- călătoreşti în- necazuri;- ai o- invidie.

LINGE(a)- un timbru pentru a-l lipi- frământări interioare,


procese de conştiinţă;- buzele- lăcomie, avariţie.

LINGĂU- prieten profitor.

LINGOU- de argint- probleme la serviciu pe care le poţi depăşi


numai cu eforturi mari;- de aur- înţelegeri, contracte profitabile,
probleme importante cu posibilitate de rezolvare rapidă;- de
fier- proiecte noi;- furi un- accepţi sarcini oneroase,
incorectitudine, prieteni veroşi.

LINGURĂ- ai o- apetit bun, belşug, saţietate;- de argint- divorţ,


faci cuceriri uşoare, lipsă de loialitate;- de lemn- legături secrete
cu cineva, fericire;- de supă- eşti flexibil şi adaptabil, prieteni
neinteresanţi;- de metal- oaspeţi plăcuţi, fericire conjugală,
belşug.

LINGURIȚĂ- de argint- schimbi partenerul;- mănânci cu o- eşti o


persoană mult prea critică.
203
LINTE- boabe de- vei fi înşelat, mare întristare, mizerie;-
mănânci- grijă, spaimă, temeri;- vezi- linguşeală.

LINIŞTE- în casă- suspiciuni;- în mediul înconjurător- frământări


interioare, temeri.

LINIŞTIT(Ă)- tu eşti- succes;- călătorie- viaţă lungă;- altcineva


este- meditaţie;- lac- optimism, perioadă relaxantă în viaţă ta;-
ocean- succes la locul de muncă, familie liniştită;- râu- noroc.

LINŢOLIU- moştenire apropiată.

LIPIE- caldă- lipsuri, probleme financiare.

LIPI(a)- timbru- ceartă, încăpăţânare, veste incitantă;- ceva-


uniune, tovărăşie.

LIPITORI- care se mişcă- prieteni linguşitori, pericol;- pe capul


tău- boală apropiată;- multe- duşmanii stau la pândă.

LIPSIT- de degete- naştere în curând, se măreşte familia;-


sărac...de multe- ceartă, provocare, sfaturi proaste.

LIPSURI- ale tale- zile norocoase;- ale altcuiva- ceartă;- prieteni


suferind de- noroc.

LIRĂ- auzi cântând- zile liniştite, speranţă;- ai o- călătorie


apropiată, fericire;- cânţi din ea- te aşteaptă zile bune, congres,
mulţumire;- buna- veşti de la distanţă, surprize plăcute;-
frumoasă- bucurie, speranţă, realizări.

LISTĂ- citind- cumpărături exagerate;- de cumpărături-


satisfacţii, plăceri, destrăbălare;- cu nume de oameni-
meticulozitate, decizii bune, probleme financiare uşoare.

204
LITERE- multe- încurcături pe toate planurile;- amestecate-
cineva aşteaptă o veste de la tine.

LIVADĂ- cu pomi înfloriţi- avere, bogăţie;- cosind- întâmplări


fatidice;- cu pomi încărcaţi de fructe- gânduri negre, recoltă
slabă;- stai culcat în- viaţă tihnită;- pomi din care cad fructe-
câştig, bogăţie;- mergi prin- perspective frumoase;- înverzită-
noroc, prosperitate.

LIVRA- alimente unor negustori- situaţie financiară bună;- unor


evrei- înşelăciune, păcăleală.

LIVREA- servitor în- bunăstare, bogăţie, căsătorie din interes.

LOC- viran- relaxare, destindere, odihnă.

LOCAL- aglomerat- încărcătura sufletească;- plini de beţivi-


deprimare, probleme psihice;- în care se dansează- schimbare
majoră în viaţa ta datorită unei întâmplări, întâlniri plăcute.

LOCOMOTIVĂ- ai o- pleci în căutarea norocului;- care deraiază-


nelinişte sentimentală, instabilitate;- care fuge- deplasare în
zone îndepărtate;- în mişcare- sfârşitul perioadei fericite;-
conducând- te gândeşti la o excursie;- care staţionează- aştepţi
veşti importante;- vezi- călătorie apropiată;- visezi că eşti în ea-
noroc;- de culoare roşie- sosirea cuiva drag, pleci într-o
călătorie, simbol sexual, proiecte noi.

LOCUI(a)- într-o pădure- singurătate;- pe o insulă- dezvoltarea


unor proiecte;- într-o cabina de vapor- surprize care îţi vor
schimba viaţa din partea unor persoane abia cunoscute.

LOCUINŢĂ- a cumpăra- binecuvântare;- a dărâma- nefericire,


tristeţe;- dărâmată- deces, boală grea;- construieşti o- deces;-
205
veche- dispreţ;- înaltă- moarte;- mare- surpriza plăcută;- mică-
moştenire însemnată;- ruinată- moarte, boală;- sărăcăcioasă-
îmbolnăvire;- şubredă- boală;- în flăcări- pierderi majore;-
veche- dispreţ, lipsă de respect;- vezi la altcineva- pierderi pe
toate planurile;- visând ca ai- necazuri, lacrimi, supărare mare.

LOGODNĂ- cu persoana iubită- te vei căsători în curând;- cu


cineva cunoscut- prosperitate;- cu cineva necunoscut- pericol
iminent;- participând la- noutăţi în sectorul financiar.

LOJA- la teatru- zile senine, viaţă liniştită, împliniri.

LOPATĂ- ai o- dorinţe sexuale;- de brutar- sarcini grele şi


plictisitoare fără satisfacţii;- lucrând cu- griji multe care vor lua
sfârşit curând;- de gropar- crash financiar;- de muncitor- succes
financiar;- mare- belşug, prosperitate.

LOPATA(a)- proiecte împlinite, scop atins.

LOTERIE- câștigi la- neșansă, necazuri;- altcineva câștiga- iluzii;-


participi la- risc, incertitudine, îngrijorare, viitor nesigur;-
pierzând la- considerație, respect;- loz câștigător- pierdere
mare.

LOVI(a)- pe cineva- dureri trecătoare;- un vas- veşti bune,


belşug, înţelegere;- cu un băţ- sănătate;- cu o bâtă- eşti
respectat;- cu un ciomag- împăcare, pact cu duşmanii;- cu
cuţitul- nevralgii, junghiuri;- cu palma stânga- musafiri
nepoliticoşi, persoane certăreţe;- cu palma dreaptă-
neînţelegeri în familie;- cu patul armei- proiect de succes;- cu
picioarele- duşmanii regretă că ţi-au făcut rău;- cu minge-
noroc, veşti importante şi bune;- cu pietre- necinste, pagubă de
la duşmani;- cu pumnul în faţă- plăteşti pentru greşelile făcute;-

206
cu pumnul în altă parte- bucurii mărunte;- cu pumnul în
stomac- greutăţi momentane în plan sentimental;- cu pumnul
pe cineva- veşti triste;- tu eşti lovit- ceartă în familie;- lovit de
un cal- bogăţie;- de o săgeată- ghinion;- în luptă- triumf;- cu
ceva solid- litigii, discuţii, dispute;- măgarul- întristare,
amărăciune;- o persoană- conflicte rezolvate, necesitatea unei
împăcări;- pe altcineva- gânduri multe şi triste;- primim de
undeva- prosperitate;- luptă pierdută- daune, contravenţii;- tu
vei- necazuri;- un animal- decizii echilibrate;- văzând cum alţii
primesc- ceartă în familie.

LOVITURĂ- auzind- moarte;- animale lovite- tristeţe, eşecuri,


boală;- de bici- necazuri pricinuite de rude;- de trăsnet-
nenorocire.

LOZ- cumpărând- afaceri nerentabile, eşec.

LUA(a)- apă din fântână- afaceri rentabile, reuşite;- apă din


izvor- sănătate buna;- apă din mare- necazuri, boli de stomac;-
apă din râu- bucurii apropiate;- notiţe- situaţia ta financiară se
va schimba în bine, afacerile devin rentabile;- un înger-
singurătate, solitudine.

LUBENIŢĂ- bucurie în curând.

LUCERNĂ- verde- belşug, avuţie;- uscată- cumperi animale


multe;- în fânar- averea ta va creşte simţitor.

LUCIU- al apei îngheţate- dorinţe realizabile, obstacole


îndepărtate;- al apei după ploaie, în lacuri mici- vei primi un dar
în urma unei veşti;- în fântână- vreme frumoasă, secetă.

LUCIRE- a cerceilor- neîmplinire;- a unui inel- nerealizări,


insuccese;- a unui obiect lăcuit- cerere în căsătorie;- a
207
medalionului- insatisfacţii, decepţie;- a unui obiect de cristal-
corupţie;- a verighetei- nereuşită, eşec, avânt înfrânat.

LUCRA(a)- pământul- spor în afaceri;- ceva- dezamăgire din


partea unei persoane dragi;- cizmarul- nu încerca să gândeşti
pentru altul, nu te amesteca în treburile altora;- cu ciocanul-
ascensiune extraordinara în plan profesional prin efort propriu;-
cu mâinile- porţi noroc, familie fericită;- cu uleiuri- necaz;- în
fabrica- succes la locul de muncă;- în fierărie- greutăţi, scandal,
ceartă;- în gradina de legume- succes în afaceri;- într-un
atelier- contracte avantajoase;- în vie- armonie în
căsnicie/relaţie;- cu femei- ceartă, scandal;- lucrând cu obiecte
preţioase- corupţie, pierderi;- la ceva ilicit- tâlhărie, atacuri, jaf,
supărare mare;- cu un pictor- nelinişte, nesiguranţă, frică.

LUCRĂTOR- într-o argintărie- cineva drag are nevoie de ajutorul


tău, sfaturi preţioase.

LUCRURI- găsite- noroc sigur;- amare- înşelat de cei apropiaţi;-


confecţionate din ceva alb- câştiguri, sănătate, mulţumire
sufletească;- ai tu multe- persoane linguşitoare;- dacă vezi –
câştiguri de bani;- din fildeş purtând- ghinioane trecătoare;-
dulci- vei trece printr-o perioadă plină de griji;- dulci mâncând-
atacuri duşmănoase din partea celor din jurul tău;- le vinzi
ieftin- probleme la serviciu;- strălucitoare- pierderea unui
prieten.

LULEA- văzând la cineva- bătaie, ceartă;- fumând- boală,


scandal.

LUME- multă- proces, ceartă;- într-o piaţă- nemulţumire,


panică;- pe plajă- plimbări şi întâlniri plăcute.

208
LUMÂNARE- a aprinde- dragoste;- a confecţiona- faci
împrumuturi cu dobânzi mari;- aprinsă- vremuri bune;-
cumperi- schimbare în bine într-un timp scurt;- dăruind- veşti
bune;- din ceară naturală- amici, prieteni adevăraţi;- o aprinzi şi
se stinge- moarte, primejdie;- făclie- rezolvarea unor
încurcături;- făclie mare- cu cat este mai mare cu atât vei trăi
mai mult;- făclie pâlpâind- doliu;- stinsă- te vei îndrăgosti;-
stinsă de altcineva- moarte, muncă în zadar, treabă fără rost;-
stinsă de tine- nenorocire, pierdere în dragoste, afaceri proaste,
ratarea unor concursuri(pentru sportivi);- stingându-se singură-
veşti bune;- ţinând în mână- naştere, veste bună;- torţă-
descurcarea unei afaceri...încurcate.

LUMINAT(a)- casă- schimbare în bine;- coridor- clarificarea unor


neînţelegeri;- fereastra- schimbare imediată de situaţie.

LUMINĂ- arzând- noroc, fericire, vorbe bune;- de la mai multe


lumânări- câştig;- de la o lumânare- mare noroc;- clară-
succes;- de la lumânare de ceara de culoare închisă- pierderi;-
de la lumânare albă- viitor sigur;- de la lumânare de seu-
tristeţe, supărare, moarte;- de la soare- realizarea dorinţelor
mai vechi;- difuză- psihic instabil;- la răsăritul soarelui- fapte
bune, gândire profundă, aprecieri;- electrică- primeşti ajutor;-
electrică stinsă- dezamăgire din partea cuiva de sex opus;- de
felinar- supărări trecătoare;- semiobscură- speranţe, ajutor;-
zărim în întuneric- secrete dezvăluite;- pe înserat- veselie;- rază
de- persoane sociabile;- se stinge în candelabru- zădărnicie;-
stinsă- neplăceri moarte;- stingându-se- veşti bune;- stinsă
văzând- empatizezi cu cineva, suferinţă pentru problemele
altcuiva;- de ziua- dorinţe realizabile.

209
LUMINIȘ- dormi într-un- prudenţă în sentimente pentru că s-ar
putea să strici o relaţie;- vezi animale în- noroc, voinţă,
perseverenţă;- flori în- călătorie surprinzătoare extrem de
plăcută;- în pădure- surprize plăcute.

LUMINOS(oasă)- planeta- împăcare cu partenerul de viaţă;-


tunel- neîncredere, viitor nesigur, îngrijorare;- bucătărie-
armonie, înţelegere în casă;- far- oferte avantajoase;- cer-
frumuseţe sufletească, înălţare.

LUNA- acoperită de nori- răbdare, perseverenţă, piedici


depăşite;- care se mişcă- pagubă în afaceri, ruină;- cade de pe
cer- eşti urmărit de ghinion;- cade pe casă- nenorocire;- cade
pe pământ- cutremur, pagubă, necaz;- o vezi cum creste- suflet
curat;- albăstruie- ambiţii mari;- cu stele lângă ea- descoperire
importantă;- cu haloul- câştig la jocuri de noroc;- perfectă-
bunătate;- eclipsă de- relaţie de dragoste ruptă, lipsă de
sentimente, comportament glacial;- foarte mare- prieteni
iubitori;- frumoasă- credinţa;- în ceaţă- boală;- în creştere-
bani, câştig important, sănătate;- roşcată- onoruri stimă;- în
primul pătrar- păzeşte-te de duşmani;- în scadere- avere;-
întunecată- boala, necaz;- în ultimul pătrar- necredinţă;- clară-
dobândă;- clară şi luminoasă- câştig;- luminează în casă-
bucurie, antren, veselie;- mare şi clară- dragoste înfocată;-
mişcându-se- afaceri păguboase;- nouă- dragoste, armonie,
sinceritate;- nouă în nori- trădare din partea prietenilor,
înşelăciune;- peisaj luminat de- dragoste;- se plimbă pe cer-
semn rău, pericol;- plină- fericire, noroc în dragoste;- rază de-
slăbiciune, lipsă de încredere;- răsărită pe cer- neîmpliniri;-
răsărind printre nori- bârfă;- roşie- fericire;- roşie în nori-
pagubă, supărare, ceartă;- roşie apunând- fericire, câştig
bănesc, moştenite;- rotundă- amor înfocat;- rotundă şi mare-
210
onoare, mărire, stimă;- însângerată- supărare mare, revoltă,
război;- văzând cum scade- avere, dependenţă de ceva/cineva;-
semilună- călătorie plină de peripeţii, pericol;- văzând-
mezalianţă;- visând ca te priveşte pe fereastra- câştig imens.

LUNG(a)- par- sănătate;- scară- oboseală, trudă, nefericire;-


nas- eşti imprevizibil;- vizită- ceartă, controverse, dispute;-
canal- căsătorie amânată;- barbă- noroc în afaceri, bani;-
călătorie- schimbi prietenii;- coapsă- bârfe;- cutremur de lungă
durată- griji inutile cu privire la sănătatea unui prieten.

LUNTRE- care pluteşte- noroc, satisfacţie;- care se scufundă-


despărţire de un prieten vechi.

LUP- care te atacă- duşmani mulţi ascunşi, primejdie mare;- îl


biruieşti- izbândă;- atacă un cioban- supărări mari în familie;-
cu gura deschisă- duşmanii te atacă;- fioros- inamic sadic;-
haită de- război, revoluţie;- care se mişcă- boală;- care te
muşcă- năpastă;- îl omori- scapi de duşmani, amic periculos de
care trebuie să scapi pe căi ocolite;- eşti atacat când eşti singur-
primejdie mare;- care urlă- te afli la strâmtoare;- care aleargă-
eşti înconjurat de duşmani, suferinţă;- îl vezi cum doarme-
duşman ascuns şi foarte aprig;- ucizi un lup- succes iminent,
biruinţă.

LUPĂ- privind prin- îngrijorare;- ţinând-o în mână- petrecere.

LUPTĂ(bătaie)- armate în- eşti înconjurat de duşmani, pericol,


nelinişte;- câmp de- neplăceri în plan sentimental;- cu animale-
izbândă;- cu cineva şi ieşi biruitor- proces câştigat, triumf
asupra duşmanilor;- cu fiare sălbatice- duşmani înfrânţi;- cu
duşmanii- împliniri cu eforturi susţinute;- cu un leu- scandal;- cu
un lup- dispreţ;- cu un urs- defăimare;- duci drapelul în-
211
schimbări majore în viaţă;- între oameni- câştigi la jocuri de
noroc;- între gâşte- soţie/soţ geloasă/gelos, ceartă;- participi la-
eşti întreprinzător, iubeşti riscul;- resemnare de a mai lupta-
evaluare greşită cu privire la profilul moral al unui cunoscut;- te
lupţi- îngrijorare;- cu animalele- greutăţi cotidiene;- trupe de-
neîncredere;- văzând cum se- mânie, bătaie, duşmani;- visând
că baţi pe cineva- câştigi un proces, norocul se îndepărtează de
tine;- zaci învins- vei suferii mari nedreptăţi, lipsă de îngăduinţă.

LUSTRUI(a)- ceva- sensibilitate, impulsivitate;- pantofii- discuţii


aprinse cu prietenii;- podeaua- plăceri, drumuri scurte,
petrecere neaşteptată;- ferestrele- vei avansa într-un mod
lent;- uşă- eşti responsabil şi ai stăpânire de sine.

LUT- eşti murdar de- sănătate şubredă, necazuri.

LUX- trăieşti în- greutăţi şi pierderi materiale;- eşti invidiat


pentru- gelozie exagerată, patimă.

212
M

MAC- culegând- dragoste apropiată, de scurtă durată;- într-un


lan de grâu- declaraţie de dragoste din partea unei persoane
bogate, făcută indirect;- mâncând- speranţe deşarte;- pe câmp-
bucurie, plăcere;- între alte flori- situaţie compromiţătoare,
ruşine;- printre buruieni- declaraţie de dragoste din partea unei
persoane cu poziţie socială înaltă;- roşu ofilit- degradare,
înjosire, compromitere;- seminţe de mac- căsătorie târzie,
soţ/soţie harnic/harnică;- vezi- plăcere mare;- vezi mulţi-
scrisoare de dragoste, fericire de scurtă durată.

MACARA- în activitate- vei fi repartizat într-o funcţie


interesantă;- vezi- evoluţie pe scara ierarhică.

MACAROANE- mănânci cu brânză- primeşti oaspeţi bogaţi care


îţi aduc daruri importante;- ai- musafiri de la distanţă mare;-
guşti- boală;- mănânci simple- te vei îmbolnăvi;- cumperi-
lăcomie, zgârcenie.

MACHIAJ- pe fata- pierderi, perfidie, falsitate, perversiune.

MACROU- viu- succes în afaceri;- mort- veşti proaste,


neacceptate.

MAGAZIE- plina cu lemne- succes însemnat;- cu grâne- noroc şi


prosperitate;- cu diverse- călătorie lunga şi obositoare;- goală-
veşti triste;- cu jucării- necazuri în familie;- cu haine- renunţare
la celibat.

MAGAZIN- de blănuri- proiecte bine gândite;- alegându-ţi o


cravată din- schimbare în bine;- de bijuterii- decizii
213
importante;- dezordine în- mizerie de toate felurile;- ambalezi
cumpărături în- poziţie socială bine consolidată;- închis-
apariţia unor probleme grele;- cumperi lănţişor din- gelozie,
invidie, ură;- expui ceva în vitrina unui- frământări spirituale,
nelinişti;- bine aprovizionat- bogăţie;- în ordine perfectă-
împliniri spirituale;- universal- bunăstare;- eşti vânzător într-
un- situaţie materială în schimbare, profituri bune.

MAGIE- cineva face- schimbări climaterice;- pentru a face rău-


demisie, concediere, pierderea unui loc de muncă.

MAGISTRAT- eşti- după munca asiduă vei avea rezultate


spectaculoase;- de Curte- loialitate;- te afli în faţa unui- întâlniri
plăcute;- eşti nevinovat- fericire temporară, supărări mici în
familie;- vinovat- piedici, amânări, proiecte încetinite.

MAGNET- ai- te bucuri de simpatie, vrei ca toată lumea să se


supună voinţei tale;- altul are- cineva încearcă să te influenţeze
şi reuşeşte.

MAGNETOFON- asculţi muzica la- veşti pline de optimism;-


cumperi un- noroc, încerci să câştigi afecţiunea cuiva, dragoste
la prima vedere;- stricat- ataşament.

MAGNOLIE- înflorită- afaceri rentabile;- în mână- întâlneşti o


persoană interesantă şi plăcută.

MAIA- din drojdie de bere- familie mărită, naştere, căsătorie,


adopţie.

MAICA- vezi- bucurie.

MAIEU- îl îmbraci- noroc neaşteptat.

214
MAIDANEZ- câine alb- prieteni;- negru- duşmani;- latră şi te
atacă- duşmanii vor reuşi să îşi facă rău.

MAIDAN- copii se joacă pe- petrecere neaşteptată.

MAIMUŢĂ- agitată- timp urât;- ai o- duşmani aprigi, înşelătorie,


perfidie, adevăr ascuns, eşti tras pe sfoara;- baţi o- vrăjmaş;- te
joci cu- achiziţionarea unei case;- care mănâncă- depăşeşti o
situaţie umilitoare;- mănâncă şi se strâmbă- boală de stomac;-
te muşcă- greutăţi inevitabile;- priveşti- te părăseşte norocul;- o
prinzi în lesă- statornicie în dragoste, sinceritate, candoare;-
sărind prin copaci- veşti plăcute de la rude;- o ţii în braţe- o
nouă dragoste va apărea;- o ţii în casă- eşti înconjurat de
duşmani;- vezi mai multe- minciuni, calomnii, atacuri gratuite;-
o vezi în copac- ţi se îmbolnăvesc animalele;- o priveşti
strâmbându-se- parteneri făţarnici, înşelăciune.

MAIONEZĂ- făcând- neînţelegere cu persoana iubită;-


mâncând- sănătate.

MAIOR- de armata- cinste, onoare;- de poliţie- veste despre o


avansare.

MAL- înalt- călătorie, speranţe realizate, afaceri prospere;- de


rău- ambiţii deşarte;- mare- activităţi pe sfârşit;- ţărm- drum
lung plin de obstacole.

MALDĂR- de gunoi- vei primi o sumă importantă de bani.

MAMA- care te cheamă- mustrări de conştiinţă, tristeţe;- facem


o călătorie cu ea- întâmplări plăcute, fericire, noroc, veste
bună;- ca este moartă deşi trăieşte- regreţi anumite împliniri;-
că moare- vei vedea pe cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult
timp;- o vezi vie şi nostalgică deşi este moartă- supărări
215
uşoare;- veselă deşi e moartă- bucurii, satisfacţii, linişte;- ai
grijă de ea- eşti cuprins de hărnicie;- o vezi frumoasă- căldură
sufletească, siguranţă;- împăcare cu- fermitate, încredere,
afaceri sigure;- omagiu adus- linişte şi pace sufletească;- o
visezi în Rai- schimbări în familie, căsătorii noi, divorţuri;-
moartă- bogăţie, binecuvântare;- e moartă şi o visezi vie şi e
frumoasă- bucurie mare, tensiuni spulberate;- dură- o presiune,
sufocare, îngrădirea libertăţii;- o neglijezi- obstacole ce trebuie
înlăturate;- plângând- griji multe şi probleme;- rea- răutăţi;-
văzând-o moartă deşi trăieşte- ai nevoie de libertate;- văzând-o
tânără- bucurie, împliniri, dor, nostalgie.

MAMELĂ- abundenţă, bogăţie, câştig.

MANDIBULĂ- voinţă.

MANDOLINĂ- cânţi- supărare;- este a ta- necazuri.

MANSARDĂ- trăieşti în- dragoste;- închiriezi- sărăcie.

MANŞON- confort, siguranţă.

MANTA- ai- bogăţie, câştig, avere mare;- te dezbraci de-


nefericire;- îmbraci o- obţii o slujbă rentabilă;- este noua şi o
îmbraci- funcţie importantă;- o probezi- înlăturarea grijilor;-
primeşti în dar o- câştig material, protecţie de rang înalt;-
neagră- devotament nerăsplătit;- nouă- scapi de griji;- o porţi
cu mândrie- situaţie materială bună, lipsa grijilor;- vezi-
protecţie.

MANTOU- porţi un- onoare, succes, gratitudine;- îl dăm cuiva-


sinceritate;- cumpărăm- demnitate, onestitate, izolare.

MANUAL- al tău- idealuri trecătoare.


216
MANUSCRIS- al tău- griji şi necazuri;- găseşti un- speranţe,
succese trecătoare;- îl traduci- te adaptezi unor împrejurări
neplăcute.

MAPĂ- privind o- faci o analiză riguroasă a situaţiei tale;-


purtând- nemulţumire pentru situaţia prezentă.

MARCĂ- timbre- veşti bune;- poştală- muncă în zadar,


oboseală, epuizare.

MARE(apă)- priveşti- câştig, dobândă, prosperitate;- arunci


ancora în- mare noroc;- cazi în- frică, teamă, nemulţumire;-
agitată- complicaţii, dificultăţi materiale;- agitată de furtună-
aventuri, eşec, mânie, pierderi, necazuri;- faci baie în –
sănătate;- apă de- călătorie obositoare;- calmă- viaţă liniştită
pentru o perioada scurtă;- călătorind pe- proiecte îndrăzneţe;-
furtună pe- eşec, supărare pe măsura valurilor;- crescând în
volum- belşug mare, câştiguri;- cu valuri puţine- veşti bune;- cu
talazuri- dispreţ, lipsă de respect;- cu valuri mici care se sparg-
pagubă şi supărare;- cu valuri line care nu ies din matcă-
bogăţie mare;- furtună pe- frică, primejdie, pierdere de bunuri;-
ieşim la suprafaţă din- dorinţe realizate, speranţe împlinite,
idealuri atinse;- ne înecăm în- resemnare;- înoţi în ea când e
liniştită- lucrurile îţi merg bine din toate punctele de vedere;-
inundând- primejdie, griji mari, tulburări nervoase;- înoţi în-
sănătate;- limpede- optimism, fericire;- ambarcaţiuni care
navighează pe- iniţiative noi, fire deschisă şi sociabilă;-
navighezi când e agitată- afaceri periculoase, procese;-
navighezi în linişte- bogăţie mare, avere;- vezi pescarii pe-
aventuri sentimentale, relaţii bune dar neimportante;- o
priveşti de pe dig- nevoi, nelinişte, supărare;- cu apa mică-
răutăţi trecătoare;- te arunci în- amărăciune;- valuri calde- lene

217
şi inerţie;- valuri pe ţărm- prietenie de scurtă durată;- arunci o
valiza în- eşti aventurier;- vâsleşti în- primeşti ajutor de la un
coleg de serviciu;- zbori cu avionul peste- eşti o persoană
necivilizată, spirit grobian;- oameni făcând baie în- cinste şi
onoare.

MARE- găleată- profit, afaceri bune;- barbă nearânjată şi- iluzii


pierdute;- bucătărie- fericire conjugală;- cartof- restituire
bănească;- tu eşti- spor, avansare în funcţie;- drum- vizită;-
edificiu- afaceri rentabile;- frate mai- curaj, tenacitate;- gaşcă-
noi propuneri legate de serviciu;- pântec- belşug;- pian- ambiţii
excesive, orgoliu, mândrie;- responsabilitate- eşti agresat de
persoana iubită, relaţie nesigură;- raţie- bârfă;- stejar- voinţă
puternică;- sutien- dificultăţi la serviciu;- teatru- dorinţe
nerealizate.

MARFĂ- cumperi- mărire, stimă;- vânzând- necazuri.

MARGARETE- înflorite- promisiuni de dragoste;- fără petale-


sfârşitul unei relaţii de iubire;- flori- dragoste împărtăşită, dar şi
boală grea;- le rupi petalele- începutul unei noi relaţii.

MARGINE- de prăpastie- întâlniri sentimentale ascunse;- a unui


vas- dai dovadă de optimism, calm şi tact în depăşirea unor
obstacole.

MARIN- peisaj- solitudine.

MARINAR- eşti- spirit de aventură, pasiune pentru călătorii;-


mai mulţi- drum greu cu multe dificultăţi;- pe vas- pericol,
nesiguranţă, teamă;- vezi un- spirit de aventură, succes în
carieră, pasiune pentru călătorii.

218
MARIONETĂ- spectacol cu- eşti bun organizator, fericire legată
de ceea ce întreprinzi.

MARMELADĂ- mănânci- foamete, necazuri, neîmpliniri,


supărare.

MARMOTĂ- lene.

MARO- blană conflict emoţional;- culoare- pericol.

MARMURĂ(marmora)- albă- bogăţie;- ai- deces apropiat,


ceartă, ai un comportament glacial şi raţional;- coloană de- te
îmbolnăveşti;- colorată- discordie;- frumoasă- iubire,
perseverenţă;- pardoseală de- relaţia intimă trece prin
greutăţi;- placat cu- relaţie nouă;- vază de- viaţă sentimentală
îţi este plină de succes.

MARŞ- funebru- pericol.

MARTIR- eşti- decizie în privinţa unor planuri, generozitate,


cinste, empatie, spirit de sacrificiu;- care moare- nu trebuie să
exagerezi în a te sacrifica.

MARTOR- la Curtea Marţială- obstacole greu de depăşit;- la un


proces- om corect.

MARŢAL(ă)- Curte- îngrijorare pentru altcineva.

MASĂ- cuţit de- cuceriri sentimentale;- cade o- destrămarea


familiei;- eşti ascuns după- probleme greu de rezolvat;- cu
meseni- ospitalitate;- cu musafiri- bucurii mărunte;- de
bucătărie- situaţie materială foarte bună;- dreptunghiulară-
experienţe noi;- fără faţă de masă- văduvie;- goală- sărăcie;-
încărcată- belşug;- întinsă pentru petrecere- nuntă;- nu e

219
terminată de confecţionat- doreşti o unitate familială;- pătrată-
cunoştinţe noi;- placată cu marmură- doreşti o relaţie nouă
emoţională;- pliantă- neînţelegeri;- plină cu bunătăţi- familie
reunită, viitor fericit;- pusă- musafiri, invitaţie la o petrecere
importantă;- supiera plină pe- primeşti ajutor de la cineva.

MASAJ- salon de – dificultăţi la serviciu.

MASCĂ- ai o- minciuni, ipocrizie, gelozie, ruşine, nemulţumire;-


pui o- analiza unei relaţii care nu merge bine;- tu porţi- lipsă de
onestitate, nesinceritate, spiritualitate prost înţeleasă;- ruptă-
trădare.

MASCAT- bal- dezordine, duplicitate.

MAŞINĂ- ai- pierdere de bani;- accident de- eforturi uriaşe


pentru a obţine ceva;- conducând- îţi iei viaţa în propriile
mâini;- cumpărând- reputaţie bună într-un domeniu, aprecieri;-
de scris- sfârşitul unor certuri;- electrică- oaspeţi necinstiţi;- în
mişcare- bucurie;- în viteză- sentimente solide;- inspectezi- la
serviciu toate bune;- în repaus- timp pierdut, bani cheltuiţi
aiurea;- multe într-un garaj- scapi de un necaz cu ajutorul unei
persoane în vârstă;- pedală- ambiţie, luptă pentru o poziţie
bună la serviciu;- pleci cu –asumare, responsabilitate,
răspundere;- primeşti o- slujbă bună;- radiator- faci lucruri în
grabă;- repari- chibzuinţă;- roşie- dorinţă de noutate;- te sperii
de o- confruntări, probleme mari, obstacole importante;- veche
şi reparată- contracte noi, afaceri încheiate.

MATEMATICĂ- caiet de- eşti tenace şi încăpăţânat.

MATERIAL- ţesătură- nenorocire;- de construcţii- casă nouă.

MAŢE- privind- indispoziţie;- mâncând- pagubă, necaz.


220
MAUSOLEU- cu morţi în- pierderi financiare;- vezi un- credinţa,
linişte sufletească.

MAZĂRE- boabe- neplăceri, boală apropiată, pierderi;- boabe


coapte- suferinţe din dragoste;- boabe uscate- primeşti
moştenire;- cultură de- certuri din dragoste;- cureţi- speranţe
împlinite curând, prosperitate şi fericire;- păstăi de- căsătorie;-
mănânci- potenţial intelectual scăzut, putere fizică aproape
inexistentă;- mănânci boabe- boală;- semănată- neînţelegeri cu
partenerul de viaţă;- uscată- lipsă de voinţă;- vezi – averea îţi va
spori.

MĂCEL- păcate mari, greşeli majore, încălcarea unor reguli


stricte.

MACELAR- eşti- pierderea amantei;- saluţi un- vinovăţie, acţiuni


ilicite;- tăind carne- catastrofă;- îl vezi la tejghea- dispreţ,
prestigiu atenuat;- te întâlneşti cu un- bucurie, vei întâlni pe
cineva drag.

MACELĂRIE- cu carne- ploi multe, năpastă, pacoste;- cumperi


ficat din- moştenire;- închisă- vindecarea unei boli.

MĂCEŞE- adunând de pe ramuri- muncă cu folos, câştiguri;- pe


ramuri- eşti orientat cu privire la căsătorie;- scuturate de pe
ramuri- pierderi băneşti;- verzi- agitaţie, oboseală, repaus
necesar, alergătură.

MĂCINA(a)- boabe de porumb- fericire, prosperitate;- cafea-


ceartă, umilinţă, îngrijorare;- grâu- ceartă;- piper- tristeţe, veşti
proaste, îngrijorare;- vezi cum se- pierdere de bani, ghinion.

221
MADUVĂ- în os- semn de bogăţie şi noroc;- cumperi- cunoşti
oameni noi;- mănânci- putere de muncă, vitalitate;- vezi-
avuţie, belşug.

MĂGAR- al tău- nefericire, întâlneşti oameni prosti, ceartă,


trebuie să ai răbdare;- baţi un- supărare, tristeţe;- alb- veşti
bune;- care aleargă- decepţie, tristeţe, crimă;- alergi după un-
certuri, dramatism, suferinţă;- primeşti unul în dar- ignoranţă
din partea şefilor;- blând- calomnie;- călare pe el- eşti
desconsiderat şi dispreţuit de semenii tăi;- călătoreşti cu- ţel
atins, pentru care vei avea parte de dispreţ;- care zbiară- griji
mari;- cenuşiu- noroc în dragoste;- cumperi un- eşti cheltuitor şi
nechibzuit şi vei fi nevoit să te restrângi;- cu povară grea- nevoi,
griji;- împovărat cu bagaje- muncă obositoare;- în grajd- afaceri
cu probleme;- îl loveşti- nemulţumire, supărare, amărăciune;-
care merge- tulburări, primejdie;- nechează- vreme rea;- negru-
îmbolnăvirea unei fiinţe dragi;- prinzi un- păzeşte-te de o
întâmplare rea;- îl vezi mâncând- întristare;- visat de un bărbat-
belşug în casă, alimente multe, băutură în exces;- visat de o
fată- căsătorie cu un soţ bun dar sărac;- visat de o femeie-
atracţia unui bărbat drăgăstos.

MĂGĂRUŞ- zburdând pe câmpii- bucurie, faimă.

MĂLAI- ai- eşti în pragul sărăciei, muncă fără folos;- ciur plin
de- faci nuntă mare;- vezi o grămadă- muncă multă fără folos.

MĂMĂLIGĂ- în tuci- foamete, secetă, probleme materiale;-


mestecând cu făcăleţul- gospodărie nouă;- mâncând- supărare.

MĂNĂSTIRE- mergi la- nuntă în familie;- care arde- incendiu;-


nu poţi ieşi din ea- soartă vitregă, împrejurări nefavorabile;-

222
păşind în- bătrâneţe liniştită şi plină de bucurii;- visând-
bucurie, linişte, pace sufletească.

MĂNUŞĂ- albă- prieteni credincioşi, ştiri plăcute, cunoşti


oameni importanţi;- aruncând pe un fotoliu- veşti însemnate;-
aruncând pe un scaun- veste neplăcută;- aruncând pe un pat-
despărţire de persoana iubită;- având o pereche- protecţie;- le
ţii în buzunar- gelozie;- bărbăteşti- bănuieli neîntemeiate;-
căzute pe jos- litigii;- de box- ai nevoie de contacte noi cu
persoane importante;- de cauciuc- decizii şi alegeri bune;- de
lână- concluzie bună;- le scoţi din mâini- împliniri, veşti bune;-
rupte- surprize neplăcute, umilinţă;- incomode- insatisfacţii;- le
pui în mâini- secrete descoperite;- probezi- scapi de griji;-
priveşti mâinile cu- onoare;- oameni cu ele în mâini- invitaţie la
un eveniment deosebit;- murdare- plictiseală, lene;- negre-
ruină, eşec;- cumpărăm- fericire, veselie;- le pierzi- pierzi o
protecţie importantă;- pierzi una- pierzi protecţie înaltă, ratezi
o şansă;- purtând- eşti interesat de plăceri;- purtând la baie-
incertitudini;- scoţi din mână- necazuri, imperfecţiuni ascunse;-
veşti multe- vagi bănuieli cu privire la ceva/cineva;- visezi că ai-
mari aprecieri;- vechi- ştire neplăcută;- descusute şi pline de
găuri- teamă, ruşine.

MĂR- copt- litigii, trădări, complot;- crud- dureri, dificultăţi,


lacrimi;- cureţi un- speranţe mari;- dulce- noroc în dragoste;-
frumos- viaţă tihnită;- înflorit- primeşti dar oferit cu mare
dragoste;- în pom- belşug;- mănânci- plăceri materiale,
sănătate;- mănânci necopt- jale, întristare, nemulţumire,
lacrimi multe;- multe- belşug, abundenţă;- cineva îl ascunde şi
nu-l mai vedem- ai o şansă minunată;- roşu- avansare la
serviciu;- tai un- te desparţi de un prieten loial din vina ta;- vezi

223
un- nuntă cu scandal şi ceartă;- îl vezi pictat- semn bun, simbol
al dragostei.

MĂRĂCINI- încurcat în- dificultăţi băneşti, lipsuri;- umbli prin-


mult rău din partea duşmanilor;- văzând înfloriţi- prieteni
credincioşi;- care te înţeapă- eşti afectat de faptele unor
oameni răi, ură.

MĂRGĂRITAR- purtând- stimă, onoare, demnitate, laudă;-


primeşti de la persoana iubită- lacrimi multe, tristeţe;- primeşti
de la cineva- onoare, demnitate;- pe jos- întristare, lacrimi;-
vezi multe- lacrimi de fericire, grijă pentru un eveniment;-
grămadă- vei plânge;- cumpărând- grijă, tristeţe, lacrimi multe,
amânarea unor proiecte.

MĂRFURI- cumperi- afacere bună;- împachetezi- se sfârşeşte o


prietenie.

MĂRGELE- ai- grijă, tristeţe;- porţi la gât- lacrimi, necaz de la


prieteni;- numeri- grijă pentru bani mulţi.

MĂRUNŢIŞURI- într-un chioşc- întâlnire plăcută;- în bazar-


achiziţii noi.

MĂRITATĂ- eşti- văduvie.

MĂRŢIŞOR- porţi în piept- căsătorie fericită;- porţi la mână-


partener bun;- faci sau cumperi- logodnă.

MĂRUNTAIE- de pasări- petreceri, voioşie;- fripte- dorinţe


neîmplinite;- vezi- bani puţini dar siguri;- le arunci- câştig mic.

MĂRŞĂLUI(a)- armata- succes în viaţă.

224
MĂSEA- de minte- promovezi un examen important;-
crescându-ţi- creşterea averii;- două- ruşine, desconsiderare;-
durere de- ruşine, umilinţă, calomnie;- extracţie- moartea unei
persoane apropiate.

MĂSLIN- cu coroană frumoasă- pace, purificare, fecunditate,


linişte sufletească;- arbore- reconciliere;- ai livadă- victorie,
forţă proaspătă, recompensă;- cu măsline- recompensă
considerabilă;- uscat- griji legate de serviciu, transfer.

MĂSLINE- ai multe- supărare mare, lacrimi;- ai puţine-


împăcare;- aduni de pe jos- muncă în zadar;- altcineva adună-
probleme greu de rezolvat;- culegi din pom- succes la serviciu;-
cumperi- emoţii puternice, timiditate;- fructe- beneficii mari;- în
pom- prosperitate;- mănânci- boli ale gâtului;- negre- eşti prins
într-o relaţie dificilă;- ulei de- beneficii importante, avansare în
plan profesional, probleme evitate;- verzi necoapte- supărare
mare;- visezi că ai- mâhnire, tristeţe;- verşi- sănătate
înfloritoare.

MĂSURÂND- ceva- boală grea, febră, anularea unei călătorii.

MĂTASE- având- bucurie mare;- albă- căsătorie apropiată;-


admirând- trăieşti în lux;- cumperi- soluţii optime;- cordon de-
dorinţe neîmplinite;- depănând- curtezan nesincer;- fir de-
persoana iubită te decepţionează;- fustă de- poziţie socială
bună;- fotă de- avere, bogăţie, belşug;- haine de- atragi invidia;-
multă în băltoi- bogăţie;- naturală- bunăstare, rezolvarea
tuturor problemelor, tihnă;- neagră- erotism macabru;-
purtând- vanitate păguboasă;- sintetică- litigii, confuzii, riscuri
de afaceri;- văzând- lipsă mare de bani;- visând ţesătură
naturală de- rezolvarea tuturor problemelor, cumpărătură
folositoare.
225
MĂTĂNII- taină descoperită.

MĂTĂUZ- dregătorie înaltă.

MĂTRĂGUNĂ- mâncând- doliu, dezamăgire din partea rudelor,


umilinţă, vrăjitorie.

MĂTREAŢĂ- ai capul plin- satisfacţii multe, realizarea unor


proiecte, drum scurt.

MĂTUŞĂ- a ta o vezi- moştenire pentru care te vei întrista,


supărare, necaz;- vorbind cu o- ceartă în familie;- văzând pe
stradă- necaz, nemulţumire, oprimare.

MĂTURA(a)- tu mături- minte limpede, netulburată de


probleme.

MĂTURĂ- având- împăcare cu cineva;- cu coadă de lemn-


afaceri complicate, ameninţări;- măturând- prieteni plictisitori
care trebuie repede înlăturaţi;- măturând pe stradă- dispreţ;-
modernă- experienţă în dragoste;- nouă- prieteni neserioşi;- te
foloseşti de ea ca de baston- probleme conjugale;- ruptă-
supărări, nelinişti;- tradiţională- pierdere de bani, pagubă;-
transparenţă- îndepărtarea unor prieteni nesinceri;- văzând-
ceartă în casă, bârfă, uneltiri, complot;- veche- revedere.

MĂTURÂND- pardoseala- vizită neplăcută;- o uliţă- obstacole


grele pe care le vei depăşi.

MÂHNIRE, MÂHNIT- tu eşti- bucurie, onoare, pretenţii la


alegerea iubitei;- altcineva este- schimbare de domiciliu;- tu
produci- supărare, eşti nevoit să restitui o datorie.

226
MÂNĂ- întinzi o- cuvânt respectat;- dai cu cineva- veşti bune;-
ceas la- semn bun, grijă neîntemeiată;- cicatrice pe- bani
pierduţi, furt, tâlhărie;- ai ceva în- te îndrăgosteşti;- de copil-
succes financiar;- de femeie- nelinişte, neîncredere în dragoste,
serviciu compromis;- cea dreaptă- semn nefast;- dacă este
curată- rezolvarea unor probleme legate de carieră;- cu
greutate în- devotament, dragoste, loialitate;- încălzind la foc-
imaginaţie bogată;- mare- prietenie;- mănânci cu- supărare cu
partenerul de viaţă;- mică- ghinion;- multe întinse- avere,
câştig;- murdară- supărare mare, cineva apropiat este în
pericol;- pierzând o- moartea părinţilor;- port brăţară la-
fericire în dragoste;- regina face cu- veşti de la distanţă;- rece-
sănătate;- te speli pe- griji depăşite;- speli rufe cu- putere fizică,
poftă de muncă;- strângând- gest funest;- te speli cu-
desfătare;- tăiată- divorţ, pierderea unui prieten;- umflată-
neplăceri;- care trosneşte- dureri de oase, boală a sistemului
osos;- vezi o- linguşire, persoane false.

MÂNCA(a)- alune- probleme la locul de muncă, obstacole în


dragoste, dorinţe nesatisfăcute, boală de stomac, amărăciune;-
altcineva mănâncă alune- calmitate, decenţă, răbdare, proiect
terminat cu succes;- ceva amar- ficat sănătos, boală tratată;- un
băiat care- sentimente sincere;- brânză- supărare în familie;-
brânză sărată- boală gastrică, necaz, afecţiuni ale gâtului;-
broaşte- noutăţi plăcute;- cafea- realizare, dar şi supărare;-
cafea râjnită- clevetiri;- carne- neînţelegeri cu cineva;- caş-
boală, tristeţe;- ceapă- neplăceri din partea rudelor;- ceva
delicios- ghinion;- ceva fierbinte- clevetiri;- cină la restaurant-
viaţă aventuroasă;- cireşe- situaţie materială bună, dragoste;-
creier de animal- beneficii financiare;- cu prietenii- zile fericite;-
curcan- imaginaţie bogată;- curmale- propuneri interesante la
serviciu;- dude- ceartă, sănătate precară;- fruct foarte dulce-
227
dificultăţi depăşite; dovleac- boală ascunsă;- fasole- certuri şi
neînţelegeri;- făină- ceartă;- ceva fără gust- înşelătorie;- ficat-
moştenire;- fragi- noroc în dragoste, eşti iubit/iubită;- friptură-
pagubă;- fructe de toamnă- pierderi mari;- găluşti- prieteni
sinceri şi devotaţi;- gaşcă- câştig fabulos;- grâu- creşterea
averii;- încălzită- nevoi financiare presante;- îngheţată- noi
relaţii şi sigure;- în picioare- lucruri făcute în grabă;- în secret-
nostalgie faţă de trecut;- jeleu- perioadă grea pentru familia ta,
dar scurtă;- la o masă cu amicii- vorbe bune, sănătate;- lămâi-
ceartă cu o persoană apropiată, boală uşoară;- lapte- câştig
substanţial;- lăptucă- sănătate îndelungată;- limbă- probleme
ce necesită o rezolvare imediată, chef;- mazăre- scăderea
potenţialului intelectual, putere fizică aproape lipsă;- măsline-
ofertă avantajoasă pentru o slujbă;- miere- sănătate,
prosperitate, fericire;- nuci- vei întâlni sufletul pereche;- pâine-
sănătate, oaspeţi;- pepene copt- bucurii mari;- pepene verde –
speranţe zadarnice;- pepene galben- semn rău, boală;- pere-
împlinire, partener de viaţă deosebit;- paste făinoase-
melancolie, eşec, insatisfacţii;- piftie- afaceri rentabile;-
plăcintă- descoperă inamicul din preajma ta;- pregătind-
nefericire în familie;- rădăcini de ceva- sănătate;- ridichii-
sănătate după o boală grea;- ridiche roşie- amigdale inflamate;-
roşii- optimism;- smântâna- stare de iritabilitate, lipsă de
umor;- smochine- vorbe rele, jignire;- şi cazi- câştig nemeritat;-
zdravăn- sentimente diminuate, eşti plictisit de partener;-
visând că- sărăcie.

MÂNCARE- cumperi- pagubă;- aleasă- insatisfacţie


profesională, neîmpliniri;- bună- lipsuri în familie, foamete;-
buna aleasă- faci cumpărături;- cazan cu- ambiţii şi dorinţe ce
se împlinesc;- lumea cumpăra- noroc nesemnificativ;- dând la
găini- belşug;- dulciuri- experienţe în dragoste;- fierbând – zile
228
senine;- furată- sentimentalism excesiv;- gătită- sănătate,
noroc, prosperitate;- încălzită- probleme financiare presante;-
pe masă în luminiş- bani, noroc;- pe bază de îngheţată- lipsă de
comunicare, rigiditate;- înghiţind- cariere de succes;-
tradiţională- nevoi acerbe;- mâncând repede- sărăcie;- singuri
– depresie;- multă- frământări, nehotărâre;- ni se ia mâncarea
de pe masă- complicaţii mari în domeniul de afaceri;- nu vrem-
dificultăţi;- paste făinoase- experienţe sentimentale;- cineva
fură- şansă sigură;- primeşti de undeva- dă de pomană;-
puţină- linişte şi prosperitate;- sare- eşti doborât de o serie
întreagă de greşeli, amăgire.

MÂNCĂRIME- la nas- atenţie să nu faci greşeli la serviciu, vei


primi bani;- la tălpi- proiecte de călătorie;- la mâini- hărnicie.

MÂNDRIE- justificată- eşti tensionat după o perioadă lungă de


aşteptare, a cuiva sau a ceva;- a unui bărbat- relaţii superficiale,
ambiţie, egoism;- a unei femei- veşti triste, nelinişte, bănuială
întemeiată.

MÂNECĂ- croită- călătorie nerealizată;- descusută- noapte de


amor;- largă- funcţie, rang;- lungă- belşug;- mică- defăimare;-
mai multe- glorie, onoare;- multe croite lungi- cinste,
gratitudine glorie;- murdare- onoare pierdută;- pierzând-
călătorie grea, stagnare;- scurte şi mici- dereg, ruşine, dispreţ;-
rupte- dezordine atât în casă cât şi în viaţă;- cineva te trage de-
protecţie specială;- cireşe în- sănătate.

MÂNECUŢE- murdare- pierderea unei funcţii, onoare pătată;-


croind- onoare şi demnitate.

229
MÂNGÂIA- un copil- clarificarea unor suspiciuni;- un obiect-
piedici, planuri întârziate;- soţul- eveniment deosebit;- soţia-
ratarea unei afaceri importante.

MÂNIOS- supărare.

MÂNJIT- cu sânge- veşti triste, supărare.

MÂŢĂ- a mângâia- oameni mincinoşi, trădare;- a vedea-


duşmănie, ură ascunsă;- mieunând- cleveteli, bârfă;- mai multe
muşcându-se- duşmănie, ceartă, nefericire;- stând la pieptul
tău- prieten care te duşmăneşte, gelozie, invidie;- atacându-te-
eşti doborât de duşmani;- omorând- victorie.

MÂNUIND- arme- eşec financiar, necazuri;- gârbaciul- vei scăpa


de necazuri.

MÂNZ- veste bună cu bucurii.

MÂZGĂ- singurătate, tristeţe.

MECANIC- eşti- succes, prosperitate, activitate intensă;- repară


maşina- planuri întârziate;- îl chemi la tine acasă să o repare-
complicaţii, faliment, ruină.

MECI- câştigat de un boxer- evenimente noi, promisiuni


îndeplinite;- rezultatul unui- calm şi luciditate.

MEDALIE- ai o- onoruri, virtute, faimă, succes, vanitate;- de


argint- sunt necesare economii;- de aur- veşti neaşteptate de la
un drum care îţi aduc mare mulţumire ţie şi familiei tale;-
primeşti- ai încredere în tine şi în propriul potenţial;- şi se
acordă- timiditate, influenţă proastă, căi greşite, necesitatea
unei schimbări.

230
MEDALION- purtând- insatisfacţii;- primind- nostalgie
trecătoare.

MEDIC- tu eşti- protecţie, consolare, sănătate, noroc;- văzând-


insatisfacţii, dificultăţi în domeniul sănătăţii.

MEDICAL- certificat- sănătate pe termen lung;- instrument-


obstacole ale familiei;- termometru- eşti responsabil şi poţi
rezolva multe probleme.

MEDICAMENT- iei- sănătate bună;- pe cale orală- dificultăţi în


dragoste;- cumperi- investiţie nesigură;- dependenţa de-
pericol apropiat;- licoare- dezinvoltură;- ai- iluzii spulberate,
este nevoie să te ancorezi în realitate;- vinzi- câştiguri
financiare;- vinzi narcotice- afaceri ilicite;- vezi multe- ai nevoie
de ajutor.

MEI- mâncând- căsnicie modestă;- cultură de- nenorocire;- pe


câmp- întâmplări norocoase, veselie.

MELC- mergând fără casă- falsitate, ipocrizie, demagogie;- cu


casă- călătorie apropiată;- închis în casa lui- aprecieri la locul de
muncă;- mulţi- lene;- cu coarnele scoase- afaceri întârziate,
proiecte amânate;- în gradină- eşti agasat de către partenerul
de viaţă, scene de gelozie, patimă;- urcând pe un copac-
primeşti scrisoare, veşti bune, lacrimi de bucurie;- aşezat pe
ceva- cumpătare, chivernisire.

MEMORII- le dictezi cuiva- ambiţie;- tu le scrii- lipsă de


energie;- le vezi scrise- perseverenţă.

MEMORIE- apel la- justificări pentru fapte mai puţin bune;-


bună- ascensiune profesională, inovaţie, invenţii brevetate.

231
MERCUR- vezi- pericol, primejdie, surprize neplăcute.

MERE- coşuri pline cu- nuntă, cumetrie;- acre- tristeţe;- în pom-


căsătorie din interes;- culegând- bucurie mare;- coapte-
împliniri;- culegând de pe jos- tristeţe;- cumpărând-
insatisfacţii, tristeţe;- găsind- veste bună, semn bun;- gătite-
discuţii aprinse;- stricate- dezamăgire; -mănânci coapte- mari
bucurii;- mănânci necoapte- supărare mare;- mănânci
frumoase- sărutări pline de pasiune, longevitate, afaceri de
succes, noroc în dragoste, trai bun şi fericit;- mănânci verzi-
compromisuri necesare;- plăcintă cu- răsplată binemeritată,
câştig;- primiţi- boală, zăcere;- pădureţe- amărăciune,
presimţiri rele;- recoltezi- trai bun şi viaţă liniştită;- roşii-
avansare în funcţie;- suc de- mândrie şi orgoliu.

MERI(arbori)- pe jumătate uscaţi- farsă.

MERGE(a)- la băcănie- iniţiative bine primite;- la biserică- faci


un compromis deşi nu era cazul;- la cununia cuiva- veşti bune;-
la cimitir- prietenie adevărată;- la cinema- aparenţe
înşelătoare;- la concert- perspective frumoase;- la frizerie-
pierzi bani;- la înmormântare- eşec; -la petrecere- legătură
sentimentală nouă;- la un schit izolat- prietenie, voioşie;- la
teatru- veşti de departe;- la universitate- pendulezi între
euforie şi depresie;- la veterinar- prietenie durabilă;- în iad-
ghinioane, boli, pierderi;- în paradis- ajutor providenţial;- în
pelerinaj- armonie, înţelegere cu partenerul de viaţă, aplecare
spre spiritualitate;- pe un covor pufos- zile senine;- pe gheaţă-
iubire, noroc;- pe un zid îngust- contracte defavorabile;-
plimbând-te- satisfacţii;- prin nisip- suspiciune, gelozie;- prin
noroi- eşti bârfit;- prin frig- laşi lucrurile neterminate;- la bal-
noroc;- desculţ- mizerie, lipsuri, sărăcie;- cu puşca de

232
vânătoare- prieteni făţarnici;- la o procesiune cu cardinal-
avansare într-o funcţie importantă;- printr-un bazar- decizii
luate sub ameninţări;- în baston sau în cârje- afacere
nerentabilă, ruină, pierderea proprietăţilor;- repede- izbândă;-
la şcoală- rezolvarea tuturor problemelor financiare;- încet, cu
paşi uşori- triumf, succes, glorie, mărire.

MESE- întinse- nuntă, petrecere, cumetrie, aniversare.

MESTECÂND- într-un castron- sănătate ameninţată;- un aluat-


ai încredere în tine;- într-un vas mare cu lichid- trădare;- în
ciorbă- bunătate, belşug;- cu făcăleţul- gratie, dragoste.

METAL- ruginit- invidie;- şlefuit- decadenţă, imoralitate;- deţii


multe- eşti o persoană cârcotaşă;- bijuterii din- modestie;-
ciocan de- greşeli care te vor costa mult;- ceas de- voinţă multă,
putere de muncă;- pieptăn de- câştig la jocurile de noroc.

METALURGIST- vizită la un coleg modest.

METAMORFOZĂ- ne transformăm în hienă- trădare;- în


cucuvea- moarte;- în mistreţ- duşman deosebit de periculos;-
când porcul devine cucuvea- tentativă de asasinat, cineva îţi
doreşte moartea.

METROU- gară de- veşti bune legate de un post important.

METRONOM- timp pierdut degeaba.

MEZELURI- în măcelărie- prosperitate;- stricate- ghinion mare,


boală;- mănânci- uşoară tristeţe.

MIC- edificiu- viaţă modestă;- tu eşti- umilinţă, lipsă de


compasiune;- frate- ceartă în familie;- dejun- iniţiative de

233
succes, recunoaştere;- sutien- ascunzi multă agresivitate;-
teatru- simţ practic, altruism.

MICI- plante- dificultăţi mărunte;- vase- bani pierduţi printre


degete;- ochi- eşti indus în eroare;- raţii- evenimente
importante de care nu eşti interesat;- valize- prietenie
adevărată;- coşuri- recoltă puţină.

MICROFON- având- prieteni noi;- vorbind la- loialitate din


partea unui subaltern.

MICROSCOP- schimbari bune în viaţă.

MICSORA(a)- devii copil- dragoste mare;- noi ne- fericire;- casă-


cădere în plan social şi profesional.

MIEL- alb- sănătate;- alb zbierând- naşterea unui copil;- este al


tău- consolare;- gras- belşug;- este în turmă şi paste liniştit-
noroc în dragoste, câştiguri mari care îţi vor spori averea;- mai
mulţi- căsătorie fericită;- îl mângâi- partener/ă
credincios/credincioasă;- omorând- pericol de accidente
domestice;- pierdut- bănuieşti un angajat de neseriozitate;- îl
prinzi- succes;- slab- neplăceri;- tăind- laşitate;- turbat- bogăţie
mare care îţi va aduce multe necazuri;- jucându-se- bunăstare,
fericire;- visând- tandreţe, protecţie, disponibilitate de a ajuta
pe cineva.

MIELUŞEL- îl găseşti- fidelitate.

MIERE- ai- optimism, bucurie, sănătate;- de vânzare- afaceri


prospere;- curge- avantaje financiare;- de culoare închisă-
excrocherie, perfidie, neplăcere;- mănânci- izbândă în afaceri;-
mirosind- bucurie scurtă;- multă- săruturi înfocate;- vezi-
consolare devotament;- zaharisită- grijă întemeiată.
234
MIERLĂ- cântând- vreme bună;- cu penaj foarte negru- bârfe,
nemulţumiri;- vezi- calomnii.

MIEUNAT- de mai multe pisici- prevestiri rele, vrăji, magie


neagră.

MIEZ- de pâine- foamete, sărăcie;- dat pe jos- semn rău;- de


nucă- ceartă.

MIGDAL- înflorit- dorinţe de dragoste împlinite;- vezi-


selectează-ţi cu atenţie prietenii;- îl priveşti de la distanţă-
nelinişte, sentimente nesigure, dragoste cu probleme.

MIGDALE- mănânci- frământări interioare, nelinişte mare,


depresie;- sâmburi- tristeţe, lacrimi, boală.

MILĂ- tu ceri- moştenire.

MILIONAR- ambiţie, arivism.

MILITAR(i)- înarmat- deces în familie;- participând la paradă-


eşti impulsiv;- ceremonie cu- veşti, plăceri, încurcături,
nonşalanţă.

MILOS- tu eşti- semn bun, veste despre o moştenire.

MILOSTENIE- faci- lipsuri, sărăcie, dar şi bucurii;- se împarte-


bucurie, veşti bune;- faci când eşti bogat- întristare;- când eşti
sărac- bucurie;- primeşti- sărăcie, lipsuri, mizerie;- nu vrei să
faci- petrecere;- se face multă- bucurie;- asişti la un act de-
mare bucurie, realizări, viaţă liniştită.

MINĂ- ai o- bogăţie mare, belşug, avere impresionantă;- de


argint- tu te îmbogăţeşti;- de aur- averi nebănuite;- de cărbuni-
căsătorie cu un/o văduv/ă;- de fier- câştig mic, dar trăieşti în
235
armonie;- explozie la- realizări recunoscute de către cei din jur,
apreciere;- în care se lucrează- bani puţini;- dacă visează un
bărbat- fericire;- o femeie- văduvie;- un om de ştiinţă-
descoperiri importante care vor aduce premii mari şi
recunoaştere la nivel mondial.

MINĂ – armă- avertisment;- explodând- incertitudini, dubii,


nelămuriri;- foloseşti împotriva duşmanului- pericole ascunse;-
magnetică- accident grav.

MINCINOS- eşti- afacere ratată;- jurământ- urmărire,


prăbuşirea unui imobil în care te afli, răul te urmăreşte în
fiecare moment;- pe o carte sfântă- probleme psihice majore
din cauza unor pierderi, accidentul unui copil(al tău).

MINGE- de fotbal- toate proiectele abandonate acum pot avea


sorţi de izbândă;- de tenis- succes sigur;- rostogolindu-se-
nehotărâre, amânări, decizii imposibil de luat;- albă- gânduri
autodistructive, iluzii spulberate;- te joci cu o- griji;- priveşti
cum alţii se joacă- invidie, prieten nesincer;- primeşti cadou-
iubire, tandreţe, mângâiere vis-a-vis de partenerul/a tău/ta;-
cumperi una- bunătate;- cumperi mai multe- generozitate
exagerată;- de biliard- obstacole depăşite.

MINISTRU- tu eşti- invidie la cote maxime;- altcineva este- tu


eşti ros de invidie.

MINCIUNI- tu spui- afaceri oneroase, atragi nemulţumiri şi


oprobriu public;- alţii spun- necazuri, supărări, schimbări
nefavorabile.

MINŢI(a)- pe cei dragi- neînţelegeri în familie pe cale să se


rezolve;- şefii- veşti proaste, animozităţi, risc de concediere;-

236
părinţii- angajamente păguboase, prietenii nesincere, anturaj
nefast;- un prieten- nutreşti sentimente de ură, eşti invidios şi
parşiv.

MINUNAT(a)- edificiu- iluzii pierdute;- gradină de flori- faimă;-


pădure- aplecare spirituală.

MINUNI- ale naturii- bucurii din partea copiilor;- făcute de


cineva- spovedanie;- tu faci- protecţie divină mare, schimbări
spectaculoase în plan spiritual.

MIOPIE- tu suferi de- satisfacţii mari în plan profesional;- ţi se


recomandă ochelari de- trăieşti noi experienţe într-o călătorie,
propunere interesantă pentru un serviciu.

MIRAJ- trăieşti un- speranţă împlinită;- altcineva trăieşte- este


nevoie de o justificare în plan sentimental.

MIRE- tu eşti- căsătorie ratată;- în faţa altarului- căsătorie


solidă;- te pregăteşti să fii- căsătorie agitată;- vezi pe altcineva-
fericire, gânduri de căsătorie, nuntă în curând.

MIREASĂ- tu eşti- supărare, deces, tristeţe;- la altar- întreprinzi


ceva cu succes;- eşti alături de o- dorinţe sexuale
nesatisfăcute;- ieşi din casă la braţ cu o- moarte care îţi
provoacă durere;- din biserică la braţ cu o- moartea ta;- în faţa
altarului- linişte sufletească, împăcare;- în horă cu o- decesul
unei persoane tinere;- vezi o- linişte după o perioada agitată,
îmbunătăţiri materiale;- priveşti de departe o- trai bun şi
liniştit;- un elev vede o- examen reuşit;- singură- sănătate
şubredă, boli genitale, infecţii.

MIROS- de tămâie- dragoste şi bunăstare;- nu tocmai plăcut-


prieteni noi dar nesinceri;- fin- primeşti sfaturi proaste;- de
237
băutură- plăceri diabolice;- greu- stare de indispoziţie,
minciună, prieten trădător;- neplăcut- lipsă de activitate,
plictiseală;- plăcut- sănătate, muncă grea, responsabilităţi mari,
asumare prostească;- puternic- prieten bun;- de fum- noi
cunoştinţe, viaţă socială intensă;- de flori veştede- haos în viaţa
ta;- aromă delicată- eşti sfătuit de cine nu trebuie;- tu miroşi-
întâlnire cu o persoană interesantă, bazele unei prietenii pentru
totdeauna.

MIROSIND- ceva frumos- avere;- flori- depăşeşti o perioadă


grea şi vei avea parte de bucurii;- zambile- eşti liniştit;- iasomie-
prieten bun;- lalele- boală;- lichior- întâlnire amoroasă,
adulter;- narcise- puritate, candoare;- ghiocei- te îndrăgosteşti;-
floare de cireş- iubire;- trandafiri roşii- dragoste înfocată.

MISTREŢ- care aleargă- pericol, duşmani;- de care fugi-


primejdii depăşite; - îl dobori- aventură primejdioasă, te
îndrăgosteşti de cine nu trebuie, relaţie cu o/un femeie/bărbat
căsătorit/ă;- mâncând carne de- boală grea a sistemului
muscular;- prinzi un- bucurie;- vezi– duşman de moarte te
pândeşte;- vezi mai mulţi- toata lumea te duşmăneşte şi
încearcă să-ţi facă rău din cauza comportamentului tău;- vezi
unul mare- duşman periculos pe care nu l-ai provocat niciodată.

MIȘCA(a)- capul- pierderi, nemulţumiri;- din mână-


atenţionare, semn bun.

MITRALIERĂ- tragem cu- situaţie dezastruoasă din care ieşi cu


ajutorul cuiva;- se blochează- blocaj în activitate, imposibilitatea
de aţi atinge un scop;- auzi zgomot de- primejdie mare;- foc de-
veste.

MITROPOLIT- vorbeşti cu un- speranţe;- mort- ghinion.


238
MIZERIE- în casa ta- dificultăţi în dragoste, nestatornicie,
sentimente false;- trăind în- pagubă, ruină;- altcineva trăieşte
în- pierdere, afacere ratată, împrumuturi neonorate, cămătărie.

MLAŞTINĂ- mare- experienţe din care ieşi foarte sigur pe tine;-


traversezi- urmează o perioada de griji şi probleme;- te
înnămoleşti- nemulţumirea celor din jur pentru o promisiune
neonorată;- treci prin- vei trăi zile grele;- te întorci din- muncă
multă în zadar, vei trăi în mizerie.

MOALE- pătură- bunătate;- perie- eşti creativ şi inventiv;-


zăpadă- capricii, ambiţii, orgolii care te vor costa foarte mult.

MOARĂ- macini la- bani mulţi, peţitori, căsătorie în curând;- de


apă- proiectul tău va fi încununat de succes;- de cafea-
supărare, sărăcie;- de grâu- bucurie, abundenţă;- de vânt-
ceartă, doriţe neîmplinite, călătorie cu mari obstacole,
nemulţumire;- de vânt cu palete- eşti implicat într-un proiect
care nu se va realiza niciodată şi în care depui un efort susţinut;-
defectă- relaţia cu partenerul de viaţă stagnează;- lucrând la-
muncă rodnică;- măcinând la- deces, probleme existenţiale;-
macini puţin- un câştig mare de bani îţi va produce multă
suferinţă;- părăsită- tristeţe;- nefuncţionând- este necesară o
schimbare în viaţa ta;- se opreşte roata- dificultăţi depăşite;- nu
porneşte- eşti leneş şi duci o viaţă trândavă;- la o-efort mare;-
electrică- neînţelegeri în familie;- alţii macină- viaţă grea.

MOARTĂ- natura- eşti admirat şi invidiat de colegi, sfârşitul


unor probleme ce trebuiau rezolvate de mult, nestatornicie în
sentimente, boală specifică bătrâneţii, ai de a face cu persoane
alarmate degeaba, sfârşitul unei munci de cercetare care nu îţi
aduce nimic.

239
MOARTE- auzi de- eşti un om fără personalitate, ai multe
momente de slăbiciune;- pentru bolnavi- sănătate rapidă;- a
unei fete- vei fi părăsit de o persoană pe care ai protejat-o;-
propria ta- sănătate, prosperitate, te întâlneşti cu o persoană
cu care ai avut relaţii intime;- vezi- viaţă lungă fără griji;- visezi
că tu eşti- veşti bune, frică, eşti dominat de nişte dorinţe
diabolice.

MOAŞĂ- a ta- noroc, secret descoperit;- care ajută la o naştere-


încurcături la serviciu, probleme din cauza unor datorii;- vezi o-
boală, asuprire, taxe mari;- o chemi la tine- eşti pe cale să îţi
pierzi partenerul;- visând o- noroc, căsătorie iminentă deşi nu
te gândeşti.

MOBILĂ- cumperi- sărăcie;- împachetezi- relaţia de iubire se


termină; - ambalezi- perioadă dificilă urmată de una de
fericire;- reparând- efort recunoscut şi compensat;- murdara- îţi
lipseşte autoritatea;- plina de praf- sărăcie;- ştergând praful-
vitalitate, entuziasm, iniţiativa;- veche- dragoste şi statornicie.

MOCIRLĂ- moarte sinistră şi subită.

MODEL- parchet cu- sensibilitate;- mobila cu – eşti uşor


influenţabil;- vas cu- nu ai simţul măsurii.

MODELA(a)- argilă- ai idei foarte clare;- pământ negru- belşug;-


ceară- moarte.

MODERN(a)- tot ce este- vei trece prin noi experienţe


sentimentale.

MOINĂ- vor veni ori zile foarte secetoase ori foarte ploioase.

240
MOLIE- în haine- femeie rea şi bârfitoare care se află în jurul
tău;- zburând- victorie de scurtă durată;- văzând- starea ta
sufletească se va schimba în curând.

MONEDĂ- având- pierderi de bani;- dai unui cerşetor- perioadă


financiară bună;- de argint- noroc dar şi lipsuri;- de aur- pierderi
la jocuri de noroc;- de cupru- probleme nerezolvate din cauza
unor suspiciuni;- plăteşti cu una de argint- îmbunătăţirea stării
materiale;- numeri- bârfă, dificultăţi economie din cauza cărora
vei fi calomniat;- pierzi- nemulţumire, lipsă de entuziasm;-
primeşti- pagubă;- vezi- neplăceri, lipsuri mari.

MONSTRU- te atacă- suferi din dragoste;- mare- depresie din


cauza unor probleme sentimentale;- cu mai multe capete-
primejdie.

MONTAN- peisaj- te obsedează trecutul ruşinos.

MONTANIARD- eşti- călătorie plăcută;- vei deveni- oaspeţi de


seamă.

MONUMENT- restaurezi un- situaţie financiara bună;- privind-


fericire neaşteptată;- intri într-un- onoare, stimă;- vezi- acţiuni
serioase;- visezi- într-un moment de tristeţe cineva îţi produce
o mare bucurie.

MONITOR- luminos- prieteni falşi;- te afli în faţa unui- cineva îţi


ascunde un secret.

MORAR- tu eşti- viaţă lungă;- îl saluţi- prieteni buni;- la care


apelezi- prietenie solidă.

MORCOV- mănânci- eşti din ce în ce mai sănătos;- vezi-


supărare în curând, tracasări, enervări, ghinioane;- cumperi-
241
supărare mare;- scoţi din pământ- necaz de proporţii mici;-
legătura de- naşterea unui copil;- mulţi şi mari- muncă
nerecunoscută.

MORGĂ- vezi- deces în familie;- intri într-o- supărare mare.

MORISCĂ- de cafea- sărăcie, mizerie;- jucărie- şi se naşte o fată.

MORMAN- de pământ- zile grele;- de gunoi- afaceri bune.

MORMÂNT- sapi un- grijă, boală;- stai în- închisoare, probleme


cu legea;- pelerinaj la- optimism;- pentru bolnavi- sănătate;-
pentru săraci- bogăţie;- pentru cei singuri- iubire, afecţiune;-
cineva stă în el- supărare, ghinion;- văzându-te în sicriu şi în el-
catastrofă mondială.

MORT- vezi un- bucurie;- acasă la tine- eşti ispitit, dar ai


protecţie;- cinsteşti un- după o perioada grea din vremuri
bune;- bătrân- beneficiu;- cal- nefericire;- care bea- fericire,
semn bun;- care ia bani- luptă crâncenă;- călugăriţă- cineva
drag se îmbolnăveşte;- bate clopotul pentru- ai protecţie din
partea unui om puternic;- când visezi ca tu eşti- sănătate
înfloritoare, bucurii, bogăţie;- tu vorbeşti cu un- câştig
important;- curcan- probleme financiare;- fata- logodnă,
căsătorie;- făt- deziluzii; femeie- trădare, prieteni nesinceri,
dezamăgire totală;- fluture- pericol;- te aleargă un- fereşte-te
de oameni puternici, îţi vor lua o proprietate care îi interesează
şi tu nu vrei să le-o dai;- îmbraci un- deces urmat de discordie,
ceartă, scandal;- îl atingi- răutate;- îl îngropi- libertate, odihnă,
noroc, apreciere la serviciu;- înviat- onoare;- în mausoleu-
pierderi financiare;- în sicriu de lemn- legătură pe cale să se
rupă;- luând bani de la- bârfă, neîncredere, suspiciune;- dai
bani la- timp frumos, viaţă lungă;- mai mulţi într-o casă- reuşită
242
spectaculoasă;- mor mulţi odată- dispreţuieşti lumea;- mergi în
urma lui- veste bună;- mormânt mai vechi- ai parte de respect
şi recunoaştere;- învie şi moare din nou- prieteni noi, relaţii
vechi rupte;- bărbat- sărăcie;- pe care îl scoţi din casă- câştig;-
pe cineva care este în viaţă – necazuri;- ridicând un- gândire
proastă;- săruţi un – viaţă lungă şi fericită;- aleargă- regrete,
nostalgii, necredinţă în dragoste, oameni răi în jurul tău, certuri,
ruperea unor relaţii;- văzând procesiune- trai bun fără griji;-
vizitând-te- bogăţie, viaţă lungă;- vorbeşte cu tine foarte
repede- bucurii mari se apropie;- frumos- regrete, necredinţă în
dragoste.

MORTĂCIUNE- vezi- după o perioada grea soseşte norocul;-


cineva îţi arată o- mare noroc, abundenţă, bunăstare.

MOŞIE- cumperi o- prietenie mare, protecţie din partea unor


persoane de rang înalt.

MOŞNEAG- familie fericită, înţelepciune.

MOŞTENIRE- tu primeşti- lipsuri materiale, sărăcie, mizerie;-


altul primeşte- paguba mare, bani mulţi pierduţi;- ai o- nu vei
avea parte de ea deşi îţi revine;- o împarţi cu cineva-
sentimente bune şi înălţătoare;- cu o rudă- îngrijorare pentru
sănătatea cuiva drag;- pierzi- eşti stăpânul unei averi colosale;-
risipeşti- obţii un post important care te ajuta să deţii puterea
absolută într-o asociere, grupare, ţară.

MOTOCICLETĂ- conduci o- siguranţă materială;- cazi de pe-


situaţie financiară precară;- cumperi o- reputaţie bună;- cursă
de- ajutor neaşteptat;- iei parte la o cursă şi o câştigi- situaţie
financiară dificilă depăşită cu bine;- mergi pe lângă ea- ceartă,
scandal, bătaie;- vinzi o- recuperezi nişte bani pe care îi
243
considerai pierduţi;- cade pe tine- impotenţă, dificultăţi în viaţa
sexuală.

MOTOR- barcă cu- minte ascuţită;- de maşină- îţi faci probleme


fără motiv.

MOTOTOLI(a)- o hârtie- ai nevoie de hârtie;- o carte- cineva are


nevoie de iertarea ta;- haine- suferinţă, reputaţie proastă în
urma unor calomnii;- ţesături- griji.

MOŢ- îl tai- auzi de moarte;- al unei pasări- veste bună;- cu


fundiţă- fericire.

MUCEGAI- în pâine- te pândesc duşmanii pentru a-ţi face rău;-


pe pereţi- boli ale aparatului respirator;- pe brânză- boală de
stomac şi a aparatului digestiv; - pe alte alimente- supărare,
admonestări.

MUGURI- de trandafir- te îndrăgosteşti, satisfacţii mari;- de


liliac- naşterea unei fete;- de brad- naşterea unui băiat;-
pădurea înmugurită- satisfacţii mari, fericire, bucurii, trai
îmbelşugat.

MUIERE- bătrână- dinamizarea unor relaţii care au cunoscut o


lentoare;- beată- belşug;- creştină trecând la altă religie-
despărţire, separare, divorţ;- dezbrăcată complet- accident,
primejdie, moarte;- despletită- călătorie cu accidente, deces;-
cu părul împletit- acuzaţii grave fără niciun fundament real;-
care naşte- greutăţi depăşite;- uşoară- noroc la loterie;-
frumoasă- vei face fapte bune;- prietenie cu o femeie plină de
vicii- certuri, neplăceri, bătăi, scandaluri;- stând în biserică-
supărare, ruşine, situaţie compromiţătoare.

MULATRU- acuzaţii, întâlnire pe care nu ţi-o doreşti.


244
MULGE(a)- o capră- reputaţie proastă, calomnie, bârfă,
suferinţă;- o vacă- câştig financiar;- o oaie albă- câştig, belşug,
abundenţă;- o oaie neagră- încasezi dobânzi pentru care vei fi
pedepsit de Divinitate.

MULTĂ- apă- succes profesional;- apă murdară- te amesteci în


treburile altora când nu este cazul;- bei apă- rezolvi probleme
sinuoase;- lume- proces, ceartă, dispute;- lume într-o piaţă-
fobie.

MULTE- degete- moştenire, mari câştiguri, afaceri profitabile;-


chei- secrete dezvăluite, clarificarea unor situaţii vechi;- rate
grase- bani mulţi, slujbă bine plătită, moştenire de la o rudă pe
care nu ai cunoscut-o niciodată;- lebede- trai liniştit, stare
sufletească foarte bună;- litere- iubeşti două persoane şi
produci multe încurcături, reputaţie proastă;- haine- scapi de
grijile care te-au apăsat ani de zile;- prăjituri- sarcini multe şi
responsabilităţi pe care le duci la bun sfârşit şi pentru care eşti
apreciat;- zaruri- cuvinte meşteşugite;- animale domestice
grase şi multe- gospodărie bine întreţinută, hărnicie, faci avere
mare din munca câmpului;- femei- intrigi;- maşini- călătorie
neplanificată;- flori- iubire curată.

MULŢI- acrobaţi- accident;- actori- petrecere;- bani- onoare;-


arginţi- zgârcenie;- câini mari- duşmani;- câini mici- prieteni
buni;- copilandri- plăceri, veselie;- copii mici- necazuri.

MULŢIME- aflându-te în- simţi nevoia să fii remarcat/ă şi


admirat/ă;- mare- accident;- de arme- dezarmare după un
conflict armat;- care demonstrează- precauţie;- vezi- pericol,
schimbare de regim;- cântând- bucurie, noroc;- strigând-
neplăcere, zile de stres.

245
MUMIE- neplăceri, deprinderi pentru care va trebui să faci un
tratament.

MUNCI(a)- într-o gradină bine îngrijită- veşti bune, soluţii


pentru nişte probleme vechi;- la câmp- rod bogat.

MUNCITOR- tu eşti- hărnicie ce determină un câştig;- angajezi-


ascensiune profesională;- cu lopata în mână- succes financiar;-
care se odihneşte- amânarea unui proiect, stagnarea unei
situaţii care impune o anumită evoluţie;- care face orice-
eforturi mari, încununate de succes şi preţuire;- concediat-
ruină.

MUNTE- te afli în vârful lui – luptă împotriva duşmanului


câştigată de tine;- capra pe- avere;- te apropii de- ghinion;-
castel ruinat pe- câştig;- coborând din- necazuri, nedreptăţi;-
excursie la- probleme familiale;- înalt- onoare, glorie, triumf;-
împădurit- necredinţă, dificultăţi, obstacole;- mare şi înalt-
dificultăţi financiare, eşti parte în mai multe procese, acţiuni
judecătoreşti, expropriere;- cărare de- succes;- te plimbi pe o –
sănătate, prosperitate, realizări;- urci anevoios- vei înlătura
toate piedicile care ţi-au tulburat viaţa;- urcând repede- griji
multe, afaceri cu probleme;- vârf de- toate piedicile şi
obstacolele sunt înlăturate, viaţă tihnită şi liniştită;- foarte înalt-
însănătoşire, drum lung, carieră strălucitoare.

MURĂTURI- mâncând- veste rea;- foarte sărate- afecţiuni ale


gâtului;- foarte acre- certuri, neînţelegeri, discordie la locul de
muncă.

MURDAR(ă)- bei apă- te bagi în probleme care nu te privesc;-


apă- dificultăţi într-o relaţie de dragoste, pericol de moarte,
boală;- braţ- uneltiri, duşmănii, atacuri;- câine- pierzi un
246
prieten;- pe corp eşti- boală, îngrijorare;- cămaşă- probleme
familiale;- vas de cristal- ai un comportament care afectează
foarte mulţi oameni şi trebuie îndreptat;- pardoseală-
recuperezi bani pe care îi credeai pierduţi;- haine- descurajare,
depresie, nefericire;- hârtie- bani pierduţi, ghinion;- multe
hârtii- intoleranţă, rigiditate, cruzime;- lac- perioadă grea;-
mână- supărare;- mâini întinse- o rudă apropiată se afla în
primejdie;- mâneci- acţiuni care ţi-au afectat cinstea şi
onoarea;- mobilă- eşti o persoană nehotărâtă şi lipsită de
autoritate;- pat- grijă pentru părinţi;- pălărie, căciulă- suferi din
dragoste, ai investit sentimente într-o relaţie care nu merită;-
rufe- lipsă de afecţiune între soţi sau parteneri;- şort- pericol
iminent;- zăpadă- eşti măcinat de grija fată de o persoană care
nu merită;- hârtie igienica- noroc;- rău- pericol de moarte.

MURE- aduni- tristeţe mare;- mănânci- boală grea;- vezi-


insatisfacţii, lipsă de dinamism.

MURI(a)- un actor- realizare;- un erou- avem obiceiul de a


exagera anumite lucruri;- ne facem testamentul înainte de a-
certuri mari în familie;- papa- ghinion;- un prieten- pentru cei
necăsătoriţi, căsătorie;- tatăl- vei ocupa o poziţie socială de
rang înalt;- mama- tristeţe;- un preot- pagubă mare;- tu vei-
îngrijeşte-te şi de tine, dinamismul nu te va ţine toată viaţa.

MUSAFIRI- nepoftiţi- linguşiri;- în salon- schimbări


nefavorabile;- străini- noroc neaşteptat;- invitaţi de tine- linişte,
dar şi veselie.

MUSCĂ- vezi- noroc, eşti invidiat pentru ceea ce faci;- omori o-


griji mari pentru viitor.

247
MUST- bei- muncă în zadar;- dăruieşti- remuşcări;- cumperi-
dorinţe ascunse destăinuite;- dulce – perseverenţă, efort
susţinut, dinamism.

MUSTRARE(ări)- pentru copii- perspective bune, loc de muncă


stabil;- justificată- soluţie bună pentru o problemă
sentimentală;- nejustificată- boli trecătoare, nefericire.

MUSTAŢĂ- tu ai- pericol mare, deces;- o radem- sinceritate;-


căruntă- bucurie pentru fapte mai puţin ortodoxe;- bărbat cu-
viitor nesigur;- mai mulţi cu- moarte;- purtăm indiferent de
sex- promisiuni false;- soţul tău are- probleme conjugale;-
stufoasă- primeşti aprecieri şi laude;- barbă şi- efort foarte
mare, osteneală, oboseală;- vezi la cineva- o perioada în care
auzi numai zvonuri rele;- la un bărbat tânăr- acuzaţii pentru
ceva ce nu ai făcut.

MUŞCAT- de câini- ceartă, pericol, atacuri duşmănoase,


dispute, neînţelegeri, pagubă;- de câini cu dinţi mici- eşti
hartuit;- de pisici- partenerul te înşeală, femei rele şi invidioase,
intrigi;- de insecte- gelozie, necazuri, animozităţi;- de purici-
sporirea averii;- deşarte- pizmă, vrăjmăşie, boală grea, invidie,
ameninţare, duşman periculos, avort, parşivenie, primejdie;-
muşcat dintr-un fruct- eşti o persoană diplomata şi plină de
tact;- de braţ sau de picior- cineva din familie se îmbolnăveşte
grav;- de cineva- certuri, minciuni, calomnii;- de alt animal-
ghinioane.

MUŞCATĂ- floare- eşti iubit în taină;- ai la fereastră- răsplată


pentru un gest mic;- primeşti în dar- împliniri neînsemnate;-
roşie- dragoste împărtăşită.

248
MUŞCĂTURĂ- ai o- gelozie, ură, riscul de a te răpi cineva,
primejdie mare, cumpănă;- din pâine- ameninţări din partea
unor necunoscuţi pentru cineva drag ţie;- de persoana iubită-
neîncredere, frustrare, suspiciune;- de vampir- întâlnire
neplăcută, semn rău.

MUSCHI- pe trunchiul unui copac- dar de bani;- muşeţel- te


îmbolnăveşti, stare proastă, suflet amarât.

MUŞTAR- plantă- dispute minore;- mănânci- mustrări din


partea părinţilor.

MUŞTE- omori- tulburare psihică produsă de atacurile unor


duşmani;- prinzi- ai o atitudine mânioasă, boală, epuizare;- roi
de- nemulţumire, tristeţe, tachinare, veşti proaste, critici
neîntemeiate.

MUŞUROI- de cârtiţă- longevitate;- de furnici- promovare într-o


funcţie înaltă, bani mulţi;- stai în- bârfe, clevetire, lipsă de bun
simţ, îndrăzneală.

MUTARE- din casa ta- calm, mulţumire, sfaturi bune, linişte;-


cineva se mută- schimbare de situaţie dar nu în bine, veste rea.

MUZEU- vizită la- fericire, bunăstare;- invitaţie la- eşti o


persoană capabilă şi dinamică care dă dovadă de seriozitate şi
multă putere de muncă;- plin de vizitatori- pesimism;- bilet de
intrare la- fericire, bunăstare, câştig;- piesă de- excursie;-
fotografie cu un- vei ajunge într-o funcţie înaltă pe care nu ţi-o
doreşti.

MUZICĂ- auzi- devotament, speranţă, relaxare, bucurie pentru


lucruri mărunte;- religioasă- eşti o persoană emotivă şi
nostalgică;- cântând tu- poveste de dragoste palpitantă;-
249
cântând la un instrument- bătaie şi certuri în familie;-
lăutărească după care joci- plângi în urma unor acuzaţii
neadevărate;- arăbească- lacrimi la drum lung;- plăcută- semn
bun, beneficiu bănesc;- vezi lăutari- întristare, teamă de
moarte.

MUZICANŢI- auzind- nuntă;- cântând- duşmănii trecătoare;- cu


instrumente care scârţâie- ură, invidie, duşmănie, bârfă.

MUZICUŢĂ- cânţi la- tristeţe;- cor de- pierzi ceva sau ţi se fură;-
cumperi o- supărare, accident în urma unei neatenţii.

250
N

NABAB- ghinion.

NACELĂ- de balon- drum lung cu avionul;- te urci în- viaţă


liniştită, fericire.

NAI- auzind- ai o invitaţie la o aniversare;- cântând la-


petrecere, veselie mare.

NAP- mare- speranţe spulberate;- mare şi roşu- auzi de o


moarte;- îl tai- pierderi materiale;- tăiat în multe bucăţi- pierzi
tot.

NAPOLITANĂ- mănânci o- schimbi anumite obiceiuri şi te simţi


bine;- multe- eşti împovărat de prea multe responsabilităţi.

NARCISĂ- aflată pe un mormânt- moarte;- în gradină-


candoare;- în buchet- dragoste;- mirosind- teamă de despărţire.

NARCOTICE- consumi- ghinion;- vinzi- afaceri ilicite.

NAS- cârn- promisiuni încălcate;- borcănat- relaţii personale


bune;- bolnav- eşti creativ şi ai imaginaţie;- hemoragie pe-
dificultăţi, şuşoteli;- jupuit- supărare mare, o faptă ce atrage
multă ruşine;- lung- eşti impulsiv;- mare- curiozitate exagerată;-
mâncărime la- faci greşeli care te pot costa slujba;- mic-
nedreptate;- privindu-l în oglinda- paguba;- ţi-l taie cineva-
pagubă imposibil de evitat;- roşu- pierzi ceva foarte important,
un obiect la care ţineai mult;- sângerând- reuşeşti să ieşi din
încurcături;- al tău este mare- vei obţine o funcţie publică;-

251
văzându-l şi mai mare- refacerea averii, câştiguri importante;-
mare şi cu neg- ceartă, încăierare, pagubă.

NASTURE- ai- lipsuri, bani puţini, litigii cu vecinii;- rupt şi îl


coasem la loc- idealuri lipsite de realism;- cusut pe o haină-
familie fericită;- de argint- bani risipiţi;- de aur- eşti o persoană
extrem de cheltuitoare;- de lemn- viaţă fericită;- desfaci un- dai
dovadă de multă detaşare în relaţia cu sexul opus în
experimentarea erotică;- metalic- musafiri;- din perlă- plăceri
sentimentale, călătorie dar şi lacrimi;- îl pierzi- pierdere de bani,
sănătatea îţi este ameninţată de o boală, nelinişte sufletească.

NAŞI- eşti- bucurie, noroc;- având- protecţie;- cineva este-


primeşti recunoştinţă pentru faptele tale bune;- un prieten-
perioadă financiară bună;- eşti al unei rude- decizie importantă
cu privire la avantajele pe care trebuie să le aibă cineva
apropiat.

NAŞTERE- afli de o- eşti salvat la timp dintr-o situaţie dificilă;- îţi


aminteşti ziua de... a unui prieten- iubeşti prea mult şi nu eşti
iubit pe măsură;- anunţ de- după o lungă aşteptare în sfârşit ai
parte de succes;- asişti la o- noroc, bucurie, fermitate, sănătate,
bunăstare, beneficii financiare, cinste, belşug;- aniversezi ziua
ta de- linişte, perioadă lipsită de griji;- fără probleme- fericire,
noroc;- certificat de naştere- viaţă nouă, forţă creatoare,
eforturi sporite;- ziua de ... a unui bărbat- creaţii spirituale;-
dificila- depăşirea unor probleme majore, fire practică şi
raţională, rezolvarea unor situaţii delicate al căror rezultat îţi
este favorabil;- eşti felicitat pentru ziua de- fericire casnică;-
grea- neplăceri;- neaşteptată- nenorocire;- nou născut- câştig
material;- obositoare- complicaţii;- un copil în afara căsniciei-
întristare urmată de bucurie;- a unui băiat- efort susţinut;- a

252
unei fetite- izbăvire, necazuri depăşite;- a unui copil- moarte;- a
unor gemeni- bogăţie;- uşoară- bucurie, noroc;- vezi o-
mântuire, cinste, belşug, rezistenţă la suferinţă şi durere.

NATAL- părăseşti pământul- cunoşti pasiunea;- locul- iubire


înflăcărată.

NAŢIONAL- costum- imaginaţie, vise spulberate.

NATURĂ- moartă- eşti admirat de cei din jur.

NAUFRAGIU- pe mare- sfârşitul unor proiecte, speranţe


spulberate în dragoste;- văzând un- primejdie, ruină;- de la
distanţă- evoluţie bună atat în plan social cât şi spiritual;- eşti
salvat dintr-un- noroc, afaceri noi, ti se propun noi
parteneriate;- te afli în plin- întâlnire fericită care îţi va schimba
viaţa în totalitate.

NAVĂ- orizonturi noi ţi se deschid.

NAVIGA(a)- cu barca- eşti o persoană sociabilă cu multă


iniţiativă şi deschidere spre nou;- cu barca cu motor- dai dovadă
de multă iscusinţă, de capacitate de înţelegere încât cineva îţi
propune o călătorie fructuoasă în străinatate;- cu o canoe-
fericire, noroc;- cu iahtul- viitor sigur, încredere în propriile
talente;- pe mare- ai multă iniţiativă, putere de muncă, talent,
determinare;- pe mare agitată- afaceri periculoase, pierderi.

NAVIGAŢIE- scoala de- înţelegere, determinare, iniţiativă;-


instrument de- ai nevoie de ajutor pentru a obţine o iertare.

NĂFRAMĂ- colorată- primeşti veşti bune;- neagră- doliu.

NĂLUCĂ- veste proastă.

253
NĂMOL- supărare, greutăţi, necazuri, ceartă.

NĂSCUT- nou- nenorocire, dar şi sănătate.

NĂVOD- ai un- persoane de rea credinta;- pescuind- partener


perfid;- cumperi- înşelăciune.

NEGRU/NEAGRĂ- batistă- doliu;- cerneală- dificultăţi materiale,


săracie;- lebădă- imoralitate, despărţire;- mătase- erotism
macabru;- pâine- oameni săraci;- perucă- naivitate, lipsă de bun
simţ;- stofă- discordie în familie;- cer- catastrofă;- dinte- boală
grea;- vapor- naufragiu cu pierderi de vieţi omeneşti.

NEARANJAT/Ă- barbă- iluzii pierdute;- păr- nebunie, lipsă de


discernământ, supărare, ruină.

NEAŞTEPTAT/Ă- vizită- probleme urgente de rezolvat;- dar-


bucurie.

NEBUN- eşti- noroc în dragoste;- în camaşă de forţă-


dezorientare, derută, probleme psihice;- om- bucurie;- piesă de
sah- călătorie pe apă, drum foarte lung de unde te vei întoarce
peste ani;- plângând- vei primi un dar neaşteptat;- lecuit-
sănătate bună;- vorbind cu un- eşti înşelat;- care râde- investiţii
financiare nesigure;- pe stradă- eşti bârfit şi criticat de toată
lumea pe nedrept.

NECAZ- consolare apropiată, mângâiere din partea cui nu te


aştepţi, cineva îţi dă posibilitatea unei noi şanse.

NECĂSĂTORIT- fiu- vei avea probleme din cauza părinţilor,


necinste;- dai dovadă de- certuri familiale, neînţelegeri.

254
NECINSTIT/Ă- trezorier- ai parte de complicaţii;- gestionar-
pagubă;- administrator- afaceri ilicite.

NECREDINŢĂ- căsnicie fericită.

NECUNOSCUT/ŢI- animal- moarte în familie;- tânăr- litigii;-


tânăr de sex opus- prietenie, ajutor, realizări, dorinţe sexuale,
împliniri;- străin- prietenie de durată, credinţă în dragoste;-
tărm- veşti foarte bune care îţi pot schimba viaţa;- tineri-
protecţie;- oameni- glorie, onoare;- un... cere ajutor şi i-l dai-
stimă, onoare, laudă.

NECURATUL- îl vezi- semn bun, împliniri, promisiuni îndeplinite.

NEDREPTATE- suferind, scapi de necazuri.

NEFAVORABIL- timp- mâhnire, tristeţe;- horoscop- ţi se


îndeplineşte o dorinţă.

NEFERICIT/RE- tu eşti- fericire;- partenerul/a de viaţă- accepţi


avansurile altcuiva;- perioadă- câştiguri, înălţare, credinţă,
partener pe măsură.

NEFOLOSIT- cartuş- infatuare, obrăznicie;- pe ţeava puştii-


veste importantă.

NEG- ai un- boală ruşinoasă;- ai mai mulţi- supărare de care vei


scăpa printr-un gest frumos şi onorabil;- văzând- ruşine;- pe
picioare- boală şi covalescenţă lungă.

NEGHINĂ- în grâu- vorbe multe şi urâte;- pe ogor- supărare.

NEGLIJENT/Ă- tată- compromitere;- mamă- ghinion.

255
NEGLIJA(a)- copiii- lipsă de înţelegere, resentimente;- soţia-
cineva complotează împotriva ta;- soţul- disponibilitate spre a
ajuta pe cineva.

NEGUSTOR- eşti- afaceri norocoase;- cinstit- vanitate;- hoţ-


proces, hoţie.

NEGUSTORIE- de produse alimentare- câştig, dar şi boală;- de


stofe- bucurie şi câştig;- de lână- avere, bogăţie;- de metale-
întristare, casătorie nefericită;- tu faci- pagubă mare.

NEGRU/NEAGRĂ/NEGRE- pamânt- deprimare;- păr- apar vechi


cunoştinţe;- haină purtând- protecţie;- strugure- necaz;- şorţ-
pericol;- african- secrete descoperite;- boxer- energie pierdută;-
cal- trădare;- chenar- doliu;- fantomă- amărăciune provocată
de un prieten;- tu eşti- boală gravă, tristeţe, necaz;- pasăre-
veşti de la rude;-pene- pierdere de bani;- măsline- iubeşti cu
adevarat şi eşti fericit/ă;- mănuşi- eşec;- creion- te îndragosteşti
de cine nu trebuie;- capră- nenorocire;- pe sub ochi;-
întelepciune.

NEGURĂ- văzând- depăşeşti un moment greu;- pe munte-


fericire aşteptată în zadar;- deasă- boală grea;- cu soare-
probleme oftalmologice;- treci prin- te mântuieşti;- dimineaţa-
asupra ta planează o bănuială, se va descoperi că nu eşti
vinovat.

NELINIŞTE- succes în activitate.

NEMIŞCAT/Ă/RE- ancoră- necazuri, proiecte fără finalitate,


eforturi zadarnice;- persoană- ateism;- brad- suflet nobil;-
pădure- acte de caritate, acţiuni corecte, corectitudine;- vapor-
eşec financiar.

256
NERVI- treci peste greutăţi.

NESIGUR- eşti- neşansă.

NESĂŢIOS- bărbat- umilire, dispreţ.

NESTEMATĂ- piatră- supărări, necazuri;- furi- deprimare,


amărăciune;- găseşti- nefericire;- pierzi- câştig neaşteptat;-
ceva care imită o- barfă, calomnie, vorbe urâte.

NEVASTĂ- a ta- viaţă liniştită.

NEVĂSTUICĂ- te muşcă- soţie/soţ rea/rău, necazuri;- multe-


asociere cu o femeie rea.

NEVINOVAT(Ă)- într-un proces- noroc, protecţie;- executat-


sănătate şubredă, boli de inimă;- judecatorul decide că eşti-
fericire, perioadă fără probleme.

NICOVALĂ- ai- câştig;- loveşti- efort mare, trudă.

NIMERI(A)- o ţintă- dorinţă de independenţă, originalitate în


idei.

NINGE(A)/NINSOARE- cu fulgi mari- câştig, vânzarea unui


obiect la preţ bun;- zăpadă geroasă- câştiguri ilicite;- mare-
evenimente plăcute la care vei participa.

NISIP- ai o grămadă- muncă multă şi fără folos;- cari- greutăţi;-


cerni printr-o sită deasă- obstacole multe;- împrăştii- cheltuieli
mari, boală, nechibzuinţă, acţiuni nesigure;- mergi prin-
promisiuni pentru realizarea unui proiect pentru care ai mari
emoţii;- măsori- eşti depăşit de greutăţi;- înaintezi cu greu prin-
gelozie, suspiciune, neîncredere;- vezi o plajă cu- senzualitate,
atracţie, admiraţie;- te plimbi pe- nesiguranţă, incertitudine,
257
decepţie;- stai întins pe- depui o marturie pentru a apăra pe
cineva;- ud- nefericire, regrete, supărare;- închis la culoare-
săracie, planuri spulberate, viaţă nefericită.

NIT- efort foarte mare, nerecompensat.

NIVELA(A)- cu grebla- tulburări ale sistemului nervos;- gazonul-


şansă în afaceri.

NOAPTE- cu lună plină- eşti îndrăgostit;- cu cer senin şi stele-


ambiţie, dorinţe împlinite, descoperiri interesante;- fără lună-
frică;- far luminos în- ai ocazia să fii remarcat;- singur mergând
în- jaf;- întunecoasă- iertare, compasiune;- licurici în- veste de
moarte;- lilieci- probleme în familie şi la serviciu;- senină-
bucurie, succes, fericire;- priveşti pe fereastră în- un prieten te
ajută să ieşi din încurcătură.

NOD- faci un- încurcături mari;- mai multe- scapi de un


duşman;- nouă noduri- vei avea un an fericit;- desfacând-
răbdare şi perseverenţă;- îl dezlegi- legături sexuale cu o
persoană nepotrivită, încălcarea legii.

NOI/NOU- haine- amărăciune, descoperirea unui secret,


tristeţe;- vase- belşug, ambiţie pentru a obţine ceva;- mănuşi-
idealuri spulberate;- caiet- siguranţă, putere de decizie;-
mobilier de bucătărie- fericire şi noroc;- costum- griji
financiare;- pulovăr- lipsuri;- sutien- întâlnire cu o persoană
draguţă.

NOIAN- de zapadă- belşug.

NOR- alb- avansare;- alb argintiu- viaţă usoară;- pufos- linişte şi


fericire;- agitat- ceartă;- cu fulgere- laudă;- roşcat- nelinişte;-
deasupra capului- succes, cinste, laudă;- galben- afaceri
258
prospere;- întunecat- bârfă;- lună acoperită de- daca eşti
perseverent vei depăşi multe probleme;- trăsnet- cinste;- negru
cu roşu- ceartă, ameninţare, primejdie, clevetiri;- pe tot cerul-
frică, temere;- dus de vânt- veste bună;- rupere de- primejdie
mare peste care vei trece după care se va instala bucurie;-
soare acoperit de- ai simţ practic;- trecând rapid pe cer-
urmează o perioadă agitată;- te visezi pe- veste bună, satisfacţii
mari la serviciu;- vânăt- discordie, cearturi, răscoale.

NORĂ- ai o- merite nerecunoscute;- tu eşti- dragoste


adevărată.

NOROC- să câştigi bani- perioadă grea;- să gaseşti bani-


perioadă grea depăşită.

NOROI- eşti acoperit de- săracie;- cazi în- intrigi şi comploturi


împotriva ta;- stai în- cu muncă şi eforturi mari vei deveni
bogat;- intrând în- suflet bun;- împotmolit- atragi nemulţumire
şi ură împotriva ta;- murdar de- o cunostinţă este bolnavă;- pe
picioare- boală, discordie, ruşine;- intri şi te scufunzi în-
nechibzuinţă, cheltuieli mari;- căzând de pe deal- bucurii mari;-
scoţi dintr-un lac- bogăţie;- te tăvăleşti în el- boală, probleme la
serviciu;- treci prin el cu maşina- semn rău;- umbli prin- boală,
veste rea, necaz mare;- visezi- perioadă tulbure cu multe
necazuri.

NOTAR- eşti- primeşti bani mulţi;- vezi- bani, acţiuni;- visezi un-
casătorie apropiată, moştenire de familie foarte importantă.

NOTE/NOTĂ- în carnetul şcolarului- recunoaştere a unor


merite;- muzicale- ajutor primit la timp;- de redacţie- vei citi un
anunţ de deces care te va surprinde;- notiţe- afaceri rentabile
după o perioadă de stagnare.
259
NUC- verde- casătorie apropiată;- vezi livada de- protecţie,
câştig mare, profit obţinut cu ajutorul cuiva;- cu fructe- griji de
moment;- mare- protecţie;- si - afaceri neprofitabile.

NUCĂ/I- culegând- bucurie neaşteptată, surpriză;- aduni de pe


jos- este necesară mai multă seriozitate în ceea ce faci;- la cules
de- viaţă amoroasă fericită;- multe- dificultăţi;- spargi şi
mănânci- ceartă, bătaie, scandal;- din poala cuiva- perioadă
plină de amărăciune;- mâncând necoapte- te vei îndragosti de o
persoană neserioasă;- mănânci multe- scandal;- pazeşti livada-
logodnă ruptă;- proaspete- resentimente faţă de cineva pe
care-l suspectezi;- spargi o- ghinion;- uscate- sănătate şi putere
de muncă;- vezi multe în coaja verde- bucurie;- spargi multe
uscate- griji, animozităţi în dragoste, dificultăţi, nepăsare,
suspiciune, lipsă de demnitate.

NU MĂ UITA – floare- oameni veseli, petrecere în aer liber.

NUMĂRÂND/NUMERE/NUMEROS/OASĂ- aur- lipsuri


materiale;- monede- dificultăţi materiale, bârfă;- citeşti-
speranţe mari;- de la şase în sus- iluzii pierdute;- patru şi cinci-
muncă în zadar;- schimbi un- eşti neînţeles şi timid;- ştergi un-
lipsă de comunicare;- la loto- noroc;- trei- afaceri bune;-
scriind- eşti foarte ocupat;- unu- poziţie socială bună;- doi-
logodnă, casătorie, parteneriat, asociere;- vezi multe- câştig de
bani; familie- sacrificii mari pentru un confort dorit de membrii
familiei.

NUNTĂ- a ta- nenorocire, moarte;- a altora- casătorie cu


noroc;- eşti invitat la nunta cuiva- îngrijorare pentru ceva
imaginar, frământări părinteşti;- auzind de o- pagubă;- chiuind-
veselie urmată de supărare şi pagubă;- cu alt partener decat cel
pe care îl ai- ură, clevetiri, bârfe, uneltiri;- cu lăutari- veselie;-
260
fără lăutari- lacrimi, prevestire rea, moarte;- jucând- supărare
după bucurie;- joci în hora mare- veste de moarte;- monotonă-
supărare, plânsete, vaiete, nelinişti;- plăcută- griji pentru viitor;-
văzând undeva- vei câştiga dragostea unei persoane faţă de
care nu mai aveai nici o speranţă;- visezi- veselie şi bucurie de
scurtă durată.

NURCA- animal- protecţie, protector bun;- haină- mândrie.

NUTREŢ- pentru animale- belşug;- balotat- vei avea parte de


câştiguri mari în urma unor afaceri negustoreşti.

261
O

OALĂ- ai tu- casătorie;- fierbe la foc- nuntă, ospăţ, cumetrie;-


cioburi de- ceea ce considerai că este bine s-a dovedit a fi rau;-
de noapte- boală, letargie;- multe oale- petrecere cu scandal;-
din cupru- ajutor din partea unei persoane bogate;- spartă-
pagubă;- te împiedici de ea şi o spargi- noroc de moment;- o
visezi plină cu ceva- investiţie nouă şi profitabilă.

OAIE- albă- prieteni credincioşi;- bătându-se- necazuri


suferinţe, amărăciune;- mai multe în staul- suflet sensibil şi
caritabil;- mai multe păscând- prosperitate;- turmă- avere
mare;- turmă păscând- noroc;- tai o- săracie;- trimisă la păscut-
câştig mare;- le tunzi- nefericire, tristeţe;- multe şi grase-
belşug asteptat;- turmă împrăştiată- promisiune onorată din
care faci avere;- tuşind- câştig mare;- le vezi pe islaz- semn bun,
bogăţie, bucurie, câştig;- în maracini- îngrijorare, tergiversarea
unor proiecte, bazele unei noi afaceri au fost puse fără
posibilitatea de a-ţi începe activitatea curând.

OAMENI- în grup mare- frământări, tristeţe, durere


sufletească;- bătrâni- noroc, binecuvântare;- bărboţi- prigonire,
ameninţare, urmărire, expulzare;- cu handicap- neîncredere,
nesiguranţă, ghinion;- cunoscuţi- petrecere cu discuţii multe;-
stând de vorbă- noroc apropiat, casătorie imediată;- mai multe
grupuri- deziluzii legate de carieră;- hrănind- veste plăcută;-
prost îmbrăcaţi- neplăcereri;- îmbrăcaţi în negru- prevestire
rea, moarte;- îi întâlneşti în drum- eşec;- mergând în grup-
speranţe zadarnice;- locuind în cămăruţe mici- surprize;- morţi-
săracie;- mulţi- zile fericite;- negri- perspective frumoase;-

263
ologi- încredere;- sărmani- supărare;- zdrenţuroţi- tristeţe,
pagubă;- veseli- bucurie;- petrecând- nemulţumire.

OASE- alegi- frământări sufleteşti;- bolnave- accident,


primejdie;- făra carne- pierderi substanţiale;- aduni de pe jos-
pierzi cel mai credincios prieten;- de animale- cheltuieli mari;-
de elefant- câştiguri mari în curând, belşug, bucurii;- umăr
proeminent- adulter, trădare, neplăceri;- de mort- greutăţi,
îmbolnăvire, boală;- dureri de- boală;- scoase de la fiert- avere
pierdută la jocuri de noroc;- sapi şi găseşti- insatisfacţii;-
grămadă- deces în familie;- mari- probleme cu persoane de sex
opus;- de om- cineva drag emigrează;- suflând peste- pagubă,
moştenire pierdută la jocuri de noroc;- ale tale- boală cronică;-
vezi – este necesar să faci o pomană;- visezi- schimbare în viaţa
ta importantă, vei iubi o persoană pe care nu o cunoşti.

OAZĂ- departe- greutăţi depăşite;- miraj- mari speranţe;- din


care plecăm- regrete, nostalgie, perioadă dificilă din punct de
vedere sentimental;- privind de la distanţă spre- probleme
financiare.

OBEZITATE- suferi de- moştenire în bani şi bunuri materiale.

OBIECT/E- agricole- hărnicie, belşug;- de cult- voinţă puternică;-


de cristal- onestitate, suflet curat;- de fier- noroc, forţă,
ambiţie;- de lemn- decizii pripite;- de sticlă- proiecte care
depăşesc posibilitaţile tale;- de uz casnic- casătorie;- de uz
gospodăresc- dezordine;- din argint- ascensiune rapidă;-
spargând în casă- frustrări, complexe;- ambalând- schimbare în
bine;- închise la culoare- prevestire rea;- care lucesc- corupţie;-
pui mâna pe un- piedici peste care vei trece cu greu;- aduni-
fertilitate;- rostogolindu-le- ceartă cu rude apropiate;- strângi-
abandon.
264
OBISNUIT/Ă- lanţuri- închisoare, temniţă;- mâncare- nevoi;-
sare grunjoasă- sănătate;- geamantan- călătorie;- ceas
desteptător- viaţă disciplinată;- om- satisfacţii profesionale,
câştig.

OBLON- la geamul tău- amant gelos;- la geamurile casei-


afaceri bune, soţ gelos;- la usă- câştig.

OBOSIT/Ă- cazi de- rezolvi toate problemele care te frământă în


curând;- vezi pe cineva- pagubă.

OBRAZ- neted şi curat- semn bun, promisiuni ce urmează a fi


onorate;- frumos- fericire;- rumen- prosperitate;- hidos-
neîncredere;- la altcineva- transformări;- mai gras decât în
realitate- belşug;- mai slab- lipsuri;- negru- amărăciune,
nenorocire;- slab şi palid- suferinţă;- al tău îl vezi în oglindă-
eşti cuprins de dor;- zbârcit- tristeţe, suferinţă.

OBSCURITATE- pericol.

OBSTACOL- cursă cu- te urmăresc ghinioanele;- în faţa ta-


greutăţi, piedici în viaţa sentimentală;- înlaturi un- rezolvi o
problemă foarte serioasă;- te loveşti de un- pierdere de bani,
afaceri proaste;- ocoleşti un- idei conturate, spectaculoase;-
încerci să-l escaladezi- vis împlinit.

OCARĂ- auzi la adresa ta- supărare;- din partea mamei- cineva


îţi dovedeşte prietenia;- din partea tatalui- un prieten îţi face
un serviciu gratis;- auzi vorbe de- cinste, negustorie.

OCEAN- liniştit- prieten de nădejde, viaţa sentimentală fericită;-


furtună în- veşti care îţi creează probleme;- se vede ţărmul-
mari speranţe în dragoste, finalizarea unui proiect;- călătoreşti
pe- dobândă.
265
OCNAŞ- evadând- primejdie.

OCHELARI- vezi- sfaturi dăunătoare;- cumperi- boală


trecătoare;- pentru miopi- experienţe interesante legate de
carieră;- pentru distanţă- pui capăt unui conflict;- de soare-
optimism, perseverenţă;- porţi- pierzi o sansă, te eliberezi de
complexe;- porţi noi- prejudicii care ştirbesc reputaţia;- repari-
câştig nesperat;- rupţi- ruină.

OCHI- albastru pal- bucurii mari;- albaştri- dragoste


nestăpânită, îndeplinirea dorinţelor;- cataractă la un-
dezamăgire; bandaj la un- laşitate;- bolnavi- amăgire, afacere
proastă, pierderi majore;- căprui- înşelăciune, pierderi;- ciudaţi-
neplăceri, pagube, neajunsuri;- cineva ne priveşte- ascunzi o
taină;- cu albeaţă- te înşeală rudele;- cu privire ciudată- afaceri
rentabile;- te dor- boală în familie;- frumoşi- iubire sinceră,
noroc, bogăţie;- frumoşi la femei- capeţi o mare avere;- mari şi
frumoşi- câştig imens;- fum în- dezamăgire;- înlăcrimaţi- mari
satisfacţii;- mari şi limpezi- afecţiune deosebită;- lunguieţi-
pagubă;- lucioşi şi clari- pagubă, lipsuri, pierdere de bani;- mulţi
te privesc- întâlnire placută;- mici- pagubă;- negri- îngrijorare;-
mulţi negri- îngrijorare, viclenie din partea unor prieteni;- ai tăi
sunt negri- partener frumos;- te consultă un oftalmolog-
dorinţă de libertate;- care plâng- satisfacţii;- plecaţi- bucurie;-
pierduţi- moartea unei fiinţe iubite;- pierzi unul- moartea unui
copil;- praf în- schimbi partenerul;- răi- afaceri, bani;- şaşii-
lipsuri;- tu pierzi- deces în familie, pagubă;- tulburi- eşti indus în
eroare de persoane în care ai încredere;- vedem- probleme
sentimentale;- verzi- dragoste sinceră;- ai verzi- iubire mare;-
vineţi- nenorocire;- umflaţi- boală.

OCOLI(a)- un abstacol- ai idei îndrăzneţe.

266
OCUPAT- cerul de nori- temeri întemeiate.

ODAIE- îngrijită- câştig imens;- în care se locuieşte- mari


neplăceri;- mare- bogăţie;- mică- săracie;- murdară-
nestatornicie;- văzând- planuri de casătorie.

ODĂJDII- veşminte bisericeşti- primeşti ajutor din partea


familiei.

ODIHNĂ- ai nevoie de- pace, linişte, virtute;- zi de- depresie,


teamă;- într-un fotoliu- situaţie critică;- în pat- stare sufletească
bună;- cineva se- stagnarea unor proiecte;- porumbiţă- fericire,
casătorie lungă, şi plină de întelegere.

OFENSĂ- aduci tu- credinţă în dragoste;- tu eşti- câştig,


prudenţă, dispute, litigii.

OFERI(a)- blană- risc;- bijuterii- profit;- daruri- bani pierduţi;-


inel- pasiune în curând;- paste făinoase- dezorientat,
debusolat;- televizor- lipsă de încredere;- trandafir- succes şi
prestigiu;- floare- probleme între îndragostiţi.

OFILIT/A- floare- mâhnire;- camelie- tentaţii rele;- faţa ta-


noroc.

OFIŢER- eşti- schimbare în viaţă;- privind- veste;- vezi defilând-


avansare, onoare;- cu epoleţi pe umăr- demnitate, casătorie
fericită.

OGAR- la vanatoare- atragi duşmanii.

OGLINDĂ- aburită- moarte;- curată- scapi degriji;- privindu-ţi


faţa în- apreciere din partea şefilor;- în cui- denaturarea
adevărului;- mare- bărbat îndragostit;- mică- timiditate,

267
sinceritate, naturaleţe;- în care se reflectă chipul cuiva-
despărţire, moarte;- care străluceste- ai depăşit greutăţile;-
spartă- scandal;- spartă în două- casătorie târzie;- spargi tu-
eşti pizmuit şi invidiat de multă lume;- te priveşti în- trădare,
trădători în jurul tau;- te uiţi la ea- adulter din partea soţiei;-
privind-o- moarte;- văzând feţe în- incertitudine, iubit/ă
parşiv/ă.

OGOR- bine lucrat- câştig apropiat şi nesperat.

OLAR- văzând- nefericire, moarte.

OLOG- neîncredere.

OM- beat- săracie, parteneri ticăloşi;- beat şi întins pe jos-


noroc;- bolnav- nemulţumire;- călătorind- regrete, parteneriat
înşelător;- căzând- înălţare;- cinstit- orizonturi noi;- îl omori-
viaţă liniştită;- de zapadă- dezamăgire;- excremente de- câştig
mare în bani;- frumos- bucurii;- frumos îmbrăcat-satisfacţii
mari;- limba de- eşti subiect de bârfă;- omori un- împliniri;-
mort- lipsuri;- orb- conflict în familie;- il îmbrăţişezi- bunătate;-
violent- te afli într-o situaţie fără ieşire;- plin de sânge- succes,
veste bună;- spânzurat- tulburarea sufletească;- urlet-
avertisment legat de o executare silită.

OMAGIA(a)- mama- pace şi linişte;- o persoană importantă-


fidelitate, loialitate;- tatăl- primeşti sfaturi bune;- pe tine-
egoism.

OMIDĂ- vezi- prieteni făţarnici şi răi;- o găseşti în casă- cineva


vrea să te otrăvească;- pe ramuri- trădare;- în fructe-
moralitate;- mare- prieteni nesinceri;- calci pe o- veste nouă,
asteptată;- multe- supărare, pierderi, întristare, cădere socială.

268
OMORÎ(a)- boi- nenorocire;- în accident pe cineva- sacrificii,
certuri, neînţelegeri care într-un final ţi-au fost necesare;- un
lup- prieten periculos, de care trebuie să scapi;- muşte- discuţii
în familie;- plănuieşti să- intoleranţă, bârfă;- ploşniţă- necazuri;-
pisică- victorie;- purice- succes;- un unchi- moştenire;- un
nebun- o greşeală veche te împiedică să faci carieră;- un urs-
dificultăţi depăşite, duşman învins;- prin imprudenţă- sănătate
de fier, griji neîntemeiate;- un vampir- ai nevoie de mult
optimism să depăşeşti o situaţie;- un vultur- scapi de necazuri;-
o căprioară- amânarea unor evenimente;- o pasăre în zbor-
proiect amânat, călătorie întreruptă.

ONEST/Ă- femeie- vei fi martor într-un proces;- bărbat- loc de


muncă asigurat;- tu eşti- cunoştinţe noi.

ONOARE- aperi- violenţă, emoţii care te împing la fapte


necugetate;- cuvânt de- succes personal;- pierzi- deprimare,
confuzie.

ONORURI- calomnie, supunere umilitoare, durere, tristeţe.

ONORAT- de cineva- avansare, trai bun.

OPAIŢ- arzând- cinste.

OPĂRIT- cu apă fierbinte- situaţie financiară bună în curând.

OPERĂ- de artă- proiecte stagnate.

OPERAŢIE- pe inimă- scapi de o dragoste nefastă;- pe stomac-


relaţie de care nu eşti mandru/ă;- asişti la o- caracter slab;- tu
faci- generozitate;- tu intri în- despărţire, sănătate nu prea
bună.

269
OPINCI- noi- drum lung;- rupte- necazuri, ghinioane.

OPIU- consumi- pierdere de prestigiu, ghinion.

OPRIT/Ă- calul- muncă istovitoare;- maşină- proiecte


nefinalizate.

OPRIMAT/Ă- bărbat- şansă favorabilă într-un demers;- copil-


probleme profesionale;- soţ- bani pierduţi;- soţie- cheltuieli
nesăbuite.

ORAL/Ă- examen- relaţie solidă;- iei medicamente pe cale-


probleme în dragoste.

ORAR- şcolar- sterilitate;- în gară- prosperitate;- în autogară-


alarmă falsă;- te uiţi în- perioadă tensionată.

ORAŞ- arzând- nenorocire;- bombardat- pericol depăşit;-


dărâmat de cutremur- război, foamete;- incendiat- obstacole
mari;- mergând prin- câştig;- plimbare în- ghinion;- trăieşti într-
un mare- idealuri realizate.

ORATOR- care ţine discursuri- dai explicaţii persoanei iubite;- tu


eşti- durere sufletească.

ORĂCĂIND- broaşte- desfrânare.

ORB- eşti- semn rău;- care cerşeşte- faci greşeli;- întâlneşti-


parteneri ticăloşi;- dus de mână- boală, regrete, nostalgii;- o
pasăre- veşti proaste;- văzând- trădare, înşelăciune, parşivenie;-
visând- şanse mari de câştig, zile fericite.

ORCHESTRĂ- cânţi în- armonie, rezolvarea problemelor


financiare;- dirijezi o- probleme şi neînţelegeri cu sexul opus.

270
ORDONAT- eşti- bogăţie materială şi spirituală.

OREZ- având mult- schimbare esenţială în viaţa ta, vei avea


bogăţie, consolare, confort;- arunci cu boabe de- noroc,
fericire, trai bun;- semănat- bucurie apropiată.

ORFAN- îl înfiezi- proiect finalizat;- tu eşti- promisiuni


neonorate;- vezi un- nefericire, piedici, ghinion.

ORGĂ- cântând- aviz favorabil pentru ceva;- auzind cântând-


agitaţie, gânduri care te framântă;- în biserică- refacerea unor
proiecte;- electrică- bani;- sunet de- bucurie;- vezi- bogăţie;-
cumperi- insatisfacţie sexuală.

ORHIDEE- primeşti- prieteni care te iubesc;- oferi- trăieşti o


poveste de dragoste extraordinară;- cumpărând- viaţă liniştită
langă persoana iubită.

ORIENTARE- spre casă- şanse noi în viaţă şi posibilitatea de a


alege.

ORIZONT- priveşti spre- şansă bună;- înroşit- doliu.

ORNAMENT- aplicat pe mobilier- viaţă de lux, dar care se va


termina cu probleme mari;- în casă- dificultăţi depăşite de o
uniune sentimentală;- văzând- casătorie în familie.

OROLOGIU- auzind- izbândă;- bătând- binecuvântare;- la


miezul nopţii- veste de moarte;- merge în sens invers- îţi este
ameninţată sănătatea;- îl priveşti- frământări interioare;- oprit-
investiţie în afaceri nerentabile;- îl vezi la ora prânzului- viaţă
lungă.

271
ORZ- cumpărând- decizii corecte;- seceri- viitor strălucit;- vezi-
întâlniri agitate;- ai- abundenţă, prosperitate, progres în carieră.

OS- cu maduva- noroc, bogăţie;- de elefant- sărăcie;- gramadă-


lacrimi, durere, moarte;- adunate- necazuri.

OSÂNZĂ- de porc- afaceri proaste, proiect eşuat.

OSEMINTE- catastrofă.

OSIE- de caruţă- noroc;- de trăsură- călătorie fericită.

OSPĂŢ- iei parte- dezamăgiri, dorinţe neîmplinite.

OSPICIU- vezi- boală, moarte;- internat în- obstacole ce nu pot


fi depăşite.

OTRAVĂ- bei- boală;- ai- dispute;- cineva bea- îmbolnăvire,


moarte, nenorocire, întristare, ceartă;- folosind- acorzi un
ajutor cuiva;- folosind şi provocând deces- sfaturi proaste;-
mâncând- sănătate, bucurie.

OTRAVIT/Ă- săgeată- griji mari, nefericire;- râul- neînţelegeri cu


persoana iubită, călătorie cu probleme, vacanţă întreruptă.

OŢEL- în furnal- faci fapte nesăbuite din dragoste;-


incandescent- evitaţi anturajul care vă atrage spre fapte rele;-
finisat- perioada grea urmează.

OŢET- alb- pofte nestăpânite;- bei- te îmbolnăveşti;- îmbuteliat-


dragoste cu probleme;- roşu- cineva te umileşte;- văzând-
scandal, gelozie, amărăciune, întristare.

OU- clocit- ceartă;- colorat- petrecere;- coji de- moarte, doliu;-


cumperi- pagubă;- cumperi multe- stimă şi onoare;- murdar-
272
speranţe spulberate;- de argint- proces pierdut;- de aur-
câştiguri neînsemnate;- de gaină mănânci- an bun şi
îmbelşugat;- fierbi- vorbe rele;- întreg- abundenţă;- omletă-
boală grea;- îl iei din cuib- casătorie cu un/o vaduv/ă;- multe
într-un vas- beneficiu substanţial;- proaspete- noroc de care
trebuie să profiţi;- mănânci- logodnă;- prajite- eşti rezervat;-
roşii- eşti urmărit de duşmani, primejdie;- roşu aprins-
primejdie mare, incendiu;- sparte- ceartă în familie;- tu spargi-
onoruri;- stricate- totul este împotriva ta;- ţi în mână- câştig;-
vezi- afaceri bune;- cantităţi mari- copiii sunt bine crescuţi;-
vopsite- zile senine şi îmbelşugate;- multe în cuib- bani
neaşteptati.

OVĂZ- semănând- succes în afaceri, rezultate bune în


agricultură, colaborare;- secerând- schimbare buna în viaţa ta;-
în saci- câştig imediat.

273
P

PACE- cu toata lumea- dificultăţi mărunte, veşti neplăcute;- în


lume- îndoială, suspiciuni, neîncredere.

PACHET- primeşti- surpriză, ajutor neaşteptat, bucurie;- cu cărţi


de joc- noroc dar şi neînţelegeri în familie;- cu dulciuri- ceartă;-
cu vată- intervenţie chirurgicală;- bine legat- nesiguranţă, frică;-
il trimiti- realizări.

PAIAȚĂ- tristeţe.

PAHAR- frumos din care bei- bogăţie, petrecere, căsătorie,


botez;- spart- nenorocire.

PAI/E- multe- abundenţă, bogăţie, căsătorie, fericire, prieteni


credincioşi, dragoste, avere mare;- care ard- pagubă, pierdere,
sărăcie, probleme financiare;- rispite- necazuri multe, oameni
ticăloşi, pierderi serioase;- ude- închisoare;- dormi în- sărăcie;-
foc de- situaţii care scapă de sub control.

PAJIȘTE- pe care te odihneşti- fericire, veşti bune, câstig de


bani, dragoste;- cu iarbă mică- tristeţe, îngrijorare, depresie,
iluzii pierdute, înmormântare.

PALAT- mare şi alb- îmbogăţire rapidă, schimbări majore;- ai


un- gelozie, invidie, pizmă, orgoliu;- care se dărâmă- pierderea
locului de muncă;- regal- noroc imprevizibil;- vizitezi un-
mizerie, sărăcie, decadenţă.

PALMĂ- curată- succes;- mare- progres;- murdară- încurcături;-


mică- imprudenţă;- puternică- progres;- urâtă- nesiguranţă;-
275
priveşti- vei primi bani;- te mănâncă- eşti uimit de situaţia
financiară foarte bună, bani mulţi.

PALMIER- mulţi- călătorie, prosperitate, dragoste şi fericire,


succes, perspective financiare bune.

PALOŞ- izbândă.

PALTON- cu mâneci lungi- protecţie, profit, câştig neaşteptat;-


scurte- lipsuri, certuri în familie, despărţire de un prieten bun;-
îl îmbraci- boală lungă.

PANĂ- de scris- decepţie;- neagră- pierderi, cheltuieli fără rost;-


albă- fericire;- care pluteşte- noroc, trai bun, dragoste împlinită,
bucurii.

PANGLICĂ- inteligenţă, minte bine organizată.

PANOPLIE- de armă- zădărnicie.

PANOU CU AFIŞ- scandal, ceartă, bătaie.

PANSAMENT- boală.

PANSELUŢE- iubire, gingăşie, admirator în taină.

PANTALON/I- ai- iubire, odihnă, linişte;- rupt- bucurie;- rupt


purtând- dezonoare, ruşine;- frumoşi- dorinţe realizate.

PANTERĂ- agitată- dorinţe sexuale împlinite;- care atacă-


femeie rea, gelozie, duşmănie, frământări interioare, confuzie,
brutalitate, sadism;- dresată- spirit de aventură;- în cuşcă-
duşmani biruiţi.

PANTOF/I- unul singur- văduvie;- bărbăteşti- drum lung;- de


damă- neînţelegeri între fraţi;- de lemn- secetă, sărăcie;- te
276
încalţi cu unul singur- despărţire de cineva;- pierzând- sărăcie,
neînţelegere, dezonoare.

PANTOFAR- afaceri rentabile.

PANTOMIMĂ- minciună, linguşire, falsitate.

PAPA- murind- ghinion, îngrijorare;- tu eşti- viitor sigur.

PAPAGAL- având- veşti umilitoare, prieten trufaş;- hrănind-


partener bârfitor;- vorbind- bârfă, calomnie, umilinţă.

PAPION- ceartă, umilinţă, oprobriu public.

PAPIRUS- afacere bună.

PAPUC/I- stricaţi- sărăcie, defăimare, schimbare în rău, dispreţ,


suduire;- noi- mulţumire, realizare.

PAPUCAR- veste de moarte.

PARADĂ- militară- distracţie, petrecere în familie, preţuire;- la


care iei parte- aventuri riscante, schimbare majoră în viaţă.

PARADIS- eşti în- fantezie, caracter slab;- parinţii tăi sunt- grija
pentru o schimbare în familie;- pamântul este- prosperitate,
avuţie pe termen lung.

PARAFĂ- cadou, fapte bune, pomană.

PARALIZIE- faliment, afaceri încurcate, dezastru.

PARASTAS- familie reunită.

PARAŞUTĂ- mare- satisfacţii;- sari cu- noroc, încredere de sine.

PARATRĂZNET- avuţie, viitor strălucit.


277
PARAVAN- gelozie, indiscreţie, bârfă, calomnie.

PARAPET- te arunci peste- partener gelos;- te apleci peste-


întâlnire placută, musafiri neaşteptaţi.

PARA/PERE- vezi în pom- bogăţie, câştig neaşteptat,


spiritualitate;- mănânci- noroc, succes imediat, perspective
bune;- moi- avere, bogăţie;- necoapte- necazuri, lipsuri, răutăţi,
decizii pripite, bârfă.

PARC- cu flori şi arbori înfloriţi- satisfacţii, bucurie, dragoste,


belşug, linişte interioară;- cu vegetaţia uscată- tristeţe,
insatisfacţii, mâhnire.

PARFUM- bucurie mare.

PASAGERI- în tren- neînţelegeri cu partenerul de viaţă;- în


autobuz- certuri mărunte;- pe vapor- scandal în familie.

PASĂRE- albă- bucurie înţelepciune semn bun;- de culoare


închisă- privaţiune, declin, forţă scăzută, intrigi, duşmănie,
trădare;- zburând spre înaltul cerului- noroc;- în colivie- arest,
închisoare;- moartă- pierderi la jocurile de cărţi.

PASTILĂ- iei- relaţii cu probleme;- cu gust rău- ajutor din partea


cui nu te aştepţi.

PASTE- fainoase- veşti bune;- preparate- probleme cu


partenerul.

PASTOR- ambiţii, orgoliu nemăsurat.

PASTRAMĂ- bani câştigaţi prin muncă fizică.

PAŞAPORT- pierzi- dezamăgire;- prezinţi- succes financiar;-


soliciţi un- dragoste, afaceri bune, viitor sigur.
278
PAŞĂ- tulburare sufletească, neîncredere.

PAŞTE(a)- pe camp adunate- afaceri rentabile.

PAŞTI (SFINTELE)- exprimare greoaie;- ouă vopsite- eşti nevoit


să părăseşti pe cine;- sarbătoare- complexe, timiditate,
stăpânire de sine.

PARIU- timiditate, fapte care te pun într-o postură proastă.

PARLAMENT- clădirea- ceartă, bârfe, remarci jenante;- vizitezi-


carieră înfloritoare.

PARDOSEALĂ- neînţelegeri în relaţia de dragoste.

PARTE- la ceva- ambiţii foarte mari.

PARTENER- infidel- loialitate; atras de- fidelitate.

PARTICIPA(a)- la o adunare- fericire;- la luptă- risc major;- la un


complot- suspiciune;- la carnaval- obstacole depăşite;- la un
scandal- ceartă şi necazuri cu cineva apropiat.

PARTICULAR/Ă- bibliotecă- responsabilităţi mari.

PAT- cu aşternut murdar- ceartă, ură, boală;- bolnav în- răutăţi,


persoane dubioase, complot;- vechi şi dărăpănat- sărăcie,
mizerie, lipsa de curaj;- cumperi- căsătorie în curând, nuntă;- cu
saltea de paie- statornicie, speranţe împlinite;- curat- sănătate,
iubire, speranţe împlinite;- de hotel- risipă;- în dezordine- griji
boală, viaţă dezordonată, divorţ, văduvie;- mic în care dormi-
zgârcenie; frumos- avuţie;- gol- pericol mare, decepţie;- aranjat
frumos- căsătorie în familie, avere, bunăstare;- mare- nevoi
sexuale;- metalic- disperare, nefericire;- ocupat- indispoziţie,
ameninţare, boală;- cu perne multe- te vei căsători;- cineva
279
străin în patul tău- litigii, discuţii violente, mizerie, sărăcie;-
strâmt – diminuarea apetitului sexual, zgârcenie, pierzi un
câstig;- plin de urina- bani mulţi;- zăcând în- întâmplare
nefericită, necazuri.

PATĂ- de cerneala- boală;- pe haine- greşeli.

PATINAJ- câştig, mari realizări, călătorie plăcută.

PATINA- nemulţumire, vorbe urâte.

PATRAFIR- afaceri bune.

PATRULĂ - de poliţie- noroc pentru sportivi, dragoste


deosebită;- de soldati- bani nerecuperaţi;- militară- relaţie bună
cu sexul opus.

PAUZĂ- de lucru- baţi pasul pe loc în ceea ce întreprinzi, eşti


nemotivat.

PAZNIC- casa îţi va fi jefuită.

PĂCĂLI(a)- pe cineva- proiecte nereuşite.

PĂCĂTUI(a)- cu un bărbat- grija pentru sănătatea cuiva;- cu


femei- obstacole în carieră, lăcomie.

PĂDUCHI- ai- bogăţie mare, bani neaşteptaţi, câştigi imediat,


izbăvire;- omorând- scapi de sărăcie, printr-o minune vei ajunge
bogat;- sărind de pe tine- ruşine, lipsa de onoare.

PĂDURAR- cu armă- ceartă, discordie;- vezi- oaspeţi.

PĂDURE- cu arbori frumoşi- bogăţie, oaspeţi, dragoste,


speranţe împlinite;- deasă cu animale sălbatice- pericol
280
apropiat, primejdie;- de răşinoase- sărăcie, mizerie, afaceri
necurate;- de foioase- noroc, primejdie evitată, persoană
sinceră şi afectuoasă, surprize plăcute;- cu liniște mare-
speranțe realizabile;- te plimbi temător prin- afaceri riscante,
spaimă;- te rătăceşti- obţii un succes după care urmează o
ruină;- uscată- viitor nesigur, pierderi mari.

PĂIANJEN- eşti ameninţat de un- femeie fatală care te împinge


la dezastru, trădare, proces, conflicte, tracasări, litigii, daune,
critici, înşelăciune, piedici, bârfe;- pânză de- persoane negative
şi devoratoare, uneltiri, comploturi, bârfe, chemare în judecată.

PĂLĂRIE- ai o- certuri în familie, pierderea unui prieten, obsesii


sexuale, deziluzii;- nouă- necazuri mari în afaceri;- veche şi
ruptă- sărăcie, necazuri, pagubă;- ai pe cap- câştiguri
neaşteptate, naşterea unui copil.

PĂLMUI(a)- eşti- decizii bune, viitor bun;- tu pe cineva-


indiferenţa care te va costa, litigii.

PÂLNIE- de plastic- depăşeşti situaţii dificile.

PĂMĂTUF- necaz.

PĂMÂNT- arat şi cultivat- bogăţie, avere, noroc în afaceri;-


sărac- nenorocire, insatisfacţii, invidie, răutate în jur,
frământări, griji financiare, pierderi, pagubă, tensiune
nervoasă;- negru- tristeţe, deprimare, necazuri;- urinezi pe-
dificultăţi, te confrunţi cu o situaţie foarte grea;- zăcând pe-
veste de moarte;- revii din străinătate pe- fericire mare;- pleci
de pe- relaţie pasională care te va costa mult.

PĂPĂDIE- duşmani aprigi.

281
PĂPUŞĂ- dăruind- lipsa de personalitate;- având- bucurie,
fericire;- spectacol de- organizare bună;- de carton sau hârtie-
invidie, rivalitate în dragoste;- din lemn- nefericire;- din pânză-
treci printr-o experienţă folositoare;- din plastic- partener
gelos;- stricată- lacrimi;- vezi- plăcere efemeră;- visezi- eşti
admirat şi iubit.

PĂR- arbore încărcat cu fructe- abundenţă materială şi


spirituală;- la care îi cad florile- boală, moarte;- uscat- eşti
abandonat într-o relaţie;- alb şi lung- desfrâu, plăceri, regrete;-
scurt- demnitate;- bogat- temeri, dureri, dificultăţi;- castaniu-
sinceritate;- căzând- pierderi, griji, pagubă;- tăiat- veste
proastă;- îl tunzi- griji mari, neplăceri;- crescând repede-
protecţie;- dezordonat- pierderi de bani;- lung şi lucios- stimă şi
onoare;- negricios- desfrâu, abuz, lipsă de cumpătare;- negru-
plăcere mare, desfătare, sănătate, iubire;- parfumat- eşti
superficial;- pieptănând cu degetele- cinste, onoare, vioiciune şi
entuziasm;- roşu- gelozie, amăgire; scurt- sărăcie, lipsuri;- îl
tunzi sau îţi cade- boală, nemulțumiri, pierderi, reputaţie
proastă, moarte;- uscat şi despicat- supărare;- gras- reuşită în
afaceri.

PĂRĂSI(a)- familia- probleme financiare;- țara- relaţie pasională


care îţi va produce multe greutăţi.

PĂROS- tu eşti- câştig mare;- altcineva- ceartă în familie.

PĂRINTE- călătorind cu el- realizări mari;- minţi un-parteneriat


păgubos;- mort- noroc de bani;- mort şi îl visezi viu- succes;- te
întâlneşti cu un- nemulţumire;- vorbind cu- sănătate bună,
fericire, bunăstare.

PĂSĂRI- albe- veşti bune;- cântând- veşti bune;- clocind-


casnicie fericită;- ciugulind- declaraţii de dragoste, noroc în
282
casă;- în cuşcă- iubire;- în stol zburând- dorinţe mari,
neîmplinite;- cu aripi rupte- sfârşitul unei relaţii de dragoste;-
zburând în spatiu închis- frământări spirituale;- tremurând de
frig- încurcături în dragoste.

PĂSCÂND- cai- casnicie fericită;- oi- noroc;- boi slabi-


nenorocire;- boi graşi- câştig.

PĂSTĂI- de fasole- îmbolnăvire;- de mazăre- căsătorie rapidă.

PĂSTOR- văzând- noroc, viaţă bună, trai liniştit.

PĂȘI(a)- pe pietre- dragoste cu năbădăi.

PĂTAT/Ă- fusta- prieten nesincer;- haina- suferință în


dragoste;- alte obiecte- piedici.

PĂTLĂGELE- roșii- afaceri bune;- verzi- supărare.

PĂTRUNJEL- verde- îmbolnăvire;- pătuț de copil- fericire


conjugală.

PĂUN- ai- orgoliu, mândrie, vanitate;- cumperi- bucurie, vei


ajunge bogat în urma unei căsătorii cu o persoană bogată.

PĂUNIȚĂ- partener frumos și bun.

PĂZI(a)- bunurile tale- greutăți mărunte.

PÂINE- faci- prieten credincios, încredere, viață comodă,


avantaje, cinste, bogăție, vizita cuiva drag, sănătate, onoare;-
albă- bunăstare, sensibilitate;- mănânci- sărăcie;- bună-
prieteni fideli, putere, bogăție;- caldă- boală grea;- colac de-
copii bolnavi;- împarți la săraci- sănătate;- miez- primejdie,
foamete;- mucegăită- dușmanii stau la pândă;- multă- călătorie,

283
bucurii;- mușcat din- amenințare;- neagră- oaspeți nevoiași,
ajutor primit sau dat cuiva;- proaspătă- prieteni buni;- în
cuptor- depășirea unor probleme grele;- scumpă- viață
comodă;- stricată- nestatornicie, oameni fățarnici, necredință;-
uscată- oboseală;- vinzi- aderi la o organizație de renume care
până nu demult a fost interziză.

PÂNDI(a)- pe cineva- griji fără motiv.

PÂNTEC- umflat- belșug;- slab- sărăcie;- mare și este al tău-


bucurii pentru cei săraci, necazuri pentru cei bogați.

PÂNZĂ- acoperit cu- căsătorie norocoasă;- albă- minciuni,


clevetiri;- în val- drum trist;- înălbind- durere, moarte;- cineva
acoperit cu- ocrotire ;- țesută- avere, onoare;- de păianjen-
situație compromițătoare;- obiecte acoperite cu- uitare.

PÂRÂ(a)- noroc în dragoste.

PÂRÂU- adănc- durere, întristare, moarte;- faci baie în – noroc;-


cu pești- moștenire;- curgând- tulbure, primejdie;- limpede-
îmbogățire;- cu apă multă- supunere;- cu pești mulți-
moștenire, câștig, urmași în curând;- este afluent al unui râu-
avere, câștig mare.

PÂRTIE- schiezi pe- atenție, ești supus unor greșeli.

PECETE- având- economie în afaceri, chibzuință, siguranță.

PECHINEZ- ai un – zgârcenie, calicie.

PEDALĂ- de bicicletă- esti realist;- de mașină- ești ambițios;- de


pian- ești superficial.

PEDEAPSA- aplicată copiilor- pierderi financiare;- justificată-


responsabilitate ;- primești- bună răsplată.
284
PEGAS(constelație)- demers reușit într-o afacere foarte
importantă, succes.

PEISAJ- frumos- călătorie, pelerinaj;- de iarnă- succes financiar;-


montan- te urmăresc greșelile trecutului;- urât- dezamăgire în
plan sentimental;- marin- deprimare;- verde- viață liniștită.

PELERIN- prin padure- căutări, aspirații, neliniști.

PELERINĂ- protecție.

PELIN- bând- îmbolnăvire;- culegând- boală lecuită.

PELERINAJ- la Ierusalim- relații bune, loc de muncă sigur;- la un


mormânt- optimism;- cu alte persoane- armonie și întelegere.

PELICAN- sacrificiu de sine, abnegație, loialitate.

PENAJ- negru de mierlă- bârfe.

PENAL/Ă- Curte- ești nevoit să iei o decizie importantă.

PENDULĂ- ai- oboseală;- auzi bataia- ești o persoană pe care se


poate conta;- oprită—speranțe împlinite.

PENE- albe- suspiciune;- adunând- bogăție;- acoperit de- gaj;-


curcan cu- eviți o primejdie;- de gască- scrisoare;- de alte
păsări- grijă dar și câștiguri;- negre- afaceri eșuate, lacrimi;-
plutind- iubire;- de curcan umflate- necazuri depășite;- visezi-
vești bune din partea rudelor.

PENITENCIAR- schimbare în rău- așteptarea unei decizii.

PENSETĂ- tristețe.

PENSIE- primești – probleme în familie, ceartă.


285
PENSIONAR- veselie.

PENSULĂ- situație materială bună.

PEPENE- cumperi- prieteni nesinceri;-copt- dragoste


împărtășită;- galben- noroc, fericire, petrecere, prieteni noi;-
dacă mănânci- câștig;- mare- iubire;- verde mâncând- speranțe
neîmplinite;- roșu- sănătate dar și îngrijorare;- zemos- câștiguri
mari pe termen lung.

PERDEA- colorată- trai modest;- de mătase- lux înșelător;-


desfăcute- sinceritate;- ridicată- succes la locul de muncă;-
vaporoasă- temperament bun;- ai – fățărnicie, dezvăluirea unor
secrete.

PERECHE- de rațe- călătorie în străinătate.

PERETE- bătai în- vești neașteptate;- ceas de- semn bun;-


tablou pus pe- călătorie în străinătate;- umed- teamă de viitor.

PERGAMENT- satisfacții multe.

PERICOL- față în față cu- apatie, lene;- nu ți-e frică de- grijă,
prudență.

PERLĂ- în șirag- lacrimi;- frumoasă- noroc;- la gât- tristețe;-


șirag rupt- dezmembrarea familiei, moarte;- șirag din multe-
iubire, dar și nemulțumiri.

PERMIS- înțelepciune.

PERMISIE- beneficiezi de o- amărăciune.

PERNA- ai o- viață confortabilă;- moale- dificultăți;- murdară-


oboseală;- comfortabilă- probleme care te solicită.
286
PERON- călătorie scurtă dar și satisfacții.

PERSOANĂ- bolnavă- tentații;- care te amenință- necazuri


trecătoare;- de rang înalt- investiții proaste, cheltuieli
nesăbuite;- cu care te fălești- ipocrizie, speranțe zadarnice;-
mângâi o- eveniment neplăcut;- omagiezi o- fidelitate;- rea-
pierderi, temeri;- strigând- supărare;- vorbind- angoasă,
panică;- dezbrăcată- apetit sexual exagerat.

PERUCĂ- având- noroc;- altcineva are- bucurie;- purtând-


controverse, falsitate;- neagră- naivitate, lipsă de bun simț;-
cumperi pentru tine- bucurie, onoare.

PESCAR- cu plasa- afaceri profitabile, bogăție;- cu barca-


orizonturi deschise, viitor bun;- cu undița- propunere
interesantă;- care are pește mult- bogăție, avansare.

PESCĂRUȘ- în zbor- scapi de pericol;- rănit- boală trecătoare;-


stol- comportament curajos;- mici- boală ușoară.

PESCUI(a)- cu cârlig- pasiuni secrete;- cu plasa- afaceri


profitabile;- cu undița- propuneri interesante;- în luciul lacului –
obstacole, amânări;- mărgăritare- necazuri, ticăloșii;- mult
pește- bunăstare;- de pe un dig- vești bune, curiozitate;- pește
răpitor- prieten/ă infidel/ă.

PEȘTE- în lac murdar- piedică;- colorați- vindecare;-


cumpărând- lăcomie;- fiert- pagubă;- greu- pericol;- prins cu
mâna- deziluzii sentimentale;- în pârâu- vei avea urmași;- la
fundul apei- primejdie;- la suprafață- bogăție;- mare- averea îți
va spori;- mare prinzând- noroc, bucurie, izbândă;- cu mâna-
bârfe;- mâncând- sănătate, câștig la loterie, venituri frumoase;-
mângâindu-l – femei ușoare, prejudicii;- mic- necaz, pagubă;-

287
mic prinzând- eșec financiar;- mort- tristețe, singurătate;- mult
mort- clevetiri;- mult- câștig major;- prăjit- nepăsare;-
zbătându-se pe uscat- complot, amenințare cu ucidere,
vrăjmășie.

PEȘTERĂ- cu animale- nesiguranță;- într-un munte-


oportunitate;- umedă- pericol.

PETALE- de flori- poveste de dragoste nouă;- rupte- relație de


iubire terminată;- pe corp- bani mulți;- pe haine- supărare.

PETICE- cumpătare.

PETRECERE- vești interesante pentru viitor, fericire.

PIAN- cânti la- secrete dezvăluite care te privesc în mod direct;-


vezi- afaceri profitabile;- având- amăgire;- dezacordat-
agitație;- mare cu coadă- mândrie și ambiție excesivă;- nou-
succes profesional.

PIATRĂ- albă- semn bun;- ești alungat cu- dușmănie;- tu dai cu-
supărare;- arunci în cineva- defăimare, ești vorbit de rău;- vinzi-
bani, avere;- cumperi- belșug;- de moară- pierderi;- prețioase-
ești invidiat pentru bogăție;- grămezi- dușmani;- grindină-
nefericire;- încarci- letargie;- inel cu- biruință;- mică- durere;-
mare- avere;- pierdută- necaz;- diamant- lipsuri materiale;-
căra de- efort susținut;- scumpe prețioase găsim- avere,
căsătorie;- pierzând – pagubă;- primind- avere mare, câstig;-
vezi o- pierderi;- visezi o stâncă- pericol de boală.

PIAȚĂ- stai în- gelozie;- mică- boală;- mare- moștenire, avere;-


pustie- pierderi;- piațetă- încredere.

PICIOR- bolnav- afacere interesantă;- gol și plin de noroi-


necazuri, nemulțumiri, rușine;- cicatrice pe- lipsa de entuziasm;-
288
înghețat- lucrurile scapă de sub control;- lat- amărăciune;-
lovind mingea- vești noi;- murdar- plictiseală;- plin de păr-
sănătate;- spălând- necumpătare;- strâmb- defăimare;- rece-
depresie;- cureți un- scapi de griji;- taiat- semn rău, grijă,
pagubă;- vezi- noroc.

PICTOR- expoziția unui- perioadă grea, amăgire, insatisfacții;-


pictând- sărăcie, boală grea, lipsuri mari, neliniște,
nemulțumire.

PICTURĂ- în acuarelă- mândrie;- cu sfinți- fapte bune;- în ulei-


dificultăți;-natură moartă- admirația celor din jur;- peisaj
marin- depresie;- portret- reușită;- restaurezi- aspirații
neîmplinite.

PIEDESTAL- stai pe- primejdie.

PIELE- argăsită- nefericire;- cu bube- sănătate șubredă;- curea


din- ceartă;- de ceas- avere;- de animal- mânie;- mânuși de-
melancolie;- haină de...purtând- noroc;- fină- bogăție;-
tăbăcită- întristare;- încălțăminte de- rude bolnave.

PIEPT(sân)- acoperit- experiență care îți schimbă viața în rău;-


de fetiță- bucurii;- de femeie- noroc în dragoste;- gol-
defăimare;- păr pe- sănătate;- rănit- o iubire care te chinuie;-
tare congestionat- sărăcie;- al tău este gol- rușine, defăimare,
persoana iubită suferă din cauza ta;- pregătit pentru alăptat-
câștig noroc.

PIEPTĂNA(a)- mânie, gelozie, obstacole, neîmplinire, teamă,


probleme la serviciu.

PIEPTĂN- de metal- succes;- de plastic- înfumurare;- gasești un-


emoție;- cumperi- schimbare de domiciliu;- cu dinți lipsă-
289
probleme nerezolvate;- cu toți dinții- o situație dificilă are
nevoie de rezolvare.

PIERDE(a)- aur- pagubă;- auzul- supărare mare;- ceasul-


tentații;- cercel- eșec financiar;- cheia- situație
compromițătoare;- un obiect- sensibilitate emoțională;- dinții
toți- obsesii;- inelul- căsnicie cu probleme;- la joc de noroc-
șantaj;- bijuterii- dezonoare;- la poker- câștig neașteptat de
bani;- la șah- ambiții;- mănuși- șansă ratată;- miel- dubii;-
monede- nemulțumire;- moștenire- eveniment important;-
nasture- pierderi financiare;- ochelari- nepolitețe;- onoare-
durere, tristețe;- pașaport- depresie;- poșetă- indecizie;-
încălțăminte- șansă nouă;- tren- pierderi mărunte;- umbrelă-
probleme la serviciu.

PIERDUT- tu te-ai- suspiciuni nefondate, frustrări materiale,


pericol de moarte, revederea unei persoane dragi.

PIERSIC- plin de fructe- câștig, noroc, bunăstare, protecție,


avere;- înflorit- căsătorie;- fructe mâncând- dorințe sexuale,
iubire.
PIERSICĂ- mâncând- ispită, dorințe sexuale;- văzând- bunătate,
caștig, fericire.

PIESĂ- de teatru- dorință împlinită.

PIETRIȘ- noroc, caștig.

PIFTIE- afaceri bune.

PIJAMA- bărbătească- nefericire, sănătate șubredă;- de dama-


ceartă;- dezbraci- nesiguranță, vulnerabilitate;- îmbraci-
dragoste neîmpărtășită ;- pe alții- aroganță;- pe tine- vei fi
ignorat.
290
PILĂ- ai undeva- disprețul dușmanilor;- unealtă- necazuri mari.

PILOT- de avion- schimbare în bine, proiecte noi, excursii în


străinătate.

PILULĂ- pentru durere- timiditate, indecizii, riscuri.

PIN- longevitate, imoralitate, fecunditate.

PINGUIN- încurcături.

PION- de șah- singurătate.

PIPA- aprinsă- schimbare de domiciliu;- fumezi- belșug;- alții-


noroc în afaceri;- ruptă- prietenie stricată;- spartă- ceartă.

PIPĂI(a)- un orb- batrânețe liniștită și fără griji.

PIPER- măcinat- neîncredere, ceartă, ponegrire, întâlnire


dușmănoasă;- boabe- înfrângere, atac din partea dușmanilor,
neînțelegere, superficialitate, neîncredere, vești proaste,
supărare.

PIRAMIDĂ- te afli în vârful ei – carieră uimitoare, viitor


strălucit;- răsturnată- sărăcie;- urci o- multă voință, încredere,
obstacole depășite.

PIRAT- cheltuieli mari.

PIROSTRIE- porți- necazuri mari;- altcineva- suferință.

PISCINĂ- cu apă limpede- sănătate, afaceri bune, finalizarea


unui proiect, perspective bune;- cu apă murdară- griji,
insatisfacții, rușine, scandal.

291
PISICĂ- albă- trădare;- alergând- dificultăți;- atingând- egoism
din partea unei persoane pe care ai înlăturat-o din viața ta;-
auzi – trădare;- mangâi- perversitate feminină;- pe cap- hoție; -
vezi- mânie, dușmănie;- jucându-se- prefăcătorie;- miorlăind-
reputație proastă;- mieunând- trădare;- multe- calomnii,
rivalitate în dragoste, perfidie fățărnicie, căsătorie anulată,
gelozie, șiretenie, lingușire, infidelitate conjugală.

PISTOL- ai un- pericol, pagubă, necazuri;- duel cu – împăcare;-


purtând- supărare, agitație, neliniște; trăgând- izbândă.

PISTRUI-ai pe față- greșeli descoperite, pierdere de bani, critici.

PITIC- ești- sănătate bună, succes mare;- diform- meschinărie;-


vezi- dușmani răi.

PIȚIGOI- în colivie- dragoste, cu o persoană nepotrivită;- în


libertate- dragoste fără perspectivă.

PIUĂ- mare- supărare, stres, oboseală.

PIURE- relații bune cu rudele.

PIVNIȚĂ- plină- realizări;- te afli în- pericol de moarte;- vezi o-


nenorocire.

PIZZA- arsă- succes în dragoste;- coci- treci peste obstacole;-


mănânci- activitate rodnică.

PLACAT- cu marmură- relație nouă emoțională.

PLAJĂ- lume pe- întâlnire plăcută, liniște, senzualitate;- faci-


afaceri bune;- goală- mizerie;- întins pe- trebuie să aperi
interesele cuiva, initiațivă;- lenevind pe...pustie- tristețe.

292
PLANETĂ- luminoasă- fericire;- neagră- schimbări neplăcute;-
aurie- împăcare cu partenerul de viață.

PLANOR- zburând- scrisoare mult așteptată.

PLANTA(a)- legume- simț practic;- în vase- schimbare bună;- pe


camp- relații bune cu persoana iubită.

PLANTĂ- cureți o- devotament;- înflorită- bucurii;- te înțeapă-


depresie;- ofilită- sentiment de confuzie;- moartă-
incertitudini;- rădăcină de- achiziție valoroasă;- udată- grijă;-
uscată- mici dificultăți.

PLASĂ- goală- bunăstare;- de pescuit- schimbare în bine;-


împletind- semn rău;- întinzi- ai încredere în tine;- mare-
chibzuință;- mică- agitație;- plină- bogăție;- pescuiești cu-
afaceri profitabile.

PLASTIC- ceașcă- interese bizare;- păpușă din- partener gelos;-


călimară- indecizie;- pâlnie- confruntări;- pieptăn din-
înfumurare.

PLATA- întarzii cu- mari griji.

PLATFORMA- reputație bună.

PLATINĂ- frământări sufletești.

PLATOU- cumperi- succes în afaceri;- de aluminiu- agitație;- de


argint- schimbări neașteptate;- de aur- ambiții încununate de
succes;- de porțelan- viață liniștită;- spart- eșec financiar.

PLĂCERE- călătorești de- odihnă;- râzi de- întâlnire stresantă.

293
PLĂCINTĂ- faci- personalitate puternică;- mănânci- inamic
puternic, suspiciune, pagubă;- vezi- refuz;- cu mere- primești
răsplată;- în cuptor- speranță;- ai un platou plin cu bucăți de-
mulțumire, belșug, răsplată bine meritată.

PLĂCUT/Ă- vânt- poziție financiară bună;- vis- ascensiune


profesională ;- băutură- întâlnire interesantă.

PLĂTI(a)- la trezorier- hotărâri importante.

PLÂNGE(a)- copil- boală în familie;- cu lacrimi mari- bucurie,


onoare;- liniște- eveniment plăcut;- părinții- viață plină de griji;-
tu- necaz;- altcineva- perioadă de tristețe urmată de bucurie;-
oameni mulți plâng- satisfacții mari;- fată- probleme financiare
foarte mari;- în hohot- speranță împlinită vis-a-vis de un iubit
secret.

PLĂNUI(a)- un atentat- ești o persoană bârfitoare și intolerantă,


și neserioasă.

PLĂTI(a)- pe cineva- schimbi o metodă de lucru;- ceva-


depășești obstacole.

PLECA(a)- cu avionul- perspectivă stralucitoare;- cu mașina-


asumare;- cu trenul- viitor bun;- în calatorie- experiențe noi;-
din spital- timpuri bune astepți;- de acasă- bucurie în familie;-
din gară- rezultatul unui examen va fi bun;- cu un tren întârziat-
apropiații tăi au probleme de sănătate;- la drum lung-
nehotărâre;- pe drum greșit- succes;- soțul cu soția- agitație,
încordare, neînțelegeri.

PLEAVĂ- strângi- te vei îmbogăți.

PLEOAPĂ- despărțire de cineva drag.


294
PLEȘUV- vultur- tulburare sufletească.

PLIMBA(a se) -gol- suferință din dragoste, tentativă de suicid;-


în gradină- fericire; -pe cărări de munte- sănătate și succes;- pe
iarbă- calm și mulțumire;- în parc- liniște sufletească;- pe
insulă- liniște;- pe nisip- nesiguranță;- prin desert- egoism;- pe
trotuar- ghinion;- pe potecă- neșansă;- pe zapadă- inițiativă,
entuziasm, imaginație.

PLIANT/Ă- masă- neînțelegeri cu cineva.

PLIN/Ă- cadă- discuții în familii, ceartă, griji;- ciur cu făina-


oaspeți, proiecte de căsătorie, nuntă mare;- hambar-
bunăstare, belșug;- sertar- pericol;- sticlă- prosperitate;-
borcan- dureri reumatice;- ceașcă- fericire, timp favorabil;-
colivia- cerere în căsătorie;- piscină- perspective bune;- găleată-
vești bune;- lună- fericire;- masă cu bucate- viitor sigur și fericit.

PLIVI- buruieni din cultura de porumb- despărțire de prieteni


profitori și nesinceri.

PLOAIE- abundență- belșug;- caldă- câștig;- torențială- noroc în


casă;- cade în cimitir- regrete sincere;- cu grindină- moarte;- cu
soare- schimbare bună;- cu tunete- ești o persoană dificilă;-
fină- dificultăți;- furtună, primejdie;- lentă- beneficiu mare;-
maruntă- avere spre bătrânețe;- puternică- obstacole.

PLOP- înalt- călătorie lungă;- înfrunzit- avantaj bănesc, profit;-


în curtea ta- căsătorie, copii mulți.

PLOSCĂ- primejdie evitată.

PLOȘNIȚĂ- mușcat de- tristețe;- pat plin cu- probleme de


sănătate, supărare;- o omori- tristețe, necazuri.
295
PLOUAT- ești- pierderi, decădere de toate felurile.

PULOVĂR- nou- tristețe trecătoare.

PLUG- care ară- noroc, belșug, nuntă cu oaspeți mulți;- cu


boi/cai- speranțe mari;- lucrând cu- noroc;- rupt- pagubă.

PLUGAR- prosperitate.

PLUMB- topit- zile grele;- turnând în formă- căsătorie solidă;-


vezi- acuzații false.

PLUTĂ- pe apă- noroc, nevoia de a fi salvat.

PLUTIND- cu parașuta- liniște sufletească;- gâscă pe apă-


muncă multă;- pene- iubire;- pene de gâscă- dragoste, noroc,
bucurii;- pe apă o lebădă- griji;- pe apă o ambarcațiune mică-
satisfacții mărunte.

POAME- căzute- nenorocire;- coapte- căsătorie;- cazând din


pom- nenorocire;- mâncând- longevitate;- uscate- viață lungă și
fericită;- verzi- sterilitate;- zdrobite- curiozitate.

POARTĂ- care se deschide- te muți în casă nouă;- care se


închide – încurcături mari;- de aur- amenințare;- de bronz-
conștiință curată;- de fier- avansare în funcție;- blocată-
probleme imposibil de rezolvat;- joasă- sacrificii mari;- strâmtă-
greutăți;- intri pe- depășirea unor dificultăți.

POCNET- auzi un – spaimă, frică;- pocnind din bici- bani mulți.

POD- cazi de pe- piedici în afaceri;- treci peste- examen luat cu


brio, onoare, stimă, noroc;- peste apă mare- onoruri, mărire;-
de beton- ambiții mari;- de cale ferată- sănătate și noroc;- de
lemn- lene;- de piatră- ambiții infinite;- în construcție-
296
imaginație;- prăbușindu-se- necredință;- rupt- frică, teroare;-
stricat- întâlnire plăcută;- nesigur- tristețe, nefericire,
nenorocire;- vezi unul impunător- noroc.

PODEA- lustruind- simpatie, plăceri neașteptate, reciprocitate


în sentimente;- de ciment- vremuri grele;- de marmură- ești o
persoană influențabilă;- o mături- inteligentă slipitoare;- speli-
dezamăgire;- ștergi – minte limpede.

PODOABĂ- având- admirație;- din metal prețios- noroc.

POEZIE- scrii- dragoste la prima vedere, probleme financiare


rezolvate;- citești- bucurii; -lecturezi- precauție.

POFTI(a)- la proprietățile cuiva, la bogății- lipsuri, ruină,


ghinion.

POLEI- cărare plină de- neliniști, piedici.

POLICANDRU- semn bun, satisfacții.

POLITICĂ- intrigă, bârfe, necesitatea unor clarificări.

POLITICIAN- ești- personalitate rebelă.

POLITICOS- primești vizita unei persoane importante.

POLIȚĂ- achitarea unor datorii.

POLIȚIE- probleme cu- fericire;- patrula de- noroc în dragoste,


sport, jocuri de noroc.

POLITIST- esti- griji;- raid de- framântări;- vezi- neplăceri.

POLIZOR- pornind- neînțelegeri, ceartă.

297
POKER- câștigi la- îngrijorare pentru slujbă;- joci- lipsa de
noroc;- cu străini- jenă;- pierzi la- câștig mare de bani
neașteptat.

POLO- jucând- îți este amenințată sănătatea.

POLONIC- dărnicie.

POM/I- de Crăciun- bucurii;- fără rod- pagubă;- înflorit-


bucurii;- livadă- avere;- înverzit- bucurii înșelătoare;- plin cu
lamâi- călătorie în străinătate;- livadă cu- recoltă slabă;- lovit de
trăsnet- viitor asigurat;- cu măsline- prosperitate;- muguri de-
satisfacții;- vezi- griji.

POMANĂ- dăruind- bucurii mari, recunoștință din partea celor


din jur;- faci o- demnitate;- primești de- moștenire;- ceri-
aventuri în dragoste.

POMPĂ- lucrând cu- oboseală, primejdie, scrisoare importantă


aștepți.

POMPIER- vezi- bătălie câștigată cu mare efort;- chemi-


realizarea unui proiect vechi și abandonat, veste bună.

PONEI- vezi- bărbăție;- călărești- îmbătrânești repede.

POPA- mare primejdie;- vorbind cu- necazuri.

POPÂNDĂU- vezi- ți-e teamă de sărăcie.

POPICE- jucând- pierderi, necazuri;- pierzând- viață lungă și


fericită.

PORC- ai- noroc, bucurie, sănătate;- care stă în noroi- boală;-


mistreț- inamic periculos;- hrănind- viitor sigur;- gras- necazuri
298
mărunte;- mai mulți- bucurii;- mulți și murdari- rușine;- mistreț
înfuriat- dezordine, pericol, inamic puternic;- te mușcă- ești
jefuit;- sălbatic- împăcare cu dușmanii;- scroafă- fecunditate;-
slab- sărăcie;- tăind- belșug;- vezi bătându-se- pagubă,
dificultăți materiale.

PORNI(a)- ceasul- proiect realizabil;- televizorul- sensibilitate


sufletească;- mașina- jenă financiară.

PORNOGRAFIE- carte de- neîncredere, deșertăciune, lipsă de


orizont.

PORT- intri în- liniște fericire;- privești spre- indecizie;- ieși din-
teamă de despărțire.

PORTAR- vorbe urâte.

PORTATIV- muzical- auzi vorbe bune.

PORTOCAL- neînflorit- căsătorie;- cu boboci- dragoste aprinsă.

PORTOCALĂ- coaptă- dragoste nouă și împărtășită;- dărui-


căsătorie îmbelșugată;- frumoasă- înțelepciune, situații
favorabile;- stricată- indiferență;- mâncând- supărări, răni;-
stricată în grămadă- onoare pierdută.

PORTOCALIU- ambiție, pasiune.

PORTOFEL- cu bani – depășești necazurile; găsești- întâlnire


neașteptată;- gol- moștenire în bani, caștig la cărți.

PORTRET- pictură- satisfacții de scurtă durată;- al tău- viață


liniștită.

PORT-ȚIGARET- sensibilitate, constituție fragilă, sănătate


șubredă.
299
PORȚELAN- obiecte din- noroc, proiecte realizabile, pace și
liniște în casă.

PORUMB- ai- probleme mari, de ordin financiar, activitate fără


succes;- boabe- îmbunătățirea situației materiale; în căruță-
prosperitate;- în hambar – fericire în familie; strâns pe camp-
situație materială înfloritoare.

PORUMBEL- călător- prieten nou dintr-o clasă socială înaltă;- al


tău- musafiri;- vrei să-l prinzi- iubești în tăcere;- mulți- amici
sinceri;- carne de- nefericire, întristare, necazuri;- mort- decesul
unui prieten;- tu-l omori- te desparți de un prieten credincios;-
pe casă- veste bună;- prinzi- căsătorie;- sălbatic- netrebnicia
unei femei;- vezi doi- căsătorie, parteneriat, fericire;- zburând
în stol – pierderi de bani.

PORUMBIȚĂ- alba- dragoste;- moartă- planuri eșuate;-


dormind- căsătorie lungă și fericită;- plimbându-se în stol-
pierdere de bani.

POSTI(a)- te obligă cineva- incertitudine, imaginație bogată;- tii


Postul Mare- dupa eforturi mari urmează perioada de succes.

POȘETĂ- cumperi- lipsa de timp;- goală- indecizie;- plină cu


bani- succes în activitate, noroc în dragoste.

POȘTĂ- pui scrisoare la- probleme.

POTÂRNICHE- zburând- călătorie frumoasă, alianța de durată;-


împuști- înșelăciune trădare;- multe- fericire;- mănânci-
sărăcie;- lovești- boală.

POTCOAVĂ- bătând- căsătorie cu greutăți;- gasești- noroc, zile


senine, veste bună.
300
POTECĂ- măturând- obstacol greu de trecut;- prin padure
îngustă- concesii, compromisuri;- întunecată- lipsuri;- cu
zăpadă multă- eșec financiar.

POTOP- pierderi financiare.

POVARĂ- prieteni noi;- asculți- ești o persoană ordonată și


cuviincioasă;- citești o- ești critic și cicălitor;- scrii o- agitație
fără niciun rezultat.

PRADĂ- care scapă din capcană- dezastru sentimental;- vultur


cu- o nouă șansă.

PRAF- de cărbune- afaceri bune, câștiguri;- în ochi- schimbări în


viață;- praștie- invidie, egoism.

PRAZ- cumperi- amărăciune, scandal cu bătaie;- primești- fii


mai încrezător;- sădești- primești ajutor însemnat.

PRĂBUȘI(a se)- de boală- sănătate;-de durere- fericire;- de


oboseală- frământări;- hambarul- dificultăți materiale;-
hidroavionul- profit mic.

PRĂFUIT- drum- faci compromis.

PRĂJI(a)- carne- entuziasm;- pește- nepăsare;- ouă- ești închis și


rezervat;- curcan- probleme financiare.

PRĂJITURĂ- faci- prevestire bună;- frămânți- amnistii;-


mănânci- surprize plăcute;- privind la o- tandrețe.

PRĂPASTIE- treci pe langă- pericol apropiat;- cazi în- frică,


primejdie;- margine de- întâlniri de dragoste;- sari în- treci
peste toate primejdiile.

301
PRĂVĂLIE- vezi- speranță;- ai și e sărăcăcioasă- nefericire,
pierderea averii.

PRÂNZ- pregătești- cumpătare.

PRECUPEAȚĂ- bârfă.

PREDICĂ- asculți- nesiguranță la locul de muncă;- ții- câștiguri


mici;- religioasă- cinste;- un rabin ține- contracte avantajoase;-
după slujbă- cinste, onoare;- tu o ții- emoții mari.

PREFECTURĂ- imobil- pierdere de timp.

PREGĂTI(a)- elefant pentru un număr de circ- succes.

PRELATĂ- prefăcătorie.

PREOT- binecuvântând- primești sfaturi;- la spovedanie-


suspiciune;- în biserică- neliniște;- negru- moarte, calamitate.

PREPARA(a)- caș- mizerie;- licori fermecate- decepție;- paste


făinoase- probleme cu partenerul;- compot de pere- răutatea și
gelozia celui/celei care te iubește;- prăjitură- încredere în tine.

PREPELIȚĂ- mâncând- datorii achitate.

PREȚIOS- ceva- griji datorită problemelor din familie, dezgust.

PREZENT- la un banchet- ceartă, boală, depresie.

PREZENTA(a)- pașaportul la graniță- succes financiar.

PREZICERE- demnitate, onoare, vrednicie.

PRIDVOR- stai în- vacanță plăcută.

302
PRIETEN- bun- viitor sigur;- îmbrațișezi un- vești plăcute;-
petreci cu un- câștig;- minți un- ură;- te fălești cu un- speranțe
spulberate.

PRIMI(a)- o carte- bucurie;- complimente- gelozie și discordie;-


daruri- câștig neașteptat;- decorații- onoare;- galbeni- ajutor;-
lovituri- prosperitate;- miel- succes;- oaspeți- timp limitat;-
rubin- iluzii;- scrisoare- vești de la drum lung;- telegramă-
apatie, lene, plicitseală;- trandafiri- iubire;- un colet- veste rea.

PRIMARĂ- școala- comportament lamentabil.

PRIMĂVARĂ- nostalgie- posibilități majore, ocazii noi.

PRINCIPE- în castel- ambiții;- tu ești- supremație;- vorbești cu


un- noroc, putere.

PRINDE(a)- un dihor- moștenire;- iepure în capcană- risc;-


trifoi- sfaturi ce trebuie urmate;- măgarul- ghinion.

PRINS- ești- veste tristă.

PRINȚ- călare- noroc;- vorbești cu un-invidie;- vezi- dragoste de


durată.

PRIVATĂ(closet)- stai în- stimă publică.

PRIVI(a)- pe fereastră- speranța unei călătorii în viitor.

PRIVIGHETOARE- cântând- adulter;- ascultând- tânguire;-


auzind- noroc în dragoste;- prinzând- înșelătorie;- văzând-
succes în afaceri.

PRIZA- de curent- afaceri bune.

303
PRIZONIER- ești- proiecte stagnate; altcineva- neplăceri.

PROASPĂT/Ă- aer- vei recâștiga din banii cheltuiți;- floare-


speranțe;- pâine- prieteni fideli;- nucă- resentimente;- ouă-
noroc;- roșii- sănătate perfectă.

PROCES- câștigând- izbândă;- martor într-un- rezolvi probleme


dificile;- pierzi- dezamăgire.

PROCESIUNE- se interzice o- gânduri confuze.

PRODUCE(a)- scandal- ești lipsit de afecțiune.

PROFESIE- de grădinar- belșug;- marinar- pasiune;- militar-


veste;- agricultor- fertilitate;- profesor- carieră.

PROFESOR- tu ești- clipe de fericire;- al tău- carieră.

PROIECTIL- vești neînsemnate.

PROIECȚII- confuzie.

PROMISIUNE- încăpățânare.

PROMOROACĂ- speranțe spulberate.

PROPRIA- moarte- sănatate și prosperitate.

PROPRIETAR- de fermă- ai nevoie de experință.

PROROC- sfârșitul unei zile de muncă.

PROSOP- ai – faci un drum plin de succes.

PROST- cineva este- prieteni inteligenți.

304
PROSTIE- faci o- dușmanii te invidiază, realizări.

PROTEZĂ- la tine- nesinceritate;- vezi la cineva- afaceri fără


succes.

PROVIZII- adunând- nesiguranță.

PRUNC- se naște un- moarte;- se joacă- afaceri bune; plânge-


incendiu.

PRUND- de râu- mărire, stimă.

PRUNE- iei din pom- parvenire, dorință de lux;- ai multe- zile


liniștite, belșug;- mâncând- boală;- uscate- plictiseală;- vezi-
mândrie.

PUCIOASĂ- simți miros de- vrăji;- vezi- încerci să îndrepți o


greșeală;- ai- prieteni dubioși.

PUF- mizerie.

PUFOAICĂ- ai o- lingușire;- vezi- prietenie.

PUI- mulți de găină și grași- câștig;- de căprioară- supărare,


doliu;- de leu- unire în familie;- hrănind- câștig;- visănd- viață
lungă.

PULBERE- plictiseală.

PULPA- de fructe- obstacole care îți întârzie realizările.

PUMN- lovești în față cu un- plătești pentru o greșeală făcută


de mult;- lovești pe cineva- speranțe prăbușite;- de pământ-
putere de muncă;- primit în stomac- greutăți în plan

305
sentimental;- strâns- ceartă serioasă cu partenerul de viață,
pericol, violență.

PUMNAL- rănit cu- sărăcie orgoliu, dar și posibilitatea de a


primi un dar;- vezi – ferește-te de prieteni răi.

PUNCTE- obținute la un examen- speranțe împlinite.

PUNE(a)- cravata- succes financiar, sănătate;- inel- căsătorie;-


lacăt la ușă- câștig neașteptat;- flori pe mormânt- sensibilitate;-
mască- dificultăți parteneriale;- pâine în cuptor- surpriză
plăcută;- pălăria pe cap- câștiguri neașteptate;- sutienul- te
adaptezi ușor.

PUNGĂ- furată- pagubă, bijuterie falsă;- plină- dobândă, noroc


în afaceri, bucurie;- cu bani- câștig neașteptat.

PUNTE- peste apă- nesiguranță;- treci pe- scapi de griji;- vezi-


schimbare în bine, salvare.

PUPĂZĂ- lăudăroșenie.

PURCEL- sugând- vei fi judecat după fapte;- mâncând- noroc.

PURICE- pe tine- neplăceri casnice;- te pișcă- avere, bogăție;-


prinzi- grijă, alergătură;- pișcături de- avere;- mulți- bani;- îi
omori- succes;- îi vezi sărind- timp frumos;- sar pe tine-
căsătorie, maternitate.

PURPURĂ- triumf, fericire în dragoste.

PURTA(a) – arma- protecție;- brățară- fericire în dragoste;-


căciula- alergătură;- ceas la mână- cheltuieli mari;- coarne-
manie;- doliu- zile fără griji;- un felinar- dușman;- haine scurte-
suferință;- haine negre- neliniște;- ham de cal- clarificarea unor
306
probleme în familie;- degetar- critici;- ochelari- prejudecăți;-
mănuși de baie- imperfecțiuni ascunse;- mărgăritar- ești
lăudat;- mustață- falsitate;- fildeș- succes în afaceri;- pantofi-
mizerie;- piatră prețioasă- avansare;- podoabă de aur- noroc;-
uniformă- glorie.

PURTARE- ostentativă- urmează o perioadă de neplăceri.

PURTĂTOR- de drapel- promovare;- în lupta- modestie.

PUȘCĂ- de vânătoare- fățărnicie;- cu țeava scurtă- ceartă;- în


mână- încurcături;- nouă- scrisoare de dragoste;- tragi cu –
veste așteptată;- vezi- profit înșelător;- veche – viață lungă.

PUȘCĂRIE- vezi- încurcături;- stând în – scapi de primejdii.

PUSTIE- plajă- tristețe, plictiseală.

PUSTIU- treci prin- te așteaptă noi necazuri;- vezi un- viață


searbădă.

PUȘCULIȚĂ- ai- strângi avere;- primești- bani puțini.

PUTERNIC- bărbat- ambiții mari;- băiat- spirit de orientare;-


femeie- noroc la jocuri;- miros- prietenie;- tu ești- perioadă
anostă;- vânt- schimbare de situație.

PUTINĂ- plină cu ceva- călătorie apropiată.

PUTREFACȚIE- obstacole.

PUȚ- cazi în- câștig;- sapi- pagubă;- vezi- necazuri.

PUȚIN/Ă/I- bani- noroc;- mâncare- prosperitate;- timp-


alergătură.
307
R

RABIN- în sinagogă- vești bune de departe;- predică- contract


avantajos;- vorbești cu un- mulțumire sufletească, viață liniștită
și prosperă.

RAC- gătit- dezamăgire;- în farfurie- iubești pe cineva în secret;-


fiert de viu- afaceri ratate;- mare- organizare proastă;- ai –
despărțire;- măncând- bucurii, satisfacții;- mergând înainte-
prevestire bună;- mergând înapoi- sentimente cenzurate,
nehotărâre;- mort- probleme sentimentale;- te mușcă- te
pândesc dușmanii; negru- afaceri amânate;- pe masă- împliniri;-
prinzi un - căsătorie cu noroc;- în apă- ești o persoană
respingătoare și negativistă;- mulți și roșii- divorț;- vezi un-
râcă, supărare, invidie.

RACHETĂ- de tenis- noi prietenii;- vehicul- profituri mari.

RACHIU- bei- necaz;- bea altul- boală, moravuri ușoare,


necazuri;- fabricând- vremuri grele;- în butoi- necazuri, lacrimi,
supărare.

RACLĂ- coșciug- deces.

RADE(a)- barba și părul- pierdere de bani;- barba ta-


sinceritate.

RADIATOR- de mașină- lucruri făcute în grabă și greșite;-


electric- sărăcie, necazuri.

309
RADIO- auzi- întelegere vis-a-vis de un contract;- asculți-
întâlnire placută;- cumperi- prieteni care te critică;- repari-
pierderi mici;- reclame la- nervozitate;- vezi un- înțelegere.

RAGE- leu în cușcă- gelozie mare.

RAFALĂ- violentă- faci față unei situații înșelătoare.

RAFT- de magazin- succes în afaceri.

RAHAT- mâncând – belșug.

RAI- ești în- ocrotire de câte ori vei fi în primejdie;- vezi- veste
bună.

RAID- de poliție- frământări mărunte, ești în pericol de a fi


arestat, și ai posibilitatea de a evita;- de bandiți- relații confuze
în plan sentimental;- de hoți- neînțelegeri cu persoana iubită.

RAMURĂ- de salcie- afacere bună;- tai o- pierderea unui copil;-


omizi pe- fățărnicie, prietenie nesinceră;- ții în mână- bucurii;-
uscată- boală;- verde- bucurii;- cade din copac- pierderi
materiale;- covor de- victorie, afaceri profitabile;- cu frunze
verzi și mici- iubire eternă.

RANĂ- ai- supărare, incidente, teamă de boală;- are un bărbat-


incapacitate profesională, impotență sexuală;- are o femeie-
frigiditate, deflorare, graviditate;- din mușcătură- agitații,
dificultăți;- vezi o- boală grea.

RANGĂ- lovești cu- probleme în afaceri.

RAPORTURI- sexuale cu o virgină- faci fapte bune;- ai tu –


farmece.

310
RAS- esti- necazuri.

RAȘCHETĂ- dorințe sentimentale nesatisfăcute.

RAȚĂ- prinzi o- necazuri, minciuni, vorbe rele, scrisoare


anonimă, discreditare;- sălbatică- dezamăgire;- stol de- noroc;-
tăind- primejdie, moarte subită;- vezi pe baltă- moarte;-
zburând- fericire de scurtă durată;- în cuib- proces pierdut;-
împuști- bârfă;- înotând- succes în afaceri;- boboci de- fericire;-
cârd- îmbunătățirea situației financiare;- având o- farmece.

RAȚIE- de pâine și apă- perspective bune;- mici- probleme în


dragoste;- mare- bârfă.

RAȚIONAL- ești- agitație, greșeli.

RAZĂ- de lumină- succes în afaceri, protecție;- de lună-


slăbiciune;- de curcubeu- ești o persoană plăcută și sociabilă;-
faci raze X- vești bune, analizezi propriile fapte, dragoste nouă.

RĂDAȘCĂ- nehotărâre.

RĂDĂCINĂ- de copac- greutăți multe;- de plante- achiziție de


valoare;- mănânci- sănătate;- de stejar- ceartă în familie,
nefericire.

RĂGUȘIT/Ă- auzi voce- schimbare la serviciu;- tu ești- închei cu


succes o afacere, bani.

RĂMĂȘAG- căștigând- succes;- pierzând- faci greșeli mari.

RĂNIT/Ă- de un cârlig- purtare necuvincioasă;- la piept- iubit/ă


gelos/oasă;- cu pumnal- primești daruri;- copil- griji;- fiind-
boală cronică;- pescăruș- boală ușoară;- ușor- vești triste.

311
RĂPIRE- succes.

RĂPITOR- pește- prieteni infideli.

RĂSADURI- reușită în afaceri.

RĂSFIRA(a)- turma de oi- căsnicie bună.

RĂSPÂNTIE- nehotărâre.

RĂSPUNS- scurt- succes neașteptat;- la o scrisoare- relație


amoroasă bună;- la o ghicitoare- oportunități favorabile.

RĂSTIGNIT- afaceri noi.

RĂSTURNAT/Ă- cu barca- vești importante;- laptele- lingușire;-


mijloc de transport- primejdie;- tu te- primejdie;- căruța-
amenințare.

RĂSUCIND- ața- drum pe jos;- cheia în broască- afaceri reușite;-


lână- pagubă, boală, neîmpliniri.

RĂȘINĂ- atașament obsesiv față de persoana iubită.

RĂTĂCI(a)- prin junglă- confruntări cu mari probleme.

RĂU- tată – încurcături;- cal- pagubă.

RĂZBOI- cu arme de foc- conflicte interne, depășirea unor


dificultăți;- de țesut- belșug, secret descoperit;- reîntoarcerea
din- ai încredere în tine;- vas de- eșec profesional;- veteran de-
relații bune.

RĂZBOINIC/I- trib de- noroc și succes în dragoste.

312
RĂZBUNA(a)- împotriva cuiva- judecată;- a te- îngrijorare
maximă;- a se…pe tine- probleme profesionale.

RÂDE(a)- copilul- vești proaste;- cineva- îndemănare;- îi faci pe


alții să- neînțelegere cu partenerul de viață;- femeie- ceartă.

RÂIE- ai- greșeli descoperite, încurcături.

RAMĂ- în balegar- bârfă.

RÂNDUNICĂ- pe sârmă – bucurii mari;- ciripind- vorbe bune;-


construind cuibul- fericire în familie;- cuib de- binecuvântarea
casei care-l adăpostește;- intrând în casă- vești bune;- la
fereastra ta- puritate, pace, nostalgie, fericire;- multe- vești
bune;- moartă- afecțiune pierdută;- tu o omori- ingratitudine;-
plecând- călătorie;- sosind- vești de dragoste;- vezi- femeie
cinstită, afecțiune;- una- singurătate, fecunditate;- care zboară-
ți se va împlini o dorință în curând.

RÂS- animal- necaz apropiat.

RÂȘNIȚĂ- supărare.

RÂU- agitat- supărare;- baie în – câștig;- căzut în- pericol;- cu


apă curată- noroc;- cu apă tulbure – ghinion;- cu apă cristalină-
dragoste, fericire;- curgând repede- invidie;- învolburat-
poame, moarte;- limpede cu pești- prevestire bună;- curge
liniștit- noroc;- te arunci în- amărăciune;- traversează o
câmpie- liniște, bunăstare.

RĂUTATE- zâmbet cu- gesturi compromițătoare, compromisuri


în cariere.

313
RÂZÂND- tu te vezi- amărăciune, boală ușoară;- copilul- veste
tristă;- fata- cheltuieli;- în vis- neplăceri;- mult- bună dispoziție.

REA- vreme- nesiguranță.

REACȚIE- chimică- te adaptezi ușor în toate situațiile;- a unui


om- ești într-o situație fără ieșire.

REALIZARE- felicitări pentru o- armonie la serviciu.

REBEL- baiat- ai o afacere care trebuie terminată urgent;-


fiică/fiu- supărare, ruptură sentimentală.

RECĂSĂTORI(a se)- cu un văduv- resposabilități mari,


încurcături;- cu cineva mai tânăr- stres, oboseală, perioadă
delicată.

RECE- ceai- relații sentimentale rupte;- ești ca fire- boală


apropiată;- mână- situație financiară nesigură;- picior- depresie.

RECEPȚIE- dai- afaceri prospere;- în cinstea ta- se va întâmpla


ceva neobișnuit;- participi la o – legături sentimentale noi.

RECHIN- ești atacat- pagubă mare.

RECIF- de corali- dragostea ta este în pericol.

RECLAMĂ- la radio- griji;- la TV- nervozitate, greșeli prostești,


peste masură.

RECOLTĂ- de cartofi- profituri;- de cereale- aduni roadele unor


eforturi vechi;- de fructe- viață fericită;- de mere- belșug;- ai-
bogăție;- recoltând în anotimpuri nepotrivite- boală, moarte.

RECOMPENSĂ- primești- greutăți depășite.


314
RECRUTA(a)- în armată- probleme la serviciu;- în sport-
neînțelgeri în familie;- soldați- șansă.

RECTOR- ești- comportament greu de suportat;- vorbești cu un-


vești bune.

RECUNOAȘTE(a)- un criminal- succes în afaceri;- un prieten-


trebuie să repari o greșeală făcută demult;- o rudă- suflet
deschis și sociabil.

RECUNOSTINȚĂ- față de cineva- optimism;- față de tine-


implicare într-o afacere de durată.

RECUPERA(a)- bunuri furate- idei originale;- ceva- schimbări


neprevăzute la serviciu.

REDUSE- plăți financiare- situație financiară bună.

REFLECTA(a se)- chipul cuiva în oglindă- despărțire, moarte.

REGAL/Ă- tron- depășirea unei situații complicate;- familie-


succes financiar;- haină- necredință;- palat- noroc neașteptat;-
prinț- descoperire interesantă și plăcută.

REGE- tânăr- ambiție necontrolată;- alături de regină- afaceri


rentabile;- bătrân- succes personal;- coroană de- poziție
socială;- îl saluți- câștig, bani mulți;- încoronat- afacerile merg
bine;- pe tron- pericol din partea cuiva care te înșeală;- piesă
de șah- umilință;- vezi- slujbă de rang înalt.

REGIM- alimentar- abuzuri sexuale, imoralitate.

REGINĂ- alături de rege- reușită;- făcând cu mâna de la balcon-


vești de departe;- în trăsură- pierzi puterea și faima;-
matcă(albină)- sănătate foarte bună;- pe tron- succes în afaceri.
315
REGIMENT – de infanterie- situație materială de invidiat;- de
soldați- încăpățânare;- înfrânt- schimbare la serviciu;- victorios-
ești impulsiv și ușuratic.

REÎNCEPE(a)- cearta- vești proaste;- o lecție- probleme ce


trebuie clarificate;- serviciul- inițiativă.

REÎNTOARCERE- acasă- calități personale nevalorificate;- acasă


în liniște- suspiciuni;- din închisoare- răbdare și perseverență;-
din razboi- încredere în propria persoană.

RELICVĂ- istorică- vinovăție;- religioasă- simț practic;- ruină- ai


conștiința încărcată.

REN- mărire.

RENUNȚA(a)- la bogăție- grijă;- la o funcție- răspundere mare;-


la religie- proiect încheiat cu succes;- la un drept-
scrupulozitate maximă.

REPARA(a)- baia- perioadă liniștită în viață ta;- bicicleta-


nervozitate;- capcană- greșeli majore;- mașină- chibzuință;-
ochelarii- primești bani nesperați;- pantofii- viață tihnită;-
radioul – pierderi mici de bani.

REPETA(a)- un experiment- comportament analitic și rațional;-


o greșeală- îngrijorare mare.

REPRESALII- participi la- impulsivitate;- cu vărsare de sange-


mari greutăți financiare;- iei măsuri dure și nejustificate-
ambiții, speranțe, cheltuieli nejustificate.

REPREZENTAȚIE- de pantomimă- minciună, lingușire,


prefăcătorie.

316
REPRODUCERE- a uni tablou- viață dezorganizată.

REPTILă- repulsie, instincte josnice.

REPUTAȚIE/A- bună- ceartă; pierzi- deprimare, confuzie, ajutor


necesar;- proastă- gelozie din partea partenerului.

RESEMNARE- cunoști o persoană și îți faci o impresie greșită.

RESPINGERE- noroc în dragoste.

RESPIRA(a)- ai probleme în- remușcări;- calm- succes


profesional;- ușor- prea multă încredere în persoana ta.

RESPONSABILITATE- asumi- ești iritat și agresat de persoana


iubită;- nu îți ascunzi- lipsa de politețe.

RESTAURA(a)- clădire veche- imaginație bogată;- monument-


succes financiar;- pictură- aspirații neîmplinite;- statuie-
primești ajutor.

RESTAURANT- aglomerat- timiditate, dificultăți cu partenerul


de viață;- gol – probleme sentimentale.

RESTITUI(a)- o sumă de bani- îți recapeți încrederea.

RETRAGE(a)- banii din bancă- poziție socială bună.

RETURNA(a)- niște bani- compromis.

RETUȘA- fotografii- activitate prodigioasă.

REȚEA- de sârmă- gânduri negre.

317
REȚETĂ- dai- decizii corecte;- folosești- grijile financiare au luat
sfârșit;- scrii o- ai judecat greșit o persoană care are respect
pentru tine;- primești- bani.

REUNIUNE- în casa unui prieten- fericire.

REUȘI(a)- sa ieși de undeva- succes, fericire în dragoste;- să


treci un test/examen- ești foarte implicat în ceva.

REVĂRSA(a se)- râul- necaz.

REVENI(a)- din străinătate- fericire.

REVISTĂ- vești de departe, îmbunătățirea situației tale, vizita


cuiva, ambiție.

REVOLUȚIE- armată- necazuri, supărări;- cu vărsare de sânge-


acțiuni nesăbuite.

REVOLVER- auzi foc de- idei strălucite;- tragi cu- proiect nou;-
ucizi cu- perioadă grea peste care treci.

REZOLVA(a)- o enigmă- control asupra unei situații.

REZULTAT- în cercetare- situație bună profesională;- la o


competiție- acțiune calmă și lucidă.

RIDICA(a)- ceața- grijă;- din pat- durere, boală;- de la pământ-


griji.

RIDICOL/A- voce- pretenții nesăbuite;- personaj- situație


delicată.

RIDURI- tu ai- viață liniștită, fără dificultăți;- vezi- preocupări


mari.
318
RIDICHE- albă- gelozie;- neagră- sensibilitate nervoasă;-
mănânci- harnicie;- roșie- sănătate și spirit de initiativă.

RINDEA- bani mulți.

RING- de box- scop atins, doliu, alegere proastă.

RINICHI- rezistență fizică și morală.

RINOCER- primejdie.

RISC- greutăți înlăturate, bani cheltuiți, călătorie obositoare,


activitate umbrită de eșec.

RISIPI(a)- mazărea- beneficii;- paie- ticăloșie descoperită.

RIVAL- sentimente neprietenoase.

ROABĂ- cărând cu- bani, izbândă;- văzând- sărăcie.

ROATĂ- având- muncă rodnică; - care se învârte – schimbări în


bine, viață lungă, implicații favorabile;- călcat de o- pericol,
afaceri blocate, obstacole, impedimente, planuri nesfârșite;- de
car- noroc, prieteni buni, soț/soție bun/ă;- de moară- viață
liniștită;- mare- pericol;- sare de la un vehicul- ruină,
amăraciune;- vezi- prieten bun, soră bună, călătorie cu folos.

ROBĂ- judecătorească- minciuni.

ROBINET- deschis- prosperitate;- închis- zgârcenie.

ROBOT- dușmani mulți.

ROCĂ- rezistență, perseverență, tenacitate.

319
ROCHIE- albă- logodnă, nuntă în curând;- albastră- speranțe
împlinite;- arzând – insultă;- având- conjunctură norocoasă,
căsătorie;- cumperi o- te împaci cu dușmanii;- multe în vitrină-
necaz, moarte;- găurită- avere mare; -galbenă- gelozie;- de
doliu- eveniment fericit;- colorată- călătorie;- murdară- onoare
întinată;- neagră- doliu;- roșie- mândrie;- verde- speranțe
împlinite;- ruptă- ceartă.

ROGOJINĂ- văzând- necazuri, lipsă, sărăcie, vreme neprielnică;-


stând pe- odihnă.

ROI- de albine- noroc în dragoste, fericire.

ROMANE- citind- fericire, noroc în dragoste.

ROND- de flori- fericire în familie.

ROSTOGOLI(a se)- un butoi- ceartă cu rudele;- o minge-


nehotărâri;- cineva pe deal- frământări;- pe iarbă- apropiere
între parteneri;- pe scări- mâhnire sufletească.

ROȘIE(culoare)- lalea- dragoste împărtășită;- ridiche- sănătate.

ROȘIE- coaptă- rezultate profesionale bune;- culegi- succes;-


mănânci- optimism;- necoaptă- propuneri interesante.

ROȘU- cer- neliniște;- mac- înjosire;- ou- primejdie;- cuptor-


acțiuni rele;- orizont- doliu;- păr- sărăcie;- pepene- sănătate;-
vas- pierdere;- vin- optimism și veselie;- visezi- sentimente
aprinse, sexualitate excesivă, dragoste, ură.

ROTISOR- din fier- muncă asiduă;- din lemn- noroc, împliniri,


bogăție.

ROTUND/Ă- lună- dragoste înfocată;- obiect- vin musafiri.


320
ROZ- culoare- senzualitate, afectivitate.

ROZETĂ- bucurie, veste bună.

ROZMARIN- floare- pețitori;- plantând- tristețe;- primind-


căsătorie.

RUBIN- având- noroc, fericire, iubire;- primești un- iluzii


pierdute, impulsivitate, lipsa de bani, situații dificile.

RUDĂ- vezi o- veste, surpriză;- bogată- supărare;- discuții cu o-


nefericire;- moștenind o- îngrijorare pentru sănătatea cuiva;-
murind- moștenire;- săracă- câștig de bani neașteptat.

RUFE- albe- sănătate, moștenire, înțelegere între soți, căsătorie,


căsnicie fericită, noroc și ascensiune profesională, avere;-
murdare- boală deces, neplăceri, eforturi zadarnice;- rupte-
ruine, lipsa de afecțiune, dificultăți.

RUG- nostalgie, regrete pentru greșeli din trecut, persecuție,


nenorocire.

RUGĂ- în biserica lui Dumnezeu- comfort, finalizarea unor


proiecte.

RUGĂCIUNE- protecție, misticism, spiritualitate, sănătate, noroc


în afaceri.

RUGINĂ- fier cu- eforturi mari pentru viitor;- pe alte metale-


invidie, oboseală, zădărnicie.

RUINAT/Ă- necazuri în familie.

RUINĂ- curiozitate excesivă, pericol, greutăți, dificultăți.

321
RUJ- dificultăți bănești, înfumurare, egoism.

RULETĂ- slăbiciune de caracter, nemulțumire, pierdere de bani,


frică de ghinion.

RULMENT- probleme de sănătate.

RUMEGÂND- tihnă, liniște familială.

RUPE(a)- hârtie- certuri, probleme în dragoste, neliniște,


agitație, greutăți;- lanțurile- sfârșitul suferințelor.

RUPT/Ă- caiet- ceartă;- ciorapi- indiferență;- covor- dificultăți;-


grebla- timiditate;- haina- amărăciune;- hârleț- indecizie;-
încălțăminte- împăcare;- lanț- moarte;- masă- destrămarea
familiei;- pat- neînțelegeri familiale;- petale de margaretă-
începutul unei noi iubiri;- pod- frică;- vâslă- obstacol;- aripă de
pasăre- iubire întinată.

RUPTURĂ- relație de dragoste reînnodată, rușine;- cuiva îi este-


planuri de viitor;- ție îți este- agitație sufletească.

RUTIER- pod- dificultăți cu partenerul de viață;

322
S

SABIE- având- virtute, onoare, glorie, mărire;- folosind- muncă


multă;- frântă- invidie, pierdere, pagubă, ură, trădare,
dușmănie;- pierzi- sărăcie;- ruptă- boală grea, moarte;- vezi-
supărări, junghiuri, dușmani, încăpățânare, greutăți în viață;-
scoasă din teacă- speranțe.

SAC- cu cartofi- îmbunătățire financiară neașteptată;- de bani-


noroc în afaceri;- de cărbuni- împăcare cu un dușman;- de
ciment- avere;- gol- îngrijorare, afaceri ratate, griji, pagubă;-
plin- abundență, bogăție, belșug.

SACOȘĂ- bună- dușmănie, dificultăți, clevetire;- goală- bârfă;-


plină- sentimente ascunse, dușmanii;- pierdută- secrete
dezvăluite.

SACRIFICA(a)- ceva- neînțelegeri, certuri din dragoste.

SAFIR- purtând- mărturie falsă, trădare;- ai- protecție.

SALATĂ- schimbare în bine;- salată faci- boală, durere;-


mănânci- bucurii mărunte, ispite, relații armonioase în familie.

SALĂ- de sport- sănătate, longevitate, moștenire, avuție;- de


altceva- probleme emoționale, nesiguranță, nerealizări,
musafiri răi, pierderi materiale.

SALBĂ- purtând- îmbolnăvire, indecizie, nestatornicie.

SALCÂM- înflorit- adulter, infidelitate, suspiciune, bănuială.

323
SALCIE- plângătoare- necredințe, nestatornicie, tristețe
apropiată.

SALON- cu multiple întrebuințări- schimbări favorabile,


dificultăți materiale, probleme sentimentale, vizita unor rude
plictisitoare.

SALOPETĂ- multe bucurii, ai depășit greutățile.

SALTEA- de orice fel- pace și liniște, sănătate, fermitate,


statornicie, parteneriat bun, înnoiri spirituale, sfaturi
folositoare.

SALUTÂND- bucurie, prietenie.

SALVA(a)- egoism, grijă pentru avere.

SALVARE- colac de- liniște pe toate planurile.

SALVĂ – de tun- relații întâmplătoare.

SANDA- albă și în stare bună- talent, statornicie, beneficiu


sentimental;- de damă- pericol sentimental.

SANIE- înșelătorie, drum lung, dificultăți trecătoare.

SANTINELĂ- căsătorie bogată.

SAPĂ- alergare, oboseală, ucidere, griji.

SARCINĂ- bogăție, frământare sufletească.

SARCOFAG- afaceri necinstite.

SARDELE- îmbolnăvire.

324
SARE- obișnuită- gâlceavă, ghinioane, boală, lipsă de
imaginație, probleme familiale;- albă- acumulare de bogății,
proiecte mari, sprijin eficient, libertate, independență, sănătate
bună, prieteni credincioși;- pisând- boală.

SARMALE- îmbolnăvire.

SAT- îmbelșugat- noroc;- în care locuiești- defăimare;- îl vezi în


depărtare- ghinion.

SATANA- vei regăsi un prieten bun.

SATÂR- drum cu peripeții.

SATELIT- belșug.

SAVARINĂ- lipsuri , sărăcie, defăimare.

SAXOFON- griji și nevoi.

SAGEATĂ- având- inițiativă îndrăzneață, cutezanță;- trăgând-


nesiguranță, nefericire, ghinion, pericol, primejdie.

SALBATIC- animal- amenințare, ceartă.

SAMÂNȚĂ- crescând din pământ- bunăstare financiară, câștig,


semn bun;- de cereale- timp pierdut, mâhnire.

SĂNĂTATE- grija pentru- relații tensionate în familie.

SĂNĂTOS/OASĂ- bărbat, femeie- carieră deosebită, statornicie


în dragoste, relații armonioase în familie dar și resentimente și
amărăciune pentru cineva.

325
SĂPA(a)-după comori- grijă, osteneală, întristare, datorii;-
pământul- bucurie, fericire, belșug, călătorie frumoasă,
îmbogățire.

SĂPĂLIGĂ- spor în afaceri, dificultăți depășite.

SĂPÂND- ai multe de rezolvat.

SĂPUN- spălându-te cu- lingușire, dezamăgire, probleme


financiare, întâlniri neprofitabile, încurcături sentimentale;- fin-
întâlnire cu rezultate bune, vei reînnoi o relație cu cineva.

SĂRAC- ești – nefericire, pagubă, eșec;- altcineva- tranzacție


amânată, daune materiale;- o rudă- venituri bănești
neașteptate.

SĂRBĂTOARE- de Crăciun- complexe, frustrări;- neașteptată-


stabilitate financiară;- participând la o- perioadă de dificultăți.

SĂRBĂTORIT- ești- slujbă bună, liniște.

SĂRI(a)- o broască- moștenire; - cal- primejdie;- peste o


groapă- scapi de primejdie;- un gard- izbândă;- vezi sărindu-se-
belșug.

SĂRMAN- frământări.

SĂRUTA(a)- pe partenerul tău – împăcare, fericire, sinceritate;-


pe altcineva- înșelatorie, trădare, necredință, infidelitate,
necazuri.

SĂTEAN- belșug.

SĂMBURI- grijă, întristare.

326
SÂN- de femeie- noroc în dragoste, fecunditate, graviditate.

SÂNGE- al tau- moarte apropiată, daune materiale, pierderi;- al


altcuiva- avere, vești, succes.

SÂNGERARE- fără oprire- căsătorie îndepărtată.

SÂRMĂ- gânduri negative.

SCAFANDRU – spaimă.

SCAIETE- trădare, lipsă de loialitate.

SCAME- neliniste.

SCANDAL- iei parte la un- necazuri, mulțime agitată, griji.

SCARA- mândrie, dispreț, supărare.

SCĂLDA(a)- în apa limpede de pârâu- depășești o perioadă


grea, noroc;- în lac liniștit- afaceri rentabile.

SCÂNDURĂ- nuntă.

SCÂNTEIE- început bun într-un proiect.

SCĂPA(a)- dintr-un loc rău- baftă, noroc.

SCĂRPINA(a te)- pe spinare- probleme la locul de muncă.

SCHELET- moștenire.

SCHI- primejdii.

SCHIMB- schimbare de atitudine.

SCHIOP- animal- întristare;- om- întâlnire neplăcută.


327
SCHIT- la care mergi- prietenie, voioșie.

SCOATE(a)- ceva de undeva- surpriză neplăcută, grijă;- o măsea


sau un dinte- moartea unui apropiat;- apă din fântână- iubire;-
amigdalele- pesimism, dezamăgire.

SCOICĂ- relație conjugală foarte bună.

SCORBURĂ- de brad- succes în afaceri.

SCORPION- te înțeapă- boală;- îl omori- complot descoperit;- în


patul tău- infidelitate, obstacole, pericol, trădare.

SCOROJIT- tavan- pierderi bănești.

SCRÂNTIND- un membru al corpului- boală cu dureri.

SCRIE(a)- o carte- pagubă, hoție, pierdere de timp, decepție,


teamă;- horoscopul- voință puternică;- poezii- dragoste;-
scrisoare- împăcare sentimentală.

SCRIN- deschis- taină împărtășită, secrete divulgate;- închis-


succes, bunăstare.

SCRIPETE- belșug în casă.

SCRISOARE- primești- probleme ce pot fi rezolvate, noroc,


timpuri fericite;- pierdută- noutăți;- nesemnată- necaz, iluzii.

SCROAFA- cu purcei- câștig mare;- fugind- ghinion;- în noroi-


noroc.

SCRUMBIE- viciu.

SCUFUNDA(a)- o barcă- pericol ascuns;- în apă- pierdere de


bani;- în nori- cheltuieli fără rost.
328
SCUIPAT- dispreț.

SCULA(a)- din somn- activitate intensă.

SCULPTURĂ- sedentarism.

SCUMP/Ă- dar- ambiții împlinite;- pietre găsind- căsătorie,


bogăție, invidie.

SCUND- esti- boală.

SCURT/Ă- călătorie- iritare;- cutremur- nervozitate;- pantalon-


situație ridicolă.

SCUT- bucurie inutilă.

SCUTECE- copii sănătoși.

SCUTURA(a)- fructe- scapi de griji;- măceșe- bani pierduți.

SCUZA(a)- stare impulsivă, dragoste cu năbădăi.

SEARA- sfârșit de acțiuni.

SEC- vin- excese.

SECARĂ- având- bucurii de la copii, oaspeți cu daruri, vești


bune, avantaj împotriva dușmanilor, noroc;- tăind- nenorocire.

SECAT/Ă- fântână, râu- necazuri, amărăciune.

SECERA(a)- holda- stire plăcută;- fân de pe câmp- probleme


financiare.

SECERĂ- pagubă.

329
SECERĂTOARE- combina- veselie.

SECRET/Ă- căsătorie, confuzie, nesiguranță, lipsa de umor,


nostalgie.

SECRETARA- dictând unei- prietenie de durată.

SECURE- poveri, muncă grea, răscoală, dezordine.

SEIF- hărțuială.

SEMĂNA(a)- dovleci- fericire, noroc;- mazare, fasole- obstacole


depăsite;- ogor- câștig neașteptat;- semințe- afaceri bune;-
varză- bani.

SEMAFOR- minciună, umilință.

SEMILUNĂ- călătorie periculoasă.

SEMINAR- trădare.

SEMINȚE- adunând- bunăstare, câștiguri, speranțe, creativitate,


afaceri, fecunditate sporită.

SEMNA(a)- acte- dificultăți, supărare;- o scrisoare, o


cerere -prosperitate.

SENIN- cer- prietenie de durată, fericire, liniște.

SENTIMENTALISME- intrigi.

SERĂ- de flori- dragoste împărtășită;- de legume- încurcături.

SERENADĂ- gelozie sentimentală.

SERINGA- boală, dispreț.


330
SERTAR- deschis- ți se vor restitui bani împrumutați cu mult
timp în urmă;- blocat- fire posomorâtă.

SERVITOR- cinstit- fermitate;- în livrea- bunăstare financiară.

SETE- îți este- eșecuri, boală, speranțe neîmplinite, durere,


întristare;- altcuiva, și și-o astâmpără- speranțe împlinite,
bucurie, viață frumoasă.

SEX- vezi cum cineva face- dorințe ascunse;- tu faci- dorințe


nesatisfăcute.

SFAT- dând- prietenie stricată;- bun- sunt necesare acțiuni


rapide.

SFÂNT- prevestire bună, fericire.

SFECLĂ- roșie- sănătate;- albă- prosperitate;- tăind- despărțire.

SFEȘNIC- luminând puternic- bucurii;- stins- griji.

SFOARĂ- în ghem- pagubă, veste tristă.

SFORĂI(a)- bărbat- aprecieri;- femeie- ambiții financiare.

SICRIU- dezamăgire.

SIFON- încurcături amoroase.

SIGILIU- autoritate, secrete bine păzite.

SILĂ- îți este- migrene.

SIMȚI(a)- o povară- noi prieteni.

SIMPATIE- schimbare bruscă în viața ta.


331
SINAGOGĂ- mărire, vești bune.

SINCERITATE- pentru bărbați- grijă;- pentru femei- muncă în


zadar.

SINGUR/Ă- copac- om important căzut din funcție;- mireasă-


sănătate șubredă.

SINUCIDERE- pesimism.

SIRENĂ- în apă- complot împotriva unei relații de dragoste;-


cântând- pasiune nefastă, autodistrugere.

SITĂ- ai o- duci o viață de risipă, căsătorie cu probleme mari, ți


se resping anumire cereri.

SLAB- animal- veste rea, lipsă de energie;- păsari- dificultăți;-


tu- ticăloșie, necaz.

SLĂNINĂ- având- beneficii frumoase;- mâncând- nefericire,


nenorocire.

SLAVI(a)- pe Dumnezeu- puternic simț al responsabilității


morale.

SLUGĂ- esti- câștig;- angajezi- bucurii;- mai multe- necaz, boală.

SLUJBĂ- demisie din- schimbări mari;- la biserică- noroc.

SMARALD- vezi foarte bine, vedere bună până la adânci


bătrâneți.

SMĂNTÂNĂ- sănătate bună.

SMOALĂ- topită- neînțelegeri, întristare, piedici.

332
SMOCHIN- afaceri profitabile, ai soț/soție delicat/ă.

SMOCHINE- uscate- pierderea averii;- văzând- afacere


profitabilă;- mâncând- fapte bune.

SMULGE(a)- ceva din pământ- secrete dezvăluite;- plante și


copaci- biruință împotriva dușmanului, destin favorabil.

SNOP/I- mulți- avere, câștig mare de bani;- legând unul-


bărbăție recunoscută.

SOACRA- te cerți cu ea- noi prieteni;- te înțelegi bine- bârfă și


certuri în familie.

SOARE- acoperit de nori- faci eforturi să devii bogat;- la apus-


supărare, tristețe;- ascuns după nori- teamă;- cade de pe cer-
război apropiat;- strălucitor- abundență, belșug, prosperitate,
sănătate, succes, libertate;- eclipsa de- război, pierderi;- îți intră
în casă- câștig;- întunecos- tristețe;- luminos după ploaie-
reputație nepătată;- neclar- viața îți este în pericol;- negură-
probleme cu ochii;- răsărind- bucurie în jurul tău;- roșu la
răsărit- deces;- vezi cum se întunecă- iubire a cărei intensitate
scade.

SOBĂ- fericire trecătoare, insatisfacții, trădare.

SOC- înflorit- dragoste fericită.

SOLDAT- neodihnă, nenorocire, cutremur.

SOLZI- de pește, bucurie, belșug.

SOMN- pește- propunere tentantă;- dormi- trebuie să începi o


activitate nouă.

333
SONDA- de petrol- bogăție.

SONERIE- veste bună.

SORĂ- fericire, viață lungă, câștiguri financiare, prosperitate.

SORCOVA- viață lungă, carieră strălucită.

SOS- vei primi o scrisoare;- iute- decepție și trădare.

SOȚ- împăcare cu- situație complicată;- având mustață- certuri


conjugale;- plecat- încurcături;- trădezi- suspiciune nefondată.

SOȚIE- împăcare cu- situație complicată;- ți-o visezi- certuri din


gelozie;- plecată- neînțelegeri;- o trădezi- porniri violente.

SPADĂ- în teacă- succes, putere, ascensiune;- tăind- agresiune,


pericol ascuns.

SPANAC- putere, sănătate, invidie.

SPARGE(a)- vase- bunăstare materială;- cristaluri- discordie;-


lacăt- zgârcenie;- o oglindă- nenorocire;- un urcior- sărăcie,
moarte.

SPĂLA(a)- în apă limpede- prietenii sincere;- cu săpun fața,


podeaua, tigaia- revoltă, căi necinstite, povară sufletească,
tristețe, secrete sexuale;- lenjeria intimă în lighean, pe corp, pe
maine, pe picioare în mare- fapte deosebite, prieten drept și
cinstit, iubire secretă, siguranță financiară, sănătate, succes și
profit.

SPÂNZURA(a)- tu ești- bogăție, onoruri;- altcineva- mizerie,


tristețe, necaz, lipsă de bani.

334
SPERIETOARE- de păsări- te vei înșela cu privire la un prieten.

SPIC/E- de cereale- belșug, onoare, noroc, succes, mulțumire,


fidelitate, prosperitate, reputație bună, cinste onoare;- a
secera- invidioși și secreți, încearcă să te prigonească, pizmă.

SPERIA(a te)- trebuie să aperi interesele cuiva.

SPIN- amenințare, pericol, dificultăți, obstacole, suferință


psihică, necazuri, primejdie, vecini răi, nenorocire.

SPINARE- ruptă- veste de moarte.

SPITAL- gol- boală;- obisnuit- melancolie, deprimare;- te


operezi în- generozitate și grijă;- plin de pacienți- sănătate
bună;- vezi un- necaz, sărăcie, îmbolnăvire.

SPIȚER- noroc.

SPORT/IV- concurs- efortul nu justifică munca;- campion-


entuziasm de scurtă durată.

SPOVEDANIE- suspiciune.

SPRÂNCENE- dese și mari- fericire, dragoste, veselie, bucurie,


desfătare;- mici și negre- noroc, bucurie mare.

SPUMĂ- sentimente nesigure, nestatornicie în dragoste.

STA(a)- la umbra unui stejar- sănătate, prosperitate;- culcat în


livadă- fericire, viață liniștită, boală trecătoare.

STAFIDE- mâncând- vecini răi.

STAREȚĂ- singurătate, văduvie.

335
STATUIE- admirând- prețuire, respect, dorință de iubire;-
prăbușită- dorințe irealizabile.

STAUL- întristare.

STÂLP- căzut- nenorocire mare.

STÂNĂ- cu poarta deschisă- certuri între prieteni;- cu poata


închisă- lipsă de încrede, suspiciune.

STÂNCĂ- capră pe- avere;- cobori de pe- afacere fără viitor;-


prăbușindu-se- pierderea unui prieten sau a unei rude;- mare-
muncă fără spor.

STEA- căzând- accidentul unei persoane apropiate;- cer plin cu


stele- melancolie, nostalgie;- întunecată- bârfă întristare;-
clară- noroc;- sclipitoare- noroc în dragoste.

STEAG- aruncând- nenorocire apropiată;- căzând- dușmanii


stau la pândă;- fluturand- primejdie înlăturată;- purtând- vei
ajunge într-un rând înalt.

STAJAR- doborât în furtună- certuri conjugale;- desfrunzit-


pierderea averii;- mare- belșug, noroc, voință puternică;-
pădure de- rău depășit;- plin cu ghindă- schimbare importantă
în bine;- te urci în – ambiție;- tăiat- dușmănie.

STEMĂ- zădărnicie.

STICLĂ- astupând- faci economii;- cu apă- fidelitate;- cu lapte-


te bucuri de viață;- plină- cumpătare, prosperitate;- goală
primind- acorzi un împrumut;- spărgând- nenorocire.

STICLETE- primești daruri.

336
STILOU- de argint- pesimism;- de aur- spirit combativ;- cu
pompă- veste importantă.

STINS/Ă- cărbuni- moarte;- cuptor- ceartă;- far- obstacole;- foc-


te poti aștepta la probleme;- lampă- ceartă în familie;-
lumânarea din mâna ta- naștere;- lumina- neplăceri;

STOFĂ- albă- gânduri rele;- neagră- controverse;- bună-


mulțumiri;- subțire- câștiguri bănesti.

STOC- de fân- afaceri bănești.

STOL- de lăcuste- risc;- de păsări- călătorie;- de păsări mici-


profit.

STOMAC- de bărbat- lene;- de femeie- deții secrete;- al tău-


sănătate.

STRADA- fluieri pe- relaxare;- soldat pe- slujbă bună;- urinezi


pe- regret tardiv pentru o faptă rea;- colt de- bârfă.

STRANĂ- odihnă.

STRĂIN- întalnești- greutăți mari;- vezi- pagubă.

STRĂBATE(a)- un tunel- zile fericite.

STRĂINĂ(țară)- călătorie în- câstig;- limbă- înțelegere cu o


persoană în vârstă;- limba…vorbind- lipsă de comunicare.

STRÂNGE(a)- obiecte- ești abandonat de persoana iubită;- tu


ciuperci- noroc de bani.

STRĂLUCITOR- aur- risipă;- obiect- pierderea unui prieten;- alt


metal- pagubă materială.
337
STRÂMTE- haine- faci datorii.

STREAȘINĂ- protecție.

STRICAT/Ă- carne- boală;- ciupercă- neplăceri;- dinte-


dificultăți;- discordie- tristețe;- pâine- oameni fățarnici;- pat-
nefericire.

STRIGA(a)- nu poți- sărăcie, pagubă.

STRIGOI- pericol de îmbolnăvire.

STRECURĂTOARE- așteptare în zadar.

STROPI(a)- cu apă sfințită- dușmani înlăturați.

STRUGURI- albi- sănătate, prosperitate, proiecte ambițioase;-


ai- bucurii;- acri mâncând- lacomie, lacrimi, dezbinare,
amărăciune;- copți- bucurie;- ciorchine- abundență;- culegi și
sunt dulci- fericire, întâlnire neașteptată;- mulți- bârfă;- îi vezi
în vie- te vei lupta cu mari greutăți.

STRUNG- vecini nepoliticoși, osteneală.

STRUȚ- frumos- falsitate, parșivenie;- prinzi un- promovare la


serviciu.

STUF- discordie, fățărnicie, ceartă.

STUP- creșterea substanțială a veniturilor.

SUBMARIN- necazuri.

SUBTERAN- teamă, moarte, faliment.

SUC – de mere- ești mândru și orgolios.


338
SUCCESIUNE- bani, surpriză plăcută, călătorie.

SUDOARE- greutăți, boală grea.

SUFERI(a)- lipsuri- noroc.

SUGE(a)- pierderi, sănătate precară.

SUFOCARE- boală gravă.

SUFRAGERIE- sărăcie.

SULIȚĂ- veste bună.

SUNA(a)- cineva la ușa- femeie bârfitoare;- tu suni- ai nevoie de


dragoste și înțelegere.

SUNET- de flaut- nașterea unui copil;- de trâmbiță- veste


importantă;- de clopot- întâlnire cu un dușman;- plăcut – viață
lungă.

SUPĂ- de cartofi- sănătate;- de legume- probleme în familie;-


de zarzavat- câștig;- gătind și gustând- profit;- deasă- bogăție;-
mănânci- sănătate;- sărată- necazuri.

SUPĂRARE- lacrimi de- situație financiară bună, succes în


dragoste.

SURD- ești- boală, veste neplăcută;- altul- împliniri;- vorbești cu


un- vești care te deprimă.

SURPA(a)- o biserica- moarte;- pământul- nenorocire;- ești


surprins undeva- decepție, trădare;- vezi- pierdere mare,
nenorocire.

339
SURTUC- bărbătesc- atenție la alegerea prietenilor;- femeiesc-
avere, companie plăcută.

SUSPIN- îmbolnăvire.

SUTĂ- număr ce prevestește fericirea.

SUTIEN- alb- mulțumire;- mare- dificultăți;- mic –agresivitate;-


nou- întâlnire plăcută;- vechi – idei ciudate dar originale.

340
Ş

ȘA- minciuni, planuri prost găndite, scandal.

ȘACAL- ești urmărit de dușmani.

ȘAH- jucând- avansare, planuri frumoase;- pierzând- succes în


viața personală;- piesa de- singurătate, nefericire, umilință.

ȘAL- protecție.

ȘALVARI- avertisment bun, faliment.

ȘAMPANIE- bei- optimism, entuziasm;- altcineva bea-


dezamăgire, amărăciune.

ȘANTAJ- instabilitate financiară, vanitate și ambiție.

ȘANTIER- speranțe înșelate.

ȘANȚ- cazi în- piedici mari;- sapi un- ai nevoie de o întamplare


nouă;- sari peste- înșelătorie, cursă;- visezi- suferință.

ȘAPCĂ- neîncredere, stări sufletești chinuitoare, invidie, piedici,


cârcoteli, batjocură, iarnă grea.

ȘARPE- îl vezi- trădare, situație compromițătoare, neplăceri,


femei viclene, amăgire, necazuri, tentații, păcate, greșeli,
dușmani, defăimare, înșelăciune, ură;- fugind- vijelie, furtună;-
în iarbă- noroc în dragoste;- având- fericire;- de casă- suferință
în dragoste;- calci pe un- prieten credincios.

ȘAPTE- număr norocos.


341
ȘCOALĂ- aflându-te în ea;- scandal, bătaie, ceartă;- cu mulți
elevi- griji;- primără- este nevoie să-ți îmbunătățești
comportamentul;- văzând- după o perioadă de noroc se
instalează nenorocirea;- veche- situație tensionată.

ȘEMINEU- liniște familială, căldură sufletească.

ȘERVET- nefericire provocată de tine.

ȘEVALET- pagubă.

ȘIFONAT/Ă- haină- probleme la serviciu;- teanc de hârtii- câștig


financiar neînsemnat.

ȘIFONIER- amărăciune, supărări.

ȘINDRILĂ- noroc.

ȘIRAG- de perle- lacrimi de bucurie;- pus la gât- situație


instabilă;- rupt- dezmembrare, moarte.

ȘOARECE- alb- căsătorie;- fugind- insomnie;- în capcană-


izbândă;- jucându-se- pețitori, graviditate;- mulți- foamete;-
omorând- scapi de musafiri nepoftiți;- prinzi- câștig la jocuri de
noroc, dobândă;- văzând- dușman ascuns, subaltern hoț;-
negrii- rudă hoață, care te fură tot timpul.

ȘOBOLAN- mare- petrecere;- mulți- erotism scârbos;- văzând-


incertitudine.

ȘOIM- victorie, supremație, schimbări radicale în bine, succes,


necazuri depășite.

ȘOPÂRLĂ- înțelepciune, dar și dușmani care te pândesc.

342
ȘORȚ- alb- izbândă;- curat- fericire;- murdar- trădare;- negru-
pericol;- rupt- ticăloșie;- spălând repede- începutul unei povești
de dragoste foarte frumoase;- frumos- câștig la loterie.

ȘOȘONI- belșug.

ȘTAMPILĂ- secret descoperit;- ai- vei redacta acte.

ȘTERGE(a)- praful de pe ceva- vitalitate interioară, putere de


muncă, minte limpede.

ȘTIUCĂ- mâncând- primejdie de moarte;- pescuind- osteneală;-


tâșnind din apă- furtună;- pregătind și pusă pe masă- căsătorie
din dragoste.

ȘUBĂ- indispoziție.

ȘUBRED/Ă- locuință, turn- boală.

ȘUNCĂ- dacă mănânci vei avea mulți copii;- păstrând- vei da


de necaz.

ȘURUBELNIȚĂ- piedici depășite.

343
T

TABAC- fumând- protecție;- tragând pe nas- apărător în


primejdie;- vezi- vei provoca un scandal.

TABACHERĂ- de argint- ești o persoană imprevizibilă;- de aur-


chiverniseală;- goală- ești o persoană dificilă;- plină- prieteni
devotați;- nu o găsești- singurătate.

TABĂRĂ- răsplată.

TABLĂ- de școală- multă muncă, datorii.

TABLOU- cumpărând- căsătorie;- distrugând- nenorocire;-


luând din perete- nerecunoștință;- primind- necazuri;- trist-
fantezie;- văzând- bucurie;- visezi- te copleșesc amintirile.

TACÂMURI- abundență, fertilitate, sărbătoare în familie.

TALENT- a te făli cu- pierdere bănească.

TALPĂ- durere în- timiditate, lipsă de încredere;- mâncărime în-


dorința de a călători.

TANC- vei suferi un accident.

TAPET- bunăstare.

TAPISERIE- cheltuieli pe distracții.

TARTĂ- de ciocolată- oboseală;- cu fructe- mici câștiguri;- cu


cremă- vești plăcute.

345
TATĂ- sever- discuții neplăcute;- voios- protecție;- vorbești cu
el deși e mort- satisfacție;- murind- rang înalt, poziție socială;- îl
neglijezi- compromitere;- omagiu pentru- primești sfat bun;-
vezi- mizerii, moarte.

TATUAJ- falsitate, dușmanii te urăsc, invidie.

TAUR- alergând- supărare, personaj neinteresant, neîmpliniri,


afaceri proaste, dificultăți, bârfă;- negru- moarte;- zburdalnic-
moarte prin accident;- mulți- bucurii, dragoste nesăbuită.

TAVAN- alb- romantism;- luminat- situație financiară bună;-


colorat- hărnicie;- ruinat- poziție socială comprimisă.

TAXI- schimbare în viață, propuneri avantajoase.

TĂBĂCITĂ- piele- nefericire, tristețe.

TĂCEA(a)- cocoșul- ai rivali în dragoste, neplăceri.

TĂIA(a)- cineva s-a tăiat- succes în carieră;- o aripă de gâscă-


bucurie mare;- un copac- probleme financiare;- gâscă-
moștenire în curând;- hartie- infidelitate;- lemne- funeralii;-
limba- impotență sexuală;- pădure- bani mulți;- pâine- adulter;-
părul- griji, pericole;- ramuri- deces;- stejar- dușmănie;- ață-
pierderea unui prieten;- la genunchi- călătorie.

TĂMÂIE- speranțe împlinite, idealuri care vor prinde viață,


dragoste și bunăstare, fapte bune.

TĂVĂLI(a)- pătimire- te lupți cu greutăți și vei izbuti.

TÂLHAR- încurcături, vrajbă, bănuieli confirmate.

TÂMPLAR- vești bune, întâmplări duse la bun sfârșit, sfaturi


utile.
346
TÂNĂR- ești- rușine;- de sex opus- prietenie, realizări, dorințe
sexuale;- întâlnești- acela este un mare vrășmaș;- partener de
viață mai- stres, dificultăți, dușmani mulți.

TÂNĂRĂ- călugăriță- dorințe neîmplinite;- femeie- vei fi


ponegrit de dușmani.

TÂRG- oameni la- clevetiri, vorbe rele.

TÂRGUIND- moștenire.

TÂRLĂ- de oi- belșug mare.

TÂRNĂCOP- beneficii frumoase, câștiguri importante.

TEACĂ – cu pumnal- pierdere de bani;- fără sabie- zile liniștite;-


goală- ascensiune.

TEAMĂ- frământări spirituale, nefericire.

TEASC- dobândă, câștig.

TEATRU- schimbare în viață, dorințe împlinite, necazuri


depășite, schimbări în familie în bine, zile senine, succes
garantat.

TEI- înflorit- noroc, sănătate;- mare- prietenie și fidelitate;-


rupt- atacuri dușmănoase;- trăsnit- vei fi doborât de dușmani.

TEJGHEA- de măcelarie- calomnii, dispreț, prestigiu prejudiciat.

TELEFON- vești bune, relații amoroase, temeri sentimentale,


divergențe cu partenerul de viață.

TELEGRAF- scrisoare.

347
TELESCOP- succes.

TELEVIZOR- compromitere, relație periculoasă, nefericire, griji


mari, greșeli.

TELEGRAMĂ- lene și apatie.

TEMNIȚĂ- taină aducătoare de nenoriciri.

TEMPLU- dificultăți urmate de bucurii.

TENCUIALĂ- obstacole depășite, protecție, schimbări favorabile.

TENIS- jucând- excursie.

TEREN- desfundat- neajunsuri.

TERMOMETRU- succes profesional, precauție, evenimente


schimbătoare.

TERMOS- boală.

TESTAMENT- făcând- viață lungă;- rupt- moștenire apropiată,


viață frumoasă.

TEXT- reproduci un- probleme profesionale.

TEZAUR- lăcomie.

TIC- anturaj plăcut.

TICHIE- purtând- lipsă de modestie.

TIGAIE- pierderi, cheltuieli, risipă, revolte interioare.

TIGRU- adormit- vei fi avansat;- agitat- atentat la viața ta;-


atacat de- pericol, nenorocire, pierderi;- furios- bestialitate;- în

348
cuscă- vei fi promovat;- omorând- izbândă;- vânând- dușman
de temut.

TIMONĂ- trai bun, călătorie.

TIMP- frumos- bucurie.

TINEREȚE- ambiții mari.

TIPOGRAFIE- dorința de a învinge, ceartă pentru moștenire.

TIRBUȘON- chef ce se termină prost.

TOACĂ- bătând- te afli într-o situație rușinoasă;

TOALETĂ- te afli în- stimă publică;- hârtie de- noroc.

TOAMNA- framântări spirituale.

TOARCE(a)- alergătură, trudă, greutate.

TOBĂ- bătând- griji de toate felurile.

TOBOȘAR- vei fi disprețuit.

TOC- cu penița de aur- timiditate și pesimism;- de fereastra-


piedici într-o avansare.

TOCĂTOR- greutăți depășite, perseverență în afaceri.

TOIAG- sprijin divin, putere mare.

TOLBĂ- cu scrisori- slujbă nouă.

TOPI(a)- argint și aur- dificultăți financiare, tristețe,


neînțelegeri.

349
TOPOGAN- supărare, tristețe.

TOPOR- dezordine, neplăceri, semn rău.

TORCÂND- viață lungă, sănătate.

TOREADOR- pericol de accidente.

TORENT- mari pericole, adversitate.

TORPILĂ- pericol de înec.

TORS- caier de- ceartă cu cineva;- de lână- afaceri bune.

TORT- perioadă de sărăcie;- visând- bogăție.

TORȚĂ- botez în familie, fericire.

TRACTOR- dragoste fără dificultăți, afaceri bune.

TRAGE(a)- o caruță- enigmă ce trebuie clarificată;- un vagon-


privațiuni, nevoie de libertate.

TRANDAFIR- alb- căsnicie fericită, daruri, inocență, puritate;-


albastru- iubire imposibilă;- aduni- ajutor profitabil;- admiri-
teama de intimitate;- auriu- realizare;- culegând- noi relații
sentimentale;- ofer galbeni- dragoste mare și aprinsă;- te-nțepi
în- pierdere de bani;- mirosind- trai liniștit, fericire, sănătate,
succes;- primești- iubești și ești iubit;- roșu- dragoste pasională
și aprinsă;- rupând- căsătorie apropiată;- ofilit- dragoste
pierdută;- cu mulți spini- piedici în dragoste.

TRAVERSA- o corabie pe mare- personalitate dificilă și


introvertită;- cu barca- stimă;- o strada- barieră-;- inot-
speranțe ce se vor realiza.
350
TRAVESTIRE- falsitate, înșelăciune.

TRAI- a trăi cu cineva- pretenții exagerate ale partenerului;- în


aceeași casă- decepție în dragoste;- în lux- greutăți și pierderi
materiale.

TRĂSURĂ- acoperită- fericire;- călătorind cu- prigonire,


călătorie lungă și anevoioasă;- cu doi cai- celebritate;-
frumoasă- bunăstare;- văzând- prosperitate, bunăstare.

TRĂSNET- comportament dificil, boală grea, eliberare de rele,


nenorocire.

TRÂMBIȚĂ- semn bun, tulburări.

TRÂNTI(a)- ușa- bârfe legate de viața ta intimă.

TRECE(a)- un examen- disciplină- prin labirint- suferințe


trupești și sufletești;- prin mlaștină- zile amare;- un test- idei
inovatoare.

TREIERA(a)- grâu- sănătate bună.

TREI- cifra- simbolul afacerilor bune.

TREMURA(a)- de frică- ajutor din partea unei persoane


importante;- de frig- descoperire interesantă la serviciu;- de
furie- viața sentimentală trece prin perioade dificile.

TREN- călătorie, veste de plecare, criză sentimentală,


perspective bune, relație profesională importantă.

TREPTE- cobori- dificultăți sentimentale;- cazi- eșec financiar;-


urcând- succes major la slujbă.

351
TRESTIE- nefericire între amici.

TRIB- neîncredere, iritare, dezvăluiri, trăiri sufletești intense, în


curând noroc și succes în dragoste.

TRIBUNAL- proces.

TRIFOI- avere, câștig financiar, noroc, belșug, sfaturi bune,


bogăție.

TRIMITE(a)- o telegramă- echilibru emotional.

TRIST/Ă- fantezie pentru schimbarea situației actuale, speranță.

TROIȚĂ- boală.

TROLEIBUZ- insucces.

TROMPĂ- de elefant- ascensiune pe scara socială.

TROMPETĂ- auzind- declarație de dragoste făcută public;-


sunând- vei obține o slujbă nouă.

TRON- regal- rang înalt, calm, încredere, depășirea unei situații


complicate;- stând pe – avere;- te visezi pe- situație materială
solidă.

TROTUAR- ghinion.

TRUNCHI- de lemn- bunăstare.

TRUP- de bărbat- curaj, forță;- de femeie- bârfă;- gol-


îmbolnăvire;- gol de bărbat- suspiciune, gelozie;- gol de femeie-
sexualitate exagerată;- gol și se vede foarte clar- abandonare,
impotența sexuală, rușine;- spălând- câștig;- al tau gol- sărăcie.

352
TUFIȘ- piedici, schimbare, îmbolnăvire, primejdie, nervozitate
accentuată.

TULBURE- apa- boală gravă, moarte, supărare, lipsuri, sărăcie.

TUN- griji multe, proiecte riscante, relații trecătoare.

TUNDE(a)- un om- pierderea reputație, moarte;- pe tine te-


pierdere inevitabilă;- iarba- pericol;- oi- nefericire;- gazonul-
sănătate.

TUNEL- lung și întunecat- nesiguranță, nostalgii, frământăari;-


luminat- lipsă de încredere în cei din jur.

TUNET- însoțit de fulgere- pagubă primejdie, necaz, boală.

TURBAN- alb- fericire, mulțumire, vești bune;- porți- dureri


mari de cap.

TURBAT- câine- satisfacție.

TURLĂ- de biserică- ascensiune profesională.

TURMĂ- având- bogăție, căsnicie bună, promisiuni de avere.


TURN- văzând- succes;- urcând în- realizarea proiectelor.

TURTUREA- dragoste reciprocă, fidelitate, căldură sufletească,


noroc, câștiguri neașteptate, fericire și belșug.

TUȘI(a)- ești împovărat de probleme.

TUTUN- plăcere efemeră, nefericire în dragoste.

353
Ţ

ȚAMBAL- primejdie.

ȚAP- având- vei descoperi un dușman;- cumpărând- dragoste


dezonorantă, încăpățânare, desfrâu;- fugind- bucurii în casă;-
sărind- ești capabil de multe nebunii.

ȚARA- în care te-ai născut- scapi de răutăți;- străină- semn


bun;- văzând drapelul- putere.

ȚARC- de oi- ești în pericol de a fi trădat dar te bucuri de o mare


protecție.

ȚĂRAN- lucrând- viață lipsită de griji, moștenire neașteptată,


succes, investiții, reușite.

ȚĂRÂNĂ- veste așteptată.

ȚĂRM- inerție, lene, ieșire furibundă, dorința de lux, dificultăți,


singurătate.

ȚÂNȚAR- bâzâind- bârfă, pagubă, dușmănie.

ȚELINĂ- infidelitate conjugală;- mâncând- bucurie.

ȚESALĂ –pentru cal- pețitori;- ai- migrene.

ȚESE(a)- ciorapi- plăcere trecătoare;- pânză de păianjen- bârfă,


procese, piedici, înșelatorie.

ȚESĂTURĂ- de mătase naturală- iubire egoistă, narcisism;-


cantitate mare- fertilitate, prosperitate, belșug.
355
ȚESTOASĂ- sănătate, viață lungă, prosperitate.

ȚIGAN- cântând- prieteni fățarnici;- la vioară- nostalgie;-


ghicindu-ți- speranțe zadarnice;- șatră de- temeri nejustificate;-
vorbind cu un- pierderi de bani;- o țigancă îți prezice viitorul-
satisfacții în viața actuală.

ȚIGARA- pierdere de vreme, întâlnire cu persoana iubită;- în


pachet- negocieri;- muc de- lipsuri;- stivind- bogăție; -văzând-
sănătate;- visând ca stai la o – bârfitori mulți.

ȚIGLE- afaceri bune, câștiguri.

ȚINE(a)- buchet de flori- teamă de bătrânețe;- evanghelia în


mână- cinste;- foarfecele- calomnii;- un iepure- boală;- o
maimuță- dragoste nouă;- nuci- zile grele;- pește- prejudicii.

ȚINTĂ- tragi cu gloanțe la- nu disimulezi.

ȚIPAR- mănânci- boală vindecată, plăcere;- prinzi un- viclenie,


suferință, necazuri, dezamăgire în dragoste.

ȚURȚURE- de gheață- dificultăți trecătoare.

356
U

UCIDE(a)- animale- neplăceri;- un om- viață îndelungată;- pe


tine te- viață lungă;- un uriaș- înlăturarea prejudecăților;-
vipera- dușman răpus.

UCIGAȘ- ajutor neașteptat de la o persoană pe care ai


subestimat-o.

UD- de ploaie- noroc.

UDA(a)- flori- bucurie;- grădina de legume- câștiguri bănești,


neașteptate;- plante- iubire, devotament.

UITA(a)- bagajul- nesiguranță;- la cineva- șanse noi;- în oglindă-


căsătorie imediată.

ULCER- grijă, necaz, fire impulsivă.

ULCIOR- beție, sărăcie;- spart- moarte, mizerie; - bei din el- trai
bun.

ULEI- gătești cu- prosperitate;- murdar- înșelăciune;- vegetal-


bucurie.

ULIU- omorând- vei scăpa de dușmani;- văzându-l- hoț.

ULM- ceartă, pierderi de bani, dușmănie.

UMĂR- slăbănog, boală;- larg- sănătate, succes.

UMBLA(a)- beat- boală ce te amenință;- desculț- sărăcie,


mizerie;- în cămașă- onoare pierdută;- în haine albe-
357
înțelepciune;- liniștit- noroc;- pe câmp- vești;- prin mărăcini-
dușmani primejdioși;- pe drum drept- câștig, eliberare de griji;-
pe pajiște- înmormântare;- rătăcind- neplăceri.

UMBRĂ- avand- protecție;- de femeie- câștig bun;- de om-


noroc;- mare- avuție;- a ta- drum nehotărât;- a soției- reușită.

UMBRELĂ- protecție- câștiguri în curând, beneficiu bănesc,


întâlniri plăcute, succes meritat, protecție.

UMED/Ă- cărbuni- îngrijorare;- fân- necazuri;- peșteră-pericol.

UMFLAT- brațul- discuții despre o succesiune;- genunchiul-


afacere financiară în pericol;- curcanul în pene- scapi de
necazuri prin efort susținut;- ochii- boală.

UMFLĂTURĂ- grija pentru o moștenire.

UMIDITATE- pe pereți- îngrijorare pentru familie.

UMILIT- simțindu-te- veste proastă.

UMPLU/A- un vas cu apă- perspective frumoase;- ciocolată-


plăceri satisfăcute.

UNCHI- omorând- moștenire.

UNDIȚĂ- ai o- atenție la dușmani, vei face lucruri bune;- veche-


oameni vicleni.

UNELTE- de câmp- căsătorie fericită;- lucrând cu ele- noroc.

UNGHIE- crescută- speranțe neîmplinite;- o rupi cu dinții-


osteneală;- taiată- ceartă;- smulsă- necazuri, durere, pierdere,
rănire
358
UNIFORMĂ- având- veste confuză;- de soldat- relații bune cu
cei din jur;- purtand- glorie, celebritate.

UNIVERSITATE- ai absolvit o- treci prin schimbări importante la


serviciu;- examen la- ești inventiv și ai o voință puternică.

UNSOARE- cumperi- ți se va repara o pierdere suferită.

UNT- bătând- nașterea unui copil;- având- confort, beneficiu


frumos, oaspeți interesanți;- vezi- îngrijorare, inspiri milă.

UNTURĂ- noroc în dragoste, beneficiu.

UNU- număr- simbolizează societatea.

URĂ- simți pentru cineva- bună înțelegere cu toată lumea.

URAGAN- văzând- cel mai rău semn din vise;- aștepți- primul
pas greșit va fi un dezastru.

URĂRI- trai bun.

URÂT/Ă- cârpă- temeri, nesiguranță;- fată- alegere proastă;-


faţă- grijă mare;- peisaj- dezamăgiri sentimentale.

URCA(a)- reușești să urci- progres, onoruri, acțiune reușită,


contacte cu oameni, întâlniri plăcute, binecuvântare cu profit
material, ascensiune profesională, triumf, cinste, optimism,
promovare excepțională;- nu reușești- grijă în afaceri, supărare,
zădărnicie, oboseală.

URECHE- de animal- ești vrednic;- de om- dezamăgire;- de


căciulă- temeri în legătură cu apetitul sexual;- acoperite cu
palmele- apetit sexual excesiv de care ne rușinăm, dependent

359
de altă persoană;- înfundate- ți se încredințează secrete;- tragi
de- ești ignorat;- vezi la altul- bârfe pe seama ta.

URIAȘ- pericol, dificultăți, invidie, eșec.

URINĂ(a)- copil- te vei certa cu partenerul de viață;- pe


pământ- dificultăți;- pe strada- regrete tardive pentru o faptă
rea pe care ai făcut-o;- în pat- bani mulți.

URLET- pericol, doliu, surpriză neplăcută, nenorocire, moarte,


dușmani, pierzi o importantă sumă de bani, ești sfâșiat de
inamici.

URARE- decizie pripită.

URNĂ- cu cenușă- entuziasm;- de lemn- prosperitate;- goală-


căsătorie.

URS- adversar periculos, dușman bogat, rival vechi, ceartă cu


prieteni, precauție, pasiuni brutale, inamici plini de cruzime,
dușmanii te urmăresc, ponegrire, calomnie, bârfă, siluirea
voinței tale.

URSOAICĂ- cu pui- dorințe de afecțiune.

URZICA- tristețe și pesimism;- pentru îndragostiți- trădare.

USCAT/Ă- arbore- nefericire, pierderi, pagubă;- ciupercă-


obstacol;- caisul- deziluzii;- fasole- boală;- floare- obstacol și
boală;- frunza- dificultăți;- grădină- secetă;- altă plantă-
dificultăți trecătoare;- sămânță- relații puternice și sigure;-
trifoi- oboseală și slăbiciune.

360
USTUROI- alb- găsești un obiect pierdut de mult;- mâncând-
ceartă;- mirosind- vei face un lucru neobișnuit;- visând- grijă
mare;- usturime- boală grea.

UȘĂ- scârțâit de- pagubă, certuri, neîmpliniri;- bătaie în- veste


neașteptată;- a casei arzând- moare un cunoscut;- deschisă-
oaspeți;- în flăcări- moarte;- căzută- pagubă;- închisă- îți
dezamăgești partenerul;- cineva sună la ușa ta- femeie
bârfitoare;- oblon la- câștig;- stricată- soția este bolnavă;-
trântită- bârfe legate de viața ta intimă.

UȘOARĂ- zăpadă- comportament capricios.

USOR- de rezolvat o enigmă- greșelile trebuiesc îndepărtate;- a


naște- grad de rezistență la durere foarte ridicat.

URZICĂ- ești lovit cu o- prosperitate;- strângând- fapte


necugetate, trădare.

361
V

VACANȚĂ- înlăturarea unor erori și imprudențe, liniște.


VACĂ/I- având- trai liniștit;- a mulge- sănătate, bogăție, avere;-
hrănind- noroc;- dând lapte- mulțumire, răbdare, fertilitate,
bunăstare, generozitate;- frumoasă- fericire;- gestantă- naștere
în familie;- grasă- asocieri profitabile;- în grajd- armonie și
bogăție;- slabă- lipsuri;- păscând- certuri;- mugind- moartea ta;-
multe- câștig, belșug.
VAGABOND- ajuți un- decizii importante;- privind un- lipsa de
inițiative;- tu ești- dificultăți rezolvate foarte greu;- trist-
faliment, viitor nesigur.
VAGON- proprietate;- de locomotive- vrei mai multă libertate;-
frumos- călătorie scurtă.
VALET- se comit erori.
VALE- adâncă- neliniște și griji;- frumoasă- creație, progres
material.
VERDE- fericire.
VALIZĂ- călătorie, fugă de responsabilitate, trudă, spirit de
aventură, frustrări, dinamism, îndoială, oboseală.
VALS- dansănd- primești o declarație de dragoste.
VALURI- doborât de- neînțelegeri în familie;- duși de –
indiferență în viață;- pe mare- impulsuri neastâmpărate;- mici-
suferință în dragoste, abandon;- te împotrivești- voință
puternică;- văzând- pagubă.
363
VAMA- control în- căsătorie, schimbare importantă, dar și
supărare și necazuri.

VAMPIR- întâlnire neplăcută, dorințe și pasiune de nestăvilit,


întâmplări neplăcute.

VANILIE- înghețată de- iluzii.

VAPOR- accident de- eșec în afaceri;- călătorind cu- noutăți


interesante;- coș de- orizonturi noi;- cu pasageri- certuri în
familie;- de razboi- nereușită; -în voia valurilor- primejdie;- la
bordul unui- bogăție;- pe mare- vești;- sosind în port- se
încheie o etapa din viața ta;- văzut de departe- schimbare
importantă și pozitivă a situației în care te afli.

VAR- schimb de locuințe.

VARĂ- bunăstare, viitor plin de realizări.

VARZĂ- albă- bogăție;- acră- bucurie;- mâncând- plictiseală;-


cultivând- bani;- roșie- dragoste împărtășită;- multă- neplăceri.

VAS- aducând cu apă- pierdere de bunuri;- de argint sau de


aur- înălțare în rang;- de flori- bucurie;- de lut- avere;- de
metal- călătorie norocoasă;- gol- dificultăți;- plin- belșug;- în
care sădești flori- noroc și câștiguri;- îl umpli cu ceva- companie
plăcută.

VATĂ- cu sânge- intervenție chirurgicală, vești importante de la


slujbă, pericol mare.

VATRĂ- de cuptor- câștig.

VAZĂ- cu flori- ești iubit de prieteni, situație materială bună;-


din marmură- îți asumi riscuri, șanse mari în viața
sentimentală;- de porțelan- noroc;- spartă- necaz, pierdere.
364
VĂCAR- obiceiuri urâte.

VĂDUV/Ă- fiind- dorințe îndeplinite, veselie, viață liniștită;- în


doliu- tristețe; -văzând un/o- căsătorie.

VĂMUIT- situație extrem de dificilă.

VÂRF- de deal suind- depășirea necazurilor.

VĂRSA(a)- apă caldă- griji legate de sănătate;- apă rece-


comportament infantil;- ciorbă- căsătorie bogată;- sare- ceartă;-
vin- înșelăciune.

VĂRSAT- de vânt- câștig în bani, noroc în dragoste.

VĂZÂND- alune- secetă, mizerie;- fratele- viață fără plăcere;- o


piață pustie- pierderi materiale.

VÂNA(a)- un lup- pericol apropiat.

VÂNAT- de caprioară- prizonierat, sechestrare;- împușcat-


investire în funcție;- mâncând- te așteaptă o viață lungă și
liniștită.

VÂNĂTAIE- pe corp- necazuri.

VÂNĂTOARE- câine de- prieten credincios;- de căprioare- intrigi


cu cineva iubit;- de iepuri- necazuri;- de fazani- success, viitor
frumos, onoruri;- de vulpi- lipsa de încredere în partener;-
pradă de- dezonoare;- vânător- dușmani mulți și activi,
prizonier, tristețe.

VÂNT- bate împotriva ta- probleme în familie;- adiere plăcută-


poziție socială bună;- briză ușoară- evoluție lentă în viața
economică;- de furtună- nenorocire;- dulce- fericire;- moară
365
de- proiect cu succes;- puternic- pericol, întristare, necaz;-
rafală- ezitare, discuții, negocieri cu final nesigur;- tare-
răufăcători.

VÂNZARE- pierdere de bani.

VÂNZÂND- arme- tentații periculoase;- obiecte personale- mici


pierderi;- cereale- noroc;- pietre prețioase- ești impulsiv.

VÂNZĂTOR- succes financiar.

VÂSLĂ- vremuri dificile.

VÂSLI(a)- contra curentului- idei divergențe cu șeful;- cu barca-


succes în viață;- obositor- succes în afaceri.

VECHE- casă- stare de sănătate precară;- fotografie- regret;-


mobilă- stabilitate în dragoste;- oală- cineva vrea să te ajute;-
pălărie – sărăcie;- sabia- pregătești o serie de revendicări.

VECIN- ceartă pericol.

VEDEA(a)- cocoș- veste bună;- elefant- însănătoșire;-


excremente- beneficiu neașteptat;- fân- te atacă hoții;- furnică-
osteneală cu folos;- munte înalt- glorie;- Dumnezeu- mare
fericire;- un cerșetor- ostilitate ce nu te afectează;- un sfânt-
împăcare pe care ți-o dorești mult.

VEGETARIAN- regim- prieten de nădejde.

VEGETAȚIE- pasiuni amoroase.

VENERA(a)- suntem- umilire, neîncredere.

VENI(a)- cocori- dragoste nouă, nuntă.


366
VENIN- prigonire, moarte, dușmănii ascunse.

VEȘMINTE- bisericești- înlăturarea lipsurilor.

VERDEAȚĂ- văzând- noroc în dragoste, tentații periculoase.

VERMUT- grijă.

VERIGHETĂ- având- căsătorie;- primind- dragoste statornică;-


pierzând- necazuri.

VESELIE- tristețe apropiată.

VESTĂ- bună ai primit- boală;- de bărbat- neîmpliniri;- nouă-


voie bună;- ruptă- bârfă;- scumpă- succes profesional, onoare.

VEȘTED/Ă- floare- ferește-te de răceală;- crin- excroci


întâlnești.

VETERAN- de razboi- relații bune la locul de muncă.

VETERINAR- mergi la- prietenie de durată;- tu ești- succes și


câștig material;- vine la tine- probleme.

VEVERIȚĂ- frumoasă- bucurie neașteptată, căsătorie cu mulți


copii, bani, belșug;- hoață- înșelătorie, căsătorie cu femeie
vicleană, necazuri în familie, primejdie.

VIAȚA- o salvezi cuiva- ești o persoană egoistă.

VIE(vița de)- având- belșug, bani mulți;- butuc de- lacrimi;- la


cules de- bucurie în familie;- cu struguri copți- vorbe multe;- în
paragină- sănătate, roade bogate.

VIERME- călcând- îți alungi cel mai bun prieten;- de cadavre-


ploaie torențială;- căzând de pe frunze- oameni răi in jur;- de
367
matase- bogăție, câștig în curând;- de mătase în gogoașă-
bârfă;- în pământ- pagubă;- văzând- vreme mohorâtă.

VIESPE- cuib de- pierderi;- în roi- lipsa de griji;- te înțeapă-


dezamăgire;- îți dă târcoale- interesele tale sunt în pericol;-
omorând- fericire;- zburând- vorbe grele;- văzând- dușmani răi.

VIITOR- a ghici- trăiești cu capul în nori.

VILĂ- cu gradina frumoasă- ambiție;- minunată- planurile tale


sunt sortite eșecului.

VIN- alb- mulțumire;- roșu- prietenie sinceră;- bând- succes, trai


îmbelșugat;- bând singur- pagubă;- dulce- plăcere în dragoste;-
în butoi- petrecere;- în pivniță- avere;- în sticlă- bătrânețe
prematură;- negru- boală, supărare;- pitroci- moarte;- roșu
servind- îmbolnăvire;- sec-excese;- tulbure- dojană, pagubă,
boală;- vezi- te caută norocul.

VINDE(a)- aur- hoție;- carne- prestigiu stricat, dispret;- catifea-


lene;- medicamente- câștiguri financiare;- narcotice- afaceri
ilicite;- motocicleta- bani recuperați;- cereale- intâlniri agitate;-
pe credit- nesiguranță;- pietre prețioase- pierderi.

VINDEC(a)- îmbunătățirea sănătății.

VINOVĂȚIE- ești urmărit de dușmani.

VIOARĂ- o achiziționezi- zile plăcute, dragoste fericită, câștig


financiar, petreceri, neliniște.

VIOLONIST- tânăr- ranchiună.

VIOLENT/Ă- gânduri și idei distructive- situație delicată fără


ieșire, sensibilitate exagerată, timiditate, greutăți la serviciu.
368
VIOLETĂ- floare- modești.

VIORELE- culegând- căsătorie, fericire în dragoste.

VIPERA- primejdie, biruința dușmanilor asupra ta, viclenie,


pierdere de bani, situație grea, probleme psihice.

VIRGIN/Ă- bucurie, fericire, noroc, naivitate.

VISA(a)- ascunzișuri sentimentale, planuri de viitor, caracter


schimbat, situație financiară bună, graviditate.

VIȘINE- lacrimi, necazuri, insatisfacții.

VITE- în curte- belșug, realizări mari, succese.

VITEZĂ- avion- proiecte avantajoase;- mașină în- sentimente


sigure;- tren în – calmitate.

VITRALII- te vei îmbogății.

VITRINA- câștig financiar.

VIZITĂ- nedreptate, neplăceri, dorințe de colaborare, capacități


organizatorice, discuții contradictorii, tristețe, necaz, neplăcere.

VIZITIU- stare materială foarte bună.

VOAL- pe fața unei femei- căsătorie, secrete bine păzite.

VOCE- clară- fericire, bucurie.

VOIAJ- risc major.

VOLAN- bucurie.

369
VOPSELE- bârfă.

VOPSI(a)- minciuni.

VORBI(a) - sfaturi bune, dorințe împlinite;- cu Dumnezeu-


bunăstare;- cu un jandarm- ceartă, proces;- cu un conte-
înjosire;- de rău- respectat;- în somn- demascarea unor fapte
din trecut.

VRABIE- prieteni mincinoși, certuri în familie, bârfă, pericol,


prigonire, urmărire, muncă grea, pagubă, întâlnire neașteptată,
făgăduieli deșarte.

VRĂJITOR/OARE- căsătorie cu bârfă și scandal;- înșelăciune-


necazuri, relații stricate.

VREASCURI- uscate- sărăcie;- verzi- bucurie fericire.

VREME- bună- ai încredere în ceea ce faci;- frumoasă- veste


bună;- rea- nesiguranță, perioadă tulbure în viața ta.

VULCAN- fumegând- pasiune;- lavă de- vei fi înșelat în afaceri;-


privind- aventură periculoasă;- stins- afaceri terminate cu bine.

VULPE- având- prigonire, bani pierduți, urmăriri;- luptându-te


cu o- dovedești dușmanul;- năpârlită- cunoștință
întâmplătoare;- omorând- neplăceri;- roşcată- rival în
dragoste;- văzând- prieten necredincios;- visând- ești înșelat în
amor, vei fi amăgit de femei.

VULTUR- zboară- semn bun, câștig cu dobândă;- împușcat-


semn rău, pierdere;- îl prinzi- tristețe;- dacă stă- moarte.

370
W

WC- closet- bani mulți; căzând în- bogăție;- murdărindu-te-


onoare;- stând în- stimă publică.

371
Z

ZAHĂR- iubire, lăcomie, dragoste împlinită, persoană


lingușitoare care aspiră la dragostea ta.

ZAMBILĂ- vei cunoaște gingășiile dragostei.

ZAR- iluzii, nesiguranță, vremuri grele.

ZĂVOR- descoperirea unor lucruri surprinzătoare.

ZÂNĂ- noroc și bogăție.

ZBATE(a se)- în capcană- situație dificilă din cauza unei legături


amoroase.

ZBÂRCIT/Ă- gura de babă- discuții plăcute.

ZBOR- dorința de a fugi de viața cotidiană.

ZBURA(a)- cu avionul- bucurii mărunte;- cu balonul- avansare,


profit neașteptat;- barză- proiecte de lungă durată finalizate;-
cioară- probleme de sănătate;- cocorii- ajutor în afaceri;- corbi-
tristețe;- deasupra orașului- dezvoltare, mărire; cu elicopterul-
nedreptate la serviciu;- gâsca- drum îndepărtat fără rezultate
bune;- înger- noroc;- porumbelul- veste de la iubit/ă;-
porumbiță- pierdere de bani;- un șoim- schimbare radicală;- te
înalți- noroc;- turtureaua- sincere sentimente;- vulturul- câștig.

ZDRENȚE- dăruind- bucurii, un om sărac te va copleși;-


murdare- prigonire;- purtând- trădare;- umblând- urmărirea
dușmanilor.

373
ZEBRA- prefăcătorie, dușmani, discuții contradictorii,
nerecunoștință, confuzie.

ZGÂRIA(a te)- pisica- infidelitate conjugală.

ZGÂRIETURĂ- calomnii, miciuni, daune, întristare, suferință.

ZID- construire- piedici;- dărâmat- insatisfacții, nemulțumire;-


de casă- pagubă;- înconjurat de apă- protecție; -sărind peste-
bucurie;- stând pe- izbândă;- urcând- dragoste tăinuită;- urci
fără să te rănești- succes în afaceri.

ZIDAR- văzând- pagubă, deces, moștenire.

ZIDIND- altar- boală, sărăcie, necaz, pierdere, primejdie;-


perete, gard, fântână- viață bună.

ZIMBRU- recompense.

ZIUA- insecte zburând- calm și stabilitate;- liliac- dorințe


împlinite;- de naștere- liniște.

ZMEU- dispreț;- de hârtie- înălțare.

ZMEURA- veste bună, bucurie.

ZODII(constelații)- pe cer- mari întâmplări se vor produce în


țară.

ZOOLOGICĂ(grădina)- neînțelegere la serviciu și acasă care se


poate rezolva.

ZORELE- declarație de dragoste.

ZORI- de zi- bucurie.

374
ZORNĂIND- bani- supărare mare.

ZULUFI- având- defăimare, semn rău, înșelăciune.

ZUGRĂVEALĂ- câștig, viață lungă, sănătate bună.

ZUGRAV- longevitate, viață îmbelșugată.

375
TREPETNICUL CEL MARE

Pentru că Trepetnicul este un cuvânt greu de pronunţat, fiind


de origine asiriană, am hotărât să numesc acest capitol al cărţii
– “Ghid de interpretare a semnelor”.

De ce am ţinut să împart cu dumneavoastră aceste puţine


cunoştinţe ale mele este lesne de înţeles. Cunoscându-le
semnificaţia, tot ceea ce noi numim semne şi apar odată cu
anumite mişcări musculare uşor perceptibile, au un sens.

Din punct de vedere energetic aceste “nimicuri” ce se produc


în diferite zone ale corpului fizic sunt determinate de nişte
senzori ce acţionează în momentul în care informaţia “că se va
produce un eveniment foarte bun sau foarte rău” a fost
preluată din corpul eteric al fiecăruia dintre noi, de acolo de
unde spiritul şi-a instalat centrul de monitorizare a prezentului,
dar şi a viitorului. La nivel organic toate funcţiile şi desfăşurările
de activitate ale organelor noastre sunt coordonate de memoria
spiritului, care le controlează prin intermediul sistemului nervos
vegetativ, autonom faţă de sistemul nervos central al vieţii de
relaţie.

Aşadar toată funcţionalitatea corpului fizic, neconştientizată


de noi, este sub controlul spiritului care ţine în inconştient toată
informaţia despre trecut, prezent şi viitor.

O să vă surprindă faptul că implic şi viitorul în această relaţie,


dar oare atunci când spiritul a venit într-o nouă reîncarnare a
avut informaţia doar despre trecut şi poate prezent? Nicidecum,
prin linia de destin trasată foarte bine de acolo de Sus, el ştie

377
tot viitorul nostru şi al lui în corpul omenesc, în ambalaj de
materie, drept pentru care, din când în când, se simte dator să
ne atenţioneze, având în vedere că de această evoluţie a
noastră depinde venirea lui aici.

Din acest motiv probabil, adică dorinţa unei existenţe cât mai
bune şi curate, percepem sau presimţim mult mai repede
apropierea unor evenimente negative în viaţa noastră. Sigur
asta nu înseamnă că toată lumea va reacţiona la aceste
„atenţionări”, însă toţi aceia care au avut măcar intenţia de a
urca pe scara spiritualităţii, şi-au cultivat câmpul senzorial, fie şi
doar într-o mică măsură. Aşa că atunci când se fac anumite
„treceri în revistă” cu privire la ”ce facem” şi ce „vom face”,
sistemul nervos vegetativ este pus la treabă, şi bucuros sau nu,
ne transmite acele semnale uşor perceptibile pentru ca
evenimentele următoare să nu ne găsească nepregătiţi.

Vechea civilizaţie asiriană a fost profund preocupată de


analizarea, urmărirea şi cultivarea acestor neînsemnate
percepţii considerate mai apoi fenomene. După studii
îndelungate şi prin mijloace specifice vremurilor au ajuns la
rezultate ce s-au dovedit a fi foarte aproape de intuiţiile sau
cunoştinţele lor. Aşa a apărut acest ghid aproape exact al
semnelor.

Geana dreaptă tremură uşor- primeşti oaspeţi de care nu te


bucuri foarte tare.

Urechea dreaptă te mănâncă- veselie şi bunăvoie.

Fruntea se zbate uşor- veşti rele; ştiri despre dezastre.

378
Pielea de pe cap când se mişcă- călătorie în scop de
vindecare din care te vei întoarce sănătos/oasă.

Vârful capului când se va mişca - ţi se nasc copii sănătoşi.

Mâncărime între sprâncene - îţi vei revedea vechi prieteni.

Geana stângă tremură uşor- vei face vizite şi mai lungi şi mai
scurte.

Muşchii gâtului când se vor zbate uşor- viaţă plină de


prosperitate, tihnă.

Ochiul stâng se zbate - ai parte de mare bucurie.

Lumina ochiului drept se mişcă - petrecere în familie (nuntă,


botez, aniversare, cumetrie).

Lumina ochiului stâng se mişcă - ceartă în familie sau


scandal în afara familiei.

Buza de sus te mănâncă – musafiri drăguţi şi cu bun simţ.

Ochiul drept se zbate - ţi se îndeplinesc dorinţele mai noi sau


mai vechi.

Buza de jos se zbate – călătorie interesantă şi plăcută;


proiecte pentru alte călătorii.

Coada ochiului stâng , când se zbate – avere vei strânge;


recuperezi banii daţi cu împrumut.

Coşul pieptului când se zbate – schimbare de funcţie,


demitere sau demisie.

Ambele buze te mănâncă – dragoste, plăcere, sărutări.


379
Sprânceana stângă când te mănâncă – ceartă mare vei avea.

Sprânceana dreaptă când te mănâncă – veşti bune primeşti.

Capul pieptului se zbate – dragoste nesinceră înseamnă;


compromitere.

Nasul pe interior când te mănâncă – ceartă, bătaie, răceală,


boală a aparatului digestiv.

Nasul pe exterior când te mănâncă- bucurie mare; întâlnire


plăcută.

Vârful obrazului stâng când te mănâncă – mare duşmănie;


duşmani mulţi.

Încheietura de la mâna stângă te mănâncă – neşansă în


afaceri; eşec financiar pentru oamenii bogaţi; - nu ai noroc în
dragoste; - despărţire; divorţ ; separare.

Încheietura de la mâna dreaptă – afaceri reuşite; succes


financiar ; noroc în dragoste.

Sânul stâng când te mănâncă – graviditate ; naştere uşoară.

Sânul drept când te mănâncă- ceartă ; bârfa ; boală.

Când ai dureri de coloană în zona sacrală, însoţite de


mâncărime – boală grea a altor organe.

Degetul mic trosneşte – bani mulţi înseamnă.

Axila dreaptă când te mănâncă – călătorie cu prieteni.

Axila stângă când te mănâncă – concediu amânat sau ratat.

380
Cotul stâng când te mănâncă – bani mulţi vei lua.

Cotul drept când te mănâncă – ceartă în familie.

Fruntea când te mănâncă – eşti bârfit ; vorbe de ocară.

Urechea stângă se zbate – falsitate, prefăcătorie.

Gâtul când se zbate – neplăceri sau necazuri evitate.

Degetul mic de la orice mână înţepeneşte – eşti nevoit să


împarţi ceva.

Coasta dreaptă îţi tremură – cinste şi apreciere din partea


cuiva neremarcat.

Braţul drept înţepenindu-ţi noaptea – semnul unei boli


cronice; vei primi ceva în dar, sau cadou, sau donaţie, destul de
substanţial.

Palma stângă când te mănâncă – iei bani.

Palma dreaptă când te mănâncă – dai bani ; cheltuieli mari.

Ambele nări când te mănâncă – răceală; supărare; invidie;


bârfă însemnată.

Ambele tâmple când se bat – eşti bârfit şi calomniat la scară


largă.

Degetul mijlociu îţi înţepeneşte – fapte bune vei face ; vei


primi la rândul tău ajutor.

Ceafa te mănâncă – semne de oboseală avansată;


organismul nu mai face faţă în acest ritm.

381
Pielea capului te mănâncă – proiect amânat; datorii onorate
după multe frământări; - petrecere.

Pielea braţelor te mănâncă – urmează o perioadă de muncă


multă şi stres.

Pielea de pe spate te mănâncă – nu faci faţă unei călătorii


lungi, mai bine renunţă.

Pielea de pe picioare te mănâncă – ai nevoie de mişcare


multă; organismul are nevoile lui; îi lipsesc multe minerale.

Buricul te mănâncă – vei ajunge într-o funcţie înaltă.

Limba te mănâncă – vei critica oameni care nu ţi-au făcut


nimic; bârfă ieftină la care va trebui să renunţi.

Cerul gurii când te mănâncă – vei primi bani pentru o muncă


de la care îţi luaseşi tu gândul; diploma ţie apreciată.

Degetele de la picioare când te mănâncă – construieşti o


casă nouă mai departe de locuinţa actuală.

382
383

S-ar putea să vă placă și