Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De
cele mai multe ori nu reusim, insa simtim ca, desi atat de ciudate, au legatura cu ceea ce
ni se intampla in acea perioada a vietii noastre. Apelam la prieteni, dictionare de vise,
internet…
Fiziologia somnului
Mult timp, somnul a fost considerat ca o stare inactivă în care mintea şi trupul nostru se
opresc, indiferente la lumea exterioară. Cu ajutorul noilor tehnologii care permit
înregistrarea activităţii cerebrale – electroencefalograma sau EEG, cercetările ultimelor
decenii au evidenţiat că somnul este o stare dinamică cu o viaţă interesantă, pe cont
propriu.
Somnul se caracterizează prin alternanţa mai multor faze reperabile după modificările ce
au loc în activitatea cerebrală. Prima etapă durează câteva minute şi se prezintă ca o
stare de toropeală şi relaxare, între veghe şi somn, când gândurile zboară şi corpul se
relaxează; nu este considerată o etapă de somn în adevăratul sens al cuvântului,
deoarece putem fi treziţi cu uşurinţă. În cea de-a doua etapă, detaşarea de lumea
exterioară apare tot mai accentuată, deşi stadiul este unul superficial de somn. În
etapele de somn profund, activitatea fiziologică, respiraţia, consumul de oxigen, ritmul
cardiac şi tensiunea arterială ating cel mai scăzut nivel de pe tot parcursul zilei. Trezirea
în timpul somnului profund se face cu greutate, persistând senzaţia de năuceală,
confuzie, dezorientare şi greutate în a ne aminti ulterior. După o perioadă de somn profund,
revenim pentru câteva minute în etapa a doua, după care intrăm în etapa somnului cu vise,
numit si somn paradoxal. În timpul acestei faze, atât creierul, cât şi corpul prezintă niveluri
semnificative de activitate: ritmul cardiac, tensiunea arterială şi ritmul respirator cresc şi
devin neregulate, iar undele cerebrale sunt asemănătoare celor care apar în starea de
veghe. Din această cauză se mai numeşte şi somn paradoxal.
În timpul unui somn nocturn normal, înaintăm de la o etapă la alta, într-o perioadă de
aproximativ 90 de minute. O persoană cu somn bun parcuge între patru şi şase cicluri de
somn de 90 de minute. Indiferent de ora de culcare, somnul urmează consecvent aceste
etape de somn. Dacă în partea timpurie a somnului, perioadele de somn profund sunt
mai lungi, putând dura chiar şi o oră, pe măsură ce noaptea înaintează, acestea devin
mai scurte, iar durata somnului cu vise creşte, putând dura o oră în ultimul ciclu de somn.
Visul şi trauma
Trauma apare atunci când suntem confruntaţi cu evenimente care provoacă emoţii
foarte intense şi o creştere insuportabilă a tensiunii psihice, conducând la tulburări şi
efecte patogene în organizarea psihică. În astfel de situaţii, creierul este nevoit să
prelucreze informaţia respectivă, haotică şi masivă, iar în decursul nopţilor următoare,
prin intermediul visului, va încerca să o integreze în memoria de lungă durată pentru a
putea să treacă mai departe. Cum problema este foarte mare, el nu reuşeşte să facă
acest lucru şi angoasa va transforma visul în coşmar. Trezirea care întrerupe visul
constituie dovada eşecului înregistrat în stăvilirea excitaţiei prea mari. Atât timp cât
evenimentul se va prezenta creierului ca o problemă de rezolvat, activitatea onirică se va
strădui să o soluţioneze reluând fără încetare elementele traumei. Repetarea
coşmarurilor în urma unei traume dovedeşte efortul făcut de psihic pentru a metaboliza
problema respectivă. Chiar dacă această repetare este neplăcută, coşmarul se situează
totuşi în cadrul proceselor de vindecare a suferinţei provocate de traumă. Pericolul
constă în faptul că, adesea, ajungem să nu mai adormim din cauza fricii de a nu fi treziţi
de angoasă. Astfel, se pune în mişcare un cerc vicios: simptomelor deja existente li se
adaugă insomnia care conduce, la rândul ei, la oboseală şi depresie.