Sunteți pe pagina 1din 1

La 30 de ani după catastrofa nucleară de la Cernobîl, efectele acesteia se resimt încă, la mari distanţe de locul

dezastrului. Analize recente realizate în landul german Saxonia arată că, în cazul a o treime dintre mistreţii din
pădurile acestei regiuni, carnea are un nivel de radioactivitate care o face improprie pentru consumul uman.

În Germania, mistreţii trăiesc în număr mare, sunt vânaţi, iar carnea este vândută pentru consum.

Dar recent s-a descoperit că mulţi dintre mistreţi au carnea contaminată radioactiv; se crede că fenomenul ar fi
urmarea accidentului nuclear de la Cernobîl, din 1986.

Chiar dacă Saxonia se află la peste 1000 km distanţă de Cernobîl, vântul şi ploile ar fi putut transporta particule
radioactive spre Europa de Vest, cred experţii; urme ale contaminării au fost găsite chiar mai departe spre vest,
în solurile din Franţa.

Mistreţii ar putea fi afectaţi mai mult decât alte animale, cred specialiştii, deoarece ei consumă o mare cantitate
de ciuperci (atât dintre cele care cresc la suprafaţa pământului, cât şi subterane), care absorb şi concentrează
particulele radioactive din mediu. După opinia oamenilor de ştiinţă, şi multe ciuperci din regiune ar putea fi
improprii pentru consumul uman, din această cauză.

Din 2012, a devenit obligatoriu ca vânătorii să ducă mistreţii împuşcaţi la laboratoare speciale, unde să fie
măsurat nivelul de radioactivitate al cărnii. Dacă nivelul depăşeşte limita de 600 becquereli/kg, carnea trebuie
distrusă.

Într-un singur an, din 752 de mistreţi testaţi, 297 au avut un nivel de radiaţii peste limita admisă; unii depăşeau
limita de zeci de ori.

Problema are şi aspecte economice: deoarece mulţi vânători germani vând carnea animalelor vânate,
autorităţile plătesc sume mari de bani pentru a-i despăgubiti în cazul în care carnea mistreţilor vânaţi trebuie
distrusă.

Problema mistreţilor radioactivi din Germania nu va dispărea curând, cred experţii; având în vedere nivelurile
de contaminare indicate de analize, se prevede că va mai persista încă aproximativ 50 de ani.

Sursa: The Telegraph

S-ar putea să vă placă și