DISCIPLINA: ISTORIA UNIVERSALĂ

Eugen BRÎNZILĂ
Clasa XI-A

Chişinău, 2005
 P LAN U L :

1. Situaţia internă şi externă a Imperiului Rus.

2. Cauza necesităţii de a se produce aceste reforme.
3. Începutul reformelor şi iniţiatorul.
4. Mersul reformelor.
5. Infuenţa reformelor în procesul lor de executare.
6. Sfîrşitul şi cauza acestor reforme.
7. Concluziile, consecinţa aprecierii critice, analiza personală.

2
 1. Situaţia internă şi externă a Imperiului Rus.
În perioada modernă Imperiul Rus era un stat multinaţional, în cadrul căreia în
afară de naţiunea titulară au fost încorporate numeroase popoare cucerite în rezultatul
promovării unei acerbe politici expansioniste şi anexioniste.
În legătură cu neliniştea socială din imperiu, în rezultatul concurenţei statelor
europene în lupta pentru influenţa convingătoare asupra Orientul Apropiat a adus la
războiul din Crimeia (1853-1856). Războiul a fost început ca ruso-turc, însă mai apoi
s-a transformat în războiul Angliei, Franţei, Turciei şi Sardinia împotriva Rusiei cu
un neutralitate duşmănoasă, referitor la Rusia, Australia şi Prusia.
În prima etapă a războiului flota rusească sub conducerea lui Nahimov P.S. a
învins cu o strălucită biruinţă lupta din Sinop (18.11.1853 oraş în Nordul Turciei, port
la Marea Neagră). Agresiunea flotei anglo-franceze în Petropavlovsk-Kamceatski, în
Extremul Orient şi în Odessa a fost respinsă de forţele locale. În toamna anului 1854
acţiunile militare au fost concentrate în Crimea, unde armata duşmană a încercuit
Sevastopolul. Cedînd duşmanului în armament, apărătorii Sevastopolului clar că erau
mai ordonaţi în domeniul atitudinii calităţilor morale-luptătoare şi a iscusinţei
militare. O parte din flota a fost scufundată la intrarea în golful Sevastopolului, pentru
a împiedica calea inamicului. Oraşul a ţinut piept 349 zile asediu (octombrie 1854-
august 1855). Acest război s-a finisat cu greu pentru Rusia, cu un Tratat de pace de la
Paris din 1856. Rusia a fost lipsită de dreptul de a avea flota militară la Marea
Neagra, însă nu a pierdut din teritoriul său, în afară de un mic raion în delta Dunării.
In perioada modernă cea mai privilegiată categorie socială în Rusia continuă sa
fie nobilimea, care alcătuia doar 1 % din populaţia imperiului. Ea continuă să profite
de imense privilegii acordate de Ecaterma a II-а in anul 1785, care о scuteau, practic
de toate obligaţiunile fată de stat, inclusiv, de achitarea impozitelor. Din rîndul acestei
categorii sociale erau selectate cadrele din functionarii şi instituţiile civile ale statului
şi în armata. Cadrele pentru funcţiile supreme în stat proveneau din cele mai bogate
familii.

3
 Constituirea noilor categorii sociale - a burgheziei, a muncitorilor industrial -
era frînată din cauza raentmern serbiei. În prima jumătate a secolului al XlX-lea,
majoritatea muncitorilor de la fabrici şi uzine о alcătuiau tăranii şerbi, care prestau о
muncă sezonieră. Intreprinzătorul era nevoit să le plătească un salariu relativ mare,
deoarece cea mai mare partc a acestuia era ulterior insuşita de catre mosier sub forma
de dijmă. Astfel, burghezia rusa era nevoită să acorde о parte în plus din valoarea
obţinută moşierilor care erau proprietari muncitorilor sezonieri. Unul din izvoarele
formării burgheziei ruse il constituiau taranii instanti, care-şi răscumpărasera parţial
libertatea personală contra unor sume fabuloase de bani.

4
 2. Cauza necesităţii de a se produce aceste reforme.
Tarul Alexandru I (1777-1825) confirma autonomia comunităţilor - numite
cahal -, dar le reduce drepturile legale si interzice folosirea limbii ebraice si a idish-
ului in tranzacţiile oficiale. Cahalul are dreptul sa-si menţină şcolile, dar se introduce
in programa analitica si limba de predare din celelalte scoli; se interzice evreilor
costumul lor tradiţional. Totodată se deschid evreilor porţile învăţământului de stat,
pentru a încuraja asimilarea. Guvernul dispersează multe comunităţi , evacuând forţat
pe evrei din anumite sate, stabilind colonii agricole sau dirijându-i spre oraşe. Limita
de aşezare s-a extins, politica fata de evrei fiind oarecum îmblânzita de teama ca
aceştia sa nu se alieze cu Napoleon împotriva Rusiei; dar evreii au rămas credincioşi
tarii in care locuiau.
Urmaşul sau, NICOLAE I, urca pe tron in 1825 si observa imensa diferenţa
dintre evreii ruşi, inchistati in comunităţile lor religioase tradiţionaliste, si evreii din
Europa de Vest, asimilaţi in timp cu societatea in mijlocul căreia locuiau. Nicolae I
hotărăşte sa forţeze asimilarea evreilor prin orice mijloc. In 1827, impune un nou
sistem de recrutare. In timp ce neevreii erau recrutaţi odată la doi ani, dintre tinerii
intre 18 si 25 ani, evreii erau recrutaţi anual, începând de la vârsta de 12 ani. Aceşti
copii de 12 ani erau duşi in tabere premilitare pana la vârsta de 18 ani, apoi începeau
sa-si efectueze stagiul militar cu durata de 25 de ani. Rupti de orice contact cu lumea
evreiasca, erau supuşi tuturor persecuţiilor fizice si morale menite sa-i rupe de religia,
limba si obiceiurile lor. Unii dintre ei au fost botezaţi prin tortura. In cei aprox. 30 ani
de domnie ai lui Nicolae I, au fost astfel recrutaţi 70 mii de evrei dintre care 50 mii
sub 18 ani, si cel puţin jumătate din ei au fost nevoiţi sa accepte botezul.
Aceasta politica de recrutare a mai avut inca un efect negativ asupra
comunitatilor evreieşti. Cota ceruta de recruti trebuia furnizata de conducerea
comunitatii. Uneori, pentru a nu desparţi o familie abia înfiripata, era trimis la armata
un băiat sub 12 ani. Alteori era favorizat unul mai bogat in dauna unuia mai sărac.
Astfel s-a slăbit încrederea si coeziunea in sânul comunitatii.

5
 Prin Regulamentele pentru evrei (1835) si prin decrete ulterioare, Nicolae I
reduce limita de aşezare, înfiinţează scoli speciale ruseşti pentru evrei, închide
tipografiile evreieşti, îi obliga pe evrei sa-si rusifice numele. El disloca unele
comunităţi si desfiinţează cahalul, plasând pe evrei sub autoritatea politiei si a
autorităţilor municipale. Aceste masuri au rămas insa fara urmări, evreii păstrându-si
propriul sistem de justiţie si boicotând şcolile de stat.
Următorul tar, Alexandru II, a cărui domnie începe in 1855, trebuie sa facă
fata neliniştii sociale generale din imperiu, precum si umilitoarei înfrângeri a
războiului din Crimeia (1856). Hotărât sa modernizeze viata Rusiei, el aduce si in
viata evreilor o unda de speranţa, anulând recrutarea juvenila si legile care barau
evreilor accesul la serviciul statului. El permite unui număr foarte restrâns de
negustori bogaţi si cu studii sa părăsească limita de aşezare. Astfel au apărut
comunităţi evreieşti in Moscova si Sankt Petersburg.
Viata comunităţilor evreieşti din Rusia, mereu frământata din cauza statutelor,
regulamentelor si reformelor impuse de diversele guverne ţariste, începe sa sufere
importante modificări si din interior. In timp ce marile academii talmudice infloresc
in Lituania iar rabinii hasidici continua sa domine in Ucraina si in fostele regiuni
poloneze, unii evrei din estul Europei sunt atraşi de Hascala.
Ce este Hascala ? este o mişcare pornita din Berlin prin 1770-1780, având ca
strălucit reprezentant pe Moses Mendelsohn. Partizanii acestei mişcări, maskilimii,
vor sa modernizeze viata evreilor, îmbinând toate tradiţiile religioase cu emanciparea
necesara integrării in lumea contemporana. După jumătate de veac de la apariţie, deci
prin 1820, aceasta mişcare ajunge in Rusia unde găseşte aderenţi puţin numeroşi, dar
foarte influenţi. Aceştia vor sa ofere cultura si educaţie marei mase a evreimii ruse,
punând accentul pe învăţarea limbii ruse. In acest scop societatea tipăreşte zire si
reviste in rusa si ebraica, oferă burse studenţilor si elevilor lipsiţi de mijloace
materiale, atât in scoli de stat cat si in scoli cu program iluminist unde, pe lângă
studiile clasice - ebraica si talmud - se introduc materii laice - rusa, matematica,

6
geografie. Aceste scoli fuseseră înfiinţate cu sprijinul guvernului rus, dornic sa aplice
orice măsura menita sa duca la similarea evreilor.
Dar problemele vitale ale evreimii ruse nu puteau fi soluţionate nici de
filozofia reformatoare a Hascalei, nici de masurile liberale ale lui Alexandru II. Intr-
adevăr, decretele acestuia aplicate in perioada industrializării, au permis îmbogăţirea
rapida a unui mic număr de evrei - constructori de cai ferate, bancheri, industriaşi,
exporzatori. Totodată accesul la universităţi a dus prin 1870 la creşterea spectaculoasa
a numărului de studenţi evrei, in special la medicina si la drept. Ca întotdeauna,
norocul unora a însemnat nenorocul altora. Din cauza apariţiei cailor ferate au rămas
fara pâine o mulţime de evrei care-si duceau viata de pe o zi pe alta: hangii, surugii,
carutasi, carausi. Caile ferate au afectat si viata localităţilor; Berdisev decade, Odesa
se dezvolta, ceea ce de asemeni influenţează viata comunitatilor din aceste oraşe.
In perioada respectiva, populaţia evreiasca creste enorm. Din 1820 pana in
1880, de la 1,6 la circa 4 milioane, deci o creştere de 150% fata de indicele de 90%
pentru restul populaţiei din aceeaşi perioada. Explicaţia acestei situaţii se datorează
căsătoriilor timpurii, mortalităţi infantile mult mai reduse la evrei datorita bunei
îngrijiri, precum si bucuriei cu care se întâmpina înmulţirea familiilor, independent de
greutăţile materiale.
Dar, toata aceasta populaţie rămâne îngrădita in limitele de aşezare. După
1869, din cauza foametei si a tifosului, o mare parte migrează spre sud. In Odesa,
numărul evreilor se triplează din 1854 pana in 1873, creându-se acea aglomeraţie de
evrei pe care unii vor s-o justifice exclusiv prin ascendenta kazara. Aceasta atrage
după sine supraaglomerare si sărăcie extrema. Un muncitor evreu lucra cam 14-16
h/zi, pentru un salariu derizoriu, in fabrici de alimente, tutun, textile, prelucrarea
lemnului - fabrici mici si primitive al căror patron, tot evreu, era cu foarte puţin mai
înstărit decât salariaţii săi. In aceste condiţii crâncene, la sfîrşitul sec. XIX, se
formează un proletariat evreu cu activităţile sale politice si culturale.

3. Începutul reformelor şi iniţiatorul.

7
 La 19 februarie/3 martie 1861 a fost promulgat ukazul (decizia)
împăratului Alexandru al П-lea prin care ţăranii erau eliberaţi de
dependenţa personală a moşierului. În Basarabia nu existau tarani
aserviti, şerbia find lichidata inca în 1749 de către domnul Constantin Mavrocordat.
La 14 iulie 1868 a fost emis Regulamentul care promulga legea privind
reforma agrara in Basarabia, adica improprietaria taranilor care traiau pe domermle
mosierilor si manastirilor. Spre deosebire de Regulamentul de la 19 februane 1861,
prin legea de la 14 iulie 1868, loturile de pamant erau oferite nu obsti satelor ci in
folosinta fiecarei familii cu drept de proprietate si mostenire dupa rascumparare.
Boierii şi manastirile îşi păstrau nu mai puţin de 1/3 din intreaga mosie. Tuturor
familiilor de ţărani li se distribuiau loturi egale în cadrul fiecarui sat, indiferent de
numărul membrilor lor, ceea ce contribuia la diferenţierea socială a taranimii.
Împroprietarea s-a realizat in dependenta de zona, de fertilitatea solului şi de
densitatea populaţiei.

8
4. Mersul reformelor.

9
5. Infuenţa reformelor în procesul lor de executare.

10
 6. Sfârşitul şi cauza acestor reforme.
Cea mai importantă reformă a fost cea ţaraneasca. Prin intermediul
manifestului imperial din 19 februarie 1861 taranii de pe latifundiile moşiereşti
încetau să mai fie proprietatea privată a moşierilor. Ei nu mai puteau fi vanduţi,
cumparaţi, daruiţi, stramutaţi cu forţa. Mai mult ca atît, li s-a acordat un şir de
libertăţi civile dreptul de a-şi înregistra căsătoria, dreptul la circulaţie liberă, la
trecerea în alte categorii sociale, la studii, dreptul de a desfaşura diverse activităţi în
domeniul comerţului si industrei. Cu toate acestea, spre deosebire de alte categorii
sociale din imperii, taranii erau obligati în continuare să plătească un şrr de impozite
a statului, să dea recruţi in armata. Ei continuau să fie supuşi la pedepse corporale
(aceasta practica barbara a fost anulata abia in 1903), se interzice ocuparea funcţiilor
in aparatul de stat. Raspunderea colectivă în cadrul obştii sateşti, la fel ştirbea din
libertăţile acordate ţăranilor de manifestul imperial. Mentinerea ei era convenabila
autorităţilor — prin intermedul obştii erau mai uşor percepute impozitele şi plăţile
pentru răscumpărare ş1 celelalte reforme (judiciare, a zemstvelor, municipala,
militara), au avut un efect pozitiv asupra evoluţiei societaţii ruseşti. Ele au introdus
elemente modernizatoare în societate, contribuind la realizarea unor schimbari
calitative in cadrul tuturor categoriilor sociale.
Evoluţia socială după reformele modernizatoare în perioada care a urmat
reformelor se produc mai multe schimbari calitative în societate. Structurile
tradiţionale sufere schimbari esenţiale. Chestiunea ţărănească continua sa rămana
principală problema socială a imperiului, deoarece şi în perioada următoare Rusia
cotinuă sa rămînă un stat preponderent agrar. La sate are loc о diferenţiere socială în
sînul taranimii. Cea mai mare parte a taranilor, insa, continua sa se rumeze intr-un
ritm accelerat. Cei paupenzati corapleteaza randunle proletariatului agricol sau
industrial.
Muncitorii de la intreprinderi se confruntă cu grave dificultăţi de ordin social.
Lipsea cu desavîrşire о legislaţie socială. Oficial, durata zilei de munca la
intreprinderi era de 11,5 ore, in realitate, însa depăşea cu mult acest timp. Era

11
raspandită pe larg munca minorilor, lipsea asistenţa medicală şi asigurarea sociala.
Erau interzise sindicatele muncitoreşti, pentru participarea la greve se aplica pedeapsa
penală.

12
7. Concluziile, consecinţa aprecierii critice, analiza personală.

13