Timotei Popovici

Amintiri din viața și activitatea sa

Scrise de Victoria (T.) Popovici
1956 – 1957 în Sibiu

Viața noastră familială

Visul meu

În 1896, în ultimul an, al IV-lea fiind studentă la

Preparandia de Stat Maghiară din Cluj, mă pregăteam la sfârșitul
anului pentru capacitate. Aveam obiceiul să mă cobor dimineața
în grădina școalei și să învăț.
Într-o noapte am visat că mă plimbam pe o cărare laterală
grădinei, iar pe aleea principală din mijlocul grădinei s-a ivit un
tânăr înalt, svelt, blond, cu haină neagră, lungă, mergea încet și
se tot uita la mine. M-am trezit dar visul a rămas în mintea mea.
Nu după mult timp, primesc de la fratele meu Gheorghe
Joandrea1 o scrisoare, el era învățător, mai târziu diacon în
Lugoj, în care îmi scria că se căsătorește și să merg și eu la
cununie.
După ce am terminat capacitatea la 3 materii: Studiu,
Lucrul de mână și Gimnastică, la toate cu media generală
1
Gheorghe Joandrea, învățător în lugoj, fratele Victoriei, soția compozitorului Timotei Popovici
1
„Eminent” și „Foarte bine”, am plecat bucuroasă la Lugoj, la
cununia fratelui meu Gheorghe.
În ziua cununiei printre alte persoane îmi prezintă
Gheorghe pe colegul său Timotei Popovici, pe care aveam să-l
am ca frate de mire. Era înalt, svelt, blond, în haină neagră, era
tânărul în carne și oase, pe care îl visasem înainte cu 5
săptămâni de la încheierea anului școlar.
După 6 ani de la vis și de la întâlnirea noastră în Lugoj, am
devenit, în Sibiu, la 10 Ianuarie 1903, soția sa.
În toamna anului 1896, după ce am terminat cursurile, am
fost numită învățătoare la școala Reuniunii Femeilor Române
din Sibiu, la care era președintă, doamna Maria Cosma2, iar
Timotei a fost numit, tot în toamna lui 1896, profesor la Școalele
Centrale din Brașov, ca profesor de muzică vocală, unde a
funcționat 3 ani (1896 – 1899).

Visul său

Către sfârșitul anului al treilea a visat o biserică mare, cu

două turnuri și afară cu cărămidă roșie. Visul i s-a realizat.
În anul 1899, plecând profesorul Gheorghe Dima la Brașov,
a fost numit profesor Timotei Popovici la Seminarul „Andreian”
de Muzică Vocală și Instrumentală.

2
Maria Cosma (n. 1854 - 1944), soția lui Partenie Cosma. A pus bazele primei Școli Primare de fete din Sibiu.
2
 Venind la Sibiu a văzut biserica cea mare, Catedrala cu
două turnuri, al cărei interior nu se terminase, numai în anul
1906. Atunci s-a sfințit Catedrala în care a condus un cor3
compus din 181 de persoane, corul pe care îl visase el.
Venind în Sibiu ne-am revăzut și după 3 ani, la 10 ianuarie
1903, ne-am cununat în Biserica din „Groapă”. Lângă biserică
era și Școala Primară din Suburbiul Iosefin, cum se numea
atunci, unde era tatăl meu, Toma Joandrea4, învățător, care a
servit 40 de ani, unde a fost singurul învățător la 4 clase primare.
În clădirea școalei se afla și locuința părinților mei Ana și
Toma Joandrea. Locuința era către stradă: 3 odăi și bucătărie.
După cununia religioasă, nunta a fost în sala școalei.
Despre cununia noastră un participant a scris într-un ziar
local: „O nuntă dăscălească, deoarece afară de miri au fost
numai persoane din corpul profesoral, domnișoare și domni, în
frunte cu P.S. dr. Eusebiu Roșca5, care ne-a și cununat”.
Din partea Reuniunii Femeilor Române am primit cadou o
pomieră6 foarte frumoasă de argint.

Începutul vieții noastre familiale

3
Corul Catedralei din Sibiu. A fost înființat și dirijat de Timotei Popovici în anul 1906, odată cu sființirea Catedralei
Mitropolitane până în 1945.
4
Toma Joadrea, învățător în Sibiu, tatăl Victoriei, soția compozitorului Timotei Popovici.
5
Eusebiu E. Roșca, pr. dr. , Director al Institutului Pedagogic-Teologic din Sibiu, deputat în Marea Adunare
Națională de la Alba-Iulia (n. 1856 – d. 1944).
6
„pomieră” - fructieră
3
 Prima noastră locuință a fost tot în strada Bisericii la
doamna Imbaruș, la etaj, o clădire nouă. Acolo am avut 2 camere
și bucătărie. Aici am locuit 3 ani. În toamna anului 1906, 14/26
septembrie, s-a născut primul nostru copil, o fetiță, pe care am
botezat-o Lia7.
În primăvara anului 1907 ne-am mutat în strada
Mitropoliei, casa Consistoriului, între „Reședință” și Seminar,
deoarece eram amândoi prea departe de școală. Aici fiind
Timotei aproape de Seminar, venea în fiecare pauză să vadă ce
face Lia mică pe care o lăsam pe divan între perne cu jucăriile și
cu pipa8 în gură, în îngrijirea unei femei. Lia mică era foarte
bună, nu plângea de loc. La ora 10 venea să-i dea lapte cu
lingurița, apoi o lăsa în îngrijirea femeii până veneam eu de la
școală, la 11 ore.
După câtva timp ne-am mutat în strada Șaguna, în casa
pitarului9 Schaffer , peste drum de Școala Reuniunii Femeilor
Române, în clădirea veche a „Astrei”. În partea dreaptă a
clădirii era școala unde eram eu învățătoare iar în partea stângă
erau birourile „Astrei” , unde lucrau atunci: C. Diaconovici10, O.
Tăslăuanu11 și Ilie Moga12, care era învățător cu mine iar în orele
libere lucra împreună cu cei numiți la „Enciclopedia Română”,
care a apărut în 3 volume mari.
Ilie Moga preoțindu-se a plecat la Săsciori ca preot în
comuna sa natală. După plecarea sa am funcționat singură la 4
7
Lia Popovici Delu (n. 1906 – d. 1996), fiica cea mare a familiei Popovici. Profesor, etnomuzicolog. Prima femeie
doctorand în muzicologie la Universitatea din Berlin.
8
„pipa” – biberon, tetină.
9
„pitar” – brutar.
10
Corneliu Diaconovici (n. 1859 – d. 1923), publicist, autor al „Enciclopediei Române” (3 vol.)
11
Octavian C. Tăslăuanu (n. 1876 – d. 1942), învățător, secretar al Consulatului General al României de la Budapesta,
secretar al ASTREI Sibiene, director al revistei „Transilvania”.
12
Ilie Moga, astrist, învățător în Sibiu, apoi preot în satul natal Săsciori.
4
clase de fete, 11 ani. La această școală am funcționat 14 ani până
la desființarea sa în anul 1910.
Găsind o locuință mai bună, mai corespunzătoare, ne-am
mutat în strada Schevis...........(?), colț cu strada Șaguna în casa
I...................... (?), comerciant.
În casa aceasta am locuit 2 ani (1908 – 1910). În locuința
aceasta s-a născut al doilea copil, fetiță, pe care am botezat-o
Miorica Bujorica13, în 8 februarie 1908.
În 1910 în sfârșit am primit o locuință corespunzătoare
familiei noastre, în clădirea Consistorului Arhidiecezan, pe
strada principală numită atunci strada Cisnădiei, la nr, 7 în curte,
la etaj. În locuința aceasta, compusă din 4 camere și dependințe,
am locuit 39 de ani. În locuința aceasta s-a născut al treilea
copil, un băiat, la 11 februarie 1915, pe care l-am botezat Mircea
Victor14.
În locuința aceasta și-a putut Timotei aranja o cameră de
lucru unde putea lucra liniștit și nestingherit. În camera lui de
lucru se aflau pianina cu cărți și compoziții, iar pe perete,
fotografiile compozitorilor: Anton Pann15, Gavriil Musicescu16,
Gheorghe Dima17, D.G. Kiriac18, Ion Vidu19, Sabin Drăgoi20 și a

13
Miorica Bujorica Popovici Someș (n. 1908 – d. 1988), profesor, a doua fiică a compozitorului, căsătorită cu
Dumitru Someș, funcționar la Primăria Municipiului Lugoj.
14
Mircea Victor Popovici („Ticu”), (n. 1915 – d. ?). Al treilea urmaș al familiei Popovici, profesor de vioară la Sibiu.
15
Anton Pann (n. 1796 – d. 1854), psalt și culegător de folclor.
16
Gavriil Musicescu (n. 1847 – d. 1903), profesor, dirijor de cor și compositor.

17
Gheorghe Dima (n. 1847 – d. 1925), teolog, dirijor și compozitor.
18
D. G. Kiriac (n. 1866 – d. 1928), dirijor, folclorist, compozitor. îngijitor de …………….. muzicale
19
Ion Vidu (n. 1863 – d. 1931), învățător, dirijor, folclorist și compozitor în Lugoj.
20
Sabin V. Drăgoi (n. 1894 – d. 1968), folclorist și compozitor.
5
lui Timotei. Mai era și fotografia lui Aurel Vlaicu21 și Enea
Hodoș22.
Un birou de scris pe care erau cărți, corespondențe, două
fotografii Catedrala și fotografia mea, o lampă mare, masivă, pe
care a primit-o de la fabricantul de clopote Kanntz. Acesta, când
termina câte un clopot, îl chema pe Timotei să-i constate sunetul.
Se mai afla patul, noptiera, rafturi cu cărți și coale de note,
scaune, iar în mijlocul odăii o masă ovală la care lucra mai cu
seamă noaptea până la 12 – 1, la lumina puternică a unui bec de
100 lumeni, compunând, scriind sau corectând coale întregi de
tipar, pe care avea să le dea dimineața la tipografia Drotleff sau
Krafft, mai târziu asociați într-o singură întreprindere.
Oarele sale de odihnă nu erau în decursul nopții, ci după-
masa de la ora 2½ – 5½. Atunci mă îngrijeam să fie liniște în
casă, atunci se odihnea mai bine.
După ce se scula, își bea laptele apoi pleca la repetiții de
cor pentru pregătirea unor sărbări care erau foarte multe iar în
luna Decembrie pregătea pentru concertul de colinde, iar după
cină se așeza la masă și scria până noaptea târziu.
Dimineața se scula pe la 7½ – 8, se îmbrăca, se spăla și-i
aduceam în odaia sa de lucru o ceașcă cu lapte cald cu franzelă.
Dacă nu se ducea la tipografie, se ducea de multe ori în
piață după târguieli. Îl vedea lumea venind din piață ținând în
mână zarzavaturi, iar în pălărie fructe. Pe la 10 mânca puțină
pâine albă (unt nu mânca) apoi pleca la școală. Orele de muzică
erau puse de la 10 – 1 sau 11 – 1 (ore).
21
Aurel Vlaicu (n. 1882 – d. 1913), inginer, inventator, pionier al aviației române și mondiale.
22
Enea Hodoș (n. 1858 – d. 1945), profesor, scriitor, folclorist, traducător, autor de manuale școlare, filolog,
publicist și editor.
6
 Țin să amintesc, că Timotei nu ieșea aproape niciodată din
clasă când suna în pauză, ci mai stătea cu elevii în clasă, fie că le
dădea explicații, înbogățindu-le cunoștințele lor muzicale, fie că
le făcea educație, dându-le sfaturi, îndrumări pentru viață. De
multe ori ora de muzică se prefăcea în oră de educație pe care
elevii le ascultau (sic!) cu mare plăcere. În pauză, după orele de
muzică instrumentală, lua vioara în mână și le cânta melodii
populare, sau jocuri românești: „Țarina”, „Hațegana”.
Asemenea, și la Secția de fete le dădea și lor sfaturi
educative, îndrumări, etc. Când ieșea din clasă îl petreceau până
în curte, se așezau în jurul său și-l rugau să le mai povestească
ceva.
Toți îl numeau „Părintele nostru sufletesc”.
Apoi se grăbea să vină acasă la masă. Copiii noștri, până
erau mici, ieșeau pe coridor și se uitau pe stradă, când îl vedeau,
la poartă strigau: „Mamă, vine tata!” dar tata Timotei nu venea
încă, pentru că poartă îl aștepta unul sau două persoane care îi
cereau (...)23 un sfat sau compoziție sau liturgie, sau un ajutor
(...)24 material.
Pe toți îi servea cu toată bunăvoința.
Nu-i era greu să mai vorbească încă ½ de oră, după 3 – 4
ore în clasă.

Auzul său
23
Cuvânt ilizibil.
24
Cuvânt radiat.
7
 Avea un auz excepțional de fin. Despre auzul său a scris un
elev de clasa a VIII-a al Școalei Normale, în revista școalei
„Gândul nostru”, un articol despre profesorul Timotei Popovici.
Între altele a scris și cum un elev a voit să-i încerce auzul. Într-o
oră de auz, elevul s-a așezat în banca ultimă. Când a început
corul să cânte, după câteva minute deodată Timotei, brusc a
întrerupt cântarea, și-a ridicat ochelarii pe frunte și a strigat:
„Care-i măgarul acela care a greșit?” (a cântat numai cu un
semiton mai jos). Toată clasa au rămas mirați. După câteva
minute corul a continuat mai departe.
Fabricantul de clopote Kanntz, de câte ori termina un
clopot îl chema pe Timotei să-i examineze sunetul. El a
examinat clopotele din Catedrală, ale bisericii Evanghelice, ale
bisericii Calvine și clopotele de la Sâmbăta de Jos, cu ocazia
sfințirii lor, la care a luat parte și corul Școalei Normale. Au luat
parte mai multe autorități în frunte cu Mitropolitul Nicolae
Bălan. Corul a cântat în aer liber în fața mulțimii de oameni,
care s-au adunat din comunele din jur.
Când s-a zidit Catedrala din Timișoara, Timotei a fost
chemat special să examineze clopotele. S-a dus cu Diapazoanele
clopotarului Kanntz, s-a suit sus pe schele până în turn. Jos, în
fața Catedralei era clopotarul din Arad, care a turnat clopotele,
mai multe persoane, între care era și profesorul Sabin Drăgoi.
El, desigur își va aduce aminte de examinarea aceasta a
clopotelor. Fabricantul de clopote din Arad a condus pe Timotei
la gară cu mașina sa.

8
 La Oradea în refugiu
La începutul lunii septembrie 1916 a venit Ordin de la
Inspectoratul de Stat Maghiar, ca toate oficiile Consistoriului
împreună cu funcționarii și profesorii ambelor secții vor pleca la
Oradea în cel mai scurt timp.
Vestea s-a lățit îndată. De la Consistoriu a venit ordin ca
toți funcționarii și profesorii, împreună cu familiile lor care
doresc să plece, să se împacheteze.
Noi și familia directorului Școalei Normale, dr. Vasile Stan,
nu știam ce să facem, să plecăm sau să stăm în Sibiu. După 2
zile a venit Ordin de la Inspectoratul Școlar că la 15 septembrie
se vor începe școalele primare. Astfel eu a trebuit să rămân
acasă. Timotei și-a împachetat și el o ladă, un cufăr și un
geamantan mare.
Înainte de a pleca ne-a făcut în pivniță un loc unde puteam
să stăm dacă bombardează Armata Română.
Familiile au împachetat, au suit lăzile și geamantanele în
căruțe, iar peste ele s-au suit familiile. Au plecat, țin în minte,
într-o după-masă senină. Au trebuit să ocolească prin păduri, ca
să nu-i bombardeze, până au ajuns la Ocna, unde-i aștepta un
tren blindat.
Eu am rămas acasă tristă și mâhnită cu trei copii: Lia de 11
ani, Miorica de 9 ani și micuțul Mircea Victor de 2 ani. Eram
tare îngrijorată de Timotei, știindu-l suferind de stomac.
La 15 septembrie s-au început școalele primare. Eu am
înscris fetele la Școala Evanghelică din Piața Mare, în Palatul

9
Brukenthal, iar pe micuțul Ticu îl încuiam cu o servitoare mică
în casă, până veneam eu de la școală.
Armata română a(u) bombardat gara, a(u) împușcat în
turnul bisericii Evanghelice, în pădure a(u) stricat apaductul și la
Sadu, lumina.
Copilele trebuiau să meargă după apă cu o servitoare mică
pe care o aveam, pe aleea de după Teatru, unde era o fântână cu
apă bună de băut. Eu, către seară, mergeam după lapte, femeia
nu voia să vină.
Așa am dus-o 2 luni de zile cu frică și spaimă, până la
Crăciun când a venit Timotei acasă. Micuțul Ticu l-a întâmpinat
cu cuvintele: „Buftanele fuzit în pimniță de tofi” (cartofi).
A rămas acasă și în luna ianuarie. În 27/I/1917 a murit
mama mea, era de 81 de ani. La sfârșitul lunii ianuarie a trebuit
să plece iar înapoi la Oradea.

Operația din 1925 și boala din 1947.

Din tinerețe Timotei era tot suferind de stomac, ținea regim,

se învălea cu un brâu de flanel, își punea țiglă caldă. La început
nu erau durerile așa mari, nu-i dădea așa atenție, dar din ce
trecea timpul durerile erau tot mai dese și mai dureroase. A
chemat doctorul și a(u) constatat că are ulcer.
L-au sfătuit să se opereze, dar el nu s-a operat, se temea că
rămân trei copii mici orfani.
10
 Așa a dus-o mulți ani de zile, cu regim, cu căldură, cu țiglă
caldă. Eu în fiecare seară înainte de a mă culca îi puneam pe
noptieră o crăticioară cu lapte cald pe care și-l încălzea iară la
richeul de pe noptieră, îl lua înainte de a se culca pentru a
preveni durerile de stomac în timpul nopții. Pe noptieră îi mai
puneam un șervețel cu pâine albă, ruptă bucățele, din care
mesteca toată noaptea. Înainte de a pleca la școală îi încălzeam o
țiglă pentru ca pe drum să nu-l doară stomacul. La școală în
pauză o încălzea la cuptorul de tuci din clasă, sau în cancelaria
profesorală, pentru că numai așa își putea continua orele de
clasă.
La prânz îl așteptam cu un prânz pregătit de mâinile mele,
mâncări potrivite bolii de care suferea.
Și totuși, cu toată îngrijirea cea bună și mare care a avut-o,
durerile nu-i încetau, ci tot mai dese și mai dureroase erau, așa
că în sfârșit a fost nevoit să se opereze.
S-a operat la sanatoriul Krankenpflege de lângă Spitalul
Civil, la 6 decembrie 1925. L-a operat dr. Fabrizius. Operația a
reușit dar l-a supărat și chinuit narcoza, în ziua următoare a fost
grav bolnav din cauza narcozei. Atunci se vede că nu se știa de
injecțiile acestea.
După operație durerile i s-au rărit și încet încet au dispărut
de tot. După un timp a putut merge la școală, dar regim a ținut și
mai departe, un regim alimentar care nu i-a fost spre întărirea
organismului și sănătății sale. El nu mânca: ouă, unt, brânză,
salate, carne numai de vițel și de pui, numai compoturi, fructe
crude nu mânca. Ajunsese la un moment dat să nu mai mănânce
decât supă de vită cu tăiței, aluaturi fierte și miez de pâine albă.

11
 La școală însă a mers, n-a lipsit de la ore, era foarte
conștiincios, dar din cauza regimului unilateral pe care l-a ținut,
deodată în primăvara anului 1947 i s-au învinețit picioarele și au
început niște dureri foarte mari. Vinețeala s-a urcat de la glezne
către genunche. Dureriile îl luau și îl lăsau, de zeci de ori pe zi.
Am chemat repede pe profesorul Sturza și pe dr. Cornel Manta.
După o vizită amanunțită profesorul Sturza i-a propus, după
cum s-a exprimat dânsul, „un tratament eroic”, pe care avea să-l
urmeze cu strictețe. I-a zis „eroic” pentru că era greu de
suportat, dar era hotărâtor pentru salvarea lui.
Tratamentul consta în injecții care erau foarte greu de găsit
pe atunci, dar mai ales dintr-un regim alimentar, propus de prof.
Sturza. I s-a propus pe fiecare zi 5 mese. El trebuia să mănânce
tot ceea ce nu mâncase cu ani în urmă: brânză, ouă, smântână,
verdețuri, fructe crude, etc.
Dimineața trebuia să mănânce cafea cu lapte, cu pâine albă
cu unt, dar fără sare. La ora 10½ pâine cu unt și salată verde
tocată mărunt cu un ou moale, fiert, fără sare.
Mâncările acestea la început nu le suporta, voma, îi era
greu de ele. Eu spuneam doctorului că el vomează, ce-i dau.
Doctorul venea și-i spunea că trebuie să mănânce. La prânz îi
dădeam supă de vită cu găluște sau cu tăiței, cum voia, apoi
carne fiartă de vițel sau de pui, tocată mărunt, cu cartofi și
compot.
I-a permis să bea la prânz și un păhărel de vin curat cu
zahăr și îndoit cu apă. După masă cafea în lapte și pâine cu unt,
iar seara griș cu lapte, sau tăiței fierți cu nuci și compot.

12
 După 4 săptămâni s-a putut ridica puțin din pat. După 3 luni
de zile vinețeala i-a dispărut de pe picioare, Timotei fiind
restabilit complet.
Prof. Sturza, dr. Manta și dr. Folie l-au tratat și îngrijit într-
un mod deosebit de atent, cu totul prietenesc.

Activitatea sa extrașcolară

La Brașov
În toamna anului 1896 Timotei Popovici a fost numit la
Școalele Centrale, mai târziu la Liceul de Băieți „Andrei
Șaguna” ca profesor de muzică vocală. Aici a funcționat 3 ani,
până în anul 1899.
În acest timp a condus Corul bisericii din Brașovul Vechi,
iar mai târziu Corul „Sf. Nicolae” din Cetate.
A condus Corul Meseriașilor (Sodalilor, cum se numeau
atunci).
A compus o „Liturgie pe trei voci” cu care cânta în biserica
„Sf. Nicolae”.
A format un cor cu elevii Școalelor Elementare-Primare cu
care cânta câteodată în biserică. A aranjat sărbări școlare, iar
vara mergea cu corul în satele mai apropiate din jurul

13
Brașovului, cu care dădea producții compuse din declamări și
cântece.
A dat concerte la diferite sărbători ocazionale.
Iar cu Corul Meseriașilor a dat așa numitele „Petreceri
colegiale” în a căror programe în partea primă consta din
cântece și muzică iar după pauză era joc.
Astfel de „Petreceri colegiale” s-au dat mai multe de Corul
Meseriașilor.
Din partea Comitetului Bisericesc a primit două acte de
mulțumire. Primul din 1898 la Sărbările cu ocazia împlinirii a 25
de ani de la moartea Mitropolitului Andrei Șaguna. Al doilea cu
ocazia Sfințirii bisericii „Sfintei Adormiri”, în 1899.
Ambele acte au fost subscrise de protopresbiterul
Bartolomeu Baiulescu, primite în Sibiu, în 1900.

La Sibiu
Plecând profesorul Gheorghe Dima la Brașov, în 1899 a
fost numit Timotei Popovici profesor la Seminarul „Andreian”
de muzică Vocală și Iinstrumentală.
În 1899 Bisericuței Grecești, care se afla atunci pe locul
unde se află acum altarul Catedralei, către stradă erau clădiri ale
Consistoriului.
Tot în 1899 a dat un concert la Reuniunea de Muzică
Română, ca dirijor.
14
 În 1899 – 1901 a fost profesor la Școala Civilă de Fete din
strada Șaguna.
În 1902 cu ocazia Expoziției a Reuniunii Române de
Agricultură s-au dat mai multe concerte de la mai multe reuniuni
de muzică: 1. Reuniunea de Muzică Română, 2. Elevii Corului
Seminarului „Andreian” , 3. Corul din Săliște, 4. Societatea
Meseriașilor (sodalilor) cum se numeau atunci și 5. Corul
Meseriașilor din Sebeș-Alba. La toate concertele acestea în
Programul lor erau cel puțin două compoziții de Timotei
Popovici.
Venind în Sibiu a făcut cunoștință cu președintele Reuniunii
Meseriașilor, Victor Tordășanu, funcționar la Consistor. Acesta i-
a fost cel mai bun prieten, până la moartea acestuia, în 1920.
La Reuniunea Meseriașilor, care se afla în strada
Brukenthal, mergea foarte des să asculte corul lor, pe care îl
conducea Candid Popa, învățător la Școala de Aplicație, mai
târziu revizor școlar. Timotei se ducea foarte des, mai ales
sâmbătă seara, când se țineau repetițiile.
De multe ori ținea Timotei repetițiile cu ei. Aflând între ei
unul mai talentat în muzică, Ion Stanciu, zugrav, l-a instruit pe
acesta în așa fel că nu după mult timp a putut să conducă acesta
corul. La început la înmormântări, iar mai târziu când Societatea
dădea câte un concert în sala „Unicum”, pe care le conducea
Candid Popa, iar în timpul din urmă le conducea și Ion Stanciu.
După program urma joc. La concertele acestea lua parte foarte
multă lume intelectuală.
La această Societate, drept recunoștință l-a făcut membru
„onorific”, dându-i o „Diplomă” în culori pe care a pus-o în
15
ramă și a atârnat-o pe perete în dormitor, unde a rămas până la
plecarea noastră din Sibiu (1949).
De la Meseriași a primit Timotei prima „Diplomă”.
A fost membru la „Reuniunea Română de Agricultură”, la
care era președinte Dimitrie Comșa, profesor la Seminarul
„Andreian”. Acesta aranjând expoziții de copii în diferite
comune, Timotei a format un cor redus din elevii școalei, luând
parte pentru a ridica nivelul sărbării.
A fost președinte la Asociația Profesorilor, filiala Sibiu, la
care a purtat contabilitatea.
A fost președinte la „Reuniunea de Înmormântare” după
moartea președintelui Victor Tordășanu (1920) până la
desființarea sa (Inflația).
Ca profesor la Seminarul „Andreian”, pe lângă orele de
muzică vocală și instrumentală, a predat la Secția Teologică
Contabilitatea în anii 1916 – 1917. La Secția Pedagogică a
predat Desenul. A fost econom al Seminarului din 1899 până în
1901.
În 1920, separându-se secțiile, s-a format Școala Normală
„Andrei Șaguna”, mixtă, cu 8 clase. La această școală a mai
servit încă 16 ani, până în anul 1936 când s-a pensionat.
La Secția Teologică ținea repetiții de cor separat cu anul III
și IV, pentru a-i pregăti ca să poată da singuri concerte în diferite
orășele, sub conducerea unuia dintre elevii cursului al IV-lea.
Corul Mitropoliei l-a condus până în 1945.

16
 Ca președinte al Secției Artistice a „Astrei”, a contribuit cu
corul la multe și diferite Sărbători ocazionale.
Voi aminti în mod cronologic cele mai însemnate.
În 1906 Sfințirea Catedralei, la care a cântat cu un cor de
peste 150 de persoane compus din: elevi ai Seminarului,
doamne, domnișoare, funcționari și meseriași.
În 1908 Festivalul „Ciprian Porumbescu”, la împlinirea de
¼ de veac de la moartea sa. A fost și matineu la care Timotei
Popovici a ținut o lucrare despre viața muzicală a
compozitorului.
În 1910 un concert religios cu ocazia unui Congres
bisericesc.
În 1912 concert dat de Societatea de Lectură „Andrei
Șaguna”, la invitația Uniunii Fondului de Teatru din Alba-Iulia.
S-a cântat „Imn” de Timotei Popovici, text de P.S. I. Teculescu,
protopresbiter al Alba Iuliei. S-a cântat și „Doina” de T.
Popovici. Pe program e scris că s-a repetat de 6 ori. Solistul era
baritonul I. Constandis, fost elev al Școalei Normale, pentru a
cărui voce a compus „Doina”.
Tot în anul 1912 Festival la dezvelirea bustului lui George
Barițiu, al cărui bust se află în parcul „Astrei”. Festivalul s-a
ținut în Sala Muzeului „Astrei”.
În 1913 sfințirea bisericii din Săsciori, iar seara s-a dat
concert.

17
 În 1916 concert în favoarea Fondului Orfelinatului, care
avea să se înființeze, care s-a și înființat.
În 1918 sărbările de la 1 decembrie cu ocazia alipirii
Ardealului de Vechiul Regat. S-a cântat în biserica din Alba-
Iulia în loc de „Priceasnă”, „Marșul legionarilor” de T.
Popovici, text de Ion Broșu. L-a compus în 1917 când s-a
format Legiunea Națională, formată din: învățători, profesori și
funcționari, pentru apărarea satelor și orașelor.
Amintesc că atunci a izbucnit gripa numită „Spaniolă”.
Timotei era bolnav, a fost silit să plece cu 38° temperatură. Eu
am rămas îngrijorată, dar el văzând însuflețirea și entuziasmul
zecilor de mii de oameni, țărani veniți din toate părțile
Ardealului, i-a dat putere de a putut trece cu bine, cu succes,
peste toate sărbările care s-au ținut și a venit sănătos acasă.
În 1920 s-a ținut Festivalul „Alecsandri” în amintirea de
100 de ani de la nașterea poetului. S-a ținut în Teatrul Orășenesc
și s-a jucat comedia „Cinel-cinel” cu persoanele din elevii
corului Școalei Normale.
În 1921 s-a dat același Festival în Râmnicu-Vâlcea cu
ocazia excursiei care au făcut-o acolo.
În 1922 Sfințirea Catedralei din Alba-Iulia.
Tot în 1922 Sfințirea Bisericii din Sf. Gheorghe. Concert și
comedia „Cinel-cinel”.
În 1923 Sărbare Semicentenară în memoria Mitropolitului
Andrei Șaguna. S-a dat Concert Religios și Festival.

18
 În 1925 Serbare Comemorativă în memoria eroului Avram
Iancu, dat de Societatea de Lectură a Școalei Normale „Andrei
Șaguna”.
În 1926 Primul concert de Colinde și cântece de stea,
inițiate de Timotei Popovici, cu „Motto” care era tipărit sus pe
fiecare program. Motto: „Pentru reînvierea și cinstirea vechilor
și frumoaselor noastre Cântece de Crăciun și pentru înviorarea
sufletului nostru creștin românesc”.
În 1927 concert religios cu ocazia unui Congres bisericesc.
În 1928 Festivalul „George Coșbuc”, la împlinirea de 10
ani de la moartea lui.
Tot în 1928 Festivalul „Nicolae Bălcescu”, la împlinirea de
75 de ani de la moartea lui, dat de Cercul Militar Român, la care
a fost și Timotei membru în comitet.
În 1930 concert religios dat cu ocazia unui Congres al
Reuniunii Femeilor Ortodoxe Române din Sibiu.
În 1931 concert religios dat cu ocazia venirii unor
personalități străine.
În 1932 dezvelirea bustului lui George Coșbuc, care se află
în fața Administrației Financiare. S-a cântat în aer liber în fața
bustului.
În 1933, serbare comemorativă la împlinirea a 60 de ani de
la moartea Mitropolitului Andrei Șaguna.
În 1934 concert religios al Congresului general al Frăției
Ortodoxe Române.

19
 Tot în 1934, festival la comemorarea compozitorului
Bedrich Smetana, la împlinirea de 50 de ani de la moartea lui,
dat de Societatea Româno-Cehoslovacă, la care Timotei fiind
membru în comitet, a ținut o lucrare despre operele
compozitorului.
În 1935 a fost membru în Comisia de Capacitate a
Conservatorului din București.
Mai amintesc dezvelirea Monumentului Gheorghe Lazăr
din Avrig.
Sfințirea clopotelor din Sâmbăta de Jos, dăruite de Ion
Lepădat, fost Ministru. S-a cântat în aer liber, în fața multor
personalități și popor veniți din satele din apropiere.
Mai amintesc multele concerte bisericești și ale Adunării
Generale „Astra”, care se țineau în fiecare an.
Cele 20 de concerte de colinde din 1926 până în 1945.
Două au fost difuzate, ultimul a fost concert Jubiliar, la care s-au
cântat numai compoziții de Timotei Popovici.
Excursiile făcute în mai multe orașe:
În 1921 la Râmnicu-Vâlcea, în Petroșani, Lupeni și Vulcan,
în 1922 la Deva, Hunedoara și Sebeș-Alba, iar în 1924 în
vacanța Sf. Paști în Moldova, la Roman, Bacău, Focșani, Iași,
Galați, Brăila și Izmail.
Pretutindeni au fost primiți cu casă și masă gratuit. Au
admirat frumusețea și disciplina Corului.

20
 Despre excursiile acestea s-a publicat în „Anuarul Școalei
Normale” din 1924 toate aprecierile din ziare publicate în
orașele unde au dat concertele.
A fost dirijorul Corului Mitropoliei timp de 50 de ani, fără
nici un ajutor material și fără nici un „Act de mulțumire” din
partea Mitropoliei.
În 1946 și 1947 a fost Directorul Conservatorului de
Muzică înființat în Sibiu, căruia i-a purtat numele.

Lucrări teoretice
În 1906 a publicat un „Dicționar de muzică”, care a fost
atunci singurul în România și poate și astăzi nu este altul la fel.
A colaborat la Calendarul „Amicul poporului” cu diferite
articole din 1903 – 1906:
„Principiul național în muzică” în „Anuarul Institutului
Teologic-Pedagogic” (1907) ;
„Rolul organului auzului în cântare”, publicat în revista
Școalei Normale „Vatra școlară” ;
„Cum se face învățământul cântării în școalele noastre
poporale”, (s-a publicat într-o broșură separată) ;
„Problema funcțiunii cântării în școalele poporale”,
publicat în „Vatra școlară” ;
„În ce măsură se cultivă cântarea în școalele noastre
poporale” ;
21
 „Ce fel de cântece folosim în școalele noastre?”, în „Vatra
școlară”;
„Problema instrucțiunii în școalele noastre poporale” ;

A mai publicat o seamă de articole în „Anuarul” și revista

„Vatra școlară” a Școalei Normale, precum și în ziarele locale
„Telegraful Român” și „Gazeta Sibiului”.

Alte lucrări
„Ciprian Porumbescu, activitate și viața lui” , publicat în
„Raportul Reuniunii Române de Muzică” din Sibiu, pe anul
1907/8.
„Ciprian Porumbescu, despre viața și compozițiile
compozitorului”, lucrare ținută la împlinirea unui ¼ de veac de
la moartea lui, la Festivalul și Matineul din 1908.
Lucrare despre compozitorul Bedrich Smetana, viața și
operele sale, ținută la Societatea Română-Cehoslovacă, la
comemorarea împlinirii 50 de ani de la moartea lui (1934), fiind
membru în comitet.

Compoziții

22
 Bisericești și lumești
Tipărite (dar cele mai multe sunt manuscrise)

Bisericești: „Imn” , tipărit la primul Centenar al

Seminarului „Andreian”, text de P. I. Teculescu, fost
protopresbiter la Alba-Iulia.
O seamă de irmoase și pricesne pentru cor mixt și
bărbătesc.
Câteva compoziții pentru fanfară.

Lucrări liturgice: „Liturgie pe 3 voci egale”, compusă în

1898 cu care cânta în biserica Sf. Nicolae din Brașov cetate.
„Liturgie mixtă”, format mai mare, altă ediție pentru 3
voci.
„Liturgie pentru 2 voci egale”, compusă pentru corul
elevelor din biserica din strada Bisericii, în 1942, condus de
învățătoarea Maria Creangă, care îl conduce și astăzi cu elevele
de atunci, acum devenite mame și cu alte persoane din Parohie.
Prima dată s-a cântat la 25 martie, la hramul bisericii
„Bunavestire” (1942).
Colinde și cântece de stea cu titlul „Florile dalbe”, partea I
tipărită în Craiova (1928).
Partea II tipărită în Sibiu, tipografia Drotleff și Krafft, în
1945.

23
 Tot în 1945 a mai tipărit „Liturgia mixtă” ediția a III-a,
format mic.

Coruri lumești
Poemul „Regele munților”, tipărit pentru cor mixt și
orchestră, cu solo de sopran.
„La oglindă”, versuri de George Coșbuc, cu solo de
sopran, publicat în 1928.
O seamă de coruri mixte și bărbătești:
„Rodica” pe versuri de Vasile Alecsandri, tipărită în 1920.

Cântece pentru școale

În 1904 și 1906 a compus 2 caiete cu câte 12 cântece pentru
grădinițe și școalele primare.
În 1911 „Carte de cântece” pentru 2 voci, pentru școalele
primare.
În 1919 „Cântece naționale” în două ediții.
În 1924 și 1926 „Carte de cântece” pentru școalele medii
și școalele normale pedagogice, pentru 2 și 3 voci.
Carte de cântece pentru „Oastea Domnului” cu titlul
„Toată suflarea să laude pe Domnul”.

24
 Binefacerile
N-au fost puține nici acestea.
În fiecare duminecă, când pleca la biserică, trecea
drumul la Tutungeria „Engler” pentru a schimba un leu,
sau 2 lei, după împrejurări, pentru a-i împărți săracilor de
pe treptele Catedralei. Când se urca sus dădea celor din
dreapta, când eșea din biserică, celor din stânga.
Pe stradă, când întâlnea câte un bătrân sau bătrână, nu
trecea fără să nu le întindă un ban, fără ca aceia să ceară.
Din Azilul de Bătrâni ieșea sâmbăta un orb bătrân,
Moș Lazăr, să primească câte un ban. Când îl întâlnea
Timotei îl aducea sus în locuință, îi dădeam de mâncare și
bani și-l ducea în stradă să treacă drumul ca să nu-l calce
tramvaiul.
Moșu Lazăr s-a învățat de venea singur, eu îi dădeam
de mâncare, iar el aștepta până venea Lia de la școală, sau
Timotei, să-l ducă în stradă. Pe amândoi îi cunoștea după
voce. Când nu se mai putea sui sus, se așeza pe cele 2
trepte din curte, eu când îl vedeam îi trimiteam mâncare jos
și el aștepta să vină Lia să-l ducă în stradă.
La Azilul de Bătrâni trimiteam în fiecare an la Crăciun
și la Sf. Paști, la 40 de bătrâni câte un colac și bani, iar la
Paști un colac și câte 2 ouă roșii, mai mulți ani.
Tot la Crăciun dădea unui sau la doi elevi silitori
săraci de la Școala Normală câte o pereche de ghete.

25
 Unei văduve cu 5 copii care avea o fetiță la Școala de
Aplicație îi dădea ghete, iar mamei sale 500 lei.
Tot la Crăciun trimetea la Spitalul de Boli Nervoase
100 lei.
Tânărul sibian Romul Rotaru, bolnav de tuberculoză
în Sanatoriul din Piatra-Neamț, s-a rugat să-i trimitem ceva
haine. Timotei i-a trimis: pantaloni aproape noi, o haină
puțin uzată de la Mircea, dar foarte bună, dulciuri și bani
pentru medicamente. I-a trimis pachet și bani foarte des și
se îngrijora de soarta lui.
În 1938 am primit scrisoare de la alți bolnavi, în care
ne-au scris că darurile trimise s-au împărțit la alți bolnavi
pentru că Romul Rotaru a încetat din viață.
O familie din București, strada Imbrescu, nr. 31,
Constanța Dumitrescu cu 2 fete, toate 3 bolnave de
tuberculoză, le trimitea bani în mai mulți ani. Îl numeau
„Părintele nostru”.
A contribuit la diferite fonduri, numite „Legate”.
La Fondul „Oastea Domnului”, 1000 lei.
La Fondul „Antoniu Sequens”, fostul profesor a lui
Timotei, 1000 lei.
La Fondul „Victor Tordășianu” a contribuit în mai
mulți ani cu câte 100 lei pentru înființarea unui „Cămin de
bătrâni”.
Pentru restaurarea bisericii „Sf. Adormiri” din Bacău,
100 lei.
26
 Pentru Mănăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta de
Jos, 10.000 lei, plătiți în rate lunare, în decurs de trei ani:
1927, 1928 și 1929.
Din partea Consistoriului a primit un Act de mulțămire
în care scrie că l-a scris între „ctitorii” Mănăstirii.
A ajutat pe 2 foști ucenici ai săi cu bani, pentru a putea
urma Conservatorul din București. Unul dintre ei a murit ca
profesor de muzică la București. Celălalt e profesor, de la
care am primit o scrisoare în care își exprimă recunoștința
pentru tot ce a făcut Timotei pentru el, rămas orfan de
părinți și crescut în Internatul Școalei Normale. Astăzi e
mândru că urmează cariera lui Timotei Popovici pe care l-a
stimat și iubit atât de mult.
Și alte multe ajutoare date, știute și neștiute.

Activitatea sa multilaterală este apreciată

În reviste și ziare;
În actele de mulțămire primite de la diferite
societăți culturale;
În zecile de programe dirijate de Timotei
Popovici;

27
 În zecile de programe primite din alte localități în
care sunt una sau două compoziții de Timotei
Popovici;
În programele de la ședințele festive ținute din
1900 până în 1936, în fiecare an în preajma zilei de 30
noiembrie, în memoria Mitropolitului Andrei Șaguna.
La început se țineau în sala Seminarului iar mai târziu
în Aula Teologiei, care era totdeauna ticsită de public;
În corespondența care a avut-o cu mai mulți
compozitori și alte personalități;
În scrisorile de condoleanță;
În diplomele ca fost membru de onoare la mai
multe societăți muzicale din Ardeal și Bănat;
Membru de onoare la Societatea „Carmen” din
București (1901);
Director la Reuniunea de Muzică Română din
Sibiu (1890 - 1901) ;
Președinte la Secția Artistică a „Astrei”;
Președinte la Asociația Profesorilor, filiala Sibiu;
Membru în comitetul Militar Civil;
Președinte la Reuniunea de Înmormântare;
Membru în Comitetul Agricol;
Membru supleant la ședințele Consistoriului;
Membru în comitetul școlar;
28
 Raportor al secției școlare al Școalei Normale
„Andrei Șaguna”;
A fost Directorul Conservatorului de Muzică din
Sibiu care i-a purtat numele (1946 – 1947);

Decorațiile primite (6)

Deși Timotei n-a pus mare însemnătate pentru ele:
1. „Coroana României cu gradul de cavaler” (Nr. 955/1923)
2. „Răsplata muncii pentru învățământ” clasa I, (Nr.
6331/1926)
3. „Răsplata muncii pentru biserică” clasa I, (Nr. 2412/1928)
4. „Răsplata muncii pentru 25 de ani de serviciu” (Nr.
566/1931)
5. „Meritul cultural pentru Artă în grad de cavaler” clasa I,
(Nr. 2459/1932)
6. „Medalia Ferdinand I cu spadă și panglică” (a fost în
gărzile naționale din Ardeal, 1918 – 1919 în Sibiu), (18
iulie 1940)

29
 A muncit timp de peste o jumătate de veac pentru
biserică, școală, neam și țară, cu o sănătate șubredă, în arta
Muzicii, cu dragoste, zel și abnegație.
A lăsat o comoară nepieritoare.
El nu mai este.
Tatăl Ceresc l-a chemat la Sine.
Sufletul său se odihnește unde drepții se odihnesc.
De sus din cer veghează și se roagă Tatălui Ceresc să
se îndure să trimită Darul și Binecuvântarea Sa asupra
copiilor săi.

Amintiri
Doina
(când și cum a compus-o?)

În primii 3 ani până nu aveam copiii, ne plimbam de

multe ori seara după cină. Îmi povestea multe. Într-o seară
era foarte tăcut, nu vorbea nimic. Deodată îmi zice:
- „Să mergem acasă!”
L-am întrebat:
30
 - „Ți-e rău?”
- „Nu, dar să mergem acasă, am ceva de lucru”
În mintea lui se frământa o compoziție.
Ne-am dus acasă, eu m-am culcat, Timotei a trecut în
camera cealaltă. Dimineața, când s-a trezit, îmi zice: „Am
compus azi-noapte o cântare, „Doina”, am și solistul pentru a
cărui voce am compus-o. E baritonul, elevul I. Constandin din
clasa a VIII-a” S-a sculat din pat, s-a dus la pianină și mi-a
cântat-o.
În curând a armonizat-o și a pus-o în studiu. S-au bucurat
elevii de la Școala Normală cu care a învățat-o.
Cântarea aceasta s-a cântat la foarte multe concerte, nu
numai în Sibiu, ci și în alte orașe.
Pe un „Program”, la un concert dat în Alba-Iulia, în 1912,
cu ocazia Fondului de Teatru, dat de elevii Seminarului din
Siibiu sub conducerea lui Timotei Popovici, „s-a repetat de 6
ori”.
Aceste cuvinte le-a scris și I. Constandin, acum cu păr alb
pe cap, în amintirile sale despre Timotei Popovici.

Preumblările sale
(cu Lia și Miorica când erau mici,
Lia de 4½ ani și Miorica de 3½ ani)

31
 Caricatura sa
Timotei, când avea timp liber, lua fetele de mână și se
ducea cu ele în pădure, să vadă urșii, sau pe sub arini, sau pe
strada principală să se uite la vitrine.
De multe ori se ducea cu ele în curtea Școalei, le lăsa acolo
să se joace, până când avea ceva de rezolvat în școală.
Teologul Maximilian din Brașov îl vedea de multe ori
preumblându-se cu copilele. Maximilian, ajungând profesor la
Liceul de Băieți „Andrei Șaguna” din Brașov, era un foarte bun
desenator, și-a adus aminte de Timotei și l-a desenat așa cum era
el, preumblându-se cu fetele de mână. O figură înaltă, svelt, cu
haina lungă neagră, pantalonii strâmți pe picior și o pălărie
neagră, de paie, pe cap.
Într-un an, cu ocazia unei serbări a Liceului din Brașov (nu-
mi mai aduc aminte anul), profesorul Maximilian a aranjat într-o
sală diferite desene și picturi. Uitându-mă la diferite desene, pe
un perete văd caricatura aceasta și zic lui Timotei: „Timotei,
acesta ești tu! . Toți cei care erau în jurul nostru au început să
râdă, împreună cu profesorul Maximilian.
L-am rugat să ne-o dea nouă, el a luat-o jos de pe perete și
ne-a dat-o.
Nu știm din ce cauză s-a pierdut aceea, ne-a făcut alta, dar
nu era așa bine reușită ca originalul.

Unde și-a petrecut Timotei vacanțele cele mari?

32
 În fiecare an după ce se încheia anul școlar, plecam cu
copiii în Bănat, în comuna Tincova, județul Severin, la părinții
lui Timotei, preotul Dionisie Popovici și soția sa Elena, născută
Achimescu. Acolo petreceam toată vara.
După ce ne sculam dimineața, maica ne pregătea în curte la
umbră, dejunul. Ne făcea o găigană/papară din ouă, cu mălai
proaspăt copt în țăst și o ceașcă de cafea cu pâine albă de casă.
După ce povesteam puțin, Timotei lua fetele, Lia și Miorica
(Mircea s-a născut cu 7 ani în urmă), se ducea cu ele prin pădure
sau în Surupini, unde avea taica prunii, plantați de el, să culeagă
prune, sau se duceau pe malul Timișului să facă plaje și baie și
se duceau cu luntrea pe Timiș.
La prânz maica fierbea o ciorbă de zarzavat și câte un pui,
rață sau gâscă îndopată și cartofi fripți în tavă. Dumineca tăia
câte o găină și fierbea supă cu tăiței, rasol și ștrudel cu mere.
Dumineca se ducea la bicerică, câteodată și servea. Pentru
biserica din Tincova am dat un candelabru, 2 sfeșnice de alamă,
o icoană mare cu Maica Domnului.
După masă ieșea în tindă și vorbea cu oamenii din sat, pe
care-i sfătuia și le povestea multe din lumea mare.
În decursul verii mergeam și la fratele său mai mare, Ilie,
care era preot în Petroșnița, unde stăteam câte 2 săptămâni. De
aici a cules el mai multe cântece: „Marșul grănicerilor”,
„Marșul vânâtorilor de munte” și alte cântece.
Când erau copiii mai mari făceam excursii la Caransebeș,
unde locuia sora lui Timotei cea mai mare, Maria, și în alte
comune.
33
 O excursie frumoasă am făcut la Turnu Severin, la
profesorul de muzică I. Șt. Paulian. De acolo am făcut o
călătorie cu o căruță pe malul Dunării, până la Cazanele Mici,
locuri pitorești, de neuitat.
Până trăiau părinții lui Timotei erau de toate în casa
preotului Dionisie Popovici din Tincova care era cunoscut în
toată regiunea Severinului.
Amintesc că taica, iarna ajuta pe mulți oameni săraci cu
bucate, mai ales cu porumb. Ei se obligau să ajute vara la lucrul
câmpului. Dar nu toți se țineau de promisiune, mergeau la alții la
lucru pentru ca să capete bani.
Pogoanele sale lucrate cu hărnicie și pricepere, podul și
hambarele sale erau pline cu bucate, stocuri înalte de nutreț
pentru vite, paseri, căruța cu arcuri cu 2 cai cu care mergea la
Caransebeș după cumpărături, sau la Episcopie în afaceri
parohiale.
Casa parohială fiind mică și veche, el și-a zidit altă clădire
mai mare, cu odăi mai multe, pe un teren cumpărat. În casa
aceasta veneam noi vara. Când plecam acasă ne dădeau de toate,
iar la Crăciun ne trimiteau câte un porc de 100 – 120 Kg.
Dar toate s-au sfârșit.
În 6 martie 1911 Tatăl Ceresc a chemat la Sine pe preotul
Dionisie, în etate de 75 de ani.
Maica a mai trăit până în 1928, ea a fost de 86 de ani. De ea
se îngrijea sora lui Timotei, Elena, văduvă de învățător. Ea a
rămas în casa părinților.

34
 Din 11 copii câți a avut, 5 copii au trăit până la bătrânețe,
dar rând pe rând s-au dus și ei după părinți. Cea mai mare a fost
Maria, ea a murit într-un an cu maica (1928), preotul Ilie în
1933. Timotei a fost al 4-lea copil din cei 11 copii. Pe el l-am
pierdut pentru totdeauna în 11 iulie 1950, în etate de 80 de ani.
După 6 săptămâni a murit Elena, în etate de 76 de ani, iar după
jumătate de an (1951) a murit Aurora, în etate de 72 de ani.
Dumnezeu să odihnească sufletele lor unde drepții se
odihnesc.

O amintire din copilăria sa

Într-o vară Regimentul din Caransebeș a ținut manevrele pe
șesul Timișului, în apropiere de Tincova, locul nașterii lui
Timotei.
A venit Aviz de la Regiment, la comenduirea din sat, că în
cutare zi vor lua masa ofițerii, împreună cu muzica militară, în
curtea preotului Dionisie Popovici.
Oamenii din sat au pregătit mesele, au adus crengi mari din
pădure, să le facă umbră.
De vestea aceasta mai tare s-a bucurat Timotei, care era
atunci de 13 ani. Sălta de bucurie că aude fanfara cântând tocmai
în curtea tatălui său și că va putea privi mai de aproape
instrumentele. El o mai auzise în Caransebeș, în decursul anului
școlar, de astă dată însă era bucuria și mai mare.

35
 Dar către seară îl cheamă taica lângă el și-i zice: „Timo,
tato, dimineață să te duci la Caransebeș să grijești de casa
surorei Maria, ea o să vină să ajute mamei tale”.
Când a auzit cuvintele acestea a rămas împietrit, a început
să plângă, era tare supărat, dar porunca trebuia împlinită. Toată
noaptea n-a dormit, dimineața a plecat cu trenul la Caransebeș,
acolo era toată ziua supărat, se gândea tot la muzica militară din
curtea lor.
Aceasta n-a uitat-o Timotei nici la bătrânețe, de multe ori
îmi povestea despre (...)
Timotei îmi mai povestea că din cei 5 frați, numai el a
moștenit auzul muzical al maicei sale, avea o voce foarte
frumoasă.
La Caransebeș,Timotei urmând școala de acolo, precum și
Secția Pedagogie și Teologie, la care a fost profesor de muzică
Antoniu Sequens, care a cunoscut talentul său deosebit. În anul
al treilea la teologie îl punea de multe ori la orele de cor să
dirijeze.
Terminând Teologia s-a înscris la Conservatorul de Muzică
din Iași, pe care l-a terminat în 2 ani, în loc de 3 ani, fiind
premiant.
La Conservator a fost director profesorul Gavriil Musicescu
care, apreciindu-i talentul său înăscut, la plecare l-a sfătuit să nu
rămână în Vechiul Regat, ci să meargă în Patria sa, acolo își va
putea valida talentul său.
Timotei, ascultând sfatul lui Gavriil Musicescu, a plecat
acasă.
36
 Încă în toamna aceea a fost numit învățător în Lugoj la
școala primară, coleg cu Ion Vidu. În anul următor a fost numit
profesor la Școalele Centrale din Brașov, unde a funcționat 3
ani.
Plecând profesorul Gheorghe Dima de la Sibiu, la Brașov, a
fost numit Timotei la Seminarul „Andreian”, la ambele secții:
pedagogie – teologie, care mai târziu despărțindu-se s-a format
Școala Normală „Andrei Șaguna”, mixtă
Timotei, pe lângă orele de muzică, a dezvoltat o activitate
extra școlară, contribuind cu corul Școalei Normale la diferite
sărbători ocazionale.
În decursul anilor Timotei a cules cântece poporale din
Bănat și Ardeal, pe care armonizându-le le-a dat iarăși poporului
ca: compoziții lumești mixte și bărbătești, cântece de școală,
colinde și cântece naționale.

De încheiere
Referitor la cântecele naționale țin să citez o frază a unui
poet polonez, frază pe care Timotei a citat-o în lucrarea sa:
„Principiul național în muzică”, publicată în „Anuarul”
Institutului Pedagogic-Teologic, anul școlar 1906 – 1907. Poetul
polonez cuprins de entuziasm pentru cântecele poporului său,
între altele exclamă: „O, cântec poporal, tu stai și păzești
templul amintirilor naționale, tu ai aripi și glas de Arhangheli,
adesea ai și arme ca dânșii. Flacăra mistuie lucrările penelului,
tâlharii jefuiesc comorile, dar cântecul scapă în veci cu viață și
37
se strecoară printre oameni. Dacă sufletele înjosite nu știu să-l
hrănească cu dar și cu speranță, el fuge în munți, se cațără pe
stânci și de acolo spune de vremuri trecute”.

Când am început să scriu Amintirile

La 1 ianuarie 1956 am venit de la Lugoj la Sibiu, la Lia, să
lucrăm împreună la materialul iubitului nostru Timotei. Lia m-a
rugat să scriu despre viața noastră familială și despre ce îmi mai
aduc aminte.
I-am înplinit dorința.
M-am dus cu gândul înapoi la cei 47 de ani viețuiți
împreună. Am așternut pe hârtie simplu, cum m-am priceput,
fără fraze artistice, de care mintea mea la 83 de ani nu mă mai
ajută.
Am evocat toată munca sa, depusă timp de peste o jumătate
de veac cu o sănătate șubredă, pentru biserică, școală, neam și
țară, muncind necontenit cu dragoste, însuflețire, cu o voință
uimitoare.
Înainte de a încheia țin să amintesc câteva cuvinte și despre
iubirea, dragostea și grija nețărmurită pe care a avut-o Timotei
pentru copiii noștri dragi: Lia, Miorica și Mircea, dându-le o
educație și cultură cuvenită.
Sibiu, 3 mai, ziua numelui său, care a fost o zi de bucurie
pentru noi, iar acum este o zi de tristă și dureroasă amintire.

Sibiu, 3 mai 1957

38
 Văduva Victoria (Timotei) Popovici
în etate de 83 de ani și 3 luni.

Parastasul din 2 iulie 1956

și
Comemorarea de la București
din 11 iulie 1956
Pregătirile
Lia cu o zi înainte a fiert grâul, iar duminecă dimineața l-a
îndulcit cu zahăr, nuci și scorțișoară și a împărțit coliva pe trei
tăvi. (O tavă a avut diametrul de 48 cm)
La ora 9½ s-au dus cu parastasul la biserică: Lia, Mia și
Crucița. Ele au dus tăvile iar Ticu a dus colacul, cele 2 prescuri
și sticla cu vin și le-au așezat pe 2 măsuțe în fața altarului.
La ora 10 a venit mașina comandată, ne-am dus: Eu, Lia și
finii Vulcu de la Cisnădie. Ei au venit anume pentru parastas.
Mie mi-au rezervat un scaun aproape de tronul Mitropolitului.
Înainte de a se cânta „Fie numele Domnului”, au ieșit din altar
39
12 preoți și s-au așezat în fața Parastasului. Când s-a început
slujba, a venit un domn (era Ulpiu Petrișor), m-a luat de braț și
m-a dus lângă altar, în dreapta. Vă puteți închipui ce a fost în
sufletul meu când am văzut atâția preoți, ce emoționată am fost.
Lia când a văzut atâția preoți, repede s-a dus și a mai cumpărat
încă 7 lumânări mari. Ea cumpărase numai 5 lumânări mari și
100 de cele mici pentru public.
La sfârșitul slujbei, când a început Corul să cânte „În veci
pomenirea lui”, a început să cânte toată lumea. A fost ceva
înălțător, Dumnezeiesc. Când au plecat preoții în altar, mulți au
dat mâna cu mine.
S-a început apoi să se împartă coliva. Doamnele treceau pe
lângă mine, mă sărutau, treceau apoi să primească șervețelul de
celofan cu colivă. Coliva au împărțit-o: Lia, Gigi și Miți Pleșa.
Eu am avut mângâiere sufletească văzând că munca lui
Timotei este apreciată de toți, aducându-i prin aceasta un prinos
de venerație și recunoștință.
La masă am avut pe domnul și doamna colonel de jos, de la
parter, pe finii Vulcu, Silvia și Maria.
Ne-a părut rău că nu a putut veni și Mircea cu Mitruț, în
luna aceea a fost la Timișoara la examenul de perfecționare.
N-a fost nici Delu, el era în Spitalul de boli nervoase. Dar a
făcut și el Parastas, duminecă, la 9 iulie, în capela spitalului. A
fost și Lia. Coliva au împărțit-o doctorilor cunoscuți și
bolnavilor din secția lui Delu.

Comemorarea din București

40
 La 11 iulie 1956, la șase ani de la ziua morții lui Timotei
Popovici, Uniunea Compozitorilor l-au comemorat difuzând la
radio vorbirea profesorului Nicolae Oancea. Acesta a vorbit
foarte frumos, a evocat toată munca sa depusă în decursul vieții
sale pentru biserică, școală, neam și țară.

41