România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

E România celor de demult şi-a celor de mai apoi

E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Ioan Micu

(1889-1959)
S-a născut la 11 iulie 1889 în comuna grănicerească Dumbrăviţa (fost
Tînţari), jud. Braşov, din părinţi ţărani modeşti şi cinstiţi, tatăl Simion Micu şi
mama Maria Bungeta, care se bucurau de respectul consătenilor. A copilărit
în comuna natală, învăţând aici la şcoala primară, unde a promovat clasa a
VI-a. În anul 1902 se înscrie la liceul “Andrei Şaguna” din Braşov, unde face
patru clase. Clasa a V-a o face la liceul romano-catolic din Braşov. Continuă
studiile la şcoala pedagogică maghiară din Deva. Din februarie 1905 până în
iunie 1906 a funcţionat ca învăţător la şcoala din Bucium Şasa - acolo unde
funcţionează între 1881-1884 dascălul Ion Pop Reteganul - La Concursul
pentru ocuparea postului de învăţător din Bucium Şasa, organizat la 4
septembrie 1906 sunt înscrişi: Sasu, Sighişoreanu, Micu, Boer, Bontariu,
Ionuţ, Popa şi Hurubean.

Protocolul senatului şcolastic din Bucium Şasa, întocmit de Ion

Agârbiceanu, îl alege ca învăţător pe Marian Sasu(1.

Tenacitatea care îl caracterizează pe Ioan Micu îl determină să se

înscrie din nou la şcoală, de data aceasta la seminarul “Andrei Şaguna” din
Sibiu, unde-şi termină studiile şi obţine, în anul 1909, diploma de învăţător.
Tânărul învăţător se întoarce în comuna Bucium, acolo unde fusese înfrânt şi,
de data aceasta, rămâne omul biciumanilor pentru toată viaţa.

Aşezat la şcoala confesională greco-ortodoxă din Bucium Izbita,

devine moţ prin adopţiune.

Iată ce-i scria profesorul Ioan Micu profesorului Traian Mager din
Abrud în 9 dec. 1938: “Sunt de 30 de ani în munţii Apuseni, desfăşurând o
muncă exclusiv închinată problemei moţilor. În război (1914-1918) am fost
mobilizat timp de 4 ani, iar după reîntorcerea din război am făcut parte din
Sfatul naţional al oraşului Abrud organizând gărzile naţionale şi în calitate de
comandant al gărzilor din comuna Bucium, aveam misiunea de a asigura linia
Teiuşului.
Sunt decorat cu următoarele medalii:

1. Coroana României în grad de ofiţer;

2. Bărbăţie şi credinţă;

3. Răsplata muncii pentru construcţii şcolare cl. I;

4. Răsplata muncii pentru învăţământ cl. I;

5. Meritul cultural clasa a II-a;

6. Meritul sanitar clasa a I-a;

7. Serviciul credincios clasa a I-a;

8. Medalia “Bene Merente” pentru construcţia catedralei ortodoxe din Cluj;

9. Medalia de aur a “Tinerimii Române”.

În ce priveşte activitatea mea culturală şi naţională cred că o cunoşti şi

tu, căci activez pe toate terenele în calitate de preşedinte al despărţământului
Astrei din Abrud, preşedintele Reuniunii Meseriaşilor Români, preşedintele
“Voluntarilor” secţia Abrud, preşedinte al Comitetului şcolar, (vezi foto 1 -
Ioan Micu cel cu decoraţii), preşedinte al cooperativei “Abrudeana”,
vicepreşedinte al Bancii “Izvorul Mântuirii”, director cultural al “Casinei
Română”; deputat eparhial al Episcopiei Vadului Feleacului şi Clujului,
etc”.(2

Laconismul acestei scrisori merită să fie întregit de către noi, cei care
am beneficiat de pe urma activităţii directorului Ioan Micu.

Întors de la Alba Iulia, după ce a luat parte la Unirea din 1 decembrie

1918, Ioan Micu intră în focul unei bătălii de lungă durată.

Consiliul Dirigent, constituit după Adunarea de la Alba Iulia, a numit

pe dr. Laurenţiu Pop şi dr. Candin David în calitate de comisari generali ai
Munţilor Apuseni. Aceştia au trimis un memoriu Consiliului Dirigent în 1919
în care arătau, printre alte că: “Ne luăm voe a vă atrage atenţiunea şi la
împrejurarea, că orăşelul nostru (Abrud n.n.) are un număr minim de
intelectuali, în jurul şi cu ajutorul cărora să se poată crea atmosfera unei vieţi
culturale şi economice mai intensive şi că între împrejurările date considerăm
de un mijloc foarte potrivit pentru a micşora acest neajuns, dacă corpul
profesoral al şcoalelor civile din Abrud pe lângă puterile didactice instituite
deja s-ar întregi în grabă la numărul complect de 7 (de prezent funcţionează
numai trei) cu puteri didactice de valoare recunoscută mai ales în vederea că,
după părerea noastră, şcolile din Abrud nu îndestulesc trebuinţele culturale
ale Munţilor Apuseni şi vor trebui transformate în gimnaziu”.(3

Ioan Micu era unul dintre cele 3 puteri didactice, care avea misiunea să
realizeze unificarea învăţământului confesional românesc şi statificarea
acestuia.

Corpul didactic numit prin decizia nr. 969 din 14/27 febr. 1919 a
Consiliului Dirigent - resortul instrucţiunii - a depus jurământul la data de 3
martie 1919 în faţa Comisarului Munţilor Apuseni. Au fost înscrişi în clasele
I-IV, 47 de băieţi şi 44 de fete la secţia română.

În faţa acestor elevi se prezentau la cursuri în 4 martie 1919 prof. Enea

Zeflean, director provizor, învăţătorul Ioan Micu şi învăţătoarea Sofia
Buceşan.

Prin plecarea prof. E. Zeflean la liceul Mihai Viteazul din Alba Iulia,
lui Ioan Micu îi revin sarcini grele. În paralel cu munca, în calitate de
director, îşi asumă şi pe acea de completare a studiilor. După doi ani devine
profesor de biologie şi chimie.

A preluat localul şcolii, construit în 1910, cu un inventar destul de bun,

constând din colecţii de roci şi plante. (Foto 2)

Dorinţa profesorului Micu era de a transforma şcoala civilă în şcoală

normală pentru învăţători. Pentru a realiza acest deziderat era nevoie de local
pentru internat. Pus în situaţia de a fi refuzat mereu de cei din fruntea
ministerelor, în ce priveşte asigurarea cu fonduri, a obţinut doar dreptul de a
tipări şi vinde ilustrate cu portretul lui Avram Iancu. Cu sumele încasate a
cumpărat două localuri: un edificiu de la familia V. Fodor din P-ţa Eroilor nr.
17 şi un altul de la Candin David, situat în P-ţa Dobra nr. 11.

Puse în faţa unei asemenea realizări, autorităţile aprobă înfiinţarea la 1

septembrie 1923 a şcolii normale de băieţi. În 1926 după ce absolvă clasa a
VI-a normală, părăsesc şcoala din Abrud primii 18 învăţători.

Menţinerea în funcţiune a Şcolii Normale din Abrud, devine calvarul

vieţii directorului Ioan Micu, care e nevoit să se umilească în faţa celor de la
Bucureşti pentru ca să n-o desfiinţeze sau a o transforma doar în gimnaziu, ca
în 1926, 1930, 1938.

Se reînfiinţează ca şcoală normală de băieţi - militarizată în 1943/44,

unde am avut norocul să fiu înscris şi eu în cl. I-a.

A condus şcoala cu zel şi pricepere, afirmându-se ca un bun gospodar,

organizator şi conducător de instituţie, a ştiut să creeze atmosfera şi climatul
necesar pentru o colaborare armonioasă şi muncă organizată şi rodnică. Avea
grijă şi de internatul şcolii, unde elevii erau ocrotiţi cu toată căldura
părintească.

Ioan Micu a construit din banii proprii localul Şcolii din Bucium Izbita, care a
purtat câtva timp numele “Şcoala de stat Ioan şi Elena Micu”.

Toţi cei care au vizitat şcoala condusă de directorul Ioan Micu au avut
numai cuvinte de laudă:

“Am vizitat această şcoală cu multă satisfacţie căci am găsit aici trei
foşti elevi ai mei de la seminarul Andreian din Sibiu, ca profesori harnici şi
devotaţi ai acestei şcoale: Ioan Micu director, Nicolae Praţa profesor şi Sorin
Furdui” (Timotei Popovici, 1923).

“Onoare vouă conducătorilor bravi ai acestei instituţii de lumină” (M.

Găzdac, 1924);

“La 5 iulie 1924 am cercetat edificiul acestei şcoli şi am constatat cu

adâncă mulţumire, că foştii mei elevi în seminariul “Andreian” din Sibiu, au
râvnă şi devotament pentru şcoală, în serciviul căreia muncesc cu rezultate
aşa bune” (I. Lupaş - prof)

“În ziua de 19 mai 1925 am vizitat Şcoala Normală din Abrud

împreună cu 80 de elevi ai Gimnaziului “Horea” din Cîmpeni. Datorită d-lui
director (Micu n.n.) al acestei şcoli am vizitat aproape în amănunţime bogăţia
materialului didactic demn de imitat pentru toate şcolile de orice caracter,
dând un imbold de neîntrecut pentru toţi vizitatorii, pentru a se apropia cel
puţin de această comoară care serveşte şi de o importanţă indiscutabilă pentru
instrucţia cât mai uşoară şi mai apropiată de instituţie, de realitate. mulţumim
din suflet amabilităţii d-lui director şi colaboratorilor d-sale, care lucrează
fără preget spre idealul vizat (D. Tudor Oncea);

“Vizitând această instituţie de cultură, după ce vizitasem o serie

întreagă de muzee, laboratoare şi instituţii de cultură din Drezda, Leipzig,
Halle, Gotingen, Berlin, etc, am rămas foarte plăcut impresionat de spiritul
practic şi de priceperea de care dă dovadă actualul conducător al şcolii
normale din Abrud. Ordinea, curăţenia, distribuţia materialului intuitiv din
diferite clase ale şcolii, dovedesc dragostea de şcoală a conducătorului şi
spiritul disciplinat al omului de ştiinţă, la formarea căruia mă simt mândru că
am contribuit şi eu cu puţin.

Deci urez profesorului, omului de ştiinţă şi bunului român Ioan Micu

să meargă şi de aici înainte pe calea pe care a pornit spre binele şi fericirea
neamului românesc”. (Dr. I.M. Dobrescu, profesor la Academia Agricolă
Cluj, 30 iulie 1926);

“Toţi gazetari care vor călca meleagurile adevăraţilor moţi pentru a se

interesa de soarta lor nenorocită, au o datorie sacră de a vizita locaşul lor de
lumină, care este această şcoală şi care este condusă cu dragoste de un om,
frate şi bun român, de harnicul director dl. Ioan Micu. Cele văzute în această
şcoală este bogăţia şi sufletul poporului român din Munţii Apuseni.” (Ion
Mehedinţeanu, redactor la ziarele “Adevărul” şi “Dimineaţa”, 19 IX 1927);

“Aici am găsit un om şi o şcoală”. (Nistor Renta, student în ştiinţe

Cluj, 4 I 1930);

Aceste sunt doar câteva consemnări lăsate de oaspeţii şcolii conduse de

I. Micu.

El a avut contribuţii însemnate şi la construirea spitalului din Abrud şi a

Catedralei ortodoxe din Cluj.

În 1938 a organizat în sala Detunata din Abrud adunările Astrei (Foto

3), la care a participat şi Nicolae Iorga. Atunci marele istoric a rostit o amplă
cuvântare prin care combătea cu argumente revizionismul. Cu acea ocazie
Ioan Micu a prezentat un amplu document despre situaţia învăţământului din
Ţara Moţilor.

Cât timp a fost director Ioan Micu, Şcoala Normală din Abrud a fost
mândria moţilor.
prof. Ilie Furduiu

Bibliografie

1. Macavei Voicu (1995), “Istoricul şcolii din Bucium Şasa de la atestarea

documentară până la 1918”, în “Universul catedrei”, nr. XXVII, pp. 5-6;

2. Traian Mager (1938), “Monografia ţinutului Hălmagiu”, vol. IV, “Istoricul

corpului voluntarilor Horia”, Muzeul Naţional Alba Iulia, Doc. Nr. inv. 3024;

3. Dr. Laurenţie Pop şi dr. Candin David (1919) “Memoriul comisarilor

generali ai Munţilor Apuseni înaintat în 1919 fostului Consiliu Dirigent”, în
Munţii Apuseni (1936) de dr. I. Ciomac şi V.P. Necşa, p. 305;

4. Remus Oniciu (1970), “Istoricul învăţământului din Abrud”, mss. pp. 100-
140;

5. Nicolae Hristea, “Ioan Micu”, mss. pp. 25-46;