PATRIARHUL MIRON CRISTEA

INTRODUCERE:

După ce Conon Arămescu Donici îşi depune demisia din scaunul de mitropolit primat,
acesta nu mai este ocupat timp de aproape un an iar arhiereul Platon Ploieşteanul a rămas să
se îngrijească de treburile mitropoliei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod fiind Pimen
Georgescu al Moldovei. La 18 decembrie 1918 a fost ales iar în ziua următoare învestit şi
înscăunat noul mitropolit primat Miron Cristea până atunci episcop al Caransebeşului, care în
1925 a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.1

,, Ilie Cristea, cel care avea să devină primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a
născut în ziua de 18 iulie 1868, intr-o familie de ţărani din Topliţa judeţul Harghita,
importantă localitate de pe Mureşul Superior.2

Familia Cristea în care s-a născut Ilie nu era originară din Topliţa ci avem informaţii că
aceasta venise din satul Potoc (azi Deleni), judeţul Mureş aflat pe lângă oraşul Reghin. Despre
acest sat Potoc ni se spune că ,,a fost leagănul de obârşie al familiei Cristea ’’ 3după cum ne
povesteşte Ion Rusu Abrudeanu, primul biograf al patriarhului.

Avem date şi despre familia lui Ilie Cristea, mai întâi despre bunicul acestuia Ioan
Cristea care a fost batjocorit şi ucis de unguri în timpul revoluţiei de la 1848. Părinţii celui
care avea să devină primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se numeau George şi

1
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Ed. I.B.M.B.O.R, vol.III, Bucureşti 1997,
p. 428,
2
Ilie Șandru, Patriarhul Miron Cristea, Ed. Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei,
Miercurea Ciuc, 2008, p.69, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Ed.
I.B.M.B.O.R, vol.III, Bucureşti 1997, p. 428,
3
Ion Rusu Abrudeanu, Patriarhul Dr. Miron Cristea, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1929, p. 76,
Domniţa Cristea, iar despre tatăl său se spune că era un ţăran zdravăn şi curajos ca şi bunicul
său.

George şi Domniţa Cristea s-au căsătorit prin anul 1859 şi au convieţuit împreună timp
de 65 de ani până în 1924 când au decedat amândoi. Aceştia au avut opt copii, cinci fete şi trei
băieţi. Ilie a fost cel mai mare dintre băieţi şi singurul supravieţuitor, călugărit cu numele de
Miron ajuns mitropolit şi apoi patriarh. Casa familiei Cristea in care s-a născut viitorul
patriarh se găsea pe lângă mănăstirea Sfântului Ilie pe malul Mureşului. Ni se prezintă ca a fi
o casă ţărănească veche ,, aşa cum erau toate casele ţărăneşti din zona montană’’ 4. În această
casă a trăit copilul Ilie Cristea momente foarte frumoase din viaţa şi copilăria lui alături de
familia sa dragă.

I. COPILĂRIA ŞI ANII DE ŞCOALĂ

Ilie Cristea a venit pe lume cu două zile înainte de o mare sărbătoare creştinească,
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi a primit numele de botez Ilie ,, după dorinţa naşului său
ciobanul mărginean Ion Herţea, din Siliştea Sibiului care l-a închinat de la început preoţiei.’’5

Era foarte iubit de părinţii săi iar aceştia au dorit ca botezul fiului lor să se petreacă în
toamnă din motivul ca acesta să se mai înzdrăvenească puţin. Acest lucru nu s-a petrecut
pentru că s-a întâmplat ca naşul său de botez ,, să coboare din munţi cu oile tocmai în ajunul
sărbătorii Sfântului proorc Ilie şi aflând marea bucurie a naşterii primului băiat în familia lui
George Cristea, el şi-a exprimat dorinţa de a fi naşul noului născut.’’6

Datorită faptului că naşterea copilului a avut loc cu două zile înainte de sărbătoarea
Sfântului Proroc Ilie, naşul său s-a gândit la acest nume. Botezul a avut loc a doua zi la
biserica de lemn de pe Dealul Văii cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae.

În anul 1874 la vărsta de 6 ani Ilie a fost înscris la şcoala românească din Topliţa
Română care avea local propriu construit încă din 1850 în care învăţau carte toţi elevii români
din localitate indiferent dacă erau ortodocşi sau greco-catolici, dovedindu-se un elev silitor şi
4
Ilie Şandru, op. cit. p. 69
5
Gheorghe Vasilescu , patriarhul Miron Cristea , Un luptător pentru unitatea neamului, Ed. Glasul Biserici,
Revista oficială a Sfântului mitropolit a Munteniei şi Dobrogei, anul LIV ,nr. 5-8, 1998, pag.127,
6
Ilie Şandru, op. cit. p. 70,
inteligent cu dragoste pentru învăţătură.7 Aceste calităţi l-a făcut pe tatăl său ca după
terminarea celor două clase să-l mute pe fiul său la o şcoală dintr-un oraş. La îndrumarea
profesorului şi ţinând cont că mama sa Domniţa avea rude aici, Ilie este dus de tatăl său la
Bistriţa. Aici el a făcut întreg cursul gimnazial pe care l-a absolvit în 1883 cu calificativul ,,
clasa întâi cu eminenţă.’’

După terminarea acestuia şi Ilie Cristea ca şi mai mulţi colegi ai lui care au studiat la
aceeaşi şcoală au ajuns elevi în clasa a cincea la vestitul liceu românesc din Năsăud. Aici a
avut o serie de profesori dar şi colegi de un mare renume şi eminenţă cu studii superioare
ajunşi profesori şi preoţi.

Prin prisma faptului că i-a plăcut foarte mult studiul şi având aceste virtuţi cu care
Dumnezeu l-a înzestrat şi-a îmbogăţit mintea cu cunoştinţe trebuitoare ca să-şi slujească
neamul şi ţara. ,, Astfel în anul şcolar 1886-1887, elevul Ilie Cristea din clasa a opta a liceului
din Năsăud, dovedind sete de cultură şi putere de adaptare la secretele cărţii, a fost ales
preşedinte al societăţii culturale « Virtus Romana Rediviva » pe care o prezidase cu trei ani
înainte George Coşbuc.’’8

Trebuie precizat că pe parcursul gimnaziului Ilie Cristea a obţinut mai multe premii pe
lucrări de istorie şi nu numai, acesta rămânând în istoria bisericii. Era o perioadă în care încep
şi cele dintâi colaborări la presă. ,,A debutat în anul şcolar 1885-1886 în revista « Musa
Someşana » cu o lucrare intitulată Virtutea9 şi continuând cu o serie de mai multe lucrări.

Angajat în astfel de acţiuni culturale, nu e de mirare aşadar că a fost unul din stâlpii şi
animatorii cei mai entuziaşti ai « Asociaţiunii pentru cultura şi literatura poporului român din
Transilvania »10

În anul 1883, Elie Cristea ( din clasa a opta nu i se mai spunea Ilie ci Elie), a susţinut
examenul de bacalaureat pe care l-a trecut cu brio.

II. LA SIBIU ŞI ORĂŞTIE

7
ibidem ,
8
ibidem ,
9
ibidem ,
10
Dr. Antonie Plămădeanu , mitropolitul Ardealului,Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român, vol
Alte file de calendar de inimă românească, p. 73,
 După ce şi-a luat în mod strălucit examenul de bacalaureat în toamna anului 1887, Elie
Cristea s-a înscris la Seminarul teologic mitropolitan din Sibiu. Seminarul era cea mai veche
şcoală teologică românească din Transilvania înfiinţată încă din 1786.11

De remarcat este şi faptul că printre multele funcţii pe care le-a deţinut Ilie Cristea a
fost şi aceea de preşedinte al Societăţii de lectură « Andrei Şaguna » funcţie pe care o
păstrează până după terminarea studiilor.

Elie Cristea i-a păstrat mitropolitului Andrei Şaguna o admiraţie şi o recunoştinţă ieşită
din comun, dorind să-i calce pe urme, acesta a muncit mult „ pentru a-şi însuşi dogmele
religioase ”.12

În anul 1890 Elie Cristea a absolvit seminarul din Sibiu şi şi-a luat licenţa în teologie.
„ Dorind să se perfecţioneze, să-şi continue studiile la universitatea europeană, el a adresat o
cerere fundaţiei Moga pentru a i se recomanda o bursă ”13 însă răspunsul acestei fundaţii
întârzia să apară. Însă a putut ocupa un post destul de mare fiind învăţător-director la şcoala
primară din Orăştie pentru anul şcolar 1890-1891, remarcându-se aici printr-o activitate
multilaterală atât la şcoală cât şi în afara ei.

După terminarea anului şcolar, Elie Cristea şi-a petrecut vacanţa de vară alături de
familia sa la Topliţa, sperând că va primi un răspuns favorabil la cererea adresată fundaţiei
Moga.

III. LA UNIVERSITATEA REGALĂ DIN BUDAPESTA

Prin silinţa pe care şi-o dădea şi prin efortul depus până atunci şi mai ales cu ajutorul
mitropolitului de atunci Miron Românul, Elie Cristea reuşeşte să obţină bursa mult dorită şi
este trimis la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii Regale din Budapesta între anii
1891-1895. „ Aşadar în toamna anului 1891, Elie Cristea s-a îndreptat spre Budapesta cu
geamantanele burduşite cu de toate şi cu o dorinţă puternică de a-şi îmbogăţi cunoştinţele
pentru a nu dezamăgi pe cei care l-au ajutat”.14

11
Ilie Şandru, op. cit, p.71
12
Ibidem,
13
Dr. Antonie Plămădeală, op. cit p.74
14
Ilie Şandru, op. cit. p. 71,
 Datorită activităţii sale şi muncii prestate şi aici Elie Cristea îşi câştigă repede
respectul şi admiraţia colegilor şi mai ales al profesorilor, fiind ales chiar din primul an în
comitetul de conducere al Societăţii studenţeşti „Petru Maior” fiind numit secretarul acestuia.

„ Ca student Elie Cristea colaborează cu ziarele Tribuna, Dreptatea şi Gazeta

Transivaniei iar în timpul memorandului din 1894 împreună cu alţi doisprezece colegi,
redactează un manifest îndemnând ţăranii din Ardeal să ia parte în număr cât mai mare la
proces. În acelaşi an în septembrie participă cu o delegaţie numeroasă de studenţi ardeleni la
Congresul studenţesc de la Constanţa.”15

Discursul lui Ilie Cristea la Cngresul studenţesc de la Constanţa în care îndemna la

luptă pentru făurirea unui stat naţional unitar pentru toţi românii „deasupra căruia să fâlfâie
drapelul tricolor românesc, a avut urmări neprevăzute conducând la o criză politică între
Bucureşti şi Budapesta”.16 Totul a pornit de la articolele apărute în presa maghiară unde Ilie
Cristea era făcut trădător.

IV. DOCTOR ÎN FILOLOGIA MODERNĂ

Ilie Cristea se pregătea acum de un alt pas greu din viaţa lui şi anume obţinerea
doctoratului în filologie. Acest lucru se întâmpla la Budapesta, el luându-şi doctoratul „ pe
baza unei teze despre poezia lui Mihai Eminescu”.17

Hotărârea lui Elie Cristea de a-şi alege ca subiect al tezei sale poezia lui Eminescu s-a
bazat desigur pe nişte motive bine întemeiate. În primul rând se ştiau totuşi destul de puţine
lucruri despre Eminescu. În al doilea rând autorul lucrării şi-a exprimat prin intermediul
operei eminesciene mândria naţională şi nu în ultimul rând a dorit ca prin teza sa de doctorat,
susţinută în limba maghiară să informeze elita intelectuală budapestană asupra operei unui
poet de geniu al literaturii române.18

Elie Cristea şi-a susţinut teza de doctorat în mai 1885 în faţa unui adevărat sobor de
profesori unguri dar şi în faţa a numeroşi studenţi între care desigur că s-au aflat şi destui
români.

15
Gheorghe Vasilescu, op. cit. p. 128,
16
Iidem,
17
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit. p.428
18
Ilie Şandru, op. cit. p. 72,
 „ Trebuie să remarcăm că Elie Cristea cunoştea foarte multe date din viaţa lui
Eminescu, încât se poate chiar afirma că în 1894 când el şi-a redactat lucrarea de doctorat ştia
cam tot ce cunoaştem noi astăzi despre Mihai Eminescu”.19 Poate că acesta ar fi putut fi un atu
în alegerea temei pentru teza de doctorat.

Din toate acestea ne putem da seama cât de iubit a fost Mihai Eminescu şi nu numai el
ci şi poezia lui de către Elie Cristea încât acesta a studiat foarte mult despre viaţa şi opera
acestui mare poet şi a avut poate un aport Elie Cristea în a-l face mai cunoscut peste hotare pe
cel care avea să devină cel mai mare poet al tuturor timpurilor şi „ Luceafărul poeziei
româneşti” prin teza de doctorat foarte bine întemeiată şi structurată de Elie Cristea.

V. CĂLUGĂR ŞI SLUJITOR AL BISERICII

Se pare că încă de pe băncile seminarului de la Sibiu, Elie Cristea a fost preocupat se

ideea de a îmbrăca rasa călugărească. După ce el se reîntoarce la Sibiu ajutat şi îndrumat de
mitropolitul Miron Românul, poate cea mai apropiată persoană din viţa sa se hotărăşte asupra
viitorului său şi anume să se călugărească.

„ Acest important moment din viaţa sa a avut loc sâmbătă, 23 iunie 1902 la Mănăstirea
Hodoş-Bodrog de lângă Arad unde a fost tuns călugăr de către arhimandritul Augustin
Hamsea, stareţul mănăstirii”.20 De acum i se mai adaugă un nume cel cu care a fost tuns
călugăr, Miron în semn de recunoştinţă faţă de cel care i-a fost un adevărat părinte
mitropolitul Miron Românul. La acea dată, Elie Miron Cristea la 34 de ani era bărbat aflat în
floarea vieţii, având însuşiri deosebite sufleteşti şi intelectuale, o cultură deosebită
multilaterală care l-au impus în faţa contemporanilor săi.

După călugărie, Elie Miron Cristea s-a dedicat trup şi suflet bisericii noastre străbune
desfăşurând şi o rodnică activitate pentru răspândirea culturii româneşti iar una dintre primele
misiuni pe care le-a primit după ce s-a călugărit a fost aceea de a face o călătorie prin mai
multe oraşe din România pentru a cerceta modele de icoane şi iconostase în vederea
construirii noii catedrale de la Sibiu.21

Pe lângă aceasta activitate, Elie Miron Cristea a mai participat şi la mai multe acte de
sfinţire a unor biserici alături de Nicolae Ivan, doi protopopi şi mitropolitul Ioan Meţianu
19
Dr Antonie Plămădeală, op.cit. p. 78,
20
Ilie Şandru, op. cit. p.74,
21
Ibidem,
printre care şi biserica din Topliţa Română, oraşul natal al lui Ilie Miron Cristea la 8
septembrie 1903. Nu a fost singura implicare a lui Elie Miron Cristea în viaţa spirituală,
socială şi economică a localităţii în care s-a născut de care a rămas mereu aproape chiar şi
atunci când va fi înălţat în cele mai înalte ranguri bisericeşti.

VI. ELIE MIRON CRISTEA ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂM DIN TRANSILVANIA

Elie Miron Cristea şi-a dat seama mai mult decât alţii că şcolile româneşti confesionale
din Transilvania reprezentau atunci unica modalitate de supravieţuire a naţiunii române,
viitorul ei. Cel care apus temelia învăţământului confesional românesc din Transilvania a fost
marele mitropolit Andrei Şaguna fiind şi acesta „unul dintre motivele pentru care Şaguna va
rămâne nemuritor în istoria Transilvaniei”.22

În calitatea sa de inspector al învăţământului organizat de Mitropolia Ortodoxă din

Sibiu, Elie Miron Cristea reînfiinţează conferinţele învăţătoreşti susţinând forma reuniunilor
iniţiate de Andrei Şaguna.

„Între 25 februarie şi 1 martie 1903 din însărcinarea «Venerabilului Consistoriu» Elie

Miron Cristea a efectuat o inspecţie la şcolile româneşti din Braşov asistând la lecţiile predate
la clasele I-IV precum şi la orele de limbă germană, limbă maghiară, geografie şi fizică”.23

Râvna, priceperea şi devotamentul cu care a slujit biserica şi neamul încă din tinereţe
l-au impus atenţiei generale şi aprecierilor unanime determinând alegerea sa în 1 decembrie
1902 ca episcop al Caransebeşului. Hirotonit arhiereu la 3 mai 1910 a fost instalat în scaun la
8 mai aceluiaşi an. A fost unul dintre cei mai importanţi luptători pentru drepturile naţionale
ale românilor din Ardeal şi pentru apărarea legii strămoşeşti înainte de primul război mondial.
„În această postură, în vremurile grele de rezistenţă naţională a îndemnat şi încurajat din toată
căldura sufletului său cu vorba şi cu scrisul tot ce este românesc, creştinesc, nobil şi curat
pregătind spiritele care au făurit unirea tuturor românilor”.24

La o întâlnire la Blaj, în 1911 când se împlineau 50 de ani de la înfiinţarea

Asociaţiunii, Miron Cristea acum episcop al Caransebeşului spunea: „ Între aşezămintele de
cultură ale unui popor, teatrul naţional trebuie să ocupe un loc în frunte, care dacă teatrul e
bine condus poate să devină o şcoală printre cele mai importante pentru creşterea şi
22
Dr. Antonie Plămădeală, op. cit. p.79
23
Ilie Şandru, op. cit. p. 75
24
Gheorghe Vasilescu, op. cit. p. 130
entuziasmarea maselor mari ale poporului: o şcoală care în general ne nobilitează ca oameni o
şcoală care ne evocă şi reprezintă faptele glorioase ale strămoşilor, înălţându-ne astfel
conştiinţa şi mândria naţională…Teatrul trebuie să mai cultive muzica, cântările şi dansul
original ale poporului care sunt comori din cele mai preţioase ale românilor. Am face o
greşeală de neiertat dacă n-am fixa, n-am cultiva şi am lăsa să piară aceste însuşiri admirabile
ale poporului de la ţară pe care viaţa modernă din zilele de azi tot mai tare le surghiuneşte din
satele noastre, odinioară atât de pline de farmec de poezie şi de viaţă idilică”.25

Însă preocuparea lui Elie Miron Cristea pentru învăţământul românesc din
Transilvania nu se opreşte aici când după 1920 când a devenit mitropolit primat al României
şi chiar după 1925 când a primit cârja patriarhală s-a preocupat personal şi intens mai ales de
învăţământul teologic sprijinit de mitropolit şi episcop pentru a asigura un învăţământ de
calitate şi mai ales prin înfiinţarea de şcoli cum ar fi: Seminarul teologic pentru orfani de
război de la Câmpulung Muscel ca şi seminarul de la Craiova, a înfiinţat Academia de muzică
bisericească din Bucureşti în 1927 şi a seminarului de la Cernica din 1929 şi altele.

VII. PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Misiunea acestui mare fiu al neamului nu avea să se încheie aici. Mitropolitul primat
Miron Cristea trebuia să se dedice la demnitatea cea mai bisericească, la aceea de patriarh
împlinind năzuinţele întregii obşte ortodoxe române pentru a da neamului şi ţării prestigiul pe
care îl meritau,

Miron Cristea urca pe tronul patriarhal după ce îşi făcuse un nume şi o faimă dintre
cele mai solide, începând din ultimele decenii ale secolului trecut până în 1920 când la
Caransebeş a fost ales mitropolit primat la Bucureşti.26

Ridicat la această înaltă slujire cea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 4

februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie aceluiaşi an, Întâistătătorul nou-înfiinţatei
Patriarhii avea de rezolvat probleme noi de mare răspundere care cereau pricepere şi mai ales
adaptabilitate la noile împrejurări

După terminarea tuturor formalităţilor privitoare la ridicarea bisericii autocefale

ortodoxe române la rangul de patriarh şi a Înalt Prea Sfinţitului arhiepiscop şi mitropolit
25
Vasile Netea, Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României, Miron Cristea. La împlinirea vârstei de70 ani,
Bucureşti 1938, p. 25,
26
Dr. Antonie Plămădeală, op. cit. p. 80
doctor Elie Miron Cristea la cea de patriarh, a fost rânduită ziua de duminică 1 noiembrie
1925 drept zi de învestitură şi întronizare al primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
„Ceremonia învestiturii s-a desfăşurat cu mare fast după un amplu program stabilit pentru
două zile sâmbătă 21 octombrie şi duminică 1 noiembrie 1925.”27

Activitatea lui Elie Miron Cristea ca patriarh a fost una deosebit de bogată şi de
complexă, el ocupându-se de foarte multe probleme chiar dacă acestea nu ţineau neapărat de
biserică,

„O deosebită grijă a manifestat patriarhul pentru pregătirea preoţilor şi pentru

seminarele teologice din Câmpulung Muscel, Constanţa şi Craiova aflate în curs de
construcţie dar mai era nevoie şi de construirea a altor seminare noi, s-a îngrijit şi de
monumentele istorice. ”28

În anul 1926 patriarhul s-a implicat şi în strângerea mijloacelor necesare pentru

ajutorarea celor săraci şi a colaborat mult cu cei din afara graniţelor ţării , trimiţându-le
pastorale şi vorbindu-le despre importanţa Bisericii Ortodoxe Române şi frumuseţea ţării. Un
moment deosebit în viţa patriarhului Elie Miron Cristea a fost sfinţirea mănăstirii Sfântul
Proroc Ilie din Topliţa Română, ctitoria sa zidită în grădina casei păriteşti. Evenimentul a avut
loc la data de 21 octombrie 1928.

Cunoscând valoarea culturii a fost un convins răspânditor al ei, iniţiind un întreg

program în acest domeniu. A revigorat revista Bisericii Ortodoxe Române şi a înfiinţat la
Bucureşti publicaţia eparhială „Apostolul”. A stăruit asupra importanţei predicii şi a insistat
asupra intensificării învăţământului religios în şcolile secundare iar în privinţa pregătirii
clerului încă puţin numeros în raport cu cerinţele de atunci a reînfiinţat vechile seminarii şi a
pus bazele altora noi.29

Dintre realizările sale ca patriarh mai putem enumera: tipărirea Bibliei sinodale din
1936 în traducerea mitropolitului Nicodim Munteanu al Moldovei şi a preoţilor profesori Gala
Galaction şi Vasile Radu precum şi a unor ediţii din Noul Testament. Dar unul dintre cele mai
importante proiecte ale sale ca patriarh rămâne înfiinţarea seminarului pentru orfani de război
de la Câmpulung Muscel în 1922 căruia i s-a dat numele de „Seminarul Miron

27
Ilie Şandru, op. cit. p. 76
28
Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. p. 78,
29
Gheorghe Vasilescu, op. cit. p. 131
Patriarhul”.Mai merită amintit faptul că actualul palat Patriarhal a fost ridicat tot prin
ostenelile patriarhului Miron Cristea.30

VIII. SFÂRŞITUL PATRIARHULUI MIRON CRISTEA

„În data de 10 decembrie 1938 Biserica Ortodoxă Română şi întreaga ţară l-au
sărbătorit pe patriarhul Miron Cristea cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani de viaţă şi 50
de ani de slujire a Bisericii strămoşeşti.” 31Bineînţeles că la această solemnă şedinţă, patriarhul
a ţinut o frumoasă cuvântare mitropoliţilor, episcopilor, călugărilor şi invitaţilor. Nu la prea
multă vreme de la această aniversare starea sănătăţii patriarhului s-a înrăutăţit iar medicii au
insistat ca el să-şi ia o perioadă de odihnă pe care să şi-o petreacă undeva pe ţărmul mării
Mediterane.

Cu greu s-a lăsat convins să plece iar în cele din urmă pleacă alături de nepotul său
Prea Sfinţitul Emilian Târgovişteanul la Cannes în Franţa pe 26 februarie 1939 . Din păcate
patriarhul n-a putut să se bucure de această vacanţă şi poate că şi din cauza lungului drum,
starea lui se agravează iar el este nevoit să rămână mai multe zile la pat.

La scurtă vreme Prea Sfinţitul Emilian Târgovişteanul l-a împărtăşit cu Sfintele Taine
şi cu toate eforturile medicilor francezi, la ora 21:45 în ziua de luni 6 martie 1939 patriarhul
doctor Elie Miron Cristea şi-a dat obştescul sfârşit la vârsta de 70 de ani, şapte luni şi 17 zile.

CONCLUZII

Patriarhatul lui Elie Miron Cristea a fost o mândrie a Bisericii şi o înălţare a

prestigiului ei. A lăsat amintirea unui om mare bisericesc, mare diplomat, mare om de cultură,
o bună intrare a bisericii noastre în epoca modernă.

Luptător neînfricat pentru unitatea naţională el a răspuns cu abnegaţie şi entuziasm la

chemarea ţării ca senator, regent şi în cei din urmă ani ai vieţii în împrejurimi deosebit de
grele ca prim-ministru al Guvernului depunând multă osteneală pentru depăşirea unor
momente primejdioase, fără a mai pomeni de alte fapte mari pe care le-a săvârşit.

Patriarhul a fost credincios neamului şi ţării până la ultima clipă a vieţii, murind la
datorie ca un ostaş. A fost omul care a corespuns întru totul prin însuşirile sale înaltelor trepte
30
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit. p. 79
31
Ilie Şandru, op. cit. p. 77
la care s-a ridicat înscriindu-şi pentru totdeauna numele în istoria Bisericii şi a neamului
românesc.

S-a luptat ca Biserica Ortodoxă Română să-şi creeze un prestigiu în afara graniţelor
ţării ceea ce a şi reuşit şi prin devotamentul şi tăria de care a dat dovadă poate fi un exemplu
pentru fiecare dintre noi, care cred că nu poate fi egalat.

Trebuie amintit faptul că cei 50 de ani de pastoraţie ai patriarhului n-au adus Bisericii
decât strălucire şi întărire, datorită faptului că întâiul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a
colaborat mult cu alte biserici creştine iar noi trebuie să fim mândri că un astfel de om a stat în
fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE PASTORALĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

 LUCRARE DE SEMINAR

SUSŢINĂTOR:

ZECA ALIN, AN II, GR. III

COORDONATOR:

PR. LECT. DR. ADRIAN IGNAT

TÂRGOVIŞTE 2010

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE PASTORALĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ
 PATRIARHUL MIRON CRISTEA

SUSŢINĂTOR:
ZECA ALIN, AN II, GR. III

COORDONATOR:
PR. LECT. DR. ADRIAN IGNAT

TÂRGOVIŞTE 2010

CUPRINS:
INTRODUCERE

I. COPILĂRIA ŞI ANII DE ŞCOALĂ

I. LA SIBIU ŞI ORĂŞTIE
II. LA UNIVERSITATEA REGALĂ DIN BUDAPESTA
III. DOCTOR ÎN FILOLOGIA MODERNĂ
IV. CĂLUGĂR ŞI SLUJITOR AL BISERICII
V. ELIE MIRON CRISTEA ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂN DIN
TRANSILVANIA
VI. PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
VII. SFÂRŞITUL PATRIARHULUI MIRON CRISTEA
CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 Abrudeanu, Rusu, Ion, Patriarhul Dr. Miron Cristea, Ed.

Cartea Românească, Bucureşti, 1929,
 Netea, Vasile, Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Miron Cristea.
La împlinirea vârstei de 70 ani, Târgu Mureş, 1938,

 Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe

Române, Ed. I.B.M.B.O.R. vol. III. Bucureşti, 1997,

 Plămădeală, Dr. Antonie, mitropolitul Ardealului, Patru trepte

în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român, vol. Alte file de
calendar de inimă românească, Sibiu, 1988,

 Şandru, Ilie, Patriarhul Miron Cristea, Ed. Grai Românesc a

Episcopiei ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea Ciuc,
2008,

 Vasilescu, Gheorghe, Patriarhul Miron Cristea, Un lutător

pentru unitatea neamului, Glasul Bisericii, Revista oficială a
Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, anul LIV, 1998,