UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

PATRIARH JUSTINIAN MARINA

LUC RAR E DE LIC ENŢ Ă

Episcopul Gherasim Safirin. Legea Consistoriului din

anul 1909.

Student: NEICU MIHNEA,

Secţia: Teologie pastorală f.f.
Profesor coordonator: Pr. Lect. Dr. SPĂTĂRELU MIHAI
 -2003-
I. VIAŢA ŞI ACTIVITATEA EPISCOPULUI GHERASIM SAFFIRIN

Viitor vlădică al Romanului, s-a născut din părinţi români binecredincioşi – Dinu şi Dina
Zmeu, în satul Izvorelu, judeţul Mehedinţi în anul 1849, luna octombrie. A fost botezat în ziua de
6 noiembrie a aceluiaşi an primind numele de Gheorghe. Orfan de mamă de la vîrsta de 3 ani, a
fost înfiiat de la tatăl său de logofătul Florea Zamfirescu, boier craiovean ce l-a avut în grijă pînă
la moartea sa, lucru petrecut pe cînd copilul era în vîrstă de 8 ani. Rămas moştenitor al unei averi
modeste, tînărul a fost dat prin testament spre îngrijire, creştere şi instruire unui epitrop1.
„Clasele primare şi liceul le-a terminat la Craiova. În luna mai 1870 obţine Bacalaureatul
în Litere şi Ştiinţe la Colegiul din Craiova2. În urma concursului ţinut la Craiova în septembrie
1870 a obţinut catedra de limbă franceză de la gimnaziul real din Tîrgu-Jiu. Odată cu aceasta i s-a
încredinţat şi direcţia şcolii. Dispoziţia sa sufletească era însă cu totul pentru Biserică. Un ce
ascuns îl împingea neîncetat ca să cunoască viaţa călugărească pentru ca să i se poată devota mai
în urmă cu totul serviciului Bisericii. De aceea domnul Gheorghe Saffirin părăseşte Tg-Jiu în
noiembrie 1870 şi porneşte spre Sfîntul Munte, patria vieţii monastice. Timp de 6 luni a petrecut
aici în studiu, în meditaţiune şi ascultare. Influenţa mediului din Sfîntul Munte a fost hotărîtoare
pentru viaţa ulterioară a domnului Safirin! În septembrie 1871 reîntorcîndu-se în ţară şi-a reluat
catedra şi direcţia la gimnaziul din Tg-Jiu. Şcoala aceasta se transformase însă în Şcoală Normală
de învăţători şi acum i se încredinţează catedra de limbă română, de istorie şi geografie cum şi
direcţia. Conduce această şcoală cu un deosebit zel şi pricepere pînă în decembrie 1873 cînd îşi
dă demisia spre a se călugări. S-a călugărit în ziua Naşterii Domnului 1873 în Sfînta Mănăstire
Tismana de către răposatul arhimandrit Dionisie Albeşteanu”3, primind numele de Gherasim.

1 M. O. nr. 108/1911, p. 5260-5261

2 Părintele Saffirin se numea Zamfirescu Gheorghe (după numele tatălui adoptiv). În liceu a fost înscris cu numele
Sanfirescu. În vremea aceea directorul (Fontanini) îşi făcea o plăcere din latinizarea numelor şcolarilor. Astfel, G.
Zamfirescu s-a pomenit G. Saffirinu. (vezi Nota1, Rev. B.O.R., an XXIII 1899-1900 (nr. 3) p. 314.)
3 P. GÂRBOVICEANU, în B.O.R., Cronica bisericească, anul XXIII, 1899-1900 (nr.3) p. 314-316

2
 Atipic pentru regulamentul monahal al lui Cuza, încă în vigoare la acea dată, ce nu
admitea decît absolvenţi de Seminar ori oameni foarte înaintaţi în vîrstă sau suferind de
infirmităţi, tînărul de 24 de ani recurge la o stratagemă reuşită: obţine un certificat medical cum
că suferă de nervi şi este teoman4.
Nu cunoaştem cine i-a fost duhovnic în acest timp, dar grabnica lui primire în cinul
monahicesc ne face să presupunem ca se afla într-o strînsă legătura cu lavra Tismana şi că încă
din lume ducea o viaţă creştină înaltă.
Şederea sa la Tismana a fost de scurtă durată, căci „în ziua de Bobotează 1874 a fost
hirotonit diacon pe numele Sfintei Episcopii a Rîmnicului - Noului Severin, iar în ziua de 6
decembrie 1875 a fost onorat şi cu gradul de arhidiacon” 5 de către episcopul Athanasie Stoenescu
(1873-1880).
„În 1875 se duce la Paris pentru studii cu învoirea episcopului eparhiot. Acolo, neavînd
destule mijloace pentru viaţa de toate zilele, trăia dînd lecţii particulare, predînd la Institutul M-
me Dubarall unde avea 15 fete românce. Slujea şi la Capelă, pentru a contribui la frumuseţea
serviciului divin.”6
„În septembrie 1875 a fost numit profesor suplinitor la catedra de morală, liturgică şi
pastorală de la Seminarul Sfîntul Nicolae din Râmnicu-Vîlcii, pe care catedră în iulie 1876 a
ocupat-o prin concurs. Din februarie 1878 pînă în iulie 1885 a fost şi director al acelui Seminar.
În ziua de Paşti a anului 1878 a fost hirotonisit preot, iar în acelaşi an, în ziua de Izvorul
Tămăduirii a fost hirotesit protosinghel tot de către episcopul Athanasie. La 6 decembrie 1888 a
fost ridicat la rangul de arhimandrit stavrofor, iar în ianuarie 1889 a fost numit arhimandrit de
scaun de către episcopul Ghenadie Enăceanu al Rîmnicului (1885-1889).”7

I.1. Activitatea părintelui Gherasim ca profesor şi director al Seminarului din Vîlcea

„Pe atunci Seminarul era populat cu 700 pînă la 800 de elevi, pradă celei mai mari
neorînduieli din cauza incapacităţii şi lăcomiei unora dintre profesorii de acolo, care aveau
pensionate în care cu bani grei se adăposteau tinerii seminarişti externi, care, cei mai mulţi erau
trecuţi din clasă în clasă prin acordarea de note de complezenţă de la profesor la profesor, cărora
directorul de atunci al Seminarului le ţinea la dispoziţie o matricolă şcolară care, după ce se
făurea potrivit intereselor cu pensionate se transcria pe curat.
4 Vezi Anexa nr. 3 p. 86
5 P. GÂRBOVICEANU art. cit. p. 316
6 Arh. VENIAMIN POCITAN, B.O.R., Cu o introducere asupra relaţiilor franco-române, 1940, nota 1, p. 143
7 Op. cit nota 5

3
 În astfel de situaţiune morală a seminarului, intervine pentru destituirea directorului, care
se şi face, în urma anchetei ce o rînduise, iar părintele Gherasim Saffirin este numit director al
acelui Seminar în anul 1878.”8
Ca director se opune stării de corupţie materială, dar mai ales veghează ca sufletele
copiilor să nu fie stricate de neghinele îndoielii şi necredinţei semănate de chiar unii dintre
dascăli atinşi de boala nihilismului şi a materialismului evoluţionist.9
„Cu mînă de fier a pus ordine în Seminar, introducînd disciplina, desfiinţînd toate
pensionatele de pe la profesori şi reducînd numărul elevilor la atîţia cîţi puteau fi bine instruiţi şi
de aproape priveghiaţi, ca să poată deveni buni preoţi şi buni conducători de familie; în acelaşi
timp dă şi localului Seminarului, prin lucruri noi, pe cît a fost cu putinţă un aer de şcoală pentru
care şi-a jertfit din propria sa pungă, cheltuind peste 5000 de lei, precum însuşi ne spune într-o
broşură ce s-a publicat în 1885.”10
A trimis la Facultatea din Bucureşti o serie de tineri pe care i-a susţinut atît duhovniceşte
cît şi material.11 Între aceştia se numără viitorii profesori universitari: I. Cornoiu, C. Chiricescu şi
P. Gârboviceanu.12
„Dar toate acestea au făcut ca unii din profesorii lacomi şi hrăpăreţi să pornească în contra
părintelui Saffirin o campanie de distrugere, mergînd pînă acolo, că au voit să-i însceneze fel de
fel de mizerii, şi au izbutit.”13 În iulie 1885 este înlocuit din funcţia de director al seminarului, în
urma unor intrigi şi înscenări puse în faptă de unii dintre profesorii corupţi. Adresează atunci
ministrului de culte o broşură în care caută să lămurească starea de lucruri 14 punîndu-se de bună
voie la dispoziţia oricărei anchete.
Rămîne profesor la seminar pînă în anul 1890 cînd, la peste 40 de ani, pleacă la Atena
pentru a-şi completa studiile teologice. A stat în Grecia 4 ani înapoindu-se în ţară în iunie 1894 cu
titlul de licenţiat în teologie.

8 C. CERNĂIANU, Biserica din Regat 1908-1918, Bucureşti, 1920, p. 131

9 Vezi Anexa nr.3 p.79
10 C. CERNĂIANU, op. cit. p.131
11 P. GÂRBOVICEANU, op.cit. p.314-316
12 C. CHIRICESCU (21 ian.1863-9 ian. 1929): profesor la catedra de Patrologie şi Istoria Dogmelor de la Facultatea
de Teologie din Bucureşti (1894-1928); decan al facultăţii (1900-1910; 1919-1923 )
I. CORNOIU (15 sept. 1861-13 iun. 1913): profesor la catedra de Exegeză şi Introducere în N.T. la Bucureşti
(1885-1913), apud Pr. prof. univ. dr. M. PĂCURARIU, Dicţionarul Teologilor Români, ed. Eciclopedică, Bucureşti,
2002.
13 C. C. CERNĂIANU, op. cit. p.132
14 Vezi Anexa nr.3

4
 „În urma reorganizării seminarilor15 i s-a încredinţat catedra de limba latină de la
seminarul din Râmnicu Vîlcea”16 unde şi-a continuat activitatea didactică.
O imagine a dascălului şi a părintelui este evocată de un fost elev al său care scria în 1920
scria următoarele: „La înălţimea la care s-a ridicat ca director de Seminar, părintele Saffirin, s-a
înălţat şi ca profesor. Toţi elevii Prea Sfinţiei Sale îl vedeau ca pe un profesor ideal. Pentru ei era
o adevărată plăcere, o adevărată înălţare sufletească, sosirea orei de latină. Se întreceau care mai
de care să facă mulţumirea aceluia care le citea în suflete şi folosul le-a fost enorm. La nici un
studiu nu se învăţa mai mult ca la latineşte, iar aceasta nu din frică, ci din dragoste de studiu, pe
care dragoste ştia să le-o infiltreze ca nimeni altul, mai ales că părintele Saffirin avea nespusă
metodă de a face dintr-un studiu mort un complex de salutare cunoştinţe şi de înălţare morală.
Elevi mediocri la alte studii năzuiau să aibă nota 10 la latină. Şi prin silinţe şi studiu reuşeau.
Astfel de interes şi dragoste de studiu ştia să infiltreze părintele Saffirin în elevii săi, dragoste pe
care P.S. Sa o recomandase neîncetat şi pentru celelalte studii.”17
Legătura sa cu elevii era una profundă căci „priveau la dînsul ca la un sfînt şi nu ezitau de
a-şi deschide inimile în faţa lui şi de a-i cere hrana sufletească de care se simţeau că aveau
nevoie.”18
„Cînd a plecat de la Rîmnicu Vîlcea spre a-şi ocupa scaunul de Episcop al Romanului,
pentru care fusese ales şi confirmat, tot seminarul a plîns de durere. La acest plîns şi P.S. Sa a
răspuns tot prin plîns, nefiind în stare să articuleze nici un cuvînt la discursul ce-l rostise unul
dintre seminarişti.”19
„A tipărit diferite lucrări cu caracter teologic: originale, traduceri şi prelucrări. Ca profesor
de seminar a constatat, ca un slujitor căruia îi plăcea fastul slujbelor bisericeşti, lipsa unui
îndrumător; pentru acest motiv tipăreşte în 1879 în Rîmnicu Vîlcea „Tipic asupra serviciilor
divine pentru elevii seminarişti”. Fiind bine apreciat acest tipic îl tipăreşte în 1905, în a doua
ediţie, revăzut, tot pentru elevii seminarişti; iar pentru slujbele în sobor, tipăreşte apoi şi un
îndrumător, intitulat „Tipicul oficiului divin executat de preoţi cu sau fără diacon, în sobor”, Tg.
Jiu, 1897.”20 În prefaţa acestuia scria următoarele: „Este bine ca profesorul să-şi aibă cursul
lecţiunilor sale tipărit, pentru că aşa va fi pururea în contact cu elevii săi, şi nu va avea de suportat
decât osteneala de a-şi dezvolta materia, pentru a o face şi mai fructuoasă.

15 Legea din 1893, apud N. DOBRESCU, Istoria Bisericii din România 1850-1895, 1902, Bucureşti, p.182
16 P. GÂRBOVICEANU op.cit. p.314-316.
17 C. CERNĂIANU op.cit. p. 133
18 Ibidem
19 Ibidem
20 P. GÂRBOVICEANU op. cit. p. 316

5
 Văzând nevoia ce este de un tipic didactic, asupra serviciilor divine, absolut necesar
tinerilor, care se prepară pentru preoţie, şi gândindu-mă la datoria, ce decurge din poziţiunea mea,
am întreprins, cu ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Episcopului meu, Domnul Athanasie
al Rîmnicului, de am lucrat acest Tipic, silindu-mă, pre cât am putut, de a-l scrie, scurt, lucid şi
împărţit în mici lecţiuni, spre a fi elevilor bine primit şi facil de înţeles.
Surginţile din care m-am adăpat pentru compunerea lui, au fost: Tipicul mare al Bisericii
noastre, Cărţile bisericeşti de serviciu divin şi întru câtva şi obiceiul locului.
Îl prezint dară tinerimei studioase a Seminariului, spre a-l studia, cu aceeaşi dragoste, cu
care eu l-am lucrat şi l-am imprimat. Dacă bărbaţii bisericeşti, competenţi în această materie, vor
găsi că ar mai trebui ceva adaus sau scăzut într-însul, îi rog: pre cei bătrâni, ca pre nişte părinţi;
pre cei tineri, ca pre nişte fraţi, să binevoiască a-mi comunica opiniunea lor, de care, cu cea dintâi
ocaziune, voi ţinea compt, cu sfinţenie.”21
A tradus din franceză „Papalitatea eretică” a teologului Vladimir Guettée, tipărită la
Rîmnicu Vîlcea, 1885.22
În ziua de Paşti a anului 1895 a fost ridicat la rangul de arhimandrit mitrofor. 23 În acelaşi
an refuză a se supune regulamentelor eclesiastice care n-au fost lucrate de Sfîntul Sinod, ci doar
de Ministerul Cultelor. În speţă, combate public regulamentul costumului preoţesc. Critica se
întemeia pe canonul 27 (Obligativitatea de a purta haine clericale)24 al Sinodului V-VI Ecumenic
de la Constantinopol (691-692), cu argumente din Sfînta Scriptură şi din Sfînta Tradiţie. În plus,
afirma că „canoanele Sinoadelor Ecumenice nu se pot desfiinţa, căci ce a făcut un Sinod
Ecumenic este bine făcut, căci este asistat de Sfîntul Duh, şi cel ce vine (Sinodul următor n.a.) nu
desfiinţează ci întăreşte, dezvoltă.”25
Arhimandritul Iuliu Scriban, evocîndu-i personalitatea într-un panegiric din 1922 scria:
„Natura sa era aplecată spre intransigenţă care însă nu găsea locul bun unde să se aplice. Pe
timpul cînd s-a făcut regulamentul costumului preoţesc a găsit că nu e bine ce se face. Era numai

21 Ep. G. SAFFIRIN, Tipic asupra serviciilor divine pentru elevii seminarişti, Tip. Cărţilor Bisericeşti 1905.
22 M. PĂCURARIU, op.cit p. 425
23 P. GÂRBOVICEANU, op.cit. p. 316
24 „Nici unul din cei ce se numără în cler să nu se îmbrace cu haină nepotrivită, nici petrecînd în cetate, nici în cale
mergînd, ci să întrebuinţeze îmbrăcăminţile care sunt rînduite pentru cei ce se numără în cler. (Can.16 VII Ec.; 12, 21
Gangra)”apud, Arhid. prof. dr. IOAN N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe cu note şi comentarii, Sibiu, 1993,
p. 121
25 Dezbaterile Senatului României - Nr.19/1909, B.C.U. cota P.III.17; Cuvântarea Prea Sfinţitului Episcop al
Romanului GHERASIM Saffirin, rostită în senat la 17—18 decembre 1909 prin care răspunde la învinuirile ce i s-au
adus în Senat de către d. Spiru C. Haret, ministru cultelor şi instrucţiunii publice cu ocazia răspunsului la
interpelarea d-lui senator G. G. Dissescu asupra faptului petrecut în Sf. Sinod la 12 octombrie 1909 (vezi Anexa Nr.
3)

6
arhimandrit şi a scos atunci o broşură grecească împotriva regulamentului sinodal pentru care
Sfîntul Sinod l-a pedepsit.
Ce nu-i plăcea la regulament?
Că se introduce pălăria. Spunea că potcapul cu marginile răsfrînte în afară are forma crucii
şi trebuie păstrat. Afară de aceasta, pălăria i se părea o apropiere de catolicism.
Dacă luăm forma, zicea, luăm şi fondul.”26
A tradus din greacă, tot în timpul activităţii sale de dascăl de seminar, lucrările:
Catehismul creştin de Diomid Kyriacos şi cartea de rugăciuni Cartea numită Thicara pe care le-a
publicat însă la Bucureşti în 1900 după ridicarea lui în treapta de arhiereu.
Din titlurile publicate vedem o grijă pentru nevoile de atunci ale Bisericii confruntate cu
prozelitismul catolic şi slăbirea vieţii creştine.
În 1889, în ziua Sfinţilor Trei Ierarhi a ţinut la Seminarul Eparhial o predică de laudă
intitulată Monahii sunt gloria Bisericii lui Hristos prin Biserica lui Hristos, tipărită în 1906 la
Bucureşti. Exprima aici gîndul că biserica trăieşte prin împreună lucrarea mădularelor ei, monahii
avînd obligaţia de fi modele active. „Ce s-ar alege de prosperitatea, de fericirea Statului şi a
Bisericii, cînd s-ar neglija elementul acesta de viaţă şi de mîntuire!? Ştim din istorie ce s-a ales de
toţi cei ce au dus numai o viaţă trupească, de toţi cei ce au zis să mîncăm, să bem că mîne o să
murim. Ei (monahii n.n.) în lupta aceasta pentru că sunt atît de puternic ajutaţi, se cîştigă de
dînşii, îi cîştigă şi pe fraţii lor din lume, cîţi sînt şi lucrează într-un gînd şi într-o inimă cu dînşii,
se fac biruitori păcatului, înfricoşabili demonului, punînd taberile lui pe fugă îşi rîd şi de ceilalţi
inimici de moarte, răpesc sufletele omeneşti din ghearele lui şi le aduc dar lui Dumnezeu; şi astfel
ajutaţi de Dumnezeu şi de Biserica sa se fac gloria ei, gloria Bisericii Mîntuitorului Hristos.”27
La 24 mai 1899 Sfîntul Sinod l-a ales arhiereu vicar al Eparhiei Rîmnicului cu titlul de
„Craioveanul” (hirotonit la 6 iunie). „În şedinţa din 13 octombrie a Sfîntul Sinod mulţumea
pentru încrederea ce i s-a arătat şi în acelaşi timp se ruga lui Dumnezeu ca să-i ajute ca să-şi
îndeplinească datoriile cu sfinţenie.”28
„Fiind vacant scaunul episcopal al Romanului, Gherasim Saffirin a fost ales episcop al
acestei Eparhii la 17 februarie 1900, învestit la 20 şi instalat la 27 februarie acelaşi an.”29

I.2. Activitatea părintelui Gherasim ca episcop al Romanului

26 Arh. IULIU SCRIBAN, Episcopul Gherasim Safirin, în B.O.R. an XLIV, Cronica Internă nr.6/1922, p.450-460.
27Arh. GHERASIM SAFFIRIN Monahii sunt gloria Bisericii lui Hristos prin Biserica lui Hristos, Bucureşti Tip.
cărţilor bisericeşti, 1906, p.17-18, Biblioteca Facultăţii de Teologie, cota I.10.991
28 Pr. SCARLAT PORCESCU, Episcopia Romanului, Bucureşti, 1984, p. 318, apud, B.O.R. an XXIII 1899-1900,
p.9 Anexe.
29 Ibidem p. 1060-1064

7
 „A ajuns episcop într-un timp cînd mai prin toate eparhiile ţării mişunau samsari, care se
interesau de zestrea ce luau seminariştii şi teologii cînd se căsătoreau, pentru ca să ştie apoi, cît
trebuia să contribuie fiecare ca preţ al admiterii la hirotonie.
Totul se făcea şi se desfăcea prin politică şi simonie. Mulţi dintre şefii bisericeşti
permiteau totul amicilor şi subalternilor lor. În astfel de condiţiuni numai de o bună administraţie
nu putea fi vorba.30
Îşi păstoreşte eparhia cu deplină responsabilitate cu conştiinţa de „pîndar în via
Domnului” ca dator să facă dreptate „cu ajutorul luminilor ce vi le pun la îndemînă Sfînta
Scriptură şi Sfînta Tradiţiune”31 nelăsînd sufletul să se piardă ci să-l mîntuiască.
În hirotoniri şi în numirile de preoţi la parohii caută să fie strict canonic şi legal înlăturînd
orice abuz. Preoţilor şi subalternilor săi le cere o corectitudine exemplară ca nu cumva prin
atitudini necorespunzătoare statutului lor să devină pricină de defăimare a Bisericii lui Hristos. Iar
atunci cînd vreunul din aceştia era umbrit de acuzări neclarificate, P.S. Saffirin îi suspenda din
funcţie sau îi oprea de la slujire obligîndu-i să-şi limpezească situaţia pe calea justiţiei sau a
consistoriului32.
Pe plan social caută îndreptarea moravurilor păstoriţilor săi aflaţi într-o societate care îşi
pierduse simţitor orientarea creştină românească. Astfel, în eparhia sa opreşte cununiile în post şi
muzica instrumentală (fanfara) la înmormîntări. Însufleţit de această dorinţă nu va lăsa fără
„epitimie duhovnicească” nici un caz de fărădelege pe care protopopii sau preoţii i-l aduceau la
cunoştinţă.
Spre folosul sufletesc al credincioşilor traduce din greceşte şi tipăreşte carte de învăţături
de morală creştină Legea şi poruncile lui Dumnezeu de Filaretos (Bucureşti, 1905).33
În 1901, în temeiul Legii clerului, are iniţiativa formării unui fond misionar eparhial. El
propune credincioşilor şi clerului mirean să dăruiască de bună voie cîte 5 bani pe săptămînă, „căci
pe dădătorul de bună-voie îl iubeşte şi-l primeşte Dumnezeu, şi să se treacă într-un registru
numele său cînd dă, ca să se ştie din neam în neam şi după moartea noastră cine e acela care a dat
şi să fie pomenit la Sf. Liturghie numele lor. Şi dacă din neamul lor a rămas cineva în nenorocire,
scăpătat să se aibă în vedere după registrul Bisericii şi să i se dea cîte o pereche de încălţăminte,

30 C. CERNĂIANU, op.cit. p. 133-134

31 Op. cit. nota 25
32 Op.cit. nota 25.
33 Pr. prof. univ. dr. M. PĂCURARIU, op.cit

8
ori o haină ca să nu moară de frig iarna, să facă şi alte acte de binefacere, după ce Biserica îşi va
satisface trebuinţele sale.”34
Înainte de izbucnirea răscoalei ţărăneşti din anul 1907, în anumite cercuri, se făcea
aprecierea că mortalitatea infantilă, o adevărată calamitate în acel timp, se datoreşte postului pe
care l-a introdus şi pe care-l aplică Biserica. Episcopul Gherasim a dat un răspuns ce pune în
lumină rigorismul său moral: «Nu din această cauză mor copiii ci din cauza mizeriei în care sunt
ţinuţi, că n-au ce mînca, nici de post nici de frupt, a lipsei de îmbrăcăminte, de igienă, a bolilor
infecţioase.»35
Primăvara anului 1907 îl află grav bolnav, pe patul de moarte. După cum mărturiseşte,
nefiind în stare să meargă în fiecare sat să spună cuvîntul mîngîietor şi dulce mai pe larg, a făcut
o telegramă în care scria: „Fiţi cuminţi, şi Dumnezeu are să vă blagoslovească, iar de nu veţi fi
cuminţi şi vă veţi apuca de tulburări, să faceţi ruşine Neamului şi Bisericii, atunci să ştiţi că daţi
peste mine, şi ce pot să vă fac, vă fac.
Nu pot să am împărtăşire duhovnicească cu omul care se răzvrăteşte împotriva ordinii în
stat; să ştiţi dacă muriţi ca răsculaţi nu veţi fi îngropaţi creştineşte ci ca dobitoacele.”36
În cele „foarte puţine cazuri nenorocite ce s-au întîmplat în timpul răscoalelor”, a lucrat cu
iubire de oameni, la rugămintea familiilor, dezlegîndu-i post-mortem.
Ca episcop caută să repare stricăciunile pricinuite mănăstirilor de regimul lui Cuza. Astfel
reînfiinţează mănăstirea de călugări Savu, cu hramul Schimbarea la Faţă situată în comuna Poduri
judeţul Bacău.37
Foarte bun slujitor bisericesc şi un bun cunoscător şi compozitor al cîntărilor bisericeşti
publică în perioada episcopatului său două lucrări: Răspunsurile la Sfînta Liturghie pe glasurile
1, 3, 4 5, 6 şi 7, Bucureşti 1907, respectiv Culegere de cîntări bisericeşti, Bucureşti 1908.
A doua lucrare cuprinde în prima parte „Cîntări bisericeşti compuse, traduse şi prelucrate
de adormitul întru fericire Iosif Naniescu, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar în partea a doua
se găsesc „Cîntări bisericeşti compuse şi prelucrate, de mine Gherasim Episcopul Eparhiei
Romanului”38

34 Op. cit. nota 32.

35 Pr. SCARLAT PORCESCU, op.cit., p. 318, apud. N. Vascan, Aspecte ale Răscoalei din 1907 în judeţul Bacău, în
M. M. S. Nr. 1-3/1977, p. 84
36 Op. cit. nota 32
37 I. BĂCĂNARU, G. IACOB, Ghidul schiturilor şi mănăstirilor , ed. Anastasia 1995, p. 49
38 Diac. G. DINCĂ: Chipuri de ierarhi: compozitori, traducători, prelucrători şi mari cîntăreţi ai muzicii
bisericeşti, în G.B. an XXXVI 1977, pag 141. (dintr-o notiţă aflăm că unele cîntări bisericeşti au fost „prelucrate şi
dedicate mie la 27 februarie 1900, cu prilejul instalării mele ca Episcop al Romanului, de fiul meu duhovnicesc Dr.
C. Chiricescu.)

9
 Preocupările lui de liturgist îl fac să fie ales în 12 mai 1910 membru în comisia sinodală
de cercetare a lucrărilor de muzică bisericească. La 11 mai 1910 este ales în comisia sinodală de
revizuire a textului Bibliei „căci e bun elenist şi adînc cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi” 39
Recenta publicare a Filocaliei de la Prodromu ni-l descoperă pe vlădică între cei au
participat la apariţia traducerilor acestei lucrări în limba română. Din însemnările acestei cărţi
aflăm că: „Cele 700 de capete Teologhiceşti ale Sfîntului Macsim Mărturisitorul, precum şi suta a
doua a Sfîntului Calist Sfîntului Grigorie Palama, după o cercetare de aproape 12 ani neputîndu-
să afla pe nicăieri traduse, noi, după îndemnurile şi binecuvîntarea Preasfinţitului Gherasim
Sanfirin, Episcop al Romanului am rugat pe învăţatul Monah Aristovul Lavriotul de ni le-a tradus
pe toate acestea…”40. El a urmărit şi a încurajat, aşadar, pregătirea Filocaliei româneşti şi ca
recunoştinţă a primit un exemplar dactilografiat, acela de pe care şi-a procurat o copie părintele
Stăniloaie41 convins că traducerea a fost făcută de episcopul însuşi42.
Interesul pentru textele filocalice este consecinţa preocupării episcopului pentru lucrarea
rugăciunii minţii şi a nevoinţelor de curăţire a sufletului de patimi. Cuvîntul său rostit la 28
martie 1902 cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la apariţia revistei Biserica Ortodoxă Română
este edificator: „Omul care lucreză numai lucrul corporal şi sufletesc fără cel spiritual, încă n-a
aflat calea binelui, şi pentru aceasta lucrul lui se numeşte secundar; cel ce lucrează lucrul spiritual
a aflat calea şi pre însuşi binele şi lucrul lui pentru acesta este principal, pentru că zice Duhul
Sfînt prin Profetul David: «Domnul din cer a privit peste fii oamenilor ca să vadă dacă este cel ce
înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu» (Ps. 13, 2), şi văzînd că păcătoşii sunt numai corporali şi
sufleteşti şi era nimenea dintre ei spiritual, adaugă: «Toţi s-au abătut împreună netrebnici s-au
făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul.» (Ps.13, 2).43
Cele cîteva schiţe de portret făcute de unii dintre contemporanii săi caută să surprină unele
trăsături ale firii şi caracterului fostului episcop de Roman. „Venind în Episcopie, nu se putea să
nu văd pe Episcop. Gherasim Safirin mi-era cunoscut numai din zvon şi anume din zvon de
laudă. L-am cunoscut acum mai de aproape. Dacă izbutesc să-mi redau nimerit impresiunile,
printr-o figură, mi-a apărut ca o columnă frântă, într-un pustiu, ori într-un loc pustiu, locuit încă
de beduini ori de iloţi. Am aflat despre aspra disciplină călugărească pe care şi-o impune şi o
impune tuturor celor de subt el, despre formalismul scrupulos în care crede ca în cuvântul
mântuirei, despre cuviinţa lui monahicească si despre alte câteva particularităţi care-i sunt, în

39 B.O.R., an XXIX (1911-1912), p 388.

40 Filocalia - Însemnări oarecare de pricina adunării aceştii Cărţi, ed. Universalia Bucureşti 2002, p. 35
41 Filocalia, trad. de D. STĂNILOAIE, vol. I, ed. Humanitas, Bucureşti 1999, p. 11-12
42 Vezi Acad. V. CÂNDEA, Filocalia în literatura română veche în op.cit, p.17.
43 B.O.R. an XXIV (1901-1902) p.35-36

10
mare parte, spre toată lauda. Dar acest biet Gherasim Safirin a uitat ori n-a ştiut niciodată că
episcopul, pe lângă călugăr, trebuie să mai fie şi general şi dregător şi alte multe lucruri, după
timp şi după împrejurări. El a transportat, pur şi simplu, chilia lui călugărească, la reşedinţa
episcopală. Din subalternii lui spirituali voieşte să scoată nişte maeştri ai chipului călugăresc, din
tipicul bisericesc nu vrea să lipsească un „Doamne miluieşte”, din toată seculara şi stufoasa
Formă a cuviinţelor, a datinelor, şi a practicelor de tot felul, interne şi externe, ale Bisericei
noastre, nu admite să lipsească nici o frunză, nici un spic (cruci, mătănii, detalii fără număr...). Iar
marea turmă laică, iar nevoile ei, iar boalele ei, iar lecuirea ei, iar vizitarea şi păşunarea ei rămân,
cu durere, vecinic dincolo de zidul chiliei cuviosului monah.
Seara, a ţinut serviciul ca la un ceas; a doua zi - o zi absolut fără nici o distincţiune
bisericească - ca la 3 ceasuri şi jumătate. Două ceasuri au ţinut lecturile şi cântările pregătitoare şi
restul Leturghia. Episcopul a stat (şi stă totdeauna) în altar, rezimat de zid.” 44; „Episcopul
Gherasim este un bărbat întreg, e realizarea acelui tip sufletesc pe care ni-l propovăduiesc în şcoli
şi cărţi dascălii şi cugetătorii.”45 Îndată după moartea episcopului, arhimandritul Iuliu Scriban
scria: „Din cauza cugetărilor sale, şi chemarea de episcop o vedea cu totul altfel decît o vedem
noi.
Stătea închis în casă, citea din cărţile călugărilor de altădată, medita noaptea fără a aprinde
lumina, se hrănea neîndestulător, cu post aspru, pînă ce medicii i-au spus la Roman că ori
mănîncă, ori moare.
Aşa era în convingerile sale şi avea scrupulul conştiinţei de a urma potrivit lor.
Avea o adoraţie extremă pentru monahism. Fără de îndoială, vrednic de admirat pentru
puterea înfrînării sale, pentru lepădarea de lume pentru o sferă care nu mai este a desfătărilor şi a
vremelniciei pămîntului. Vrednic de admirat într-o lume care e atît de neputincioasă de a se
lepăda pînă de cele mai mici pofte ale animalităţii sale.
Episcopul Gherasim era un om de alt tipar şi de alte înclinări decît cele în care trăim noi.
Într-însul trăia virtutea pusnicului. Era omul al cărui suflet nu trăia în lumea contemporanilor săi;
dacă pe de o parte era pentru unii de neînţeles, pe de altă parte impunea altora prin mireasma
sfinţeniei.”46
În luna martie a anului 1909 a atacat direct, în parlament şi în Sfîntul Sinod, politica
statului de a-şi subordona conducerea Bisericii. În acelaşi timp a apărat cu înverşunare, dogma
plenitudinii harurilor dumnezeieşti ale episcopului, care era atinsă grosolan de pretinsa reformă

44 GALA GALACTION, Jurnal, vol. II, ed. Albatros Bucureşti 1997, p.154-156
45 Pr. SCARLAT PORCESCU, op.cit. apud T. ARGHEZI, Scrieri, vol 32, Bucureşti, 1981, pp164, 259.
46 Arh. I. SCRIBAN, Episcopul Gherasim Safirin, în B.O.R. Cronica Internă nr.6/1922, p.450-460

11
bisericească47 a lui Spiru Haret exprimată prin Legea Consistoriului atunci supusă votării. Prin
acesta lege episcopatul era lipsit de dreptul de hotărî direct, prin Sfîntul Sinod, în problemele
materiale şi de administraţie ale Bisericii. Acestea se decideau prin vot de către Consistoriul
superior bisericesc, unde episcopatul era minoritar şi căpătau putere executorie numai prin
semnătura ministrului de culte48.
Întru cît Biserica era pusă în faţa unei legi cu caracter eretic, şi întru cît raportorii ei din
parlament, Mitropolitul primat Athanasie Mironescu şi a Mitropolitul Moldovei Pimen
Georgescu, nu au voit aşezarea ei în hotare canonice autentice, în luna octombrie a anului 1909
episcopul Gherasim rupe orice legătură canonică cu aceştia şi îi osîndeşte ca eretici.
Evoluţia crizei bisericeşti amplificată prin aducerea de învinuiri reciproce o vom prezenta
separat în capitolul următor. Ea s-a finalizat printr-un proces sinodal în iunie 1911.
Depus din treaptă vlădica a fost alungat de la Roman cu brutalitate. Acest trist episod a
fost sancţionat de N. Iorga într-un articol din Neamul Românesc intitulat O ticăloşie:
,,Cazul Ghenadie n-a învăţat minte pe nimeni.
Episcopul de Roman, fostul Episcop de Roman, după judecata Prea Sfinţitului Pimen şi a
celorlalţi, a fost ridicat cu poliţia din Roman, unde se dusese, şi expediat cu automobilul la
Bucureşti.
Aceasta se cheamă o ticăloşie.”49

I.3 Vlădica Gherasim la Frăsineii Vîlcii.

La 24 iunie 1911 „a fost depus din treaptă şi trimis la mănăstire, din cauza intransigenţei
sale apreciată ca tulburătoare pentru pacea Bisericii. Măsură controversată, dar în multe privinţe
providenţială: episcopul Gherasim s-a retras într-un loc prielnic nevoinţelor sale, la Frăsineii lui
Calinic cel Sfînt, unde şi-a sfîrşit viaţa în post, rugăciune şi fapte bune.”50
Despre şederea lui la Frăsinei avem mărturia directă a ieroschimonahului Silvestru
Florescu51: „ Şi venind aici în Sfînta Mănăstire Frăsineiul (la 1 iulie 1911), a locuit în casele Prea

47 Vezi N. IORGA, Istoria Bisericii româneşti ed. a II-a, Ed. Ministerului de culte, Bucureşti 1930, pp301
48 Vezi cap.IV din Legea pentru alegerea Mitropoliţilor şi Episcopilor eparhioţi, cum şi a constituirii Sfîntului
Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Autocefale Române din 19 decembrie 1872 şi pentru înfiinţarea Consistoriului
superior bisericesc, B.O.R. XXVIII an 1909-1910, p.209, şi Anexa nr.2.
49 N.IORGA, Tulburările bisericeşti şi politicianismul (1909-1911), Vălenii de Munte, Tip. Neamul Românesc
1911, Bibl. Facultăţii de Teologie cota 181.95 /I 72
50 Acad. V. CÂNDEA, op.cit. p.14
51 Părinte îmbunătăţit consemnat în patericul Frăsineiului şi în cartea Arh. PAULIN LECCA, Urcuş spre Înviere Ed.
Paideia, Bucureşti 1998.

12
Sfinţiei Sale52, care şi le-a făcut singur, pe cînd era ca arhimandrit şi director la seminarul de
Rîmnic. Tot atunci au zidit şi Paraclisul53.
Au trăit aici ca un închis, 11 ani, adică până în anul 1922, februarie 154 când cu fericire s-
au dus către Domnul fiind în etate de 73 de ani. Cu o lună mai înainte au făcut testament, ca
biblioteca plină cu cărţi de limbi străine cu totul să se dea seminarului de Rîmnic, precum s-a şi
făcut, iar celelalte obiecte toate să rămînă aici în Sfînta Mănăstire. Pentru care şi noi respectîndu-l
îl avem în inima noastră şi îl pomenim ca un mare ctitor, al doilea după fondatorul Sfintei
Mănăstiri Prea Sfântul Episcop Calinic.
Cît a trăit aici în mănăstire ne-a fost pildă de fapte bune, de mărime de suflet. În timpul
războiului55 a fost un bun traducător de limbi ca Greaca, Franceza şi de cîntări bisericeşti de pe
muzica greacă; voi să resemnez că au fost un bun bisericaş, nu lipsea de la nici o slujbă
bisericească, fără numai de mare nevoie, caz de boală.
Pe care pentru prea Sfintele Sale prea multe osteneli ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l
aşeze în ceata Sfinţilor săi Ierarhi. Amin.”56
Mănăstirea Frăsinei din acea perioadă cunoştea o deosebită înflorire duhovnicească sub
păstorirea părintelui stareţ Porfirie Bucurescu (1905-1927). Acest bărbat cu viaţă sfîntă 57 i-a fost
duhovnic lui Gherasim Saffirin58.
Aici şi-a odihnit sufletul în rugăciune şi în cîntări bisericeşti. Dragostea sa pentru
împodobirea Bisericii cu cîntări l-a făcut să alcătuiască o carte de psaltichie intitulată
Sobornicariu - ce cuprinde tot ce se cîntă de ceata sfinţilor slujitori în vremea slujbelor
dumnezeieşti, cum şi troparele şi condacele ce se cîntă atunci numai de cîntăreţi. Traducere şi
prelucrare precum şi lucrare din auzite.59 Lucrarea e de mare amploare avînd următorul cuprins:
Troparele şi condacele Triodului; Troparele şi condacele Penticostarului; De ale vohodului
Vecerniei şi ale Sfintei Liturghii; Troparele, bogorodicinele şi condacele acatistelor; Troparele şi
condacele din zilele fiecărei luni.
Iată ce scria la 14 martie 1914 ca predoslovie la acestă carte: „Ca Episcop al Eparhiei
Romanului, fiind amărât de multe ispite avute aproape toate din afara Eparhiei, care îmi deprimau

52 O parte însemnată din chiliile mănăstirii.(n.n.)

53 Paraclisul are hramul Sfinţii Trei Ierarhi.(n.n.)
54 Data exactă este 14 februarie 1922, apud Pr. prof. dr. M. PĂCURARIU, op.cit.
55 Primul război mondial 1916-1920.(n.n)
56 Manuscris pus la dispoziţie prin bunăvoinţa părintelui arhimandrit Neonil Ştefan, stareţul actual al Mănăstirii
Frăsinei; este prezentat integral în Anexa nr.1 a lucrării.(n.n.)
57 Arh. IOANICHIE BĂLAN, Patericul Românesc Ed. Ep. Dunării de Jos 1998, p.514 şi anexa lucrării
58 După mărturia părintelui arhimandrit Neonil Ştefan. (n.n)
59 Ep. GHERASIM SAFFIRIN, Sobornicariu, Introducere Tip. Cărţilor bisericeşti, Bucureşti 1914,

13
sufletul şi-mi atingeau şi sănătatea, ca să mă ţin pe cât cu putinţă nevătămat, îndată după ieşirea
de la biserică şi după împlinirea datoriilor către Eparhie, căutând să-mi ocup timpul cu lucru, şi
înţelegând că mai ales muzica bisericească îmi face mare bine am ajuns cu ajutorul lui
Dumnezeu, în anul 1910 August în 15 să dau gata cartea de faţă, crezând-o trebuitoare şi mie şi
clerului Eparhiei.
Împrejurările grele prin care am trecut nefavorizându-mă până astăzi să public aceste
cântări, le tipăresc acum atât pentru mine ca să le am mai bine păstrate şi mai apărate de multe
nefericite împrejurări, cât şi pentru aceia dintre prietenii muzicii bisericeşti orientale ai mei, care
ar dori să le aibă ca duhovnicească îndeletnicire particulară.
Cu toate că aceste cântări sunt vrednice de a fi întrebuinţate cu toată cuvenita cinste şi în
biserica lui Dumnezeu, mai ales că acei ce cunosc bine muzica bisericească şi limba greacă şi
româna, vor înţelege foarte lesne îmbunătăţirile, ce am introdus în ele, totuşi după ce au binevoit
Dumnezeu să-mi îngăduiască a nu mai avea griji episcopale în Biserica Lui din Ţara mea – Slavă
lui Dumnezeu celui ce-mi îngăduieşte – eu nu tipăresc aceste cântări cu destinaţiunea de a fi
cântate în Biserică sau afară din Biserică la vreo slujbă dumnezeiască, fiindcă Sfintele canoane
nu-mi îngăduiesc să mă amestec acolo unde n-am dreptul să-mi îndeplinesc îndatoririle
episcopale.
Dar dacă cârmuitorii cei duhovniceşti şi canoniceşti vor crede că aceste cântări pot fi
cântate şi în biserică, eu nu voi avea nimic de zis împotrivă.
Fac aceste declaraţiuni şi cu privire la „Anastasimatariul” şi la „Noul Ştiubeiul muzical 60”,
ce cu ajutorul lui Dumnezeu voi tipări după terminarea acestui „Sobornicariu”.
Cu aceste rămân al tuturor de tot binele doritor.”61
Însemnări marginale unor piese ne descoperă preocupările sfinţiei sale de culegător şi
atent tălmăcitor de psaltichie în melos românesc: „Triaghion al Altarului cântat de preot, când
liturghiseşte arhiereul şi zice „Doamne, Doamne…” compus de Fokion Vamva din Pireu în 7
septembrie 1900, după rugămintea mea şi tradus de mine.”62
Începutul primului război mondial îi opreşte planurile editoriale. Anastasimatarul rămîne
sub tipar în 1916, avînd tipărite numai 3 coale63.
La 14 februarie 1922 „cu fericire s-a dus către Domnul” şi a fost îngropat în cimitirul
mănăstirii. Pe lespedea care îl acoperă s-au scris următoarele: „Aici repauzează Gherasim Saffirin

60 Aceste lucrări au rămas în stadiul de manuscris. Ele se găsesc în biblioteca Mănăstirii Frăsinei.(n.n)
61 Ep. GHERASIM SAFFIRIN, op. cit. nota 59
62 Ibidem, p. 300.
63 Arhim. I. Scriban op.cit. nota 44.

14
episcop al Romanului 1850-1922”64. Se pare că dorinţa lui a fost ca pe lespede să fie scris
următorul text: „Muritor eşti, stai nu trece / şi priveşte restul rece / Căci viaţa este o roată / ce
întoarce soarta toată. / Şi ce eşti am fost odată / şi ce sînt vei fi altă dată. / Puţin m-am bucurat de
lume / Şi de studiul ce-am iubit / Căci cu mare întristăciune de părinţi m-am despărţit. / Acum
soarta omenească aicea m-a mărginit / Şi cel ce vrea să trăiască / gîndescă şi la mormînt. /
Gîndeşte-te cît trăieşti şi la muncile de veci / Făcînd fapte bune, fii milos / că în ziua judecăţii /
Vei afla mare folos.”65

II. LEGEA CONSISTORIULUI SUPERIOR BISERICESC DIN ANUL 1909

Legea Sinodală din anul 1909 are la bază legea similară de la 1872 66 căreia îi cîteva
modificări. De aceea se va şi numi Legea pentru modificarea mai multor articole din legea
pentru alegerea Mitropoliţilor şi Episcopilor eparhioţi, cum şi a constituirii Sfîntului Sinod al
Sfintei Biserici Ortodoxe Autocefale Române din 19 decembrie 1872 şi pentru înfiinţarea
Consistoriului superior bisericesc67. Elementele principale de inovaţie sunt restrîngerea puterii de
decizie a Sfîntului Sinod în Biserică şi înfiinţarea Consistoriului bisericesc.
Sfîntul Sinod potrivit art. 14 al legii statuta „asupra tuturor afacerilor spirituale
disciplinare şi judiciare curat bisericeşti”.
Consistoriul era alcătuit din toţi membrii Sfîntului Sinod (pe atunci în număr de 17
episcopi); un cleric hirotonit, profesor al facultăţii de teologie; un cleric hirotonit profesor de
seminar clerical al statului; doi stareţi ieromonahi; 17 clerici din toate eparhiile. Prin modul de
alegere a stareţilor ieromonahi şi a clericilor din eparhii 68, în care ministrul avea ultimul cuvînt,
consistoriul era un organism a cărui majoritate simplă era controlată politic prin implicarea
directă a ministrului de culte.
Acest organ în care Sfîntul Sinod se găsea în minoritate, avea ca misiune, potivit art. 18,
să statuteze „asupra tuturor afacerilor disciplinare şi de administraţie eparhială ale Bisericii
Ortodoxe în cuprinsul Statului Român”. Dar toate hotărîrile lui pentru a deveni executorii
trebuiau aprobate de ministrul cultelor.

64 Pr. SCARLAT PORCESCU, op.cit. p. 319.

65 Ibidem, nota 12
66 Acesta a avut ca raportori pe: Lascăr Catargi, V.Boerescu, Christian Tell, Episcopul Melchisedec. apud
Dezbaterile Senatului nr.10 martie 1909, p.307, B.C.U. cota BU PIII 17. Ultimii doi membri ai Francmasoneriei
apud Ordinul Masonic Român.
67 B.O.R. nr XXVIII 1909-1910, p.209.
68 Vezi art.17 din lege, Anexa nr.2

15
 Rolul lui consultativ era minor. Potrivit art. 21, se limita doar la hotărîrile „de natură curat
spirituală” care deveneau executorii numai după ratificarea lor de Sinod.
Participarea clerului mirean în special la conducerea Bisericii era un lucru pozitiv dar
organismul înfiinţat lipsea Sfîntul Sinod de o autoritate reală asupra problemelor economice şi
administrative ale Bisericii, făcîndu-l dependent de stat, adică de politică. Se aducea astfel
atingere dogmei plenitudinii harurilor episcopului.
Reforma bisericească îl are ca autor principal pe ministrul Cultelor şi al Instrucţunii
Publice Spiru Haret69. Personaj de formaţie matematician şi de confesiune francmason 70 nu
poseda cunoştinţele necesare aborării dreptului bisericesc de aceea nu ar fi lipsit de interes să ştim
cine au fost consilierii lui în materie.
Gala Galaction în Jurnalul său scrie: „Dar cine sunt sau cine au fost sfetnicii ministrului?
Erau doi buni ai mei prietini: profesorii teologi universitari Mihălcescu şi Dobrescu 71. I-am luat
aparte, întâi pe unul, apoi pe celălalt şi am pus pricina, sincer şi frăţeste, la mijloc. „Eram eu mai
învăţat decât ei?” „Nu citiseră ei de atâtea ori ceva ce citisem şi eu?” „Cum vârâseră ei, atunci,
ministrului, în cap, că s-ar putea un sinod particular, ortodox, ai cărui membri să fie şi episcopi şi
preoţi de mir?” Dragii mei amici! Ei plecau, cu generozitate, şi tot căutau să fie pe teren istoric.
Îmi enumerau, cu competinţă, la câte şi care sinoade au participat şi preoţi şi diaconi, şi laici, şi
monahi - şi nu numai că au participat, dar au şi iscălit etc., etc. Minunat de bine, dar unde vreţi să
ajungeţi cu acest excelent teren istoric? Pe terenul istoric, doar, îşi închipuiesc că sunt şi
protestanţii şi - admiraţi rezultatul - nici misterii, nici preoţie, nici episcopat nu mai au.”72
„Adevărat vorbind, ştiu şi ştiam că reforma intenţionată voieşte să paralizeze şi să anuleze
resturile de putere ale tristului nostru sinod autocefal.”73
Ce rol au jucat cei doi teologi, consilieri ministeriali în elaborarea proiectului de lege?

69 Iată cum îl caracteriza matematicianul DAN BARBILIAN (poetul Ion Barbu): „figura liberală cea mai austeră,
reformatorul Spiru Haret nu ne impune. Despre valoarea lui ştiinţifică nu e cazul să vorbesc aici. Prin opera lui
revoluţionară îl socotim însă cel mai nefast om al trecutului nostru apropiat. Cu un fanatism masonic necunoscut
pînă la el, s-a aplicat să formeze un grup de învăţători quasi-marxişti, admirabili agenţi electorali, meritorie
anticipaţie asupra învăţătorilor Frontului Popular din Franţa”, Chesat, rev. Permanenţe an IV nr.12 dec. 2001
70 HORIA NESTOR BĂLCEŞTI Ordinul Masonic Român, Casa de editură şi presă Şansa SRL, Bucureşti 1993
p.360; Dicţionar de francmasoni iluştrii, ed. Nemira, Bucureşti 2001.
71 Se pare că ulterior şi-au recunoscut greşala, apud V. ŞESAN, Kirche und Staat: „Şi profesorii teologi Mihălcescu
şi Dobrescu s-au pronunţat pentru canonicitatea noii legi; în urmă însă, după cum se vorbeşte, recunoscându-şi
singuri rătăcirea şi-au retras din vânzare şi deci din publicitate scrierile lor în chestiune.” apud Documente privitoare
la tulburarea bisericească pricinuită de Legea Sinodală din 1909, Bucureşti, p.270-271.
72 G. GALACTION, op.cit. p. 298-290.
73 Ibidem, p.291

16
 G. Galaction ni-l indică pe N. Dobrescu74 ca fiind autorul lărgirii cercului eligibililor în
treapta de arhiereu: „Pe lângă modificarea compoziţiei sinodului - partea vulnerabilă - ministrul
mai ţinteşte şi lărgirea cercului celor ce pot fi aleşi mitropoliţi şi episcopi, potrivit celor scrise de
Dobrescu. Şi aici stăm foarte bine şi canoniceşte şi istoriceşte.”75
N. Iorga scria: „Cînd s-a ivit chestia unei mari reforme în biserică, introducîndu-se după
ideile din Germania ale sfătuitorilor lui Haret, acel Consistoriu Superior care n-a putut să aibă
nici o influenţă, am apărat concepţiile, sigurele corespunzătoare tradiţiilor Ortodoxiei, ale
învăţatului arhimandrit Scriban (Iuliu)…”76 Purtătorul „ideilor din Germania” nu rămîne a fi decît
I. Mihălcescu, viitorul Irineu al Moldovei (1939-1948), „considerat cel mai mare teolog al vremii
sale”77, titular la acea dată al Catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică, care obţinuse
doctoratul în filozofie la Leipzig în 13 iunie 1903.78.
Momentul psihologic de introducere al proiectului de lege a fost bine ales. La 29 ianuarie
1909 moare Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian, care cu puţin timp înainte de a muri „a dat de
ştire Regelui că reforma proiectată de ministrul Cultelor ne pune în primejdie să fim declaraţi
schismatici.”79 Tot în luna ianuarie este depus Mitropolitul Moldovei Parthenie Clinceni. „Sinistra
prăbuşire a Mitropolitului Moldovei a pus cu violenţă sub ochii tuturor, trista noastră stare
bisericească.”80
„Doi episcopi s-au declarat de la început potrivnici cunoştinţelor noastre Athanasie
[Mironescu] şi Gherasim Saffirin.”81 La acea dată Athanasie era încă episcop al Rîmnicului.
La 5 februarie Athanasie Mironescu este ales mitropolit primat 82 simultan cu alegerea lui
Pimen Georgescu ca mitropolit al Moldovei83. „Cel de la Iaşi e o persoană şubredă şi aproape fără
alte calităţi decît aceea că îmbrăţişează cu dragoste pe cei ce i se par distinşi şi merituoşi şi
ascultă sfatul bun. Mult mai înzestrat e Athanasie. Cum şi cît de mult aşteptam s-o dovedească
prin faptele sale!”84

74 Profesor de istorie la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1906-1914). A obţinut doctoratul în istorie la
Universitatea din Viena (1902-1905); membru corespondent al Academiei Române (1911), apud M. PĂCURARIU,
op.cit, p.156
75 G. GALACTION, op.cit, p. 291
76 N. IORGA, O viaţă de om aşa cum a fost, ed. Minerva Bucureşti 1976, p.430
77M. PĂCURARIU, op. cit.p.253.
78 M. PĂCURARIU, op.cit. p.293
79 G. Galaction, op.cit. p.290.
80 Ibidem p.292.
81 Ibidem, p.292
82 Ibidem, p. 299
83 Ibidem, p 193
84Ibidem, p. 300

17
 La 9 martie 1909 proiectul de reformă întră în dezbaterea Senatului cu o susţinere deplină
din partea lui Athanasie şi a lui Pimen. Schimbarea de atitudine o putem presupune a fi un
angajament politic, mai ales că ambii erau raportori ai legii din partea Sinodului.

Vlădica Gherasim şi Legea Consistoriului bisericesc.

Legea consistoriului bisericesc intră în dezbaterile Senatului la 5 martie 1909. Înscris cel
dintîi la cuvînt vlădica Gherasim îşi construieşte discursul pe patru coordonate: relaţia Stat-
Biserică, condiţiile necesare lărgirii cercului de eligibili la treapta de episcop şi mitropolit;
necanonicitatea arhierilor titulari; elementele necanonice şi antidogmatice ale legii consistoriului
bisericesc.
Cu toate propune ca consistoriul să aibă decît rol consultativ obiecţiile lui nu sunt luate în
seamă legea este votată în forma ei neaceptabilă dogmatic.
În şedinţele Sinodului Gherasim Saffirin se abţine de la orice discuţie în ceea ce priveşte
Consistoriul, rămînînd consecvent poziţiei avute în Senat.
Întru cît în timpul scurs dintre sesiunea de primăvară şi cea de toamnă a Sfîntului Sinod,
nu a aflat nici o voinţă de modificare legii din partea sinodalilor, la 12 octombrie 1909 depune la
Sinod un act în care demonstrează caracterul anticanonic şi anti dogmatic al legii, arucînd
anatema asupra celor ce o vor recunoaşte şi vor lucra după prescripţiile ei.
Iorga scria: „Actul de convingere şi datorie pe care l-a săvîrşit venerabilul episcop e unul
din cele mai frumoase dovezi de caracter şi înălţime morală care s-au dat, de multă vreme, în
această societate putredă.
Legea este necanonică. Toţi cei ce ştiu şi înţeleg, au declarat-o. O declară la orice prilej şi
Biserica românească ortodoxă din Ardeal şi Ungaria. Cine, dintre înnalţii clerici, a votat-o şi vrea
să o ducă la îndeplinire, ori nu ştie, ori nu pricepe, ori şi-a vîndut sufletul pentru un blidul de linte
a lui Isav.
Deci episcopul de Roman a făcut ce-i cerea calitatea sa ierarh al Bisericii, ceia ce
înseamnă nemăsurat mai mult decît funcţionar al d-lui Haret.”85
În şedinţa din 15 octombrie 1909 arhiereul Callistrat Bârlădeanul trece de partea lui
Gherasim drept pentru care este demis de Haret din postul de redactor al revistei B.O.R.
Asupra lui Saffirin se aduc o serie de acuzaţii „necumpănit, uşuratic, nechibzuit, abuziv,
răzvrătitor, inconştient, vrăşmaş ordinii de Stat, fără respect către legile Ţării, vândut străinilor,

85 N.IORGA, Ceasul excomunicării, în Tulburările bisericeşti şi politicianismul (1909-1911), Vălenii de Munte,

Tip. Neamul Românesc 1911, Bibl. Facultăţii de Teologie cota 181.95 /I 72

18
agent al Înalt Prea Sfântului Patriarh Ecumenic de la Constantinopole, turburător al Ţării şi
Bisericii”86, agent al Papei de la Roma.
Acestor acuze le răspunde la 14 decembrie printr-o broşură „Răspuns la adresa cu No.
238 din 5 Decembrie1909 al IPS preşedinte al Sfântului Sinod şi al Consistoriului Superior
Bisericesc Dr. Athanasie Mironescu către Prea Sfinţitul Gherasim Saffirin, Episcopul
Romanului”
La 17—18 decembrie 1909 Episcop al Romanului se apără în senat învinuirilor ce i s au
adus de către Spiru C. Haret.
La 13 ianuarie 1910 Sinodul se pune de acord ca să solicite modificare legii în sensul
atribuirii consistoriului unui rol consultativ, iar Gherasim Safirin declară incidentul închis şi
revine în Sinod.
La 3 februarie 1910 în Senat Athanasie Mironescu nu susţine hotărîrea unanimă a
Sinodului de a modifica legea ci afirmă că numai experienţa va arăta va anume modificări sunt
necesare.
În şedinţa din 14 mai 1910 Gherasim Saffirin, asumîndu-şi toată responabilitatea, aduce o
pîră mitropolitului primat, acuzîndu-l de imoralitate, plagiat şi erezie - fapte pentru care şi rupe
legătura cu el.
Lucrurile se precipită pînă în anul următor, cînd la 20 mai începe procesul sinodal care se
încheie la 24 iunie cu depunerea lui Saffirn din treapta de episcop. La 28 iunie 1911 I. P. S.
Atanasie Mironescu a demisionat din demnitatea de Mitropolit Primat al României.
Efortul lui Saffirn nu a rămas nerodit astfel că la 17 decembrie 1911 Senatul a aprobat
modificările necesare legii astfel ca ea să devină canonică87.

86 Vezi Anexa nr. 3. Răspuns la adresa cu No. 238 din 5 Decembrie1909 al IPS preşedinte al Sfântului Sinod şi al
Consistoriului Superior Bisericesc Dr. Athanasie Mironescu către Prea Sfinţitul Gherasim Saffirin, Episcopul
Romanului, Ed Socec Bucureşti 1909
87 Acte oficiale, B.O.R. an. XXVIII 1910-191, p.977-1083.

19