Sunteți pe pagina 1din 3

PEOPLE M~RTURISIRI M~RTURISIRI PEOPLE

Î[i tr`ie[te via]a în lumina reflectoarelor, interviu realizat


de mai bine de 10 ani, [i e admirat` pentru de Radu Pocovnicu
foto fotografy.ro [i arhiva
naturale]ea sa. {i n-ai cum s` n-o îndr`ge[ti.
Doini]a Oancea
Doini]a Oancea e un model pentru a fi tu însu]i
(îns`]i) în aceast` lumea a show-biz-ului, în
care cei mai mul]i se chinuie s` par` altceva
decât ceea ce sunt în realitate.

Doini]a Oancea,
între teatru
[i seriale tv

B
Doini]a Oancea a absolvit facultatea de
teatru a Universit`]ii „Spiru Haret”, la
clasa Sandei Manu: „O iubesc foarte mult.
Îi sim]eam exigen]a, dar, în acela[i timp, [i
y Bună, Doinița. Ce mai bun`tatea. R`zbate de acolo, de undeva, din
faci, care sunt noutățile? ea. De foarte multe ori m` bu[ea plânsul
– Joc într-un spectacol de
doar privind-o. De drag, de emo]ie... ”.
teatru, Marea Ruşine, scris şi
regizat de Alina Şerban, la
Teatrul Excelsior. Asta e o nou- y Cum e să dai autografe? importantă, ceva ce nu sunt, în aşa fel încât oamenii să mă
tate pentru mine. De 11 ani – Acum nu mi se mai pare sunt eu, Doinița, în orice si- înţeleagă şi să nu fiu un exem-
n-am făcut teatru, aşa că, iată, „În fa]a extraordinar (râde). E obișnuit. tuaţie, fie că sunt acasă sau la plu prost pentru copiii care
a venit momentul. În rest, sunt camerei Oamenii mă văd, îmi zâmbesc TV. N-am o mască. Sunt cea mă văd. Atât.
prinsă cu serialul şi atelierele. m` simt ca sau îmi fac cu mâna. care vorbeşte simplu, cu tine
pe[tele în la masă. Sunt foarte mulţi oa- y Tu acum joci Tanța, din
y Ce ateliere? y E simpatia pe care o arată meni în show biz care îşi con- serialul Fructul oprit, de
ap`”.
– Am un atelier de rochii Tanței sau altor persona- struiesc efectiv personaje sau la Antena 1. Cât de mult
de mireasă şi rochii în general,
(Doini]a je pe care le interpretezi? au multiple personalităţi. Eu te identifici cu persona-
pe care le facem la comandă. Oancea) – Sigur e şi de acolo, dar sunt la fel, doar că am grijă la jul ăsta?
Aici sunt împreună cu o prie- cred că şi pentru faptul că vocabular, că poate în viaţa – Spre deloc. Pentru că
tenă, dar am și un proiect per- mă plac aşa cum sunt. N-am mea de zi cu zi vorbesc mai le- Tanța este o fată simplă, a în-
sonal, fac rochii casual. încercat niciodată să par mai jer, iar la TV sunt puţin atentă, văţat, e isteaţă, dar nu foarte.

76 Almanah 2019 Almanah 2019 77


PEOPLE M~RTURISIRI M~RTURISIRI PEOPLE
multe. Minodora e parte din
mine, am rămas cu ea, n-o s-o
uit niciodată.

y Îţi plac provocările, în-


veţi continuu. Ai făcut
Jurnalismul, apoi ai ple-
cat cu o bursă de gender
study la Central Euro-
pean University...
– Da, plecam pentru pri-
ma oară de acasă pentru o
perioadă aşa de lungă. Acolo
am aplicat şi pentru master, a
La începutul proiectului era fost interesant. În ziua în care
bârfitoarea şefă, care ascultă am semnat contractul cu Me-
pe la toate uşile. Acum s-a mai dia Pro, pentru primul serial,
potolit, are şi ea o viaţă perso- Inimă de ţigan, am primit şi
nală. Dar îmi place de ea, pen- răspunsul că sunt acceptată,
tru că e a mea. E un personaj cu bursă întreagă, la master.
Chiar dac`
interesant, trebuie să joc un Iar eu m-am dus acasă şi le-
statut foarte mic, o fată în casă
serialele tv [i am zis părinţilor mei, care,
şi... bine, e adevărat că eu sunt teatrul sunt dou` apropo, spuneau să termin
o fată simplă, în felul meu, dar lucruri diferite, cu fluturii din cap şi cu acto-
pe Tanța a trebuit să o fac şi Doini]a înva]` câte ria. Le-am zis că am o veste
mai simplă. ceva din amândou`, bună şi una proastă, cu care seama că nu pot şi am început place foarte mult să studiez
să încep? Se uitau la mine... A să aleg. Şi am ales să renunţ la oamenii.
respectiv din toate
y În ce fel te-au împlinit fost prima dată când i-am pus master şi să merg cu spectaco- „M` gândeam,
toate aceste personaje pe
personajele pe care într-o asemenea postură, au şi lul, pentru că începusem, deja, y Spectacolul ăsta a venit,
le interpreteaz`. chiar zilele
care le-ai jucat, de-a lun- avut o reacţie de genul: ce, tu şi mi s-a părut important să deci, ca o provocare...
gul timpului? ne vorbeşti nouă aşa? Le-am zis joc. Am simţit că m-am elibe- – A fost o provocare pen-
trecute, c` nu
– Îmi place că prin ele am că am semnat un contract, că rat, culmea, de un stres foarte tru că nu aveam încredere în îmi mai trebuie
ajuns să am nişte trăiri pe care, o să joc într-un serial, şi că, în mare. mine, teatrul e ceva nou. Tele- nimic. Oricum, o
poate, nu le-aş fi avut altfel și acelaşi timp, am fost acceptată viziunea şi serialele în care joc s` m` ]in`
și să mă gândesc la nişte situa- la master, cu bursă întreagă, y Ce ai învăţat important sunt lucruri complet diferite şi pu]in, dar acum
ţii, întâmplări. Chiar învăţ din dar... ce să crezi: nu mă duc! în şcoala de actorie? nu ştiam dacă o s-o pot face.
asta simt.“
ce trăiesc personajele pe care – Pe mine mă interesa E adevărat că şi eu sunt foar-
le interpretez. y Simţi întotdeauna ce tre- foarte mult să am o bază. Sim- te critică în general cu mine
buie să alegi? ţeam că fac nişte lucruri şi nu şi foarte rar sunt mulţumită.
y Unul care te-a marcat în – Uneori da, alteori nu. A am fondul. Am vrut să nu Dar am acceptat, mai greu, am – Nu cred. În faţa came-
mod special? trebuit să fac o alegere chiar și fiu o formă fără fond, motiv avut foarte multe emoţii şi am rei mă simt ca peştele în apă.
– Primul personaj pe care cu spectacolul Marea Ruşine, pentru care am ales să merg tras de mine, să scot ce am mai Dar acum pot să spun că Ma-
l-am jucat, Minodora, pentru pentru că în toamna asta am la facultate. Acolo am înţeles bun. Asta nu înseamnă că am rea Ruşine este baza, în ceea
că am jucat-o patru ani. Și pa- vrut să dau la master la acto- multe, cum trebuie să cauţi, şi reuşit. Dar trag în continu- ce priveşte teatrul, şi da, mi-a
tru ani înseamnă vreo 600 de rie, la clasa domnului Marian ce trebuie să vezi, cum e viaţa are... deschis apetitul şi deja mă
episoade, dacă nu mai mult. Râlea, la Sibiu. Mult timp am unui actor... sunt nişte lucruri gândesc la alte spectacole.
A avut foarte multe lucruri de funcţionat pe ideea că pot să care, culmea, eu le făceam fără y Te ajută la filmări expe- Poate chiar să mă angajez în-
trăit şi s-au întâmplat foarte le fac pe toate, dar mi-am dat să ştiu. De exemplu, mie îmi rienţa scenei? tr-un teatru...

78 Almanah 2019 Almanah 2019 79


PEOPLE M~RTURISIRI
y Totuşi, ce te-a ţinut de- prima secundă, faptul că sunt
parte de teatru până de etnie romă. Și personajul pe
acum? care l-am jucat, Minodora, era
– Ziceam că n-o să-mi pla- o tradiţională cu fuste. Oamenii
că, pentru că sunt genul care nu se uită nicicum la mine, din
se plictiseşte foarte repede, contră, mă iubesc. Probabil că
îmi trebuie mereu ceva nou sunt lucruri care nu mi se spun
de făcut. Cum să stau eu o mie în faţă, dar cred că e bine nici
de ani pe un text?! O să mă să nu dau importanţă, de ce aş
plictisesc... Şi cum să joc ace- trăi cu problemele altora?
laşi text, că o să fie mecanic,
aceleaşi trăiri, n-o să-mi placă. y Doini]a, care e cel mai
Însă, cu Marea Ruşine, am înţe- important lucru pentru
les că nu e vorba de asta. Am tine?
înţeles că te întorci tot timpul, – Mi-am dat seama toc-
cauţi mereu în personajul ăla mai zilele trecute: sănătatea
„În general n-am
şi în textul ăla, alte şi alte va- mamei mele. Şi a tatălui meu.
avut decât rela]ii lenţe, şi te încarci după fiecare Mi-am dat seama pentru că
lungi [i serioase. spectacol, pleci mai încărcat maică-mea urma să-şi facă
A[a mi-e felul. În decât la început, culmea. nişte analize, amânasem asta
momentul în care o lună, de teama unei veşti
am un prieten, noi y Care sunt experienţele proaste, şi mă încărcasem atât
tale în legătură cu faptul de tare, cu tot felul de gânduri
tr`im ca o familie.
că aparţii altei etnii? rele, dar pe care nu le-am exte-
Partenerul meu – Pe mine oamenii nu riorizat. Când am fost cu ea la
chiar este prezent m-au văzut niciodată diferită. spital am plâns tot timpul, din
lâng` mine, [tie De exemplu, la şcoală foarte prima clipă. Răspunsul a fost
[i textul piesei, cu mulţi colegi de-ai mei vorbeau pe loc: era bine. Am plâns de
el l-am înv`]at. despre ţigani. Mă simţeam dimineaţă până seara. M-am
deranjată şi le-am spus că şi eliberat de toate emoţiile pe
Familia aia, practic,
eu sunt ţigancă. A, păi tu nu care le ţinusem ascunse. Şi
exist` cumva, numai eşti. Dar ce, trebuie să-mi scrie mi‑am dat seama că poţi să ai
c` nu e cu acte”. în frunte, sau cum vă gândiţi toţi banii din lume, toate pro-
voi? Da, dar tu nu faci aia, nu iectele din lume, să fii cel mai
furi... Băi, dar nu fac toţi asta! de succes om, să-ţi meargă
Tot timpul a trebuit să explic, toate bine, dacă cei dragi (și
pentru că ei plecau de acasă tu, evident) nu sunt sănătoși,
cu nişte concepţii greşite. O n-ai nimic, de fapt.
singură dată mi s-a întâmplat
o scenă pe care am dus-o cu y Te gândeşti să-ţi înteme-
mine. Un profesor mi-a zis că iezi o familie a ta?
m-a uitat mama pe plajă, de – Da. Mă gândesc, numai
aia sunt aşa închisă la culoa- că rămân cu gândul (râde), nu
re. Culmea este că toţi colegii ştiu, tot timpul am ceva mai
mei au sărit la gâtul lui. Altfel, important de făcut. Am de
din momentul în care am de- filmat, de jucat într-un spec-
venit persoană publică, mi-am tacol...
şi asumat, de la început, din

80 Almanah 2019

S-ar putea să vă placă și

  • Mihai Nitu Interviu
    Mihai Nitu Interviu
    Document4 pagini
    Mihai Nitu Interviu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Anunt Documente Titularizare
    Anunt Documente Titularizare
    Document1 pagină
    Anunt Documente Titularizare
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Startelier
    Startelier
    Document3 pagini
    Startelier
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Alina Seghedi
    Alina Seghedi
    Document5 pagini
    Alina Seghedi
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Exodul Creierelor
    Exodul Creierelor
    Document3 pagini
    Exodul Creierelor
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Andrei Dicu
    Andrei Dicu
    Document5 pagini
    Andrei Dicu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Zestrea, Arta Veche Si Podoabe
    Zestrea, Arta Veche Si Podoabe
    Document4 pagini
    Zestrea, Arta Veche Si Podoabe
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Fun Science
    Fun Science
    Document3 pagini
    Fun Science
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Wings of Hope
    Wings of Hope
    Document4 pagini
    Wings of Hope
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Mariuca Mihailescu
    Mariuca Mihailescu
    Document4 pagini
    Mariuca Mihailescu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Radu Iacoban
    Radu Iacoban
    Document4 pagini
    Radu Iacoban
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Diversitate
    Diversitate
    Document1 pagină
    Diversitate
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Radu Gheorghe
    Radu Gheorghe
    Document3 pagini
    Radu Gheorghe
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Dragos Mostenescu Interviu
    Dragos Mostenescu Interviu
    Document4 pagini
    Dragos Mostenescu Interviu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Doinita Oancea
    Doinita Oancea
    Document7 pagini
    Doinita Oancea
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Adi Manolovici
    Adi Manolovici
    Document3 pagini
    Adi Manolovici
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Madalina Paval
    Madalina Paval
    Document3 pagini
    Madalina Paval
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Conditionari Sociale
    Conditionari Sociale
    Document1 pagină
    Conditionari Sociale
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Poly
    Poly
    Document1 pagină
    Poly
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Politica Respectabilitatii
    Politica Respectabilitatii
    Document1 pagină
    Politica Respectabilitatii
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • 70 74 Dragos Mostenescu
    70 74 Dragos Mostenescu
    Document3 pagini
    70 74 Dragos Mostenescu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Etica Monogama
    Etica Monogama
    Document1 pagină
    Etica Monogama
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Unicorn
    Unicorn
    Document1 pagină
    Unicorn
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Wings of Hope
    Wings of Hope
    Document4 pagini
    Wings of Hope
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Polimoria
    Polimoria
    Document1 pagină
    Polimoria
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • 64 69 Andreea Raicu
    64 69 Andreea Raicu
    Document3 pagini
    64 69 Andreea Raicu
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • ConstantinPopovici VIP
    ConstantinPopovici VIP
    Document2 pagini
    ConstantinPopovici VIP
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Monica Barbovschi
    Monica Barbovschi
    Document2 pagini
    Monica Barbovschi
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări
  • Adi Manolovici
    Adi Manolovici
    Document3 pagini
    Adi Manolovici
    Radu Pocovnicu
    Încă nu există evaluări