Dragoş Moștenescu

Punct și de la capăt

DM pune pe râs britanicii

Un șut în fund în România, un pas înainte în Anglia

DM se reformează în limba engleză

A făcut carieră în România, dar a ales să plece și să o ia de la capăt. Deși, vorba sa, nu mai are 20 de ani. Doar
curaj, și umor... Doamnelor, domnilor, împreună cu Dragoș Moștenescu, vă invităm în călătorie!

Cum vă prieşte Anglia, domnule Moștenescu?

Anglia a fost întotdeauna pe gustul meu, pentru că înainte să mă hotărăsc să fac aceasta tranziţie am venit de
mai multe ori aici. Am vizitat Londra şi am participat la evenimente culturale, cum ar fi musicalurile, stand-up-
urile şi alte manifestări. Lucru care m-a atras destul de mult, pentru că eram ataşat, îmi plăcea această zonă de
entertainment, poate mai mult decât cea cu influenţe balcanice. Este şi motivul pentru care am zis să fac
această mutare. Nu știu dacă știți, în urmă cu vreo 10 ani am făcut un concert tribute Elton John, nu a fost
foarte rulat, pentru că atât artistul, cât şi muzica nu era foarte mainstream, şi atunci pentru România nu a fost
un succes extraordinar. Dar iată că, după ani de zile, el a devenit un succes aici, la londonezi, unde a şi fost
selectat la un casting pentru BBC acum vreo doi ani. Moment în care am primit un şut în fund, cum zic românii,
sau un boost, cum zic ei. Şi m-am gândit să vin aici să fac spectacole de comedie, show-uri în limba engleză,
pentru publicul vorbitor de limba engleză. Deci, ca o concluzie, Anglia, şi Londra în special sunt pe gustul meu,
deşi sistemul locativ este mult mai auster decât în ţară şi în alte țări.

La ce vă referiţi?

Mă refer la construcţiile lor. Din punct de vedere arhitectural, Londra nu excelează. În afară de centru şi câteva
zone, în care marile edificii arăta într-un fel. În rest există foarte multe locuri, case uşor neîngrijite, instituţii care
nu sunt puse la punct cu renovarea, lume pestriță care nu e neapărat cea mai atentă în a nu lăsa mizerie pe
stradă. Nu asta e Londra pe care eu am căutat-o, ci Londra culturală. Iar asta o salvează de toate celelalte mici
neajunsuri.

Deci vă simţiţi ca acasă artistic vorbind, dar personal mai puțin...

Nu neapărat. Dar cu siguranţă mi-aş dori să mă aflu undeva în sudul Italiei, pentru peisajele, spaţiile de acolo
şi, deşi, dacă vorbim de natură, uite că tot eu rectific, deci dacă nu ne gândim la zona metropolitană, cum ieşi
din Londra, sunt niște peisaje absolut spectaculoase. Nu degeaba sunt atât de valorificate din punct de vedere
turistic. Tot Regatul Unit arată absolut spectaculos. Vorbind strict de Londra, e şi greu de gestionat toată
această aglomerare. Eu îi spun țara Londra, pentru că este o populaţie aproape cât toată România adunată într-
un singur oraş de patru ori cât Bucureştiul!
Spuneaţi că faceţi show-urile în limba engleză. Nu e complicat să te adresezi publicului nativ?

Da, e foarte adevărat. Numai că artiştii români care se adresează românilor din diaspora fac un spectacol, două
şi merg acasă. Intenţia mea este să creez o nişă, o spărtură undeva sau o fisură, mă rog, o fisură pozitivă, ca
fisurile nu prea sunt pozitive, prin care să reuşesc să trec dincolo de faza de notorietate doar în plan naţional şi
diaspora. Iar ca să faci asta, să treci dincolo de graniţele limbii tale, trebuie să schimbi limba, evident. Iar
atunci, a face umor în engleză, şi nu neapărat umor, pentru că eu fac un show de comedie muzicală, un fel de
one man show în engleză, şi e foarte bine venit, cu siguranţă că e foarte greu la început, din multe motive. 1.
Eşti necunoscut. 2. Eşti expat. 3. Eşti dintr-o altă cultură. Deci trebuie să te adaptezi. Dar toate astea nu fac
decât să te recompună, să te reformeze.

Ați postat acum câteva zile pe Facebook un filmuleț cu datele unui eveniment artistic în care veți
fi protagonist...

Da, eram cu Radu Isac şi încă un prieten, un italian născut aici, în Anglia. Cu ei doi am un spectacol, e vorba
despre spectacolul de pe 3 noiembrie. Până atunci mai am nişte spectacole mai mici în care rulez textele şi
cântecele şi toate ideile, sperând că la un moment dat să găsesc un drum al meu care este destul de rar întâlnit
şi la ei. Eu mă bazez pe această combinaţie de muzică şi comedie. Iar cel puţin pianul live pe care îl folosesc în
show, te poate face, sau mă poate face în cazul meu să mă poziţionez într-un loc destul de aparte. Ies un pic
din coloana de stand-up, unde stau la coadă sute, mii de oameni.

E one man show-ul despre care vorbeaţi mai devreme?

Da. El se numeşte All on board. Pentru că eu asemănat acest show cu un tren, cu o călătorie, şi aşa şi este.
Dacă stăm să ne gândim, la orice show lumea cumpăra bilet ca la tren, intră în sală ca şi cum ar urca în
vagoane, se cunoaşte cu cel din stânga, cu cel din dreapata, se cunoaște cu cei de pe scenă, au un schimb de
sentimente, emoţii. Sigur, mai mult dinspre partea despre scenă spre sală, dar este o experienţă, iar după o
oră, două, se scoală, aplaudă, zice la revedere şi pleacă fiecare spre casă sa, neştiind dacă se vor mai vedea
vreodată. Este ca o întâlnire în tren. Ţi-a plăcut de cineva că e drăguţ şi ţi-a spus o poveste, dar când vine
staţia, zici, băi, mersi, m-am simţit bine, eu aici cobor. Sunt nişte întâlniri ale vieţii care arată pe scenă şi prin
sală exact ca o călătorie cu trenul.

În România mai aveţi proiecte?

Deocamdată nu. Au mai fost ceva propuneri, dar nu le-am dat curs pentru că prefer să mă concentrez într-o
singură direcţie. Dacă te împarţi în multe, nu ştiu câte poţi să faci.

Totuşi, românii din Anglia ştiu de show-urile dv.? Vin la ele?

Sigur că da. Eu nu exclud niciun român. Doamne fereşte! Atât vreme cât limba engleză le este şi lor familiară,
nu am de ce să mă feresc. Iar ei înţeleg că show-ul e în engleză pentru că suntem pe tărâm englez şi m-am
hotărât să fac treaba asta şi să duc spectacolul mai sus de granitile limbii române, şi nu ai cum să faci asta
decât într-o limbă internaţională. De asta am ales şi Londra. Puteam să mă duc pentru divertisment la Paris,
Roma, Berlin, dar trebuia să o iau cu limba fiecăreia de la capăt. Am preferat Londra pentru că ştiu că este o
piaţă foarte densă.

Mi se pare o mare provocare, dacă ne gândim ce competiție e acolo...

Da, este o mare provocare. Şi nu mai am nici 20 de ani. Dar sănătate să dea Dumnezeu, ca în rest... Totul e din
interior.

Înţeleg că dv. v-aţi acomodat. Dar familia dv.?

Familia mea nu e aici. Dar primăvara viitoare îmi doresc să-mi aduc şi familia.

Cum e cu distanța? Când vă vedeţi?

Mai vin acasă în vacanţele copiilor. Treaba e că nu am venit aici cu un contract, ca să putem zice: hai să
muncim, şi la sfârşitul lunii să primim banii. Eu am venit aici ca freelancer. Efectiv. În primele luni n-am făcut
altceva decât să cunosc piaţa, următoarea perioadă să intru în sistemul lor de comedie, la entry level, unde să
înțeleg mecanismenele, să văd despre ce se vorbeşte, să văd relaţiile culturale, referinţele culturale. Ca abia
apoi să-mi construiesc propriile momente artistice, pe care să le dau la zeci şi zeci de spectacole mici, la diferite
cluburi în Londra, care în paranteză fie spus sunt undeva la peste o sută.

V-a ajutat cineva în toată povestea? Aveţi un agent, un impresar?

Agenţii şi impresarii nici măcar ei nu se găsesc aşa uşor, la fel ca şi publicul. Pentru că impresarul din zielele
noastre vine să te ia de mânecă după ce ai făcut primii paşi. Să te vadă că te ocupi cu ceva, să te vadă că eşti
pe piaţă, abia atunci... În schimb, m-au direcţionat doi prieteni români care sunt aici de mai mult timp şi care
deja sunt sunt cunoscuţi, Radu Isac şi Victor Pătrăşcan, doi băieţi extraordinari cu care iată că facem şi show-uri
împreună.

Cum se vede România din Anglia?

Nu ştiu. N-am avut timp să mă întorc cu ochii încolo. Dar ştiu cum se vede românul aici: se vede bine. Că
românul e muncitor. La nivel general este uşor poziţionat între migranţii uşor nedoriţi. Dar individual vorbind,
românul este considerat muncitor oriunde unde este pus, în spaţiul ăsta al capitalismului. Până la urmă e doar o
chestiune de business, nu de religie, nici de naţionalitate. Eşti bun, te-ai dus mai sus. Nu eşti bun, stai acasă,
nu e nici o problemă.

În industira entertainment-ului care este percepţia despre imigranţi? V-aţi lovit de asta?

Fiind vorba de zona de entertainement şi comedie, oamenii o iau foarte uşor, în glumă, şi în general tagma asta
a artiştilor funcţionează destul de bine. Noi, când ne strângem, ne strângem pe considerentul că trebuie să fim
uniţi ca artişti, nu contează naţionalitatea.

Vorbeaţi mai devreme despre documentarea în ce priveşte comedia britanică. Dv. v-aţi ajustat
mecanismenele comice, luând cunoştinţă cu umorul britanic?

Absolut, pentru că nu funcţionează tot ce merge în ţară. 2. Umorul britanic nu mai este atât de eliptic sau de
greoi, deoarce trăind tot mai mult în acest multiculturalism lucrurile s-au schimbat, iar umorul tinde tot mai mult
să fie un umor general, eu folosesc formule dintr-un sistem de umor general. Dacă vorbim despre familie, bani,
iPhone, călătorii şi diferenţe de naţie, toate lumea înţelege. Sigur că se face foarte mult umor politic, dar trebuie
să ai substanţa de englez să înţelegi lucrurile, de ce te afectează...

Pe termen lung, v-aţi fixat planuri? Să vă stabiliţi la Londra? În ce priveşte cariera?

E destul de dificil de spus. De stabilit aici, da, asta e intenţia. Dar nu ştiu să spun cum ar arăta cariera mea
peste ani. Ce îmi doresc? Sigur, să devin cunoscut şi în limba asta pe care o simt destul de bine, să merg mai
departe de graniţele comunităţii, să duc spectacolul şi în alte ţări, poate un turneu... Dar astea sunt doar
dorinţe.

Etichete

Dragoş Mostenescu este un actor de comedie român, cunoscut mai ales din serialul La bloc

Actorul a ales calea mai dificilă: să facă comedie în limba engleză, chiar cu spectatori englezi, chiar în patria lui
Shakespeare!

Să-ți faci proiecţii pe termen lung, într-un oraş cu o competititivitate mare, e destul de complicat - DM