Calatoria

poezie [ ]
fragmente

-------------------------
de Charles-Pierre Baudelaire [Charles-Pierre_Baudelaire]

2003-08-30 |

Copilul ce-si nutreste cu harti si stampe-avantul

Masoara lumea dupa intinsele-i porniri.
O, la lumina lampii ce mare e pamantul!
Cat e de mic pamantul vazut in amintiri!

Candva pornim cu mintea arzand de idealuri,

Cu suflet plin de ciuda si crancene chemari
Si ducem leganat domol in ritm de valuri
Nemarginirea noastra pe marginite mari

(...)
Ciudata soarta-n care mereu se muta telul
Si poate fi oriunde caci nicaierea nu-i
Si omul cu speranta mai tare ca otelul
Tot cauta odihna umbland mereu hai-hui.

Ni-i sufletul o nava spre Utopii pornita;

“Deschide ochii!” striga pe punte-o voce-adanca;
sus pe catarg o voce rasuna-nnebunita:
“Noroc…iubire…slava!” Blestem! E doar o stanca!

(...)
“Copilaroase minti!
Spre-a nu uita un lucru de mare-nsemnatate,
Vazut-am pretutindeni, fara-a fi cautat
La fiecare treapta a scarii blestemate
Eterna plictiseala a vechiului pacat;

Femeia, sclava proasta si plina de trufie,

Slavindu-si fara scarba un farmec masinal;
Barbatul – despot hulpav si spornic la curvie
El insusi sclav al sclavei, mocirla in canal;

Calaul care rade, martirul care plange;

Otravile puterii ce-atata pe tiran
Petrecerea sporita cu-adulmecari de sange;
Multimea-ndragostita de biciul suveran

O seama de religii la fel cu-a noastra, toate

Navala dand la ceruri; sfintenia gasind
In cuie si-n par aspru o noua voluptate
Asa cum delicatii pe-un pat de puf se-ntind

Flecara Omenire de-a pururi imbatata

De geniul ei, la ceruri strigand spre dumnezeu
Cu mintea ratacita acum ca si-altadata:
“Stapane, seaman mie, fii blestemat mereu!”

Si-apoi cativa, statornici amanti ai nebuniei

Fugind din marea turma impinsa de Destin
Si-n opiul vast gasindu-si odihna vesniciei –
-Acesta este-al lumii statornic buletin

(...)
O, Moarte, batrane capitan, e vremea, du-ne
Din tara asta unde ne plictisim, straini!
Si apele si cerul acum sunt de carbune
Dar inimile noastre sunt pline de lumini.

Otrava ta ne-o toarna drept balsam si ne lasa

Sa ne-afundam in haul cel fara de ecou!
Si daca va fi raiul sau iadul, nu ne pasa!
Un singur gand ne arde: sa dam de ceva nou.