 Student: Tcaciuc Ovidiu

 Anul: II
 Grupa: 823B
 Îndrumător: Asist. Dr. Cristina Radu Rusu

1
 Cuprins
1. Introducere
2. Caracteregenerale
3. Particularități ale digestiei
4. Cerințe de hrană
5. Cerințe de energie
6. Cerințe de proteine
7. Cerințe de minerale
8. Cerințe de vitamine
9. Cerințe de apă
10. Alimentația propriu-zisă
11. Concluzii
12. Bibliografie

2
 1. IMPORTANȚA NUTRIȚIEI ÎN VIAȚA ANIMALELOR:
Nutriția influențează statusul imunitar al animalelor prin conținutul rațiilor în proteine,
glucide, lipide, vitamine (A, E), oligoelemente (Se, Cu, Zn, Li, Fe, Co). Sunt demonstrate
acțiunile acestor factori nutriționali asupra diferitelor componente ale sistemului imun si
imunodeficitele care se dezvoltă în cazul unor carente.
Modificările calitative si cantitative ale principalilor nutrienți pot determina disfunctii
importante, in special in privinta sintezei moleculelor implicate in raspunsul imun
(receptori, imunoglobuline, complement).
Malnutritia animalelor gestante este insotita de alterarea capacitatii de aparare a
animalelor nou-nascute; acestea au un profil imunologic evident deficitar, incapabil sa
reactioneze fata de agresiunile microbiene sau de alta natura.
Deficientele nutritionale se traduc prin leziuni ale organelor implicate in raspunsul imun,
in deosebi timusul, bursa lui Fabricius, organele limfoide secundare, limfopenie, reducerea
numarului de celule citotoxice.
Principala entitate patologica declansata in urma disfunctiilor de origine nutritionala este
imunodeficitul secundar.

Cabalinele sunt erbivore monogastrice, cu o capacitate a stomacului redusă dar cu un

intestin gros foarte dezvoltat.

Au nevoie de un timp mai îndelungat pentru consumarea hranei. Stomacul, având o capacitate
redusă, alimentelor ajunse aici nu li se permite o staţionare îndelungată şi astfel digestia nu se
poate asigura, decât într-o proporţie foarte redusă. Evacuarea conţinutului gastric se face
frecvent, ceea ce impune administrarea raţiei în mai multe tainuri şi la intervale mai scurte,
comparativ cu bovinele.

Din stomac alimentele trec în intestinul subţire pentru scurt timp. Aici, datorită secreţiilor
puternice, are loc o mare parte din digestie şi absorbţie. Continuarea este făcută în intestinul
gros, unde nivelul secreţiilor este mai redus dar ca urmare a unei activităţi intense a florei
microbiene specifice se produce o digestie asemănătoare cu cea de la rumegătoare.

Particularităţile anatomice şi fiziologice ale aparatului digestiv la cabaline ne demonstrează că

această specie digeră mai greu celuloza decât bovinele. Astfel, suntem obligaţi să le asigurăm
un volum mai mic de furaje, dar cu o valoare nutritivă superioară. Pentru prelungirea timpului
digestiei gastrice a furajelor prin menţinerea lor mai mult în stomac, trebuie să se administreze
mai întâi fibroasele, apoi apa şi la urmă după o pauză concentratele.

Digestibilitatea nutreţurilor nu este aceeaşi întotdeauna, ea depinde de o serie de factori, care

sunt reprezentaţi în principal de animal şi de furaj, dar şi de condiţiile de întreţinere şi de
temperatură. Factorii care depind de animal sunt: rasa, vârsta, individualitatea, sănătatea,
starea de întreţinere, regimul de efort; în ceea ce priveşte furajul menţionez sortimentul şi

3
compoziţia chimică, volumul şi structura raţiei şi a tainurilor, modul de preparare şi prezentare a
nutreţurilor.

2. Caractere generale

Digestia la cal este precedată de o masticaţie puternică, o salivaţie abundentă, un tranzit gastric
rapid, în intestinul subţire aceasta fiind intensă dar de scurtă durată, urmată apoi sub acţiunea
florei microbiene în intestinul gros de o digestie de durată lungă.

Astfel calului, pentru a consuma un kg de furaj fibros îi sunt necesare cca. 30-40 de minute şi
un număr de 2500-3500 de mişcări mandibulare, iar pentru un kg de concentrate sau furaje
brichetate (granulate sau musli) doar 8-12 minute şi 600-1200 de mişcări mandibulare. Durata
medie a tranzitului digestiv este de 36 de ore pentru furajele fibroase şi de 26 de ore pentru
furajele concentrate sau granulate.

Datorită danturii puternice, calul realizează o masticaţie mult mai bună a tuturor furajelor în
comparaţie cu celelalte specii de erbivore. Din acest motiv el mănâncă mult mai încet, produce
o salivaţie abundentă şi ingeră boluri alimentare mici.

Rasa. Cercetătorii au stabilit că rasele uşoare de cabaline (Pursânge Englez, Arab) digeră mai
bine substanţele nutritive decât rasele grele şi semigrele. De asemenea s-a constatat că poneii
digeră mai bine hrana, comparativ cu exemplarele de talie normală.

Individualitatea. Aceasta determină o digestibilitate diferenţiată între indivizii aceleaşi rase,

diferenţe care pot ajunge până la 15%.

Vârsta influenţează de asemenea gradul de digestibilitate, în principal datorită tocirii dinţilor

odată cu înaintarea în vârstă.

Starea de sănătate şi de întreţinere. Animalele sănătoase şi în stare bună de întreţinere

digeră mult mai bine nutreţurile comparativ cu animalele bolnave şi slăbite, totodată la indivizii
aflaţi în stare de îngrăşare, cu cât aceasta avansează, digestia se face mai greu.

Regimul de efort. Formularea raţiilor şi administrarea tainurilor influenţează major gradul de

digestibilitate al substanţelor nutritive din furaje. În funcţie de efortul depus, de regimul zilnic
de mişcare se va stabili numărul tainurilor, structura acestora şi orele de administrare. O
digestibilitate extrem de scăzută se înregistrează atunci când administrarea hranei se face
imediat după efort. Cu cât efortul depus a fost mai intens, cu atât mai greu se va face digestia.

Astfel pentru cabalinele de tracţiune, de sport de performanţă şi de curse, se va sigura o pauză

de cca. 60-90 de minute de la revenirea în grajd, până la administrarea furajelor. În cazul cailor
de agrement care au executat mişcări uşoare la pas, trap şi galop canter, pauza se reduce la
30-45 de minute. Totodată, dacă animalul este într-o perioadă de pregătire care creşte în
intensitate, se va trece pe măsura intensificării efortului la fracţionarea raţiei în mai multe
tainuri.

4
 3.Particularități ale digestiei
Caii sunt animale nerumegătoare, erbivore, la care în intestinul gros(cecum și
colon) fermentațiile bacteriene sunt foarte intense, ceea ce face posibilă
valorificarea nutrețurilor fibroase.
Tractusul digestiv se caracterizează printr-un stomac puțin voluminos(15-18 litri)
și un intestin dezvoltat; intestinul subțire este lung (16-24m), iar intestinul gros are
un volum foarte mare(180-220l) și îndeplinește un rol similar rumenului de la
poligastrice.
Procesele de digestie au loc la trei nivele diferite ale tubului digestiv:
stomac(digestie gastrică), intestin subțire (digestie enzimatică) și intestin gros
(digestie microbiană).
Cu toate ca are capacitate redusă, stomacul nu se umple niciodată; el se golește pe
măsura consumului hranei; în momentul când se termină consumul de hrană,
stomacul se închide complet, fapt ce face imposibil vomismentul, de unde
frecventele tulburări digestive (colici) dacă digestia este prea rapidă, dacă
nutrețurile sunt prea reci, etc.
Procesele de digestie în stomac sunt relativ reduse, fiindcă la acest nivel rămân mai
mult timp numai ultimele cantități consumate dintr-un tain și suferă procese mai
intense de digestie. Celuloza suferă un început de digestie în urma căreia, în unele
cazuri, rezultă cantități importante de gaze care pot provoca “meteorismul
stomacului”. Un început de digestive suferă și proteinele, care apoi sunt hidrolizate
în intestinul subțire .În stomac practic nu se digeră mineralele, iar glucidele sunt
foarte puțin descompuse la acest nivel.
În intestinal subțire sub influența enzimelor pancreatice și intestinale procesele de
digestive pentru zaharuri, amidon, grăsimiși protein sunt foarte intense; intensitatea
digestiei la acest nivel al tubului digestiv este cu atât mai mare cu cât rațiile conțin
cantități mai mari de concentrate (cereale, șroturi). Nutrienții eliberați și absorbiți
în interstinul subțire furnizeaza 30-60% din energia totală absorbită si 30-80%din
azotul absorbit. Substanțele minerale sunt absorbite in intestinul subțire la diferite
niveluri in funcție de element.

5
Intestinul gros este populat cu o mare cantitate de microorganisme (bacterii,
protozoare, fungi) asemănătoare cu cele din rumen. Părțile de nutrienți nedigerate
în stomac și intestinul subțire ajung in intestinul gros unde suferă o fermentație
microbiană, care are ca rezultat producția de CO2, metan și acizi grași volatile.
Din activitatea bacteriilor în intestinul gros rezultă proteine și vitamine din
complexul B , dar caii folosesc în mică măsură aceste substanțe, fiindcă absorbția
la acest nivel este redusă. Sursele de N neproteic sunt mai slab utilizate la cai decît
la rumegătoare, caii sunt mai puțin sensibili la intoxicația cu uree.
Schimbările frecvențe și brutale ale rațiilor (îndeosebi ca structură) au influență
negativă asupra fermentațiilor microbiene, fiindcă determină modificări ale
populațiilor de microorganisme (prin moartea unor tipuri de bacterii) și schimbarea
p H-ului intestinal. Pentru menținerea unei activități optime în intestinul gros se
recomandă ca în hrănirea cailor să se asigure minimum 1kg fân/100 kgGV, iar
nutrețurile concentrate să se administreze dupa cele de volum.
Digestibilitatea substanțelor organice este diferită după natura nutrețurilor, fiind cu
atât mai redusă cu cat cantitatea de celuloză este mai ridicată, conținutul cellular
este foarte digestibil.

4. Cerințe de hrană
Pentru întreținere și producție (creștere, lapte, muncă) caii au nevoie de energie și
nutrienți specifici (aminoacizi, minerale, vitamine).
Substanță uscată ingerată (SUI) asigura energia și nutrienții necesari animalului
pentru realizarea performanțelor dorite.
Cantitatea de SU ingerată depinde de mai mulți factori:
 Felul nutrețului: stadiul de vegetație la recoltare, specia plantelor, modul de
conservare
 Caracteristicile animalului greutate corporală, stare fiziologică, efort de
muncă
Nutrțurile vrezi sunt ingerate in cantități mai mari decît cele conservate, iar
leguminoasele sunt ingerate în cantițăți mai mari decît gramineele.

6
Iepele în gestație avansată ingeră cantități mai mici de SU decât în prima parte a
gestației sau a lactației; caii care efectuează munci grele ingeră cantități mai mici
de SU, comparativ cu cei care fac un efort mai redus.

Tabel 1 Cantitatea de SU ingerată de caii adulți, la întreținere

Nutrețuri SU ingerată (kg/100kg GV)

Nutrețuri verzi, pășune 1.8-2.1
Fân natural sau graminee 1.7-2.1
Fân leguminoase 2.1-2.3
Siloz porumb, bun
-25%SU 0.9-1.2
-30%SU 1.2-1.6
Siloz ierburi(pajiști permanente):
-25% SU 1.2-1.5
-35%SU 1.4-1.7
Sursă: Martin-Rosset, 1990

5.Cerințe de energie
La cabaline cerințele de energie sunt exprimate fie în energie digestibilă(ED), fie în
energie netă(EN respectiv unități furajere UF). Cerințele totale de energie
reprezintă suma cerințelor pentru întrținere și a celor pentru producție.
Cerințele de energie pentru întreținere sunt determinate de greutatea
corporală(GV), care poate fi estimată pe baza unor dimensiuni corporale, cum ar fi
perimetrul toracic(PT) și înalțimea la greabăn(IG), după următoarele relații de
calcul
 Cai de muncă GV(kg)=4.3 PT+3.0 IG-785 (+/- 26kg)
 Iepe GV(kg)= 4,5PT- 370
 Rasele grele GV(kg)= 7,3PT - 800
În funcție de grutatea corporal se utilizează următoarele relații de calcul pentru
estimarea cerințelor de ED pentru întreținere

7
  Pentru cai cu GV<600kg:
ED(Mcal/zi)=1,4+0,03GV
 Pentru cai cu GV>600kg:
ED(Mcal/zi)=1,82+0,0383GV-0,000015GV(patrat)
Sistemul INRA exprimă cerintele de energie la cabaline in energie netă, prin
raportarea la 2200Kcal. Cerințele de energie pentru întreținere sunt de cca. 0,70-
0,80 UFc/100kg GV.
Cerințele de energie pentru producție sunt determinate de felul și mărimea
acesteia(efort, creștere fetus, producție de lapte, creștere-îngrășare), precum și de
alți factori.

6.Cerințe de proteine

În sistemul NRC cerințele de proteine pentru întreținere sunt estimate la minimum

7,2%PB în rație.(NRC, 1989).
Sistemul INRA apreciază cerințele de proteine și respectiv conținutul nutrețurilor
în Proteină brută digestibilă cal (PBDc);
Se consider că 100g PDBcfrunizeazăîntubul digestive la cal:
 100g PBDc (aminoacizi) -nutrețuri concentrate; prin digestie în intestinal
subțire
 70-90g PBDc (aminoacizi) – nutrețuri de volum; cantitate rezultată atăt din
digestia în intestinal subțire cît și digestia micribiană a intestinului gros.

Cerințele de proteine pentru întreținere la caii adulți sunt apreciate, în

sistemul INRA, la 50-55g PBDc/100gGV.
Cerintele de producție sunt variabile, după felul producției.

7.Cerințele de minerale
Cerințele mai ridicate de minerale se manifestă pentru Ca, P și K, pe care
NRC(1989) le apreciază, pentru SU din rație la: 0,21% Ca, 0,15% P, 0,3%K, în

8
cazul cailor în stare de întreținere. Față de cerințele de întreținere, cerințele pentru
lactație sunt mai mari de 1,5-2,5 ori pentru Ca, P și K.

8.Cerințele de vitamine
O atenție deosebită se acordă vitaminelor liposolubile, în special pentru vitamina
E, cărei carență determină la cai tulburări specifice cum ar fi boala neuronilor
motori, mieloencefalopatia degenerativă ecvinăși alte tulburări degenerative; se
recomandă ca nivele optime de vitamina E: 15-50 UI/kg GV pentru întreținere și
cca 80 UI/kg GV pentru creștere și muncă.

9.Cerințe de apă
Cantitatea de apă consumată depinde de mai mulți factori(temperatura mediului,
cantitatea de SU ingerată etc.). Se estimează un consum zilnic de apă de 2-3l/kg
SU ingerată(NRC 1989); alte estimări sunt de 30ml apa/kg GV.
La cai, insuficiența apei reduce cantitatea de SU ingerată și favorizează aparitia
colicilor. Reducerea conținutului corpului in apa cu 5-7% din GV este considerată
o deshidratare moderată, cca. de 8-10% accentuată, iar peste 10% este considerată
fatală.

NUTREȚURI UTILIZATE ÎN ALIMENTAȚIA CABALINELOR

 Nutrețuri energetice: semințe de cereale
 Nutrețuri de volum: fîn natural, lucernă
 Nutrețuri concentrate: orz, porumb, ovăz, tărîțe
 Suplimente minerale
 Sezonul cald: pășune
 Sezonul rece nutrețuri fibroase

9
 10.Alimentația propriu-zisa a cabalinelor(rații, norme de hrană)
a)Alimentația armăsarilor

Cerințele de hrană ale acestora, sunt ușor superioare celor de întreținere ( cu 10-
20%) dat fiind faptul că o mare parte din an (august-ianuarie) armăsarii sunt in
repaus sexual. În perioada de montă, cerințele de hrană sporesc în funcție de
intensitatea folosirii la montă, corespunzător cheltuielilor pentru actul sexual și
producția spermatică.
Aportul de energie și alți nutrienți pentru armăsari trebuie să corespundă unei
activități moderate astfel încît la sfîrșitul sezonului de montă nota pentru condiția
corporal să n fie mai mica de 2,5.
Rațiile de hrană administrate nu trebuie sa depaseasca, ca aport de energie și
nutrienți, prevederele de norme, pentru a evita îngrășarea armăsarilor.

Nutrețurile specifice pentru armăsari sunt pășunile naturale-vara, respectiv

nutreturile de volum-iarna, acestea reprezintă 2/3-3/4 din cantitatea de SU ingerată,
la care se adaugă nutreturile concentrate (1/4-2/3 din SU) si suplimentul mineral
(Ca, P, K)
În perioada de iarna li se administrează de preferință, fînuri naturale.Concentratele
sunt reprezentate de cereale (ovăz,orz,porumb)
În perioada de repaus se pot folosi în exclusivitate nutrețuri de volum (fînuri
naturale, nutrețuri verzi), iar concentratele se dau în cantițăți reduse (2-3kg/zi)
Rația este împărțită pe tainuri (cel puțin două), iar ordinea de administrare a
nutrțurilor este
1. Nutrețuri de volum
2. Concentrate
3. Celulozice, mai ales in tainul de seară
Administrarea apei in cantități mai mici este favorabilă pentru evitarea colicilor.

Tabel 2 Norme de hrană pentru armăsari, după INRA

Greutateacorporală/ Ufc PBDc Ca (g) P(g) Mg Na (g) SU(kg)

activitate (g) (g)
500 kg, repausmontă 5,8 400 25 15 10 16 8-10
-ușoară 6,6 480 9,5-11
-moderată 7,3 550 30 18 10 24 10,5-12,5

10
-intensă 8,0 620 11,5-13

600kg, repausmontă 6,1 420 30 18 12 19 9-11

-ușoară 6,9 500 10,5-12
-moderată 7,5 570 36 21 12 27 11,5-13,5
-intensă 8,3 640 12,5-14
800kg, repausmontă 6,7 47- 40 24 14 22 11-13
-ușoară 7,1 500 12-14
-moderată 7,3 530 48 28 14 28 13-15,5
-intensă 7,7 590 14-16

Tabel 2-Rații de hrană pentru armăsari de 500kg în perioada de repaus

Specificare Kg/zi Valoare nutritivă

Nutreț SU UFc UNc PDBc g Ca g Pg
Fân natural de munte 7,0 5,9 3,0 3,5 217 30 12
Fân de trifoi 1,0 0,8 0,5 0,6 68 12 2
Paie de orz 2,5 2,1 0,8 0,9 - 8 2
Grăunțe de orz 1,5 1,2 1,5 1,7 119 1 5

Fosfat de sodiu 0,05 - - - - - 12

Sare 0,05 - - - - - -
Asigurat - 10,0 5,8 6,7 404 51 33
Neasigurat - 8-10 5,8 6,7 400 25 15
Raportul Ca/ P =1,5

11
TULBURĂRI de ORIGINE ALIMENTARĂ
Aceste tulburări sunt numeroase colici, furbură, osteofibroză, rahitism,
osteomalacie, alterarea gustului, boala mușchiului alb etc. și sunt rezultatul atît a
dezichilibrelor alimentare cît și greșelilor de tehnică de alimentație.

Colicile-sunt determinate de un spasm intestinal sau o dilatare anormală a

stomacului. Cauze excesul de celuloza/proteine, consum rapid de grăunțe, consum
rapid de apă rece și multă, apă cu pămînt, etc.

Furbura- congestia țesutului podofilos. Cauze exces alimentar permanent proteine,

grăunțe,apă

Boala mușchiului alb- datorită carenței în Se.

Osteofibroza- poliferare anarhică a țesutului fibros. Cauze carență în Ca asociată

cu exces de P.

Concluzii
Hrana administrată joacă un rol important pentru starea sănătații și bunăstării
animalului.
În practica creșterii animalelor este unanim recunoscut, faptul că dintre toți factorii
externi,alimentația are cea mai mare influență asupra organismului animal.
Nutriția influențează: creșterea și dezvoltarea organismelor, funcția de reproducție
a nimalelor,hrana inluențează producțiile animale (cantitativ si calitativ), determină
prețul de cost si productivitatea animalelor.

Bibliografie
 Nutriția și alimentația animalelor, Ed Tipomoldova, Iași – Pop
IoanMirceasi col., 2006
 https://www.scribd.com/doc/124391249/Alimentatia-Animalelor-
Domestice
 https://ro.scribd.com/doc/217662233/Cresterea-Cabalinelor
 www.cnaa.md › ... › Alimentaţia animalelor şi tehnologia furajelor

12