ILEANA-MONICA POPOVICI

Unitatea de învăţare 1.
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
PARTICULARITĂŢI ALE DEZVOLTĂRII MORFO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE ALE
COPIILOR, LA NIVELUL CICLULUI PREŞCOLAR ŞI PRIMAR

1. IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE PENTRU DEZVOLTAREA COPILULUI

Concepţia modernă privind educaţia fizică are la bază ideea că aceasta este parte integrantă a
educaţiei generale, în şcolile de toate gradele, răspunzând următoarelor nevoi fundamentale ale
copiilor:
 de influenţare a proceselor de creştere şi de dezvoltare;
 de formare a unei capacităţi motrice optime;
 de a primi laude, aprecieri şi recunoaştere socială;
 de acţiune şi integrare în cadrul unui grup.
Vârsta preşcolarităţii este considerată a fi cea mai importantă pentru achiziţionarea unor
deprinderi, a unor cunoştinţe şi stabilirea unor atitudini care să funcţioneze pe parcursul întregii vieţi.
Practic, educaţia începe în familie. Este vorba de un context educaţional în care copilul asimilează tot
ceea ce îi poate fi util, fără a fi obligat să acţioneze într-un context autoritar, formal. Copilul are nevoie în
primul rând, de stimulare intelectuală, realizată cu ajutorul unor obiecte specifice, dar şi prin intermediul
părintelui, care participă la toate investigaţiile şi „descoperirile” copilului. Părintele trebuie să-şi respecte
copilul, asigurându-i securitatea fizică şi psihologică, dar şi suportul afectiv de care acesta are nevoie.
Analizând dezvoltarea copilului, observăm că procesul de maturizare se manifestă pe mai multe
direcţii, printre care şi cea fizică – considerată a fi domeniul cel mai vizibil la această vârstă. În această
perioadă, copilul devine capabil de a iniţia foarte multe acţiuni (merge, aleargă, sare, aruncă şi prinde,
manipulează obiecte, se caţără etc.), responsabile de stimularea musculaturii organismului său (atât
musculatura grosieră, cât şi cea fină). Toate aceste deprinderi pe care copilul le achiziţionează, nu se
dezvoltă în mod egal. Fiecare copil este o fiinţă unică şi are ritmul său propriu de dezvoltare, astfel încât
orice comparaţie realizată între copii de aceeaşi vârstă este inadecvată şi nestimulativă. Adultul trebuie
să observe toate „neîndemânările” copilului şi să intervină atunci când situaţia o impune, fără a apela la
reproşuri şi a crea copilului o serie de frustrări.
Un rol specific în dezvoltarea preşcolarilor îl are educaţia fizică, care încearcă să realizeze un
echilibru funcţional între toate componentele personalităţii. Scopul educaţiei fizice la nivel preşcolar nu
este limitat doar la dezvoltarea motrică a copilului, ci dimpotrivă, este orientat către o dezvoltare
integrală a personalităţii.
Perioada copilăriei este caracterizată de o dezvoltare intensă a organismului, de întărirea
organelor şi a ţesuturilor. Din acest considerent, educaţia fizică reprezintă un instrument foarte important
care influenţează întreaga dezvoltare a organismului copilului. Mai mult decât atât, călirea organismului ,
dezvoltarea psihomotrică pot asigura premisele necesare întăririi stării de sănătate a copiilor, dar şi
creşterea randamentului lor în diverse activităţi. Nu în ultimul rând, variatele activităţi de educaţie fizică
desfăşurate în grădiniţă oferă un context optim de conturare şi dezvoltare a trăsăturilor morale.
În şcoala primară, educaţia fizică este un instrument al educaţiei generale, care utilizează
exerciţiul fizic drept mijloc principal în vederea dezvoltării calităţilor fizice şi a capacităţilor motrice ale
elevilor. Însă, influenţele sale nu sunt strict limitate doar la dimensiunea fizică, efecte favorabile
regăsindu-se şi în componentele intelectuală, afectivă şi moral-volitivă. În general, interesul copiilor
pentru mişcare este foarte mare în perioada ciclului primar, dorinţa lor de exersare şi efort fizic având la
bază cauze de ordin fiziologic.
Educaţia fizică în şcoala primară are ca obiectiv principal influenţarea dezvoltării corecte şi
armonioase a organismului, îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate a elevilor, creşterea

126
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

capacităţii de muncă. Sănătatea, rezistenţa organismului, normala activitate a organelor şi funcţiilor

vitale constituie, la această vârstă, premise importante pentru formarea şi dezvoltarea complexă a
personalităţii elevului, suportul necesar pentru organizarea cu mai multă eficienţă a procesului
instructiv–educativ în şcoală.
De asemenea, prin educaţie fizică se realizează echilibrarea solicitărilor de natură intelectuală
cu cele psihomotrice şi ludice, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important pentru organizarea
activităţilor didactice specifice elevilor cu vârsta cuprinsă între 6/7 şi 10/11 ani.
Datorită caracterului practic, propriu organizării procesului instructiv-educativ la această
disciplină, lecţia de educaţie fizică antrenează elevul în acţiune ca participant activ, favorizând
exersarea deprinderilor şi a obişnuinţelor, iar pe de altă parte, mărirea ariei senzaţiilor, percepţiilor, a
reprezentărilor spaţiale şi temporale, dezvoltarea spiritului de observaţie şi imaginaţie.
Formarea relaţiilor de grup, ca şi influenţarea unor trăsături ale personalităţii, constituie
obiective instructiv–educative cu importante valenţe sociale, care sunt foarte mult favorizate şi în cadrul
activităţii de educaţie fizică la clasele I–IV.
Vârsta preşcolarului şi a şcolarului mic reprezintă o perioadă optimă dezvoltării fizice, fiind
necesar a se acţiona cât mai adecvat pentru a se valorifica la maximum potenţialul motric de care
acesta dispune. Totuşi, una dintre problemele actuale o reprezintă interesul tot mai scăzut al copiilor
pentru mişcare, prin apariţia unor noi forme de canalizare a energiei fizice şi a celei psihice, pe care unii
părinţi le acceptă şi le susţin. O altă posibilă explicaţie ar fi marginalizarea orelor de educaţie fizică în
cadrul curriculumului din învăţământul obligatoriu. Totuşi, trebuie să acţionăm astfel încât să nu
ajungem a ne îndepărta prea mult de idealul educaţional al Greciei Antice, care îmbina armonios corpul
cu dimensiunea intelectuală.
În contextul acestor realităţi, profesorului de educaţie fizică/învăţătorului/educatorului îi revine
dificila misiune de a adopta faţă de copii un comportament empatic, oferindu-le posibilitatea de a se
destinde, de a se juca în mod organizat, de a se întrece în concursuri individuale sau pe echipe, în
vederea atingerii obiectivelor propuse.
Indiferenţa sau chiar respingerea necesităţii de practicare zilnică a exerciţiilor fizice nu poate fi
considerată o atitudine normală, culpabilizând societatea românească sau căutând motive diferite,
precum criza financiară actuală.
Concluzionând, educaţia fizică realizată la nivel preşcolar şi primar urmăreşte realizarea unei
armonii, a unui echilibru psihofizic, prin valorificarea simultană a elementelor biologice şi a celor psihice.

2. DEZVOLTAREA PSIHOMOTRICĂ ÎN CONTEXTUL CURRICULUM-ULUI PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE A

COPIILOR PREŞCOLARI

Având la bază o serie de studii recente privind problematica educaţiei timpurii la nivel mondial,
s-a realizat structurarea şi reconsiderarea Curriculumului pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), care
a intrat în vigoare în anul 2008. România a creat un context favorabil introducerii conceptului de
educaţie timpurie (de la naştere la 6/7 ani), fapt ce a determinat în mod implicit, revizuirea curriculară.
Educaţia timpurie – prima treaptă a educaţiei formale – asigură intrarea copilului în sistemul de
învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a învăţa.
Programa şcolară cuprinde toate activităţile existente în interiorul structurii organizaţionale a
grădiniţei de copii, destinate să promoveze şi să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi
fizică a fiecărui copil în parte şi are în vedere atingerea finalităţilor educaţiei timpurii (Curriculum
pentru învăţământul preşcolar 3-6/7 ani, 2008, pp. 7-8).
Prezentul curriculum prezintă o abordare sistemică, angajând preşcolarii, prin experienţe de
învăţare, în cât mai multe domenii experenţiale (Domeniul lingvistic şi literar, Domeniul ştiinţelor,
Domeniul socio-uman, Domeniul psihomotric, Domeniul estetic şi creativ), din perspectiva tuturor

127
ILEANA-MONICA POPOVICI

tipurilor semnificative de rezultate de învăţare. Toate aceste domenii se găsesc într-o relaţie de
interdependenţă, asigurând curriculum-ului o unitate permanentă.
Domeniul psihomotric se centrează pe coordonarea şi controlul mişcărilor, mobilitatea
generală şi rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi elemente de cunoaştere,
legate mai ales, de anatomia şi fiziologia omului. Activităţile prin care preşcolarii pot fi puşi în contact cu
acest domeniu sunt activităţile care implică mişcare corporală, competiţii între indivizi sau grupuri, având
ca obiect abilităţi psihomotorii, ca şi activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe, forţă,
rezistenţă sau ţinută.
Obiective cadru specifice domeniului psihomotric (Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-
6/7 ani, 2008, pp. 36-37):
 Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
 Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării independente a
deprinderilor însuşite;
 Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.
Obiective de referinţă
- Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri, căţărări;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic;
- Să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând, aşezat şi în deplasare);
- Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare);
- Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte;
- Să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente şi/sau
comportamente, pentru a răspunde la diferiţi stimuli (situaţii), la diferite ritmuri;
- Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiţie, fair-play.
Conduitele adaptative din copilărie se caracterizează printr-o deosebită plasticitate, susţinută
prin curiozitatea de învăţare şi experienţa proprie. Adaptarea la solicitările şi stimulările externe devine
progresiv o iniţiativă condusă de dorinţa şi elanul experimentării autonome: să perceapă direct prin
atingere, mânuire, modificare a poziţiei obiectelor. În strânsă legătură cu plasticitatea şi amploarea
învăţării motorii se poate semnala elanul afectiv al mişcărilor proprii, bucuria de mişcare, sentimentul de
succes asupra spaţiului imediat.
Pentru acest stadiu al educaţiei timpurii sunt foarte importante jocurile funcţionale şi acţiunile
comune cu adulţii, prin care copilul îşi exersează motricitatea ordonată în strânsă legătură cu
perceperea directă a spaţiului. Copilul are nevoie de timp pentru a învăţa şi a înţelege ordinea cauzală a
spaţiului, iar adultul are nevoie de răbdare şi disponibilitate afectivă pentru a se implica în jocurile şi
experienţele cognitiv-motorii ale copilului.

IMPORTANT
Importanţa stimulării psihomotricităţii în educaţia timpurie se poate cu siguranţă observa în cazul copiilor
crescuţi în spaţii limitate la experienţe perceptiv-motrice minime: ei manifestă întârzieri în coordonarea
motorie, nu au siguranţă la mers sau merg mai târziu decât ceilalţi copii, prezentând retard în echilibrul
şi autocontrolul postural.

Educaţia părinţilor în această fază presupune mai întâi, înţelegerea nevoilor de manifestare a
copiilor ca trebuinţe de explorare prin desfacere, rupere, analiza perceptiv-motrică. Abia mai târziu,
copilul construieşte, îmbină, adună, suprapune.
La vârsta de 3 ani, odată cu intrarea copilului într-un spaţiu educaţional el va fi capabil, din
punct de vedere motric, să meargă echilibrat, stă într-un picior (3 secunde), să sară de pe un picior pe
altul şi peste un obstacol mic, să execute cu precizie unele mişcări (apucat, aruncat).

128
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

La vârsta de 4 ani, copilul are un echilibrul ortostatic mai susţinut, rapiditate în mişcări,
coordonare oculo-motorie relativ independentă, are mai multă forţă şi precizie, are rapiditate în mişcări
(găseşte prompt obiectul cerut).
La 5 ani, preşcolarul execută cu uşurinţă sărituri, mişcări echilibrate, se dezvoltă motricitatea
fină, sare într-un picior, merge echilibrat pe o linie trasată pe sol.
În preajma vârstei de 6 ani, copilul are foarte multă energie, dispune de echilibru şi rapiditate în
mişcări, merge într-un cerc desenat pe podea, îşi perfecţionează mişcările fine ale mâinii.
Atât conţinutul şi formele de organizare, cât şi metodele activităţii cu preşcolarii sunt
subordonate dezvoltării complexe a preşcolarului. Se urmăreşte îmbogăţirea bagajului motric şi al
coordonării mişcărilor pe baza analizatorilor vizuali şi auditivi, echilibrarea proceselor de excitaţie şi
inhibiţie, dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei, dezvoltarea percepţiilor, îmbogăţirea
reprezentărilor, exersarea memoriei, dezvoltarea spiritului de observaţie, a limbajului, a procesului de
gândire, a creativităţii.
Activităţile de învăţare se vor desfăşura pe baza coordonării eforturilor comune ale celor trei
parteneri ai procesului de predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice-părinţi-copii.
De asemenea, se doreşte ca mediul educaţional să permită copiilor o dezvoltare liberă, bazată
pe o permanentă explorare şi interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii sau cu adulţii.
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală
a copilului, perspectivă care accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a acestuia. În contextul
societăţii actuale, pregătirea copilului pentru şcoală şi viaţă nu trebuie să se mai axeze doar pe
competenţele academice, ci şi pe o serie de capacităţi, deprinderi, atitudini specifice dezvoltării socio-
emoţionale, cognitive şi fizice. Abordarea curriculum-ului din această perspectivă globală, vizează
cuprinderea tuturor aspectelor importante unei dezvoltări complete a copilului, în acord cu
particularităţile sale de vârstă, dar şi cu cele individuale.
Educaţia timpurie oferă deci, un program de educaţie individualizată, cu scopul de a sprijini
educaţia copilului ca persoană, oferind condiţii care să promoveze dezvoltarea fizică, socio-emoţională,
cognitivă, a limbajului, în maniere care să integreze diversele domenii.

3. ARIA CURRICULARĂ EDUCAŢIA FIZICĂ LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR

Curriculum-ul şcolar de Educaţie fizică pentru învăţământul primar (2003 - clasele I-II; 2004 -
clasa a III-a; 2005 – clasa a IV-a) se centrează pe concepţia conform căreia sistemul românesc de
învăţământ urmăreşte, prin finalităţile sale, dezvoltarea complexă a personalităţii copiilor. Prin
obiectivele sale specifice, se urmăreşte în principal: întărirea stării de sănătate a copiilor, dezvoltarea
fizică armonioasă a acestora, dezvoltarea capacităţilor psihomotrice şi educarea unor trăsături de
comportament favorabile activităţilor desfăşurate în echipe.
Prezentăm în continuare, obiectivele educaţiei fizice la clasele I-IV:
1. Menţinerea stării optime de sănătate a elevilor şi creşterea capacităţii de adaptare a acestora la
factorii de mediu;
2. Armonizarea propriei dezvoltări fizice şi prevenirea instalării abaterilor posibile de la aceasta;
3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază, aplicativ–utilitare şi sportive elementare şi
dezvoltarea calităţilor motrice aferente;
4. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice, a jocurilor şi a diferitelor sporturi;
5. Manifestarea spiritului de echipă şi de întrecere, în funcţie de un sistem de reguli acceptate.
Educaţia fizică la clasele primare are un rol important, atât în ceea ce priveşte influenţa ei
favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi de fortificare a organismului, cât şi asupra cunoaşterii
copiilor, a adaptării lor mai rapide la cerinţele şcolii moderne, contribuind la formarea unui climat activ
de învăţare şi interrelaţionare.

129
ILEANA-MONICA POPOVICI

4. CARACTERISTICI ANATOMO-FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE ALE COPILULUI PREŞCOLAR

Perioada preşcolarităţii (3-6/7 ani) reprezintă „vârsta de aur a copilăriei”, fiind foarte importantă
prin achiziţiile psihocomportamentale fundamentale, care vor influenţa în mare măsură, nivelul de
adaptare şi integrare a copilului în stadiile următoare ale evoluţiei sale. Această vârstă este considerată
a fi o perioadă a descoperirii lumii înconjurătoare, în care se conturează primele elemente ale conştiinţei
de sine şi se realizează o serie de progrese în planul socializării (Glava şi Glava, 2002).
Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte, asimilând
modele de viaţă şi experienţe. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social, determină
dezvoltarea personalităţii, a capacităţii de cunoaştere şi de comunicare.
Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi valorificării
potenţialului de care acesta dispune. Astfel, grădiniţa devine un element-cheie al dezvoltării copilului în
această perioadă. El se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este identic cu ceilalţi.
Tot în această perioadă, copilul conştientizează că propriile acţiuni produc anumite reacţii în mediul său,
fiind vorba de o primă formă de responsabilitate.
Ca urmare a evoluţiei biologice, psihice şi sociale a copilului, s-au conturat trei subperioade şi
anume:
 perioada preşcolară mică (3-4 ani);
 perioada preşcolară mijlocie (4-5 ani);
 perioada preşcolară mare (5-6/7 ani).
Prezentăm în continuare – într-o manieră sintetică – o serie de caracteristici ale dezvoltării
copilului preşcolar, raportându-ne la două dimensiuni: anatomo-fiziologică, psihică. Particularităţile
motrice vor fi abordate ulterior, în cadrul subcapitolului care se centrează pe dezvoltarea motricităţii la
copilul preşcolar şi la cel de vârstă primară.

a. Caracteristici anatomo-fiziologice
Sistemul muscular şi osos
Între 3–6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92cm la 116cm
(creşterea medie anuală a taliei este de circa 6cm), iar creşterea în greutate este semnificativă, de la
aproximativ 14 kg la 22kg (aproximativ 2kg anual), ceea ce ne determină să afirmăm că are loc o
schimbare importantă în aspectul general al copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului
adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii
dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos), dar coloana vertebrală este încă
maleabilă (Şchiopu, Verza, 1997). Acum oasele capătă aceeaşi structură cu cele ale adultului, fiind
totuşi destul de elastice.
Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic, copilul are o
înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu, între 3 şi 4 ani, capul este mai mare în raport cu corpul, iar
membrele mai scurte în raport cu toracele). La finalul perioadei, corpul copilului devine mai subţire şi
mai alungit. Toate aceste transformări se datorează schimbărilor care se produc prin intensificarea
funcţiei glandelor cu secreţie internă (hipofiza şi tiroida) şi prin scăderea activităţii timusului şi a
celorlalte glande (Badiu, Mereuţă, 1998).
Are loc, de asemenea, o schimbare şi dezvoltare a structurii muşchilor. Greutatea muşchilor,
raportată la greutatea corpului, reprezintă la preşcolari aproximativ 27%, în timp ce la adult reprezintă
45% (Rus–coord., 2010, p. 15). Muşchii copiilor diferă de cei ai adultului prin structura şi compoziţia lor,
ei fiin mai bogaţi în apă şi mai săraci în substanţe proteice şi minerale. La această vârstă se fortifică mai
întâi muşchii mari, ai membrelor superioare şi inferioare, în timp ce muşchii mici se dezvoltă mai lent.
Acest aspect va determina o lipsă de precizie la nivelul mişcărilor fine.

130
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

Sistemul nervos
Îndeplineşte funcţii complexe de control şi coordonare a tuturor organelor şi sistemelor. El
realizează unitatea dintre organism şi mediul înconjurător. În dezvoltarea creierului, se realizează
progrese importante; către vârsta de 6 ani, creierul ajunge la greutatea de 1300g, (Rus–coord., 2010, p.
16).
De asemenea, tot în această perioadă, continuă dezvoltarea diferenţierilor fine în antrenarea
funcţională a structurilor scoarţei cerebrale, angajarea plastică a zonelor vorbirii şi a dominaţiei
asimetrice a uneia dintre cele două emisfere, fapt care determină caracterul de
dreptaci/stângaci/ambidextru al manualităţii copilului (Şchiopu, Verza, 1997, p. 124). Prin intermediul
mielinizării fibrelor nervoase, sistemul nervos îşi intensifică procesul de maturizare.
Acum, sunt create condiţii pentru dezvoltarea funcţiilor de semnalizare ale scoarţei cerebrale,
pentru formarea rapidă a reflexelor condiţionate, pentru dezvoltarea celui de-al doilea sistem de
semnalizare şi de accentuare a rolului acestuia în reglarea conduitei preşcolarului (Badiu, Mereuţă,
1998, p. 158).

Aparatul cardiovascular
La vârsta preşcolară, cordul păstrează ritmul de creştere a organismului. Până la 5-6 ani,
vasele cresc relativ mai intens decât cordul, ele având un lumen mai larg. Cordul, cu o musculatură slab
dezvoltată şi vasele cu un lumen larg explică tensiunea arterială a copiilor preşcolari (90-100mm Hg).
Frecvenţa pulsului este de 110-100 bătăi/minut la preşcolarii mici şi de 100-90 la preşcolarii mari
(Dragomirescu, Kun, Bojin, 1979, p. 28). Ritmul bătăilor cardiace este instabil, din cauza insuficientei
dezvoltări a centrilor nervoşi.

Aparatul respirator
Căile respiratorii ale copiilor sunt mai înguste, fosele nazale mai strâmte, căptuşite cu o
mucoasă foarte fină şi foarte intens vascularizată, motiv pentru care, chiar şi cele mai mici inflamaţii ale
căilor respiratorii superioare, le tulbură respiraţia normală. Capacitatea vitală a plămânilor creşte
considerabil, mai ales în jurul vârstei de 6 ani. Plămânii preşcolarului au alveolele mai mici, iar ţesutul
conjunctiv este predominant. Musculatura cavităţii toracice este insuficient dezvoltată; poziţia coastelor
este încă apropiată de cea orizontală. Din această cauză necesităţile de oxigen ale preşcolarului sunt
mai mari (de 2-3 ori decât ale adultului) (Rus–coord., 2010, p. 17).
Dezvoltarea insuficientă a musculaturii mici intercostale va determina ca respiraţia copilului să
fie superficială. La 3-5 ani, predomină tipul de respiraţie abdominală, iar la 5-6 ani va începe tipul de
respiraţie toracică.

IMPORTANT
- O contribuţie importantă la îmbunătăţirea respiraţiei copiilor şi la formarea unei respiraţii corecte o au:
călirea organismului prin aer, exerciţiile fizice pentru formarea deprinderii de a respira profund, care
antrenează grupele mari de muşchi.
- Plecând de la particularităţile aparatului cardiovascular al preşcolarilor, vom sublinia faptul că
educatoarea trebuie să acorde o atenţie deosebită dozării eforturilor lor.
- De asemenea, trebuie avută în vedere şi preocuparea permanentă a educatoarei privind ţinuta
copiilor, corectarea permanentă a poziţiei corpului, aspecte ce nu se vor limita doar la aria
activităţilor fizice.
- Pentru dezvoltarea scheletului şi a musculaturii, se vor avea în vedere o serie de exerciţii pentru
mobilitate.
- În selectarea exerciţiilor fizice şi a jocurilor de mişcare, se vor avea în vedere, în primul rând, mişcările
mai ample, accesibile copilului preşcolar, şi abia apoi, mişcările scurte, care presupun mai multă
precizie şi care antrenează musculatura fină a mâinilor şi a degetelor.

131
ILEANA-MONICA POPOVICI

b. Caracteristici psihice
Perioada preşcolară este caracterizată de o intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor
socio-culturale şi absorbţia copilului în instituţiile educaţionale, îi solicită acestuia toate posibilităţile sale
de adaptare. Acest fapt va genera o mare varietate de conduite, acţiuni şi comportamente.
Întreaga perioadă preşcolară este dominată de formarea personalităţii, a comunicării verbale
complexe, concomitent cu constituirea vieţii interioare, a miracolului jocului ca formă preferată şi
predominantă de activitate, dar în acelaşi timp formativă, fapt care facilitează integrarea socială, prin
care copilul începe să trăiască roluri şi statute sociale diferite, cu conduite adaptate acestora (Rus–
coord., 2010, p. 18).
Perioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a intereselor, a aspiraţiilor şi a
aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru,
la vârsta de 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprimă o
mare decentrare de pe obiectele concrete şi manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai
largi de utilizare în care li se conferă funcţii simbolice (Şchiopu, Verza, 1997, p. 128). Reacţiile
emoţionale au un pronunţat caracter impulsiv-exploziv.
În perioada preşcolară mijlocie, din punct de vedere psihologic, se intensifică dezvoltarea
limbajului.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii la această vârstă determină creşterea autonomiei, pe de o
parte, dar şi o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie,
desenul, modelarea sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte
potenţează dezvoltarea cognitivă.
Copilul devine mai sensibil la semnificaţia evenimentelor, conduitele lui diversificându-se şi
nuanţându-se.
Raportându-ne la preşcolarul mare, putem sublinia faptul că acesta manifestă o mai mare forţă,
agilitate, inteligenţă, reticenţe în situaţii uşor penibile. Câmpul atenţiei este dominat de o înţelegere mai
profundă a situaţiilor.
Capacitatea de învăţare devine activă şi este dublată de interese de cunoaştere care
incorporează şi forme mai evoluate de simbolizare (Şchiopu, Verza, 1997, p. 130). De asemenea,
percepţia se detaşează treptat de situaţiile concrete, operaţiile gândirii primesc noi valenţe, creşte
calitatea comunicării, iar limbajul exprimă mai bine, emoţiile, dorinţele şi interesele. La 5-6 ani, emoţiile
şi sentimentele de prietenie, integrarea socială sunt mai puternice decât cele de dominare şi
agresivitate. Astfel, relaţiile de ostilitate cedează locul celor de cooperare, competiţie şi prietenie.
Copilul de 6-7 ani începe să resimtă o puternică atracţie spre şcoală, ceea ce demonstrează o
maturizare din punct de vedere psihic.

5. PARTICULARITĂŢI MORFO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

Această perioadă este apreciată de unii autori ca reprezentând sfârşitul copilăriei şi un început
primar al pubertăţii. Problematica acestei etape vizează adaptarea şcolară şi de învăţare.
Astfel, învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens elevul şi determinând
dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. În paralel cu acest proces, copilul achiziţionează şi o
serie de deprinderi foarte importante.
În evoluţia sa biologică, organismul copilului şi psihicul său, trece prin anumite etape de
dezvoltare. Ideea de etapă de dezvoltare este justificată şi explicată de structurile şi funcţiile specifice,
care dau organismului un anumit profil, ce trebuie avut în vedere în desfăşurarea activităţii instructiv–
educative.
Cunoaşterea legilor de dezvoltare a copiilor are o importanţă deosebită în cadrul educaţiei
fizice, deoarece solicitările asupra organismului sunt deosebit de variate. Succesul activităţilor educative
în general, deci şi al educaţiei fizice, este condiţionat de cunoaşterea legilor de dezvoltare a copilului.

132
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

Dezvoltarea fizică a copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci cu o alternanţă a

perioadelor lente cu cele rapide, având durate relative, în funcţie de vârstă şi de particularităţile
individuale ale fiecărui elev.

a. Particularităţi morfo-funcţionale
Din punct de vedere somatic, la vârsta de 6-8 ani, copilul poate creşte cu 3-5cm în înălţime şi
cu 2-3kg în greutate, într-un interval de câteva luni. Procesul dezvoltării nu se desfăşoară în linie
dreaptă, uniformă, ci se constată un ritm mai rapid (caracteristic perioadelor de salt calitativ), ce nu este
egal cu ritmul de dezvoltare al unor organe, aparate ale corpului.
Până la 10-11 ani, diferenţele de talie şi greutate între fete şi băieţi sunt nesemnificative.

Aparatul locomotor
Între 6-7 ani are loc o încetinire a procesului de creştere, care ulterior se va intensifica uşor.
Dentiţia provizorie începe să fie înlocuită cu dentiţia permanentă (apar primii molari). Acest proces de
dezvoltare a dentiţiei permanente este însoţit de osificarea mai intensă la nivelul toracelui, claviculei şi
coloanei vertebrale. La 7 ani are loc osificarea bazinului.
Către vârsta de 6-7 ani, oasele copilului capătă aceeaşi structură cu oasele adultului, dar
sărurile de calciu şi de fosfor se găsesc în cantitate mică. Substanţele organice sunt dominante.
Datorită acestei compoziţii, precum şi a prezenţei ţesutului cartilaginos, osul copilului prezintă o
elasticitate mare, uşor de deformat, dar mai greu de fracturat. Oasele copiilor sunt puternic
vascularizate, ceea ce determină o creştere mai rapidă. Curburile coloanei vertebrale încep să se
formeze din momentul în care copilul începe să meargă, dar acestea nu sunt stabile datorită
insuficienţei dezvoltării musculaturii şi dispar în poziţia culcat. Ele se fixează treptat, odată cu
dezvoltarea musculaturii, cu creşterea conţinutului de săruri şi micşorarea elasticităţii. Se fixează
curbura cervicală şi dorsală, iar către vârsta de 14-15 ani, se fixează curbura lombară.
În această perioadă pot apărea deformări ale coloanei vertebrale, cauzate de poziţii incorecte.
Aceste deformări se pot produce atât în plan antero-posterior (cifoze sau lordoze), cât şi în plan
transversal (scolioze).
Oasele prezintă în structura lor o cantitate apreciabilă de ţesut cartilaginos, ceea ce determină
o slabă rezistenţă a acestora la solicitările mai intense şi chiar, deformarea lor. Oasele bazinului sunt
insuficient sudate şi în cadrul unor solicitări mai mari, pot suferi modificări, acestea manifestându-se în
special la fete.
Sistemul articular mai prezintă instabilitate, întărirea lui manifestându-se către vârsta de 8-9 ani.

Sistemul muscular
În ansamblu, musculatura şcolarului mic este slabă, fibrele musculare fiind lungi şi elastice, iar
muşchiul prezentând părţi tendinoase scurte. La această vârstă predomină funcţia flexorilor în raport cu
extensorii, ceea ce explică tendinţa către o poziţie incorectă a corpului (Fiedler, 1998, p. 165).
Muşchii copiilor au în structura şi compoziţia lor mai multă apă şi sunt mai săraci în substanţe
proteice minerale. Masa musculară se dezvoltă relativ lent, iar tonusul muscular este destul de redus.
Forţa musculaturii este puţin mai mare la băieţi, dar fetele au o excitabilitate neuro-musculară
superioară băieţilor de aceeaşi vârstă.
Dezvoltarea motricităţii are loc în salturi, mişcările executându-se cu un consum mare de
energie. Aceasta se datorează insuficientei dezvoltări a muşchilor scurţi, ca şi a mecanismelor de
coordonare a sistemului nervos central.
Spre sfârşitul perioadei, se observă o creştere importantă a tonusului muscular, a rezistenţei la
eforturi mari şi mai prelungite. Ca urmare a acestui fapt, în condiţiile educaţiei, mişcările devin mai
coordonate şi mai precise.
Alergarea devine ritmică, ţinuta în mers se îndreaptă, fiind eliminate treptat mişcările inutile. Se
poate observa desprinderea tălpilor de pe sol în timpul deplasării rapide.

133
ILEANA-MONICA POPOVICI

Organele interne se dezvoltă în concordanţă cu creşterea generală a organismului.

Aparatul respirator
La această vârstă, marile funcţiuni de dezvoltă concomitent cu aspectele somatice,
asigurându-se astfel, o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună.
Amplitudinea respiraţiei este mai mică, inspiraţia şi expiraţia sunt superficiale din cauza
îngustării căilor respiratorii şi toracelui, precum şi a musculaturii intercostale insuficient dezvoltate. Din
cauza unui volum toracic care nu poate fi modificat puternic în actul respirator, la cel mai mic efort,
necesarul de oxigen este asigurat prin creşterea accentuată a frecvenţei respiratorii. Respiraţia este
unul dintre factorii limitativi ai efortului fizic.

Aparatul cardiovascular
Frecvenţa cardiacă este crescută la această vârstă, iar tensiunea arterială scăzută. Capacitatea
de efort cardiovascular este mai crescută la băieţi decât la fete.
La băieţi, cordul este puţin mai mare decât la fete, diferenţă care creşte până la 11 ani, când se
accelerează creşterea inimii la fete. Arterele sunt bine dezvoltate, având un diametru mare, venele fiind
subţiri şi cu trasee rectilinii. Capilarele sunt largi, dar reţeaua lor este încă slabă (Fiedler, 1998, p. 166).
Totuşi, trebuie reţinut faptul că vasele sanguine prezintă o mare elasticitate. Frecvenţa cardiacă se
situează în medie la 90 de pulsaţii pe minut.
Din punct de vedere al capacităţii funcţionale a sistemului cardiovascular, capacitatea de efort
este relativ mare, dar reglajul sistemului nervos este restrictiv. Adaptarea la variate niveluri de solicitare
fizică, se realizează cu dificultate.

Observaţii privind dezvoltarea fizică

Dezvoltarea fizică armonioasă la elevii din ciclul primar prezintă anumite elemente distinctive
care se află în relaţie directă cu particularităţile morfologice şi funcţionale, caracterizându-se prin
următoarele aspecte (sintetizate de G. Badiu şi L. Carastoian, 1995, pp. 11-14):
 Vârsta şcolară mică este perioada în care se simte nevoia unei permanente preocupări pentru
formarea unei ţinute corecte şi estetice, care să evite favorizarea instalării diferitelor deficienţe ale
coloanei vertebrale. Pe baza cunoaşterii particularităţilor vârstei şcolare mici, în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică prioritate vor avea următoarele aspecte:
a. în momentul prelucrării analitice a aparatului locomotor, se vor introduce, cu precădere, exerciţii
care urmăresc dezvoltarea sistematică a musculaturii spatelui, în vederea prevenirii deformării
coloanei vertebrale, determinată de poziţia incorectă în bancă;
b. pe tot parcursul desfăşurării lecţiilor, se va evita folosirea mişcărilor unilaterale, a poziţiilor statice
îndelungate, a depunerii unor eforturi intense şi de durată, cât şi a săriturilor de la înălţimi mari şi
medii, cu aterizări pe spaţii dure sau denivelate;
c. se va urmări alternarea judicioasă a efortului dinamic cu momentele de odihnă;
d. se va insista continuu asupra executării cât mai corecte a exerciţiilor (în această perioadă se
formează cu multă uşurinţă, priceperile şi deprinderile motrice de bază).
 Utilizarea raţională a exerciţiilor fizice trebuie să conducă la coordonarea respiraţiei cu mişcarea
diferitelor părţi ale corpului. Ele măresc capacitatea pulmonară, amplitudinea respiraţiei, micşorează
frecvenţa respiraţiei, dezvoltă musculatura pulmonară şi abdominală.
 La această vârstă, se înregistrează progrese deosebit de mari în ceea ce priveşte motricitatea.
Deprinderile motrice de bază se perfecţionează, iar pe fondul lor, se formează şi se consolidează
altele noi, mai complexe. Din motivele arătate, la această vârstă se poate începe dezvoltarea
calităţilor motrice, ea fiind denumită şi „vârsta primelor performanţe”.
 Competiţia constituie un element care poate influenţa dezvoltarea motricităţii şi a pregătirii fizice a
elevilor.

134
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

 La această vârstă, în activitatea destinată dezvoltării calităţilor motrice, se va acorda o atenţie

deosebită gradării efortului în dezvoltarea forţei şi a vitezei în regim de rezistenţă. Exerciţiile de forţă
se recomandă a fi utilizate cu intensitate medie şi submaximală, datorită procesului încă neîncheiat
de consolidare a aparatului locomotor. La fel şi exerciţiile destinate dezvoltării vitezei în regim de
rezistenţă, care vor fi folosite cu atenţie, având în vedere că nici funcţiile aparatelor circulator şi
respirator nu au atins nivelul maxim de dezvoltare.
 O concluzie deosebit de importantă se impune a fi reţinută şi anume că, nu există limită inferioară de
vârstă pentru începerea dezvoltării calităţilor motrice. Există doar metode şi mijloace adecvate
acesteia, perioadei de dezvoltare mai intensă şi de relativă stagnare.
 Evident, exerciţiul fizic trebuie adaptat valorii fiziologice a fiecărui copil sau cel puţin la grupuri de
copii cu aceeaşi disponibilitate.

b. Particularităţi psihice
Sistemul nervos îndeplineşte funcţii complexe de informare, de control, de coordonare a
funcţiilor tuturor organelor şi sistemelor. El realizează nu numai unitatea din organism, ci asigură şi
unitatea dintre organism şi mediul înconjurător, adaptarea acestuia la stimulii interni şi externi.
Maturizarea creierului din punct de vedere morfologic şi funcţional, constituie o premisă a
apariţiei dezvoltării diferitelor procese şi însuşiri psihice.
Dezvoltarea psihică a copilului din ciclul primar se realizează sub influenţa puternică a mediului
complex creat prin intrarea în şcoală.
Această dezvoltare psihică începe să se realizeze prin evoluţia proceselor psihice, prin
aprofundarea gândirii, care va avea un caracter logic, pe măsură ce se înmulţesc senzaţiile, percepţiile
şi reprezentările. Constatăm că acelaşi fenomen este caracteristic şi memoriei. Astfel, datorită
procesului educaţional, se va realiza trecerea de la memoria intuitivă (ce predomină la vârsta de 6-7
ani), la memoria logică. Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare şi stocare activă a acesteia se
perfecţionează prin stocări sistematice, în jurul vârstei de 9 ani. Acum, memoria motrică a şcolarului mic
se găseşte în strânsă legătură cu cea vizuală.
Dezvoltarea capacităţii senzoriale se concretizează în creşterea sensibilităţii, a capacităţii de
orientare în spaţiu şi a percepţiei timpului.
În jurul vârstei de 8 ani, începe să se manifeste mai pregnant capacitatea copilului de a
observa, dezvoltându-şi atenţia şi imaginaţia.
Un alt aspect important îl constituie viaţa afectivă, care începe să se concretizeze prin
stabilitate şi echilibru, acţiunile dictate de necesitate încep să fie înlocuite treptat cu cele provenite din
plăcere, modificându-şi motivaţia. Aproximativ de la vârsta de 8 ani, devine evidentă corelaţia dintre
interesele copilului, capacităţile şi aptitudinile lui.
Se ştie că orice reflex condiţionat se elaborează pe baza unui reflex necondiţionat.
Mecanismele reflexelor condiţionate ale activităţii nervoase superioare se perfecţionează treptat. Prin
creşterea capacităţii de analiză şi sinteză a scoarţei cerebrale, legăturile temporare care stau la baza
diferitelor reflexe condiţionate se elaborează mai repede şi sunt mai stabile.
La baza formării tuturor priceperilor şi deprinderilor, deci şi a celor motrice, stau procesele
nervoase fundamentale: excitaţia şi inhibiţia. Excitaţia constă într-o stare de activitate mai mult sau mai
puţin intensă a celulelor nervoase şi se manifestă în exterior printr-un răspuns pozitiv al organismului.
Inhibiţia se caracterizează printr-o înfrânare a activităţii celulelor nervoase, printr-o oprire sau diminuare
a reacţiilor organismului. Inhibiţia condiţionată de diferenţiere, de stingere si de întârziere, asemenea
reflexului condiţionat, depinde de experienţa copilului şi se dezvoltă mai târziu. De exemplu, stăpânirea
grea a copilului de a executa o mişcare înainte de a auzi semnalul de începere.
O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade, este aceea a unei mai mari atenţii acordate
jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un fel de certitudine ce ajută copilul în
adaptare şi pe care o consideră reper ca atare (Şchiopu, Verza, 1997, p. 166). Pe baza acestei
consideraţii, învăţătorul trebuie să se centreze pe utilizarea jocului – ca mijloc de bază al educaţiei fizice

135
ILEANA-MONICA POPOVICI

şcolare. Conţinutul său trebuie dirijat în favoarea dezvoltării relaţiilor de grup, educării unor calităţi,
formării unor deprinderi motrice şi a unor conduite morale, mărirea sferei motivaţionale a elevilor din
ciclul primar.

IMPORTANT
Perioada preşcolară (3-6/7 ani) este o perioadă deosebit de importantă pentru înscrierea copilului în
traseul educaţional parcurs de acesta în afara familiei. Prin procesul pedagogic desfăşurat la grădiniţă,
copilul este supus unor influenţe de creştere şi dezvoltare pe multiple planuri. În acest interval de timp,
exerciţiul fizic se aplică într-o formă metodică bine stabilită şi, alături de ceilalţi factori, contribuie la
evoluţia optimă a copilului, la dezvoltarea sa globală, creându-i condiţii favorabile intrării sale în
perioada şcolară.
Perioada şcolară mică (6/7-10/11 ani) reprezintă perioada primei şcolarităţi, în care copilul intră
într-un regim mai strict de activitate, fiind obligat să participe la un proces instructiv-educativ bine
structurat, care vizează pregătirea sa intelectuală şi influenţarea ordonată a proceselor de creştere şi
dezvoltare, cu mijloace specifice, la care se vor adăuga şi acţiunile complementare (de acelaşi gen) ale
familiei. Creşterea şi dezvoltarea normală a copilului sunt influenţate de către învăţător prin abilitatea cu
care aplică exerciţiul fizic în cadrul orelor de educaţie fizică, momentul de educaţie fizică pentru
prevenirea deficienţelor de postură (realizat la celelalte discipline), în pauzele organizate, precum şi în
activităţile extraşcolare.

Bibliografie obligatorie
 Cursul Didactica educaţiei fizice - on-line, disponibil pe platforma BlackBoard
 Popovici, I. (2010). Educaţie psihomotrică/Educaţie fizică şi metodică, în manualul Pedagogia
învăţământului primar şi preşcolar, ID, anul III, sem. II, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
 Badiu, T., Mereuţă, C. (1998). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Evrika, Galaţi
 Dragomirescu, G, Kun, S., Bojin, E. (1979). Metodica educaţiei fizice în grădiniţa de copii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
 Fiedler, P. (1998). Metodica educaţiei fizice şi sportive, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi
 Glava, A., Glava, C. (2002). Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca
 MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. (2005). Programa şcolară de educaţie fizică pentru
clasa a IV-a, Bucureşti
 MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. (2004). Programa şcolară de educaţie fizică pentru
clasa a III-a, Bucureşti
 MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. (2003). Programa şcolară de educaţie fizică pentru
clasele I - a II-a, Bucureşti
 MECT (2008). Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7ani), Bucureşti
 Rus, C. M. (coord.). (2010). Pentru profesorul de educaţie fizică şi sport, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
 Şchiopu, U., Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti

Bibliografie suplimentară
 Demeter, A. (1980). Bazele fiziologice ale educaţiei fizice şcolare, Editura Sport-Turism, Bucureşti
 Voiculescu, E. (2003). Pedagogie preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti

136
 
DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI PSIHOMOTORII

 Vrăjmaş, E. (1998). Educaţia copilului preşcolar – elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura
Pro Humanitas, Bucureşti

137