Sunteți pe pagina 1din 3

Mijloace externe

Împrumutul este un mijloc extern de îmbogăţire a vocabularului, fiind definit ca un proces de


încorporare a unui element lingvistic dintr-un idiom în altul (...), rezultat al contactului între idiomuri, reprezentând o
formă de manifestare a interfernţei lingvistice1. Factorii care favorizează împrumutul între două limbi
diferite sau între două dialecte/graiuri ale aceleiaşi limbi sunt de natură extralingvistică: vecinătatea
geografică, amestecul/convieţuirea unor populaţii, raporturile economice, politice, culturale între
comunităţi, prestigiul unei comunităţi în raport cu o alta etc.
Împrumuturile pot fi clasificate în :
1. directe
2. indirecte (realizate prin mijlocirea altei limbi)
3. populare
4. savante sau culte
5. realizate pe cale orală
6. realizate pe cale scrisă
Acelaşi cuvânt poate fi împrumutat din mai multe limbi (etimologie multiplă) sau de mai multe
ori, în epoci diferite (dublete etimologice) sau pe căi diferite (orală, scrisă, populară, cultă).
Cuvântul împrumutat intră mai întâi în fondul pasiv al limbii, apoi pe măsura folosirii lui şi a
recunoaşterii de către toţi vorbitorii limbii, în vocabularul fundamental. De asemenea, el suferă
un proces de adaptare la realităţile limbii în care a intrat, realităţi de natură fonetică, morfologică,
grafică etc. Acest proces de adaptare al unui cuvânt poate fi mai simplu sau mai complex, uneori
ajungându-se la substituirea completă a trăsăturilor fonetice şi morfologice neconforme cu
sistemul limbii în care au intrat cuvintele; de ex. cuvântul francez cuvette a dat în româneşte
chiuvetă, fonemul {y}inexistent în română s-a adaptat la sistemul ei; de asemenea, fiind un
substantiv de gen feminin, s-a adăugat morfemul desinenţă pentru feminin singular –ă.
Împrumuturile se particularizează în:
1. neologisme, termen care desemnează un cuvânt pătruns recent într-o limbă dată. În limba
română, procesul de modernizare a vocabularului limbii române prin neologisme a început în
sec. al XVIII-lea şi s-a intensificat începând cu deceniile 3, 4 ale secolului al XIX-lea.
Clasificarea neologismelor 2se face în funcţie de originea lor –deşi există numeroase
împrumuturi cu etimologie multiplă (Al. Graur) şi care prezintă variaţii formale:
monetă/monedă, personagiu/personaj:
a. împrumuturi latino-romanice în care se integrează cuvinte de origine latină savantă,
italiană şi, în special, franceză-Sextil Puşcariu vorbea de reromanizarea limbii române
din secolul al XIX-lea. Mulţi termeni de origine latino-română au înlocuit termeni de
origine turcă, neogreacă, rusă sau s-au alăturat cuvintelor vechi, creându-se dublete
sinonimice: amănunt/detaliu, cinste/onestitate/onoare etc.
b. împrumuturi germane, mai veche şi mai accentuată în Transilvania, evidente mai ales
în terminologia tehnică: bliţ, bomfaier, ştecăr, şină etc.
c. anglicismele au pătruns la început în limbajul tehnico-ştiinţific, unii prin filieră
germană (boiler, cocs, tubing), alţii prin filieră rusă (buldozer, radio-locaţie) sau franceză
(spicher, picup, dancing, smoching, biftec, sandviş). Împrumuturile englezeşti de la
începutul secolului al XX-lea continuă să existe în limbajul sportiv: aut, baschet, base-

1Liliana Ionescu-Ruxăndoiu în Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş,
Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 277
2Cristina Călăraşu, Mihaela Mancaş în Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela

Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 344
ball, bowling, start, suporter etc. Foarte multe anglicisme au pătruns după 1989, din
domeniul social-economic şi politic: marketing, management, supermarket etc.
2. barbarisme, termen care în lingvistica românească denumeşte un împrumut neologic care
circulă într-o formă neadaptată normelor fonetice, grafice şi morfologice ale limbii române;
unele au încetat să mai existe (manca de la manquer, a lipsi, suare de la soirée), altele s-au păstrat
(mersi, bonjur etc.). Foarte frecvente sunt barbarismele de origine engleză: top, bodyguard, briefing
etc.
3. cultismele, desemnând cuvintele introduse în limbă pe cale cultă, împrumuturile culte,
opuse celor populare. Majoritatea lingviştilor le consideră greşeli de limbă rezultate din
dorinţa vorbitorilor de a se exprima mai îngrijit, mai „ales”; se ajunge astfel la neglijenţe ale
deosebirilor de sens, la lărgiri sau restrângeri de sens, la deplasări semantice şi stilistice.
Cultismul lexical înlocuieşte termenii cu semantică mai bogată sau cu sens mai general sau
mai abstract prin sinonimele lor parţiale, în contexte necomune3: a sta prin a staţiona, a începe
prin a debuta (ceasul staţionează, cântecul debutează)
4. termenii internaţionali (internaţionalismele)

Mijloace mixte

Calcul lingvistic este un fenomen lexical plasat de lingvişti la graniţa dintre mijloacele interne şi
mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului, desemnând într-o accepţie largă, procedeul de
transpunere literală, exactă, a unui cuvânt semantic analizabil, a unei construcţii sau numai a unui sens, dintr-o
limbă A într-o limbă B, cu materialul limbii B4, de ex. dreptunghi < lat. rectangulus, piatră unghiulară < fr.
pierre angulaire. În lexicologia românească, perioadele productive în calcuri au coincis cu momentele
importante ale reînnoirii vocabularului (influenţa slavă, influenţa franceză). La început această
noţiune a purtat numele de decalc (Sextil Puşcariu). Tipologia calcurilor nu este riguros delimitată
datorită unor criterii cum sunt5:
1. copierea integrală sau parţială a „formei interne” a modelului din limba A (donatoare)=calcul de
structură:
a. integral (total), în care elementele componente ale modelului sunt traduse în totalitate:
rom. suprafaţă < fr. surface;
b. parţial (semicalc), în care se traduce numai o parte a modelului străin, cealaltă rămânând
ca în limba de origine: procentaj <fr. pourcentage;
2. nivelul lingvistic la care se operează transpunerea modelului -calcul poate fi:
a. semantic (lexical): cuvântul românesc de origine latină foaie a circulat în secolul al XIX-lea
cu sensul de ziar, după modelul cuvântului german Blatt şi al cuvântuluii francez feuille;
b. gramatical (morfologic şi sintactic): mă întreb < fr. je me demande;
3. extensia unităţilor lexicale clasifică calcul în:

3 Gh. Constantinescu Dobridor, Dicţionar de termeni lingvistici, Teora, Bucureşti, 1998, p. 79

4 Cristina Călăraşu, Mihaela Mancaş în Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela
Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 90-91
5 Cristina Călăraşu, Mihaela Mancaş în Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela

Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 90-91
a. lexical, care vizează traducerea unui singur cuvânt:
b. frazeologic, care vizează transpunerea din limba A în limba B a unor sintagme stabile: a
pune în aplicaţie < fr. mettre en application;
O altă clasificare a stabilit şase tipuri de calc:
1. lexical (de structură morfematică şi semantică): întrerupător < fr. interrupteur, microcalcutor <engl.
microcomputer, interfaţă < engl. interface;
2. gramatical (morfologic, sintactic sau mixt): a locui o casă < fr. habiter une maison;
3. frazeologic: a lua cuvântul < fr. prendre la parole, carte de credit < engl. credit card, Prima Doamnă > engl.
First Lady;
4. lexico-gramatical: adj. gerunzial murind, -ă < fr. mourant, -e;
5. lexico-frazeologic: idee preconcepută < fr. idée préconçue;
6. frazeologico-gramatical: ape radioactive < fr. eaux radioactives;