Educaţia timpurie ca domeniu de

studiu
şi acţiune;
Politici educaționale în domeniul
educației timpurii .
Finalităţile educaţiei timpurii .
Domenii ale educației timpurii
• COPILĂRIA timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa
unui individ prin consecinţele durabile pe care le are asupra
dezvoltării ulterioare a acestuia. Ultimii douăzeci de ani au adunat
numeroase dovezi în acest sens şi au determinat schimbări majore
asupra modului în care este privită această perioadă şi, mai ales,
asupra practicilor de îngrijire şi educaţie a copilului mic.
Context legislativ national și
internațional privind educația
timpurie
• Convenția cu privire la drepturile copilului adoptatã de Adunarea
Generalã a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 la New
York, ratificatã de România prin Legea nr. 18/1990 republicatã;
• Declarația Conferinței Mondiale de la Jomtien, 1990, referitoare la
Educația pentru toți care subliniazã faptul cã învãțarea începe de la
naștere și pune în luminã nevoia de servicii care integreazã domeniul
sãnãtãții cu cel al nutriției, igienei cu dezvoltarea cognitivã și
emoționalã a copilului;
• Declarația de la Salamanca, 1994, cu privire la realizarea școlii de tip
incluziv, la accesibilitatea, participarea și calitatea unei educații pentru
toți;
• Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (The Millennium
Development Goals) pânã în 2015 reiterate în cadrul Summitului
Mondial din 2005 (eradicarea sãrãciei extreme și foametei, finalizarea
educației primare, promovarea egalitãții de gen și emanciparea femeii,
reducerea mortalitãții infantile, îmbunãtãțirea sãnãtãții prenatale,
combaterea HIV/SIDA, malariei și altor boli, asigurarea auto-susținerii
mediului, construirea unui parteneriat global pentru dezvoltare);
• Mișcarea Globalã pentru Copii (Global Movement for Children) care
repune în atenția tuturor - guverne, opinie publicã, organizații
guvernamentale sau neguvernamentale - 10 imperative prioritare,
printre care: eliminarea excluziunii sociale și discriminãrii de orice
formã a copiilor, respectarea drepturilor copiilor, asigurarea tuturor
copiilor cu cel mai bun start posibil în viațã, stoparea exploatãrii
copiilor, accesul la educație al tuturor copiilor, bãieți sau fete, lupta
împotriva HIV/SIDA, dreptul copiilor și a tinerilor la exprimare și în
luarea deciziilor care îi privesc, protejarea copiilor de rãzboaie,
protejarea pãmântului și, nu în ultimul rând, lupta împotriva sãrãciei
prin investirea în copii;
• Legea privind concediul maternal/paternal pentru îngrijirea copilului din
1997 stipuleazã cã mamele (sau tații) au posibilitatea de a-și lua 2 ani de
concediu pentru îngrijirea copilului – lucru care a condus la o descreștere a
numãrului de copii cuprinși în creșe și, ca urmare, multe creșe au fost
desființate;
• Pactul Național pentru Educație, document elaborat la inițiativa
Președinției României și semnat în 2008 de cãtre toate partidele politice
parlamentare, reprezetanți ai sindicatelor și ai societãții civile, care a
coagulat mai ales clasa politicã în formularea unei vizuini comune asupra
educației naționale și asupra prioritãților în domeniul educației pentru
perioada 2008—2013. Pentru prima oarã dupã 1989 în România se
formuleazã ca obiectiv național transformarea educației timpurii într-un
bun public;
• 4Strategia Naționalã pentru Educație Timpurie elaboratã în 2003, care
a trasat linii de acțiune ce s-au regãsit în ultimii 6 ani în programe și
proiecte naționale privind educația timpurie finanțate de Guvernul
României cu sprijiinul unor finanțatori externi (Banca Mondialã, Banca
de Dezvoltare a Consiliului Europei, UNICEF);
• strategiile şi programele pentru Dezvoltarea Timpurie a Copilului
trebuie să se adreseze nevoilor multiple ale copilului ţinând cont de
sănătate, nutriţie, educaţie timpurie, stimularea psiho-socială şi, în
acelaşi timp, întărind rolul mediului în care copilul trăieşte.
• Cu toate acestea, scopul final al programelor pentru Dezvoltarea
Timpurie a Copilului ar trebui să fie acela de a ne strădui să ajungem
la o abordare convergentă, care să întâlnească nevoile multiple ale
copilului şi familiei şi care să mărească folosirea resurselor.
• Totuşi, într-o perioadă intermediară ar putea fi practic şi util să se
dezvolte strategii sectoriale pentru educaţie, sănătate şi protecţie
socială cu o ţintă pe termen lung spre convergenţa sectoarelor.
• În prezent nu există o politică coerentă privind Dezvoltarea Timpurie a
copilului în România.
• Politicile sectoriale şi strategiile se adresează diferitelor aspecte ale
dezvoltării copilului fără a avea o viziune clară şi integrată. Atât
priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu
stringenţă stabilirea unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie
în interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a
Copilului.
Educaţia timpurie
• O caracteristică a sistemului existent de educaţie timpurie din
România este aceea că, datorită lipsei legislaţiei privind educaţia
copiilor de la 0 la 3 ani, un număr de creşe/grădiniţe s-au dezvoltat
fără o structură consistentă sau fără standarde educaţionale clare
• Există o diversitate de instituţii pentru educaţie timpurie, unele dintre
ele sunt listate mai jos:
• Centre de zi pentru copii sub 6 ani aflaţi în situaţie de risc, coordinate
de Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului;
• • Centre de zi sau grădiniţe particulare pentru copiii sub 6 ani,
aprobate de Ministerul educaţie şi Cercetării, care oferă exemple de
bună practică în domeniu;
• • Grădiniţe cu creşă pentru copiii din aceeaşi grupă de vârstă ca şi cei
din centrele de zi (sub 6 ani);
• • Grădiniţe pentru copiii de la 3 la 6/7 ani. Acestea sunt finanţate de
consiliile locale şi sunt coordonate de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării;
• • Creşe pentru copiii de la 4 luni la 3 ani, care primesc copii şi peste 3
ani în vederea menţinerii personalului angajat. Acestea sunt finanţate
şi coordonate de consiliile locale, fără o supervizare din punct de
vedere professional şi fără standarde educaţionale sau de alt tip.
• Serviciile pentru copiii cu vârste între 0 şi 3 ani sunt furnizate prin sistemul
creşelor, care oferă câteva forme de îngrijire medicală fără nici o
componentă de educaţie timpurie. În trecut creşele au fost în
responsabilitatea Ministerului Sănătăţii.
• În prezent la nivelul ţării sunt 287 de creşe4 (înainte de 1989 erau 902 creşe
cu 90,000 de copii) cu aproximativ 11,000 de copii.
• Cu toate acestea, numai cei cu venituri familiale mici şi medii îşi trimit
copiii la creşă.
• Marea majoritate a părinţilor care îşi trimit copiii la creşă sunt părinţi care
lucrează şi nu pot sau nu intenţionează să-şi părăsească serviciul pentru
concediul de maternitate/paternitate pentru îngrijirea copilului până la 2
an
Aspecte critice
• Lipsa unei politici şi a unei legislaţii corente în domeniul educaţiei timpurii pentru
copiii cu vârste între 0 şi 3 ani
• Lipsa unei politici coerente în domeniul educaţiei timpurii pentru copiii cu vârste
între 0 şi 3 ani a condus la absenţa standardelor, a curriculumului specific şi a
indicatorilor de performanţă pentru instituţiile existente care se îngrijesc de
această grupă de vârstă
• Lipsa unui curriculum naţional pentru educaţie timpurie pentru copiii cu vârste
între 0 şi 3 ani
• Curriculumul naţional ar trebui să includă educaţia timpurie a copiilor cu vârste
între 0 şi 3 ani. Actualul curriculum conţine o secţiune pentru copiii preşcolari cu
vârste între 3 şi 6/7 ani. Se aşteaptă, aşadar, ca dezvoltarea unui curriculum
pentru copiii cu vârste între 0 şi 3 ani să fie un rezultat firesc de îndată ce politica
educaţională pentru această grupă de vârstă va fi formulată.
Aspecte critice
• Lipsa unui sistem formal pentru conceperea, producerea şi distribuţia
unor materiale de specialitate în domeniul educaţiei timpurii,
accesibile pentru cadrele didactice
• În prezent nu există un sistem formal pentru conceperea şi
producerea materialelor de specialitate pentru copiii cu vârste între
0 şi 6 ani. Ar fi necesară înfiinţarea unui department sau a unui
serviciu în incinta unui institute de cercetări existent unde cercetarea
şi dezvoltarea materialelor educaţionale pentru copiii mici să poată fi
dirijată.
• Nu se furnizează formare pentru cadrele didactice în domeniul
educaţiei timpurii (copii de la 0 la 3 ani) Deşi formarea cadrelor
didactice care lucrează cu copii cu vârste între 3 şi 6 ani a fost
îmbunătăţită prin revizuirea obiectivelor şi a metodologiei, nu există
nici un fel de formare a cadrelor didactice (formare iniţială sau
continuă) în domeniul educaţiei timpurii, respective pentru cei care
lucrează cu copii cu vârste între 0 şi 3 ani.
• Acces inadecvat în învăţământul preşcolar pentru copiii din grupurile
dezavantajate şi cele din grupurile minorităţilor, în special cei de etnie
roma
• Informarea inadecvată a părinţilor cu privire la nevoile copiilor în perioada
educaţiei timpurii. Programele educaţionale pentru părinţi au nevoie să fie
consolidate şi dezvoltate în continuare. Sunt necesare, de asemenea,
programe focalizate mai mult pe problematica copiilor sub 3 ani.
• Lipsa unui sistem formal pentru furnizarea de oportunităţi alternative sau
comunitare pentru copiii preşcolari din mediul rural
• Lipsa standardelor şi indicatorilor de rezultat pentru parteneriatele
instituţiilor publice şi private.
• Există câteva ONG-uri sau organizaţii private non-profit sau cu profit care implementează
programe de Dezvoltare Timpurie a Copilului, dar abilitatea acestora de a se extinde (a-şi
extinde aria de acoperire) cu propriile resurse este limitată. Cele mai multe dintre ONG-uri
implicate în programele de Dezvoltare Timpurie a Copilului sunt capabile să-şi susţină
programele proprii, oricare ar fi ele, pentru că acestea servesc persoane cu venit peste
medie/mare.
Drepturile copiilor mici (Raportul
UNICEF „Situaţia copiilor în lume:
Copilăria timpurie“, 2001.)
Pentru vîrsta de 0-3 ani (prioritare)
• Protecţie împotriva pericolelor fizice N
• utriţie şi asistenţă medicală adecvate

• Vaccinări complete

• Prezenţa unui adult de care să se ataşeze

• Prezenţa unui adult care poate înţelege şi răspunde la semnele lor

• Lucruri pe care să le privească, să le atingă, să le audă, să le afle, să le miroase, să le guste

• Oportunităţi de a explora lumea din jurul lor

• Stimulare a capacităţii de a se exprima şi a înţelege

• Sprijin pentru a căpăta deprinderi noi de mişcare, vorbire şi reflecţie

• Şanse de a dezvolta o anumită independenţă

• Ajutor pentru a învăţa cum să-şi controleze propriile comportamente

• Oportunităţi de a începe să înveţe cum să-şi poarte de grijă singuri

• Ocazii cotidiene de a se juca cu diferite obiecte
Pentru vîrsta de 4-7 ani (prioritare)
• Oportunităţi de a-şi dezvolta deprinderi de mişcare fină
• Încurajare de a vorbi — prin intermediul conversaţiei, lecturii făcute de un adult,

cîntecului
• Activităţi care vor dezvolta un sentiment de autoritate, pricepere

• Ocazii de a învăţa să coopereze, să ajute, să împartă cu alţii

• Explorare prin intermediul acţiunii

• Aplicarea aptitudinilor preparatorii pentru scris şi citit

• Oportunităţi de a alege şi a-şi asuma responsabilităţi

• Încurajare de a-şi dezvolta autocontrolul, cooperarea şi determinarea de a realiza

proiecte
• Susţinerea sentimentului propriei valori

• Ocazii de autoexprimare
• Stimularea creativităţii
Alte drepturi şi responsabilităţi ale
copiilor
cuprinşi în procesul educaţional3
• Dreptul de a fi educat într-un mediu sigur în care să beneficieze de
protecţie fizică şi emoţională
• Dreptul de a avea acces la toate materialele şi resursele educaţionale
• Dreptul de a fi asistat şi susţinut de educator
• Dreptul la un educator competent
• Dreptul de a fi tratat cu respect şi corectitudine
• Dreptul de a participa la procesul educaţional
• Dreptul la asistenţa unor servicii sociale, atunci cînd e necesar
• Dreptul la intimitate şi confidenţialitate
• Dreptul de a fi protejat de abuzul persoanei autoritare
• Dreptul de a fi protejat de impunerea unor restricţii care nu sunt absolut necesare
• Dreptul de a înţelege utilitatea cunoştinţelor dobîndite

• Dreptul de a învăţa cu plăcere şi interes

• Dreptul la joc şi relaxare

• Responsabilitatea de a-şi purta de grijă

• Responsabilitatea de a împărţi cu alţii resursele şi echipamentele existente

• Responsabilitatea de a întreţine şi de a utiliza echipamentele, evitînd posibile accidente

• Responsabilitatea de a fi cooperant
• Responsabilitatea de a fi afectuos
• Responsabilitatea de a comunica
• Responsabilitatea de a asculta şi de a ţine cont de părerea celorlalţi;

• responsabilitatea de a-şi asuma propriile acţiuni şi consecinţele acestora

Domenii ale dezvoltarii
• Sunt numeroase modalităţi de clasificare a domeniilor dezvoltării. Cea
mai răspîndită clasificare
• (după B. Bloom), cuprinde 3 domenii:
• • fizic
• • cognitiv

• • socioemoţional
Creşterea şi dezvoltarea fizică
• Creşterea fizică este un proces strict individual, care se manifestă prin
modificarea formelor şi proprietăţilor, precum şi a dimensiunilor întregului
corp, servind drept indiciu al sănătăţii şi stării satisfăcătoare a copilului.
• Dezvoltarea motorie constă în abilitatea copilului de a se mişca şi a
exercita controlul asupra diverselor părţi ale corpului său.
• Mişcările de motricitate grosieră sunt acelea ce implică folosirea grupurilor
mari de muşchi, cum ar fi mersul, săriturile, înotul şi mişcările
nelocomotorii — şezutul, împingerea şi tragerea obiectelor.
• Abilităţile motorii fine includ construirea din cuburi, încheierea nasturilor şi
tragerea fermoarelor, folosirea creionului/pixului la desenare/scris.
Dezvoltarea cognitivă
• Domeniul dezvoltării cognitive vizează implicarea tuturor
proceselor psihice şi achiziţiile copilului în planul percepţiilor,
reprezentărilor, deprinderilor, obişnuinţelor, abilităţilor.
Dezvoltarea perceptivă
• se referă la utilizarea tot mai complexă a informaţiei primite prin
intermediul simţurilor: văzului, auzului, simţului tactil/atingere, mirosului,
gustului şi poziţiei corpului.
• Percepţia se referă la modul în care un simţ sau combinaţia din mai multe
simţuri sunt folosite pentru a selecta aspecte specifice ale mediului (culori,
dimensiuni, forme, sunete, gusturi, texturi, parfumuri etc.), asupra cărora e
necesar să se insiste pentru a putea distinge care detalii au importanţă,
pentru a cunoaşte căror deosebiri trebuie să li se acorde atenţie.
• Bazele sistemului receptiv sunt puse deja la momentul naşterii.
• Prin experienţă, învăţare şi maturizare, percepţia se dezvoltă printr-un
proces coordonat şi unitar de prelucrare a informaţiei complexe şi de
remarcare a celor mai mici asemănări şi deosebiri.
• Percepţia este baza cunoaşterii.
Dezvoltarea cognitivă
• constituie un proces permanent prin interacţiunea copilului cu
persoane, obiecte, participarea la diverse evenimente ce au loc în
mediul înconjurător.
• Procesul cognitiv include astfel de activităţi mintale cum ar fi
descoperirea, interpretarea, divizarea, clasificarea şi memorizarea
informaţiei. În cazul preşcolarilor, procesul cognitiv include abilităţile
de receptare, prelucrare, evaluare a ideilor, de judecată, de
soluţionare a problemelor, de înţelegere a regulilor şi conceptelor
noi, de previziune şi de vizualizare a posibilităţilor şi consecvenţelor
Dezvoltarea vorbirii
• . Limba poate fi definită ca sistem de simboluri rostite, scrise sau
exprimate prin gesturi.
• Limba este un sistem care le permite fiinţelor umane să comunice
între ele.
• Dezvoltarea normală a vorbirii are loc pe secvenţe. Dezvoltarea
vorbirii (limbajul) este influenţată de dezvoltarea generală a copilului:
cognitivă, socială, perceptivă şi neuro-musculară.
• De asemenea, dezvoltarea vorbirii depinde de calitatea şi
volumul vorbirii auzite, cu alte cuvinte de calitatea şi volumul
stimulilor verbali.
Dezvoltarea emoţională
şi socială
• Dezvoltarea emoţională. Uneori acest tip de dezvoltare se
numeşte dezvoltare personală şi constituie o parte extrem de
importantă a dezvoltării timpurii a copilului.
• Emoţiile copilului se diversifică în timp ce el reacţionează la
diverse evenimente printr-un spectru larg de sentimente.
• În perioada micii copilării sunt însuşite unele abilităţi emoţionale:
capacitatea de a accepta şi a exprima sentimente, de a înţelege
sentimentele altora, capacitatea de a reacţiona la schimbări, de a
judeca, de a cunoaşte şi de a primi plăcere de la senzaţia de deţinere
a controlului, influenţei, abilităţi de a avea grijă de propria persoană.
Dezvoltarea sociala sau socializarea
• începe din prima zi de viaţă în interacţiunea cu părinţii şi cu alţi membri ai
familiei.
• Interacţiunea cu alţii înseamnă dezvoltare. Copiii îşi formează diverse
abilităţi de comunicare socială pe parcursul primilor ani de viaţă. Ei învaţă
să se bucure de compania altor persoane, în afară de părinţi, şi să aibă
încredere în ele.
• În relaţiile lor cu alte persoane, copiii învaţă diverse modalităţi de
cooperare, de exprimare a dezacordului, de împărtăşire a sentimentelor, de
comunicare şi de afirmare în cadrul grupului; copiii învaţă să activeze în
calitate de membri ai unui grup — să participe în activităţi de echipă, să se
adapteze la aşteptările altor membri, să respecte drepturile şi sentimentele
altora. În afară de aceasta, copiii învaţă cum să-şi exprime emoţiile într-un
mod acceptabil în cultura respectivă.
Finalităţile educaţiei timpurii
• • Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii
copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind
formarea autonomă şi creativă a acestuia.
• • Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu
mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite
noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi
experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.
• • Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a
autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
• • Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi,
deprinderi şi atitudini necesare
• (Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului preşcolar acestuia
la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii. („Curriculum pentru
Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani“ aprobat prin OM nr.
5233/1.09.2008)
Efecte ale educaţiei timpurii pe
termen lung
• 1. Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt
mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare,
obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul
parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea
ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.
• 2. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în
situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei
care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare),
la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.
Efecte ale educaţiei timpurii pe
termen lung
• 3. Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului
paideic prin factorii implicaţi:
• • calitatea personalului din grădiniţă;
• • mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;
• • numărul de copii din grupă;
• • calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro
şi micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de
instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare
în funcţie de contextul educaţional).).
Note distinctive ale educaţiei
timpurii
• • copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă
(comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);
• • vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor
de educaţie timpurie (îngrijire, nutriţie, educaţie);
• • adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un
partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care
trebuie respectate;
• • activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt
adevărate ocazii de învăţare situaţională;
• • părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia
familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare („Curriculum pentru
Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani“, M.E.C.T., 2008).
• Focalizarea pe educaţia timpurie este firească, ştiut fiind faptul că
dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de vârstă, iar
valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru acesta
premisele performanţelor lui ulterioare
Cercetările în domeniul educaţiei timpurii preşcolare
au evidenţiat corelaţii puternice între
frecventarea grădiniţei şi comportamentele copiilor ca
elevi
• • progresul semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din
care provin;
• • efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea
comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;
• • descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• • dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de
învăţare;
• • comportamente centrate pe sarcină;
• • dezvoltare socio-emoţională;
• • motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.
• (Pre-School Education in the European Union. Current Thinking and
provision, 1995, în
• „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar“, M.E.C.T., 2008)