CURSUL 2

PROCES FUNCTIONAL SI
ORGANIZAREA SPATIULUI
LA CLADIRI CIVILE
FUNCTIONALITATE SI EVOLUTIA EXIGENTELOR
FUNCTIONALE
Un element esential in alcatuirea unei
constructii consta in asigurarea functionalitatii
in conformitate cu destinatia acesteia. Odata cu
dezvoltarea societatii, functionalitatea devine o
notiune din ce in ce mai complexa, iar
exigentele functionale ale cladirilor civile se
diversifica si se amplifica progresiv.

Desfasurarea variatelor procese functionale pe

care le adapostesc constructiile civile necesita o
organizare adecvata a spatiului in interiorul
cladirilor.
Aceasta organizare se refera in primul rand la
modul de compartimentare al spatiului, la
relatiile functionale reciproce dintre
compartimente precum si la stabilirea
dimensiunilor optime (suprafete si volume)
ale compartimentelor respective. Pentru
precizarea elementelor mentionate, intervin
cu ponderi diferentiate si alte criterii:
Gradul de confort
Aspectul
Eficienta tehnico-economica
Un aspect care trebuie in mod obligatoriu luat in
considerare priveste evolutia previzibila in timp
a diferitelor exigente functionale. Tinand seama
de durata de exploatare prevazuta pentru
cladire, de ritmul si de tendintele de dezvoltare
estimate pentru procesul functional respectiv,
precum si de efortul tehnic si economic necesar,
se pot adopta fie rezolvari corespunzand strict
cerintelor unei anumite etape, fie se pot avea in
vedere solutii care sa permita cu relativa
usurinta reorganizari ale spatiului in etape
viitoare, evitandu-se astfel uzura morala
prematura a cladirilor.
CERINTE FUNCTIONALE SI ORGANIZAREA SPATIULUI
Principalul criteriu care sta la baza alcatuirii unei
constructii consta in asigurarea functionalitatii
corespunzatoare destinatiei acesteia.
Functionalitatea si cerintele functionale sunt
determinate, la randul lor, de procesele functionate
care urmeaza sa se desfasoare in interiorul unei
constructii, care determina si modul de organizare a
spatiului la cIadiri civile.
Functionatitatea devine, pe masura dezvoltarii
societatii omenesti, o notiune tot mai complexa, iar
cerintele functionale pentru constructii, indeosebi
pentru constructii civile, se diversifica si se amplifica
tot mai mult.
Un anumit proces functional necesita un anumit
mod de organizare a spatiilor din interiorul cIadirilor,
respectiv un anumit mod de compartimentare a
spatiului si de realizare a legaturilor functionate
reciproce dintre compartimente, precum si o
dimensionare corespunzatoare a acestora (ca
suprafata si volum).
La rezolvarea problemei privind functionalitatea
cladirilor, o atentie deosebita trebuie acordata
evolutiei previzibile in timp a diferitelor cerinte
functionate, tinand seama de durata de exploatare
si tendintele de dezvoltare estimate pentru procesul
functional respectiv, adoptandu-se rezolvari si solutii
care sa permita (in etapa viitoare) reorganizarea
spatiului in raport cu noile cerinte, evitandu-se
astfel uzarea morala prematura a cladirilor.
Modul de organizare a spatiului din interiorul
unei cIadiri depinde de particularitatile
procesului functional, tinand seama de indicii de
suprafata si de volum recomandati, cerintele de
exploatare si de confort etc.
Din punctul de vedere al modului de organizare a
spatiului, cladirile se pot clasifica in:
cIadiri cu organizare rigida;
cIadiri cu organizare flexibila;
cIadiri de tip sala.
CLADIRI CU ORGANIZARE RIGIDA A SPATIULUI
Aceste cladiri au spatiul interior compartimentat in
celule cu mod de amplasare si cu dimensiuni fixe,
relativ mici, corespunzand in general unor procese
functionale cu numar redus de oameni.
Daca aceasta compartimentare deasa este realizata
practic numai prin elemente verticale (pereti
structurali) ce fac parte din structura de rezistenta,
modul de organizare al spatiului poarta denumirea de
„FAGURE”. Pozitia peretilor structurali fiind identica la
toate nivelurile cladirii, spatiul va fi organizat potrivit
aceluiasi regim, practic nefiind posibile modificari.
Din aceasta categorie fac parte cladiri de locuit,
camine, hoteluri si altele.
Daca celulele delimitate de peretii structurali au
dimensiuni mai mari, corespunzatoare unei
unitati functionale (de exemplu unui
apartament), in interiorul lor e posibila o
compartimentare cu elemente nestructurale,
care pot sa difere de la un nivel la altul al cladirii
sau pot sa fie modificate in timp, atat ca pozitie
cat si ca existenta. Acest mod de organizare al
spatiului, denumit ”CELULAR”, ofera o oarecare
flexibilitate in comparatie cu sistemul de tip
„FAGURE”.
In aceasta categorie se intalnesc cladiri pentru
crese, gradinite, scoli, internate, spitale, unele
magazine, precum si cladiri de locuit.
CLADIRI CU ORGANIZARE FLEXIBILA A SPATlULUI
La aceste cladiri spatiul interior poate sa fie organizat in variate moduri
cu ajutorul unor elemente de compartimentare nestructurale realizindu-
se incaperi cu diferite forme si dimiensiuni, potrivit cerintelor
functionale. Peretii de compartimentare pot ocupa pozitii diferite de la
un nivel la altul al cladirii si permit efectuarea cu relativa usurinta a unor
modificari in timp.
Organizarea spatiului beneficiaza de o flexibilitate maxima, deoarece
elementele structurale verticale (stalpii, eventual si peretii structurali)
ocupa suprafete restranse si pot sa fie amplasate la distante relativ mari.
Tipul structural care permite o astfel de flexibilitate in organizarea
spatiului este denumit in mod curent „STRUCTURA CU SCHELET”.
Organizarea flexibila a spatiului constituie o caracteristica a cladirilor
pentru invatamantul superior, a celor administrative, comerciale si de
alimentatie publica (super si hypermarket-uri), a celor destinate unor
activitati culturale, etc.
CLADIRI DE TIP SALA
Elementul dominant din punctul de vedere al
organizarii spatiului este constituit dintr-o
incapere de mari dimensiuni, atat in plan cat si
in general, pe inaltime, libera de prezenta in
interiorul sau a oricarui element structural
vertical. In majoritatea cazurilor, in afara de sala
propriu-zisa, cladirea cuprinde si o serie de
spatii anexe organizate intr-unul din modurile
descrise anterior.
Din aceasta categorie fac parte salile de
spectacole si cele de sport, unele sali de
expozitie, studiouri de inregistrare si de filmari
s.a.
 TIPURI CARACTERISTICE DE
STRUCTURI DE REZISTENTA
UTILIZATE LA CONSTRUCTII CIVILE
SISTEME STRUCTURALE CU PERETI STRUCTURALI
(DIAFRAGME)
La cladirile la care procesul functional permite organizarea
rigida a spatiului printr-o compartimentare cu caracter
definitiv, apare fireasca folosirea elementelor de
compartimentare si ca elemente structurale verticale.
Comasarea functiunii de compartimentare cu aceea de
rezistenta este realizata de catre peretii structurali, executati
fie din zidarie fie din beton armat (monolit sau prefabricat),
denumiti in mod curent pereti structurali (diafragme – in
urma cu cativa ani).
Denumirea de pereti structurali este atribuita tuturor
peretilor care fac parte din structura de rezistenta a cladirii.
Dispunerea peretilor structurali la fiecare travee conduce la o
structura de tip „FAGURE” (Fig. 1).
Planseele pot fi monolite sau prefabricate si in general sunt numai
de tip placi (fara grinzi secundare).
Dispunerea peretilor structurali la distante mai mari, delimitand
conturul unei unitati functionale (de exemplu un apartament, o
sala de clasa, etc) conduce la o structura de tip „CELULAR” (Fig. 2).
La aceste tipuri de cladiri, planseele (monolite ori prefabricate)
necesita rezemari suplimentare pe grinzi si pot astfel aparea stalpi
in plus fata de peretii structurali existenti.
Sistemele structural cu pereti structurali din beton armat asigura o
transmitere directa a incarcarilor verticale pana la teren, poseda o
capacitate ridicata de rezistenta si o rigiditate mare (indeosebi
cele de tip fagure) la actiunea incarcarilor orizontale, ceea ce
permite utilizarea lor si la cladiri cu regim mediu si mare de
inaltime.
Fig. 1 – a - Structura de tip „FAGURE”
cu pereti structurali din zidarie
Fig. 1 – b - Structura de tip „FAGURE”
cu pereti structurali din beton armat
Fig. 2 – a - Structura de tip „CELULAR”
cu pereti structurali din zidarie
Fig. 2 – b - Structura de tip „CELULAR”
cu pereti structurali din beton armat
SISTEME STRUCTURALE CU SCHELET (CADRE)
Structurile cu schelet (cadre) sunt structurile
alcatuite dintr-un ansamblu spatial de
elemente structurale liniare verticale si
orizontale (de tip bare) numite stalpi si grinzi,
imbinate rigid la noduri, asigurandu-se o
conlucrare spatiala (3D).
Alcatuirea sistemului de cadre cu noduri rigide
este conceputa in ideea preluarii si
transmiterii exclusiv de catre cadre a tuturor
categoriilor de actiuni exercitate asupra
constructiei.
Pentru a asigura o buna conformare a structurii
la actiunea fortelor orizontale pe orice direatie,
cadrele se dispun in mod curent pe doua directii
principale (transversala si longitudinala). Stalpii
se amplaseaza in pozitii si la distante rezultate
din armonizarea cerintelor de flexibilitate
functionala cu considerente de natura tehnica si
economica in alcatuirea structurii de rezistenta.
Planseele reazema pe stalpi prin intermediul
riglelor cadrelor, putand avea diverse alcatuiri:
placi monolite cu sau fara nervuri, elemente
liniare (fasii cu suprabetonare) sau de suprafata
(panouri) prefabricate, predale prefabricate cu
suprabetonare s. a.
Structurile cu schelet, in cadre, ofera avantaje certe in
in privinta flexibilitatii de organizare a spatiului si
prezinta o comportare buna la actiunea incarcarilor
orizontale.
O data cu cresterea regimului de inaltime, rigiditatea
relativa a cadrelor la actiuni laterale devine
insuficienta pentru asigurarea conditiilor normale de
exploatare atat in SLS (stadiul limita de serviciu) cat si
in ULS (stadiul limita ultim), iar sporirea acesteia se
poate reflecta defavorabil in indicii de consum de
materiale.
Aplicarea cu eficienta ridicata a structurilor cu cadre
este conditionata in mare masura de utilizarea unor
elemente de inchidere si de compartimentare (pereti
nestructurali) din materiale usoare, astfel putandu-se
obtine si o reducere apreciabila a greutatilor de nivel si
de ansamblu.
SISTEME STRUCTURALE MIXTE
Asocierea in aceeasi structura a cadrelor si a
peretilor structurali ofera posibilitatea realizarii
unor sisteme structurale mixte, capabile sa
mentina principalele avantaje atat ale unora cat
si ale celorlalte si sa elimine sau sa reduca in
mare parte inconvenientele din comportarea
fiecaruia.
In esenta, o structura mixta sau duala este
alcatuita dintr-un subsistem cadre care poate
permite organizarea flexibila a spatiului, asociat
cu un subsistem pereti structurali, judicios
amplasati, care sa asigure o rigiditate laterala
sporita a intregii structuri, precum si preluarea
in cea mai mare parte a incarcarilor orizontale
(70-80%).
In cazul introducerii unor pereti structurali izolati, pozitia
acestora se va stabili in dreptul unor compartimentari
definitive si continue pe toata inaltimea cladirii, precum si la
peretii de frontoane (fig. 3).
O categorie reprezentativa de structuri mixte, relativ frecvent
intalnita in practica, o constituie sistemele structurale avand
peretii structurali grupati intr-unul sau mai multe nuclee rigide
(fig. 4).
Aceste nuclee se organizeaza in jurul spatiilor destinate
circulatiilor verticale (scari, ascensoare), canalelor verticale
pentru instalatii, precum si diverselor incaperi tehnice si de
serviciu. Rezemarea planseelor se face pe peretii nucleului si
pe reteaua stalpilor dispusi pe conturul cladirii (eventual si in
interior).
Fig. 3 – Structura de rezistenta mixta - cadre si pereti structurali
Fig. 4 – Structura de rezistenta mixta - cu nucleu rigid
In situatiile in care la unul sau la mai multe niveluri, de obicei
cele situate la partea inferioara a cladirii, apar functiuni cu
specific diferit fata de nivelurile curente, care reclama o
organizare flexibila a spatiului, se poate recurge la solutii
structurale mixte, intr-o acceptiune diferita de cea
mentionata.
Caracterul mixt al acestor structuri, cunoscute sub
denumirea de structuri cu parter slab (soft&weak – slab ca
rigiditate si slab ca rezistenta), rezulta din adoptarea unui
sistem structural cu pereti structurali (fagure sau celular) la
toate nivelurile curente si un sistem cu schelet (cadre sau
dual) la nivelul/ nivelurile inferioare (Fig. 5).
Fig. 5 a – Cladire cu parter slab – plan nivel curent
Fig. 5 b – Cladire cu parter slab – plan parter
Se poate intampla ca nivelul slab sa nu fie
printre primele, se poate intampla de asemenea
ca o structura in cadre, cu pereti de umplutura
sa se comporte ca o structura cu nivel slab,
atunci cand peretii de inchidere si
compartimentare dispar sau scad ca numar la
acel nivel.
Structurile cu niveluri slabe sunt sensibile la
actiuni seismice. Utilizarea lor impune o analiza
detaliata si amanuntita si implica de asemenea
masuri de conformare si constructive specifice,
doesebite la trecerile de la zonele flexibile la
cele rigide si rezistente si invers. O structura cu
nivel slab trebuie sa fie conformat sa ramana cel
mult de tip „soft – slab ca rigiditate” si nu si
„weak – slab ca rezistenta”.
SISTEME STRUCTURALE CU CARACTERISTICI SPECIALE
Dintre diversele tipuri de structuri avand alcatuiri si
caracteristici speciale, prezinta un interes aparte
sistemele structurale denumite tubulare.
Elementul caracterisic al acestor structuri il constituie
ansamblul de stalpi desi dispusi pe conturul cladirii si
legati intre ei prin grinzi (rigle de cuplare+parapeti)
inalte care alcatuiesc un tub exterior rectangular cu
pereti perforati (Fig. 6a).
Comportarea sa complexa la actiunea fortelor
orizontale se situeaza intre cea a structurilor in cadre
si a structurilor cu pereti structurali, prezentandu-se
favorabil din punct de vedere al capacitatilor de
rezistenta si al rigiditatilor laterale la cladiri cu numar
mare de niveluri.
In cazul cladirilor inalte si foarte inalte,
necesitand mentinerea unui partiu liber pe cea
mai mare parte a fiecarui nivel, o rezolvare
eficienta sub aspectul rezistentei si rigiditatii la
actiunea incarcarilor orizontale consta in
imbinarea avantajelor oferite de structurile cu
un singur tub exterior cu cele ale structurilor cu
nucleu central.
Se ajunge astfel la un sistem structural denumit
tub dublu sau tub in tub (Fig. 6, b).
Rigiditatea laterala poate fi inca sporita prin
introducerea de contravantuiri laterale in peretii
tubului exterior sau prin introducerea unor
pereti structurali suplimentari de legatura intre
cele doua tuburi (Fig.6, c).
FACTORI CARE INFLUENTEAZA ALEGEREA TIPULUI DE
STRUCTURA
Alegerea celei mai potrivite solutii pentru structura
de rezistenta a unei cladiri reprezinta un proces
complex in care intervin numerosi factori cu
conditionari reciproce si cu sensuri de actiune uneori
contrare.
In multe cazuri influenta acestor factori nu poate sa
fie exprimata decat sub aspect cantitativ, imbracand
formulari cu caracter general.
Acest lucru este cu atat mai mult valabil cu cat unii
factori prezinta o mare mobilitate, ca urmare a
evolutiei cerintelor functionale adresate constructiei,
precum si datorita unor fenomene de conjunctura.
DESTINATIA CLADIRII SI MODUL DE ORGANIZARE AL
SPATIULUI
Exigentele functionale de baza decurgand din destinatia
cladirii, determina modul de organizare si de
compartimentare generala a spatiului in plan (partiului) si
pe inaltime.
Asigurarea conditiilor normale de exploatare se bazeaza
pe aplicarea unor indici normati de suprafata, inaltime si
volum pe unitatea functionala, pe distribuirea judicioasa a
incaperilor si organizarea corecta a circulatiei intre ele, pe
realizarea gradului necesar de confort.
Gradul de stabilitate in timp a organizarii spatiului,
precum si tendintele de evolutie previzibile ale
exigentelor functionale constituie criterii de alegere a
unor sisteme structural rigide sau flexibile si pot
determina anumiti parametri dimensionali ai acestora.
Forma in plan a cladirii si modul de rezolvare al partiului au
implicatii directe asupra naturii si amplasarii elementelor
structurale verticale, influentand alegerea unuia sau altuia
dintre toate sistemele prezentate anterior, precum si a
variantelor de rezolvare (exemplu – scheme de tip fagure,
sau celular, solutii cu nucleu central, etc).
Necesitatea prevederii de functiuni cu specific diferit la
diferitele niveluri ale cladirii are in general implicatii
sensibile asupra alcatuirii structurii de rezistenta.
Prevederea unor pereti structurali desi (tip fagure) la toate
nivelurile neputand sa fie luata in considerare, este de
examinat posibilitatea adoptarii unei structuri de tip celular
sau a uneia cu schelet (cadre) pe toata inaltimea constructiei
sau numai la nivelurile inferioare (structura cu nivel slab).
REGIMUL DE INALTIME
Alegerea regimului de inaltime a cladirilor constituie o problema adeseori
controversata, fiind influentata de numeroase elemente:
densitate construita;
spatii de separatie intre cladiri (rezultate din conditii de insorire, de
protectie impotriva incendiului s.a.);
aspecte urbanistice;
conditii de amplasament (geotehnice si de seismicitate);
materiale disponibile;
posibilitati tehnologice de realizare a structurii;
echipare tehnica necesara;
cost;
conditii de exploatare;
factori psihologici etc.
O data cu cresterea inaltimii constructiei, actiunea
incarcarilor orizontale (vant, cutremur) devine hotaratoare
pentru rezistenta, stabilitatea si rigiditatea acesteia.
Din acest punct de vedere, eficienta diferitelor sisteme
structurale se apreciaza prin supradimensionarea necesara
pentru preluarea actiunilor orizontale, in raport cu
dimensionarea exclusiv la actiunea incarcarilor verticale.
Analiza teoretica si experienta practica demonstreaza ca
fiecare tip de structura este indicat pentru un anumit
domeniu in ceea ce priveste regimul de inaltime, in afara
limitelor acestuia eficienta sa tehnica si economica fiind
diminuata.
CONDITIILE DE AMPLASAMENT
Conditiile legate de amplasamentul cladirii se refera
in principal la cadrul natural si cel construit existent,
caracteristicile geotehnice ale terenului si conditiile
de seismicitate.
Relieful si declivitatea terenului exercita influenta
asupra formei si dimensiunilor in plan si in elevatie
ale cladirii, in legatura cu inscrierea acestora in cadrul
natural sau cel construit, precum si asupra conditiilor
si posibilitatilor de executie a constructiei (cai de
acces, amenajari necesare instalarii utilajelor de
ridicat etc.). Acestea conditioneaza la randul lor
alegerea sistemului structural si a tehnologiei de
executie (de exemplu, variante monolite sau
prefabricate, cladiri cu niveluri partiale sau cladiri in
terasa etc.).
Conditiile geotehnice ale amplasamentului, in primul
rand, stratificatia terenului, caracteristicile fizico-
mecanice ale straturilor si nivelul panzei de apa freatica
sunt determinante pentru alcatuirea infrastructurii, ele
avind insa implicatii si asupra solutiei de suprastructura.
Datorita stransei conditionari reciproce dintre teren,
infrastructura (formata din substructura si structura de
fundare) si suprastructura, conditiile geotehnice
influenteaza dimensiunile in plan si regimul de inaltime a
cladirii, dispunerea si distanta dintre elementele
structurale verticale, modul de preluare a incarcarilor
orizontale s.a.
Conditiile geotehnice trebuiesc corelate si cu cele de
seismicitate ale amlasamentului, in vederea precizarii
conceptiei de alcatuire a structurii.
In acest scop se face apel la rezultatele cercetarilor
seismo-tectonice si la hartile de microzonare seismica.
Conditiile de seismicitate au implicatii directe asupra
structurii de rezistenta, sub aspectul alegerii unor sisteme
structurale cu comportare adecvata la actiunea seismica si al
alcatuirii de ansamblu si de detaliu a acestora, astfel incat sa
li se asigure caracteristicile necesare de rezistenta, rigiditate,
ductilitate etc.
MATERIALELE UTILIZATE
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor de
care se dispune influenteaza alegerea sistemelor,
regimul de inaltime, tipurile de legaturi si de imbinari
intre diferitele elemente etc.
Comportarea la solicitari dinamice, in special la cele
generate de actiunea seismica, joaca un rol important
in alegerea materialelor pentru structura de
rezistenta sau in introducerea anumitor limitari si
restrictii in alcatuirea acesteia.
In alegerea materialelor trebuie acordata atentia
cuvenita problemelor legate de reducerea
consumurilor de energie si de combustibil (la
realizarea cladirii si in exploatare), evitarea utilizarii
materialelor deficitare, valorificarea materialelor
locale.
Alegerea si detalierea sistemului structural
sunt, de asemenea, influentate de materialele
si de alcatuirea elementelor nestructurale ale
cladirii.
Modul de rezolvare a elementelor de inchidere
si de compartimentare, in legatura si cu
necesitatea reducerii greutatii constructiei,
poate determina optiuni fie in favoarea
structurilor cu pereti structurali, fie a celor cu
cadre.
TEHNOLOGIA DE EXECUTIEA
Posibilitatile tehnologice de executie in conditii
de eficienta tehnico-economica ridicata exercita
o influenza considerabila asupra alegerii si
detalierii sistemului structural.
Rezolvarea problemelor ridicate de realizarea
marelui volumului de constructii actual poate fi
conceputa numai prin aplicarea unor tehnologii
cu grad inalt de industrializare.
Urmarind satisfacerea optima a cerintelor de
functionalitate a constructiilor, conceptia
structurala trebuie sa se gaseasca totodata intr-
o deplina concordanta cu conceptia tehnologica
de executare a constructiilor.
ALTI FACTORI
Alti factori care pot exercita o influenta
semnificativa asupra alcatuirii cladirii si, prin
aceasta, asupra sistemului structural sunt
legati de:
conditii climatice;
utilizarea unor surse neconventionale de
energie (in particular energia solara);
conditii de sistematizare si urbanism etc.
INDUSTRIALIZAREA PROCESULUI DE EXECUTIE A STRUCTURllLOR DE
REZISTENTA LA CLADIRI CIVILE
Una dintre caracteristicile principale ale industrializarii unei ramuri de
productie o constituie nivelul tehnic si organizatoric ridicat la care se
desfasoara totalitatea sau majoritatea proceselor tehnologice. Indiferent de
ramura de productie, industrializarea trebuie sa duca la:
obtinerea unei productivitati ridicate a muncii;
cresterea nivelului mediu calitativ al productiei;
reducerea consumului de materiale, energie si manopera;
reducerea duratei de executie a produsului;
reducerea costului.
Notiunea de industrializare este numai partial legata de productia in fabrica,
unele ramuri de productie, printre care si constructiile, neputand transfera in
fabrici totalitatea proceselor tehnologice.
Ca urmare, industrializarea constructiilor trebuie privita in
toata complexitatea ei, preocuparea pentru ridicarea
nivelului tehnic si organizatoric al productiei urmind sa se
manifeste atit pentru procesele tehnologice desfasurate
in fabrici, cat si pentru cele care au loc pe santier.
Din punctul de vedere al industrializarii, realizarea
structurilor din beton armat, materialul utilizat in prezent
in marea majoritate a cazurilor la constructiile cu caracter
de masa, prezinta unele aspecte caracteristice:
anumite lucrari (in totalitate sau in parte) nu pot fi
executate decat pe amplasamentul definitiv al constructiilor;
masa produselor este destul de mare in raport cu aceea a
utilajului pentru confectionarea lor;
sursele de materiale cu masa mare (de exemplu, agregatele)
se afla in general dispersate pe intregul teritoriu.
Aceste particularitati conduc la ideea ca cea mai indicata cale
pentru industrializarea executiei structurilor de rezistenta la
constructii civile consta in imbinarea rationala a celor doua
variante de executie, in fabrici si pe santier (ceea ce poate fi
exprimat si sub forma alternativei prefabricat-monolit).
Eficienta actiunii de industrializare a constructiilor este
conditionata de o serie de factori specifici, dintre care o pondere
insemnata revine asigurarii unei productii cu caracter de serie,
comasarii mai multor functiuni in cadrul aceluiasi element de
constructie si costului investitiei initiale.
Obtinerea rezultatelor superioare scontate in productia moderna
de constructii cu caracter de masa presupune in mod obligatoriu
realizarea unei bune corelari intre partiu, structura si tehnologie
de executie.
Aceasta constituie de fapt expresia interdependentei si
conditionarii reciproce existente intre exigentele functionale, de
rezistenta si de industrializarea constructiilor.
Principalele elemente de posibila strategie in domeniul practic al industrializarii
sistemelor constructiv-tehnologice de realizare a cladirilor sociale noi, sunt urmatoarele:
a) Atunci cand se doreste realizarea unui mare numar de unitati de locuit in timp scurt
industrializarea acestui proces este absolut obligatorie.
b) Conceptia, proiectarea si executia unor ansambluri de cladiri sociale in termenii unui
proces de tip industrial presupune o structurare corelata a tuturor acestor etape dupa
modelele specifice ingineriei industriale, adaptate evident la particularitatile deloc
putine si importante ale ingineriei de constructii.
c) La nivelul etapelor de conceptie si proiectare aspectul industrializarii se regaseste
printr-un set de exigente “tehnologice” si “economice” carora trebuie sa li se acorde o
atentie cel putin egala cu cea acordata in mod traditional exigentelor tehnice si
functionale.
d) In mod practic satisfacerea exigentelor tehnologice si economice prin conceptie si
proiectare se realizeaza in toate tarile dezvoltate prin utilizarea pe scara larga a
prefabricarii.
Aceasta optiune este foarte veche, dar in ultimii ani a fost ajustata si nuantata in
vederea unei apropieri cat mai mari de ideile si practicile ingineriei industriale.
Deosebit de interesanta si utila pentru actualele
conditii social-economice ale Romaniei este
experienta finlandeza in domeniul industrializarii prin
prefabricare a activitatii de constructii alaturi de cea a
altor tari nordice.
Un aspect specific finlandez este acela al rolului
deosebit de important al climei (mai precis al
numarului mare de luni de iarna) in optiunea pentru
prefabricare.
Un alt aspect specific - poate cel mai semnificativ -
este acela al conceperii elementelor prefabricate ca
“elemente de catalog” disponibile pentru toti
proiectantii si executantii de cladiri intr-o anumita
gama dimensionala si riguros compatibile cu un set
de detalii tip de asamblare.
Nici una dintre solutiile disponibile inainte de 1990 nu poate fi
avuta in vedere pentru cladirile ce se vor proiecta si se vor realiza
in viitorul imediat.
In literatura de specialitate europeana din ultimii 3-4 ani apare
termenul de “pereti mantou” pentru a desemna peretii exteriori
alcatuiti in esenta dintr-o componenta rezistenta mecanic care
sustine o componenta termoizolatoare, aplicata la exterior si o
componenta de protectie a acesteia.
Principalele diferente dintre diferitele solutii de pereti incadrabile
in categoria peretilor mantou sunt date de solutia de rezolvare a
componentei de protectie a termoizolatiei, componenta care in
afara rolului strict functional are si rolul de a agrementa fatadele.
Cea mai simpla rezolvare disponibila deja in Romania, este cea
bazata pe o tencuiala subtire de tip glet, aplicabila pe izolatia
termica din polistiren extrudat (pe care in prealabil s-a lipit o
tesatura din fibra de sticla sau din fibre poliesterice).
Sub aspectul performatelor termo-higro-energetice, toate
solutiile de tip pereti mantou pot fi facute coresponzatoare prin
variatii ale grosimii componentei termoizolatoare; prin alcatuirea
lor conceptuala, acesti pereti realizeaza o protectie termica
continua la nivelul fatadelor cladirilor (a partilor lor opace).
Singura componenta a acestor pereti care este direct legata de
conceptia structurala a cladirii este aceea ce urmeaza sa sustina
celelalte componente.
Daca in cazul cladiriilor cu structura din pereti structurali de
zidarie aceasta componenta este in mod evident o zidarie
structurala, in cazul cladirilor cu structura din beton, aceasta
componenta poate fi conceputa in diferite solutii.
In special in cadrul cladirilor cu structura din beton armat turnat
monolit, in Romania a devenit aproape clasica optiunea catre
fatade nestructurale.
Indiferent de logica ce a stat la baza acestei optiuni, consideram
ca problema poate fi repusa in discutie si eventual reconsiderata
ca rezolvare.
In sprijinul acestei afirmatii se pot aduce urmatoarele argumente:
a) actuala viziune referitoare la conformarea antiseismica a
cladirilor are in vedere structuri de tip dual la care in mod inevitabil unor
fatade (mai precis unele travei de fatada) li se acorda rol structural
b) plasarea pe o fatada cu goluri de lumina a unei zone verticale
total opace si cu un finisaj aparte, ofera arhitectilor posibilitatea
valorizarii estetice a ansamblului acesteia; o asemenea zona de fatada
este total compatibila cu rolul de subansamblu structural
c) prevederea unor fatade sau zone de fatada ca subansambluri
structurale “ingheata” configuratia de plan si de volum a cladirii, dar
permite obtinerea unei mari libertati interioare a planului de arhitectura
si prin aceasta a unei anumite flexibilitati functionale a acestora.
d) un perete structural de beton armat constituie un suport
ideal pentru o termoizolatie usoara, iar plasarea acesteia la exterior
ofera premisele unei comportari corecte ansamblului la transferul
vaporilor de apa.
Aceste consideratii sugereaza si justifica ideea modificarii radicale a
conceptiei anterioare referitoare la rolul ce trebuie acordat fatadelor in
cadrul sistemului structural.
Apreciem ca, pentru rezolvarea eficienta a protectiei termice a cladirilor
colective de locuit prevederea fatadelor ca subansambluri structurale
constituie o solutie ce nu trebuie neglijata.
Ca o concluzie la cele prezentate se pot formula urmatoarele:
a) pentru peretii interiori nestructurali din interiorul fiecarui apartament
pot fi avute in vedere urmatoarele solutii alternative sau
complementare:
pereti din fasii armate de b.c.a, decuplate de sistemul structural (cu
prinderi de tip elastic)
pereti din elemente modulate si demontabile de tip mobilier, din
materiale si produse lemnoase ( pereti “echipati“)
pereti din elemente prefabricate spatiale, cu sectiunea deschisa, realizate
din beton cu armatura dispersa.
cabine spatiale, de baie, complet finisate si echipate, realizate din beton
armat obisnuit sau , mai bine, din BAFS (Beton Armat cu Fibre de Sticla)
pereti cu schelet propri si fete din fasii de gips - carton, montati in
varianta “ cu racord glisant la tavan”
b) pentru peretii interiori ce separa apartamentele intre ele si/sau de
spatiile comune ale cladirii, pot fi avute in vedere urmatoarele solutii :
pereti structurali din beton armat (in masura in care acestia sunt utili
proiectarii structurale)
pereti nestructurali dubli realizati cu fasii armate de b.c.a, necuplate fonic
si prevazute cu prinderi elastice.
Evolutia spectaculoasa din ultimii 15 ani a continutului
reglementarilor termoenergetice din domeniul cladirilor civile , a
impus in toate tarile europene, noi si foarte severe restrictii
procesului de conceptie si proiectare a acestor constructii.
Daca in cazul unor cladiri unicat, la care beneficiarul isi poate
impune uneori anumite cerinte cu impact nefavorabil asupra
calitatii termoenergetice globale, in unele tari sunt acceptate - in
limite stranse - derogari de la norme, (pentru care insa
beneficiarul este penalizat anual, atunci cand este vorba de cladiri
sociale respectarea cu strictete a normelor este absolut
obligatorie.
Conformarea tehnico-constructiva a oricarei cladiri de locuit nu
poate fi discutata si apreciata decat impreuna cu conformarea
functional - arhitecturala si cu cea termoenergetica.
Unul dintre criteriile ce se au in vedere in activitatea de
conformare termoenergetica a unei cladiri este acela al asigurarii
unei cat mai mari compactitati fizice si termice. In mod evident,
acest obiectiv este direct legat de cofiguratia plan- volumetrica
pe care o asigura sau impune proiectarea de arhitectura.