Suflet şi pasiune. Romantică de felul ei, femeia Săgetător va sta ceva mai slab la capitolul afecte, deşi
comportarea ei nu trădează vreo dezordine în acest domeniu. Exprimarea nativei Săgetător este, cel mai
adesea, directă, fără înflorituri. În exprimarea ei cotidiană, surprinzător de sinceră şi de clară, femeia
Săgetător este în stare să atace frontal, cu un fel de consistentă seninătate, amestecată cu o voită
naivitate, până şi acele probleme pe care,de obicei, celelalte femei le evită, adesea din pudoare. Este
vorba despre probleme ce vizează relaţiile intime, precum şi calităţile partenerului de dragoste, de la
cele sufleteşti, până la cele fizice.
Sufletul femeii Săgetător nu va tremura niciodată asemenea unei păsări în colivie, ea fiind ceea ce se
numeşte o femeie cu inima-n palmă, dovedindu- se deschisă, directă, frustă, aproape necizelată la nivel
de expresie verbală. Acest comportament foarte deschis va suplini, cu brio, relative ei sărăcie
sufletească. În acest tablou se înscriu, tot ca o compensaţie, şi calităţile ei de femeie cinstită, volubilă şi
prietenoasă chiar şi cu rivalele. Femeii Săgetător nu-i va fi teamă aproape niciodată pentru dragostea ei
sau pentru posibilele ei iubiri. Şi nu va simţi nicicând că a pierdut vreodată, ceva, în dragoste, convinsă
fiind că va putea relua totul de capăt,că o nouă relaţie este pe drum şi că oricum cea veche nu merita
mai mult.Săgetătoarea va şti să se auto-încurajeze şi să fie optimistă în dragoste. Nu va suferi prea mult,
dar atât cât va iubi, pasiunea ei va fi continuă, densă, pătrunsă de o frumuseţe sobră. Dragostea femeii
Săgetător nu va arde,
dar nici nu va mocni, ci va fi asemenea plasmei, adică asemenea acelei parţi nevăzute, dar cât de
semnificativă! din vârful flăcărilor.
Farmec şi sexualitate. Morală şi iubitoare, femeia Săgetător va avea o atitudine
plină de simpatie pentru toţi bărbaţii, considerându-i un adevărat dar pentru femei. Aceasta este, în
mod obişnuit, părerea ei şi, din pricina acestei păreri, ea se va purta, de regulă, bine cu bărbaţii, cu mult
mai bine decât cu femeile, în mod sigur. Nativei în zodia Săgetătorului îi plac foarte
mult bărbaţii cu o fire entuziastă, optimistă, dar şi romantică. Mai mult decât atât, admiră bărbaţii care
au simţul umorului.
Marele zodiac al iubirii 115
pentru un bărbat potrivit ei, femeia lui de-o viaţă, devenind dependentă
de acel bărbat care, la rându-i, va fi şi el captivat de ea. Dincolo de pozitivismul
ei în tot ceea ce face în viaţa de zi cu zi, Femeia Săgetător va fi inima
familiei şi, totodată, o romantică nevindecabilă, pitită uneori, datorită
asprimilor vieţii, după nenumărate văluri. Acestei femei, despre care unii
bărbaţi cred că o pot cuceri grabnic, i se cuvine o statuie a Feminităţii. Şi
unde ar putea fi amplasată această statuie de zeiţă, dacă nu chiar în oraşul
închipuit al misoginilor care, văzând-o, vor trebui să se pocăiască şi să
iubească, să iubească Femeia, la nesfârşit…