Sunteți pe pagina 1din 28

6.

Compuneri narative

6.1. Povestirea unei intamplari amuzante:


a) din clasa
b) din timpul unei teze/lucrari de control
6.2. Povestirea unui conflict dintre doi colegi pe care i-ai ajutat sa se impace
6.3. Povestirea unui film
6.4. Relatarea unei experiente personale:
a) amuzanta
b) fericita
6.5. Continuarea unui text cu inceput dat
6.6. Continuarea unui text cu final dat
6.7. Compunere narativa cu o fraza integrata in cuprins
6.8. Povestirea unei intamplari la care autorul sa fie martor
6.9. Redactarea unui articol de revista pe tema unei aventuri
6.10. Compunere narativa cu titlu dat: „As vrea sa fiu erou”
6.11. Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita:
a) subiectiva
b) obiectiva
6.12. Ilustrari ale unor proverbe:
a) „Ce tie nu-ti place, altuia nu face.”
b) „Prietenul la nevoie se cunoaste.”

6.1. a) Povestirea unei intamplari amuzante din clasa

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare petrecuta la scoala, in clasa.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele lunii mai anul trecut, eram la scoala si toti eram nerabdatori sa terminam mai repede orele si sa stam putin
in parc, pentru ca afara era foarte frumos si gandul nostru era numai la joaca.
Mai aveam doua ore pana la sfarsitul programului si era pauza. Deodata, vedem pe unul dintre colegi ca vine de afara, tinand
cu grija ceva la piept. Ne-am strans toti in jurul lui sa vedem ce are acolo. Din bluza de trening a colegului nostru se zarea un
cap mic si pufos al unui pisoi adorabil. Toti voiam sa il mangaiem si sa ne jucam cu el, dar soneria ne-a anuntat ca ora urma sa
inceapa.
Cu regret, ne-am asezat toti in banci asteptand venirea profesorului. Aveam ora de geografie si doamna profesoara a intrat in
clasa, zambindu-ne ca de obicei. Lectia a inceput si, dupa ce cativa colegi au iesit la harta si au raspuns, doamna profesoara a
inceput sa predea. Era liniste deplina in clasa si se auzea doar vocea doamnei care ne explica despre rauri si ape. Dintr-odata,
insa, s-a auzit un mieunat subtire si tremurat. Noi stiam despre ce este vorba, dar doamna profesoara, nu. Mai intai, a tresarit,
vizibil surprinsa. Apoi ne-a intrebat ce se aude... cu chiu cu vai am recunoscut si colegul meu i-a aratat
pisoiul. Atunci, doamna profesoara a luat pisicuta si a asezat-o langa geanta dumneaei pe catedra.
Cand, ce sa vezi? Pisoiul si-a gasit frumusel loc in geanta doamnei si a adormit acolo multumit. Toti am inceput sa radem, iar la
sfarsitul orei, doamna profesoara a plecat acasa cu pisoiul in geanta. si acum il are si ne arata din cand in cand poze cu el.
Mereu radem cand ne amintim cum a dormit instantaneu in geanta doamnei.

6.1. b) Povestirea unei intamplari amuzante din timpul unei teze/lucrari de control
Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare petrecuta in timpul unei teze/lucrari de
control.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.
Eram in ultimele saptamani ale semestrului al doilea si toti eram concentrati la maxim deoarece erau saptamanile cu cele mai
multe teste si cu tezele de sfarsit. Era luna mai si afara era din ce in ce mai cald si mai frumos, dar niciunul dintre noi nu avea
timp sa iasa in parc sau pe teren la un meci de baschet.

Intr-una din zile, insa, s-a intamplat ceva care ne-a amuzat pe toti. Eram in clasa, in timpul tezei la matematica, ultima teza, de
fapt, dar si cea mai grea. Toti scriam concentrati, cu mintea plina de calcule si de socoteli, dar mai ales problemele de
geometrie ne dadeau batai de cap. Deodata, insa, pe geamul deschis a intrat un fluture magnific. Avea aripile mari si colorate
cu o multitudine de nuante, de la rosu
aprins la un albastru profund. Fluturele s-a invarti de mai multe ori prin clasa, fiind atras mai mult de plantele care se aflau pe
ici si colo. Domnul profesor de matematica urmarea fluturele cu multa atentie, de parca nu mai vazuse niciodata asa ceva
pana atunci. Ce-i drept, fluturele era chiar frumos. „Ce-ar fi, mi-am soptit in gand, sa se aseze pe umarul meu?”... si, spre
surprinderea mea, dupa cateva clipe, fluturele s-a oprit din zbor si mi s-a asezat pe umar, asa cum imi dorisem.

Nu a plecat de acolo tot restul orei, iar toti colegii ma priveau invidiosi. Am facut cea mai buna teza la matematica din viata
mea si am luat nota zece cu felicitari... cred ca datorita acelui fluture minunat care m-a inspirat.

6.2. Povestirea unui conflict dintre doi colegi pe care i-ai ajutat sa se impace

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi un conflict intre doi colegi, pe care i-ai ajutat sa se
impace.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Iarna trecuta ne jucam mai multi colegi afara in curtea scolii. Era pauza mare si toti ne bucuram de zapada moale si pufoasa
care era din belsug pe terenul de sport si din care faceam bulgari mari si rotunzi cu care ne alergam sa ne lovim.

Toata curtea scolii rasuna de rasetele si tipetele noastre de bucurie. Nu mai fusese demult zapada si ne bucuram de ea cat
puteam de mult. Deodata, mi-am dat seama insa ca ceva e in neregula. Doi dintre colegii mei de clasa, Andrei si Mihai,
transformasera joaca intr-o adevarata cearta. Vocile lor rasunau ascutite si rautacioase, fiecare dintre ei il acuza pe celalalt ca
l-a lovit prea tare cu bulgari si ca a facut-o intentionat. Nu imi placea sa-i vad certandu-se, pentru ca amandoi erau colegii si
prietenii mei, asa ca m-am hotarat sa intervin. si... bine am facut ca m-am indreptat spre ei, caci cearta era pe punctul de a se
transforma in bataie in regula. Am oprit tocmai la timp pumnul lui Mihai indreptat spre fata lui Andrei si i-am despartit. Nu mi-
a fost deloc usor sa ii conving pe cei doi baieti sa se calmeze si, mai mult, sa-si ceara scuze unul fata de celalalt, caci, asa cum
se intampla de obicei, vina era impartita.

Intr-un final, insa, am reusit sa-i impac si amandoi mi-au multumit pentru ca nu i-am lasat sa strice o prietenie frumoasa.
Rasplata mea a fost pe masura: nu mi-am pierdut niciun prieten si, in plus, dupa ore, am baut toti trei o ciocolata calda
pregatita de Andrei, numai buna sa ne incalzeasca dupa alta repriza de bulgareala.

6.3. Povestirea unui film


Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti un film vazut recent/filmul tau preferat.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Filmul meu preferat este unul mai vechi, pe care l-am descoperit datorita parintilor mei si de care niciunul dintre colegii mei
nu a auzit macar. Se numeste „Terminator” si face parte dintr-o serie intreaga de filme cu acelasi titlu.

Cel care imi place mie mult este partea a doua si are ca protagonist un adolescent, John Connor, care afla ca el este cel care va
avea misiunea sa salveze omenirea de suprematia robotilor care incercau sa distruga oamenii definitv. John este ajutat insa
tot de un robot, pe care el insusi il trimite din viitor sa ii fie aproape, dar si de mama lui, Sarah Connor, care il pregatise inca
din copilarie pentru rolul de salvator al lumii. Insa cei trei au de infruntat un robot foarte avansat, T1000, si, in plus, incearca
sa distruga Skynet, compania care urma sa creeze robotii inteligenti ce au atacat apoi oamenii. Dupa o serie de aventuri
palpitante, John si mama lui, alaturi de Terminatorul care ii ajuta, reusesc sa-i distruga atat pe T1000, cat si compania de la
care a pornit totul. insa, pentru ca niciun pericol sa nu mai existe, trebuie distrus si Terminatorul care le-a fost alaturi, chiar
daca aceasta decizie ii sfasie inima lui John, care gasise in robotul rece si impersonal cel mai bun tata pe care il avusese
vreodata.
M-a impresionat mult filmul acesta si, ori de cate ori il revad, inteleg valoarea adevaratei prietenii si puterea sacrificiului.

6.4. a) Relatarea unei experiente personale amuzante


Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala amuzanta.
in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Cu ceva timp in urma, in vacanta de vara dinaintea clasei a VIII-a, eram la bunici, intr-un sat de munte pierdut intre livezi
umbroase si gradini inmiresmate. Ma bucuram din plin de vacanta in care nu faceam nimic altceva cat era ziua de lunga decat
sa ma joc cu prietenii mei si sa colindam toate imprejurimile satului.
Nimic nu imi placea, insa, mai mult, decat sa mergem la scaldat in raul de la marginea satului si adesea uitam cu desavarsire
de trecerea timpului cand ne zbenguiam in apele racoroase. Intr-una din zile, insa, bunica ma roaga sa o ajut cu ceva treburi
prin gospodarie... lucru pe care il faceam cu placere, de altfel, mai ales ca nu se intampla prea des. I-am zis deci bunicii ca o
ajut, dar mintea mea era in cu totul
alta parte, la scaldat alaturi de tovarasii mei de joaca de care stiam ca sunt acolo. Ma simteam ca Nica din „Amintirile” lui
Creanga, asa as fi vrut si eu sa ma duc la scaldat. si... m-am dus. Dar tot ca la Creanga, bunica a venit si mi-a luat hainele ca sa-
mi dea o lectie…
Lectia a fost bine-meritata si inca rad cu bunica atunci cand ne amintim de figura spasita pe care o aveam cand am venit de la
scaldat fara haine si infometat pe deasupra.

6.4. b) Relatarea unei experiente personale fericite

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala fericita.
In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Una dintre cele mai fericite clipe din viata mea de pana acum a fost atunci cand am luat premiul I la
un important concurs de desen, unul dintre cele mai grele de acest gen.
Imi place sa desenez de cand ma stiu, dintodeauna mi-a placut sa imi exprim gandurile si ideile sub forma unor linii care,
incetul cu incetul, capata forme si culori. intreaga casa, de altfel, este plina cu desenele mele, caci parintii mei le pastreaza pe
absolut toate.
Participam din cand in cand la concursuri de desen, la indemnul doamnei profesoare de la scoala, dar nu ma gandeam
niciodata la ce premiu voi lua. Pentru mine, mult mai importanta era ocazia de a desena si, mai ales, provocarea de a-mi
supune imaginatia sa ilustreze tema data, care nu era chiar accesibila.
Cu atat mai mult, la concursul national de desen dedicat pictorului Nicolae Grigorescu, nu ma gandeam ca voi lua vreun
premiu. Ma pregatisem, totusi, mult pentru acest concurs, pentru ca orice prilej era bun sa-mi exersez calitatile, iar in ziua
concursului, eram detasata si cu sufletul impacat. Totusi, aveam in sufletul meu o mare liniste, iar tema care imi picase imi
placea foarte mult. Am dat, astfel, tot ce a fost mai bun, iar la sfarsit, chiar eram multumita de creatia mea.
A fost prima data cand ma gandeam ca, intr-adevar, lucrarea mea este buna si ca, poate, voi lua o mentiune. Nu mica mi-a
fost mirarea, insa, cand numele meu a fost strigat ultimul, deoarece luasem premiul I al concursului, care imi aducea si o
excursie de studii in Italia, in galeriile pictorilor celebri ai Renasterii.
M-am simtit extrem de fericita pentru reusita mea si asta mi-a dat incredere si curaj sa merg mai departe cu pasiunea pe care
o am.

6.5. Continuarea unui text cu inceput dat


Redacteaza o compunere deminumum 150 de cuvinte in care sa continui textul care incepe cu urmatoarea fraza: „ Inca de
cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie...”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.
Inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie grozava de-a dreptul. Soarele stralucea afara cu putere si eu ma
simteam fantastic. Era ziua mea de nastere si asteptam cu nerabdare sa vad ce surpriza mi-au pregatit parintii mei... doar
implineam 14 ani.
Nu le cerusem niciun cadou in mod deosebit, le spusesem doar sa-mi faca o surpriza, deci nu prea stiam la ce sa ma astept.
De jos, de la bucatarie se simtea miros de clatite, micul meu dejun preferat. Am coborat, iar mama ma astepta cu un teanc
mare de clatite cu dulceata de zmeura aburinde. Am mancat si apoi m-am schimbat in graba caci mama ma tot zorea. imi
spunea ca trebuie sa plecam, dar fara sa-mi spuna unde. in cateva minute, eram toti in masina, iar tata a pornit la drum.
Atmosfera era placuta, pana si sora mea care, de obicei, este din cale-afara de stresanta era acum chiar suportabila. Dar... tot
asteptam sa vad unde mergem si ce surpriza mi s-a pregatit.
Am mers ce am mers cu masina si, destul de previzibil, ne-am oprit la Gradina Zoologica a orasului, unul dintre locurile mele
favorite, de altfel. Am petrecut cateva ore bune printre animale pana cand ii vad pe parintii mei ca se tot privesc semnificativ
si am inteles ca trebuie sa plecam.
Credeam ca mergem direct acasa, dar... abia acum urma surpriza... toti colegii si prietenii mei erau adunati la o terasa din
apropierea casei mele si mi se pregatise o minunata petrecere-surpriza... cea mai grozava din viata mea.
M-am simtit extraordinar alaturi de cei dragi mie la petrecerea de ziua mea... intr-adevar, ziua a fost grozava.

6.6. Continuarea unui text cu final dat

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa imaginezi inceputul si cuprinsul unui text narativ care sa se
incheie cu fraza: „Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele vacantei de vara a anului trecut eram impreuna cu prietenii mei la joaca in satul bunicilor, undeva intr-un sat
de munte din judetul nostru. Vremea era frumoasa si calduroasa, numai buna pentru a sta afara si a te zbengui cat e ziua de
lunga.

Eram cu totii veseli si pusi pe sotii, ne alergam si ne ascundeam prin livada intinsa a bunicului si, cand oboseam, ne asezam pe
o patura la umbra si jucam carti. Deodata, insa, Maria, una dintre fete, se ridica speriata de pe patura, tipand cat o tinea gura.
Niciunul dintre noi nu intelegea ce i s-a intamplat.
Ba mai mult, Mihai, unul dintre baieti, a inceput sa rada de ea. Maria, insa, era ingrozita de-a dreptul.
Cu chiu cu vai, s-a linistit si a reusit sa ne spuna ca tocmai fusese intepata de o albina si era alergica la albine... Toti am
incremenit, fara sa stim ce avem de facut... Doar Alexandra, cea mai mare din grupul nostru si prietena cea mai buna a Mariei,
nu si-a pierdut cumpatul. A luat telefonul si a sunat la salvare, iar apoi a fugit la farmacia din apropiere si in cateva minute s-a
intors cu un medicament antialergic pe care i l-a dat Mariei. Noi priveam speriati cum Maria se simte din ce in ce mai rau si
cele 15 minute pana a venit salvarea ni s-au parut 15 ani.
Medicul de pe ambulanta a fost impresionat de gestul Alexandrei care a si mers cu Maria la spital ca sa fie sigura ca este in
afara de orice pericol. Atunci mi-am dat seama cat de bine este sa fii atent la orele de prim-ajutor de la scoala, care nu
credeam ca au vreun rost.
Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.

6.7. Compunere narativa cu o fraza integrata in cuprins

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa povestesti o intamplare, iar in cuprinsul compunerii sa fie
integrata urmatoarea fraza: „Dar aventura nu s-a terminat aici, caci protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita.”

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele de scoala ale semestrului trecut, eram la ora de sport in sala. Tocmai terminaseram incalzirea si domnul
profesor ne anuntase ca urma sa dam probele la baschet si gimnastica pentru a primi note. Eu nu aveam nicio emotie la
aceste probe, caci sunt o fire sportiva si ma descurc bine la elementele de gimanstica, iar baschetul este sportul meu preferat.
Nu stateau lucrurile la fel si pentru unii dintre colegii mei, insa mai ales pentru cei care lipsisera mult de la orele de sport. Doi
dintre ei, Mihai si Andrei, erau hotarati sa faca in asa fel incat sa il pacaleasca pe domnul profesor si sa obtina o nota mare.
Spre nenorocul lor, insa, domnul profesor avea notat cu strictete absentele fiecaruia si nu le-a acordat nicio sansa, oricat de
mult au incercat ei sa-l impresioneze.
Notele primite urmau sa fie o lectie pentru ei.
Dar aventura nu s-a terminat aici, caci protagonistii erau departe de a fi inteles lectia primita. Cei doi au continuat sa lipseasca
la orele de sport, chiar daca la primele probe fiecare luase nota 5. La sfarsitul semstrului, au urmat alte probe, iar Mihai si
Andrei aveau din nou foarte multe absente la ore. De data aceasta, insa, notele au fost de 4 pentru fiecare, si asa cei doi s-au
trezit corigenti la sport. Mai mare rusinea a fost pentru ei sa le spuna parintilor ca sunt corigenti... la sport.
De atunci, Mihai si Andrei sunt nelipsiti la orele de sport si acum au primit note pe masura. Au invatat cu prisosinta lectia
primita.

6.8. Povestirea unei intamplari la care autorul sa fie martor Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa
povestesti o intamplare la care ai fost martor.

In compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele vacantei de iarna, ma aflam cu mai multi colegi si prieteni la patinoarul nou-deschis in parcul din centrul
orasului nostru. Eram veseli si plini de entuziasm caci afara ninsese mult si zapada acoperea totul in jur, iar gheata era numai
perfecta pentru acrobatii pline de ingeniozitate.
Alunecam fara grija pe gheata cand, deodata, vad pe o doamna din fata mea cum se dezechilibreaza si cade. Nimic
extraordinar, imi spun, si merg mai departe. Dar curiozitatea m-a facut dupa cateva secunde sa intorc capul sa vad ce se mai
intampla. Cand, spre surprinderea mea, mai multe persoane erau stranse acolo si se auzeau exclamatii si gemetele de durere
ale doamnei respective. Nu e bine deloc, am gandit eu. in scurta vreme, sirena Salvarii a acoperit orice alt zgomot si doi
infirmieri au pasit cu grija pe gheata alunecoasa si, cu ajutorul mai multor persoane, au ridicat-o pe accidentata si au pus-o pe
targa.
Salvarea a plecat apoi in graba spre spital, iar cei din jur vorbeau despre un picior rupt. Mi-a parut rau ca s-a intamplat asa
ceva, dar, in acelasi timp, incidentul acela m-a facut si pe mine sa fiu mult mai atenta la patinoar.
Dupa ceva timp, tot in iarna aceea, am revazut-o pe acea doamna la patinoar. Nu avusese piciorul rupt, ci doar luxat, si asta
m-a bucurat mult.

6.9. Redactarea unui articol de revista pe tema unei aventuri. Redacteaza un articol de revista de 150 - 300 de cuvinte in
care sa povestesti o aventura.
in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Atunci cand pornim intr-o aventura, se preupune ca avem macar habar unde mergem sau ce anume ne trebuie ca sa fim
pregatiti in orice situatie. Se presupune ca stim... dar acesta nu a fost si cazul meu. Sa vedeti de ce.

Acum ceva timp, ma trezesc ca ma suna un bun prieten si ma intreaba daca sunt liber in week-endul care urma pentru ca se
pregatea sa faca o scurta calatorie si avea nevoie de un tovaras de drum. Cum nu aveam niciun program, am acceptat de
indata si, in ziua stabilita, ne-am intalnit la gara sa luam trenul spre o localitate de munte unde prietenul meu voia sa gaseasca
niste plante rare care ii trebuiau pentru un proiect al scolii lui pe teme de ecologie. Dupa cateva ore de mers cu trenul si o alta
ora de mers pe jos, am ajuns intr-un sat izolat, undeva la poalele unui munte imens. Acolo... am dus-o din surpriza in
surpriza... dar ceea ce a constituit cea mai interesanta surpriza dintre toate a fost ca am descoperit ca era chiar satul natal al
bunicilor mei, din care ei plecasera cu multi ani in urma. M-am simtit ca intr-o adevarata aventura sa explorez vechea lor casa,
acum aflata in grija unor rude indepartate si, mai ales, sa descopar multe din documentele si pozele vechi ale familiei.
La intoarcere, i-am multumit prietenului meu pentru minunata aventura in care m-a dus aproape fara voia mea, caci nu mi-as
fi imaginat niciodata ca o simpla calatorie pentru niste plante imi poate aduce atata bucurie in suflet. Asa ca, dragii mei,
niciodata nu stim ce aventura ne poate astepta odata ce am pasit dincolo de pragul casei noastre.

6.10. Compunere narativa cu titlu dat: „As vrea sa fiu erou”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte cu titlul „As vrea sa fiu erou”.
in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

„As vrea sa fiu erou”

Dorinta mea cea mai mare, de cand ma stiu, a fost sa devin un erou... cum si in ce fel, nu prea stiam ca eu, dar un lucru imi era
clar: voiam sa fiu erou.

Mereu ma visam zburand peste oras ca Batman sau catarandu-ma pe pereti ca Spiderman... capul imi era plin de idei pentru
salvarea lumii si de titluri rasunatoare de articole din ziare in care sa se povesteasca aventurile mele. Toate acestea pana intr-o
zi cand... chiar am devenit erou.
Ma intorceam singur de la scoala, caci prietenii mei cei mai buni aveau un meci de baschet in ziua aceea si, ca de obicei, imi
faceam in minte tot felul de scenarii fanteziste despre cum voi deveni cel mai mare erou al omenirii. Deodata, chiar cand
ajunsesem pe strada mea, vad un copilas de vreo 4 anisori cum iese in fuga dintr-o curte si fara sa se uite nici in stanga, nici in
dreapta, se repede spre sosea. O fractiune de secunda am inlemnit, caci pe strada se apropia o masina care avea o viteza
considerabila.
Nu am mai stat pe ganduri si, cu riscul de a fi eu accidentat, m-am repezit spre copilul care alerga dupa mingea pe care o
scapase spre sosea. Am reusit sa il prind si sa il trag pe trotuar chiar sub privirile ingrozite ale mamei sale care venise si ea
dupa el. Din nefericire pentru mine, insa, m-am dezechilibrat eu si am cazut chiar pe sosea…
Am avut putin noroc, totusi... soferul vazuse scena si a reusit sa opreasca... destul de in siguranta pentru mine... nu pe deplin,
insa, caci tot m-am ales cu o fractura de toata frumusetea...
Dar visul meu de-o viata s-a indeplinit: am devenit eroul local, mi s-au luat interviuri, iar fotografia mea a ajuns pe primele
pagini ale ziarelor din orasul nostru... si trebuie sa recunosc ca ma simt bine in postura de erou.

6.11. a) Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, subiectiva


a) Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare privita din perspectiva
subiectiva.

In compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;


– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Zilele trecute eram la scoala impreuna cu mai multi colegi si asteptam cu nerabdare sa terminam orele ca sa putem merge in
parc, unde aveam de gand sa incingem un meci de fotbal pe cinste.
Nu prea ne statea noua gandul la ora de matematica in care eram, iar explicatiile domnului profesor despre triunghiul isoscel
si cel echilateral ne alunecau pe langa urechi, fara sa intelegem mare lucru.
Dintr-odata, insa, mai mult fara sa-mi dau seama, am pornit spre tabla. Mi se paruse ca mi-am auzit numele strigat de domnul
profesor care terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme pe care sa le rezolvam. Am vazut ca toata clasa se
uita mirata la mine si nu prea intelegeam de ce. Mai mirat era, insa, domnul profesor, care m-a intrebat ce caut la tabla. Nu
mai intelegeam nimic nici eu.

Pana la urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusesem eu strigat, ci colegul meu de banca ce avea acelasi nume de familie ca al
meu. El insa se prefacuse ca nu aude cand e chemat la tabla si, de fapt, chiar el imi spusese sa ies eu... am inteles si de ce,
amintindu-mi ca lui nu ii place deloc matematica.
Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci domnul profesor mi-a spus mie sa trec la loc si l-a chemat pe el. Pe mine
m-a bucurat asta, caci am putut in continuare sa visez cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ne astepta dupa ore.

b) Povestirea aceleiasi intamplari din perspectiva diferita, obiectiva Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de
cuvinte in care sa relatezi aceeasi intamplare ca mai sus, privita din perspectiva obiectiva.
in compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;


– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.
Zilele trecute, mai multi elevi erau la scoala asteptand cu nerabdare sfarsitul orelor ca sa mearga in parc pentru un meci de
fotbal.
Gandul lor nu era deloc la ora de matematica in care se aflau, iar explicatiile profesorului despre triunghiul isoscel si cel
echilateral pareau ca aluneca pe langa ei, fara sa inteleaga mare lucru. Dintr-odata, insa, unul dintre baieti porneste spre
tabla. Profesorul terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme care sa fie rezolvate. Toata clasa se uita mirata
la el si nimeni nu intelegea de ce.
Mai mirat era, insa, profesorul care l-a intrebat pe elev ce cauta la tabla.
Pana la urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusese strigat baiatul acela, ci colegul lui de banca ce avea acelasi nume de familie ca
al lui. El insa se prefacuse ca nu aude cand e chemat la tabla pentru ca nu-i placea matematica si voia sa scape de iesitul la
tabla.
Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci profesorul l-a chemat pe el la tabla. Colegul lui, scos din greseala, s-a
bucurat, caci a putut in continuare sa viseze cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ii astepta dupa ore.

6.12. Ilustrari ale unor proverbe:

a) „Ce tie nu-ti place, altuia nu face.”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa ilustrezi proverbul: „Ce tie nu-ti place, altuia nu face”.
In compunerea ta trebuie:

– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;


– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-o zi din luna iulie a anului trecut, ma jucam in parc alaturi de mai multi colegi si prieteni. Meciul de fotbal era in toi, scorul
era strans si fiecare echipa era cat mai hotarata sa castige, caci miza era chiar delicioasa: cei care pierdeau faceau cinste cu suc
si inghetata. Toti ne gandeam la gustul racoritor al premiului, dar niciunul dintre noi nu ar fi vrut sa piarda.

Asa se face ca jucam cu inversunare si fiecare dintre noi dadea cat de mult putea. Deodata, insa, auzim o bufnitura urmata de
un vaiet de durere. Mihai, capitanul nostru de echipa, se afla la pamant, tinandu- si genunchiul cu mana. Fusese faultat de un
adversar, Andrei, coleg si prieten cu noi toti... Niciunul nu a crezut insa ca Andrei a incercat doar sa preia mingea si nu l-a lovit
intentionat... Jocul s-a sfarsit intr-o cearta generala, iar Mihai a ajuns la medic, unde a fost pansat.

Dupa cateva zile, genunchiul lui era ca nou, ia jocul a fost reluat. De data aceasta, Andrei statea in poarta, caci nu mai vrusese
sa fie pe teren. Inevitabil a venit randul lui Mihai sa atace un adversar ca sai ia mingea... iar situatia s-a repetat: celalalt a cazut
si s-a lovit destul de rau, si nimeni nu l-a crezut pe Mihai ca nu l-a lovit intentionat.

Atunci am inteles cu totii ca Andrei avusese dreptate si ne-am dat seama ca se potriveste proverbul: „ce tie nu-ti place, altuia
nu face”. Pentru toti, intamplarea a fost o lectie bine-meritata.

b) „Prietenul la nevoie se cunoaste.”

Redacteaza o compunere narativa de 150 - 300 de cuvinte in care sa ilustrezi proverbul: „Prietenul la nevoie se cunoaste”.
in compunerea ta trebuie:
– sa precizezi cadrul spatio-temporal al intamplarii;
– sa relatezi o intamplare, respectand succesiunea logica a evenimentelor;
– sa ai un continut adecvat cerintei formulate;
– sa respecti limitele de spatiu indicate.

Intr-una din zilele de iunie de dinaintea vacantei de vara a anului trecut, fiecare dintre noi se straduia sa ia ultimele note, sa-si
mai indrepte mediile sau, cum spune mama mea, sa ingrase porcul in ajun.
Colega mea de banca, Maria, era linistita pe deplin in privinta notelor. stia ca are note suficiente la toate materiile si ca mediile
ii ies bune... asa ca nu prea mai invata... sa recunoastem cinstit ca nu mai invata deloc. Dar, spre surprinderea tuturor, doamna
de geografie s-a hotarat sa ne dea un ultim test fulger din recapitulare, mai ales ca unii dintre copii mai aveau nevoie de a
treia nota. Printre acestia ma numaram si eu, deci invatasem bine pentru ora aceea de geografie si, in plus, este una dintre
materiile mele preferate, la care invat oricand, indiferent cate note as avea. Maria, in schimb, era disperata. Nu stia mare lucru
si nu ar fi vrut pentru nimic in lume sa ia o nota mica si sa-si strice media.
Nu am putut sa stiu ca Maria, care e si cea mai buna prietena a mea, este intr-o astfel de situatie si, dupa ce mi-am terminat
de rezolvat subiectele, am ajutat-o si pe ea sa le rezolve pe ale ei, caci lucrarea fusese data pe numere. M-am simtit bine sa o
ajut si, mai ales la sfarsitul orei, cand mi-a multumit si mi-a spus cu emotie ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste.
COMPUNERI DESPRE ANOTIMPURI

TOAMNA

E toamnă târzie.
Văzduhul înnorat, ploaia rece si vântul puternic ne tin în case. Nu ne mai plimbăm ca altădată prin luncile pline de flori.
Pribegind departe, cocorii au lăsat de mult în urmă văile desarte. S-a înnoptat devreme.
Stau lângă foc si citesc povestea tristă a lui ”Aripioară de argint”.

SFÂRSITUL TOAMNEI

Pe nesimtite, toamna, zâna cu rochie din frunze ruginii, ce aduce cu ea bogătia si voia bună a scolarilor, a plecat.
Soarele ascuns după norii plumburii îsi trimite cu zgârcenie razele spre pământ.
Pomii sunt goi de frunze. Pădurea e tristă si pustie. Nu se mai aud cântecele păsărilor. Doar veverita hoinară culege în grabă
ghindă si aleargă ca o desucheată la scorbură. Vulpea si-a adus fân proaspăt în vizuină, ariciul si-a pregătit deja culcusul de
frunze, în timp ce ursul visează deja.
Tractoarele duduie un cântec cadentat. Se seamănă grâul.
Bogătia toamnei trecute o găsesc în cămara bunicii: mere, pere, prune, nuci, dar si vinete, varză, gogosari, ceapă si cartofi.
Toamna este cel mai bogat anotimp!

A SOSIT TOAMNA

Toamna, anotimpul meu preferat soseste în alai de frunze ruginii asternând covor fosnitor. Mândră tesătoare, toamna aduce
vânturi si ploi semănând panică printre vietuitoare.
Ea începe cu adieri plăcute de vânt. Soarele căldut si palid trimite câte o rază jucăusă spre pământ, mângâindu-ne obrajii în
zilele care se scurtează.
Iarba se vestejeste. Frigul aduce un văl argintiu de brumă peste florile din grădină. Parfumul lor nu mai este atât de îmbietor
ca astă-vară. Florile îmbrătisează pământul si mor putin, până-n primăvară. Doar crizantemele nu se sfiesc a înflori toamna
târziu.
Păsările călătoare vâslesc în înăltimi luându-si rămas bun de la scolarii care se îndreaptă voiosi spre ”cetatea luminii”, scoala.
În livezi, gospodarii culeg fructele: merele ca para focului, perele aurii cu miez dulce, prunele brumării.
Pe ogoare, gospodarii culeg recolta si seamănă grâul.
Vietuitoarele pădurii fac ultimele pregătiri pentru lungul somn al iernii.
Ce frumos este acest anotimp!

TOAMNA ÎN LIVADĂ

Toamna, cea de-a treia fiică a bătrânului an, a asternut rochia sa de mătase peste livadă.
Elevii clasei a III-a au venit să ajute la culesul fructelor. Costel, Mioara, Silviu, Dănut si Crina sunt cei mai harnici.Se miscă
asemenea furnicilor. Costel se urcă în mărajutat de bunicul. Dănut si Silviu transportă lăzile cu mere. Mioara asază merele rosii
în lădite. Crina culege perele aromate.
Numai meri si peri sunt în livadă? întreabă Mioara.
Da! veni răspunsul bunicului. Peste câteva zile vom merge să dăm o mână de ajutor si în livada de pruni.
Au muncit până în noapte. La plecare, mos Gavrilă le-a multumit si le-a dat voie să-si ia fructele dorite. Copiii si-au umplut
buzunarele ce s-au dovedit neîncăpătoare pentru pofta lor de mâncare după o zi de muncă.

TOAMNA

A sosit toamna care răsplăteste munca celor harnici.


Frunzele copacilor cad legănându-se în aer ca aripile fluturilor. Ele se asază într-un lăvicer gros de frunze care fosnesc sub
tălpi.
Norii plumburii au împânzit cerul. Soarele se ascunde după ei parcă s-ar juca de-a v-ati ascunselea.
Florile îmbrătisează pământul si mor, păsările călătoare pleacă în tările calde vâslind repede spre împărătia înăltimilor,
tractoarele pe ogoare duduie un cântec cadentat, carele încărcate cu roadele toamnei se îndreaptă spre silozuri.
Stresinile caselor plâng. Un văl argintiu împodobeste grădina ca pe-o neasemuită sală de dans.
Vietuitoarele pădurii adună în cămările lor subpământene, în scorburi si vizuini, provizii pentru iarnă. Oamenii furnică în toate
părtile.
În livadă, perele aromate si gutuile amărui asteaptă culesul.
Acest anotimp bogat îmi aduce multă bucurie.

O ÎNTÂMPLARE HAZLIE

E toamnă târzie. Pădurea te atrage cu frumusetea ei. Împreună cu bunica si sora mea hotărâm să facem o plimbare prin
pădurea de la marginea orasului.
E liniste. Razele palide ale soarelui luminează timid. Păsim linistite pe cărare.
Deodată aud ceva. Cu glas uscat îi soptesc bunicii:
Bunico, am auzit ceva ... cred că este ursul.
Bunica nu mi-a răspuns. Înfiorată si ea de fosnetul frunzelor care parcă sopteau să o luăm la fugă, începem alergarea. Dar,
ghinion. Mă împiedic de o rădăcină. Cad. Simt ceva păsindu-mi pe spate. Eram mută de disperare. Hohote de râs au împânzit
pădurea.
Deschide ochii, Dana!
Era ... o veverită.
La înapoiere am povestit bunicului întâmplarea din pădure. A râs cu poftă si a promis că, dacă mai facem a doua zi o
plimbare, vine si el cu noi.

A SOSIT TOAMNA

Costică stătea lungit pe iarbă cu ochii la cerul albastru. Privea natura cu toate frumusetile ei. Ce se întâmplase?
Sosise toamna, zâna mândră, harnică si de bunuri darnică. Soarele nu mai dogorea atât de tare ca în zilele călduroase ale lui
cuptor. Costică îsi aminti, că dimineată văzuse pe frunzele copacilor picături argintii de brumă. Acum dispăruse si câmpul era
auriu.
Frunzele ruginii ale copacilor cădeau ca niste bărcute legănate de vânt. Podoabele toamnei, crizantemele, îi înveseleau
privirea.
Deodată trecu în zbor un stol de cocori.
La revedere, prietenilor! strigă Nicolae, fratele mai mic al lui Costică.
Cocorii îi răspunseră printr-un tipăt lung si ascutit.
Pe câmpuri, hârciogii si popândăii se pregătesc pentru somnul lung al iernii, umplându-si galeriile cu grăunte.
Costică si Nicolae au pornit spre livadă. Acolo era o forfotă nemaipomenită. Camioanele plecau încărcate cu lăzi pline cu
fructe.
Pe ogoare se culege porumbul. Munca e în toi.
Să-l ajutăm si noi pe bunicul! hotărâră cei doi frătiori.
Toamna este anotimpul roadelor bogate si al celor mai harnici dintre noi.

TOAMNA ÎN LIVADĂ

E o zi plăcută de toamnă. Soarele se joacă printre frunzele arămii ale arborilor.


E dimineată. Ion sare din pat direct la fereastră. Si-a amintit că trebuie să culeagă merele rosii, perele cu miez dulce si prunele
brumării. Va ajunge la timp?
Mamă, pot să mă duc si eu în livadă la cules?
Du-te! se auzi glasul mamei ocupată cu treburile gospodăriei.
Ion plecă spre livadă. În drum el se întâlni cu Alin si Maria.
Unde mergi, Ion? întrebară copiii.
În livadă. Nu veniti si voi?
Bucurosi venim! strigară ei.
Au pornit împreună în pas vioi. I-a întâmpinat bunicul Mariei.
Bună dimineata! ziseră copiii.
Ati venit să ne ajutati?
Bunicul le spune ce au de făcut. Ion s-a învoit să urce el în măr. Maria si Alin pun merele în cosul de nuiele. Tanti Lena si Costel
culeg pere si prune. Maria se uită spre cer si zice:
Se aud tipete de cocori!
Lasă păsările! strigă Ion supărat. Vezi cât avem de lucru...
Când totul a fost gata, bunicul a dat fiecăruia o plasă cu fructe. Era răsplata muncii lor.

TOAMNA
A sosit toamna cu alaiul de frunze ruginii, cu fructele aromate si cu bogătia ogoarelor.
Dimineata, un lăvicer subtire de brumă acoperă pământul. Florile îmbrătisează pământul si mor. Pe cer uneori se văd nori grei
ca de bumbac, alteori o perdea cenusie îl acoperă. Pământul, încărcat cu roadele toamnei asteaptă culegătorii. Pe ogoare se
aud tractoarele duduind. Păsările călătoare au părăsit ”tara de dor”. Vântul tomnatic obligă frunzele să se desprindă si să cadă
pe rând. Din copacul aproape gol o frunză cade legănându-se în aer ca o aripă de fluture.
Desi perdeaua norilor e trasă, soarele-i palid.
Oameni si vietuitoare adună în cămări roadele toamnei. Eu ajut la prepararea dulceturilor. Sunt cel mai bun degustător.
Te iubesc, toamnă!

BABA IARNA

Baba Iarna a asternut mantie albă de nea peste câmp, pe dealuri, peste sat.
Vântul aspru al iernii bate cu putere. Fulgii albi de nea zboară purtati de vânt. Nori grei acoperă cerul cenusiu.
Se lasă un ger cumplit. Omătul scârtâie sub picioare.
Siragul de săniute alunecă zgomotos pe colina din spatele casei noastre. Copiii îmbujorati aleargă sprinten la deal. Cei mai mici
încearcă zadarnic să-si încălzească mâinile cu aburii răsuflării calde. Tropotesc picioarele vrând să le dezmortească.
Înserarea trimite umbre lungi către sat.
Linistea se asterne.

JOCURI DE IARNĂ

Iarna este anotimpul celor mai minunate jocuri pentru noi, copiii.
Gheta ca oglinda a patinoarului ne atrage. Încercăm si piruete. Concursurile de viteză sunt cele mai interesante.
În parcul din apropiere ne întrecem deseori în ridicarea celui mai frumos om de zăpadă. Cratita prea mare pentru capul mic al
omului meu de zăpadă, stârneste râsul celorlalti.
Dac-as avea schiuri, poate as fi si eu la munte acum. Anca, Mihai si George, vecinii mei, sunt la Brasov la schi. Îmi îmaginez
cum zboară ca vântul pe omătul sclipitor.
La concursul de săniute particip cu multă plăcere. Poate anul acesta voi reusi să ajung primul la sosire.
Bătaia cu bulgări de zăpadă se încinge chiar în curtea scoli, la prima ninsoare. În iuresul jocului primesc un bulgăre pe care-l
simt cum se topeste pe spatele încins.
Dar, cu obraji îmbujorati si fete zâmbitoare, asteptăm cu nerăbdare recreatia mare.

SFÂRSIT DE IARNĂ

Vremea a început să se încălzească. Vântul adie usor.


Soarele îsi trimite razele mângâietoare spre pământul amortit. Podul de gheată construit cu migală de iscusita iarnă, a început
să se dezghete. Gingasii ghiocei se ivesc din zăpada moale.
Mici umflături pe crengute ne dau de stire că în curând vor fi mugurasi, apor frunze.
În văzduhul limpede ca lacrima zboară vrăbiile vesele. Ciocănitoarea are de lucru mai mult ca oricând. Insectele trezite din
amortire nu-i lasă o clipă de odihnă.
Bunicul curătă grădina, taie crengile uscate ale pomilor.
Găina cea mătată cade closcă. Îi e dor si ei de ghemotoacele aurii care se aud întruna: piu, piu!
Vino primăvară cu alaiul tău de frunze, flori si fluturi !

IARNA ÎN PĂDURE

E iarnă. Vom face o plimbare în pădurea în care locuieste bunicuta Scufitei Rosii.
Am ajuns. Pădurea e îmbrăcată cu o mantie sclipitoare. Printre crengile copacilor se vede cerul ca lesia. Soarele palid face să
scânteieze mantia pământului. Vara, potecile sunt cu sutele. Acum, doar cea care duce spre casa bunicii se zăreste. Un iepuras
zgribulit roade scoarta unui copac.
Iată si căsuta singuratică. Stă pitită sub căciula ei albă de nea. Pe geam sunt flori de gheată aduse din împărătia oamenilor de
zăpadă. Totul e alb. Până si vrăbiutele stau zgribulite.
A început să bată un vânt rece. Poate că baba Iarna s-a supărat. Brrr! Gerul devine amar, cumplit.Fiori de gheată ne trec pe
toti.
Să ne întoarcem acasă! Vom veni altădată să admirăm pădurea.
La revedere, pădure ...

IARNA
A nins cu fulgi mari, zglobii, ca apoi să se astearnă covor moale si pufos peste întinderi. În zorii zilei zăpada jucăusă va bucura
inimile copiilor.
În bătătura tării, baba Iarna îsi adună troienile în clăi. În depărtare, pădurea scânteind în mii de luminite pare un castel din
basmele cu Feti-Frumosi, zmei-paralei, zâne, Ilene Cosânzene. Pe ulită trec sănii parcă zboară, cu zvon de zurgălăi si scârtâit de
sine.
Natura este inundată într-o lumină solemnă.Toul este acoperit de o mantie srtălucitoare si zările îti sorb privirea. Întinderile-s
albe ca sufletu-mi curat.
În pădurea cu copaci de zahăr, pe câmpul de cristal, animalele sunt îmbătate de acest farmec. Si cerbii cu coarne pe spate
despletite fac salturi îndrăznete si ametitoare, lupul poposeste pe labe si priveste încremenit, ursul îsi suge laba în hruba
tihnită visând un vis sălbatic de iarnă în Carpatii cu crestele semete, tapii cei negri si tântati stau împietriti pe cele mai înalte
piscuri ale muntelui.
Seara îsi îmbracă mantia ei presărată de stele. Totul domneste într-o tăcere adâncă.

ÎN PĂDURE, IARNA

Iarna, dacă mergi într-o pădure, ai să crezi că te afli într-un palat din basme. Copacii par de zahăr, câmpul de cristal, iazu-i ca
oglinda. Totul e alb împrejur.
Dar si asa, pe gerul aspru si sălbatic al iernii, în pădure e liniste. animalele îsi continuă viata. Un stejar bătrân se acutură de
omăt.
Uf, ce iarnă grea! oftează din greu bătrânul stejar.
Ce este aceea iarnă, mosule ? îl întreabă un stejărel.
Iarnă e acum, puiule. Vezi, iarna e altfel. Mama pădure e plină de stele argintii. Plapuma albă de zăpadă a acoperit totul.
Potecile nici nu se mai zăresc sub stratul gros de nea. Iepurii si celelalte animale îsi caută hrana. Unele din ele si-au făcut
provizii, cum e veverita Rica pe care o cunosti.
Iar noi ?
Noi rămânem aici unde stăm neclintiti de veacuri. Uite o veverită acolo! De unde o fi apărut ?
Din scorbura ta, mosule!
De, mi-ar trebui ochelari !
Se vede ...
Brrr! Uite băiete, vezi că pădurea, mama noastră, pare lipsită de viată ? Vezi că omătul este pretutindeni ?
Da.
Dar stii că zăpada asta ne tine nouă de cald acum si de sete vara ?
Asta nu stiam.
Uite, se lasă noaptea. Ar fi bine să nu mai vorbim.
Stejărelul tăcu. Peste câteva clipe noaptea îi învălui cu vălul ei negru.

SOSESTE IARNA ?

Este o zi putin mai caldă.


Covorul frunzelor uscate care s-a asternut peste tot si păsările care si-au părăsit cuiburile, vestesc că toamna e pe sfârsite.
Anotimpul friguros bate la usă. Vântul poartă frunzele de colo-colo, este rece dimineata, iar în aer parcă se simte mirosul
zăpezii. Nori plumburii acoperă cerul.
Ploile din ultima vreme au făcut stresinile caselor să plângă, iarna va cerne fulgi albi de nea care se vor asterne într-un covor
imaculat.
Vremea rece ne va tine în case, la gura sobei, cu dorul de povesti nestăvilit.
Odată cu sosirea primilor fulgi, glasurile voioase ale copiilor vor răsuna pe tot cuprinsul.
Ninge ?

IARNA

E iarnă.
Ninge cu fulgi mari ce parcă se joacă de-a prinselea prin aer. Peste întinderi s-a asternut zăpadă cu nemiluita si cade, cade,
puzderie. Muscelele dorm sub neaua strălucitoare. Totul este acoperit cu o mantie albă.
Pădurea, altădată verde, e acum albă, strălucitoare, scânteind în mii de luminite. Copacii par cercelati cu flori de zarzăr si de
corcodus.
Câmpul e de cristal. Un vuiet surd se aude după dealuri si se pierde în văi adânci.
Cârduri de corbi răzbiti de vânt se îndreaptă spre păduri. Viscolul se înteteste. Vârtejuri de zăpadă se mută de pe un deal pe
altul cu repeziciune.
Seara se întinde peste câmp, peste pădure, peste sat.
Râul curge repede izbind sloiuri de gheată si butuci grosi de meterezele podului.
Arar se vede om trecând pe drum.
Pârtia e acoperită si abia se mai zăresc potecile.
Lumini gălbui joacă prin geamurile câtorva case. Vreamea rea a amortit satul zgomotos.

O ZI DE IARNĂ LA BUNICI
A nins mult. Am plecat în satul bunicilor bucuroasă la gândul că mă voi putea juca cu zăpadă.
De cum am ajuns, privirea mi-a fost furată de privelistea minunată pe care mi-o oferea iarna. Totul era acoperit de mantia
albă, moale si pufoasă a zăpezii.
Pe deal, copiii se jucau. Mi-am luat sania si am pornit grăbită spre ei. Mi-am regăsit prietenii. Bătaia cu bulgări era în toi.
Câstigătorul concursului de săniute a primit în dar nuci si mere de la ceilalti copii. Omul de zăpadă avea ochi de cărbune, nas
din morcov, drept căciulă un castron si o mătură în loc de mână. Când a fost gata, ne-am învârtit bucurosi în jurul lui.
Spre seară, îmbujorati si obositi, dar fericiti si multumiti ne-am întors pe la casele noastre.
LA SĂNIUS

Ninge. Iarna ne răsfată din nou cu un alai de fluturi albi, iar noi o pretuim cum se cuvine prin bucuria fără margini care ne
inundă sufletul.
Iată-ne asadar, ca niste mici eschimosi, pornind asaltul, înarmati pentru luptă cu sănii, cu schiuri si patine. Călare pe bidiviii
nărăvasi pornim mâncând ... pământul.
Dacă nu ne iese în cale vreun copac, ori bidiviii nu ne aruncă de pe spinare, ajungem piept în piept cu inamicul, înarmat si el
cu ghiulele de zăpadă. Începe atacul. Lupta e crâncenă. Victoriosii iau prizonieri oamenii de zăpadă învesmântati în mantale
de culoarea păcii.
Pe mâine !
UN JOC ÎNDRĂGIT
E vacanta de iarnă. Sunt la tară, la verii mei. Zilnic ne jucăm.
Azi vom face la fel. Prietenii mei: Simona, Sorin, Ghită, Adrian, Marius m-au chemat la joacă pe câmp. Am ajuns
zburdând ca mieii.
Ce frumos e câmpul! Parcă e de cristal. Si câtă zăpadă! Vreti să ne jucăm?
Da! Da!
Să ne împărtim în două echipe: Eu, Adrian si Sorin o echipă, iar ceilalti a doua. Ne luăm la întrecere. Care
echipă face mai repede un om de zăpadă?
Simona dă startul. Începem. Casa fiind aproape de câmp, fugim acasă să aducem cele necesare ”omului”.
Vine tata.
Cât timp aveti?
Un sfert de oră!
Vă mai dau zece minute! spune vesel tata.
Timpul s-a spulberat. Echipa Simonei termină prima omul de zăpadă. Noi mai aveam de pus mătura, care ne lipsea.
Premierea! Echipei câstigătoare tata le-a împărtit bomboane si morcovi. Echipei mele, de încurajare, doar morcovi.
Nimeni nu s-a supărat. A fost un joc plăcut. Trebuia însă să lucrăm si noi mai repede.
Ce minunată e iarna!

BOBOCUL DE RATĂ SI PUISORUL DE GĂINĂ

Într-o frumoasă zi de primăvară, când soarele îsi revărsa căldura spre pământ si zâmbea cu gratie florilor multicolore, a apărut
dintr-o găoace, un boboc de rată.
Mirat de tot ce vede în jur, îsi opreste privirea asupra unui ou. Se auzea un zgomot ciudat. Încet, si-a făcut aparitia un bulgăras
de soare care piuia necontenit: piu, piu!
Se împrietenesc si pe dată si pornesc amândoi să ciugulească iarba cu colt fraged si nou. Nici nu stiu cum au ajuns la baltă.
Bobocul se avântă în apă si uită de ghemotocul auriu. Rămas singur, acesta sare si el în apă cu gând să-l ajungă. Bobocul
ghiceste ce s-a întâmplat si repede scoate puisorul pe mal, îl scutură de apă si-l priveste cu îngrijorare.
Puiul, poate se gândeste acum, că e bine să ai un bun prieten cum e bobocul de rată.

ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ
A sosit primăvara.
Zăpada s-a topit. Soarele îsi revarsă din belsug căldura mângâietoare. Pământul s-a acoperit de iarbă cu colt fraged si nou, cu
bănuti galbeni de păpădie. Pe pajistile înmiresmate zburdă mieii. Pomii au înmugurit.
Sosesc primele păsări călătoare.
Parcurile orasului se înfrumusetează cu flori micute, se curătă copacii si aleile, se vopsesc băncile. Locurile de joacă pentru
copii sunt însufletite de glasurile celor mici iesiti ca gâzele la soare.
Bine ai venit, primăvară!
PRIMĂVARA ÎN LIVADĂ
Anotimpul de primăvară se face tot mai mult simtit.
Au înfrunzit pădurile, pomii au dat în floare si iarba a prins colt fraged si nou. În crâng se joacă si cântă păsările, pe câmp
zburdă mielutele cu canaf la ureche, fluturii si musculitele se joacă în voie.
În livezi, sub căldura mângâietoare a soarelui, tineri si bătrâni îngrijesc pomii pentru o nouă recoltă. E multă animatie. Cei mai
mari curătă pomii de crengile uscate, îi văruiesc, altii se ocupă cu stropitul acestora contra dăunătorilor, iar copiii cară cu
roabele crengile uscate.
În noptile răcoroase de primăvară se aude tânguirea ostenită a cocorior veniti de departe.
Un vânt cald aduce dinspre livadă miresme îmbătătoare care ne gâdilă nările si ne dau de veste că primăvara a sosit pe deplin.
Peste tot e multă miscare si veselie. Natura parcă e în sărbătoare.

O RÂNDUNICĂ NE POVESTESTE

Era o zi însorită de primăvară. Rândunelele se întorceau obosite la cuiburile lor. Le priveam încântati cum zburau ca săgetile,
parcă atingând pământul, apoi se ridicau lin.
O rândunică a poposit pe streasina casei mele, în apropierea vechiului cuib. Nu m-am putut abtine si am spus:
Voi rândunelele, vă bucurati când reveniti în aceste tinuturi ?
Bineînteles! a răspuns rândunica. Dacă nu am îndrăgi aceste locuri nu am face an de an aceste călătorii obositoare si
primejdioase.
Povesteste-mi despre tinuturile peste care ai zburat, te rog !
Drumul nostru a fost lung si anevoios, a început a povesti rândunica. Zile si nopti am zburat neavând unde face un mic
popas. Când la orizont s-a ivit vaporul n-am crezut că vom putea ajunge la el. Dar multe nu rezistăm si cădem în apă, hrană
pestilor. Cu toate acestea nu ne oprim din drumul nostru decât aici, unde stim că ne asteaptă cuiburile, pădurile, câmpiile,
oamenii. Aici ne reclădim cuiburile,îngrijim puisorii si plecăm împreună goniti doar de frigul iernii. În fiecare primăvară însă,
ne întoarcem.
”Dintr-alte tări, de soare pline,
Pe unde-ati fost si voi străine,
Veniti, dragi păsări, înapoi -
Veniti cu bine!
De frunze si de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiti de voi. ”
(Vestitorii primăverii - George Cosbuc)

CONCERTUL PRIMĂVERII

E primăvară. Soarele si stăpânitorul lumii a dat la o parte perdeaua norilor si a apărut din nou pe cerul de cristal zâmbind si
salutând parcă natura reînviată.
Iarba si copacii au înverzit, pâraiele umflate curg repede sopotind, au apărut gâzele si florile, se întorc păsările călătoare în
tara multiubită.
În pădure e concert cu ocazia sosirii primei fiice a anului, primăvara. La acest concert cucul cântă din flaut, mierla numită
”perla cântăretilor din mai”, doineste si, din tilincă cântă sturzii. Gaitele, ciocârliile, privighetorile cântă si ele. Dirijor este
ghionoaia.
”Artistii” stau asezati în cerc, iar dirijorul pe o creangă mai sus. În jurul cântăretilor, bursucii si ursii fac tumbe, iar iepurasii
topăie.
La concertul acesta, cel mai frumos concert al cântăretilor pădurii, vin spectatori, copiii. Sunetele întortocheate si repezi pe
care le scot aceste păsări îi uimesc si îi fac să viseze un cântec. Seara, când spectacolul ia sfârsit si ei se întorc acasă, visează că
si ei cântă la fel de frumos.
Concertul păsărilor pădurii este cel mai minunat concert din lume, cu sunete frumoase si de neimitat.

RĂSĂRIT DE SOARE
Este primăvară. Au trecut noptile lungi si geroase. Prin aer pluteste mireasma plăcută de verde crud a primăverii.
Zilele sunt mai lungi si frumusetile naturii reînviate te îmbie să stai cât mai mult să le privesti.
Soarele răsare parcă din pământ, împrăstiind la început o lumină trandafirie, apoi un evantai de raze plăpânde. Căldura lor
binefăcătoare ajută întreaga natură. În albastrul văzduhului senin, ciocârliile trimit triluri soarelui.
El, care în zori răsare timid, ca un copil pentru prima dată ajuns în pragul casei, el stăpâneste cerul până în amurg, când
dispare după culme, sub perdeaua norilor, încet, încet, trăgând după el cortina noptii.

PRIMĂVARA

Primăvara a sosit cu o cunună de ghiocei pe cap, călare pe un dragon din ... flori si frunze, care varsă pe nări în loc de flăcări,
fluturi, gâze de toate culorile, cărăbusi si alte gângănii.
Primăvara a sosit în fata bârlogului. Cioc, cioc! ciocăne cu bagheta ei fermecată.
Ia mai lasă-mă în pace ! E-te-te la ea! Mă trezeste când e somnul mai dulce.
Dar primăvara nu se lasă. Ea deschise usa, scoate ursul din bârlog si nu-l lasă fără coadă ...
Încalecă iar si merge mai departe. Ajunge pe câmp. Cu bagheta-i magică asterne covor multicolor, trezeste lunca la viată,
redeschide scena pentru concertul păsărilor cântătoare, aduce în pădure larma.
Poate va sosi si pe la noi. O astept să scoată la aer proaspăt toti copiii.

AM SĂDIT UN POMISOR

E primăvară. Ne-am hotărât să sădim în grădina scolii, câtiva pomisori.


Vom sădi pomisorii în gropile săpate de tătici cu o zi înainte. Sunt nerăbdător, dar iată că soseste si momentul dorit de
noi toti.
Ne-am împărtit pe grupe. Unii sădim pomisorii si acoperim cu pământ groapa, altii îi leagă de câte un par, iar ultima
grupă îi udă cu stropitoarea pe fiecare.
După ce am terminat ne-am admirat pomisorii care aveau doar câte două frunzulite ca niste ochisori verzi, ce încearcă
să se îndrepte spre soare.
Mâine îi vom da cu var, pentru a-i proteja de insecte.
Trebuie să îngrijim copacii, nu să-i tăiem. Orice pom sădit are inima omului, iar când tai un pom se stinge o inimă de om.
PRIMĂVARA

Au trecut zilele babei Iarna, noptile vegherii si a sosit primăvara cu prima rază-ncălzitoare a soarelui.
”Stăpânitorul lumii” răsare strălucitor în văzduhul albastru, brăzdat de păsările călătoare, care se întorc din tări străine.
Pâraiele umflate curg sopotind, vestind parcă sosirea primăverii.
Pădurea răsună de cântecele păsărilor, poienile sunt pline de flori, albinele zumzăie vesel.
Pe ogoare se aud tractoarele cu duduitul lor cadentat.
Mieluseii zburdă în voie pe câmpul acoperit de covorul verde al ierbii proaspăt încoltite.
Toată natura a renăscut. E primăvară!

O EXCURSIE ÎN PĂDURE

Într-o zi însorită de primăvară pornesc în excursie la pădure.


Soarele are străluciri de diamant. Vântul adie usor. M-am asezat pe o pernită de muschi. Pe sub copacii tineri si zvelti
răsăriseră brândusele. Totul era scăldat într-o lumină bălaie. Privesc cu luare aminte mugurii plesniti ai copacilor, firul de iarbă
care-mpunge frunzele uscate pentru a iesi la lumină, gâza care se plimbă pe o frunză. Simt cu plăcere mirosul plăcut al
primăverii. Calc cu grijă pentru a nu strivi covorul.
Printre ramuri se strecoară o lumină viorie. Cerul se întunecă putin. Ce păcat că trebuie să plec! Dar voi reveni
curând.
PRIMUL GHIOCEL
Primăvara, prima fiică a bătrânului an, s-a dus în salon la tatăl ei si i-a spus:
Tată, trebuie să plec pe Pământ. Trimite pe sfetnicul meu cel mai bun, ghiocelul, să vestească sosirea mea..
Lângă lacul din vâlcea a apărut primul ghiocel.
Hei, soro Iarnă, ia-ti pătura albă de pe întinsul tării si lasă natura să se bucure de sosirea Primăverii!
Copiii din apropiere, auzind un zgomot ciudat, s-au dus spre lacul din vâlcea.
Ia priviti, un ghiocel ! Oare nu îi este frig?
Ati uitat? Ghiocelul vesteste primăvara.
Uraaa!
Copiii s-au îndepărtat cântând: ”Vine, vine primăvara .... ”

PRIMĂVARA ÎN LIVADĂ

A trecut Baba Iarna cu noptile vegherii si a sosit primăvara cu prima rază-ncălzitoare, înflorind si înverzind totul pe întinsul
patriei mele.
Pâraiele umflate curg iute sopotind, iar fluturii se pierd prin văzduhul brăzdat de câtăretii pădurii.
În livadă e sărbătoare. Albinele cu zumzătul lor neîncetat, se pierd printre florile gingase.
Oamenii văruiesc trunchiurile pomilor spre a-i apăra de omizile care le pot opri viata sănătoasă. Sunt pomi care-si încep viata
abia acum.

PRIMELE ZILE DE PRIMĂVARĂ


Razele aurii ale soarelui au început să se joace cu neaua strălucitoare.
Dar cu cât razele soarelui încălzeau mai tare, cu atât zăpada se subtia. A dispărut ... si în locul ei a apărut un covor de ghiocei.
Razele jucăuse ale soarelui au bătut si în geamurile odăilor si parcă-i îndemnau pe copii să-si termine lectiile si să iasă la joacă.
Mama deschide larg fereastra si razele pătrund în cameră. Îmi mângâie fata, se joacă cu florile si chiar cu jucăriile stricate
după lungul joc al iernii.
Iesi la soare, copilă! pare a-mi spune mama.
Ies val-vârtej din casă si eu si alti copii si începem a striga cu toată suflarea:
A venit primăvaraaa! E primăvară!
ÎN DRUMEȚIE
E vară. Hotărâm să facem o drumetie în pădurea de la marginea orasului.
De cu seară pregătim bagajele. Mama încarcă cosul cu mâncare.
Dimineata ne întâmpină cu soare cald si vesel. Drumul e plăcut. Păsările ciripesc întruna. Fluturii albi si galbeni zboară dintr-o
floare într-alta. Suntem fermecati. Lăbus o ia înainte, rămâne în urmă. E nehotărât.
Ajungem în pădure. E tare frumos! Începem joaca. Mircea si Doru joacă volei. Lăbus vrea mingea. Eu si Anca culegem flori pe
care le dăruim mamei.
Aerul proaspăt ne înfometează. Mama a lăsat cartea deoparte si ne asezăm pe pătură să mâncăm. Chiuim de bucurie.
Înfulecăm totul în mare grabă. Oasele le dăm lui Lăbus.
Jucăm ascunsa, prinsa, dar ce nu jucăm?
Se apropie seara. Ce păcat că trebuie să plecăm! A fost o zi de neuitat.

O EXCURSIE ÎN PĂDURE
A sosit vara, anotimpul atât de asteptat de noi toti. Ea a adus zile cu cer senin si soare arzător. E o căldură ca de cuptor. Arsita
ne goneste pe malul râului, la pădure, la strand, la munte sau la mare.
Într-o duminică, am plecat cu părintii într-o mică plimbare spre păduricea din capătul satului. Ajungând acolo, am fost
fermecată de atâta splendoare. Păsările cântau prin frunzisul des, vântul adia usor îmbiindu-mă să zburd, iar parfumul florilor
mă îmbăta.
Năucită de atâta frumusete m-am întins pe iarba moale si pufoasă să mă odihnesc. Era atât de plăcută căldura soarelui ce-si
trimitea razele ca niste sulite de aur, dar care nu răzbăteau prin frunzis ... As fi rămas acolo ore întregi !
Am început să zburd prin pădure. Păsărele si fluturi mă însoteau cu minunate triluri si fâlfâiri mărunte. Străbătând pădurea în
lung si în lat am cules multe floricele, bureti, dar si zmeură.
Timpul s-a scurs si a sosit seara. Nu mai puteam rămâne si luându-mi rămas bun de la fermecătoarea pădure, ne-am întors
acasă.
Nu pot uita această excursie minunată!

CUM ÎMI PETREC TIMPUL LIBER

A sosit vara, a doua fiică a bătrânului an, cu haina sa pastelată. Sunt în vacanta mare.
Acest timp încerc să-l folosesc cât mai frumos. În fiecare duminică fac drumetii împreună cu prietenele mele. Peste două
săptămâni plec în tabără la mare. Sunt foarte nerăbdătoare. Doresc să stiu cum voi petrece cele două săptămâni. Îmi fac
planuri.
A sosit momentul mult asteptat. Plec. După un drum lung, dar frumos în care am văzut munti semeti, ape cristaline, sesuri
întinse, dealuri mănoase si m-am minunat din nou de frumusetea lor, am ajuns si să simt răcoarea apei mării.
Zile însorite, căldură cotropitoare, baie în apa mării răcoritoare, filme, dans si mai ales multă veselie, m-au însotit în tot acest
timp.
Pe drumul întoarcerii mă gândesc cu nostalgie la păpusile uitate si la tainele ascunse între copertele cărtilor care mă asteaptă.
Stiu ce să fac cînd voi ajunge acasă.

VARA ȘI IARNA

Vara si iarna sunt două anotimpuri frumoase si interesante.


Vara e călduroasă, cu cer senin ca de cristal, flori pastelate, fluturi jucăusi, albine neobosite, gâze, glasuri de copii ce sună ca
niste clopotei.
Anotimpul iarna este geros, cu multă zăpadă, cu fulgi mari si neastâmpărati, sunete de zurgălăi, copii îmbujorati ce se joacă cu
zăpada moale, albă si pufoasă bucurându-se de sosirea iernii.Întinderile albe sunt inundate de o lumină solemnă.
Noptile de vară sunt minunate, deoarece este răcoare, iar păsările cântă neîncetat cu întorsături repezi.
Frumoase sunt si noptile de iarnă! În pădure este cu mult mai frumos si mai fermecător. Noapte lucie pe o lume ca din
povesti:copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Si-n cuprinsul larg, uriasul policadru al cerului îsi aprinde una câte una
luminile ca-ntr-o nemăsurată sală de dans.
Vietuitoarele pustietătii sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zboară ca ziua, lupul poposeste pe labe în hătisuri si
priveste nemiscat, vulpea stă lângă vizuină si nu se-ndură să meargă la vânat, veverita pleacă creangă lângă creangă si
hoinăreste ca o desucheată pădurea-ntreagă.
Vara mergem în drumetii, excursii, scurte plimbări, în tabere. Vedem întinsa mare si Carpatii semeti pe care cresc falnice
păduri de brad, întâlnim cocosi de munte si zărim zburdalnicelecapre negre ca niste săgeti miscătoare pe stâncile golase.
Iarna mergem la sănius si la patinoar, râdem si ne jucăm, ne batem cu bulgări de zăpadă.
Aceste două anotimpuri sunt fermecătoare si le iubesc foarte mult.

COMPUNERI ILUSTRÂND PROVERBE

CINE FUGE DUPĂ DOI IEPURI NU PRINDE NICI UNUL

Este o zi de iarnă.
Azorel, privi în jur si văzu totul alb. Se gândi că ar fi bine dacă s-ar duce la marginea pădurii într-o plimbare. Îndreptându-se
spre pădure văzu copacii încărcati cu zăpadă. Păreau de zahăr. Omătul sclipea în bătaia soarelui. Lăbutele lui Azorel intrau
adânc în zăpadă.
”Nu este nici o suflare pe aici!”găndi trist cătelusul.
Dar, deodată din pădure se ivi un iepuras care zburda vesel pe câmpul de cristal. Azorel fugi după el, deoarece nu voia să
piardă un bun prilej de joacă. Se ivi însă încă un iepuras. Păreau că se înteleg să-l păcălească. O luă la fugă prin omătul
sclipitor. Iepurasii fiind buni alergători l-au lăsat pe Azorel în urmă, ba o mai si luară în directii diferite. Azorel rămase
nehotărât. După care din ei să fugă? Iepurasii se pierdură în pădure. Inimile lor băteau gata să iasă din piept.
Azorel plecă acasă mâhnit, deoarece nu a prins nici un iepuras, dar bucuros că s-a jucat prin zăpadă.
Din această întâmplare el a învătat ceva: să nu fugă după doi iepuri, pentru că nu va prinde nici unul.

CÂND DOI SE CEARTĂ, AL TREILEA CÂSTIGĂ

Mos Vasile venea spre casă cu un car plin cu nuci. Boii mugeau sălbaticîn jug. Mergeau alene. Căutau să se împungă cu
coarnele.
Vântul de la miazănoapte urla înspăimântător prin copacii goi. Buruienile rămase în picioare se plecau la pământ.
Din car, o nucă jucăusăcăzu în drum. A avut norocul să nu fie zdrobită de rotile carului. Dar nu dorea nici să ajungă în mâinile
unor copii certăreti ca Nicolae si George!
Ei veneau spre livadă, unde-i astepta bunicul. Au zărit nuca pe drum si tam-nesam au început să se certe:
E a mea, eu am văzut-o primul! spune George.
Dar Nicolae se încruntă si îi smulge nuca din mână. Si asa începe cearta.
Deodată apare Costică. Întelege pricina pentru care se ceartă cei doi. El le spune:
Dati-mi mie nuca. Eu o voi împărti frăteste.
Ia nuca, îsi opreste miezul, iar celor doi copii le dă cojile.
Copiii se se supără, dar n-au ce face. Se iau de mână si pornesc spre livada unde-i asteaptă bunicul, dar si nuci ”cu carul!”

CINE FUGE DUPĂ DOI IEPURI NU PRINDE NICI UNUL

Alerga... Fugea cu urechile ciulite să audă orice miscare. Muschii îi încorda la fiecare salt.
Fugise de la micul său stăpân. Numai pe el îl avea. Încolo, nimic.
Fugea pe întinderea albă de zăpadă. Era întuneric. Nu vedea nici la doi pasi. Alerga în nestire.
Deodată se opri brusc. Auzi ceva. Să fie oare lupul? Azor se pregăti de fugă, dar se răzgândi. De ce să fugă? Se încredea deplin
în puterile sale. Cu un urlet feroce se năpusti asupra animalului. Din nefericire acesta era un iepure, care o zbughi la fugă. Azor
se înfurie. Va să zică asta era! Porni în goană după iepure. Fugeau pe câmpul de cristal.
Apăru al doilea iepure, mai odihnit decât primul... Azor se opri nehotărât. După care să fugă?
Iepurii goneau în directii diferite. În curând se afundară în pădurea întunecoasă.
Începu să ningă. Zăpada argintie se asternea cu încetul.
Cătelul porni spre casă unde îl astepta micul său stăpân. Ce bucuros a fost când l-a regăsit!

CÂND DOI SE CEARTĂ, AL TREILEA CÂSTIGĂ


E toamnă târzie. Covor de frunze ruginii si iarbă vestedă acoperă pământul.
Prin livada pustie trec discutând aprins, Ionel si Mihai. Se opresc sub nucul bătrân de la marginea livezii. În iarba uscată zăresc
o nucă. Sta bosumflată, îmbrăcată în coaja-i maronie. Amândoi se aplecară s-o ridice în acelasi timp. Cui i se cuvine? Cine a
zărit-o primul? Care a întins mâna mai repede? Se iau la ceartă.
Pe cărare vine Gigel. Ce-ar fi să-i împace el? Gigel acceptă să le fie judecător. Ia nuca în mână, cumpăneste putin, apoi se
hotărăste. Sparge nucă în două, ia miezul, iar cojile le împarte frăteste celor doi certăreti.
”Când doi se ceartă, al treilea câstigă!”, zise el mestecând satisfăcut miezul dulce. Ionel si Mihai privesc dezamăgiti la cojile din
palme.

MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE

Un tăran avea o slugă care, după cum credea el, era harnică si credincioasă.
Tăranul îsi trimitea sluga să ducă mâncare la oamenii care îi lucrau câmpul. Acesta, când auzea că trebuie să meargă pe câmp,
nu arăta a fi prea încântat.
Într-o zi, ce s-a gândit sluga? Să nu mai ducă mâncarea, ci să o mănânce el. Si asa sluga mânca bine în fiecare zi si a început să-
i placă foarte mult să meargă acolo.
Tăranul, văzându-l asa dornic să meargă cu mâncarea, l-a trimis într-o zi când nu erau oamenii la lucru. Sluga mâncase,
bineînteles, mâncarea înainte de a ajunge la câmp. Ajungând acolo si văzând că nu este nimeni s-a întors acasă. Îi era rusine că
a fost prins cu minciuna si regreta amarnic.
Cine minte să gândească că într-o zi va fi prins pentru că: ”Minciuna are picioare scurte”.

VORBA DULCE MULT ADUCE

Valurile înspumate ale mării, razele jucăuse ale soarelui si nisipul auriu erau darurile minunate ale acestei vacante.
Ce fericiti eram noi, copiii, cu râsetele noastre si cu voia bună. Parcă multumeam mării pentru ceea ce ne oferea. Eram beti de
fericire. Făceam castele de nisip, valurile ne udau trupurile bronzate de soare.
Cei mai curajosi tineau piept valurilor neastâmpărate. Eu stăteam tristă si mă uitam la ei. Nestiind să înot îmi era frică de
marea apă. Copiii mă încurajau neîndemânatic să înving această teamă. Ei nu întelegeau si se amuzau.
Fără să stiu, mama, de sub umbrela colorată, m-a observat multă vreme si suferea alături de mine.
Cu vorbe blânde, cu răbdare si cu gesturi îndemânatice, m-a învătat primele miscări, m-a învătat să înot. Ce minune au făcut
vorbele ei dulci!
Peste câteva zile îmi învinsesem cu totul teama si mă bucuram alături de ceilalti copii de valurile jucăuse ale mării. Întoarcerea
acasă a însemnat începutul lectiilor de înot la Bazinul de Înot din oras.

VACANTA
VACANTĂ DE VIS

E iarnă.
Fulgi mari ca de vată se astern pe pământ. Suvite bogate de beteală împodobesc brazii din fata casei. Totul pare un urias
teatru de păpusi cu pereti de sticlă. Mos-Crăciun, uriasul din poveste, se zăreste departe printre stelele argintii si cetina verde.
Lumea cărtilor si a povestilor mă înconjoară zile de-a rândul.
Ambii părinti îmi tulbură visul luându-mă acasă.
Bucuria reîntâlnirii cu scoala, cu colegii, mă fac să uit vacanta de vis petrecută în satul bunicilor.

VACANTĂ DE IARNĂ

A venit iarna si odată cu ea, vacanta. Cerul a început să cearnă fulgi mari ca de vată.
În curând vom împodobi cetina verde a bradului cu suvite bogate de beteală si stele argintii.
Mos Crăciun ne va aduce daruri.
Cu ambii părinti vom merge în orăselul copiilor, unde ne asteaptă teatrul de păpusi cu pereti de sticlă, uriasul din poveste si
multe alte personaje din lumea cărtilor.
Bucuria reîntâlnirii cu scoala, cu colegii mă fac să uit vacanta de vis.

CUM AM PETRECUT VACANTA

Vacanta de vară mult asteptată a sosit.


Înarmată cu timp liber din belsug, pornesc pe cărările deschise de paginile cărtilor lui Jules Verne.
Mă întrerup părintii cu o asa-zisă ”mică vacantă” la mare. Alintată de valurile înspumate si mângâiată de razele fierbinti,
petrec câteva zile de vis.
Dorul de prieteni nu mi-l astâmpăr ... Plec la bunica la tară care mă asteaptă cu porumb copt pe jar, dar si cu bratele deschise.
Mă reîntorc acasă, privesc cu dragoste păpusile ... si le las.
Pe birou caietele mă asteaptă, creioanele trebuiesc ascutite, stiloul încărcat cu cerneală. Hăinutele sunt deja pregătite frumos
pe umeras.Mâine începe un nou an scolar.
Ce dor mi-a fost de tine, scoală!
PRIETENIE

E vară si sunt în vacantă toti copiii. Plec în minunatul sat de la poalele muntelui fălos, satul vacantelor de neuitat, satul
bunicilor.
Bucurie mare în micuta căsută. Am fost asteptat cu nerăbdare de Sorin, vărul meu din Constanta.
Bunica ne-a pregătit, cum numai ea stie, clătite cu dulceată de căpsuni. Mâncăm cu poftă. Suntem veseli.
Împreună zi de zi, ne plimbăm prin pădurea răcoroasă, citim pasionati cărtile lui J. Verne, culegem plante pentru ierbar,
discutăm, ne ajutăm, ne respectăm. Suntem nedespărtiti. Bunicii ne privesc cu nespusă dragoste, dar si cu regret. Vacanta e
pe sfârsite. Trebuie să plecăm curând.
Ce grea e despărtirea si ce pustie va fi căsuta bunicilor!

CUM MI-AM PETRECUT VACANTA

Soarele, cu razele lui calde vestea sosirea primăverii. Toti asteptam cu nerăbdare, vacanta.
Eu mi-am petrecut vacanta de primăvară la bunica, în Oltenia. Când am ajuns, florile se înclinau încet si parcă-mi urau ”Bun
venit!”. Grădina bunicii era îmbrăcată într-o mantie multcoloră. Corcodusii cei bătrâni au îmbrăcat haina lor verde.
În fiecare zi am citit, am lucrat la matematică, m-am jucat. Cel mai mult îmi plăcea să merg cu caprele. Acolo ne jucam frumos,
culegeam lăcrămioare si viorele, împleteam coronite de păpădie.
În ziua da Paste, am ciocnit multe ouă rosii, am fost la biserică cu Vlad si cu bunica.
Eram supărată când a venit tata să mă ia acasă, dar urma să mă întâlnesc cu d-na învătătoare si cu colegii....asa că mi-a trecut
repede.
Ajunsă acasă m-am pregătit pentru scoală. Seara însă, n-am putut adormi la gândul că a doua zi voi revedea chipuri dragi mie.

NECUVÂNTĂTOARE

O FAPTĂ FRUMOASĂ

E o zi frumoasă de vară. Păsărelele ciripesc vesele. Ioana, Mircea si Anca au iesit veseli la joacă. La streasina casei lor este un
cuib de păsărele. În cuib sunt puisori. Se aud:
Cirip-cip-cip! Cip-cirip!
Puisorii parcă se ceartă. Dintr-o dată cearta a încetat.
Copiii zburdau fericiti.
Se aude un piuit! spune Ioana.
Copiii ascultă atenti.
Piu! Piu!
Ioana, Anca si Mircea caută. În iarbă zăcea unul din puisori.
Ce speriat e! zice Ioana, luându-l în mână. Trebuie să-l punem în cuib.
Da, dar ne trebuie o scară.
Mă duc să cer de la bunicul.
Mircea aleargă după scară. Până când se întoarce, Anca si Ioana dezmiardă micutul puisor.
Am adus scara.
Mircea se urcă să pună puisorul în cuib.
Mai sunt doi! Ce micuti si drăguti sunt!
Între timp se aud glasuri de păsărele.
Mircea, coboară! S-au întors părintii lor.
Spre cuib se îndreaptă două păsărele.
Cirip-cirip! Se aud glasurile lor vesele din cuib.
Acum ne putem juca.
Copiii aleargă fericiti. Seara povestesc părintilor fapta lor. Părintii îi laudă.
Ce bine e să faci o faptă bună!

PUIUL DE RÂNDUNICĂ

Este o zi călduroasă de vară. Soarele străluceste cu putere pe bolta fără seamăn de albastră.
La streasina casei lui Alin, o rândunică grijulie îsi sfătuia puii să nu-si părăsească cuibul în timp ce ea va pleca în căutarea
hranei. Puii o ascultau cu atentie si promiteau să nu-i calce sfatul.
Rândunica zbură. Din când în când întorcea capul, privindu-i.
Cel mai mare dintre pui nu ascultă însă sfatul mamei. Zbură fără să-i pese de glasurile speriate ale fratilor săi, care-l îndemnau
să nu plece nici măcar până la caisul din fata cuibului lor. Puiul nu ascultă si se prăbusi la pământ.
În acest timp, Alin se gândi că ar fi bine să culeagă câteva caise, deoarece mirosul lor parfumat îl îmbia si voia să-si astâmpere
setea cu ele. Zări înaintea lui ceva cenusiu. ”Ce poate fi?” Aplecându-serecunoscu un pui de rândunică. Îl examină putin, dar
acesta nu era rănit, ci doar putin speriat. Se duse în sură, luă scara si cu puisorul speriat în mână, el urcă cu grijăpână ajunse la
streasină. Acolo puse atent puisorul în cuib. Ceilalti frati începură să ciripească parcă multumindu-i băiatului.
Alin duse scara la locul ei si privi încă o dată cuibul. Era multumit că a putut să facă o faptă bună.

PUISORUL NEASCULTĂTOR

Era o duminică plăcută de vară.


În cuibul din grajd, rândunica stătea cu puii si le spunea în graiul păsărilor să rămână cuminti în cuib până când se va întoarce
cu de-ale gurii.
După plecarea ei, puisorii se zbenguiră, iar unul se urcă pe marginea cuibului si căzu. Era cât pe ce să-l sfâsie Tom, motanul.
Dacă nu era Ionut, un băiat blond cu ochii albastri ca cerul senin de vară, rândunica ar fi hrănit cu un pui mai putin. Dar el
iubea foarte mult rândunelele. A luat puiul, i-a cercetat aripioarele să vadă dacă nu si le-a frânt, a luat o scară si s-a urcat la
cuib punând puisorul lângă fratii săi.
La întoarcere, rândunica găsi toti puisorii, îi hrăni cu gândăceii adusi si rămase acolo să îi păzească de primejdii.

PRIETENIE

Era timpul ca puii să iasă la lumină si să zburde. Toată natura se trezise la viată: florile se deschideau, gâzele zburau de colo-
colo bucuroase, fluturii, puii de găină si de rată zburdau veseli.
Closcanu se mai sătura să privească puii cărora le-a dat viată. Un puiut luându-se după o gâză se îndepărtă de closcă si de
fratii săi. În timp ce se zbenguia, văzu un pui de rată care se îndrepta spre lacul din apropiere. Puiul de găină se luă după el si
merseră amândoi la lac. Trecură prin fire de iarbă abia răsărite si firave. Au ajuns. Bobocelul se avântă în apa limpede a lacului
si înotă în cerc. Puisorul, văzându-si prietenul că înoată si nu păteste nimic, intră si el în apă. Imediat puful se udă si se simti
tras la fund. Prietenul lui adevărat îl salvă însă, trăgându-l cu ciocul la mal.
Cei doi au rămas prieteni câte zile au avut.

PUISORUL ÎNCREZUT

O closcă avea opt puisori. Ea stătea cu puisorii în grădină la umbra unor ierburi înalte si flori parfumate. În jurul ei misunau
puisorii privind soarele, gâzele si tot ce era în jurul lor. De toate era multumită, doar că un pui nu spărgea coaja oului. Puii nu
mai aveau astâmpăr asa că plecară lăsând oul.
În acea zi însă, puisorul iesi la lumină. Prima fiintă întâlnită fu un bobocel de rată, ceva mai mare decât el. Acesta îl întrebă:
Stii să înoti?
Da! Răspunse bucuros puisorul, crezând că e vorba de mâncare.
Prea bine atunci. Hai la iaz! Sunt numai câtiva pasi până acolo.
Tot drumul puisorul s-a mirat de ce există pe lume: flori, gâze, copaci. Bobocelul fiind mai ”bătrân” îi explica totul puisorului
nestiutor.
La iaz se miră de întinderea aceea albastră, dar nu o arătă pentru ca bobocul să nu-l creadă prostut. Totusi nu avu curajul să
intre în apă.
Haide, ai zis că stii să înoti! îl îndemna bobocelul.
Da, da! se apăra puisorul, dar apa e prea rece.
Până la urmă îsi făcu vânt în apă. Nestiind să înoate, se duse la fund.Noroc cu bobocelul care-l scoase pe mal.
Pe drumul de întoarcere, puisorul îi mărturisi rusinat bobocelului:
Te-am mintit, nu stiu să înot!
Ei bine, asta să-ti fie învătătură de minte tie si celor ca tine!

PISICA

Motănelul stă bosumflat, ca pe ace. Are si de ce. Avusese chef de o plimbare prin curte, chiar atunci când căteaua era
slobodă. Cred că vă închipuiti ce s-a întâmplat. Era să-l jupoaie de viu, nu alta! Săracul! I se usucă casul la gură si el tot nu are
nume.
E mititel ca vai de el, dar cu gheare de otel. Blănită pătată, codită vărgată are el, blândul motănel. După casă când păseste,
nimenea nu-l mai zăreste. Nu cumva vreun soricel să prindă că-i vai de el. Atunci când îl zăreste, îl prinde cât zici ”peste”. Dar
când mămăligă vede, pe loc pe ea se repede.Când stăpânul nu-l zări, el pe usă si fugi. Dar acasă când se-ntoarse, o bătaie-l
asteptase.
Motănel, drag motănel, prinde zău un soricel!

VEVERITA
Tusti! Hop! Veverita nu are astâmpăr. Sare din copac în copac. Se opreste. A găsit ceva bun. Dezghioacă si ia miezul. Hap! L-a si
înfulecat. Si ghindă, jir, conuri de brad, ghebe, hribi – adevărate delicatese. Hai, dă-mi si mie sireato din bunătătile tale!
Ce e veverita? Un pămătuf de blană de culoare roscată. Ochisorii, ca două bobite de ploaie, privesc mereu întrebători,
nelinistiti. Urechile? Ce să mai vorbim! Trebuie să ai ochi de vultur ca să le vezi: mici, ascutite, lăsate pe spate. Numai coada o
face mai arătoasă. E drept, chiar si ea e mică.
Si ce voioasă este! Toată ziua se zbenguie. Nu ca cea de la ”Zoo” care stă bosumflată.
Veverită, veverită, dă-mi si mie alune!

NĂLUCA

Suntem cu bunicii în pădurea din apropierea satului. În jurul nostru sunt brazi înalti. Se aude murmurul apei cristaline.
Am admirat tot felul de păsări. Când să plecăm, am zărit o veverită, un ghem de blănită de culoarea flăcării, cu coada
stufoasă, c-un căpsor minuscul în care licăreau parcă două boabe de ploaie. Era rănită la o lăbută. Inimioara ei de puisor al
bradului bătea repede. Îsi ascundea lăbuta în puful ei de flacără. M-am apropiat încet de ea. A vrut să fugă, dar nu putea. Am
ridicat-o si am dus-o acasă.
Bunica a bandajat-o. Veverita s-a vindecat în câteva zile. Noi îi dădeam nuci si alune pe care le spărgea cât ai clipi.
Am dus-o în pădure. Într-o clipă a dispărut. Apărea si dispărea ca o nălucă, când pe o creangă, când pe alta.
Sper să o reîntâlnesc în vacanta care se apropie cu pasi repezi. Mă va recunoaste oare?

IEPURELE SI ARICIUL

Este vară. Am plecat cu părintii în ”Parcul Dendrologic” de la Simeria. Soarele încălzea cu razele lui fierbinti fetele copiilor.
Băncile parcă ne chemau să ne asezăm. Florile se scăldau în albastrul cerului, iar păsările parcă ne urau ”Bun venit!”.
Am admirat farmecul naturii si am pornit spre grădina zoologică din parc. Am admirat vulpile roscate, ursii, vulturii, lupii
fiorosi, sprintenele veverite.
Animalele care m-au interesat cel mai mult au fost iepurele si ariciul. Amândouă sunt animale sălbatice si au corpul format din
cap, trunchi si patru picioare. Se tem de om si produc pagube plantelor de cultură.
Iepurele are urechile lungi. Cu ele aude si cea mai mică adiere de vânt. De aceea îsi face culcusul în directia vântului, pentru a
auzi orice zgomot. Picioarele din spate sunt mai lungi, de aceea face salturi ametitoare. Corpul este acoperit cu blană de
culoare cenusie. Are o codită scurtă. Se înmulteste prin pui, se hrăneste cu morcovi, varză, chiar si cu scoarta copacilor din
pădure.
Ariciul are corpul acoperit cu tepi în număr foarte mare. Are blănită de culoare deschisă pe abdomen. La cap are un botisor
mic si cu nasul miroase tot timpul.Este un bun vânător de vipere si alti serpi, dar mănâncă si fructe de pădure.
În urmă cu o lună, mos Gloantă, pădurarul, mi-a spus o întâmplare cu un arici si o vulpe. Vulpea atacă ariciul. Acesta se face
ghem.Vulpea vicleană îl rostogoleste până la râu, unde ariciul se desface, iar vulpea pune laba pe el.
Nu voi uita această vizită interesantă, dar nici povestea pădurarului.

IEPURILĂ SI ARICEL

Într-o pădure deasă si linistită, alături de alte animale, trăia un iepure cu blana cenusie si un arici cu tepi zbârliti.
Iepurasul era zburdalnic. Avea doi ochi vioi si nasul în continuă miscare. Mustătile lui pipăiau totul, iar urechile lungi erau
mereu ciulite. Desi era un bun alergător, se temea de om, de vulpe si de păsările răpitoare. Pe înserat însă, se strecura împins
de lăcomie în grădina cu zarzavaturi trăgând un ospăt pe cinste cu morcovi si varză. La cel mai mic zgomot fugea în salturi
mari.
Ariciul, după ce a scormonit seara-ntreagă într-un musuroi de furnici, scuturându-si mereu mustătile, priveste cu ochii săi mici
si negri, un soricel. Aude pasi si se face ghem temându-se de vulpe.
În timp ce iepurele face pagube în grădină, ariciul o curătă de melci, serpi si sopârle.
Desi iepurele cu blana-i moale te îndeamnă să-l mângâi, pentru purtarea sa ariciul ar trebui mângâiat.

COMPUNERIINSPIRATEDINISTORIA NOASTRĂ

UNELE COMPUNERI SUNT INSPIRATE DIN LECTURILE CITITE.

MAMA LUI STEFAN CEL MARE

Cu sute de ani în urmă, Moldova a fost cârmuită de un voievod viteaz si întelept, iubitor de neam si libertate, Stefan cel Mare.
El a purtat multe bătălii cu turcii, care călcau ades hotarele Moldovei.
Într-una din lupte, Stefan a fost rănit, iar oastea risipită.
La Cetatea Neamtului îl asteptau mama si sotia lui.
În miez de noapte, Stefan se întoarce si cere intrarea în cetate. Fiindcă mama îsi iubea patria mai mult decât orice, îsi trimite
fiul să moară pentru tară.
Astfel, Stefan se întoarce si sună din cornu-i în Muntii Moldovei, iar oastea-i se-adună. De astă dată, turcii au fost învinsi.
Amintirea lui Stefan cel Mare, soarele Moldovei, va rămâne întotdeauna vie în inimile tuturor românilor.

DOMNITORUL MEU PREFERAT

Într-o zi călduroasă de vară, când soarele mângâia natura întreagă, am plecat cu bunicul pe munte. Acolo sunt brazi atât de
înalti, încât îti cade pălăria când vrei să le privesti vârful. În vale sunt râuri albe ca spuma laptelui. Am urcat până la covorul
moale al ierbii. Eram impresionată.
Bunicule, cine a domnit pe aceste locuri?
Unul dintre domnitori este Vodă Cuza. Datorită lui am recăpătat onoarea de popor liber si latin. Oamenii îl iubeau si îl
respectau. El ajuta tăranii cum putea mai bine si nu dădea crezare vorbelor boieresti. Era drept si bun. Acest domnitor nu va fi
niciodată uitat.
Nu stia bunicul, că despre Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României învătasem si la scoală si că în minte îmi răsunau
cuvintele lui:
”O tară nu poate fi puternică si independentă fără ridicarea din mizerie si sărăcie a cetătenilor.”

OSTASUL ROMÂN

Clopotelul sună sfârsitul pauzei. Începe ora de istorie.


După ce d-na învătătoare a ascultat câtiva copii la lectia pe care am avut-o de învătat, ne spune:
Astăzi vom vorbi despre ostasul român, asa cum îl cunoasteti voi din lectiile de istorie, din povestiri, filme si poezii.
Nu stiu dacă altii s-au bucurat, dar eu ... Stiam multe despre patriotismul, demnitatea, neînfricarea ostasului român. El a fost
pavăză la granitele tării de-a lungul anilor. Ostasul român s-a jertfit pentru unitatea natională, independenta si libertatea mult
dorite.
Colegii mei s-au întrecut pe ei în descrierea ostasului român, temelia si zidul si văzduhul senin si pacea si viata acestei tări,
România.

ISTORIA ROMÂNILOR

Datorită bogătiei si frumusetii ei, patria noastră a fost deseori tinta cotropitorilor.
Nu erau lupte multe în care românii să nu iasă invingători. Condusi de domnitori viteji si întelepti stiau să iasă biruitori si
dintr-o înfrângere. Pierdeau o luptă, nu războiul. Erau îndârjiti cu gândul că de ei atârnă soarta acestui neam.
Au fost ani în care poporul nostru a fost sub dominatie străină, dar asta nu a putut zdrobi unitatea de neam si tară.
Războaiele purtate au fost drepte, pentru apărarea libertătii poporului, nu de cotropire si asuprire.
Istoria neamului nostru a fost scrisă cu sângele nenumăratilor eroi.

UNIRILE ROMÂNILOR

Ce poate fi mai dureros în viată decât despărtirea de cei dragi? Chiar dacă e vorba de familie, de prieteni sau de neam,
durerea e la fel de mare.
Românii au cunoscut această durere vreme de sute de ani. Fiind o tară mică, dar bogată, multi au râvnit la ea, însă au
dat piept cu un popor ce cunostea dragostea de tară si mai era si luptător neînfricat. Fiind putini la număr însă, au fost învinsi
si despărtiti, dar dragostea lor nu a pierit fată de cei de acelasi neam si limbă.
Din dragostea lor s-a născut Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si România dodoloată.
Stiau românii că doar asa pot tine piept dusmanului, căci aveau ei o vorbă: ”Unde-i unul nu-i putere...”

MITRUT EXISTĂ...
(Stejarul din Borzeşti - E. Camilar)

Era în vremea tulbure când turcii si tătarii năvăleau puhoi spre a-si întinde valurile cotropitoare asupra Moldovei.
Focuri ardeau pe înăltimi si clopote băteau din ce în ce mai tare. Năvăleau tătarii în galopul cailor, cu iataganele în dinti, cu
somoiaogele aprinse în vârfurile sulitelor.
În tipetele copiilor si ale femeilor, moldovenii însfăcau parii afumati la capete, furcile, coasele si topoarele, gata de apărare,
îndreptându-se spre fagul din prund, în preajma vadului mare al năvălitorilor.
La ceasul când amurgul se lasă ca un zăbranic sur, în preajma fagului ce-si fosnea agitat frunzele, două cete stăteau fată-n fată.
Sunt moldovenii condusi de căpitanul Mitrut, hotărâti să nu lase pradă jafului, mortii ori pribegiei si ceata năvălitorilor oprită
pe neasteptate de pâlcul de viteji si nesfârsitul codru de care fiii pustei se temeau.
Bătălie cumplită s-a încins cât ai scăpăra din ochi. Valea s-a umplut de nechezăturile cailor, de bufniturile scuturilor. Luceau
lăncile. Zbârnâiau săgetile. Cetele se izbeau din ce în ce mai îndârjit, mai crâncen.
Cu gândul la marele său voievod si la primejdiile pe care le înfruntă, Mitrut dă pinteni calului, retează dintr-o lovitură cu
palosul capul străinului si-l ia în pieptul calului pe năvălitor.
Moldovenii înaintează sir după sir, împrăstiind spaima si neorânduiala între păgânii care încep să dea îndărăt, să se
învălmăsească, să fugă mâncând pământul.
Stelele sclipesc peste băltile de sânge. În leagănul usurel al vântului, bătrânul fag îsi fosneste împăcat frunzisul, lăsând să cadă
o frunză ca o lacrimă, în locul unde bătrânul lup al pustei îsi asteaptă osânda.
”Asa pier toti nelegiuitii”, pare să spună înteleptul îngăduitor si tăcut, ca omul care a văzut multe si multe a petrecut.

PENTRU MĂRIUCA
(Măriuca - Călin Gruia)

La Mărăsesti, mormântul copilului – erou Maria Zaharia se află lângă o fereastră rotundă. Pe acolo pătrunde ziua
aducându-i raze calde, luminoase de soare.
Cărările o cheamă să le străbată din nou. Fântânile o asteaptă cu apă proaspătă si bună. Pomii înfloresc si rodesc. Copacii
înmuguresc si înverzesc, florile îsi împrăstie parfumul. Totul trăieste.
Viata pătrunde cu lumina pe fereastră.Măriuca nu mai poate răspunde însă nici unei asteptări sau chemări. Trupul
măruntel, care a adăpostit atâta curaj, istetime, dragoste si ură laolaltă, de toate cât pentru un om mare, e închisă acolo... sub
o lespede rece.
Oricâte lacrimi si oricâte flori am depune pe mormântul ei, Măriuca nu-si va mai flutura coditele si mânutele. Ea nu va
mai alearga după fluturi si nu va mai culege buchete mari de flori de câmp, decât poate în imaginatia noastră.
Ce mult as vrea eu, copilul păcii, să poti alerga Măriucă, să te poti juca, să poti învăta cu mine! Dar, nu se poate. Tu ai
trecut prin moarte în sufletele tuturor românilor, fie ei mari sau mici, ca un simbol al vitejiei.
Nici un copil să nu mai moară răpus de gloante! Nici un război să nu mai împietrească în durere sufletele părintilor,
bunicilor, surorilor sau fratilor! Să rodească nucii sfârtecati de obuze! Copiii să crească!
Si prin fereastra ta rotundă, pătrunde mereu ziua încetisor, cu sfială si cu nesfârsită dragoste. Si cu ea, pasii nostri sfiosi,
plini de emotie se apropie. Să păstrăm tăcerea.
TARA NOASTRĂ

TARA MEA

Tara cu cer de cristal, munti semeti, câmpii mănoase, păduri falnice si râuri ce susură lin la vale, este tara mea.
Este locul unde s-au născut cele mai frumoase legende si basme care mi-au fermecat copilăria. Si cum se putea să fie
altfel când pe aceste meleaguri de vis s-au născut Făt-Frumos si Ileana Cosânzeana si tot aici s-au născut Eminescu si Creangă
si Sadoveanu si Cosbuc, care, cu atâta măiestrie si întelepciune au slăvit neamul si locul acesta?
Si cum puteau slovele lor să nu se nască, când în suflet le picurau sunetele măiestre, trilurile fermecate ale lui Ciprian
Porumbescu si George Enescu si cum ar fi putut rămâne insensibili când s-au născut în acest colt de rai în care si frunzele
codrului doinesc?
CE-I PATRIA

Patria este tot ce ne-nconjoară, cel mai scump lucru al tuturor si pentru care chiar pretul vietii nu e prea mare.
Patria sunt plaiurile mioritice reprezentate de pictori în lucrările lor si cântate în versuri de poeti.
Mănăstirile semete ale Bucovinei ridicate de mesteri priceputi în timpul unor domnitori cu dragoste de neam stau de
veghe la trecerea timpului patriei mele.
Patria e lantul Muntilor Carpati însirati ca un lant de mărgele la gâtu-i si pe care o-ncinge cu brâul de argint, Dunărea.
Ca o mamă iubitoare, patria oferă harnicului său popor nenumărate bogătii asezate în adâncul muntilor ca într-o ladă de
zestre. Câmpiile patriei au cositele galbene ale zânelor, iar apele clinchetul cristalin al clopotelului.
Când spun PATRIE, mă gândesc la casa mea, la locul unde m-am născut, la strămosii cei viteji si neînfricati în lupte, la
Eminescu.
FRUMOASĂ SI BOGATĂ ESTI PATRIA MEA!

Pământul românesc este leagănul copilăriei mele.


Aici, în România, mă simt acasă. Ce frumos sună ”acasă!” Când rostesc acest cuvânt – acasă - mă gândesc la tărmul
mării, la strigătul straniu al cocorilor, la muntii cei semeti, la minele de aur, la dealurile cu sare, la cerbii cu coarne pe spate
despletite, la orase, la sate, la marea cea nesfârsită, la Delta Dunării-cel mai tânăr pământ al tării, la serile cu lună rece în care
muncitorii lucrează de zor, la sondele ce ne dau petrol, la piscurile înalte acoperite cu zăpadă pe care se avântă cu mult curaj
caprele negre, la vitejii ce si-au dat viata pentru libertatea noastră, la Stefan cel Mare, la Iancu de Hunedoara, la Mihai-
unificatorul de neam. Nu pot să uit nimic din ceea ce se-ntâmplă astăzi sub ochii mei.
As vrea să cresc mai repede mare, să muncesc si prin munca mea să adaug o fărâmă de frumusete tării mele. Si o voi
face!
O CĂLĂTORIE IMAGINARĂ
”O rază de soare, o suflare de vânt, un clătinat de frunze, o picătură de rouă, un fir de iarbă nemângâiat de vânturi usoare, un
fluture... au în sufletul meu,un răsunet de poezie mai dulce, mai curată si mai nevinovată decât toată literaturapoetică la un
loc”.
(C. Hogas-Pe drumuri de munte)
Coplesit de atâta frumusete iau harta si pornesc într-o călătorie pe plaiurile mele.
Las în urmă tinuturile Corvinestilor si mă îndrept spre sud-vest pentru a ajunge la Drobeta-Turnu Severin să văd piciorul
de pod rămas de la Apolodor din Damasc, când Traian a pornit să cucerescă Dacia.
Trec pe la Craiova, Cetatea Băniei lui Mihai Viteazul, primul unificator de neam si tară.
La Târgu-Jiu admir ”Coloana fără sfârsit”, ”Poarta sărutului”, ”Masa Tăcerii”si parcă văd chipul sculptat al lui Brâncusi. Nu
uit nici casa memorială ”Ecaterina Teodoroiu”.
Mănăstirea Argesului, etalon de frumusete si măiestrie mă duce cu gândul nu la mesterul Manole, ci la mesterii acestui
popor care au zidit Târgovistea, cetatea de scaun a lui Mircea cel Bătrân, Suceava lui Stefan cel Mare, dar si voronetul
Bucovinei.
Apele înspumate ale Mării Negre ne trimit cu gândul la Ovidiu, la Histria si Callatis.
Nu poposesc mult în mirifica Deltă a Dunării, ci o iau spre Iasi, centru de cultură si civilizatie, spre bojdeuca din Ticău,
care-mi aduce aminte de Creangă si Eminescu, doi titani ai literaturii române.
Plaiurile de ”Baladă” ale lui Ciprian Porumbescu, Valea Bistritei, tinutul Harghitei cu Lacul Rosu si Lacul Sfânta Ana sunt
tot atâtea minuni grăitoare românesti. Cum să nu se nască ”Miorita”?
Trec în Tara Oasului nerobită veci ca să-i văd pe urmasii dacilor liberi.
La întoarcere, vizitez Alba – Iulia si Tebea si Sarmizegetusa Regia si Costesti si Cetatea Devei. Locuri încărcate de istorie care
mă fac să-mi doresc încă o călătorie.
Sunt fiu al acestui pământ de negrăită frumusete.

MAMA
MAMA, FIINTA CEA MAI DRAGĂ

Ne luăm rămas bun de la februarie. Se apropie ziua de 8 Martie, ziua femeii, dar în special ziua tuturor mamelor.
Nimeni nu si-a uitat vreodată mama, căci ea a fost fiinta care i-a dat viată, l-a învătat să vorbească încântătoarea si
armonioasa ei limbă.
Mama este de statură mijlocie, cu părul ca grâul când dă în pârg. Gura cu buze strânse exprimă hotărârea ei în tot ce
face. Fata îi este luminoasă, fără urmă de-ncruntare, iar ochii nu lasă zăvorâtă bunătatea si dragostea. Are o privire caldă,
mângâietoare si un mers linistit.
Mama mea este bună, mă iubeste, întotdeauna mi-a îndeplinit dorintele. Când vine acasă nu mai este pustiu si
mohorât.
Eu o iubesc mult pe mama si caut să o bucur cu notele pe care le primesc si cu ascultarea.

MAMA MEA CEA DRAGĂ

Mâine este 8 Martie. Cuvântul ”mama” îmi aminteste de ceva foarte cunoscut de când eram mică.
Este primul cuvânt pe care îl rosteste în viată fiecare copil: mama.Sună limpede si cristalin ca un clopotel, atârnat la
gâtul mamei mele. În buchetul ce-l voi dărui sunt treizeci si trei de flori, toate rosii, foarte rosii, ca sângele ce curge prin vine si
la fel de proaspete ca mama mea.Ea, fiinta cea mai dragă mie, cu vorba blândă si caldă, cu ochii ca două mure, cu buzele ca
petalele de trandafir, cel mai frumos trandafir din lume. Fata-i albă ca spuma mării în zorii zilei, mâinile ca două aripi
neastâmpărate de fluture si care în urma lor lasă curat si strălucitor, asa este mama mea. Are părul mătăsos si lung. Ne educă,
ne îngrijeste ca pe ochii din cap. Este adeseori supărată si ne priveste mustrător. Atunci plecăm cu părere de rău capul si ne
supunem mamei.
Primăvară, soare, ghiocei, toate sunt mâine pentru mama. Mâine, fiecare copil cuminte care-si iubeste si respectă
mama îi dăruieste ceva. Eu, pe lângă cele pregătite, am pus si un buchet de flori. În acest buchet e toată dragostea si
recunostinta fată de mama. Ea s-a chinuit să ne nască, a stat zile întregi la căpătâiul nostru când am fost bolnavi, plânge odată
cu noi si găseste cuvinte de alinare întotdeauna.
Acest buchetel îl păstrează în ”sipetelul amintirilor” si acest buchet, cel mai frumos buchet, nu se va ofili niciodată, va
rămâne proaspăt mereu. Numai când copilul nu-i mai este recunoscător se va ofili buchetul. Si, în fiecare an, mama deschide
sipetelul si cu lacrimi în ochi sărută buchetul, un buchet bogat cu florile recunostintei.
Îmi dau silinta ca în fiecare zi să fac numai lucruri bune si astfel darul cel mai frumos pe care-l voi dărui mamei mele vor
fi florile recunostintei adunate zi de zi.

ÎNVĂTĂTOAREA MEA

ÎNVĂTĂTOAREA MEA
Întoarcem în urmă filele vremii. Sunt în curtea scolii. Privită de sus curtea pare un câmp cu flori.
Micuti, sfiosi si retrasi stau cei mai mici, cei care asteaptă cu nerăbdare să răsfoiască manualele necunoscute.
E prima zi de scoală. Cu mâinile înclestate pe buchetul de flori ce trebuia să-l dau doamnei învătătoare, pierdut în acea
multime de copii, eram tulburat.
Intrăm în sala de clasă. Pe bănci ne asteaptau manualele pe care începem să le răsfoim cu mânute firave.
Doamna învătătoare ne lasă să desenăm. Suntem destul de stângaci ce-i drept, dar ne laudă. Apoi ne învată literele,
rând pe rând. Acum ne predă gramatică, matematică, istorie si noi nu mai suntem sovăielnici.
Ne dojeneste uneori, când facem o faptă urâtă, când nu suntem atenti.
Asa e învătătoarea mea.

RĂMAS BUN, DOAMNĂ ÎNVĂTĂTOARE!

Cine este oare această zână bună, blândă, minunată, care ne-a învătat cum să păsim în lumea învătăturii? Cine este această
mamă care ne-a îndrumat pasii?
Este o zână, o zână bună neasemuit de frumoasă: păru-i de aur se revarsă peste umeri, ochii ei blânzi, câteodată
mustrători, strălucesc ca două diamante, buzele sunt rosii ca petalele de trandafir. Mâinile acestei zâne sunt albe si firave.
Cine ne-a purtat în lumea basmului si a poeziei, ne-a învătat tainele cifrelor, ne-a arătat cum să ne purtăm, ne-a
îndemnat să iubim adevărul, dar si să admirăm frumusetea unui pârâias cristalin ori soaptele frunzelor din pădure?
Cine oare este descrisă aici? Este doamna învătătoare care timp de patru ani s-a străduit să ne învete si s-a dăruit nouă
zi de zi. Acum trebuie să ne despărtim. Îi dărui din inimă un buchet cu florile recunostintei mele. Rămâne o a doua mamă
pentru mine si o voi iubi întotdeauna.

ÎNVĂTĂTOAREA MEA

Într-o frumoasă dimineată de toamnă, când am trecut prima dată pragul clasei, am fost condusi de zâmbetul cald si prietenos
al celei care urma să ne îndrume pasii în viata scolară. Doamna învătătoare a devenit o a doua mamă pentru mine.
Învătătoarea mea este de statură medie, are chipul frumos si blând. Întotdeauna se îmbracă cu mult gust. Când intră în
clasă, totul se luminează. Ochii veseli sunt plini de bunătate si dragoste.
Este foarte apropiată de noi. Dar ne si mustră. Ne dă povete si ne încurajează. Ne iubeste.
Toată viata o voi respecta si o voi iubi pe doamna mea.

RĂMAS BUN, DRAGA MEA ÎNVĂTĂTOARE

Este o zi ploioasă de primăvară, spre sfârsitul clasei a IV-a.


Suntem în clasă cu doamna învătătoare. Avem de rezolvat două probleme. După ce am terminat o privesc pe domna
învătătoare. Pe obraz îmi curge o lacrimă. Încerc să mi-o sterg pe furis. Doamna învătătoare mă vede însă si mă întreabă:
Daniela, nu stii să rezolvi problemele sau ce s-a întâmplat?
Doamnă învătătoare, nu mă pot împăca cu gândul că trebuie să mă despart de dumneavoastră.
Se apropie de mine, mă mângâie pe crestet si-mi spune:
Nu scapi tu asa usor de mine! Ne vom întâlni în fiecare zi, poti fi sigură de asta!
O privesc. Este de statură mijlocie, are ochii verzi, părul blond ca al fetelor de împărat, dar este si mai frumoasă. Fata îi
este albă ca spuma laptelui, iar fruntea pare mereu plină de gânduri. Mâinile ei delicate ne-au învătat să facem primele litere,
să scriem mama.
Eu nu o voi uita niciodată pentru că este a doua mea mamă, este cea care m-a învătat să-mi iubesc tara, să pretuiesc si
să respect munca, să ascult soaptele unui izvor si să descifrez tainele unui vers.
În clasă plâng eu, plâng si altii, si parcă si ploaia s-a întetit.

ALTE COMPUNERI
ANIVERSAREA

Astăzi împlinesc opt ani. Chipurile dragi îmi sunt aproape.


Vine si bunica. O surpriză nemaipomenită este păpusa cu ochi ca măslinele si păr auriu, pe care mi-o dăruieste.
Petrecem clipe minunate în camera plină cu jucării. Parcă si Mormăilă, ursuletul de plus s-a înveselit.
E seară. Copiii se întorc la casele lor, bunica pleacă si ea.
Ce trist e fără ei!

SUCCESUL

În grădinită a învătat să deseneze, să combine culorile, ”să citească” un tablou, să picteze si el peisaje. La concursurile de
desene pe asfalt din ultimii doi ani, Andrei a luat locul întâi.
”Povestea culorilor”, pe care doamna învătătoare le-a citit-o la prima oră de pictură,
l-a făcut să pună si mai mult accent pe armonizarea culorilor în picturile sale. Colegii îi cereau sfaturi, învătătoarea îl răsplătea
cu laude si nota maximă. Când a fost propus pentru concursul de desen pe scoală, tuturor li s-a părut firesc ca el să concureze
din partea clasei lor. Andrei a acceptat si bine a făcut. A avut mare succes.
Concursul de desene organizat în anul următor l-a purtat departe.
O VIZITA ÎNTR-O FABRICA

Într-o frumoasă zi de toamnă, am fost împreună cu colegii la Fabrica de Pâine.


Până acolo am mers pe strădute linistite, acoperite cu un covor ruginiu de frunze moarte. Un vântisor lin aducea
miresme de fructe coapte.
Clădirea fabricii, înconjurată de plopi, părea din alte vremuri.
Abia după ce am trecut pragul fabricii ne-a întâmpinat atmosfera specifică. Acolo totul era mecanizat. Masini mai mici, masini
mai mari, care cerneau făină, frământau aluatul. Era multă animatie. Trecând dintr-o sală în alta, am ajuns si în fata
cuptoarelor unde pe o bandă se plimbau prin fata noastră pâini dodoloate, cu coaja rumenă si un miros plăcut. Ne invitau să
gustăm!
La plecare am primit cornuri calde, din care muscam cu poftă. Gândul meu era la munca celor din fabrică, la faptul că datorită
lor nu ne lipseste pâinea la nici o masă.

O ÎNTÂMPLARE DIN VIATA MEA

Îmi plac deopotrivă toate anotimpurile. Iubesc stelutele argintii ale iernii, albul imaculat al zăpezii si oglinda ghetii.
Ador si primăvara, anotimpul redesteptării la viată, pomii în haine noi, razele aurii ale soarelui.
Îmi place si vara cea luminoasă, cu zile lungi si nopti scurte, cu ogoarele legănându-si spicele bălaie în vânt.
Mă simt în elementul meu când vine toamna cu paleta ei de culori si cosul plin de roade.
Dar ce frumoasă e o zi de vacantă în satul bunicii mele, vara! M-am trezit mai devreme ca altădată si am deschis larg
fereastra. Am lăsat să pătrundă aerul răcoros al diminetii.
Deodată, se deschide portita si intră Vali. ”Ce i-o fi venit în cap la ora sapte dimineata?”
Spune că are un plan măret pentru bătaia lui Rex care a lătrat si nu a lăsat-o să doarmă. Emotionată ascultam. ”Tragem cu
prastia în găini, nea Gică va crede că Rex e de vină si îl va bate.”
Începurăm să tragem cu prastia în găinile ce ciuguleau tacticos boabele de grâu. Acestea începură să fugă prin ogradă
cotcodăcind. Nea Gică a iesit afară, dar n-a văzut nimic. A intrat în casă. Noi, de sub nuc, am mai tras o pietricică cu prastia.
Atunci, nea Gică iese vijelios si se îndreaptă tintă spre nuc. O luăm la sănătoasa. În capătul satului, Vali a fost prinsă. A luat o
bătaie pe care cred că o tine minte si astăzi.
”Nici o faptă fără plată”.

SA NE JUCAM DE-A ”VÂNATORUL ISCUSIT”

Era o după-amiază senină de toamnă. Vântul bătea usor, fluturând părul lui George. Din bătăile soarelui lenes, frunzele
căpătau reflexe aurii.
George sta pe bancă. Visa... Gândul îl purta către alte lumi, pe alte planete, unde nu există oameni ca pe darnicul Pământ.
Un glas ca de trompetă îl trezi din visare.
George, hai să ne jucăm ”Vânătorul iscusit”!
George întoarce capul. Se apropiau veseli Nicolae si Andrei. În spatele lor, Gicu. S-a înviorat si George.
Andrei avea o minge sub brat. A lăsat-o jos. Gicu si George sunt vănători. George a luat mingea în mâini. Jocul a început.
Gicu a încercat de multe ori să-l lovească pe Andrei. În zadar însă. El se răsucea sfârlează în aer si mingea se ducea drept
în bratele lui George.
George s-a pregătit. S-a concentrat si a aruncat mingea. O clipă a văzut numai un corp răsucindu-se în aer. Apoi, mingea
a căzut, dar nu a întâlnit nimic în calea ei. George era foarte mirat. Cum? Doar ochise bine! Se îndoia de reusită. Dar Gicu,
folosindu-se de neatentia lui Andrei, a ochit si a aruncat mingea drept la tintă.
Gicu radia de bucurie. În sfârsit a câstigat.

LA PESCUIT
(Compunere cu inceput dat)

”Ionică iubea mult pescuitul, ca si tatăl său. Avea tot ce-i trebuie unui pescar: undită, râme si răbdare (?!).
Într-o zi se grăbeau s-ajungă printre primii pe malul lacului, într-un loc stiut.
Ionică puse tacticos râma în cârlig, aruncă undita în apă, când ”... pluta începu să se miste. Ionică nu mai asteaptă si
trase vârtos undita. Dar în undită nu era nici măcar râma. Mai încercă, dar păti la fel.
Obosit, Ionică adormi si avu un vis ... Se făcea că ... un peste mare, cu o coroană pe cap îi spuse:”Nu ai să prinzi
niciodată pesti!” ”De ce?” întreba Ionică. ”Trebuie să ai mai multă răbdare!” ”Dar am răbdare!” ”Poporul meu sunt pestii. Dar
am să-ti spun ceva: când vezi că miscă pluta, asteaptă putin. Când vezi că se zbate tare să tragi.” ”Bine, dar nu mi-ai spus cine
esti. ” ”Eu sunt împăratul.” Ionică strigă: ”Cum?” dar pestele dispăru si Ionică se simti tras de mână.
Ce-ai visat? Ai vorbit prin somn.
Ionică îi povesti tatălui său visul si adăugă:
Dacă-l vezi pe împărat, spune-i că am să tin minte ce m-a sfătuit.
Înarmat cu vointă si răbdare, Ionică a devenit un bun pescar, ca si tatăl său.

O FAPTA CURAJOASA

Începea dezghetul. Apele Streiului se zăreau prin gheata lucioasă si transparentă ca sticla.
Ca de obicei, nea Toma fuma lângă casa lui, asezată lângă râu, bodogănind. Alături de el stătea Ursu, câine bun,
ciobănesc, ce mai!
Nea Toma se uită prin împrejurimi. Nimeni ... în afară de două fetite. Aveau patinele în mâini. Una din ele încerca
gheata. Fără sovăială, îsi puse patinele si începu alunecarea pe gheată.
De! Gheata e cam subtire. Apa roade dedesubt, soarele deasupra... Mai bine dati-vă pe mal, dragele mosului! Si
acolo e nitel ghetus.
Neascultându-l pe nea Toma, fetita patina pe râu.
Deodată se auzi un zgomot. Gheata crăpă si nea Toma putu să o vadă pe fetită pe un sloi de gheată. Sări în picioare si
fugi să scoată luntrea. Iesi imediat. Ce-i văzură ochii?
Două fete mai mari se uitau spre sloiul de pe care se auzeau tipete puternice. Irina, una din fete, sări în apă si porni înot.
Înainte ca omul să priceapă ceva, fetita a fost salvată si depusă pe mal.
Bravo! Ei, asa! O lăudă nea Toma.
Bătrânul le luă pe fete în casă, făcu un foc zdravăn să-si usuce hainele si le dădu câte un ceai cald.

VISUL LUI GHEORGHITA

Era o zi călduroasă de primăvară. Gheorghită era la scoală. Ora de lucru manual începuse. El era printre cei mai buni elevi din
clasă. Se gândi că ar fi bine să facă un avion din carton. Toti copiii erau preocupati. Fiecare lucra la liberă alegere un obiect din
carton.
La sfârsitul orei fiecare a fost lăudat de doamna învătătoare, dar avionul lui Gheorghită a fost cea mai frumoasă lucrare.
Băiatul era încântat de avionul său.
Seara puse avionul pe masă. Tot admirându-l îl cuprinse somnul. Se vede că mos Ene a vărsat pulberea sa de aur peste
ochii obositi ai copilului, care nu se putea despărti de avionul său minunat.
Noaptea visă că avionul său din carton devenise un avion adevărat. Îi făcea semn să urce. Gheorghită nu stătu pe
gânduri si urcă. Începu să piloteze peste munti înalti, mări albastre, câmpii înverzite, dealuri roditoare.
Dimineata îl trezi vocea mamei care-l îndemna să se grăbească să nu întârzie la scoală. Buimăcit încă de visul minunat
pe care-l avusese, se posomorî văzând un avion din carton pe masă.

COLEGUL MEU

L-am cunoscut încă de la grădinită.Era în grupa mare, iar eu în cea mică. Aveam timp berechet să ne jucăm. Mama
venea să mă ia de la grădinită după orele de program.
Acum suntem colegi de scoală si ne întâlnim în pauzele scurte si câteodată acasă.
Are privirea serioasă, uneori sugubeată, iar părul-i ca tăciunele.
Dacă as spune că se comportă frumos cu colegii, n-as spune adevărul, dar nici că se poartă urât nu pot spune. El se
comportăcu ei, asa cum se comportă si ei cu el.
Cu oamenii în vârstă, cu părintii are o comportare fără repros. Îi place să arate copiilor mai mici cum să construiască
turnul din material de constructii mai trainic, să se joace frumos fără să strice totul. Învată bine si se bucură de simpatia
colegilor.
Am să vă povestesc o întâmplare.
Ne jucam, fără să băgăm de seamă ce se întâmplă în jur. Mosneagul mic si pirpiriu devenise Mircea cel Bătrân, iar
constructiile din lemn închipuiau străvechi cetătui. Din nebăgare de seamă am răsturnat cutia în care erau cuburi.
Nu-i nimic. Te voi ajuta să le pui la loc.
De ce?
Asa sunt prietenii adevărati! răspunse el, privind undeva, departe.
Asa este colegul meu, Adrian Popa.

FURTUNA

E înăbusitor de cald. Discul alb de lumină al soarelui face amiaza ucigător de arzătoare. Vântul nu miscă nici firul de iarbă.
Valuri de căldură vin necontenit.
Nori grei, cenusii se fac grămezi si împânzesc tot cerul. Un tunet răzlet sparge văzduhul. Un vânticel usor se face simtit.
Fulgere rosii brâzdează cerul.
Animalele speriate se ascund de mânia furtunii. Vântul se înteteste. Frunze spulberate si nori de praf se linistesc odată
cu dezlăntuirea ropotului de ploaie. Toarnă cu găleata. E potop.
De la o vreme artileria cerească îsi coboară glasul. Zbuciumul se potoleste.
Soarele străluceste din nou biruitor peste natura înveselită de răcoarea binevenită.

PRIETENA MEA, CARTEA

”Că nu este alta mai frumoasă si mai de folos în toată viata omului zăbavă decât cetitul cărtilor” (Miron Costin)
Cartea este un izvor de cuvinte, care nu se termină niciodată. Ea ne învată despre munca oamenilor, despre portul
tăranilor, despre frumusetea tării, despre popoare îndepărtate, despre vitejia strămosilor nostri.
Ne învată să strângem într-un buchet de flori multicolore adevărul, iar răul să-l alungăm ca pe un lenes târâtor.
Cartea ne învată să iubim patria cu apele ei cristaline, cu muntii cei falnici care stau de veacuri strajă, cu câmpiile si
dealurile pline de verdeată si flori parfumate pe care în miez de vară zburdă mieii.
Cartea, prietenul credincios al omului, ne învată să pretuim libertatea, să nu servim tara cu declaratii de dragoste, ci cu
muncă cinstită si la nevoie cu jertfă.
Împreună, putem adăuga o fărâmă de frumusete tării noastre.

FOCUL

Mama a trimis pe Ileana si Răducu în pădure să culeagă ciuperci. Când au ajuns la marginea pădurii, au văzut casa pădurarului
în flăcări si au auzit strigăte de ajutor.
Într-o clipă ei au hotărât ce au de făcut. Răducu a spart geamul ferestrei de unde se auzeau strigăte disperate si a iesit
cu un copilas de vreo trei anisori în brate. Ileana a rămas să aibă grijă de el. Răducu a fugit în sat să anunte oamenii.
Au venit toti cu pături, lopeti, găleti cu apă. Flăcările le-au pârjolit fetele, dar au reusit să salveze casa pădurarului.
Alarmat de fumul ce se ridica gros si amenintător pădurarul alerga disperat spre casă strigând:
Ionut! Ionut!
Fii linistit! Copilul e pe mâini bune.
Ionut adormise legănat de zâna lui bună, Ileana
Pădurarul nu stia cui să multumească mai întâi: copiilor curajosi, sătenilor inimosi?
Cu ochii plini de lacrimi nu putea rosti decât:
Multumesc! Multumesc!

FLORILE PRIETENIEI

Este o dimineată frumoasă de vară. Mihaela priveste soarele dând la o parte perdeaua groasă a norilor.
Privindu-l îsi aminteste de prietena ei, Cristina. Fetita cu părul strălucitor ca soarele, cu ochi albastri si limpezi ca cerul
de cristal al lunii iulie! Acesti ochi albastri plâng la cea mai mică neliniste a Mihaelei. Tot în acesti ochi, Mihaela vede licărirea a
mii de luminite atunci când se înteleg mai bine si sunt bucuroase. Se cunosc de când au rostit primele cuvinte si au făcut
primii pasi.
Cristina este o fetită cuminte, silitoare, ordonată si o prietenă cu inima de aur. O ajută foarte mult pe Mihaela la
rezolvarea problemelor mai grele. Zilnic se vizitează si se bucură una de reusita celeilalte. Sunt nedespărtite si toată lumea le
cunoaste, apreciază felul în care se ajută sau îsi atrag atentia când gresesc.
Acest cuvânt ”prietenie” este nespus de frumos. Prietenia cuiva nu o meriti decât când si tu esti devotat celeilalte
persoane –asa cum sunt cele două fetite.
Buchetul de flori al prieteniei creste cu fiecare faptă bună si nu se va ofili atâta timp cât prietenia adevărată există.

PRIETENA MEA, PERNA

A plouat toată ziua si nici n-am observat când printre picăturile de ploaie s-a asternut seara.
Am închis fereastra camerei mele, am întins cearceaful ca o coală albă neîncepută si am zărit perna. Ah! I-am dat câtiva
pumni zdraveni. Am obosit si eu si ... ea. Era înfoiată ca un curcan si îmi promitea ”vise plăcute”. Mi-am îmbrăcat pijamaua si
m-am trântit pe pat.
N-am adormit imediat si cum perna era supărată pe mine, mi-am amintit că am ocolit o baltă în care puteam să calc si
să o stropesc pe bătrâna care tocmai trecea pe lângă mine. Mi-am amintit de puiul de rândunică pe care l-am găsit în iarbă, l-
am tras de codită si abia pe urmă l-am pus în cuib. Mi-am amintit de ochii doamnei învătătoare când rezolvam bine o
problemă la tablă,dar scârtâia creta.
Si pentru că perna era nemultumită, eram si eu nemultumită.
Apoi a început să mă legene usor si i-am promis că în ziua următoare, care va fi sigur însorită, voi fi mai bună.
Am adormit si am visat că mâine voi învăta mai bine, n-am să mai supăr pe nimeni si legănată de vise eram într-o
excursie în jurul lumii.
M-am trezit dimineata bine dispusă si am uitat de promisiunile făcute.
DE LA BOBUL DE GRÂU LA PÂINEA CALDA

Eram mic si plăpând si rămăsesem singur pe câmp, nu stiu unde plecase familia mea. Era vară târzie, soarele încă mă mai
mângâia si mi-am dat jos hăinuta. Apoi, zilele au devenit mai scurte si noptile mai reci si din când în când ploaia mă supăra,
dar m-am obisnuit si cu ea. Tristetea toamnei mi-a pătruns în suflet, mă apucase dorul de ai mei: frati, surori, părinti... Apoi,
într-o dimineată o spaimă în plus: duduiau tractoarele. Mi-era atât de frică!
Au răscolit pământul si m-au acoperit brazdele într-un loc căldut ca-n inima mamei. Ce bucurie! Lângă mine erau mama
si tata si fratii si surorile mele.
Apoi a venit iarna. Zăpada a acoperit pământul si ne era bine.
Primăvara, soarele ne-a mângâiat si în fiecare zi am crescut câte putin. Tot câmpul era un verde crud.
Apoi a venit vara si ne-a îmbrăcat în haine galbene ca ale soarelui ce ardea cu putere.
Si au venit secerătorile. Si duduiau si călcau cu grijă lanul de la un capăt la altul. Ne-au strâns. Am mai privit o dată
soarele si mi-am dorit să ajung ca el: rotund si galben, să bucur oamenii.
Niste mâini calde, aspre, dar mângâietoare ne-au dus la moară, ne-au arătat masinile care urmau să ne schimbe. Am
devenit făină, făină albă, albă si usoară. Apoi ne-a dus la fabrică, acolo unde alte mâini harnice au făcut din făină, pâine albă.
Am ajuns pe masa unor copii ai căror ochisori erau ca si cicoarea din lan, obrajii le erau rosii ca macii, iar pâinea era
caldă, rotundă si frumoasă ca soarele.

CURATENIA ESTE MAMA SANATATII

Este o zi plăcută de vară. Soarele îsi trimite cu dărnicie razele spre pământ. Gigel vine de la joacă foarte murdar. Mama
îi zice:
Gigel, du-te si te spală!
Lasă-mă, sunt obosit!
Si fără să mai scoată o vorbă, plecă. Ajuns în camera sa, Gigel se trânteste în pat. Adoarme. Visează că săpunul, periuta
si pasta de dinti îl întreabă:
De ce nu te-ai spălat cu mine?
De ce nu mă folosesti si pe mine la spălatul mâinilor?
Pasta de dinti era cea mai furioasă:
Pe mine nu mă folosesti niciodată, dar sunt cea mai folositoare.
Peste putin timp apăru si apa:
De ce nu ai ascultat-o pe mama ta, Gigele? Trebuia să te speli cu mine. Eu omor microbii.
Gigel zise:
Vă promit că mă voi spăla tot timpul.
Dimineata, Gigel se duse la baie. Dădu drumul la apă si se spălă cu mult săpun. N-a uitat nici dintii.
El a înteles că bunul cel mai de pret este sănătatea.

DUPA FRAGI

Ionut si Daniela au plecat să adune fragi.


După ce au umplut cosuletele s-au asezat pe iarbă să se odihnească. În tufis s-a auzit un zgomot, urmat de un bolovan
care se rostogolea cu viteză la vale. Copiii au încremenit. Abia mai răsuflau. Doar inimioarele le băteau cu putere, voind parcă
să le spargă piepturile.
Strângând cu putere tortile cosuletelor, asteptau. A urmat un hohot de râs. Era vecinul lor, Marin, care-si petrecea
timpul hoinărind prin pădure. Cu un ciomag în mână colinda tufisurile după fragi si zmeură. Zărind un bolovan, nu s-a putut
abtine să nu-l rostogolească la vale.
Au râs si cei doi copii. Împreună au pornit spre casă povestind si alte întâmplări petrecute sau auzite.

RASARIT DE SOARE

Noaptea se îngâna cu ziua.


Prin dumbrăvi, pe ogoare si prin văi, vântisorul lin dinaintea zorilor, crestea. La orizont, o lumină rosiatică se arătă. Un
arc sângeros de lumină crescu. Si deodată, globul de aur al soarelui s-a arătat lumii întregi într-o revărsare de strălucire. Totul
era ca-n basm: cuptorul soarelui de aur îsi deschise portile-razele soarelui ca niste sârme de aur se împletiseră printre
ramurile copacilor-totul era vis si armonie-dulcile zambile erau îmbătate de ploaia de aur a soarelui, stăpânitorul lumii.
Discul său alb de lumină topită, trezise totul la viată: muncitorii în straie albe se arătau la marginea satului - păsările îsi
porniră concertul lor în puzderia de aur - florile îsi deschiseră coroanele - albinele porniseră din floare în floare.
Soarele, cu razele lui aurii, deschise lacătul fericirii naturii.