Hermeneutica gramatical-istorică

De Gary DeLashmutt şi Dennis McCallum

Interpretare gramaticală, istorică şi critică

Scopul hermeneuticii biblice este de a descoperi înţelesul dorit de autorul original. În

timp ce pot exista mai multe întrebuinţări valide ale unui text, există doar o singură
interpretare validă. Sarcina interpretului este de a stabili înţelesul voit al autorului,
dacă este posibil, folosind următoarele instrumente.

Interpretarea gramaticală

Metoda istorico-critică presupune că cuvintele şi expresiile au un înţeles relativ stabil

în decursul unor perioade istorice. Ca atare, vom începe prin a lua în considerare
ceea ce determinăm ca normal, înţelesul cotidian al cuvintelor, frazelor şi
propoziţiilor, în măsura posibilităţilor. Cu alte cuvinte, interpretarea noastră trebuie
să corespundă cuvintelor şi gramaticii textului într-un mod rezonabil. Altfel,
interpretul ar putea să confere înţelesul după cum vrea, fără un control obiectiv.
Biblia ar deveni un fel de horoscop cu zicale vagi, pe care încercăm să îl conectăm la
vieţile noastre în orice fel putem.

1. Cea mai mare parte a Bibliei poate fi interpretată lesne prin înţelegerea
limbajului (fie cel original, fie tradus) în felul uzual (Ioan 3:36; Fapte 1:11).
Cu alte cuvinte, „dacă cuvintele simple au înţeles, nu căuta alt înţeles”.
2. O lectură cu înţelesuri simple nu trebuie confundată cu o interpretare literală.
Trebuie să lăsăm loc figurilor de stil (Marcu 1:5; Luca 22:19).
3. Dacă un pasaj conţine simboluri sau un anumit gen literar, acestea trebuie
indicate în text, fie prin note textuale, ori din cauză că simbolismul este
necesar pentru a da înţeles textului. Cele mai multe simboluri sunt explicate
chiar de Biblia în sine (Apocalipsa 1:9-20).

Interpretarea istorică

Interpretarea istorică înseamnă să ţinem seamă, cât mai mult posibil, de fundalul
istoric al vremii autorului şi a celor implicaţi. Biblia a fost scrisă pentru oameni
obişnuiţi şi este accesibilă oricui. Totuşi, a fost scrisă cu mii de ani în urmă pentru
culturi diferite. Ca atare, ca cititori moderni, trebuie să încercăm să readucem un
sens general al înţelesului cuvintelor, frazelor şi conceptelor din culturile antice
despre care se scrie în Scriptură, îndeosebi culturile ebraică şi greco-romană din
primul secol.

Nu suntem interesaţi, mai întâi, de întrebarea „Ce înseamnă acest lucru?” ci, în
schimb, „Ce însemna pentru cei care l-au scris iniţial?”

· Geneza 15:7-21 – „Împărţirea unui legământ” consfinţea un contract între

două părţi. În mod normal era ceva bilateral (ambele părţi luau parte), dar în acest
caz a participat doar Dumnezeu.
· Apocalipsa 2:13,13 – Pergam era centrul în care se închina Aesclepius.
· 1 Corinteni 11:4-6 – Părul tuns era tipic preoteselor-prostituate ale Afroditei;
capele rase erau tipice adulterinelor dovedite.
Utilizaţi dicţionare biblice sau alte surse pentru a descoperi informaţii despre
obiceiuri, bani, geografie etc. Apoi găsiţi-le corespondentele în cultura noastră.

· Bunul samaritean (Luca 10); 2 denari (Marcu 6:37); 55.000 drahme (Faptele
19:19).
· Învăţătura fariseilor despre relaţia dintre boală şi păcat (Marcu 2; Ioan 9:1)

Interpretarea critică

Interpretarea voastră trebuie să aibă un sens raţional. Dacă interpretarea lasă loc
unei contradicţii, atunci nu are rost hermeneutica, odată ce lăsăm loc pentru ca un
pasaj să poată spune orice vrem.

Şase reguli practice:

Aceste reguli vă vor înlesni atingerea unei interpretări critice bune. Unele dintre
aceste reguli sunt consecinţa unei perspective înalte asupra scripturii. Cu alte
cuvinte, întreaga Biblie este produsul unui singur autor (Dumnezeu), în acelaşi timp
fiind şi produsul mai multora (profeţii şi apostolii). Ca atare, nu este iraţional să
căutăm un mesaj consistent prin intermediul Bibliei.

1. Interpretarea în lumina contextului pasajului. Urmaţi dezvoltarea ideatică

din cartea pe care o citiţi şi fiţi siguri că interpretarea voastră decurge laolaltă cu
direcţia generală a argumentului. Schimbările bruşte în subiect sunt neobişnuite.
Dacă aveţi în gând dezvoltarea unei cărţi având ca centru un anume subiect, sărind
apoi brusc la altul, apoi revenind la primul, atunci interpretarea voastră este aproape
cert greşită.

Aveţi în vedere şi contextul mai larg: care Testament? Care autor? Care perioadă
de timp? Nu priviţi niciodată un pasaj izolându-l de cele din preajmă. Contextul
trebuie apreciat ca fiind cel mai important tip de reper în interpretarea unui pasaj.
Contextul obişnuit furnizează tot ce trebuie să ştim pentru a interpreta un pasaj.
Trebuie să ne orientăm către alte explicaţii doar atunci când nu găsim o interpretare
critică posibilă bazată pe textul respectiv în contextul aferent.
· Matei 16:28 – referitor la transformare (în contextul pasajului)
· 1 Corinteni 14:34 – se referă la sfărâmare, tăiere (vezi 1 Corinteni 11:5 şi
contextul capitolului şi al pasajului)
· 1 Corinteni 3:17 – dezvoltarea ideatică a pasajului limitează interpretarea.
2. Interpretarea în lumina dezvăluirii progresive (Evrei 1:1,2). În timp ce
scopul lui Dumnezeu privind omul nu s-a schimbat niciodată, strategia Sa în
împlinirea acestui scop s-a schimbat. El a tratat omul în cadrul diferitor „legăminte”
sau planuri. Aşadar, este important să întrebăm „În cadrul cărui plan a fost scris
lucrul acesta?”. Aplicarea de bază a pasajului va fi pentru oamenii care lucrează sub
prezumţia acestui plan, nu şi altora obligatoriu. Mai poate fi o aplicare secundară
pentru oamenii din zona altor planuri bazate pe principiile care au o valabilitate
universală. (Observaţi că problemele deosebite de aici sunt legate de ministeriatul lui
Hristos înainte de cruce).
· Poligamia a fost îngăduită (niciodată acceptată) în Vechiul Testament, dar
învăţăturile sunt împotriva ei în Noul Testament (1 Timotei 3:2)
· Teocraţia a fost poruncită în Vechiul Testament, dar guvernarea seculară este
afirmată în Noul Testament (Romani 13:1-7; Matei 22:21; 2 Cronici 7:14)
· Sacrificarea animalelor, legile de alimentaţie, sabaturile, zilele de sărbătoare
sfântă, serbările religioase, preoţii şi liturghia au fost toate împlinite prin Hristos şi
astfel sunt depăşite (Coloseni 2:16,17; Evrei 8)
· Maleahi 3:7-12 – În contextul testamentului (vezi Numeri 18:21-24;
Deuteronomul 14:22-29).

3. Interpretaţi scriptura în armonie cu altă scriptură. Deoarece Biblia este

inspirată de Dumnezeu, ea nu se contrazice. Aşadar, nu interpretaţi niciodată o
scriptură într-un mod în care interpretarea se contrazice limpede cu alte scripturi.
Mai întâi descoperiţi marja acceptabilă a înţelesului pasajului, apoi alegeţi
interpretarea care nu se contrazice cu celelalte scripturi.
· Faptele 2:38 s-ar putea la fel de bine referi la o renaştere prin botez sau doar
să adauge botezul ca fiind un atribut cerut printre cerinţele minime pentru mântuire
(de ex. credinţa). Din perspectiva învăţăturii clare despre mântuirea prin slava
acordată numai prin credinţă, cea din urmă interpretare este preferabilă.
· Iacov 2:14-26 – „Îndreptăţit” poate însemna şi „îndreptăţit în faţa oamenilor”
· 1 Ioan 1:9 s-ar putea referi la creştini care obţin iertarea (legiuită) de la
Dumnezeu doar dacă continuă să îşi mărturisească păcatele. Dar deoarece aceasta
contrazice învăţătura clară a îndreptăţirii şi ocrotirii veşnice, este preferabil să
interpretăm acest pasaj fie referindu-ne la non-creştini, fie –poate - la iertarea
empirică pentru creştini.

4. Interpretaţi ce nu e clar prin prisma a ceea ce este clar. Scriptura învaţă

fiecare adevăr major, esenţial, în mod clar şi repetat. Nu ridicaţi niciodată o doctrină
pe baza unui pasaj care nu este limpede.
· Luca 16:9 este folosit de romano-catolici pentru susţinerea indulgenţelor.
· 1 Corinteni 15:29 menţionează o practică obscură, necunoscută, folosită în
Corint. Astăzi, mormonii folosesc acest pasaj pentru a-şi ridica strămoşii răposaţi la
un statut mai înalt în viaţa de apoi.
· 1 Ioan 5:16 – „păcatul de moarte” nu este vreodată definit. Nu poţi construi o
doctrină a „căderii” pe un astfel de pasaj.

5. Interpretaţi „spiritul” pasajului, nu neapărat „litera” sau sensul literal,

în special când textul este în genul literar, predispus către figuri de stil şi
declaraţii nuanţate.
· Proverbe 22:6 – Cartea Proverbelor conţine multe maxime în general, dar nu
toate sunt promisiuni absolute. Nu fiecare copil va fi virtuos, dar cei mai mulţi vor fi.
· Proverbele 15:1 – Nu fiecare cuvânt blând va alunga mânia, dar în cele mai
multe cazuri o va face.
· 1 Corinteni 11:1-18 – În unele pasaje ale Noului Testament, interpretarea
„literală” contrazice „spiritul” pasajului (conform 1 Corinteni 10:32,33).

6. Interpretaţi sprijinindu-vă pe Sfântul Duh, îngăduindu-i Acestuia să vă

înveţe.
Marcaţi A (adevărat) sau F (fals) pentru fiecare dintre cele ce urmează:
· Proverbe 3:5 – „Nu te bizui pe înţelepciunea ta” înseamnă să evităm a ne
apropia de Biblie la un nivel analitic primar.
· Deoarece Biblia este „vie şi activă”, interpretarea unui pasaj poate să fie
diferită pentru persoane diferite.
· Dacă nu ne apropiem de cuvântul lui Dumnezeu cu o smerenie profundă
pentru Dumnezeu şi cu dorinţa de a cunoaşte voinţa Sa pentru vieţile noastre,
deseori putem ajunge la o interpretare greşită.
· Dacă regulile interpretării dau un răspuns anume şi Sfântul Duh arată altul,
trebuie să alegem cea din urmă interpretare.
· Trebuie să ne rugăm, înainte de studiu, pentru ca Dumnezeu să ne facă
capabili de a înţelege pasajul.

Courtesy of http://www.xenos.org