Sunteți pe pagina 1din 2

Organizarea asistentei perinatale.

Indicatorii principali în serviciul perinatal

Dr. hab. med, prof. univ. Valentin Friptu , Dr. în şt. med., conf.univ. Ion Bologan

Sistemul îngrijirii perinatale

Asigurarea unui start sănătos în viaţa copilului trebuie să fie una dintre cele mai prioritare
sarcini care stau în faţa societăţii.
Şansa naşterii unui copil sănătos şi supravieţuirii lui pe parcursul primului an de viaţă în
Republica Moldova, lucru evident, este diferită celei din majoritatea statelor Europei.
Deşi în ultimele decenii în scopul soluţionării problemelor reducerii morbidităţii,
mortalităţii infantile şi a celei materne s-a pus accent pe dezvoltarea extensivă a asistenţei medicale
cu părere de rău aceste sporuri nu au soluţionat problemele existente şi nu au asigurat procrearea
unor generaţii sănătoase.
Activitatea educaţională preventivă, insuficientă în familii, la nivel asistenţei medicale
primare, condiţionează, în mare măsură, existenţa unui număr impunător de complicaţii ce survin
pe parcursul sarcinii şi naşterii, atît la gravide, cît şi la nou-născuţi. Indiferent de reducerea
numărului firesc de naşteri şi a volumului de lucru al cadrelor medicale, nu se constată o ameliorare,
ba chiar dimpotrivă o creştere a indicilor morbidităţii şi mortalităţii materne, peri- şi neonatale.
Toate aceste premise, în mod imperativ, au dictat necesitatea reformării şi restructurării asistenţei
medicale acordată gravidelor, parturientelor, lăuzelor şi nou-născuţilor, care se bazează pe principuu
noi, ce corespund strategiilor de ameliorare a sănătăţii mamei şi copilului, promovate de iniţiativa
Maternitate fără risc, desfăşurată începînd cu anul 1987 de comunitatea internaţională, inclusiv
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, Fondul
Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Banca Mondială, etc.
Reieşind din considerentele menţionate a fost elaborat conceptul creării serviciului
perinatal, sarcinile şi direcţiile principale de activitate a acestui serviciu.
Conceptul de bază al acestui program susţine că un rol deosebit în acordarea asistenţei
medicale şi nou-născuţilor la cea mai importantă etapă a vieţii, revine serviciilor de perinatologie,
de genetică medicală, de sănătate reproductivă a familiei.
Sarcina şi naşterea sunt procese fiziologice fireşti (doar în unele cazuri pot apărea şi
complicaţii); lucrătorii medicali profesionali trebuie să perceapă procesele date pornind anume
de la aceste premise.
Cu cît mai înalt este nivelul socio-economic al vieţii şi calitatea asistenţei medico-
sanitare acordate gravidei, cu atît mai înalt este nivelul de instruire a viitoarei mame, de
apreciere a sănătăţii şi alimentaţiei acesteia, şi în consecinţă, şansele de evoluţie favorabilă a
sarcinii devin mult mai mari.
Pornind de la aceste premise, în cadrul acestui program, a fost accentuată, importanţa
principiilor şi valorilor bine elaborate care vor fi promovate în Republica Moldova.
Aceste principii şi valori sunt:
• Acordând asistenţă medicală în caz de sarcină şi naştere normale este necesar de a
minimaliza intervenţiile medicale inutile (asistenţa trebuie să fie demedicalizată);
• Asistenţa trebuie să se bazeze pe utilizarea tehnologiilor moderne cost-efective;
• Asistenţa trebuie să fie regionalizată – repartizată pe nivelurile instituţiilor medicale;
• Asistenţa trebuie să se bazeze pe dovezi ştiinţifice;
• Asistenţa medicală trebuie să fie interdisciplinară;
• Asistenţa medicală trebuie să poarte un caracter complex;
• În centrul atenţiei asistenţei se află familia;
• Asistenţa medicală trebuie să fie compatibilă cu tradiţiile culturale ale societăţii;
• Femeile trebuie să fie încadrate în procesul de luare a deciziilor privind asistenţa
acordată;
• Asistenţa trebuie să fie fondată pe principiile confidenţialităţii şi respectului
demnităţii femeii.

Serviciul republican de asistenţă medicală perinatală: structura şi componenţa.

În conformitate cu principiile elucidate mai sus şi a strategiilor elaborate, în scopul


satisfacerii necesităţilor de îngrijire perinatală în cel mai raţional şi eficient mod sub aspectul
cheltuielilor financiare, în Republica Moldova a fost creat serviciul de asistenţă medicală
perinatală, atît la nivel republican cît şi o reţea bine coordonată în teritoriu.
Acest serviciu include în structura sa şase etape separate de evaluare, dirijare şi asistenţă
medicală: a) preconceptională, b) antenatală, c) intranatală, d) lăuzie, e) neonatală.
La oricare dintre aceste etape este posibilă apariţia diverselor probleme şi necesităţi. Atît
mama cît şi tatăl, fătul sau nou-năcutul necesită o ingrijire complexă, adeseori costisitoare, cu un
caracter deosebit, care solicită resurse şi cunoştinţe speciale.
Pentru soluţionarea acestor în Republica Moldova, a fost constituit şi este în deplină
desfăşurare serviciul republican de asistenţă medicală perinatală, care va asigura întregii populaţii
accesul garantat şi neîntrerupt la serviciile perinatale calificate.

S-ar putea să vă placă și