Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mi-am propus in acest articol o scurta discutie despre antene de receptie si prezentarea uneia
din antenele de receptie pe care o folosesc cu rezultate bune.
Este de notorietate astazi faptul ca, in benzile joase de unde scurte, nu se poate ajunge la
performante notabile fara a folosi o antena dedicata pentru receptie. Acesta este motivul
principal pentru care unele dintre transceiverele moderne de varf au o intrare separata pentru
o antena de receptie.
De ce este necesara o antena separata pentru receptie? Simplu spus, pentru ca, daca la o
antena de emisie criteriul principal este eficienta, la receptie ceea ce conteaza este
directivitatea. Directivitatea permite imbunatatirea in mod considerabil a raportului
semnal/zgomot si implicit a inteligibilitatii semnalului. Lipsa de eficienta la receptie nu este
un criteriu esential, pentru ca poate fi compensata (pana la o limita) cu ajutorul unui
preamplificator. Este posibila obtinerea unor antene de receptie de mici dimensiuni care sa
aiba o caracteristica directiva, fapt extrem de util pentru evitarea unor "interferatori" si
maximizarea raportului semnal zgomot pe o directie data. Castigul celor mai multe antene
pentru receptie este negativ, uzual luand valori de la -6dBi la -50dBi. Nu este mai putin
adevarat ca si intre antenele de emisie de eficienta mare, exista antene care asigura un zgomt
mai redus la receptie dacat altele. Este cazul antenelor tip loop/quad, fata de antenele
verticale pentru benzile joase montate in locatii urbane.
Discutia despre antene de receptie in lumea radioamatorilor este destul de veche si rezultatele
obtinute cu aceste antene au fost de multe ori contradictorii. Antene care functionau bine intr-
o anume situatie au dat rezultate mediocre in alte situatii. Rezultatele diferite pot fi explicate
fie prin conditiile de sol diferite, fie prin alte conditii specifice asupra carora voi reveni mai
traziu.
Pentru benzile joase (160m sau 80m), cu exeptia sistemelor de antene fazate, nu exista
probabil antena mai buna pentru receptie decat antena Beverage. Cu ani in urma, am avut
ocazia sa testez o asemena antena impreuna cu Costi Balan YO8BAM (SK) pe malul lacului
Ciric/Iasi. Se intampla prin 1982-83, spre sfarsitul verii, cand student fiind avem mult timp
liber la dispozitie. Auzisem despre performantele miraculoase la receptie ale acestei antene
din "folclorul" local. Informatiile despre acest tip de antena si in special modul de realizare a
transformatorului de adaptare erau insa prea putin cunoscute la noi in acea vreme (pentru
cei mai noi pare greu de crezut, asa e ?...). Cartile de antene pentru radioamatori in limba
romana, pe care le aveam la acea data, nu pomeneau nimic despre acest tip de antena. In
cele din urma am gasit, in una din revistele estice de profil (Amaterske Radio?) la care era
abonat radioclubul YO8KAE, un articol pe aceasta tema. Articolul descria atat modul de
realizare a antenei cat si a transformatorului de adaptare. Am primit un tor de ferita de la
profesorul meu de "Materiale Electrotehnice" si o rola consistenta de sarma de CuEm-0.8 de
la un alt radioamator, asa incat nu ramanea decat sa transpunem proiectul in realitate. Costi
a luat transceiverul FT-250 de la radioclub pentru un test in tabara pentru elevi de la lacul
Ciric, desi, dat fiind anotimpul, avea indoieli cat de concludent va fi experimentul. Ca antena
de emisie era folosit un Inverted V, iar antena de receptie un Beverage. Beverage-ul avea
cca. 150-200m lungime, instalat in conditii foarte departe de ideale, la cca 1-2m de sol, mai
mult in zigzag decat in linie dreapta pentru ca am folosit copacii din padure ca suporti pentru
antena. De notat ca, fiind in afara orasului, chiar si antena Inv V era mult mai silentioasa
dacat in amplasamentul obisnuit al YO8KAE de la Casa Studentilor.
Aceasta a fost prima si singura mea experianta cu o antena de receptie Beverage si poate, in
timp, impresiile s-au idealizat (da, au trecut aproape 30 de ani...). Un lucru este insa cert in
lumea radioamatorilor pasionati de benzile joase, antena Beverage ramane un etalon in
materie, in raport cu care sunt judecate toate celelalte antene de receptie.
Realizarea unei antene Beverage nu este insa scopul acestui articol. Pentru radioamatorii care
locuiesc in zone urbane, terenul necesar instalarii unei asemenea antene este imposibil de
gasit. Chiar daca o asemnea antena nu este accesibila pentru locatiile urbane, sunt insa
posibile un numar de solutii de compromis, poate nu la fel de bune ca un Beverage, insa in
mod cert mult mai bune decat o antena tipica de emisie.
Probabil ca multi din cititori sunt familiarizati sau macar au auzit de antene precum K9AY,
Ewe, Flag, Pennant sau antenele loop ecranate. Cu exceptia antenei loop ecranate, celelalte
antene sunt antene aperiodice, nerezonante, de banda larga, terminate rezistiv. Antena Ewe
a fost publicata in QST 2/1995, si QST 1/96, unii radioamatori au laudat-o, altii au criticat-o
ca ineficienta. Mult mai tarziu, cand a fost intens simulata pe calculator, a devenit evident ca
performantele acesteia sunt strict dependente de teren. Antenele gen Penant sau Flag (QST
07/00) au aparut mai tarziu, in incercarea de a crea o antena a carei performante sa nu
depinda de conductivitatea solului. Antena K9AY (QST 09/97), este ceva mai complexa,
necesita mai mult spatiu pentru instalare si este posibila realizarea ei, combinand de fapt mai
multe antene in asa fel, incat sa se obtina directii de receptie comutabile. Sau altfel spus,
directivitate rotitoare.
Despre evaluarea calitativa a antenelor de receptie si cifrele de merit
Exista deseori tentatia de a evalua o antena la receptie doar prin prisma castigului, fara a
considera si directivitatea acesteia, ceea ce este o mare eroare. Iata in continuare cateva
metode folosite pentru evaluarea antenelor la receptie.
Coeficientul G/T. Probabil cea mai cunoscuta metoda folosita pentru evaluarea antenelor de
receptie incepand de la banda VHF si pana in domeniul microundelor, este temperatura de
zgomot a antenei si coeficientul G/T. Metoda este larg folosita in cercurile profesionale pentru
comunicatiile prin satelit, dar si de radioamatorii pasionati de EME. Metoda este folosita atat
pentru caracterizarea unui sistem complet de receptie cat si pentru caracterizarea antenelor.
Pentru ca, in acest caz, antena este orientata catre cer, antena "vede" practic temperatura
de zgomot a cerului, in timp ce spatele si partial lateralele antenei vad pamantul, cu o
temparatura de zgomot mult mai mare. Cu cat antena are un castig frontal mai mare si o
atenuare a lateralelor si spatelui mai mare, cu atat temperatura de zgomot a antenei este
mai redusa. Evident, aceasta permite decelara unor semnale slabe, fiind de dorit o antena cu
temperatura de zgomot cat mai redusa. De notat ca, este foarte posibil ca doua antene cu
castig identic, sa aiba temperaturi de zgomot diferite, datorita atenuarii diferite a lobilor
paraziti. Pentru o evaluare mai exacta a antenelor folosite in acest domeniu de frecventa, se
foloseste coeficientul G/T. Aceasta este de fapt o cifra de merit, obtinuta din raportul castigului
maxim, G, la temperatura de zgomot, T. De notat ca temperatura de zgomot este
transformata in acest caz in marime logaritmica, pentru ca in final raportul G/T sa rezulte in
dB (K) .
Daca pentru domeniul VHF/UHF/Microunde modul de evaluare este clar si de multa vreme
stabilit, pentru antenele de receptie destinate undelor scurte, nu exista o metoda unitara.
Desi exista doua metode care apar mentionate destul de des in literatura pentru radioamatori,
folosirea acestora ramane destul de redusa. Cred ca este utila descrierea lor, pentru ca ele
permit clasificarea antenelor de receptie de unde scurte, din punctul de vedere al performantei
la receptie.
Metoda DMF (Directivity Merit Figure), a fost introdusa pentru prima data de John Devoldere
ON4UN in anii '90, in editia a treia cartii "Low Band Dxing". In esenta, este raportul castigului
maxim fata, la castigul mediu spate. Pentru zona spate este folosita doar zona cuprinsa intre
120 si 240 grade (azimut), cu elevatie cuprinsa intre 10 si 80 grade. Metoda este destul de
laborioasa, necesitand prelucrarea unui numar mare de puncte de masura pentru zona spate.
Datele folosite sunt obtinute prin simulare cu programe din clasa NEC si integrate cu ajutorul
unui alt program creat special pentru acest lucru.
Metoda RDF (Receiving Directivity Factor) a fost promovata de Tom Rauch W8JI. Este tot o
cifra de merit, care insa este obtinuta prin luarea in considerare castigului gobal (radiatie in
intreaga emisfera). Practic RDF este raportul castigului fata (la elevatia de interes), la castigul
global (0-360 grade azimut si 0-90 grade elevatie). Valorile necesare sunt mult mai usor de
obtinut, pentru ca un program precum EZNEC calculeaza automat valoarea castigului mediu
a antenei, iar 4NEC2 calculeaza chiar direct valoarea RDF.
Pe site-ul autorului, http://www.w8ji.com/receiving.htm se afla foarte multe date interesante
in aseasta privinta. Valoarea RDF variaza de la 5dB pentru o antena verticala, la 15dB pentru
un Beverage de 500m. Valori cu putin mai mari se pot obtine cu sisteme de antene fazate.
Atat metoda DMF, cat si RDF, au limite in aplicare si folosirea acestora trebuie facuta cu grija
pentru a nu "cadea in capcane". Se poate astfel arata ca un inverted V, plasat la mica inaltime
de sol si care are castigul maxim practic la verticala, poate obtine un scor RDF absolut
onorabil, insa aceasta nu este in nici un caz o antena de receptie rezonabila pentru DX, ci mai
degraba pentru NVIS. RDF este util in special atunci cand se compara antene ce functioneaza
in conditii de zgomot uniform distribuit (de ex. zgomotul atmosferic). Din pacate RDF nu ia in
considerare unghiul sub care antena are castigul maxim. Cand insa zgomotul dominant
provine de la surse mai mult sau mai putin concentrate, DMF este evident mult mai util,
intrucat este bazat pe raportul fata/spate al antenei.
Mai exista si alte metode de evaluare a antenelor de receptie, cum ar fi cea dezvoltata pentru
antene Beverage de catre Victor Misek-W1WCR si care e prezentata in "The Beverage Antenna
Handbook". Acesta a introdus coeficientul CFBR (Conic Front to Back Ratio). In esenta se
evaluaza castigul antenei intr-un con (cu varful de 90 grade spre centrul antenei) pe directia
fata, raportat la un con in directia opusa. Metoda permite optimizarea lungimii antenelor de
acest gen, pentru performante maxime.
Ca si in cazul antenelor pentru VHF/Microunde, doua antene cu castig egal pot avea
comportari foarte diferite la receptie. Altfel spus, castigul antenei nu spune totul, pentru ca in
final, ceea ce conteaza, este de fapt raportul semnal/zgomot.
Antena "Diamond"
In decursul timpului am incercat diverse antene de
receptie de dimensiuni mai mult sau mai putin
reduse. Iata in continuare o antena pe care o
folosesc in timpul iernii, care mi-a permis sa lucrez
un numar de DX-uri, ce erau dificil sau chiar
imposibil de auzit pe antena de emisie.
Este alimentata la un capat si terminata cu o rezistenta de cca 750 de ohmi la celalalt capat.
Valoarea acestei rezistente a fost optimizata pentru dimensiunile antenei realizate de mine.
Impedanta este deci de cca. 750 ohmi, fiind necesar un transformator de impedanta de banda
larga, cu raportul 1:16 (1:4 raportul infasurarilor). Deoarece aceasta antena are un castig
redus, am folosit un amplificator montat chiar pe antena. Dimensiunea antenei realizate de
mine nu este critica, fiind realizata pe suporti din teava de PVC cu lungimea de 3m pe
orizontala si aceasi dimensiune pe verticala. La acestea se adauga inca un suport, tot din
teava PVC, pentru a ridica antena la cel putin 1.5-2m de sol. Nu se folosesc, sub nici o forma,
suporti metalici. Evident ca, daca se maresc dimensiunile, castigul antenei creste.
Orice nou proiect de antena incepe prin simularea ei, in prealabil, pentru a invata cat mai
mult despre comportamentul ei, sensibilitatea la obiectele din, precum si modalitatile prin
care performantele pot fi optimizate. Pentru simulare am folosit, ca de obicei, programul
4NEC2. Simularea ne da informatii pretioase referitoare la castigul care se poate astepta de
la aceasta antena, ca si caracteristica de directivitate ce se poate obtine.
Evident, dupa simulare, urmeaza executia practica, reglajul si validarea modelului simulat.
Dimensiunea antenei de receptie poate fi scazuta considerabil si, chiar daca eficienta acesteia
este puternic afectata, pana la un punct, pierderea de semnal se poate compensa cu ajutorul
unui preamplificator. Odata insa ce semnalele captate de antena scad sub nivelul zgomotului
ambiant, chiar si un amplificator (ipotetic) cu zgomot nul nu mai ajuta!
Limita practica pana la care se poate scadea castigul antenei este de cca -55dBi. O asemenea
antena este insa extrem de sensibila la curentii de mod comun si trebuie luate precautii
serioase pentru a nu-i degrada performantele.
Amplificatorul folosit trebuie sa indeplineasca cateva cerinte de baza: atit zgomot mic, cit si
intermodulatii de ordinul doi si trei cat mai bune. Se prefera, in general, pentru astfel de
amplificatoare structurile echilibrate (gen Push-Pull), care asigura o crestere substantiala a
punctului de interceptie de ordinul doi, IP2. Cresterea IP3 este mai putin spectaculoasa (3dB),
insa este cat se poate de utila. Am construit in decursul timpului un numar de amplificatoare
Norton, simple sau Push-Pull, care sunt ideale pentru aplicatii de acest gen, insa castigul care
se obtine de la aceste amplificatoare (dependent de raportul infasurarilor in trafo folosit) este
doar de 9 pana la 14dB. Aceasta este insa insuficent pentru o antena a carei castig este atat
de redus, ca cea prezentata.
http://www.cliftonlaboratories.com/z10046a_high_gain_amplifier.htm
In mai putin de doua ore am montat kitul si am fost gata de probe. A trebuit sa execut o
schimbare pe placa de cablaj, pentru a functiona ca amplificator cu intrare simetrica, pentru
ca, prin constructie, un capat al trafo de intrare era conectat la masa. Am masurat
amplificatorul si performantele obtinute sint urmatoarele: IP2=+90dBm, IP3=+44dBm,
NF=3.7dB, G=24dB/3.5MHz. Se alimenteaza la 12V/350mA. A trebuit sa adaug un circuit de
tip Bias T, pentru a putea alimenta amplificatorul prin cablul coaxial. Socul RF folosit (toroidal)
pentru acest circuit este vizibil in imaginea cu amplificatorul in cutie. Din fotografie lipseste
un releu rapid de protectie pe care l-am adaugat ulterior, pentru a sunta intrarile la masa in
timpul emisiei. Antena de emisie poate induce suficienta putere in cea de receptie pentru a
distruge amplificatorul.... Circuitul de alimentare cu 12V este deconectat in timpul emisiei in
mod automat.
Pentru ca este o piesa foarte importanta, iata cateva date suplimentare despre acest
transformator. Transformatorul de impedanta are, in afara de adaptarea impedantelor, si un
important rol in reducerea zgomotului ce patrunde in antena prin mod comun.
Transformatorul pe care l-am folosit este realizat pe un miez de ferita cu doua gauri de tip
BN-43-3312. Este acelasi tip de miez pe care-l folosesc pentru finalul meu de emisie cu
IRF510.
Trebuie evitate miezurile de ferita de dimensiuni foarte mici, pentru ca pot genera
intermodulatii pasive. Acest trafo a fost montat in interiorul cutiei de protectie, pe peretele
lateral-stanga. Doua suruburi sunt folosite pentru a conecta antena la amplifiator.
Antena astfel realizata, prezinta o caracteristica directiva ca cea din figurile de mai jos. Antena
trebuie orientata manual catre directia favorita, sau si mai bine, se foloseste un rotor
telecomandat de dimensiuni mici.
Valoarea rezistentei (750 ohmi) afecteaza raportul fata/spate al antenei. Daca se schimba
dimensiunile antenei, fata de cele indicate de mine, trebuie schimbata si valoarea rezistentei.
O dimensiune mai mare a antenei necesita o rezistenta mai mare, care poate ajunge si la cca.
900 ohmi. In practica, am folosit valoarea rezultata din simulare ca valoare initiala de test,
insa am fost interesat sa vad daca e posibil sa obtin o imbunatatire in raport cu modelul
simulat. Am inlocuit rezistenta cu un potentiometru, dupa care am reglat valoarea acestuia
pentru maximum de atenuare spate. Am inlocuit apoi potentiometrul cu o rezistenta
neinductiva de 1W.
Antena a fost construita pentru a fi folosita in banda de 80m, insa fiind aperiodica, este de
banda larga, functionand satisfacator si in banda de 40m.
Iata in continuare rezultatul simularii acestei antene cu programul 4NEC2:
4NEC2 permite calcularea nu doar a castigului, ci si a coeficientului RDF. RDF-ul in acest caz
este de 7.9dB. La prima vedere, este doar cu 3dB mai bun decat RDF-ul unei antene verticale
in banda de 80m, in realitate insa, diferenta calitativa la receptie este cu mult mai mare. Intr-
un fel, este o exemplificare a limitelor folosirii acestui coeficient.
4NEC2 ne spune ca impedanta anteneiin forma complexa este de 766+j56. Cateva comentarii
asupra cifrelor :
Partea reala a impedantei (766) este compusa din rezistanta de pierdere si rezistenta de
radiatie a antenei. Cum rezistenta cu care am incarcat antena este de 750 ohmi (o asimilam
cu o rezistenta de pierdere), rezulta o rezistenta de radiatie de aproximativ 16 ohmi. Avand
in vedere raportul mare intre rezistenta de pierdere si rezistenta de radiatie, este evident ca
randamentul antenei este foarte redus.
Castigul variaza destul de putin cu inaltimea sau tipul solului (cca. 2dB), insa unghiul sub care
se obtine castigul maxim este afectat de inaltime. Cu cat mai sus, cu atat castigul maxim este
obtinut la un unghi mai redus.
Exista mai multe fenomene care pot afecta puternic performantele unei antene de receptie.
Ignorarea acestora poate duce la compromitere totala a performantelor la receptie.
Antenele de receptie, fiind in general antene de castig foarte redus, sunt extrem de sensibile
la zgomotul ce patrunde prin curent de mod comun, condus pe fider. In revista FRR, a aparut
cu ceva vreme in urma un articol destul de complet pe aceasta tema, asa incat aici nu voi
aminti decat in treacat cateva elemente importante. Este discutat acolo despre impedanta de
mod comun, despre modul in care apare curentul de mod comun, cum se propaga pe linia
coaxiala si despre metodele de reducere.
Este preferabil ca antena de receptie sa fie montata cat mai departe de casa, iar fiderul sa fie
ingropat (sau chiar lasat pe sol), pana la intrarea in casa. Aceasta asigura reducerea
substantiala a impedantei de mod comun a cablului coaxial pe aceasta portiune si-n acelasi
timp minimizeaza efectul de "captare" a semnalelor parazite de catre fider.
O mentiune despre amplificatorul folosit. Evident, pentru antenele simetrice, este preferat
amplificatorul diferential. Acesta asigura, prin constructie, o buna rejectie de mod comun. Din
pacate insa, rejectia de mod comun ce se obtine la frecvente ridicate, este mult mai redusa
decat cea obtenabila in joasa frecventa. Ca exemplu, rejectia de mod comun obtenabila cu
un amplificator Norton in Push-Pull, este de cca. 50dB-60dB@1MHz, insa scade la 20-
25dB@30MHz.
La frecvente ridicate (>VHF) este indicata plasarea amplificatorului cat mai aproape de
antena, din considerente ce tin de optimizarea factorului de zgomot in sistemul de receptie.
In unde scurte insa, atenuarea introdusa de cablul coaxial este relativ redusa si la prima
vedere s-ar putea spune ca, in acest caz, amplificatorul poate fi plasat in casa. In realitate
insa, pericolul zgomotului ce patrunde in mod comun in antena de receptie este atat de mare,
incat amplificatorul trebuie montat cat mai aproape de antena, pentru a evita contaminarea
semnalului util cu zgomot de mod comun inainte de amplificare.
Cele cateva metode prezentate nu ne scutesc, insa, de abordarea la modul foarte serios a
reducerii surselor de zgomot, macar din propria locuinta. Sau, altfel spus, atunci cand se
poate, trebuie tratata cauza si un doar efectul.
Este cazul cel mai frecvent, cand in preajma se afla o alta antena rezonanta in banda de lucru
(in special una verticala). Problemele cauzate de reradiatie, insa, nu se opresc doar la
injectarea de zgomot in antena de receptie: caracteristica directiva a antenei de receptie este
complet denaturata. Este motivul pentru care, multi radioamatori care nu au spatiu suficient
pentru a plasa antena de receptie la o distanta de cel putin cat lungimea de unda, recurg la
intreruperea antenei verticale in timpul receptiei sau (si mai bine) la dezacordarea acesteia
pe periada receptiei.
Iata si un exemplu concret: intre antena mea de receptie si antena verticala pentru 3.5MHz
sunt cca. 25m. In momentul cand antena de receptie este orientata catre cea verticala, nivelul
de zgomot creste substantial. Am injectat un semnal in antena de emisie din MFJ-269
(cca.7dBm in cazul meu) si am masurat nivelul injectat in antena de receptie, cu ajutorul
SDR-ului meu cu S-metru corect calibrat: -20dBm. Daca ignoram amplificatorul de antena,
rezulta deci un cuplaj intre antene in cazul meu de cca. -27dB. Pentru a nu avea probleme,
as avea nevoie de inca cel putin 10dB izolare intre antene. Problema e ca nu pot insa, creste
cu mult mai mult spatiul dintre cele doua antene... Dezacordand insa verticala, nivelul de
zgomot la receptie scade cu cca. 4-5dB!!! Asta cred ca spune ceva depre calitatile de "colector
omidirectional" de zgomot ale verticalei in benzile joase (care functioneaza insa excelent la
emisie, dovada ca am lucrat fara probleme statii precum ZL8X sau 4A4A in 80m, atat in SSB
cat si CW).
Pentru a obtine diagramele de radiatie dorite, este necesar un control riguros al fazei si
amplitudinii semnalelor aplicate elementelor constituente ale sistemului de antene fazate.
Subiectul antenelor fazate, asa cum a fost tratat din pacate in cele cateva articole aparute pe
aceasta tema in literatura de radioamatori din YO, este din pacate tratat destul de...(hmmm!)
incomplet.
Si ma voi referi aici la faptul ca diagrama de radiatia a unui asemenea sistem fazic este
prezentata ca rezultatul unor simple calcule trigonometrice, care au prea putin legatura cu
fenomenul fizic real ce se afla in spatele generarii lobilor de radiatie. Nu este luata sub nici o
forma in considerare faptul ca, intre elementele sistemului fazat, exista cuplaj mutual.
Consecintele cuplajului mutual sunt multiple: de la modificarea drastica a impedantei
elementelor radiante ale sistemului fazat, pana la afectarea diagramei de radiatie. Calculul
liniilor de defazaj/intarziere trebuie facut in lumea reala functie de impedantele cu care se
lucreaza si nu impedante ideale de 50 ohmi. Consecinta este ca, o linie de defazaj care are
90 de grade pe o sarcina rezistiva de 50 ohmi, asigura o cu totul alta defazare cand sarcina
reactiva este de (sa spunem) 23+j20 sau 12-j30. Evident aceasta are consecinte atat asupra
fazei cat si asupra amplitudinii semnalelor aplicate antenelor din sistemul fazat.
Genul acesta de abordare eronata a sistemelor fazate de antene provine, probabil, din ARRL
Handbook aparute pana prin anii '80. Desi lucrurile astea erau foarte bine cunoscute in
cercurile profesionale, pana la inceputul anilor 80 notiunile de autoimpedanta sau impedanta
mutuala erau pur si simplu ignorate de radioamatori. Erorile din Handbook au fost insa
corectate ulterior, autorul programului de simulare a antenelor EZNEC, Roy Lewallen W7EL
(alaturi de altii), avand o contributie majora in explicarea corecta a fenomenului. Din pacate
insa, erorile de acest gen reapar periodic in reviste si pe internet, fara sanse prea mari sa
dispara in viitorul apropiat...
Exista astazi programe care permit determinarea rapida a impedantei elementelor din
sistemul fazat, care tin seama si de cuplajul mutual, insa aceste programe nu exclud
necesitatea masurarii cu mare grija a sistemului realizat practic. Controlul defectuos al fazei
si amplitudinii, duce la o diagrama de radiatie deformata si un raport fata/spate redus. In
unele cazuri, se ajunge la situatia ca maximul de castig sa nu fie nici macar pe directia
scontata. Realizarile pretentioase in acest domeniu, necesita, atat masurarea amplitudinii
curentilor injectati in ficecare antena, cat si masurarea fazei.
Sistemele moderne de antene fazate destinate exclusiv receptiei, folosesc procesarea DSP,
care permite obtinerea unor caracteristici directive adaptate necesitatilor locale. Aceste
sisteme necesita controlul continuu al fazei si amplitudinii semnalelor si este posibila obtinerea
asa numitului "beam forming". Se poate plasa astfel, la dorinta, un nul in lobul de radiatie,
pe directia unui interferator, pentru a maximiza raportul semnal/zgomot la receptie. Aceste
aplicatii folosesc exclusiv receptoare SDR.
Concluzii?
Intr-o versiunea initiala a articolului, prezentam si o a doua antena de receptie, de tipul "Loop"
ecranata. Era vorba de detalii constructive, dar si de comportamentul in camp reactiv al
acestei antene, despre impedanta de camp si sensibilitatea la diverse campuri. Am renuntat
la prezentarea acestei antene, pentru a nu supraincarca un articol, care si asa (in opinia mea)
este suficient de dens.
Am inceput articolul cu o poveste despre experienta mea, cu multi ani in urma, cu o antena
Beverage. Voi incheia cu o alta poveste despre antene....
Cu ani in urma, citeam in revista QST 7/2000, un articol interesant despre antene in general,
scris de Thomas Schiller –N6BT. La data aceea, acesta era coproprietarul firmei producatoare
de antene "Force 12". Pentru cei care nu au citit sau nu au acces la articolul mentionat, iata
in rezumat partea care mi s-a parut mai interesanta:
N6BT s-a deplasat in 1983 pe insula Saipan din Pacific, pentru a lucra in concursul CQWW.
Nu era prima sa deplasare pe insula, insa de data aceasta a avut acces la o antena folosita
de o statie de radiodifuziune. Antena de tipul cortina, consta din doi piloni de 80m inaltime si
64 de dipoli fazati agatati intre cei doi piloni. Un sistem de reflectori pasivi era folosit pentru
a schimba directia lobului de radiatie intre anumite limite. Castigul antenei cortina: 21dBi.
Pretul antenei la valoarea din ‘83: 300000 USD. N6BT adusese cu el pentru concurs o antena
Yagi ($300?), cu un castig de cca 10dBi. Cam mare diferenta de pret pentru inca 10dB castig,
ar putea spune cineva....
Era seara tarziu si banda de 15m incepea sa se inchida. Un prim test la receptie arata ca,
daca pe Yagi banda era aprope inchisa, pe antena de broadcast banda suna ca in timpul zilei!
Tom reuseste sa contacteze HZ1AB cu antena Yagi si primeste controlul 57, dupa care comuta
apoi pe antena de radiodifuziune, pentru clasicul test A/B: 59+40! Mai bine de 50dB diferenta
deci. Da, se poate pune la indoiala acuratetea S-metrului de la HZ1AB, diferenta de inaltime
intre antene, unghi de radiatie,... si totusi, parca sunt prea multi decibeli diferenta.....
Pentru cei care nu stiu, unele antene de acest tip permit schimbarea intre anumite limite nu
doar a azimutului, dar si a elevatiei lobului de radiatie. In banda de 15m castigul maxim este
obtinut la un unghi de cca. 5 grade deasupra orizontului... Pentru cei care vor sa comande o
asemnea antena, iata un exemplu...hi,hi... http://www.antenna.be/hr.html
Cum nu foarte multi dintre noi vor avea ocazia sa incerce o asemenea antena, va trebui sa
ne multumim cu ceea ce avem sau putem face fiecare. Si uneori, un plus de performanta, asa
cum am aratat in acest articol, se poate obtine destul de usor!
Florin Cretu
YO8CRZ