ANTENE

Autori:
Clasa a XI-a D
Oana Maria ENE Colegiul Național ”B.P. Hasdeu” Buzău
Alexandra CRĂCIUN
Maria NECHITA Profesor coordonator: Luminița ENESCU
 ANTENA
• ANTENA este un dipol (circuit oscilant
deschis), folosit pentru a radia în spațiu
sau pentru a capta unde electromagnetice
de o anumită frecvență.
• O antenă este un dispozitiv electric ce
transformă curenții electrici variabili în unde
radio și invers.
• Aceasta este utilizată de obicei ca emițător, sau
receptor radio.
• În transmisie, un emițător radio furnizează un
curent electric variabil cu o frecvență din
domeniul radio la bornele antenei, iar antena
radiază energia curentului electric sub formă de
unde electromagnetice (unde radio).
• La recepție, antena captează o parte din energia
unei unde electromagnetice, pentru a produce o
mică tensiune la terminalele sale. Aceasta se
aplică unui receptor, pentru a fi amplificată.
 ANTENA
• Termenul de antenă, cu referire la aparatura de transmisie fără fir, își are originea în
experimentele realizate în 1895 de Guglielmo Marconi, un inginer și fizician italian, care, în
timp ce testa aparatura radio în Alpii Elvețieni, la Salvan (Elveția), în regiunea Mont Blanc,
a făcut experimente cu antene sub forma unor fire conductoare lungi.
• El a folosit un stâlp vertical, de 2,5 metri, cu un fir care lega capătul de sus de emițător, ca
un element aerian de recepție și radiație.
• În limba italiană un stâlp de cort este numit l'antenna centrale , de unde, stâlpul cu sârmă a
fost numit, pur și simplu antenă.
• Până atunci, elementele de transmisie fără fir erau cunoscute sub denumirea de element
aerian de emisie, sau recepție.
• Datorită recunoașterii internaționale a lui Marconi, utilizarea cuvântului antenă (termenul
italian pentru stâlp, par) s-a împrăștiat în rândul celor care aveau preocupări în domeniul
transmisiilor fără fir, iar mai târziu la publicul larginventatorul telegrafiei fără fir și al
antenei de emisie legate electric la pământ.
• Primele antene au fost construite în 1888 de către fizicianul german Heinrich Hertz în
experimentele sale de pionierat pentru a dovedi existența undelor electromagnetice. Hertz
a plasat antene dipol în punctul focal al unui reflector parabolic, atât pentru emisia cât și
pentru recepția undelor radio.
 ANTENA
• Antena este un circuit oscilant deschis și este folosită, în multe
variante constructive, pentru a radia în spațiu unde
electromagnetice sau pentru a capta unde electromagnetice
care au o anumită lungime de undă.
• Undele electromagnetice sunt de același tip ca lumina, se
deplasează cu aceeași viteză ca undele infraroșii și ultraviolete,
dar diferă la lungimea de undă (λ) și frecvenţă (f), fiind legate
prin formula: λ=c/f, unde c= 300 mii km/s, este viteza luminii.
• Undele electromagnetice au două componente: una electrică și
una magnetică, inseparabile. Se generează un câmp electric de
Diagrama câmpurilor
la schimbările de tensiune care apar în antenă, care radiază electric (E) și magnetic
semnal și câmp magnetic ca rezultat al schimbărilor de la fluxul (B) radiate de o antenă
de curent. dipol vertical pe durata
• În mod similar, atunci când o antenă primește un semnal, la transmisiei
schimbările de câmp magnetic apare un curent, iar la
modificările de câmp electric vor apare variaţiile de tensiune de
pe antenă.
 ANTENA

• De obicei, o antenă constă într-un aranjament de conductori metalici, conecta ți electric (de multe ori printr-o
linie de transmisie) la receptor sau emi țător.
• Un curent variabil prin antenă va crea un câmp magnetic variabil în jurul elementelor antenei, în timp ce
sarcina electrică din aceasta, de asemenea variabilă, creează un câmp electric variabil de-a lungul
elementelor.
• Aceste câmpuri variabile în timp radiază departe de antenă, în spa țiu sub forma unei unde electromagnetice
formate dintr-un ansamblu de câmpuri electrice și magnetice variabile, transversale.
• În schimb, în timpul recep ției, câmpurile electrice și magnetice ale unei unde radio exercită for țe asupra
electronilor din elementele antenei, făcându-i să se mi ște într-un sens și invers, creând curen ți oscilan ți în
antenă.
 Undele staționare pe un dipol
semiundă acționat la frecvența
sa rezonantă.
Undele sunt prezentate grafic
prin bare de culoare ( roșu
pentru tensiune, V și albastru
pentru curent, I ) a căror lățime
este proporțională cu
amplitudinea cantității în acel
punct de pe antenă.
ANTENA
CLASIFICAREA ANTENELOR:
• în funcție de amplasamentul echipamentului:
– interne – incorporate în construcția unor astfel de echipamente cum ar fi tablete,
laptop, punct de acces în miniatură.
– externe – fixate direct pe echipament sau la o anumită distanță de acestea și
conectate cu acesta prin intermediul unui cablu coaxial.

• în funcție de aplicațiile lor și de tehnologia disponibilă:

– omnidirecționale, sau doar slab direcționale, care recepționează, sau radiază unde
electromagnetice (mai mult sau mai puțin) uniform din/în toate direcțiile. Acestea sunt
utilizate în cazul în care poziția relativă a celeilalte stații este necunoscută, sau arbitrară.
Ele sunt folosite, de asemenea, la frecvențe joase, unde o antenă direcțională ar fi prea
mare, sau costurile ar fi prea mari, sau pentru reducerea costurilor în cazul în care nu este
necesară o antenă direcțională.
– direcționale, sau antene cu fascicul, care sunt destinate să emită, sau să recepționeze
unde electromagnetice preferențial, într-o anumită direcție, ori configurație direcțională.
CLASIFICAREA ANTENELOR:

• în func ție de amplasamentul echipamentului:

– interne – incorporate în construc ția unor astfel de

echipamente cum ar fi tablete, laptop, punct de
acces în miniatură.

– externe – fixate direct pe echipament sau la o

anumită distan ță de acestea și conectate cu acesta
prin intermediul unui cablu coaxial.
CLASIFICAREA ANTENELOR:

• în funcție de aplica țiile lor și de tehnologia disponibilă:

– omnidirec ționale , sau doar slab direc ționale, care recep ționează, sau
radiază unde electromagnetice (mai mult sau mai pu țin) uniform din/în
toate direc țiile. Acestea sunt utilizate în cazul în care pozi ția relativă a
celeilalte sta ții este necunoscută, sau arbitrară. Ele sunt folosite, de
asemenea, la frecven țe joase, unde o antenă direc țională ar fi prea mare,
sau costurile ar fi prea mari, sau pentru reducerea costurilor în cazul în
care nu este necesară o antenă direc țională.

– direcționale, sau antene cu fascicul, care sunt destinate să emită, sau

să recep ționeze unde electromagnetice preferen țial, într-o anumită
direcție, ori configura ție direc țională.
 ANTENA VERTICALĂ
• Un exemplu de antenă omnidirec țională este cel de antenă verticală,
sau antenă vergea (whip antenna), constând dintr-o bară metalică
(adesea, dar nu întotdeauna, cu lungimea egală cu un sfert de
lungime de undă).
• În cazul antenelor verticale, liniile câmpului energetic sunt
amplasate vertical, adică perpendicular fa ță de suprafa ța pământului.
• Antena verticală emite egal în toate direcțiile,
recepționează egal din toate direcțiile și toate benzile
sunt pe un singur cablu.
• Antena verticală este o antenă monopol. Este de obicei conectată la
conductorul interior al unei linii coaxiale de transmisie (sau la o re țea
de adaptare); ecranul (conductorul exterior) al liniei de transmisie
este conectat la pământ. În acest fel, pământul, sau orice suprafa ță
conductoare de mari dimensiuni, joacă rolul celui de-al doilea
conductor al dipolului, formând astfel un circuit închis.
 ANTENA DIPOL
• O antenă dipol este similară celei verticale, dar constă din doi
astfel de conductori orienta ți pe aceea și direc ție, în sensuri
contrare, cu o lungime totală care este adesea, dar nu întotdeauna,
egală cu o jumătate de lungime de undă.
• Dipolii sunt de obicei orienta ți orizontal, caz în care sunt slab
direcționali: semnalele sunt destul de bine radiate sau recp ționate
din toate direc țiile, cu excep ția direc ției de-a lungul conductorului
însuși; această regiune este numită conul orb al antenei, sau nul.
• Antena dipol, care este baza de proiectare pentru majoritatea
antenelor, este un dispozitiv echilibrat (simetric), cu tensiuni și
curenți egali dar opu și în fază, aplica ți la terminalele sale printr-o
linie de transmisie echilibrată (simetrică), sau o linie de transmisie
coaxială, prin intermediul unei a șa-numite "bucle de adaptare a
impedan ței".
•
ALTE TIPURI DE ANTENE
Antene mai sofisticate decât antenele dipol, sau verticale sunt proiectate cu
scopul de a cre ște directivitatea și, în consecin ță, câ știgul antenei.
• O rețea fazată constă din două sau mai multe antene simple, care sunt
conectate împreună printr-o re țea electrică. Acest lucru implică de multe ori o
serie de antene dipol paralele cu o anumită spa țiere între ele. Rețelele de
antene pot folosi orice tip de antenă de bază (omnidirec ționale sau slab
direcționale), cum ar fi buclă, dipol etc. Aceste elemente sunt adesea identice.
• O antenă log-periodică constă într-o serie de elemente dipol de lungimi diferite,
în scopul de a ob ține o antenă direc țională, având o lărgime de bandă extrem
de largă. Astfel de antene sunt utilizate frecvent pentru recep ția de televiziune
în zonele marginale.
• Antena Yagi-Uda are un singur element dipol cu o conexiune electrică;
celelalte, a șa-numitele elemente parazite interac ționează cu câmpul
electromagnetic, în scopul de a realiza o antenă relativ direc țională, dar una
care este limitată la o lărgime de bandă destul de îngustă.
 PARAMETRI
• Antenele sunt caracterizate printr-o serie de măsurători de performanță.
• De obicei antenele nu sunt construite pentru o singură frecvență, ci pentru o gamă de
frecvențe, numită bandă de lucru.
• Inductanța și capacitatea unui conductor de antenã sunt uniform distribuite de-a
lungul lui. Fiecare metru de conductor are, aproximativ, o capacitate de 5 pF și o
inductanță de 2 µH.
• Antena, ca orice circuit oscilant, va avea o frecvență proprie de oscilație, 0, invers
proporțională cu lungimea firului. Pentru ca energia undelor electromagnetice să aibă
valori mari, trebuie ca frecvența oscilațiilor cu care este excitată antena să fie egală cu
frecvența ei proprie, 0.
 PARAMETRI
• POLARIZAREA ANTENEI. Polarizarea este factor important pentru antene și
comunicaţii. Antena și undele electromagnetice sunt polarizate (polarizarea este planul
în care vibrează câmpul electric). Este important ca antena să aibă polarizarea ca și
semnalul recepţionat pentru a obţine maxim de nivel. Un semnal emis păstrează
polarizarea, dar reflexiile pe obiecte o pot modifica, deci un semnal recep ţionat este
suma dintre semnalul direct și semnale reflectate. Polarizarea este verticală,
orizontală, circu­lară, eliptică.

• IMPEDANŢA ANTENEI. Este o impedanţă complexă dată de rezistenţa (determinată de

material, iar capaci­tatea și inductanţa antenei sunt hotărâte de dimensiuni și formă
fizică). Impedanța antenei poate fi adaptată nivelului de impedanță dorit al unui
sistem prin utilizarea unei rețele de adaptare, menținând în același timp celelalte
caracteristici (exceptând o posibilă pierdere de eficiență). Designul antenei urmărește
optimizarea eficienţei în capturarea de energie electromagnetică din câmp.
 PARAMETRI
• EFICIENŢA ANTENEI. O parte din putere se pierde datorită componentei rezistive a
unei antene, de aceea se aleg materiale bune conductoare.

• REZONANŢA ANTENEI. Punctul de rezonanţă al antenei (frecvenţa centrală de

operare) și lărgimea de bandă sunt doi factori importanţi și sunt menţionaţi pentru
orice antenă. Punctul de rezonanţă reprezintă frecvenţa la care antena apare pur
rezistivă (reactanţa capacitivă și cea inductivă se anulează reciproc). Lărgimea de
bandă arată cât poate să opereze eficient la un anumit design.

• DIRECTIVITATEA ANTENEI și FACTORUL GAIN. În funcţie de formă și de poziţionarea

elementelor antenei aceasta poate avea o radiaţie specifică cu componente în trei
dimensiuni. O antenă omnidirecţională radiază aproximativ egal în toate direcţiile.
Puterea radiată rămasă după disiparea unei părţi din putere pe partea rezistivă a
antenei se consideră Gain, exprimat în dB. În funcţie de design se poate radia un
semnal cu putere maximă pe o direcţie cerută. Dacă crește factorul Gain scade
lărgimea radiaţiei.
• Cea mai simplă antenă constă dintr-un fir conductor izolat față de
pământ, lungimea firului fiind egală cu jumătate din lungimea de
undă proprie λ 0 (numită și lungime de undă fundamentală), adică

• O asemenea antenă se denumește dipol semiundă. Acest tip de

antenă este analog unui tub sonor de lungime λ/2 închis la capete.
• La mijloc, tubul are un orificiu unde, cu ajutorul unui sistem
oscilant, se produce oscilația care provoacă rezonanța coloanei de
aer.
• Oscilațiile mecanice ale coloanei de aer din tub dau naștere unei
unde staționare cu noduri la capete. Analog, la capetele antenei,
unda electronică staționară prezintă noduri (de curent), iar la
mijlocul antenei un ventru (de curent).
• În timpul unei semiperioade, curentul circulă într-un singur sens în
lungul firului, iar în semiperioada următoare, sensul se schimbă.
Curentul prezintă o distribuție neuniformă a intensității efective,
zero la capete și maximă la mijlocul antenei.
Distribuția tensiunii și
a curentului la dipolul
semiundă
 Intensitatea curentului variază în lungul
antenei și se formează unde staționare de
curent. La capetele antenei se formează
nod pentru intensitatea curentului și
ventru pentru tensiunea electrică.

Modele de radiație a
unei antene dipol și,
respectiv, monopol
Dacă antena are un capăt conectat la
pământ, la acest capăt se formează nod
pentru tensiunea electrică față de pământ
și ventru pentru intensitatea curentului, iar
la capătul liber se formează nod pentru
intensitatea curentului și ventru pentru
tensiunea electrică față de pământ. În
acest caz, lungimea l a antenei este egală
cu un sfert din lungimea de undă a
undelor electromagnetice emise sau
recepționate.
• Pentru λ0 = 2l, se spune că antena lucrează pe frecvența
fundamentală (modul fundamental).
• Și tensiunea este neuniform distribuitã de-a lungul antenei.
• S-a convenit să se numească tensiune, într-un punct oarecare
al antenei, diferența de potențial dintre punctul dat și punctul
simetric de pe jumătatea a doua a firului.
• Cu ajutorul unui instrument de măsură adecvat (milivoltmetru
electronic), se poate stabili variația tensiunii efective U de-a
lungul antenei.
• Măsurătorile arată că valoarea maximă a tensiunii efective,
adică ventrul de tensiune, este totdeauna la capetele firului (de
unde și necesitatea de a izola perfect antena).
• La mijloc, unde se află bobina de cuplaj cu generatorul,
tensiunea este nulă (nod de tensiune).
• În cazul undei electronice staționare din antena semiundă,
valorile efective ale intensității curentului și tensiunii diferă în
diversele puncte ale firului, dar distribuția lor în timp, de-a
lungul firului, rămâne constantă. Variază doar valorile
instantanee i și u.
 • După cum se observă și în figura alăturată, a și b, ventrului
de intensitate îi corespunde un nod de tensiune (de potențial,
prin raportare la potențialul punctului O, considerat zero).
• Între tensiunea și intensitatea curentului din antenă există un
defazaj de /2 radiani, la fel ca la circuitul oscilant închis.
• Dacă antena trebuie să funcționeze pe diferite lungimi de
undă, este necesară acordarea ei, adică să fie modificată,
corespunzător, lungimea de undă proprie. În practică, antena
este acordată prin aceleași metode prin care se acordează un
circuit oscilant închis:
– pentru a mări lungimea de undă proprie a unei
antene, se introduce în circuitul ei o bobină, ceea ce
duce la același efect ca mărirea lungimii antenei;
– dacă se conectează în serie cu antena un condensator,
lungimea de undă proprie a antenei se va micșora.

• Condensatorul se conectează în serie cu capacitatea antenei, C A,

deci capacitatea totală a circuitului de antenă va scădea, ceea ce
este echivalent cu scurtarea antenei.
• De obicei, se introduce în circuitul antenei un condensator variabil
pentru a acorda antena pe frecvența dorită.
• Antenele sunt folosite în sisteme cum ar fi radiodifuziune, televiziune, comunica ții radio bi- și
multidirecționale, radar, telefonie mobilă, comunica ții prin satelit, telecomanda radio, microfon fără fir,
dispozitive Bluetooth, re țele wireless pentru calculatoare etc.

Antenă
parabolică de
Antenă dipol Antene pentru staţii
dimensiuni mari
Antenă radio Antene Yagi-Uda "urechi de de bază celulare în
pentru
montată pe un de televiziune iepure" pentru telefonia mobilă
comunicații cu
automobil montate pe recepţia de
navele cosmice
acoperiș televiziune

Antenă catarg radiator, Antenă

pentru o staţie radio cu parabolică de
modulaţie de amplitudine televiziune
 BIBLIOGRAFIE
• Cleopatra Gherbanovschi, Nicolae Gherbanovschi (2006), Fizicã: manual pentru clasa a
XI-a: F1, Editura Niculescu, București
• Octavian Rusu, Livia Dinică, Constantin Trăistaru, Constantin Gavrilă (2014) , Fizică: F1+
F2: manual pentru clasa a XI-a , Editura Corint Educațional, București
• Constantin Mantea, Mihaela Garabet (2013), Fizică – Manual pentru clasa a XI-a: F2 ,
Editura Bic All, București
• Daniel Ovidiu Crocnan (2006), Fizică: F1+ F2: manual pentru clasa a XI-a , Editura Sigma,
București
• Constantin Savu (2017), Antene pentru aplicații celulare,
https://www.electronica-azi.ro/2017/09/04/antene-pentru-aplicatii-celulare/
• Gheorghiţă Chirculete (2019), Antene , https://www.electronica-azi.ro/print.php?id=8224
• Dicţionar de fizică (1972), Editura Enciclopedică Română
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Anten%C4%83_(radio)#Antene_practice