Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență

Sisteme RFID
folosite în bandă de foarte înaltă frecvență
UHF RFID
Marius TONU
Stefan cel Mare University of Suceava, 720229, Romania
tonumarius@gmail.com

1Abstract—Această lucrare își propune sa abordeze o parte a
spectrului de frecvențe funcțional al RFID cu punerea
accentului și studiul bibliografic al literaturii de specialitate, pe
teoria și aplicațiile RFID folosite în bandă de foarte înaltă
frecvență.
I. INTRODUCERE
Radio frequency identification RFID, este o tehnologie
wireless de colectare automată a datelor cu o istorie lunga.
Primele sisteme funcționale pasive UHF RFID cu o rază de
câțiva metrii au apărut la începutul anului 1970. De atunci
RFID a experimentat o creștere exponențială. Banda RFID
UHF variază în funcție de țară și include frecvențe între
860MHz și 960MHz conform standardului EPC global
(Electronic Product Code). Un sistem pasiv RFID
funcționează în următorul fel: cititorul RFID trimite un
semnal radio modulat tag-ului RFID, format dintr-o antenă și
un cip integrat. Cip-ul se alimentează de la antena expusă
sursei radio, și răspunde variind impedanța de input, prin
urmare modulând semnalul retrodifuzat. Forma de modulație
des folosită în RFID este amplitude shift keying (ASK), unde
impedanța chip-ului este schimbată intre doua stadii: una este
egalată antenei (în acest stadiu chip-ul colectează putere, se
alimentează) iar cealaltă este puternic asimetrizată.
Cea mai importantă caracteristică de performanță a unui
sistem RFID este raza tag-ului, adică distanța maximă la care
un cititor RFID poate citi sau scrie informație de pe/pe tag.
Raza tag-ului este definită de asemenea și de distanța
specifică de citire/scriere ca procent de scrieri/citiri efectuate
cu succes, lucru care variază cu distanța și depinde de
caracteristicile cititorului și mediul de propagare.
În general, razele de citire și scriere sunt diferite din cauza
necesitații distincte ale nivelului de putere cerută de către cip
pentru fiecare dintre aceste operații. Ideal un sistem RFID are
o rază de citire/scriere a unui tag de 100% până la o anumită
distanță și 0% după aceasta.
II. ISTORIC
ÎI.1 NEVOIA DE IDENTIFICARE
Odată cu începutul erei războiului aerian s-a identificat
nevoia rapidă a unui sistem de detecție și avertizare corectă și
din timp a posibilelor atacuri. Eliminarea neajunsului
timpului de detecție a picat în sarcina radarului cu microunde,
însă dezvoltarea acestei tehnologii aduce cu ea întrebarea, „de
partea cui e obiectul detectat”? Exact aceasta inabilitate de
identificare a aparatelor de zbor a făcut ca desemnarea greșită
a atacului Japonez din 1941 a Pearl Harbor.
Luftwaffe-ul German a rezolvat inițial aceasta problema
folosind o manevra simpla. În timpul atacurilor escadrilele
piloților germani; notează piloții britanici, efectuau o
rostogolire fără vre-un motiv aparent. Acest comportament
era corelat în mod curios cu interceptarea semnalelor radio
dinspre sol. A devenit aparent ca piloții Luftwaffe când
primeau indicația ca erau iluminați de către radarul aliat, se
rostogoleau pentru a schimba semnalul retrodifuzat reflectat
de către avioanele lor. Modulările consecvente ale semnalelor
îi ajutau pe operatorii de radar sa identifice avioanele acestora
și sa le desemneze ca fiind aliate. Acesta este primul exemplu
știut de retrodifuzie a semnalelor radio cu scopul de
identificare.
Fig. 1 Uzul retrodifuziei de către piloții Luftwaffe pentru
comunicarea cu stațiile radar. (Dobkin, 2007)
Cu toate acestea ca metoda de distingere aliat/dușman,
aceasta metoda este de utilitate limitata; orice avion poate fi
rostogolit, se pot înregistra falsuri pozitive. Putem
concluziona ca acest sistem are probleme de securitate și
mărimea spațiului de identificare, în acest caz 1 bit. Supuse
unei investigații amănunțite au fost metode mai capabile de
identificare a țintelor radar în anii 1930. Sistemul Mark III
folosit de către Marea Britanie și Uniunea Sovietica în timpul
războiului folosea un transmițător/receptor reglabil mecanic
ce putea folosi șase posibile coduri de identificare, în
comparație spațiul crescând la 2,5 biți. La mijlocul anilor

1
 Sisteme Wireless și Aplicații

1950, transponderul radio folosit pe scala larga în industria Un transponder cu un spațiu potențial de identificare însă
aviațiilor își face debutul. Transponderele moderne sunt relativ ieftin de produs și compact fără nevoia folosirii unui
interogate de o pereche de pulsuri la 1030MHz, în banda ultra baterii, este construit dintr-un circuit rezonant compus dintr-
înaltă de frecventa (UHF). Transponderul răspunde pe un condensator și o bobina, care împreuna determina o
frecventa 1090MHz cu 12 pulsuri fiecare conținând 1 bit de frecventa unica prin care un curent mare circula prin
informație, conferind un spațiu de identificare de 4096 de transponder. Frecventa rezonanta poate fi variata prin
posibile coduri. Acestea funcționează cuplate în sistemul de ajustarea valorilor componentelor. Charles Walton a patentat
identificare a aeronavelor împreuna cu un transponder de câteva sisteme de identificare la începutul anilor 1970.
mod C conectat la altimetrul aparatului se poate identifica
înălțimea la care acesta se afla, și un transponder de mod S
care permite trimiterea mesajelor de către sol și afișarea
acestora către pilot. În final distanta tipica dintre avion și
radar este de ordinul unuia sau mai mulți Km. Din moment ce
lumina parcurge 1Km în 3 μs reflecția radar de către țintă este
întârziată substanțial relativ la pulsul transmis, iar aceasta
întârziere poate fi măsurată pentru determinarea distantei
obiectului.
Se poate deduce ca transpondererele aparatelor de zbor
prezinta o serie de funcție de relevanta considerabila a acestui
articol: Fig. 2 Circuit rezonant cuplat cu o bobina de citire, funcționând ca
un tag de identificare. Walton,US Patent 3,752,960.
 Identificarea obiectelor prin semnale radio
indiferent de raza vizuala Tag-urile de acest timp au fost folosite în una dintre
 Un spațiu de identificare îndeajuns de mare implementările masive ale RFID de către Schlage Lock
pentru a oferi posibilitatea unica de identificare Company în anii 1972-1973 și s-au folosit un număr de câteva
a obiectului milioane de key electronice folosind rezonatori multiplii în
 Legătura la un senzor pentru informații privind regiunea de 3-32Mhz.
starea obiectului (altitudine) Pentru fabricarea unui tag de identificare mai sofisticat ar
 Locația fiecărui obiect identificat fi necesara adiția a unui circuit logic, însă pentru aceasta
 Transmisia informațiilor concludente de la avem nevoie de energie electrica, de regula sub forma unei
interogator către transponder. baterii. Însă se poate folosi energia radio transmisa de către
Aceste funcții sintetizează cerințele de baza a multor cititor pentru convertirea acesteia în curent direct, după
sisteme RFID de astăzi. Însă pentru aplicațiile militare aceste cercetarea condusa de Crump la începutul anilor 1950.
sisteme au dimensiuni relativ mari fata de aparatele destinate, Fig. 3 Aplicație RFID; după Crump US Patent 2,943,189
precum și costuri ridicate. Pentru a se putea folosi aceasta
tehnologie de identificare și în cazul obiectelor mai mici, este
imperativa minimalizarea, reducerea complexității și prin
urmare a costurilor sistemelor de identificare.

ÎI.2 PREMISELE APLICABILITĂȚII

Așadar una din caracteristicile definitorii a uzului larg
RFID a fost capabilitatea fără precedent de creștere a
aptitudinilor acesteia și de diminuare a costurilor de fabricație
La începutul anilor 1970 Cardullo și Parks au arătat
după invenția tranzistorului, însă un rol esențial îl deține
cum aceasta abordare poate fi aplicata pentru alimentarea
scalarea circuitelor logice integrate după legea lui Gordon
circuitelor moderne. O dioda și un condensator sunt folosite
Moore postulata încă din 1960. Acest trend a împăcat fiecare
pentru extragerea energiei electrice din semnalul primit, apoi
aspect al vieții moderne inclusiv a sistemelor de care RFID
aceasta este folosita pentru alimentarea și procesarea
depinde. Însă o necesitate specifica sistemelor de identificare
semnalului răspuns.
cu ajutorul RFID este aplicabilitatea economica adică
raportul dintre costul identificării obiectului; preferabil unul
infim decât cel a obiectului, și obiectul.
Astfel aplicațiile bazate pe RFID necesita de regula
tehnologii radio care sunt simple și ieftin de produs.
Adițional, sun necesare câteva componente care conferă
producția ieftina de tag-uri:
 Eliminarea transmițătorului, în schimb variind
proprietatea semnalului reflectat de către un
obiect.
 Eliminarea bateriei, în cazul tag-urilor pasive, Fig. 4 Extracția curentului direct din energia undelor radio.
însă păstrarea acesteia în cazul tag-urilor active Cardullo and Parks, US Patent 3,713,148.
 Circuit electronic simplu
 Distincția fata de zgomotul radio, adică De asemenea este necesara și o funcție de
identificarea semnalului mic primit de la tag în regularizare pentru contabilizarea variației largi a puterii
fundalul semnalului intens transmis de cititor.

2
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
semnalului, pentru cazurile în care distanta dintre transponder
și antena cititorului este variabila.
Deși în aceasta perioada majoritatea activității de
identificare avea loc la frecvenței relativ joase banda UHF nu
este ignorata. Cercetarea începe la Sandia National
Laboratories în Alberquerque la sfârșitul anilor 1960 cu
scopul de a produce sisteme de identificare pasive la
frecvente similare radar.
Fig. 5 Sistem timpuriu de tag pasiv UHF; După Koelle et al.
Proc.IEEE p.1260, 1975.
În aceasta lucrare identificam multe din aspectele
sistemelor UHF RFID moderne. Tag-ul este alimentat de
rectificarea semnalului radio primit. Impedanța de sarcina a
antenei este schimbata cu scopul de a modifica semnalul
reflectat și deci pentru a trimite informația către cititor. Tag-
ul folosește o schema de modulație subcarrier, adică
impedanța antenei tag-ului este schimbata la 20KHz ceea ce
face ca gradul de modulare de impedanța a antenei este mica
pentru un „0” binar și mare pentru un „1” binar. Modulația de
tip subcarrier este înceată pentru ca necesita schimbul a
multor cicluri pentru a trimite un bit în sistemul binar, dar este
simpla de implementat și relativ rezistenta zgomotului tocmai
din cauza acestei repetitivității. Codul generator de ID în
aceasta implementare este de 3 biți însă spațiul de identificare
pentru aceasta abordare este limitat din rațiunea consumului
de energie electrica.
Cititorul folosește o schema de detecție homodină,
adică semnalul primit este amestecat cu o porțiune din
semnalul trimis, din moment ce este de așteptat ca amândouă
sa fie la frecventa similara, în cazul în care Efectul Doppler
este neglijabil. Rezultatul operației de amestec este semnalul
purtător de informație (baseband), în contră distincție cu
receptoarele convenționale heterodinare, unde sunt necesare
operații multiple de amestecare pentru a reduce frecventa
purtătoare la 0. Notabil este ca autorii descriu cercetarea lor
ca fiind îndreptată spre identificarea animalelor, din motive
de prezervare a integrității pieilor de bovina, care erau
marcate și deci deteriorate prin marcarea cu fier încins.
Sistemul descris de Koelle conferă distante de citire de
câțiva metrii folosind un semnal de 1GHz de 4W. Koelle
argumentează ca se pot obține raze mult mai mari daca în tag
se include propria sursa de energie electrica. De menționat
este ca în aceasta perioada echipamentele electronice valabile
în aceasta perioada nu permiteau scrierea informațiilor noi pe
tag, ceea ce nu permite mai mult decât emiterea ID-ului în
mod continuu odată alimentate.
III. SISTEME RFID
Arhetipul sistemelor RFID constituie un interogator,
cunoscut sub numele de cititor, un transponder cunoscut
popular sub numele de tag, și antene care sa medieze intre
voltajele din fire și undele din aer. Antenele cititoarelor pot fi
integrate în acestea sau separate de acesta și conectate prin
cablu, în timp ce antena tag-ului este de regula integrata în
acesta. Cele mai multe tag-uri au cel puțin un circuit integrat
(IC), adesea cunoscut ca un cip de siliciu, care conține ID-ul
tag-ul și logica necesară pentru a naviga protocolul care
ghidează discuțiile între tag-ul și cititor. Cititorul poate
conține o interfață de utilizator proprie, dar cel mai adesea va
fi conectat la o rețea sau un anumit calculator gazdă, care
interacționează cu utilizatorul pentru a controla cititorul, și
stochează și afișează datele rezultate.
Un link; în limbajul radio, este conexiunea de date care
există între anumita pereche de emițător și receptor radio.
Deși ocupă același spațiu fizic și, în general, utilizează
aceleași antene, adesea se folosesc denumiri în funcție de
direcția semnalului, pentru a distinge între canalul de
comunicații care transportă informații de la cititor la tag
;downlink sau forwardlink, și transmite aceste informații de
la tag-ul la cititor ;uplink sau reverselink. Într-o aplicație
reală, nu este puțin probabil ca mai multe etichete vor fi
prezente în vecinătatea cititorului, și, de asemenea posibil ca
mai multe cititoare vor fi situate în imediata apropiere unele
de celelalte.
Fig. 6 Vedere de ansamblu a unui sistem RFID (Dobkin, 2007)
Cititoarele și tag-urile, de obicei, trăiesc într-o lume mai
mare de stocare și manipulare a informațiilor din punctul de
vedere al căreia, un cititor RFID este doar un alt senzor, care
își împarte poziția cu un scanner de cod de bare, tastaturi,
ecrane tactile, și alte aparate de colectare a datelor.
Într-o organizație mică, această infrastructură ar putea
consta într-o bază de date care rulează pe o gazda locală sau
chiar o foaie de calcul care înregistrează doar lista unica de
informații citite de către tag. Într-o organizație mare sau
companie, activități de exploatare sunt gestionate de către o
bază de date mult mai mare, de multe ori cunoscut ca un
sistem de planificare a resurselor întreprinderii (ERP), de
planificare a resurselor de fabricație (MRP), sau poate un
sistem de management al depozitului (WMS), în funcție de
context. Deoarece un sistem RFID este probabil să facă
distincția mai degrabă între obiecte individuale specifice
decât între clase de obiecte, poate genera mult mai multe date
decât sistemele de urmărire tradiționale.
O întreagă clasă de aplicații software, cunoscut sub numele
generic RFID middleware, este de a oferi o punte de legătură
între baza de date ERP și a proceselor de business și
echipamentele RFID actuale.
3
 Sisteme Wireless și Aplicații

III.1 BENZI DE FRECVENȚĂ RFID
Sistemele RFID se disting în mod esențial de frecvența a
undelor radio pe care le utilizează, prin mijloacele utilizate
pentru a furniza putere la tag-uri, precum și de către
protocoalele utilizate pentru a comunica între tag-ul și cititor.
Alegerea frecvenței, sursei de putere, și protocolul are
implicații importante pentru gama, costul și caracteristicile pe
care le are la dispoziție utilizatorul.
ciclu RF (aici 11 ns mai târziu, față de un ciclu RF de
aproximativ 1,1 ns), și o replică slabă a semnalului transmis
este furnizat la tag-ul. O unda împrăștiată distinct se întoarce
la cititor; timpul total de tranzit tur-retur, aproximativ 22 ns
în exemplul prezentat, este mult mai mare decât timpul
ciclului RF.

Sistemele RFID utilizează de la aproximativ 100 kHz la

peste 5 GHz. Sistemele funcționează rareori în mod arbitrar
peste această câmpie vastă a spectrului; cea mai mare parte a
activității este concentrată în benzi destul de înguste, care au
fost puse la dispoziție de către autoritățile de reglementare
pentru activitățile industriale fără licență. Benzile de
frecvență cel mai frecvent întâlnite sunt 125/134 kHz, 13.56
MHz, 860-960 MHz, și 2.4-2.45 GHz.
Sistemele pe 125/134 kHz funcționează în banda de
frecvență joasă (LF) și sunt adesea denumite cititoare și tag-
Fig. 7 Cuplaj inductiv 13,56MHz antena cu diametru 50cm
uri LF. Cititoarele de 13,56 MHz funcționează în banda de comparat cu un Cuplaj radiativ 900MHz, cu asocierea puterii și
frecvență înaltă și sunt astfel caracterizate în mod similar ca întârzierii de timpi. (Dobkin, 2007)
sisteme HF. Cititoarele și tag-urile în regiunea de 900 MHz și
la 2.4 GHz sunt atât în interiorul benzii de frecventa ultra Distincția între cuplaj inductiv și radiativ are implicații
înaltă (UHF); care se termină în mod oficial la 3 GHz, dar, în importante pentru comportamentul etichetelor RFID. După
scopul de a face o distincție convenabilă între aceste două, cum se sugerează în figura 7, cuplajul inductiv între cititor și
cititoarele și tag-urile de 900 MHz sunt adesea denumite tag-ul cade rapid ca tag-ul se mută departe de antena
dispozitive UHF, în timp ce 2.4 GHz sisteme sunt cunoscute cititorului. Un exemplu cantitativ este prezentat în figura 8.
sub numele de cititoare cu microunde. Această simulare estimează inductivitatea mutuală a unei
bobine circulare de dimensiune mare, ce reprezintă antena
Corespunzătoare gamei de frecvență este o gamă foarte cititorului și o bobină mai mică, reprezentând antena
mare caracterizata prin lungime de undă. Să ne amintim că simplificata a tag-ului.
undele electromagnetice călătoresc în vid, la viteza luminii (și
aproape la fel de rapid în aer), c = 300000 km / s. Lungimea
de undă este distanța dintre vârfurile succesive sau
adânciturile undei, și astfel raportul dintre viteza de propagare
𝑐
c la frecvența f: 𝜆 =
𝑓
Sistemele în care lungimea de undă este mult mai mare
decât antena sunt de obicei cuplate inductiv: aproape toată
energia disponibilă de la antena cititorului este conținută într-
o regiune apropiată de antena cititorului și comparabil cu
acesta în dimensiune, pe măsură ce ne îndepărtăm se
încadrează precum cubul distanței. În cadrul acestei regiuni,
comunicarea între tag-ul și cititor este instantanee, deoarece
timpul de propagare la tag-ul este o mică fracțiune din timpul
pentru un ciclu complet al tensiunii RF. Chiar și la o distanță Fig. 8 Calculul Inductanței Mutuale a antenelor circulare în timpul
de 1,5 m de antenă (în cazul în care nu există într-adevăr mișcării antenei mici într-un plan relativ fata de antena mare.
(Dobkin, 2007)
suficienta putere pentru a rula tag-ul), întârzierea este de
numai aproximativ 4 ns, aproximativ 6% din ciclul RF la Deducem ca devine uniform mare cuplajul atunci când tag-
13,56 MHz, care este de aproximativ 74 ns. În cadrul acestor ul este aproape de cititor, dar cuplajul scade rapid la zero,
circumstanțe, este dificil de a se vorbi despre un val transmise aproape în toate direcțiile pentru distanțe mari în fata de
separat de retrodifuzie. În schimb, ne gândim la schimbări în antena. Inserția unui obiect metalic în apropierea antenei
antena tag-ului ca inducerea schimbărilor în impedanța cititorul va denatura câmpul, dar într-un mod omogen, și pe o
electrica a antenei cititorului: sistemul de cititor-tag scară de lungime comparabilă cu cea a obstacolului. Cu o
acționează ca un transformator magnetic furnizând cuplarea aproximare bună, atunci când o etichetă inductiva este mai
dintre curentul din cititor și voltajul pe suprafața tag-ului. aproape de antenă, acesta va fi citita în mod fiabil, iar atunci
În cazul sistemelor în care antena este comparabila ca când eticheta este departe de antena, este invizibila pentru
mărime cu lungimea de undă se folosește de obicei cuplarea cititor.
radiativa pentru a comunica între cititor și tag-ul. Antena
cititorului lansează o unda electromagnetica a cărei Situația este foarte diferită atunci când se utilizează
intensitate, în absența unor obstacole scade ca pătratul cuplarea radiativa. Deoarece puterea scade lent cu distanța,
distanței parcurse. Unda interacționează cu antena tag-ul la iar lungimea de undă este mică în comparație cu distanțele
un moment distinct mai târziu, mult mai mult decât un singur

4
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
tipice cititor-tag, reflecțiile obstacolelor îndepărtate se pot
propaga înapoi în regiunea de interes și interferează cu undele
lansate de antena cititorului, creând o dependență foarte
complex putere primita în funcție poziția etichetei. Un
exemplu este prezentat în figura 9, ilustrând puterea relativă
primită de o antenă a unui tag-ul de la un cititor plasat într-o
cameră dreptunghiulara pereți și podea parțial reflectorizante
și lipsita de alte obstacole. (Antena cititorului este considerată
a fi omnidirecțional). Puterea primită cade în apropierea
emițătorului monoton (cititor), dar pentru distante mai mari
de aproximativ 1 m, mediul de propagare devine foarte
complex.
Fig. 9 Model simplu de densitate a puterii într-o camera
dreptunghiulara cu pereți și podea parțial reflectorizante. (Dobkin,
2007)
Mutarea unui tag-ul departe de antena cititorului de
distantele pe scala de o jumătate de lungime de undă poate
duce la o creștere a puterii primite; în consecință, o etichetă
cuplată radiativ poate dispărea, apoi reapărea (probabil de
mai multe ori) pentru cititor pe măsură ce călătorește, departe
de antena. Mai mult decât atât, această zonă mare și complexa
de citire se vor suprapune cu alte zone în mod similar
imprevizibil atunci când mai mulți cititoare sunt prezente în
imediata apropiere unul de altul: interferența este mult mai
probabila cu sistemele UHF cu rază lungă decât sistemele HF
sau LF cu rază scurtă de acțiune. Intervalul de citire a unui
sistem cuplat poate fi mai lung prin cuplaj radiativ decât un
sistem de cuplaj inductiv, însă cu costul unui mediu de
propagare mult mai complex, și o zonă de citire discontinua
și impredictibila.
Fig. 10 Exemple de configurații ale antenelor în diferitele benzi de
frecventa (Dobkin, 2007)
Frecvența de funcționare are un impact major asupra
tipului de antene utilizate. Un set de exemple neexhaustiv ale
diferitelor antene ale tag-urilor ce pot fi utilizate în
configurații și frecvențe diferite este prezentat în figura 10.
Sisteme cuplate inductiv folosesc bobine pentru antene.
Tensiunea indusă pe o bobină este proporțională cu numărul
de spire ale bobinei, mărimea bobinei, și frecvența de
funcționare. Astfel, la 125 kHz, o antenă tipică de tag-ul
necesita zeci până la sute de spire de sârmă pentru a produce
o tensiune adecvată pentru funcționare; tag-uri mici, cum ar
fi cele implantate în animale și oameni, pot utiliza, de
asemenea, un miez de fier pentru a crește inductanța bobinei.
Asemenea antene trebuie să fie construite mecanic folosind
o mașină de înfășurare iar acestea sunt relativ scumpe.
Antenele cu mai puține spire pot fi folosite, dar cu o reducere
concomitentă a intervalului de citire.
Antenele cititoarelor sunt dimensionate în funcție
intervalul dorit și pot fi formate din 10-20 de spire din sârmă.
La 13 MHz, o frecventa de 100 de ori mai mare, un tag de
forma unui card de credit tipic necesită doar 3-6 spire pentru
a produce câțiva volți la o distanță rezonabila de câțiva zeci
de centimetrii. Aceste tipuri de antena se pot fabrica pe loturi
folosind tehnici litografice. Antenele cititoarelor HF folosesc
de regula doar o singura spira.
Inelele (antene buclă) de câțiva centimetri în diametru nu
sunt antene foarte eficiente la frecvențe UHF. Cele mai multe
tag-uri UHF / microunde folosesc variante de design dipol, în
esență, o sarma întreruptă la mijloc. O antenă dipol are o
dimensiune naturala de aproximativ o jumătate de lungime de
undă, de aproximativ 15 cm, la 900 MHz sau 6 cm la 2,4 GHz.
Antenele mai mici de tip dipol fi folosite, fie cu sacrificiul
lungimii de banda, a performantei, fie ambele. Funcționarea
la 2,4 GHz permite pentru antene dipol compacte, dar
antenele de tag de 2,4 GHz colectează mai puțină energie
decât o structură similară la 900MHz pentru aceiași energie
radiata, astfel încât intervalul de citire a tag-urilor de 2,4 GHz
este în general mai mic decât cel al etichetelor de 900 MHz.
Anumite etichete UHF folosesc mici antene buclă/inel
cuplate inductiv, în ciuda frecventelor mari de operare, însă
aceste tag-uri sunt limitate la uzul pe distante scurte 5-10cm.
Când schimbam frecvența de funcționare, vom schimba, de
asemenea, modul undele generate de antena cititorului
interacționează cu materiale frecvent întâlnite în timpul
utilizării, în special obiecte metalice și apă (din care oamenii,
plantele și animalele sunt în mare parte construite). O unda
electromagnetica ce se ciocnește de un obiect conductiv
penetrează acest obiect cu o mărime denumita skin depth.
Deducem ca fiecare material are un indice de penetrare diferit
în funcție de frecventa undei îndreptată către acesta.
HF și UHF tag-uri pot funcționa la viteze mult mai mari,
cu toate că, în acest caz, rata de date este adesea limitată de
restricțiile de reglementare cu privire la cantitatea de lățime
de bandă disponibilă. În Statele Unite, este posibil ca o
etichetă UHF sa trimită date la un cititor de la sute de kbps, și
ca tag-uri HF sa funcționează în mod regulat, la zeci de kbps.
Acest lucru este suficient de rapid pentru a face schimb de o
mulțime de date și să opereze protocoale complexe anti
coliziune în timp se pot identifica zeci de tag-uri într-o
5
 Sisteme Wireless și Aplicații
secunda sau un tag în câteva milisecunde.
Consecințele de design pe frecvente diferite:
 LF și HF implică cuplaj inductiv și raza relativa
cu dimensiunea antenei; UHF oferă gamă limitată
de puterea de transmisie.
 Zonele de citire prin cuplaj inductiv sunt în
general mici, dar simple; Zonele de citire
radiative sunt mai mari, dar complexe și de multe
ori discontinue, iar cititoarele din apropiere pot
interfera intre ele.
 Tag-uri LF folosesc antene cu multe spire, HF au
nevoie de mai puține spire.
 Tag-urile UHF folosesc antene simple tip dipol
care sunt ușor de fabricat, dar dimensiunea tinde
să fie limitată de lungimea de undă a radiației.
 Radiația LF pătrunde apa
și materialele apoase
obișnuite la o distanță
mult mai mare decât
intervalul de citire a unui
sistem tipic; penetrarea
HF în apă este la intervale
moderat, comparabil de
citire obișnuite; penetrare
UHF / microunde în apă
este neglijabilă în
comparație cu intervalul
tipic de citire în aer, cu
excepția funcționării
cuplate în câmp apropiat.
 Radiația LF poate penetra straturi subțiri de
metale conductoare; HF și radiația reflectate
eficient chiar și de către straturi subțiri de metal.
 Etichetele LF sunt limitate la debit scăzut de date,
în timp ce HF și etichete UHF pot furniza zeci sau
sute de kbps.
Caracteristicile diferite asociate cu fiecare bandă de
frecvență înseamnă că aplicațiile optime sunt diferite pentru
fiecare bandă.
Beneficiul principal al tag-urilor UHF este potențialul de
rază lungă de acțiune. Simplitatea relativă a design-ului și
modelelor de antenă UHF, ce implică doar câteva
caracteristici fără dimensiuni critice și fără a avea nevoie de
cross-over sau mai multe straturi, ajuta la reducerea costurilor
de fabricație. Cu toate acestea, cel puțin o componentă în
circuitul tag-ului trebuie să funcționeze la frecvențe foarte
înalte, care până de curând adăuga în mod semnificativ la
costul circuitului. Etichetele UHF sunt utilizate pe scară largă
în automobile și în efectivele de urmărire ale regiilor
6
feroviare, unde distantele de câțiva metrii adaugă o
flexibilitate de instalare considerabila. Ele sunt tot mai
folosite în managementul lanțului de aprovizionare,
urmărirea bagajelor și de urmărirea activelor, unde viitorul
potențial de producție a tag-urilor low-cost este important, iar
raza de acțiune relativ lunga a acestora conferă flexibilitate
aplicațiilor. Tag-urile UHF echipate cu baterii pot avea
intervale de zeci sau sute de metri, și sunt utilizate pentru
urmărirea containerelor de transport și localizarea activelor
individuale scumpe în instalații mari, de regula industriale.
Distincția între operarea UHF 860-960 MHz și 2,4 GHz
este mai degrabă subtila decât cea intre sistemele inductive și
radiative. Mediul de reglementare la nivel mondial în
regiunea 860-960 MHz este foarte complex, deoarece RFID
la aceste frecvențe concurează direct cu telefonia celulară și
alte aplicații importante și populare (fig. 11), și mai multe tari
au politici diferite în legătură cu operabilitatea în acest
spectru electromagnetic.
Fig. 11 Sumar al alocării mondiale a benzii UHF RFID
Pe de alta parte banda de frecventa cuprinsa intre 2,4-
2,45GHz este disponibila pentru operația nelicențiata în
aproape orice tara dar consecință acestei reglementari este o
supraaglomerare a acestei benzi, așadar interferenta este o
mare problema.
III.2 CATEGORII DE TAG-URI
Am observat deja că este adesea avantajos să se elimine
emițătorul radio și bateria de la o etichetă RFID pentru a
economisi bani și spațiu. Prezența sau absența acestor
componente formează baza unui al doilea mijloc de
clasificare a sistemelor RFID, fata sursa de alimentare și
capacitățile etichetelor (Fig. 12).
Tag-urile pasive nu au nici o sursă independentă de energie
electrică pentru a alimenta circuitele acestuia și nu au nici un
emițător-receptor radio propriu. Tag-urile depind de
rectificare puterii primite de la cititor pentru suportul operării
circuitelor proprii și modificarea interacțiunii cu puterea
transmisa de către un cititor pentru a putea trimite informație
dinspre aceste tag-uri. Pe de alta parte tag-urile semi pasive,
cunoscut de asemenea și sub numele de etichete pasive
asistate de baterie, conțin o bateri locală pentru a alimenta
circuitele tag-ului, dar totuși utilizează comunicarea prin
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
retrodifuzie pentru uplink. Tag-urile active au atât o sursă de
alimentare locală și un transmițător convențional și sunt, prin
urmare, configurate ca dispozitive convenționale de
comunicații radio, bidirecționale.
Fig. 12 Design-uri pentru configurații de alimentare/transmisie a
tag-urilor (Dobkin, 2007)
În schimbul acestui cost redus, tag-urile sacrifica unele
capabilități. Raza de citire este limitată de necesitatea de
alimentare a circuitului și deci este îngusta relativ la raza la
care semnalele cititorului pot fi detectate de către tag;
limitarea este deosebit de acută la UHF, în cazul în care
limitările din cauza razei de propagare ar fi mari. Tag-urile
sunt, de asemenea, în general, simpliste. Pentru că ele depind
de unda radio primita pentru putere, acestea trebuie să fie
proiectate pentru a utiliza foarte puțin din aceasta. Puterea de
calcul este redus la minim pentru a evita consumul de energie,
astfel încât cititoarele trebuie să utilizeze protocoale foarte
simple, pentru a evita supraîncărcarea tag-urilor, iar
integrarea senzorilor este limitată de lipsa de putere
exceptând cazurile când sunt în proximitatea cititorului.
Securitatea și confidențialitatea, sunt compromise din
disponibilitatea limitata a resurselor, și lipsa capacității a
celor disponibile de a implementa algoritmi de criptare, însă
aceasta deficienta se poate ameliora în cazul tag-urilor HF,
daca se operează în raze scurte. Tag-urile pasive, în special la
frecvente UHF, sunt relativ nefiabile pentru sisteme mai
sofisticate: nu se vor alimenta decât daca primesc un semnal
puternic de la cititor, și așadar de regula nu sunt văzute. Mai
mult decât atât, capacitatea de calcul limitată înseamnă că
multe dintre tehnicile utilizate pentru a îmbunătăți calitatea
link-ului pentru uzul în echipamente radio mai capabile, cum
ar fi codurile corectoare de erori, intercalare, ajustarea
câștigului, și de retransmisie, nu sunt practice pentru tag-urile
pasive.
III.3 PROTOCOALE DE COMUNICARE
Fiecare mijloc de comunicare necesită un protocol: un
acord cu privire la modul în care informațiile vor fi
schimbate. Protocoalele trebuie să abordeze ceea ce tipuri de
semnale vor fi folosite, ce tipuri de simboluri sunt utilizate,
modul în care sunt combinate pentru a compune date
semnificative, și modul în care se alocă mediul de comunicații
între părțile concurente. (Protocoalele pot, de asemenea sa
facă fata problemelor adresare și rutare de informații, care de
regula depășesc sfera majorității sistemelor RFID.) De
exemplu, vorbirea umană poate fi considerată un protocol
complex cu următoarele elemente:
 Simboluri și codificare: cuvintele sunt construite
folosind un mic set de foneme standard, pentru
fiecare limbă vorbită.
 Modulație: vorbirea umană folosește un amestec
de variații în ton și volum.
 Construcții de pachete: cuvintele sunt asamblate
în propoziții (pachete), în conformitate cu
gramatica limbii;
 Alocarea mediului: în discursul informal, oamenii
folosesc o varianta a carrier sense multiple
access with collision detection (CSMA-CD):
vorbim când simțim nevoia, însă daca doi oameni
vorbesc în același timp, situația este detectata iar
unul din ei va aștepta până situația îi va permite
acestuia sa încerce din nou. Un set alternativ de
reguli este valabil, atunci când o figura autoritara
vorbește unei audiente, aceasta transmițând idei,
în timp ce audienta asculta în tăcere.
Un aspect cheie al tuturor protocoalelor de comunicații este
faptul că acestea trebuie să fie împărtășite: daca eu vorbesc
doar romana și dvs. înțelegeți doar germana, conversația ar fi
neprofitabila chiar și în cazul politeții fiecăruia de ascultare a
interlocutorului.
Cu dispozitive de comunicații comerciale, există două căi
pentru a asigura un acord cu privire la detaliile protocolului:
fie ambele capete ale legăturii sunt fabricate de același
vânzător și este garantata interoperabilitatea sau mai mulți
furnizori fac produse la un standard de comunicații convenit.
Unele standarde sunt pur și simplu de facto, adesea adoptarea
unor produse de succes a unui singur producător, însă multe
sunt codificate de către organisme, autorități din industrie
cvasi-guvernamentale, sau de guvernele naționale. Printre
organismele importante de stabilire a standardelor în
domeniul comunicațiilor de astăzi sunt Institute of Electrical
and Electronic Engineers (IEEE), Institutul American
National Standards (ANSI), ISO, Engineering Task Force
Internet (IETF), specific tehnologiilor RFID, EPCglobal Inc.
Fig. 13 Elementele unui protocol de comunicare tipic RFID
(Dobkin, 2007)
De exemplu, conform clasei EPCglobal 1 generația 2,
etichetele trebuie să fie în măsură să răspundă la o interogare
7
 Sisteme Wireless și Aplicații
a cititorului la o rata de date de limita maxima 640 kbps și
limita minima de 5 kbps: această capacitate le face foarte
flexibile dar, de asemenea, crește în mod inevitabil costul de
fabricație.
O scurtă descriere a unui protocol poate fi ambiguă, și
standardele atente și riguroase pot fi dificile de înțeles. În
practică, protocoalele trebuie să fie puse în aplicare de
persoane reale care concep și construiesc hardware-ul și scriu
software-ul pentru rularea acestora. Pentru a se asigura că
diferitele implementări ale unui standard pot comunica între
ele, este util să se stabilească teste de conformitate și un
proces de certificare, precum și caracteristicile aplicațiilor și
convențiilor schimbului de date.
În tabelul 1, sunt rezumate unele dintre protocoalele fizice
standard utilizate în RFID. De reținut este că multe standarde
suplimentare există pentru a defini probleme de nivel
superior, cum ar fi cerințele de organizarea și definirea
identificatorului unic de tag.
Tabel 1 Exemple de protocoale pentru Air Interface (Dobkin, 2007)
Fiecare dintre aceste nume de companie / produs misterios
numere, acronime, sau (în unele cazuri) este atașat la o
compilare laborioasă și exhaustivă a convențiilor necesare
pentru mutarea informațiilor de la cititor la tag-ul și, probabil,
înapoi din nou. De exemplu, ISO 11784 și 11785 sunt
proiectate pentru identificarea animalelor.
IV. CITITOARE UHF RFID
Un cititor RFID este în esență un emițător-receptor radio
care lucrează împreună pentru a comunica cu tag-ul. Ca atare,
se confruntă cu aceleași provocări cu care toate radiourile se
confruntă, plus câteva probleme specializate neobișnuite în
comunicațiile fără fir, dar bine cunoscute practicienilor din
alte tehnologii de comunicare pasivă, radar.
Fiecare emițător radio trebuie să furnizeze:
 Precizie: transmițătorul trebuie să moduleze cu
precizie frecvența purtătoare de semnal baseband
dorit și menține suportul la frecvența dorită.
 Eficienta: transmițătorul trebuie să livreze acest semnal
nedistorsionat la puterea de ieșire absolută dorită, fără a
pierde prea mult curent continuu. Amplificatorul final al
8
transmițătorului este adesea cel mai mare consumator de
energie de CC într-un aparat de radio.
 Radiații parazite scăzute: denaturarea a semnalului
transmis poate duce la radiații la frecvențe în afara
benzilor autorizate, care ar putea interfera cu utilizatorii
și este privit cu dizgrație de multe dintre autoritățile de
reglementare. Producerea de semnale curate neparazite
este adesea un compromis între cantitatea de energie RF
care urmează să fie transmisa și cantitatea de alimentare
în curent continuu disponibil pentru acest scop.
 Flexibilitate: transmițătorul trebuie să se oprească
atunci când nu este utilizat pentru a economisi energie
și pentru a se evita crearea unui semnal de interferență
mare, și să se redeschidă repede, astfel încât să fie
responsiv atunci când există tag-uri pentru a fi citite.
Orice receptor radio trebuie să asigure:
 Sensibilitate: un radio bun trebuie
să primească cu succes sa poată interpreta
semnale foarte mici. Limita finala privind
sensibilitatea radio este zgomotul termic.
Într-o lățime de bandă de 1 MHz,
zgomotul termic la temperatura camerei
este de aproximativ -114 dBm sau
aproximativ 4 femtoWatts (4 x 10-15 W).
Acest lucru este mult mai mic decât
puterea semnalului primit de la o etichetă
pasiva la intervale tipice.
 Selectivitate: un radio RFID
trebuie să detecteze semnalul etichetă în
prezența interferențelor adesea mult mai
puternice. Într-o instalație cu mai multe
cititoare RFID care funcționează
simultan, semnalele de la alți cititori sunt susceptibile
de a fi mult mai mare decât semnalele de tag-urile cu
care cititorul încearcă să comunice. În plus, alte surse
de radiații RF, cum ar fi telefoane celulare și telefon
mobil, telefoane fără fir, dispozitive și rețele locale
mari operează în benzile de aceeași frecvență sau în
apropierea acestora. Receptorul trebuie să respingă
semnale în afara canalului pe care încearcă să
primească, chiar dacă acestea sunt mari în comparație
cu semnalul dorit.
 Intervalul dinamic: același cititor trebuie să primească
și să interpreteze semnale de la o etichetă de 3m distanta
de antenă și o etichetă de 30 cm, adică aproximativ un
factor de 10 000 de diferență de putere primită.
 Flexibilitate: În protocoalele RFID pasive,
transmițătorul trimite un semnal modulat în amplitudine
și apoi transmite CW, în timp ce așteaptă un răspuns de
la tag. Receptorul trebuie să se recupereze rapid de la
orice perturbare care rezultă din porțiunea semnalului
modulat, pentru a auzi răspunsul mic tag-ul.
Un radio cititor RFID necesita de asemenea de a face fata
provocărilor speciale. Cele mai multe cititoare RFID
funcționează fără licență: adică, utilizatorul radio RFID nu
are nevoie de o licență de la un organism de reglementare
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
pentru a opera cititorului, și nici vânzătorul cititorului nu
trebuie sa dețină o porțiune proprie din spectrul benzii de
frecventa. În schimb, radio cititorul trebuie să se supună unor
restricții în plus față de cele impuse pe orice dispozitiv.
În Europa, organismele naționale de reglementare
urmează, în general, recomandările Institutului European de
Standarde în Telecomunicații (ETSI). Recomandarea ETSI
EN302 208 oferă un set specific de canale de operare și a
nivelurilor de putere pentru operarea RFID fără licență, în
intervalul de 865-868 MHz, și necesita specific ca acest tip de
cititoare asculta un canal de frecventa data, înainte de a
transmite pe el. (Această cerință este adesea cunoscută ca
Listen Before Talk (LBT).) Sensibilitatea necesară pentru a
satisface cerința LBT este considerabil mai bună decât cea
utilizată pentru a primi semnale de la tag-ul pasiv. ETSI
plasează, de asemenea, cerințe stricte privind radiațiile
parazite de la transmițătorii RFID.
Scăpările de la transmițător la receptor poate fi o limită
importantă privind sensibilitatea receptorului. Scăpările pot fi
reduse la minimum extern al radioului în sine, prin utilizarea
de antene separate pentru a transmite semnalul cititorului și
pentru a primi semnalul tag-ul; acest lucru fiind cunoscut din
terminologia radar ca un aranjament bistatic (fig.14). O astfel
de configurație poate asigura că o parte mica a semnalului
transmis intră în receptor, în cazul în care antenele sunt
poziționate corect și nu există obstacole în apropierea antenei
sunt prezente pentru a împrăștia radiația transmisă în antena
de recepție.
Cu toate acestea, utilizarea a două antene implică
dimensiune suplimentară, complexitate și cheltuieli, și este
evident nepractică în unele aplicații, cum ar fi un cititor
portabil. Ca alternativă, o singură antenă poate fi utilizată atât
pentru transmisie și recepție: configurație mono statică.
Fig. 15 Configurație Bistatica și Mono statică a antenei. (Dobkin,
2007)
În acest caz, este posibil ca intrarea receptorului va fi
expusa la un semnal substanțial de la emițător, datorită
reflexiei din partea antenei, astfel încât receptorul trebuie să
fie proiectat pentru a detecta semnalul etichetei în ciuda
incursiunii de scurgere nedorita.
Așa cum se observa în titlul III, datele sunt de obicei
trimise printr-o legătură radio prin impunerea unei modulari
lente pe un semnal rapid purtător. În cazul unui cititor RFID
tipic, rata de transmitere a datelor este de obicei mai mică de
100 kbps, limitată în mare măsură de cantitatea de spectru de
frecvențe alocata cititorului. Modulații ceva mai rapide, sunt
adesea folosite de tag-uri: până la 640 kbps pentru etichete
EPCglobal Generation 2, sau 3,25 MHz (la tarife mult mai
mici de date) pentru clasa EPCglobal 0. Toate aceste semnale
sunt mult mai mici în frecvență decât semnalul purtător, în
mod tipic în jurul valorii de 900 MHz. Aceste semnale de
joasă frecvență, care descriu modul în care semnalul purtător
trebuie să fie modulat sunt în general cunoscute ca semnale
de bandă de bază (baseband). Una dintre sarcinile cheie
pentru un radio este de a impune această modulare baseband
dorită pe semnalul transmis, și pentru a extrage o din
semnalul recepționat. Aceste operațiuni sunt denumite în mod
colectiv ca frecvență de conversie.
Există două arhitecturi de bază de frecvență de conversie:
conversie directă, de asemenea, cunoscut sub numele de
homodină, precum și conversia multipla sau heterodina.
Schemele de conversie directă procedează în mod direct, așa
cum se deduce din denumirea acestora, de la semnalul
baseband la semnalul frecvenței radio (RF) și viceversa.
Metodele heterodine folosesc o frecvență intermediară (IF),
între frecvențele purtătoare și baseband. În figura 15 se
descriu aceste alternative pentru receptor, caz în care acestea
sunt cunoscute ca operațiuni downconversion. Analog cazul
transmițătorului frecventa se obține prin răsturnarea săgeților:
upconversion.
Fig. 14 Metode de abordare a conversiei frecventei. (Dobkin, 2007)
Cititoarele RFID pasive se confruntă cu un set special de
condiții care favorizează utilizarea abordărilor directe de
conversie cât și pentru transmisie și recepție. Cititoarele
folosesc de obicei variante de OOK pentru modularea
semnalelor trimise către tag-ul, astfel este devine ușoara
implementarea transmițătoarelor cu conversie directa. Mai
mult decât atât, din moment ce cititorul trebuie să transmită
un semnal CW pentru a oferi posibilitatea ca tag-ul sa creeze
retrodifuzie, iar semnalul retro împrăștiat este întotdeauna în
mod esențial aceeași de frecvență ca semnalul transmis, are
sens să se utilizeze o parte a semnalului CW ca un oscilator
local pentru a converti direct retro împrăștiat de către o
eticheta în semnalul de date în banda de bază. Cititoarele
RFID UHF folosesc de obicei un receptor homodin. La fel ca
alte radiouri de conversie directa, cititoare RFID trebuie să
facă față provocărilor de filtrare pentru transmițător și rezolva
problemele pentru receptor.
Toate aparatele radio trebuie să îndeplinească anumite
funcții generice. Semnalele mici trebuie să fie făcute mai mari
(amplificarea), trebuie să fie generate semnale de înaltă
frecvență (oscilație), semnale de diferite frecvențe trebuie să
fie combinate pentru a crea noi frecvențe (amestecare), iar
semnalele de la frecvența dorita trebuie să fie acceptate în
timp ce alte frecvențe sunt respinse (filtrarea). Componentele
care îndeplinesc aceste funcții sunt deloc surprinzător,
cunoscut sub numele de amplificatoare, oscilatoare, mixere,
și filtre. În aparate radio moderne, semnalele trebuie să fie
întotdeauna convertite la și de la o formă digitală, deși în
radiourile RFID poate este un pic grandios pentru a atribui
terminologia analog-digital de conversie la comparatoarele
simple și switch-uri, care sunt adesea suficiente pentru aceste
scopuri.
9
 Sisteme Wireless și Aplicații
În figura 16 introducem simboluri comune pentru aceste
componente, și se descrie modul în care fiecare componenta
din modifica semnalele întâmpinate. În funcție de
comportamentul antenei cititorului, semnalul care intră
cititorul poate fi un amestec dintr-o varietate largă de
frecvențe din cauza multor surse de energie RF la frecvențe
și nivele de putere (1) diferite. Filtrul selector de banda
îndepărtează în mod ideal cele mai multe semnale în afara
benzii de interes (de exemplu, 902-928 MHz pentru RFID în
Statele Unite), lăsând semnale de la unul sau mai multe
emițătoare la frecvențe radio în banda de dorita (2). Aceste
semnale sunt în mod opțional amplificate (3) prezentate unui
mixer, unde sunt amestecate cu un semnal CW de la
oscilatorul local la o frecvență și amplitudine constantă (4).
Rezultatul, filtrarea lowpass (care elimină frecvențele de mai
sus al unui prag, alese cu mult sub frecvența purtătoare, astfel
încât RF rămase și armonice sunt eliminate), este un semnal
de joasă frecvență a cărui amplitudine reflecta puterea medie
a semnalului a semnalului de înaltă frecvență: signal
envelope (5). Acest semnal de frecvență joasă este amplificat
(6) și apoi convertit printr-un convertor analog-digital (ADC)
într-un flux de biți care descrie semnalul benzii de bază (7).
Fig. 17 Un receptor generic cu conversie directa cu diferitele stagii
ale semnalului. (Dobkin, 2007)
Amplificatoarele sunt descrise de cinci-parametri cheie:
câștig, putere, de lățime de bandă, distorsiune și zgomot.
Scopul de bază al unui amplificator este de a genera un
semnal mai mare, astfel încât cel mai important și
fundamental parametru care descrie un amplificator este
câștigul. Câștigul poate fi măsurat și raportat în mai multe
moduri diferite. Câștigul de tensiune este raportul dintre
mărimea tensiunii de ieșire pentru tensiunea de intrare:
𝑉𝑖𝑒𝑠𝑖𝑡
𝐺𝑉 =
𝑉𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎𝑡
Fig. 18 Amplificarea unui semnal intrat (Dobkin, 2007)
10
Al doilea parametru important pentru un amplificator este
puterea maximă de ieșire, adesea notată 𝑃𝑠𝑎𝑡 indicând faptul
că outputul amplificatorului este saturat și poate crește mai
departe. În mod clar, atunci când amplificarea este saturata,
nu are nici un câștig: o mică schimbare în tensiunea de intrare
sau de putere nu are nici un efect asupra puterii de ieșire, care
este la nivelul maxim. Un parametru strâns legat frecvent
utilizat este 1-dB-comprimat de putere 𝑃1𝑑𝐵 : aceasta este
puterea de intrare la care câștigul este de 1 dB mai mic decât
la puteri de intrare foarte mici. Aceste cantități sunt
reprezentate în figura 17.
Fig. 16 Puterea de ieșire vs. Puterea de intrare (scala logaritmica),
ilustrând puterea de output saturate și cea de 1-dB-comprimata.
(Dobkin, 2007)
În proiectarea unui transmițător RFID, puterea nominală
de ieșire finala a amplificatorului determină puterea maximă
posibilă pe care cititorul ar putea sa o ofere. Așa cum am
văzut în titlul III, puterea cititorului este un factor cheie în
determinarea intervalului de citire pentru etichetele pasive,
astfel încât amplificatorul puterii de ieșire (PA) trebuie să fie
evaluat pentru puterea de ieșire suficienta pentru a oferi cât
de mult semnal în funcție de cat ne permite guvernul local .
Din cauza acestor cerințe de mare putere PA este de multe ori
singurul mare utilizator de alimentare cu curent continuu într-
un cititor.
Lățimea de bandă a unui amplificator este gama de
frecvențe pe care le poate amplifica. Amplificatoarele cu
circuite integrate din siliciu disponibile în comerț au cu o
creștere substanțială de până la frecvențe de peste 1 GHz, și
lățimi de bandă de zeci de MHz sunt furnizate de către orice
tehnologie modernă cu tranzistor. După cum vom vedea, într-
un receptor RFID, cea mai mare parte a câștigului va fi plasat
în secțiunea de baseband și necesita lățimi de banda modeste.
Amplificatoarele transmițătorilor trebuie sa opereze la
frecventa întreagă UHF. Componentele adecvate nu mai
reprezintă o provocare majoră, în special din cauza uriașei
disponibilitate pe piață a componentelor utilizate în telefonia
celulară, care operează în benzile de frecvență similare.
Este important de remarcat faptul că, în timp ce suficienta
lățime de bandă este bună, excesul de lățime de bandă poate
dauna. Un amplificator cu un câștig de până la frecvențe mult
mai mari decât frecvența preconizată a funcționării poate fi
sensibil la oscilații parazite neintenționate, datorită căilor de
feedback accidentale, în cadrul circuitului. Astfel de oscilații
creează probleme aparent misterioase și frustrante astfel ca
variațiile discontinue sporadice ale puterii de ieșire sau de
câștig, iar în cazul în care semnalele care rezultă scapă din
radio, acestea pot determina sistemul să nu reușească să
îndeplinească standardele de reglementare pentru emisiile în
afara benzii.
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
Distorsiunea în esență este semnalul de ieșire al unui
amplificator și în mod ideal este doar semnalul incipient făcut
mai mare, iar ieșirea este doar o funcție liniara a intrării:
𝑉𝑖𝑒𝑠𝑖𝑟𝑒 = 𝐺𝑉 𝑉𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒
Amplificatoarele reale însă nu se comporta atât de bine
însă: distorsiunea a semnalului de ieșire este întotdeauna
prezenta. Când distorsiunea este mica, este adesea posibil să
o considere ca rezultat al curburii ușoare sau neliniarității în
ieșire. Cel mai simplu mod de a adăuga un pic de curbură la
caracteristica a ecuației este de a include un termen pătratic
(proporțional cu pătratul tensiunii de intrare), dar și un
termen cub (a treia putere ) poate juca, de asemenea, un rol
important. Astfel amplificatorul real are un output al
voltajului de forma:
Vieșire = GVVintrare + a2Vintrare2 − a3 Vintrare3
Unde a are valoare mica pentru amplificatoarele liniare de
calitate înaltă. Curbura rezultanta a relației dintre ieșire și tensiunea
de intrare, caracteristica de transfer, este prezentată într-o formă
foarte mult exagerată în fig. 120. (a poate avea orice semn; +,-,
semnele de mai jos sunt alese pentru a fi în concordanță cu figura.)
Fig. 20 Comparație a caracteristicii de transfer pentru un
amplificator ideal și distorsiuni simple polinomiale. (Dobkin, 2007)
Operarea unui mixer este mai subtilă decât cea a unui
amplificator, și necesara de abordat. Scopul unui mixer este de a
converti un semnal de la o frecvență la alta păstrând în același timp
informațiile conținute de modularea semnalului. Această operație
se realizează prin amestecarea semnalul dorit cu semnalul
nemodulat al unui oscilator local (LO), amplitudinea și faza LO
sunt constante, astfel încât să nu conțină informații proprii așa cum
sa prezentat schematic în figura 21.
Fig. 21 Interpretare grafică a operării unui mixer. (Dobkin, 2007)
Toate dispozitivele de citire RFID, la fel ca majoritatea celorlalte
aparate de radio moderne, folosesc un flux de date digital pentru a
crea semnalele transmise, și de a converti semnalul recepționat în
date digitale pentru decodare și interpretare. Din cauza limitărilor
tag-urilor pasive, modulațiile corespunzătoare utilizate în citirea lor
sunt variații simple de keying on/off pentru downlink (cititor-la-
tag) și frequency shift keying pentru uplink (tag-to-reader). Prin
urmare, este posibil să se utilizeze mijloace foarte simple pentru a
realiza conversiile necesare, așa cum se arată în figura 19. Pe partea
de transmisie, o ieșire digitală (probabil printr-un buffer de
amplificare) poate fi utilizata pentru a controla un comutator,
transformând puterea de transmisie și oprirea în funcție de
necesități. Pe partea de transmisie; un dispozitiv a cărui ieșire este
o parte fixă de tensiune + V când intrarea este mai mare decât un
anumit prag, iar 0 atunci când intrarea este mai mică decât același
prag poate fi folosit pentru a capta trecerile de zero de la semnalul
tag-ului, care determină frecvența. Ambele abordări se ridică la
conversia între semnalele digitale și analogice cu rezoluție de 1 bit.
Fig. 19 Conversie intre Analog și Digital prin folosirea de Switch și
Comparator
IV.1 TRANSMIȚĂTOARE ȘI RECEPTOARE RFID
Un emițător RFID are două sarcini de bază. În faza de
downlink, acesta trebuie să furnizeze energie pentru a porni
tag-uri pasive, și modulează semnalul său, astfel încât să
trimită date și comenzile pentru tag-uri. În faza de uplink,
transmițătorul trebuie să furnizeze un semnal nemodulat ca
pentru ca tag-ul sa poată retro difuza, în scopul de a returna
la receptor. Transmițătorul trebuie să fie capabil să
funcționeze pe oricare dintr-un număr de canale de radio, cu
o precizie de câteva părți per milion de frecvență, și trecerea
de la un canal la altul rapid, în scopul de a îndeplini cerințele
de utilizare fără licență. Pentru a obține o bună gamă de citire,
transmițătorul trebuie să furnizeze puterea de ieșire maximă
permisă de către organismele de reglementare relevante. În
aplicațiile portabile, ar trebui să facă acest lucru în timp ce
consumă cât mai puțină energie de curent continuu pe cat
posibil
Sarcina emițătorului este grevata în mod semnificativ mai
complex prin prezența altor dispozitive radio, și, în special, a
altor cititoare RFID. În timpul funcționării de tip far-field-
coupled, transmițătorul radiază și poate interfera cu
receptoare radio la distanță. Reamintim din titlul III că
spectrul radiat al unui semnal modulat este mult mai larg
decât cel a unui semnal nemodulat, iar modulațiile RFID
tipice, care sunt optimizate pentru alimentarea tag-ul, sunt
utilizatori ineficienți ai acestui spectru. Cerințele de
reglementare pentru radiațiile din benzile permise sunt adesea
foarte stricte. Este o practică obișnuită pentru a oferi benzi de
gardă prin abținerea de la utilizarea canalelor imediat
adiacente la marginea benzii permise. De exemplu, în Statele
Unite, un cititor se poate plasa în nivelul cel mai scăzut pe
canalul 902.75 MHz, astfel încât regiunea de 902-902.5 MHz
este neutilizata, dar radiația la frecvențe sub marginea
inferioară a benzii ISM (902 MHz) este redusă. În acest mod,
interferența cu alte (eventual licențiate) aplicatii ale spectrului
11
 Sisteme Wireless și Aplicații
este redusa, dar nici un beneficiu special nu se obține pentru
alți utilizatori ai benzilor fără licență.
Pentru a reduce interferențele între utilizatori fără licență,
în special de la un cititor la altul, este util pentru a minimiza
lățimea spectrului radiat. Protocoalele pot plasa cerințele
specifice privind valoarea puterii radiate în canale învecinate
prin impunerea unei spectral mask requirement. Filtrarea
simbolurilor transmise poate reduce puterea radiată departe
de carrier, așa cum am demonstrat în titlul III.
Receptoarele RFID se confruntă cu un set unic de cerințe,
destul de diferite de cele întâlnite în majoritatea celorlalte
sisteme radio, în special atunci când sunt utilizate etichete
pasive. În unele privințe, receptoarele RFID construit. Pentru
că etichetele pasive necesită atât de multă putere forward-
link, nu are rostul construcției unui receptor la limita teoretica
a sensibilității, deoarece etichetele vor fi pierdut în IC-ul
(circuit integrat) lor în momentul în care la acea distanta.
Limitările de etichete pasive, de asemenea, înseamnă că
modularea legăturii de retur este întotdeauna o variantă a
frequency-shift keying, astfel încât problemele de
demodulare și decodare sunt întotdeauna relativ simple, în
comparație cu sistemele de radio mai sofisticate utilizatoare
de phase-and-amplitude keyed signals cu coduri de corectare
a erorilor.
Pe de altă parte, receptoare RFID se confruntă cu un
semnal imens de interferenta sau blocant sub forma
semnalului transmis scurs în receptor, fie intern în cadrul
radio, sau de la reflexiile antenei, sau pierderi, precum
reflectarea externă din mediu. Deoarece acest blocaj este în
același canal RF ca semnal tag-ului nu poate fi filtrat în partea
RF a radio-ului. În plus, semnalul de interferență oscilează
brusc în amplitudine în timpul când semnalul transmis este
modulat pentru a cu tag-urile; receptorul trebuie se
recupereze după aceste efecte înainte de a putea să descifreze
răspunsul mic al tag-ul.
V. CONVERSIA DIGITAL-ANALOG ȘI PROCESAREA
SEMNALELOR
Tema generală de procesare a semnalului digital a fost
abordata deja într-un număr cărți, precum și pentru a acoperi
orice porțiune substanțială este mult dincolo de domeniul de
aplicare al discuției în aceasta lucrare. Ne vom limita la
câteva observații specifice pentru RFID.
Din cauza capacităților modeste de calcul ale tag-urilor
pasive, sunt utilizate scheme de modulare numai relativ
simple pentru RFID pasiv, iar ratele de date sunt relativ
scăzute fata de multe alte tehnologii de comunicare. Atunci
când se utilizează simboluri simple ASK, transmițătorul
poate fi bazat pe un comutator simplu (echivalent cu un
convertor digital-analog 1-bit), cu filtrare analogica opțională
pentru o tranziție ușoară și pentru a reduce lățime spectrală.
Filtrarea poate fi, de asemenea operata în domeniul digital,
folosind tehnici standard, cum ar finite-impulse-response-
filters (FIR) acest caz, care necesitând un DAC mai sofisticat,
cu rezoluție pe biți multipli. Este important de remarcat faptul
că DAC poate fi apoi o sursă de zgomot în amplitudine, și
poate fi util pentru evitarea sau repararea output-ului DAC în
timpul porțiunii CW de funcționare, atunci când receptorul
încearcă să descifreze un posibil răspuns al tag-ului.
12
Pe partea primire, abordarea optima de procesare a
semnalului depinde de protocolul utilizat. Protocolul din
clasa 0 EPCglobal utilizează frequency-shift keying modulate
subcarrier, cu frecvențe de 2.2 sau 3.3 MHz, pentru răspunsul
tag-ului către cititor. Înaltă frecvență înseamnă că se poate
utiliza un discriminator convențional analogic FM, care
produce o ieșire binară simpla (1 sau 0), în funcție de
frecvența de ton. (Ambele valori pot rezulta în cazul
coliziunii.)
Alte protocoale folosesc abordări în care numai una sau
câteva margini (tranziții bruște în amplitudinea semnalului
retrodifuzat) ar determina dacă un simbol este un binar 0 sau
1. Deoarece etichetele au în mod normal, doar două stări, în
principiu, sunt suficiente pentru a proba datele câte o singura
dată pentru fiecare schimbare în starea tag-ul, și este necesar
doar pentru a oferi un bit de informație: dacă semnalul este
mare sau mic.
De exemplu, EPCglobal clasa 1 Generation 2 utilizează
semnalizare FM0, în care un simbol fără o tranziție în mijloc
este un binar 1, și un simbol cu o tranziție în mijloc este un
binar 0. În acest caz, este vital să fie capabil să se determine
unde sunt limitele fiecărui simbol, ceea ce este echivalent cu
sincronizarea cititorului la ceasul etichetei, o sarcină
cunoscută sub numele de recuperare ceas.
Recuperarea ceasului poate fi o provocare în RFID pasiv,
deoarece ceasurile tag-urilor nu sunt necesare, pentru a fi
deosebit de precisă: ratele de simboluri pot varia cu 10% sau
mai mult. Să considerăm un răspuns al unei etichete
conținând 96 biți a unui cod de produs electronic și de
verificare a erorilor de 16-biți (112 biți): dacă vom obține
sincronizarea pe primii biți, vom obține ceasul de
sincronizare greșit cu 10%, până la sfârșitul a mesajului,
aproximativ 10 simboluri eronate. În mod clar acest lucru nu
este acceptabil pentru decodare corectă.
O abordare pentru rezolvarea acestei probleme, folosește o
comparație bloc cu bloc a datelor primite cu simbolurile
așteptate. Această abordare depinde de oversampling:
semnalul este eșantionat de mai multe ori pe simbol, în
detrimentul a doar doua treceri. Blocuri fixe de probe sunt
considerate, cu reguli de tranziție care depind de ceea ce sa
întâmplat în blocul anterior. Driftul de ceas este contabilizat
implicit de aceste norme, decât sa fie aplicat explicit pentru a
varia momentul de timp al eșantionării.
De exemplu, să ne imaginăm vom extrage opt probe din
amplitudinea semnalului returnat de fiecare dată a simbolului
nominal. În cazul în care simbolul este un binar 1, ne așteptăm
ca toate probele vor avea aceeași valoare (fie ridicată sau
scăzută), în timp ce în cazul în care simbolul este un binar 0
primele patru eșantioane vor avea o valoare, iar ultimele patru
eșantioane cealaltă. În plus, există tranziții de la fiecare
margine de simbol, deci ne așteptăm la o schimbare de semn
între blocurile adiacente celor 8 probe. Aceste așteptări sunt
ilustrate în setul de probă (a) din figura 22. În acest caz ideal,
este necesar doar să se examineze dacă patru eșantioane în
fiecare bloc de 8 sunt aceleași ca și în ultimele patru probe.
Tranzițiile de margine a simbolului apar întotdeauna între
blocurile de probă și pot fi ignorate.
Viața este mai complexă atunci când exista un drift al
ceasului. Setul (b) ilustrează un caz în care ceasul tag-ului
este mai lent decât ceasul cititorului.
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
Inițial marginile de simbol sunt bine aliniate cu eșantionul
din blocul de 8 și tranziția binară-0 este centrata. Cu toate
acestea, pe măsură ce trece timpul, marginea simbolului
migrează spre după un timpul unei determinări iar tranziția
binara-0 se descentrează. Tranzițiile de semnal multiple sunt
prezente într-un singur bloc de 8 probe. Pentru a putea
distinge între muchiile de simbol și tranzițiile semnificative
de cod, trebuie să ne amintim ce sa întâmplat în blocul
anterior. Prin impunerea unei reguli după care marginile se
pot deplasa maxim la stânga sau la dreapta între blocuri
succesive, putem distinge între tranziții ale simbolurilor de
margine și tranziții de codificare. De asemenea, trebuie se ia
în considerare cazul în care, de exemplu, tranziția de
codificare migrează în întregime din partea dreaptă a unui
bloc și apare în partea stângă a blocului următor (aliasing).
Atunci când un astfel de schimb în blocul de 8 este văzut,
blocul în care apare aceasta nu va conține date valide și este
ignorat: marginea de codificare putativa a fost mutat în blocul
următor (dacă este prezent).
Fig. 22 Sampling FM0 with Tag Clock Drift (Dobkin, 2007)
Când ceasul tag-ul este mai rapid decât ceasul cititorului
(cazul c), marginile se mișcă încet spre stânga. Aici, este
posibil să aibă două tranziții de codificare ce apar într-un bloc
de 8 probe, producând astfel doi biți dintr-un singur bloc.
Procedând în acest mod, numai blocuri fixe de probe trebuie
să fie examinate, iar deriva ceasului este corectată prin
permiterea block-urolor fără biți rezultanți valabili, și a
blocurilor cu doi biți rezultate. Abordări ale acestui tip sunt
simple pentru a pune în aplicare sisteme cu cerințe de calcul
modeste, dar sunt oarecum sensibile la zgomot și decalaje: ne
bazăm pe circuitele analogice pentru a stabili în mod
corespunzător media tensiune, astfel încât determinările
înalte și joase ale eșantionării reflectă cu acuratețe semnalul
retrodifuzat al tag-ului.
O abordare alternativă este de a utiliza un corelator de
alunecare (de asemenea, cunoscut ca un filtru de potrivire)
pentru fiecare simbol de posibil interes și atribuie valori de
simboluri succesive pe baza scorurilor de corelare rezultate.
Abordări de corelare sunt mai exigente computațional (deși
această abordare se pretează pe punerea în aplicare într-un
circuit integrat a unui circuit integrat specific aplicației ASIC.
Un corelator poate face uz de datele supra eșantionate și sa
facă distincția între simbolurile valide și zgomot sau
compensări. De asemenea, este posibila transformarea unui
set de date în domeniul de frecvență, transformarea rapida
Fourier (FFT). O dată în domeniul de frecvență, putem cu
ușurință filtra înafara zgomotul de înaltă frecvență și
compensațiile și drifturile de joasa frecventa , și apoi
revenirea în domeniul de timp pentru a extrage biți de date.
Această abordare este, de asemenea, relativ exigenta de
resurse de calcul și ar putea beneficia de hardware dedicat
pentru calculele FFT.
În concluzie emițătoare radio trebuie să fie exacte,
eficiente, și sa transmită în banda de frecvență permisa a
acestora. Receptoare trebuie să fie sensibile selectiv, și sa
poată detecta o gamă foarte mare de putere a semnalului.
Ambele trebuie să fie flexibile. Radiourile cititoare RFID
funcționează de obicei în benzile fără licență și, prin urmare,
trebuie să permită salturi de frecvență sau alte dispoziții de
atenuare de interferentă. Cititoarele RFID, de asemenea,
prezinta particularitatea de a fi atât full și half-duplex;
utilizarea unei antene în configurație bistatică poate fi
benefică. Din cauza ca acestea primesc un semnal retro-
împrăștiați, receptoarele RFID sunt, în general configurate
mai degrabă homodine, decât radiouri heterodină. Scurgerea
de la transmițător creează decalaje care trebuie să fie blocate
sau filtrate.
Aparate de radio sunt construite dintr-un număr de
componente cheie. Amplificatoarele sunt caracterizate prin
câștig, de putere, de lățime de bandă, zgomot, și proprietăți
de distorsiune, care de regula sunt descrise de fit-uri de grad
2 sau 3. Mixere sunt mai complexe, și, în plus față de
pierderea de conversie, lățime de bandă, zgomot și
distorsiune, trebuie să ia în considerare izolarea și un număr
mare de posibile frecvențe de ieșire parazite.
Oscilatoare sunt în general construite folosind un feedback
pozitiv printr-un circuit de rezonanță. Zgomotul de
amplitudine al oscilatorului poate fi ușor îndepărtat prin
limitarea emisiei; zgomotul de fază însă nu este atât de ușor
de tratat. Factorul de calitate rezonator joacă un rol critic în
determinarea zgomotului de fază a oscilatorului.
Oscilatoarele folosesc o componentă variabilă, cum ar fi un
varactor pentru a regla frecvența de oscilație.
Un oscilator este în general încorporat într-o buclă de fază
închisă pentru a forma un sintetizator, care produce un semnal
de ieșire având o relație controlată la o frecvență de referință
foarte stabila. Sintetizatoarele de tip Integer-N și fracțional-N
pot fi utilizate atât în aplicații RFID; cele de tipul fracțional-
N fiind mai versatile, dar mai complexe pentru a proiecta și
pot crea problema zgomotului suplimentar.
Filtrele elimina frecvențele nedorite dintr-un semnal.
Filtrele construite din componente discrete sunt de obicei
limitate la factori de calitate, de aproximativ 10-20 și, prin
urmare, nu pot filtra benzi foarte înguste; alte tehnologii, cum
ar fi dispozitivele de suprafață acustice sau unda rezonatoare
dielectrice, sunt folosite pentru a obține filtrarea de înaltă
frecventa în banda îngustă. Odată ce semnalul este convertit
în bandă de bază, filtrarea poate folosi componente discrete
sau filtre active create prin combinarea unui amplificator
operațional, cu o rețea de feedback dependentă de frecvență.
Transmițătorul trebuie să fie modulat; acest lucru se poate
face cu un comutator simplu, prin folosirea un convertor
digital-analogic, cum ar fi un circuit de direcționare a
curentului. Semnalele recepționate trebuie să fie convertite la
un moment dat din tensiuni analogice în date digitale. Există
mai multe arhitecturi pentru realizarea acestei operații,
inclusiv convertoare flash și delta-sigma.
13
 Sisteme Wireless și Aplicații
Cititoarele RFID mono statice folosesc, de asemenea,
componente cu microunde; cuplatoare circulatoare și
direcționale, care sunt capabile să selecteze semnale în
funcție de direcția lor de deplasare.
Arhitecturile transmițătoarelor negociază intre eficienta,
cost și lățime de bandă. Filtrarea simbolurilor transmise
îmbunătățește considerabil lățimea spectrală a output-ului,
dar și mai mult îmbunătățiri pot fi realizate cu phase-reversal
shift keyeing, ceea ce necesită un singur mixer pentru punerea
în aplicare sau de modulare cu un singur sideband, care
necesită un modulator de cuadratura. Eficienta consumului de
putere este de regula dominata de design-ul amplificatorului
de puterii de ieșire; proiectanții trebuie să sacrifice
linearitatea (și, prin urmare, lățimea de bandă de transmisie)
în detrimentul eficientei. Zgomotul de fază (de la oscilator) și
zgomot de amplitudine (din lanțul amplificatoarelor și DAC)
sunt importante, deoarece unele dintre scurgerile de semnal
transmis în receptor și pot limita sensibilitatea. Zgomotul de
faza a transmisiei este convertit în zgomot amplitudine,
datorită acțiunii a discriminatorului de întârziere a liniei de
ieșire a emițătorului, cablului, și antenei. Sursa zgomotului
este dependenta de faza absoluta și este de regula diferita în
faza de intrare și a canalelor de cuadratura a receptorului.
Receptoare RFID au, în general, arhitecturi homodine, cu
un downconverter direct, condus de același oscilator care
furnizează semnalul transmis. Pentru protocoalele care
utilizează semnale de pur frequency-shift keyed, se prefera o
configurație care folosește un mixer de respingere a imaginii
în locul unui convertor I-Q. Scurgerea de transmisie și alte
semnale reflectate se vor amesteca în curentul continuu,
creând decalaje care sunt se filtrează ușor când rămân
constante, dar problematice atunci când sunt modulate la rate
similare cu cele utilizate de tag-uri. Un comutator poate fi
folosit pentru a bloca intrarea receptorului când
transmițătorul modulează. Scurgerea de transmisie în
amplitudine și faza va limita sensibilitatea pentru
configurațiile mono statice și pot fi o problemă pentru
cititoarele bistatice.
Odată ce un semnal recepționat este digitalizat, toată gama
de tehnici de prelucrare a semnalului digital devine
disponibilă pentru a fi descifrat. Receptorul trebuie sa
eșantioneze semnalul corespunzător în ciuda ceasurilor
incorecte și inconstante ale tag-urilor. Scheme simpliste
utilizează comparația pe blocuri pe un număr fix de eșantion
supradeterminat; în timp ce abordările mai sofisticate
folosesc corelatori glisanți sau Transformarea Furier Rapida
a datelor.
Radiourile cititoarelor sunt construite din circuite integrate
și componente discrete asamblate pe plăcile cu circuite
compozite. Pachetul în care este plasat cititorul protejează
componentele acestuia de lumea exterioară, protejează
utilizatorul de tensiunile componentelor, și poate juca un rol
important în menținerea izolata a semnalelor parazite pentru
a realiza conformitatea de reglementare.
14
VI . TAG-URI UHF RFID
Tag-urile identifica obiecte. În cazul în care obiectele sunt
foarte scumpe, costul tag-urilor este de mică importanță, dar
rezistenta lor este de mare importanță, din moment ce
obiectele scumpe, și interesul nostru dedicat acestora din
partea noastră este de lunga durata. În cazul în care obiectele
sunt ieftine, etichetele trebuie să fie și mai ieftine.
Acesta este raționamentul fundamental ce sta la baza
design-ului de tag-uri
Ca o consecință, etichetele care sunt destinate pentru a
eticheta obiecte costisitoare de lungă durată, (de obicei văzute
ca active în contabilitate) sunt, de obicei tag-uri active, cu
propriul lor emițător și receptor de radio, alimentat de către o
baterie locală. Deoarece tehnologia bateriilor a progresat
foarte lent în raport cu tehnologia de semiconductori,
aspectele cheie în proiectarea unui tag activ sunt pentru a
minimiza ciclul de întrebuințare adică proporția de timp în
care tag-ul face orice altceva în afara de stand-by și să reducă
la minimum puterea necesitata pentru suportul ambelor cazuri
ale modului de activare cat și de stand-by. În timp ce acestea
nu sunt provocări de design triviale, tehnologia utilizată
pentru fabricarea unui tag activ este în mod substanțial
similara cu cea utilizat în alte radiouri, inclusiv la radio
cititoare: componente și circuite integrate discrete sunt lipite
pe o placa de circuit printata cea din urmă fiind atașată unei
antene compacte incrustata într-o carcasă de plastic.
Tag-urile au de cele mai multe ori rolul de a identifica
obiecte ieftine, și trebuie, prin urmare, să se supună unui
estetici economice care se eschivează de orice lux. Bateriile
convenționale sunt mult prea voluminoase și costisitoare
pentru a fi luate în considerare. Emițătoarele și receptoarele
radio complexe și costisitoare ce conțin oscilatoare, mixere,
și sintetizatoare se exclud. Se iau în discuție doar circuitele de
viteza joasa, de costuri neglijabile și care permit operații
logice simple și sunt alimentate de către puterea undelor radio
emise de către cititor. În locul unui transmițător trebuie sa fie
suficient un comutator simplu pentru a schimba impedanța
prezentata antenei. Un singur circuit integrat este de obicei,
singura componentă electrică care urmează să fie introdusa
pe tag, și, prin urmare, acest circuit trebuie să fie de un design
personalizat și folosit numai în aria sa de specialitate. În
detrimentul de a crea un circuit integrat specific aplicației
(ASIC) implică faptul că numai utilizarea de volum mare
poate oferi o rentabilitate economică a companiei
producătoare.
Intre aceste extreme se află etichetele semi pasive, ce
poseda o baterie, dar sunt lipsite de un radio. Până în prezent,
aceste etichete au fost construite în mod tipic pentru aplicații
specializate, în volume moderate, cum ar fi taxarea auto și
utilizarea unele abordări de fabricație și de design destul de
convențional, acordând o atenție deosebită pentru ciclul de
întrebuințare la fel ca și pentru tag-urile active.
O diagramă mult simplificata a constituenților electrici ale
unui tag pasiv este reprezentat în figura 23. Semnalul radio
din cititor la aproximativ 900 MHz, este transformat de
antena într-un curent alternativ, din care tag-ul trebuie să
extragă atât puterea de a se alimenta cat și informație.
Eticheta trebuie să interpreteze apoi datele rezultate, eventual,
a celor care necesită scrierea datelor în memorie nevolatilă, și
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
modulează semnalul prezentat antenei pentru a modifica
semnalul retrodifuzat revenit la cititor.
În cele ce urmează, vom examina câteva dintre provocările
speciale de proiectare și de fabricație a unui tag UHF pasiv:
• Cum va fi puterea extrasa din semnalul radio de înaltă
frecvență?
• Cum putem dobândi simultan datele transmise de cititor?
• Cum putem trimite înapoi informații către cititor?
Pentru a opera, circuitul unei etichete nu are nevoie doar de
Fig. 23Elementele unui tag UHF pasiv (Dobkin, 2007)
putere, ci de o anumita forma a acesteia și anume curentul continuu:
o sursă de tensiune, care este aproximativ constantă în timp, de
magnitudine la 1 la 3 V, în funcție de tipul de tranzistor utilizat în
circuite este capabil să furnizeze câteva zeci de microamperi.
Tag-ul are nevoie pentru a obține această putere în CC de la un
Semnal radio de intrare a cărui polaritate se schimbă de aproximativ
900 de milioane de ori pe secundă, și cu condiția ca, la câțiva metri
de cititor, o mica a tag-ului oferă o tensiune în circuit deschis de
numai aproximativ 0,1 -0.3 V.
Pentru a schimba curentul alternativ (AC) în curent continuu
CC, avem nevoie de o componentă electrică care tratează
polaritățile pozitive și negative, în mod diferit: o diodă. Partea
stângă a Fig, 26 prezintă versiunea idealizată a unei diode: o
componentă care permite curentului electric să se deplaseze numai
într-o singură direcție. Partea din dreapta a figurii prezintă o
imagine mai realistă a caracteristicilor unei diodă: în sensul permis
(înainte) curentul se mișcă încet până în momentul în care este atins
voltajul de deschidere. În sensul blocat (înapoi), are loc o scurgere
mica de curent proporțională cu creșterea voltajului.
Fig. 26 Funcționarea unei diode (Dobkin, 2007)
Odată ce puterea este disponibila de la sursa este adesea utila
pentru a reseta starea circuitului logic. Un exemplu de circuit pentru
a trimite această putere la semnalul de resetare (POR) este
reprezentată în Figura 24. Circuitul are două ramuri, fiecare cu un
tranzistor NMOS și PMOS în serie. Porțile tranzistorilor ramurei
stângi sunt conectate la canalele de flux a ramurei drepte, și vice-
versa. Să ne amintim că un dispozitiv NMOS se aprinde când
poarta este pozitivă în ceea ce privește sursa (atrăgând electroni
astfel) și un dispozitiv PMOS se aprinde când poarta este negativă
(atragerea găuri de electroni). În cazul în care, de exemplu,
conexiunea porții din partea dreapta devine un pic mai pozitiva
decât sursa, tranzistorul NMOS începe sa și producă efectele și
dispozitivul PMOS devine mai rezistent. Acest lucru face ca
tensiunea de pe canalele de scurgere comune sa devina mai
negativa, rezultând ca dispozitivul PMOS stâng sa se deschidă și
tranzistorul NMOS sa se închidă. Drenurile din stânga, astfel, devin
mai pozitive, sporind deplasarea inițială. Outputul porții de ieșire
NOR (nu-OR), este mare atunci când intrările sunt diferite, astfel
încât, deoarece acest circuit se aprinde, se presupun rapid stări
opuse pe cele două ramuri, iar poarta NOR lansează un impuls
pozitiv și va reseta restul de Circuit (POR).
După cum am concluzionat în titlul 3 semnalul de la un cititor
Fig. 24 Power-on reset circuit; după Curty et al. (Dobkin, 2007)
RFID este modulat în amplitudine pentru a trimite informații tag-
urilor.
Pentru a oferi un semnal de tensiune mai mare pentru un anumit
vârf de tensiune RF, putem construi o pompă de încărcare în mai
multe etape, deși din fericire cerințele sunt mult mai puțin
pretențioase, din moment ce avem nevoie de a oferi doar o tensiune
suficientă pentru a permite circuitelor ulterioare funcția de a
distinge între condițiile de maxim de putere RF și minim de putere
RF. Acest lucru poate fi de asemenea util pentru a construi un
circuit similar cu o constantă de timp mai lunga, pentru a extrage o
tensiune corespunzătoare puterii medii RF. Un circuit simplu
adecvat pentru acest scop este prezentat în figura de mai jos.
Fig. 25 Circuit pentru extragerea RF Envelope și a puterii medii din
semnalul RF incipient; după Curty et al. (Dobkin, 2007)
Envelope Tracking (ET) descrie o abordare în proiectarea
amplificatoarelor de frecventa radio (RF) în care tensiunea de
alimentare aplicată acestuia este reglată în mod continuu pentru a
se asigura că amplificatorul funcționează la eficiență maximă
pentru necesarul de putere la fiecare moment de transmisie.
Odată ce am obținut o tensiune de joasă frecvență proporțională
cu puterea RF, avem nevoia a extrage informații din aceasta. În
cazul în care datele sunt, de exemplu, codificate PIE, ceea ce trebuie
15
 Sisteme Wireless și Aplicații
să aflam este cât timp semnalul rămâne ridicat între impulsuri: o
lungă perioadă de RF mare reprezintă un binar-1 și o scurtă
perioadă de RF mare reprezintă un binar 0. O abordare simplă este
prezentată în figura 28. Ieșirea circuitului de Envelope Detection
este direcționata către un circuit de declanșare, cu o sursă de curent
opțional sau alte dispoziții pentru a stabili pragul de declanșare.
Astfel, trăgaciul își modifică starea de la începutul unui puls-RF, și
resetează un integrator, care apoi începe să acumuleze sarcina în
timp ce tensiunea este mare.
Output-ul din integrator crește liniar cu timpul, atâta timp cât
Fig. 28 Circuit simplu de demodulare pentru date codate prin
intervale de puls; după Karthaus și Fischer. (Dobkin, 2007)
semnalul este aplicat la intrarea acestuia; la următorul vârf al
semnalului RF, outputul integratorului este mare daca puterea
primita a fost mare pentru mult timp, sau mai mic daca timpul de
maximum RF a fost scurt. Această ieșire este aplicată unui
discriminator, care emite apoi un 1 sau 0, în funcție de durata
perioadei de RF ridicată, așa cum se dorește.
Reamintim din discuția noastră de la titlul IV ca un receptor
radio include, de regula posibilitatea de filtrare pentru selectarea
canalului dorit, și pentru a minimiza zgomotul și interferențele de
la alte transmițătoare.
O etichetă pasivă nu are astfel de capabilități. Deoarece nu există
nici un oscilator RF local sau mixer, nu există nici o operație de
conversie pentru a permite filtrarea canalului: toate semnalele
primite de la orice frecvență RF sunt convertite în bandă de bază de
pompa de sarcina.
Ca modalitate de feedback tag-urile pasive folosesc modularea
puterii împrăștiate de antena tag-ul pentru a răspunde cititorului. În
discuțiile noastre anterioare de modularea retrodifuziei, ne-am
imaginat o schemă foarte simpla, în care IC întrerupe pur și simplu
mișcarea de curent prin intermediul antenei, pentru a modula
puterea împrăștiata (Fig 27). Să aruncăm o privire mai atentă la
modul în care s-ar putea modula comportamentul antenei și care
sunt consecințele. Cele trei întrebări trebuie să le abordăm sunt:
• Cât de mult puterea împrăștiata putem trimite înapoi la cititor?
• Ce efect avem pe puterea de sarcină absorbită a (IC)?
• Cât de greu este să pună în aplicare o schemă dată?
În primul rând examinăm cazurile de limitare a sarcinilor care
pot fi prezentate la antena. Acestea sunt prezentate schematic în
figura 29. De notat că, în acest caz se afișează o antenă conectată la
un nod la sol, care este definit de a fi la tensiune zero. În practică,
cele mai multe antene tag-ul sunt simetrice și nu există nici o
modalitate ușoară de a definim un adevărat "zero" de tensiune, dar
principiile sunt aceleași, și este mult mai ușor pentru a discuta
problema în acest singur aceasta configurație cu un singur capăt,
16
mai degrabă decât cazul real de conexiune echilibrata sau
diferențiala.
Fig. 27 Modularea retrodifuziei prin folosirea unui transistor drept
întrerupător. (Dobkin, 2007)
În timpul funcționării normale, vom presupune că IC este
potrivit cu antena: adică, antena și IC au fost ajustate, astfel încât
cea mai mare putere posibila este livrat către IC. Vom specifica un
moment mai în detaliu ceea ce presupune acest lucru despre
comportamentul sistemului.
Fig. 29 Abordare simplista elementelor folosite pentru modularea
retrodifuziei. (Dobkin, 2007)
Atunci când un circuit deschis este prezentat antenei, calea spre
sol este blocat și nu exista nici un flux de curent în antenă; în
consecință nu exista nici flux de putere radiat (retrodifuzat).
Atunci când un scurt circuit este prezentat antenei, fluxul de
curent se îndreaptă spre sol, fără a întâmpina nici o rezistență sau sa
creeze voltaj. Se poate deduce că, în acest caz, exista un flux de
curent mare în antena și rezultate substanțiale de difuzie a puterii.
În sumar tag-urile pasive recoltează de putere dintr-un semnal
RF incident, folosind diode aranjate pentru a forma o pompă de
sarcina. Etape multiple ajuta la creșterea tensiunii de ieșire la nivelul
necesar pentru a alimenta un IC, iar o limită practică există în
măsura în care circuitele pot fi folosite pentru a compensa tensiuni
maxime scăzute primite de la antenă. Mai multe pompe de
încărcare în etapă sunt ineficiente convertind mai puțin de jumătate
din puterea RF recepționat la putere utilă de curent continuu, pentru
restul circuitului tag-ul. O configurație similara de rectificator sau
pompa de sarcina cu un răspuns mai rapid este folosita pentru a
extrage pachetul de amplitudine a semnalului de citire, unde pot fi
găsite comenzile și datele din cititor.
Tag-urile răspund apoi utilizând modulația retrodifuziei. Există
un compromis inevitabil între măsura în care este modulată puterea
împrăștiata și cantitatea de energie reținută pentru a rula eticheta.
Cel mai bun echilibru între aceste alternative concurente este
obținut prin schimbul capacitanței și nu al rezistivității tag-ului.
Retrodifuzie eficienta de -3 dB poate fi obținuta, în principiu, cu
efecte modeste asupra sursei de alimentare tag-ului (dar rezultatele
reale depind de dispozițiile de potrivire a antenei tag-ul pentru a
încărca IC).
În timp ce procesarea logică impusă de un protocol tipic este
modesta în comparație cu capacitățile de procesare moderne,
proiectarea de circuite integrate a tag-urilor este neobișnuit de
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență

dificilă datorită intersecției a două constrângeri stricte: costuri foarte
reduse și putere marginala. O atenție sporita spre aspectele
individuale ale design-ului, incluzând rutarea și simularea
analogica, este necesara.
O etichetă este mai mult decât un IC. Asamblarea tag-ul
combină un IC, o antena, și un substrat. Asamblarea se bazează de
obicei pe formarea structurilor de contact (umflături) pe IC să se
sudeze la contactele de pe antena. Antenele de metal imprimate sau
gravate au dominat din punct de vedere istoric, dar antene fabricație
prin cerneluri conductoare imprimate, arata promisiuni pentru
aplicatii UHF.
VII. PROTOCOALE UHF RFID
făcute în definirea un protocol RFID, și în special un protocol
menit să fie pus în aplicare prin tag-uri pasive, sunt modelate
de necesitatea de a reduce la minimum cerințele în
concordanta cu factorul de puterea limitata și capacitatea de
calcul a tag-urilor.
Așa cum am menționat anterior, o dată ce o face alegerea
utilizarea comunicațiilor radio, mijloacele care pot fi utilizate
sunt puternic limitate de către autoritățile de reglementare.
Proiectantul este limitat la benzile de frecvență specifice,
nivelurile maxime de putere, lățime de bandă și de ședere de
canal în cadrul benzilor. Proprietățile cheie a mediului Din
punctul de vedere RF sunt de lățime de bandă, nivelurile de
interferență, caracteristici de propagare, antene, și cerințele
de circuit.

Fiecare proces de comunicații se bazează pe acorduri cu Un protocol UHF RFID de raza medie menit să opereze în
privire la anumite convenții sau acorduri cu privire la modul Statele Unite, nu are prea multe opțiuni. În majoritatea
în care mesajele sunt trimise, și înțelesul lor. Un protocol de cazurilor, operarea va fi intre 902-928 MHz sau
comunicare trebuie să răspundă la întrebări, cum ar fi: la benzile fără licență 2.4-2.483 GHz. Cele mai mici implicite
canale de bandă se afla de la 500kHz la 1MHz. Funcționarea
în conformitate cu orientările europene (ETSI), este un pic
 Mediu: ce este mediul prin care urmează să fie
mai complexă, dar necesită practic, cititorului, să funcționeze
schimbate mesajele? Oamenii folosesc mediile de
în de canale de 200kHz între 865 și 868 MHz. După cum am
vorbire, scriere și pantomimă pentru a comunica direct
dedus în titlul III capacitatea de stocare a unui canal de
unii cu ceilalți. Comunicarea masina-masina poate fi
transmisie este determinata de lărgimea de banda și rata
bazată pe semnale electrice transportate printre
semnalului util fata de zgomot SNR. Un canal de 500 kHz la
semnalele electrice în interiorul cablului, lumina în
este suficient pentru a asigura 1-200 kbps, fără măsuri
interiorul fibrei de sticla, ultrasunete, sau cu ajutorul
speciale, deci banda pare sa fie este potrivita pentru multe
undelor radio.
aplicații RFID cu tag pasiv, chiar și în cazul folosirii
modularii ineficiente caracteristice tag-urilor pasive. Ambele
 Formatul mesajului: vorbirea pot fi formulata în limba
benzi la interferențe de la mai multe dispozitive fără licență
engleză, suedeză, japoneză, hindi, sau oricare din
existente, inclusiv telefoane fără fir și rețelele locale fără fir,
panoplia minunat de limbi care au apărut în decurs de
deși proliferarea WiFi și Bluetooth hardware în ultimii ani
câteva milenii. Fiecare limbă are un vocabular de
face ca banda de 2,4 GHz sa fie un mediu de interferențe mai
foneme, cuvinte și o gramatică care descrie modul în
dese. Multe alte surse de interferență există, de asemenea,
care aceste elemente trebuie combinate.
inclusiv surse de radiație intenționate în benzi din apropiere
(cum ar fi stațiile celulare) și surse de radiație neintenționate
 Mediu de acces: în unele cazuri, un mediu special, un fir (cum ar fi bujii slab împământare).
este dedicat unui proces de comunicații special. Mediul
acustic este partajat atunci când un grup de oameni se
aduna pentru a vorbi; unele mijloace trebuie să fie
dispuse să aloce mediul, astfel încât indivizii să poată
facă înțeleși. În situații informale, o persoană așteaptă,
de obicei, până când nimeni altcineva nu mai vorbește
iar apoi încearcă să vorbească; în cazul în care acesta
intră în coliziune cu o altă persoană va aștepta un timp
până va încerca din nou. Acest sistem, carrier-sense
multiple accese cu detectarea coliziunilor, reprezintă
baza părții mediului partajat al rețelelor Ethernet,
utilizat în aproape fiecare rețea locală din lume. Atunci
când oamenii se adună în mai multe setări formale, un
individ poate prelua controlul asupra dreptului de a
vorbi, și sonda periodic grupul pentru a acorda
posibilitatea comunicării celor doritori din audienta. Fig. 30 Surse de interferenta în banda de 900MHz, proprietăți
generale (Dobkin, 2007)
 Context și interpretare: chiar dacă un mesaj este primit Așadar mediul radio la 900 MHz este complex;
fără eroare, iar cuvintele și frazele sunt descifrate corect, comunicarea poate avea loc fără confirmare vizuala între tag
semnificația conținutului trebuie să fie stabilită prin și antena cititorului, dar link-ul poate, de asemenea, pica în
referire la un context în care are loc schimbul. mod sporadic. Prin urmare protocolul nu trebuie sa se bazeze
pe o conexiune continua sau pe schimbări simple monotone
Fiecare dintre aceste elemente de protocol de bază trebuie în puterea semnalului sau a calității link-ului.
să fie de definite pentru orice sistem de comunicații și, în
special, pentru orice sistem RFID. Alegerile pe care sunt

17
 Sisteme Wireless și Aplicații
Utilizarea radiației de 900MHz și operația nelicențiata
limitează practic antena câștigul antenei cititorului la 6-
10dBi. În adiția problemelor de propagare evidențiate mai sus
razele largi create de antenele cu câștig mic înseamnă ca
localizarea și adresarea unei regiuni fizice anume devine
practic imposibila. Protocoalele trebuie să presupună că orice
tag dintr-o anumita zona va fi activat; în cazul în care numai
unele dintre aceste etichete sunt obiectul unei anumite
investigații, protocolul trebuie să prevadă mijloace pentru
abordarea investigației numai la un subset relevant.
Alegerile pe care un anumit protocol le face pentru fiecare
dintre elementele de protocol formează împreună o încercare
de a îndeplini o serie de cerințe contradictorii. Uneltele care
se pot folosi în design-ul de protocoale sunt:
Simboluri și modulația: după cum am stabilit în titlul III,
pentru a transmite orice informație, un semnal radio trebuie
să fie modulat, iar traducerea între biți și o anumită secvență
de modulare reprezintă vocabularul de simboluri disponibile
pe canal. Tag-urile pasive nu au nici un mijloc de extragere a
frecvenței sau fazei, astfel încât modularea cititorului este
limitata la modificări în amplitudine a semnalului în timp.
Din moment ce tag-ul extrage, de asemenea, puterea din
semnalul primit de la cititor, indiferent de alegerea de
modulații și codificare este utilizată trebuie să asigure o
putere medie relativ mare a cititorului pentru a transmite într-
un timp comparabil cu momentul în care o etichetă poate
stoca energie. Necesitatea de a păstra puterea la niveluri înalte
în majoritatea duratei de timp duce la crearea de seturi de
simboluri, în care puterea RF este activa cu excepția unor
goluri de nivel mic de putere, iar explorând posibilitatea de a
inventaria tag-uri multe înseamnă ca durăită simbolurilor este
scurta, însă o combinație dintre aceste doua circumstanțe da
de înțeles ca spectrul semnalului transmis este tot timpul larg
iar simbolurile tipice cititoare pasive sunt utilizatori
ineficienți ai acestei lărgimi de banda.
Legătura inversă de la tag-ul la cititor, examinata anterior,
poate utiliza modularea, fie de amplitudine sau faza a tag-
ului, dar fără a avea siguranța că modificarea corespunzătoare
din semnalul ajuns la cititor va fi similar în natură. Creșterea
ale puterii semnalului retrodifuzat poate duce la un semnal de
cititor scăzut; modificări de fază ale tag-ului pot duce la
schimbări în amplitudine, la cititor. Doar faptul ca o tranziție
a avut loc poate fi detectata în mod fiabil, astfel încât toate
schemele de codificare a etichetelor trebuie să fie variante de
manipulare a frequency-shift keying.
Spectrul unui astfel de semnal prezinta de regula vârfuri, în
general, în jurul frecvențelor utilizate. De exemplu, în cazul
în care tag-ul își schimba starea, fie la 100 kHz sau 200 kHz,
spectrul de energie retro împrăștiată va avea o mare parte din
energia sa strămutata intre 100 și 200 kHz de la carrier; în
mod normal atât suma și diferența frecventelor vor fi
prezente, deși amplitudinea lor poate varia în funcție de
relațiile de fază (necontrolabile) ale semnalului global. Așa
cum am menționat în titlul IV, una dintre cele mai mari
provocări cu care se confruntă un cititor în primirea unui
semnal de la tag este zgomotul produs de propriile sale
semnale, care se concentrează aproape de frecvență
purtătoare. Prin urmare, există unele avantaje pentru a face
frecvența de operare a tag-ului sa fie mare, astfel încât
informația sa fie departe de carrier și sa nu fie inundata de
18
zgomotul de scurgere de transmisie. Precizia spectrului
depinde de numărul de cicluri la o anumită frecvență, astfel
încât spectrul tag-ului cel mai curat este produs atunci când
un singur bit conține mai multe cicluri de la tag; dar acest
lucru înseamnă că este nevoie de mai mult timp pentru a
transmite un bic pentru orice ciclu de timp dat tag-ul. Viteza,
zgomotul receptor, iar rata de date trebuie să fie
tranzacționate în alegerea timpului de ciclu al tag-ului. Un
exemplu clar al acestui fenomen este configurația Miller-
Modulated Subcarrier utilizata în EPCglobal clasa 1
Generația 2: Indici Miller mari furnizează respingerea
interferențelor cu costul direct al ratelor de date ale tag-urilor
mai mici deci a inventarierilor mai încete.
Seturi de comanda și Formatul pachetelor: Cele mai multe
comunicații digitale sunt bazate pe pachete de date: bucăți
discrete de câteva zeci până la câteva mii de biți de date,
însoțite de antete standard și cozi opționale care furnizează
informații cu privire la conținutul și scopul pachetelor.
Un exemplu simplificat este prezentată în figura 31.
Header-ul pachetelor, de multe ori cunoscut sub numele de
preambul, servește mai multor funcții importante. Preambulul
conține de obicei, unele secvențe de simboluri care ajuta
receptorul să recunoască începutul unui pachet și să devină
sincronizat cu ceasul emițătorului; acesta din urmă este util să
asigure că momentul în care este eșantionat semnalul
corespunde momentului adecvat în fiecare simbol transmis.
De asemenea, de multe ori preambulul conține unele indicații
cu privire la tipul de pachet și numărul de biți, astfel încât
receptorul să poată ști când să se oprească.
Biții la final anexați la capătul pachetului sunt adesea
folosiți pentru a verifica și corecta erori. O singura parte sau
totalitatea pachetului poate fi codificata utilizând unul dintre
un număr mare de sisteme care permit detectarea și corecția
erorilor. Datele sau pachetele pot fi intercalate, în afara
timpului de secvență, pentru a proteja împotriva exploziei de
erori care rezultă din interferențe sau fading. Datele pot fi
criptate pentru a furniza securitate împotriva interceptării de
către un ascultător neautorizat.
Fig. 31 Ilustrarea grafica a unui pachet de date (Dobkin, 2007)
Limitările specifice ale etichetelor pasive și constrângeri
asupra pachetizării. Tag-urile pasive au resurse limitate
logice și de memorie, astfel încât în cazul în care sunt utilizate
pachete, acestea ar trebui ca la interpretare fiecare bit primit
să fie scurt, astfel încât memoria necesară pentru a stoca
bitstream-ul primit să fie mică. Verificarea trebuie sa rămână
simpla deoarece resursele acesteia sunt limitate iar accentul
cade pe viteza utilizării. Criptarea dacă este utilizată trebuie
să fie, de asemenea, foarte simplu de implementat.
Două mijloace foarte simple de verificare a erorilor,
utilizate pe scară largă în RFID pasiv, sunt controale de
paritate și verificări ale redundanței ciclice (CRC). O
verificare a parității este extrem de simpla: biții dintr-o bucată
de date sunt însumați, iar un bit suplimentar în funcție de
caracteristica para sau impara a sumei. O verificare a parității
necesită doar un singur flip-flop pentru a fi calculata și deci
este practica chiar și pentru o etichetă RFID limitata de
 Sisteme RFID folosite în banda de foarte înalta frecvență
putere. Cu toate acestea, controalele de paritate sunt mai
ineficiente și nu foarte puternice. Pentru a se evita adăugarea
de o mulțime de date suplimentare, un bit de paritate ar trebui
să fie anexat numai după ce mai mulți biți au fost trimiși.
Verificarea parității va detecta toate erorile de un singur bit în
setul de date, dar toate erorile de biți-multiplii în care un
număr par de biți sunt întorși nu vor fi detectați.
Verificările ciclice de redundanta sunt la fel de ușor de
implementat ca verificările de paritate dar mult mai eficiente.
În mod esențial un CRC este calculat prin împărțirea
numărului reprezentat de către date printr-un număr știut mai
mic cunoscute și luând restul. Din moment ce erorile de biți
vor schimba valoarea datelor (eventual printr-o cantitate
mare, în funcție de bitul care devine întors), se va genera o
valoare diferita a restului. Probabilitatea de a alege în mod
aleatoriu un număr cu același rest devine destul de mica,
atunci când împărțitorul este mare; de exemplu, un CRC pe
16 biți oferă o probabilitate de aproximativ 1 la 65 000 unui
rezultat corect sa fie un produs de zgomot. Varierea
numărului de biți în verificarea erorilor permite proiectantului
capacitatea pentru a tranzacționa robustețea de detectare a
erorilor pentru viteză și simplitate: CRC comune 5-biți, 8 biți
și 16 biți. Calculele CRC pot fi efectuate folosind registre de
deplasare (flip-flops conectate în serie), cu unele dintre
valorile de ieșire reintroduse și, prin urmare, pot fi
implementate folosind doar un număr mic de porți și foarte
puțină putere.
În sistemele de comunicații convenționale, formatele de
pachete, de obicei, sunt invariante în raport cu datele
transportate de pachete pentru a se asigura că protocoalele
sunt relativ independente de aplicațiile acestora. Cu toate
acestea, în RFID, timpul și costurile de calcul sunt atât de
importante încât aceste practici nu au fost urmărite de regula.
În schimb, pachetele speciale și simboluri speciale sunt
folosite pentru a transmite comenzi frecvent întâlnite, pentru
a minimiza cantitatea de timp pe care cititorul o petrece
emițând și pentru a maximiza numărul de tag-uri care pot fi
citite cu o anumită cantitate de timp și de energie.
Controlul accesului în mediu: Cine ajunge să vorbească și
când? În majoritatea sistemelor de comunicații
convenționale, un proces de descoperire separat, permite
nodurilor să devină conștiente de ceea ce alte noduri ar putea
ar putea sa le transmită, și apoi mesajele pot fi dirijate într-un
mod eficient bazat pe tabelul existent de contacte
posibile(posibile tag ID). Un astfel de sistem este prea lent,
consumator de energie, și complex pentru o populație de tag-
uri pasive mobile. În cele mai multe aplicații, cititorul nu are
nici o modalitate de a ști cât de multe etichete sunt în ascultare
până în momentul când acestea sunt citite. În schimb, alte
metode trebuie să fie găsită pentru a aloca dreptul de a
răspunde la tag-uri în timp real, în timpul numărării acestora.
Selectarea unei singure etichete cu care cititorul să comunice
dintr-o populație de etichete nominal identice se numește
citire selectivă.
Două soluții ale prolemei de citire selectiva sunt binary tree
și protocolul Aloha. Un protocol de arbore binar exploatează
faptul că în fiecărei tag îi este asociat un număr unic de
identificare. Daca ne imaginam ca toate IDurile posibile ale
tag-urilor sunt frunzele unui pom pe crengile acestuia
orientate răsturnat , putem vedea că fiecare ID este la capătul
unui traseu unic prin copac, și că, la fiecare pas numărul de
ID-uri posibile care ar putea fi la final este redus de două ori
(Fig 32).
Fig. 32 Binary tree simplu pe 4 biți exemplificând calea unica a unui
ID (Dobkin, 2007)
În sumar toate protocoalele de comunicații sunt bazate pe
convenții, specificând mediul de comunicare, formatul
mesajului, accesul la mediu, precum și interpretarea datelor
rezultate. După alegerea transmisiei electromagnetice
considerațiile practicii și de reglementare limitează opțiunile
disponibile pentru RFID pasive de raza lunga la câteva benzi
de frecventa. Aceste sacrificii, și capacitățile limitate de
calcul ale etichetelor pasive, constrâng proprietățile mediului
fără fir. În cadrul acestor constrângeri, un designer de
protocol trebuie să aleagă ce simboluri sa utilizeze, dacă și
modul în care acestea sunt asamblate în pachete sau cadre,
cum să gestioneze accesul pentru o populație de etichete
necunoscuta, și ce date sunt puse pe etichetă.
Primele protocoale validează utilizarea simbolurilor prin
uzul frequency-shift keying și amplitude-shift keyed reader
symbols, controale ciclice a redundanței pentru detectarea
erorilor și limitarea datelor înscrise pe tag la informații de
identificare. Rezoluția de coliziune a fost limitată pentru tag-
urile numărate.
VIII. STANDARDELE EUROPENE
Organismele naționale de reglementare individuale
continuă să funcționeze în statele europene, dar națiunile
Uniunii Europene caută, în general, să armonizeze acțiunile
lor individuale de reglementare, sub supravegherea
Conferinței Europene a Administrațiilor Poștei și
Telecomunicațiilor (CEPT, acronimul fiind derivat din limba
franceză) . Până în 2001, și Comitetul European pentru
Radiocomunicații (ERC) a fost responsabil pentru ingineria
spectrului, managementului de frecvență, precum și a altor
reglementări tehnice; în 2001, CEC a fost reorganizat și
redenumit Comitetul pentru Comunicații Electronice (ECC).
În conformitate cu ECC / ERC, Oficiul European pentru
Radiocomunicații (ERO) emite recomandări privind alocarea
spectrului și reglementarea acestuia. Institutul European de
Standarde în Telecomunicații (ETSI), este responsabil pentru
emiterea de standarde recomandate pentru protocoale radio,
testare și funcționare în cadrul CE.
Recomandările ETSI trebuie să fie, în general, urmate de
toate națiunile CE. Cu toate acestea, fiecare țară poate și de
multe ori își aleg propriile lor sub benzi, iar fiecare țară poate
crea o serie de standarde "interfață" care pot completa, dar
care nu contravin cerințelor ETSI.
19
 Sisteme Wireless și Aplicații

CUPRINS
Pentru utilizarea RFID în Europa, trei documente prezintă
un interes deosebit: I. Introducere _________________________ 1
• ERC Recomandare 70-03: acest document se referă la
alocarea spectrului pentru un număr de aplicații de mică ÎI. Istoric _____________________________ 1
putere, inclusiv RFID; oferă, de asemenea, unele convenții și
oferă unele denumiri ale canalelor și benzilor care sunt ÎI.1 Nevoia de identificare ________________ 1
folosite și în alte documente.
• ETSI 302 208: reglementări pentru operarea RFID în ÎI.2 Premisele Aplicabilitatii ______________ 2
benzile MHz 865-868 la putere de până la 2 Wați.
• ETSI 300 220: reglementări generale pentru dispozitivele III. Sisteme RFID _______________________ 3
radio, cu rază scurtă. Unele sisteme RFID au fost vândute și
exploatate în conformitate cu aceste cerințe, deși, în general III.1 Benzi de frecvență RFID ______________ 4
se prefera 302 208.
III.2 Categorii de Tag-uri __________________ 6

IX. CONCLUZII III.3 Protocoale de comunicare _____________ 7

Ca mai toate tehnologiile izvorâte din nevoile specifice din
diferitele situații din timpul celui de-al ÎI-lea Război Mondial,
continuitatea și dezvoltarea acestora în timpuri pașnice releva
multe beneficii, și creează un peisaj în care multitudinea
aplicațiilor și posibilitățile inginerești, împreuna cu limitările
de design ce trebuie avute în vedere pentru fiecare aplicație
în parte, necesita o cântărire fina a detaliilor tehnologice în
funcție de necesitățile fiecărei aplicatii în parte.
IV. Cititoare UHF RFID __________________ 8
IV.1 Transmitatoare și receptoare RFID ______ 11
V. Conversia Digital-Analog și procesarea
semnalelor______________________________12
VI . Tag-uri UHF RFID__________________14

VII. Protocoale UHF RFID _______________ 17

X. BIBLIOGRAFIE
VIII. Standardele Europene ________________ 19
1. Dobkin, Daniel „The RF în RFID” Elsevier Inc.
2007 IX. Concluzii _________________________ 20
2. „902-928MHz UHF RFID Tag Antenna Design
Fabrication and Test” ChiWeng Kam Faculty of X. Bibliografie________________________ 20
California Polytechnic State University August
2011

20