Sunteți pe pagina 1din 26

NESECRET

EVALUAREA
ACTIVITĂŢILOR DESFĂŞURATE DE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN GORJ
ÎN PRIMELE 6 LUNI 2016

1/26
NESECRET

OBIECTIVE INSTITUŢIONALE 2016

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, prin activităţile specifice desfăşurate, a


urmărit îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programul de Guvernare pentru
perioada 2013–2016 şi a priorităţilor Poliţiei Române în domeniul ordinii publice,
respectiv:
Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin:
protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa
rutieră şi siguranţa transporturilor.
Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi
transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale.
Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin
combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de
mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin
protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi
informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a
Poliţiei Române.

Activitatea managerială a fost orientată pe eficientizarea modului de gestionare


a resurselor umane şi materiale pentru asigurarea gradului de siguranţă şi protecţie a
cetăţenilor, combaterea infracţionalităţii şi creşterea calităţii serviciului poliţienesc,
fiind implementate următoarele principii:
coordonarea integrată a poliţiştilor şi direcţionarea către principalele
segmente de criminalitate;
intervenţia operativă la solicitările cetăţenilor;
promovarea unui management proactiv al activităţilor operative, de
anticipare şi prevenire a criminalităţii;
responsabilizarea personalului pentru îndeplinirea standardelor
profesionale şi a criteriilor de evaluare a performanţelor;
axarea activităţilor de constatare şi soluţionare pe calitatea actelor de
procedură şi complexitatea cauzelor;
aplicarea conceptului de management al calităţii.

2/26
NESECRET

MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE

Eficientizarea structurală

Activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în cadrul


Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj s-a desfăşurat în conformitate cu Ordinul
M.A.I. nr. 105 din 12.07.2013 privind activitatea de planificare structurală şi
management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, Instrucţiunea
M.A.I. nr. S-107 din 12.07.2013 privind constituirea şi dimensionarea unor
componente organizatorice specifice unităţilor Ministerului Afacerilor Interne şi
procedurile de sistem elaborate de I.G.P.R. - D.M.R.U.
În cursul anului 2016 a fost efectuată 1 modificare structurală ce a vizat
redistribuiri de funcții în cadrul inspectoratului, fiind suplimentate pentru
eficientizarea activităţilor un număr de 16 funcţii (6 de ofițer si 10 de agent) la
următoarele structuri: 1 funcție de ofițer la Logistic, 1 funcție de ofițer la Serviciul
Rutier, 1 funcție de ofițer la Serviciul de Investigații Criminale, 2 funcții de ofițer la
Poliția Municipiului Motru – Compartimentul Investigații Criminale, 1 funcție de
ofițer la Poliția Orașului Rovinari – Compartimentul Rutier, 1 funcție de agent în
cadrul structurii Financiar, 1 funcție de agent la Serviciul Rutier, 1 funcție de agent la
Poliția Municipiului Tg-Jiu – Compartimentul Ordine Publică, 1 funcție de agent la
Poliția Municipiului Motru – Compartimentul Rutier, 2 funcții de agent la Poliția
Orașului Turceni – Compartimentul de Investigații Criminale, și 4 funcții de agent la
posturile de poliție comunale (câte una la fiecare post) Dănești, Runcu, Scoarța și
Padeș.

Gestionarea resurselor umane

La sfârşitul semestrului I 2016 statul de organizare al unităţii avea prevăzute


893 funcţii din care: 172 ofiţeri, 691 agenţi şi 30 personal contractual. Procentul de
încadrare a fost de 88,35 % , având vacante 104 funcţii, din care: 32 funcţii de ofiţer,
69 funcţii de agent de poliţie şi 3 personal contractual. Un număr de 16 poliţişti, din
care: 1 ofiţer şi 15 agenţi se află la dispoziţia unităţii.
Se constată o scădere a procentului de încadrare, respectiv cu 4% faţă de
aceeaşi perioadă a anului 2015, determinată atât de încetarea în număr mare a
raporturilor de serviciu cu unitate la împlinirea vârstei şi a vechimii în serviciu, dar şi
de creşterea numărului de poliţişti aflaţi la dispoziţia unităţii (de la 6 în anul 2015 la
16 în anul 2016).

3/26
NESECRET

Repartiţia pe categorii de vârstă :


 Media de vârstă ► ofiţeri = 35,9 ani;
► agenţi = 34,5 ani.
Mutări ale personalului în cadrul structurilor existente la nivelul inspectoratului: - 190;
 Ofiţeri - 61;
 Agenţi - 129.

Mutări ale personalului de la alte structuri ale M.A.I.: - 34;


 Ofiţeri - 6;
 Agenţi - 28.

Mutări ale personalului la alte structuri ale M.A.I.: - 11;


 Ofiţeri - 6;
 Agenţi - 5.

În cursul anului, 64 de poliţişti (17 ofiţeri şi 47 agenţi) şi 0 personal contractual


şi-au încetat raporturile de serviciu, după cum urmează :
 la cerere/pensionare - 59 (15 ofiţeri şi 44 agenţi );
 deces - 1 ( ofiţer);
 condamnări - 2 (agenţi);
 clasări medicale - 1 (agent);
 alte motive – 1 (ofiţer)

Utilizarea resurselor financiare


În semestrul I 2016, unităţii i-au fost repartizate credite bugetare în sumă de
29.290.610 lei, după cum urmează:
 pentru cheltuieli de personal - 24.477.490 lei
 pentru cheltuieli bunuri şi servicii - 1.486.080 lei
 transferuri – CASS arestaţi şi CASS creştere copil - 15.880 lei
4/26
NESECRET

 despăgubiri civile - 11.600 lei


 asistenţă socială pentru familie şi copii - 191.050 lei
 active nefinanciare - 108.510 lei

La sfârşitul perioadei analizate facturile neachitate în sumă de 20.431 lei


reprezintă contravaloarea expertizelor medico – legale înregistrate în evidenţa
contabilă a unităţii în cursul lunii iunie 2016 şi care urmează a se achita, începând cu
luna iulie, în funcţie de alocările bugetare comunicate de către ordonatorul secundar
de credite.

Asigurarea resurselor logistice


Activitatea serviciului în semestrul I 2016 a avut ca obiective coordonatele
prioritare stabilite în Planul de acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor şi direcţiile de
acţiune cuprinse în Programul de Guvernare 2013-2016 şi s-a desfăşurat în
concordanţă cu necesităţile identificate, respectarea procedurilor conform
managementului calităţii, precum şi respectarea îndatoririlor ce ne revin conform
atribuţiilor prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Inspectoratului
de Poliţie Judeţean Gorj.
De asemenea, s-a urmărit punerea în aplicare a Dispoziţiei secretarului de stat
nr. I/1522/19.01.2013 pentru limitarea consumului de resurse prin adaptarea
activităţilor din competenţa structurilor cu responsabilităţi în domeniul ordinii şi
siguranţei publice.

Compartimentul Exploatare şi Reparatii Auto


Activitatea de întreţinere, exploatare, servicii si reparaţii a autospecialelor din
dotarea unităţii s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile ordinului M.A.I. nr.
599/01.09.2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru menţinerea în stare normală de funcţionare a autospecialelor, personalul
atelierului propriu a acordat atenţie lucrărilor de întreţinere, revizii tehnice şi
reparaţii, astfel că pe perioada semestrului I 2016 au fost efectuate:
- 76 - reparaţii curente;
- 102 - revizii tehnice RT
De asemenea, au fost efectuate reviziile tehnice la cele 39 autospeciale
inscripţionate, achiziţionate în anul 2015, într-o unitate service autorizată.

Compartimentul Marketing şi Achiziţii Publice

Agenţii de poliţie şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu prevederile


Ordonanţei de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, a Hotărârii nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea
normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie

5/26
NESECRET

publică, legea 98/2016 privind achizitiile publice precum şi cele ale fişei postului şi a
desfăşurat, următoarele activităţi:
- s-au aprovizionat materiale necesare efectuării curăţeniei in sediile aflate in
administrarea IPJ Gorj în valoare de 2.742,53 lei;
- s-au aprovizionat becuri pentru sediile aflate in administrarea IPJ Gorj în
valoare de 3.003,36 lei;
- s-au aprovizionat lubrefianţi în valoare de 18.320,00 lei ;
- s-au aprovizionat piese de schimb auto în valoare de 125.042,68 lei ;
- s-au aprovizionat servicii de verificare metrologică a aparatelor radar în
valoare de 2.593,06 lei ;
- s-au aprovizionat materiale de laborator pentru buna desfăşurare a
activităţilor din cadrul Serviciului Criminalistic în valoare de 10.955,20 lei ;
- s-au aprovizionat servicii de verificare si încărcare extinctoare în valoare
de 3.822,00 lei ;
- s-au aprovizionat servicii de dezinsectie, dezinfectie, deratizare în valoare
de 7.219,00 lei ;
- s-au aprovizionat uniforme si echipament (veste reflectorizante Rutiera si
costume camuflaj SAS) în valoare de 17.220,00 lei ;
- s-au aprovizionat vaccinuri si medicamente , necesare pentru deparazitarea
periodică a câinilor de serviciu din dotarea IPJ Gorj, în valoare de 1.545,78 lei;
- s-au aprovizionat bunuri materiale de natura obiectelor de inventar în
valoare de 40.682,62 lei;
- s-au aprovizionat servicii de măsurători câmp electromagnetic în valoare de
3.403,20 lei ;
- s-a aprovizionat lapte antidot în valoare de 1.154,24 lei;
- s-a aprovizionat apa minerala pentru sezonul cald în valoare de 480,00 lei
- s-au aprovizionat servicii de asigurări auto în valoare de 9.205,07 lei ;
- s-au aprovizionat servicii de reparaţii pentru autospecialele din dotarea IPJ
Gorj în valoare de 32.179,09 lei;
- s-au aprovizionat imprimate tipizate necesare desfăşurării bunei activitaţii
din cadrul IPJ Gorj în valoare de 71.677,19 lei;
- s-au aprovizionat bunuri materiale de natura obiectelor de inventar pentru
Serviciul Comunicatii si Informatica din cadrul IPJ Gorj în valoare de 24.504,00
lei.
- s-au aprovizionat materiale de reparatii în valoare de 5.527,77 lei.
- s-au aprovizionat servicii de reparatii curente sediul Politiei Municipiului
Tg-Jiu si Centrul de Retinere si Arestare Preventiva în valoare de 16.012,02 lei.
- au fost achizitionate rampe acustice pentru autospeciale in valoare de
108.507,60.
- s-au întocmit un număr de 980 propuneri si ordonanţări de plata pentru
facturi ce reprezintă constatări medico-legale şi expertize tehnice judiciare si au fost
înaintate 1125 facturi fiscale către subunităţi în vederea întocmirii raportului motivat.

6/26
NESECRET

Managementul resurselor IT

Îmbunătăţirea fluxului comunicaţional şi dotarea cu tehnică performantă IT s-


au înscris pe coordonatele obiectivelor prioritare ale Poliţiei Române pentru
integrarea în spaţiul Schengen, precum şi pentru asigurarea securităţii datelor
vehiculate prin intermediul reţelei informatice.
Conform concepţiei de informatizare şi a liniilor directoare pentru sistemul
SISPOL, stipulate în Proiectul Director de Informatizare a M.A.I., au fost urmărite
proiectele trasate de Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul
I.G.P.R., astfel:

SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI


INFRACŢIONAL

Prevenirea criminalităţii
Prevenirea criminalităţii constituie, alături de combaterea acesteia, unul dintre
atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei, obiectivul prioritar al acesteia fiind
diminuarea potenţialului criminogen, a cauzelor criminalităţii şi reducerea
prejudiciilor, astfel că acţiunile preventive au fost orientate spre rezolvarea unor
probleme punctuale, cu rezultate cuantificabile şi au inclus dezbateri, întâlniri cu
grupuri ţintă, acţiuni stradale, organizarea de puncte de informare, expoziţii,
distribuirea de pliante.
Activităţile de prevenire s-au derulat în concordanţă cu cele 2 domenii de
acţiune prioritară stabilite de Poliţia Română: prevenirea delincvenţei juvenile şi a
victimizării minorilor şi prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, sens în
care, la nivelul I.P.J. Gorj au fost întocmite 2 programe locale de prevenire a
criminalităţii.

 Programul pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării


minorilor
În perioada de referinţă au fost organizate 186 activităţi informativ -
preventive, respectiv 158 activităţi la unităţile de învăţământ, întâlniri, dezbateri cu
tematică specifică pentru elevi, 16 activităţi la Centrele de tip familial şi 12 activităţi
pe linia prevenirii absenteismului.
Activităţile au constat în organizarea de întâlniri / dezbateri cu elevii, şedinţe
cu părinţii, cu consilierii şcolari şi consilierii psihologi, conducerea şi cadrele
didactice din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi preşcolar, întâlniri cu
beneficiarii caselor de tip familial şi centrelor maternale, beneficiari fiind aproximativ
10.150 de elevi, părinţi şi cadre didactice.
În cadrul Proiectelor „Educaţie pentru siguranţă” şi „Şcoala siguranţei Tedi„
au fost organizate 31 activităţi informativ – preventive. A fost abordată problematica
siguranţei personale şi a conduitei preventive, comportamentul elevilor, prezentate
prevederile legale privind răspunderea penală a minorului, condiţiile răspunderii
7/26
NESECRET

penale şi consecinţele săvârşirii de infracţiuni, siguranţa rutieră, dispariţiile de minori,


prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar. De asemenea au fost prezentate
materiale în format power-point cu teme specifice, spoturi preventive, filme tematice
şi distribuite pliante cu informaţii şi recomandări.

Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice

Menţinerea ordinii şi siguranţei publice conform O.M.A.I. nr.60/2010

Activitatea de menţinere a ordinii publice pe raza judeţului s-a realizat în sistem


integrat împreună cu structurile de jandarmi din cadrul I.J.J. Gorj, în baza Planului
Unic de Ordine şi Siguranţă Publică, având ca scop:
 creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului;
 asigurarea măsurilor de ordine publică şi siguranţă civică în zona instituţiilor
de învăţământ;
 întărirea dispozitivelor de menţinere a ordinii publice;
 prevenirea şi combaterea furturilor şi tăierilor ilegale de material lemnos din
fondul forestier.
Totodată, în baza analizelor tactice, realizate în vederea constituirii unor
dispozitive de ordine menite să ducă la prevenirea, combaterea şi scăderea
fenomenului infracţional stradal şi a creşterii gradului de siguranţă publică, au fost
constituite 3.114 patrule mixte poliţist – jandarm, din care 2.118 au acţionat în mediul
urban şi 996 în mediul rural. Pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii au fost
desfăşurate în comun, 264 de acţiuni.
Săptămânal, la nivelul unităţii au avut loc şedinţe de cooperare, ocazie cu care
au fost prezentate concluziile situaţiei operative înregistrate pe raza de competenţă,
activitatea desfăşurată în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice, precum
şi măsurile propuse pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi
asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Acţiuni organizate în cooperare cu alte structuri


 9 misiuni de asigurarea ordinii şi siguranţei publice cu ocazia
desfăşurării acţiunilor de protest ale angajaţilor din sistemul minier, nemulţumiţi de
măsurile adoptate de conducerea Complexului Energetic Oltenia;
 3 misiuni de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia vizitelor oficiale
ale înalţilor demnitari ( 2 două vizite ale Prim-ministrului României şi o vizită a
ministrului învăţământului);
 104 misiuni de asigurarea măsurilor de ordine cu ocazia manifestărilor
sportive naț ionale sau internaț ionale;

8/26
NESECRET

 118 misiuni de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia manifestărilor


cultural-artistice şi religioase ce au avut loc pe raza județ ului.

Managementul situaţiilor de urgenţă


În anul 2016, s-a participat la 4 exerciţii de antrenament organizate de
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. col. Dumitru Petrescu” Gorj, pentru
înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, pe tipuri
de risc (accident rutier cu victime multiple – 1, accident de aviaţie civilă – 1, incendii
- 2) .
Totodată, în cooperare cu I.S.U. Gorj, au fost stabilite modalităţile de
intervenţie şi forţele participante pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în
Registrul de riscuri şi capabilităţi, respectiv a Concepţiei Unice de acţiune în astfel de
cazuri la nivelul judeţului Gorj.

PROMOVAREA SIGURANŢEI TRAFICULUI RUTIER

În concordanţă cu priorităţile Poliţiei Române, eforturile poliţiştilor s-au


concentrat pe promovarea siguranţei traficului rutier, în semestrul I 2016. Cu toate că
eforturile întreprinse de poliţiştii rutieri au vizat în principal creşterea gradului de
educaţie rutieră a participanţilor la trafic şi eficientizarea acţiunilor de impunere a
legii, în perioada supusă evaluării înregistrăm o creştere la accidentele rutiere grave
(+4), precum şi la numărul de persoane decedate cu (+6).

DINAMICA ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

2015 2016 (+/-) (%)

– accidente grave 51 55 +4 7,8%


– persoane decedate 10 16 +6 60%
– persoane rănite grav 51 46 -5 -9,80%

9/26
NESECRET

În perioada de referinţă, inregistram o diminuare a numărului de persoane


ranite grav (-5) si a ranitilor usor din accidente grave (-6).

DISTRIBUŢIA DUPĂ ZIUA DIN SĂPTĂMÂNĂ CÂND S-AU PRODUS

7
Dumincă 1
8
8
Sâmbata 2
8
12
Vineri 2
13
4 Răniţi grav
Joi 1
4 Morţi
6
Miercuri 6 Accidente
10
Din
Martianaliza datelor, se4 remarcă faptul că 52,72% dintre accidentele rutiere
6
10
grave sunt distribuite în zilele
3 de la sfârşitul săptămânii, iar cele mai putine accidente
Luni 0
2
grave s-au produs in zilele de luni-2 accidnete grave.
0 2 4 6 8 10 12 14

Principalele cauze generatoare:


În perioada 01.01.2016–30.06.2016, principalele trei cauze generatoare de
accidente rutiere grave pe raza judeţului Gorj, sunt:
indisciplina existenta in randul pietonilor (27,27% din accidentele rutiere
grave)
viteza neadaptată la condiţiile de drum (14,54% din accidentele rutiere
grave)
conducere sub influenţa alcoolului (7,27% din accidentele rutiere grave)

CAUZA PRINCIPALA ACCIDENTE MORTI RANITI


GRAVE GRAV

VITEZA NEADAPTATĂ LA CONDIŢIILE DE DRUM 8 (-8) 3 (+1) 9 (-7)

INDISCIPLINA PIETONI 15 (+7) 5 (+2) 10 (+6)

CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI 4 (+1) 2 (+2) 2 (-4)

CIRCULATIE PE SENS OPUS 4(+3) 1 (0) 3(+3)

NEACORDARE PRIORITATE VEHICULE 4 (-2) 0 (0) 4 (-4)

NEACORDARE PRIORITATE PIETONI 4(+1) 0 (0) 4 (+1)

10/26
NESECRET

ABATERI CARUTASI 3 (0) 2 (+2) 1 (-2)

ALTE PREOCUPARI DE NATURA A DISTRAGE ATENTIA 2(+2) 2 (+2) 2(+2)

NERESPECTARE DISTANTA INTRE VEHICULE 2 (+2) 0 (0) 2 (+2)

INTOARCERE NEREGULAMENTARA 1(+1) 1 (+1) 0 (0)

DEPASIRE NEREGULAMENTARA 1(+1) 0 (0) 1(+1)

NEASIGURARE MERS INAPOI 1 (-1) 0 (-1) 1 (0)

INFIRMITATI/AFECTIUNI MEDICALE 1 (0) 0 (0) 1 (0)

CONDUCERE FARA PERMIS 1 (0) 0 (0) 1 (0)

ABATERI BICICLISTI 1 (-2) 0 (0) 1 (-2)

ABATERI PASAGERI 1 (+1) 0 (0) 1 (+1)

ADORMIRE LA VOLAN 1 (-2) 0 (-1) 1 (-3)

ALTE ABATERI SAVARSITE DE CONDUCATORII AUTO 1 (+1) 0 (0) 2 (+2)

Distribuţia după intervalul orar în care s-au produs

În intervalul orar 06:00–14:00 s-au produs 25 accidente rutiere grave,


rezultând 6 persoane decedate și 23 persoane rănite grav;
În intervalul orar 14:00–22:00 s-au produs 22 accidente rutiere grave,
rezultând 6 persoane decedate şi 17 persoane rănite grav;
În intervalul orar 22:00–06:00 s-au produs 10 accidente rutiere grave,
rezultând 4 persoane decedate și 6 persoane rănite grav.

25
25 23
22
20
17
15

10 Accidente
6 10
6 Morti
5
4 6 Raniti Grav
0

06-14
14-22
22-06

11/26
NESECRET

Distribuţia după categoria de drum unde s-au produs


Răniţi
Categorie drum Accidente grave Morţi
grav

Drum naţional 22(+3) 7(+5) 20 (-3)


Drum judeţean 9 (-5) 7 (+3) 3 (-9)
Retea stradală 17(+7) 2(+1) 16(+7)
Drum comunal 7 (+1) 0 (-2) 7 (+1)
TOTAL 55 (+4) 16 (+6) 46 (-5)

Acţiuni şi rezultate pe linia combaterii infracţionalităţii rutiere

În semestrul I 2016, efectivele Poliției rutiere au organizat și executat 1.793


acțiuni, cu preponderență pe principalele fapte cauzatoare de accidente rutiere,
urmărindu-se acoperirea zonelor cu risc crescut de accidente, a sectoarelor de drum
unde circulația vehiculelor se desfășoară cu dificultate și a zonelor predispuse la
săvârșirea de infracțiuni, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, în funcţie de evoluţia problematicii
specifice, permanent a fost adaptat modul de acţiune, activităţile desfăşurate de
efectivul poliţiei rutiere vizând, în principal, două paliere: creşterea gradului de
educaţie rutieră a participanţilor la trafic şi eficientizarea acţiunilor de impunere a
legii.
Activitățile specifice poliției rutiere au urmărit o contracarare eficientă a
fenomenului infracțional și contravențional rutier, materializându-se în :
 înregistrarea a 421 (+51) infracțiuni sesizate, dintre care 243 (+30) pe linie
de circulație rutieră și 178 (+21) de altă natură
 aplicarea a 27.958 de sancțiuni contravenționale ( -2.788), îndeosebi pentru
combaterea încălcării normelor rutiere cu pericol deosebit pentru siguranța
circulației, cum ar fi :
 viteza excesivă 11.170 (-3.012);
 neacordarea de prioritate pietonilor 497 (+106);
 traversarea neregulamentară 2.058(-109);
 conducerea sub influența băuturilor alcoolice 298 (+ 23).

 reținerea unui număr de 2.342 permise de conducere (+ 466) și retragerea a


921 certificate de înmatriculare (-107), precum şi a 142 perechi de plăcuţe cu numere
de înmatriculare pentru diferite defecțiuni tehnice și nereguli constatate;

12/26
NESECRET

 suspendarea dreptului de utilizate a 13 autovehicule prin reţinerea


certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare pentru
efectuarea în mod repetat de transport public de persoane fără a se deţine autorizaţie
taxi .
 au fost aplicate un numar de 27 sanctiuni contaventionale la Legea
12/1990 privind activitatile comerciale ilicite, ocazie cu care au fost ridicate in vederea
confiscării bunuri constând în:
o produse agro-alimentare = 17605 kg
o produse petroliere = 102 litri
o material lemnos = 67,806 m.c.

POLIŢIA DE PROXIMITATE ŞI SIGURANŢA COMUNITĂŢII

 Poliţia de proximitate
În semestrul I 2016 activitatea poliţiştilor de proximitate s-a desfăşurat cu
respectarea competenţelor de efectuare a activităţilor de cercetare penală atribuite de
cadrul dispoziţional în vigoare din anul 2015, când poliţiştilor de proximitate le-au
fost stabilite competenţe de efectuare a activităţilor de cercetare penală şi cu privire la
infracţiuni de furt săvârşite din societăţi comerciale de pe rafturi, în timpul
programului sau furt între membrii familiei, distrugere, înşelăciune, comise în formă
simplă, fără mod de operare etc.
Astfel, în perioada analizată, cei 49 de poliţişti de proximitate din cadrul
Inspectoratului de poliţie Judeţean Gorj au soluţionat un număr de 784 dosare
penale (+ 21 faţă de anul 2015).
De asemenea, activităţile poliţiştilor de proximitate s-au axat pe prevenirea
infracţionalităţii şi întărirea sentimentului de siguranţă publică în cadrul comunităţii.
Sub aspect statistic, situaţia activităţilor desfăşurate în cursul semestrului I
216, comparativ cu semestrul I 2015, se prezintă astfel :
 persoane consiliate: 2.461 (+ 1360 faţă de 2015);
 stări conflictuale aplanate: 324 (+ 81 faţă de 2015);
 activităţi desfăşurate cu asociaţiile de proprietari: 213 (+ 2 faţă de 2015);
 activităţi desfăşurate cu administraţia publică locală: 124 (+37 faţă de 2015);
 activităţi desfăşurate în unităţile de învăţământ: 3.124 (+316 faţă de 2015);
 activităţi desfăşurate cu O.N.G. - uri: 5 (-10 faţă de 2015).

 Siguranţa comunităţii
Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, pe lângă activităţile
curente şi participarea la evenimentele majore desfăşurate în 2016, au fost întreprinse
numeroase activităţi menite să prevină şi să combată fenomenul infracţional, astfel:
 862 acţiuni cu efective lărgite;
 905 de misiuni de ordine pe timpul adunărilor publice;
13/26
NESECRET

 2.398 de controale şi verificări la sistemele de pază;


 347 deţinători de arme verificaţi;
 1.097 de intervenţii la solicitarea cetăţeanului (fără intervenţiile la
evenimentele semnalate prin SNUAU 112).

Dintre rezultatele obţinute, menţionăm:


 1.401 de stări conflictuale aplanate;
 594 de infracţiuni descoperite în flagrant, cu ocazia activităţilor de prevenire
executate;
 4.451 de petiţii, scrisori şi reclamaţii rezolvate;
 163 de minori lipsiţi de supraveghere depistaţi şi predaţi părinţilor/
autorităţilor;
 2 părinţi şi tutori sancţionaţi pentru lipsa de supraveghere a copiilor.

SIGURANŢA ÎN ŞCOLI

Siguranţa în unităţile de învăţământ, prevenirea victimizării minorilor, a


delincvenţei juvenile şi siguranţa celor care le frecventează, reprezintă preocupări
primordiale ale Poliţiei Române în fiecare an şcolar.
Pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi cadrelor didactice, poliţiştii
au acţionat zilnic, efectuând 8.730 de activităţi. Au fost organizate 7.010 patrulări în
zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi s-au desfăşurat 1439 activităţi educativ –
preventive, fiind abordate teme pentru prevenirea evenimentelor negative în şcoli.
Statistic, la nivelul judeţului Gorj, în semestrul I 2016, au fost sesizate 18
infracţiuni în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, ceea ce
reprezintă o medie de 0,032 infracţiuni/unitate de învăţământ.

Toate cele 18 infracţiuni sesizate au fost comise în şcoli, în afara ariei de


acţiune directă a poliţiştilor.

14/26
NESECRET

Numărul redus al faptelor înregistrate în zona adiacentă, s-a datorat prezenţei


forţelor de ordine la orele de intrare/ieşire a elevilor la/de la cursuri, în anul 2016,
poliţiştii executând 7.010 patrulări. S-a constatat că 50 % din infracţiunile sesizate pe
parcursul semestrului I 2016 au fost comise în licee, colegii şi 50 % în şcoli generale.
Pe genuri, raportat la perioada similară a anului 2015, situaţia înregistrată a
cunoscut o scădere cu 4 fapte a infracţiunilor de furt (de la 11 la 7) şi o creştere cu 3
fapte a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe ( de la 8 la 11).

AUTORI INFRACŢIUNI

15/26
NESECRET

COMBATEREA CRIMINALITĂŢII

Infracţiuni sesizate
În sem. I 2016 au fost sesizate numeric 4.802 infracţiuni faţă de 5.766 în
2015, fiind înregistrată o scădere de - 20,07%, menţinându-se astfel trendul
descrescător din ultimii ani.
INDICATORI 2015 2016 (+/-) %
Infracţiuni sesizate - TOTAL 5.766 4.802 -964 -20,07
- economico-financiare 1.117 648 -469 -72,38
- judiciare 3.165 2692 -473 -17,57
- altă natură 1.484 1462 -22 -1,50

Statistic, situaţia se prezintă astfel:


 Infracţiuni economico-financiare: -469 de fapte (-72,38 %);
 Infracţiuni judiciare: - 473 de fapte (-17,57 %);
 Infracţiuni de altă natură: -22 fapte (- 1,50 %).

În funcţie de mediul de producere a infracţiunilor sesizate, evoluţia


criminalităţii judiciare se prezintă astfel:
 în mediul urban: - 595 infracţiuni (- 25,22%);
 în mediul rural: - 363 infracţiuni ( -14,88 %).

Evoluţia principalilor indicatori ai infracţiunilor sesizate

La infracţiunile sesizate contra persoanei se constată o scădere de -5,18%, în


sem. I 2016 fiind sesizate 1.408 infracţiuni, faţă de 1.481 în 2015.
Cele mai importante genuri care au înregistrat modificări în evoluţie sunt :
 lovirea sau alte violenţe: -3,86% (de la 780 înregistrate în 2015 la 751 în sem.
I 2016);
 ameninţarea: -8,28 % (de la 366 înregistrate în 2015 la 338 în sem. I 2016);
 vătămarea corporală: + 1,50 % (de la 2 înregistrate în 2015 la 3 în sem. I
2016);
 violarea de domiciliu: - 1,05% (de la 63 înregistrate în 2015 la 60 în sem. I
2016).

Criminalitatea economico-financiară

Comparativ cu semestrul I 2015, infracţionalitatea economico-financiară


sesizată a înregistrat un trend descendent în semestrul I 2016.

16/26
NESECRET

S-a pus un accent deosebit pe documentarea şi cercetarea activităţii


infracţionale în cauzele complexe, care prejudiciază grav bugetul de stat şi pe
recuperarea prejudiciului cauzat.
În perioada analizată pentru dosarele penale înaintate la parchet de către ofiţerii
Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu propunere de trimitere în
judecată, au fost emise de către procurori 19 rechizitorii, astfel:

De asemenea, s-a propus declinarea la DNA/DIICOT, a 15 cauze penale


(DNA-13 , DIICOT-2). Dosarele penale în care s-a propus declinarea competenţei
sunt în domeniile evaziune fiscală (2), înşelăciune (5), corupţie-achiziţii publice(2), şi
alte domenii (6).
Analiza evoluţiei criminalităţii ce aduce prejudicii bugetului general
consolidat al statului scoate în evidenţă faptul că în semestrul I 2016 au fost
constatate 108 infracţiuni de evaziune fiscală fiind dispusă continuarea urmăririi
penale faţă de 108 suspecţi şi 12 infracţiuni de contrabandă.
Finalitatea activităţii de urmărire penală în domeniul evaziunii fiscale s-a
concretizat prin întocmirea a 4 rechizitorii, pentru comiterea de infracţiuni de
evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005.
În vederea prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice drepturilor de
proprietate intelectuală, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii
Economice, au fost constatate 8 infracţiuni (1 la Legea 8/1996 şi 7 la legea nr.
84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice), fiind cercetaţi 5 suspecţi. Totodată,
a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5000 lei s-a dispus măsura
indisponibilizării de bunuri în sumă de 23.460 lei şi 40 produse software. În perioada
de referinţă în acest domeniu a fost emis 1 rechizitoriu.

17/26
NESECRET

Măsuri preventive
În cauzele economico-financiare au fost reţinute 20 persoane, din care 19 în
dosarele penale aflate în instrumentare şi 1 persoană întro cauză aflată în delegare,
faţă de perioada similară a anului 2015 când au fost reţinute 18 persoane. Au fost
arestate preventiv 2 persoane, respectiv 1 persoană, întrun dosar penal aflat în
instrumentare şi 1 persoană pentru fapte de corupţie într-un dosar aflat în delegare,
faţă de perioada similară a anului 2015 când au fost arestate preventiv 8 persoane.
De asemenea, au fost dispuse 17 alte măsuri preventive (arest la domiciliu -
8, control judiciar - 29), comparativ cu perioada similară a anului 2015 când au fost
dispuse 28 astfel de măsuri (4 - arest la domiciliu şi 24 - control judiciar).

Valoarea prejudiciului recuperat

La emiterea rechizitoriului a fost recuperat un prejudiciu total de 3.318.900


lei, în creştere cu 1.923.298 lei faţă de perioada similară a anului trecut când
prejudiciul recuperat a fost de 1.395.602 lei. Procentul prejudiciului recuperat din cel
reţinut la emiterea rechizitoriului este de 74,76%, faţă de perioada similară a anului
trecut când a fost de 29,53%.

În semestrul I 2016 s-a recuperat în numerar sau efectiv în cont bancar


prejudicii în cuantum total de 13.951.970 lei , faţă de perioada similară a anului
2015 când s-a recuperat suma de 1.866.400 lei.

În urma activităţilor preventive, au mai fost aplicate 1.185 sancţiuni


contravenţionale, în valoare totală de 1.506.866 lei şi au fost ridicate în vederea
confiscării sau indisponibilizate bunuri în valoare totală de 457.930 lei, astfel
 102 kg cafea;
 201.882 ţigarete;
 233 litri alcool ș i băuturi alcoolice;
 11.010 kg legume ș i fructe;
 26.716 kg - produse cerealiere;
 5.953 kg bunuri de consum alimentar
18/26
NESECRET

 72247 kg - combustibil solid (cărbune);


 188 mc - material lemnos
 alte bunuri, în valoare de 837.400 lei.

Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă

În anul 2016, au fost sesizate 2.692 infracţiuni judiciare (-473 faţă de 2015),
în scădere cu – 17,57 % comparativ cu anul precedent.
Dintre acestea, cele privind criminalitatea gravă comisă cu violenţă nu
prezintă în judeţul Gorj o pondere semnificativă, aceasta reprezentând doar
0,77 % din totalul infracţiunilor judiciare sesizate.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori de ordin socio-


economic (şomajul, lipsa unor soluţii de reintegrare socială, degradarea mediului
educaţional) şi legislativi. La acestea se adaugă lipsa reacţiei publice la comiterea
unor astfel de fapte şi tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecţie recomandate
de poliţie.

Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase


La finele semesrului I 2016, în evidenţele Biroului Arme, Explozivi şi
Substanţe Periculoase cât şi în baza de date electronică a Registrului Naţional al
Armelor, erau înregistrate şi autorizate 1.908 persoane fizice, care deţin 2.340 arme
letale şi 760 arme neletale, 49 persoane juridice care deţin 731 arme, din care 525
letale şi 206 arme neletale.
În semestrul I 2016, în acest domeniu au fost organizate şi desfăşurate 92
acţiuni în baza planurilor de acţiune întocmite la nivelul I.G.P.R. şi a planurilor
proprii (Cinegetic 2016; Import 2016; Ofensiva 2016; Fitos II 2016), din care: 42 pe
linie de arme, 11 pe linie braconaj, 39 pe linie de explozivi şi substanţe periculoase.
Urmare a activităţilor desfăşurate, au fost constatate 215 infracţiuni (+ 48 %
faţă de anul 2015), pe genuri situaţia prezentându-se astfel :
 85 infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor (-9 %);
 24 infracţiuni la regimul materiilor explozive (+9%);
 85 infracţiuni de braconaj cinegetic (+944 %);
 4 infracţiuni la protecţia mediului (-20%);
 14 infracţiuni la alte acte normative
De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării :
 97 arme de diferite tipuri şi calibre (+ 2 %),
 6563 bucăţi muniţie (+937%),
 434,8 kg substanţe periculoase (+183.25),

19/26
NESECRET

O particularitate pentru anul 2016 este reprezentată de faptul că în urma


activităţilor desfăşurate pe linia combaterii braconajului cinegetic numărul
infracţiunilor constatate la Legea nr. 407/2006 privind regimul vânătorii şi protecţia
fondului cinegetic, a crescut cu 76 de fapte, fiind constatate 85 de infracţiuni faţă
de 9 în anul 2015.
Activităţile proprii şi de cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, au
condus la menţinerea sub control a situaţiei operative pe acest segment, nefiind
înregistrate evenimente.
Pe linia prestării de servicii către populaţie au fost vizate 36 permise de armă,
27 de permise eliberateprecum şi 78 autorizaţii pentru procurarea de arme letale şi 29
autorizaţii pentru procurarea de arme neletale.
Creşterea exigenţei poliţiştilor, în cadrul acţiunilor desfăşurate, a condus la
măsura anulării dreptului de deţinere, respectiv port şi folosire a armelor, în 113 de
cazuri, respectiv la suspendarea acestui drept, în 5 cazuri.
Cu privire la activitatea de implementare a datelor în Registrul Naţional al
Armelor Integrat, activitate cu caracter dinamic şi permanent, celor 1908 persoane
fiyice şi 49 persoane juridice le-au fost actualizate modificările survenite în
semestrul I 2016.

INFRACŢIONALITATEA ÎN DOMENII SPECIFICE

 Infracţionalitatea în domeniul silvic


Numărul infracţiunilor silvice sesizate a scăzut de la 178 fapte în semestrul I
2015 la 170 în semestrul I 2016 (-4,49%), iar infracţiunile silvice constatate în
flagrant au crescut cu 30 de fapte, de la 27 în primul semestru 2015 la 57 în primul
semestru 2016.
La nivelul Inspectoratului au fost organizate şi desfăşurate 1795 (+519) acţiuni
şi controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, din care 289 (+12) în
fondul forestier, 129 (-21) pe linia provenienţei, prelucrării şi depozitării materialului
lemnos, 1311 (+505) pe linia legalităţii transportului de material lemnos şi 66 (+23)
controale pe alte linii în domeniul silvic.
În cadrul acţiunilor desfăşurate s-au verificat 73 (-15) exploatări forestiere, 43
(-5) instalaţii de debitat material lemnos, 36 (+13) depozite, 124 (+58) târguri în care
se comercializează cherestea, 37 (+30) ocoale silvice, 2751 (+622) mijloace de
transport şi 180 (+162) alte obiective.
S-au executat 878 acţiuni cu efective proprii şi 156 în comun cu efective din
cadrul altor instituţii. 454 de acţiuni a organizate la iniţiativa organelor de poliţie şi
3 la iniţiativa altor instituţii.
La începutul perioadei de referinţă în evidenţele I.P.J. Gorj figurau înregistrate
377 (+29) dosare penale ce aveau ca obiect infracţiuni silvice, dintre care 130 (+19)
de cauze în evidenţa dosarelor cu autori necunoscuţi.
20/26
NESECRET

S-au înregistrate 71 (-36) dosare penale având ca act de sesizare plângerile


unor persoane fizice, 61 (+20) dosare penale din oficiu, 12 (+1) în baza unor
denunţuri şi 19 (+15) dosare penale având la origine sesizări ale altor instituţii cu
atribuţii în domeniul silvic. Totodată, s-au primit 23 (+14) dosare penale de la alte
unităţi de poliţie şi 6(-5) dosare penale restituite.
Ca urmare a activităţilor de cercetare penală desfăşurate, s-au soluţionat 5 (-5)
dosare penale cu propunere de trimitere în judecată, 15 (+1) dosare cu propunere de
renunţare la U.P., 157 (+3) dosare penale cu propunere de clasare, 7 dosare penale cu
propunere de reunire, 12 (+1) dosare penale au fost trimise altor unităţi de poliţie.
Dintre dosarele penale soluţionate, 11 figurau la începutul perioadei în evidenţa
dosarelor penale cu A.N.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, 36 (-10) de persoane au dobândit
calitatea de suspect.
În exercitarea atribuţiunilor de serviciu, lucrătorii de ordine publică din cadrul
I.P.J. Gorj au confiscat volumul de 1574,20 (+1190,28) mc material lemnos:
- 321,41 mc lemn lucru,
- 122,86 mc cherestea
- 1129,92 mc lemn foc.
Totodată, au fost confiscate 12 (+9) ferăstraie mecanice, 2 (+2) topoare, 6 (+6)
atelaje hipo şi 3 (+3) bunuri de altă natură.
Au fost aplicate 428(+177) contravenţii la Legea 171/2010 şi 6(+6)
contravenţii la H.G. 470/2014 în cuantum total de 870566 lei.

 Braconajul piscicol
Numărul infracţiunilor piscicole sesizate a scăzut de la 11 fapte în semestrul I
2015 la 10 în semestrul I 2016 (-9%).
Conform raportărilor întocmite de subunităţile de poliţie în baza Planului de
Măsuri „STOP BRACONAJULUI 2016” pentru prevenirea şi combaterea
braconajului piscicol, pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal s-au
desfăşurate 143 acţiuni în zona râurilor şi lacurilor de pe teritoriul de competenţă, 77
pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării peştelui, 121 acţiuni
pentru verificarea transportului de peşte şi produse din peşte şi 27 alte acţiuni în
domeniul piscicol.
Au fost verificate 144 societăţi comerciale, 46 pieţe şi târguri în care se
comercializează peşte şi 215 mijloace de transport.
S-au executat 198 acţiuni cu efective proprii şi 23 în comun cu efective din
cadrul altor instituţii. 100 de acţiuni au fost organizate la iniţiativa organelor de
poliţie.
La începutul anului 2016 figurau în evidenţe 9 dosare penale având ca obiect
infracţiuni de natură piscicolă, dintre care 1 cu autori necunoscuţi şi au fost
înregistrate 10 astfel de dosare(6 constatări din oficiu, 3 acte încheiate de alte
instituţii şi 1 dosar restituit). A fost soluţionate 8 dosare penale (7 cu propunere de
renunţare la urmărirea penală şi 1 dosar cu propunere de clasare).
S-au confiscat 77,5 kg peşte, 14 plase de pescuit monofilament, 2 plase cu fir
textil, 1 alte unelte de pescuit, 1 vehicul şi 6 alte bunuri.
21/26
NESECRET

 Siguranţa valorilor monetare


Evaluarea deţinătorilor de valori reliefează funcţionarea la nivel judeţean a
unităţilor care operează cu valori monetare ridicate şi sunt pretabile la comiterea
infracţiunilor de tâlhărie sau furt prin efracţie, dintre acestea unităţile financiar
bancare în sistem deschis aevidenţiate cu nivel de risc ridicat la fapte de tâlhărie şi cu
risc major la furt prin efracţie.
Activităţi desfăşurate:
Conform Dispoziţiei I.G.P.R.-D.O.P. nr. 144305/12.01.2016 s-a întocmit
Planul de măsuri nr. 213147/25.01.2016 pentru prevenirea şi combaterea
infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, precum şi a respectării
legalităţii de către prestatorii de servicii de pază şi protecţie, monitorizare sau
instalare sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
Pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise asupra deţinătorilor de
valori au fost întocmite şi s-a acţionat în baza a 6 planuri de acţiune la nivel de IPJ
Gorj, număr identic ca şi în anul 2015, conform planificării anuale a activităţilor
aprobată de IGPR-DOP pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii
nr.333/2003 şi HG 301/2012, fiind vizaţi principalii deţinători de valori: caselor de
schimb valutar şi de amanet şi magazinelor de comercializare a bijuteriilor, sălilor şi
incintelor unde se exploatează jocuri de noroc sau se desfăşoară activităţi conexe
acestora (pariuri sportive).
Din cele 62 case de amanet şi bijuterii aflate în evidenţă au fost verificate în
perioada de referinţă 45 de unităţi, fiind aplicate un nr. de 6 sancţiuni
contravenţionale în valoare totală de 1200 lei.
Tot în aceeaşi perioadă s-au verificat 93 unităţi care desfăşoară activităţi în
domeniul jocurilor de noroc, constatându-se că media timpilor de intervenţie a
echipajelor dispeceratelor de monitorizare este de 9.22 minute. De asemenea au fost
aplicate şi un număr de 9 sancţiuni contravenţionale, 6 unităţilor beneficiare şi 3
prestatorilor de servicii, în cuantum total de 27000 lei.
Au mai fost desfăşurate acţiuni pe linia valorilor monetare la ATM-urile offsite
ori a automatelor de plată utilităţi, precum şi a unităţilor de interes public, fiind
verificate un nr. de 39 ATM-uri offsite şi automate plăţi utilităţi şi respectiv 49 unităţi
de interes public. În urma deficienţelor constatate au fost aplicate 2 sancţiuni
contravenţionale în valoare de 7000 lei.
Tot în aceeaşi perioadă au fost efectuate verificări la unităţile poştale de pe raza
de competenţă, precum şi la societăţile ce organizează transporturi de valori. Au fost
verificate cele 5 unităţi poştale de pe raza judeţului, constatându-se că niciuna dintre
acestea nu respectă cerinţele minimale de securitate, în sensul că nu există
monitorizare şi intervenţie.Pe linia transportului de valori, a fost aplicată 1 sancţiune
contravenţională în valoare de 7000 lei, pentru lipsa dotării cu arme de foc a agenţilor
de securitate;
Au fost controlate 7 de spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 m2.
constatându-se că 3 obiective nu au implementat cerinţele minimale de securitate
prevăzute de legislaţia în vigoare, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 10.000 lei.

22/26
NESECRET

Au mai fost desfăşurate şi alte activităţi în domeniul sistemelor de securitate, în


urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi s-au dispus măsuri de
remediere a deficienţelor constatate.
Au fost verificate documentaţiile pentru 6 societăţi licenţiate să desfăşoare
activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, servicii de pază a
transporturilor de bunuri şi valori servicii de protecţie personală personalizată precum
şi consultanţă în domeniu
Au fost elaboraţi coeficienţii de criminalitate în conformitate cu prevederile art. 19
din instrucţiuni (la nivelul fiecărui municipiu, oraş şi comună de pe raza judeţului);
Au fost verificate un nr. de 89 proiecte tehnice aparţinând sistemelor electronice
de securitate, pentru care 71 au primit aviz favorabil şi 25 proiecte au fost returnate
în vederea completării şi refacerii conform prevederilor legale. S-au verificat în
vederea avizării în semestrul I al anului 7 planuri de pază, niciunul nu a fost returnate
în vederea refacerii şi completării, s-au verificat în vederea avizării 8 planuri de pază
transport valori, toate fiind avizate; au fost verificate documentaţiile depuse spre
aprobare pentru 42 persoane ce au solicitat avizarea portarmă de serviciu; au fost
verificate documentaţiile depuse în vederea eliberării atestatului profesional de agent
de securitate pentru 329 persoane. S-a participat la 9 comisii de examinare cu
participanţii înscrişi la cursurile de calificare de agenţi de securitate. Pe linia
prestatorilor de servicii a fost verificată legalitatea funcţionării unor firme
specializate de pază la nivel teritorial şi a Unităţii Teritoriale 145 Ţânţăreni din cadrul
A.N.R.S. pentru adoptarea unor măsuri eficiente de protecţie. Au fost implementate
159 persoane în baza de date privind evidenţa sancţiunilor contravenţionale ce atrag
retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp;

Criminalitatea transfrontalieră

Criminalitatea itinerantă
Evidenţa cetăţenilor români despre care se deţin date sau care au comis fapte
de natură penală pe teritoriul altor state se realizează începând cu anul 2015 prin
intermediul aplicaţiei „SEMNALARI ITINERANT” în care au fost implementate
până în prezent un număr de 17 persoane.
În ceea ce priveşte activităţile de asistenţă judiciară şi poliţienească
internaţională în semestru I 2016, s-a înregistrat următoarea situaţie:
- solicitări de asistenţă poliţienească trimise = 62 (cu 7 mai puţin decât în sem. I
2015) cele mai multe fiind pentru Italia, 11, Franţa şi Germania, cîte 8.
- solicitări de asistenţă poliţienească primite 55 (faţă de 29 din perioada similară a
anului 2015), cele mai multe fiind din Italia-13 şi Marea Britanie cu 8 solicitări.
- mesaje operative trimise = 17, cu 5 mai mult decâr au fost transmise în
perioada similară a anului 2015.

23/26
NESECRET

Urmărire şi extrădare
În cursul semestrului I 2016 activităţile pe linie de urmărire s-au desfăşurat în
baza ordinelor ce reglementează sediul materiei, acţionându-se în principal pentru
respectarea prevederilor Instrucţiunilor M.I. nr. 1060 din 13.01.2000 și a Dispoziţiei
I.G.P.R. nr. 44/2007, acestea fiind canalizate pentru identificarea persoanelor
împotriva cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii, mandate
de arestare preventivă, mandate europene de arestare, precum şi a celor dispărute în
condiţii suspecte, a persoanelor şi a cadavrelor cu identitate necunoscută.
În conformitate cu Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr.
232.596 din 20.11.2014, în perioada 01.12.2015 – 29.02.2016, s-a derulat acţiunea
„HIBERNAL- 2016”, la nivelul I.P.J. Gorj fiind întocmit Planul de acţiune nr. 91795
din 28.11.2015.
Analizând dinamica actelor de urmărire înregistrate în cursul semestrului I
2016, aceasta se prezintă astfel:
 în cazul mandatelor de executare a pedepsei închisorii:
- existente – 52, toate persoanele fiind urmărite la nivel naţional,
- înregistrate – 53, dintre care pentru 14 persoane s-a solicitat urmărirea la nivel
naţional,
- soluţionate – 50, dintre care 11 persoane figurau în urmărire la nivel naţional,
- rămase în lucru – 55, toate persoanele figurând în urmărire la nivel naţional.
Menţionăm faptul că, 23 condamnaţi urmăriţi la nivel naţional au fost depistaţi
în semestrul I 2016, de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Gorj.
 în cazul mandatelor de arestare preventivă:
- existente – 2, toate persoanele figurând în urmărire la nivel naţional
- înregistrate – 8, dintre care pentru o persoană s-a solicitat urmărirea la nivel
naţional
- executate – 4, dintre care 4 persoane figurau în urmărire la nivel naţional şi
internaţional
- rămase în lucru – 6, toate persoanele figurând în urmărire la nivel naţional.
 în cazul sentinţelor penale de internare:
- existente – 1;
- înregistrate – 3, în cauză solicitându-se urmărirea la nivel naţional şi
internaţional;
- executate – 3;
- rămase în lucru – 1, persoana domiciliază pe raza mun. Tg-Jiu, jud. Gorj, fiind
urmărită la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrage de la executarea unei
sentinţe penale de internare în Spitalul de psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel. De
precizat că în urma corespondenței purtate cu autoritățile suedeze s-a stabilit faptul că

24/26
NESECRET

la data de 03.02.2016 persoana în cauză a fost identificată și arestată, urmând a fi


extrădată.
 în cazul mandatelor europene de arestare emise de alte state membre ale
Uniunii Europene:
- existente – 1, persoană ce figurează în urmărire la nivel naţional.
- înregistrate – 13, dintre care pentru o persoană s-a solicitat urmărirea la nivel
naţional.
- soluţionate – 11.
- rămase – 3, persoana figurând în urmărire la nivel naţional.
 în cazul persoanelor dispărute:
total minori
- existente = 28 (8 în u.i.); - existente=2;
- înregistrate = 40 ( 0 în u.i.); - înregistrate= 27;
- soluţionate = 36 ( 0 în u.i.); - soluţionate= 28;
- rămase = 32 ( 8 în u.i.); - rămase=1 ;

Din cele 27 cazuri de minori dispăruţi, 8 au privit copii cu vârste sub 14 ani,
19 cu vârste între 14 şi 18 ani, în toate situaţiile fiind fost vorba de plecări voluntare
de la domiciliu sau din centrele de minori.
La începutul anului 2016, în evidenţe existau un număr de 58 urmăriţi
internaţional (47-MEPI, 2-MAP, 1-SP şi 8 - dispăruţi).

Biroul Supravegheri Judiciare

A fost întocmit, pentru fiecare persoană supravegheată câte un dosar de


supraveghere, dinamica măsurilor preventive prezentându-se astfel:

La nivelul I.P.J. Gorj:


Măsura Existente Înregistrate încheiate în lucru
Arest la domiciliu 19 36 26 29
Control judiciar 121 97 128 90
Control judiciar pe cauţiune 1 - 1 -
Total măsuri 141 133 155 119

Situaţia la nivelul Biroului Supravegheri Judiciare este următoarea:

Măsura Existente Înregistrate încheiate în lucru


Arest la domiciliu 11 15 5 21
Control judiciar 48 51 54 45
Control judiciar pe cauţiune 1 - 1 -
Total măsuri 60 66 60 66

25/26
NESECRET

Totodată, în perioada analizată, au fost încarceraţi 6 inculpaţi aflaţi sub


măsuri preventive de control judiciar şi arest la domiciliu.
Conform Dispoziţie I.G.P.R. 231994/BSJ/BC/27.10.2014 au fost implementate
de către lucrătorii Biroului Supravegheri Judiciare, în aplicaţia INTERDIT PLUS
datele privind persoanele liberate din penitenciar şi condamnaţii faţă de care au fost
dispuse măsuri de interdicţie astfel :
- persoane liberate din penitenciar – 167
- condamnaţi – 37

26/26

S-ar putea să vă placă și