IP USMF „N.

Testemițanu”
Facultatea Stomatologie
Catedra chirurgie oro-maxilo-facială
și implantologie orală „A.Guțan”

Tema: Explorări paraclinice radiologice și radioizotopice utilizate

pentru depistarea afecţiunilor oro-maxilo-faciale.

Conferentiar Universitar: Hîțu Dumitru

Studentă :Ostahii Tatiana

2018
 Cuprins:

1. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea

clinică.

2. Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii şi rolul

clinic: sialografia, angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia, limfografia.

3. Teleradiografia. Caracteristica. Scopul şi însemnătatea clinică.

1.Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica.
Indicaţii şi însemnătatea clinică.
RMN este o metoda de diagnostic neiradianta si neinvaziva care utilizeaza un
camp magnetic si unde de radiofrecventa pentru vizualizarea diferitelor organe
sau tesuturi ale corpului uman.

RMN-ul este o un aparat mare, cilindric care creeaza un camp magnetic puternic in
jurul pacientului. Campul magnetic, impreuna cu un radiofrecventa, modifica
alinierea naturala a atomilor de hidrogen din organism. Un camp magnetic este
creat si unde radio sunt trimise de la un scanner. Undele radio ajung la nucleul
atomilor din corpul tau si le modifica pozitia normala. Cand acestia se realiniaza in
pozitia corecta, trimit semnale radio. Aceste semnale sunt primite de un computer
care le analizeaza si le converteste intr-o imagine bidimensionala (2D) sau 3D a
unui organ cu ajutorul unei formule matematice. Aceasta imagine apare pe un
monitor.

Principiul de bază al Rezonanţei Magnetice este obţinerea de

imagini medicale folosind fenomenul de rezonanţă magnetică
nucleară. Când un pacient este amplasat în magnetul unui sistem
de Rezonanţă Magnetică, are loc magnetizarea nucleelor de
hidrogen din apa, care este în abundență în corpul uman și
constituie aproximativ 66% din greutatea sa. Acest conținut mare
de apă este responsabil pentru aplicabilitatea RMN în medicină.
Deoarece conținutul de apă variază în diferite țesuturi și organe,
multe boli au ca rezultat schimbări în conținutul ei. Aceste
semnale sunt recepționate de un computer care le analizează și
le convertește într-o imagine bidimensională (2D) sau
tridimensională (3D), cu ajutorul unei formule matematice.
Această imagine apare pe un monitor, unde poate fi analizată de
către medicul imagist.
Este o metoda bazata pe receptionarea impulsurilor electromagnetice
de spin sau a densitatii protonilor cu ajutorul unei instalatii
supraconductoare,care lucreaza intr-un cimp magnetic intens.

Aceasta metoda realizeaza imagini in planuri multiple,facilitind

evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu partile moi,inclusiv
cu elementele vasculare de vecinatate,fara sa fie necesara injectarea
unei substante de contrast.

Rezonanta magnetica este inca putin utilizata,datorita pretului ridicat al

instalatiei si unui grad de disconfort pentru pacient,care trebuie sa stea
imobil un timp indelungat.
Indicatiile explorarii RMN
Capul si gatul: se pot detecta anevrisme, sangerari cerebrale, leziuni nervoase,
accidente vasculare cerebrale, afectiuni ale ochiului, urechilor etc; afectări ale
articulației temporomandibulare

- regiunea cefalică - IRM poate detecta tumori, anevrisme, sîngerări la nivel

cerebral, leziuni nervoase și alte afecțiuni, ca și cele cauzate de accident
vascular cerebral; IRM poate de asemenea detecta afecțiuni ale nervului optic
și globului ocular, ale urechilor și nervului auditiv;
- regiunea toracică - IRM poate vizualiza cordul, valvele cardiace și vasele
coronare; poate stabili dacă plămînii sau inima sînt afectate; de asemenea
poate fi folosită pentru diagnosticarea cancerului de sîn sau pulmonar;
- vasele sanguine - IRM poate fi folosită pentru vizualizarea vaselor de sînge și
a circulației sîngelui prin vase, în acest caz purtînd numele de angiografie prin
rezonanta magnetică; poate depista afectiuni ale venelor sau arterelor, ca
anevrisme vasculare, un cheag la nivel vascular sau ruptură parțială a
peretelui vascular (disecție); uneori se foloseste substanța de contrast pentru
vizualizarea mai clară a vaselor sanguine;
- regiune abdominală și pelvină - IRM poate depista diferite afectări ale
organelor abdominale ca ficat, vezica biliară, pancreas, rinichi și vezica
urinară; se foloseste pentru depistarea tumorilor, sîngerărilor, infecțiilor și
diferitelor obstacole; la femei poate vizualiza uterul și ovarele; la bărbați se
poate vizualiza prostata;
- oasele și articulațiile - IRM poate evidenția afectări ale sistemului osos sau
articular, ca artrite, afectări ale articulației temporomandibulare, probleme
ale măduvei osoase, tumori osoase, afectări ale cartilajului, rupturi de
ligamente sau tendoane sau infecții; IRM poate afirma cu precizie dacă un os
este rupt sau nu, atunci cînd radiografia este neclară; IRM se foloseste cel mai
 frecvent pentru depistarea afecțiunilor osoase sau articulare;
- coloana vertebrală - IMR poate vizualiza discurile și nervii coloanei
vertebrale, putînd diagnostica afecțiuni ca stenoza de canal vertebral (stenoza
spinală cervicală), hernie de disc sau tumori de coloana vertebrală.

O scanare IRM - Rezonanta Magnetica Nucleara - este o tehnica a imagisticii medicale

care utilizeaza campul magnetic puternic, undele radio si un computer pentru a produce
imagini ale structurilor corpului. Scanerul pentru Imagistica prin Rezonanta
Magnetica(IRM) este un tub inconjurat de un magnet de dimensiuni apreciabile de
forma cilindrica. Pacientul este plasat pe un pat mobil care se introduce in magnet.
Principiile de baza ale explorarii imagistice prin rezonanta magnetica se bazeaza pe
fenomenele studiate de fizica particulelor. In momentul in care asupra atomilor de
hidrogen actioneaza un camp magnetic puternic, acestia se "aliniaza" spre o anumita
directie. Apoi acestia sunt expusi unor impulsuri de unde radio. Acest lucru produce o
reorientare. Timpul de revenire la directia initiala difera de la un tesut la altul, oferind
medicilor o cale de a le deosebi unele de altele, astfel putand sa se deosebeasca
structurile anatomice intre ele. Receptorul scanerului IRM detecteaza toate aceste
schimbari, informatiile fiind procesate de catre un computer pentru a fi elaborata o
imagine.

Pentru unele patologii sunt folosite substante de contrast, cum ar fi gadoliniu, pentru a
da detalii suplimentare in legatura cu procesul patologic.

Un IRM poate fi folosit ca o metoda extrem de precisa de detectare a proceselor

patologice in tot corpul.

 Cerebral - evalueaza in detaliu anatomia Sistemului Nervos Central (SNC) si

detecteaza cele mai mici modificari. Se utilizeaza pentru evaluarea vaselor sangvine, a
parenchimului cerebral, urechii medii si interne etc.
 Coloana vertebrala - se investigheaza foarte bine prin IRM, aceasta metoda dand
informatii foarte precise despre discurile intervertebrale, nervii spinali, integritatea
corpurilor vertebrale, a ligamentelor si a meningelor. De asemenea, in cazuri
patologice, aceasta metoda caracterizeaza foarte bine modificarile produse si extensia
lor, fiind o unealta foarte utila pentru neurochirurgi, neurologi si in recuperarea
neuromotorie.
 IRM-ul de san - reprezinta o investigatie de mare ajutor in evaluarea si diagnosticul
pozitiv al complexei patologii mamare. Pacientele sunt investigate in anumite conditii,
in functie de perioada ciclului menstrual. De asemenea, IRM-ul de san este o
investigatie foarte importanta pentru depistarea cancerului de san la barbati.
 Gatul - contine multe elemente viscerale ce pot fi investigate facil prin RMN.
 Cardiac - IRM-ul cardiac evalueaza in amanuntime morfologia si functionalitatea
cordului.
 IRM-ul articular - este foarte util in caracterizarea mijloacelor de unire, cartilaje de
acoperire, meniscuri, ligamente, tendoane si a segmentelor osoase ce participa la
alcatuirea articulatiei si detecteaza modificari cum ar fi rupturi de tendoane, ligamente,
menisc, intinderi ligamentare, acumulare fluida, edem, bursite etc.
 Abdomen - tehnica de imagistica prin Rezonanta Magnetica Nucleara ofera informatii
valoroase despre organele abdominale, in special cele parenchimatoase, glande, vase
sangvine, ganglioni limfatici abdominali. Este o metoda de caracterizare superioara a
structurii organelor, fata de Tomografia Computerizata (CT) sau Ecografie, dar trebuie
mentionat ca aceste metode sunt pana la urma complementare si fiecare metoda ofera
informatii precise, dar specifice.

2.Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast.

Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic: sialografia,
angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia,
limfografia.
Substanțele de contrast au drept scop cresterea sensibilității unei
metode imagistice,cu vizualizarea unor structuri care nu sunt vizibile
fără utilizarea acestor substanțe și caracterizarea mai bună a
leziunilor în vederea elaborării unui diagnostic corect.
Sunt substanțe care realizează contrast pozitiv și negativ.
Substanțele care realizeaza contrast pozitiv sunt Sulfatul de
bariu,substanțele iodate,
Substanțele care realizează contrastul negativ sunt cele care
utilizeaza aerul.

Sialografia ( Iacobovici,1926) reprezinta cel mai util mijloc de explorare

al glandelor parotide si submandibulare.Consta in executarea de
radiografii dupa introducerea pe cale canaliculara a unei substante de
contrast.Meetode recente de
pneumosialografie,sialotomografie,zonosialografie permit obtinerea
unor imagini de calitate superioara

 Examen radiografic al canalelor excretoare ale unei glande

salivare.

 O sialografie serveşte la vizualizarea unei litiaze (prezenţa unui

calcul) într-un canal salivar excretor. Ea mai poate fi practicată în
caz de uscăciune a gurii.

 Se realizeaza prin introducerea unui tub fin în orificiul natural al

canalului excretor al glandei salivare. Prin acesta se injectează lent
un produs de contrast iodat, opac la radiaţiile X, care se
 răspândeşte aproape o oră si se realizeaza radiografia . Timp de
câteva ore poate persista o uşoară umflare a glandei, ceea ce o
face mai sensibilă.

Angiografia examen radiologic care permite examinarea volumului

interior al unui vas sangvin (artera sau vena) si ale ramurilor in care se
imparte acest vas.
Indicații - O angiografie este utilizata, in principal, pentru studierea
vaselor inimii si ale plamanilor, celor ale creieruluisi maduvei
spinarii (angiografii cerebrale si medulare) si a celor ale membrelor
si viscerelor (rinichi, mezenter). Acest examen serveste la depistarea
leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (ingrosarile) consecutive
ateromului (depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii
localizate ale arterelor), ocluziilor unui vas de catre un aterom sau de
catre un cheag. angiografia mai permite sa fie distinsa o disectie
arteriala (clivaj al peretilor) sau prezenta
unei malformatii arteriovenoase.
Inaintea unei interventii chirurgicale, o angiografie da posibilitatea sa se
studieze raporturile anatomice intre vase si leziunea de operat. In
sfarsit, angiografia permite sa se practice angioplastii (tehnici de
dilatare a unui vas), embolizari (ocluzii terapeutice ale unui vas) si o
chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculara a medicamentelor
anticanceroase). Aceasta tehnica este denumita "radiologie
interventionala".

Scintigrafia este o metoda imagistică neinvazivă in vivo,aparținând

medicinii nucleare. Este o procedura prin care se obtin imagini (scanari) ale
structurilor din interiorul corpului, inclusiv din zonele unde exista celule
canceroase. Scintigrafia este folosita pentru a diagnostica, stadializa si monitoriza
boala. O cantitate mica dintr-o substanta radioactiva (radiofarmaceutica) este
injectata intr-o vena sau este inghitita de pacient. Diferitii atomi cu nucleu instabil
(nuclizi radioactivi) circula prin sange pana ajung la organe diferite. Un aparat cu o
gamma camera speciala se misca deasupra pacientului, care sta intins pe un pat, si
detecteaza tipul de radiatie pe care o emana acesti atomi radioactivi. Apoi un
computer formeaza o imagine detaliata a zonelor in care se acumuleaza izotopii
radioactivi. Aceste zone in care se aduna substanta radiofarmaceutica ar putea
contine celule canceroase, potrivit expertilor.
scintigrafia glandei tiroide cu aprecierea procentului de acumulare a pertecnetatului de Tc-99m;

 scintigrafia dinamică a rinichilor;

 scintigrafia poliincidenţială a ficatului;

 scintigrafia dinamică a sistemului hepatobiliar;

 scintigrafia de perfuzie pulmonară;

 scintigrafia sistemului osteoarticular în regim ,, whole body” (corp integru)

Inflamati,sangerari,infectii,tumori

Fistulografie-examen radiologic practicat după injectarea,intr-o

*fistula, a unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile,care permite
aprecierea traiectului fistulei și a raporturilor sale cu organelle vecine.

Artrografia- explorarea radiologică a cavitătii articulare după

injectarea unui produs radioopac hidrosolubil,a aerului sau a ambelor(
dublu contrast).Contraindicată în artrita septică.Utilă pentru a
evidenția corpi străini,o condromatoză sau o sinovită.Artrografia este
necesară indeosebi in investigarea articulației scapulohumerale si a
genunchiului.
Indicatii - Artrografia este utilizata, in principal, pentru stabilirea unui
diagnostic sau pentru a realiza clisee preoperatorii. La genunchi, ea
permite detectarea unei leziuni a unui menisc sau a unui ligament
rasucit care provoaca dureri, blocaje, instabilitate sau umflare. La umar,
examenul poate confinna ruptura musculara si complicatiile prin
unele tendinite care genereaza dureri si impotenta functionala pentru
toate articulatiile, arteriografia realizeaza o explorare de finete a
suprafetei articulatiilor, a invelisului lor cartilaginos, sau cautarea unui
corp strain intraarticular, adesea de natura cartilaginoasa si care ar fi
invizibil la o radiografie simpla.
Desfasurare - O arteriografie nu necesita spitalizare si dureaza in jur de
30 minute. Dupa examen, pacientul poate sa-si reia activitatea totusi,
fara sa solicite prea curand articulatia examinata.

Efecte secundare - Acestea sunt rare si, in general, benigne: greturi,

indispozitie, hemoragie locala de mica intensitate. Injectarea produsului
de contrast iodat poate provoca o reactie alergica. Medicul trebuie deci
sa se asigure ca bolnavul n-a prezentat
vreodata simptomele unei alergii sau, daca da, sa ii prescrie in prealabil
un tratament antialergic.

Limfografia- Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu

ajutorul unei substanțe de contrast.

Limfografia directa prin descoperirea si catetezarea limfaticelor in

regiunea preauriculara,retroauriculara sau submentala si injectarea
unei cantitati reduse de lipiodol ultrafluid; cliseele radiografice se
executa imediat si la anumite intervale pe masura progresarii
produsului opac.

Limfografia cervicala are indicatii mai ales in cancerologia buco-maxilo-

faciala si in adenite cronice,dar pentru a intra in practica curenta
necesita inca inlaturarea unor dificultati tehnice.

3.Teleradiografia.Caracteristica.Scopul și însemnătatea clinică.

Teleradiografia sau radiografia cefalometrica este o metoda de radiodiagnostic care ofera o

imagine de ansamblu asupra structurilor osoase ale viscerocraniului si o parte a neurocraniului.
Teleradiografia este un examen indispensabil in ortodontie. Cu ajutorul ei se pot face predictii
asupra cresterii mandibulare a copiilor, permitand efectuarea unor masuratori ortodontice exacte
si se pot determina modificarile care au aparut in timpul tratamentului ortodontic.
Dar teleradiografia este utila si in chirurgia maxilo-faciala, in depistarea fracturilor si patologiei
la nivelul masivului cranio-facial.
Se cunosc 3 tipuri de teleradiografii:
1. Laterala (de profil) : - in ocluzie intercuspidiana maxima
- in repaus fiziologic
- in pozitie “gura deschisa”
2. De fata
3. Axiala

Toate tipurile de teleradiografii permit analiza armoniei functionale si estetice a sistemului dento-
maxilo-facial intr-un anumit moment si in evolutie

Teleradiografia de profil se folosete

- în diagnosticul anomaliilor dento-maxilare

- în planificarea sau verificarea evoluţiei tratamentului ortodontic

Aceasta evidenţiză :

-tulburările scheletale în plan sagital şi vertical

-relaţiile dintre structurile scheletale ale masivului facial

-relaţia dinţilor cu aceste structuri

-permite totodată o analiză a profilului

Radiografiile de faţă şi axiale pot fi mijloace complementare teleradiografiei de profil

 Bibliografia

1. Materialele lecţiilor.
2. Dicționar medical Valeriu Rusu
3. C. Burlibaşa Chirurgie orală şi maxilofacială. Bucureşti 1999
4. G.Timoşca C.Burlibaşa Chirurgie buco-maxilo-facială
5. Internet: Scribd.com