Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea Geografie

Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism

TEZĂ DE LICENŢĂ

Studiu geodemografic al oraşului Orhei

Realizată de studenta
grupei 401 Neburac R.

Conducător ştiinţific:
lector univ. E. Sochircă

Chişinău 2008
 Cuprinsul:

Introducere…………………………………………………………….……...…..3
1. Poziţia geografică a oraşului Orhei…………………………..……...…..5

2. Istoricul cercetărilor………………………………………………..…....6

3. Documentarea statistică, izvoarele şi sursele de informaţie….…………8

4. Valoarea teoretică şi practică aplicativă a studiului…………..………..10

Capitolul I. Potenţialul componentelor cadrului natural

1. Potenţialul reliefului şi a resurselor de substanţe minerale utile……..…12

2. Potenţialul climatic……………………………..……………………….13

3. Potenţialul hidrologic……………………….…………………………..14

4. Potenţialul biogeografic………………………….………….…..….…..15

5. Potenţialul pedologic……………………………………………….…..17

Capitolul II. Aspecte istorice referitoare la apariţia şi dezvoltarea oraşului..19

Capitolul III. Originea, vechimea şi dinamica numărului de locuitorii oraşului
Capitolul IV. Dinamica populaţiei
1. Evoluţia numerică a populaţiei………………………………………….27

2. Mişcarea naturală a populaţiei…………….…………………………….34

3. Migraţiile………………………………………………………………..45

Capitolul V. Structura populaţiei

1. Structura pe grupe de vârstă şi sexe…………………………………….49

2. Structura economică a populaţiei……………………………………….54

3. Structura etnică a populaţiei…………………………………………….59
Capitolul VI. Impactul populaţiei asupra mediului.......................................60
Concluzii……………………...…………………………………………………..64
Bibliografie……………………...………………………………………………..67

2
 Introducere

Lucrarea respectivă reprezintă un studiu geodemografic al oraşului Orhei.

Populaţia reprezintă cel mai vulnerabil şi instabil factor în cadrul geografiei
umane. Acesta poate fi reprezentat prin mulţimea de cauze care poate influenţa
într-un fel sau altul populaţia unei localităţi. Ele pot fi politice, sociale, climatice,
geografice, psihologice, istorice etc.
Scopul lucrării este de a realiza o caracterizare complexă a populaţiei
oraşului Orhei şi de a stabili anumite tendinţe şi legităţi în evoluţia proceselor
demografice, atât în dinamică cât şi spaţial. Totodată se urmăreşte analiza rolului
factorilor de mediu, economici, istorici şi sociali în dezvoltarea şi evoluţia
populaţiei oraşului.
Actualitatea studierii acestui subiect este determinată de faptul că populaţia
este un element foarte dinamic şi inconsecvent, drept argument servind schimbările
esenţiale în evoluţia tuturor fenomenelor demografice din ultimul deceniu,
condiţionate în special de criza economică. Studierea populaţiei oraşului este
importantă, întrucât ca şi populaţia întregii republicii, aceasta se confruntă cu
numeroase probleme demografice, printre care: reducerea bruscă a natalităţii,
sporirea mortalităţii, intensificarea problemei şomajului, emigrarea în masă a
populaţiei. Lipsa unor informaţii statistice permanente şi relevabile creează
incertitudini şi îngreunează realizarea unor astfel de studii.
Sistem cu trăsături specifice, populaţia este în acelaşi timp unul din
principalele subsisteme ale economiei naţionale. Este de neconceput desfăşurarea
oricărei activităţi economice sau sociale, existenţa societăţii, în general, făcând
abstracţie de colectivitatea umană. Acest fapt explică şi necesitatea cunoaşterii
populaţiei manifestată o dată cu apariţia primelor forme de organizare statală.
Obiectivele lucrării:
- de a realiza o analiză şi o evaluare referitor la evoluţia
numerică a populaţiei oraşului;

3
 - de a evidenţia tendinţele generale ale evoluţiei
principalilor indicatori demografici (natalitate, mortalitate, mortalitate infantilă,
nupţialitate şi divorţialitate) în timp (aspect dinamic);
- de a analiza procesului de migraţie a populaţiei;
- de a analiza şi a compara schimbările survenite în
structura populaţiei (pe grupe de vârstă şi pe sexe, etnică) pe parcursul timpului şi
de a evidenţia tendinţele actuale de dezvoltare;
- de a evidenţia modificările în structura populaţiei
ocupate pe ramuri de activitate şi problemele cu care se confruntă oraşul în
domeniul resurselor umane de muncă.
Studiul respectiv a fost realizat prin consultarea unei bogate bibliografii
geografice, istorice, cartografice şi statistice şi prin analiza şi prelucrarea unui
număr mare de date. Drept bază statistică au servit datele din literatura istorică şi
geografică şi de la recensămintele generale şi unionale realizate în limitele acestui
spaţiu. De asemenea, au fost prelucrate materiale statistice oferite de Biroul
Naţional de Statistică. La realizarea lucrării am utilizat o serie de metode de
cercetare – sinteza, analiza, comparaţia, metodele istorică, grafică, cartografică şi
statistică.
Lucrarea în volum de 67 pagini include 5 capitole. În primul capitol este
analizată poziţia geografică a oraşului, precum şi o apreciere economică a
condiţiilor şi a resurselor naturale ale raionului. Al doilea capitol cuprinde analiza
dinamicii populaţiei oraşului fiind structurat în 3 paragrafe, care includ evoluţia
numerică a populaţiei şi a principalilor indicatori demografici, migraţia populaţiei.
Al treilea capitol este destinat studierii structurii populaţiei.

4
 1. Poziţia geografică a oraşului Orhei

Fondat în anul 1437, oraşul Orhei, este situat în partea central-nordică a Republicii
Moldova, între coordonatele 47º30' latitudine nordică şi 28º47' longitudine estică. Din
punct de vedere fizico-geografic, acesta este situat în partea nord-estică al Podişului
codrilor şi pe o suprafaţă nu prea mare în sud-vestul Podişului Nistrului.
Se află la o distanţă de 45km faţă de Chişinău, la distanţa de 195km faţă de
localitatea Criva (punctul extrem de nord al republicii) şi la 215km distanţă de
localitatea Giurgiuleşti (punctul extrem de sud al republicii). Oraşul are o suprafaţă de
14,02 km².
Localitatea are un relief relativ plan, puţin înclinat spre sud-vest, fiind înconjurată
de coline frumoase.
Oraşul este aşezat pe malul înalt al Răutului – afluent pe dreapta al râului Nistru.
Răutul îşi adună o serie de pâraie mai mari sau mai mici din zonă, care iau naştere în
urma topiturii zăpezilor sau căderii ploilor, dar care seacă, de regulă, în timpul verii.
Dealurile cu versanţi repezi din afara oraşului dorm plăcut sub covorul verde al
pădurii. Deşi, drept rezultat al activităţii economice a omului in cursul ultimilor 150
ani, Codrii din preajma Orheiului şi-au schimbat aspectul ei, totuşi, şi-au mai păstrat
ici-acolo înfăţişarea de odinioară.
În afara oraşului se desfăşoară o serie de terenuri arabile, ocupate de podgorii şi
livezi.
Prin partea vestică a oraşului trece drumul de tranzit, care face legătură cu capitala
republicii.
Cele mai apropiate localităţi rurale, situate în jurul oraşului sunt: Step-Soci,
Păhărniceni, Piatra, Selişte, Mitoc, Isacova, Susleni.

5
 2. Istoricul cercetărilor oraşului

O gamă variată de monumente istorice şi arheologice aparţinând vremurilor

îndepărtate – aşezări ale omului din epoca de piatră şi grădişti slave, rămăşiţele unui
oraş din timpul Hoardei de Aur şi ale unui oraş moldovenesc din Evul Mediu – se
păstrează în pitoreasca vale a Răutului. Acest gigantic amfiteatru natural, străjuit de
povârnişurile stâncoase din dreptul răului a fost declarat în anul 1968 rezervaţie
istorico – arheologică de stat. Aici a fost creat complexul muzeistic unical „Orheiul
Vechi” care poartă numele oraşului moldovenesc din Evul Mediu. Numele aceste i s-a
dat în a doua jumătate a secolului 16, odată cu apariţia noului Orhei şi sub acest nume
e cunoscut în literatura de specialitate.
Primul dintre cercetătorii, care a pus problema studiului acestei aşezări urbane
şi care a studiat personal ruinele Orheiului Vechi a fost cunoscutul istoric
V.I.Curdinovschii.
În anul 1906 el soseşte la Butuceni pentru a-şi începe cercetările. V.I.Curdinovschii
a descoperit pe teritoriul oraşului rămăşiţele temeliilor palatului din citadela de la
Orhei, urmele unui cimitir şi ale unei biserici.
Aportul principal, însă, în această direcţie revine expediţiei organizată în anul
1947, în fruntea căreia se afla arheologul G.D.Smirnov. Etapa iniţială a cercetărilor
sistematice durează 12 ani (1947 -1958). G.D.Smirnov ajunge la concluzia, că
teritoriul Capului Peşteri a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri – din paleoliticul
superior. Până la începutul anilor 60 au fost descoperite circa 40 de construcţii, obiecte
confecţionate din diverse materiale: cuţite de plug, săpăligi, seceri,topoare de luptă –
toate confecţionate din metal: vârfuri de răşchitoare, mânere de cuţite, obiecte de
podoabe – meşterite din os; diverse vase de uz casnic din ceramică.
Dintre obiectele de cult a fost descoperită o iconiţă în formă dreptunghiulară
cu laturile de 4,5 şi 4,0 cm şi grosimea de 1- 1,5 cm, şi o cruciuliţă ce se purta la piept.
Aceasta din urmă prezintă în sine o capodoperă a meşteşugului prelucrării osului.
Arhitectura de cult este prezentată de vestigiile unei biserici din lemn, construită pe un
fundament de piatră. Au mai fost descoperite 52 monede care se referă la timpul
domnitorilor moldoveni Alexandru cel Bun (1399- 1432) şi Iliaş (1432- 1433).

6
 În anul 1958, la săpături au participat şi arheologi români: C. Horedt,
N.Constantinescu şi T. Martinovici. La efectuarea săpăturilor aceştia au aplicat metoda
tranşeelor şi au avut ca rezultat obţinerea unui bun profil al straturilor arheologice.
Astfel a apărut posibilitatea de a stabili direcţia pereţilor încăperilor rezistenţa
fundamentului. [1. „Arheologhiceschie issledovania v Starom Orgheev”, 1991 –
pagina 23]
În anul 1968 săpăturile au fost reluate – s-au mai descoperit încă peste 200 de
construcţii – ateliere meşteşugăreşti, case de locuit, magazii, beciuri.
În prezent un interes deosebit prezintă săpăturile efectuate sub egida profesorului
de la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău I.T.Niculiţă, cât şi
materialele publicate pe baza acestor săpături.
Arheologii, cărora Orheiul Vechi le datorează întoarcerea sa la viaţă, au numit
teritoriul lui „Valea Lunii”. Sub razele lunii monumentele sale unicale au o înfăţişare
feerică, iar închipuirea face să reînvie tablourile uimitoarei sale odisei.

7
 3. Documentarea statistică, izvoarele şi sursele de informaţie

Sursele de informaţie necesare la întocmirea lucrării de faţă au fost diverse. Am

avut în vedere nu numai lucrările, ce reflectă starea generală a oraşului, dar şi
literatura în care este oglindită localitatea Orhei. Prezintă un interes deosebit
documentele vechi ce conţin informaţii preţioase sub aspectul care ne evidenţiază
secvenţe din viaţa socială, economică şi demografică a oraşului Orhei. Un material
statistic preţios conţin un şir de recensăminte ce cuprind şi oraşul Orhei, rezultatele
cărora le găsim în mai multe lucrări : „Catastiful lui Petru Şchiopu” (1591)ne
furnizează informaţii cu privire la categoriile sociale din acea vreme, iar A. Zaşciuc în
„Regiunea Basarabiei” [1. A. Zaşciuc: „Regiunea Basarabiei”- vol.2 – pag. 166] face
trimiteri la numărul populaţiei Orheiului pe la începutul anilor 80 ai secolului 18.
„Hrisovul de danie din 25 aprilie 1609” ne informează despre perioada exactă a
întemeierii Orheiului de astăzi.
O valoare deosebită o constituie şi studiul savantului Dimitrie Cantemir
„Descrierea Moldovei”, în care se amintesc detalii ce ţin direct de cele mai vechi
perioade istorice ale oraşului Orhei. Domnul Moldovei a fost unul dintre primii, care
au manifestat un interes deosebit faţă de locul unde s-a aflat Orheiul Vechi. Au
încercat să determine locul aflării acestuia C. Stamati (în articolul său „Despre
Basarabia şi cetăţile ei”) şi Z. Arbore. [2.Z.Arbore: „Dicţionarul geografic al
Basarabiei” – 1904 – pag.15]
Printre cei care au încercat să reconstituie istoria Orheiului Vechi, apoi şi a celui
nou, a fost A.V.Sava. [3. A.V.Sava: „Documente privitoare la târgul şi ţinutul
Orheiului”] El a făcut o scurtă trecere în revistă a ambelor aşezări urbane.
Un renumit cercetător, dar şi un bun cunoscător al Orheiului Vechi a fost P. Bîrnea.
El, printre primii, a susţinut că, „timpul apariţiei târgului Orhei ca centru comercial –
meşteşugăresc trebuie datat cu anii 20 ai secolului 15”. [1-P.Bîrnea: „Moldavschii
gorod v Dnestrovsco - Prutscom mejdurecii v 15 – 16 vv – 1984 – pag. 38”]

8
 Informaţii despre târgul Orheiului apar şi în cartea „Călătoria Patriarhului Macarie
din Antiohia în Rusia la mijlocul secolului al 17 – lea descrisă de fiul său,
Arhidiaconul Paul de Aleppo”.
În articolul său „Slavi în secolul al 17 – lea la Orhei ?” Gh. Năstase încearcă
să comenteze în sensul cel mai adevărat ideea lui Batiuşcov expusă în cartea sa
„Basarabia”, că locuitorii Orheiului ar fi vorbit în secolul 17 limba slavo- rusă. Gh.
Năstase aduce contraargumente în ceea ce priveşte caracterul etnic – slav şi limba
slavă a populaţiei orheene în secolul 17. [2. Gh. Năstase: „Slavi în secolul al 17 – lea
la Orhei? ” – extras din „Arhivele Basarabiei”]
Pentru perioada interbelică mai dispunem de „recensământul general al
populaţiei României din 29 decembrie 1930”, în care îşi găseşte reflectare viaţa
oraşului în lumina diferitor cifre şi date, aceste conţinând şi informaţii sub aspectul
ştiinţei de carte.
Numeroase aspecte ale vieţii urbane au fost abordate în diverse lucrări şi nu
numai. Pe baza acestora au fost analizate şi componentele cadrului natural. Aspectele
de geografie umană au fost tratate pentru perioadele de timp, când s-au efectuat
înregistrările statistice.
Lucrarea a fost completată cu date şi observaţii de la departamentul de Stat
pentru statistică, Direcţia statistică din Orhei, Muzeul ţinutului natal din oraş, sediul
Agenţiei Ecologice zonale Orhei (AEZO).
Dar chiar dacă apare incovenientul reprezentat prin inexistena sau , uneori,
lipsa unor date statistice posibile de cercetat (dar, din diferite motive neanalizate),
totuşi datele pe care se bazează lucrarea încearcă să dea o ilustraţie convingătoare a
unor fenomene referitoare la acest centru urban.

9
 4. Valoarea teoretică şi practică – aplicativă a studiului

Lucrarea de faţă a fost realizată în vederea satisfacerii unor cerinţe de ordin

profesional în principal şi, subordonat, din consideraţii personale. Profesional,
lucrarea a fost a fost elaborată în scopul obţinerii diplomei de studii în învăţământ,
specialitatea geografie şi se bazează pe sinteza cunoştinţelor geografice, acumulate în
cei cinci ani de studii. La întocmirea acesteia am pornit de la considerentul major că,
inevitabil, între componentele naturale şi cele social – economice se stabilesc mai
mult sau mai puţin nişte relaţii interreciproce sau, armonia o poate aduce numai
legătura organică a omului cu natura, cu locul de baştină, cu întreg universul de valori
pe care l-au creat strămoşii – marii noştri înaintaşi.
Cu adevărat, memoria simţirii pe care o moştenim de la părinţi este pentru noi cea
mai aleasă, cea mai nepreţuită zestre. Toţi cei care păstrăm în altarul sufletului aprinsă
candela recunoştinţei pentru ceea ce am moştenit din străbuni, avem datoria de-a
transmite neatinse toate aceste bogăţii generaţiei în creştere spre cinstirea strămoşilor
şi slava neamului din a cărui plămadă suntem creaţi.
Sprijinindu-mă pe un material relativ modest pe care am avut posibilitatea să-l
adun in ultimii ani de studii, am căutat să prezint în mod succint câteva aspecte
economice şi culturale al acesteia. Oamenii, prin numărul, experienţa şi deprinderilor
lor de muncă, alcătuiesc principala forţă de producţie a societăţii şi unul din
elementele principale ale mediului geografic. Una din însuşirile de bază ale omului
este răspândirea lui pe întreaga faşă a Pământului şi adaptarea sa conştientă la natura
înconjurătoare pe care o foloseşte şi o modifică conform cerinţelor şi voinţei sale, în
limitele legilor fizice şi biologice care o guvernează. Omul are astfel posibilitatea de-a
produce el însuşi pentru a-şi amplifica sursele existenţei sale, dar în acelaşi timp el
consumă şi, prin aceasta, exercită o presiune din ce în ce mai puternică asupra propriei
existenţe in ansamblu, căpătând un sens mult mai larg decât cel strict demografic.
Modificările mediului geografic se accentuează pe măsura progresului tehnic şi
social, a schimbului de valori – materiale şi spirituale între indivizi şi între popoare. În
urma îndelungatei adaptări active la mediul geografic, a conveţuirii între colectivităţii
umane, a creării şi utilizării uneltelor şi maşinilor şi, ca urmare a dezvoltării sale

10
sociale şi spirituale, omul este un produs al societăţii. Această trăsătură a lui exprimă
dependenţa puternică de societatea semenilor între care s-a născut şi trăieşte. Pentru
înţelegerea relaţiilor dintre om şi natură, dintre om şi mediul înconjurător este necesar
de-a studia populaţia, strâns legată de condiţiile naturale şi socio-economice date.
Studiul populaţiei ne demonstrează, că aceasta nu este niciodată nicăieri statică.
Fiecare perioadă istorică imprimă caractere distincte evoluţiei populaţiei, atât sub
raport cantitativ, cât şi sub raport calitativ. Nu poate fi conceput un studiu asupra unei
grupări omeneşti să nu se ţină cont de modul de organizare, de locul de trai, odihna şi
munca omului, deoarece aşezările sunt creaţii înfăptuite de om de-a lungul vremurilor,
în diverse condiţii socio-economice, în procesul de valorificare a terenurilor.
Lucrarea nu caută decât să deschidă o perspectivă pe un orizont cât de larg de
cercetări, care nu putem spune niciodată că s-au epuizat.

11
 Capitolul I. Potenţialul componentelor cadrului natural
1. Potenţialul reliefului şi a resurselor de substanţe minerale utile

Oraşul ocupă o suprafaţă de 1402 ha, are un cadru natural foarte variat şi pitoresc,
situarea dealurilor şi a versanţilor permit crearea de perspective şi compoziţii urbane
ce accentuează formele naturale. Cadrul natural, în care este situat oraşul, are un mare
potenţial urbanistic neexploatat, ce permite crearea unui sistem diversificat şi bine
structurat de zone verzi.
Modelarea reliefului oraşului Orhei este rezultatul acţiunii reciproce, îmbinate, ale
celor două categorii de factori genetici ai reliefului. Endogeni (interni) – mişcările
tectonice, procesele de ridicare a scoarţei terestre şi factori exogeni (externi). Din
categoria celor din urmă fac parte: spălarea straturilor de suprafaţă, dezvoltarea reţelei
hidrografice, acţiunea vântului. Aceste două categorii de procese s-au îmbinat intim şi
au avut drept rezultat final formarea reliefului actual al oraşului.
Caracterul general al reliefului este cel de câmpie deluroasă; amplitudinea
înălţimilor ce predomină nu este mare, datorită dezmembrării largi pe orizontală a
terenului (1,8–2,3 km/km²). Altitudinea medie a reliefului este de 170 m, iar punctul
cel mai înalt din zona oraşului este dealul Ivanos (185 m), care este situat în partea de
sud-vest.
Sunt răspândite, pe scară largă, alunecările de teren. Acestea sunt cauzate de
prezenţa mai multor straturi groase de depuneri argilo-nisipoase de vârstă neogenă
care se succed cu orizonturi de apă subterană şi în care evoluează reţeaua hidrografică
actuală. Alunecările de teren sunt frecvente, mai ales, pe povârnişuri şi pe pante. Ca
forme de alunecare se evidenţiază circurile, moviliţele, terasele de alunecare. Acestea
din urmă sunt un element caracteristic reliefului din regiunea Codrilor, care nu se mai
întâlneşte nicăieri în afara teritoriului republicii noastre. Hârtoapele sunt nişte
depresiuni în formă de amfiteatru sau circuri mari. Ele ating adâncimea de 100 –
200m, 2000 - 3000 m lăţime şi 4000 - 5000 m lungime. În lunca Răutului sunt
prezente elementele ale reliefului carstic. Pe panta relativ abruptă a râului sunt bine
dezvoltate râpele.

12
 Una din particularităţile importante ale structurii reliefului o constituie alternarea
câmpiilor, suprafeţelor ocupate de povârnişuri cu pante şi expoziţii diferite.

2. Resursele de substanţe minerale utile

Zona oraşului Orhei nu este bogată în resurse subsolice. Aici nu au fost descoperite
minereuri care să aibă importanţă din punct de vedere economic, există doar câteva
cariere (astăzi parţial închise), de unde se extrage piatră şi pietriş. Cea mai importantă
din punctul de vedere al producţiei este cariera „Oziornaia” (situată în afara oraşului,
în zona localităţii Păhărnicei), care are o producţie totală de 500 mii m³/an. Se extrage
piatră şi pietriş. Suprafaţa acestei cariere este de 75 ha. Carierele „Ivanos”(situată în
sud-vest oraşului şi) „Slobodca” (situată peste Răut), actualmente nu sunt antrenate în
procesul de extragere. Din cariera „Orhei”, care are o suprafaţă totală de 22 ha, se
extrage tot piatră şi pietriş.
Alte zăcăminte – calcare, argile şi nisipuri se extrag la zi sau pe cale minieră. De
asemenea pe teritoriul urbei sunt terenuri ocupate cu cariere deschise, cu pietriş,
bolăviniş, terenuri cu exces permanent de umiditate, sărăturate, rodate, cu alunecări de
teren şi ravene. Toate aceste resurse subsolice au importanţă locală.
3. Potenţialul climatic
Cunoaşterea climei unei regiuni prezintă două aspecte importante. Unul este
înţelegerea peisajului geografic,deoarece clima contribuie prin excelenţă la
determinarea acestuia,iar al doilea aspect este folosirea datelor climatice în mod
judicios pentru utilizarea raţională a mediului geografic.
Factorii genetici climatogeni, care determină clima fac parte din factorii
climatogeni generali utilizaţi în orice caracterizare climatică a oricărei regiuni luate în
studiu.
Analiza condiţiilor de aşezare geografică ne arată, ca în zona oraşului Orhei clima
este de tipul celei temperat-continentale moderate din sud-estul Europei.
Regimul termic se caracterizează prin temperaturi medii anuale pozitive. Prin
aceasta se explică durata lungă a zilelor fără îngheţuri (circa 215
zile/an).Temperaturile înregistrate variază de la un an la altul, astfel, mediile anuale
oscilează între 8,7 - 9,1 Cº.

13
 Iarna este relativ caldă şi scurtă, cu puţină zăpadă, iar vara este călduroasă, în
cursul căreia cade o cantitate mică de precipitaţii. În timpul rece al anului, datorită
scăderii temperaturilor, se înregistrează îngheţuri, depuneri de polei şi chiciură.
Dinamica atmosferei ocupă un loc important în rândul factorilor genetici ai climei,
iar analiza regimului de repartiţie a presiunii atmosferice prezintă o dublă importanţă:
una teoretică, ce explică circulaţia generală şi locală a atmosferei şi unele procese
meteorologice (evaporaţia, evapotranspiraţia) şi alta practică, prin efectele pe care le
are asupra agriculturii. Presiunea atmosferică este instabilă şi se schimbă în cursul
anului în dependenţă de factorii termici şi de circulaţia sezonieră a maselor
anticiclonale şi ciclonale. Valoarea presiunii atmosferice pentru anul 1994 a fost de
754 mb.
Pe teritoriul oraşului predomină pe tot parcursul anului vânturi din direcţiile nord,
nord-vest şi sud-est.
Înnourările permanente se observă în timpul iernii – până la 60 – 70% şi mai puţin
în perioada caldă a anului – 25 - 50%.
Umiditatea relativă, iarna, creşte până la 80-90%, iar vara nu depăşeşte 60-705%.
Cantitatea de precipitaţii căzută este repartizată neuniform pe tot parcursul anului,
media anuală fiind de 370-440 mm/an.
4. Potenţialul hidrologic
Reţeaua hidrografică ce drenează teritoriul oraşului Orhei o alcătuieşte râul Răut şi
afluenţii săi.
Răutul este o importantă apă curgătoare de pe teritoriul republicii. Acesta izvorăşte
din apropierea localităţii Rediul Mare din nordul republicii şi are o lungime totală de
286 km. Lunca Răutului este deosebit de vastă, în special in apropierea Orheiului.
Lângă oraş Răutul „ferestruieşte” un şir de toltre. Aici râul este extrem de frumos.
Talvegul îngust şi adânc, asemănător cu un canion, şerpuieşte în stratele de calcar.
Râul, după regimul hidrologic face parte din categoria celor mici,are sursă dublă de
alimentaţie: din precipitaţiile atmosferice şi din apele subterane (acestea din urmă au
un aport nesemnificativ). Regimul râului reflectă, în linii generale, particularităţile
climatice ale teritoriului pe care îl parcurge. Nivelul apei în rău şi scurgerea reflectă
repartiţia anuală a precipitaţiilor.

14
 Vara – în lunile iunie, iulie – nivelul apei e mai scăzut decât primăvara. Nivelul
ridicat al apelor şi debitului se observă primăvara, când într-o perioadă scurtă de timp
se topeşte o cantitate considerabilă de zăpadă. În anii, în care iernile sunt cu puţină
zăpadă, revărsările sunt neînsemnate. Ridicarea bruscă a nivelului apei râului în
timpul verii e cauzată de căderea ploilor torenţiale. Răutul este sursa principală, care
este utilizată la irigarea culturilor agricole.
La Orhei, debitul mediu al Răutului, în anii când cade o cantitate normală de
precipitaţii, este de 5,99 m³/s.
În partea de nord-est este situat renumitul iaz al Orheiului, prima iezătură al căruia
este legată de numele domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, construit în anul 1554.
Din acest iaz se alimentează râuleţul Ivanos, afluent pe stânga al Răutului, ce străbate
oraşul de la nord la sud.
Oraşul se mai alimentează din 59 fântâni cu caracter artezian cu o capacitate totală
de 38 mii m³/an. Apa freatică – primul strat acvifer – care serveşte drept surse de
alimentare pentru aceste fântâni este captată apoi prin intermediul sistemului de
apeducte al oraşului.
5. Potenţialul biogeografic
Vegetaţia. Din punctul de vedere al vegetaţiei, teritoriul oraşului este situat în zona
de silvostepă. Din cauza desţelenirii intense, în urma activităţii multiseculare a
omului, vegetaţia naturală din zona s-a modificat foarte mult şi doar pe alocuri şi-a
păstrat aspectul natural de odinioară.
Suprafaţa totală a spaţiilor din intravilan destinate înverzirii este de 184 ha sau 9,1
% din suprafaţa totală a oraşului, din care 70% sunt acoperite cu vegetaţie forestieră,
iar restul se completează anual. Conform datelor pentru anul 2001 pădurile ocupă 22
ha, iar arbuştii – 8 ha.
Fiind situat în partea centrală a republicii, oraşul se înscrie în zona Codrilor
seculari. Ei conţin specii de stejar penduculat (Quercus robur) şi carpen (Carpenus
betulus), care predomină. Pe solurile brune de pădure creşte fagul (Fagus silvatica).
Mai rar este răspândit arţarul (Acer platanoides), ulmul (Ulmus laevis), părul sălbatic.
Subarboretul este compus din cruşin, soc, mur, alunul sălbatic, sângerul, cornul
(Cornus mas) şi salba moale. În zonă apare un mare număr de ciuperci. Cele mai

15
tipice sunt: cheba, turta vacii, pitărcuţa, buretele dulce, buretele galben, mânătarca,
şampinionul.
Din punct de vedere floristic, vegetaţia din zonă este stepică cu graminee. Cele mai
caracteristice specii sunt: Colilia (Stipa joanis), negara (Stipa capilata), păiuşul de
stepă (Festuca valesiaca), numeroase exemplare de specii de compoziţie: coada
şoricelului (Achillea setacea), peliniţa de stepă, jaleşul (Salvia austriaca), inul sălbatic
(Linum austriacum), păpădia, cimbrişorul, traista ciobanului, ridichioara.
Forma iniţială a fâneţelor a fost a acelora de luncă inundabilă: în lunca Răutului
există o vegetaţie deosebită de cea a zonei de vegetaţie pe care o străbate. Aici
predomină gramineele: firuţa de luncă (Poa pratensis), iarba câmpului (Agrostis alba),
coada vulpei (alopecurus pratensis), păiuşul de luncă, pătlagina mare (plantago
mayor), scrântitoare (Potentilla arentas), morcovul sălbatic (Daucus carota), trifoiul
(Trifoliumrepens), dar şi plante ierboase iubitoare de umezeală: rogoz (Carecs),
papura (Tipha) şi stuful (Phagmites). Dintre speciile lemnoase se întâlnesc: Salix alba
şi Salix fragilis.
În terenurile cultivate cu grâu şi orz apar adonis aestivali Niggella arvensis. În
culturile cu porumb, floarea soarelui şi sfecla de zahăr se întâlneşte Chenopodium
album, Amaranthus retroflexus.
Vegetaţia ruderală apare pe solurile bătătorite din curţi şi pe marginea drumurilor,
fiind reprezentată de: Poligonum aviculare, Matricaria matricapoides, Malva pussila.

Fauna. Prin poziţia sa geografică, ce impune un anumit tip specific de faună,

teritoriul oraşului Orhei şi zona învecinată, se include în întregime, ca şi în cazul
vegetaţiei, în tipul general de faună de silvostepă. De altfel, existenţa faunei este
indisolubil legată de specificul învelişului vegetal. Fauna din zona nu este bogată nici
ca număr de specii, nici ca număr de specii, nici ca număr de exemplare ea având cel
mai mult de suferit de pe urma extinderii intense a activităţilor umane. Totuşi, sărăcia
aceasta este compensată într-o anumită măsură de o oarecare diversitate, în sensul
existenţei unei faune de pădure, de luncă şi stepă.
Animalele caracteristice acestei zone biogeografice sunt mamiferele şi păsările,
dintre care cale mai importante sunt rozătoarele. Cel mai reprezentativ dintre acestea

16
este popândăul (Citellus citelus). Acestuia i se alătură hârciogul (Cricetus cricetus),
grivanul cenuşiu (Cricetulus migratorius), şoarecele de câmp (Apodemus agrarius),
orbetele (Spalax leucodon), iepurele de câmp (Lepus europaleus).
Se mai întâlnesc dihorul de stepă (mustela evermanni), nevăstuica, helgia,
hermelina, care consumă o mare parte dintre rozătoarele dăunătoare agriculturii.
Mustelidele sunt reduse ca număr. Tot din categoria mamiferelor pot fi amintite:
vulpea (Vulpes vulpes), care este destul de frecventă, lupul (Canis lupus), mistreţul şi
bursucul care apar mai rar în zonă.
Păsările apar într-un număr destul de mare. Păsări de pădure: muscarul cenuşiu,
privighetoare, codroşul, codobatura. Mai apar: prigoria (Merops apiaster),
dumbrăveanca (Coracias garrullus), cinteza, graurul, ciocârlia, pupăza (Upupa epops),
prepeliţa (Coturnix coturnix), potîrnichea (Perdix perdix). Reprezentative mai sunt
abicvitele – vrădiile, cioriile.
Dintre răpitoare se remarcă şorecarul mare (Buteo rufinus), ciuful de pădure, uliul,
şoimul.
În luncă sunt specii relativ numeroase de raţe şi gâşte sălbatice (Anas plathynchos
şi respectiv Anser anser), berze.
Dintre reptile cea mai reprezentativă este şopârla de stepă (Lacerta taurica).
Dintre amfibieni pot fi amintite: broasca râioasă comună (Bufo viridis) şi broasca
de pământ (Pelobates fuscus).
Dintre nevertebrate, cu populaţii mari se impun diverse grupe de insecte: muşte şi
ţânţari. Abundă ortopterele: lăcustele (Trixalis nasuta) şi cosaşii. Sunt destul de
răspândiţi greierii şi păianjenii.
Codrii Orheiului fac parte integrată din rezervaţia naturală de stat „Codru”, unde s-
au adus pentru aclimatizare cerbul pătat şi cel nobil, câinele – enot şi fazanul.

5. Potenţialul pedologic
Una din bogăţiile naturale importante ale teritoriul luat în studiu o constituie
solurile sale fertile. Ele sunt foarte variate. Acest fapt se explică prin caracterul diferit
al condiţiilor naturale locale (structură geologică, climă, relief, vegetaţie naturală,
lume animală), sub influenţa cărora a decurs procesul de formare.

17
 Cea mai mare parte din teritoriu (75%) este acoperit de diferite tipuri de
cernoziom. Acestea au o culoare închisă, structură glomerulară sau grăunţoasă medie
stabilă, fapt ce contribuie la o bună absorbţie a umezelei şi la păstrarea ei în sol. În ele
există în regim favorabil de aer şi de căldură. De asemenea şi proprietăţile biologice îi
sunt caracteristice: bună aprovizionare cu substanţe nutritive, decurge energic
activitatea microorganismelor ţi a diferitelor insecte. Toate aceste însuşiri determină o
fertilitate naturală ridicată. În anii cu precipitaţii bogate şi uniform repartizate în timp,
această fertilitate face ca pe aceste soluri să se obţină producţii mari. Cernoziomurile
tipice şi levigate sunt răspândite sub formă de masive omogene. Pe acestea se obţin
recolte bogate de grâu de toamnă, porumb, tutun.
Solurile brune de pădure, care sunt mai puţin răspândite, sunt folosite numai parţial
pentru agricultură. Ele se potrivesc mai mult pentru livezile de meri şi pentru soiurile
de tutun aromat.
Solurile cenuşii şi cenuşii închise de pădure sunt potrivite pentru livezi, cultura
sfeclei de zahăr şi a cerealelor.
Pădurile de stejar şi de carpen din masivul codrilor sunt situate pe solurile cenuşii
de pădure.
Lunca Răutului este acoperită cu soluri aluviale şi soluri aluviale de fâneaţă. O
parte din ele sunt soluri sărăturate şi mlăştinoase; pe alocuri se întâlnesc chiar şi
solonciacuri tipice. Pe aceste soluri, prin introducerea amendamentelor se pot obţine
recolte apreciabile de legume, culturi furajere, lucernă.
Pentru ridicarea fertilităţii generale a solurilor se impune executarea unor serii de
măsuri ameliorative: lucrări de drenare şi de spălare a sărurilor, drenarea apei de
îmlăştinire, irigarea în raport cu specificul fiecărui sol, plantarea fâşiilor de protecţie,
fertilizarea.
O problemă de mare actualizare este eroziunea solului – fapt condiţionat de
diminuarea resurselor pentru lucrările de prevenire a acesteia, nerespectarea cerinţelor
antierozionale, dezmembrarea câmpurilor în rezultatul privatizării. Ca urmare a
eroziunii anual profilul solului se micşorează aproximativ cu 2 mm.

18
 Capitolul II. Aspecte istorice referitoare la apariţia şi dezvoltarea oraşului
Orhei

Oraşul Orhei este una din cele mai vechi aşezări româneşti din Basarabia. Capul
Peşteri – locul iniţial, unde apare mai târziu localitatea, a început să fie populat cu mii
de ani în urmă când pentru prima dată vin aici să se stabilească cu traiul oamenii
paleoliticului.
Un important monument al culturii traco – getice, dar şi o dovadă de veche locuire
în aceste locuri îl constituie Grădiştea de lângă satul Butuceni, situată pe promotorul
de pe malul Răutului. Aici au fost descoperite opt fortificaţii: valuri de apărare,
şanţuri, resturi de ziduri arse, o cetate de piatră şi cinci locuinţe. Băştinaşii se
îndeletnicesc cu agricultura, creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul. Ei practicau
şi diferite meşteşuguri casnice – prelucrarea fierului, se ocupau cu ţesutul şi olăritul.
La începutul secolului 4 î.e.n. au stabilit legături comerciale cu colonia greacă Tyras.
La sfârşitul secolului 3 – începutul secolului 2 î.e.n. Grădiştea este distrusă de
bastarne, care au năvălit pe teritoriul dintre Prut şi Nistru. În timpul expansiunii
romane ţinutul Orheiului a fost supus unei romanizări puternice, cu toate că efectiv nu
făcea parte integrantă din provincia romană Dacia.
După marea invazie Tătaro – Mongolă de la 1241 ţinutul dintre Carpaţi şi Nistru a
rămas sub stăpânirea Hoardei de Aur. Apreciind la justa ei valoare aşezarea prielnică a
capului Peşteri, hanii tătaro-mongoli au adus încoace mulţi meşteşugari perşi, alani şi
armeni. [Bîrnea P.: „Moldavschii gorod v Dnestrovsco – Prutscom mejdurecii v 15 –
naciala 16 vv” – 1984 pag.89]
Astfel, la începutul anilor 50 ai secolului 14 a început construcţia unui mare oraş ,
numit de arheologi Şehr – al – Gedid („Bătută în Oraşul Nou”) – denumirea fiind luată
de pe monedele găsite aici. Monede cu o astfel de inscripţie au început să fie bătute în
anii 1364 – 1365. Treptat, oraşul devine centru comercial – meşteşugăresc şi unul din
punctele finale ale comerţului cu caravane dintre Est şi Vest. Şehr – al – Gedidul a
stabilit legături strânse cu regiunile de la nord de Marea Neagră, unde ajungeau
mărfuri din China, Iran, Asia Mijlocie.

19
 În arhitectura oraşului predominau construcţiile de tip oriental: o moschee cu
minare, două caravanseraiuri, trei băi.
Către sfârşitul secolului 14 puterea Hoardei de Aur slăbeşte şi, evident, şi aşezarea
de la Şehr – al – Gedid, începe să decadă treptat, iar pe la sfârşitul anilor 60 ai
secolului 14 (după 20 de ani de activitate), oraşul este părăsit de către tătari.
Există mai multe teorii în ce măsură a fost întreruptă activitatea oraşului după acest
eveniment. Probabil, localitatea se transformă într-o aşezare sătească, întocmai ca şi
alte aşezări similare din această regiune.
O nouă localitate – Orhei – a apărut pe ruinele construcţiilor de teatru al Şehr – al –
Gedidului. După L.T.Boga, numele de Orhei vine de la maghiarul „Orhely” – ceea ce
înseamnă „cetate de pază”.
Creşterea producţiei agricole şi separarea meseriilor de agricultură, procesul mai
amplu de diferenţiere între acestea au contribuit la evidenţierea Orheiului Vechi dintr-
o aşezare rurală în una urbană a fost un proces treptat şi îndelungat. Cunoscutul
cercetător P. Bîrnea susţine, că „timpul apariţiei târgului Orhei ca centru comercial –
meşteşugăresc trebuie datat cu anii 20 ai secolului 15”. Deci, Orheiul în prima
jumătate a secolului 15 era nu o aşezare sătească de rând, ci un centru comercial –
meşteşugăresc. El devine unul din cele mai importante puncte din drumul comercial
ce trecea pe teritoriul Moldovei dinspre Cetatea Albă şi continua spre Suceava, iar mai
departe spre Livov.
Dezvoltarea târgului era periclitată de permanentele invazii ale tătarilor din
Crimeea, drept consecinţă, următoarea etapă de dezvoltare a Orheiului ţine de
transformarea lui în unul dintre centrele de apărare ale Statului Moldovenesc (în
partea de vest el a fost fortificat cu două rânduri de întărituri de pământ şi două
şanţuri). Oraşul devine un important punct de apărare la graniţa răsăriteană a ţării.
În evul mediu, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504), Orheiul Vechi
devine cetate. Apogeul dezvoltării sale îl atinge, când pe malul abrupt al Răutului a
fost construit palatul pârcălabului, care a fost înconjurat de ziduri groase de piatră. În
partea de nord şi cea de est erau situate locuinţele şi atelierele de olărit, de prelucrare a
fierului. În afara cetăţii erau două biserici şi două cimitire.

20
 La începutul anului 1470, după terminarea construirii cetăţii de pe Răut, pârcălab
al Orheiului este numit Radu Gangur (1470 - 1481). Pârcălabii (cuvântul provine de la
maghiarul „porcolab” – căpetenie militaro – administrativă aţinutului) erau mari
dregători, boieri de divan, care comandau garnizoana cetăţii şi ţinutul din jurul ei.
Între anii 1481 – 1484 demnitatea de pârcălab de Orhei o deţine Vlaicu Galeş –
unchiul lui Ştefan cel Mare. Între 1486 – 1491 pârcălab e Grozea Micotici, după care
urmează iarăşi Radu Gangur (1492 - 1493). În 1499 Orheiul avea doi pârcălabi –
Ivanco şi Alexa, ceea ce demonstrează, că cetatea Orheiului era una din cele de seamă.
La sfârşitul secolului 15 oraşul a suferit în urma invaziilor tătarilor din Crimeea. În
toamna anului 1499 oraşul şi cetatea au fost prădate şi distruse, iar în anul 1510 tătarii
calcă de două ori pământul Moldovei: o dată în aprilie – mai, altă dată în august –
septembrie. Ei au prădat, spune cronicarul „de la Orhei până la Dorohoi şi spre Prut în
sus făcând multă robie de oameni şi dobitoace”. [Gh. Ureche „Letopiseţul Ţării
Moldovei”- pag. 69]. După aceste două distrugeri Orheiul n-a mai fost în stare să se
ridice din ruine. Între anii 1513 – 1533 târgul încă de trei ori a fost supus năvălirilor
tătăreşti.
Multiplele distrugeri ale oraşului şi cetăţii de către tătari, căderea Moldovei sub
turci au determinat în cele din urmă strămutarea vetrei oraşului mai la nord.
Locuitorii, care au rămas în viaţă şi a scăpat de robie şi-au părăsit vatra în căutarea
unui loc mai sigur de existenţă. Pe la mijlocul secolului 16 ei s-au strămutat mai sus
de Orheiul Vechi – tot pe Răut – şi au întemeiat la poalele dealului Ivanos (în regiunea
unde se află astăzi) o nouă aşezare, păstrându-i denumirea istorică de Orhei.
Noul Orhei este menţionat pentru prima dată în Hrisoave şi în vechile documente
ale Ţării Moldovei în anii 50 ai secolului 16. Nu s-au scurs decât două decenii şi
jumătate de la întemeierea noii localităţi, că i se acordă statutul de oraş. Avea
administraţie dublă – cea a domnitorului, reprezentat de pârcălab şi cea a şoltuzului
(primar) şi 12 pârgari (consilieri comunali).
Pe la începutul secolului 17, în anul 1607 pârcălab al Orheiului devine Nicoară
Donici, care „îşi face dughene în mijlocul târgului Orheiului”. [N. Iorga: „Istoria
comerţului românesc”- pag. 311, vol. 1]. Oraşul avea propriul sigiliu.

21
 Despre activitatea şi grijile sfatului şi a pârcălabului vorbesc mai multe documente.
Astfel, hrisovul emis pe la 1580 spune despre un contract comercial, încheiat în
prezenţa lui „Pantea, şoltuz de târg de Orheiu şi 12 pârgari”. În „Zapisul de mărturie
de la25 iulie (05) 1599” sunt menţionaţi şoltuzul şi 12 pârgari de târg de Orheiul.
La 15.04.1607 pârcălabul Nicoară Donici miluieşte mănăstirii Secul din a lui avere
„ „ … nişte case cu tot locul lor şi cu dughene, care sunt în mijlocul târgului Orheiul,
care sunt de noi făcute pe ai noştri drepţi bani şi cumpărătură.”
Domnul Moldovei – Alexandru Lăpuşneanu (1552 – 1561; 1564 - 1568) a fost
primul stăpân al iazului de lângă Orhei, iezit la începutul domniei sale. Hrisovul de
danie din 25. 04. 1609 a fost emis de către Constantin Movilă Voievod pentru
mănăstirile Dragomirna şi Secul, unde era vorba despre „un iaz cu iezătură, pustiu,
lângă Orhei, pe apa Răutului, pe care să-şi facă şi mori, care iaz era înainte iezit de
Alexandru Voievod şi din vremea acea sunt trecuţi 55 ani – ceea ce ar da ca dată a
primei ieziri anul 1554.” Deci, întemeierea Noului Orhei este, fără îndoială, legată de
construcţia iazului menţionat.
Pe vremea domniei lui Vasile Lupu (1634 - 1653), Orheiul ajunge cu adevărat
înfloritor, devine reşedinţa de vară a voievodului, aici adeseori îşi petrecea verile.
Străzile oraşului au fost podite cu lemn, din porunca domnitorului se reface iazul. V.
Lupu întemeiază peste Răut o „slobozie” – un sat cu anumite privilegii, care aparţinea
soţiei lui – Doamna Teodosia şi se numea cum se numeşte şi azi – Slobozia Doamnei.
V. Lupu înalţă catedrala oraşului, biserica domnească a Sfântului Dumitru, care
dăinuieşte şi azi.
În anul 1937 a fost inaugurată statuia lui V. Lupu, realizată în bronz de către
profesorul Oscar Han.
D. Cantemir în memorabila sa lucrare „Descrierea Moldovei” menţionează că, „ …
lacul Orheiului se află lângă târgul cu acelaşi nume şi este format de râurile Răut şi
Cula. Are o lungime de 6 mile şi o lăţime de 2. Lungimea şi lăţimea lui au fost mărite
de o iezătură, de un dig, care l-a ridicat Domnul Vasile Albanezul ca să oprească apa şi
pentru a mişca multe mori aducătoare de venit. La mijloc are o insulă, mică ce-i
drept, dar plantată cu vii odinioară vestite şi cu felurite feluri de poame.”[ D. Cantemir
„Descrierea Moldovei” – 19 – pag. 51] Autorul mai afirmă, că „oraşul nu este aşa de

22
mare, dar frumos şi îmbelşugat în tot ce trebuie pentru viaţa omului”. [ Ibidem –
pag.54]
Orheiul secolelor 17 – 18 este unul din cele mai înfloritoare centre comerciale şi
culturale. În anul 1671 ca pârcălab al Orheiului îl vedem pe Bosii care, „împreună cu
soţia sa zideşte o mănăstire pe malul Răutului, mai jos de Orhei.” [ Ş. Ciobanu
„Biserici vechi din Basarabia” – 1987 – pag. 43] Într-o serie de acte de la sfârşitul
veacului 17 ca autoritate în oraş figurează serdarul de Orhei, care în ultimele decenii
ale veacului al 18 – lea îşi are sediul la Chişinău.
În urma războiului ruso – turc (1806 - 1812), încheiat prin tratatul de pace de la
Bucureşti (16/28 mai 1812), Rusia Ţaristă dezmembrează statul Moldovenesc,
anexând teritoriul dintre Prut şi Nistru. Astfel a fost sacrificată integritatea Ţării
Moldovei şi s-a pus începutul unei autentice tragedii naţionale. Însă locuitorii acestor
ţinuturi niciodată nu au acceptat această nedreaptă anexare. În Codrii Orheiului prin
anii 20 – 40 ai secolului 19 acţionau mai multe cete de haiduci. Pentru totdeauna au
rămas în conştiinţa neamului numele lui Tudor Tobultoc, Ştefan Bujor, Nichita
Ungureanu, Grozescu, Condurachi care au luptat împotriva asupritorilor ruşi.
Orheenii ca toţi ceilanţi adevăraţi români, niciodată nu au fost de acord cu
orânduielile stabilite de Rusia Ţaristă. Revoltaţi de crunta exploatare şi mizerabila
existenţă, desnaţoinalizare şi desculturalizare, ei au luptat cu dârzenie pentru pământ
şi libertate. Numai în 1905 în judeţul Orhei au avut loc 12 tulburări ţărăneşti, 8 dintre
care au fost înăbuşite cu ajutorul armatei. Un şir de greve politice şi economice au
făcut muncitorii din Orhei.
Cu toate neajunsurile şi dificultăţile întâmpinate în activitatea oraşului se
înregistrează un oarecare progres economic. Dacă în 1828 erau numai 58 ateliere
meşteşugăreşti, în 1861 numărul lor a crescut până la 120. Oraşul continuă să
evolueze, dezvoltându-şi toate ramurile economiei naţionale.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, 1785 de orheeni au rămas să zacă pe
pământ străin, iar în urma bombardamentelor neîntrerupte (preponderent ruseşti), 70%
din spaţiul locativ al oraşului a fost distrus. În anul 1949 din oraş au fost deportate 56
de familii (326 din tot raionul), acţiune efectuată pe întregul teritoriu al Basarabiei de

23
către regimul stalinist, care duce şi mai mult la înlocuirea populaţiei româneşti cu
populaţie rusă, adusă din diferite regiuni ale Rusiei.
Eforturi substanţiale au depus locuitorii Orheiului pentru a vindeca rănile
războiului, pentru a restabili gospodăria distrusă a urbei. A fost restabilită brutăria,
reparat apeductul, staţia electrică; în decembrie 1944 fabrica de produse lactate a dat
prima producţie, iar la începutul lui 946 a reînceput să activeze fabrica de cărămizi şi
ţigle. Şi-au reînceput activitatea atelierele de croitorie, cizmării, s-au deschis câteva
magazine. Oraşul a suferit mari distrugeri ale căror consecinţe au persistat în timp,
însă, în anii ce au urmat treptat a fost refăcut.
Între anii 1946 – 1948 au fost deschise 2 şcoli primare, 2 şcoli medii, o şcoală
pentru pregătirea cadrelor medicale ajutătoare şi alte instituţii de învăţământ.
În anul 1972 capacitatea industrială a tuturor întreprinderilor industriale din oraş s-
a mărit de 2 ori în comparaţie cu 1960; circuitul mărfurilor faţă de 1965 la fel s-a
mărit de 2 ori.
În prezent domeniul economic al oraşului este reprezentat prin trei sectoare
importante pentru dezvoltarea economiei locale: sectorul industrial, sectorul comerţ şi
servicii, sectorul transport şi alte servicii publice (telecomunicaţii, asigurarea cu
energie electrică şi agent termic, aprovizionarea cu apă potabilă, canalizare,
gestionarea deşeurilor)
Sectorul industrial e ramura prioritară a economiei oraşului şi cuprinde 19
întreprinderi industriale. În economia oraşului rolul de bază îl joacă în primul rând
întreprinderile mari: „Orhei-Vit” S.A., „Fabrica de pâine”S.A., „Gabini” S.A., fabrica
de fermentare a tutunului, „Orlact” S.R.L., „Orhei-Vin” S.A., „Galanta” S.A. În
special sectorul industrial fabrică în special produse alimentare, sucuri, conserve,
lactate, panificaţie, ţigări şi băuturi alcoolice şi răcoritoare, mărfuri de uz casnic,
galanterie, încălţăminte. Sectorul comerţ şi servicii reprezintă o ramură importantă a
economiei locale. Numărul prestatorilor de servicii a crescut de 2 ori şi a atins cifra de
132 unităţi. A crescut volumul serviciilor de comunicaţii, de piaţă, medicale,
învăţământ ş.a. Totodată s-a redus volumul serviciilor sociale prestate cu plată:
transportarea călătorilor, servicii culturale, juridice, bancare, turism şi excursii.

24
 La fel în oraş îşi mai desfăşoară activitatea următoarele întreprinderi industriale: o
fabrică de bere ce produce bere, lichior, băuturi nealcoolice.
În oraş în afara de agenţii economici din sfera de producere pe teritoriul oraşului
sunt amplasate 14 staţii de alimentare cu petrol, 18 cazangerii, 1 staţie de epurare, 2
cariere.
Succese considerabile au fost obţinute în domeniul culturii şi învăţământului.
Oraşul Orhei este o localitate cu valori şi tradiţii culturale bogate. Urbea dispune de 63
monumente istorico-memoriale, de artă şi arhitectură, dintre care 14 sunt de
importanţă naţională, iar 49 de importanţă locală, 2 case de cultură, 7 biblioteci şi 2
instituţii de învăţământ artistic (pictură şi muzică). În oraş activează 9 colective
artistice de amatori cu un număr de 180 persoane ce au performanţe în domeniu şi un
centru de conservare şi propagare a tradiţiilor şi valorilor culturale. Meşterii populari
(în piatră, lozie, olărit, argilă, lemn) vestiţi pe timpuri nu transmit arta
meşteşugăritului tinerilor generaţii deoarece nu sunt create condiţiile necesare pentru a
studia şi a practica meşteşugurile populare.
La momentul actual sunt deschise cca. 10 gimnazii de toate tipurile pentru un
număr total de cca. 7,6 mii tineri, 3 licee, activează 5 biblioteci publice cu un efectiv
de 200 mii exemplare, 9 cămine culturale, un muzeu, 3 biserici ortodoxe, o casă de
rugăciuni a minorităţilor evreieşti.
În oraş există 3 spitale, un personal în număr de 140 medici.
În ceea ce priveşte finanţele publice locale, conform analizei, în perioada anilor
1995- 2001 veniturile la bugetul orăşenesc au crescut de la 4,3 mln.lei. În 1995 la 12,1
mln.lei în 2001. În anul 2001 au fost planificate venituri şi cheltuieli în sumă de 8415
mii lei. U fost executate venituri în sumă de 12050 mii lei şi cheltuieli de 11170 mii
lei. Cca 8% sau 943 mii lei din veniturile executate au fost transferate în bugetul
judeţean. Structura cheltuielilor în perioada de analiză rămâne aproximativ constantă,
cea mai mare parte din care revine sistemului municipal de educaţie şi învăţământ –
66%.
În vara anului 1992 peste 500 orheeni au participat în luptele pentru independenţa
şi integritatea teritorială a Republicii Moldova pe platourile Cocieri, Coşniţa, Tighina
– 5 dintre care au căzut pe câmpul de luptă.

25
 Orheiul este baştina renumitului pedolog – academicianul N. A. Dimo (1873 -
1959) şi a V. Izbeşciuc – actriţă la teatrul „Luceafărul.”

26
 Capitolul III. Dinamica populaţiei oraşului Orhei
§ 1. Evoluţia numerică a populaţiei

Evoluţia treptată a oraşului şi-a pus amprenta asupra creşterii numerice a

populaţiei, iar analiza in ansamblu a acesteia pe o perioadă mai îndelungată de timp
permite precizarea cauzelor, care produc unele abateri. În funcţie de aceste cauze
multiple (demografice, social-economice, istorice) în evoluţia numerică a populaţiei
oraşului Orhei se înregistrează atât perioade de creştere, cât şi perioade de recul.
Evoluţia numerică a populaţiei oraşului Orhei este determinată atât de mişcarea
naturală cât şi de cea mecanică, mişcări care au fost şi sunt influenţate de factorii
economici, sociali şi politici. Pe parcursul istoriei evoluţia numerică a populaţiei
oraşului Orhei a cunoscut perioade de creştere, de stabilizare, dar şi de reducere a
numărului de locuitori.
Deşi Orheiul este o localitate relativ veche, reconstituirea numărului de
locuitori din perioade mai îndepărtate se face cu o anumită doză de dificultate din
cauza lipsei de informare statistică. Potrivit cercetărilor istorice şi izvoarelor
arheologice acest loc a fost populat încă din epoca paleolitică. În secolul XV, târgul
Orheiul – Vechi avea un efectiv numeric de 2000 locuitori. Construcţia cetăţii a
generat un aflux de persoane: pietrari, tâmplari, care au participat la construcţia acestei
fortificaţii. Ei rămâneau cu traiul la Orhei, aceasta contribuind la o creştere a
numărului populaţiei. Creşterea numărului populaţiei a fost rezultatul atât al sporului
natural, cât şi al celui migratorul (în sensul primirii unor curenţi de populaţie).
Despre dinamica populaţiei acestui teritoriu pe parcursul secolului al XIX-lea şi
până în anii 40 ai secolului XX se poate analiza doar pe baza informaţiei demografice
ce se conţine în literatura istorică şi geografică, care se referă la teritoriul Basarabiei.
În anul 1774, când a fost realizat primul recensământ în Moldova feudală, Orheiul la
începuturile sale, avea numai 112 case cu doar 560 locuitori. Către anul anexării
Basarabiei la Imperiul Rus (1812), populaţia Orheiului număra 2100 loc.
În această perioadă numărul populaţiei a evoluat în deosebi pe baza sporului
migratoriu – aici vin să se aşeze cu traiul mulţi ruşi pe la sfârşitul secolului al 18-lea,

27
dar mai ales după anexarea Basarabiei în anul 1812. Au sosit în zonă ţărani şi orăşeni
ruşi, precum şi alţi reprezentanţi ai grupelor sociale din diferite regiuni ale Rusiei.
Tabelul 1.
Evoluţia numerică a populaţiei oraşului Orhei în perioada 1774-1897
Anul Numărul de locuitori, persoane
1774 560
1812 2100
1897 7340
1902 14800

O informaţie mai amplă despre numărul populaţiei se conţine în lucrarea lui A.

Zaşciuc „Materiale pentru geografia şi statistica din Rusia. Regiunea Basarabiei,
partea II, 1862”. Astfel, la 1 ianuarie 1860, în oraş erau 4583 locuitori şi numărul lor a
înregistrat o creştere neînsemnată în următorii 30 ani. Astfel, conform
recensământului din anul 1897, efectuat de către administraţia rusească, numărul
populaţiei oraşului a crescut la 7340 locuitori. Până în anul 1902 populaţia urbei
dublează şi corespunzător „Dicţionarului geografic al Basarabiei” de Z. Arbore ,
ajunge la 14800 locuitori. În perioada 1774-1902, populaţia oraşului Orhei a crescut
de 26,4 ori, creştere datorată în mod special sporului mecanic.

Pentru perioada anilor 1850-1925, numărul maxim al populaţiei, Orheiul îl atinge

în anul 1920 - 20 mii locuitori. În următorii 10 ani, din 1920 până în anul 1930
populaţia oraşului şi a întregii Basarabiei, s-a redus cu 26 %, constituind 14800

28
locuitori. Anume în această perioadă s-a înregistrat o decădere a economiei urbei,
aceasta afectând mult şi situaţia economică a locuitorilor. Orăşenii constituiau
majoritatea emigranţilor, iar în anul 1940 numărul locuitorilor s-a micşorat cu încă
100 persoane.
Analizând, dinamica numărului populaţiei localităţii, după anul 1940 trebuie
amintit faptul că în această perioadă au avut loc un şir de evenimente politice în viaţa
ţării care au avut drept consecinţă mari pierderi umane, la care s-au adăugat şi acelea
care au fost cauzate de represiile staliniste din perioada 1940-1945. În aceşti ani au
fost deportaţi şi locuitori ai oraşului Orhei. La fel a scăzut numărul locuitorilor în
urma foametei organizate de către regimul comunist (1946-1947). Astfel, în dinamica
numărului populaţiei, în anul 1950 s-au resimţit urmările războiului, înregistrându-se
9400 locuitori. Un rezultat nemijlocit al războiului a fost nu numai micşorarea
numărului populaţiei, ca urmare a pierderilor umane, ci şi schimbarea structurii
populaţiei. S-a schimbat raportul dintre bărbaţi şi femei în balanţa populaţiei.
Până în 1930 numărul populaţiei oraşului sporeşte încă de trei ori, adică cu 10696
persoane. „Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930”
înregistrează în oraşul Orhei o populaţie totală de 15279 persoane, cu o rată de
creştere de 152 persoane pe an. În următorii 29 de ani se înregistrează o perioadă de
recul, condiţionată în deosebi de factorul istoric, numărul populaţiei scăzând la 14391
persoane, după datele recensământului din anul 1959 (ceea ce alcătuieşte o pondere de
0,5% din populaţia totală şi 2,23% pondere din populaţia urbană a republicii). Mai
târziu, recensământul din anul 1970 înregistrează la Orhei un număr total de 21310
persoane (cu o pondere de 0,6% în populaţia totală, iar ponderea în populaţia urbană a
republicii scăzând cu 0,33%).
Iar creşterea de mai departe a numărului populaţiei oraşului a avut loc, în mare
măsură, pe seama sporului migratoriu destul de mare, din republicile ex-sovietice, în
special din Rusia, Ucraina. Acest proces, în mare măsură era stimulat de către
organele de stat.
Odată cu încadrarea Basarabiei în URSS şi formarea RSSM (1940) au avut loc un
şir de transformări social-economice. Aceste transformări au contribuit la o creştere
numerică a numărului de locuitori, care poate fi considerată ca o „explozie

29
demografică”. Conform recensământului unional din anul 1959 în oraşul Orhei
locuiau 14400 persoane, iar procesul de urbanizare se manifestă intens.
Tabelul 2.
Evoluţia numerică a populaţiei oraşului Orhei în perioada 1930-1990
Anul Persoane
1930 15279
1939 14700
1959 14391
1970 21310
1979 24548
1981 26200
1989 37517
1990 38912

Curba înregistrează o nouă ascensiune, denotând o nouă creştere a numărului

populaţiei oraşului. Către anul 1970 numărul populaţiei oraşului creşte până la 25700
locuitori. De la recensământul precedent (1959) şi până la recensământul următor
(1970) numărul populaţiei a sporit cu 11300 persoane. Peste aproximativ un deceniu,
în anul 1979 efectivul locuitorilor acestui teritoriu era de 30260 persoane. Iar în
rezultatul recensământului din anul 1989, au fost înregistraţi 37500 oameni, această
sporire fiind favorizată atât de sporul natural migratoriu. Astfel, pe parcursul perioadei
1959 – 1989 numărul populaţiei oraşului Orhei a sporit de 14400 la 37500 locuitori,
înregistrându-se un spor numeric de 23100 oameni. Creşterea efectivului populaţiei
30
oraşului în această perioadă poate fi explicată prin mai multe caute: sporul natural
înalt, statutul oraşului de centru raional, care a stimulat sporul migratoriu de la sat la
oraş, şi nu în ultimul rând faptul că în perioada dată, oraşul Orhei atinge un nivel înalt
de dezvoltare economică.
Până la recensământul din 1979 s-a mărit aproape cu 10 000 persoane, depăşind
cifra de 24 000 (24548 locuitori) – cu o pondere de 0,6% în populaţia totală şi 1,6% în
populaţia urbană.
Din anul 1989 suburbia Slobozia Doamnei, care număra-se atunci 6110 locuitori,
ce a existat ca unitate administrativă de sine stătătoare, a fost înglobată în cadrul
oraşului.
La recensământul din anul 1989 oraşul Orhei, împreună cu Slobozia Doamnei avea
o populaţie totală de 37517 locuitori (0,8% din populaţia totală a republicii şi 1,9%
din populaţia urbană, înregistrând faţă de anul 1930 o creştere totală de 22238
persoane. În 1991 numărul populaţiei atinge cifra maximă de 39110 locuitori, cu o
pondere de 0,9% în populaţia totală şi 1,9% pondere în populaţia urbană).
Deşi sporul natural al populaţiei a înregistrat şi el valori destul de mari, este
necesar de precizat, că ceea ce a contribuit la creşterea numerică a populaţiei a fost
imigraţia locuitorilor din alte zone.
Tabelul 3.
Evoluţia numerică a populaţiei oraşului Orhei în perioada 1990 - 2007
Anul Persoane, mii
1990 38,9
1991 39,1
1992 38,6
1994 38,1
1997 37,5
1998 37,5
1999 37,5
2000 37,4
2001 37,2
2002 37,1
2003 25,7
2004 25,7
2005 25,7
2006 25,6
2007 25,6
31
 Valoarea maximă a numărului de locuitori oraşul îl atinge în anul 1991 – când s-a
înregistrat 39100 persoane. Începând cu anul 1993, numărul populaţiei Orheiului se
află în descreştere, şi până în anul 2000, a oscilat în jurul cifrei de 37,5 mii locuitori.
Din anul 1992, în urma plecării unui număr însemnat de persoane, în principal
reprezentanţi ai altor naţionalităţi (ruşi, ucraineni), dar şi români – numărul populaţiei
are tendinţa de reducere, cu prezenţa unor perioade de stagnare. Însă, această reducere
şi stagnare a numărului populaţiei îşi găseşte justificare şi în sporul natural tot mai
mic.

În perioada 1991 – 2000 populaţia oraşului şi-a micşorat numărul cu 1,7 mii
persoane, iar în perioada 1991 – 2007, cu 13,5 mii persoane sau de 1,5 ori. Cea mai
mare reducere a numărului de locuitori s-a produs în perioada 2001-2003 şi este
condiţionată în primul rând de un sold migratoriu negativ, cât şi de o natalitate cu
tendinţa de reducere.
Tabelul 4.
Indici de creştere a numărului populaţiei oraşului Orhei
Anul Numărul Indici de creştere: Creşterea Creşterea faţă
recensământul populaţiei Faţă Faţă de totală între de
ui de recen. recensămin recensământ
rece anterior te ul anterior
ns.
de
bază
32
29.12, 1930 15279 - - - -
15.01, 1959 14391 0,94 0, 94 - 888 - 888
25.01, 1970 21310 1,39 1,48 6919 6031
17.01, 1979 24548 1,60 1,15 3238 9269
12.01, 1989 37517 2,45 1,52 12969 22338
05.10, 2004 25641 1,67 - 0,68 - 11876 10362

Analizând, indicele de creştere al populaţiei din tabelul de mai sus la

recensământul din 1959 faţă de cel luat ca bază (1930) se constată, că acesta este egal
cu 0,94, pentru cel din 1979 – cu 1,60 şi pentru ultimul recensământ (1989) – cu 2,45.
Indicele de creştere faţă de recensământul anterior(se face raportul populaţiei la
care ne referim asupra populaţiei recensământului anterior) pentru anul 1959 este egal
cu 0,94, pentru recensământul din 1970 – este de 1,48, pentru anul 1979 – 1,15, pentru
cel din 1989 este de 1,52, iar pentru cel din anul 2004 este unul negativ – 0,68.
Creşterea numărului populaţiei între recensăminte pentru 1959 faţă de anul 1930 a
avut valoarea negativă (-888) – factorii istorici şi cei socio – economici sunt ce
condiţionează acest destin. Pentru 1970 – creşterea numărului populaţiei faţă de anul
1959 este egal cu 1619 persoane, însă creşterea totală faţă de recensământul din 1930
– este egală cu 9031. La recensământul din 17 ianuarie 1979 se înregistrează o
creştere a numărului populaţiei faţă de cel din 1970 cu 3238 (şi cu 9269 persoane faşă
de cel din 1930). Pentru recensământul din 1989 creşterea numărului populaţiei faşă
de recensământul anterior a fost de 12969 (faţă de cel 1930 – cu 22238 persoane). Din
anul 1989 – 2004 se înregistrează o descreştere a numărului de locuitori al oraşului,
reducerea fiind de 11876 locuitori sau cu 31,6%.
Rata de creştere a numărului populaţiei (diferenţa dintre cele două recensăminte
analizate asupra recensământului anterior) pentru 1959 – 1970 este de 0,45, pentru
1970 – 1979 este de 0,22, iar pentru 1979 – 1989 rata de creştere este de 0,60.
Este necesar să fie menţionat faptul, că evoluţia populaţiei s-a produs în
conformitate cu factorii care au influenţat-o (mai ales cei istorici şi socio-economici).
Reducerea numărului orăşenilor în ultimii ani este cauzată de diminuarea încontinuu a
sporului natural şi prezenţa unui sold migratoriu negativ. Stoparea creşterii numărului
populaţiei şi chiar descreşterea efectivului sunt o consecinţă a crizei social-economice,

33
care a afectat toate sferile vieţii societăţii: declinul economic, înrăutăţirea indicatorilor
sociali, sărăcia populaţiei, etc.
Dacă ne referim la fondul locativ al oraşului acesta a înregistrat o creştere
numerică, mărindu-se considerabil şi suprafaţa locativă. Gradul mediu de asigurare a
populaţiei cu locuinţe calculat/ locuitor m² suprafaţa totală, în 1996 era de la 16,0 iar
numărul de apartamente şi case individuale era de 10,055 de unităţi. În 1923 erau
4,582 clădiri locuite. În prezent fondul locativ cuprinde 12,148 locuinţe care variază
după vechime, înălţime, stare, materiale de construcţie, nivel de dotare, tipuri de
locuire.
Tabelul 5.
Dinamica suprafeţei fondului locativ a oraşului Orhei
Anii 1980 1985 1990 1995 2000
Fondul locativ, mii 305 365,3 505,6 512,0 545,0
m2

În zonele apropiate de centrul oraşului, precum şi în partea veche a cartierului

Slobozia – Doamnei predomină gospodăriile familiale cu clădiri joase. Nivelul de
dotare cu utilităţi este scăzută: lipseşte canalizarea apelor uzate – menajere, încălzirea
se face cu sobe cu combustibil solid. În parcelările noi – Nordic, Lupoaica, Slobozia –
Doamnei, calitatea clădirilor este mai bună, însă canalizarea este numai în cartierul
Nordic.
Blocurile de locuinţe colective din centrul oraşului, cartierul Nordic, cartierul
Bucuria, nuclee în cartierele lupoaica şi Slobozia – Doamnei sunt unite în asociaţii de
proprietari conform legislaţiei în vigoare. Aproximativ 80% din apartamentele din
blocuri sunt privatizate.
Conform datelor asigurarea populaţiei cu spaţiul locativ este în principiu
soluţionată. Însă aceasta se datorează în primul rând lipsei de economii la populaţie
pentru investirea în construirea sau locuinţe. Totodată, o parte considerabilă a fondului
existent este învelit moral şi fizic, resimţindu-se în special insuficienţa reţelelor de
canalizare şi termoficare. Lipsa unor locuinţe sociale pentru anumite categorii de
populaţie, va îngreuna procesul de restructurare a unor zone rezidenţiale şi va crea
dificultăţi în cazul calamităţilor naturale.

34
 § 2. Mişcarea naturală a populaţiei

Dinamica populaţiei a fost influenţată de-a lungul timpului atât de condiţiile

naturale existente, cât şi de cele social-economice şi istorice. Pentru urmărirea
evoluţiei numerice a populaţiei se impune analiza elementelor ce au determinat
modificări în această evoluţie şi, implicit, cauzele acestor modificări. Deci, mişcare a
populaţiei reprezintă rezultatul sumei diferenţei bilanţului natural şi al celui migratoriu
(în cazul când ambele sunt pozitive).
Cunoaşterea dinamicii mişcării naturale presupune, cu caracter de obligativitate,
analiza celor două elemente fundamentale ale sale – natalitatea (N) şi mortalitatea
(M), precum şi analiza unor indici specifici ca: mortalitate infantilă, nupţialitate,
divorţialitate.
Fenomenul demografic de bază, care influenţează în mod decisiv prin evoluţia sa,
atât efectivul şi structura populaţiei, cât şi întregul proces de reproducere al populaţiei
unui teritoriu îl constituie natalitatea. Natalitatea este una din cele mai complicate şi
contradictorii componente ale mişcării naturale, influenţată de un complex de factori
de natură economică, socială, demografică şi confesională.
Natalitatea (numărul de născuţi vii raportat la o mie de locuitori) reprezintă
elementul de referinţă al bilanţului natural. Natalitatea reprezină cel mai flexibil şi
important element ale mişcării naturale, care este influenţat de procesele de
interdependenţă dintre mai mulţi factori de diferită natură: economici, sociali,
psihologici, politici, culturali, confesionali şi alţii. În evoluţia natalităţii putem observa
variaţii destul de mari, ceea ce demonstrează rata înaltă a natalităţii din a doua
jumătate a secolului al XIX – lea şi scăderea treptată a acesteia pe parcursul sfîrşitului
secolului XIX şi secolului XX. Acest fenomen a fost condiţionat în primul rînd de al
doilea război mondial, care şi-a lăsat amprenta în cadrul structurii populaţiei pe sexe,
scăderea numărului populaţiei de sex masculin, ceea ce provocat reducerea numărului
de căsătorii şi, respectiv, reducerea valorilor natalităţii. În evoluţia ratei natalităţii
populaţiei, spre deosebire de evoluţia altor fenomene demografice, şi în primul rând, a
mortalităţii, variaţiile pot fi destul de mari. Bunăoară, în a doua jumătate a secolului al

35
 XIX-lea, oraşul se caracterizează prin prezenţa unor valori înalte ale ratei natalităţii –
40,8 ‰1 ,adică la fiecare 1000 de locuitori se năşteau 40,8 copii.
Pe parcursul anilor 1950-1970 se înregistrează o reducere bruscă a natalităţii de la
35,2‰ la 19,6‰. Acest fenomen se explică în primul rînd prin încadrarea tot mai
activă a femeii în activitatea obştească şi prin creşterea rapidă a ritmului de
urbanizare. Deci, în anii 1950 – 1965 natalitatea scădea fără întrerupere şi numai la
sfârşitul anilor 60, ea a început să crească întrucâtva, fapt condiţionat de atingerea
vârstei de căsătorie a populaţiei născute în anii după război. În anul 1969 rata
natalităţii în Orhei era de 17,5 ‰. Această reducere a ratei natalităţii în localităţile
urbane se explică prin intensificarea în regiune a procesului de urbanizare. Observările
arată că, paralel cu creşterea rapidă a populaţiei urbane, în regiune se micşorează
valorile natalităţii, fenomen înregistrat atât în localităţile urbane cât şi în cele rurale.
Un factor nu mai puţin esenţial care influenţa negativ natalitatea era prezenţa unui
indice înalt al femeilor necăsătorite. În anii 1970-1990 se înregistreză o anumită
stabilitate a ratei natalităţii oraşului, în limitile de 18,2-19,6 ‰. Acest fenomen era
înregistrat şi în toată ţara, avînd o tendinţă de reducere în continuare. În perioada ce a
urmat a avut loc o diminuare bruscă a indicelui respectiv de la 18,2‰ în anul 1990 la
7,5‰ în anul 2003. Astfel, pe parcursul a ultimilor 10 decenii natalitatea s-a micşorat
de la 711 noi-născuţi sau 18,2‰ în 1991 pînă la 8,3‰sau 299 născuţi-vii în anul 2001.
Tabelul 6.
Evoluţia natalităţii în perioada 1970 – 1994 (în ‰)
Anii 1970 1981 198 198 1990 1991 199 199 199
5 9 2 3 4
Natalitat 19,5 18,9 18,6 18,3 18,3 14,6 14,6 13,3 11,9
e

Analizând acest tabel observăm că, în perioada anilor 1970 – 1980 acest indice a
înregistrat cote relativ înalte: 1970 – 19,5%, însă începând cu anul 1981, natalitatea -
18,9%, scade continuu până în anul 2002. În anul 2002 acest indice era 6,6 ‰ - cel
mai mic din ultimii 15 ani (tabelul 7). Diminuarea ratei natalităţii şi fertilităţii sunt o
consecinţă a înrăutăţirii situaţiei social-economice a populaţiei. Natalitatea este în

1 1
–Arbore Z., ,,Basarabia în secolul XIX”, Chişinău, 2001.
36
 corelaţie directă cu indicele de fertilitate. Acesta se calculează raportând numărul de
nou-născuţi vii la numărul total de femei între 15 – 49 ani (× 1000). Indicele de
fertilitate variază după categoriile de vârstă, fertilitatea cea mai mare deţinând-o
categoria de vârstă între 25 – 35 ani.
Tabelul 7.
Evoluţia natalităţii în perioada 1997 – 2007
Anii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Născuţi- 386 336 329 284 299 244 298 290 290 302 386
vii
Natalitate 10,3 9,0 8,8 7,6 8,1 6,6 8,1 7,9 7,9 8,6 15,1
(‰)

Evoluţia ratei natalităţii populaţiei în oraşul Orhei relevă următoarele trăsături:

- rata natalităţii în perioada analizată din ultimele decenii are
tendinţa continuă de scădere.
- reducerea spectaculoasă a natalităţii poate avea efecte
nefavorabile asupra reproducerii populaţiei în perioada următoare.
- revigorarea ratei natalităţii care se constată în ultimii ani este
temporară, deoarece acum în vârsta de fertilitate au intrat generaţiile mai numeroase
născute la mijlocul şi sfârşitul anilor 80 ai secolului XX.
Evoluţia natalităţii în oraş este influenţată de mai mulţi factori de natură social –
economică, demografică, culturală şi anume: răspândirea largă a fenomenului de
,,planificare” a familiei, creşterea nivelului de instruire a populaţiei şi respectiv
folosirea diferitelor metode de contracepţie, criza economică aprofundată de după anul
1990.
Reducerea ratei natalităţii are drept urmări astfel de fenomene demografice
negative: modificări în structura vârste a populaţiei, reducerea numărului populaţiei
care intră în vârsta fertilă şi cea aptă de muncă, intensificarea procesului de
îmbătrânire a populaţiei.
Rata natalităţii în oraşul Orhei este mai înaltă decât cea înregistrată la nivel
naţional cu 5,1 puncte.
Mortalitatea – este al doilea fenomen demografic care influenţează direct sau
indirect reproducerea populaţiei. De variaţia ratelor de mortalitate depinde bilanţul

37
natural şi ritmurile de creştere a populaţiei, speranţa de viaţă şi evoluţia altor
fenomene demografice (natalitatea, nupţialitatea, migraţia, etc). La rândul său,
mortalitatea populaţiei este influenţată de o serie de factori geografici, sociali,
economici, culturali, istorici, psihologici, ş.a., cei socio-economici situându-se în prim
plan: nivelul de trai şi de educaţie, alimentarea, starea de sănătate, nivelul asistenţei
medicale, etc.
În perioada anilor 1950 – 1960 se înregistrează o reducere a numărului de decese,
însă în anii '60 se manifestă o creştere iniţial destul de lentă a numărului de decese,
care apoi capătă ritmuri destul de înalte. Aceeaşi evoluţie o are şi rata generală a
mortalităţii populaţiei. Acest indice se menţine în perioada 1970 - 1980 în jurul cifrei
de 7,5‰. Acest indicator înregistrează cea mai mică valoare în perioada anilor 1960-
1970, variind între 5,3-6,4 ‰, iar după anul 1980 a crescut din nou. În următorul
deceniu (1980-1990) indicele mortalităţii a oscilat în jurul a 7,5-7,8‰. Pe parcursul
anilor ’90 acest indice este în permanenţă creştere, astfel, dacă în 1991 rata mortalităţii
era de 7,8‰, în 2003 s-a înregistrat o mortalitate de 10‰. Această tendinţă de creştere
a indicatorului mortalităţii, în rândul populaţiei oraşului se datorează costului tranziţiei
economice: înrăutăţirea bunăstării materiale, creşterea morbidităţii populaţiei, stresul
psihologic. Ca rezultat, începînd cu anul 1999, acest indicator îl depăşeşte pe cel al
natalităţii, înregistrîndu-se un bilanţ negativ al populaţiei. Astfel, în anul 2003 au fost
înregistrate 371 decesuri la 280 născuţi vii, iar creşterea ratei mortalităţii şi micşorarea
natalităţii duc la procesul de îmbătrînire demografică a populaţiei oraşului, tendinţă ce
va continua şi în viitor.
Tabelul 8.
Evoluţia mortalităţii în perioada 1970 – 1994 (în ‰)
Anii 1970 1981 1985 1989 1990 1991 1992 1993 1994
Mortalitate 6,3 7,8 7,2 7,4 7,8 7,4 7,8 7,6 9,7

Tabelul 8 ne indică atât perioade cu o uşoară creştere a acestui fenomen, cât şi

perioade de recul. Relativ scăzut, în anul 1970 (6,35 ‰), acest indice se măreşte cu
1,4‰ numai timp de un an. Alternând perioadele de creştere cu perioade de recul,
indicele mortalităţii atinge în anul 1994 valoarea de 9,7‰.

38
 Tabelul 9.
Evoluţia mortalităţii în perioada 1997 – 2007
Anii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Decedaţi 311 346 336 372 355 351 354 350 360 357 366
Mortalitate 8,3 9,2 9,0 10,0 9,6 9,5 9,6 9,5 9,8 10,2 14,9
(în ‰)

În ultimul deceniu, rata mortalităţii este în continuă creştere atingând în anul 2007
o valoare destul de alarmantă – 14,9 ‰. Această tendinţă de creştere a mortalităţii se
datorează, în primul rând, costurilor tranziţiei economice. Înrăutăţirea bunăstării
materiale, creşterea morbidităţii populaţiei, stresul psihologic, etc. au avut drept
consecinţă înrăutăţirea indicatorului de mortalitate.

Evoluţia mortalităţii şi a ratei de mortalitate în regiune, cât şi în întreaga republică

este influenţată de aceeaşi factori, caracteristici fostelor state socialiste şi ex-sovietice
şi anume:
- criza fundamentală, economică, socială şi demografică;
- distrugerea sistemului de asigurare socială şi medicală fără a fi
înlocuite cu alte măsuri de protejare a populaţiei;
- creşterea diferenţierii dintre populaţia bogată şi cea săracă.
Este cunoscut că nivelul mortalităţii diferă în funcţie de sex şi vârstă. În cadrul
sexelor, mortalitatea masculină a fost şi continuă să fie superioară mortalităţii
feminine. Această diferenţă se explică prin îmbătrânirea populaţiei şi supramortalitatea
masculină, cauzată de profesiile de risc practicate mai mult de bărbaţi, asociate

39
frecvent cu unele practici dăunătoare ca alcoolismul, fumatul, etc. Dacă să analizăm
principalele cauze de deces ale populaţiei regiunii, atunci în anul 2002 - 54,2 % din
populaţia decedată a murit din cauza bolilor aparatului circulator. Pe locul doi se
plasează tumorile maligne cu o pondere de 11,2 %. De asemenea este înaltă ponderea
populaţiei decedate din cauza accidentelor, traumelor şi intoxicaţiilor – 11,1%.
Analiza evoluţiei mortalităţii scoate în evidenţă că sarcina principală a societăţii
constă în lichidarea sau reducerea, în primul rând, a cauzelor de deces ce ţin de
factorii social-economici (accidente, traume, intoxicaţii).
Creşterea mortalităţii a dus la micşorarea valorii speranţei de viaţă sau longevităţii
medii a vieţii. Comparativ cu anul 1989 este în scădere cu 1,2 ani constituind 67,8 ani
în anul 2002 inclusiv 64,3 ani la bărbaţi şi 71,1 ani la femei.
Este destul de ridicat şi indicatorul mortalităţii infantile. În anul 1991 acest
indicator a înregistrat 19,5 ‰ sau în cifre absolute – 14 copii decedaţi în vărstă de sub
un an la 1000 copii născuţi vii. În prezent acest indicator procentual a crescut pînă la
21,4 ‰ în acelaşi timp numărul de cazuri reducîndu-se la 9 copii decedaţi în vîrstă sub
1 an la 1000 născuţi-vii.
Sporul natural (sau bilanţul natural), se calculează ca diferenţa între natalitate şi
mortalitate.
Tabelul 10.
Evoluţia sporului natural
Anii 1970 1981 1985 1989 1990 1991 1992 1993 1994
Sporul 13,2 11,1 11,4 10,9 10,5 7,2 6,8 5,7 2,2
natural

Analizând tabelul observăm că indicele sporului natural cunoaştere o scădere din

anul 1970 – 13,2 ‰ până în anul 1988 la 11,1‰. Indicii indică în continuare pentru
sporul natural al populaţiei oraşului Orhei o perioadă de recul, valoarea acestui indice
scăzând vertiginos, de la 10,9‰ (pentru anul 1989) până la 2,2‰ (pentru anul 1994)
cu 8,7‰.

Tabelul 11.
40
 Evoluţia bilanţului natural în perioada 1997 – 2007 (în ‰)
Anii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Bilanţul 2,0 -0,2 -0,2 -2,4 -1,5 -2,9 -1,5 -1,6 -1,9 -1,6 0,2
natural

În urma evoluţiei ratelor de natalitate şi mortalitate, pe parcursul ultimelor trei

decenii, s-a schimbat esenţial bilanţul natural. În perioada menţionată acest indicator a
diminuat de la 13,2 ‰ în anul 1970 la - 2,9 ‰ în anul 2002. Deci, reducerea
natalităţii şi creşterea ratei mortalităţii au condiţionat micşorarea considerabilă a
bilanţului natural. În perioada 1998 – 2006 bilanţul natural a înregistrat doar valori
negative şi doar începând cu anul trecut acesta a devenit pozitiv, atingând cota de 0,2
‰.

Dintre indicatorii specifici care influenţează mişcarea naturală a populaţiei, pot fi

menţionaţi mortalitatea infantilă, nupţialitatea şi divorţialitatea.
b) Nupţialitatea (numărul de căsătorii din anul respectiv raportat la 1000 de
locuitori) în perioada 1986 – 1995 se menţine în jurul cifrei de 7,35 (în medie 284
căsătorii pe an).
Tabelul 12.
Evoluţia nupţialităţii în perioada 1986 – 1995 (în ‰)

Anii 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 2001 2003

Nupţialitate 6,6 7,7 7,4 7,4 7,8 7,1 7,9 7,8 7,0 7,2 5,8 5,6

41
 Tabelul de mai sus ne demonstrează că, fenomenul nupţialităţii a atins valoarea
maximă de 7,9% (310 căsătorii) în anul 1992, după care urmează o reducere a acestui
indice, înregistrând în 2003 – 5,6 ‰.
c) Divorţialitatea se calculează, raportând numărul de divorţuri dintr-un an la mia
de locuitori.
Tabelul 13.
Evoluţia divorţialităţii în perioada 1986 – 1995 (în ‰)
Anii 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 2001 2003

Divorţialitate 6,8 6,8 6,7 6,4 7,3 6,4 7,2 7,6 7,4 7,4 3,1 6,3

Analizând tabelul observăm că, în anul 1986 numărul de căsătorii a fost cu 12

mai mare decât numărul de divorţuri. Pentru anul următor – 1987 numărul de divorţuri
a fost cu 3 mai mare decât numărul de căsătorii. În anii 1994 – 1995 indicele
divorţialităţii a fost mai mare decât cel al nupţialităţii.
Într-o situaţie nefavorabilă este starea civilă în oraş. Astfel indicele nupţialităţii a
fost cel mai înalt în anul 1992 cu 322 căsătorii sau 7,9 căsătorii la 1000 locuitori. Pe
parcursul următorilor ani numărul căsătoriilor înregistrate se află într-o permanentă
scădere. Astfel în anul 2003 acest indice este de 5,6 căsătorii la 1000 locuitori,
comparativ cu 7,4 căsătorii la 1000 locuitori în anul 1995.
În ultimii ani a sporit şi rata divorţialităţii. Cea mai mare rată a acestui indicator s-
a înregistrat în anul 1993, cu 250 divorţuri sau 7,6 divorţuri la 1000 locuitori. Anii
1999 şi 2001, constituie anii cu cele mai puţine divorţuri – 3,1 la 1000 locuitori. În
prezent, acest indicator este în creştere progresivă atingând cota de 235 divorţuri în
anul 2003.
Toţi aceşti indici necesită a fi analizaţi şi în contextul stării sănătăţii populaţiei
oraşului Orhei. Cel mai important indice în acest sens este morbiditatea generală.
Starea sănătăţii populaţiei, în linii generale are tendinţe statice şi dinamice
asemănătoare cu indicii de sănătate a populaţiei la nivel naţional şi raional, dar totuşi
se conturează unele aspecte specifice. De exemplu, bolile infecţioase intestinale şi
parazitare sunt mai frecvent înregistrate din motivul calităţii proaste şi asigurării

42
neritmice a populaţiei cu apă potabilă, starea sanitară – epidemiologică
nesatisfăcătoare în locurile de trai a păturilor nevoiaşe sau categoriilor defavorizate,
poluarea excesivă a mediului din cauza gunoiştilor neautorizate. Este mare numărul
intoxicaţiilor alimentare, cauzate de utilizarea produselor uşor alterabile cu termen de
păstrare epuizat, necalitativ fabricate, şi care sunt prestate populaţiei de diferiţi agenţi.
Aceşti factori influienţează expansiunea maladiilor gastro-intestinale de origine
nebosteriană şi maladiilor oncologice. Poluarea mediului a condiţionat sporirea
morbidităţii prin maladii alergice şi prin astm bronşic. La fel este impunător numărul
de bolnavi de tuberculoză ce demonstrează nivelul de trai scăzut al populaţiei, cultura
sanitară joasă, subalimentaţia.
Pe fonul bolilor psihice creşte numărul bolnavilor de narcomanie, toxicomaniei,
purtătorilor de HIV/SIDA şi a altor boli. Tot pe acest fundal creşte nesigarnţa în ziua
de mîine, plus prezenţa factorilor stresanţi, creşte mortalitatea violentă. În legătură cu
introducerea serviciilor medicale contra plată, aproximativ 95% din populaţia oraşului
au acces financiar limitat la asisrenţă medicală calificată. În rezultat indicatorul
morbidităţii generale a populaţiei în oraşul Orhei e de 7,6 persoane la 1000 locuitori.
Analiza efectuată denotă problema majoră cu impact pronunţat asupra comunităţii şi
sistemului urban de sănătate publică.
În concluzii, putem menţiona că sporirea mortalităţii şi reducerea natalităţii în
ultimul deceniu, au la bază schimbările social - economice şi politice care au afectat
negativ nivelul de trai al populaţiei. În această perioadă s-a schimbat mult orientarea
psihologică a omului referitor la problemele familiei. Tot mai mult se simte tendinţa
de a avea familii puţin numeroase.
În contextul problemei date, este cazul să amintim că tendinţa evoluţiei proceselor
demografice în oraş, cât şi în republică în ultimele două decenii ne vorbeşte despre
faptul că tot mai mult se manifestă fenomenul numit ,,tranziţie demografică”, fenomen
care constă în trecerea de la valori înalte ale natalităţii şi mortalităţii la valori scăzute,
sub influenţa multor factori economici, sociali, demografici şi culturali. Respectiv,
apare necesitatea de a aplica un şir de măsuri eficiente de stimulare a natalităţii şi de
reducere a mortalităţii. Trebuie de asigurat un nivel înalt al natalităţii şi al unui spor
demografic raţional, creşterea duratei medii de viaţă mai cu seamă prin reducerea

43
mortalităţii infantile. Printr-o sporire a ratei natalităţii, va urma o oarecare
îmbunătăţire a structurii pe vârste a populaţiei, o întinerire a acesteia.

§ 3. Migraţiile

După cum se ştie, populaţia este în continuă mişcare, este un element mobil.
Datorită acestui fapt creşterea sau descreşterea populaţiei oraşului Orhei este rezultatul
atât al bilanţului natural, cât şi al bilanţului migratoriu.
Bilanţul migratoriu se calculează ca diferenţă între sosiri şi plecări în localitate pe
un anumit număr de ani.
Pentru oraşul Orhei, ca şi pentru întreaga republică, sunt specifice diverse tipuri de
migraţie. În decurs de mai multe decenii întreg teritoriul R. Moldova se caracterizează

44
 printr-o mobilitate ridicată a populaţiei. Însă procesele migraţioniste au evoluat în mod
diferit la anumite etape de dezvoltare. Odată cu oferirea statutului de oraş şi centru
raional, în localitatea Orhei se înregistrează un sold migratoriu pozitiv care din an în
an se află într-o creştere continuă. Astfel, în anii ’60 se înregistrează un flux mare de
imigranţi din spaţiul ex-sovietic.
Pe la mijlocul anilor 1970-1980 bilanţul migratoriu devine negativ, dar nu se
înregistrează o influienţă esenţială asupra numărului populaţiei oraşului, deoarece
factorul principal în creşterea numărului populaţiei era sporul natural destul de ridicat.
În ultimii ani, situaţia s-a schimbat brusc. Concomitent cu scăderea natalităţii şi
creşterea mortalităţii rolul migraţiei a sporit simţitor. Populaţia oraşului Orhei a sporit
în decurs cu cîteva decenii în cea mai mare parte pe baza migraţiilor, atît interne cît şi
externe.
Un rol important pentru dezvoltarea oraşului au avut-o migraţiile interne. Oraşul
Orhei e o localitate cu un potenţial atractiv redus, pentru populaţia rurală, însă e
atractiv prin faptul că s-a confirmat ca important centru economic. Asupra procesului
migraţionist a populaţiei din mediul rural spre oraş, au influenţat următorii factori:
ritmuri rapide de urbanizare şi sporirea cerinţelor în braţe de muncă în oraş pe
parcursul perioadei postbelice.
Paralel cu accentuarea procesului de industrializare a oraşului şi sporirea cerinţelor
în braţe de muncă, între anii 1960-1990 s-au intensificat migraţiile zilnice (pendulare).
În perioada respectivă, aproximativ 15% din populaţia ocupată din mediul rural al
raionului Orhei era antrenată în activităţi neagricole (industrie, construcţie, sfera
serviciilor) din cadrul oraşului, mulţi din ei făcând naveta din localotăţile rurale din
apropierea oraşului în Orhei.
În prezent migraţia internă, în cadrul oraşului, înregistrează un bilanţ migratoriu
pozitiv. Astfel, în anul 2003 numărul celor sosiţi în oraş era de 1022 persoane iar al
celor plecaţi de 866 persoane, cu o predominare a populaţiei feminine. Astfel din cele
1022 persoane sosite în oraş, 605 erau femei.
Tabelul 14.
Evoluţia sporului migratoriu între 1960 -1992
Anii 1960 1965 1970 1971 1972 1979 1986 1987 1988 1990 1992
Sosiri 2194 1801 2687 2743 2730 2436 2287 2334 2300 2064 1487
45
 Plecări 1680 1265 2300 2531 2437 2144 1990 1950 1728 2138 1982
Sporul 514 536 387 212 293 292 297 384 572 - 74 -495
migratoriu

Dacă e să facem o analiză a evoluţiei sporului migratoriu ne permite să

concluzionăm că, din 1960 până în anul 1990 bilanţul migratoriu a avut valori
pozitive, numărul sosirilor, însă, nefiind cu mult mai mare decât numărul plecărilor.
Valoarea pozitivă cea mai mare sporul migratoriu o atinge în anul 1988, diferenţa
dintre sosiri şi plecări fiind de 572.
Din anul 1990 bilanţul migratoriu are valori negative: (1990 - - 74; 1992 -
-495, fiind valoarea negativă maximă). În ultimii ani valoarea negativă a sporului
migratoriu relativ a mai scăzut, numărul plecărilor din oraş micşorându-se. A fost
calculat şi bilanţul total (spor total) al populaţiei oraşului Orhei. Aceasta prezintă
diferenţa dintre bilanţul natural şi bilanţul migratoriu.
Tabelul 15.
Evoluţia sporului total între anii 1986 – 1992 (%)

Anii 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992

Sporul 11,2 11,6 11,1 10,9 10,5 7,2 6,8
natural
Sporul 7,6 9,8 14,7 9,2 - 1,9 - 5,0 - 0,9
migratoriu
Sporul 18,8 21,4 25,8 20,1 8,6 - 12,2 5,9
total

Până în anul 1990 bilanţul total a înregistrat valori pozitive, valoarea maximă
atingând-o în anul 1988 – 25,8%. În anii 1991 – 1992 acest indice a înregistrat valori
negative: 1991 - -12,2%, 1992 - -5,9%.
Tabelul 16.
Migraţia internă a populaţiei or. Orhei
Anii Numărul de sosiri Numărul de plecări
Ambele Masculin Feminin Ambele Masculin Feminin
sexe sexe
2002 795 326 469 764 355 409
2003 1022 417 605 866 388 478
2006 799 348 451 401 174 227

46
 În ultimii ani un caracter mai pronunţat o au migraţiile externe. În perioada
postbelică în condiţiile regimului sovietic, 520 de orheieni au fost deportaţi spre
Siberia şi Extremul Orient a Rusiei şi respectiv organizarea intensă a procesului de
migraţie a populaţiei spre oraşul Orhei (ca de altfel spre toate localităţile ţării) din
spaţiul ex-sovietic sub motivul necesarului de specialişti pentru industrializarea
oraşului.
În anii 90 s-au schimbat radical fluxurile migraţioniste, soldul migratoriu
înregistrînd numai valori negative cu tendinţă stabilă de scădere. În ultimii ani tot mai
multe persoane emigrează din oraş peste hotarele ţării, unii plecînd ilegal din motive
financiare, alţii pentru stabilirea cu domiciliul permanent în alte ţări.
Tabelul 17.
Migraţia externă a populaţiei or. Orhei
Anii Numărul de sosiri Numărul de plecări
Ambele sexe Masculin Feminin Ambele sexe Masculin Feminin
2002 7 3 4 117 56 61
2003 5 2 3 136 67 69

Astfel, doar în anul 2002 au primit confirmare de repatriere 37 persoane. Numărul

celor ce pleacă din oraş este în creştere. Astfel, dacă în anul 2002 numărul lor era de
117 persoane, în anul 2003 au fost înregistrate 136 plecări. Totodată în anul 2003 au
sosit în oraş 5 imigranţi.
Se poate menţiona că procesul emigraţionist intens, din oraş, mai ales a populaţiei
tinere, are consecinţe negative asupra mişcării naturale şi respectiv intensificarea
procesului de îmbătrînire demografice a populaţiei oraşului.

47
 Capitolul IV. Structura populaţiei
§ 1. Structura pe grupe de vârstă şi sexe

Prin analiza structurii pe grupe de vârste şi sex a populaţiei se obţin informaţii

preţioase privind potenţialul actual şi de viitor al populaţiei oraşului, se pot efectua
unele aprecieri ale gradului de activitate în diverse domenii ale economiei naţionale,
se fac estimări privind necesităţile bunurilor de consum în domeniul învăţământului de
toate gradele, în domeniul culturii şi ocrotirii sănătăţii. Una din cele mai importante
structuri ale populaţiei este structura pe sexe şi pe grupe de vârste. În studiile
economico – geografice structura pe vârste a populaţiei este importantă în primul
rând pentru faptul că este legată de principalele fenomene demografice ( natalitatea,
mortalitatea, fertilitatea, nupţialitatea) care la rândul lor se schimbă în funcţie de
vârstă.

48
 Structura pe grupe de vârste este o componentă de mare importanţă a structurii
demografice, care permite evaluarea potenţialului forţei de muncă precizând, dacă este
capabil sau nu oraşul să se asigure din acest punct de vedere din potenţialul intern.

Piramida vârstelor pentru anul 1989 are baza destul de bine dezvoltată, grupa de
vârste între 0 – 9 ani deţinând o pondere de 18,5% din populaţia totală. O pondere
însemnată revin grupelor de vârste între 25 – 39 ani (26,1%). Grupele în vârstă de
pensionare deţin 9,45 %.

49
 Ca rezultat al evoluţiei fenomenelor demografice (natalitate, mortalitate) şi
migraţiei s-au produs schimbări evidente şi în structura pe grupe de vârstă a populaţiei
oraşului.

Analizând piramida pe grupe de vârstă şi pe sexe a populaţiei oraşului în baza

datelor recensământului populaţiei din 2004 remarcăm o tendinţă de reducere a
contingentului populaţiei tinere, îndeosebi la grupa de vârstă de 0 - 4 ani (6,2 %), ca
urmare a scăderii natalităţii şi majorarea ponderii populaţiei în vârstă activă de muncă.
Se remarcă o pondere mare a grupei de vârstă 15-19 ani, legată îndeosebi de valorile
mai ridicate ale natalităţii acum două decenii. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei
raionului este influenţată şi de mobilitatea populaţiei mai ales la grupa de vârstă de 20
– 35 ani, evidenţiindu-se o reducere a ponderii acesteia ca urmare a emigrării
populaţiei în zonele de atracţie a forţei de muncă. Se remarcă şi o creştere a ponderii
populaţiei vârstnice, mai ales la categoria de vârstă 70 ani şi peste. Trecerea intensă de
la tipul de populaţie tânără la cel de vârstă înaintată provoacă mutaţii esenţiale în
evoluţia diferitelor procese demografice.
Urmărind structură pe vârste a populaţiei raionului pe cele trei mari grupe de
vârstă, în anul 2004, constatăm că populaţia tânără reprezenta – 16,9 %, populaţia
adultă – 69,9 %, iar populaţia vârstnică – 13,2 %. Aceste date indică existenţa pe
atunci a unui procent relativ mare de populaţie vârstnică, fapt datorat atât valorilor
reduse ale natalităţii cât şi a migraţiei intense a populaţiei peste hotare.

50
 În cadrul grupelor pe vîrste şi sexe a populaţiei oraşului Orhei între 0-14 ani
ponderea numărului bărbaţilor este mai mare decît cea a femeilor, aceasta constatîndu-
se pînă la vîrsta de 20 ani, diferenţa fiind de 428 persoane. Însă începînd cu vîrsta de
20 ani, încep a predomina femeile, astfel că de la 20 la 40 ani, numărul femeilor
depăşeşte numărul bărbaţilor cu 360 persoane. În cadrul vîrstelor 45-64 ani se constată
o diferenţă mai mică a raportului dintre femei şi bărbaţi, cu 143 persoane. După vîrsta
de 70 ani, raportul dintre populaţia femenină şi cea masculină e de 2:1 înregistrîndu-se
o pondere a femeilor, cu 545 persoane.
Tabelul 18.
Schimbările în structura pe vârste a populaţiei oraşului Orhei (în %)
Vârsta 1979 1989 2004
0 – 15 ani 24,5 35,3 16,9
16 – 59 ani 63,9 56,8 69,9
60 ani şi peste 8,6 7,8 13,2
Total 100 100 100
Sursa: prelucrat după datele Biroului Naţional de Statistică

Analizând datele din 2004, remarcăm o reducere a ponderii populaţiei tinere cu

18,4 % faţă de anul 1989. Această reducere s-a făcut pe contul creşterii ponderii
populaţiei adulte, valoare căreia a crescut cu 13,1 % şi a populaţiei vârstnice, ponderea
cărora a crescut cu 5,4 %. Din cele expuse mai sus evidenţiem următoarele
particularităţi: reducerea populaţiei în grupele de vârstă tânără; creşterea ponderii
populaţiei vârstnice; sporirea numărului populaţiei apte de muncă. În oraşul Orhei se
manifestă intens procesul de îmbătrânire demografică, condiţionat atât de reducerea
procesului de reproducere, dar şi de migraţia populaţiei. Conform scării lui J. Bojio-
51
Garnier, o populaţie în care ponderea populaţiei vârstnice (60 ani şi peste) depăşeşte
12 % din totalul populaţiei, aceasta poate fi considerată îmbătrânită din punct de
vedere demografic. În Orhei a fost depăşit acest prag, populaţia oraşului fiind
considerată deja îmbătrânită sub aspect demografic.

Situaţia esenţial se va schimba, începând cu anii 2010-2015, când în vârsta aptă de

muncă vor intra generaţiile născute în anii 1994-2000, ani cu o rată foarte scăzută a
natalităţii. Totodată, în vârsta de pensie vor intra generaţiile numeroase din anii 1950-
1955, ani ce se caracterizează prin cea mai înaltă rată a natalităţii din perioada
postbelică. Aceste schimbări vor duce la o scădere bruscă a numărului şi ponderii
populaţiei apte de muncă, pe de o parte, şi la o creştere rapidă a ponderii populaţiei
vârstnice, pe de altă parte. Un factor important în creşterea ponderii populaţiei
vârstnice îl constituie creşterea speranţei de viaţă la naştere a populaţiei.
Structura pe sexe a populaţiei este un indice destul de stabil, însă sub influenţa
diferitor factori poate căpăta valori diferite.
Tabelul 19.
Structura pe sexe a populaţiei oraşului Orhei, în %
Anul Masculin Feminin
1979 43,5 56,5
1989 48,5 51,5
2000 49,0 51,0
2004 46,6 53,4

52
 Structura pe sexe a populaţiei oraşului Orhei pentru anul 2004 ne arată o
predominare a sexului feminin cu 6,8 % numărul bărbaţilor. În anul 1979, decalajul
dintre sexe era destul de pronunţat, consecinţă a pierderilor din cadrul celui de-al
doilea război mondial. Ulterior, a urmat o perioadă de echilibrare a structurii pe sexe,
ajungând în 2000 la raportul de 49,0 % bărbaţi la 51,0 % femei. Datele ultimului
recensământ ne indică apariţia unui nou dezechilibru, condiţionat de emigraţia, în
special a bărbaţilor, în căutarea unui loc de muncă. Un factor important în echilibrarea
structurii pe sexe a populaţiei îl are migraţia. Odată cu redresarea situaţiei economice
în R. Moldova, în anii apropiaţi se poate aştepta la o stabilizare în evoluţia migraţiei
populaţiei, fapt ce se va reflecta pozitiv în evoluţia structurii pe sexe.
Dezechilibre mai mari în structura pe sexe apar la populaţia vârstnică, în special la
cea de peste 60 de ani. De exemplu, populaţia vârstnică de sex feminin deţine o
pondere de 60,5 %, pe când bărbaţii în vârstă deţin ponderea de 39,5 %.
Vârsta medie a populaţiei oraşului Orhei este de 35,7 ani, fiind mai mare la femei –
37,1 ani şi mai mică la bărbaţi – 34,2 ani.

§2. Structura economică a populaţiei

Populaţia economic activă sau resursele umane de muncă înglobează toate
persoanele angajate în orice sferă de activitate din economia naţională. Conform noii
legislaţii în vigoare în Republica Moldova limita de vârstă a populaţiei active de
muncă o constituie la bărbaţi 16 – 65 de ani iar la femei 16 – 60 de ani.
Mai mult de jumătate din populaţia oraşului reprezintă populaţia economic activă –
67,3 % din totalul populaţiei oraşului.
a) Populaţia activă – aceasta, sub raport cantitativ şi calitativ, deţine rolul principal
în crearea venitului naţional şi ridicarea nivelului de viaţă. Pentru studiul economic
asupra unui oraş de o mare importanţă este luarea în calcul a structurii profesionale a
populaţiei, care ne arată pentru oraşul Orhei din totalul populaţiei active de 12900
(33,8% din populaţia totală) pentru anul 1994, 5435 persoane sunt ocupate în industrie
(42% din totalul populaţiei ocupate), 2500 persoane (19,3%) – ocupate în domeniul
învăţământului public, 2167 (16,7%) – ocupate în domeniul ocrotirii sănătăţii, 1705

53
persoane (13,2%) – ocupate în construcţii, 7444 persoane (5,7%) – în comerţ şi 350
(2,7%) – în transporturi.
b) Populaţia inactivă (întreţinută). În cadrul acesteia intră persoanele, (care fac
parte) cu vârsta peste cea capabilă de muncă (pensionari), bursieri şi alte persoane
întreţinute de stat sau întreţinute de persoane concrete.
În anul 1994 numărul pensionarilor era de 4288 (1315 bărbaţi şi 2973 femei), 458
bursieri.
c) Populaţia neocupată (şomerii). Ca o consecinţă a crizei economice, numărul
şomerilor din oraş, în ultimii 4 ani s-a mărit foarte mult. După înregistrările oficiale
din anul 1991 în oraş erau 735 şomeri, în 1992 – 864, în 1993 – 989, în 1994 – 112 şi
anul 1995- 1148 şomeri (total pe raion au fost înregistraţi 1644). Numărul şomerilor
din oraş deţin o pondere de 4,3% din numărul total al celor din republică (26635
persoane). În realitate numărul şomerilor este cu mult mai mare.
Tabelul 20.
Raportul dintre populaţia activă şi inactivă, or. Orhei, 2004 (în %)
Total Masculin Feminin
Populaţia activă 67,3 69,0 66,2
Populaţia 32,7 31,0 33,8
inactivă
Total 100 100 100

Conform datelor statistice din anul 2002 numărul populaţiei în vîrstă aptă de
muncă, în oraşul Orhei, constituia 23622 persoane sau 64,6%, însă ţinînd cont de
faptul că o parte din această categorie de populaţie nu este angajată din diferite
considerente, această proporţie este mult mai mică. După participarea la activitatea
economică a oraşului, populaţiei economic active îi revine 45%, iar acelei inactive
55%.
O altă noţiune ce caracterizează forţa umană de muncă a oraşului este populaţia
ocupată, care se referă la lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor,
inclusiv cei ocupaţi în gospodăria personală auxiliară, persoanele ocupate cu
activitatea de muncă individuală. Astfel, în anul 2002, numărul populaţiei ocupate
constituia 14069 persoane sau în mediu 323 persoane active la 1000 locuitori şi 241
persoane economic inactive, spre deosebire de anul 1995 cînd numărul lor constituia
54
10633. În perioada anilor 1995-2002 în mediu la 1000 locuitori reveneau 283
persoane sau 28% populaţie economic activă şi 717 persoane sau 72% - populaţie
neangajată, inclusiv 21 persoane ocupate în gospodăria casnică, 57 elevi, liceeni,
studenţi ai colegiilor, 222 copii în vîrsta 0-16 ani, 131 pensionari şi 35 invalizi, 251
persoane ce nu sunt încadrate în cîmpul muncii.
Populaţia în vîrstă aptă de muncă, incapabilă să lucreze, în anul 1995 însuma 1509
persoane din numărul total, iar în 2002 – 1253 persoane, ceea ce constituie în mediu
35 oameni la 1000 locuitori.
Schimbările din ultimii ani ce s-au produs în economia oraşului, ca şi în întreaga
ţară, grav afectată de criza economică, au avut drept consecinţă modificăţi esenţiale în
structura populaţiei ocupate pe ramuri de activitate. Astfel, în cadrul industriei
oraşului indicele respectiv a diminuat de 2 ori ca urmare a faptului că la ora actuală
multe întreprinderi industriale nu funcţionează sau funcţionează cu regim redus.
Totodată, a sporit cota celor angajaţi în sfera comerţului, alimentaţiei publice şi
aprivizionării tehnico-materiale. Aceasta se explică prin faptul că mai mulţi lucrători
din diferite domenii, care au fost disponibilizaţi în urma crizei economice s-au
încadrat în diferite activităţi ale sectorului secundar.

Fig. 11. Repartiţia populaţiei ocupate pe ramuri ale economiei, oraşul Orhei

55
 Din numărul total al celor angajaţi în economia oraşului, 39,4% activau (în anul
2004) în ramurile din sfera producţiei materiale (industrie, transporturi, construcţii),
iar 60,6% în sfera neproductivă.
Din ramurile sferei productive cel mai mare număr de angajaţi revine industriei
23,7%. În ramurile din sfera neproductivă o cotă mai mare revine celor angajaţi în
comerţ şi alimentaţie publică – 29,5% din numărul total.
În perioada de criză economică a apărut un grup social, care, din cauza, reducerii
locurilor de muncă la întreprinderi devin şomeri. Declinul economic prin care a trecut
oraşul, în perioada anilor 1994-2001 a agravat foarte mult utilizarea forţei de muncă.
În toate ramurile economiei se reducea continuu numărul locurilor de muncă. Astfel,
doar în anul 1996 numărul angajaţilor în toate sferele de activitate s-a redus cu circa
4000 persoane. Pe parcursul perioadei date exista un fel de şomaj ascuns la
aproximativ 21 de întreprinderi, neavînd de lucru, salariaţii acestora stau în concedii
forţate. Astfel, în anul 1999 au fost înregistraţi circa 2000 de şomeri din această
categorie.
Conform datelor oficiale numărul de şomeri înregistraţi a crescut de la 880
persoane în anul 1995 la 1421 persoane în anul 2002. Rata şomajului înregistrat s-a
mărit respectiv de la 1,12% la 1,45%, iar rata şomajului lent de la 3,39% la 5,25%.
Cele mai defavorizate categorii ale populaţiei pe piaţa forţei de muncă a oraşului
sunt femeile, tinerii, populaţia de vîrstă pensionară. Este alarmantă creşterea şomajului
juvenil, la persoanele în vîrstă de 16-29 ani, care constituie 43% din numărul total al
şomerilor aflaţi la evidenţă în căutarea unui loc de muncă la OFM. În perioada 1995-
2002, numărul de şomeri din această categorie a crescut cu 221 persoane. Această
tendinţă este mai pronunţată în cadrul femeilor de vîrsta respectivă.
Din numărul total al şomerilor înregistraţi la OFM pe parcursul anului 2002 cele
mai mari ponderi le au persoanele eliberate din propria iniţiativă – 46%, persoanele
disponibilizate – 17,2%, absolvenţii instituţiilor de învăţămînt – 10,5%.
În prezent multe întreprinderi continuă să funcţioneze sub capacitatea de producţie
(de vinificaţie, textile, organizaţiile de construcţie, bazele auto), iar lucrătorii acestora
se află în concedii forţate, menţinînduli-se numai vechimea lor de muncă. Alarmant
este faptul că, o bună parte din populaţia aptă de muncă, care nu se poate angaja

56
pentru a-şi găsi o sursă de existenţă este nevoită se plece ilegal, la muncă, peste
hotarele ţării. În condiţiile dezvoltăţii noilor forme de proprietate, reducerii numărului
de lucrători, ciclului nerentabil de producţie, trecerii la metode intensive de pieţii
muncii gospodărire, s-au creat premise organizatorice, juridice şi economice de
formare a pieţii muncii. În scopul ameliorării situaţiei tensionate pe piaţa forţei de
muncă din teritoriu şi promovării unei politici active de utilizare a resurselor de
muncă, asigurării protecţiei sociale a populaţiei, afectate de şomaj, OFM în comun cu
autorităţile admunistraţiei publice locale şi agenţi economici, a întreprins măsuri
concrete întru realizarea prevederilor Programului de utilizare a forţei de muncă
pentru anii 2001-2002. A fost adoptată decizia privind stabilirea cotelor de angajare la
lucru, a categoriilor social-vulnerabile (tinerii, invalizii de gradul III, absolvenţii
şcolilor de cultură generală). De asemenea sunt asigurate servicii populaţiei aflate în
şomaj, păstrarea locurilor de muncă existente, revitalizarea şi crearea noilor locuri de
muncă, plasarea în cîmpul muncii a persoanelor şomere, inclusiv a celor socialmente-
vulnerabile, pregătirea profesională şi recalificarea şomerilor, susţinerea activităţii
antreprenoriale şi acordarea sprijinului de consultanţă persoanelor în căutare de lucru.

57
 § 3. Structura etnică a populaţiei

Structura etnică a populaţiei este o comunitate istoriceşte formată, asupra

caracterului dezvoltării căreia influenţează mai mulţi factori. În decursul timpului au
avut loc modificări în componenţa naţională a populaţiei oraşului Orhei, unde s-a
concentrat o populaţie multinaţională. Trăsăturile principale ale structurii etnice ale
populaţiei s-au format în secolul al 19-lea. În această perioadă numărul absolut al
locuitorilor de diferite naţionalităţi s-au modificat în mare măsură (la unele a crescut,
la altele a scăzut), însă raportul între grupele naţionale principale s-a modificat mai
puţin.
Neomogenitatea etnică este una din condiţiile cele mai importante, care
influenţează formarea modului de viaţă. Reprezentanţii fiecărei naţionalităţi posedă,
de regulă, obiceiuri specifice, au o atitudine diferită faţă de valorile culturale şi
sociale. Aceasta determină deosebirile în modul de viaţă al diferitelor naţionalităţi.
Sub raport etnic populaţia oraşului Orhei nu este deloc omogenă. Cea mai mare
parte a populaţiei este reprezentată de patru naţionalităţi: români, ruşi, ucraineni,
evrei. Într-un număr mai mic sunt prezenţi bieloruşi, ţigani, bulgari, găgăuzi, nemţi şi
alte naţionalităţi.
Populaţia predomină este, bineînţeles, de origine română, ceea ce demonstrează
încă o dată faptul, că partea centrală a republicii, unde este situat oraşul, este locuită
prin excelenţă. În ceea ce-i priveşte pe ruşi şi ucraineni, mulţi au venit să se
stabilească aici mai ales pe la sfârşitul sec. al 18-lea, venind odată cu oştirile ruseşti,
au sosit ţărani orăşeni, precum şi alţi reprezentanţi ai grupelor sociale.
Tabelul 21.
Structura etnică a oraşului Orhei în anii 1844 şi 1897 (în %)
1844 1897
Moldoveni 73,6 27,6
Evrei 21,3 58
Ruşi - 10,3

58
 Ucraineni 0,4 1,2
Bulgari - -
Polonezi 0,4 0,9
Nemţi - 0,1
Ţigani 0,7 -
Alte etnii 3,6 1,9

În anul 1897, Imperiul Rus organizează în Basarabia un recensământ. Conform

datelor acestui recensământ etnia de bază în oraşul Orhei era reprezentată de evrei,
care deţineau o pondere de 58%, în decurs de jumătate de secol ponderea acestora
dublându-se (de la 21,3% în 1844 la 58% în 1897). Stabilirea evreilor în mediul urban
al Basarabiei a fost condiţionată de politica de colonizare promovată de Imperiul Rus.
În perioada 1837-1843 guvernul rus a decretat un şir întreg de „ucazuri imperiale prin
care se acordau multe avantaje străinilor doritori de-a se stabili cu traiul în Basarabia.
Înaltul ucaz dat senatului guvernator la 26 septembrie 1830 acorda un şir de facilităţi
comerciale tuturor evreilor doritori de-a se stabili în oraşele Basarabiei – eliberarea pe
o perioadă de 5 ani de plată a impozitelor.”
Tabelul 22.
Structura etnică a oraşului Orhei (în %)
1918 1930
Moldoveni 26,3 52,5
Evrei 42,1 41,2
Ruşi 10,5 4,5
Ucraineni 10,5 -
Alte etnii 10,6 1,8

Dacă e să analizăm structura etnică a populaţiei oraşului Orhei în anul 1918

observăm că, etnia de bază o deţine la fel evreii, pe când în anul 1930 o deţin
moldovenii (52,5%), însă nu diferă cifra cu mult a evreilor în anul 1930 (41,2%).
Această stabilire a evreilor în aceşti ani este politica de colonizare a Imperiului Rus.
Mulţi ruşi şi ucraineni au sosit în oraş mai ales după 1945. Astfel, în anul 1930 în
Orhei erau 680 ruşi (ceea ce alcătuiau 4,4% din populaţia totală) şi 15 ucraineni
(0,09%). Bulgarii erau în număr de 11 (0.07% din populaţia totală). Numai în trei
decenii (recensământul din anul 1959) numărul ruşilor s-a mărit de 4 ori, ajungând la
2699 persoane, cu o pondere de 18,8% în populaţia totală. Numărul ucrainenilor s-a
59
mărit mult: de la 15 la 1194 persoane (8,3 % din populaţia totală), iar bulgarii erau în
număr de 28 (0,2%).
În perioada care urmează numărul lor continuă să crească, însă ponderea în cadrul
populaţiei totale a reprezentanţilor acestor naţionalităţi scade pe fondul creşterii
ponderii românilor. Astfel, analizând datele recensământului din 1970 se constată, că
numărul ruşilor în Orhei era de 4147 (ceea ce alcătuia doar 16,1% din populaţia
totală), a ucrainenilor – de 1793 (7,6%) şi doar ponderea bulgarilor în cadrul
populaţiei totale a rămas aceiaşi – 0,2% (46 de persoane).
Până la recensământul din anul 1979 numărul ruşilor s-a micşorat cu 200 persoane,
ajungând la 3947, iar ponderea lor în cadrul populaţiei totale s-a micşorat până la
15.3% (cu 0,8%): numărul ucrainenilor a ajuns la 2032 persoane, iar ponderea lor în
cadrul populaţiei totale s-a mărit până la 8,3%. În acea perioadă la Orhei erau 157
bieloruşi (cu o pondere de 0,6%) şi 50 de bulgari (cu o pondere de 0.2%).
O pondere importantă în cadrul populaţiei totale o constituie populaţia evreiască,
Orheiul fiind unul din oraşele republicii cu un număr însemnat de evrei. La
recensământul din 1930 în Orhei existau 6302 evrei, cu o pondere de 41,2% din
populaţia totală – un număr destul de însemnat, dacă îl comparăm cu cel al românilor,
care era 8021. Până în 1959 numărul lor s-a micşorat de 2 ori, ajungând la 3080
persoane, cu o pondere de 21,4% în populaţia totală. La recensământul din 1970 erau
în oraş 3027 evrei, însă ponderea lor în cadrul populaţiei totale a scăzut cu 9,7%.
Numărul lor continuă să scadă şi la recensământul din 1979, existau 2045 evrei (cu o
pondere de 6,7% în cadrul populaţiei totale).
La Orhei, în această perioadă, precum în toată Basarabia, se constată o enormă
creştere a ponderei evreilor. După Al.Th.Obreja „evreii pătrund în urma împărţirii
Poloniei (1793 - 1795), a declarării serviciului militar obligatoriu în Rusia (1827), a
libertăţii comerţului în principate (Pacea de la Adrianopol 1829), cât şi în urma
măsurilor luate de Austria şi Rusia, pentru a împinge pe minorităţi spre provinciile de
frontieră ”(Em. De Martonne – „Europe Centrale” – pag. 121).
V. Tufescu menţionează, că „la Orhei in 1930 era mare procent de populaţie
evreiască”[V. Tufescu: „Târgurile din Moldova şi importanţa lor economică”- pag.18]
Pe atunci la Orhei erau peste 630 mii evrei.

60
 În anul 1930 „Recensământul general al populaţiei României” a înregistrat în oraş
8021 români, ceea ce alcătuia 52,4% în populaţia totală. Analizând datele
recensământului din 1959 se constată o diminuare a ponderii populaţiei româneşti, ca
urmare a unui flux de emigrare a populaţiei româneşti în perioada postbelică, dar şi ca
urmare a stabilirii în oraş a reprezentanţilor altor naţionalităţi.
În perioada 1959 – 1970 numărul românilor din oraş s-a mărit considerabil –
cu 8918 persoane, ajungând la 16123 locuitori, alcătuind deja 62,5% în populaţia
totală. Recensământului populaţiei din 1979 a înregistrat 21135 români (69,8%).
Datele recensământului, efectuat în 1989, a înregistrat în oraşul Orhei
următoarea structură naţională:
- români – 28456 (75,8%)
- ruşi – 4126 (10,9%)
- ucraineni – 2565 (6,8%)
- evrei – 1347 (3,6%)
- bieloruşi – 233 (0,6%)
- ţigani – 199 (0,5%)
- bulgari – 111 (0,2%)
- găgăuzi – 100 (0,2%)
- nemţi – 39 (0,1%)
- alte naţionalităţi – 341 (0.6%)
S-a făcut şi o înregistrare a populaţiei oraşului sub aspect lingvistic, nu toţi
reprezentanţi aceleiaşi naţionalităţi considerând limba vorbită ca limbă maternă.
Astfel, 96,35 dintre români consideră limba română şi 3,3% consideră rusa limba lor
maternă, ceea ce contravine însuşi statutului lor de români:
- 48,8% dintre ucraineni preferă ucraineană, 46,8% - rusa şi 4,3% - româna;
- 98,5% dintre ruşi consideră rusa limba lor maternă şi 1,4% - româna;
- 40,3% dintre evrei consideră limba idiş limba lor maternă, 58,5% - rusa şi 13% -
româna.
Conform datelor din cadrul recensământului din 2004, situaţia se prezintă astfel
- Sub raport etnic, populaţia majoritară este reprezentată de etnia de origine
română, ponderea cărora este de 89,1 %, crescând cu 13,3 % de la ultimul
recensământ (1989).
- Creşterea ponderii populaţiei de origine română s-a produs pe seama
reducerii ponderii populaţiei de origine rusă şi ucraineană. Ponderea ruşilor s-a redus
cu 5,5 %, iar a ucrainenilor – cu 3,3 %.
61
 - Regresul evident al evreilor – de la 3,6 % la 0,1 %, ca urmare a emigrării
acestora.
Tabelul 23.
Structura etnică a populaţiei oraşului Orhei, conform recensământului din 2004
Etnia Persoane Ponderea, %
Total 25641 100
Moldoveni-români 22864 89,1
Ucraineni 920 3,5
Ruşi 1398 5,4
Găgăuzi 32 0,1
Bulgari 47 0,2
Evrei 37 0,1
Polonezi 19 0,07
Ţigani 151 0,6
Alte etnii 173 0,7

În concluzie, oraşul Orhei este situat în partea centrală a republicii, unde locuiesc
cele mai compacte mase de români, se poate chiar considera o zonă românească
omogenă, spre deosebire de alte zone ale republicii. Procesele etnice se află în
legătură directă cu dinamica structurii naţionale a populaţiei şi, deci, cu procesele
demografice.
Neomogenitatea etnică a populaţiei oraşului Orhei treptat se va diminua, mai întâi
de toate datorită creşterii ponderii românilor. Dar şi ca urmare a plecării unui anumit
număr de reprezentanţi ai altor naţionalităţi – mai ales ruşi şi ucraineni.

62
 Concluzii

Fondat în anul 1437, oraşul Orhei, este situat în partea central-nordică a Republicii
Moldova, între coordonatele 47º30' latitudine nordică şi 28º47' longitudine estică. Din
punct de vedere fizico-geografic, acesta este situat în partea nord-estică al Podişului
codrilor şi pe o suprafaţă nu prea mare în sud-vestul Podişului Nistrului.
Se află la o distanţă de 45km faţă de Chişinău, la distanţa de 195km faţă de
localitatea Criva (punctul extrem de nord al republicii) şi la 215km distanţă de
localitatea Giurgiuleşti (punctul extrem de sud al republicii). Oraşul are o suprafaţă de
14,02 km².
Abundenţa şi oscilaţiile evenimentelor sociale şi politice caracteristice secolului
XX au marcat ritmul evoluţiei numerice a populaţiei în această perioadă. Pînă în anul
2000 numărul populaţiei oraşului se caracteriza printr-o creştere continuă intercalată
de perioade cu diferite ritmuri de creştere a populaţiei. După anul 2000 numărul
populaţiei scade lent ca consecinţă a conjucturilor sociale, economice şi politice care
au loc în această perioadă în cadrul republicii.
Astfel, în perioada 1991 – 2000 populaţia oraşului şi-a micşorat numărul cu 1,7 mii
persoane, iar în perioada 1991 – 2007, cu 13,5 mii persoane sau de 1,5 ori. Cea mai
mare reducere a numărului de locuitori s-a produs în perioada 2001-2003 şi este
condiţionată în primul rând de un sold migratoriu negativ, cât şi de o natalitate cu
tendinţa de reducere.
Rata natalităţii populaţiei oraşului Orhei are tendinţe de descreştere progresivă,
ajungînd la 7,5%0 în anul 2003, iar mortalitatea are tendinţe de creştere, variind în
jurul a 10%0 şi ca urmare e înregistrat un bilanţ natural negativ. O consecinţă negativă
asupra mişcării naturale este procesul migraţionist intens, mai ales a populaţiei tinere,
care duce la intensificarea procesului de îmbătrînire a populaţiei, manifestîndu-se din
an în an tot mai pronunţat.
Evoluţia natalităţii în oraş este influenţată de mai mulţi factori de natură social –
economică, demografică, culturală şi anume: răspândirea largă a fenomenului de
63
,,planificare” a familiei, creşterea nivelului de instruire a populaţiei şi respectiv
folosirea diferitelor metode de contracepţie, criza economică aprofundată de după anul
1990.
Reducerea ratei natalităţii are drept urmări astfel de fenomene demografice
negative: modificări în structura vârste a populaţiei, reducerea numărului populaţiei
care intră în vârsta fertilă şi cea aptă de muncă, intensificarea procesului de
îmbătrânire a populaţiei.
În ultimul deceniu, rata mortalităţii este în continuă creştere atingând în anul 2007
o valoare destul de alarmantă – 14,9 ‰. Această tendinţă de creştere a mortalităţii se
datorează, în primul rând, costurilor tranziţiei economice. Înrăutăţirea bunăstării
materiale, creşterea morbidităţii populaţiei, stresul psihologic, etc. au avut drept
consecinţă înrăutăţirea indicatorului de mortalitate.
În urma evoluţiei ratelor de natalitate şi mortalitate, pe parcursul ultimelor trei
decenii, s-a schimbat esenţial bilanţul natural. În perioada menţionată acest indicator a
diminuat de la 13,2 ‰ în anul 1970 la - 2,9 ‰ în anul 2002. Deci, reducerea
natalităţii şi creşterea ratei mortalităţii au condiţionat micşorarea considerabilă a
bilanţului natural. În perioada 1998 – 2006 bilanţul natural a înregistrat doar valori
negative şi doar începând cu anul trecut acesta a devenit pozitiv, atingând cota de 0,2
‰.
Urmărind structură pe vârste a populaţiei raionului pe cele trei mari grupe de
vârstă, în anul 2004, constatăm că populaţia tânără reprezenta – 16,9 %, populaţia
adultă – 69,9 %, iar populaţia vârstnică – 13,2 %. Aceste date indică existenţa pe
atunci a unui procent relativ mare de populaţie vârstnică, fapt datorat atât valorilor
reduse ale natalităţii cât şi a migraţiei intense a populaţiei peste hotare.
Schimbările din ultimii ani ce s-au produs în economia oraşului, ca şi în întreaga
ţară, grav afectată de criza economică, au avut drept consecinţă modificăţi esenţiale în
structura populaţiei ocupate pe ramuri de activitate. Astfel, în cadrul industriei
oraşului indicele respectiv a diminuat de 2 ori ca urmare a faptului că la ora actuală
multe întreprinderi industriale nu funcţionează sau funcţionează cu regim redus.
Totodată, a sporit cota celor angajaţi în sfera comerţului, alimentaţiei publice şi
aprivizionării tehnico-materiale. Aceasta se explică prin faptul că mai mulţi lucrători

64
din diferite domenii, care au fost disponibilizaţi în urma crizei economice s-au
încadrat în diferite activităţi ale sectorului secundar. O problemă actuală pentru oraş o
constituie şomajul, care din an în an înregistrează o creştere a numărului de persoane
Sub raport etnic, populaţia majoritară este reprezentată de etnia de origine română,
ponderea cărora este de 89,1 %, crescând cu 13,3 % de la ultimul recensământ (1989).
Creşterea ponderii populaţiei de origine română s-a produs pe seama reducerii
ponderii populaţiei de origine rusă şi ucraineană. Ponderea ruşilor s-a redus cu 5,5 %,
iar a ucrainenilor – cu 3,3 %. Regresul evident al evreilor – de la 3,6 % la 0,1 %, ca
urmare a emigrării acestora.
Strategia social-economică de dezvoltare a R. Moldova la etapa actuală, ce are
drept scop tranziţia la economia de piaţă şi integrarea în comunitatea internaţională,
presupune în calitate de una din principalele condiţii optimizarea reproducerii naturale
a populaţiei. Acest fapt necesită elaborarea unor măsuri eficiente, orientate spre
formarea unei structuri demografice optimale a populaţiei şi spre crearea unor condiţii
necesare pentru dezvoltarea multilaterală şi armonioasă a omului.

65
 Bibliografie
1. Arbore Z. (2001), Dicţionarul geografic al Basarabiei, Ed. Museum, Chişinău
2. Arheologhiceschie issledovania v Starom Orhee, Academia Nauc R.M., otdel
etnografii i issustvovedenia, 1991, Chişinău
3. Anuar statistic, Recensământul populaţiei R.M din anul 1970, Chişinău, 1971
4. Anuar statistic, Recensămăntul populaţiei R.M din anul 1979, Chişinău, 1980
5. Anuar statistic, Recenăîmântul populaţiei R.M din anul 1989, Chişinău, 1990
6. BarbuN, UngurenuAl., ş.a., Geografia municipiului Iaşi, Iaşi
7. Berg L. S., Basarabia, Universitas, Chişinău
8. Bevza G.P., Vodnîe resursă – naţionalinoe dostoianie, Chişinău
9. Bârnea P.P., Moldavschii gorod v Dnestrvsco-Prutscom mejdurecii v sec15-nacialo
16, Chişinău
10.Cazacu P., Moldova dintre Prut şi Nistru-1812-1918, Ştiinţa, Chişinău
11.Capcelea Ar., R.M. – pe calea dezvoltării durabile- realizări şi probleme, Chişinău
12.Cantemir Dm., Descrierea Moldovei, Bucureşti
13.Custreabova L.C., Oraşele Basarabiei 1918-1940, Ştiinţa, Chişinău
14.Ciobanu Şt., Basarabia, Universitas, Chişinău
15.Ciobanu L. (1992), Situaţia demografică a Republicii Moldova, Chişinău
16.Eremia A.N., Tainele numelor geografice, Chişinău
17.Golub V., Întemeierea Orheiului,ziarul Plaiul Orheian, 13 septembrie
18.Jucov V.I., Oraşele Basarabiei – 1812-1961, Cartea Moldovenească, Chişinău
19.Matei C. ş.a. (2006), Impactul migraţiei populaţiei asupra situaţiei demografice din
Republica Moldova, Ed. ASEM, Chişinău
20.Matei C. (2002), Problemele metodologice ale prognozei demografice, Ed. Evrica,
Chişinău
21.Matei C. (1997), Problemele actuale ale evoluţiei populaţiei în R. Moldova,
Economica (supliment), Ed. ASEM, Chişinău
22.Matei C., Proca V. (1985), Gheografia nasselenia Moldavscoi SSR i
demograficeschie proţessî, Ed. Ştiinţa, Chişinău
23.Mâtcu M. (1974), Sel’scoe rasselenie v Moldavscoi SSR, Chişinău

66
24.Mâtcu M., Sochircă V. (2001), Geografia umană a Republicii Moldova, Ed. ARC,
Chişinău
25.Moldavscaia SSR v ţăfrah, Chişinău, 1982
26.Năstase Gh. I., Slavi în sec. al XVII-lea la Orhei, extras din arhivele Basarabiei
27.Nimigeanu V., Metodologia cercetărilor geografice regionale, Iaşi, 1984
28.Nistor I., IstoriaBasarabiei, Bucureşti, 1991
29.Obreja Al., Tărgurile din Moldova în sec. 19, extras din arhivele Basarabiei
30.Râmbu N. (1985), Prirodnîie uslovia i ressursî Moldavskoi SSR, Ed. Ştiinţa,
Chişinău
31.Râmbu N., Geografia fizică a RSS Moldoveneşti, Chişinău
32.Sava A.V., Documente privitoare la tîrgul şi ţinutul Orheiului, Bucureşti
33.Trebici V., Demografia, Bucureşti, 1979
34.Tufescu V., Tîrguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică,Bucureşti, 1942
35.Zagorodnaia E., Zelenciuc V., (1983), Populaţia RSS Moldoveneşti, Chişinău
36.*** (1993), Caracteristica social-economică a oraşelor şi raioanelor R. Moldova,
1990-1992, vol. 1, Ed. Statistica, Chişinău
37.*** (1994), Dicţionarul Statistic al Republicii Moldova, Vol. I-IV
38.*** (2003), Republica Moldova – harta teritorial administrativă, Ed. Iulian,
Chişinău
39.*** (1998), Republica Moldova – topograficescaia carta, TS VS, Ucraina
40.***date oferite de Secţia pentru statistică a oraşului Orhei
41.***date oferite de Oficiul Stării Civile a oraşului Orhei
42.*** date oferite de Primăria oraşului Orhei
43.***www. statistica. md
44.***Ziarul – Plaiul Orheian , Orhei, 1992-2004.
45.***Orhei – Chişinău, Ed. „Timpul”, 1980.

67