Sunteți pe pagina 1din 3

Mai mult sprijin internațional, mai multă cooperare regională, mai aproape de cetățeni

Realizările Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada 8 iunie - 8


noiembrie 2019

 În cele cinci luni de la învestire, datorită eforturilor Ministerului Afacerilor Externe și


Integrării Europene, Guvernul a restabilit încrederea partenerilor internaționali și de
dezvoltare față de Republica Moldova, iar astfel a consolidat poziția țării noastre în plan
regional și european. Dovadă a reușitei este, înainte de toate, deblocarea relațiilor cu Fondul
Monetar Internațional, ceea ce ne-a permis să accesăm fonduri în valoare de 46,1 de
milioane de dolari, și reluarea asistenței bugetare și macrofinanciare de către Uniunea
Europeană, oferită ca sprijin pentru reformele demarate de noul Cabinet de miniștri.

 Astfel, Uniunea Europeană deja ne-a oferit sprijin bugetar în valoare de circa 54 de
milioane de euro. În luna iulie au venit 14,54 de milioane pentru implementarea ZLSAC,
finanțarea programelor de educație și formare profesională, și punerea în aplicare a Planului
de acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize, iar în octombrie - 14,35 de milioane pentru
reforma poliției, combaterea corupției și spălării banilor, modernizarea sectorului energetic
și transparența în sectorul finanțelor publice, și 25 de milioane pentru reforma poliției,
combaterea corupției și spălării banilor, agricultură și dezvoltare rurală.

 S-a bucurat de succes și dialogul cu UE privind acordarea ajutorului macrofinanciar. Astfel,


deja a fost debursată prima tranșă (din trei), în valoare de 30 de milioane de euro, iar cea
de-a doua tranșă similară urmează să fie oferită până la sfârșitul acestui an.

 Am lucrat eficient cu partenerii din Comisia Europeană și am mobilizat eforturile pe intern


care au dus la semnarea a trei acorduri de finanțare cu o valoare totală de peste 40 de
milioane de euro. Am reușit să lansăm patru proiecte majore de infrastructură în valoare
totală de 40,4 de milioane de euro finanțate din programele de cooperare transfrontalieră
ale UE. Ele sunt destinate spre îmbunătățirea schimbului de informații și dezvoltarea
infrastructurii de comunicații la frontiera cu Romania; reabilitarea stațiilor de poliție și
procurarea echipamentului specializat pentru structurile responsabile de prevenirea și
combaterea criminalității transfrontaliere; îmbunătățirea infrastructurii de operare a
serviciului SMURD; reabilitarea și dotarea birourilor vamale din zona de graniță moldo-
română de la Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni, Giurgiulești-Giurgiulești.

 Am obținut aprobarea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei privind majorarea cu


zece milioane de euro a alocațiilor pentru construcția penitenciarului din Chișinău, ca
urmare a sesizărilor privind condamnările tot mai frecvente a Republicii Moldova la
CEDO pe plângeri vizând condițiile de detenție. De asemenea, am reușit să convingem
Comisia Europeană asupra necesității reformării și modernizării trupelor de carabinieri,
prin alocarea suplimentară a unui grant în mărime de opt milioane de euro.

 A fost consolidată echipa Consilierilor UE de nivel înalt, care consiliază o serie de instituții
publice în procesul de reforme, iar prin instrumentul TAIEX a fost acordată asistență pentru
identificarea celor mai bune experiențe în reformarea justiției.

 Acordul de Asociere s-a aflat la baza acțiunilor întreprinse de Guvern pe plan intern și
extern, instituțiile focusându-se pe lichidarea restanțelor existente în anumite sectoare. În
acest sens, am revitalizat activitatea Comisiei guvernamentală pentru integrare europeană
și am setat prioritățile pentru perioada următoare, care au fost confirmate în cadrul
Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană din 30 septembrie.

 Dialogul politic cu instituțiile internaționale și cele europene a fost reluat la cel mai înalt
nivel și la turații maxime. Am avut întrevederi cu partenerii din cadrul UE și NATO.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a participat în premieră
în calitate de invitat special la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al UE.

 Am mers în cancelariile-cheie, pentru a confirma determinarea Guvernului de a continua


pe calea reformelor, dar și pentru a ne asigura de sprijinul comunității internaționale.
Despre faptul că Republica Moldova este hotărâtă să avanseze pe calea transformării am
vorbit la Paris, Washington, Berlin, Bucureşti și Bruxelles, dar și la Kiev, Moscova sau
Stockholm. Mesajul a fost reiterat și în cadrul vizitelor oficialilor europeni la Chișinău.

 La rândul său, prin vocea Comisarului pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri
pentru Extindere, Johannes Hahn, prin cea a Înaltului Reprezentant al UE, Federica
Mogherini sau prin cea a Ambasadorilor pentru Parteneriatul Estic, aflați recent în țara
noastră, Uniunea Europeană ne-a asigura că va susține în continuare Republica Moldova,
cu condiția că ne vom menține cursul, dar și ritmul în realizarea reformelor.

 Ne-am implicat activ în procesul de reflecție asupra viitorului Parteneriatului Estic post
2020, Republica Moldova fiind o voce sonoră în cadrul dezbaterilor acestui subiect.

 Consolidarea dialogului politic s-a produs și pe dimensiunea estică. A fost stabilit un dialog
activ cu noua conducere politică a Ucrainei, promovat inclusiv în cadrul vizitelor efectuate
la Kiev de Prim-Ministru și de către ministrul Afacerilor Externe. Am finalizat o serie de
procese demarate în anii precedenți, cum ar fi anularea restricției de a depăși termenul de
90 de zile de aflare pe teritoriul țării vecine pentru transportatorii moldoveni.

 Continuăm să lucrăm cu partenerii ucraineni pe alte dosare de pe agenda bilaterală, inclusiv


cele „moștenite” de mai mulți ani. Totodată, venim cu inițiative noi, cum ar fi negocierea
noului Acord interguvernamental privind călătoriile fără vize ale cetățenilor, care va
permite traversarea frontierei de stat și în baza buletinelor de identitate.

 În contextul situației complicate ce vizează securitatea regională, am intensificat dialogul


pe linia organelor de forță, inclusiv între ministerele Apărării și Serviciile de grăniceri.

 După mai mulți ani, a fost relansat și normalizat dialogul moldo-rus, iar scopul eforturilor
noastre este soluționarea problemelor ce s-au acumulat în relațiile bilaterale, în special, în
ceea ce privește anularea restricțiilor comerciale pentru mărfurile moldovenești, care se
aplică în prezent de partea rusă, și în promovarea exporturilor. Ne dorim să construim, cu
Federația Rusă, relații reciproc avantajoase pe dimensiunea economică și pe cea politică.

 Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a întreprins o vizită de lucru la Moscova la


început de septembrie, discutând mai multe subiecte de actualitate, iar în octombrie în
capitala rusă s-a aflat ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan. După o după
o pauză de aproape trei ani, și-a reluat activitatea Comisia interguvernamentală moldo-rusă
pentru cooperarea economică, a cărei ședință a fost convocată recent la Chișinău.
Continuăm lucrul asupra unor acorduri de ordin social cu Federația Rusă, în vederea
reglementării problemelor cu care se confruntă cetățenii moldoveni care muncesc acolo.

 România rămâne, în continuare, partenerul nostru fidel în procesul de euro-integrare


politică, dar și de dezvoltare a infrastructurii din diverse sectoare. Parteneriatul strategic
dintre Republica Moldova și România pentru integrarea europeană a țării noastre a fost
consolidat prin semnarea, la 9 octombrie a.c., a unei Foi de parcurs ce cuprinde cooperarea
în domenii precum educația, justiția, agricultura, economia. În mod special, beneficiem de
sprijinul României în eforturile de asigurare a securității energetice a țării.

 În acest sens, ne bucurăm să spunem că, urmare a intensificării dialogului cu partea română,
Gazoductul Iași-Chișinău a trecut demult de faza unui proiect „pe hârtie”. Zilnic, se
construiesc câte cinci-șase sute de metri de conductă, ceea ce ne face încrezători în faptul
că cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de gazul românesc cât mai repede
posibil, iar astfel vor resimți efectele benefice ale diversificării surselor energetice.

 Cetățeanul și nevoile lui sunt prioritare, atunci când discutăm despre necesitatea de a
construi mai multe poduri peste Prut - proiecte care se află în vizorul ambelor Guverne -
sau despre reducerea tarifelor la roaming cu mai multe state, subiect la care purtăm discuții
formale și informale cu România, dar și cu Polonia, Letonia, Lituania, Ucraina. Tot pentru
cetățeni este Scrisoarea de intenție privind finanțarea proiectului de reabilitare și
modernizare a liniei de cale ferată Chișinău-Ungheni, semnată cu Republica Franceză.

 Nu în cele din urmă, pentru că vrem să fim alături de concetățenii noștri care se află în afara
țării și să contribuim la soluționarea problemelor cu care se confruntă ei, am purces la
extinderea rețelei consulare, în corespundere cu necesitățile reale ale diasporei. Astfel, a
fost luată decizia de a deschide un Consulat al Republicii Moldova la Barcelona și a fost
suplinit personalul Consulatelor din Frankfurt și din Padova. Acest lucru le va permite
moldovenilor din străinătate să economisească timp și bani, fără să mai fie nevoiți să
parcurgă distanțe mari pentru a-și rezolva problemele ce țin de perfectarea actelor.

 Pentru susținerea cetățenilor din diasporă în ceea ce ține de documentarea moldovenilor cu


acte de identitate, a fost elaborat un mecanism ce va reduce până la 50% termenul de
așteptare, proces care este în faza de pilotare și urmează a fi pus în aplicare de către toate
misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. Iar pentru a exclude
deplasările multiple ale cetățenilor către Consulate, care uneori înseamnă sute de kilometri,
a fost pus în aplicare mecanismul de livrare la domiciliu a actelor solicitate.

 În cadrul scrutinului din 20 octombrie 2019 pe circumscripția nr. 50, a fost majorat numărul
secțiilor de vot și concomitent secțiile de votare au fost repartizate pe destinațiile unde sunt
comunități numeroase de moldoveni. Scrutinul a fost desfășurat cu transparență maximă și
a fost asigurat dreptul la vot diasporei noastre de pe continentul european.

 Așadar, dinamizarea dialogului politic cu instituțiile internaționale și cele europene a adus


noi perspective de dezvoltare economice și sociale atât țării, cât și cetățenilor noștri.

S-ar putea să vă placă și