TESTAMENT

De Ion Pribeagu

Stă să moară, bietul Lazăr,

Din moment în alt moment
Şi nevestei îi dictează
Punct cu punct, un testament:

-Las lui Sandu casa noastră...

Dar femeia îi replică:
-Pentru ce tocma-lui Sandu?
Casa i-o lăsăm lui Lică!

-Bine! -zice muribundul,

Însă ceasul şi-un inel,
Cel cu monogramă-n aur
Le las lui Aurel!

-Aurel? E prea obraznic,

Plin de ifos şi ambiţii,
Juvaerurile astea
Poate le lăsăm lui Mitzy!

-Fie! spuse bietul Lazăr,

Dar covoarele şi banii
Le lăsăm să aibă zestre,
Nepoţicăi noastre, Fany!

-Toanta aia? sare soaţa

Nu admit şi nu dau voie,
Partea asta de avere,
O prescriem pentru Zoie!

-Pentru ea! suspină Lazăr,

Cum zici tu, aşa să fie!
Însă marfa din dugheană,
O va moşteni Oişie!

-Lui Oişie marfa noastră?

Asta nu admit de loc!
Decât el s-o irosească
Eu mai bine îi dau foc!

-Vechea noastră prăvălie?...

-Imposibil! soaţa plânge
Asta i-o lăsăm lui Victor
Care mi-e nepot de sânge!

Muribundul scos din fire,

Ţipă la nevasta sa:-Nu!
Vreau să ştiu, în casa asta
Cine moare, eu sau tu?