Sunteți pe pagina 1din 7

EN 2024 - CLASA A VIII-A

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul efectiv de lucru este de două ore.

SUBIECTUL I 70 de puncte
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.

TEXTUL I
Atunci descălică și intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai
mari. El începu să mulțumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină
plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuți
tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure.
Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fata cea
mică. La însoțirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi;
numai pe o vale, pe care i-o și arătară, îi zise să nu meargă, căci nu va fi bine de el; și-i și spuseră că acea vale
se numea Valea Plângerii.
Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr ca și când venise.
Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace și în liniște cu
soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia aerului, ca un fericit. Ieșea
adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri; supărat, alergă
după el și dete și cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmășeală, nu băgase de seamă că,
alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.
Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi dumneata? Deodată îl apucă un dor de tată-său și de
mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea și neodihna ce vedea
într-însul.
- Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii! îi ziseră ele, cu totul speriate.
- Am trecut, dragile mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie; și acum mă topesc d-a-n picioarele
de
dorul părinților mei, însă și pe voi nu mă îndur să vă părăsesc. Sunt de mai multe zile cu voi și n-am să mă
plâng de nicio mâhnire. Mă voi duce, dară să-mi mai văz o dată părinții și apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai
duc niciodată.
- Nu ne părăsi, iubitule; părinții tăi nu mai trăiesc de sute de ani, și chiar tu, ducându-te, ne temem că
nu te vei mai întoarce; rămâi cu noi; căci ne zice gândul că vei pieri.
Toate rugăciunile celor trei femei, precum și ale calului, n-au fost în stare să-i potolească dorul
părinților, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele din urmă, calul îi zise:
- Dacă nu vrei să mă asculți, stăpâne, orice ți se va întâmpla, să știi că numai tu ești de vină. Am să-ți
spui o vorbă, și dacă vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.
- Primesc, zise el cu toată mulțumirea, spune-o!
- Cum vom ajunge la palatul tatălui tău, să te las jos și eu să mă întorc, de vei voi să mai rămâi măcar
un ceas.
- Așa să fie, zise el.
Se pregătiră de plecare, se îmbrățișară cu femeile și, după ce-și luară ziua bună unul de la altul,
porni,
lăsându-le suspinând și cu lăcrămile în ochi. (...)
Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Și iarăși supărat, plecă cu
barba albă până la brâu, simțind că îi cam tremurau picioarele, și ajunse la împărăția tătâne-său. Aici alți
oameni, alte orașe, și cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoștea. În cele mai de pe urmă, ajunse la
palaturile în care se născuse. Cum se dete jos, calul îi sărută mâna și îi zise:
- Rămâi sănătos, că eu mă-ntorc de unde-am plecat. Dacă poftești să mergi și dumneata, încalecă
îndată
și haidem!

1
- Du-te sănătos, că și eu nădăjduiesc să mă întorc în curând.
Calul plecă ca săgeata de iute.
Văzând palaturile dărâmate și cu buruieni crescute pe dânsele, ofta și, cu lacrămi în ochi, căta să-și
aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi și cum a petrecut copilăria în ele. (...)
Căutând într-o parte și-n alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-și pleoapele ochilor cu
mâinile
și abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiței, și
un glas slăbănogit îi zise:
- Bine ai venit, că de mai întârziai, și eu mă prăpădeam.
O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiță, și căzu mort, și îndată se
și
făcu țărână.
Iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei dumneavoastră așa.
(Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)

TEXTUL II
”Tinerețe fără bătrânețe” este un film fantastic românesc regizat de Elisabeta Bostan și Nicolae
Codrescu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Carmen Stănescu, Emanoil Petruț, Mircea Breazu și
Anna Szeles. Scenariul este realizat de Elisabeta Bostan ca o adaptare a basmului popular ”Tinerețe fără
bătrânețe și viață fără de moarte” cules de Petre Ispirescu și introdus în colecția ”Legendele sau basmele
românilor” (1872). Făt-Frumos pleacă în lume pentru a găsi ceea ce i s-a promis de mic copil ca să nu plângă:
tinerețea veșnică.
Un țăran (George Motoi) îi promite copilului său ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” numai
ca să se oprească din plâns. Când fiul crește, îi cere tatălui său ce i-a promis, dar tatăl său nu-i poate da așa ceva.
De aceea, Făt-Frumos, fiul țăranului, pleacă în lume să găsească singur ce i-a fost promis. Acesta se întâlnește
cu Moș Vreme (Emanoil Petruț), care conduce timpul cu o roată uriașă. Moș Vreme îi spune lui Făt-Frumos că
va trebui să îndeplinească trei sarcini pentru a găsi tinerețea fără bătrânețe. Făt-Frumos îi cere ca timpul să nu-i
stea împotrivă. (...)
În cele din urmă urcă pe curcubeu și ajunge în Împărăția Tinereții fără bătrânețe. La poarta împărăției
află că doar cine îndeplinește cele trei dorințe ale fetei împăratului va primi tinerețe fără bătrânețe.
Prima sarcină este să aducă spicul de aur al bunătății din ghearele de foc ale vrăjitoarei. (...)
A doua sarcină este de a aduce din adâncurile pământului mărul de aur al adevărului. (...)
A treia sarcină este de a găsi cheia cărții care descrie istoria Împărăției Tinereții Veșnice. (...)
Tânărul răspunde corect la întrebări și primește o cheie diferită cu care intră în palatul regal în momentul
nunții dintre fata Împăratului Împărăției Tinereții Veșnice și fiul Împăratului Mincinoșilor.
Apoi, Împăratul Împărăției Tinereții Veșnice pune cele două chei pe un cântar și se dovedește că cea a
lui Făt-Frumos este cea reală. Fiul Împăratului Mincinoșilor moare. Are loc o nuntă ca în povești. Lui Făt-
Frumos îi este foarte sete după toate aventurile sale și bea din Apa Plângerii și a Dorului. Părul i se albește.
Prințesa este de acord să renunțe la nemurirea ei și să trăiască împreună cu iubitul ei o viață umană obișnuită.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Tinerețe_fără_bătrânețe )

A.Scrie răspunsul pentru cerințele de mai jos, cu privire la textele date.

1. Notează, din primul text, două elemente ale naturii care îl bucură pe Făt-Frumos. 2p

-----------------------------------------------------------------------------------------------------

2. Făt-Frumos încalcă interdicția fetelor deoarece: 2p
a)i se face dor de părinții lui;
b)din neatenție, plimbându-se prin pădure, ajunge în Valea Plângerii;

2
c)urmărește un iepure și, fără să observe, trece în Valea Plângerii;
d)se plictisește, timpul fiind uitat pe acest tărâm.
Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

3. Pentru a obține tinerețea veșnică, fiul țăranului trebuie: 2p

a)să nu se împotrivească timpului;
b)să-i aducă lui Moș Vreme spicul de aur al bunătății;
c)să-i aducă împăratului împărăției Veșnice două chei;
d)să-i aducă fetei împăratului spicul de aur al bunătății, mărul de aur al adevărului și cheia unei cărți de istorie.
Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

4. Vinovat pentru ceea ce i se întâmplă lui Făt-Frumos, așa cum se precizează în primul text, este: 2p
a)timpul și moartea;
b)personajul însuși;
c)calul, deoarece se întoarce singur pe tărâmul Tinereții Veșnice;
d)fetele, pentru că îi permit să se întoarcă pe tărâmurile natale.
Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

5. Notează ”X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile celor două texte. 6p

Enunțul Corect Incorect

Făt-Frumos le promite fetelor că se va întoarce la ele după ce își va mai vedea o dată părinții.
Aventura lui Făt-Frumos pe tărâmul tinereții veșnice durează echivalentul a sute de ani de pe
tărâmul natal al eroului.
Făt-Frumos este șantajat de Moarte, deoarece nu și-a respectat promisiunea făcută fetelor.
Calul năzdrăvan moare împreună cu stăpânul său.
Fiul țăranului se îneacă în Apa Plângerii și a Dorului.
Făt-Frumos, fiul țăranului, și prințesa renunță la nemurire pentru a trăi iubirea.

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual din fiecare fragment de mai jos: 6p
a) ” - Rămâi sănătos, că eu mă-ntorc de unde-am plecat. Dacă poftești să mergi și dumneata, încalecă îndată
și haidem!
-Du-te sănătos, că și eu nădăjduiesc să mă întorc în curând.”
b) ” Tânărul răspunde corect la întrebări și primește o cheie diferită cu care intră în palatul regal în momentul
nunții dintre fata Împăratului Împărăției Tinereții Veșnice și fiul Împăratului Mincinoșilor.”
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între
textele date.
6p

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------

3

8. Crezi că omul poate să își schimbe destinul de ființă muritoare? Justifică-ți răspunsul, în 50-80 de
cuvinte, valorificând textele date.
6p
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
9. Asociază textul 1 cu o altă operă literară studiată sau citită ca lectură suplimentară, în 50-80 de
cuvinte, precizând o valoare morală/ culturală comună, cu exemple din textele date.
6p
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
B.Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.
1. Desparte în silabe cuvintele: primejdie, genunchi.
2p

....................................................................................................................................................................................
2. Seria care conține derivate cu sufix este:
2p
a)bunătate, împărăție, împreună, prințesă;
b)uman, dulceață, mulțumire, desfăta;
c)nemurire, sănătos, locui, primprejur;
d) tinerețe, bătrânețe, copilărie, tocmeală.
Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

4
3. Rescrie enunțul ”Apoi, Împăratul Împărăției Tinereții Veșnice pune cele două chei pe un cântar și se
dovedește că cea a lui Făt-Frumos este cea reală”, înlocuind cuvântul ”veșnice” cu un sinonim și cuvântul
”reală” cu un antonim.
4p

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
4. Transcrie din fragmentul ”De aceea, Făt-Frumos, fiul țăranului, pleacă în lume să găsească singur ce
i-a fost promis. Acesta se întâlnește cu Moș Vreme (Emanoil Petruț), care conduce timpul cu o roată uriașă”,
câte o construcție: 6p

a)activă-----------------------------------------------------------------------------------------
b)pasivă----------------------------------------------------------------------------------------
c)cu pronume reflexiv------------------------------------------------------------------------
5. Transcrie construcția incidentă din secvența: ”Primesc, zise el cu toată mulțumirea, spune-o!” 6p

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
6. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul ”tinerețe” să aibă funcția de circumstanțial de
timp și un enunț asertiv în care forma nepersonală de supin a verbului ”a veni” să aibă funcția sintactică de
nume predicativ.
6p

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
7. Completează spațiile libere din textul de mai jos, reprezentând un e-mail al unui elev care a citit
basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” către colegii săi, cu forma corectă a cuvintelor scrise
între paranteze.
6p
Dragi colegi,
Am terminat de citit acest basm.............................(care, caz genitiv) final nu este fericit. Credeți că
filmul este mai potrivit cu ...................................(adjectiv pronominal de întărire) mentalitatea românilor?
Aștept răspunsul pe e-mail.

Cu drag,
colegul vostru

SUBIECTUL AL II-LEA 20 de puncte

Imaginează-ți că ești Făt-Frumos, fiul țăranului. Redactează o compunere narativă, de cel puțin 150 de
cuvinte, în care să prezinți o întâmplare desfășurată în timpul întoarcerii pe tărâmul natal. Folosește o secvență
descriptivă, una dialogată și una explicativă.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
- Conținutul compunerii-12 puncte
- Redactarea compunerii- 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor-1p, coerența textului-1p, proprietatea
termenilor folosiți-1p, corectitudine gramaticală-1p, claritatea exprimării ideilor-1p, respectarea

5
normelor de ortografie și de punctuație-1p, lizibilitate-1p) Punctajul pentru redactare se acordă doar în
cazul în care compunerea are numărul minim de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

BIBLIOGRAFIE: Monica Radu ș.a., ”Pregătire pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Clasa
a VIII-a”, ed. Intuitext, București, 2021, pag. 240-245

----------------------------------------------------------------------------------------------

6

S-ar putea să vă placă și