1.

INSTALAŢII DE PRODUCERE, TRANSPORT S1 DISTRIBUŢIE A ENERGIEI

ELECTRICE

1. Sistem electroenergetic

Un ansamblu de echipamente electrice interconectate intr-un spatiu dat si

reprezentând un tot unitar, cu o functionalitate bine determinata formeaza o instalatie
electrica.

Echipamentele electrice ale instalatiilor electrice sunt constituite din masinile,

aparatele, dispozitivele si receptoarele electrice interconectate în cadrul instalatiei prin
retele electrice. Receptorul electric este un ansamblu electric care absoarbe energie
electrica si o transforma în alta forma de energie (mecanica, termica, luminoasa etc.) în
scop util.

Ansamblul instalatiilor electrice de producere, transport, distributie si utilizare a

energiei electrice, interconectate intr-un anumit mod si având un regim comun si continuu
de producere si consum de energie electrica, alcatuiesc un sistem electroenergetic.

Dupa cum rezulta din definitie, sistemul electroenergetic cuprinde:

- instalatiile electrice de producere a energiei electrice (generatoarele din

centralele electrice);

- instalatiile electrice de transport al energiei electrice (linii aeriene si subterane,

statii de transformare);

- instalatiile electrice de distributie a energiei electrice (linii, posturi de

transformare, tablouri de distributie, coloane, circuite);

- instalatiile electrice de utilizare a energiei electrice (receptoare electrice):

Reprezentarea schematica a unui sistem electroenergetic este redata în figura 1

unde s-au folosit notatiile: CTE - centrala termoelectrica, CHE - centrala
hidroelectrica, CNE - centrala nuclear-electrica, ST 1 statie de transformare ridicatoare
de tensiune, ST2 - statie de transformare coborâtoare de tensiune, LEA - linii electrice
aeriene, LES - linii electrice subterane, PT - post de transformare, Rl - receptoare de
medie tensiune, R2 - receptoare de joasa tensiune.
 Fig.1. Sistem energetic.

Sistemul electroenergetic national este realizat prin interconectarea sistemelor

regionale create în jurul centralelor electrice amplasate în diferite zone geografice.
Sistemul contine mai multe noduri reprezentate prin centrale electrice sau statii de
transformare. Având în vedere ca orice centrala contine o statie de evacuare a energiei
electrice produse, se poate considera ca nodurile sistemului electroenergetic sunt
constituite, practic, din statii de transformare.

Sistemul energetic cuprinde, pe linga sistemul electroenergetic, toate instalatiile

(neelectrice) care concura la punerea în miscare a generatoarelor electrice din centrale
precum si masinile & 424p1515e #351;i mecanismele antrenate de motoarele electrice
din instalatiile de utilizare.

2. Instalatii de producere a energiei electrice

Energia electrica se produce, practic în exclusivitate, în centrale electrice, care

reprezinta un complex de instalatii care transforma o forma primara de energie în energie
electrica.
 Fig. 2. Sistemul energetic national (SEN)

Energiile primare se clasifica dupa cum urmeaza:

- existente direct în natura: apa, vânt, caldura (energia solara);

- legate chimic: carbune, lemn, turba, titei, gaze naturale, gaze de furnal, gaze de
cocsificare;

- legate în atomi.

Schematic, procesul de transformare a energiei primare în energie electrica are

loc ca în figura 3. Producerea energiei electrice prin transformarea directa a energiei
primare (generatoare MHD generatoare termoionice, celule solare), nu se aplica pe scara
larga în centralele electrice, fiind înca în faza de cercetare, prototipuri, experimentari.
 Fig. 3 Procesul de producere a energiei electrice

In functie de sursa de energie primara, principalele tipuri de centrale electrice sunt:

centralele termoelectrice, centralele hidroelectrice si centralele cu energie nucleara.

2.1. Centrale termoelectrice

In prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produse în lume se obtine în
centrale termoelectrice.

Centrala termoelectrica transforma energia latenta a combustibililor în energie

termica; aceasta se cedeaza fluidului de lucru (apa-abur) si este transformata de motorul
termic (turbina) în energie mecanica, care la rândul ei, prin intermediul generatorului, se
transforma în energie electrica.

Principiul de transformare a energiei termice în energie mecanica, intr-o centrala

termoelectrica este urmatorul: în cazan are loc cresterea presiunii, prin încalzire, iar în
turbina destinderea fluidului de lucru.

Fig. 4 Centrala termoelectrica

Dupa felul energiei livrate, centralele termoelectrice se clasifica in:

 - centrale termoelectrice cu condensatie, care produc numai energie electrica;

- centrale electrice de termoficare, cu producere combinata de energie electrica si

termica.

Dupa tipul motorului termic, centralele termoelectrice sunt cu turbine cu abur, cu

turbine cu gaz sau cu motoare cu ardere interna.

Pentru ca fluidul apa-abur, care lucreaza în circuit închis, sa produca lucru

mecanic, este necesar ca, conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii, el sa
evolueze între doua surse cu temperaturi diferite: una calda (T1) si una rece (T 2).

In cazul centralelor termoelectrice sursa calda se gaseste în cazan, din care fluidul
de lucru iese sub forma de abur supraîncalzit si la presiune ridicata, iar sursa rece în
condensator, unde aburul destins în turbina este racit si se transforma în apa distilata.

Schema de principiu a functionarii centralei termoelectrice cu condensatie este

reprezentata în figura 3. Principalele circuite: ale unei centrale termoelectrice sunt:

- circuitul abur-apa: apa de alimentare se pompeaza, prin pompa de alimentare si

preîncalzitorul de apa, în cazan, unde se supraîncalzeste prin caldura degajata de
arderea combustibilului. Transmiterea caldurii se face prin suprafetele de încalzire,
constând din tevi ale cazanului. Aburul care iese din cazan, la presiune mare si
temperatura înalta, se destinde în turbina. Energia cinetica a aburului, rezultata în urma
variatiei de volum, actioneaza asupra paletelor rotorului turbinei, punându-l în miscare de
rotatie si transformându-se astfel în lucru mecanic. Dupa iesirea din turbina, aburul se
condenseaza în condensator. Condensatul care rezulta este trimis înapoi în cazan, cu
ajutorul pompelor de condens si de alimentare. Circuitul abur-apa este circuitul de baza
al unei centrale termoelectrice cu turbine cu abur, el hotarând tipul si randamentul acestor
centrale;
Fig. 5. Schema tehnologica a unei CTE reale
 Fig. 6. Diagrama apa-abur

- circuitul apei de racire poate fi deschis, închis sau mixt, dupa felul si debitul
disponibil al sursei de apa pentru racire. în cazul unui circuit deschis, apa de racire se ia
dintr-un râu, lac sau din mare si se trece prin condensator unde absoarbe caldura
eliberata prin condensarea aburului destins în turbina. Apa de racire încalzita se
evacueaza înapoi în sursa, unde prin suprafata libera a cursului de apa cedeaza mediului
înconjurator cea mai mare parte din caldura absorbita. Necesarul de apa de racire la o
termocentrala cu abur fiind foarte mare (0,2 ...0,4 m3/kWh), când nu se dispune de apa
de racire suficienta se adopta sistem ul de racire în circuit închis sau mixt. La racirea în
circuit închis, apa încalzita în condensator si pusa în circulatie de catre pompele de
circulatie, se raceste în turnuri de racire;

- circuitul aer-gaze: aerul, luat din atmosfera pentru ardere, preia produsele de
ardere gazificate. Gazele de ardere strabat apoi suprafetele de încalzire ale cazanului si
sunt refulate în atmosfera;

- circuitul combustibil-cenusa: combustibilul se gazifica prin arderea sa în focarul

cazanului, luând oxigenul din aer; energia chimica continuta în combustibil este transmisa
gazului sub forma de caldura. În acelasi timp, corpurile incombustibile ramân sub forma
de cenusa si zgura (in functie de natura combustibilului, ele pot reprezenta 1% dar pot
ajunge si la 40 -50%);
 - circuitul electric consta din înfasurarile generatoarelor racordate la bornele
generatoarelor si schemele electrice de conexiuni ale centralei si ale serviciilor interne.
Tensiunea la borne a generatoarelor este de 6 sau 10 kV. Serviciile interne necesita 7 -
10% din puterea instalata, mari consumatori interni fiind pompele de alimentare.

Toate procesele de transformare care au loc în circuitele unei centrale electrice

sunt însotite de pierderi. în figura 5 sunt prezentate simplificat, sub forma diagramei
Sankey, procesele si etapele de transformare ale energiei intr-o centrala termoelectrica
cu turbine cu abur.

Pentru cazul ideal al ciclului Carnot, randamentul termic maxim este:

unde: T 1 este temperatura sursei calde; T2 - temperatura sursei reci.

Valorile des întâlnite la centralele

termoelectrice (Tl=545°C=818 K; T2=15°C=288 K) definesc un randament termic ideal
de 64,79%, dar în realitate randamentul este mai mic (30-40%) datorita pierderilor (fig.
4). Îmbunatatirea randamentului termic prin cresterea lui T 1 este limitata tehnologic de
materialul turbinei (maximum 650°C=923 K), iar prin scaderea lui T 2 este practic
nerealizabila, racirea apei sub temperatura mediului ambiant nefiind posibila.
 Fig. 7. Diagrama Sankey - Randamentul si pierderile într-o centrala

O crestere a randamentului se poate obtine prin:

- preîncalzirea apei de alimentare, folosind caldura latenta de condensare a

aburului care a lucrat partial în turbina si care este preluat de la 3-5 prize intermediare
ale turbinei. În functie de presiunea apei de alimentare, preîncalzitoarele sunt de joasa
presiune, situate înaintea pompei de alimentare (3 -5 trepte la centrale moderne) si de
înalta presiune, situate dupa pompa de alimentare (1-3 trepte);

- supraîncalzirea intermediara a aburului în 1 -2 trepte. Pentru aceasta, dupa o

prima destindere în corpul de înalta presiune al turbinei, aburul este readus în cazan si
supraîncalzit din nou în supraîncalzitorul intermediar. Dupa aceea aburul trece în corpul
de medie presiune a turbinei, iar apoi strabate în dublu flux corpurile de joasa presiune.

Cele mai importante centrale termoelectrice ale sistemului electroenergetic sunt:

CTE Rovinari (1800 MW cu grupuri de 200 si 315 MW), CTE Craiova - Isalnita (1080 MW
cu grupuri de 100 si 315 MW), CTE Deva-Mintia (800 MW cu grupuri de 200 MW), CTE
Ludus (800 MW cu agregate de 100 si 200 MW).

O alta metoda de ameliorare a randamentului se poate considera si producerea

combinata de energie electrica si termica. Acest lucru se realizeaza în centralele electrice
de termoficare, care furnizeaza, în afara energiei electrice, energie termica (sub forma de
abur sau apa calda) consumatorilor industrial sau urbani.

Consumatorii de caldura se împart în doua categorii dupa niveluI de temperatura

pe care il cer agentului termic si care corespunde deci presiunii prizei:

- consumatori de caldura provenita din abur de joasa presiune (0,7 -

2)105 N/m2, cum sunt consumatorii care folosesc termoficarea pentru încalzirea urbana;

a. b.
Fig. 8. Turbine cu contrapresiune a. si cu condensatie b.

- Consumatori de abur de presiune ridicata (6-15)105 N/m2, de obicei consumatori

industriali care fo1osesc aburul în scopuri tehno1ogice.

Livrarea caldurii la consumator se poate face cu ajutorul turbinelor cu

contrapresiune (fig. 8.a) sau al turbinelor cu condensatie si prize reglabile de abur (fig.
8.b).

La centralele de termoficare cu turbine cu contrapresiune exista o stricta

dependenta intre energia electrica livrata si debitul de abur furnizat. Din acest motiv
aceste centrale implica functionarea interconectata cu sistem ul energetic. O
independenta limitata intre energia electrica si debitul de caldura se poate obtine prin
intercalarea unui acumulator de caldura intre iesirea din turbina si consumator, în cazul
când consumatorul de caldura are nevoie de doua presiuni de abur, diferite intre ele,
aceasta se poate obtine prin fo1osirea a doua turbine de contrapresiune distincte sau
printr-un singur grup de contrapresiune si priza reglabila.

Functionarea centralelor de termoficare cu turbine cu condensatie si prize reglabile

în sistemul energetic este independenta de cererea de abur a consumatorului, dar
randamentul intern al turbinelor este mai coborât.

Daca consumatorii industriali fo1osesc în principal abur, agentul termic pentru

termoficarea urbana poate fi aburul, apa calda (temperatura de ducere maximum 90°C,
cea de întoarcere maximum 70°C) sau apa fierbinte (temperatura de ducere maximum
130-180°C, cea de întoarcere maximum 65 -70°C). Termoficarea cu apa fierbinte
constituie azi solutia cea mai eficienta si este aplicata pe scara larga în tara noastra.

2.2. Centrale hidroelectrice

Centralele hidroelectrice fo1osesc ca sursa primara energia hidraulica, potentiala

si cinetica a caderilor de apa naturale sau artificiale, pentru producerea de energie
electrica. Curentul de apa actioneaza o turbina hidraulica care, la rândul ei, antreneaza
generatorul electric.

Puterea hidraulica Ph dezvo1tata de debitul de apa Q care curge intre doua puncte
situate intre ele la o diferenta de nivel (o cadere) H este:

Ph = g Q H, (1)

unde: Q : este debitul de apa prin turbina, kg/s; H - diferenta de nivel intre amonte si aval,
m; g - acceleratia gravitationala, m/s2.

Puterea mecanica la arborele turbinei hidraulice se exprima cu relatia

Pi = g Q H h, (2)

Unde: h este randamentul turbinei hidraulice, având valoarea cuprinsa intre 85 si

92%. Considerând randamentul generatorului intre 95 si 97,5% rezulta pentru o centrala
hidroelectrica un randament global de peste 80 %.

Din analiza relatiei (2) rezulta ca pentru a produce aceeasi putere sunt necesare
fie un debit mare si o cadere mica, fie o cadere mare si un debit mic. Din acest punct de
vedere, schemele de amenajare a centralelor hidroelectrice se clasifica in:

-CHE fara acumulare, pe firul apei;

-CHE cu acumulare, instalate în derivatie cu cursul natural al apei.

 CHE fara acumulare (pe firul apei) sunt amplasate chiar în albia râului, în imediata
apropiere a barajului. Au urmatoarele caracteristici:

- se construiesc pe cursuri de apa cu debite mari (amenajari fluviale);

- înaltimea de cadere a apei este data exclusiv de ridicarea de nivel realizata prin baraj,
Variantele posibilitatilor de dispunere a centralelor hidroelectrice (fig. 9) sunt: în corpul
barajului (centrala baraj), la piciorul barajului, la una din extremitatile barajului sau divizata
în doua, jumatate la fiecare capat.

a. b.

c.
d.

Fig. 9. Posibilitati de dispunere a CHE;

a. în baraj; b. în aval; c. în subteran; d. solutie combinata

 Un exemplu, de acest gen, o constituie CHE Portile de Fier I construita în
colaborare cu R.S.F. Iugoslavia, fiecare tara având o putere instalata de 6 x 178 MW =
1068 MW.

La centralele hidroelectrice cu acumulare (derivatie) apele râului sunt deviate pe

un traseu care are o panta mai mica decât panta naturala a râului iar înaltimea totala a
amenajarii este suma dintre înaltimea barajului si câstigul de înaltime obtinut pe traseul
amenajat, prin:

- ridicarea nivelului amonte (fig. 9.b) prin baraj. Caderea totala se compune din
diferenta de nivel Hmax la care se adauga ridicarea nivelului de apa prin baraj Hb;

- coborârea nivelului aval (fig. 9.c) prin amplasarea centralei subteran. Apa este
readusa la suprafata printr-un tunel de fuga cu panta redusa.

- combinarea celor doua solutii (fig. 9.d.) prin construirea unei aductiuni si a unui
castel de echilibru din care apa trece prin conducta fortata catre sala masinilor subterana.
O asemenea schema mixta se întâlneste la CHE Arges care are o putere instalata
de P=220 MW si o diferenta de nivel de H =324 m.

Amenajarile hidroenergetice pot fi realizate:

- De-a lungul unui râu, când aductiunile se pot realiza de-a lungul vaii, sub forma
unui canal deschis sau a unei conducte de coasta care urmareste o curba de nivel, sau
în linie dreapta cu ajutorul unui tunel care traverseaza relieful. Aceasta solutie s-a
aplicat la CHE Sadu V (P=27 MW, H =400m) sau la CHE Bicaz (P=210 MW, H=143 m).

- Prin trecerea apei dintr-un riu intr-un altul, apartinând aceluiasi bazin
hidrografic. Solutia se aplica atunci când doua râuri confluente curg paralel. la mica
apropiere iar intre vai exista o diferenta de nivel. Apa, al carui nivel a fost ridicat prin
barare pe râul A, traverseaza printr-un tunel culmea despartitoare a vailor ajungând în
castelul de echilibru plasat pe versantul vaii B si coboara printr-o conducta fortata sau
printr-un put frotat în sala turbinelor amplasata în constructie supraterana sau subterana.
O astfel de solutie s-a utilizat la amenajarea Lotrului (P=500 MW, H =809 m).

- Amenajari complexe cu mai multe captari, care utilizeaza afluenti ai râului

principal de pe traseul aductiunii si debite din alte bazine. Solutia s-a utilizat la
amenajarea bazinului Lotru, amenajare care aduna în lacul de acumulare Vidra de pe
Lotru prin trei colectoare cu o lungime totala de 125 km, apele de la 90 de captari
secundare.

- Amenajarea integrala a unui curs de apa prin cascade de hidrocentrale. Aceste

cascade pot trimite apa direct dintr-o centrala în alta sau pot avea mici locuri intermediare
care sa permita o independenta limitata a functionarii lor. Astfel de amenajare s-a realizat
pe valea Bistritei, unde s-au construit 12 CHE cu o putere totala de 244 MW.

Instalatiile hidrotehnice ale unei centrale hidroelectrice sunt formate din: baraj,
priza de apa, aductiune si cladirea centralei.

Barajele sunt foarte diferite ca mod de executie în functie de înaltime (baraje de

mica si de mare înaltime), de realizare, de natura terenului de fundare si de conditiile
tehnice si economice. Barajele se executa mai ales din beton sau din beton armat. Ele
sunt prevazute cu zone de deversare, vane de evacuare a apelor, deschideri de fund
pentru spalarea aluviunilor, jgheaburi pentru trecerea pestilor, iar în cazul râurilor
navigabile, cu ecluze.

Priza de apa serveste pentru trecerea apei din lac sau din râu în elementul, de
aductiune si asigura retinerea corpurilor plutitoare si a aluviunilor.

Aductiunea apei cuprinde trei elemente distincte: canalul de aductiune (deschis

sau tunel), castelul de echilibru sau camera de apa si conducta fortata.

Castelul de echilibru este un organ de distribuire a apei si de amortizare a

oscilatiilor hidraulice (lovitura de berbec) provocate de închiderea sau deschiderea
vanelor de la sfârsitul conductei fortate.

Conductele fortate leaga castelul de echilibru cu turbinele. sunt construite foarte

solid pentru a rezista socurilor hidraulice si sunt prevazute, la capatul dinspre castelul de
echilibru, cu vane speciale cu închidere rapida.

Cladirea centralei adaposteste turbinele si generatoarele.

Turbinele folosite în centralele hidroelectrice sunt sau cu actiune (tip Pelton) sau
cu reactiune (Francis si elicoidale - Kaplan).

Dupa modul de actionare si caderea de apa H turbinele se pot alege astfel:

· Kaplan pentru caderi axiale folosite între 5-50 m,

· Francis pentru actionari radiale folosite între 35-400 m,

· Pelton pentru caderi tangentiale folosite între 350-1800 m.

 a. b. c.

Fig. 10. Turbine hidraulice

a. Kaplan, b. Francis, c. Pelton

Alegerea tipului de turbina se face în functie de înaltimea de cadere si de puterea

necesara. Astfel în cazul caderilor mari si debitelor reduse se folosesc turbinele cu
actiune Pelton, cu ax vertical sau orizontal si cu unul sau mai multe injectoare. La debite
si caderi medii se utilizeaza turbinele Francis, cu ax vertical si paletele statorului reglabile.
În cazul debitelor mari si caderilor de apa mici se recomanda folosirea turbinelor Kaplan
cu paletele statorului si rotorului reglabile.

Turbinele hidraulice functionând în domeniul turatiilor scazute (72-150 rot/min) sau

mijlocii (250 -750 rot/min), antreneaza generatoare cu mai multe perechi de poli, de
constructie cu poli aparenti, racite cu aer.

Centralele hidroelectrice lucreaza de regula în paralel cu centralele termoelectrice

realizându-se astfel o folosire rationala a combustibilului, echipamentelor si energiei
resurselor hidraulice.

Amenajari hidroelectrice cu acumulare prin pompare

 Amenajarile hidroelectrice cu acumulare artificiala obtinuta prin pompare (AHEAP)
utilizeaza energia electrica disponibila în anumite perioade ale zilei sau anului pentru a
pompa apa în bazine amonte pentru a putea fi folosita la vârfuri de sarcina prin turbinare.
Energia hidraulica este transformata în energie electrica in perioadele de consum maxim.
Astfel, AHEAP transfera. energia electrica în timp, acumulând-o sub forma de energie
hidraulica.

Aceste amenajari au capatat o mai mare raspândire, in special, dupa aparitia

centralelor nuclearoelectrice, a caror functionare este putin elastica si care produc
energie electrica, cu atât mai ieftina cu cat durata de utilizare a puterii instalate este mai
mare.

Amenajarile cu acumulare prin pompare trebuie sa dispuna de doua rezervoare

intre care trebuie sa existe o diferenta de nivel, preferabil cat mai mare, pentru a reduce
volumul de apa necesar a fi acumulat. Caderea, in cele mai multe cazuri, este realizata
de catre o aductiune (fig.11).

AHEAP sunt in general cuplate cu o amenajare hidroelectrica clasica, care

constituie si amenajarea principala.

Se întâlnesc urmatoarele cazuri de realizare a pompajului:

a) Pomparea apei din captari secundare, din apropierea lacului de acumulare,

situate la o cota inferioara nivelului apei din lacul de acumulare. Apa acestor captari este
introdusa in lacul de acumulare prin conducte sau galerii proprii, de grupuri de pompare
amplasate intr-o statie de pompare separata de cladirea centralei hidroelectrice;

b) Pomparea apei din captari secundare situate in apropierea centralei

hidroelectrice. Apa se introduce in lac prin aductiunea principala a amenajarii, grupul de
pompare fiind amplasat, in cladirea centralei hidroelectrice;

c) Apa este pompata dintr-un rezervor inferior, sau din râul situat in aval de
centrala, grupul de pompare fiind de asemenea amplasat in cladirea centralei
hidroelectrice.

Amenajarile hidroelectrice cu acumulare prin pompare se pot clasifica pe baza

urmatoarelor criterii:
 Fig. 11. Schema principiala a unei amenajari cu acumulare prin pompare

I) Modul de folosire a volumului de apa pompat:

-AHEAP in circuit deschis, la care volumul de apa pompat din captarile secundare
din apropierea lacului de acumulare este turbinat o singura data;

-AHEAP in circuit închis care recircula acelasi volum de apa. O asemenea amenajare
primeste din exterior numai o cantitate limitata de apa, necesara pentru acoperirea
pierderilor prin neetanseitati si evaporare;

2) Durata ciclului de pompare - turbinare:

-AHEAP cu ciclu zilnic, la care pomparea se face in orele de sarcina minima iar
turbinarea in orele de vârf din fiecare zi;

-AHEAP cu ciclu saptamânal la care pomparea se face si in orele de sarcina

scazuta din zilele de repaus, pe lânga pomparea din orele de sarcina minima din fiecare
zi;

-AHEAP cu ciclu sezonier. Pomparea are loc in perioada de debite mari a anului,
când exista un disponibil de energie electrica produsa de amenajarile hidroelectrice pe
firul apei. Volumele de apa acumulate astfel sunt turbinate, in special, iarna.

3) Tipul de grupuri utilizat:

 -AHEAP cu grupuri independente de turbinare si pompare. Pompa este antrenata
de un motor electric, iar generatorul de o turbina hidraulica;

-AHEAP cu grupuri alcatuite din trei masini montate pe acelasi ax: turbina, pompa
si masina electrica care poate functiona in regim de generator, motor sau compensator
sincron;

-AHEAP cu grupuri binare. Ambele masini atât cea electrica cat si cea hidraulica
sunt reversibile. La masina hidraulica trecerea de la regimul de turbina la cel de pompa
se realizeaza prin modificarea unghiului pale lor statorului si rotorului.

Realizarea unei amenajari hidroelectrice cu acumulare prin pompare se justifica,

din punct de vedere economic, numai daca cheltuielile anuale totale, ocazionate de
realizarea si functionarea ei, sunt mai mici decât diferenta dintre pretul energiei electrice
produse si livrate sistemului

2.3. Centrale nuclearo-electrice

Centralele nuclearelectrice (CNE) folosesc ca sursa primara de energie, energia

degajata sub forma de caldura în reactiile de fisiune nucleara care au loc în reactoare
nucleare. Fenomenul de fisiune nucleara este produs de actiunea neutronilor asupra
nucleelor unor izotopi ai elementelor grele. Izotopii fisionabili sunt U235, U233 si PU239
dintre care U235 se gaseste în stare naturala iar U233 si PU239 se produc în reactor din
materialele fertile: toriu (Th232) si respectiv izotopul de uraniu U238.

Fig. 12. Fisiunea nucleara în reactor

 In reactoare se folosesc, drept combustibil nuclear, urmatoarele materiale: uraniul
natural (contine 0,71% U235 si în rest U238) si uraniul îmbogatit (contine 1,5-4 % U235),
care sunt introduse sub forma usor elemente de combustibil sau ansambluri de elemente
de combustibil.

In functie de nivelul energiei neutronilor reactoarele se clasifica în reactoare

termice, în care energia cinetica a neutronilor este coborâta de moderator la nivelul
necesar pentru a avea sectiunea de absorbtie maxima a materialului fisionabil,
si reactoare rapide, care lucreaza fara moderator, cu energia neutronilor la nivelul de
producere.

a.
 b.

Fig. 13 CNE - a. schema bloc; b. schema reala

In functie de organizarea zonei active se folosesc, aproape în exclusivitate,

reactoare eterogene la care combustibilul nu se amesteca cu moderatorul si agentul de
racire.

Un reactor nuclear consta, în general, din urmatoarele elemente: barele

de combustibil nuclear; moderatorul, cu rolul de a reduce viteza.

În fig. 12 este prezentata reactor. Ciocnirea unui neutron lent cu un atom de U235, duce
la fisiunea nucleului. Rezulta neutroni eliberarea de neutroni rapizi care sunt încetiniti prin
moderator si astfel la rândul lor devin lenti si reactia continua în lant. Pentru mentinerea
reactiei este necesar ca la trecerea prin moderator neutronii sa fie frânati la o anumita
viteza. Daca toti electronii liberi ar fi folositi la o noua fisiune atunci reactia în lant ar creste
necontrolabil. Acest fenomen este controlat prin bare de control din Cd, Carbid de Bor
introduse între tevile cu combustibil care absorb o parte sau pe toti neutronii liberi.

Ca moderator se folosesc grafitul, apa (H2O) sau apa grea (D2O); reflectorul, format din
aceleasi substante ca si moderatorul, are rolul de a micsora pierderile de neutroni în
mediul înconjurator; barele de control cu ajutorul carora se realizeaza reglarea reactiei în
lant. Sunt confectionate din materiale cu o mare putere de absorbtie a neutronilor (cadmiu
sau bor); canalele de racire sunt parcurse de agentul de racire care evacueaza caldura
rezultata din reactiile nucleare din reactor. Ca agent de racire pot fi folosite gaze (aer,
bioxid de carbon, heliu, azot), lichide (apa, apa grea) sau metale topite (sodiu, amestec
de sodiu si potasiu, plumb, bismut) care trebuie sa aiba si proprietati de bun agent
termic; învelisul pentru protectia biologica împotriva radiatiilor care acopera întregul
reactor si poate fi construit din beton, fonta sau apa obisnuita.

Schemele termice ale centralelor nuclearelectrice pot fi:

- scheme directe, cu un singur circuit, în care fluidul de racire constituie fluidul de

lucru în ciclul termic;

- scheme indirecte, cu doua sau trei circuite, în care caldura agentului de racire se
transmite prin schimbatoare de caldura de suprafata unui fluid intermediar sau fluidului
de lucru. în figura 9 se prezinta schema termica a unei centrale nuclear electrice cu doua
circuite.

Energia termica degajata în reactorul nuclear în urma reactiei în lant încalzeste

apa care circula în conturul primar (reactor-schimbator de caldura), pâna la temperatura
de 255-275°C. În schimbatorul de caldura, caldura este cedata apei care circula în
conturul secundar, obtinându-se abur la temperatura de 250-260°C si presiunea de
12,5.105 N/m2. Pentru ca apa din conturul primar sa nu fiarba, circulatia apei are loc la o
presiune de peste 107 N/m2. în acest contur apa devine radioactiva, ceea ce impune
masuri pentru a asigura protectia personalului. în acest scop utilajele din acest contur
sunt dispuse în încaperi subterane prevazute cu învelis pentru protectia biologica. Fluidul
din conturul secundar nu devine radioactiv.

Începând cu conturul secundar, procesul de producere a energiei electrice este

similar celui din centralele termoelectrice.

Costul energiei electrice obtinute de la centralele cu energie nucleara este înca

destul de ridicat datorita investitiilor mari.

În anul 1990, 18 % din energia electrica produsa în România era obtinuta în

centrale nuclear-electrice.

3. Instalatii de transport si distributie a energiei electrice

 Energia electrica produsa în centralele electrice este transmisa spre consumatori
prin retelele electrice constituite din linii electrice, statii de transformare, statii de
conexiuni si posturi de transformare.

Data fiind importanta alimentarii cu energie electrica pentru economia nationala,

retelele electrice trebuie sa satisfaca o serie de conditii tehnice si economice dintre care
cele mai importante sunt: asigurarea continuitatii în alimentarea cu energie electrica a
consumatorilor (în functie de natura efectelor produse de întreruperea alimentarii),
siguranta în functionare, asigurarea parametrilor calitativi ai energiei electrice furnizate
consumatorilor, eficienta economica a investitiilor.

Transmiterea energiei electrice spre, consumatori se face la diferite nivele (trepte)

de tensiune stabilite pe baza unor criterii tehnico-economice, tinând seama de pierderile
de energie (direct proportionale cu patratul puterii vehiculate si cu lungimea liniei si invers
proportionale cu patratul tensiunii) precum si de valoarea investitiilor (care, în domeniul
tensiunilor înalte, creste proportional cu patratul tensiunii).

Tensiunile nominale standardizate în România intre fazele retelelor de curent

alternativ sunt: 0,4; (6); 10; 20; {35); (60); 110; 220; 400 k V.

În functie de tensiune, în practica se delimiteaza urmatoarele categorii de retele:

- retele de joasa tensiune {JT), cu tensiuni sub 1 kV;

- retele de medie tensiune (MT), pentru care se recomanda treptele de

(6); 10; 20 kV;

- retele de înalta tensiune (ÎT), care cuprind treptele de 110 si 220 kV;

- retele de foarte înalta tensiune (FÎT), cu tensiuni peste 220 kV.

Din punctul de vedere al scopului pentru care au fost construite, se pot distinge
doua categorii de linii electrice: linii de transport si linii de distributie.

Liniile de transport sunt destinate sa asigure vehicularea unor puteri electrice

importante (zeci sau sute de MW) la distante relativ mari (zeci sau sute de km); acestea
pot fi:

- linii de legatura sau de interconexiune intre doua zone sau noduri ale
sistemului electroenergetic;

- linii de transport a energiei electrice de la un nod al sistemului

electroenergetic pina la un centru (zona) de consum .

Liniile de distributie au o configuratie mai complexa si asigura vehicularea unor

puteri relativ reduse pe distante mai scurte si la un ansamblu limitat de consumatori.
 Delimitarea liniilor de transport si de distributie dupa valoarea tensiunilor nominale
nu este neta. Astfel, tensiunile liniilor de transport sunt, de regula 400 kV si 220 kV si mai
rar 110 kV, în timp ce retelele electrice de distributie au tensiunile nominale 0,4 kV, 6
kV,10 kV,20 kV, mergând pâna la 110 kV sau chiar 220 kV (in cazul marilor consumatori).

Din. punct de vedere constructiv, liniile electrice se realizeaza sub forma de:

- linii electrice aeriene (LEA), montate pe stâlpi;

- linii electrice în cablu (LEC), pozate subteran; datorita costului ridicat,

acestea sunt indicate, deocamdata, pentru distante scurte si în conditii speciale de
traseu.
BIBLIOGRAFIE

Prezentul material este preluat si/sau prelucrat, pentru uzul studentilor, din urmatoarele
carti:

1. Cilinghir V.: Alimentarea cu energie electrica a întreprinderilor, vol I, Ed. Univ.

Transilvania, Brasov, 2000 si vol II, 2002;
2. Dinculescu P., Sisak F.: Instalatii si echipamente electrice EDP Bucuresti 1981;
3. Knies W., Schierack K.: Electrische Anlagentechnik, Carl Hanser Verlag, Munchen
Wien 1991;
4. Pop, F., s.a. Proiectarea instalatiilor electrice de joasa tensiune, Ed. Inst. Politehnic
Cluj-Napoca, 1990;
5. Pop, F., s.a. Îndrumar de proiectare a instalatiilor electrice de joasa tensiune, Inst.
Politehnic Cluj-Napoca, 1987.