LICEUL TEHNOLOGIC ,,COSTACHE CONACHI” PECHEA

PROIECT
pentru obţinerea certificatului de calificare profesională
nivel 3

ÎNDRUMĂTOR,
Prof. RADU MONA

CANDIDAT,
Elev: BÎRLĂDEANU
SIMONA CRISTINA
Clasa a XI-a E

Pechea-Galaţi
2016
1
 LICEUL TEHNOLOGIC ,,COSTACHE CONACHI” PECHEA
Învăţământ profesional de 3 ani
Profil: tehnic
Domeniul pregătirii de bază: industrie textilă şi pielărie
Calificarea profesională: confecţioner produse textile
Nivel 3

TITLUL PROIECTULUI:

,,Elaborarea documentaţiei tehnice pentru produsul,

fusta clasică”

2
 CUPRINS

1. ARGUMENT
2. CREAREA PRODUSULUI ETALON
3. ALEGEREA MATERIALELOR
3.a .Materiale de bază
3.b. Materiale auxiliare
4. PROIECTAREA ŞABLOANELOR
4.a. Construirea tiparului clasic
4.b. Transformarea tiparului clasic în model
4.c. Reproducerea şabloanelor
4.d. Calculul suprafeţei şabloanelor
5. ELABORAREA NORMEI INTERNE
6. DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM
6.a. Elaborarea încadrărilor
6.b. Calculul normei de consum
6.c. Determinarea necesarului de materiale auxiliare
7. ELABORAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE
CONFECŢIONARE
8 .MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII
9 .BIBLIOGRAFIE
10 .ANEXE

3
 1. ARGUMENT

Este cunoscut faptul că aproximativ 40% din calitatea

necorespunzătoare a produsului finit este rezultatul activităţilor de
proiectare, a calităţii documentaţiei tehnice, baza conceptuală a
produsului şi instrumentul activ de comunicare între componentele de
proiectare şi de fabricaţie.
Problema calităţii produselor de îmbrăcăminte este o componentă
intrinsecă a procesului realizării sale, se „dimensionează” începând cu
cercetarea şi creaţia sa şi se asigură prin proiectare constructiv-
tehnologică, realizându-se în procesul tehnologic de confecţionare şi
finisare.
Creată la început pentru apărarea corpului de acţiunea nefavorabilă
a mediului climatic înconjurător, sub influenţa diferitelor condiţii
istorice, social-economice, naţionale, a evoluţiei idealurilor estetice,
îmbrăcămintea a suferit multiple transformări, atingând o mare
varietate de tipuri şi forme şi a devenit un obiect al artelor aplicate.
Dacă în epoca primitivă omul se mulţumea cu o îmbrăcăminte sumară
obţinută din piei de la animalele sacrificate sau din scoarţa sau
frunzele copacilor, în zilele noastre diversitatea formelor şi modelelor
este mare pe toate treptele sociale în funcţie de locul ocupat de om în
societate şi de posibilităţile materiale ale acestuia.
Prin îmbrăcăminte in sens larg se înţelege un complex de obiecte
care se îmbracă pe corp (lenjerie, bluze, sacouri, căciuli, mănuşi,
ciorapi, etc.). În sens restrâns prin îmbrăcăminte se înţelege totalitatea
produselor realizate de industria de confecţii.
Prin specificul său, suferind prin purtare o uzură mai rapidă decât
celelalte obiecte de artă decorativă, îmbrăcămintea se schimbă cel mai
frecvent şi oglindeşte cel mai bine evoluţia civilizaţiei materiale, a
4
conceptelor şi idealurilor estetice. Îmbrăcămintea reflectă fidel
originalitatea culturii naţionale a diferitelor popoare, simţul lor estetic,
tradiţia, nivelul de trai şi particularităţile mediului natural. Ca linie şi
modă, îmbrăcămintea a fost dictată de clasele sociale înstărite care
impuneau restricţii şi în vestimentaţia oamenilor de rând.
Calitatea produselor de îmbrăcăminte devine tot mai mult factorul
hotărâtor, în dorinţa cumpărătorilor de achiziţionare a acestora, un
mijloc important de concurenţă, un indicator esenţial de apreciere a
întregii activităţi desfăşurate la un moment dat de producătorul de
confecţii.
În activitatera de pregătire tehnică a producţiei, proiectarea
constructivă este o etapă ce înglobează un complex de lucrări necesare
realizării noilor modele de îmbrăcăminte.
Construcţia îmbrăcămintei este o componentă însemnată a
proiectării constructive şi conţine două laturi- una creativă, orientată
spre rezolvarea constructivă a modelului şi finalizată cu obţinerea
tiparelor acestuia şi o latură tehnică, în care se obţin elementele
documentaţiei tehnice necesare introducerii în fabricaţie a noului
model.
Creşterea eficienţei în activitatea de pregătire tehnică a fabricaţiei
necesită abordarea ştiinţifică a procesului de proiectare în care se
implică intuiţia, experienţa, gustul estetic a creatorului.

Lucrarea, prin conţinutul şi modul de structurare, oferă o soluţie

teoretică şi tehnico-aplicativă privind elaborarea documentaţiei
necesare în proiectarea unui produs de îmbrăcăminte din ţesătură,
pornind de la proiectarea modelului, continuând cu alegerea materiei
prime şi a materialelor auxiliare, permiţând o orientare a viitorului
confecţioner asupra modului de interpretare a documentaţiei ce
însoţeşte procesul de creaţie a produsului. Lucrarea reflectă clar fazele

5
 de realizare a unui produs de îmbrăcăminte şi cerinţele ce trebuie
respectate în procesul de proiectare a acestuia.

Am ales aceasta tema:,,Elaborarea documentaţiei tehnice pentru produsul, fusta

clasică”, pentru a-mi demonstra competenţele tehnice practice şi teoretice pe care le-
am dobândit în anii de studiu în domeniul confecţiilor textile.
În timpul orelor de specialitate, prin succesiunea modulelor studiate, mi-am
însuşit cunostinţele care să mă ajute să realizez diferite produse de îmrăcăminte.

Consider că aceste cunoştinte pe care le voi prezenta în ceea ce priveşte

elaborarea documentaţiei tehnice, sunt necesare atât mie cât şi celor care vor să
lucreze în domeniul industriei textile şi pielărie.

2. CREAREA PRODUSULUI ETALON

Documentaţia tehnică în industria de confecţii are ca scop orientarea

muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor asupra modului de confecţionare a
îmbrăcămintei şi a caracteristicilor tehnice pe faze de fabricaţie.
Procesul de producţie industrială în intreprinderile de confecţii impune
folosirea unei documentaţii tehnice care să asigure confecţionarea
îmbrăcămintei în anumite condiţii şi cu anumite caracteristici tehnice.
Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă:
 schiţa modelului
 descrierea tehnică
 specificaţia materialelor
 tabelul dimensional sau actul normativ în baza căruia se execută
modelul şi condiţiile tehnice impuse
 completul de şabloane
 consumul specific pentru toate tipurile de materiale care intră în
componenţa produsului
6
  procesul tehnologic de confecţionare
 modelul etalon.
Un factor important în elaborarea documentaţiei tehnice industriale
este corelarea documentelor, pentru orientarea unitară a personalului
executant în realizarea produsului.
De asemenea realizarea documentaţiei tehnice în condiţii de calitate
constituie un stimulent în muncă pentru personalul care o utilizează în
procesul de producţie.
Procesul de elaborare a prototipului cuprinde două faze principale:
A. Proiectarea modelului sau a prototipului;
B. Confecţionarea prototipului.
A. Proiectarea prototipului constă din operaţii de schiţare şi
construire a tiparului pentru produs, avându-se în vedere linia modei,
scopul produsului şi destinaţia sa.
Faza de proiectare a modelului cuprinde două etape:
- desenarea modelului, care se prezintă sub formă de schiţă sau
planşă;
- analiza tehico-artistică a desenului efectuată de către colectivul
tehnic din cadrul intreprinderii.
Construcţia tiparului cu respectarea strictă a schiţei se va face
grafic, pe baza dimensiunilor corpului, folosindu-se în calculul detaliilor
elemente necesare ca:
- înălţimea corpului;
- circumferinţa bustului;
- adaosul de lejeritate al produsului.
B.Confecţionarea prototipului constituie faza de creaţie în care pe
baza schiţei avizate de colectivul de specialişti creatorul realizează
modelul respectiv.

7
 Confecţionarea prototipului cuprinde mai multe operaţii:
- croirea produsului care se va face pe baza tiparelor produsului
creat. În cadrul acestei operaţii se stabileşte consumul estimativ de
materiale si condiţiile ce urmează a se respecta în procesul de croire;
- confecţionarea modelului este operaţia de transformare a
semifabricatelor în produse finite. La operaţia de confecţionare a
modelului se stabilesc consumul de aţă si celelalte materiale auxiliare
utilizate in confecţionare.
- analiza tehnică a modelului creat efectuată de către un tehnolog
sau un specialist în domeniu. La prezentare se analizează prototipul sub
toate aspectele negative (ale prototipului) care urmează a se îmbunătăţi
prin modificările ulterioare ce se impun.
Această analiză tehnică a modelului creat este efectuată de comisia
tehnică artistică a agentului economic. La prezentare se analizează
prototipul sub toate aspectele sale, urmând a se îmbunătăţi prin
modificările ce se impun.
Când modelul este în formă definitivă se prezintă spre contractare
devenind modelul omologat. Se fac apoi contractări ale modelului
omologat pentru a se fabrica în unităţile de producţie.
Construcţia îmbrăcămintei este o componentă însemnată a proiectării
constructive şi comportă lucrări pe două laturi:

 una creativă, orientată spre rezolvarea constructivă a modelului

şi finalizată cu obţinerea tiparelor acestuia;

 alta tehnică finalizată cu obţinerea elementelor documentaţiei

tehnice necesare introducerii în fabricaţie a noului produs.

Pe baza subiectului lucrării, având precizat produsul pentru care

trebuie elaborată documentaţia tehnică, se procedează la întocmirea unei
game de schiţe cu modele de rochiţă, din care se alege modelul preferat.

8
 Schiţele se întocmesc pe planşele A4 cu reprezentări din spate de 4-5
ori mai mici în raport cu vederea din faţă.

Structura documentaţiei tehnice precum şi modul de realizare a

acesteia sunt redate în continuare.

SCHIŢA MODELULUI DE FUSTĂ ŞI DESCRIEREA

Fusta este un articol de îmbrăcăminte care are sprijin în talie,
acoperă partea inferioară a corpului de la talie în jos şi este un obiect
de îmbrăcăminte specific persoanelor de sex feminin. Diversele modele
de fuste se obţin prin variaţia lungimii şi a lărgimii, precum şi prin
accesoriile utilizate. Se deosebesc fuste mini (au lungime până mai sus
de genunchi), midi ( care acoperă şi gamba), maxi ( care acoperă şi
glezna).

Modelul ales este fustă pentru adolescente cu următoarele

caracteristici constructive:

 faţa alcătuită din două părţi, cu fermoar în talie, cu şliţ pe mijloc

la terminaţie, cu două buzunare şi cu talia lăsată, fără cordon,
prevăzută cu două pense în talie;

spatele fără cusătură pe mijloc, alcătuit dintr-o bucată, are două

pense în talie pentru ajustare pe corp .

La cusăturile laterale, pe mijlocul feţei şi la buzunare, fusta are

tighele pentru ornamentare.

Acest model simplu şi tineresc poate fi purtat în orice anotimp,

este elegant şi, în funcţie de material, poate fi şi un model sport.

vedere din faţă vedere din spate buzunare

9
 3. ALEGEREA MATERIALELOR

În industria confecţiilor textile pentru producerea obiectelor textile

vestimentare se utilizează diferite materiale de bază si auxiliare.
Aceste materiale la îmbrăcăminte au roluri diferite şi se adoptă în
funcţie de specificul produsului la care se aplică şi destinaţia acestuia în
procesul purtării.

a.Materiale de bază
Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl
îndeplineşte materialul de bază care este întrebuinţat la confecţionarea
produsului.
Materiale de bază sunt materialele textile care constituie faţa
produsului şi care nu pot lipsi din componenţa acestuia. Materialele
de bază sunt:

-ţesături, tricoturi, piei, blănuri, textile neţesute.

Produsul proiectat se realizează din ţesătură.

Ţesăturile sunt materiale de bază obţinute prin ţesere, adică prin

încrucişarea a două sisteme de fire: fire de urzeală şi fire de bătătură.

Clasificarea ţesăturilor:

1. După destinaţie
 Ţesături pentru lenjerie
 Ţesături pentru îmbrăcăminte subţire
 Ţesături pentru costume uşoare
 Ţesături pentru costume şi pardesiuri
 Ţesături pentru paltoane şi jachete

10
 Ţesături pentru îmbrăcăminte de protecţie

2. După tipul firelor

 Ţesături din fire de bumbac sau tip bumbac – ţesături subţiri pentru
lenjerie, îmbrăcăminte subţire cu lăţimi 120-140 cm.
 Ţesături din in şi cânepă – se vor folosi numai fire de in sau în amestec
cu fire de bumbac sau numai din fire de cânepă. Destinaţia acestor
ţesături este în funcţie de grosime: pentru lenjerie, pentru tapiţerie sau
pentru decorări interioare. Lăţimile sunt între 120- 150 cm.
 Ţesături din fire de lână sau tip lână, sunt destinate pentru îmbrăcăminte
subţire, groasă şi semigroasă, în funcţie de fineţea firelor. Lăţimea este
de 80-150 cm.
aŢesături din fire sintetice cu destinaţii diferite, în funcţie de fineţea
firelor.

b . Materiale auxiliare
În afară de materialul de bază care constituie faţa produsului
confecţionat, în sectorul de confecţii se mai folosesc şi materiale
auxiliare:
 căptuşeli - pot fi: ţesături de bumbac, cânepă, mătase, vâscoza sau
căptuşeli obţinute din fire sintetice;
 întărituri - pot fi: din bumbac, cânepă, materiale neţesute şi au rolul de
a da produsului un aspect frumos şi rezistenţă mai mare unor detalii.
 furniturile- pot fi alcătuite din diferite materiale. Au rolul de a mări
rezistenţa, de a menţine forma şi de a ornamenta produsul.
 garniturile şi accesoriile: aţa de cusut, nasturii, fermoarele, inserţia,
etc.
Materialele auxiliare sunt materiale care în funcţie de produs sunt
necesare sau pot lipsi din componenţa produsului.

11
 Fusta este realizată din ţesătură, iar materialele auxiliare utilizate
sunt: aţă de cusut, fermoar, copcă.

4. PROIECTAREA ŞABLOANELOR
a.Construirea tiparului clasic

Prin procesul de proiectare a tiparului se determină forma şi

dimensiunile detaliilor îmbrăcămintei. Aceste detalii au forme şi
dimensiuni diferite în funcţie de caracteristicile modelului proiectat.
Operaţia de construire a tiparelor este impusă de necesitatea creării
unui element cu formă şi dimensiuni corespunzătoare corpului omenesc.
În procesul de proiectare tiparele au forme şi dimensiuni diferite în
funcţie de rolul pe care îl au în etapa sau în faza de realizare, fiind
denumite:
tipare clasice
tipare de bază
tipare multiplicate.

 Tiparul clasic este construit pentru produse cu linie clasică

(simplă). Acest tipar nu este prevăzut cu rezerve de cusături şi tivuri.
 Tiparul de bază se obţine din tiparul clasic căruia, odată cu
transformarea în model i se adaugă rezerve de cusături şi tivuri.
 Tiparul gradat (multiplicat) se obţine prin mărirea sau micşorarea
tiparului de bază, aplicând cote de gradare specifice fiecărui detaliu
proiectat.

Construirea tiparelor clasice pentru detaliile produsului se poate

face separat, pentru fiecare detaliu în parte, sau pe grupe de detalii, în
funcţie de poziţia şi de legătura acestora în cadrul produsului.

12
 La construirea unui tipar clasic se disting trei etape de lucru şi
anume:
1.Calculul dimensiunilor de bază
2.Trasarea liniilor de bază
3.Trasarea liniilor de contur.

Proiectarea tiparului clasic pentru fustă porneşte de la dimensiunile

principale ale corpului omenesc:
I C = 168 cm; P b = 46 cm; A d = 1 cm.

E1. Calculul dimensiunilor de bază

Nr. Dimensiune Relaţie de Valoarea la Valoarea la

crt. calcul scara 1:1 (cm) scara 1:5 (cm)
1. Ls Ic/10+2..3 19 3,8
2. Pt Pb-12 34 6,8
3. Ps Pb+5 51 10,2

E2. Trasarea liniilor de bază

Nr. Dimensiune Relaţie de Valoarea la Valoarea la

crt. calcul scara 1:1 (cm) scara 1:5 (cm)
1. AS L s +2 21 4,2
2. SS 1 P s +A d 52 10,4
3. SS 2 SS 1 /2+1,5 27,5 5,5
4. AL Lpr=NxZK 60 12

13
E3. Trasarea liniilor de contur

Nr. Dimensiune Relaţie de Valoarea la Valoarea la

crt. calcul scara 1:1 (cm) scara 1:5 (cm)
1. A2A3 1 0,2
2. A 3 A 4 =A 3 A 5 3,5 0,7
3. AP AT/4 9 1,8
4. PP 1 PA 5 /2 6,5 1,3
5. PP 2 =P 1 P 3 P s /4 13,5 2,7
6. Pa=Pa 1 =P 1 a 2 =P 1 a 3 1,5 0,3
7. L 2 L 3 =L 2 L 4 2.....5 0,4....1
8. A 5 L 3 =A 4 L 4 =AL 60 12
9. A1P4 A 1 A 4 /2 9,75 1,95
10. P4P5 P 4 A 4 /2 5 1
11. P 4 P 6 =P 5 P 7 P s /6 8,5 1,7
12. P 4 a 4 =P 4 a 5 =P 5 a 6 =P 5 a 7 1,25 0,25

b.Transformarea tiparului clasic în model

Procesul de transformare a tiparelor clasice în tipare de bază

cuprinde lucrări grafice şi operaţii de transformare.
Lucrări necesare la transformarea tiparelor clasice
 schiţarea liniilor de transformare pentru tiparul clasic, are ca scop
stabilirea poziţiei liniilor de contur;
 decuparea detaliilor din construcţia clasică şi copierea lor pe coala
de desen. Această lucrare se efectuează la scara 1:5, 1:2 sau 1:1, în
funcţie de necesităţi, având ca scop conturarea tiparelor pe care se
va face transformarea;
 prezentarea grafică a transformării. Finalizarea grafică a
transformării tiparului necesită respectarea unor condiţii de
reprezentare:
1. tiparul transformat trebuie să conţină toate elementele grafice
prezentate la punctele anterioare;
2. conturul final al tiparelor se va trasa cu linie continuă având
grosimea de la 0,4 la 0,6 mm,
14
 3. liniile de simetrie a tiparelor se vor trasa cu linie punct având
aceeaşi grosime cu liniile de contur;
4. rezervele de cusături şi tivuri se reprezintă prin linie continuă
şi se cotează în cm;
5. amplasarea detaliilor componente pe planşă cu respectarea
asamblărilor în procesul confecţionării;
6. calculul transformărilor tiparelor. Stabilirea prin calcul a
modificărilor ce intervin la fiecare detaliu în ordinea
asamblărilor pe planşa de desen. Aceste calcule trebuie să
exprime valoric modificarea tiparului.

Elaborarea construcţiei tiparelor pentru un model dat este un proces

complex care necesită rezolvarea unor probleme de ordin artistic şi
tehnic.
A. Rezolvarea problemelor de ordin artistic se referă la:
- obţinerea formei şi siluetei produsului;
- stabilirea raportului întreg şi diferitelor părţi ale produsului
corespunzător tendinţei modei;
- stabilirea formei liniilor de contur şi a elementelor cu rol decorativ.
B. Problemele tehnice care urmează a fi rezolvate sunt:
- obţinerea corespondenţei produsului cu forma suprafeţei de sprijin;
- asigurarea prin dimensionare corectă şi alegerea materialului, a
confortului la purtare;
- obţinerea unei construcţii raţionale din punct de vedere al consumului
de materie primă şi al tehnologiilor de prelucrare.

Metoda trasformării tiparului clasic în model cuprinde două etape de

lucru:
1. completarea tuturor elementelor geometrice necesare dimensionării;
2. modelarea finală pentru a-l face utilizabil la croirea produselor.

15
 Respectând regulile impuse la transformarea tiparului clasic în
model, în cazul fustei pentru adolescente se efectuează următoarele
transformări:
1. se elimină câte o pensă la spate şi la faţă;
2. se coboară linia taliei;
3. se construieşte buzunarul şi contrarefiletul;
4. se strâmtează la terminaţie.

c. Reproducerea şabloanelor

Şabloanele se obţin prin copierea tiparelor multiplicate. Şabloanele

sunt copii ale tiparelor la care se adaugă rezervele de cusături. Ele se execută
pe carton, placaj sau plăci sintetice, principiul de lucru fiind:
 La tipare se adaugă rezervele de cusături
 Acestea se aşează pe carton sau pe un alt material şi cu ajutorul unei
rulete se urmăreşte conturul tiparului mărit cu rezerve de cusături.
Ruleta este prevăzută cu o rolă cu dinţi care, prin apăsare, imprimă
conturul tiparului pe carton.
 Cu ajutorul unei foarfece sau a unei maşini de tăiat, se taie cartonul
pe conturul imprimat. Cel mai utilizat material pentru obţinerea
şabloanelor este cartonul, cu un preţ de cost mai scăzut şi mai
maleabil.
 Pentru a controla efectul uzurii în procesul de croire asupra
şabloanelor, acestea se marchează cu un dispozitiv de marcat special.
Marcarea se face prin introducerea marginii şablonului între cele
două role ale dispozitivului, iar prin umezirea rolei superioare cu
tuş, semnele de marcare de pe ea se vor imprima pe şablon.
Fiecare detaliu marcat este ştampilat cu o ştampilă care cuprinde:
 denumirea produsului
 numărul de model
 detaliul
 talie, grosime
 numărul de detalii din completul de şabloane
 de câte ori se va încadra pe material

16
  specificaţia „fir drept” pentru a şti că linia respectivă se va
încadra pe firul drept al materialului si specificaţia „fir dublu” în
cazul în care piesele respective necesită croirea pe dublul
materialului.
Şabloanele servesc procesului de croit şi controlului detaliilor croite. În
cadrul intreprinderilor de confecţii se folosesc:
şabloane originale;
şabloane de lucru.

Şabloanele originale se confecţionează din hârtie şi se obţin prin

reproducerea tiparului de bază multiplicat. Aceste şabloane nu sunt folosite
pentru lucru în secţiile de producţie ci sunt păstrate în cadrul serviciului
tehnic, fiind utilizate pentru controlul şabloanelor de lucru.

Şabloanele de lucru se utilizează în cadrul secţiilor de producţie sau ca

şabloane ajutătoare la operaţii de rihtuire, trasare a conturului sau coaserea
diferitelor garnituri.
În fabricaţie se mai numesc şabloane de lucru, unele servind la coaserea
unor detalii cu dimensiuni foarte precise şi în special care necesită
simetrie(colţuri de guler, revere, manşete, clape); ele au dimensiunea exactă
a detaliului gata.

În cazul modelului de fustă ales în această lucrare rezervele de cusături

sunt de 1 cm, iar rezervele pentru tiv de 2 cm.

d.Calculul suprafeţei şabloanelor

17
 Suprafaţa şabloanelor diferă ca formă şi mărime de la produs la produs
şi de la o mărime la alta. Suprafaţa şabloanelor S se obţine prin însumarea
suprafeţelor tuturor detaliilor care constituie produsul respectiv.
Calculul suprafeţei şabloanelor are ca scop determinarea suprafeţei de
material consumat la croirea produselor.
Suprafaţa şabloanelor este folosită în calculul eficienţei consumurilor
de materii prime şi materiale auxiliare.

Pentru calculul suprafeţei şabloanelor se utilizează metodele:

Metoda cântăririi
Această metodă se bazează pe proporţia între masa şabloanelor
confecţionate şi suprafaţa acestora. Aplicarea metodei presupune etapele de
lucru:
 Se cântăresc şabloanele de calcul, înregistrându-se masa M.
 Se ia o bucată de carton de comparaţie din care au fost
confecţionate şabloanele. Această bucată trebuie să aibă formă
geometrică regulată pentru a i se putea determina suprafaţa s şi
masa.
 Se stabileşte masa m a acestei bucăţi prin cântărire şi suprafaţa
prin măsurare.
 Se calculează suprafaţa şabloanelor prin relaţia:
M
S= xs
m
S este suprafaţa şablonului, în cm 2 ;
M este masa şablonului, în g;
m este masa cartonului de comparaţie, în g;
s este suprafaţa cartonului de comparaţie, în cm 2 .

Metoda calculului geometric

Această metodă se bazează pe împărţirea produsului în figuri
geometrice a căror suprafaţă se calculează prin formule geometrice şi prin
însumarea suprafeţelor ce compun suprafaţa şabloanelor produsului. Relaţia
de calcul a suprafeţei şabloanelor unui produs este:
S=S 1 +S 2 +............S n
S este suprafaţa şabloanelor care constituie produsul;

18
S 1 ,S 2 ,............S n sunt suprafeţele figurilor geometrice care compun detaliul a
cărui suprafaţă se calculează.

Metoda planimetriei
Această metodă constă în determinarea suprafeţei şabloanelor cu
ajutorul unui aparat numit planimetru . Planimetru este un aparat pentru
măsurat suprafeţe plane cu forme neregulate.În funcţionarea planimetrului
rezultă o eroare de 0,9 până la 1%, care se corectează înmulţindu-se
rezultatul obţinut prin măsurare cu un coeficient de 0,99.

Calculul suprafeţei şabloanelor pentru fustă se efectuează prin metoda

calculului geometric.
Sfaţă=S1dreptunghi+S2trapez=5,7x8,8+(5,6+2,7)x2,4/2=50,16+9,96
=60,12 cm 2
Sspate=Strapez=(5,2+4,5)x11,2/2=54,32 cm 2
Scontrarefilet=Striunghi=3,5x3,5/2=6,125 cm 2
Sprodus=2(Sfaţă+Sspate+Scontrarefilet)=2(60,12+54,32+6,125)=
241,13 cm 2
Pentru a calcula suprafaţa la scara reală se înmulţeşte cu 25
241,13x25=6028,25 cm 2
Sprodus=6028,25 cm 2

5. ELABORAREA NORMEI INTERNE

19
 Norma internă reprezintă partea din documentaţia tehnică care
stabileşte condiţiile tehnice dimensionale şi de confecţionare a
îmbrăcămintei.
Acest document tehnic este utilizat în cadrul intreprinderilor sub
formă de norme interne departamentale şi norme de intreprindere.
Ca structură, norma de intreprindere cuprinde trei părţi principale:
Partea I cuprinde noţiuni generale asupra produsului, în care sunt
indicate principalele caracteristici ca : materiale folosite pentru
confecţionare, aspectul general în faza finală, caracteristicile detaliilor
principale etc.
Partea a II-a se referă la condiţiile tehnice dimensionale ale
produsului şi detaliilor componente precum şi la abaterile admisibile
acestora. Dimensiunile stabilite prin norma internă se referă la
dimensiunile finale ale produsului.
Partea a III-a cuprinde modul de confecţionare şi principalele
condiţii care trebuie respectate la realizarea produsului.

6. DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM

a. Elaborarea încadrărilor

Pentru determinarea consumului de material se efectuează operaţia

de încadrare a şabloanelor pe material şi trasarea conturului şabloanelor,
care constituie o lucrare de studiu, analizându-se toate posibilităţile de
amplasare şi reducere a consumului.
Utilizarea materialelor în producţia de îmbrăcăminte se face pe baza
normelor de consum.

La amplasarea şabloanelor trebuie respectate următoarele condiţii:

 Respectarea firului din ţesătură stabilit la încadrare;
20
  Evitarea suprapunerii şabloanelor în desen, care produc aşa-
numitele „ciupituri de margini sau de colţuri”, ce scurtează sau
îngustează detaliile produsului;
 Respectarea sensului şabloanelor faţă de sensul firelor de urzeală şi
al desenului materialului.

După modul de aşezare pe lăţimea materialelor, încadrările pot fi:

- Încadrări pe material dublu lat în care materialul este dublat, iar
şabloanele se amplasează numai pe jumătate. Avantajul acestor încadrări
constă în faptul că timpul de şablonare este mai mic şi detaliile decupate
la croit sunt pereche. Aplicarea încadrărilor pe material dublat prezintă
dezavantajul că există mai puţine posibilităţi de amplasare a şabloanelor
şi de reducere a deşeurilor din material.
- Încadrări pe materialul desfăcut în care şabloanele se aşează pe
întreaga lăţime. Metoda încadrării pe material desfăcut este larg utilizată,
rezultând o serie de avantaje economice. Prin această metodă de
încadrare, şabloanele au multe posibilităţi de aşezare şi astfel rezultă mai
puţine deşeuri din material. La amplasarea şabloanelor pe material se vor
aşaza şabloanele detaliilor mari pe marginile materialului, iar cele mici în
interiorul acestora.
Lungimea rezultată prin încadrare reprezintă consumul, exprimat în
metri sau centimetri.
Pentru încadrarea simplă pe material desfăcut realizată cu
şabloanele produsului proiectat consumul este
L = 124 cm.

b. Calculul normei de consum

21
 Norma de consum reprezintă cantitatea de materiale necesare
realizării unui produs şi este variabilă în funcţie de forma, mărimea
şabloanelor şi de produsul confecţionat.
În industria confecţiilor costul materialelor reprezintă 70 - 80% din
costul produsului. Datorită acestui fapt este necesară luarea tuturor
măsurilor care să reducă consumul de material.
Este cunoscut faptul că la confecţionarea imbrăcămintei sunt
folosite ca materiale pentru confecţionat: ţesături, tricoturi şi o
diversitate de furnituri.
Consumul de furnituri se stabileşte la confecţionarea prototipului şi
la multiplicarea acestuia pentru secţiile de producţie.
Consumul de ţesături şi tricoturi se determină în cadrul
laboratoarelor tehnice organizate în acest sens.
Eficienţa unei norme de consum se determină prin indicatorii
consumului, care se calculează astfel:

1.Calculul ariei de încadrare A se face pe baza dimensiunilor rezultate

la încadrare
A=LXl (cm)
în care: L- lungimea încadrării, în cm;
l- lăţimea încadrării, în cm.
124x59=7316 cm 2

2.Calculul coeficientului de utilizare K în funcţie de aria încadrării şi

de aria şabloanelor:
S
K= A
X100 (%)

în care S- aria şabloanelor, în cm 2 ;

A-aria încadrării, în cm 2 .
K=(6028,25:7316)x100=82,4 %

22
 3.Calculul suprafeţei deşeurilor D se face în funcţie de aria de
încadrare şi de aria şabloanelor:
D=A-S (cm 2 )
în care A- aria încadrării, în cm 2 ;
S- aria şabloanelor, în cm 2 .
D=7316-6028,25==1287,75 cm 2

4.Calculul pierderilor P se face în funcţie de aria încadrării şi de

suprafaţa deşeurilor:
D
P= A
X100 (%)

în care D- suprafaţa deşeurilor, în cm 2 ;

A- aria încadrării, în cm 2 .
P=(1287,75:7316)x100=17,6 %

c. Determinarea necesarului de materiale auxiliare

La elaborarea prototipului, odată cu lucrările de execuţie a

produsului etalon, materialele auxiliare necesare unui produs se stabilesc
prin măsurare şi în funcţie de model.
La modelul ales, materialele auxiliare sunt:

Nr.crt. Denumirea materialelor auxiliare U.M.

1. Aţa de cusut cu fineţe 85/3 Nm m.
2. Fermoar cu lungimea de 20 cm buc.
3. Copci buc.

7. ELABORAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE

CONFECŢIONARE

23
 Confecţionarea semifabricatelor şi transformarea lor în produse
finite se fac la secţia de confecţionat.
Procesul tehnologic de confecţionare are ca scop stabilirea
operaţiilor, ordinea în care se execută şi indicatorii tehnico – economici
de fabricaţie.
Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde totalitatea operaţiilor
de transformare a semifabricatelor în produse finite. Procesul tehnologic
se elaborează în cadrul serviciului tehnic şi face parte din pregătirea
fabricaţiei.
Procesul tehnologic de confecţionare este alcătuit din:
Operaţii pregătitoare : rihtuirea, însemnarea, măsurarea, etc. Aceste
operaţii există în toate etapele procesului tehnologic şi în toate procesele
industriale.
Operaţii de coasere mecanizată : se efectuează cu maşini clasice şi
speciale şi sunt utilizate la îmbinarea sau fixarea detaliilor.
Operaţiile de coasere manuală: însăilare, montat mâneci şi guler, sunt
foarte restrânse în producţia industrială.
Operaţiile de tratare umidotermică: descălcare, presare, netezire, aburire,
pot fi efectuate în toate etapele procesului de confecţionare şi diferă în
funcţie de natura operaţiei.
Procesul tehnologic de confecţionare se întocmeşte sub formă de
tabel, în componenţa căruia sunt cuprinse toate elementele tehnico-
economice ale produsului proiectat.
Se folosesc notaţiile:
m- operaţie manuală
M- operaţie mecanizată
C- operaţie de călcare.
Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde etapele de lucru cu
operaţiile şi fazele de lucru care se desfăşoară în flux continuu.
Etapele de lucru din cadrul procesului de confecţionare sunt:
24
1. Prelucrarea detaliilor , în care fiecare detaliu principal se prelucrează
separat şi se asamblează cu detaliile secundare ce-i aparţin.
2. Asamblarea detaliilor , în care detaliile principale se asamblează în
vederea constituirii produsului confecţionat.
3. Finisarea produsului , în care produsul constituit prin asamblare este
adus la forma, dimensiunile şi aspectul final.

Procesul tehnologic de confecţionare a fustei

Nr. Denumirea operaţiilor Felul Utilaj

crt. opera ţiei
1. Alimentarea locurilor de muncă m -
2. Înseamnă şi execută pensele la spate, taie M Maşina simplă de
aţele cusut
3. Surfilează spatele fustei,taie aţele M Maşina de surfilat
4. Înseamnă şi execută pensele la faţă, taie M Maşina simplă de
aţele cusut
5. Surfilează cele două părţi ale feţei, taie M Maşina de surfilat
aţele
6. Calcă pensele la faţă C Maşina de călcat
7. Calcă pensele la spate C Maşina de călcat
8. Încheie cusătura la faţă cu tighel, M Maşina simplă de
montează fermoarul, taie aţele cusut
9. Prelucrează şliţul la faţă M Maşina simplă de
cusut
10. Aplică buzunarele la faţă cu tighel, taie m Maşina simplă de
aţele cusut
11. Încheie cusăturile laterale cu tighel, taie M Maşina simplă de
aţele cusut
12. Descalcă cusăturile laterale şi cea de la C Maşina de călcat
faţă
13. Surfilează terminaţia fustei, taie aţele M Maşina de surfilat
14. Coase „betelia” M Maşina simplă de
cusut
15. Calcă partea superioară a fustei C Maşina de călcat
16. Pune măsura în talie m -
17. Înseamnă şi calcă rezerva la terminaţie C Maşina de călcat
18. Execută ştafir la terminaţie M Maşina de cusut
ascuns
19. Înseamnă poziţia copcilor m -

25
 Coase copcile
20. Curăţă produsul de aţe m -
21. Calcă fusta complet, pune fusta pe C Presa cu manechin
umeraş
22. Sortează, etichetează, ambalează m -
produsele după mărime

8. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII

Maşinile de cusut simple vor fi prevăzute cu apărători la tija acului

pentru a evita pătrunderea acestuia în deget.
În timpul lucrului sunt interzise discuţiile, privirea muncitorului
trebuie să fie îndreptată permanent asupra operaţiei pe care o execută
pentru a evita înţeparea degetelor în acul maşinii.
Înainte de începerea lucrului muncitorul care lucrează la maşina
simplă de cusut sau la maşina specială este obligat să verifice dacă:
- masa maşinii este bine fixată pe picioarele de susţinere;
capul maşinii este bine fixat în bolţurile mesei suport;
- motorul electric este fixat în suportul său;
- placa acului este fixată cu şuruburi, pentru a evita ruperea acului la
pornirea maşinii;
- instalaţia electrică nu are porţiuni neizolate ale cablului;
- între capul maşinii şi masa de susţinere există tampoane de pâslă pentru
amortizarea zgomotului şi a vibraţiilor.
Este interzis muncitorului să ţină pedala de punere în funcţiune a
maşinii în timpul introducerii firului de aţă prin mecanismul suveicii.
În timpul lucrului este interzis să se acţioneze cu piciorul pedala
de punere în funcţiune a maşinii.
În timpul lucrului distanţa între capul muncitorului şi maşină va fi
de maximum 30 cm, iar muncitoarea va avea părul legat la spate.
Tensiunea instalaţiei de iluminat local la maşina de cusut va fi de
24V.
26
 Racordarea la sursa de alimentare cu energie electrică se va face
prin fire fixe, fiind cu desăvârşire interzise legăturile provizorii sau
folosirea cablurilor electrice înnădite.
Este interzis muncitorului să pună mâna pe volant în timpul
funcţionării maşinii, oprirea acesteia făcându-se numai cu ajutorul
pedalei. După terminarea programului de lucru maşina va fi deconectată
de la sursa de alimentare cu energie electrică, prin scoaterea ştecherului
cu mâna din priză.

9. BIBLIOGRAFIE

Gh. Ciontea- Tehnologia confecţiilor textile şi calcule în confecţii ,

Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1983.
E. Iacobeanu- Materii prime şi materiale folosite în industria uşoară,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1985.
27
A. Brumariu- Proiectarea îmbrăcămintei, Institutul Politehnic „Gh.
Asachi”, Iaşi, 1999.
E. Filipescu- Proiectarea constructivă a tiparelor, Editura „Gh. Asachi”,
Iaşi, 1999.
V. Salvanu- Noţiuni de creaţie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1985.
Gh. Ciontea- Proiectarea îmbrăcămintei, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1993.
Colecţie de STAS- Industria Textilă, Tricoturi şi Confecţii, Editura
tehnică, Bucureşti, 1990.

28
29